14 nov. 2018

Iubirea, frumuseţea vieţii. Citate favorite

E atâta înălţare într-o iubire liniştită… să-ţi respecţi alesul şi să-l doreşti până la a-ţi confunda restul zilelor cu dragostea lui..Amorul acesta cinstit, cuminte, e şi frumos şi înţelept… (Lev Tolstoi)
Să fii iubit profund de cineva îţi dă putere; să iubeşti profund pe cineva îţi dă curaj (Lao Tzu)
Acceptăm dragostea pe care credem că o merităm. (Stephen Chbosky)
Ne-am născut singuri, trăim singuri, murim singuri. Doar prin dragostea și prietenia noastră putem crea, pentru moment, iluzia că nu suntem singuri. (Orson Welles)
E mai bine să fii urât pentru ceea ce eşti decât să fii iubit pentru ceea ce nu eşti. (Andre Gide)
₪₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
₪₪₪
Iubirea nici nu este altceva, in om, decât “inteligenţa nouă, care-l trage in sus”, îl apropie de inteligenţa primă. (Dante Alighieri, in “Viaţa nouă”)

Crini. Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un jocul iniţiat şi găzduit de Carmen; joc găzduit şi de Călin Hera doi ani.
Provocarea: Ziua Monet / Ziua Impresionismului
Sursa foto: Pixabay
HAPPY WW!

9 nov. 2018

Un dans. Provocare muzicală

    Şi Bruce Willis cântă. N-am aflat ieri asta, dar dacă tot l-am amintit, in postură de cântăreţ, pe actorul Hugh Laurie, am zis să nu-l omit pe Bruce Willis, care interpretează rolul eroului din seria “Greu de ucis” (Die Hard).
Versiuni ale acestei melodii au fost interpretate de mai multi artişti, de-a lungul timpului.
Bruce Willis - Save The Last Dance For Me
Dacă e vineri, e Friendship Friday! Ne întâlnim la Carmen pe blog, Între vis şi realitate.
Bruce Willis este unul dintre actorii care încă îmi plac, şi am văzut multe filme in care a jucat - unele mi-au plăcut foarte mult, altele mai puţin. Prima data l-am văzut in serialul “Moonlighting” (1985-1989), alături de actriţa Cybill Shepherd - acţiunea se derulează in jurul unei agenţii de detectivi particulari (un serial din categoriile dramă, comedie, mister). Un serial “uşor”, hazliu.

Năluca din pădure (tema 195)

De când venise toamna, şi frunzele căzute ale celor mai mulţi copaci din pădure formaseră un covor foşnitor pe pământul reavăn, gnomii din căsuţa ca o ciupercă aveau aproape zilnic discuţii in contradictoriu.
Unul dintre ei susţinea că o zână a ales să poposească in pădurea lor, ceea ce pentru ei nu era bine, chiar dacă in trecut zânele şi gnomii s-au ignorat reciproc. Toţi patru ştiau că zânele, din cauză că oamenii au început să-şi facă râu unii altora, să facă râu naturii şi animalelor, au ales să plece într-o altă dimensiune, una in care oamenii să nu le poată ajunge, şi îşi mai făceau simţită prezenţa foarte rar şi foarte scurt, cu vreo ocazie deosebită. Poate că acum s-au răzgândit şi vor să revină, să trăiască printre oameni, iar aceasta care strălucea in pădure era o iscoadă.
In unele zile au vâzut şi ceilalti trei strălucirea care venea dinspre marginea pădurii - ziceau că sunt razele Soarelui, dar niciunul nu avea curaj să se apropie de sursa acelor raze. Până într-o zi când cel mai bătrân dintre ei a hotărât să rezolve misterul. A pornit curajos, pitindu-se cum putea, deşi ştia că zânele îl pot simţi. Avea cu el un clopoţel din aur din care suna din când in când, să ţină zâna la distanţă.
Cei rămaşi in pragul căsuţei au auzit la un moment dat un glas al cuiva care râdea in hohote. S-au privit miraţi, dar nici n-au apucat să clipească şi cel plecat era lângă ei. Căra pe braţele-i mici un obiect strălucitor in formă de peşte. Au privit cu ochii măriţi acel peştişor strălucitor care părea făcut din aur. Nu era aur, era un metal strălucitor din care cineva făcuse o nălucă, o nadă pentru prins peşti răpitori! Şi acel cineva - sau poate vreun copil - s-a distrat agăţând in copaci mai multe năluci. Când frunzele au început să cadă,  nălucile aurii reflectau razele soarelui şi străluceau puternic in contrast cu umbra pădurii, speriind gnomii.
₪₪₪
Tema propusă de Eddie pentru Jocul celor 12 cuvinte: Năluca din pădure. Fotografia e preluată de pe blogul lui Eddie, Cartim.

8 nov. 2018

Rochiţa. Jocul cuvintelor (195)

Veioza aprinsă in căsuţa ca o ciupercă, ascunsă pe jumătate in scorbura unui paltin bătrân, scânteia in noapte ca o stea rătăcită printre rădăcini şi tufe, dar nu lumina la fel de intens ca Luna, preferata ocupanţilor căsuţei.
Scena care se desfăşura acolo era una casnică: patru gnomi, intre care unul cu mustaţă stufoasă, nu mai înalţi decât degetul mare al unui om adult, se concentrau să coasă o rochiţă pe care au vopsit-o cu nişte vopsele ca nişte paste.
Unul dintre ei găsise o geană căzută de la ochişorul unei fetiţe care a plâns lângă paltin pentru că nu are şi ea o rochiţă frumoasă pentru serbarea de la şcoală.
Rochiţa avea un design cu flori de pădure, pentru că pe fetiţă o văzuseră deseori adunând flori din pădure şi sperau să-i placă ce i-au lucrat. Aşa li se părea drept: s-o ajute pe copilă.
Pe gnomi îi durea inima că oamenii nu-şi mai lucrau singuri ceea ce le era necesar, dar aveau un crez: într-o bună zi oamenii se vor întoarce la natură şi atunci ei vor putea fi din nou in apropierea acestora, inspirându-i pe creatori, dar şi necăjindu-i, căci aşa le era firea.
La un moment dat, prin fereastra mică se iţi un cioc. Era buha, care venise să ia rochiţa şi să o ducă la destinatară.
₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪
Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi.
Cele 12 cuvinte sunt: veioza, coasa,  drept, design, intens, mustata, scena, geana, crez, inima, paste, cioc.
₪₪₪
Foto de Myriam (Pixabay)

7 nov. 2018

Auzite pe aiurea, zise pe scurt

Pentru că in timpul zilei am mai mereu fereastra deschisă, când in zonă e linişte se aud conversaţiile trecătorilor chiar dacă discută pe ton jos.
Unele conversaţii le aud pe ici-colo, chiar dacă nu vreau să le aud - nu-mi pot acoperi urechile cu palmele şi să cânt la la la la laaaa la! Adică, pot să-mi acopăr urechile şi să cânt dar am, totuşi, ceva simţ al ridicolului.
*************
Un el şi o ea. Se aude vocea lui:
- Aşa, băgaţi-o. Închideţi uşa! Aşa, băgaţi-o acum; daţi-o mai la stânga. Daţi in spate şi o aranjaţi. Aşa, aşa, merge, merge… Gata.
(el o ghida pe ea să parcheze cu spatele, între alte două maşini)
*************
Un tată şi fiica lui in vârstă de vreo patru-cinci ani, ieşeau dintr-o instituţie mergând mână in mână, El era foarte înalt. Copila îi ajungea până la genunchi şi el era inclinat, pentru a n-o târî după el ţinând-o de mână.
Tatăl, privind spre copilă, zice: Draga mea, te rog să ţii minte: când tati salută pe cineva saluţi şi tu; nu aştepţi să îţi spun eu.
Ea, privind in sus spre el, dă din căpşorul drăgălaş in semn că a înţeles.
***************
Un tată cu fiica lui (mititică părea după glas şi vorbă), prin cartier.
Tatăl, răcnind: Dispari mă de-aici! Dispari, n-auzi?!
Fetiţa, din cauză de răcnete, începe să plângă: Tati, hai acasă - zicea printre sughiţuri de plâns. Tatăl nimic! Tatăl - am aflat privind pe fereastră, că prea era furios tipul care avea un copil cu el - urla la un puştan care “trăgea” din pungă: Dispari, mă, du-te şi trage in altă parte, că vă lăsaţi pungile peste tot! Dispari până nu vin la tine să-ţi dau un picior in cap.
In acest timp, fetiţa plângea tot mai tare şi tatăl ţipa şi la ea, să tacă “naibii” odată!
****************
****************
Ideea de publica ce aud pe ici-colo mi-a dat-o, indirect, Poteci de dor cu articolul său Instantanee. De notat, mai notam unele discuţii, care erau haioase (sau nu), cu gândul să le public cândva.

Vis de toamnă. Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat şi găzduit de Carmen; joc găzduit şi de Călin Hera un timp. Provocarea: Vis de toamnăSursa foto: Pixabay
HAPPY WW! 


6 nov. 2018

Statul incapabil împiedică şi pe alţii să ajute

Dacă tu, stat, eşti incapabil să îţi îndeplineşti obligaţiile prevăzute prin Constituţie împiedică-i pe alţii să ajute.
Proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului a fost votat, final, de deputaţi - au votat de două ori: prima dată au fost numai 163 de voturi “pentru” (erau necesare 165); au reluat votul (contrar legii şi bunului simţ) şi au ieşit 170 voturi “pentru”. Această lege, dacă va fi promulgată, va îngrădi activităţile organizatţilor non-profit (cum e şi cea Salvaţi copiii!) deoarece legiuitorul român - de capul lui, nu transpunând Directiva UE - a plasat asociaţiile şi fundaţiile în aceeași categorie de risc cu furnizorii de servicii de jocuri de noroc sau cu instituțiile bancare.
Directiva UE nu face referire la persoanele juridice fără scop patrimonial, ci la instituții de credit, instituții financiare, auditori și experți contabili, notari sau alte profesii juridice atunci când participă în tranzacții financiare, fiduciarii, agenții imobiliari etc..
In plus, legiuitorul român, a tradus greşit termenul beneficiary owner, din Directivă, prin termenul de beneficiar real definit în proiectul de lege ca incluzând persoanele fizice sau, în cazul în care acestea nu au fost identificate, categoria de persoane fizice în al căror interes principal asociația sau fundația a fost înființată sau funcționează. Asta înseamnă că datele personale ale tuturor beneficiarilor ajutoarelor de la aceste fundaţii (copii, bătrâni, bolnavi, săraci etc. = beneficiarii reali) vor trebui raportate către instituţiile statului (Ministerul Justiţiei) dar şi către terţe părţi - ceea ce este mai mult decât absurd! Oamenii doresc discreţie şi au nevoie de discreţie şi au dreptul la discreţie.
Din prevederile menționate, precum și din “obligațiile de cunoaștere a clientelei” prevăzute de proiectul de lege. rezultă că o terță parte (altă organizație neguvernamentală, o bancă etc), care intră într-o relație cu o asociație sau fundație, trebuie să solicite respectivei organizații informații inclusiv despre beneficiarii săi reali, așa cum sunt aceștia definiți de proiectul de lege. În plus, este introdusă obligativitatea asociațiilor și fundațiilor de a raporta statului beneficiarii reali în termen de 30 de zile de când aceștia sunt cunoscuți. În caz de neconformare, organizația poate fi, în cele din urmă, dizolvată.
*
Ironie: organizaţiile non-profit care au in grijă câinii nimănui, de exemplu, vor trebui să facă liste cu numele beneficiarilor reali şi să trimită aceste liste pe la instituţiile statului? La fel ar trebui să facă şi cei care se ocupă de protejarea delfinilor?
*
Dacă o persoană fizică, de exemplu, doreşte să facă donaţii (intră într-o relaţie cu fundaţia) va trebui să solicite date despre beneficiarii reali? Cine garantează securitatea datelor personale ale acestor beneficiari? Fundaţia are dreptul să opereze cu aceste date pentru că are autorizaţie de la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal ca fiind operator de date cu caracter personal - există un responsabil cu protecţia datelor personale (nu e tocmai o siguranţă, dar e mai mult decât nimic şi cineva răspunde dacă datele vor fi manipulate altfel decât prevede legea, decât au acceptat beneficiarii) Cu căt ştiu mai mulţi aceste date personale cu atât mai greu e de descoperit cine a divulgat anumite date, de exemplu.
v.mai mult pe:
https://www.g4media.ro/129-de-ong-uri-ii-cer-presedintelui-iohannis-sa-nu-promulge-legea-pentru-prevenirea-spalarii-banilor-dreptul-la-libera-asociere-este-grav-lezat.html

Pomana de la stat

Familiile vor fi încurajate să aibă și să crească cât mai mulți copii prin acordarea a 1.600 - 1.800 lei/an pentru fiecare copil. Acesti bani vor fi dați doar pentru copiii care au cel mult 10% absențe nemotivate.
Încurajăm astfel creșterea nivelului de educație al tinerilor și totodată reducerea abandonului școlar în rândul celor care astăzi, în principal din motive financiare, se află în această situație.
(am citat din programul de guvernare 2018-2020)
De ce este greşită ideea de mai sus? Pe scurt, pentru că este o promisiune deşartă.
Oamenii care conduc acest stat ştiu că, după imediat 30 de ani de la eliberare, in România mai sunt oameni care spun: “să ne dea statul”; “de ce nu ne mai dă statul?”, “înainte era mai bine, ‘că ne dădea statul şi casă şi loc de muncă”… Între cei care fac astfel de afirmaţii sunt mulţi care, la acea vreme, nu erau nici măcar in proiect, dar aşa au crescut: “să ne dea statul”. Politicienii ştiu asta şi promit, la greu, să dea. Nu-i doare gura s-o zică şi nici peniţa de aur nu li se rupe scriind-o.
Menţionând condiţia privind absenţele se presupune că aceşti bani nu vor fi primiţi până când copilul nu ajunge la vârsta şcolară.
Când vor fi distribuite sumele? Începând cu anul 2019, când primul copil deja născut va avea vârsta pentru a putea merge la şcoală? Începând cu primul copil născut in 2019, când va implini vârsta pentru a putea merge la şcoală?
De unde vor proveni aceşti bani? Din fonduri europene nerambursabile? Din fonduri proprii al ministerului învăţământului?
Cum îi ajută pe copii o astfel de sumă? Dacă se merge pe greşitul principiu “îi iei, nu-i dai” e nasol. Ajutorul trebuie să fie unul real, pe termen lung. Promiţând aceste sume politicienii nu vor decât să pescuiască voturi. Ce să facă un copil cu 1800 de lei pe an, de la stat, când trăieşte in mizerie lucie, in localitatea lui nu există o grădiniţă sau o şcoală şi nu există un mijloc de transport care sa-l ducă la şcoală?! Unele mijloace de transport dedicate transportului copiilor la şcoală şi înapoi acasă sunt trase pe dreapta pentru că nu sunt bani pentru întreţinerea lor, pentru combustibil şi, uneori, pentru şofer. De când s-a dat liber la mărirea salariilor funcţionarilor de prin primării, cei mai mulţi primari au rămas fără bani pentru orice altceva.
In principal, statul dă ce ia de la alţii prin colectare de taxe şi impozite. Nu ar fi nicio problemă dacă statul ar da celor care nu se pot descurca singuri - problema este (şi) că statul nu se deranjează să facă şi investiţii. In anii trecuţi au închis o mulţime de şcoli (politicieni de altă culoare, teoretic) pe motiv că nu se mai justificau cheltuielile, fiind prea puţini copii. Între timp, in unele dintre aceste localităţi numărul copiilor a crescut, dar şcolile rămân închise.
In loc să dea banii aceştia pur şi simplu, nu ar fi mai bine să investească sumele in renovarea şi dotarea şcolilor existente, in ridicarea altora - cât de mici - in plata învăţătorilor / profesorilor care ar accepta să facă o navetă mai lungă?
Primele şcoli, practic, s-au ridicat pe lângă biserici. Clericii au fost cei care s-au ocupat - gratuit - de instruirea copiilor. N-ar putea Biserica să facă acelaşi lucru şi astăzi? Să ajute copiii defavorizaţi să înveţe, să-i ajute să-şi depăşească statutul social. Cred că nu există sătuc fără cel puţin o biserică - clericilor le-ar fi chiar atât de greu să ridice o construcţie rezonabilă pentru cei câţiva copii care or fi prin acele sate şi nu au unde să înveţe? Nu ar putea ajuta clericii familiile care vor să-şi trimită copiii la şcoală dar nu au bani pentru haine, rechizite şi multe altele? In astfel de şcoli ar putea preda diferite materii chiar şi călugării sau călugăriţele - oameni printre care există şi foşti profesori, foşti ingineri şi mai ştiu eu ce care ar putea preda (ca suplinitori, măcar) in şcolile izolate, fără plată, pentru că şi a avea grijă de un copil oropsit înseamnă să faci lucrarea Domului.
Ştiu că sunt localităţi unde preoţii se străduiesc să ajute - din sponsorizări, mai ales - nu doar copiii aflaţi in situatii vulnerabile, dar şi adulţi care nu se pot ajuta singuri.
Mă întreb, retoric: la ce foloseşte o megaconstrucţie precum Catedrala Mântuirii Neamului când pe lângă zidurile ei copiii stau cu mâna-ntinsă şi adulţii se sting in picioare? 

5 nov. 2018

Glume din planul de guvernare 2018-2020

Am ales numai câteva glume din planul de guvernare 2018-2020 întocmit de coaliţia politică aflată la putere - pentru celelalte glume puteţi accesa documentul publicat pe site-ul Guvernului.
Programul are 278 de pagini - dacă le citiţi pe toate veţi face febră musculară la stomac sau s-ar putea să rămâneţi fără aer in plămâni, de râs.
Cei care au pus la cale acest program pretind (sau visează) ca următoarea guvernare să continue… Adică, să poată ei arăta cu degetul spre opoziţia care, eventual, va fi la putere, că nu s-a realizat nimic din toate utopiile trecute in program. Dar care politicieni ar putea să accepte aşa ceva?
In programul lor ne anunţă ce intenţionează să facă, dar nu şi cum. Şi, desigur, nu explică de ce se repetă in acest program “viziunile” din vechiul program, cel care i-a adus la guvernare. Eee, dacă citiţi introducerea… veţi afla cât de mult a crescut nivelul de trai - in luna ianuarie 2018 rata inflaţiei a fost de 4,3 %, adică imensă! Şi rata aceasta mare a ras toate creşterile salariale şi pensiilor, alimentele, între altele, scumpindu-se “pas cu pas”.
Şi acum, câteva glume din noul program. S-ar putea să vă para cinism pur, dar nu eu le-am inventat. Le numesc glume, dar s-ar putea să fie delir pur…
Le puteţi citi la adresa de mai jos:
http://gov.ro/fisiere/pagini_fisiere/PROGRAMUL_DE_GUVERNARE_2018-2020.pdf

Tinerii sunt viitorul României, resursa strategică a țării, pentru care statul român are datoria să asigure toate condițiile unei vieți decente și prospere. Doar prin crearea de noi locuri de muncă, prin îmbunătățirea calității și a accesului la educație, prin susținerea familiei tinere, prin stimularea natalității putem asigura noilor generații un viitor aici, acasă, în România

Pentru vârstnici propunem creșterea alocării de bani la 1.400 lei/luna/persoană pentru cazarea în locuințe, cămine, pensiuni pentru bătrâni administrate privat, începând cu 2019. Începând cu 2020 această sumă va fi egală cu valoarea punctului de pensie, dar nu mai mică de 1400 lei. În primul an se vor acorda aceste sume pentru 50.000 locuri de cazare. Apoi, acest număr va crește cu câte 50.000 anual până la 200.000. Cazarea se va face în cameră/locuințe cu confort ridicat, stabilit prin lege. (Maxim 2 persoane în cameră/locuințe). Pentru pensionarii cu handicap și cei trecuți de 75 ani suma va fi majorată cu 50%.

Și în educație va crește numărul de salariați, în special ca urmare a construcției de noi creșe şi grădiniţe (2.500 ca număr). Zic eu: tot atâtea aveau in plan şi in vechiul program de guvernare.

Familiile vor fi încurajate să aibă și să crească cât mai mulți copii prin acordarea a 1.600 - 1.800 lei/an pentru fiecare copil. Acesti bani vor fi dați doar pentru copiii care au cel mult 10% absențe nemotivate.
Încurajăm astfel creșterea nivelului de educație al tinerilor și totodată reducerea abandonului școlar în rândul celor care astăzi, în principal din motive financiare, se află în această situație.
Zic eu: In legea privind educaţia, adoptată in anul 2011, este legiferat ca 6 % din PIB să fie pentru educaţie - măsura suspendată an de an - şi tot acolo scrie că fiecare copil născut după data de 9 februarie 2011 va primi “de la stat” suma echivalentă a 500 euro pentru educaţie - bani ce nu pot fi folosiţi in alte scopuri şi la care părinţii pot completa virând spre acel cont cei 2 % din impozit. De această sumă de 500 euro copiii ar fi trebuit să beneficieze începând cu anul 2013. Evident, măsura e suspendată an de an, şi poate că e mai bine - banii ar fi blocaţi până când copilul va deveni major - cine s-ar juca cu acei bani depuşi de părinţi de-a lungul timpului?

Profesionalizarea actului public nu se poate face fără o profesionalizare a managementului din sistemul public, precum și fără o întărire a rolului consultantului financiar. În acest sens, managementul public va fi depolitizat în întregime, de la nivelul de subsecretar de stat în jos. Concursurile pentru accederea la funcții de conducere în sistemul public se vor face transparent, pe bază de proiecte de management, dar și de verificarea cunoștințelor de către evaluatori independenți, cu o bună reputație morală și profesională.

Ne punem mare încredere și în atingerea obiectivului de a avea în România anului 2020 peste 1 milion de cetățeni cu salariul brut mai mare de 1.000 €, făcând parte, deci, din clasa de mijloc.

Peste 50.000 de noi locuri de muncă vor fi create în domeniul sănătate, prin cele 9 mari spitale ce vor fi construite până în 2020, dar și prin deblocarea tuturor posturilor de medici din toată țara și scoaterea lor la concurs.

Sunt trei autostrăzi care se vor putea construi prin FSDI: o autostradă care să străbată munții între Transilvania și Moldova (Târgu Mureș - Iași), o a 2-a autostradă prin Sudul României, care să unească Transilvania cu Oltenia și Țara Românească (Timișoara - București) și o a 3-a care să unească Moldova cu Țara Românească (Iași - Bucureşti).
În ceea ce privește calea ferată rapidă, finanțarea prioritară se va face pentru refacerea căii ferate și modernizarea acesteia, astfel încât să avem în România trenuri care circulă cu viteze de peste 100 km/h, din direcția Vest - București, Chișinău - Iași - București, București - Constanța, București - Brașov.

Guvernul alocă 13 miliarde euro, pentru sectorul transporturi care vor avea ca rezultat modernizarea a 400 km de căi ferate, 325 km de drumuri noi, 9 km de linii noi de metrou și durate medii mai reduse ale călătoriei pe cale rutieră (cu 42 %) și pe cale ferată (cu 55%). Detaliile sunt prezentate în capitolul Transporturi.

[…] vor fi dezvoltate protocoale de colaborare cu administraţiile publice locale care să încurajeze primăriile municipiilor şi marilor oraşe din România să facă o trecere graduală şi sustenabilă către transport public bazat pe energie electrică.

Reducerea procentului de persoane care nu au utilizat niciodată internetul, de la 30,3% în anul 2016 până la 25% în 2020
În vederea îndeplinirii acestei măsuri, Guvernul susține următoarele acțiuni:
Punerea în acord a programelor școlare cu cerințele societății informaționale și cerințele pieței naționale și europene, prin încurajarea educației STEM. […]
Alfabetizarea digitală a tuturor cetățenilor României până în anul 2030. 
Asigurarea bazei tehnice necesare instruirii prin dotarea unitățilorØ școlare cu suficiente calculatoare și acces la internet. […]

Continuarea rolului activ al României în cadrul Consiliului Europei, vizând asigurarea respectării standardelor democratice şi în materie de drepturile omului, inclusiv protecţia comunităţilor româneşti.

Promovarea combaterii şi prevenirii antisemitismului, xenofobiei, rasismului, intoleranţei, inclusiv prin intermediul Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA).

Statul este organizat potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale, politica dialogului și cooperării promovată de ministerul justiției între cele trei puteri în intervalul 2013-2015 urmând a fi continuată și dezvoltată.

Justiția reprezintă acea putere a statului chemată să realizeze un serviciu public, părțile având dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Asigurarea unui climat de pace confesională, libertate religioasă și nondiscriminare pentru toate grupurile religioase.


Mă opresc aici. Oare există cineva care crede că politicienii români (oricare ar fi ei) ar putea transpune in realitate viziunile (halucinaţiile, având in vedere ce fel de oameni conduc Ro) din acest program? Să fim optimişti! Oooo, daaaa! 

Din codul nesimţitului. Citate favorite

Ieri, 4 noiembrie, a fost Ziua Internaţională a Bunului Simţ. M-am gândit să scriu azi despre... nesimţiţi. Adică să copiez câteva fragmente din cartea Ghidul nesimţitului, de Radu Paraschivescu (Editura Humanitas, Bucureşti, 2006). Am ales cam la întâmplare pentru că nu mă puteam hotărî.
Decalogul nesimţitului
1. Fii strident. Luptă cu toate mijlocele împotriva discreţiei.
2. Nu te gândi la ceilalţi. Fii egocentric.
3. Pătrunde pretutindeni. Nu te lăsa marginalizat.
4. Fă prozeliţi. O să vezi că nu e foarte greu.
5. Batjocoreşte lucrurile grave. Practică persiflarea mai ales când nu e cazul.
6. Arată-te opac la argumentele celorlalţi. Eventual refuză-le de plano.
7. Caută mereu prim-planul. Încearcă să fii contaminant.
8. Evită să-ţi pui întrebări. Drumul tău e unul al certitudinilor.
9. Convinge lumea să se plieze pe setul tău de non-valori. Nu accepta compromisuri.
10. Nu uita că marele tău duşman e bunul-simţ. Combate-l cu fiecare gest şi cuvânt.
*
Nesimţitul are un fel de a vorbi sintetizabil in câteva epitete: zgomotos, răstit, grosier, ofensator. [...] Verbul lui trebuie să fie sonor până la timorare şi excesiv până la vertij. [...] Nesimţitul veritabil se exprimă răspicat, întrerupe, confiscă atenţia auditoriului, taie macaroana şi nu e interesat de punctul de vedere al celorlalţi. Contează el şi numai el.
*
In autobuz nu se suie, ci se năvăleşte. [...] Locul trebuie ocupat cu mişcări viforoase [...] nu te aşeza pur şi simplu. Trânteşte-te năprasnic pe scaun. Pe urmă tolăneşte-te lenevos, întinzându-ţi picioarele cât poţi de mult.
*
Odată urcat in tren eşti la discreţia celui care ţi se aşază alături, vizavi sau pe diagonală. [...] Cea mai frecventă şi totodată cea mai plastică uvertură a nesimţitului feroviar este descălţatul. [...] Nimic nu-l opreşte pe nesimţit să-şi dea jos cămaşa, de exemplu (daca e prea cald).
*
Printre determinările imuabile ale nesimţitului de la bloc se număra capacitatea de a se face văzut şi auzit când ţi-o doreşti mai puţin. [...] O reparaţie in care nu se face tărăboi e un nonsens. [...] Un lucrător avizat va şti că patentul sau ciocanul nu se pune pe podea, ci se trânteşte. I se dă drumul ca din pod. [...] E bine ca lovitura de începere să fie dată in weekend sau in orele de linişte. [...] Bătutul covoarelor imediat după ce se crapă de ziuă; scuturarea carpetelor sau a feţei de masă in capul vecinilor de dedesubt. [...] Sâmbăta şi duminica îşi repară maşina - mai o îndreptare a tăblăriei, mai o verificare a carburatorului, mai un test de rutină pentru motor. [....] prăjirea micilor in faţa blocului şi muzica aferentă; claxonatul pentru a atrage atenţia celor după care sau pentru care a venit... petrecerile zgomotoase... ştirile de prânz răcnite din televizoare... [...]
*
Nesimţitul V.I.P.
Una dintre condiţiile obligatorii de afirmare a nesimţitului V.I.P. e să uite de unde a plecat.
V.I.P ul sindicalist. Forma clasicizată a acestui nesimţiti este opulenţa afişată de omul nostru la fiecare emisiune TV la care e invitat. El trebuie să arate bine, fiindcă apare la televizor. A auzit câte ceva despre criteriul reprezentativităţii, dar e limpede că a înţeles greşit şi a reţinut ce nu trebuia.
V.I.P.-ul politician. Politicianul nesimţit pendulează constant între două tentaţii: cea de a face spectacol şi cea de a se da in spectacol. El are aceeaşi teamă de anonimat ca starletele house, dance sau tehno şi aceeaşi lipsă de simţ al măsurii ca dătătorii cu piciorul in minge. Lânga ele, nesimţitul din politică aşază dispreţul pentru lege şi pentru oameni, ambele rezultate dintr-o îndelungată cultură a sfidării. Trişul, potlogăria, abuzul şi furtişagul sunt reperele nesimţitului politic. [...] Şi promisiunile mincinoase sunt tot o formă de nesimţire politică. [...] Marea arenă a nesimţirii politice rămâne parlamentul. Sub cupola lui, divorţul de buna-cuviinţă se petrece instituţionalizat. [...] Nesimtiţii din parlament îşi trag forţa din felul in care întâmpină perioadele spinoase din viaţa ţării. Fiecare val de scumpiri beneficiază de o ripostă tranşantă. La trei zile după creşterea accizelor, cvorumul întrunit votează fără emoţii dublarea salariilor pentru parlamentari. La 72 de ore după ce se anunţă riscul de ţară, înaltul for decide schimbarea parcului auto. In parlament nu toţi parlamentarii dorm sau beau cafele. Sub cupolă trăiesc şi spirite energice, pentru care fiecare secundă contează. [...] Unii votează in timp ce efectuează revista presei, ţinând mâna ridicată mult după încheierea votului, de parcă ar face semn că le curge sânge din nas. Alţii studiază proiecte de legi şi trimit e-mailuri prietenilor. Alţii îşi fac vânt cu textul unei moţiuni de cenzură şi studiază pe internet ofertele de petrecere a concediului in Bali. Cu toţii sunt oameni dinamici, ocupaţi şi cu o grijă neostoită faţă de problemele celor care i-au trimis acolo. E o mândrie să-i priveşti. Printre manifestările nesimţirii parlamentare se numără, evident, şi chiulul in masă.
Nesimţitul moderator. Cât de oximoronică este această formulă afli din primele minute ale emisiunii, când constaţi că moderatorul nu e doar lipsit de moderaţie, ci şi nemoderabil. In locul unui om care ştie să asculte, dai peste un limbut intratabil. [...] El se lansează într-un discurs introductiv care durează vreo zece minute, după care catadicseşte in fine să adreseze prima întrebare. Invitatul se pregăteşte să răspundă şi, când să vorbească, e amânat printr-o intervenţie hotărâtă: Aflăm răspunsul după publicitate. [...] Un mugur pe această ramură a nesimţirii V.I.P. e moderatorul care dă impresia că-şi apreciază invitaţii, dar îi întrerupe ori de câte ori îi vine bine. El are un modus operandi altoit pe o vorbă a lui Mark Twain: Nu pot să-i sufăr pe oamenii care continuă să vorbească după ce îi întrerup.
**
Cartea este foaaaarte complexă, autorul amintind o maaaare diversitate de nesimţiti: de la cei care claxonează aiurea sau cei care scuipă coji de seminţe până la cei care îşi educă copiii să fie de mici nesimţiţi şi la cei care nu-şi mai încap in piele de propria importanţă.
Zâmbeşti strâmb cititnd-o, şi ştii fără să ţi se spună că nu există leac împotriva nesimţiţilor. Îi poate învinge, eventual, doar un nesimţit de aceeaşi anvergură.
(sublinierile îmi aparţin)
₪₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
₪₪₪
Radu Paraschivescu s-a născut in 14 august 1960 la Bucureşti. Este prozator, traducător (a tradus peste 75 de cărţi din autori englezi, americani şi francezi), jurnalist (a scris peste 2000 de articole in ziare) şi redactor de carte. A lucrat şi ca profesor de engleză (a terminat Facultatea de Filologie, secţia engleză-franceză), bibliotecar şi documentarist. Prezintă scurta emisiune Pastila de limbă, pe canalul Tv digi24.

4 nov. 2018

Raportul săptămânii

Săptămâna nu s-a terminat, dar dacă mai urmează ceva se poate întocmi un “act adiţional”.
Luni. Spre seară, am încercat să-mi tai vârful degetului arătător de la mâna stângă  N-am reuşit, aşa că am bandajat degetul. Tăiam un bastonaş pentru căţel şi mă întrebam, in gând, de ce o fi aşa de tare bastonaşul care, de regulă, e destul de moale.
Cu doar nouă degete am cam pierdut dexteritatea la tastare… Lovesc aiurea tastele…
Marţi. In cartier, câţiva vârstnici mă roagă, uneori, să le cumpăr şi lor câte ceva, când ies. Am cumpărat pentru o doamnă mai multe, între care şi două sticle de ulei cu patru lei litrul. Ajung la ea, citeşte bonul, şi zice: S-a scumpit uleiul? Nu ştiu; de ce? mă mir Pe bon scrie că două sticle de ulei fac 16 lei. Du-te, te rog, să întrebi… Iau bonul şi fug la alimentara din apropiere (de unde cumpăr, in general, fiind la trei minute de bloc) şi întreb. Vânzătoarea zice că nu s-a scumpit. Se uită pe bon şi-mi explică: 16 lei au fost două ciocolate. Dau ochii peste cap şi mă pufneşte râsul! Îi explic că nu m-am uitat pe bon, am executat ordinul. M-am făcut de râs pentru că nu mi-a dat prin minte să citesc bonul înainte de a da fuga la alimentara, dar aveam încredere in bătrânică, pentru că de luni de zile fac pentru ea şi soţul ei diverse cumpărături. Revin la cei doi şi le spun care-i treaba. Bătranica, nu şi nu. Soţul ia şi el bonul şi-i zice nevestei că ciocolatele au fost 16 lei. Ea nu şi nu, că m-a înşelat vânzătoarea, că-s fraieră… I-am zis că nu mai cumpăr nimic pentru ea din acel moment, iar ea mi-a zis un răstit: Foarte bine! Soţul ei îmi face semn să nu pun la suflet şi-i spun că pentru el şi pentru pisicuţa lor o să mai cumpăr. Plec supărată. Seara cine mă sună? Bătrânica! Mă roagă să-i cumpăr, a doua zi, elastic îngust. Şi eu de acolo: câţi metri?!
Miercuri. M-am trezit dimineaţă şi dormeam in continuare, făcând mecanic ceea ce aveam de făcut. Trebuia să ajung in centrul vechi al oraşului. Cobor in staţie şi când vine autobuzul mă uit la număr: începe cu 5, ora se potriveşte, ăsta e! Începea cu 5, dar era 53, nu 51. Linia 53 a fost introdusă nu cu mult timp in urmă şi am uitat de acest autobuz - in staţia respectivă, de ani de zile, a oprit numai autobuzul cu numărul 51 (între altele), care merge spre centru; 53 merge in partea opusă: una dintre işirile din oraş. Îmi dau seama de asta numai când ajung la intersecţia unde cele două nu mai au traseu comun. Cobor la prima staţie, merg zece minute pe jos şi aşteeeept să vina următorul 51. Plimbarea de dimineaţă!
Joi. Seara, pe la ora 20, urc la o vecină. Încalţ bascheţii şi fuga. Stau acolo vreo oră şi jumătate. Revin acasă şi mă descalţ, normal! In piciorul stâng aveam o gheată neagră, in dreptul un baschet albastru. Am râs ca proasta-n târg! Nici vecina nu observase. Noroc că nu m-am întâlnit cu vreun vecin care vede bine. Mi se păruse mie că baschetul stâng e mai strâmt, dar mi-am zis că e de la spălat (tocmai ii spălasem şi era prima dată când îi încălţam).
Vineri. Alimentara din cartier (cea amintită mai sus), aceeaşi vânzătoare. Cer două pâini şi o întreb dacă am voie să iau eu o brichetă din stativ, pentru că ea ar fi trebuit să se întindă prea mult, Zice da. Trag de brichetă - uitasem că am doar nouă degete funcţionale (in mâna dreaptă aveam sacoşa) - şi îmi scapă pe jos. Vânzătoarea zice: Vedeţi, s-a stricat? şi priveşte in direcţia casei de marcat. Mă uit la ecranul casei de marcat şi îi zic: Cred că nu… Scrie pe ecran 8:00 şi trei litere: dco. Ea, de colo: Bricheta, nu casa de marcat. Am lăsat-o râzând şi eu am râs până acasă!!! Şi nu-mi pasă cine m-a văzut, pentru că aş fi pocnit dacă aş fi încercat să mă abţin. Ce bun ar fi fost un telefon mobil! M-aş fi prefăcut că vorbesc la telefon.
Sâmbătă n-am avut parte de stângăcii şi nu m-am făcut de râs..

Cam aşa a trecut această săptămână pentru mine. Mărunţişurile precum scuturatul scrumului in cana cu cafea, aprinderea ţigării de la capătul cu filtru, împiedicatul pe drum drept abia merită amintite pentru că aceste fleacuri sunt la ordinea zilei.

2 nov. 2018

Un cadou de valoare. Jocul cuvintelor (193)

  Câte mărgăritare atâtea surprize! Adică perle, nu pietriş, nu lăcrămioare - se-nţelege. 
  Acesta, da, gest de prietenie! A pregătit caseta, cu speranţa că vor mai fi şi altele. A scos din cutie pietricelele gri şi albe şi le-a mutat ”la secret”. Simţea in suflet fluturi de fericire! Se spune că fluturii trăiesc puţin. De parcă fericirea fără fluturi ar ţine la nesfârşit. E o mulţumire şi mai puţin de infinit - decât deloc!     Acest cadou a fost răspunsul la o rugă de care uitase. O mângâiere târzie. Mai bine mai târziu decât niciodată.
○○○○○○○
Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi. Pe blogul Cartim se află tabelul pentru înscriere.
Cele 12 cuvinte sunt: surprize, suflet, fluturi,cutie, prietenie, margaritare, gest, caseta, speranta, mangaiere, ruga, multumire.

Provocare muzicală

Daca e vineri, e Friendship Friday! Ne intalnim la Carmen pe blog, Între vis şi realitate.
The Cure - Friday I'm In Love

1 nov. 2018

Motanul îndrăgostit. Jocul cuvintelor (194)

    Sub un liliac in floare sta motanul vrăjitor învârtind de zor in zeama care mirosea frumos. Îşi pusese-o pelerină, ca să pară important, dar pisica alb cu negru, care sta lângă-un dovleac, îl ştia de mititel, şi-i părea cam prostănac.
Micul vrăjitor tigrat se născuse într-o cuşmă, rătăcită-n cap de sat şi, găsit de o fetiţă, şi-a dus viaţa-n fân, la fermă, dar iubit de toţi copiii el îşi cam făcea de cap.
In cazan acum făcea poţiune de iubire, căci văzuse-o pisicuţă, toată-toată o minune, numai bună de revistă, şi-o iubea de la distanţă. Pregătise şi-un inel, dar era timid sărmanul, şi-l cam speria, pesemne, ceata mare de motani. Ce-ar mai fi avut nevoie de o matură - de-un târn! - să le-arate tuturor că-i viteaz, nu mototol.
₪₪₪
Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi. Pe blogul Cartim se află tabelul pentru înscriere.
Cele 12 cuvinte sunt: pisica, vrajitor, dovleac, inel,  liliac, revista, fan, cazan, matura, ceata, pelerina, cusma.

Curaj. Poveste parfumată despre mătase şi catifea.

       
Raijin Taira no Fukunaga se plimba îngâdurat pe verandă. Cireşii erau înfloriţi, vântul adia încetişor şi câteva petale roz, catifelate, planau liniştite spre pământ. Simţea că nu se va mai bucura de spectacolul ploii roz şi mătăsoase. Delicatele flori simbolizează natura efemeră a vieţii. Parfumul lor suav îl amăgea să spere. Iubea viaţa şi iubea oamenii. Slujitorii din casa lui erau atât de bine trataţi încât vestea ajunsese până la împărat. Câţiva daimyō îl urau şi pentru asta.
       Raijin era un daimyō puternic in Hokkaido, şi foarte bogat; nu se temea de duşmani - şi avea mulţi - şi nu se temea de moarte. Din primii ani ai adolescenţei păşise pe calea Bushido şi jurase să respecte codul cu preţul vieţii. Era îngrijorat pentru familie; nori negri se adunau pe cerul vieţii lor. Singurul său fiu, Hideyoshi, nu avea înclinaţii războinice şi trăiau vremuri grele, de război. Băiatul, de când învăţase să citească, nu făcea altceva decât să stea in grădină şi să citească - studia vechi documente, compunea versuri sau desena. Încercase zadarnic Daiki, maestru in tehnici de atac şi apărare, să-l atragă pe calea armelor. Reuşise să-l înveţe cum trebuie mânuită katana, sabia lungă a samurailor; ştia să tragă cu arcul şi să călărească, dar nu putea face faţă unui adversar puternic şi nici nu putea câştiga vreun concurs de tras cu arcul sau de călărie. In mâinile lui, mândra katana, cu lama mătăsoasă şi mortală, era doar un pai de orez. Şi acum, clanul Nishida le dorea fieful. Spionii, pe care îi plătea bine, l-au informat că Nishida a primit ordin de la shōgun să-l distrugă. Trebuia să fie adevărat pentru că Nishida lua in soldă tot mai mulţi samurai, inclusiv ronini.
Fukunaga avea alături de el, găzduiţi într-o anexa a castelului, zece samurai bine antrenaţi şi loiali din datorie, dar mai ales din dragoste. Îl iubeau. Se antrena cu ei şi sfaturile lui erau dintre cele mai înţelepte. Îl numeau sensei. Alţi cincizeci de samurai plătiţi de el au fost trimisi să lupte pentru un alt daimyō, la solicitarea expresă a shōgunului, dar şi mai mulţi se aflau pe domeniile lor.
Mama lui Hideyoshi, mult iubita lui soţie, fiică de daimyō şi samurai, murise la naştere; el a refuzat să se recăsătorească deşi shōgunul făcuse presiuni la acea vreme. Îi încălzea sufletul şi trupul singura lui concubina, Kayo, mai tânără decât el cu zece ani, dar care nu reuşise să-i ofere un fiu. N-o alungase pentru că era o fire blandă şi chipul ei frumos era o încântare.
L-a smuls din valul gândurilor triste Ahmya. Se apropia cu mersul ei uşor legănat, şi chimonoul de mătase roşie cu imprimeuri flori de cireş foşnea uşor şi plăcut. Un zâmbet îi apărea pe chip de câte ori o vedea. O întâlnise in drum, singură, in anotimpul ploios, şi a luat-o acasă. Kayo s-a ocupat de educaţia micuţei sălbatice - o micuţă ninja, cum o alinta când era mică. Din copila urâţică şi sălbatică devenise o tânără frumoasă şi elegantă, care se bucura de mult respect in rândul servitorilor şi al samurailor. Câţiva daimyō o doreau concubină, pentru ei sau un fiu al lor, dar Raijin dorea altceva pentru micuţa floare.
Ahmya îl iubea nespus, şi ar fi făcut orice pentru el şi familia lui, chiar dacă asta ar fi însemnat să-şi piardă onorea. Numai Daiki şi Raijin ştiau că fata este samurai, fiica unui ronin din nordul munţilor Japoniei, care a murit într-o încăierare data la margine drum. Emblema ei era floarea de camelie.
- Ce gânduri negre se aleargă sub fruntea ta, tată dragă?
- Ahmya-chan, Nishida ne vrea moartea. De pe buzele lui mult venin a picurat in urechile shōgunului şi acesta este convins că l-am jignit, dar nu vrea să asculte ceea ce am de spus. Vreau ca tu şi Hideyoshi să plecaţi astăzi. Hamada, comerciantul wakō, vă aşteaptă in port, după apus. La rugămintea mea, atakebune a sa este pregătită de câteva luni, şi vă va duce in America; e o ambarcaţiune care va face faţă călătoriei deloc lipsită de primejdii.
- Ştii că am încredere in judecata ta, dar ai încredere într-un pirat ca Hamada?
Inspirând adânc parfumul de camelie care o învăluia pe Ahmya ca-ntr-un văl de catifea fină, parfum pe care şi-l făcea singură din florile de camelii care înfloreau in curte an de an, a zâmbit larg. Numai Ahmya îndrăznea să îi pună cuvântul la îndoială, dar lipsa ei de obedienţă ii plăcea.
- Eu şi Hamada am luptat in multe bătălii împreună, şi am rămas prieteni, chiar dacă statutul lui de comerciant nu-i mai permite să mă viziteze când doreşte. Am fost amândoi antrenaţi şi educati de Daiki. Am încredere in el aşa cum am încredere şi in tine. Trebuie să ai grija de Hideyoshi, iar Hamada e singurul care vă poate pune la adăpost de răzbunarea shōgunului.
- Pentru un samurai este o laşitate să fuga de o luptă - îi spune, înclinându-se uşor.
- Nu fugi, Ahmya-chan - îi zâmbi. Duci la îndeplinire ordinul pe care ţi-l dă stăpânul tău: să ai grijă de urmaşul său. Du-te şi pregăteşte-te de drum lung şi primejdios. Eu îl voi pregăti pe fiul meu.
- Bine, tată.
Fata s-a îndepărtat, şi părea că lasă in urmă flori de camelii parfumate.
*
La lăsarea nopţii, in lumina lampioanelor aprinse de servitori, un grup de oameni păreau adunaţi la sfat in curtea castelului.
Raijin Taira no Fukunaga le dădea ultimele indicaţii samurailor săi şi lui Hideyoshi - care era foarte nemulţumit că trebuie să plece noaptea, ca hoţii, având ca unic însoţitor o femeie cât un vârf de săgeata. Cât un vârf de săgeată, îi spusese tatăl, după ce i-a ascultat nemulţumirile, dar la fel de tare. Nu o judeca după pielea ca de catifea şi părul mătăsos! Trateaz-o cu respect.
Umbrele alaiului care-i conducea pe cei doi tineri la poartă se profilau pe zidul înconjurător, părând nişte fiinţe din altă lume. Cu excepţia stăpânului şi a maestrului Daiki, toţi ceilalţi ştiau că Hideyoshi pleca să studieze in Rusia.
Ahmya era acoperită cu o largă pelerină din catifea neagră, groasă, care să-i ţină cald in timpul călătoriei pe mare. Raijin ştia că, de fapt, sub această pelerină fata ascunde săbiile samurailor, katana, sabia mai scurta wakizashi, care aparţinea celor care făceau parte din casta războinicilor şi sabia tantō, nu mai lungă decât un cuţit, şi de jur împrejurul obi-ului avea ascunse multe shuriken in forma de stea, ascuţite la vârf şi cu laturile tăioase, lucrate din oţel chiar de ea. Pârul ei foarte lung era împletit strâns, prins la capat cu bile metalice, şi înfăşurat in vârful capului într-un coc care se putea desface uşor, părul ei transformând-se într-o secundă într-un bici de mătase mortal.
Când mai aveau câţiva paşi până la poartă s-au oprit. Se auzea vacarm de voci şi zdrăngănit de arme. Duşmanii încercau să dărâme poarta. Samuraii şi-au scos săbiile şi au luat poziţia de apărare, stând nemişcaţi ca nişte statui. Daiki, cu părul lui alb fluturând in vântul care s-a stărnit din senin, era in fruntea lor, alături de Raijin.
- Voi plecaţi cu prima ocazie - se adresează stâpânul Ahmyei.
Ea încuviinţează cu o înclinare scurtă a capului, cu mâna sub pelerina din catifea care, slăbită din strânsoarea mâinilor flutura uşor in jurul trupului ei micuţ.
Poarta a cedat şi in curte au năvălit o mulţime de samurai cu săbiile ridicate. In scurt timp lupta s-a încins pe viaţă şi pe moarte. Hideyoshi a încercat să-şi scoată sabia din teacă, dar o mâna puternică l-a oprit. Mirat de acea forţă, a privit-o pe Ahmya cu ochii larg deschişi. In acele câteva secunde s-au trezit înconjuraţi de trei samurai duşmani. Calea spre port le era barată.
Ahmya şi-a aruncat pelerina din catifea neagră şi-a apărut in faţa lor ca o fantomă roşie, strălucitoare in lumina lampadarelor. Umbra ei pe pământ era uriaşă, părea a fi un oni venit pe Pământ să vâneze sufletele celor care au făcut lucruri rele in viaţă. Pentru o clipă, nu doar cei trei samurai au părut că rămân stane, ci şi toţi ceilalţi, duşmani sau prieteni. Raijin a zâmbit spre Daiki: Ahmya părea încarnarea lui Raiden, zeul tunetului care a salvat Japonia de flota invadatorilor mongoli in anul 1274.
Fata a profitat de mirarea lor şi doi dintre samuraii care le ţineau calea au căzut ca seceraţi, loviţi de sabie. Vacarmul s-a reluat. Ahmya era doar foşnet de mătase, străfulgerare roşie, şi-n jurul ei se revărsau valuri de parfum ameţitor din flori de trandafir, yuzu, shiso, neroli. lavandă şi vetiver care zăpăcea simţurile luptătorilor. Se învârtea între duşmani ca un vârtej printre frunze moarte. Când a reuşit să elibereze calea şi-a îmbrăcat pelerina căptuşită cu plasă de oţel ţesută in ani de zile, l-a acoperit pe tânărul Hideyoshi, luând-o la fugă folosind umbrele arbuştilor şi a gardului până au ieşit la drumul mare. N-au privit înapoi decât când s-au îmbarcat alături de Hamada. Cerul era roşu deasupra locului unde era casa familiei Fukunaga. Ahmya a înţeles că nu-şi va mai revedea tatăl adoptiv şi nici pe bunul şi severul Daiki nu-l va mai revedea in această viaţă. Singurul ei ţel era acum să aibă grijă de tânărul care nu semăna deloc strămoşilor lui războinici care au scris istorie. Acesta, învelit in pelerina din catifea neagră îmbibată in parfum menit să surprindă minţile luptătorilor, compunea un poem tragic. Ahmya l-a privit cu simpatie, deşi îl dispreţuia pentru slăbiciunea lui.
*
Kazehikaru (vântul care dansează in jurul pământului), de la Di Ser, este apa de parfum obtinuţă de Yasuyuki Shinohara din florile, fructele şi arbuştii care cresc in Hokkaido. A folosit esenţe de yuzu, hamanasu (trandafir japonez), shiso, neroli şi vetiver, între altele. E un parfum neutru, unisex.
*
Povestea, pe tema propusă de Adriana, este scrisă pentru Clubul condeielor parfumate găzduit de Mirela.