duminică, 30 noiembrie 2014

Dumneata, de Marin Sorescu

Într-o noapte, pe aici, pe la Cişmele,
Unde sunt casele mai rărişoare, din cauza stafiilor,
Care se zice că s-ar fi arătând pe-acolo,
Şi oamenii s-au sfiit să pună case, ca să aibă stafiile loc,
Lărgime, să treacă-n deal, în vale, libere,
Se întâlneşte Grigore al lui Tăgărâlă cu unul care cam sclipea de departe, 
Aşa ca putregaiul.
Bună seara. Ăla nu-i răspunde. N-o fi auzit, se gândeşte Grigore, 
Bună seara, zice iar.
Bună seara, îngână celălalt, parcă ar fi avut ţărână-n gură
şi-i stă drept în cale,
Nu-l mai lasă să treacă.
Mă, tu ştii cine sunt eu?
Se uită Grigore... şi odată simte cum i se scoală căciula
Singură din cap: hoop! şi cade jos... pleoţ! Ăsta semăna cu unul de
Murise... să tot fie luna...
Păi, eu ştiu... încearcă el să-şi facă... ce să-şi facă?... curaj...
Te cunosc, dar nu ştiu de unde să te iau...
Păi, ia-mă şi dumneata de guler... rânjeşte străinul.
Când să-l ia de guler... nimic... Ăla era moroi...
Dar mâna îi rămăsese ţeapănă în aer...
După aia i s-a făcut moale şi aşa a rămas.
Bine că nu i-a zis moroiul să-l mai ia şi de altceva
Că paraliza tot.

Aşa a fost de părere şi Coza, că s-a dus repede la el.
Zice: ai scăpat ieftin, neică, moroii din Bulzeşti sunt
Arţăgoşi.
Când le străşunează din ceva pe câte unul... îl fac
Cârpă, treanţă, poţi să ştergi lampa cu el.
Aşa e de
Moale şi afânat.
– Dar mi-a zis dumneata... îşi aduce aminte Grigore.
– Nu, că de purtat ştiu să se poarte... nu sunt bădărani,
 ţopârlani, modârlani, capsomani.
Nu că le iau partea, dar
Trebuie să te gândeşti şi la ei; până mai ieri erau aci cu noi,
Într-o lume va să zică; odată mor şi se pomenesc pe altă lume,
Bunăoară pe lumea ailaltă, care nu-i primeşte, nu ştiu
Din ce cauză, şi-i trimite înapoi pe lumea cealaltă,
Bunăoară asta a noastră... care se sperie şi-i alungă.
Uite-aşa mi ţi-i plimbă, cine mi ţi i-o plimba,
De-aia sunt şi moroii ăştia arţăgoşi... şi se mai iau de câte unul
Ca dumneata...
– Nu mai îmi zice dumneata... ca ăla... îl trecu un fior pe Grigore.
Dar matale, Nea Cozo, cum,
De ce nu ţi-e frică de ei? Mergi, îi dezgropi, îi înţepi, îi beleşti,
Faci atâta bine... comunei... nu ţi-e frică singur în cimitir?...
Coza tace şi-l priveşte cu nişte ochi... cu nişte ochi...
– Mie mi-au luat frica... de pe vremea când... trăiam.
– Cum vine asta...? Şi Grigore simte cum i se înmoaie şi
 Mâna ailaltă. I s-a strâmbat şi gura, în partea dreaptă,
Vorbea aşa... strâmb, în dreapta, dar nu mai ştia ce spunea...
Dar tot ceva pe ideea Cum vine asta?
– Am glumit, mă nene, spune Coza, când îl vede aşa galben,
Glumii o ţâră şi eu... ce eşti aşa de... şi-ncepe să-i dea peste fălci,
să-i îndrepte
Gura. Glumesc, ţine-mă de guler... să te-ndrept bine,
Acum cât e caldă poceala... Ia-mă de guler... mă!
– Cu se? zice Grigore, pronunţând strâmb un ce.
Că ioche mânile...
Mâinile îi fluturau fără viaţă, ca nişte mâneci.
În locul lor, la numele Grigore s-a adăugat porecla ăl Moale.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzești, județul Dolj - d. 8 decembrie 1996, București) a fost
poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător, din 1992 membru titular al Academiei Române. Operele sale au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid politic, după anul 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 noiembrie 1993 - 5 mai 1995).

În satul Gura Racului, din Dolj, toată lumea vorbeşte în şoaptă despre arătăniile din deal. Bătrânii povestesc cum aşezarea a fost strămutată acum mai bine de 200 de ani din cauza strigoilor şi cum, chiar şi acum, moroii se mai arată la ceas de seară – istoricii afirmă că satul a fost strămutat din cauza ciumei.

Poetul Marin Sorescu, născut în comuna doljeană Bulzeşti, de care aparţine acum satul Gura Racului, a cuprins legenda strigoilor în volumul de poezii La lilieci, aşa cum este cunoscută zona Bulzeştilor şi este un ciclu de poeme care a apărut in şase volume. 

Titlul numeşte locul în care e situat cimitirul din satul natal al poetului. Intr-un interviu din 1983, Marin Sorescu mărturiseşte: Am vrut să scriu o carte mai mult pentru mine. Spre a încerca să mă definesc şi în functie de rădăcinile, de obârşia mea.

Specialiştii, pe de altă parte, susţin că poezia lui Sorescu nu are nicio legătură cu legenda din Gura Racului.

duminică, 23 noiembrie 2014

Depresia tehnica




Sper sa revin cat mai curand – pe deplin – si sa pot multumi cum se cuvine pentru atentia voastra si pentru urarile de ziua mea. 

Va multumesc foarte-foarte mult si va doresc cat mai mult bine voua si celor care va sunt dragi!



Depresia tehnica la final – sau aproape de final deoarece functioneaza domnul PC la limita de avarie.

O adevarata poveste cu depresia PC-ului… Am invatat pe propria-mi piele ce inseamna Ai grija ce-ti doresti pentru ca s-ar putea sa primesti! Pentru ca functiona computerul precum melcul in vacanta mi-am zis: decat asa mai bine deloc! Si deloc a fost! Dar deloc-deloc! Am cautat psihologi pentru dumnealui si din lista celor cinci ale caror numere de telefon le cunosteam nici unul n-a fost disponibil (unii mi-au spus direct, unul mi-a dat sperante si m-a tinut in sah o zi, ca asa-i la cei ca el: zi da si fa nu fara sa-i anunti pe fraieri, ‘ca doar nu te-astepta-n gara) – pe listelele lor fiind alti pacienti, probabil. Apoi, surpriza! A remediat problema – mai mult sau mai putin temporar si fara investitii financiare – singura persoana la care nu am indraznit sa apelez.

Universul a complotat si cum-necum am ajuns sa am computer – functional (mai mult sau mai putin) – din nou si am dat o raita online, dar nu m-am oprit pentru prea mult timp deoarece nu-mi permit nici timpul nici instrumentele – deocamdata… si nici nu am prea mult curaj sa ma lansez cu patos, sa nu raman iar de caruta… Dupa atatea saptamani departe de online am socializat cum numai in liceu mai faceam (adica, acum vreo 999 de ani).

A fost greu, in primele doua saptamani, dar apoi am apelat la caile clasice, batute des si foarte cunoscute de mine. Daca in alte ocazii de depresie tehnica aveam in apropiere prieteni care ma primeau la aparatele lor acum s-au mai schimbat lucrurile, din mai multe motive: unii nu mai sunt in tara, altii nu erau liberi cand puteam merge la ei si nu voiam sa le tulbur si putinele ore pe care le mai au pentru ei, altora li s-au stricat instrumentele cam in aceeasi perioada – coincidenta sau ba nu prea ma intereseaza, dar si ale lor au cedat in zile in care electricitatea a avut sincope. La mine, sincopa electricitatii a coincis cu actualizarea antivirusului. E a doua oara cand electricitatea si antivirusul de computer comploteaza sa ma lase fara legatura spre online. Din acest motiv n-am reusit sa am vreo reactie, dar m-am bazat pe faptul ca am anuntat candva: daca dispar ca magaru-n ceata e din vina computerului.

Si, iaca-asa, am petrecut aproape trei luni surprinzatoare, ca in vremea cand existau numai telefoane fixe… Eh! Pentru obiectivitate: am vorbit si la telefonul mobil de cateva ori…

In concluzie: am trait o toamna minunata! Abia astept luna cadourilor, care urmeaza imediat dupa toamna cadourilor. Oh… Partea negativa: dupa doi ani fara tutun (cu mici exceptii) am recuperat. Deh! Nu ma pot lasa si de computer si de tutun! Acum am computer functional (mai mult sau mai putin - s-a blocat de doua ori numai la aceasta postare) si am revenit la abstinenta – cu tigara electronica e simplu.