2023-11-30

Ucenic la Mos Craciun

Atelierul lui Moș Crăciun e undeva departe – unii zic ca e în Laponia. Didi n-a ajuns până acolo, sa viziteze atelierul, sa discute cu Rudolf, renul cel roșu (unul dintre renii care trag sania Moșului), dar s-a ivit ocazia sa meștereasca ceva pentru a-l ajuta pe Moș Crăciun cu podoabe pentru brad, jucării și alte cele – fiecare după posibilități (s-a dat anunț în lume ca Moșul are nevoie de ucenici, pentru cadouri). Nu! Spiridușii nu sunt în grevă pentru mărirea salariilor sau condiții mai bune de munca – în atelier la Moș Crăciun se lucrează cu voioșie și răsplata este bucuria celor mici și celor mari. Are Moș Crăciun nevoie de ajutor pentru ca sunt mulți copii pe Terra – mulți adulți și-au regăsit copilul din ei și acum ii scriu scrisori lui Moș Crăciun, iar Moșul vrea sa pregătească acum tot mai mulți făuritori de zâmbete. Ce sa facă, Moșul? Solicita ajutor celor care sunt dispuși să dea din viața lor câteva zeci de minute pentru bucuria celorlalți pentru că, măcar cu ocazia Nașterii Domnului, așa fac cei mai mulți oameni: oferă daruri și ajutor celor care au nevoie.

ornament brad: emoticon zambaret, din plastic, cu tichie de Mos Craciun
Didi nu e tocmai o păpușă, cum ar crede unii – e un spiriduș care a călcat pe bec: s-a arătat, cândva, unui băiețel trist. Băiețelul s-a înseninat și viața și-a urmat – a și uitat, probabil, de micul spiriduș fetița care i-a fost partener de joaca chiar cu riscul pierderii capacității de face mici minuni. Nu s-a avântat Didi acum sa lucreze pentru Moș Crăciun spre a-și recăpătat statutul de spiriduș, nu! Ii place să fie păpușa decor într-un raft de biblioteca, aprinzându-și viața numai când e singură. Și acum e singura! I-a venit ideea de a meșteri un ornament pentru bradul de Crăciun și s-a gândit la un emoticon zâmbăreț, cu tichie de Moș Crăciun.

A coborât de pe raft și s-a cățărat într-un raft unde oamenii din acea casa și-au depozitat mărunțișurile despre care i-a auzit afirmând deseori: poate vor folosi la ceva, nu le aruncăm încă.

S-a învârtit Didi ce s-a învârtit și-a ales un fost cercel galben, câteva piese rotunde, albe, pe care sunt lipite piese verzi, în forma de trifoi. A unit câte doua piesele rotunde și pe o parte, peste trifoi, a lipit inimioare argintii. A prins piesele rotunde în șirag, și la capăt o mărgea galbena și una verde, translucide.

piesele disparate ale ornamentului emoticon si partea din spate a rozetei, cu cercuri din silicon verde cu sclipici

Cercelul mare, galben, l-a lipit pe o rozeta roșie, și pentru ca părea cam neterminata s-a jucat cu pistolul de lipit făcând cercuri verzi, cu sclipici, pe dosul rozete, și a pus câte o picătura de silicon la capătul fiecărei raze a rozetei.

Tichia de Moș Crăciun e din fetru, iar moțul e un mic pompon.

Și-a terminat ornamentul și i-a rămas să-l expedieze la adresa publicata în anunțul prin care se solicita, celor care doresc, să fie ucenic la Moș Crăciun. A scris pe micul pachet:

Provocari verzi, Salvam papusiucenic în atelierul lui Moș Crăciun.

S-a grăbit tare, pentru ca azi este ultima zi în care se mai pot trimite pachete. Se mai primesc și după, dar... nu-i frumos sa depășești termenul când te roagă Moș Crăciun ceva. Acum, Didi așteaptă confirmarea de primire.

Colaj: https://www.photocollage.com/

2023-11-27

Din doua vechi dischete

La vremea lor, dischetele – asa-numitele floppy disk – mi-au plăcut tare mult. Am colecționat pe ele o mulțime de date – unele și-au pierdut importanța în timp, altele sunt valabile și vor rămâne valabile, doar ca vor fi din ce în ce mai greu de accesat deși... căutând pe net o idee de transformat dischetele în ceva util sau decorativ, am constatat ca exista mai multe posibilități de a accesa datele chiar și fără acea unitate de discheta.

Hm! M-am luat cu vorba. În fapt, e vorba despre tema cu numărul trei a jocului Transformări creative – noiembrie 2023: minim doua dischete, cd-uri, discuri-vinil de transformat în obiect util/decorativ.

Sa fac un carnețel, cum a făcut Rux, mi s-a părut cam complicat. Am mai găsit pe net doua dischete prinse intre ele cu fermoar – desfăcându-se ca o mapa – doar ca mi s-a părut inutil sa muncesc la ceva ce n-aș folosi. Și-am făcut, atunci, un suport pentru... scrisori, cărți postale (cumva, m-a inspirat ideea căsuței postale a lui Moș Crăciun, facuta de fiordaliso si prezentata pe blogul Dreamland).

diverse carti postale intr-un suport facut din dischete pe care sunt lipite imaginile unor caini

Cele doua dischete le-am unit intre ele, la baza, cu doua dibluri gri lungi de 4,5 cm.

doua floppy disk asamblate pentru a fi suport pentru corespondenta

Pe fețele dischetelor am lipit imaginea a doi câini din rase preferate: Boxer și Rottweiler.

pe floppy disk asamblate ca suport imaginea unui caine Boxer si a unui Rottweler

De fapt, îmi plac câinii din toate rasele (inclusiv rasa maidanez imperial) dar dacă ar fi sa aleg ar fi, în ordine, Boxer, Rottweiler...

Și gata suportul!

2023-11-26

Fotografii cu discuri si ciori

N-am rezistat tentației, chiar dacă trecuse de miezul nopții, și-am fotografiat ciori.

Am auzit ciorile discutând intre ele, șoptit, și, din când în când, câte una mai ridica glasul. Erau adunate în doi mesteceni din apropiere – mai greu cu unghiul de fotografiat, dar ceva tot am prins – mă bucur ca nu m-am gandit sa deschid geamul si lumina blițului s-a reflectat in el (lumina din planul îndepărtat) - și aduc aici aceasta poza cu un mesteacăn împodobit cu cioriSper să se și distingă ciorile pe care le-am fotografiat în nocturna.

peisaj nocturn cu pomi incarcati de zapada si stol de ciori in mesteceni

Realitatea momentului a fost mult, mult, mult mai reușită! Din când în când, câte una își schimba locul, trecând de pe o creanga pe alta sau dintr-un pom în altul, ca și cum ar fi făcut prezența.

Discurile sunt CD-urile pe care le-am ales pentru jocul Transformărilor – am folosit doar trei dintre ele.

cinci CD-uri in care se reflecta ecranul televizorului

Inițial, numai aceasta poza o aveam în plan, pentru ca se reflecta în discuri ecranul tembelizorului. Am observat lumina reflectata mult timp după ce am editat fotografiile și, cum tot nu aveam o foto pentru jocul
Reflexii în oglinda, găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate...

2023-11-25

Mini ghiveci decorat cu cioburi

Cioburile nu-s chiar cioburi – în sensul ca sunt bucățele de plastic tăiate dintr-un CD și lipite în stil mozaic. Mozaic, un fel de a spune – tocmai mi-am dat seama ca nu ma prea pricep sa aranjez un mozaic.

Pentru ca tot am tăiat CD-ul... am lipit mai toate bucățelele, pentru tema 4 (23-30 noiembrie): Fii creativ! din jocul Transformări creative – noiembrie 2023.

Am fost creativa în sensul ca după ce am lipit bucățelele din plastic am umplut golurile dintre ele cu silicon verde sclipicios. La mozaic, din ce-mi mai amintesc, bucățile se așează pe un strat de... ceva material care mai apoi se întărește.

mini ghiveci: pahar din plastic negru decorat cu bucatele lucioase si lipici verde cu sclipici, marginit de margele gri sidefate

Pe buza paharului-ghiveci am lipit o bucata dintr-un fost șirag din margele gri sidefate.

Arata destul de bine, doar ca nu știu ce-o sa pun în el – l-am primit cu un răsad de busuioc (busuiocul e uscat de ceva timp).

pahar negru din plastic si decorarea lui cu bucatle argintii; sirag de margele gri langa el, inainte de lipirea pe margine

La tăiere a cam sărit vopseaua de pe CD și unele cioburi arata cam jerpelite, dar una lângă alta, am reușit să-mi mai satisfac o dorința veche: sa decorez un ghiveci cu bucatele tăiate dintr-un CD.

2023-11-23

Urmuz, autor de curând aflat

Căutam un scriitor, autor, poet etc. român care să se fi născut sau să fi decedat cândva în noiembrie. Și-am dat de Urmuz, scriitor, umorist, judecător, grefier, despre care sunt aproape sigură că n-am aflat până zilele acestea. Totuși, probabil ca oi fi citit numele în mic dicționar cu scriitori români (ediția 1978, Editura Științifică și Enciclopedică, București) dar nu mi-a atras atenția. Habar nu aveam că este atât de apreciat. Hm. Nici nu știam că există...! Oricum, literatura absurdului nu mă atrage în mod deosebit, dar am mai citit una-alta.

Pentru ca mi s-a părut amuzant ce a scris Urmuz am ales câteva citate pentru a înscrie postarea în jocul Citate favorite gazduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

citat Urmuz: Cititor, trăiește poemul, cum ai trece cu valizele pline de nitroglicerină printr-o țară de foc - Urmuz (17.03.1883 – 23.11.1923)
Urmuz este pseudonimul literar al lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzau, născut la 17 martie 1883 în Curtea de Argeș, primul dintre cei șapte copii ai familiei. (despre numele și pseudonimul lui scrie pe wikipedia). A visat să fie muzician, dar tatăl său, medic, l-a trimis la Medicină – îngrozit de disecția cadavrelor a pierdut anul – apoi s-a înscris la Drept, tot obligat de tatăl său, care-l dorea cărturar. Faci Dreptul, acolo poți studia serios… Cartea, știința e totul în viața omului. Și Urmuz a ajuns, fără voia lui, fără plăcere, un biet judecător stagiar, deși nu era omul care să se acomodeze mâzgălirii dosarelor sau acela care să facă dreptate și, mai ales, să pedepsească pe semenii lui (spunea Eliza, sora lui, de la care se știu cele mai multe despre viața lui Urmuz).

A făcut studii de drept și, după licența (1907), a fost judecător prin diferite localități din județele Argeș, Tulcea, Dâmbovița, Teleorman. În 1916 e mobilizat și face războiul în Moldova, unde se îmbolnăvește de febră recurentă (Boala lui Lyme). În armată a ajuns la gradul de locotenent.

Prietenii, dar mai ales sora lui, afirmau despre el ca era un om vesel, pus pe șotii. De exemplu, Urmuz a fost amuzat de crearea unei asociații de studenți naționaliști Vivat Dacia – se da drept membru al acesteia și sugerează celor care doreau sa adere ca tariful de admitere consta în capete de rață.

Sau: alături de colegul și prietenul sau din gimnaziu, George Ciprian (Gheorghe Pana Constantin), ieșeau pe străzi și acostau trecători încercând să-i convingă să-și prezinte documentele de identitate.

În alte situații, Urmuz intra la seminarii sau cursuri extrem de tradiționaliste, le câștiga încrederea profesorilor, spunându-le că trăiește în spirit naționalist, după care recita, în fața amfiteatrului plin, fabule fără sens, creații proprii, precum celebra sa fabulă Cronicari:

Cică niște cronicari / Duceau lipsă de șalvari. / Și-au rugat pe Rapaport / Să le dea un pașaport. / Rapaport cel drăgălaș / Juca un carambolaj, / Neștiind că-Aristotel / Nu văzuse ostropel. / “Galileu! O, Galileu! / Strigă el atunci mereu – / Nu mai trage de urechi / Ale tale ghete vechi.” / Galileu scoate-o sinteză / Din redingota franceză, / Și exclamă: ”Sarafoff, / Servește-te de cartof!”
Morala: Pelicanul sau babița.

Și multe altele a mai făcut, împreuna cu prietenii lui.

Un alt coleg, viitorul poet tradiționalist Vasile Voiculescu, l-a reamintit pe Urmuz ca fiind un tânăr genial, umorul sau fiind cerebral, mai greu de detectat și apreciat.

Una dintre surorile lui, Eliza (căsătorită Vorvoreanu), cu un an mai mică, spunea că Mitică (așa cum era numit în familie) este voios spiritual, descriindu-l ca fiind în mare parte nepretențios și introvertit, fascinat de descoperirile științifice și, din anii copilăriei, un cititor pasionat de cărțile science-fiction ale lui Jules Verne.

Satiriza pe cei lacomi, iubitori de mese copioase și de băuturi așa-zise alese. Mesele lui Urmuz erau frugale, nu îl ispitea costisitorul în materie de alimente, îmbrăcăminte etc. Parodia pe cei lipsiți de cultură, care, dându-și aere de savanți, stâlceau ideile, întortochind frazele în cuvinte pretențioase și neînțelese; parodia, mai ales, stilul romanelor publicate în foiletoanele ziarelor. Deși iubea pe om și-l respecta – fiind extrem de politicos de fire – râdea totuși de inconștiența celor care trăiesc imitând pe alții. Alcătuirea unor instituții, comportarea unor funcționari îi provocau râsul – povestea sora lui. 

(v. https://romanialibera.ro/sport/atletism/adevarata-viata-a-lui-urmuz-povestita-de-sora-scriitorului-358530/)

Pseudonimul i l-a ales Tudor Arghezi care, fascinat de Pagini bizare” (șapte schițe) i-a publicat două dintre texte în 1922, în două numere consecutive din Cugetul romanesc: Ismail și Turnavitu (în care e descrisa o lume ilogica, ireala) și Pîlnia și Stamate, antiproză intitulată ironic roman în patru părți, în care face o serie de calambururi de esență sofistică prin duplicitatea de sens a cuvintelor – oamenii nu coboară pe scări, ci din maimuță; o masă fără picioare bazata pe calcule și probabilități etc.

Un apartament bine aerisit, compus din trei încăperi principale, având terasă cu geamlâc și sonerie. În față, salonul somptuos, al cărui perete din fund este ocupat de o bibliotecă de stejar masiv, totdeauna strâns înfășurată în cearceafuri ude... O masă fără picioare, bazată pe calcule și probabilități, suportă un vas ce conține esența eternă a „lucrului în sine", un cățel de usturoi, o statuetă ce reprezintă un popă (ardelenesc) ținând în mână o sintaxă și... 20 de bani bacșiș... Restul nu prezintă nici o importanță. Trebuiește însă reținut că această cameră, vecinie pătrunsă de întuneric, nu are nici uși, nici ferestre și nu comunică cu exteriorul decât prin ajutorul unui tub, prin care uneori iese fum și prin care se pot vedea, în timpul nopții, cele șapte emisfere ale lui Ptolemeu, iar în timpul zilei doi oameni cum coboară din maimuță și un șir finit de bame uscate, alături de Auto-Kosmosul infinit și inutil...

&

Cât despre eroul nostru, Stamate, pentru ultima oară cătând prin tubul de comunicație, mai privi o dată Kosmosul cu ironie și indulgență. Suindu-se apoi pentru totdeauna în căruciorul cu manivelă, luă direcția spre capătul misterios al canalului și, mișcând manivela cu o stăruință crescândă, aleargă și astăzi, nebun, micșorându-și mereu volumul, cu scopul de a putea odată pătrunde și dispărea în infinitul mic.

(din Pîlnia și Stamate).

*

Gayk nu are copii. A adoptat însă pe când era încă elev în gimnaziu pe o nepoată a sa, în momentul când aceasta lucra la gherghef. Nu s-a dat înapoi de la nici un sacrificiu pentru a-i da o educație aleasă – având grijă să-i trimită în fiecare zi, la institutul unde o internase, câte un chelner care să o roage din partea sa să se spele în fiecare sâmbătă pe cap și să-și formeze neapărat o cultură generală. (din Emil Gayk)

*

Și iarăși, cine dintre noi se mai poate plânge că forța primordială, cauza cauzelor, nu poate fi niciodată atinsă, descoperită, când toți se căznesc să o apuce de la început, înapoi, şi nimeni nu s-a încercat să o învăluie, pentru clipa de față, să o prindă măcar o dată pe flanc? (din Puțină metafizică și astronomie)

Scria George Călinescu: 

Prin caracterul fantastic și ironic al operei sale, simplu joc estetic uneori, Urmuz este astăzi un precursor elogiat al literaturii absurdului.

Vasile Voiculescu, a afirmat la radio în 1932:

Despre scriitorul Urmuz se poate spune că e unic. Bun sau admirabil sunt epitete pentru literatura obișnuită. Creațiilor lui Urmuz nu li se potrivește decât calificativul unic… Uluitoarea lui apariție în literatura noastră a uimit pe toți și a zăpăcit pe cei mai mulți.

Numele lui a fost asociat de cele ale lui Alfred Jarry, Franz Kafka, Lewis Carroll, Edgar Allan Poe, Samuel Beckett, Joyce, Eugen Ionesco și alții.

A scris puțin. Scrierile lui sunt scurte dar dense, cunoscând gloria postum, și au avut o înrâurire destul de mare asupra literaturii românești de avangarda, contribuind și la lărgirea conștiinței estetice. Eugen Ionesco, explorând filonul literaturii absurdului, îl va considera pe Urmuz unul dintre precursorii tragediei limbajului.

Tudor Arghezi l-a lansat (1922), Sașa Pană l-a editat, Geo Bogza, Ilarie Voronca, Lucian Boz l-au exaltat. O revista, a lui Geo Bogza, i-a purtat numele. Critici contamporani l-au situat în exegezele lor și în spiritul criticii noi (manierism, freudism, existentialism) în aria bogata a secolului XX.

Opera: Cronicari, Pîlnia și Stamate, Ismaïl și Turnavitu, Emil Gayk, Algazy și Grummer, Cotadi și Dragomir, După furtună, După furtună, Plecarea în străinătate, Puțină metafizică și astronomie, Fuchsiada.


Moartea lui Urmuz

Urmuz (îi plăcea să fie numit Urmuz-Demetru) s-a împușcat la 23 noiembrie 1923 – a fost găsit de sergentul din post într-un boschet din dosul bufetului, în apropierea Șoselei Kiseleff, în nordul Bucureștiului. E înmormântat în cimitirul Bellu.

Criticul George Călinescu a afirmat că există o rațiune filosofică ce rezona teribil cu secolul său: el a vrut să moară într-un mod original, fără vreo cauză sau vreun scop precis.

Unele surse susțin ca ar fi suferit de o boala incurabila, dar se știa ca era fascinat de arme și de potențialul lor distructiv – în 1914 a scris un omagiu pentru revolvere, creditându-le cu o putere magică asupra creierului suicidar (potrivit istoricului literar Tom Sandqvist). Alte surse arata ca Urmuz teoretiza despre lipsa de sens și despre goliciunea vieții, punând aceste gânduri pe seama membrilor familiei în timpul înmormântării fratelui sau Constantin, în 1914.

Geo Bogza sugerează că mentorul său s-a sinucis odată ce procesul deconstructiv, realizat de intelectul lui ascuțit, l-a dus la o concluzie naturală.

(mai multe: https://ro.wikipedia.org/wiki/Urmuz)

Sașa Pană susține că Urmuz s-a săturat să-i amuze pe "cretinii" și "profitorii" care au dominat scena literară a Bucureștiului și, hotărât să-și transforme personajul literar în "praf și pulbere" și-a asumat riscul de a-și distruge eul fizic. În revista unu din noiembrie 1930, acesta scria despre moartea lui Urmuz:

De acolo, noaptea – poate în clipa imaterială a orei 0 – s-a despicat: Demetrescu-Buzău s-a întors pentru diversul faptelor zilnice la ziare și în aceeași cafenea, iar Urmuz a rămas cenușă de stele.
* * * 
Cititor, trăiește poemul, cum ai trece cu valizele pline de nitroglicerină printr-o țară de foc.
Trei dintre textele lui pot fi citite la adresa de mai jos:
https://www.poezie.ro/index.php/author/0021403/Urmuz 

2023-11-21

Suport de pahar sau cana

Sâmbăta spre duminica a nins un pic – s-a păstrat ceva zăpada pe unele porțiuni din zonele verzi, pe acoperișuri, pe mașini și pe crengile câtorva pomi (azi a fost destul de cald, a dat și soarele pe la noi și-a topit orice urma de zăpadă).

Porumbeii s-au înghesuit la boabe de grâu și cei doi guguștiuci care vin regulat n-au avut loc de ei. Măcar, mă bucur ca știu guguștiucii ca aici găsesc ceva hrana... Nu știu ce li s-a întâmplat, dar au devenit tare sperioși de câteva luni – nu se speriau de mine (pe unul dintre ei îl puteam atinge și nu fugea, își vedea de grăunțele lui).

În Poiana Brașov a fost destul de mare stratul de zăpada – numai bun de săniuș – și cred ca s-a păstrat pana acum.

Ce legătura au cele de mai sus cu jocul Transformări creative – noiembrie 2023? Niciuna sau una ușor forțată: tema e pentru noiembrie, cele de mai sus sunt un crâmpei din noiembrie.

Tema doi din joc este despre transformarea unui CD, a unei dischete sau a unei placi de vinil într-un suport de pahare/tava.

suport de pahar din CD vechi si romburi colorate (albe, verzi, mov, galbene, portocalii) lipite pe disc in model floare

Lipsindu-mi și ideile, dar mai ales ceva material autocolant, mi-au venit în minte romburile colorate, din plastic, din care am folosit și cu alte ocazii, și le-am lipit pe fața inscripțonată a discului.

Spre surprinderea mea – m-am gândit la asta abia după ce le-am lipit – nu aluneca paharul (nici cana) pe romburile din plastic.

suport de pahar si/sau cana din cd pe care sunt lipite romburi colorate;  langa pahar o sticla cu apa

Cam asta ar fi pentru aceasta a doua săptămâna din noiembrie (9-15), care e, de fapt a treia la momentul în care postez.

2023-11-18

Discul cu sclipiri și margele

Când bântuiam pe YT, cu ceva timp în urmă, căutând idei de meșterit nici nu mai știu ce, am văzut și câteva filmulețe cu ce făceau unii cu CD-uri și/sau DVD-uri, propunându-mi (așa cum fac de regula: „într-o zi...”) sa ciopârtesc și eu un CD – măcar sa „văd cum e”.

un CD decorat cu margele galbene lipite pe disc si trei siraguri din margle colorate si translucide agatate
Ceea ce am văzut cândva pe YT e clar ca nu am reținut, așa ca am luat-o de la capăt, dar cu mai puțin timp la dispoziție și pentru bântuit și pentru lucrat.

Cu ocazia jocului Transformări creative – noiembrie 2023 am avut ocazia de a ma juca...

Tema 1 (1-8 noiembrie) este despre transformarea unui CD, unei dischete sau placi de vinil într-un obiect decorativ / util care poate fi agățat în cui pe un perete.

Mi-am imaginat ca am făcut un „prinzător de Soare”. Ha! Prima persoana care l-a văzut a zis: „Să-l atârni în vie, sa țină graurii departe”.

Inițial m-am cam supărat, apoi mi-am zis ca e o idee buna, apoi m-am supărat pe mine: „de ce sa nu aibă și graurii struguri de mâncat?” În fond, (aproape) an de an, cu tot grauri, culegem multe kilograme de struguri.

Discul are un defect, în partea de jos – am crezut ca pot curata „vopseaua” de pe una dintre fețe și sa rămână discul intact (evident, n-a fost cazul și m-am ales c-o „jupuitura”).

Am lipit pe disc margele galbene, în jurul unei buline decupata din staniol auriu. Mărgelele care atârnă sunt desfăcute (cu mult timp în urma) din diferite șiraguri – înșirate acum pe un fir de ață (cel din mijloc are și o parte dintr-un șirag sidefat cu verde în diferite nuanțe).

discul CD decorat cu margele si staniol auriu in mijloc in trei ipostaze: culcat si luminat, culcat si intunecat, atarnat in dreptul unei ferestre

Discul îl pot agata de un lanț auriu – găurile în disc sunt făcute cu vârful unui ac înroșit la flacăra. Pe celalata parte e acoperit cu folie din aluminiu.

Când razele soarelui sunt orientate în mărgelele translucide sclipirile se văd excelent, doar ca nu ma descurc sa fotografiez... soarele luminând mărgelele.

2023-11-15

Noiembrie 1987. Revolta de la Brașov

Înainte era mai bine e un "slogan" care ma enervează si de-a dreptu’ și de-a stângu'. Sigur, e și în funcție de ceea ce-și dorea fiecare, de ceea ce avea și/sau putea fiecare. E și în funcție de localitatea unde a trăit fiecare.

La naiba! Dacă era așa de bine de ce au riscat totul unii oameni și s-au revoltat împotriva regimului comunist încă de la instaurarea acestui regim în România? Și aceștia aveau locuința, aveau loc de munca asigurat, copiii lor mergeau la școala... Dacă era așa de bine, de ce au riscat unii și au fugit din România traversând Dunărea înot?!

Și tot de bine ce era s-au revoltat oamenii din centre industriale mari: Cluj-Napoca, noiembrie 1986; platforma Nicolina, Iași, în februarie 1987 – chiar dacă aceste conflicte au fost limitate ca intensitate.

Azi, orice ar spune unii, e mai bine "ca înainte" chiar și numai pentru faptul ca cei care doresc mai mult, cei care doresc sa călătorească, sa studieze în străinătate, pot pleca fără consecințe în alte state. Azi nu mai sunt respinși la înscrierea la cursurile unor anumite facultăți cei care au rude în străinătate; cei care se căsătoresc cu cetățeni străini nu-și mai pierd locurile de munca (ei și/sau rudele apropiate); nu mai sunt cercetați/amendați toți cei care leagă prietenii cu cetățeni străini, nu mai sunt vizați toți cei care primesc colete si/sau scrisori din străinătate și multe altele nu se mai întâmpla azi la modul general.


Condiții premergătoare revoltei

Locul de munca era asigurat – conta mai puțin ca (la un moment dat) unele uzine aveau stocuri de produse din ce în ce mai mari = pentru ca oamenii sa aibă locul de munca asigurat se produceau stocuri (adică vânzări spre zero). Oamenii aveau locuința... Nu toți oamenii aveau locuința, contrar credinței multora, și foarte mulți aveau locuințe improprii; unii se încălzeau și/sau găteau arzând în sobe (uneori improvizate) haine și ce mai găseau pe aiurea (fapt valabil și azi în unele locuințe din Valea Jiului și alte zone uitate de oficialii statului român).

Salariile erau plătite, în unele uzine, pentru ca se împrumutau bani din banca; la un moment dat, salariile nu au mai fost plătite la timp și nici integral, unii oameni muncind în trei schimburi, în condiții grele, fără a fi plătiți la timp și integral – altfel spus.

În rafturile magazinelor alimentare erau... fel și fel de produse practic inutile pentru o alimentație sănătoasă. Pentru faina, zahăr, ulei și altele de gen se stătea la cozi uriașe pentru un kil de persoana. Pentru lapte coada se forma în zori de zi, cu mult timp înainte de a se deschide magazinul...

Pâinea ajunsese să fie vândută pe cartelă: juma de pâine de persoana – la oraș; la sat era mult mai greu pentru mulți oameni.

A fost mai bine, probabil, în anii 1970 (poate și ceva din anii 1960), când erau de găsit alimente adevărate, când mai puteai face croaziera spre Egipt, excursii prin țări străine (de regula țări prietene, dar nu numai).

La începutul anilor 1980 a început răul adevărat. În 1982, mai precis, dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu i-a venit ideea sa achite datoria externa a României. În teorie (și nu numai) e un lucru foarte bun ca un stat sa nu aibă datorii externe, dar depinde și cum se ajunge sa nu fie îndatorat (sau îndatorat mult). Când plata datoriei externe trebuie sa o suporte cetățenii truditori și plătitori de taxe și impozite se poate spune ca jugul apăsa pe umerii proștilor. Cel mai mult au avut de suferit muncitorii, chiar dacă și alții ajunseseră sa sufere de frig în case, sa stea la cozi interminabile pentru alimente de baza s.a.m.d. Muncitorii erau, în principal, cei ale căror salarii erau neplătite la timp și integral, mai ales în anii 1980.

Pe scurt. Începând cu anii 1980 condițiile de trai s-au deteriorau constant, majoritatea alimentelor erau raționalizate și nu mai existau în rafturi (foarte multe fiind exportate, iar importurile erau mici și produsele ajungeau, în principal, în casele nomenclaturiștilor); salariile erau mici, resursele energetice erau deficitare – apa calda ajunsese să fie doar câteva ore pe zi (în cazurile fericite) și la cei care locuiau la etaje înalte nu prea mai ajungea; presiunea la gaz era extrem de scăzuta; agentul termic era ca și inexistent, caloriferele fiind reci. Zilnic, ore în sir era întreruptă alimentarea cu electricitate – nu doar pe străzi, ci și în imobile (erau și unii norocoși, care locuiau în zone rezidențiale pe unde erau mai mulți nomenclaturiști și aceștia aveau, implicit, alte condiții).


Revolta din noiembrie 1987

Pe acest fond de bine, în 15 noiembrie 1987, muncitorii din Întreprinderea de Autocamioane Brașov (Steagul Roșu) au constatat ca în 14 noiembrie (zi de salariu) au primit jumătate (sau chiar mai puțin) din drepturile bănești cuvenite. Cei aflați la schimbul trei au oprit lucrul. Dimineața, când au sosit cei care lucrau în schimbul unu a crescut numărul nemulțumiților. Câteva mii de oameni au cerut conducerii intreprinderii să fie plătiți integral. Sefii, însă, i-au tratat cu dispreț și i-au amenințat, dar oamenii nu au renunțat. Totuși, în jurul orei 11, in 15 noiembrie, pe poarta intreprinderii au ieșit numai câteva sute de oameni, îndreptându-se spre centrul orașului, unde se afla județeana de partid – sa le ceara ălora sa le fie respectate drepturile. Pana în centrul orașului, de la uzina Steagul Roșu erau câțiva kilometri și în marșul lor, oamenii au scandat revendicări sociale: Vrem mâncare pentru copii!, Vrem mâncare și căldura!, Vrem lumina și căldura!, Vrem banii noștri!, Vrem pâine fără cartela! În drum spre centrul orașului rândurile muncitorilor de la Steagul Roșu a fost îngroșat de muncitori din uzinele Tractorul și Hidromecanica, dar și de studenți, elevi și alți cetățeni aflați în zona întâmplator sau nu.

La un moment dat, oamenii au început sa cânte imnul Revoluției de la 1848: Deșteaptă-te române!.

În apropiere de centrul orașului scandările greviștilor au inceput sa aibă dimensiune politica. Pentru prima data s-au auzit strigate cuvinte precum Jos Ceaușescu!, Jos tiranul!, Jos dictatura!, Jos comunismul!

În centrul orașului, unde era sediul Comitetului Județean al Partidului unic (PCR, nu PNLSD de azi), favorizații sortii erau în sărbătoare, sediul fiind decorat cu tablouri, drapele și sloganuri – era în ziua alegerilor locale. Simbolurile comuniste au devenit ținta furiei oamenilor – au fost date jos de e pereți, sfâșiate, arse; mobilierul și aparatura distruse, ferestrele sparte. Cantina partidului era la un pas de sediu și n-a scapăt de furia oamenilor. Era acolo mâncare de care cei mai multi doar își aminteau, pentru ca nu mai văzuseră de mult: cașcaval, salam, fructe exotice și multe altele; le-au împărțit.

Unii dintre lucrătorii de partid întâlniți prin aceste clădiri au cam simțit e pielea lor furia mulțimii.

Forțele de ordine au fost luate prin surprindere și abia spre seara au reușit să se mobilizeze, cei de la armata și de la securitate intervenind în forța cu arme, gaze lacrimogene, câini, autoblindate, mulțimea fiind împrăștiată. Circa 300 de oameni au fost arestați și aproape 200 anchetați serios.

La câteva zile după revolta muncitorilor, un student de la Silvicultura s-a așezat în fața cantinei cu o pancarta pe care scria Muncitorii arestați nu trebuie să moară; i se mai alătura doi colegi – cei trei sunt arestați imediat. Mai apoi, în campusul universitar apar grafitti de solidarizare cu revolta muncitorilor, iar unii studenți distribuie manifeste. Securiștii arestează șapte studenți pe care-i anchetează; cei șapte sunt exmatriculați și trimiși în localitățile de unde veniseră, fiind puși sub supraveghere stricta, împreuna cu familiile lor.


Arestul, interogatoriile, procesul

Cum ar spune unii: gradul trei de ancheta = bătaie; tortură, umilințe.

Cei implicați au povestit mai apoi ce s-a întâmplat în arestul Miliției și Securității Brașov, unde au fost duși inițial – mulți muncitori au fost transferați mai apoi la București.

Abuzurile au avut loc timp de aproape zece zile, pana în jurul datei de 25 noiembrie 1987. În 3 decembrie 1987 au fost inculpați 61 de muncitori care au participat la revolta din 15 noiembrie 1987. Au fost acuzați și condamnați pentru infracțiuni de drept comun: ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice – pentru ca, în regimul comunist, se susținea ca nu mai exista deținuți politici. Aceleași acuzații le-au fost aduse și greviștilor din Valea Jiului în 1977 – oameni care s-au revoltat (tot) de bine ce le era.

În Brașov, pe lângă cei 61 condamnați, altor 27 de oameni le-au fost schimbate locurile de munca.

A fost un simulacru de proces, în sala Clubului Intreprinderii de Autocamioane, unde au fost convocați și alți lucrători, sa ia aminte.

Judecătoria Brașov a decis, în sentința penală nr. 2823 din dosarul nr. 2926 /1987, ca 61 de participanți la revoltă să primească pedepse cuprinse între 6 luni și 3 ani de închisoare, fără privare de libertate, cu obligația de a executa la locul de munca în diferite unități socialiste din alte localități (în măsura covârșitoare au fost deportați), cu interdicția de a părăsi acele localități, ceea ce a condus la despărțirea familiilor. La terminarea executării pedepsei cei mai mulți au revenit la familiile lor, dar alții au murit pe unde au fost trimiși.

Timp de trei zile orașul a fost, practic, închis; jurnaliștilor străini li s-a interzis accesul în România. Ceaușescu și ai lui au vrut sa ascundă evenimentul atât la nivel național cât și internațional, dar nu le-a ieșit: vestea revoltei s-a răspândit și în țară și în străinătate.

Brașov, deși puternic industrializat, a fost și pe atunci oraș turistic, dar și centru universitar unde învățau cetățeni străini.

Bineînțeles ca în presa timpului nu s-a scris și nu s-a spus niciun cuvânt despre eveniment, susținându-se – în treacăt - ca a fost vorba despre huligani izolați care au tulburat liniștea publica, nu despre o mișcare cu un caracter economic, social și politic. S-a scris despre alegerile locale care au avut loc în acea zi din noiembrie.

Au mai fost operate arestări și s-au dat condamnări și în alte localități din țara - nici azi nu se știe numărul celor anchetați și/sau condamnați; multe documente au dispărut din arhive (cercetătorii presupunând ca au fost distruse/ascunse după anul 1989).


După 1989

Troita ridicata in cinstea eroilor din 15 Noiembrie 1987
După suprimarea și anchetarea cu violența a muncitorilor participanți la greva/revolta din 15 noiembrie 1987, nu a fost pedepsit niciun anchetator pentru abuzuri – unii, se spune, au fost chiar promovați, în timp; unii au fost pe cai mari și după 1989, în noul regim instaurat de Iliescu.

Unul dintre sadicii de atunci, fost șef la cercetări penale, în anul 2020 a fost făcut cetățean de onoare al Brașovului (a spus Marius Boieriu, președintele Asociației 15 Noiembrie 1987, pentru jurnaliștii prezenți la troița în 15 noiembrie 2023 – sursa: brasov.net).

Revolta e prezentata pe larg în documentarul regizat de Liviu Tofan în anul 2017: Brașov 1987. Doi ani prea devreme.

Revolta muncitorilor de la Brașov a fost cea mai importantă mișcare de protest din toată Europa de Est la momentul respectiv, în 1987, explică fostul director la Radio Europa Libera România, Liviu Tofan.

Procesele de tip spectacol și torturarea muncitorilor au rămas și în prezent neanchetate. În ultima comunicare a Parchetului General, care datează din 2017, procurorii informau că au deschis o cercetare pentru comiterea de infracțiuni contra umanității cu privire la represiunea violentă şi sistematică desfășurată de regimul comunist împotriva participanților la revolta din Brașov din 1987.

(sursa: https://romania.europalibera.org/a/revolta-brasov-1987-violente-dosare-instanta/32130633.html)
placa de pe troita ridicata in zona Spitalul Judetean Brasov in cinstea eroilor din 15 Noiembrie 1987

Un fel de rezumat

La mijlocul anilor 1980 a început declinul industrial nu doar în România, ci și în restul Europei de Est. Acest declin a lovit în plin muncitorii din Brașov. Și a urmat ceea ce a urmat: noiembrie 1987. Apoi, la nivel național, decembrie 1989. Și apoi... Iliescu și ai lui, cu al lor comunism cu față umană (!!!), care i-a păcălit pe cei mai mulți.

Fotografiile le-am preluat de pe pagina FB Brașov, orașul sufletului meu. Este troița din zona Spitalului Județean unde, în noiembrie 1987, oamenii au cântat imnul Revoluției de la 1848.

Azi s-au împlinit 36 de ani de la ceea ce a început ca un protest al angajaților de la "Steagul Roșu" împotriva conducerii întreprinderii din cauza reducerii salariilor, protest care s-a transformat într-o revoltă împotriva regimului politic, așezând Brașovul și România pe harta luptei împotriva comunismului din Europa de Est.

2023-11-13

Lumina in balta. Reflexii în oglinda

Într-o dimineață, înainte de ora șapte, la începutul lunii în curs, privind pe fereastra (mi s-a părut ca plouă) printre crengile unui corcoduș am zărit oglindindu-se într-o baltă lumina unui felinar de pe stradă. Arăta ca un mic soare – picăturile de ploaie (ploua, nu mi se păruse) vălureau apa și mi-am imaginat că „vălurelele” sunt... activitatea de pe Soare, așa de fain străluceau.

Am adus fotografia la Reflexii în oglindă, joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul ei, Între vis și realitate.

o balta vazuta prin frunzis in are se vede reflectata lumina unui felinar stradal

Sigur, în poză am reușit ceea ce se vede – poziția nu-mi permitea cine știe ce foto, dar nici talentul nu mă lasă..

Sperând la o foto cât mai reușită m-am tot foit pe la fereastră pană când... lumina de pe strada s-a stins. Pentru câteva fraiuni de secundă am fost nedumerită – ca și cum nu știam ce caut la fereastră cu telefonul în mână când abia se luminase de ziuă.

2023-11-02

Proverbe tibetane, arabe, evreiesti

Un proverb poate cântări mai mult decât un tratat de filozofie, zicea Vasile Ghica

Din înțelepciunea tibetanilor

Adevărul nu are prieteni.
taxele cresc fara ploaie - proverb evreiesc

Nu întotdeauna omul care vorbește deseori despre defectele tale, îți este dușman; și nici omul care deseori îți laudă faptele nu îți este mereu prieten.

Bunătatea vorbește în șoaptă, răul strigă.

Dacă nu încerci să afli adevărul, el va rămâne neînțeles.
A te deda la muncă inutilă înseamnă a-ți crea probleme.
Cei nepăsători nu ar trebui consultați pentru sfaturi. Iresponsabilului nu ar trebui să i se încredințeze sarcini.

Indiferent de câți lași s-ar aduna împreună ei nu vor fi capabili de o faptă eroică.
Fără caracter, inteligența nu este de folos.

Omul înțelept la început ascultă, apoi decide. Cel prost întâi face, apoi începe să judece.
Dacă te-ai împiedicat și ai căzut, încă nu înseamnă că ai ales drumul greșit.

Cea mai înaltă artă este arta de a trăi o viață obișnuită într-o manieră extraordinară.

Din înțelepciunea evreilor

Taxele cresc fără ploaie.
Cu bani nu se poate trăi așa de rău ca fără bani.

Dacă nu poți trece peste, trebuie să mergi pe dedesubt.
Mândria este masca propriilor greșeli.

Dacă nu ar costa nimic caritatea lumea ar fi plină de filantropi.
Dacă bogații ar putea angaja pe altcineva să moară pentru ei, săracii și-ar câștiga o viață minunată.
Asigurați-vă că sunteți în concordanță cu egalii voștri dacă aveți de gând să vă certați cu superiorii.
Un sclav își arată adevăratul caracter nu în timp ce este sclav, ci când devine stăpân.
Tăcerea înseamnă înțelepciune, dar să taci tot timpul nu e înțelept.
Ce-mi folosește înțelepciunea, când domnește prostia?
Dacă o prostie reușește rămâne mai departe prostie.
Când escrocii întâlnesc un om profund cinstit, ei sunt atât de nedumeriți încât îl consideră un escroc mai mare decât ei înșiși.
Nu vă apropiați de o capră din față, de un cal din spate sau de un prost din orice parte.
Bietul prost este un om care cade pe spate și își rupe nasul.
Nu te da atât de mare, nu ești atât de mic.

Din înțelepciunea arabilor

Spune adevărul și fugi.
Cercetați ceea ce se spune, nu pe cel care vorbește.
Întreabă-i pe cei experimentați mai degrabă decât pe cei învățați.
Avem o singură limbă și două urechi dintr-un motiv: trebuie să ascultăm mai mult decât vorbim.
Cu cât ești mai inteligent, cu atât vorbești mai puțin.

E bine să fii politicos cu toată lumea, prietenos cu cunoscuții, dar cu nimeni încrezător.

Sănătatea bună este o coroană purtată de cei sănătoși pe care doar cei bolnavi o pot vedea.

Aroganța diminuează înțelepciunea.
Aroganța este o buruiană care crește mai ales pe bălegar.
Fii în lume, dar nu al lumii.
Simțul umorului este polul care adaugă echilibru pașilor noștri în timp ce mergem pe frânghia vieții.

Gândește-te la ieșire înainte de a intra.
Cel curajos este apărat de curajul său.
Curajul e bun, dar dacă întrece măsura devine nechibzuință.
Înțelepciunea învinge curajul.
Mulțimea biruie curajul.

de la beduini citire

Adevărul poate merge prin lume neînarmat.
Când dormi într-o casă gândurile tale sunt la fel de sus ca tavanul, când dormi afară sunt la fel de sus ca stelele.
Doar într-o tăcere deplină, vei auzi deșertul.

Pagina cu proverbe este înscrisă în tabelul de pe blogul Suzanei, Floare de colț, la jocul Citate favorite, pornit de Ella în colaborare cu Zina.

Următoarele cuvinte nu mai știu unde le-am citit, dar mi le-am amintit pentru că mă amuză, desigur 😏 (ce-ați vrea, să recunosc altceva?):

Inteligența mă urmărește, dar eu sunt mai rapidă.