Nu era normal să cred că toţi ceilalţi aveau mai multă
putere de a fi. Păi bine, dacă e pe aşa, era clar ca bună ziua că nu era aşa,
ci doar o închipuire, o exagerare a modului in care erai privit, o interpretare
greşită a faptului că erai plăcut pentru ceva ce nu erai sau erai antipatizat
pentru ceva ce nu erai, atât din greşeală, cât şi din lene. […] oricum nimeni
nu poate să arate ce reprezintă fără să aibă o senzaţie de dezgolire şi ruşine,
şi nu îi poate păsa in timp ce îl preocupă asta, ci trebuie să se arate mai bun
şi mai puternic decât toţi ceilalţi, nebunule! Şi între timp nu simte nici un
fel de putere in fiinţa sa, ci îi înşală pe alţii şi e înşelat, se bazează pe
înşelătorie şi crede nefiresc de mult in puterea celor puternici. Şi in tot
timpul ăsta nici un lucru autentic nu e
lăsat să răsară şi nimeni nu ştie ce e real. Şi asta este desfigurata, degenerata,
întunecata omenire - simplă umanitate.[…]
Nu, trebuie să unelteşti in adâncul inimii tale să pari
diferit. […] produci şi tu o fiinţă care poate să existe dinaintea ei. Inventezi
un om care poate să se înfăţişeze dinaintea unor aparenţe cumplite. […] Şi asta e ce face biata umanitate încontinuu.
Ea e compusă din aceşti inventatori sau artişti, milioane de astfel de fiinţe,
fiecare încercând in felul său să recruteze alţi oameni care să joace un rol
secundar şi să îl susţină in plăsmuirile sale. Marii şefi şi lideri
recrutează cel mai mare număr şi in asta stă puterea lor. Există o singură
imagine care iese in evidenţă, îi conduce pe restul şi îşi poate impune
pretenţia că este autentică şi că are mai multă forţă decât altele, sau o
singură voce intensificată la rang de tunet ce se aude peste celelalte. Apoi o invenţie uriaşă, care este poate
chiar invenţia lumii înseşi şi a naturii, devine lumea reală - cu oraşe,
fabrici, clădiri publice, drumuri, oştiri, diguri, închisori şi filme - devine
realitatea. Acesta este scopul luptei umanităţii, de a recruta pe alţii in
versiunea realităţii tale. Şi atunci şi florile şi muşchiul de pe pietre devin
muşchiul şi florile unei versiuni.
(din romanul Aventurile
lui Augie March, de Saul Bell o
=======================================================================
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot
alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia
într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
=======================================================================
E incredibil cât de greu am reuşit să citesc acest roman
care are 913 pagini, fără paginile de “Cronologie” a vieţii autorului.
Augie Murch e un tânăr din Chicago in vârstă de vreo 14 ani când începe
romanul scris la persoana întâia. Augie creşte dorindu-şi să fie exact ceea ce
este, dar nu ştie ce este şi caută să afle.
O mulţime de personaje sunt conturate, şi nu reuşeam să le
memorez - cum mă obişnuiam cu unele, cum apăreau altele (oameni care au
influenţat cursul vieţii acestiu tânâr). Am vrut de zeci de ori s-o las, dar mai
dădeam de un fragment care-mi plăcea şi continuam. Mi-a luat circa o lună de
zile să o termin (ceea ce nu mi s-a mai întâmplat, oricâte pagini ar fi avut o
carte), dar nu-mi pare rău că am citit-o. Romanul ne spune că pentru fiecare
fiinţă umană există nenumărate existenţe, că existenţa unică este in parte
iluzie, că multele existenţe înseamnă ceva, tind spre ceva, întregesc ceva (Saul Bellow).
Câteva date despre
autor.
Solomon Bellows,viitorul scriitor Saul Bellow, s-a născut la 10 iunie 1915 in Lachine ,
Quebec , Canada ,
la doi ani după ce părinţii săi, evrei lituanieni, emigraseră din Petersburg , Rusia. In 1924
familia se mută in Chicago ,
ca imigranţi ilegali in Statele Unite. Saul, in 1933, se înscrie la University of C hNorthwestern
University (Evanston, Illinois), unde studiază literatura engleză şi
antropologia (in copilărie vorbea idiş acasă şi franceză in public). In 1937
devine asociat la revista The Beacon.
In 1940 călătoreşte in Mexic pentru un interviu cu Troţki, dar ajunge in ziua
când acesta e asasinat. In 1941, in Partisan
Review, i se publică prima povestire. Obţine multe premii, multe
distincţii, iar in anul 1976 i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură,
“pentru înţelegerea umană şi analiza subtilă a culturii contemporane care sunt
îmbinate in opera sa”. Saul Bellow moare la 5 aprilie 2005 in locuinţa sa din Brookline , Massa chusetts
Fapt divers: a patra lui soţie (dar nu ultima; a mai avut
una) a fost matematiciana Alexandra Ionescu Tulcea (născuta Bagdasar), alături
de care călătoreşte in România in anul 1978, pentru ca soţia să îşi vadă mama
aflată pe moarte.