luni, 30 noiembrie 2020

Culese la întâmplare. Citate favorite

Obișnuința
este enorma roată motrice a societății, cel mai prețios agent conservator. Numai ea e aceea care ne menține între limitele legilor și-i salvează pe răsfătații sorții de revolta invidioasă a săracilor (William James în „The Principles of Psychology”, 1890).
*
Trebuie să învățăm să ne iertăm singuri păcatele. Trecutul nu poate fi schimbat, iar noi trebuie să-l înfruntăm cu sinceritate și fără justificări, apoi să-l dăm la o parte, pentru că oboseala culpabilității e distrugătoare. Vinovăția (...) este omenească. Mă simt vinovat, deci exist. (din „Sala crimelor”, de P. D. James)
*
Consolarea oferită de lucruri închipuite nu este închipuită (Roger Scruton).
*
Am citit undeva pe net: când eram copil abia așteptam să merg la școală; când eram la școală abia așteptam să ajung la liceu; când eram la liceu abia așteptam să ajung la facultate; când eram la facultate abia așteptam să muncesc, când m-am angajat abia așteptam să mă căsătoresc și să am copii; când m-am căsătorit și am avut copii abia așteptam să crească cei mici; când au crescut cei mici abia așteptam să se căsătorească și să aibă copii… Acum am îmbătrânit și îmi dau seama că am uitat să trăiesc.
₪ ₪ ₪
Suzana a preluat de la Zina ștafeta jocului Citate favorite pornit in colaborare cu Ella. In fiecare zi de luni din săptămâna in care incepe luna calendaristică.

Image by Gordon Johnson from Pixabay

Mașinuța verde

Ceea ce urmează ar fi trebuit să fie decorațiune de Crăciun, dar arată mai mult ca una de Paști – și nu una foarte reușită – sau Crăciun în... Nevada, pentru că zăpada e din pietricele de calcar și mașinuța e una decapotabilă. De unde și până unde ideea cu mașinuța în borcan? Am văzut la Ella una roșie (de fapt, două) și-am zis că încerc și eu – n-am zis că și reușesc.
Colecția de mașinuțe – mai mici și mai mari – am împrăștiat-o de-a lungul timpului, oferind câte una-două copiilor care ne călcau pragul. Am căutat între jucăriile miniatură care au mai rămas și-am găsit doar un camion – minuscul – și o mașinuță verde – cât un dop de șampanie. Intenția a fost să vopsesc mașinuța cu ojă roșie, dar n-ar fi ieșit roșu strălucitor (ca oja) – am încercat pe una dintre laturi și rezultatul nu mi-a plăcut, așa că a rămas verde.
Pentru brad am ciopârțit brăduțul din plastic tăind o crenguță – am tăiat-o prea mare și am înjumătățit-o, dar tot arată ca și cum un brad ar fi căzut pe o mașină. 
Am prins bradul pe capotă, am introdus mașinuța în borcan (n-am găsit unul fără „onduleuri”), la gura borcanului am legat folie alimentară, să nu se împrăștie pietricelele. 
Are și etichetă, dar m-am abținut să scriu „Crăciun fericit!” pentru că scriu groaznic de urât și-ar fi arătat și mai și! Totuși, în realitate e un pic mai drăguță decât arată în poze.
Pozele sunt dovada că am încercat să meșteresc o decorațiune de Crăciun. Îmi găsesc și scuze pentru aspectul decorațiunii: am meșterit-o în pauzele de țigară, cu ce am avut la îndemână. 😊
(postare programata)

Ziua Lupului. Sfântul Andrei

Ziua sfântului Andrei (ocrotitorul românilor) – apostolul despre care se presupune că ar fi propovăduit creștinismul în Dacia – se suprapune sărbătoririi unei (presupuse) divinități geto-dacice: Sântandrei, personificare a lupului.
Legendele despre misiunea de creștinare a Sfântului
Andrei spun că acesta a fost trimis pe „tărâmurile lupilor”, unde a fost călăuzit în teritoriile dacice de Marele Lup Alb (asociat lui Zamolxe). Deși tradițiile populare cu privire la călătoria apostolului Andrei sunt bogate nu există dovezi clare care să ateste că acesta ar fi trecut Dunărea. Lupul este considerat simbol al dacilor și unele legende spun că Marele Lup Alb, căpetenia lupilor, a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei.
Multe tradiții populare stabilesc o legătură între sfântul Andrei și lupi, acesta ar fi avut darul de a vindeca răni și, prin rugăciuni, „lega gura lupilor” pentru a apăra oamenii și vitele lor. Există mai multe superstiții despre lupi, în mitologia românească.
Ziua în care e celebrat sfântul Andrei ar fi fost cea a intrării în Anul Nou dacic care cuprinde, printre altele ideea morții simbolice a divinității adorate, Bocetul Andreiului, ospețe nocturne (Noaptea strigoilor sau păzitul usturoiului), excese de mâncare, băutură, distracție. Această noapte (29/30 noiembrie) este și un sabat al lupilor, nu doar al strigoilor. Există credința că în această noapte se deschid mormintele, se întorc spiritele animalelor, animalele vorbesc (e în pericol de moarte cel care ascultă ce își spun), se prind farmecele și vrăjitoriile – în special cele de aflare a ursitei (Ion Ghinoiu, etnolog, în „Dicționar de Mitologie română”, Ed. Univers Enciclopedic Gold, 2013). Ființele supranaturale se întâlnesc în locuri tainice, unde joacă, își măsoară puterile și își aleg conducătorul. „În teribila zi de 30 noiembrie, ziua Sfântului Andrei, lupul îşi poate îndoi gâtul ţeapăn, devenind mai sprinten, prada nemaiavând nici o scăpare. Nici un alt moment al anului nu era atât de favorabil transformării oamenilor în pricolici, fiinţe cu înfăţişare de lupi sau câini. De aceea, usturoiul păzit înspre Sfântul Andrei e bun de purtat când omul pleacă la drum lung sau la negustorie” (Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, 1913). Spiritele malefice ale celor decedați au puteri sporite în noaptea aceasta. Este un moment bun pentru a se lua măsuri împotriva duhurilor rele, dar și pentru practicile magice de aflare a ursitei. Fata de măritat prepara o turtiță subțire din făină de grâu, foarte sărată (Turtucă de Andrei) , o cocea pe plita sobei și o mânca înainte de culcare; cel care venea în vis să-i aducă apă pentru potolirea setei urmă să-i fie soț (tânărul era visat numai dacă măritișul urma să aibă loc curând după perioada postului).
*
Păzitul usturoiului se face în mai multe feluri, în funcție de zonă, probabil. Un mod este următorul: în seara de 29 noiembrie se adună la o casă mai mulți flăcăi și fete; pe masă se pun mai multe căciuli de usturoi, în jurul cărora se pune tămâie, smirnă și câteva lumânări de la Paști, aprinse. Mai apoi se pun pe masă diferite feluri de mâncare, iar tinerii petrec până în zori de zi. Fetele își împart între ele usturoiul și a doua zi îl duc la biserică pentru a fi sfințit (se păstrează usturoiul ca leac – când vitele sunt bolnave li se dă mujdei în borș ori vin și le trece). Usturoiul păzit va fi semănat primăvară.
Sănătate și bucurii celor sărbătoriți azi!

Image by DarkmoonArt_de from Pixabay

vineri, 27 noiembrie 2020

Omul schimbă Cuvântul lui Dumnezeu

Cu vreo câțiva ani în urmă am citit că unii popi vor să schimbe (modifice/corecteze) rugăciunea Tatăl Nostru. M-am gândit că au luat-o razna, dar ceilalți - majoritari, mă gândeam – nu vor permite. Pentru că nu s-a schimbat nimic am zis că le-a trecut... Nu! Nu le-a trecut, au rumegat-o și au dat-o: în loc de „și nu ne duce pre noi în ispit
ă” (Matei 6), catolicii vor spune: „și nu ne lăsa să cădem în ispită”. Cum justifică Papa Francisc această modificare? Cică, ar fi o eroare de traducere, atunci... Că nu este așa argumentează profesorul Alin Fumurescu, în articolul „... drumul spre iad al Papei Francis”:
Dacă mergem la originalul în care a fost scrisă Evanghelia lui Matei, greaca Koine (un dialect de tranziție între greaca veche și cea modernă), cuvântul este εἰσφέρεται (eispheretai) – și, peste tot pe unde apare în Noul Testament, este tradus fie prin a „duce”, fie prin a „aduce” (ceea ce-ar fi și mai greu de digerat, conform logicii mai sus enunțate). Simplu spus, așa, și nu altfel, ne-a îndemnat Iisus Hristos să ne rugăm. Fie că ne convine, fie că nu.
Articolul, la adresa de mai jos:
Citez:
Vrem să modificăm și ceea ce nu se mai poate modifica. Vrem să modificăm până și realitatea trecutului. Cu orice preț. (...) Rescriem istoria. Nu ne mulțumim s-a reinterpretăm. Nu. O alterăm. O corupem, o răsucim, în așa fel încât să corespundă dorințelor noastre. (...) să ne amintim de modificarea textelor non-PC, de la poveștile cu Scufița Roșie până la romanele lui Mark Twain, ba chiar și textele lui Shakespeare. Nu le mai interzicem, nu le mai cenzurăm – asta e simplu. Le rescriem.
Pentru că nu doar viitorul trebuie să se plieze după dorințele noastre, ci și trecutul.
(„sublinierile” aparțin autorului).

Imagine de cgrape de la Pixabay

joi, 26 noiembrie 2020

duminică, 22 noiembrie 2020

Trăiește clipa. Carpe diem

Quintus Horatius Flaccus s-a născut în 8 decembrie 65 i.Hr. si a murit la Roma, în 27 noiembrie anul 8 i.Hr. A scris patru cărți de ode, intitulate „Carmina”.
Expresia Carpe diem e folosită de mii de ani, de foarte mulți oameni, și este parte dintr-un vers al lui Horațiu, în Ode: Carpe diem, quam minimum credula postero, care se poate traduce: Culege ziua de azi, fii cât mai puțin încrezător în ziua de mâine. Altfel spus, cum zic arabii: „numai clipa în care suntem ne aparține”. „Carpere” înseamnă „a culege”, în latină.
Contextul versului „Carpe diem...”: Speranța după timp ți-o păsuiește / căci vremea, cât de rea, se scurge cât vorbim / Culege ziua ce-a de astăzi, ce va fi mâine noi nu știm! (Oda Ad Leuconoen, într-o alta traducere)
₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
Altfel spus: trăiește azi, ‘ca mâine s-ar putea să nu mai ai ocazia. Timpul se scurge ireversibil și nu poate fi oprit nici prin jertfe, nici prin rugăciuni, așa că e cel mai bine să te bucuri de viață cât poți, iar grijile pentru mâine să le abandonezi pentru că nu stă în puterea omului certitudinea zilei de mâine. Poate că azi te privezi de multe pe care le-ai vrea pentru că și mâine le vei putea avea, poate că azi nu faci ce-ai vrea să faci pentru că poți și mâine să faci ceea ce-ai vrea, poate că azi... pentru că mâine... Răbdam ce avem de răbdat fără a uita să trăim, pentru că nu știm câte zile avem, câte ierni mai avem, iar îngrijorându-ne pentru ziua de mâine (care nu-i certitudine pentru nimeni – vorba ‘ceea: venim pe rând și plecăm pe sărite) reușim doar să ne tulburam clipa în care suntem.
Ingrijorarea face parte din viață, dar nu trebuie să ne conducă viața. Nimeni nu e scutit de îngrijorare, fie că-i bogat, fie că-i sărac, fie că-i sănătos, fie că-i bolnav... Ingrijorarea, din punct de vedere creștin, este manifestarea necredinței în Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, „trăiește clipa” scrie și în Biblie: Nu vă îngrijorați de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea. Ajunge zilei necazul ei. (Matei 6:34). Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumire. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus (Filipeni 4:6-7).
*
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie (Psalm 23:4).
*
Teoria ca teoria, dar practica ne omoară.

Image by Ben Bout from Pixabay

sâmbătă, 21 noiembrie 2020

Pe lângă teiul de la fereastră

Imediat e iarnă. S-a lăsat cu frig și ploaie, și puțină zăpadă – mai mult lapoviță, dar s-a depus strat subțire pe crengi, pe acoperișuri și mașini. Iarba mai puțin s-a lăsat învelită cu păturica albă – pare doar ușor pudrată. La prânz, pudra albă, umedă și rece a devenit amintire.
21 noiembrie 2020
Te
iul de lângă fereastră mi-e drag și pentru că pe crengile lui poposesc fel și fel de zburătoare (uneori certându-se-ntre ele), l-am tot fotografiat. În ultimele luni l-am fotografiat mai des și mi-am dat seama că îl am în diferite „ipostaze”: cu frunze verzi, cu frunze galbene, desfrunzit.
Îl am și cu șervețel antibacterian, aruncat de la balcon de o doamnă foarte responsabilă și sensibilă, dintre cele care ziceau că le venea să nici nu mai între în scară (din cauza găinatului de porumbei pe care nici nu-l vedeai dacă nu știai că este acolo și pe care-l spăla orice ploaie mai serioasă). 
Am văzut-o aruncându-l, și știe că am văzut-o. Nu știu cum să scap de șervețelul ăla (nu am cu ce să ajung la el și, fiind umed, nici vântul nu-l poate zbura). Și e chiar în dreptul ferestrei! Ca fapt divers: la un moment dat mai era o doamnă în bloc – arunca pe fereastră scutecele speciale (pline de rahat) ale bebelușului.
Mai scutur din tei resturi uscate de la plantele care le înfrumusețează vecinilor balcoanele... E greu să le arunce la gunoi. Important e să fie la ei frumos, nu contează că aruncând ei resturi pe fereastră „fac urât” la alții.
Cam atât despre ce s-a mai întâmplat în jurul teiului. Corcodușul de lângă el are frunzele încă verzi. Mestecenii nu sunt desfrunziți total și frunzele lor, ca niște bănuți galbeni, lucesc de la ploaia ce cade mărunt – și care, probabil, se va transforma în lapoviță (dacă nu se încălzește iar - sau nu se oprește ploaia). 😊
Deoarece sunt despre tei (sau nu?) 😊 copiez aici versurile următoare, pentru că-mi plac:
Şi dacă se întâmplă pe tine să te văz,
Desigur că la nopte un tei am să visez.
Şi dacă se întâmplă să întâlnesc un tei,
Desigur toată noaptea visez la ochii tăi.
(Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle)

joi, 19 noiembrie 2020

Transumanism. De la om la supraom

Transumaniștii afirmă că vor să facă din om supraom. Ei mint! De fapt, vor să transforme omul în om-robot (sau invers?), ceea ce, cred, e cu totul altceva.
Probabil că de când e omul pe Pământ... În fine, poate nu chiar de când e pe Pământ, ci de când a înțeles care-i treaba cu viața și cu moartea (și cu boala) a dorit să trăiască mult (până la nemurire) și să fie sănătos – dacă se poate și tânăr. Știința îl păcălește că așa ceva e posibil, că Făt-Frumos din zmeura coaptă poate fi real. Ce? Numai vampirii să fie nemuritori? Și pe vampiri i-a ajutat știința: cei procopsiți s-au descurcat și nu se mai pârlesc nici când îi ating razele soarelui. Știința e pentru toți; nu-i așa? Cuuum?! Nu există vampiri? A! Sunteți siguri? Oricum, vampirii – și zombii – nu sunt supraoameni, ci doar niște morți vii. Transumaniștii visează la un supraom cât se poate de viu și de vioi... folosindu-se de tehnologie. Bineînțeles că nu va trăi veșnic unul care azi trăiește trăgând mâța de coadă sau muncind pe brânci pentru a avansa profesional, pentru a-și cumpăra un apartament și pentru excursii anuale în străinătate. Veșnic va trăi cel care are bani mulți, să aibă timp să-i cheltuiască (eventual, să perpetueze specia cu ființe de „calitate”, cum visează eugeniștii?) De fapt, e vreo diferență între eugeniști și transumaniști? Denumirea? Eugeniștii sunt mai modești și nu se gândesc la nemurire? De parcă ar mai conta diferențele când și unii și alții au un punct comun: visează la o specie de oameni sănătoși, puternici, cu mare forță de muncă – eventual, clasa furnicuțelor va fi programată de la naștere – și fără dorințe.
Ce este transumanismul? Hm. Transumanismul (simbolizat >H sau H+) e o mișcare intelectuală și culturală internațională care susține utilizarea noilor științe și tehnologii pentru a îmbunătăți abilitățile și aptitudinile mentale și fizice ale oamenilor și care dorește ameliorarea a ceea ce adepții mișcării văd ca fiind aspecte nedorite și nenecesare ale condiției umane, precum prostia, suferința, boala, îmbătrânirea și moartea involuntară (scrie pe wikipedia). Faza cu moartea involuntară e hazlie – ca și cum cineva ar vrea să moară lovit în cap de-un meteorit. Daaa, știu: ei se referă la nemurire – moare doar cine s-a plictisit să trăiască. Gânditorii transumaniști postulează că ființele umane vor fi transformate mai devreme sau mai târziu în ființe cu abilități atât de mult extinse încât să merite eticheta de „postumane”. Cei care au inventat bomba cu hidrogen au fost gânditori sau „doar” oameni de știință? Sigur, ei n-au inventat bomba, ci au reușit fuziunea între ceva și altceva iar alții au pus la cale bomba –tot niște gânditori, care doreau supremație armată.
Evident, omul e mult mai sănătos și durata vieții lui e mult mai mare decât era în comuna primitivă, să zicem, sau chiar în evul mediu întunecat și asta – fără dubiu – se datorează oamenilor de știință. Multe din bolile „moderne” au cauză poluarea la extrem. Mă gândesc – nu-s vreun gânditor! - n-ar fi mai simplu să reducă poluarea decât să facă experimente pe umani pentru a evolua știința sănătății? Dar e mai interesant să te joci cu genomurile decât să-i bagi la cheltuieli (sau în faliment) pe producătorii de armament, de exemplu.
În secolul XX, un precursor direct și influent al conceptelor transumaniste e scris eseul "Dedal: știința și viitorul" (1923), al geneticianului J.B.S. Haldane, care prezicea că urmau să fie obținute mari beneficii din aplicații ale geneticii și altor științe avansate în biologia umană. Biologul Julian Huxley, fratele autorului Aldous Huxley (prieten din copilărie al lui Haldane), pare să fi fost primul care a folosit cuvântul "transumanism". Scriind în 1957, el definea transumanismul: omul rămânând om, dar depășindu-se pe sine prin realizarea noilor posibilități ale naturii sale umane. Această definiție diferă substanțial de cea aflată în uz comun din anii 1980 încoace.
Ca și eugeniștii, transumaniștii își pun toate speranțele în genetică. Transumaniștii vor să descătușeze oamenii din limitările lor biologice și din gravitația Pământului, în drumul lor către spațiu (zicea futurista Natasha Vita-More). Vorba ‘ceea: după ce au distrus Terra au nevoie de alte planete pe care să le distrugă cu tehnologiile lor. Nu se limitează ”gânditorii” numai la o planetă. Ar fi chiar rușinos!
În 1986, Eric Drexler (cercetător american în nanotehnologie) a scris și publicat „Motoare ale creației: era viitoare a nanotehnologiei”, în care se referea la posibilitățile nanotehnologiei și asambloarelor moleculare. A fondat „Foresight Institute”, prima organizație non-profit care a cercetat, promovat și efectuat criogenia. În 1988, când a început să fie la modă cybercultura, filosoful Max More a fondat Institutul Extropy și în 1990 a fost principalul contribuitor la o doctrină transumanistă formalizată, care a căpătat forma "Principiilor Extropiei". Filosoful acesta a pus bazele, în 1990, transumanismului modern și i-a dat o nouă definiție: Transumanismul este o clasă de filosofii care caută să ne îndrume către o condiție postumană. Transumanismul împărtășește multe elemente ale umanismului, inclusiv respectul pentru rațiune și știință, devotamentul față de progres și o valorizare a existenței umane (sau transumane) în această viață. [...] Transumanismul diferă față de umanism prin recunoașterea și anticiparea modificărilor radicale ale naturii și posibilităților vieții noastre, rezultând din diverse științe și tehnologii [...].
Timpul trece, alți filosofi vin din urmă, cu alte idei și definiții... Pare că nici transumaniștii nu prea știu să definească „transumanismul”. Nick Bostrom și David Pearce (filosofi) au fondat, în 1998, Asociația Mondială Transumanistă (World Transhumanist Association, WTA) - organizație neguvernamentală internațională care să lucreze pentru recunoașterea transumanismului ca subiect legitim al investigației științifice și politicilor publice. Un an mai târziu, în 1999, WTA a proiectat și adoptat "Declarația Transumanistă". "FAQ-ul Transumanist" pregătit de WTA furniza două definiții formale pentru transumanism:
1. Mișcarea intelectuală și culturală care afirmă că este posibilă și de dorit îmbunătățirea fundamentală a condiției umane prin rațiune aplicată, în special prin dezvoltarea și accesibilizarea pe scară largă a tehnologiilor care să elimine îmbătrânirea și să mărească mult capacitățile umane intelectuale, fizice și psihologice.
2. Studiul consecințelor, promisiunilor și potențialelor pericole ale tehnologiilor care ne vor permite să depășim limitările umane fundamentale și studiul conex al problemelor etice implicate în dezvoltarea și utilizarea unor asemenea tehnologii.
Adepții transumanismului sunt împărțiți, în ceea ce privește viziunea asupra postumanității: unii consideră că descoperirile genetice și tehnologice conduc la o specie distinctă de oameni „îmbunătățiți radical” și în viziunea celorlalți inteligența mașinii e mai mare decât cea umană. Unii dintre adepții mișcării transumaniste consideră că instituțiile sociale și culturale – inclusiv organizațiile guvernamentale și internaționale – vor fi în mare măsura irelevante pentru traiectoria dezvoltării tehnologice. Forța pieței și natura progresului tehnologic vor conduce omenirea la aproximativ același punct final, indiferent de influențele sociale și culturale. Acest punct final e adesea denumit „singularitate”, termen extras din astrofizică și care se referă la materialul hiperdens din centrul unei găuri negre, care generează atracție gravitațională intensă. Transumaniștii înțeleg „singularitatea” ca fiind punctul în care inteligența artificială îl depășește pe cel al umanității, ceea ce va face posibilă convergența conștiinței umane și a mașinii. Această convergență va conduce la dezvoltarea conștiinței umane, la creșterea forței fizice, a bunăstării emoționale și a stării generale de sănătate și, evident, va extinde durata vieții umane prin vindecarea bolilor, a diferitelor leziuni. Tehnologiile pot crește performanța umană dincolo ceea ce azi e considerat „normal”. Aceste tehnologii sunt denumite emergente și exponențiale și includ, între altele: inteligența artificială, nanotehnologia, nanomedicina, celulele stem, terapia genetică. Tehnologiile se pot extinde pentru a dezvolta capacitățile umane dincolo de fiziologie – aici sunt incluse: inteligența artificială, robotica, bionica (integrarea creier-computer, transferul de memorie); tehnologia poate fi utilizată pentru a dezvolta proteze întregului corp uman (un fel de robot, aș zice).
Credința lor (a transumaniștilor) este că putem și ar trebui să eradicăm îmbătrânirea ca o cauză a morții; că putem și ar trebui să folosim tehnologia pentru a ne dezvolta corpul și mintea; că putem și ar trebui să fuzionăm cu mașinile, refăcându-ne, în cele din urmă, după imaginea propriilor noastre idealuri superioare (Mark O’Connell în „To Be a Machine”).
Până azi, știința a ajutat o mulțime de oameni: au fost realizate proteze pentru membre (întâi din lemn, apoi tot mai sofisticate), aparate auditive, ochelarii, dinții falși și multe altele, mult mai sofisticate. Transumaniștii, însă, vor să ducă lucrurile și mai departe: am putea folosi implanturi pentru a ne dezvolta simțurile astfel încât să putem detecta nemijlocit radiațiile infraroșii și ultraviolete sau să ne stimulăm procesele cognitive conectându-ne la cipuri de memorie. Prin combinarea om-mașină se va ajunge la oameni cu super inteligență, puternici, cu o durată de viață foarte mare. E o dorință care merită îndeplinită?! Vor fi mai puține războaie, poluarea va dispărea...? Transumanismul cam scapă din vedere o serie de probleme și dileme etice. Cică trebuie să existe o dezbatere pe temă... Hm. Știința se dezvoltă, cercetătorii îi pun pe oameni în fața faptului împlinit. Există „îmbrăcăminte puternică” (exoschelete), niște costume ce pot fi purtate sub hainele obișnuite și care imită biomecanica trupului conferind purtătorului (mai ales persoanelor vârstnice) forță în plus atunci când se ridică de pe un scaun, de exemplu, când urcă scările sau stau în picioare mai mult timp (armata americană experimentează astfel de costume, și sigur nu pentru bătrânei). Există costume care încălzesc corpul și multe altele. Toate aceste procese tehnologice, toate invențiile, sunt menite să ajute vârstnicii, răniții, bolnavii să aibă o viață cât mai normală, dar vor fi adoptate de oameni sănătoși, tineri care doresc să-și mărească performanțele. Ce se va alege de competițiile sportive? Va câștiga cel mai bun „robotizat”? Va fi o competiție între producătorii de diferite tehnologii? Niciun sportiv – orice sport ar practica – n-ar mai trebui să se antreneze de mic pentru a deveni campion, ci va putea alege ce sport să practice și să se supună tehnologiei...
Blay Whitby, expert în inteligență artificială la Universitatea din Sussex spune că, de exemplu, în cazul sprintului de 100 de metri sportivii care aleargă pe picioare din fibră de carbon îi vor depăși pe cei care aleargă pe „picioarele naturale”. Unii se întreabă dacă e etic să se întâmple așa, iar alții, precum Kevin Warwick, de la Universitatea din Coventry, nu văd probleme: Ce este în neregulă cu înlocuirea bucăților imperfecte ale corpului cu părți artificiale care să vă permită să obțineți performanțe mai bune - sau care vă pot permite să trăiți mai mult? Warwick, un entuziast al ciberneticii, a experimentat pe el mai multe implanturi – unul i-a permis să audă ultrasunetele – și-a interconectat sistemul nervos cu un computer pentru a putea controla o mână de robot, să experimenteze ceea ce atingea (el era la New York, mâna într-un laborator din Anglia).
Organele care nu funcționează vor fi înlocuite cu versiuni de înaltă tehnologie, fibra de carbon ar putea înlocui cu succes carnea, oasele... La prima vedere nu-i nimic rău în toate acestea. Dar la o a doua vedere?
Pe scurt, transumaniștii vor ca oamenilor să le fie mai bine. Ăsta-i scopul lor (declarat). Cred că și ei uită că, uneori, „mai binele” e dușmanul binelui... Transumaniștii consideră că transumanismul este mișcarea ce esențializează cele mai îndrăznețe, curajoase, imaginative și idealiste aspirații ale umanității. Un opozant declarat afirmă că este cea mai periculoasă idee din lume. Alții cred că omenirea e deja transumană deoarece progresul medical din ultimele secole a modificat semnificativ specia umană, dar una este când „repari” ceva și cu totul alta când vrei să modifici ceva care nu-i „stricat” dar nu e performant. Vor mai fi necesare școlile? Va fi suficient un cip de memorie care va satisface nevoile intelectuale ale vreunuia... după dorință.
Transumaniștii vor să sporească performanța umană prin combinarea tehnologiei bio și nanotehnologiei cu corpul uman. Ori nu știu (puțin probabil) ori ignoră faptul că, astfel, corpul uman va deveni ținta atacurilor cibernetice. Multe dispozitive medicale de până acum au fost defecte sau au provocat mai mult rău, dar va urma conectarea la internet, pentru ca medicii să regleze (de la distanță), eventual, ceea ce e de reglat. Stimulatoarele cardiace, implanturile artificiale, dispozitivele medicale au unități wireless și conectivitate la internet. Pentru orice dispozitiv conectat la internet crește vulnerabilitatea pentru hacking. Se presupunea că până în anul 2020 vor exista între 50 și 200 de miliarde de dispozitive conectate la internet, ceea ce înseamnă mai multe dispozitive care pot fi piratate.
Istoria este plină de consecințele negative ale unui grup de oameni care cred că sunt superiori unui alt grup de oameni. Din păcate, în cazul oamenilor îmbunătățiți, aceștia vor fi cu adevărat superiori. Trebuie să ne gândim la implicații înainte să fie prea târziu (Blay Whitby).
Cine va beneficia de tehnologie? Cei care au cu adevărat nevoie sau cei care și-o permit? Unii nu-și permit azi o pereche de ochelari sau un dinte fals... Când o persoană va fi considerată prea bătrână pentru a se pensiona și a lasă locul liber pentru un tânăr?

Pentru informații pe larg:
https://www.britannica.com/topic/transhumanism
*
https://www.theguardian.com/technology/2018/may/06/no-death-and-an-enhanced-life-is-the-future-transhuman
*
https://www.insidescandinavianbusiness.com/article.php?id=301
*
https://humanityplus.org/

Image by Mystic Art Design from Pixabay

Taifas. Natura joi

Jocul Der Natur Donnerstag (DND) e găzduit de Jutta, în fiecare joi.
Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu. (5 noiembrie 2020)

luni, 16 noiembrie 2020

Eugenie sau inginerie genetică?

Eugenia e un cuvânt care provine din limba greacă: eugenes, care înseamnă „bine născut”. Eugenia (eugenism) este o teorie socială care susține îmbunătățirea speciei (geneticii) umane; un set de credințe și practici care urmărește îmbunătățirea calității genetice a unei populații umane. La câini (și la cai, și la cine mai știe ce) se practică de mult timp prin (între altele) împerecherea diferitelor rase în ideea de a obține un specimen mai bun – că bun înseamnă docil (pentru companie) sau agresiv (pentru pază, protecție, vânătoare) e altă discuție. Pe scurt, eugenia e inginerie genetică – se lucrează asupra genomurilor pentru a obține specimene sănătoase, rezistente, care să trăiască mult (și să muncească mult etc.)
Eugenia nu s-a inventat azi. Platon (în Republica) sugera aplicarea de reproducere selectivă la om în jurul anului 400 i.e.n., pentru a produce o clasă de paznici – conceptul eugeniei pozitive (ființe umane mai bune). Prima eugenie negativă formală (legiferată) împotriva ființelor umane "inferioare" a fost cea formulată de Consiliul Creștin de la Agde, în anul 506 e.n., c
ând s-a interzis căsătoria între veri. Britanicul Francis Galton, în 1883, era interesat de gestionarea științifică a împerecherii pentru a obține ființe umane mai bune, pornind de la teoria selecției naturale a lui Darwin (Darwin n-a prea fost de acord cu o astfel de abordare a teoriei sale – intuind posibilele pericole - dar după ce acesta a murit... Galton – văr cu Darwin - și-a văzut de ale lui și și-a numit cercetările „eugenie”). Ideile lui au fost preluate pe scară largă pe la începutul secolului XX, în Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Canada, țările scandinave dar și în alte state europene, de oameni de știință și politicieni aparent bine intenționați: oameni mai sănătoși, mai puternici... care nu ajungeau prea repede și prea des să „încarce” diverse sisteme ale statului: financiar, sanitar etc.. Ideile eugeniștilor au fost adoptate în spectrul politic sub formă de control al nașterilor, avort forțat, sterilizare (în principal). Darwin a susținut că programele de asistență socială pentru săraci și bolnavi sunt morale, dar și un pericol pentru generațiile viitoare dacă perpetuează specia oamenii cu boli congenitale grave: nivel scăzut de control al impulsurilor, nivel scăzut de inteligență sau empatie și care e posibil să se înmulțească mai repede decât cei sănătoși. Cercetătorii în domeniul inteligenței umane recunosc creșterea IQ în întreaga lume, dar susțin că în țările dezvoltate acesta scade, pentru că persoanele cu mai multă educație și venituri mai mari – asociate inteligenței superioare (!!) - tind să aibă mai puțini copii și întârzie reproducerea pentru a-și atinge diferite (alte) obiective. Și William Goodell (1829-1894) a pledat pentru castrarea / sterilizarea și supravegherea celor cu afecțiuni psihice.
În timp, eugenia a devenit o disciplină academică în numeroase colegii și universități, cercetătorii primind finanțări din mai multe surse. Au fost constituite organizații – Societatea Britanică de Educație Eugenică (1907), Societatea Americană de Eugenie (1921), de exemplu – pentru a câștiga sprijinul public dar și al preoților și pentru a iniția părinții în valorile eugenice. Au avut loc conferințe internaționale de eugenie, cu reuniuni la Londra (1921), la New York (1921, 1932), politicile eugeniste fiind inițial implementate în SUA (la începutul anilor 1900), dar și în Franța, Germania, Marea Britanie; politica eugenistă de sterilizare a unor pacienți cu afecțiuni psihice a fost aplicată (din 1920-1930) în mai multe state, între care Belgia, Brazilia, Canada, Japonia, Norvegia, Suedia, Finlanda. Mai apoi, eugenia a fost organizată pe plan internațional, înființându-se Federația Internațională a Organizațiilor Eugenice. Au fost organizate organisme de cercetare în domeniu: Institutul Kaiser Wilhelm de Antropologie, Ereditate Umană și Eugenie, Institutul Cold Spring Harbour Carnegie pentru Evoluția Experimentală, Biroul de Evidență Eugenică, de exemplu. Din punct de vedere politic, mișcarea eugenică a susținut măsuri precum legile de sterilizare. Eugenia a respins ideea că toate ființele umane se nasc egale și a redefinit valoarea morală în privința capacității genetice. A cuprins și elemente rasiste: urmărea o arie genetică pură – „rasa nordică” sau „ariană” – și o eventuală eliminare a raselor „nepotrivite”, "inferioare". Din punct de vedere social, eugenia a atins cea mai mare popularitate în primele decenii ale secolului XX, când a fost practicată cam pretutindeni în lume, fiind promovată de guverne, instituții și indivizi influenți. Multe state au adoptat diferite politici eugenice: proiecții genetice, controlul nașterilor, promovarea natalității diferențiate, restricții de căsătorie, segregarea (segregarea rasială și sechestrarea bolnavilor mintali), sterilizarea obligatorie pentru anumiți indivizi, avorturi forțate sau sarcini forțate, totul culminând în genocid – de genocid având grijă naziștii, în principal. „Legea pentru prevenirea urmașilor bolnavi ereditari” marchează începutul programului eugenic al regimului nazist. Acesta argumenta că persoanelor „defecte” nu ar trebui să li se permită să aibă copii. În schimb, legea promova selectarea acelor indivizi care, din punct de vedere genetic, erau considerați perfecți pentru a procrea. După adoptarea acestei legi au fost înființate în Germania circa 200 de curți de judecată speciale care urmau să stabilească ce se va întâmpla cu persoanele care sufereau de schizofrenie, boala Huntington, diverse handicapuri și chiar alcoolism. La început, oamenii aveau dreptul să conteste o eventuală măsură eugenică ce le-ar fi fost impusă, încercând să dovedească faptul că boala nu e ereditară sau că au fost aduși acolo din greșeală. Apeluri de succes au fost puține; spre exemplu, în primul an de la adoptarea legii aproape 4000 de persoane au făcut apel la decizia autorităților, dintre care 3.559 au fost respinse. Prin aceeași lege medicii erau obligați să-și înregistreze pacienții care se potriveau criteriilor impuse prin lege, aceștia urmând să ajungă în fața curților speciale. Acțiunea a avut ca rezultat circa 400 de mii de sterilizări între anii 1935-1945. Hitler credea că Germania va redeveni puternică doar dacă statul aplică principiile igienei rasiale și ale eugeniei asupra societății. Elementele rasiale au intrat repede în ecuație. În anii 1930, circa 400 de copii, cunoscuți drept „bastarzii din Renania”, născuți de femei germane, dar ai căror tați erau soldați africani francezi (din timpul Primului Război Mondial), au fost sterilizați deoarece erau considerați „inamici ai rasei”. „Procedura în sine era destul de periculoasă. Femeile erau sterilizate prin legarea tuburilor falopiene, care era o operație dificilă. Bărbaților li se făcea vasectomie. Cu timpul, naziștii au dezvoltat și metode de sterilizare rapidă. ”Este vorba de folosirea radiațiilor electromagnetice”, a declaratprof. Robert Proctor, de la Stanford.
Sub incidența legii din 1933, intrau persoanele suferind de: debilitate mintală, schizofrenie, tulburare bipolară, epilepsie ereditară, boala Huntington, orbirea ereditară, orice formă de diformitate ereditară severă.
În anul 1939 a luat naștere programul „Acțiunea T4” („viața nedemnă de viață”), în cadrul căruia au fost ucise zeci de mii de persoane considerate „nedemne” de a trăi. Inițial, programul a fost aplicat chiar populației germane, criminalilor și nebunilor pentru care statul considera că plătește prea mult. Pentru că problema se rezolva prea încet prin sterilizări s-a trecut la o soluție mai brutală și mai pragmatică. Regimul nazist avea și planuri pentru încurajarea creării unei rase ariene de elită și astfel a luat ființă organizația „Fântână vieții”, care avea ca scop încurajarea natalității dar și încurajarea gândirii populației în termeni eugenici. Programul era numai pentru germanii arieni care se potriveau criteriilor dar mai apoi a fost extins în Norvegia, Polonia, Danemarca și Franța.
Teoria eugeniei a influențat și legea căsătoriei: partenerii erau obligați să se supună unui control medical pentru a vedea dacă suferă de boli genetice – ceea ce ar fi fost incompatibil cu reproducerea.
Naziștii s-au inspirat de la americani. Aceștia, în 1907, în statul Indiana, au adoptat o lege (rămasă în vigoare până în 1973) prin care se impunea sterilizarea celor care sufereau de boli mintale. În California, persoanele care aveau trei condamnări penale, prizonierii cu anumite „perversiuni” și cei debili erau sterilizați, procesul fiind descris drept „asexualizare”. Eugenia a avut adepți și în Marea Britanie, dar nu s-a ajuns până la sterilizări.
Din cauza naziștilor multe societăți și-au schimbat denumirea, pentru a nu mai fi asociați eugeniei, termenul „eugenie” nemaifiind folosit, ci înlocuit, practic, cu „inginerie genetică” sau „îmbunătățire umană”. Relativ recent, guvernul britanic a aprobat folosirea unei tehnici speciale prin care, cu ajutorul ADN-ului, se pot elimina unele boli transmise de la mamă la copil. Mega baza de genomuri va fi utilă și în atingerea scopurilor eugeniei care, oricum ar fi numită înseamnă același lucru, și nu toți cercetătorii sunt de acord că este o chestiune morală, chiar dacă se discută despre eugenia liberală, adică despre alegerea vountară, conștientă a celor în cauză, de a alege genele viitorilor copii, avortul în anumite cauze etc..
Până la eugenia liberală, însă, multe femei au avut de suferit din cauza eugeniștilor care considerau că nu doar oamenii cu boli ereditare trebuie să se înmulțească mai puțin, dar și cei săraci, din rândul „raselor inferioare” – cum considerau ei a fi anumiți oameni (rasism medical, altfel spus). Astfel, în secolul XX, multe femei afro-americane, nativ americane și cele originare din Puerto Rico au fost sterilizate, uneori, fără a fi informate, în urma vreunei intervenții medicale de rutină (cum ar fi apendicita) sau după naștere. Unii oameni susțin că au semnat în necunoștință de cauză documente care permiteau medicilor să îi sterilizeze, iar alții că au fost constrânși în acest sens.
Eugeniștii erau convinși (sunt și azi convinși) că trebuie luate măsuri pentru prevenirea reproducerii „indezirabililor”, astfel ca probleme precum sărăcia, abuzul de droguri etc. să fie eradicate pentru viitor. Prin anii 1960 au fost sterilizați mulți oameni prin programe de eugenie administrate de stat. La programul eugeniei s-a renunțat în 1977, dar legea care permitea sterilizarea forțată a rămas în vigoare până în 2003, în Carolina de Nord.
În cazul femeilor din Puerto Rico care trăiau în SUA au fost sterilizate mai mult de o treime, între 1930-1970, ca urmare a unui parteneriat încheiat între guvernul american, politicienii din Puerto Rico și medici. Cele mai multe dintre femeile vizate de sterilizare erau din „clasa săracă” a muncitorilor, medicii fiind convinși că femeile sărace nu sunt capabile să utilizeze metode contraceptive. Unele au fost sterilizate gratis, altora li s-au oferit ceva bani, înainte de angajare. Printre insulari programul de sterilizare era numit „La Operacion”. Mulți dintre cei care au acceptat sterilizarea nu au înțeles că asta înseamnă că nu vor mai putea avea copii. Drepturile reproductive ale femeilor din Puerto Rico au fost încălcate și printr-un program experimental privind studiul pilulelor contraceptive, în anii 1950. Nu li s-a spus decât că e vorba despre un studiu clinic, evitându-se să li se spună că este despre pilula contraceptivă. Reacțiile adverse au fost urâte, și trei femei au murit. Nativelor americane și celor afro-americane li s-a întâmplat cam același lucru. Acestea au fost alese pentru sterilizare pentru că aveau o rată de naștere mai mare decât a femeilor albe. În secolul XXI, membrii comunităților de culoare arată, încă, o mare neîncredere față de personalul medical.
În India, sterilizarea e la modă încă din anii 1970 și încă se practică, pentru a limita înmulțirea populației – mai ales a celei sărace. Procedura era aplicată în special bărbaților, dar în prezent se aplică mai mult femeilor, deși procedura e mai complicată și implică riscuri mai mari. Prin 2014 a fost și un mare scandal, după ce 14 femei și-au pierdut viața în urma unor proceduri de gen și 20 erau în stare gravă (la o clinică publică din statul Chhattisgarh). Femeile în cauză au apelat la serviciile publice pentru această operație deoarece urmau să primească 14 mii de rupii (echivalentul a 10 euro pe atunci). Deși India a avut parte de o creștere economică serioasă, guvernul preferă metoda sterilizării populației în detrimentul contracepției, a educării femeilor – în primul rând – cu privire la aceasta. În 2014 India avea cea mai mare rată de sterilizare: 39 % față de 29 % în China. Conform datelor guvernamentale, între 2011 și 2012 au fost sterilizate 4,6 milioane de femei. Printr-un ordin emis în 11 februarie 2019 angajații din domeniul sănătății din statul Madhya Pradesh (India centrală) aveau datoria de a convinge cel puțin un bărbat să opteze pentru vasectomie. Ordinul a fost retras, în final, și pentru că niciun bărbat n-a optat pentru vasectomie. Povara contracepției e lăsată femeilor mai ales din cauza mitului că vasectomia afectează funcția sexuală și virilitatea bărbatului – mulți bărbați fiind convinși că asta e echivalentul castrării (deși operația la bărbați e mai simplă).
În 1975, când premier era Indira Gandhi, fiul ei a lansat o campanie violentă de sterilizare: satele erau încercuite de autorități și bărbații erau efectiv târâți în dube pentru sterilizare forțată. Peste 6 milioane de bărbați ar fi fost sterilizați într-un singur an și 2000 au murit din cauza complicațiilor.
În multe țări eugenia e politică de stat, deși nu se numește astfel. Unele legi instituie obligativitatea screening-ului obligatoriu al nou-născuților pentru hipotiroidism și fenilcetonurie care pot provoca retard mintal, iar alte state impun screening pentru alte tipuri de boli metabolice moștenite. În Cipru există o politică de screening prenatal și pentru avort menită să reducă incidența talasemiei; testele pentru genă sunt obligatorii pentru viitorii miri. În China, legea căsătoriei din 1950 stipulează că „impotența, boala venerică, tulburarea mentală, lepra”, precum și orice alte afecțiuni considerate de știința medicală ca făcând o persoană nepotrivită pentru căsătorie, sunt motive pentru interzicerea căsătoriei. Legea din 2001 impune în prezent aprobarea unui medic. În diferite provincii s-au adoptat legi care împiedică reproducerea anumitor persoane – cele cu retard mintal, de exemplu. Prin legea din 1994, considerată în Occident „legea eugenică”, tineri cu boli genetice au fost lăsați să se căsătorească numai dacă erau sterilizați sau erau de acord să utilizeze o altă formă de contracepție pe termen lung. În Rusia, în 1993, ministrul sănătății a aprobat procedura de avort forțat și de sterilizare a femeilor cu handicap. În Israel există un program de screening prin care se încearcă reducerea incidenței mai multor boli – programul e comparat cu eugenismul liberal (oamenii să fie de acord cu sterilizarea, avortul în cazurile date).
Noua eugenie susține utilizarea tehnologiilor reproductive și genetice pentru îmbunătățirea caracteristicilor și capacităților umane în funcție de preferințele părinților, fără intervenția statului. Termenul „eugenie liberală” a fost inventat de Nicholas Agar, dar din 2000 e preferat termenul „eugenie libertariană”, în ideea unei minime intervenții a statului.
Se colecționează deja genomuri pentru ca medicii, cercetătorii în diferite domenii să aibă materie primă pentru un diagnostic mai rapid și mai corect, pentru medicamente „țintite” s.a..
Începând din anii 1980, ingineria genetică a fost folosită pe scară largă pentru a modifica genetic organisme și alimente. Practica testelor genetice prenatale identifică gene nedorite sau markeri genetici nedoriți. Părinții potențiali pot alege să continue sarcina sau să renunțe la făt. Odată cu apariția diagnosticului genetic de preimplantare, părinții potențiali pot alege să utilizeze fertilizare în vitro și apoi să testeze celulele timpurii ale embrionilor creați pentru a identifica embrionii cu gene pe care le preferă sau pe care să le evite.
Eugenia, denumită și eugenism sau eugenetică, este o teorie socială care susține îmbunătățirea geneticii umane prin diferite mijloace de intervenție. Scopurile declarate sunt acelea de a crea oameni mai sănătoși, mai inteligenți, economisirea resurselor societății și curmarea suferinței umane. Metodele inițiale de atingere a acestor scopuri se bazau pe alimentație selectivă, dar cele moderne se concentrează pe controale parentale, analizele fetușilor, consiliere genetică, controlul sarcinilor, fertilizare in vitro și inginerie genetică.
Eugeniștii au spus „da” genocidului; pare că pentru ei orice cale de a „scăpa” de oamenii vulnerabili este binevenită și susținută – pe față sau pe ascuns. Criticile la adresa eugeniei / ingineriei genetice sunt foarte multe, atât din partea cercetătorilor cât și a preoților și a multor oameni, în general.

Pentru informații amănunțite:
https://plato.stanford.edu/entries/eugenics/
*
https://www.researchgate.net/publication/332970627_Ce_este_eugenia
*
https://www.researchgate.net/publication/337155623_Eugenia_actuala
*
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/eugenia-nazista-sau-despre-purificarea-rasei
*
https://en.wikipedia.org/wiki/Sterilization_of_Native_American_women
*
https://www.greelane.com/ro/umanistic%C4%83/probleme/u-s-governments-role-sterilizing-women-of-color-2834600/
*
https://politicall.ro/india-probleme-politicile-sterilizare-femeilor/
*
https://blacknews.ro/ordinul-de-sterilizare-a-barbatilor-a-fost-retras-intr-un-stat-din-india/


Image by Gerd Altmann from Pixabay

sâmbătă, 14 noiembrie 2020

Anunțuri propagandistice

Acțiunea autobuzul

Zilele trecute priveam televizorul (aparatul, nu vreo emisiune) și la un moment dat încep „desene animate”. Un individ, într-o stație de autobuz. Vine autobuzul, personajul se apropie, dorind să urce, dar se oprește și face un pas înapoi, cu plecăciune. Vaaaai! În autobuz sunt mai multe scaune ocupate și el își da seama că nu va putea păstra distanța regulamentară. Conștiincios, face un pas în spate, autobuzul pleacă. Trebuie să deducă privitorul – și să se educe, să bage bine la cap – că el va aștepta următorul autobuz (și la fel trebuie să facă toți fraierii oamenii care circulă cu mijloacele de transport în comun, inclusiv la ore de vârf).
Cine s-a gândit la prostia de spot cred că n-a mers în viața lui cu autobuzul (nici cei care l-au aprobat – doar dacă n-au vrut să facă mișto de oameni), la ore de vârf mai ales. În Bv, intervalul de timp între două autobuze cu același număr este de circa 7 - 15 - 20 de minute (mai mult dacă e trafic aglomerat, mai puțin dacă e de la ora 20 în sus pe trasee mai puțin circulate). Dar sunt și autobuze care circulă din treizeci în treizeci de minute sau din oră în oră, și la ore de vârf sunt aglomerate. În cât timp ar ajunge la muncă un conștiincios care lasă să treacă pe lângă el vreo două-trei autobuze? Cu cât timp înainte ar trebui să plece la muncă cei care ar lăsă două-trei autobuze să treacă? Și la cât timp ar ajunge acasă după 8-10-12 ore de muncă? Ah, da! Va fi suplimentat numărul de autobuze! În fiecare dimineață se vor aduna în stații vreo 6 autobuze și fraierii oamenii vor cerceta câte persoane sunt în fiecare... Dacă e loc de distanță, urcă, dacă nu... mai încolo, că tot n-au altă treabă. Simplu și logic!
Ar trebui să nu mai plătească statul pentru a difuza prostia aceasta, acum, când tot mai mulți stau acasă și câștigă unii 100% (sper că nu și cu sporuri), alții între 50 și 75% din salariu. Când trăiești din banii de la stat e simplu să zici „stai acasă”, e simplu să carantinezi din pix.

Acțiunea îmbrățișarea

Faza de mai sus vrea să sugestioneze oamenii să facă anumite gesturi, dar ce-au făcut belgienii (poate că și alții) e chiar bătaie de joc. Ăia permit cetățenilor – în perioada de carantină (2.11 – 13.12) - un „amic de îmbrățișări” („de alint”), iar cei singuri au dreptul la doi (dar să nu fie toți trei în același timp în același loc). Difuzează un spot pe temă! Adică, guvernul le permite cetățenilor să întâlnească, în perioada de carantină, o persoană alături de care nu locuiesc in mod obișnuit. Fiecare membru al familiei are dreptul să aibă un însoțitor (!), familiile putând invita acasă, pe rând, amicii de alint, dar atunci când unul dintre „amici” e în sânul familiei nu se permit alte vizite. HM! Nu știu dacă au voie să iasă numai cu declarații pe proprie răspundere dar, oricum, dacă un polițai oprește pe stradă un „amic de alint” și-l întreabă încotro merge acela-i poate spune franc (fără metafore): mă duc să mă dau în bărci? (sau se consideră ultraj?) Sau... trebuie să sune la DSP-ul lor și să anunțe că pleacă la X să se dea în bărci? Sigur, „amicul de îmbrățișări” n-o fi numai pentru dat în bărci. Or fi inventat aceasta dispoziție (și) pentru a susține industria „felinarul roșu?”

Încă un pic și guvernele vor vrea să știe și de câte ori fac sex cuplurile căsătorite. Dacă politicienilor li se par prea dese contactele fizice de acest gen vor reduce numărul acestora? Pentru binele fraierilor oamenilor, firește! Până unde – și până când – vor merge cu acest control al vieții private?
**
Femeile care vor naște începând cu luna noiembrie inclusiv vor fi amendate pentru că nu au păstrat distanța regulamentară. (ăsta-i banc, încă).

Image by Alexas_Fotos from Pixabay