Să nu calci pe capacul de canal

Probabil că e cunoscută multora superstiţia conform căreia ai ghinion dacă e să calci pe un capac de canal... Când am auzit-o prima dată eram elevă de şcoală generală, dar nu mai ştiu prin ce clasă – oricum, nu trecusem de a IV-a - m-am mirat foarte tare. Şi era ceva de genul: capacul cu trei găuri e cu noroc, dacă e să calci pe el, cel cu patru e cu ghinion (sau invers, nu mai ştiu exact). Părinţii îmi spuseseră să evit să calc pe capace de canal pentru că unele e posibil să nu fie bine fixate şi m-aş putea accidenta – deci aş fi avut ghinion.

Intr-o vara – trecusem de clasa a V-a – cu gaşca de la bloc, ne jucam de-a prinselea in salcie. Aveam obiceiul sa inventam fel si fel de jocuri, sa nu ne plictisim. Jucam inclusiv „suflici”, un joc cu mingea de ping-pong pe care o suflam pe masa de ping-pong si urmaream ca cei din echipa adversa sa nu o poata prinde si mingea sa cada... In acea zi ne jucam prinselea in salcia crescuta pe un petec de pamant pe care vecinii se straduiau sa il transforme intr-o mica gradina dar nu prea aveau spor din cauza celor care-si gaseau culcuş pe acolo noaptea. Era o salcie inalta, bogata in crengi si frunze si ne simţeam acolo cam cum ar trebui sa se simta maimuţelele prin copaci. Acum nu mai e acea minune de salcie – au taiat-o (alaturi de o multime de alti arbori sanatosi) pentru a largi drumul si pentru a face loc de parcare.

Regula jocului era că numai cel care „prindea” avea voie sa coboare din salcie, ceilalti erau obligati sa se descurce numai pe crengi. Era un joc fain, pe care il puteau juca numai cei carora nu le era frica de inaltime, de gâze si se puteau descurca la căţărat - pe atunci mă înţelegeam foarte bine şi cu insectele. 
Intr-o zi dispare A. El era „prinzătorul”. Am crezut ca s-a ascuns de noi, sa schimbam jocul in de-a v-aţi ascunselea – obisnuiam sa trecem de la un joc la altul prin intelegeri mutuale. Dar A nu era pe acel petec de pământ, nu era in salcie si nimeni nu-l vazuse indepartandu-se. Unul câte unul am coborât din salcie si am inceput sa-l strigam, sa-l cautam. A nicaieri! Ne distram spunandu-ne ca asta inseamna sa dispari ca prin farmec. La un moment dat zic: „Trebuie sa fie in canal”. Toti au inceput sa râda deoarece canalul era bine acoperit cu un capac imens, solid; desi capacul se mişca – doar călcasem pe el de atatea ori – nu cazuse vreodata si chiar de-ar fi cazut, acum era la locul lui. Am ajuns totusi la aceeasi concluzie, cu totii: trebuia sa fie in canal, pentru ca oamenii nu dispar ca prin farmec. Cu chiu, cu vai, cu auăleu am mişcat capacul, inclinandu-l spre interior si l-am auzit pe A. Umăr lângă umăr am indepartat capacul si l-am ajutat sa iasa, urcând anevoios pe barele de fier montate ca trepte. Desi canalul avea o adancime de vreo patru metri A nu suferise nici macar o zgârietura, dar era copleşit de spaimă.

Se implinise superstitia ( :) nu stiu daca era o zi de marţi): cine calcă pe un capac de canal poate avea ghinion. Capacul acesta, totusi, nu avea vreo gaura, dar a fost şmecher – a balansat intr-o parte când l-a călcat A si apoi a revenit la pozitia initiala (totul trebuie sa se fi petrecut in fractiuni de secunda).

Capacul a fost mai apoi fixat de părinţi si noi am continuat sa ne jucam de-a prinselea in salcie, dar ocoleam capacul desi stiam ca acum e puţin probabil sa avem ghinionul lui A. Dintre toti cei care am călcat pe acel capac de-a lungul timpului numai A a reusit performanta de a... dispărea.

Azi nu mai e nici canalul acela – l-au acoperit asfaltatorii, asa cum au acoperit o multime de guri de canal, si ne miram ca se inunda strazile la o ploaie mai serioasa. De fapt, nu ne miram, suntem doar revoltati ca nu reusim sa-i facem sa inteleaga că nu-i normal ce-au facut, ce fac... doar pentru ca şefii lor sa bifeze o noua zona asfaltată la repezeală.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Salix_x_sepulcralis_7845.jpg

Câine pierdut şi (aproape) regăsit

Exces de zel sau rea intentie? Curioasă să aflu finalul...

Un tanar a pierdut un caine de rasa, caine pe care il adoptase cu doua saptamani inainte de a-l pierde. L-a scos la plimbare tatal tanarului, cainele s-a smucit (nefiind inca obisnuit cu lesa) si a fugit.

O fata a gasit câinele, la circa 4 km distanta de unde a plecat cainele. A filmat momentul, a luat cainele si a postat anunutul „gasit caine” pe un grup FB dedicat animalelor pierdute si / sau gasite.

Tânărul a vazut anuntul si a zis ca e al lui câinele. Fata a zis ca nu i-l dă inapoi deoarece pare ca nu e ingrijit, ba chiar l-a inregistrat in R.E.C.S. (Registrul de Evidenţă al Câinilor cu Stăpân) pe numele ei, l-a dus la veterinar, l-a sterilizat si, deocamdata, nu vrea sa inapoieze cainele pe motiv ca tânărul nu poate face dovada ca e al lui – dar tanarul poate: are carnetul de sanatate al cainelui, are filmari cu acest căţel, in casa lui.

Atunci cand salvatorii incep sa faca exces de zel orice bune intentii se cam duc naibii. Ma intreb de ce fata aceasta n-a inregistrat pe numele ei toti câinii de rasa comuna pe care i-a salvat – n-o suspectez de rele intentii, încă, dar gestul ei e nefiresc in acest caz care implica un câine de rasă care se vinde pe sume mari.

Pe grup se discuta pro-contra gestului fetei. Unii afirma ca e caz pentru politisti, si este, daca fata nu va inapoia cainele. Altii afirma ca nu e bine ca tanarul sa reclame pentru ca va fi amendat deoarece nu si-a inregistrat cainele, dar el poate dovedi ca abia il primise de doua saptamani si n-a avut bani pentru toate cele necesare, asa ca politistii ii vor acorda un termen "de gratie" pentru a rezolva.

Tânărul a fost de acord – cel puţin in discutii – sa returneze banii cheltuiti de fată şi sa adopte (din nou) câinele, cu contract de adopţie standard de data aceasta, dar fata a incetat comunicarea.

Situatia exacta nu o cunosc, pentru ca fata, intre altele, a sters toate postarile ei, dar si pentru ca fiecare crede si zice altceva. Unele chestiuni, insa, sunt clare: salvatorii nu au dreptul sa inregistreze pe numele lor – atat de repede – câinii gasiti. Multi invoca legea: un câine neinregistrat si gasit pe strada e considerat a fi fara stapan. Da, dar nu in cazul in care se prezinta cineva si isi cere cainele, si poate dovedi ca e al lui – faptul ca stapanul initial nu a respectat legea si n-a inregistrat câinele nu il face mai putin proprietar – e ca si cum cineva mi-ar spune ca apartamentul meu nu e al meu doar pentru ca nu am facut intabularea.

Atunci cand cineva găseşte un câine care pare a fi avut stăpân ar trebui să aştepte cel puţin şase luni pentru a-l inregistra pe numele lui, pentru a-l vaccina (s-ar putea sa se dubleze cantitatea de vaccin in caz contrar, ceea ce-i dauneaza animalului); ii poate, insa, trata unele afectiuni vizibile, tratament care nu ar periclita sanatatea animalului. Nu te poti apuca sa sterilizezi un câine de rasă găsit (cum, se pare, a procedat fata in cauza), chiar daca nu e inregistrat, pentru ca nu stii care e situatia câinelui, nu stii daca stapanul urmeaza sa-i obtina pedigriu (se poate obţine Pedigree "C" - de tipicitate - in astfel de cazuri)...

~~~~~~~

sursa foto: http://www.caninest.com/dog-men/

Frica de numere sau aritmofobia

Sunt multe fobii in lumea asta, si despre unele am aflat doar când am citit „lista fobiilor”. 

Frica de numere nu este intre cele mai ciudate si e destul de cunoscuta, in special legat de cifrele 13 (triskaidekafobia) si 666 (hexakosioihexekontahexaphobia), ca fiind numărul numelui fiarei amintite in Apocalipsa. Numarul este 666 in majoritatea manuscriselor si a traducerilor, desi în unele editii, cum ar fi textul grecesc Novum Testamentum Graece,numarul este 616.

De teama de cifra 616 abia am aflat, si se numeste (hexakosioidekahexaphobia) – hexakosi... pongobingobongo sunt cuvinte pe care abia le pot pronunta citindu-le! M-ar putea conduce la frica de cuvinte lungi, adica... hipopotomonsosescuipedaliofobia (sau sescuipedalofobia)?! Nu m-as mira sa fie scris gresit!

Unele numere au cinstea ca o fobie sa fie numita dupa ele: tetrafobia (teama de cifra 4), octofobia (teama de cifra 8), 13, 666, 616 (v.mai sus), blestemul lui 39 (superstitie din Afganistan).

Aceste cifre „de groaza” sunt asociate, de regula, cu ghinionul, spiritele rele etc.

Cifra 4 e considerata de rau augur in special in Asia, in unele zone din state precum China (inclusiv Hong Kong), Japonia, Coreea, Vietnam, Singapore, Taiwan... La fel si in cazul oricarui numar care cuprinde cifra 4.

La inceputul anilor 2000, Alfa Romeo a trebuit sa schimbe numele noului model „144” pentru ca oamenii din Singapore se temeau sa cumpere autoturismul. Din motive similare Nokia nu are modele de telefoane care incep cu cifra 4.

In Japonia, 49 e considerat un numar deosebit de nenorocos deoarece suna ca si cum zici „durere până la moarte”.

Ziua de 4 aprilie in aceste zone este considerata deosebit de nenorocoasa, cam ca vineri 13 in alte zone.

In multe complexe rezidentiale si nu numai nu exista numerele 4, 14, 24, 42, 43, 45, 49 si sunt omise la numaratoare si etajele cu acest numar – ultimele trei mai ales in Japonia, din cauza ca pronuntate suna ca si cum s-ar pronunta „dubla moarte" si alte talmaciri cuprinzand cuvantul „moarte’.

Unele firme (Samsung, Nokia, Canon, Sony) evita sa utilizeze cifra 4 sau o adauga litere. De exemplu, Sony nu utilizeaza „Z4”, ci „Z3+”, iar telefoanele Samsung au denumiri precum „SGH-A400, C140” etc.

Versiunea cea mai populara conform careia numarul patru e considerat de rau agur este faptul ca s-ar pronunta ca si cuvantul „moarte”.

Cifra 8. O persoana octofoba asociaza teama cu o amenintare ascunsa sau o situatie inevitabila. Unii simt un pericol real la vederea unei figuri care doar seamana cu cifra 8, altii o vad ca pe o spirala curba care se invarsteste tot mai repede si le provoaca ameteala. Isi poate avea originea intr-un eveniment traumatizant din trecut, petrecut undeva unde exista o cifra 8 ca numar de casa, de exemplu, sau un ghinion trait de subiect (sau de alta persoana) intr-o zi de 8 s.a.m.d.

Cifra 13 e sperietoare in special in statele iudeo-crestine si adesea e asociata cu frica de vineri 13. Originea superstitiei ar putea fi gasita in Tarot, in Arcana 13, care simbolizeaza „Moartea”.

Cifra 17 era considerata fatidica in unele zone din Italia, deoarece atunci cand se scrie in caractere romane (XVII) cifrele pot fi rearanjate si ar rezulta „VIXI”, care in latina ar fi un eufemism pentru „sunt mort”.

Cifra 23. ”Enigmaticul 23” (sau "enigma lui 23") se refera la credinta ca cele mai multe accidente si evenimente sunt legate de cifra 23.

In textul Principia Discordia se sustine ca „toate lucrurile se intampla in cinciari, sunt divizibile cu sau sunt multipli de cinci sau sunt, intr-un fel, direct sau indirect, apropiate de 5”. [Malaclypse cel Tanar (21.05.1941 – 20.07.2000)]. Aceasta teorie va fi numita Legea lui Cinci. Douazeci si trei va fi privit ca un corolar al Legii lui Cinci deoarece 2+3=5. Principia Discordia e un text religios discordian; discordianismul e o religie bazata pe venerarea zeitei Eris a.k.a. Discordia, zeita haosului.

In functie de texte (si conceptiile autorilor), cifra 23 va fi considerata benefica, malefica, sinistra, ciudata; sacra pentru zeita Eris, zeita haosului la greci, cea care i-a dat lui Paris marul de aur si i-a cerut sa-l ofere celei mai frumoase zeite (dintre Atena, Hera si Afrodita), iar asta a dus mai apoi la razboiul Troian, s.a.

Cifra 39. In unele zone din Afganistan o persoana nu ar spune „am 39 de ani”, ci ar spune „am un an mai putin decat 40” sau "voi implini 40" etc..

Nu se stie exact care e motivul pentru care cifra 39 e considerata de rău augur. Unele istorisiri spun ca a fost asociat unui proxenet care ar fi locuit in orasul Herat si care a fost poreclit “39” dupa numarul de inamtriculare al masinii sale luxoase si a numarului apartamentului la fel de luxos in care locuia si in unul din dialecte suna ca si cum ar zice “vaca moarta”, termen de argou pentru proxenet (se stie ca prostitutia nu e deloc bine vazuta in zona musulmana, fiind considerata o ocupatie rusinoasa).

Oficialii au acuzat dealerii auto si pe cei corupti ca au lansat acest zvon pentru a-si cumpara ieftin masini cu numarul 39 pe placutele de inamtriculare pe care cei care aveau acest ghinion le vindeau la preturi mici, iar apoi speculantii le inregistrau, se schimba numarul si le vindeau apoi la preturi mari.

Cei mai multi cetateni care au parte de numere de inamtriculare care cuprind cifra 39 ori acopera numarul, ori il modifica, pentru a “indeparta” rusinea de a fi asociat unui proxenet.

0***0

***

Frica este o imagine mentala pe care omul si-o formeaza despre un eveniment posibil a surveni in viitor, o imagine formata plecand de la ideea ca in momentul in care acel eveniment se va intampla persoana nu-i va putea face faţă. Practic, frica nu exista „in sine" ci numai in legatura cu o anumita situatie – poate de aceea se si spune ca “frica se invata”. Frica nu se raporteaza la momentul prezent ci numai la viitor (peste 5 minutte sau peste 15 ani) – daca evenimentul se va produce frica va disparea, persoana confruntandu-se cu problema aparuta (de care se temuse – eventual, iau nastere alte temeri, in legatura cu problema prezenta)

Fobia reprezinta o frica intensa, irationala, persistenta in faţa unor anumite situatii, obiecte, activitati sau persoane. Simptomul principal al acestei dereglari este dorinta excesiva, irationala, inexplicabila de a evita subiectul care o provoaca.

Aritmofobia isi are originea, cel mai adesea, in superstitii, sunt de parere unii specialisti. Frica de numere poate fi generalizata, adica persoana se teme de toate numerele, sau poate fi una specifica, privind un singur numar.

Numerele sunt doar numere, nu fac bine si nu fac rău, nu aduc ghinion si nu aduc noroc. Acelasi numar, intr-o cultura e de bun augur si in alta de rău augur... Ar putea fi altfel in cazul... oamenilor numere.

Surse:

https://www.tofugu.com/japan/number-four-superstition/

http://www.todayifoundout.com/index.php/2011/01/why-the-number-four-is-considered-unlucky-in-some-east-asian-cultures/

https://en.wikipedia.org/wiki/Oxyrhynchus_Papyri

Bunătate nu doar în ziua Soarelui

Vor veni şi zile mai bune! Acestea sunt sâmbăta şi duminica.

Încă de pe la prânz începe să miroasă a luni dimineaţă.

În tradiţii şi superstiţii ziua de duminică e o zi frumoasă, luminoasă, care predispune la energie, încredere şi optimism. E ziua Soarelui şi ziua în care se celebrează Creaţia. Mulţi oameni îşi arată, duminica,  bunătatea pentru cei mai puţin norocoşi, unii uitând că bunătatea e o afacere pe viaţă iar a fi bun numai în anumite zile, cu anumite ocazii e doar ipocrizie.

Scuze, în citate

Zeul morocănos Saturn e patronul zilei de sâmbătă, dar e o zi care aduce noroc şi reuşită celor care se autoanalizează, şi mai e favorabilă celor care stau în banca lor, sunt pioşi şi înţelegători.

Ce e spus, e făcut, nu trebuie să mai ceri iertare - spune un proverb arab. Şi în niciun caz să nu-ţi ceri scuze dacă-ţi arăţi sentimentele, deoarece îţi ceri iertare pentru ceea ce eşti, cum zice José N. Harris, parafrazându-l pe Benjamin Disraeli care a trăit cu mult înaintea lui: Nu vă cereţi niciodată scuze pentru exprimarea sentimentelor. Când o faceţi, vă scuzaţi pentru exprimarea adevărului. 

Cu “scuza-mă” omori omul. Ce poate face cineva cu scuzele? Aduc scuzele un om de la groapă? Şterg scuzele lacrimile? E o regulă bună de viaţă să nu te scuzi vreodată. Există o categorie de oameni care nu aşteaptă scuze şi o altă categorie de oameni care profită de prima (P. G. Wodehouse), dar o şi mai bună regulă este să trăieşti astfel încât să nu fii nevoit să îţi ceri scuze.

Atunci când oamenii îţi cer să îi scuzi pentru ceva, să îi ierţi, ia aminte la ce a spus Mahatma Gandhi: Cei slabi nu vor ierta vreodată. Iertarea e un atribut al celor puternici.

Cel care e bun la a-şi cere scuze rareori e bun şi la altceva (Benjamin Franklin)

Mai multe scuze sunt întotdeauna mai puțin convingătoare decât una. (Aldous Huxley)

Scuzele nu schimbă nimic, dar fac pe toată lumea să se simtă bine. (Mason Cooley)

Nu te scuza niciodată. Prietenii nu au nevoie de scuze şi duşmanii nu le vor crede. (John Wood)

E mai bine să nu te scuzi, decât să dai o explicație proastă. (George Washington)

Durex îşi cere scuze pentru naşterea unor politicieni. (Dorel Schor)

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Sursa foto: http://babydogs16.blogspot.ro/2011/07/point-of-view.html

Căsătorie. Un citat pe zi

Vineri mai e numită şi ziua lui Venus, zeiţa frumuseţii (şi a dragostei) la romani. Ziua de vineri aduce pasiune, armonie, sentiment de împlinire, dar şi superficialitate, risipă, sentiment de vanitate, delăsare.

Foarte mulţi oameni pun semnul egal între dragoste şi căsătorie, dar mulţi ştim că lucrurile nu stau aşa. Şi ştim la fel de bine că nu ziua de vineri aduce pasiune şi toate celelalte, dar, poate, într-o zi de vineri suntem mai predispuşi..., mai relaxaţi şi, poate, mai superficiali. Gata, am terminat cu truismele.

Căsătoria e o instituţie minunată, dar cine vrea să trăiască într-o instituţie? 

(se întreba Groucho Marx, care a fost căsătorit de trei ori)

Dezvoltare personala. Un citat pe zi

Ziua de joi i-a fost atribuită lui Jupiter datorită echilibrului pe care îl insuflă acesta, armoniei în familie, cumpătarii în toate, dar insuflă şi simţul critic dezvoltat, tradiţionalist şi conservator - zic astrologii.

Dacă poţi să-ţi începi ziua fără o ceaşcă de cafea, să te bucuri de viaţă şi să nu iei în seamă durerile sau oboseala, să te abţii de la văicăreli şi să nu-i oboseşti pe cei din jur cu problemele tale, să mănânci în fiecare zi aceeaşi mâncare şi să fii recunoscător pentru asta, să-l înţelegi pe omul drag, chiar şi atunci când el n-are timp pentru tine, să nu iei în seamă învinuirile omului iubit, atunci când lucrurile nu merg chiar cum ai fi vrut tu, să-ţi păstrezi calmul, atunci când eşti criticat, să te porţi la fel cu un prieten bogat ca şi cu unul sărac, să te descurci fără minciună sau înşelătorie, să-ţi controlezi stresul fără doctorii, să te relaxezi fără băutură, să adormi fără tablete, să spui sincer că n-ai idei preconcepute faţă de culoarea pielii cuiva, convingerile religioase, orientarea sexuală sau politică, asta înseamnă că ai atins nivelul de dezvoltare al câinelui meu. 

Jean Constantin – in memoriam

Jean Constantin este actorul meu preferat, dintre români (imi plac mai mulţi, mult, dar el îmi este drag). Mi-a placut de el fără excepţii; a fost actorul care pur si simplu s-a identificat cu personajele cărora le-a dat viaţă si la el nu am simtit nicio clipa “artificialitatea”, cum se vede fără probleme la foarte mulţi actori care par a citi scenariul în timp ce sunt filmaţi.

Constantin Cornel Jean s-a născut in 21 august 1927, la Techirghiol, din tată macedonean-albanez, Constantin, si mamă grecoaică, pe nume Caliopi - numele său de familie era Jean, nu Constantin, iar in unele locuri apare ca an al naşterii 1928, si actorul nu s-a “supărat” pe cei care l-au întinerit cu un an.

A urmat cursurile Şcolii de Normatori la Canalul Dunăre Marea Neagră, apoi s-a angajat la I.M.U Medgidia, unde a înfiinţat o brigada artistica, si a castigat cateva premii cu aceasta. A fost si artist la Casa de Cultura din Constanta, debutand in anul 1957 pe scena teatrului Fantasio (sectia de estrada recent infiintata) din Constanta, unde a lucrat până la pensionare.

A fost casatorit de trei ori, vaduva lui fiind Nina, careia i-a lasat prin testament bunurile sale lumesti.

Cei care l-au cunoscut declara ca Jean Constantin a iubit oamenii, fără diferenţă, si oamenii l-au iubit pe el. Nu era infatuat, discuta cu oamenii, isi plimba câinele in zona portului, de obicei, pentru ca iubea marea – avea o barca numita dupa mama lui: “Caliopi”.

Răspândea în jur energie pozitivă, dinamism, haz, spirit de echipă, creativitate, mai ceva decât o întreagă trupă de acrobaţi şi clowni. Ceea ce cunoaşteţi din rolurile lui nu e decât o câtime din Spectacolul Zetterului pe platou (spunea despre el Mihnea Columbeanu).

Aşa cum era pe scenă era şi în viaţa de toate zilele. Era un om foarte modest, de un bun-simţ ieşit din comun. Era pudic, avea educaţie aleasă şi nu pleca de acasă fără să aibă 5-6 batiste în buzunar, iar la spectacole 3-4 cămăşi. Era de o vitalitate ieşită din comun, a povestit Dumitru Galani in anul 2011, la un an de la moartea actorului.

Sergiu Nicolaescu spunea ca Jean era un talent urias, nascut pentru umor, care zicea replici spontane de tot hazul.

Jean Constantin a jucat in multe filme (cam de pe la inceputul anilor ‘960), in scenete si piese de teatru. Mie mi-a placut cel mai mult rolul din “Toate panzele sus”, in regia lui Mircea Muresan (1976), unde i-a dat viata turcului Ismail.

A jucat si in seria Comisarul Moldovan”, care a fost distribuita in toata Europa de Est, dar celebru a devenit in 1970, cu seria B.D. (Brigada Diverse, in regia lui Mircea Drăgan, unde a jucat alaturi de Toma Caragiu, Iiurie Darie, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Dem Rădulescu).

Radu Beligan l-a distribuit in spectacolul O scrisoare pierduta, care s-a jucat pe scena Teatrului National Bucuresti.

Ultima productie in care a jucat a fost Poker (2010, in regia lui Sergiu Nicolaescu).

De pe scena Teatrului de revista Fantasio, talentul marelui actor a fost remarcat de regizori importanti din cinematografie: Sergiu Nicolaescu, Mircea Dragan sau Geo Saizescu.

Faceam naveta Constanta-Bucuresti pentru ca aveam spectacole la teatrul Fantasio, iar Toma Caragiu ma astepta in gara sa ma duca la filmari. „Pastele mamii lui de tigan! Eu, Toma Caragiu, am ajuns sa astept satra-n gara!" asa ma intampina. Ma iubea foarte mult, dar era foarte dur cu mine, isi amintea actorul de perioada de inceput a carierei sale.

Premii, distincţii, aprecieri

Este cetatean de onoare al oraselor Techirghiol si Constanta. Teatrul din Techirghiol ii poarta numele: “Teatrul de Vara Jean Constantin”.

2008 - Premiul pentru intreaga activitate la cea de-a doua editie a Galei Premiilor Gopo. (Dupa o cariera intreaga in care am jucat in 80 de filme, poate ca meritam si eu acest premiu. Il primesc cu multa caldura in suflet si cu buzunarele goale, a declarat cu amaraciune Jean Constantin, total nemultumit de situatia financiara a artistilor ajunsi la batranete).

2006 - Diploma de excelenta pentru rolul din filmul ''Cum mi-am petrecut sfarsiitul lumii''.

2004 - Ion Iliescu ii confera Ordinul Meritul Cultural in grad de ofiter, Categoria D – “Arta Spectacolului” – “in semn de apreciere a intregii activitati si pentru daruirea si talentul interpretativ pus in slujba artei scenice si a spectacolului”

2003 - Clacheta de aur si o medalie jubiliara "Magna cum Laudae" din partea Consiliului Director al Uniunii Autorilor si Realizatorilor de Film din România.

2003 - Premiul Special pentru Teatru de Revista acordat de UNITER.

*

2007 - 27 ianuarie - Jean Constantin a fost investit drept Cavaler de Malta al Ordinului „Sf. Ioan” de la Ierusalim, in cadrul unui ceremonial desfasurat intr-o sala a Muzeului de Istorie a Bucovinei din Suceava. Ceremonia de investitura a fost prezidata de Marele Maestru al Ordinului „Sf. Ioan” de la Ierusalim, Ducele Don Basilio Cali de Rodez. Dupa acesta s-a aflat ca de fapt Ordinul Cavalerilor de Malta este o alta organizatie, iar maestrul Jean Constantin a fost inselat.

Problemele cardiace

In 2009 si 2010 Jean Constantin si-a petrecut mult timp pe la medici, avand probleme cu inima, in 2010 fiind internat in spitale din Constanta si Bucuresti..

Benone Sinulescu declara, in 2010, dupa moartea actorului, ca in urma cu circa doua luni inainte de ziua mortii, l-a insotit pe Jean Constantin intr-un turneu in Canada unde erau asteptati de românii din diaspora. Zicea Benone Sinulescu: După ce a trecut prin poarta de detectat metale, conform regulamentului, Jean a dus mâna la inimă, apoi a căzut, ca secerat. Târziu, ne-a mărturisit că avea montat un stimulator cardiac, care îi ajuta inima să bată normal. Nu înţeleg însă de ce nu avea la mână o hârtie semnată de medic. Am înţeles că în situaţia lui, avea interzis să treacă prin filtrul de control din aeroport. I-a făcut rău detectorul, pentru că stimulatorul s-a dat peste cap din cauza interferenţelor.

Marea Trecere

Jean Constantin s-a stins din viata in 26 mai 2010 si a fost condus pe ultimul drum - nu numai de concetateni, ci si de oameni din toata ţara - de la teatrul Fantasio la Cimitirul Central. Mormantul actorului se află pe aleea principala a cimitirului, acolo unde si-au aflat odihna vesnica alte personalitati ale vietii culturale constantene.

In 2010, sotia sa, Nina Jean, a dezvelit un monument amplasat la mormantul actorului. Bustul din bronz a fost asezat pe un soclu din marmura maro. Creatia ii apartine sculptorului Catalin Dragos Munteanu.

In anul 2012, la initiativa prietenilor Ionut si Dumi Galani, a Comunitatii Elene din Constanta si in prezenta sotiei sale, a prietenilor, vecinilor si rudelor, in faţa blocului unde a trait actorul a fost dezvelita o placa de comemorare.

Actorul Jean Constantin locuise singur intr-un apartament de pe bulevardul Ferdinand din municipiul Constanta.

Urcase pe scena si cu doua zile inainte de a se stinge. Aceeasi scena pe care a jucat pentru prima oara. A revazut apoi locurile dragi din Constanta, intr-o plimbare prin portul Tomis, s-a reintalnit cu oamenii pe care obisnuia sa ii salute ori de cate ori era in trecere pe acolo sau la pescuit... oameni care il admirau atat ca om cat si ca actor.

Cu doua saptamani inainte, Jean Constantin vorbea despre viata intr-un spectacol in memoriam Amza Pelea: "De-ar fi viata de vanzare / As mai sta la purtator / Trupul meu de lup de mare / Dar as pune alt motor / Cu o inima nebuna  / Sa se ţină de prostii / Iar atunci cand se consuma  / Sa o trec pe baterii.

Câinele zis “Jean”

Scria prin ziare la un moment dat ca, dupa moartea actorului, cainele său, un metis de ciobanesc german bântuia prin port, hranit de ospatarii care-l cunosteau din plimbarile facute alaturi de stapanul lui. Daca a avut un caine nu stiu cu certitudine, dar oamenii din zona se pare ca sunt convinsi ca a fost al lui, si dupa moartea actorului a fost abandonat. S-a dus singur in port, cautandu-si, poate, stapanul, unde a refuzat mancarea cateva saptamani. Dormea pe unde apuca, isi cauta hrana in gunoaie sau mânca ce-i ofereau proprietarii restaurantelor si chelnerii.

Cainele nu mai traieste de prin anul 2013. Trei ani a vagabondat, apoi s-a alaturat stapanului său, cred oamenii care nu l-au mai vazut din acea perioada, dupa ce atata vreme a fost aproape seara de seara prezent.

Centrul Cultural “Jean Constantin” - Constanţa

Cei din Consiliul Judetean Constanta au promis ca fostul cinematograf  “Republica” va fi renovat si transformat in centru multifunctional si se va numi “Jean Constantin”.

Lucrarile au inceput in anul 2013 si ar fi trebuit finalizate in iunie 2015, dar termenul s-a amanat pentru decembrie 2015 din cauza unor intarzieri de renovare, dar nici acest termen nu a fost respectat iar in februarie 2016, cu lucrarile de renovare terminate, centrul nu era deschis, din cauza unor impotmoliri birocratice si de achizitie a dotarilor. La acest moment nu stiu daca e deschis dar, poate, il vor deschide… azi.

… piesa s-a sfârşit

ieşi din scenă acum, paiaţă…

teatrul este gol, viaţa e un rol,

fir-ar mama ei de viaţă!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Surse info:

http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/05/26/documentar-se-implinesc-cinci-ani-de-la-moartea-actorului-jean-constantin-07-56-20

http://www.libertatea.ro/monden/interviuri/sotia-lui-jean-constantin-despre-marele-actor-a-iubit-scena-ca-pe-propria-i-viata-749110

http://www.acasatv.ro/povestiri-adevarate/moartea-lui-jean-constantin-i-a-socat-pe-apropiatii-actorului-video.html

http://stirileprotv.ro/programe-inregistrate/81/a-murit-actorul-jean-constantin.html

http://stirileprotv.ro/show-buzz/film-tv/povestea-unui-mare-actor-jean-constantin.html

http://www.libertatea.ro/monden/vedete-de-la-noi/jean-constantin-s-a-prabusit-in-aeroport-cu-doua-luni-inainte-sa-moara-exclusiv-977867

http://evenimente-constanta.ro/cand-va-fi-inaugurat-centrul-cultural-jean-constantin-fostul-republica/

sursa foto caine

http://www.romaniatv.net/o-poveste-trista-cainele-lui-jean-constantin-ramas-pe-strazi-dupa-moartea-marelui-actor-foto_93965.html

sursa foto protret

http://www.libertatea.ro/monden/vedete-de-la-noi/dumitru-galani-cel-mai-bun-prieten-al-actorului-jean-constantin-era-de-o-vitalitate-iesita-din-comun-619623

Azi e cu noroc. Un citat pe zi.

Aşa se zice în popor: ziua de miercuri e o zi bună, o zi pentru acumularea de informaţii, bună pentru începerea unei călătorii; aduce isteţime, noroc şi bani – nu prea mai ştiu ce-s aceia bani; dar mai contează?!

Nu vei şti niciodată de la ce ghinion îngrozitor te-a salvat un ghinion.

(Cormac McCarthy, No Country For Old Men)

Cormac McCarthy (născut în 20.07.1933, în Providence, Rhode Island, S.U.A.) este autor de romane de diferite genuri. Pentru romanul The Road (Drumul, din 2006) a primit premiul Pulitzer. Nu există ţară pentru bătrâni, este un roman din 2005, ecranizat în anul 2007, film care a primit patru premii Oscar. Am văzut filmul şi mi-a plăcut  foarte mult. E un film în care, pe lângă ilustrarea degradării morale a Vestului american, se împletesc… norocul şi ghinionul.

Filmul e regizat de Ethan şi Joel Coen, iar actori sunt, între alţii: Tommy Lee Jones, Javier Bardem, Josh Brolin, Woody Harrelson.

Romanul Nu există ţară pentru bătrâni a fost publicat şi in România, în anul 2015, la Editura Polirom.

Nu există ţară pentru bătrâni a lui Cormac McCarthy combină atmosfera lui Faulkner şi imaginaţia lui Tarantino într-un cocktail exploziv (scria în The Globe and Mail la vremea apariţiei). 

Nopţi albe. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin.

Fotografiile de la Braşov, orasul sufletului meu.

Happy WW!

Din declaraţiile procurorului general

Cu ocazia decesului proprietarului firmei Hexi Pharma, despre care se afirmă că a vândut dezinfectant diluat, a fost chemat la rampă şi procurorul general, şi întrebat una-alta… Întrebările au fost clare, mai greu pare să fi fost cu răspunsurile.

Contextul 

În ultimele câteva zile, organele Poliţiei Judiciare, coordonate de procurori, au procedat la ridicarea mai multor documente care făceau obiectul acestei cauze […] Astăzi, pe baza acestor documente se va evalua care este prejudiciul în cauză pentru a putea aprofunda ancheta şi pentru o eventuală extindere a urmăririi penale era necesară clarificarea problemei dacă există sau nu prejudiciu în cauză. Atunci putem şti dacă este prezentă ipoteza conform căreia există o infracțiune de înşelăciune agravată, iar în această cauză era iminentă chemarea celui în cauză pentru a i se aduce la cunoştinţă noua învinuire, iar apoi faţă de ea se puteau lua anumite măsuri preventive. Aceasta este ordinea, înainte să ştim prejudiciul nu este posibil să luăm măsuri preventive împotriva cuiva. Pentru că nu există certitudinea existenţei unei anumite infracţiuni. Astăzi, ele erau toate clare şi există indicii serioase că astăzi ar fi fost audiat şi s-ar fi întâmplat mai multe lucruri pe care le-a ştiut. De regulă, cei în cauză ştiu cel mai bine pentru că ei cunosc faptele pe care le-au comis şi atunci ştiu la ce să se aştepte, a spus Augustin Lazăr.

[…] Este vorba de o cercetare în curs şi nu ar fi bine să comentăm acest aspect, deşi indiciile sunt foarte puternice în acest sens. Este vorba despre autoturismul acestei firme, de o persoană care are asupra sa documentele respective şi sunt indicii puternice că este vorba despre acea persoană care este în procedură de identificare. Vreau să vă asigur că ceea ce fac procurorii la faţa locului este ceva care este profesionist şi au făcut de nenumărate ori astfel de cercetări la faţă locului, nu este o problemă foarte complicată să faci cercetări la un accident de circulație. […]

Cârcoteli

Este vorba despre autoturismul acestei firme, de o persoană care are asupra sa documentele respective şi sunt indicii puternice că este vorba despre acea persoană care este în procedură de identificare – e ca şi cum ar spune: “având în vedere ca învinuitul nu s-a prezentat la audieri este clar că el era în maşina integral avariată”.

Astăzi, ele erau toate clare şi există indicii serioase că astăzi ar fi fost audiat şi s-ar fi întâmplat mai multe lucruri pe care le-a ştiut – s-ar fi întâmplat mai multe lucruri! Desigur, multe se întâmplă într-o ancheta penală, mai ales când este făcută de cei pe care îi considerăm super calificaţi (altfel de ce ar ocupa  o funcţie atât de înaltă?!) dar se exprima ca nişte amatori în domeniu.

cei în cauză ştiu cel mai bine pentru că ei cunosc faptele pe care le-au comis şi atunci ştiu la ce să se aştepte – cei în cauza or şti cel mai bine, dar e în sarcina anchetatorilor să dovedească ce ştiu “cei în cauză” şi nu vor să recunoască (şi chiar dacă recunosc, tot trebuie să dovedească deoarece există şi cazuri în care unii iau asupra lor vina altora).

ceea ce fac procurorii la faţa locului este ceva care este profesionist şi au făcut de nenumărate ori astfel de cercetări la faţa locului, nu este o problemă foarte complicată să faci cercetări la un accident de circulaţie – la faţa locului procurorii fac ceva profesinonit. Haida-de! Chiar? Cică nu e complicat să faci cercetari la un accident de circulaţie! Cine i-o fi fost profesor de criminalistică? Oare de ce s-au scris şi tratate pe temă? Cu astfel de afirmaţii – care ilustrează “înalt profesionalism” – n-ar fi de mirare ca multe accidente rutiere să râmâna cu autor necunoscut sau produse din cauze necunoscute.

iar în această cauză era iminentă chemarea celui în cauză pentru a i se aduce la cunoştinţă noua învinuire, iar apoi faţă de ea se puteau lua anumite măsuri preventive. Deduc faptul ca persoana (celui în cauza) ar fi fost chemată şi s-ar fi luat măsuri împotriva persoanei, dar la modul în care se exprimă domnul şef se înţelege că împotriva învinuirii s-ar fi luat unele măsuri (ar fi arestat preventiv învinuirea).

pe baza acestor documente se va evalua care este prejudiciul în cauză pentru a putea aprofunda ancheta şi pentru o eventuală extindere a urmăririi penale era necesară clarificarea problemei - înţeleg, în final, că vrea să clarifice problema dar nu ştie cum să se exprime.

Cum se face, profesionist, o anchetă la faţa locului când maşina avariată a fost ridicată în timp record? La fel de profesionist s-a astupat şi ancheta în cazul accidentului de la Mihăileşti, din 24 mai 2004, fiind dezgropată ulterior.

<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><> 

Info pe larg: http://www.agerpres.ro/justitie/2016/05/23/procurorul-general-spune-ca-sunt-indicii-foarte-puternice-ca-victima-accidentului-este-dan-condrea-09-00-00

Accidentul de la Mihăileşti

http://www.curierulnational.ro/Eveniment/2004-05-25/Prapadul+de+la+Mihailesti

sursa foto: http://www.studyzone.org/testprep/ela4/m/contextcluesp.cfm

Trei ceasuri rele. Un citat pe zi.

Marţi, cu ale ei trei ceasuri rele… Oare?! Ceasul rău pisica-n dungi sau ceasul rău şi omul prost.

Au fost zile de marţi în care am avut parte de mai mult de trei ceasuri rele, dar rar; cel mai adesea marţi e o zi obişnuită, ba chiar una cu multe “ceasuri bune” – dacă potrivesc ceasurile la timp; dacă am ceasuri de calitate nu pot avea decât ceasuri bune. Logic; nu? Că doar n-o să mă apuc să sperii oamenii cu bau-bau sub formă de “ceasuri rele”. N-aş fi un exemplu bun şi – uneori – mi se întâmplă să vreau să fiu un exemplu bun; niciodată nu mi s-a întâmplat să fiu un avertisment îngrozitor. :)) Dar, vorba ‘ceea: să nu spui niciodată niciodată (no, sunt mai multe citate, scurte, dar citate).

Dacă nu poţi fi un bun exemplu atunci trebuie să fii un avertisment îngrozitor.

(a scris pe undeva Catherine Aird, autoare de romane poliţiste, între altele).

Chaterine Aird e pseudonimul romancierei Kinn Hamilton McIntosh; s-a născut la 20 iunie 1930, în Huddersfield, Yorkshire (Marea Britanie). A scris peste douazeci de romane poliţiste şi povestiri scurte.

Sub pseudonimul Catherine Aird a scris o serie de romane poliţiste care-l au ca protagonist pe inspectorul C.D. Sloan.

Dacă ai nevoie de un poliţist într-o zi de marţi (sau oricare altă zi) sigur ai cel puţin un ceas rău. :) Dar poţi avea trei sau mai multe ceasuri rele pe un drum aglomerat.

Trei ore rele

 

Sursa foto http://www.thephuketnews.com/big-dreams-little-action-manila-traffic-goes-from-bad-to-worse-57138.php

O lume nebună. Un citat pe zi.

Se zice că lunea nici iarba nu creşte, nici la poliţie nu-i deschis… Unii îşi doresc o zi intermediară, foarte lungă, între duminică şi luni – mă număr printre ei.

La ce să mă gândesc într-o zi de luni, când toate par a fi cu susu-n jos? La o zisă a lui Akira Kurosawa (23.03.1910-05.09.1998), regizor, producător şi scenarist japonez, considerat unul dintre cei mai valoroşi artişti din Japonia, fiind printre numele mari ale cinematografiei universale:

 Într-o lume nebună numai nebunii sunt cu mintea întreagă.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ 

Nu stiu cine e autorul desenului; l-am luat de aici: http://www.crazyworldu.com/2015/12/sad-reality-of-todays-crazy-world.html

La cules - munca voluntara obligatorie

Doar cand vedeam aceste rânduri si mă lua lenea!

La vremea aceea se foloseau sacii din pânză. :)

Mulţi işi amintesc de munca voluntară pe care erau obligaţi sa o desfăşoare pe câmpurile si prin livezile patriei, la cules, la plivit, la săpat şi la cine mai ştie ce alte munci de câmp sau livadă – eu nu prea ştiu, pentru că n-am prea fost. Când eram la liceu mă ameninţau cu exmatricularea, iar când eram la muncă mă ameninţau cu reducerea salariului sau concedierea, dar nu mă puteau păcăli: nu exmatriculau si nu concediau decât in cazuri excepţionale (de fapt, nu concediau, ci "mutau disciplinar") – cât despre salariu… la vremea aceea nu-mi păsa absolut deloc. Dar, uneori imi aducea tata scutiri medicale, alteori vorbeam cu cei care ne “coordonau” si rămâneam acasă. Am fost de câteva ori la cules de cartofi si ma cocoşam de zor in timp ce inginerii se fâţâiau printre noi aratandu-ne pe unde am lasat in urma picioci. Deh! Asa se intampla cand agricultorii sunt trimisi sa munceasca in uzine: cartofii sunt adunati de muncitori, economisti, tehnicieni, militari in termen, elevi, studenti etc.

Intr-un an, cand lucram intr-un atelier mic unde faceam jucarii, ni s-a spus de la “birouri” ca trebuie sa mergem la plivit de ceapă – nu mai ştiu pe unde. Eram doar şase angajati in atelier, intre care trei dintre noi n-aveau chef de plivit, dar seful (care-mi era si unchi) – mai temator de autoritati (cu motiv bine intemeiat) – a insistat sa mergem. Zis si facut: am urcat in tren – ne-am platit singuri biletele – am coborat in halta respectiva si am mers pe jos de-am obosit pâna la ferma unde eram repartizati. Ceapa verde abia se vedea dintre buruieni si greu reuseam s-o deosebesc. Inginera ne-a dat “norma” si hai la drum. Era frig dimineata pe câmp, ne inghetau mainile si nasurile. Eu si una dintre colege ne miscam incet, sa nu rupem si ceapa, iar inginera ne-a zis ca suntem puturoase si-o sa ramanem pe câmp până se intuneca. No, atata ne-a trebuit noua – mai ales ca femeia nu punea mâna sa rupa un fir de pir. Ne-am uitat una la alta si da-i bataie! Eram aproape la capatul rândurilor cand a revenit inginera pe câmp si-am auzit-o urlând: “Aţi rupt toata ceapa!” dădea din mâini ca o marioneta dezarticulată si numai ea ştie ce bodogănea. “De unde sa stim noi care-i ceapa si care nu-i? N-avem pregatire si ne-ati grabit!” i-am raspuns. Seful era disperat, se temea ca ne vor inchide atelierul. N-a fost inchis atelierul si nici nu ne-au mai solicitat serviciile pe vreun câmp. Mi-a parut rău ca am distrus ceapa, dar nu-mi convenea sa fac o munca pe care nu mi-am ales-o si sa mai fiu facuta si puturoasa de una care statea cu nasul la caldura, in vagonul plasat in camp.

Daca n-ar fi fost faza cu plivitul “la norma” ar fi fost… idilic: eram şapte insi, la mare departare de orice casă, pe un câmp aproape verde, lânga un vagon din lemn pe al cărui coş se ridica fumul de la focul ce ardea in sobiţă, impletindu-se in valurile de ceaţă.

In alt an am fost la cules de morcovi – si-am fost cateva zile la rând, sa fiu cu gaşca de colegi. Când, intr-o noapte, am visat grămezi uriaşe de morcovi am zis “Gata!” si nu m-am mai dus.

Care mai de care isi incarcau sacoşele cu morcovi, cartofi si ce mai erau nevoiti sa culeaga. Era interzis sa facă asta, dar inginerii treceau cu vederea fenomenul, deşi mulţi se încărcau ca Moş Crăciun Gerilă.

Mă intrebau colegii de ce nu iau si eu acasa… Ha! Abia ma căram pe mine, nu eram aşa de zăpăcita incât să mai car si cartofi sau morcovi, mai ales ca detestam sa-i adun – mi-ar fi stat in gât.

Unora le placea sa mearga “la cules” – ziceau ca au ocazia sa stea in aer liber, sa se distreze… Mie nu-mi plăcea distractia aceasta si nu-mi plăcea ca băieţii prindeau câte un soricel si-l invarteau de coada si apoi dădeau cu el de pământ – imi desteptau si o amintire trista, din copilarie. Si nu-mi placea ca mai prindeau câte o broscuţă, o umflau cu un pai si o puneau pe şosea, s-o calce maşinile. Pe acesti oameni i-am evitat cu pasiune din acele momente, la fel si pe fufele care râdeau ca descreieratele când băieţii se credeau grozavi făcând d’astea.

Am fost rar “la cules” dar n-o sa uit curând neplăcerea resimţită, căldura, praful, oboseala, mâinile distruse… Dupa anul 1989 am fost la cules aproape an de an, sa ajut prietenii si rudele si simteam oboseală placută, nu-mi păsa ca sunt neagră de praf pe faţă, că mi-am rupt unghiile – dar asta doar pentru ca mergeam cu plăcere, nu pentru ca eram obligată si ameninţată cu te miri ce.

Pe la inceputul anilor ‘980 circula o istorioară, despre care nu ştiu cât e anecdotă si cât e reală, dar o scriu aici:

Furatul recoltei pe timp de noapte devenise un fel de sport naţional. Pentru a-si dovedi vigilenţa, organele de prin sate organizau pânde. Intr-o seara, intr-un sat, au dat peste un ţăran cu un car pe jumatate plin. Omul a fost trimis in judecata. Procesul – se spune – ar fi durat numai cateva minute pentru ca avocatul a fost inspirat: „Miliţia sustine ca acuzatul a fost prins furând de pe câmp, in data de 28 septembrie. Acest lucru nu este posibil. Organele competente au anuntat incheierea campaniei de toamna cu câteva saptamani mai devreme’ – a zis acesta, anexand articolul de presa al P.C.R., in care era consemnata incheiere șia prematura a recoltarilor. Acuzatul a plecat liber din sala de judecata.

Sursa foto http://reporterpenet.ro; http://extension.msstate.edu

Taxa pe centrala de apartament

Ministerul Energiei a pus in discutie publica raportul Eficienta energetica, energie termica si cogenerare din cadrul procesului de elaborare a Strategiei energetice nationale 2016 - 2030, cu perspectiva anului 2050.

In raport se propune introducerea in legislatie a unor prevederi privind plata unei taxe de poluare pentru detinătorii de surse de incalzire poluante, nesigure si neeficiente, conform principiului „poluatorul plateste”, taxa ce poate fi aplicata pe volumul de gaz natural furnizat.

Azi, curioşii pot observa in factura pentru plata energiei electrice taxe numite “contributie cogenerare” si “certificate verzi” – “timbrul verde” se plateste pentru mai toate produsele electrice, electronice si nu numai; altfel spus, consumatorii sunt sponsori principali in domeniul "energiei verzi". Banii adunati astfel se presupune ca sunt utilizati mai apoi de guvern pentru a sponsoriza pe cei care aleg “energia alternativa”, dar tare ma tem ca politicienii aleg sa sponsorizeze colosi neproductivi precum RADET (Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice), acele centrale (centrale electrice de termoficare - CET si sisteme centralizate de alimentare cu energie termica - SACET) care au inghitit miliarde de lei lucrand in pierdere si la care, in multe orase, mai sunt racordate putine locuinte.

Raportul amintit mai sus a fost elaborat pe baza minutei unei dezbateri organizate de Ministerul Energiei pe 24 martie cu experti din sectorul energetic, administratia publica centrala, mediul academic, companii, asociatii profesionale si autoritati de reglementare.

In minuta respectiva se propunea restrictionarea utilizarii centralelor termice de apartament. Se impune demararea unui program de reabilitare/modernizare a SACET-urilor, concomitent cu restrictionarea treptata a surselor individuale de incalzire, care sunt mai poluante, cu un grad mai scazut de eficienta, in multe cazuri reprezentand un pericol, atat de incendiu, cat si de intoxicatii. Altfel spus, isi doresc, cu ardoare, sa-i faca pe consumatori, din nou, captivi, sa depinda de cheful lor de a livra apa calda si caldura, supunand la intreruprerea acestora toti consumatorii, in caz ca exista unii care nu platesc ce consuma.

In 7 aprilie, intr-o conferinta de presa, conducerea RADET Bucuresti anunta ca a efectuat un studiu comparativ intre costurile pentru consumatori ale sistemului centralizat de incalzire din Capitala si cele presupuse de o centrala termica de apartament, iar concluzia principala a studiului, ca incalzirea centrala este semnificativ mai avantajoasa, se baza inclusiv pe premisa "iminenţei" introducerii unei taxe de mediu pentru detinatorii de centrale termice individuale.

Altfel spus, ii ameninta pe detinatorii centralelor de apartament ca se vor bucura de o taxa noua daca nu revin in sistemul centralizat care e mai putin poluant, nu precum centralele lor care nu respecta gradul de noxe eliberate in atmosfera, directorul general al RADET sustinand ca vecinul de la etajul superior nu poate aerisi pentru ca se alege cu noxele de la cel de jos – dar pentru aceasta exista o solutie: burlanul, si gazele vor ajunge deasupra blocului.

In anul 2014 si premierul de atunci (Victor Ponta) declara ca, potrivit reglementarilor europene, din anul 2016, proprietarii de centrale individuale de incalzire vor fi obligati sa plateasca o taxa, dar in 2015, pe fondul criticilor publice, a renuntat la idee. Si guvernul Adrian Nastase a luptat, in principal prin ministrul de atunci al Administratiei Publice, impotriva centralelor de apartament dorind, probabil,  sa salveze RADET de la un eventual faliment, in urma valului de debransari din perioada 2001-2004.

In data de 26 septembrie 2015 a intrat in vigoare directiva UE ErP (Energy-related Products Directive), conform careia pot fi importate numai centrale termice in condensare, cu emisii poluante mult mai reduse decat in cazul centralelor clasice, dar si mai costisitoare. Totusi, cei care au deja centrale nu vor fi obligati sa le schimbe daca acestea functioneaza in parametri normali. Dar – ma intreb – cat de greu le-o fi unora sa sustina ca centrala X nu mai functioneaza in parametri normali si trebuie schimbata, cand importatorii vor avea stocuri de centrale in condensare?

Zvonul despre taxa pe centrala de apartament ar putea deveni realitate, pentru ca guvernul are nevoie acuta de bani si in aceeasi situatie sunt, inevitabil, si cele mai multe primarii.

Articolul complet poate fi citit aici:

http://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/strategia-energetica-este-propusa-introducerea-unei-taxe-de-poluare-pentru-centralele-de-apartament-15453491

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ 

sursa foto: http://yang-sheng.com/?page_id=4956

Vizita lui Reagan

Ronald Reagan a fost cel de-al patruzecilea presedinte al Statelor Unite ale Americii, intre anii 1981-1989 (doua mandate) si s-a bucurat, cel putin la inceput, nu doar de simpatia si aprecierea cetatenilor americani.

Eram in clasa a zecea la un liceu cunoscut pe atunci ca “Bastilia”, pentru ca avea garduri inalte si doua rânduri de porti intre care se afla biroul portarului care permitea intrarea numai celor care justificau necesitatea si iesirea numai elevilor care aveau “bilet de voie”.

Sefa de clasa era o fata, G.M., care invata bine si era apreciata de cei mai multi profesori, dar nu pentru ca era premianta a fost aleasa, ci pentru ca a fost cea mai buna dintre cei care nu au refuzat sa fie “sefi de clasa”.

La un moment dat G.M. ma abordeaza in drum spre casa si-mi spune ca… familia ei e prietena cu familia lui Ronald Reagan. M-a pufnit râsul si m-am uitat la ea ca la o casa arsa, banuind ca vrea sa faca mişto de mine pentru ca mereu o contaziceam cand incerca sa impuna reguli care nu doar mie nu-mi conveneau. Seriozitatea de pe chipul ei m-a lasat mască, am facut pe toanta si am intrat in joc, intreband-o cum s-au cunoscut.

- Tata a fost la o conferinta in SUA, unde a fost si Reagan. Au discutat si presedintele l-a placut si l-a invitat acasa. De atunci corespondam, ne trimitem reciproc fotografii, ne-a trimis si haine...

Măi sa fie! ma gandeam. Fata asta nu ma ia de proasta, chiar crede ce zice. N-am insistat, pentru ca-mi era nu stiu cum sa-mi bat joc de ea. Mi-a facut capul mare cu Ronald Reagan până ne-am despartit. M-a rugat sa nu spun nimanui, sa nu aiba probleme familia ei. N-am spus, si am crezut ca s-a terminat, dar nu! Mă ţinea “la curent” cu ce se mai intampla. La un moment dat i-am spus ca-i zic lui D., care-i prietena mea cea mai buna inca din clasa a doua. A fost de acord, asa ca a aflat si D. Desigur ca ne-am cocoşat de râs amandoua. Mai auzisem minciuni sfruntate la viata mea dar aceea a fost prea de tot.

A culminat in ziua cand G.M., agitata, vine la noi intr-o recreatie si ne spune, conspirativ, ca Ronald Reagan a venit s-o viziteze la liceu si si-a buşit maşina in unul dintre pomii de pe trotuar iar “nenorocitul’ de portar nu i-a permis sa intre pentru a telefona sa cheme ajutor. Noi n-am comentat nimic dar ne-am hotarat sa mergem acasa la G.M., sa o prindem cu minciuna discutand cu parintii ei despre asta. Am intrebat-o pe fata daca e in regula sa venim la ea acasa si sa vedem si noi pozele cu familia lui Reagan. Spre surprinderea noastra a fost de acord. Am “programat’ vizita pentru a doua zi la ora 17, cand a zis ea. Ne-a dat adresa si… hai in vizita! O fi crezut ca n-o sa mergem…

Am cumparat cu D. şase savarine, ne-am urcat in troleu si… am tot mers. Zona unde locuia G.M. era una izolata, pe sub un pod, langa liniile de cale ferata. Era toamna si se intunecase. Am coborat in statie si era pustiu, dar nu ne-am dat batute si am plecat sa cautam blocul – mai toate erau neingrijite, aleile dintre blocuri intunecate; erau lumini aprinse prin apartamente si garsoniere dar nu se auzea un sunet! Daca am ajuns până acolo am mers mai departe, cu inima destul de stransa, gandindu-ne ca n-o sa mai fie asa rău cand ajungem la G.M. Locuia la etajul patru, ultimul; scara era neingrijita, mirosea a urina de pisica, pe zidurile scorojite se vedeau urme de urina umana… Când am sunat la sonerie eram deja cu inima batand in gât. Ne-a deschis G., vesela, si ne-a invitat in sufrageria mica, aglomerata cu mobila. Era acolo tatal ei, mic de statura, imbracat frumos, dar avea un defect la ochi si ne-a cam speriat. Apare si fratiorul colegei noastre, cu cel puţin zece ani mai mic decat ea, apoi apare mama ei, cu un şorţ curat, aducand un platou cu prajituri pe care – am inteles – le facuse special pentru vizita noastra. Era măsuţa aranjata ca pentru o petrecere. Parintii fetei nu stiau ce sa mai faca sa ne simtim bine, foarte fericiti ca doua colege ale lui G. au venit in vizita. Am simtit cum mi se strânge inima; pe chipul lui D. se citeau aceleasi sentimente. Venisem sa o confruntam pe G. dar ne-a pierit cheful de miştocăreală. Nu voiam sa-i întristăm pe acei oameni primitori punându-i intr-o situatie jenantă. 

Aproape doua ore am ramas acolo. La plecare, G. ne-a condus in staţie. Noi n-am zis nimic despre fotografiile pe care venisem sa le vedem, si nici ea. Din acea zi nu ne-a mai bătut la cap cu vizita lui Reagan, dar s-a distanţat vădit de noi (nu fusesem foarte apropiate nici până atunci).

<><><><><><><><><><><><> 

Nota

Am omis amanuntele pentru a nu lungi textul si mai mult.

Peste ani, am propus minciuna aceasta ca tema pentru un seminar. Profesorul m-a intrebat – mai in gluma, mai in serios – daca nu am inventat povestea pentru a fi discutiile mai interesante. N-am inventat-o, ci am ales-o ca “preferata” dintre altele pe care le mai ascultasem de-a lungul timpului.

<><><><><><><><><><><><> 

sursa foto http://wallpaperhdbase.com/car-crash-images.html

Prin pustiu. Miercurea fara cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fara cuvinte! Jocul pornit de Carmen si continuat de Călin.

Sursa fotografii Extreme Travel, album Etiopia 2016.

Eşti o mamă lamentabilă dacă ai succes în profesie

N-o zic eu, o zice unu’ Cristi Puiu… reducând femeia la un incubator.

Am tot auzit de Cristi Puiu, insă nu ştiu (ştiam) exact cine este; ştiu ca e regizor român si – zice lumea – unul de succes. A regizat, intre altele, şi “Moartea domnului Lăzărescu”, pentru care regizorul a primit multe premii… Are si un film, “Aurora”, care a fost criticat si văzut de numai 2000 de români. Zice el, in anul 2012, despre asta: Puţini, dar nu este ceva neobişnuit într-o ţară în care pentru 22 milioane de locuitori există aproximativ 80 de cinematografe. În perioada Ceauşescu, lucrurile stăteau altfel. Ţăranii alergau după poveşti cu eroi, filme româneşti. 

“Sieranevada” (coproducţie România - Franţa - Bosnia şi Herţegovina - Croaţia - Macedonia), prezentat anul acesta la Cannes, in cursa pentru Palme d’Or, a fost intâmpinat cu aplauze şi a fost apreciat inclusiv de critici.

Revenind la aura lui de misogin… In interviul oferit cu ocazia filmului său “Sieranevada” regizorul răspunde şi la întrebarea: De ce nu sunt regizoare de film de succes în România? (Nimic de zis, si intrebarea-mi pare stupida). Si zice regizorul:

Cel mai important lucru pe care-l poate face omul pe pământul ăsta este să dea viață. De departe, nu există nimic mai important, mai mare, mai unic. Femeia face chestia asta. Cred că femeile nici nu se mai grăbesc să facă altceva dacă fac copii. E așa o bucurie.  Să fii mamă e o chestie enormă. Din păcate, lucrurile au fost luate în răspăr în ultimii ani și femeile ajung să se vexeze pentru faptul că sunt reduse la statutul de mamă. Dacă tu reușești să treci peste preconcepțiile momentului și să te bucuri de statutul de mamă, să îl trăiești plenar, nu cred că îți mai vine în cap să faci tablouri. Multe femei care reușesc în carieră nu au copii sau sunt niște mame lamentabile. Omul se tot străduiește să inventeze lucruri noi și noutatea este, probabil, cea mai serioasă dintre ispitele cu care eu m-am întâlnit. Și cumva frontierele astea ale căutării noutății cu orice preț se extind și mătură viața privată. Dintr-o dată și acolo vrei să fie totul nou. Eu nu înțeleg, nu știu cum e mai bine sau mai rău. Probabil că retrogradul sunt eu, dar sunt foarte multe lucruri pe care nu le înțeleg. Nu doar legat de familie, ci și de cinema, de politică.

Interviul complet poate fi citit aici:

http://www.scena9.ro/article/cristi-puiu-sieranevada-cannes

Iata cum, pe româneşte spus, Cristi Puiu dă cu mucii in fasole. Femeile din viaţa lui, studentele cărora le-a predat „regia” or fi mulţumite?