Ion Luca Caragiale s-a nascut in satul Haimanale, astazi numit
I.L. Caragiale. Primele clase le face la Scoala Domneasca din Ploiesti , unde-l are ca invatator pe Bazil Dragosescu,
de care se apropie si caruia ii va pastra amintiri din cele mai bune. Urmeaza
cursurile gimnaziului "Sf. Petru si Pavel" din acelaşi oras. In
perioada 1868-1870 urmeaza cursul de mimica si declamatie, tinut la
Conservatorul din Bucuresti de Costachi Caragiali, unchiul sau, actor si autor
dramatic. Devine copist la Tribunalul Prahova, apoi sufleur si copist la Teatrul
National din Bucuresti - cand il intalneste pe Mihai Eminescu. Cu doi ani mai
mare decat Caragiale, Mihai se investeste in ochii acestuia ca un tanar de
exceptie. Eminescu ii aparuse frumos ca o scluptura antica sau ca un sfant harazit
muceniciei. Cu un temperament pasionant, cu alternante de euforie si tristete
ce-i caracteriza varsta adulta, ramane impresionat de personalitatea lui. E prea frumos să fie adevărat! avea sa
exclame Caragiale mai tarziu, aducandu-si aminte de intalnire.
Debuteaza in Ghimpele
(1873-1875) cu diverse cronici semnate Car sau Palicar. Intre anii 1876-1878
este pe rand corector, redactor sau numai colaborator la diverse publicatii.
Colaboreaza la ziarul Timpul, unde-i
are colegi pe Eminescu si Slavici. La 21 mai 1878, participa pentru prima data
la o intrunire a Junimii, iar la 12 Noiembrie citeste O noapte furtunoasa, prima sa lucrare dramatica. La 18 Ianuarie
1879 e premiera piesei O noapte furtunoasa,
pe scena Teatrului National din Bucuresti. La a doua reprezentatie, directorul
de atunci al teatrului intervine abuziv in textul lui Caragiale, fapt ce-l
determina pe autor sa-si retraga piesa.
Intre anii 1881-1883 este numit revizor scolar pentru judetele
Neamt si Suceava, de unde se va transfera in circumscriptia Arges-Valcea. De-a
lungul vremii va fi functionar la Regia Monopolurilor, profesor suplinitor,
director general al teatrelor (in timpul guvernarii junimiste, pana la 5 mai
1889), succedand lui C. I. Stancescu), editor, impreună cu Anton Bacalbasa (Moftul roman), patron de berarii si
restaurante, printre care si cel din gara Buzau (1894-1895). Cat a locuit la Buzau a legat numeroase
prietenii cu intelectualii urbei, deosebita fiind cea cu Basil Iorgulescu.
In toamna anului 1877, Eminescu vine la ziarul Timpul in Bucuresti adus de Maiorescu.
Avand nevoie de redactori, Eminescu se grabeste sa-l cheme in redactie pe
Caragiale, spunand ca un altul mai bun ca el nu exista in tot Bucurestiul. Veronica
Micle se mutase, din 1887, la Bucuresti si frecventa cu placere Teatrul National.
Era o admiratoare a talentului Aristizzei Romanescu, careia ii dedica poezii si
chiar cronici teatrale laudative. Astfel, alaturi de Eminescu, ii cunoaste pe
Caragiale, pe Vlahuta si pe altii.
In anul 1904, I. L. Caragiale, insotit de familie, paraseste
tara si se stabileste la Berlin ,
unde ramane pana la sfarsitul vietii (9 iunie 1912). In acelasi an, Emil Garleanu,
in calitate de presedinte al Societatii Scriitorilor Romani ii propusese sarbatorirea,
cu prilejul implinirii a 60 de ani, dar Caragiale a refuzat.
Ab irato
Nu-mi măsur bine versul? Ce? Cum? Auzi acolo!
Dar ritmu-mi curge-n vine! și rima? je m'en moque
Nici pot gândi aminteri! Mi-e tată bun Apolo!
Vrei strălucită probă? Iat-un sonet ad-hoc.
Nu sunt corist! Sunt maistru-n recitativ și solo!
Băcane, râzi ca prostul și nu m-asculți de loc...
Ei da! nu-mi plac nici mie măslinile de Volo!
Ironic sunt - am ace pentr-ori-și-ce cojoc.
Băcan stupid! Te fulger!... Inspiră-mă, Erato,
Dă-mi aspră vină pentru sonetu-mi ab-irato -
Să-l sfarăm cu prestigiul divinei poezii:
Tu? imbecil nemernic! Tu să mă iei la vale?
La scârnava-ți tarabă zic un aeternum vale...
Eu? Eu am rima justă - tu? False terezii!
Dar ritmu-mi curge-n vine! și rima? je m'en moque
Nici pot gândi aminteri! Mi-e tată bun Apolo!
Vrei strălucită probă? Iat-un sonet ad-hoc.
Nu sunt corist! Sunt maistru-n recitativ și solo!
Băcane, râzi ca prostul și nu m-asculți de loc...
Ei da! nu-mi plac nici mie măslinile de Volo!
Ironic sunt - am ace pentr-ori-și-ce cojoc.
Băcan stupid! Te fulger!... Inspiră-mă, Erato,
Dă-mi aspră vină pentru sonetu-mi ab-irato -
Să-l sfarăm cu prestigiul divinei poezii:
Tu? imbecil nemernic! Tu să mă iei la vale?
La scârnava-ți tarabă zic un aeternum vale...
Eu? Eu am rima justă - tu? False terezii!
(Sonet parnasian,
apare in Moftul Român, 28 Octombrie
1901)