Se afișează postările cu eticheta film_drama. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta film_drama. Afișați toate postările

2022-02-02

Ultimul duel. The Last Duel. Film

Avertisment: e posibil ca unii cititori să se simtă deranjați de unele chestiuni din cuprinsul textului.

*

Ultimul duel este un film bazat pe fapte reale, un film epic istoric, ecranizat în anul 2021 după cartea specialistului în literatură medievală Eric Jager, The Last Duel: A True Story of Trial by Combat în Medieval France, apărută în 2004.

Filmul e în regia lui Ridley Scott, care a regizat, între altele, și Gladiator); scenariști: Nicole Holofcener, Matt Damon și Ben Affleck. Durata filmului: două ore și jumătate. Ar fi putut fi mai scurt? Aș zice că da, dar mă pricep doar să văd filme. 

În rolurile principale sunt Matt Damon (Sir Jean de Carrouges), Jodie Comer (Marguerite de Carrouges, născută de Thibouville) și Adam Driver (Jaques Le Gris). În unul dintre rolurile secundare este Ben Affleck (contele Pierre d’Alenҫon ai cărui vasali erau Jean de Carrouges și Jaques Le Gris).

*

Mă așteptam la un film romantic; filmele romantice din epoca medievală îmi plac, de regulă, dar filmul este o filă de istorie, motiv pentru care mi-a plăcut foarte mult. Arată obiceiurile vremii fără perdea, ca să zic așa, ceea ce-i dă un plus de autenticitate.

Nu e un „film rapid”, e împărțit în trei capitole, fiecare capitol tratând aproape aceleași acțiuni din perspectivă proprie: Jean de Carrouges, Jaques Le Gris și Marguerite de Carrouges. Când am văzut că în capitolul doi se reia, practic (chiar dacă altfel), povestea din primul capitol am fost la un pas de a renunța, dar curiozitatea m-a oprit în fața ecranului, și nu-mi pare rău. Cum se văd cei doi și cum îi vede Marguerite e interesant.

Actorii joacă super, costumele și decorurile sunt reușite. Faptul că Ben Affleck a avut un rol secundar a fost un „avantaj” pentru mine – nu prea-mi place actorul, dar am văzut mai multe filme – care mi-au plăcut – cu el în rol principal (Argo este unul dintre acestea).

*

Drama are loc în Normandia, în secolul al XIV-lea, pe când Războiul de o sută de ani (o serie de conflicte dintre Franța și Anglia) era în plină desfășurare. În evul mediu, în mai multe țări se obișnuia ca, în anumite condiții, rezultatul unui proces la tribunal să fie decis prin luptă: un duel până la moarte între rivalii din proces – se presupunea că cel care trăiește are dreptatea de partea lui, dreptate dată chiar de divinitate. În filmul Ultimul duel cei care vor lupta până la moarte sunt Jean de Carrouges și Jaques Le Gris..

Jean de Carrouges este un nobil scutier francez care a fost căsătorit de două ori. Prima dată cu Jeanne de Tilly, una dintre fiicele Lordului Chamboise, care a adus o zestre serioasă. Cu ea, Jean a avut un băiat al cărui naș a fost prietenul și vecinul său Jaques Le Gris. Jean și Jaques erau și camarazi de arme, luptând cot la cot în multe bătălii. Jeanne și copilul au murit din cauze necunoscute, dar naturale.

A doua lui soție a fost Marguerite de Thibouville, singura fiică a unui nobil controversat, Robert de Thibouville, care s-a ridicat împotriva regelui dar, cumva, a fost iertat, dar marginalizat. Era și foarte bogat, așa că ambițiosul Jean de Carrouges s-a căsătorit cu fiica lui în anul 1380. Marguerite era tânără, cultă, nobilă și foarte frumoasă. Carrouges spera să restabilească statutul vechii sale familii (mai ales financiar) și să aibă un moștenitor. Zestrea primită era foarte mare și includea o moșie valoroasă: Aunou-le-Faucon, dar care n-a mai ajuns la el, ci la suveranul său Pierre d'Alenҫon, vărul regelui Carol al VI-lea, care a dăruit moșia unui vasal favorit: Jaques Le Gris. Carrouges ridică problema în fața regelui, dar pierde. În plus, contele Pierre d’Alenҫon își pierde total simpatia pentru el, revărsându-și generozitatea asupra lui Le Gris. Le Gris devine tot mai bogat și mai bine văzut la curtea contelui și Carrouges nu e prea încântat.

Jaques de Carrouges era mai mult în bătălii și moștenitorul întârzia să apară. După ce-a revenit dintr-o bătălie pe care francezii au pierdut-o a trebuit să plece la Paris pentru a-și lua salariul, lipsind mai multe zile. Într-o zi, mama lui a luat toți servitorii și a plecat în vecini pentru o chestiune juridică. În această zi, Jaques Le Gris s-a prezentat la castelul lor împreună cu un prieten și Marguerite l-a lăsat să intre. Mai apoi, Marguerite i-a spus soțului că Le Gris a forțat-o la adulter, iar soțul s-a plâns contelui Pierre, care nu i-a dat câștig de cauză, declarând că, probabil, soția lui o fi visat. Carrouges, însă, s-a dus până la rege, iar acesta a pus chestiunea în discuția Parlamentului pentru că nobilul cavaler francez a cerut să lupte până la moarte cu cel despre care pretindea că l-ar fi dezonorat.

Pe Le Gris, ca membru inferior al clericului, un preot l-a sfătuit să ceară să fie judecat de Biserică, dar a refuzat motivând că nu e vinovat, că e onoarea lui în joc. Preotul i-a spus că, oricum, formal, nu e vorba de ea. Violul nu e o infracțiune împotriva unei femei. E o infracțiune de proprietate împotriva gardianului ei masculin.

Le Gris și de Carrouges și-au susținut cauza în fața regelui și a unei mulțimi de nobili. Și Marguerite și soțul ei și-au menținut acuzația. Le Gris a negat fapta cu vehemență. Spre final, ei i s-a adus la cunoștință ce se va întâmpla cu ea dacă soțul va muri în duel: Mărturia falsă adusă de o femeie unui bărbat în caz de viol este să fie dezbrăcată și tunsă, prinsă de gât cu un inel de fier, legată de un stâlp de lemn și arsă de vie. Marguerite abia atunci a aflat ce i se va întâmpla dacă soțul va pierde duelul dar nu a renunțat, asumându-și orice consecințe. Duelul dintre cei doi a fost hotărât într-o zi din decembrie 1386.

*

În fapt, regele Ludovic al VIII-lea a introdus un edict oficial împotriva duelurilor în anul 1626 – reiese din „cercetările” mele online.

*



Despre film am aflat din articolele traduse de Jo pe blogul ei: Film. Serial (vezi blogroll, in stânga: "Pe unde-mi place să citesc"). Fără acele articole și discuțiile pe temă sunt aproape sigură că nu aș fi ajuns să văd acest film - pierderea ar fi fost a mea. 

2021-12-26

Mystère. Film despre un lup și un copil

Lupii se numără între animalele care îmi plac foarte mult și încerc să nu pierd ocazia de-a vedea poze cu lupi, videoclipuri cu lupi, filme artistice sau documentare cu lupi (sau să-i văd în realitate).

În seara primei zile de Crăciun am avut ocazia de-a vedea filmul „Mystère” (titlul internațional: „Vicky and Her Mystery”), realizat de francezi, difuzat în anul 2021. E un film despre prietenia dintre o fetiță în vârstă de 8 ani, Victoria (Shanna Keil), și un lup.

Este un film bazat pe fapte reale. Denis Imbert, regizorul, a auzit povestea unui bărbat care i-a dus fiicei sale un cățeluș și mai apoi a constatat că este lup.

Nu voi povesti prea multe pentru că nu vreau să divulg tot. Este un film pentru toate vârstele.

După moartea mamei, Victoria devine apatică și nu-i vorbește tatălui, considerându-l, cumva, vinovat de această moarte pentru că, deși fiind mare chirurg, nu i-a salvat viața. Tatăl ei, Stéphane (Vincent Elbaz), consideră că ar fi bine să petreacă un timp alături de ea, departe de agitația orașului, într-un sat de munte, pe lângă Lyon, unde el mergea cu părinții în copilărie. Fetița nu comentează, nu vorbește, își urmează tatăl.

Într-o zi, un necunoscut în vârstă – la ferma căruia tatăl și fiica ajung după ce se rătăcesc făcând o plimbare pe coclauri - oferă copilei un ghemotoc de blană pe care aceasta îl descoperise acolo, și-a arătat multă afecțiune pentru el. Necunoscutul îi spune despre vietate că nu are nume, că este „darul pădurii” și că va fi un animal bun dacă va fi crescut de cineva cu inima curată. Fetița îl numește imediat „Mister”. Îl ia acasă fără să știe tatăl ei.

Filmul abordează și problema fermierilor din zonă, care se plâng că lupii le ucid animalele, motiv pentru care îi vânează fără milă pentru a-și proteja avutul.

Filmul „Mystère” începe cu o haită de câțiva lupi pe care o hărțuiesc o mână de indivizi înarmați: oierii cărora lupii le-au prădat turmele. Împușcă un lup care le ține calea apoi pleacă mai departe.

Fetița a fost aleasă în rolul Victoriei pentru că dintre cele care s-au prezentat la selecție între ea și puiul de lup s-a format, imediat, cea mai bună legătură; Shanna nu avea experiență în jocul actoricesc sau în fața camerelor de filmat (am citit pe nu mai știu unde), dar este atât de naturală în rolul de prietenă a lupului încât cred că mai mult s-a jucat, și a fost treaba adulților să se descurce cu filmatul, cu montatul și ce mai fac adulții pentru un film.

Mister este tot un lup adevărat, dresat de Muriel Bec (dacă am înțeles corect). Pentru acest film puiul de lup și Shanna s-au întâlnit cu mai multe săptămâni înainte de a începe filmările pentru a putea fi creată și redată legătura puternică dintre copil și lup - lupul a crescut, practic, alături de fetiță. Această legătură va fi păstrată pe viață în realitate.

Scenele din film în care Victoria îmbrățișează și sărută lupul nu sunt trucate.

Lupii, ca și câinii, te acceptă în haita lor sau te pot accepta, ca om, să fii conducătorul haitei. Un lup se poate comporta (aproape) ca un câine, dacă e crescut de mic și iubit. In fond, lupii sunt strămoșii câinilor.

Din punctul meu de vedere, este un film care merită văzut; nici nu e lung – o oră și 24 de minute, cu tot cu „prezentări”. Un film pe gustul meu: fără scene lungite aiurea, firul derulându-se repede, fără „stop-cadru” luuung (de crezi că s-a blocat imaginea) spre zări sau mai știu eu ce.

E un film a cărui acțiune ar fi înțeleasă și dacă ar fi un „film mut”, fără explicațiile de rigoare ce caracterizează filmele mute de la începuturile cinematografiei.

Imagine de Christel SAGNIEZ de la Pixabay

2018-05-28

Din film culese. Citate favorite

Din serialul Dispăruţi fără urmă (Without a Trace) am adunat replicile de mai jos, scrise cu albastru. Poate nu au foarte mult sens scoase din contextul acţiunii serialului care a fost difuzat între anii 2002-2009, dar mi s-au părut interesante şi le-am adăugat la colecţie.
₪₪
Uneori se întâmplă să ai ceea ce vrei dar să nu ai ceea ce îţi trebuie.
*
Poate nu vreau să fac lucruri măreţe, ci lucruri mărunte…
*
Progresul, eficientizarea producţiei poate distruge vieţi - cifrele aduc eficienţa, dar oamenii nu sunt numere. Progresează, inventează, dar gândeşte-te la consecinţe
*
Toţi oamenii au secrete; trebuie doar să-i supraveghezi suficient de mult şi să afli care sunt.
*
Nici un antrenament nu te pregăteşte pentru ce sunt capabili oamenii să-şi facă unii altora.
*
Dumnezeu nu ascultă ce zic oamenii cu gura, ci ceea ce spun cu inima - aşa că nicio mirare că multe dorinţe nu se îndeplinesc.
₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
₪₪
Dispăruţi fără urmă este un serial genul drama şi are ca protagonişti un grup de agenţi ai departamentului Persoane dispărute din cadrul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) din New York City.
Agenţii din echipa condusă de agentul Jack Malone (Anthony LaPaglia): Samantha Spade (Poppy Montgomery), Vivian Johnson (Marianne Jean-Baptiste), Dany Taylor (Enrique Murciano Jr.), Martin Fitzgerald (Eric Close) şi Elena Delgado (Roselyn Sánchez) sunt într-o luptă permanentă cu timpul - practica a dovedit că o persoană disparută care nu e găsită in primele 24 de ore are şanse tot mai mici să fie găsită in viaţă, mai ales când este vorba despre copii.
Without a Trace e coproducţie CBS-Warner Bros. Television; creatorul e Hank Steinberg şi producătorul e Jerry Bruckheimer - acesta din urmă este in spatele a multor seriale şi filme de acţiune, fantezie, dramă, între care: CSI: Crime Scene Investigation, CSI: Miami, CSI: NY, Cold Case (seriale difuzate şi la televiziunile româneşti); Black Hawk Down, Top Gun, Enemy of the State, Pearl Harbor, Pirates of the Caribbean, Beverly Hills Cop, Bad Boys, Armageddon (filme).
Fiecare episod urmăreşte câte un caz, agenţii luptând nu doar cu timpul, ci şi cu reticenţa rudelor victimelor de a spune absolut totul despre persoana dispărută (pentru ca şansele de a o descoperi la timp să crească). Poveştile sunt axate (nu prea mult) şi pe viaţa membrilor echipei pentru a ilustra modul in care experienţele personale le dau o perspectivă asupra cazurilor.

2017-08-19

Hatufim serial despre prizonieri de razboi

V-a plăcut serialul Homeland? Poate e cazul să vedeţi serialul care l-a inspirat: Hatufim (Prisoners of War: 2009-2012), producţie israeliană.

afisul filmului Hatufim

După ce am văzut trei seriale israliene: Kfulim - False Flag (Steag Fals*), Fauda (Haos, in arabă) şi Hatufim - Prisoners of War (Prizonieri de Război, regizat de Gideon Raff) mă declar fan al filmelor de gen produse de israelieni. Toate cele trei seriale amintite sunt genul “thriller, dramă”, şi fiecare se referă la lupta dintre israelieni şi arabi.

E drept, filmele americane sunt mai strălucitoare, mai spectaculoase dar şi mai… propagandistice in prea multe puncte. Homeland – un serial care mi-a plăcut foarte mult – e bun, dar “modelul” care l-a inspirat e şi mai bun – din punctul meu de vedere. Americanii au făcut un serial bun, dar nu au putut scăpa de obsesia lor cu “lupta împotriva terorismului” (spre sfârşit, parcă-parcă, au lăsat-o mai moale).

Hatufim e mai echilibrat in prezentarea "taberelor", mai sofisticat, mai profund. Este un film (şi) despre drama unor familii de soldaţi: trei soldaţi israelieni (Nimrode Klein, Uri Zach şi Amiel Ben Horin) au fost prizonieri timp de 17 ani şi au îndurat torturi fizice şi psihice greu de imaginat. In urma unor lungi negocieri soldaţii sunt eliberaţi – unii dintre cetăţenii israelieni vor considera că preţul plătit pentru eliberarea lor a fost prea mare…

Acasă, însă, ajung numai Nimrode şi Uri, pe picioarele lor; trupul lui Amiel vine in sicriu şi sora lui îl vede mereu (halucinează) şi discută cu el şi nu crede că e mort deşi trupul a fost examinat pentru identificare şi ingropat.

Cei doi supravieţuitori au nervii la pământ şi încearcă să facă faţă acestei întoarceri la viaţa pe care au părăsit-o forţat in urmă cu 17 ani. Cel mai bine – mai in siguranţă – se simt când sunt împreună, pentru că împreună au suferit, au plâns, au sperat ani la rând şi chiar şi aşa nici între ei nu pot discuta ororile pe care le-au îndurat.

Un psihiatru militar îi ia in primire pentru a-i interoga, să fie sigur că nu reprezintă un pericol pentru siguranţa statului, in sensul să nu fi fost îndoctrinaţi şi să fi trecut “de partea cealaltă”. El sesizează unele discrepanţe in declaraţiile celor doi, dar nu poate fi sigur dacă sunt minciuni sau tortura mentală şi fizică la care au fost supuşi e cauza pentru aceste discrepanţe şi incoerenţe in declaraţiile foştilor prizonieri.

Deşi nu sunt împuşcături şi urmăriri spectaculoase filmul e intens. E atât de bine realizat încât stai cu sufletul la gură să afli ce urmează in legatură cu soldaţii şi agenţiile serviciilor secrete, cu evoluţia vieţii amoroase a personajelor, cu reintegrarea prizonierilor de război in societate după o perioadă de captivitate de 17 ani.

Evenimentele se derulează lin, deşi scene din trecut se împletesc cu cele din prezent – pentru a explica, pe măsură ce se desfăşoară filmul – firul întămplărilor. Spectatorul poate deduce ceea ce nu se spune, poate deduce firul întâmplărilor următoare pentru că îi sunt date multe indicii, ceea ce rar (spre deloc) se întâmplă in acest gen de filme, accentul fiind pe acţiune.

Tema prizonierilor de război israelieni se poate spune că este una nu prea exploatată şi poate de aceea filmul este foarte interesant (in opinia mea). 

Atunci când un soldat israelian este luat prizonier de vreo organizaţie teroristă cetăţenii pun presiune pe guvern să plătească răscumpărarea, oricât de mare ar fi aceasta, şi să-l aducă acasă. Unii ajung acasă, alţii nu; unii ajung mai devreme, alţii mai târziu iar după ce trece valul de bucurie al reîntâlnirii televiziunile şi ziarele nu mai scriu despre ei, drama familiilor in care revin aceşti soldaţi nu este pe larg cunoscută, dar când ceva se întâmplă unui soldat aproape toţi cetăţenii israelieni simt ca şi cum lor li s-a întâmplat ceva. 

Totuşi, oricât de bogată le-ar fi imaginaţia, oricât de empatici ar fi, cei care nu au trecut prin aşa ceva nu pot înţelege, nu-şi dau seama ce înseamna; In plus, după ce aceşti “dispăruţi in misiune” sunt aduşi acasă sunt repede uitaţi… Revenirea dintr-un prizonierat in care sunt torturaţi înseamnă abia primul pas pe calea grea ce va urma. (afirmaţiile, cu alte cuvinte, aparţin regizorului).

Mi-au plăcut mult şi Kfulim şi Fauda, dar Hatufim m-a impresionat mai mult decât primele două.

* Steag fals = operaţiune sub acoperire conceputa pentru a induce în eroare publicul / adversarul, astfel încât operaţiunea pare ca şi cum ar fi efectuată de alte entităţi; operaţiunile de gen nu sunt limitate la operaţiuni de război şi contra-insurgenţă ci au fost (şi sunt) utilizate şi pe timp de pace.
Un exemplu de operaţiune “steag fals” e prezentată in filmul-satiră Wag the Dog (Înscenarea, 1997)

2017-01-21

Kfulim – un super serial israelian

Kfulim – sau “False Flag” (steag fals) – e, din punctul meu de vedere, un super serial pentru amatorii genului “spionaj”. Iubitorii genului, când aud “Shin Bet” (serviciul de securitate israelian) şi “Mossad” (pe scurt: agenţie israeliana de operaţiuni speciale) nu mai stau mult pe gânduri şi pornesc filmul (sau deschid cartea).

afis film Kfulim

Kfulim m-a captivat din primele minunte. Cumva, oarecum, seamăna cu Homeland al americanilor; aşa… o “atingere” (a fost primul meu gând după al doilea episod – mai apoi mi s-a confirmat impresia).

Serialul începe cu răpirea ministrului de interne iranian aflat in vizita la ruşi. Serviciile secrete ruseşti au “pe tavă” derularea răpirii, răpitorii fiind filmaţi de diferite camere de supraveghere – imediat sunt publicate chipurile celor cinci răpitori implicaţi, cu datele de identificare din paşapoarte. Cinci cetăţeni israelieni obişnuiţi se trezesc într-o dimineaţă şi află că sunt implicaţi într-o răpire internaţională. Clar! Toată lumea e convinsă: “Mossad a făcut asta”. Sau nu… Şi începe distracţia: ancheta e începută de agenţii serviciului de securitate, arestările sunt făcute de poliţişti; agenţii Mossad nu par a dori să se implice. Suspecţii de serviciu au, fiecare, secretele lor şi greu reuşeşti să înţelegi care e implicat şi care nu; dacă e vreunul implicat in răpire sau nu.

Povestea e bine ţesută, logică, deloc forţată pentru spectaculozitate (cum se întâmplă, de exemplu, in cazul serialului “24” şi continuarea) iar actorii îşi interpretează rolurile excelent, fară scheme de vedetism!

În opt episoade o singură scenă mi s-a părut forţată: o urmărire. Agenţii ar fi putut pregăti respectiva acţiune mai bine (doar pentru inteligenţă şi viteză de reacţie au ajuns in acel serviciu - dar greşeala-i omenească!) iar maşinile puternice ar fi putut ajunge din urmă un vehicul gen ATV pe un drum “de ţară” (să zicem că nu am apreciat eu distanţele, că “ATV-ul” era, de fapt, o motocicletă cu motor puternic) .

De remarcat este şi faptul că nu există scene de violenţă excesivă şi - cum se întâmpla in multe filme – total nejustificată (in context, nu in general, pentru că violenţa n-ar trebui să aibă justificare).

Pe scurt: filmul e acţiune pură, intrigă… O super poveste de spionaj internaţional care are ca model (vag) un caz adevărat: asasinarea (la data de 19.01.2010), in Dubai, a unui înalt oficial Hamas, co-fondator al aripii militare a grupării islamiste palestiniene Hamas. Derularea filmului nu-ţi lasă o clipă de plictiseală. Am văzut primul sezon, 8 episoade, in două zile. Când s-a terminat mi-am dat seama că mai vreau! Finalul primului sezon arată că va mai urma şi am vrut să ştiu când. N-am găsit această informaţie dar am descoperit că serialul s-a bucurat de un succes nebun încă de la premieră. A fost premiat (premiul pentru audienţă) la Festivalul International de Film de la Berlin (a fost apreciat la mai multe festivaluri de film).

Fox International Channels a obţinut licenţa de a difuza seria la nivel global – serialul este difuzat in 127 de ţări.

Actorii sunt: Ishai Golan (îl interpretează pe Ben “Benny” Rephael, un chimist căsătorit, a doua cetăţenie greacă), Maggie Azarzar (Natalia Alfassia, o contabilă care urma să se mărite cu un procuror, a doua cetăţenie franceză), Ania Bukstein (Asia Brindich, educatoare, a doua cetăţenie rusă), Angel Bonanni (Sean Tilson, un tânăr “don-juan” care tocmai revenea dintr-o vacanţă petrecută in India, a doua cetăţenie germană), Oma Salinger (profesoară particulară de engleză, cetăţean britanic, de curând cetăţean israelian). Îl mai amintesc pe Mickey Leon (Eithan Kopel, şeful echipei de investigaţii Shin Bet).

Regia: Oded Ruskin. Scenarişti: Amit Cohen şi Maria Feldman. Producator: Rule of Thirds Production.

Notă. Operaţiunile cu steag fals sunt operaţiuni sub acoperire concepute pentru a induce în eroare publicul / adversarul, astfel încât operaţiunile par ca şi cum ar fi efectuate de alte entităţi; nu sunt limitate la operaţiuni de război şi contra-insurgenţă ci au fost utilizate şi pe timp de pace.


Sursa foto: https://www.facebook.com/Tender-Productions-179251228829768/

Mi-e dor de Clubul cinefililor pe care l-a initiat Carmen.

2015-11-14

Clubul cinefililor: The Legend of Omar Khayyam

Intalnirea saptamanala la Clubul cinefililor gazduit de Carmen, unde vin cu un film recomandat de karmapolice aici: http://cybershamans.blogspot.ro/2015/10/filmul-de-weekend-legend-of-omar-khayyam.html
Am intarziat sa il vad pentru ca aveam nevoie de o seara linistita, in care sa-l savurez, pentru ca Omar Khayyam e numai unul; dupa ce l-am vazut nu am stiut sa il cuprind in cuvintele pe care le am in vocabular… :)
sursa 
The Keeper. The Legend of Omar Khayyam (2005), in regia lui Kayvan Mashayekh, ilustreaza o particica din viata aventuroasa a astronomului, matematicianului, filosofului si poetului persan Omar Khayyam. E o legenda in care sunt impletite fapte istorice - cat e legenda si cat e istorie nu sunt in masura sa afirm pentru ca izvoarele cu privire la viata poetului se contrazic (nici chiar anul nasterii nu e cert, ci stabilit cu aproximatie).

Povestitorul ii informeaza pe spectatori ca in fiecare familie musulmana este desemnat un reprezentant care sa invete si sa transmita urmasilor traditia, pentru a nu se pierde, oriunde membrii familiei ar ajunge sa traiasca.

Un puşti in varsta de 12 ani, Kamran (interpretat de Adam Echahly) afla ca unul dintre stramosii sai a fost Omar Khayyam (interpretat in film de Bruno Lastra) si vrea sa afle povestea, sa o poata transmite mai departe. Dorinta de a afla sfarsitul povestii il impinge sa utilizeze un pasaport care nu e al lui, sa falsifice semnatura mamei pe acordul de a face singur calatoria din America spre Marea Britanie pentru a citi o carte cu poeziile lui Khayyam pe care o aristocrata (interpretata de Vanessa Redgrave) o avea in familie din mosi stramosi. Apoi calatoreste in Iran, sa afle sfarsitul povestii de la bunicul sau foarte batran si bolnav.

Povestea se desfasoara pe doua planuri: in mileniul nostru si in mileniul 11, cand a trait Omar Khayyam (18.05.1048, Nishapur, Persia - 04.12.1131). Tanarul Omar ramane orfan de tata cand avea 12 ani - doar mama si micuta sclava Darya mai sunt pentru a-l consola. Mama lui il roaga pe un invatat sa il ia pe langa el si sa-l educe. Invatatul, incantat - si mirat - de cunostintele avansate ale unui copil, accepta, ba ii spune mamei ca il va si plati pentru a-l ajuta la una alta.
Trei lucruri trebuie sa invete un baiat pentru a fi barbat - ii spune inteleptul lui Omar: fii cinstit, calareste bine, nu spune minciuni. Daca tainele invataturii le poate impartasi micului curios, tainele calariei si ale luptei ii vor fi dezvaluite de tatal lui Hassan bin Sabbah (interpretat de Christopher Simpson), viitorul intemeietor al sectei asasinilor. Cei doi tineri devin prieteni foarte buni. Darya crestea alaturi de ei, antrenandu-se cu ei, plimbandu-se cu ei, iubita de amandoi, dar iubindu-l numai pe Omar. Cand cei doi se bat in targ cu niste straini, pentru Darya (Marie Espinosa), pe care un targovet s-a oferit sa o cumpere, tatal lui Hassan o vinde pe fata. Omar e deznadajduit, si tot ce poate face este sa isi rosteasca durerea in versuri.

Malik (Moritz Bleibtreu) este un prieten al celor doi, care ajunge sultan. Omar ramane langa acesta, ca sfatuitor in ale stiintei, dar Hassan, nemultumit de islamul lui Malik, se retrage in castelul Alalamut (Aluh Amut), care va deveni o cetate greu de cucerit, si intemeiaza Secta Asasinilor, ucigasii tacuti care au terorizat aproape intreg Orientul Mijlociu timp de aproape doua secole - cetatea a distrus-o piatra cu piatra, in 1256, Ulugu-Han, un nepot al lui Genghis-Han, transformand - la propriu - Ghilda Asasinilor in praf si pulbere (evenimentul nu apare in film, perioada fiind cu totul alta).

Pentru ca Omar, in slujba lui Malik, schimba - intre altele - calendarul islamic, lunar, cu unul laic, isi castiga multi dusmani mai ales intre sunniti. Hassan ii salveaza viata la un moment dat si il gazuieste in castelul sau, facandu-i o propunere pe care el o crede de nerefuzat.

Ma asteptam la altceva de la acest film - poate aventura in “toata legea” unui film de gen, dar m-a incantat ideea de a “vedea” cum, probabil, aratau locurile pe unde a pasit Omar Khayyam, ce fel de oameni au fost cei pe care i-a intalnit. Desi imi place mult acest poet prea multe despre viata lui nu stiam si la prietenia cu Hassan bin Sabbah (numit si “Vechiul Om al Muntilor” sau “Batranul din Munti”) nu m-as fi gandit nici intr-o mie de ani. Acest amanunt m-a determinat sa vad filmul si nu mi-a parut rau pentru ca impletita in firul vietii lui Omar Khayyam e atinsa si tema primei cruciade, nu doar inceputul erei sectei asasinilor despre care se spune ca exista si azi, secreta, invaluita in mister.

Am venit, de unde? Unde duce drumul? / Care-i rostul vieţii ? Tainele sugrumu-l. / Câte inimi pure - Roata de Azur / Arde-n scrum şi pulberi! Spuneţi, unde-i fumul? (de Omar Khayyam, in traducerea lui Otto Starck).

Nu poezia l-a facut pe Omar celebru, ci “poezia vietii lui”.
Intr-o zi, viata ti se va sfarsi. Si tot ce va ramane sunt momentele pe care le-ai trait la intensitate maxima. Si daca esti norocos, aceste momente traiesc in vietile celor pe care "i-ai atins".

2015-10-24

Clubul cinefililor: Imitation Game

Filmul despre care scriu azi nu l-am vazut tocmai de curand dar mi l-am amintit cu ocazia unei lepşe primite de la Carmen.

Imitation Game (2014) ilustreaza o mica parte din viata legendarului criptograf si matematician Alan Mathison Turing (n. 23.06.1912 - d. 07.06.1954), un om de exceptie care, probabil, ar fi putut oferi omenirii mult mai mult daca nu exista cretinitatea ca homosexualitatea nu doar ca nu e normala, dar nu e permisa si - mai mult! - e considerata infractiune, homosexualii, pe atunci, fiind arestati, judecati si inchisi. Arestat pentru crima de a fi homosexual! De ce nu si arestat pentru crima de a fi intolerant?!
Alan Turing a fost informatician, matematician, logician, criptanalist, filosof si maratonist britanic, o personalitate influenta in dezvoltarea informaticii, inventatorul masinii Turing care poate fi considerata un model de calculator generic. E considerat a fi parintele informaticii si inteligentei artificiale teoretice.

Filmul, in regia lui Morten Tyldum, are la baza cartea biografica scrisa de Andrew Hodges: “Alan Turing: Enigma”. Cu o distributie care mie mi-a placut foarte mult, ilustreaza efortul contra cronometru al echipei care lucreaza pentru a decodifica mesajele germane (mesaje codificate cu “Enigma”), dar si rabdarea de care dau dovada ceilalti cercetatori recrutati in relatia lor cu solitarul Turing pe care, uneori, nu reusesc sa-l inteleaga.

Alan Turing (interpretat de Benedict Cumberbatch) si membrii stralucitei echipe de “spargatori de coduri” au fost selectati pentru o misiune “top secret” de Government Code & Cypher School si cazati la Bletchley Park, o resedinta in mediul rural din Buckinghamshire, cumparata de SIS (Secret Intelligence Service, agentie mai cunoscuta ca MI6) in 1938 pentru a avea unde-si desfasura activitatea in caz de razboi si unde echipa de cercetatori a convietuit in timpul zilelor negre ale razboiului.

echipa din film care lucra la Enigma
Din echipa care a lucrat in sectiunea numita Hut 8 mai faceau parte Joan Clarke (Joan Elisabeth Lowther Murray, n. 24.06.1917 - d. 04.09.1996), criptanalist si numismat, cunoscuta mai bine pentru activitatea ei la Bletchley Park, singura femeie care s-a prezentat la recrutari si a fost admisa, impotriva prejudecatii “e femeie”. Joan Clark este interpretata de actrita Keira Knightley, pe care am indragit-o dupa ce am vazut-o in "Domino".

Intre Joan si Alan s-a legat o prietenie puternica inca de la inceputul sederii lor la resedinta secreta. Mai apoi s-au logodit, dar el a rupt logodna dupa sase luni, recunoscandu-si homosexualitatea. Joan ar fi vrut sa se casatoreasca, pentru ea fiind mai importanta relatia la nivel intelectual decat cea fizica, insa el a refuzat-o politicos. Cei doi au ramas prieteni pana la sfarsitul vietii lui Alan Turing.
Rolul ei in cadrul proiectului “Enigma” i-a adus mai multe premii si in anul 1947 a devenit membra a Ordinului Imperiului Britanic.

Un alt membru al echipei a fost Hugh Alexander (n. 19.04.1909 - d. 15.02.1974). Echipa era formata din mai multi, dar ma refer aici numai la trei nu doar pentru ca primii doi au roluri centrale, ci si pentru ca actorii care au interpretat imi plac mai mult decat ceilalti. Conel Hugh O'Donel Alexander a fost un criptanalist britanic de origine irlandeza, jucator de sah si scriitor de sah. A fost interpretat de actorul Matthew Goode, pe care l-am indragit vazandu-l in alte filme si seriale, dar mai recent in “Belle” (Povestile mele) si “Dancing on the Edge” (mini-serial urmarit la recomandarea facuta de Carmen).

In 1952, Alan Turing a fost arestat si judecat pentru homosexualitate. Pentru a nu face inchisoare a acceptat un tratament cu estrogen (castrare chimica). A murit in 1956, inainte de a implini 42 de ani. Ancheta a stabilit cauza mortii ca fiind otravirea cu cianura si concluzia a fost sinucidere. Mama lui, dar si altii, considera ca a fost un accident, pentru ca in apartamentul lui existau numeroase substante periculoase.
In anul 2009, in urma unei campanii desfasurate pe Internet, primul ministru britanic, Gordon Brown, a prezentat scuze publice in numele guvernului britanic pentru “modul ingrozitor in care a fost tratat” Alan Turing. Regina Elisabeta a II-a l-a gratiat postum in anul 2013.

“Imitation Game” este, poate, filmul care ilustreaza o realitate si care m-a ofticat cel mai mult.

Nota: Criptanaliza = descifrare a mesajelor cifrate carora nu li se cunoaste codul (DEX).
sursa foto:https://en.wikipedia.org/wiki/File:The_Imitation_Game_poster.jpg (in febr 2021 pag nu mai exista)
*
O noua intalnire la Clubul cinefililor unde membrii - prezenti si viitori - se intalnesc pe pagina la Carmen.

2015-10-18

Clubul cinefililor: The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford

Dupa desenele animate cel mai mult imi plac filmele western - poate pentru ca in cele mai multe binele triumfa sau, oricum, totul se termina cu bine pentru personajele mele preferate. In filmul despre care scriu azi e altfel, dar e de asteptat: si legenda vie isi gaseste la un moment dat sfarsitul pentru a deveni… legenda pura.

afisul filmului
sursa
The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford (2007) este un film in regia australianului Andrew Dominik. Titlul este asa de lung deoarece Brad Pitt (Jesse James in film) a dorit sa fie pastrat titlul original al romanului semnat de Ron Hansen, dupa care a fost facut filmul.
In rolul lui Robert Ford (Coward) este Casey Affleck (fratele lui Ben, da).

Despre Jesse James s-au scris multe articole in ziare, multe carti si au fost facute filme in care fictiunea se impletea - mai mult sau mai putin - cu faptele reale, acest film fiind versiunea cea mai recenta. Actiunea incepe in anul 1881, cand Jesse James era deja o legenda, si prezinta intr-un ton melancolic ultimele luni din viata banditului. Filmul impleteste crima, faima si legenda acestui om care a devenit bandit nu neaparat pentru ca asta si-a dorit.
Nu e tocmai un film de actiune, dar aceasta nu lipseste.

Izbucnirea razboiului civil a avut o influenta importanta, daca nu determinanta asupra destinului lui Jesse James. Dupa mai multe campanii militare si batalii intre armatele conventionale, petrecute in 1861, Missouri a devenit scena unor incursiuni de gherila. Jesse avea varsta de 16 ani cand s-a alaturat fratelui sau si celorlalti in grupul de gherila confederat, asa-numitii “bushwhackers” care infruntau deseori militiile locale unioniste, si s-a remarcat prin fapte deosebite.
“Asasinarea lui Jesse James de catre lasul Robert Ford” ofera o noua perspectiva asupra vietii legendarului Jesse James, prezentand si unele aspecte ale vietii sale private: despre cum a ajuns sa lupte, despre casatoria sa, intre altele. Pe cat de necrutator era cunoscut ca bandit, pe atat de tandru sot si bland tata era.

In anul 1881 Jesse James avea 34 de ani si era cautat de potera, pe capul lui era pusa o recompensa si il vanau si altii. Din banda lui n-au mai ramas multi: unii au fost ucisi, altii inchisi si altii au fugit din Missouri, statul de granita unde activa banda lui Jesse. In timp ce planuieste o noua lovitura continua sa lupte impotriva celor care-l urmaresc pentru a obtine banii de recompensa. Robert Ford si fratele acestuia sunt cei care-l ajuta acum in planificarea jafului. Robert, un tanar in varsta de 19 ani, se compara cu idolul sau in aproape orice face si vrea sa ii semene cat mai mult, sa fie ca el, plangandu-se ca este un anonim, pe cand faima lui Jesse James depasise granitele statului. Robert Ford vrea sa devina celebru. Si devine: in 3 aprilie 1882 il impusca pe Jesse James si ajunge sa fie cel mai cautat ucigas. Dar Robert Ford avea sa fie impuscat la randul lui, pentru ca Jesse James mai avea simpatizanti si dupa moarte. Ucigasul lasului Robert Ford a fost condamnat la inchisoare pe viata dar a fost eliberat in urma unei petitii semnate de 7000 de oameni.

portret Jesse James
sursa
Jesse Woodson James s-a nascut pe data de 5 septembrie 1847 in Clay County, statul Missouri, ca fiu al unui fermier care era si preot baptist in Kentucky. A avut o copilarile linistita si fara lipsuri. Tatal sau detinea sase sclavi negri si o ferma. Jesse a fost foarte legat de fratele sau, Alexander Franklin. Dupa moartea tatalui, mama sa s-a recasatorit de două ori. In anul 1855 familia lui Jesse s-a implicat in cultivarea tutunului in Missouri, iar afacerea le mergea din plin. Apoi a intervenit razboiul si nu doar familia lui a avut de suferit…

Jesse James este unul dintre acele putine personaje reale ale caror vieti s-au ridicat la inaltimea faimei. Intruchipare a unui razvratit al campiilor nesfarsite, haituit si vanat, Jesse a trait viata la cote greu de atins chiar si pentru celelalte figuri emblematice ale nelegiutilor care cutreiereau Vestul Salbatic. A fost printre putinii care s-au ridicat concomitent la rangul de eroi populari si ucigasi fara scrupule.
*
Noua intalnire la Clubul cinefililor: membrii - prezenti si viitori - se intalnesc pe pagina la Carmen.

2015-10-05

Clubul cinefililor: To Sir, With Love

Nu am vazut filmul de curand, insa il am bine intiparit in memorie pentru ca m-a impresionat foarte mult si mi-am amintit de acest film pentru ca azi e Ziua Internationala a Profesorului si scriu despre acesta ca omagiu pentru acei dascali care se implica trup si suflet in educarea copiilor, a tinerilor, in general, omagiu pentru toti dascalii care nu vad culoarea pielii celor pe care ii educa, pentru dascalii care nu fac diferenta intre elevii de diferite conditii sociale si ii trateaza pe toti cu aceeasi atentie.

To Sir, with Love (1967) este un film in regia lui James Clavell, autorul romanelor Shogun, Nobila Casa etc. si care a adaptat, printre altele, scenariul pentru The Great Escape (1963), cu Steve McQueen in rolul principal, dupa romanul omonim al lui Paul Brickhill. James Clavell e si scenarist si producator pentru acest film adaptat dupa romanul omonim (autobiografic) scris de E.R. Braithwaite.

Rolul inginerului Mark Thackeray care accepta sa predea la o scoala din East End Londra, pana cand va gasi un post de inginer este interpretat de Sidney Poitier. Clasa la care urma sa predea era una alcatuita mai mult dintre elevi care au fost respinsi de alte scoli si, prin atitudinea lor, l-au determinat pe ultimul profesor sa demisioneze. Sunt copii isteti in acea clasa, dar alti profesori nu au fost preocupati sa ajunga la sufletul lor.

Unele dintre intamplarile din film se potrivesc si societatii de azi in care discriminarea pe criterii de avere, de religie, de etnie etc. pare sa fi atins niste limite periculoase. Multi dintre profesorii de azi - ca si cei din film - nu mai au respectul elevilor si nu reusesc sa le impuna respect.

Se zice ca e simplu in filme: profesorul se implica inclusiv in viata personala a elevilor si nu-i pasa ca salariul este foarte mic. Nu neaparat, dar profesorul are si datoria sa inteleaga de ce un copil are un anumit comportament si sa-l ajute, in caz ca e necesar. Profesorul are datoria morala sa nu faca diferente intre elvii pe care ii are in clasa si sa caute modalitati prin care sa ii atraga si pe aceia care nu vor sa participe la ore. Azi, insa, e foarte greu sa reuseasca astfel de performante prea multi dascali pentru ca au de facut prea multe altele care le diminueaza timpul pe care l-ar putea oferi elevilor: raportari, planuri, fel si fel de situatii etc.

To Sir, With Love se refera, oarecum, la prejudecatile rasiale. Desi au trecut atatia ani de la realizarea filmului inca mai intalnim prejudecati rasiale inclusiv in scolile românesti. Ca si atunci, in foarte multe scoli lipseste echipamentul scolar sau este insuficient. Ce diferentiaza foarte mult acest film (si nu numai) de situatiile reale?! Cred ca, in primul rand, caracterul elevilor: in film toti au inimi de aur (dar nedescoperite), toti aspira sa se autoperfectioneze si vor ca domnul profesor sa ii aprobe. In realitate nu se intampla asa: cei care sunt recalcitranti si fara chef de invatatura cam la fel raman pana ies de pe bancile scolii - exceptiile sunt rare, dar poate ca ar merita ca cineva sa isi dea seama cine nu vrea si cine e doar timorat din anumite motive. Un singur copil salvat de la ratare merita efortul dascalului.

In anul 1996 a fost realizat filmul To Sir, With Love II, in regia lui Peter Bogdanovich, care continua aventura profesorului Mark Thackeray (in aceeasi interpretare: Sidney Poitier), de data aceasta in Chicago… Si acesta merita vazut chiar daca profesorul a ales sa predea tot la o clasa cu “elevi problema”, desi ar fi putut alege o grupa de elevi fruntasi.

Rolul profesorului nu este numai acela de furnizor de informatii; el trebuie sa se asigure ca informatia ajunge la elev. Chiar si azi, profesorii pasionati gasesc metode de a atrage elevii si de a le trezi interesul si setea de cunoastere. Poate de aceea se spune ca multi predau lectii de la catedra dar nu la fel de multi sunt dascali.

Filmul e o lectie de viata, intr-o lume discriminatorie. In film e accentuata si recunostinta pe care fiecare dintre noi trebuie sa o aratam dascalilor care ne-au ajutat sa ne formam personalitatea si sa dobandim cunostintele care ne-au fost utile de-a lungul timpului.

Am scris prea mult si daca mai scriu povestesc filmul, asa ca inchei…
*
Un alt film pentru Clubul cinefililor ai caror membri - prezenti si viitori - se intalnesc pe pagina la Carmen la fiecare sfarsit de saptamana.

Dascălilor, cu drag! 

2015-09-05

Clubul cinefililor: Lie to Me

Invitatie la film, de la Carmen, in Clubul cinefililor – Impresii de sfarsit de saptamana - unde sunt invitati sa participe toti cei care au placerea de a scrie despre un film sau un serial vazut recent.

sursa
Lie to Me este un serial de televiziune cu numai trei sezoane (2009-2011 – 48 de episoade difuzate in mai mult de 60 de tari din toata lumea) si este bazat pe activitatea celui mai cunoscut cercetator al “limbajului trupului”, Paul Ekman, care a si fost consultantul de specialitate al creatorului si regizorului acestui serial, Samuel Baum.
In rolurile principale sunt:
Tim Roth, care-l interpreteaza pe dr. Cal Lightman, expert in descoperirea - prin analizarea expresiilor micro-faciale, a vocii si a limbajului corpului in general - celor care ascund adevarul sau spun minciuni. Abilitatile lui sunt, uneori, prezentate exagerat si, desigur, unii il pot minti si nu se prinde (fiica lui adolescenta, de exemplu – ceea ce ar putea insemna ca cei dragi ne pot minti mai usor decat o fac strainii). Rolul este de asa natura incat doctorul ii cam enerveaza pe cei din jur – intre altele, starea de iritabilitate ii impiedica pe oameni sa fie foarte concentrati pe minciunile rostite sau pe adevarurile ascunse si pot fi cititi mai usor.

Kelli Williams (dr. Gillian Foster) este partenera de afaceri a lui Cal Lightman – ea pare a fi “punctul de echilibru” al lui Lightman.
Brendan Hines (Eli Loker) se ocupa mai mult de partea tehnica si pretinde ca spune adevarul in orice situatie.
Monica Raymund (Ria Torres) e o fosta politista pe care dr. Lightman a convins-o sa lucreze cu echipa lui deoarece a constatat ca are o aptitudine innascuta de a detecta mincinosii, fapt care, uneori, creaza tensiuni intre ei (poate pentru ca el a muncit o viata sa invete cum sa descifreze limbajul trupului si ea s-a nascut cu aceasta abilitate, stiind din instinct, altfel spus, cand cineva minte sau ascunde ceva).

Echipa din Grupul Lightman are o stransa colaborare cu agentiile guvernamentale, cu politia, dar ofera servicii si corporatiilor, politicienilor si persoanele particulare.

Abilitatea pe care o are Lightman este o binecuvantare si un blestem, in aceeasi masura, mai ales in viata personala, cand constata ca e mintit sau ca prietenii se mint intre ei.

Serviciile oferite de Grupul Lightman sunt utile pentru decodificarea expresiilor micro-faciale ale perosoanelor de interes, decodificare care sa duca la rezolvarea anumitor cazuri dar si pentru a stabili motivul pentru care cineva alege sa minta, pentru ca vor sa afle nu doar cine minte, ci si de ce minte sau ascunde ceva.

Este un serial interesant, din punctul meu de vedere, si destul de alert – sunt putine scenele plictisitoare. Oarecum, dupa ce am urmarit toate episoadele, incepusem sa cred ca… toata lumea minte. Culmea! Chiar e adevarat: toata lumea minte, sau ascunde ceva… Nimic nou sub soare, doar ca unii pot mirosi minciuna si altii nu. 

2015-08-29

Clubul cinefililor: Robot and Frank

sursa
Robot and Frank (2012), debut regizoral al lui Jake Schreier, e o comedie-drama-SF, avand in rolurile principale pe Frank Langella (Frank Weld), Susan Sarandon (Jennifer, bibliotecara), Peter Sarsgaard (vocea robotelului), James Marsden (fiul, Hunter), Liv Tyler (fiica, Madison) si… robotelul.
In costumul de robot e dansatoarea Rachael Ma, care a trebuit sa fie inlocuita, timp de doua zile de filmare, cu alta actrita: Dana Morgan, pentru ca era foarte cald in costum.

Actiunea filmului se petrece “in viitorul apropiat” si se concentreaza in jurul unui batran fost hot de bijuterii - divortat, traind izolat in mijlocul naturii salbatice undeva la marginea New York-ului, pe care memoria il cam lasa din cauza dementei - si a robotului pe care i-l aduce fiul sau sa-i poarte de grija, sa-l antreneze in unele activitati si sa ii asigure un regim alimentar sanatos.
Dialogurile dintre Frank si Robot subliniaza fragilitatea omului dar si valoarea spiritului, accentuand ideea ca mintea umana, in complexitatea sa, nu poate fi inlocuita de niciun robot.

Filmul e o drama oarecum ciudata, dar si o meditatie despre batranete.

Mi-ar placea un robotel care sa deretice prin casa, sa spele vase si… ce mai fac robotii, dar nu cred ca mi-ar placea sa fie o masinarie care sa stie totul. Si ce rabdare de robot are! Robotul din film este unul induiosator, care incearca sa stabileasca un program pentru omul care-l are in proprietate si caruia ii spune ca de va da gres va fi trimis la depozit si ii vor sterge memoria – si cu ce ton o spune!

E, oarecum, trist filmul, pentru ca mi se pare destul de aiurea sa ajungi sa discuti cu un robot pe post de… masinarie buna la toate; e destul de aiurea sa vorbesti cu un robot cand vrei sa imprumuti o carte. Cartile, oricum, vor disparea din biblioteca pe care o frecventeaza Frank – vor fi scanate si apoi… reciclate aproape toate cartile tiparite (interesant mod de a salva copacii).

Intr-o era super-computerizata nici hotia nu va mai fi ce-a fost. E un film… dragut.
*
Invitatie la film, de la Carmen, in Clubul cinefililor – Impresii de sfarsit de saptamana - unde sunt invitati sa participe toti cei care au placerea de a scrie despre un film sau un serial vazut recent.

2015-08-22

Clubul cinefililor: Gone Girl

Invitatie la film, de la Carmen, in Clubul cinefililor – Impresii de sfarsit de saptamana - unde sunt invitati sa participe toti cei care au placerea de a scrie despre un film sau un serial vazut recent.

Filmul l-am vazut in urma unei recomandari insistente si greu m-am lasat convinsa, acum cateva luni, sa-l vad – Ben Affleck nu se numara printre favoritii mei si nu ma inghesui sa vad filmele in care apare, desi am vazut cateva – Armageddon (1998), in care apareau actori care-mi plac; Argo (2012), a carui tema e criza ostaticilor din Iran in 1979 si unde e si regizor (in 2013 a primit Oscarul pentru cel mai bun film) si inca vreo doua, care nu mi-au spus nimic.

sursa 
Gone Girl (2014), in regia lui David Fincher, este despre un cuplu perfect, despre doi oameni care se iubesc si carora nu le lipseste nimic. La aniversarea celui de-al 5-lea an de casatorie sotia, Amy (interpretata de Rosamund Pike), dispare. Sotul, Nick Dunn (Ben Affleck), ajunge sa fie banuit pentru aceasta disparitie. Ancheta politistilor scoate la iveala unele trasaturi ale caracterului sau si care nu-i sunt deloc favorabile intr-o asemenea situatie. Intamplarile se desfasoara tare incurcat si Nick Dunn ajunge sa fie inchis pentru omor, desi sustine ca isi iubea sotia, si lucrurile iau o intorsatura neasteptata si totul mi se parea o zapaceala..

Si urmaream filmul, si ma plictisea pentru ca actiunea era moarta si totul mi se parea incredibil, si-mi ziceam: Cat de prost trebuie sa fii sa nu-ti dai seama de aia sau de cealalta? Cat de prost trebuie sa fie cineva sa se lase dus de nas astfel, sa nu gaseasca o iesire? Cat de prost este scenariul!
Pana la un punct a fost credibil, desi politistii nu voiau sa creada ceea ce auzeau, nu puteau sa creada, atat de stranie era povestea femeii…
Apoi, marti, urmaresc un documentar depre cazul a doi tineri din California: Denise Huskins ai Aaron Quinn. La inceputul acestui an, in martie, Denise Huskins e rapita din propria casa, din pat, de langa iubitul ei… A doua zi a fost eliberata in cartierul unde locuieste tatal ei, la vreo 200 km distanta de unde a fost rapita. S-a speculat ca s-a inspirat din filmul Gone Girl pentru a atrage atentia.

Filmul Gone Girl depaseste limita credibilitatii, din punctul meu de vedere, si de aceea m-a plictisit, dar, ulterior, vazand documentarul, am realizat ca nu a fost chiar prost si ca ceea ce mi se pare mie incredibil nu inseamna ca nu se poate intampla – chiar daca se intampla pentru ca un zapacit imita ce vede in filme. Aceasta nu inseamna ca filmul nu mi s-a parut exagerat, conjuncturile fiind cam fortate, multe intrebari nefiind puse, desi un anchetator iscusit nu are cum sa nu le adreseze daca vrea sa afle adevarul.

Filmul a depasit incasarile unui alt succes al regizorului David Fincher, The Curious Case of Benjamin Button (2008).

2015-08-15

Clubul cinefililor: Person of Interest

Invitatie la film, de la Carmen, in Clubul cinefililor – Impresii de sfarsit de saptamana - unde sunt invitati sa participe toti cei care au placerea de a scrie despre un film sau un serial vazut recent.
sursa 
Person of Interest (2011- …) este un serial american S.F., care exploreaza domeniul inteligentei artificiale, un sistem capabil sa invete, cu sau fara ajutor exterior, cu scopul de a se imbunatati permanent. John McCarthy, in 1955,  a definit inteligenta artificiala ca fiind o masina care se comporta intr-un mod ce poate fi considerat inteligent daca ar fi vorba despre un om.

...victim or perpetrator, if your number's up, we'll find you. (H. Finch)

Un miliardar, geniu in computere, Harold Finch (interpretat de Michael Emerson), inventeaza pentru guvern o Masina capabila sa detecteze actele de terorism inainte ca acestea sa se intample, dar masinaria detecteaza toate infractiunile. Masinaria e conectata la toate camerele de filmat din oras, la toate bazele de date existente s.a.m.d. si cine are programul are controlul total asupra a fiecarui aspect din viata oricarui cetatean. Harold isi da seama ca cei din guvern vor folosi masinaria pentru a controla populatia si o dezmembreaza dar, intr-un fel, ramane conectat la aceasta. Masinaria ii ofera, din cand in cand, niste coduri si el, descifrandu-le, afla care persoana se afla intr-un pericol iminent.
Alaturi de echipa lui incearca sa salveze pe toti acesti oameni aflati in pericol si pe care guvernul i-ar ignora, ca fiind neimportanti. Pe langa aceasta, trebuie sa lupte si impotriva unei grupari care vrea sa obtina aceasta masinarie pentru a o folosi in interesul unui grup restrans.

In alte roluri: Jim Caviezel (John Reese, fost soldat in trupele speciale), Kevin Chapman (Lionel Fusco), Amy Acker (Root, un hacker genial), Sarah Shahi (Sameen Shaw, initial medic, apoi soldat in trupele speciale), John Nolan (John Greer), Camryn Manheim (Control) s.a. Sa nu uit de cainele, rasa ciobanesc belgian, Bear. Cainele a primit numele dupa ce a mancat un milion de dolari in obligatiuni la purtator (bearer bonds) furate de un infractor.

Sezonul 5 ar urma sa apara la sfarsitul acestui an si s-ar putea sa fie ultimul..

Alan Turing (23.06.1912-07.06.1954), geniul care a avut o contributie esentiala in decriptarea cifrurilor germane in cel de-al doilea razboi mondial, a prezis in anul 1950 ca pana in anul 2000 vor exista masini (computere) cu 109 bytes (1 GB) de memorie care vor putea "pacali" 30% din juriile umane intr-un test de 5 minute. Tehnologia a depasit previziunile lui Turing, dar inteligenta artificiala este inca departe de a fi realizata. Dar filmul e interesant si nu are prea multe secvente plictisitoare.

2015-08-03

Clubul cinefililor: Code of a Killer

sursa CC BY-SA 3.0 
Code of a Killer (2015) e o drama politista britanica, in doua parti, care marcheaza momentul in care Alec Jeffreys a descoperit tehnica de amprentare a ADN.
Amprentarea ADN e o tehnica folosita pentru identificarea persoanelor (dar si a animalelor, plantelor etc.) si e bazata pe caracterizarea ADN; amprentele ADN sunt mici variatii, in general diferite de la un individ la altul, restul de 99,9% din secventele AND fiind similare la toate persoanele. Gemenii monozigoti au ADN similar 100%.

In anul 1983, detectivul David Baker (interpretat de David Threlfall) mobilizeaza toata echipa pentru a descoperi individul care a violat si ucis o adolescenta in varsta de 15 ani, in Narborough, Leicestershire. Desi a facut tot ce era posibil pentru a reusi identificarea autorului a trebuit sa renunte la cercetare pentru ca, exceptand sperma descoperita si conservata de medicul legist, nu exista nimic de la care ar putea incepe o cercetare care sa duca la identificarea infractorului.

In anul 1984, Alec Jeffreys (interpretat de John Simm), profesor la universitatea din Leicester, Marea Britanie, a descoperit o metoda prin care sa observe variatiile intre diferite structuri ADN. In 10 septembrie 1984, observand radiografia unui experiment ADN a observat similaritati intre anumite structuri ADN, a lui si ale membrilor familiei.

In anul 1985, pentru prima data, amprenta ADN a fost de ajutor, in instanta, pentru a rezolva o disputa pe tema imigratiei unui copil britanic ai carui parinti erau din Ghana.

Cand, in anul 1987, detectivul David Baker  a fost pus in faţa unei alte infractiuni de viol si uciderea victimei adolescente din aceeasi localitate si medicul a descoperit numai sperma care ar fi putut sa-l lege pe infractor de fapta, a ales sa-l caute pe profesorul dr. Alec Jeffrey si sa-i ceara ajutorul. Profesorul nu era prea sigur ca amprentarea ADN ar putea fi solutia si avea dubii ca proba ar putea fi admisa in instanta, dar a fost de acord sa incerce. A solicitat mostre ADN pentru a putea compara structura ADN a infractorului. Intre timp, un tanar recunoaste una dintre fapte, dar detectivul nu e convins ca spune adevarul. Problema era ca acum cazul e inchis si nu mai putea obtine mandat pentru a cere mostre de la barbatii din mica localitate – chiar de nu ar fi fost dosarul inchis, nu avea motive teminice pentru a primi un astfel de mandat. Atunci a facut o cerere publica: barbatii sa se prezinte voluntar si sa doneze o “mostra” din care sa poata fi citita structura ADN. Sute de barbati – cei care erau in acea localitate – s-au prezentat sa doneze pentru ca doreau si ei sa fie prins ucigasul celor doua adolescente.

Dupa anul 1987 mii de dosare cu autor necunoscut din toata lumea au fost redeschise si multi infractori au fost descoperiti prin utilizarea metodei de amprentare ADN, metoda care se dezvolta an de an (poate chiar mai des).

Nu e un film spectaculos, nu e un film “stiintific”, ci un film in care un doctor isi risca mariajul pentru a descoperi cum poate afla diferentele intre diverse structuri ADN si un politist care nu doarme linistit stiind ca doua adolescente au fost violate si ucise iar calaul lor e liber. E un film despre momentul unei mari descoperiri si prima utilizare in criminalistica a tehnicii amprentarii ADN, o tehnica prin care infractorii pot fi identificati cu certitudine. 
*
Invitatie la film, de la Carmen, in Clubul cinefililor – Impresii de sfarsit de saptamana - unde sunt invitati sa participe toti cei care au placerea de a scrie despre un film sau un serial vazut recent.