marți, 30 martie 2021

Trăistuță din catifea. Provocări verzi

Scriind titlul am zis „Pfuuu! Dacă-mi venea ideea mai repede și făceam trăistuța din piele aveam o punguță cu doi bani!” Așa-mi imaginam eu punguța din povestea lui Ion Creangă: din piele (o fi fost din pânză; poate chiar din catifea?) Nu contează.
Dintr-un dreptunghi de catifea bleumarin spre mov („în ape”) am cusut trăistuța pentru Provocări verzi 2021 - un fel de retrospectivă a provocărilor din alți ani, cu obiectele adaptate la păpuși.
Baza trăistuței e de 9 cm, înălțimea de 5 cm. Am „asortat-o” cu zale dintr-un lanț auriu, o „cataramă” (un dreptunghi metalic cu două găuri), șnur și toartă din fir mătăsos albastru, răsucit. Toarta este ajustabilă.
Pentru păpușa care a plecat la Roma luna trecută este cam mare, dar îmi imaginez că e un fel de „geantă de voiaj”. N-am avut ocazia să vă spun că păpușa a revenit. Vrea să plece iar, dar sunt cu ochii pe ea. Păi... Ce facem aici? Ea se plimbă și eu privesc fotografii făcute cu ocazia plimbărilor ei?! Corect e așa?
(postare programata)

luni, 29 martie 2021

Testamentul lui Avram Iancu. Citate favorite

Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acum, durere, fără mult succes, dar tocma acum cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica.
Nu ştiu câte zile mai pot avea. Un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voiesc dară şi hotărât să dispun ca după moartea mea toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii şi întru ajutorul înfiinţării unei academii de Drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii noi.
Câmpeni, 20 decebrie, Avram Iancu, avocat.
₪ ₪ ₪
Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella. In fiecare zi de luni din săptămâna în care începe luna calendaristică.
₪ ₪ ₪
În anul 2015 (am aflat abia zilele trecute), testamentul olograf a fost predat de Indrei Rațiu (fiul politicianului Ion Rațiu) la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, alături de alte documente referitoare la familia și viața lui Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus - d. 10 septembrie 1872, Baia de Criș, Hunedoara).
Avram Iancu s-a născut într-o familie de moți înst
ăriți. Primul strămoș cunoscut al lui este Gheorghe Iancu, preot ortodox în satul Vidra de Sus, participant la răscoala lui Horea și rudă cu acesta; fratele bunicului lui Avram Iancu a fost Horea (scrie pe wikipedia, intre altele). De profesie, Avram Iancu a fost avocat. În Revolia de la 1848 din Transilvania a jucat un rol important. În 1849 a fost conducătorul de fapt al Țării Moților, comandând armata romanilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare conduse de Lajos Kossuth.
A fost înmormântat cu funeralii naționale la 13 septembrie în Panteonul Moților de la Țebea (Hunedoara), lângă „Gorunul lui Horea”.
*
Sursa foto (domeniu public) wikipedia: portret de Mișu Popp, nesemnat, nedatat; ulei pe pânză 50x40,5 cm, aflat la Muzeul de Artă din Brașov.

Joaca de-a războiul

Cei „mari” se joacă de-a războiul peste capetele plecate, nepoluând mediul, evident, iar cei „mici” se încăpățânează să se joace afară după ora 20...
La jumătatea lunii martie a.c. a început jocul Defender Europe 2021 și va ține până la finalul lunii iunie. O grupare militară americană (de nivel divizie) - personal și tehnică de luptă - se deplasează în Europa pentru a exersa fel și fel de manevre de apărare. Manevrele se vor concentra în zona Mării Negre și Balcani (anul trecut s-au jucat în zona de nord a Europei). Vor folosi echipamente militare din stocurile existente pe continentul european. Trupa americană se va deplasa în mai multe poligoane pentru exerciții. Primele exerciții practice vor începe în luna mai și vor ține până în iunie la final: operații aeropurtate, trageri reale (inclusiv cu rachete) etc.. Pe lângă jocul Defender 2021 mai sunt două, în aceeași perioadă - unul dintre acestea e un nou exercițiu NATO pentru a demonstra capacitatea Alianței de a răspunde la o amenințare la scară mare.
Activitățile se vor desfășura simultan în vreo treizeci de poligoane militare din 12 state europene (inclusiv din România).
*
În 19 și 20 martie, două distrugătoare americane și-au început misiunile în Marea Neagră - alături de alte nave (ale aliaților și partenerilor), cu aeronave și alte cele participă la exerciții comune pe mare, vizitând diferite porturi.
*
Jocul Sea Shield 21 se desfășoară între 17-29 martie și cuprinde toate etapele unei operațiuni militare navale; e un exercițiu pentru dezvoltarea interoperabilității în toate mediile de luptă: terestru, maritim,
marin subacvatic și aerian. Vor fi acolo (sunt/au fost) distrugătoare, fregate, corvete, dragoare, vânătoare de mine, nave de patrulare, remorchere, nave care transportă rachete. Împotriva amenințărilor aeriene: F-16, „miguri”, elicoptere etc. Detașamentele mobile de lansare rachete nu vor lipsi. S-au făcut scenarii și se derulează „înfruntările”. Când zburdă de-astea pe cer e indicat să rămână la sol avioanele civile.
(„amănunte” despre toate pe monitorul apărării - securitate internațională)
E bine să știm că nici industria de armament nu are de suferit în această perioadă de criză economică mondială.
(avionul din foto e Thunderbirds)
*
Tare-s curioasă cât îi costă pe civili distracția. Rămân cu această curiozitate, iar ei cu distracția. Oricum, sunt convinsă că „plinul” pentru un F-16 nu-i de doi lei.
Cât îi costă pe civili (și alte vietăți) din punct de vedere al sănătății e destul de ușor de imaginat dacă mă gândesc la hidrazină. În DEX, termenul e astfel explicat: combinație chimică a azotului cu hidrogenul, care se prezintă ca un lichid incolor ce fumegă în aer și se folosește ca antioxidant, reducător, combustibil pentru rachete etc. De pe wiki: Este un lichid inflamabil incolor cu un ușor miros asemănător cu cel al amoniacului. Este foarte toxică și foarte instabilă în stare pură trebuind vehiculare sub formă de soluție de hidrat. Anual se produc câteva sute de mii de tone, pentru că e utilă în multe domenii (pentru a prepara gazul din airbag-uri, în centrale electrice - convenționale și nucleare - în controlul concentrației de oxigen dizolvat în abur, pentru a reduce coroziunea). Hidratul de hidrazină, cel mai des a fost întâlnit ca agent reducător de oxigen folosit pentru tratarea apei în uzinele cu cazane cu aburi și a fost interzis (în materie) din cauza proprietăților cancerigene ale hidrazinei - e etichetat (de ONU) ca fiind deosebit de periculos din cauza caracteristicilor „acid” și „ușor inflamabil”.
Combustibil pentru rachete... Adică propergol? Nu vreți să știți ce are în compoziție acest carburant pentru că e folosit și la rachetele care lansează sateliții în cosmos. Și sateliți se lansează, nu glumă! Unde credeți că ajung toate "gazele arse"? În conturile lansatorilor?
(despre hidrazină e plin internetul de informații). Nu se mai folosește în combustibilul rachetelor?
Ce folos că te dai cu mașinuța electrică atunci când din cer cad peste tine fel de fel?

1. Image by Clarence Alford from Pixabay 
2. Image by WikiImages from Pixabay 
3. Image by NASA-Imagery from Pixabay

duminică, 28 martie 2021

Raliul Brașovului fără spectatori

În acest an, în zilele de 25, 26 și 27 martie, s-a desfășurat cea de-a 50-a ediție a Raliului Brașov (Tess Rally Brașov power by Pro-X).
La start s-au aliniat 82 de echipaje. Echipajul format din Simone Tempestini și Sergiu Itu a câștigat raliul. Poate că altfel ar fi stat lucrurile dacă motorul mașinii conduse de Mads Østberg n-ar fi cedat când mai erau doar două probe până la final (norvegianul ocupa prima poziție în clasamentul general la momentul în care motorul a cedat). Pe locul doi este Bogdan Marișca și pe trei Sebastian Barbu.
Mai multe info: https://www.raliulbrasovului.ro/
De-o juma’ de secol se organizează raliu în Brașov (mai e numit și Micul Monte Carlo). De ce să se bucure de spectacol pasionații acestui sport?! Mai ales că a fost prezent, în premieră, și campionul mondial din WRC-2, pilotul norvegian Mads Østberg, care - e drept - și-a început sezonul din 2021 în România pentru că raliul din Ungaria a fost amânat din cauza pandaliei.
În 25 martie, la 19:30, s-a dat startul festiv la Raliul Brașovului, în Piața Sfatului, unde a avut loc și premierea, ieri la ora 20 (ora de la care administratorii statului ne interzic să mai pășim pe drumurile publice fără un „motiv” serios; deocamdată doar de vineri până duminică inclusiv). Norocoși pasionații care au domiciliul în Piața Sfatului (sau au cunoștințe în zonă) - au putut vedea măcar festivitățile care au avut loc acolo. Eh! Mașinile au putut fi văzute în mai multe puncte de pe traseele parcurse, dar atmosfera n-avea cum să fie ca în alți ani.
Anul acesta au fost adăugate două probe speciale noi (pe lângă clasicele Poiana și Babarunca): un traseu are lungimea de 9,8 km și unul de 12,35 km (zona Făgăraș). Sunt probe tehnice foarte rapide.
E bine de știut că în unele industrii oamenilor le merge bine.

Image by Florian Höllmüller from Pixabay

sâmbătă, 27 martie 2021

Pesah. Paștele evreiesc

Azi, după apusul soarelui, a început Paștele evreiesc (Pesah/Pesach/Passover), și se va încheia în seara zilei de 4 aprilie (14-22 Nisan). Ziua la evrei se socotește de la asfințitul soarelui și până la apariția primelor (3) stele în următoarea zi (din amurg în amurg). În aceste opt zile, primele două și ultima zi sunt sărbători speciale și se impune respectarea strictă a mai multor reguli religioase decât în celelalte zile (numite Hol HaMoed, care sunt mai ușoare din punct de vedere al regulilor). După apusul soarelui, în seara zilei de 14 Nisan, sunt rostite la sinagogă rugăciunile rituale: psalmi și imnuri ce amintesc eliberarea din robia Egiptului. După aceste ceremonii urmează în case (sau la Comunitatea Evreiască) Cina Pascală, numită Seder, o masă festivă care se ține de obicei în prima seară a sărbătorii. Pesah este una dintre cele mai importante și respectate dintre sărbătorile evreiești. E o sărbătoare biblică în care e rememorat sfârșitul sclaviei evreilor în Egipt, în urmă cu peste 3000 de ani, și nașterea națiunii evreiești. Conform tradiției, sărbătoarea trebuie să fie primăvara, și are o dată fixă: ziua de 14 Nisan; data de început nu trebuie să fie, întotdeauna, o zi de duminică, cum obișnuiesc să aleagă creștinii pentru Paște, ci orice zi a săptămânii. Pentru ca Nisan și Paștele să fie întotdeauna primăvara se adaugă o lună suplimentară (Adar II) în calendar, în anumiți ani.
În toată perioada de opt zile este interzisă hrana pe bază de hameț (hametz) - alimente și băuturi pe bază de drojdie. Se gătește numai cu făină de pască sau cu făină de cartofi. Se folosește pâinea azima (pască/matzot), fără drojdie și nedospită - la ieșirea din Egipt evreii, pe fugă, nu au avut timp să lase la dospit aluatul pentru pâinea ce au luat-o pe drum. Azima trebuie coaptă în exact 18 minute, se spune, pentru a nu permite dospirea aluatului din făină și apă. Numărul 18 e legat, în ebraică, de cuvântul „hai”, care înseamnă „viață”; viața în sensul de viață trăită, de a te bucura de toate lucrurile permise (spune prof. Sorin Golda, președintele Comunității Evreilor din Suceava). Azima se face doar cu apă, făină și sare, nedospită - e pâinea sărăciei, care amintește de robia în Egipt. În seara de Seder, sensul mesei festive este de a înțelege că libertatea adevărată este abilitatea de a trăi (sfinți) viața, nu de a fugi de ea. Cina se desfășoară după un anumit ritual (Seder = ordine), același de pe vremea lui Isus (mai puțin sacrificarea mielului, pentru că Templul nu mai există). În timpul Sederului se citește din Haggadah (culegere de pasaje din Tora și din scrierile rabinilor care descriu exodul din Egipt, dar conține și câteva cântece, dintre care unele se cântă după cină). Haggadah înseamnă a spune/a relata și e o narațiune vie între părinți și copii. Copiii sunt încurajați să pună întrebări și părinții sunt pregătiți să le răspundă logic și competent despre cine sunt, de unde au venit și ce reprezintă. Textul stabilește ordinea Sederului de Paște și citirea lui este împlinirea poruncii adresate fiecărui evreu de „a spune fiului său” despre eliberarea din robie, așa cum e descrisă în Cartea Exodului din Tora. 
Masa de Seder este unul dintre cele mai respectate ritualuri evreiești, și e încărcată de simboluri. În timpul Sederului se beau patru pahare de vin şi se măn
âncă dintr-un platou special; pe farfuria fiecăruia (farfuria de Seder e una specială) trebuie să se afle un ou fiert tare, o pastă (un amestec făcut, de regulă, din mere, nuci și vin), ierburi amare (hrean, de regulă, dar poate fi pătrunjel, ceapă verde sau țelină), un cartof fiert (sau altă rădăcinoasă), salată verde (de preferință una amăruie), un os de miel sau capră prăjit (poate fi și aripă de pui). Oul fiert - se taie în jumătate - simbolizează ofranda făcută în zilele Templului (sacrificiul solemn), răsăritul soarelui, venirea primăverii, fertlitatea; pasta simbolizează mortarul folosit de evrei la fabricarea cărămizilor utilizate la construcția clădirilor din orașele egiptene; ierburile amare și salata simbolizează amărăciunea sclaviei; cartoful reprezintă munca grea a sclavilor; carnea cu os prăjită simbolizează jertfa mielului în timpul Paștelui. Pe masă se pune și pasca (azima, mața/matza), din care se pune deoparte o jumătate de matza - Afikomanul - care se ascunde: ori părinții ascund jumătatea și copiii o caută pentru o recompensă (cadouri) ori o ascund copiii și o caută părinții pentru recompensă. Nu vă imaginați că numai cele descrise mai sus se mănâncă! Preparatele sunt diferite și savuroase. 

Pentru toți cei care sărbătoresc: Pesah Sameah! 

(sunt unele diferențe în obiceiuri).
Sursa foto
https://www.pngegg.com/en/

Variante de virus

Știrea:
de obicei se observă o pierdere a unor fragmente de ADN la copii (nu scrie dacă din ADN-ul copiilor sau al virusului, dar cred că vor să se subînțeleagă că din cel al virusului); în cazul variantei belgiene se observă numeroase adăugiri - o inserție de nouă nucleotide în secvența proteinei spike (zice, pentru cotidianul „Le Soir”, Vincent Bours, șeful unui laborator din Liege, unde se secvențiază virusul la modă).
*
Într-un an și-un pic, un virus despre care se știe mai nimic a „colmatat” multe ramuri industriale, economice etc. - mai puțin fabricile de armament/tehnică de luptă, bănuiesc, și categoric nu companiile care se ocupă cu producerea și lansarea de sateliți în cosmos, companiile producătoare de medicamente și alte chestii medicale. Nici producătorii de alimente nu sunt în colaps, încă, dar nu mai au mult pentru că puterea de cumpărare a furnicuțelor lucrătoare scade pe zi ce trece. Și asta nu-i nimic! Acest virus despre care se știe mai nimic dezvoltă... variante. Nu mutații, nu tulpini, ci variante. A fost varianta originală, „virusul chinez” - dar i s-a dat un nume, ‘că nu-i frumos să-i zicem după numele unui stat. Apoi... după aproape un an, ne-au asaltat variantele! Varianta braziliană, varianta britanică, varianta belgiană care-i cea mai nouă și, ca de obicei, îi intrigă pe „cercetători” (pentru toate aceste variante s-au adăugat litere și numere, să nu le spună după „naționalitate”). Intrigați mai sunt cercetătorii, și încasează cu spor, pentru cercetări amănunțite. Am sentimentul că virusul acesta-i vanitos sau... „cercetătorii” din felurite state sunt vanitoși și vor, și ei, o variantă a lor, pe care s-o studieze consumând saci de bani plătiți, practic (în foarte mare parte), de furnicuțele lucrătoare.
Aceasta nouă variantă nu se compară cu celelalte, afirmă cei care secvențiază genomul virusului. Ar fi fost culmea să semene! Clar! E vanitos și virusul!
Am scris mai sus „vor să se subînțeleagă” - de parcă toți ar fi cunoscători în domeniu și se prind imediat că proteina spike „ține” de virusul cu multe variante.
Pe când o variantă româneasca?! N-are România bani de-așa ceva... Bani pentru secvențiere, evident.
Cred că acest virus e mai deștept decât oamenii! O fi fost importat din cosmos?! N-ar fi de mirare să se constate că e de natură extraterestră! Cine știe ce se poate aduce de prin cosmos cu atâtea navete spațiale...

știrea:
https://adevarul.ro/international/europa/o-variantabelgiana-sars-cov-2-intriga-cercetatori-n-am-mai-vazut-asa-ceva-1_605a0ecc5163ec4271389fe9/index.html

Actualizare 31 martie. La mijlocul lunii martie in Franta se studia o noua varianta a virusului (unii ii spun tulpina), raspandita mai ales in regiunea Bretania.
https://www.digi24.ro/stiri/franta-studiaza-o-noua-varianta-a-sars-cov-2-detectata-in-regiunea-bretania-1468739
Image by Gerd Altmann from Pixabay

vineri, 26 martie 2021

Luna de la două noaptea

Închisesem prăvălia și fumam în balcon o ultimă țigară înainte de-a ne pregăti de culcare. Ascultam sunetele nopții și mă gândeam la nemurirea sufletului - n-am ajuns la nicio concluzie. Dintre nori s-a ivit Luna, brusc, strălucind printre ramurile copacilor. Am intrat după telefon, convinsă că n-o mai găsesc la vedere când revin. Dar era tot acolo, așa că am fotografiat-o.
Mi-am văzut de țigară mai departe, gândindu-mă că vine vara și îndrăgostiții vor mai admira Luna doar de prin balcoane (sau curți, cei care-s mai norocoși). E mai bine așa! Vara va fi caniculă - ar fi culmea să nu fie! - și seara, după ora 20, aerul va începe să se răcorească și-ar fi păcat să iasă oamenii de prin cutiile de beton încinse, să se plimbe și să-și umple plămânii cu aer mai rece, un pic mai curat.
Ce fain era pe vremuri! Ieșeai din casă când aveai chef, fără să ceri permisiunea „autorităților”; te plimbai pe unde doreai, în grup sau de capul tău; nu se criza nimeni dacă-ți îmbrățișai prietenii; nu te atenționau polițaii din mașină, nu te opreau să te legitimeze. A fost frumos cât a ținut. După vreo 45 de ani de control au fost vreo 31 de ani fără control. Deh! Roata morii se-nvârtește țac, țac, țac... La fel și roata vieții, doar că nu ne mai dă nimeni anii înapoi.

joi, 25 martie 2021

Ziua Cucului

Se spune că în ziua aceasta cucul se aude cântând pentru prima dată. Nu doar că n-am auzit cucul cântând, dar nici porumbeii nu i-am auzit gângurind și nici guguștiucii. De când au ciopârțit teiul guguștiucii au venit tot mai rar, până n-au mai venit. Poate vor reveni. Sper.
De Ziua Cucului am auzit, timp de aproape o oră, motorul mașinii parcate de-o tipă sub ferestre. Am închis fereastra cam târziu - când am simțit că mă ustură ochii. O mașină cu număr de Prahova. Tipa a stat în mașină alături de un tip, apoi au coborât împreună și au intrat în bloc. După stratul de zăpadă de pe parbriz și din jurul roților pare că cei doi au urcat în mașină după ce au venit de pe aiurea, nu au venit cu mașina. Sunt aproape sigură: dacă o întreabă cineva pe tipă despre grija ei pentru mediu ar spune că-i ecologistă, că ea nu mănâncă deloc carne, că îmbrățișează copaci etc.. Și cu filtru de particule un motor pornit poluează, chiar dacă nu la fel de mult ca cele fără filtru. Prea mulți nu sunt absurzi și pot înțelege pe cei care-și turează motorul pe loc câteva minute, la pornire, mai ales când e frig, dar timp de aproape o oră, la sosire, sub ferestrele altora?! În Ro, staționarea cu motorul pornit e sport național. În statele spre a căror „civilizație” tindem se sancționează astfel de acțiuni, și nu sunt tocmai mici amenzile.
Pentru această zi de joi îmi făcusem „planuri administrative” dar... de dimineață m-a anunțat o vecină că e Buna Vestire. „Să nu cumva să muncești prin casă azi”, mi-a zis. Hm. Nu cred că s-ar fi supărat arhanghelul Gabriel dacă aș fi făcut ce-mi propusesem, dar am profitat de ocazie să amân. Nu prea aveam chef, oricum, așa că am amânat pentru o dată viitoare nedeterminată. Pentru că am avut timp am organizat „colecția de iarnă”:
În viteză, am fotografiat o intersecție, în seara de 18 martie. De-mi venea mai repede ideea cu fotografiatul probabil că fotografiam mai multe în acea seară. Nu mai multe intersecții!
În nopțile de 22 și 23 martie a tot nins...
În 24 martie, pe la prânz, zăpada mai era și nu prea. 
Cu ocazia aceasta am „prins” în poză și-o mașinuță parcată fix în curbă, jumătate în zona verde, peste bordură (probabil că n-aș fi observat-o dacă nu-mi trebuia o poză cu zăpada). Parcări pentru cei care nu locuiesc în zonă sunt la cinci minute de mers pe jos dar, probabil, acel conducător auto nu era fraier să plătească pentru parcare dacă tot era loc în curbă. În 25 martie mai sunt urme vagi de zăpadă - mașinuța a fost parcată tot acolo, până aproape de ora prânzului.
Până la „închiderea ediției” au venit guguștiucii să pape, dar au năvălit porumbeii și n-au reușit să se apropie de pervaz. Au stat câteva minute în tei apoi și-au văzut de ale lor.
Soarele, pregătit să apună, mi-a permis să-l fotografiez în „vârful” copacilor.
Nu s-a supărat că nu i-am redat splendoarea. A zis c
ă ne vedem mâine. Poate cu altă ocazie mă voi descurca mai bine. Habar n-am cum să fotografiez Soarele privindu-l în ochi.
In ziua de Buna Vestire (ce coincidență) s-a lăsat cu noi restricții de circulație, între altele.

Una caldă, una rece. Natura joi

din 14.03.2021
din 18.03.2021
Fotografii pentru Der Natur Donnerstag (DND), joc găzduit de Jutta
tabelul este deschis de miercuri, ora 18:00, până vineri la ora 23:00.
Pentru o perioadă, Jutta a suspendat jocul DND.
Fotografiile sunt si aici:

Cancelarul mea culpa

Dacă pe germani i-au amețit guvernanții lor pe noi ne-au înnebunit ai noștri cu incoerențele lor, cu bâlbele, cu toate contrazicerile și certurile dintre ei, că habar n-avem ce trebuie să facem! În curând ne vor trimite pe telefoane coordonatele străzilor pe care avem voie să circulăm, și orele între care avem voie să circulăm.
C-a vrut să-și păstreze scaunul, c-a cedat presiunii străzii, c-a simțit sincer că a greșit contează, dar contează mai puțin decât faptul c-a ordonat „la loc comanda”.
Cancelarul german Angela Merkel a hotărât, luni spre marți, că de Paști va fi „pauză totală”, „zile de odihnă” (asta ar fi însemnat între 1 și 5 aprilie): să fie închise absolut toate magazinele, inclusiv cele alimentare. Evident c-au sărit oamenii! Au sărit și opozanții politici, dar și mulți din partidul ei.
Miercuri, într-o conferință de presă, a declarat între altele: În orice caz, a fost o greșeală - am avut motive justificate, dar planul nu a putut fi implementat într-un timp atât de scurt (...) Îmi asum integral greșeala. O greșeală trebuie recunoscută și mai presus de toate, trebuie îndreptată. Îmi dau seama că asta provoacă și mai multă confuzie - regret profund și îmi cer scuze tuturor cetățenilor.
Celelalte măsuri hotărâte au rămas.
Un veteran din partidul cancelarului a declarat pentru Bild că guvernanții privesc oamenii prin geamurile fumurii ale maşinilor de protocol. E timpul să coboare din automobilele de serviciu. Ceea ce se întâmplă nu mai are nicio legătură cu buna guvernare.
Sursa:
https://abcnews.go.com/Health/wireStory/merkel-german-governors-meet-virus-measures-76648899
Image by Oberholster Venita from Pixabay

marți, 23 martie 2021

Dreptul tău, dreptul meu

Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia. (John Stuart Mill). Această expresie e parafrazată de o mulțime de cetățeni. Unii îi înțeleg sensul, dar cei mai mulți folosesc expresia pentru că le place cum sună și au sentimentul că ei dețin adevărul absolut doar pentru că părerea lor coincide cu a majorității. Galileo Galilei era singur când afirma că Pământul se învârte în jurul Soarelui. Mulțimea nu era de acord cu el; nici înțelepții epocii nu erau de acord dar adevărul a fost de partea lui. Faptul că mai mulți oameni susțin o greșeală ca fiind adevărul nu va face greșeala să devină adevăr (parafrazând o altă expresie). Altfel spus: dacă și alții - mulți - fac ceva într-un anume fel nu înseamnă că e și corect, bine, util etc..
Fiind permanent într-o relație cotidiană nu prea avem de ales și lăsăm „societatea” să ne dicteze tipare de comportament ajungând - încet dar sigur - să renunțam la libertatea interioară, să ne lăsăm conduși de ceea ce spun alții că e bine sau e rău. „Convenționalul” îl învățăm din primele zile de viață - luăm de-a gata ceea ce ni se spune că e bine sau rău. Uneori, unii deschid ochii și se întreabă „dar dacă...?” Aceia trebuie să-și asume oprobriul convenționalilor.
Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia. În contextul nebuniei pe care o trăim s-a ajuns la înlocuirea termenului „libertate” cu „drept” (din expresia lui Mill): dreptul meu se termină unde începe dreptul tău - nu e greșit, dar nu e tocmai ceea ce-a vrut Mill să se înțeleagă. Libertate și drept sunt noțiuni diferite și nu e indicat să le amestecăm sau - mai rău! - să le confundăm sau să credem că sunt sinonime. Rămân în sfera „dreptului”. Sunt unii care strigă despre dreptul lor la sănătate! Confuzie! Pentru dreptul la sănătate trebuie discutat cu divinitatea. Oamenii care administrează un stat se pot referi strict la dreptul la ocrotirea sănătății și sunt obligați prin constituții, tratate internaționale la care au aderat, legi etc. să asigure ocrotirea sănătății populației (această obligație nu e valabilă în toate statele). Ocrotirea sănătății trebuie să se refere la toți cetățenii unui stat, nu doar la ocrotirea sănătății unei părți din populație, prin măsurile pe care le adoptă administratorii statului, politicienii în general.
Din partea reprezentanților statului acest drept la ocrotirea sănătății presupune două obligații: 1. obligația negativă - de a nu aduce atingere sănătății persoanei prin recurgerea la acțiuni violente (sau nonviolente); 2. obligația pozitivă - de-a asigura cadrul necesar protejării dreptului.
Dreptul la ocrotirea sănătății se referă la sănătatea fizică dar și la cea psihică
. Statului nu îi este permis, protejând dreptul la ocrotirea sănătății, să încalce dreptul la viața intimă, familială și privată, să limiteze alte drepturi pe termen nelimitat. Obligația la ocrotirea sănătății este una dintre cele mai costisitoare pentru un stat (dar nu și pentru statul român - dovada: condițiile jalnice din spitalele de stat,
inexistența cabinetelor medicale în cele mai multe comune - de sate nu mai zic! - etc.). I se pare cuiva că statul român a depus vreun efort financiar (sau de altă natură) pentru ocrotirea sănătății populației? Obligațiile statului sunt, practic, preluate de cetățenii care sunt constrânși să-și plătească lunar taxele, dar când e la o adică tot ei trebuie să tragă ponoasele și să scoată bani din piatră seacă dacă vor un tratament decent.
Dreptul la ocrotirea sănătății e legat și de măsurile de ocrotire a dreptului la un mediu sănătos, de măsurile pentru organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate etc. precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și psihice a persoanei: educarea, consultarea și dezvoltarea unui simț responsabil. Când nu faci educație nu cred că ai dreptul să ridici pretenții. Când accepți „încrucișarea” virusurilor în laborator, ca stat, nu mi se pare că vrei să ocrotești sănătatea oamenilor. Până la acest moment nu mi se pare că statul și-a îndeplinit obligațiile, și pretinde tuturor cetățenilor să renunțe la drepturi pentru protecția sănătății publice, inclusiv dreptul la ocrotirea sănătății personale (să zic așa). Majoritatea renunță la dreptul acesta - unii se zbat să n-o facă, alții acceptă senini.
Pentru a le fi ocrotită sănătatea unii n-au nicio greață să ridice din umeri când li se spune că sunt oameni care nu mai au acces la medic și li se agravează boala sau mor. Nu le pasă, cât timp nu sunt ei în situație. Unii susțin că e perfect să umble 8-16 ore pe zi cu nasul și gura acoperite. Cei care susțin așa ceva sunt (cei mai mulți) între cei care lucrează de acasă sau sunt pensionari și țin masca pe figură câteva ore pe săptămână. Nu le pasă că unii ies din casă cu masca, stau la muncă 8-10 ore cu masca, umblă cu autobuzul, în magazine și peste tot cu masca. Între cei care lucrează 8-10 ore și poartă masca au cele mai mari șanse să-și distrugă sănătatea rapid cei care lucrează cu publicul și trebuie să vorbească mult: li se usucă nasul și gâtul (și se irită), unii au crize de tuse, în timp li se modifică vocea (coardele vocale depun un efort mai mare pentru că omul trebuie să se facă înțeles prin mască; respirația devine sacadată la un moment dat pentru că oxigenul nu ajunge unde trebuie așa cum trebuie).
Pentru a-și ocroti sănătatea unii vor să poarte masca. Pentru a-și ocroti sănătatea alții (net mai puțini) nu vor să poarte masca în aer liber. Au recunoscut și „autoritățile”: când doar treci - în câteva secunde - pe lângă cineva pe stradă nu ai probleme. Nimeni nu cere pentru alții nepurtarea măștii, cum dau de înțeles unii cititori de prompter și invitații lor, loiali propagandei. Unii rezistă cu masca pe figură mai mult timp, alții mai puțin sau deloc (în funcție de unele afecțiuni). Unii vor să-și ocrotească sănătatea împotriva unui virus gripal X, pe moment altfel spus, alții vor să-și ocrotească sănătatea pe termen cât mai lung.
Un fel de concluzie: de ce unii sunt mai îndreptățiți să le fie apărat dreptul la ocrotirea sănătății și alții nu? De ce acela care nu are nevoie să meargă la medic în mod regulat ridică din umeri când altul îi spune că el are nevoie, dar accesul îi este restrâns? Sănătatea unora e mai șubredă ca a altora și vor s-o păstreze atâta câtă e (și nu vor reuși cu masca sau renunțând la controalele periodice obligatorii recomandate de medic pentru a-și menține bolile sub control). Alții au sistem imunitar sănătos și vor să-l păstreze astfel - nu vor reuși cu masca pe figura. De ce aceluia care vrea să poarte mască îi place să creadă că cel care nu vrea să poarte mască îi încălcă dreptul la ocrotirea sănătății? Nu e valabil și invers?

(foto de pe e-mail; nu cunosc autorul)

luni, 15 martie 2021

Oamenii seamănă cu furnicile

Se spune uneori că oamenii sunt ca niște furnici în Univers - cu sensul că oamenii sunt niște mărunței pe care o furtună cosmică îi poate zbura de nu se văd. Până la furtuna cosmică, însă, se zboară singuri - dar aceasta e altă poveste.
Ceea ce mi se pare interesant este că oamenii sunt furnici și în comparație cu furnicile, dar furnica nu este considerată „strămoșul omului”, ci - pe o cale anume - strămoșul omului ar fi cimpanzeul. Cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluționistă din Leipzig, Germania au făcut un studiu care arată că nu doar cimpanzeii, ci și maimuțele bonobo, împart cu noi 98 și un pic la sută dintre gene. De ce nu-i credem? Îi credem pe oamenii de știință când ne vorbesc despre boli, tratamente și alte cele, dar nu-i credem și atunci când afirmă că cimpanzeul e strămoșul omului? Nu-i un fel de... fractură logică? Fiecare crede ceea ce vrea să audă, se pare. Cum zicea Richard Feynman, fizician: Știința e credința în ignoranța experților.
Revin la furnici. Afirmațiile despre furnici sunt făcute tot de niște cercetători = oameni de știință.
În lume sunt vreo zece mii de specii de furnici, de culori și dimensiuni variate - oamenii nu sunt chiar atât de variați și sunt împărțiți în rase, nu în specii. Ce făceau furnicile cu 40 de milioane de ani în urmă? (cum de-au stabilit cifra trebuie întrebați oamenii de știință) Agricultură! Asta făceau. Unele specii de furnici macină cu fălcile frunze și le transformă într-o pastă care e depozitată într-un loc anume și acolo vor crește ciuperci din care se vor hrăni, pentru că le pot digera bine (celuloza din frunze nu poate fi digerată de furnici). Cercetătorii au observat că furnicile cunosc și cum să fertilizeze solul folosind îngrășământul natural extras din fecale. Normal că le duce mintea! Creierul lor conține 250 de mii de celule nervoase, fiind cel mai bine dezvoltat în lumea insectelor. Peste ani, a învățat și omul cum e cu agricultura.
Furnicile sunt astfel făcute încât să fie rezistente și eficiente în munca pe care o depun (o furnică poate ridica de 20 de ori greutatea ei). Atribuțiile furnicilor într-o colonie (ca și a oamenilor, în lume) sunt diferite și sunt construite „specific”. Furnicile-soldat, care trebuie să apere mușuroiul, au capul mai mare decât cele lucrătoare. La oameni, soldații au, de regulă, mușchii mai mari, dar nu neapărat, pentru că au arme sofisticate, nu un ac în dos, cum au unele specii de furnici - cu veninul lor ar putea ucide un om înțepându-l numai dacă se adună mai multe, dar c-o alergie, ceva, îi pot procopsi pe unii. Lucrătoarele au și alte roluri, bine determinate: dădace, paznici, vânători, culegători, gunoieri (strâng materiile fecale și resturile nedorite din mușuroi și le depozitează la „groapa de gunoi” aflată în afara coloniei) etc.. Oamenii tind și ei spre „specificități”: fiecare să urmeze atâta școală cât dovedește (prin diferite teste la care e supus) că-l ajută mintea, „îndrumătorii școlari” fiind cei care le trasează viitorul (încă nu e prea pregnantă ideea, dar va fi): fiecare la locul lui, după capacități / posibilități.
Furnicile muncitoare trăiesc între 45-60 de zile. Media de viață la „lucrătoarele” umane e net mai mare și se pot pensiona la 45 de ani, la 65 de ani - furnicile muncesc până mor. Tendința de a mari vârsta de pensionare îi apropie pe (unii) oameni de furnici și sub acest aspect.
La furnici, numai regina, care conduce colonia, poate să procreeze și întregul mușuroi are mare grijă de ouă. Furnicile lucrătoare nu au „voie” să se reproducă (sunt sterile, în general). Dacă depun, totuși, ouă, acestea nu vor fi fertilizate și vor ajunge sursă de hrană. La oameni, multe dintre „furnicile lucrătoare” nu vor să procreeze; în unele cazuri, când se întâmplă fără voie, acestea își abandonează copiii care, unii, vor ajunge sursă de plăcere / venit pentru anumite „furnici” din „mușuroi”.
Ca și oamenii, furnicile se luptă între ele, dar foarte rar. Armatele a două colonii se pot război zile întregi și, la final, pe „câmpul de bătălie” vor zăcea mii sau milioane de cadavre.
Furnicile se ocupă, de milioane de ani și cu creșterea „animalelor”, nu doar cu agricultura. Unele specii de furnici se hrănesc cu secreția dulce a afidelor care se hrănesc cu seva plantelor. Aceste afide sunt ținute în turme și sunt duse la „păscut” pe anumite plante - când planta a fost epuizată turmele sunt duse spre o altă sursă de hrană. Furnicile păzesc aceste turme și se luptă pentru ele cu alte insecte prădătoare. Oamenii nu se mai luptă chiar până la moarte pentru turme pentru că... nu prea mai au mulți turme care să pască liber. Se luptă, în schimb, pentru bogățiile solului și subsolului, „mușuroi” contra „mușuroi”.
Și unele specii de furnici sunt nomade, coloniile lor fiind într-o perpetuă călătorie, distrugând totul în cale - furnicile legionar din America de Sud, de exemplu, care sunt foarte agresive. În cazul lor, ouăle și larvele sunt purtate în călătorie, dezvoltându-se în mers.
Din nou, ca și oamenii - dar cu mult înaintea lor - furnicile au „inventat” sclavia. O specie de furnici întâlnită în Europa și în unele părți din Asia, Polyergus rufescens (furnica amazoană din Europa) are obiceiul să ia în sclavie alte furnici. Atacă mușuroaiele altor specii de furnici (și chiar din specia lor) și fură ouăle - când vor ecloza, furnicile vor munci pentru noul mușuroi. Mai mult, unele furnici din acest gen atacă mușuroiul furnicilor din specia Formica - regina atacatoare va ucide regina Formica și îi va lua locul, iar întreaga colonie va munci apoi pentru furnicile Polyergus. Cam la fel cum făceau oamenii în urmă cu câteva sute de ani (și mai fac și azi, în unele zone ale lumii).
Oamenii seamănă destul de bine cu furnicile, în comportament; nu?! Și nu doar cu furnicile.
Parafrazându-l pe Nietzsche: lumea e formată din stăpâni și sclavi.

(foto de pe pixabay)

sâmbătă, 13 martie 2021

Brățări cu mărțișoare

De dimineață - nu prea de dimineață! - am fost pe afară. Plouase puțin peste noapte și aerul mirosea a proaspăt. Răcoarea strângea, dar nu cât să ne înghețe nasurile. Pe la prânz s-a arătat și soarele, vremea s-a mai încălzit, dar noi eram deja în drum spre casă. Parcă nu eram în largul nostru... Atmosfera părea apăsătoare, străzile aproape pustii - circulau mai multe mașini decât oameni. Pe o margine de zonă verde zăcea o cioară moartă; în altă zonă, lângă o gură de aerisire a unui subsol, în iarbă, zăcea o mierlă moartă și ceva mai încolo era trupul fără viață al unui porumbel (avea aripile deschise, ca și cum ar fi căzut din zbor). Când am ajuns în spatele blocului aveam senzația că și iarba s-a oprit din creștere. În „grădinița” de lângă una dintre intrările în bloc am văzut câteva fire de ghiocei și câteva de floricele mov-deschis - care par brândușe dar nu sunt. Le-am fotografiat. Am fotografiat și o crenguță cu muguri.
Nu știu ce-are telefonul! M-am apropiat de flori cât am putut, dar aveam senzația că le privesc prin telescop din capătul greșit: erau „departe”!
În casă, cum tot n-aveam chef de nimic, am văzut cutia cu mărțișoare (pe care, încă, n-am pus-o la locul ei) și mi-am amintit că Suzana și Ina amintiseră în unele comentarii despre o altă „întrebuințare” dată mărțișoarelor. Așa că mi-am găsit de lucru! Am căutat câteva mărțișoare care mi s-au părut potrivite pentru a fi prinse de niște brățări roșii primite ca mărțișor cu mai mulți ani în urmă și pe care obișnuiesc să le port împreună. Le-am primit în aceeași zi, de la două persoane diferite - motivul pentru care le port împreună. Îmi place cum arată împreună: mai mult roșu la încheietura mâinii, care nu zdrăngăne, nu încurcă la scris și alte cele.
Scotocind prin cutie am dat și de mărțișorul pe care l-am primit de la un coleg, în clasa a doua. Am reținut pentru că era singurul care oferea mărțișoare tuturor colegelor (mama lui, am aflat mai târziu, se „ocupa” de acest aspect și toate fetele din clasă au primit mărțișor de la el până în clasa a IV-a); numele de familie al colegului nu mi-l amintesc, și nici figura lui nu-mi e prea clară în amintire. Oricum, mărțișorul mi-a plăcut tare mult atunci și îmi place și acum - deși din metal (a oxidat pe alocuri) îmi pare tare gingaș.
Pentru că tot eram la cutia cu mărțișoare am ales și trei dintre cele care-mi plac. În fapt, absolut toate îmi plac - altfel nu le-aș fi păstrat - dar unele mă atrag în mod deosebit. Un pisoi din sticlă vernil - pe care oricât m-am străduit nu am reușit să-l fac clar vizibil în poză - un coșar din lemn, cu zâmbet de hâtru, și o lebădă din sticlă mov.
M-am gândit să cos mărțișoare (ancore și potcoave) pe brățări pentru că azi e ziua bijuteriilor. Nu le-aș numi bijuterii aceste brățări, dar intră în categoria podoabelor.
Potcoava e simbol al norocului în mai toată lumea și apară împotriva „ochiului rău” (deochi). Are unele semnificații la care nu m-aș fi gândit, dar nu despre simboluri scriu aici.
Ancora e un simbol al speranței - se spune că la început creștinii foloseau (și) ancora ca un fel de cruce deghizată; e amintită și în Biblie. Mai e simbol al statorniciei, echilibrului și nu numai și e regăsită în aproape toate culturile lumii.
În alegerea mărțișoarelor pentru brățară stă mai puțin ideea de simbol cât faptul că se potrivesc destul de bine (în opinia mea) pe aceste brățări împletite din ață roșie și fir lame argintiu.
Pentru a „prezenta” brățările am scotocit după o mână din cauciuc pe care o foloseam cândva să „depozitez” inelele (stătea vertical la acea vreme pentru că îi făcusem o bază). 
Am primit-o de la un prieten, cu foarte mulți ani în urmă. Aveam o întâlnire săptămânală (în anii de liceu) pe care o numisem „ceaiul de la ora cinci”. În fiecare sâmbătă ne întâlneam - pe rând - acasă la câte unul din grup, fiecare aducând câte ceva de mâncat și de băut (nu va gândiți la alcool), și jucam cărți, ascultam muzică, ne contraziceam pe diferite teme și puneam țara la cale. La o astfel de reuniune, când a intrat în casă mi-a întins mâna, i-am strâns-o și-am sărit un pas în spate, dând din mâini și scoțând sunete ciudate! 
Să strâng acea mână din cauciuc a fost teribil! Ceva inert, fără viață, la un om cât se poate de viu! Au râs cu lacrimi de reacția mea. De atunci, un timp, și eu și alți am făcut același lucru cunoscuților mai apropiați.
Distracția era maximă! Nu pot descrie imaginea chipurilor celor care atingeau mâna! Nu eram răutăcioși, eram doar foarte tineri.
M-am cam grăbit să fac pozele pentru că pe la ora 15 soarele s-a ascuns în nori și cenușiul zilei se strecura pe fereastră, iar la lumina artificială pozele mele arată și mai prăfuite!
Mai aveam puțin și terminam cu editarea fotografiilor când, brusc, o lumină puternică m-a determinat să mijesc pleoapele: spre apus se arătase soarele, strecurându-și razele printre norii cenușii până la ochii mei.
Strălucirea soarelui n-am reușit s-o "prind" în fotografie; m-am mulțumit numai cu cerul mai luminos.
Acum e beznă, și se aude doar bâzâitul ventilatorului de la un magazin aflat la în apropiere. De multe luni, atmosfera îmi pare teribil de sinistră chiar și ziua...