2020-02-29

Bufnița și omida

O dată la patru ani luna februarie pare să împingă luna martie: “Dă-te mai încolo!” Și-am avut o “revelație”! De când activez pe acest blog nu am vreo postare în 29 februarie (în 2012 și 2016 nu am nici măcar o postare în luna februarie!) așa că mi-am propus să sărbătoresc această zi confecționând o bufniță pui și o omidă!
De ce tocmai acestea două?! Pentru că le am în minte de mai mult timp, dar nu sub formă de miniaturi, ci sub formă de perne decorative. Pentru pernele decorative e prea mult de lucru așa că am ales miniaturile din motocei.
Pe net am găsit și o poveste cu o bufniță și o omidă:
Într-o zi, în plimbările ei, o omidă se întâlnește cu o bufniță. Omida se adresează bufniței:
-Toată lumea spune că ești una dintre cele mai înțelepte creaturi. Spune-mi: ce te face înțeleaptă și cum pot deveni și ceilalți ca tine?
Bufnița a zâmbit și i-a spus omidei:
-Prietena mea, oricine poate fi înțelept dacă își folosește cunoștințele dobândite la momentul potrivit, în modul corect și pentru motivul potrivit. Fiecare creatură de pe Pământ are un talent; când folosism acest talent pentru a ne ajuta pe noi și pe ceilalți vom străluci. Și tu ai un talent pe care îl vei descoperi.
Omida s-a bucurat auzind ce i-a spus bufnița și a plecat fericită, răspândind cuvintele înțeleptei printre prietenii ei.
(povestea originală de Jisha Varghese)
Căutând povești cu o bufniță și o omidă am aflat că există fluturele-bufniță.
Fluturii bufniță fac parte din genul Caligo și sunt numiți așa pentru desenul de pe aripi, care seamănă cu ochii de bufniță. Mărimea lor variază între 65-200 mm și zboară numai câțiva metri deodată astfel încât păsările au unele dificultăți în a-i urmări. Zboară, în special, în amurg. Pot fi întâlniți în Mexic, America Centrală și de Sud.

2020-02-28

Motiv să trăiești. Provocare muzicală

Sursa foto: egypttoday.com (2018)
Piesa “Reason to Live” a apărut în anul 1987 pe albumul Crazy Nights al trupei americane de hard rock/heavy metal al trupei “Kiss” (fondată in anul 1973, in New York).
Cele mai multe cântece rock sunt despre depășirea limitelor, renunțarea la prejudecăți și superstiții, sunt despre puterea pe care o are omul și ce ar putea face dacă nu s-ar lasă îngrădit de tipare, de-ar avea curajul să fie ceea ce este s.a.m.d.. Baladele rock, în general, sunt despre dragoste: debutul iubirii, pierderea iubirii, regretul pentru timpul pierdut într-o iubire pentru persoana nepotrivită, căutarea iubirii. Rar, cred, sunt întâlnite balade rock (dintre cele cu impact puternic la publicul iubitor de rock) în care cineva să cânte: “N-am nevoie de iubire, mă descurc și fără” - nu-mi amintesc să fi ascultat o astfel de baladă rock.
Kiss - Reason To Live (vizualizare pe YT)
La Provocarea muzicală poate participa oricine, 
pe blog la Carmen, Ȋntre vis si realitate. 
Friendship Friday!
Consider că “Reason to Live” are ca mesaj ideea că toți suferim dacă pierdem o iubire dar nu trebuie să ne lăsăm distruși de acest fapt și - mai ales! - nu trebuie să permitem relațiilor romantice să ne definească deoarece partenerul ne poate părăsi oricând, dar asta nu anulează ceea ce suntem. Motivul pentru a trăi nu trebuie să fie o altă persoană pentru că cei care ajung să se trezească singuri într-o dimineață riscă o depresie de toată frumusețea.
[…] Out of touch, with myself for so long,
Now a feelin’ so strong comin’ over me
Down the line, there's a lesson I've learned
You can love and get burned, if it has to be
And I see a change in my life, and I'm not alone when I'm strong inside
And I realize
Everybody's got a reason to live, baby
Everybody's got a dream and a hunger inside
Everybody's got a reason to live, but it can't be your love […]

2020-02-27

Am venit să văd apartamentul

Bănuiesc că toți adulții au întâlnit oameni care nu mai pot de grija altora și oferă ajutor chiar și atunci când îi implori să n-o facă. E bine să avem în jurul nostru oameni gata să ne ajute, dar oferta de ajutor trebuie să aibă anumite limite in unele cazuri - părerea mea.
Acum câțiva ani, o doamnă vârstnică din cartier rămâne văduvă. Nici nu și-a condus bine soțul pe ultimul drum și, într-o zi, la ușa ei sună un necunoscut - îi deschide. Mirarea mea cea mare a fost că, singură în casă fiind, a deschis ușa unui necunoscut. Trec peste. Necunoscutul, zâmbind, dă să intre: “Am venit să văd apartamentul”. Femeia, la o bătaie de inimă distanță de-un infarct! Știa câte escrocherii se fac cu imobilele dar s-a gândit și la faptul că soțul are moștenitori rezervatari de care ea n-a știut. “Cine sunteți?” îl întreabă, blocându-i accesul în casă. “M-a trimis X. Mi-a zis că vreți să vindeți apartamentul de trei camere și să luați o garsonieră”. X era un prieten de familie din tinerețe. Femeia se enervează, îi spune necunoscutului să plece, pentru că nu s-a gândit niciodată să vândă, apoi se repede la telefon și vorbește cu X, furioasă, luându-l la întrebări. Ce zice tipul? “Am vrut să te ajut. Am crezut că vrei să vinzi și să te muți într-o garsonieră”. Evident, femeia i-a închis în nas, nu înainte de a-i spune să uite că ea a existat vreodată.
Cum să nu-ți stea ceasul când pățești așa ceva?! 

Am făcut mărțișoare

Anul acesta, inspirația - dar și pofta de lucrat mărțișoare - a fost departe de mine. Pentru că m-a rugat cineva să îi fac trei mărțișoare - oricare - am zis să nu refuz un amic...
Materialele nu se lăsau găsite, și nici tiparele pe care le mai am. În final le-am găsit și am decupat două capete de pisici (sunt un pic mai mari decât o moneda de 50 de bani - nu l-am decupat și pe al treilea pentru că voiam să fiu sigură că-mi iese ceva măcar drăguț. N-a ieșit. Al doilea cap din poză (primul făcut) e chiar rebut (mă gândesc cum să-l retușez, ‘că ce i-am făcut nu-i bine: pare un pisoi cu plasture pe guriță). Markerul n-a lăsat o urmă cuviincioasă pe piele. Al doilea e desenat pe partea cu “pufi” a bucății de piele și e un pic-un pic mai drăguț, dar sigur nu-i atrăgător pentru o puștoaică de școală generală.
Și-apoi mi-am amintit că am cumpărat cândva două punguțe cu motocei mai mari și mai mici, viu colorați (în poză sunt terne culorile din cauză de lumină nepotrivită pentru foto cu telefonul). Le-am cumpărat doar pentru că mi-au plăcut.
Am făcut trei mărțișoare. Un cățel, o pisica și un cap verde - are și un ciuf blond în creștet, dar în poză nu se vede. Pisica e… tristă rău - în sensul că nu e prea reușită; capul verde mi s-a părut haios, dar nu ar spune nimic unei copile.
Cățelușul galben mi-a plăcut, și am ales să mai montez doi cățeluși.
Așa că am ajuns la cinci mărțișoare din motocei și două (vorbă să fie!) din piele.
Cei trei cățeluși - în cutiile lor de transport - au plecat deja.
Probleme! Pentru mărțișoare “turtite” mai am câteva pliculețe, dar pentru mărțișoare pufoase, înalte de 4 cm, ba! Noroc cu YT! Am găsit un model de cutiuță care mi s-a părut simplu de confecționat și suficient de mare pentru pufoși; și-avem și carton colorat.
Cum se face cutia pe care am ales-o:
Pentru a treia cutiuță - roz pal - nu am poză “deoarece și pentru că”… am uitat s-o iau la pozat! Doar când am descărcat pozele mi-am dat seama. 

2020-02-26

Ce mai fac politistii locali

Ce mai fac polițiștii locali - în afară de a da cu spray în nas cetățenilor, de a îmbrânci oameni beți și de-a amenda căutătorii prin gunoaie - nu prea știu, pentru că n-am mai văzut unul de mult (doar la tv ce-am mai văzut). Știu, însă, ce ar trebui să facă, în conformitate cu legea 155/2010 (legea poliției locale). Între alte atribuții sunt și conform articolului 6:

lit. d) acționează pentru identificarea cerșetorilor, a copiilor lipsiți de supravegherea și ocrotirea părinților sau a reprezentanților legali, a persoanelor fără adăpost și procedează la încredințarea acestora serviciului public de asistență socială în vederea soluționării problemelor acestora, în condițiile legii;

Dacă ar patrula prin orașe poate că atunci am vedea mai puțini copii la cerșit, mai puțini cerșetori în general, mai puțini copii și tineri care merg pe stradă inspirând din pungile cu prenadez și mai puțini oameni care dorm pe bănci, prin intrȃndurile de la scările de bloc sau prin tufe.

Cerșetoria este contravenție, conform art 2 al. 4 din L. 61/1991 republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice:

apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum și determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte.

Adultul care e prins la cerșit alături de un minor săvȃrșește o infracțiune conform codului penal, art 215: Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezența unui minor, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Din L. 155/2010, art 6 lit. i) polițiștii locali constată contravenții și aplică sancțiuni pentru nerespectarea normelor legale privind conviețuirea socială stabilite prin legi sau acte administrative ale autorităților administrației publice centrale și locale, pentru faptele constatate în raza teritorială de competență.

resturi, moloz pe spatii verzi

Ca să vezi! Și noi ne plângem că orașele sunt murdare, printre altele!

Pentru a aplica dispozițiile din Ordonanța de Guvern 21/2002 privind gospodărirea localităților fiecare primărie /consiliu local trebuie să aibă un regulament de aplicare, o hotărâre de consiliu. În Brașov, una dintre aceste H.C.L. este 153/2010, modificată și completată de-a lungul timpului. Se referă, în special, la spațiile verzi. În art. 50 scrie: sunt interzise și constituie contravenții următoarele fapte:
al. 7) aruncarea de țigări, ambalaje de orice tip, resturi menajere, materiale de construcție pe spațiile verzi;
al. 24) depozitarea, manipularea, transportul de deșeuri vegetale, menajere sau provenite de la decopertarea solului și săpături, ambalaje, combustibil, unelte, utilaje etc. pe domeniul public și privat al municipiului Brașov;
al. 34) nerefacerea în termen de 48 de ore a stării inițiale a terenului după intervențiile legale făcute de persoane fizice sau juridice.

Mai sunt multe altele scrie în HCL și prin legi, dar cred că s-a înțeles: legislație există, doar că nu prea există oameni care să urmărească aplicarea legilor. De fapt, ei există, și au atribuții în acest sens, dar sunt scumpi la vedere. Polițiștii locali, în plimbările lor în interes de serviciu, pot observa multe nereguli, pot surprinde în fapt pe unii și alții încălcând legea și pot avea un cuvânt de spus, un proces verbal de întocmit - apoi să verifice că neregulile au fost rezolvate. Ei pot vedea chiștoacele de la țigări împrăștiate în zona verde a unor magazine, molozul care zace pe ici-colo și pot cerceta ce și cum, pot atenționa și pot amenda. Dar unde sunt polițiștii locali? Sigur, știu adresa sediului, dar ce folos? Să depun o plângere scrisă? Să nu și duc la sediul lor contravenienții?

Nu afirm că nu se prezintă cȃnd sunt solicitați undeva dar in acele cazuri ei ajung să constate fapta, fiind, astfel, un fel de agenți constatatori, nu angajați care veghează la ordinea și liniștea publică.

Mai multe fotografii la Miercurea fără cuvinte.

In jurul unui singur bloc. Miercurea fără cuvinte



Fotografii pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen.



2020-02-25

COVID-19 versus SARS

Specialiștii au considerat epidemia cu virusul (coronavirusul) SARS ca fiind prima pandemie a secolului XXI. Epidemia de SARS (sindrom respirator sever acut) a fost descoperită în sudul Chinei, prin provincia Yunnan și a făcut ravagii între noiembrie 2002 - iunie 2003.

Perioada de incubatie 2-14 zile. Autoritățile chineze nu au anunțat Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) și virusul a făcut câteva victime în 29 de state. Nu există tratament pentru acest virus, dar se folosesc antipireticele (medicamente care ajută la scăderea febrei), între altele.

Simptomele sunt febra (38 garde C) și pneumonia. Au fost infectați 8098 de oameni în opt luni, dintre care 774 au decedat. Rata de mortalitate ar fi fost de 11% (9,6 % altă sursă) - dintre cei sub 24 de ani infectați au decedat 1%, dintre cei cu vârstă peste 65 de ani fiind cei mai mulți decedați.

Cauzele SARS ar fi - zic unii - carnea de animale sălbatice vândută în piețele din China (virusul “venind” pe “filiera” liliecilor). S-a constatat atunci că ar fi fost ceva probleme într-un laborator unde se studiază bolile contagioase și un laborant infectat ar fi răspândit boala.

COVID-19 și SARS au în comun 80% din codul genetic.

În anul 2017, un cercetător chinez de la Institutul de Virusologie din Wuhan, după ani de studii, a descoperit o peșteră cu o anumită specie de lilieci în provincia Yunnan și a constatat că aceștia poartă tulpina unui virus cunoscut sub denumirea de coronavirus.

COVID-19 (SARS-CoV-2) are ca simptome febra, tusea seacă și pneumonia in cazuri grave. Nu există tratament, dar se folosesc antipireticele, între altele - chinezii, totuși, au anunțat că testează două medicamente antivirale împotriva COVID-19 și rezultatele vor fi făcute publice în cca. 3 săptămâni.

Se presupune că tot de la lilieci a pornit și această boală. Perioada de incubație până la 14 zile (tocmai se presupune că perioada de incubație ar fi de 29 de zile).

Pandemia a izbucnit în Wuhan, provincia Hubei în decembrie 2019 și până acum ar fi fost infectate circa 80 de mii de persoane (peste 70 de mii in China), dintre care au decedat circa 2500 (majoritatea in China). Deși 2019-ncoV (sau virusul Wuhan) pare să aibă o rată de răspândire mai rapidă, rata mortalității este de 1-2%. Se afirmă că in 85% dintre cazurile din China sunt forme ușoare. Zi de zi, oficialii diferitelor state anunță câte un caz de infectare. Tocmai ce am aflat că și Kuweit a raportat un caz.

Mi se pare interesant faptul că Departamentul de Sănătate Publică american și Centrul de Control al Bolilor (CDC), când au raportat un caz de infectare au declarat că virusul NU se răspândește în comunitate și în afară de metodele igienice de prevenție a bolilor respiratorii nu recomandă alte măsuri. O.M.S. a declarat epidemia ca fiind urgență internațională de sănătate publică. Numărul de noi îmbolnăviri în China scade continuu dar OMS avertizează că infecțiile din afară țării se pot încă răspândi.

Oamenii sunt bombardați zi de zi cu informații despre dezastrul pe care-l face acest virus. În unele orașe din lume armata e în stradă pentru ca oamenii să respecte carantina impusă pentru câteva cazuri. Zău dacă-mi amintesc să fi fost această isterie generalizată prin anii 2003-2004, când s-a aflat despre epidemia SARS din China, acel coronavirus fiind mult mai periculos, inclusiv prin rata mortalității.

Unii jurnaliști exagerează, știrile false s-au răspândit rapid și unii bombardează mintea cetățenilor cu fel și fel de statistici alarmante, motiv pentru care O.M.S. a “inventat” un nou termen: infodemia, adică răspândirea de informații false, incorecte sau incomplete. Conform reprezentanților O.M.S. e prima dată când se confruntă cu o astfel de epidemie mediatică.

Actualizare 19 februarie 2021: prin mai toate sursele de "informare" in masa se aud voci "specializate" care vorbesc (cu o deosebita satisfactie, pare) despre o noua varianta a virusului, mult mai contagioasa (chiar daca nu la fel de "mortala") si care ne va tine inchisi in case inca vreo cateva luni - un an - de acum inainte.
Actualizare 23 martie, ~ ora 15
Vindecati: 73; infectati: 576; carantina: 5066; izolare: 72.247; decedati: 5.
Actualizare 20 martie
La ora 13 erau 308 cazuri confirmate, intre care 11 pacienti la terapie intensiva (doi in stare grava). Unii dintre cei infectati s-au vindecat. In lume, 3 romani au murit si 29 sunt confirmati pozitiv.
In 16 martie a fost instituita starea de urgenta, ceea ce inseamna derogarea de la Conventia Internationala a Drepturilor Omului pe o perioada de 30 de zile cat s-a hotarat starea de urgenta. In europa numai 4 state au ales aceasta cale: Romania, Republica Moldova, Letonia si Armenia.
Decretul de instituire a starii de urgenta:
https://www.presidency.ro/ro/media/decret-semnat-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis-privind-instituirea-starii-de-urgenta-pe-teritoriul-romaniei
Actualizare 13.03, ~ ora 22
In Ro sunt 82 cazuri confirmate; SUA si alte state au declarat starea de urgenta; cele mai multe aeroporturi anuleaza zborurile catre si dinspre statele afectate; Italia e inchisa total - sunt deschise magazinele alimentare si farmaciile, oamenii sunt obligati sa ramana in casa iar daca sunt pe strada trebuie sa dovedeasca o urgenta.
Actualizare 9.03, ora 13:30
Persoane diagnosticate 15; la TV au spus 16. Pe site-ul ministerului sanatatii esti trimis din site in site sa afli “informatii corecte”, actualizate in timp… real? Pe site-ul departamentului pentru situatii de urgenta scrie, ieri, despre 13 persoane (actualizari se fac din 7 in 7 zile?)
Dintre cei 15 diagnosticati 5 s-au vindecat.
De azi, de la ora 12, cursele aeriene spre si dinspre Italia au fost suspendate. Adunarile cu peste 1000 de persoane au fost anulate si sunt interzise. Adunarile sub 1000 de persoane sunt permise numai cu autorizatie daca sunt serios justificate. Cercetatorii chinezi au descoperit intre timp o noua tulpina a acestui coronavirus, una mai agresiva. Probabil ca o luam de la capat.
Actualizare 03.03, ora 14
A fost confirmat al patrulea caz; unul dintre primii trei bolnavi s-a vindecat si este externat.
Actualizare 27.02. ~ ora 20
A fost confirmat primul caz de infectare, la un bărbat din Gorj care a fost la vȃnătoare cu italianul din Rimini. Respectivul e in stare bună și nu are simptome.
Actualizare 26.02, ~ ora 15
Info de la reprezentanții Ministerului Sănătății: pȃnă la această oră in Romȃnia nu e confirmat nici un caz de coronavirus. (știrile false despre “primul caz” au fost “dovedite”)

Despre instigarea la panica doar amintesc. E suficient sa arunce cineva un bulgare de zapada la vale ca se vor gasi doritori sa-l tot rostogoleasca, si cel care a initiat bulgarele sta doar si priveste ca se intampla ce-si doreste, fara a mai face vreun efort.
Surse info:
https://en.wikipedia.org/wiki/Severe_acute_respiratory_syndrome
https://www.businessinsider.com/china-wuhan-coronavirus-compared-to-sars-2020-1
https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/situation-reports
https://raportuldegarda.ro/articol/oms-infodemia-coronavirus-studiu-transmitere-virus-mediatic-sars-cov-2-facebook-google-lista-surse-autorizate-informare/

2020-02-24

Moda fără șosete

În iarna asta ce-a trecut - nu e ca și cum ar fi fost cu adevărat iarnă, dar au fost și muuulte zile geroase și câteva cu zăpadă - am tot văzut adolescenți, în special, și tineri care umblau fără șosete în ghete, adidași sau ce aveau ei. M-am tot întrebat ce-i în capul lor! Chiar vor să-și distrugă rinichii?
Intr-o seară, în stația de autobuz, am văzut o puștoaică în adidași, fără șosete, cu blugi destul de scurți - să se vadă gleznele goale! - cu o pufoaică descheiată. Nu aș fi băgat-o nici pe ea in seamă mai mult dacă nu era răcită rău. Tușea de mama focului fără a-și pune, măcar, lăbuța la botic! Își ștergea nasul din minut în minut! Nu părea “fără adăpost”. 
“Oripilată”, când ajung acasă îmi exprim nedumerirea în legătură cu toți aceștia pe care i-am văzut fără șosete când gerul pișcă vârfurile nasurilor. Și aud: “Tu nu știi că e moda de acum?” Diiiiing! Neuronul meu a amețit pe loc! Cât de sărac cu duhul trebuie să fie cineva să iasă în ger cu adidași și fără ciorapi? Pe bune dacă nu încep să sufăr și eu de scenarită: cineva chiar vrea să rărească populația lumii și o face prin orice metode - unele dau rezultate mai târziu, dar sunt rezultate sigure: boli de rinichi, de oase… Bucuria “bigfarma”! Culmea ar fi ca toți acești amețiți să fie între cei care…”mănâncă sănătos”! Tot sănătos tușesc să-și scuipe plămânii și își suflă nasul până le cade vârful. Vara mai treacă-meargă, fără șosete, dar iarna?!
Oare chiar am îmbătrânit și nu mai înțeleg moda?! Nu e ca și cum aș fi înțeles-o vreodată, cu adevărat, dar nu m-am “oripilat” până acum.

Din punct de vedere al sănătății nu e indicat să purtăm încălțămintea (tot ce e “închis”, mai ales) fără șosete / ciorapi. Oricât de curate ar fi picioarele, acestea transpiră și în transpirație sunt bacterii, bacteriile se dezvoltă rapid în medii umede. Picioarele le speli, dar trebuie să dezinfectezi și încălțămintea. Nu toate modelele / materialele pantofilor sunt suportate pe picior fără șosete sau ciorapi și se pot forma bătături sau “rosături” - o rană deschisă într-un pantof plin cu bacterii e tot ce-și poate dori cineva? Există și riscul unei infecții fungice (afectează unghiile de la picioare). Când picioarele transpiră, în încercarea corpului de a-și regla temperatura, pot mirosi urȃt, și greu se scapă de mirosul urȃt din pantofi, dacă nu sunt des curățați și interior, aerisiți.
Există șosete “invizibile” (foarte scurte) care urmează forma pantofului și șosete fără călcȃi.
Și pentru că aleg sănătatea și confortul în detrimentul modei prefer să port șosete/ciorapi la pantofi și adidași, dar nu șosete din “plastic” sută la sută, care pot face la fel de rău ca nepurtatul șosetelor. 

Atenție la mașini. Citate favorite

Zigzagul norocului și alte povestiri este o carte polițistă scrisă de E. Braghinski și E. Reazanov, apărută la Editura Univers, București, 1972, și tradusă de Dan Demetrescu. Am cumpărat-o de curând, de la un anticariat stradal - o căruță plasată într-o zonă intens circulată din Oradea. Nu m-am gândit să fotografiez anticariatul. Am luat o poză de pe pagina lor de FB:
https://www.facebook.com/salvatoriidecartioradea/?ref=page_internal
Nu e spectaculoasă cartea, dar e scrisă cu umor (cu ironie la comunismul din Rusia anilor 1960, cartea fiind publicată prima dată in 1969, cu ironie la anchetatori si infractori, la adresa oamenilor, in general); cititorul are șanse egale cu scriitorul de a deduce cine este infractorul. Am ales câteva dintre citatele care m-au amuzat în prima povestire (scrise cu albastru).
₪₪₪
Citate favorite, ȋntȃlnirea săptămȃnală găzduită de Zina, gȃndită ȋmpreună cu Ella, la care poate participa oricine scrie o postare cu citate care i-au atras atenția ȋntr-o carte sau în altă parte și pe care o ȋnscrie în tabelul ȋntȃlnirii de luni.
₪₪₪
Cititorii se dau în vânt după romane polițiste. E plăcut să citești o carte, când știi dinainte cum o să se sfârșească. Și, în general, te unge la inimă să te simți mai deștept decât autorul…
Așadar, era beznă adâncă. Cernea o ploaie măruntă. Rarele felinare licăreau anemic - de ce să mai luminezi un oraș oricum în întuneric? De o parte și de alta a străzii se înălțau, multe, blocuri gemene, cu ferestrele ca niște hăuri întunecoase. Era un mister cum își găsesc casele fericiții proaspeți locatari, mai ales noaptea. […] Era o noapte atât de neagră, tăcută și pustie, încât fără să vrei îți venea să comiți un delict.
*
Proprietarul de autoturism n-are timp liber. Când nu-l repară, nu-l lustruiește, nu-i umple rezervorul cu benzină, nu-i umflă cauciucurile, nu cutreieră orașul căutând piese de schimb, nu transportă pe la casele lor pe cunoscuții săi sau pe cunoscuții cunoscuților, e sub tensiunea fricii. Obișnuita frică animalică - să nu i se fure mașina. Fiecare proprietar e convins că pe hoț îl ademenește numai averea lui mobilă. Ciudată ȋngȃmfare!
*
Vecina se vântură toată ziua prin bloc, cerând o ceapă, un piramidon, o linguriță de ceai, doi morcovi, o ceșcuță de zahăr sau o felie de pâine. Totdeauna îi lipseau lucrurile strict necesare - din celelalte avea prea destule. Mutarea dintr-o locuință cu dependințe comune într-una separată fusese pentru ea o adevărată tragedie.
- Mulțumesc, ți-o dau înapoi, zise vecina, care suferea de amnezie permanentă.
*
Sâmbătă și duminică, milioane de cetățeni sătui de mirosul benzinei dau năvală afară din orașul iubit. Peste mii de ani, arheologii vor dezgropa așezările sălbaticilor contemporani și vor studia de-a fir-a-păr nivelul industriei de conserve și băuturi alcoolice de la mijlocul veacului al douăzecilea. Orășenii cu unul sau mai mulți copii sunt siliți să ia contact cu natura în tot sezonul caznelor de vară, întrucât vor ca scumpele lor odrasle să zburde la maximum printre rarii mesteceni păstrați ca prin minune. Aceeași arheologi ai viitorului vor mai avea de furcă să descifreze monumentul martirului necunoscut, încărcat cu sacoșe de bronz și cu copii de bronz, pe fondul unui trenuleț de vacanță abstracționist, în basorelief. Monumentul cu pricina n-a fost încă ridicat, dar la prima ocazie îl va realiza vreun membru zaharisit al Uniunii artiștilor plastici.
₪₪₪
Fragmentele sunt din povestirea “Atenție la mașini!”,  despre un hoț de mașini marca “Volga”.

2020-02-21

Ghicesc cifra la care te-ai gȃndit

Ȋntre jocurile care s-au bucurat de mult succes cȃnd eram copil se numără și “Jocul ghicitoare”. Cu acest joc pot fi ghicitoare - nu in sensul de enigmă, ci in sensul de… “cititoare de numere in mintea omului”. E foarte simplu!  

Jocul are două serii de cartonașe: seria A, cu numere de la 1 la 31 și seria B, cu numere de la 1 la 99.


Seria A
Nu mă credeți că ghicesc numărul la care v-ați gȃndit?! Puteți face proba: alegeți un număr de la 1 la 31 (din seria A) și indicați-mi toate cartonașele (figurile din seria A) pe care se află și eu vă spun numărul la care v-ați gȃndit.
Seria B
La fel in cazul seriei B, dar prefer seria A.

2020-02-20

Cu drujba prin cartier

Zilele trecute i-ar mi-a zgȃriat creierul zgomotul făcut de drujbele specialiștilor în tăiat copaci! În fiecare an vin să taie uscături, să toaleteze ciuntească arbori. Așa au făcut și luni, pas cu pas.
Au tăiat copăcei care aveau tulpinile încă subțiri, dar verzi, au tăiat o parte dintr-o tuia care încurca pe ăia care bagă marfă la magazinul de la parterul blocului, au tăiat din crengile unui brăduț, au tăiat ramurile verzi ce crescuseră cam un metru dintr-un ciot lăsat cu mai mulți ani în urmă, au tăiat câteva tufe care primăvara aveau floricele albe și au cosmetizat ciuntit câțiva arbori tăind crengi, dar nu de la inel, cum ar trebui, ci de unde li s-a părut lor potrivit. De coroanele unor arbori nu mai zic: arată că niște brațe fără mâini, și din acele cioate vor crește ramuri multe și mărunte care vor ajunge să sece copacii de sevă.
În schimb, au lăsat crengile uscate și aplecate ale unui brad anemic, un copac înalt și uscat - nu mai ȋnfrunzește de câțiva ani, și li s-a atras atenția asupra aspectului dar lor, se pare, nu le trebuia un pom uscat. Au curățat cam tot ce ar fi putut rămâne și au lăsat ceea ce ar fi trebuit tăiat. Dar nu te pui cu specialiștii!
Taie ăștia tot ce se numește copac și reține in scoarță carbon să putem respira noi… Momentan, Tȃmpa a scăpat de a fi chelită pentru drum forestier, zic ei… Dar primarului nu i-a ieșit din cap ideea.
Cum, naiba, pot fi opriți ăștia de la a distruge totul în calea lor?! Nu muncitorii care taie, efectiv, ci aceia care-i trimit să facă norma de lemne… În lumina legii, mai întâi vin niște specialiști de la ocolul silvic și marchează ce trebuie tăiat, unde, cum… Așa… ăștia răresc după ureche ce li se pare lor că nu arată bine. Și tot prin lege se dispune că unde tai, plantezi. N-am văzut nimic plantat în ultimii ani de tăieri.
Cu ceva ani in urmă, alături de câțiva vecini, am scris la primărie și am reușit să-i oprim să radă aproape tot din zonă pentru locuri de parcare și fluidizarea circulației! Se pare că vor să recupereze ce au fost obligați să lase atunci… Acum or vrea să facă loc pentru cușca în care vor fi închise containerele în care se presupune că vom arunca gunoaiele selectiv? Câtă mizerie e prin celelalte cuști pentru containere!! Cică vor fi încuiate! Chiar și în cele încuiate - până să le fie distruse ȋnchizătorile - am întâlnit oameni care scotocesc prin containere; și am văzut - în prea multe cazuri - o singură mașină de gunoi în care sunt deșertate toate containerele în care “fraierii” aruncă selectiv sperând că fac un bine Naturii. O plăcere să arunci gunoiul selectiv in Ro, să atingi capacele slinoase ale pubelelor, să calci in zoaiele scurse…

Instrucțiuni (regulament) despre cum trebuie procedat corect la toaletarea copacilor, între altele:
In fotografie este un exemplu de tăiere incorectă a coroanei arborilor. Nu știu voi, dar eu am văzut foarte mulți copaci toaletați ciopȃrțiți in acest fel.

Roaba cu trandafiri uscați

Într-o zi din luna noiembrie anul trecut gândurile păreau că au luat-o razna sub fruntea mea și aveam nevoie de o ocupație care să le stopeze, o activitate fizică “repetitivă”. Spălatul rufelor sau vaselor n-are farmec pentru că gândurile tot razna rămân, așa că mi-am amintit de un videoclip în care erau confecționate decorațiuni cu ghivece și sfoară. N-am avut acces la videoclip pentru că salvasem linkul în computerul bușit (nu l-am regăsit pe YT), dar pentru că mi-a plăcut foarte mult am ținut minte cum se face.
Am ales un ghiveci (diametrul de 12 cm) din cele subțiri în care se vând, de regulă, plantele în magazin, pentru a fi replantate în grădina. În jurul lui am lipit bețișoare (tăiate din bețișoare de bambus pentru frigărui) nu mai lungi decât înălțimea ghiveciului (8 cm) și le-am lipit la distanță de câțiva centimetri între ele, numai la baza ghiveciului, apoi am început să înfășor sfoară din cȃnepă printre bețișoare (pe sistemul în care se împletesc coșurile din nuiele). Pe fundul ghiveciului - in interior și in exterior - am lipit discuri din carton pe care le-am ȋmbrăcat in material textil asortat.
Roțile sunt confecționate din bucăți de carton mai gros, înfășurate în sfoară și lipite de corpul ghiveciului; mânerele roabei sunt din sârmă groasă și sfoară. Decorațiunea poate fi folosită și pentru a masca orice vas de sticlă in care pot fi puse plante in apă.
Roaba mea (cu roți cu tot are 14 cm ȋnălțime) nu e la fel de reușită ca cea din videoclip dar cine nu vede originalul zice că e destul de reușită și unora le-a plăcut chiar mult pentru că au vrut și ei, doar că eu am scăpat de năvala gândurilor și nu mai am răbdare să înfășor sfoară în jurul încă unui ghiveci.

2020-02-19

Perspico și 15-puzzle, jocuri de logică

Fără o intenție anume, săptămȃna aceasta pare a fi, pentru mine, “săptămȃna jocurilor copilăriei”. Pentru că tot m-am pornit, scotocesc prin amintiri și prin cutii. Regăsind jocurile ȋmi amintesc și multe secvențe de viață pe care le credeam uitate. Poate nu degeaba se zice că, de fapt, nu uităm nimic dar nu reușim să găsim in “album” tot ce a ȋnregistrat creierul. Sunt oameni - numărați pe degetele de la o mȃna (cei despre care se știe) - care nu uită nimic-nimic! Cred că e foarte obositor așa ceva! Una este să ȋți amintești din cȃnd in cȃnd cȃte ceva din trecut (chiar și cu lux de amănunte) și alta este să-ți amintești absolut tot! Revin la jocuri!

Perspico e un joc de logică în care folosim niște cuișoare colorate, din plastic. Mi-a plăcut foarte mult jocul și m-am descurcat onorabil (pentru că nu aveam de adunat, înmulțit etc.). Nu mai știu câte “cuișoare” trebuie să fie, dar mă gândesc că sunt toate. Dimensiunile cutiei: 12/5,5 cm.
Se joacă foarte simplu, numai în doi. Jucătorul A alege “cifrul”, înfigând patru cuișoare (diferit colorate) în găurile de pe laterala capacului cutiei. Jucătorul B trebuie să-l descopere (din numai șase încercări), plasând cuișoare în găurile de pe fața capacului.
cuisoare colorate de la Perspico infipte in gaurelele de pe capac
Folosind cuișoarele albe și pe cele negre, jucătorul A ghidează pe B dacă a nimerit culoarea și locul în care sunt plasate cuișoarele ce formează cifrul: un cuișor alb pentru unul în culoarea existentă în cifrul ales de B dar într-o poziție incorectă; un cuișor negru pentru o culoare pe care B a poziționat-o corect și niciun cuișor pentru culorile care nu se regăsesc în combinația aleasă de A. Jucătorul B află indiciile treptat, dar nu știe care cuișoare sunt puse și care nu - aici intervine logica, perspicacitatea. Dacă B reușește, în cele șase încercări, să afle combinația aleasă de A a câștigat, dacă nu, poate relua jocul.
Nu am găsit informații despre inventator, dar am căutat numai in limba romȃnă.
jocul cu patratele numerotate care trebuie aranjate in ordine crescatoare
15-puzzle. Tot în categoria jocurilor de perspicacitate intră și pătrățelul cu plăcuțe numerotate, unde trebuie să plasăm numerele în ordine crescătoare, de la 1 la 15, glisȃnd plăcuțele. Nu mai știu cum numeam noi acest joc (am înțeles că are multe denumiri), dar am avut mai multe de-a lungul timpului, inclusiv unul în culoarile celui din foto (fotografia este de pe pagina de FB a Asociației Muzeului Jucăriilor București). Era joacă de copil să o facem, dar concuram “cine le așază în timpul cel mai scurt”.
Acest joc, scrie pe pagina amintită mai sus, ar fi fost adus în România în anii 1930, din America, unde circula încă de prin anul 1870 - nu e cert cine este inventatorul acestui joc dar sunt vreo doi care și-au disputat paternitatea. La acea vreme, scrie pe wikipedia în engleză, jocul ȋnnebunise pe americani. Jocul s-a răspândit repede și în Europa, sub diferite denumiri (în Franța, de exemplu, se numea Taquin).
Pe același sistem era și jocul în care trebuiau reconstituite imaginile personajelor principale din filmul de animație The Flintstones (Aventuri din epoca de piatră).
Familia Flinstone in joc cu patratele mobile care trebuie mutate astfel incat sa apara imaginile celor patru membri adulti ai familiei
L-am avut și pe acesta, tot în mai multe culori, dar această fotografie este tot de pe pagina muzeului.

De pază la Cetatea Oradea. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen.
Happy WW!

2020-02-18

Animale din continente, un joc educativ

Acest joc cu 60 de cărți (cu animale grupate pe regnuri) este cel pe care, la bloc, l-am jucat toți copiii, cu cea mai mare plăcere. Ne adunam pe o pătură, în zona verde, la masa de ping-pong sau într-o scară de bloc când ploua afară, împărțeam cărțile în mod egal (jocul e recomandat să fie jucat cu 2-6 jucători, dar noi eram mult mai mulți uneori, și farmecul nu se pierdea) și-i dădeam drumu’, cu rapiditate și multă veselie. Nu jucam tocmai după regulament, dar principiul era respectat. Cică, era pentru copii de până la 14 ani. Noi eram, unii, în ultimul an de liceu când încă mai jucăm. Era foarte simplu: după ce cărțile erau împărțite le țineam cu fața în jos și întorceam cartea care “venea la rând”; primul jucător întorcea o carte, în mijloc, din teancul aflat în fața lui; ceilalți făceau același lucru - cel care avea cartea cu numărul cel mai mare le lua pe toate cele adunate în centru.
Când se nimerea ca doi sau mai mulți jucători să plaseze cărți cu aceeași valoare se numea “război” și cei în cauză puneau în teancul de la mijloc câte cărți erau indicate pe cele aflate în “război”: 7, de exemplu, dacă șapte era cifra comună. Câștiga cel care “aduna” toate cărțile. În celelalte variante de joc e ceva mai complicat pentru că trebuie avute în vedere cărțile așa cum sunt ele grupate pe continente, și jucătorii pot vedea cărțile pe care le au. Jocul este menit să învețe pe copii despre continente și despre anumite animale. Pe fiecare cartonaș sunt desenate diverse vietăți și sub imaginea vietății sunt scrise câteva date despre. Nici nu știam că există unele animale!
Tata a cumpărat acest joc, și ne-a învățat să-l jucăm după regulamentul scris de inventatorul jocului. Înainte de orice, însă, am citit cu mult interes despre toate acele animale, păsări și reptile - despre unele abia atunci aflam. 
Tata m-a învățat să joc “Animale din continente” (și multe alte jocuri pentru copii) și tot el m-a învățat, destul de devreme, să joc șah și poker.
Despre inventatorul jocului “Animale din continente” am aflat mult după anul 1989, când s-a încheiat (teoretic) era întunecată a comunismului. Se numește Ioan Nicolau, născut în Cȃmpulung Muscel - nu știu dacă mai trăiește, dar ar avea vârsta de 90 de ani cel puțin. Este creatorul celor mai multe jocuri de logică românești. El a pictat toate imaginile  care apar în acest joc!
Ioan Nicolau a fost student la Arhitectură, dar a fost dat afară când tatăl sau a fost arestat politic și trimis să lucreze la “canal”. S-a înscris la Politehnică (mașini și utilaje agricole), apoi la Arte Plastice, dar trebuia să se întrețină. A avut noroc cu un fost coleg de liceu care era redactor la Revista Mugurașul - pe care l-a întâlnit întâmplător pe stradă (în anul 1951) - și a ajuns să deseneze un titlu pentru revistă, și să fie plătit pentru asta. Mai apoi i s-a cerut să realizeze o pagină de jocuri pentru copii. Colegii discutau că nu pot fi inventate jocuri fără zar; el le-a dovedit că se poate. Din acel moment a inventat numai jocuri fără zar. Făcând acele jocuri în revistă a fost angajat instructor la Palatul Pionierilor din București, unde a avut posibilitatea să dea viață diferitelor jocuri pe care le-a creat - timp de 50 de ani a inventat jocuri logice. El făcea și ilustrațiile.
Animale din continente s-a vândut într-un milion de exemplare în doar câțiva ani de la lansarea pe piață (1959). Autorul a primit atunci 23 de mii de lei, ca drept de autor, dar Ceaușescu i-a blocat încasările pentru că jocul stabilise încasări record. La acel moment Întreprinderea Poligrafică Timișoara (acum rasă din temelii pentru a face loc unui complex) deținea monopolul în domeniu. În 1957 jocul a apărut (alături de altele nouă) în cartea “Construiți-va singuri jocuri” - a cerut drepturi de autor pentru această carte care a apărut în 250 de mii de exemplare. A publicat apoi cartea-joc “Proverbe hazoase” care conținea, prin ilustrații, 84 de proverbe pe care trebuiau să le învețe copii. A creat și jocuri care-i învață pe copii alfabetul, îi învață despre animale, despre pești (și adunare), îi învață tabla înmulțirii.
Între jocurile inventate de Ioan Nicolau sunt și unele reeditate:
Animale din continente, in primul rȃnd.
Bătălie navală, un joc asemănător, ca fel de gândire, cu șahul. E un joc de strategie pentru doi jucători; testează logica, puterea de analiză și atenția. Fiecare jucător are o armată cu șapte vase (un crucișător, două distrugătoare, și patru vedete); cele trei tipuri de vase au lungimi, valori și posibilități de mutare diferite și trebuie să cucerească cheiul celuilalt jucător.
Acest joc de logică, de socoteli, a fost premiat, pe vremuri, la un concurs de jocuri al Palatelor Copiilor din CAER, care se ținea la Leningrad  - România a ocupat primul loc atunci.
Zoo alfabet, un joc cu diferite animale în mișcare, ale căror denumiri încep cu literele scrise pe o planșă, copiilor fiindu-le ușor să învețe alfabetul. E un joc care dezvoltă vocabularul, atenția și coordonarea ochi-mână.
Jocul proverbelor, un joc în care trebuie găsită imaginea care se potrivește fiecărui proverb; dezvoltă vocabularul copiilor, atenția și agilitatea.
Unele dintre jocurile inventate de Ioan Nicolau sunt recreate și readuse pe piață de o companie din Sfântul Gheorghe, profilată pe producția de jocuri și jucării, care și-a început activitatea prin anul 2001, cu fabricarea de puzzle-uri. Produsele acestei companii sunt comercializate în țară, dar și în mai mult de peste 20 de alte state. 
Ioan Nicolau n-a stat degeaba după anul 1989, cȃnd cele mai multe jocuri inventate de el au dispărut de pe piață. Este designer vestimentar, modelele lui ajungȃnd la Paris, și creator a sute de coliere unicat, din agate.

Vis de Făurar. Jocul celor 12 cuvinte(tema 237)

A-nceput să ningă liniștit, cu fulgi mari, pufoși. Îi văd pe fundalul cerului ca pe niște puncte puse cu cerneală alb din toc pe o sugativă neagră. Seara s-a lăsat de ceva timp, luminile pe stradă s-au aprins și stratul alb de nea pare să crească de la minut la minut. Perdeaua de bumbi înghețați este atât de deasă încât abia se vede la distanță de câțiva metri de fereastră. Mă pregătesc să ies din casă, să mă joc printre fulgii reci, să-mi afund picioarele în zăpada moale, și strălucitoare în lumina caldă a felinarelor.
Cerul e de catifea și cerne neîncetat fulgii atât de mult așteptați! Și ninge, și ninge… Ramurile copacilor sunt deja grei de omăt, și totul e alb, curat. Lumina artificială reflectată în zăpadă face ca totul să pară mai luminos. Totul strălucește! E frig, dar nu ger, aerul miroase a proaspăt. Numai urmele mele sunt pe zăpadă și mă bucur că e așa! Sunt o egoistă! Sunt prima care se bucură de această ninsoare, pentru că e trecut de miezul nopții și ceilalți dorm acum. Vor vedea zăpada a doua zi și mulți se vor bucura!
Perdeaua de nea e tot mai deasă, și mă hotărăsc să pornesc spre casă! Sunt ninsă toată, părul mi-e ud de la zăpadă și tare veselă sunt! Poate că mâine voi plămădi un om de zăpadă! Poate că mâine mă voi arunca unde e zăpada mai mare… Poate că mâine… Tocmai e mâine și m-am trezit! Alerg la fereastră: totul e cenușiu, pe asfalt sunt pete de bălți înghețate, pe firele de iarbă e brumă…
₪₪₪
Exercițiu de imaginație: Jocul celor 12 cuvinte găzduit de Eddy pe blogul său, Cartim.
Tema: Vis de Făurar.
Fotografia este de pe blogul lui Eddy.

2020-02-17

Marocco, un joc de dexteritate

jocul cu betisoare din plastic: marocco

Alunecată pe panta amintirilor mai greu cu frâna! Dacă e o iarnă fără zăpadă…!

Căutând abacul, despre care am scris inspirată de articolul Potecuței pe care l-am amintit aici, am găsit și câteva dintre jocurile vechi. Unul dintre acestea este Marocco (amintit in comentariile de la Potecuță), un joc cu bețișoare. În cutie mai sunt numai 39 de bețișoare, de 18 cm lungime - probabil că au fost 41, cum ar trebui să fie în Marocco clasic; mini Marocco are 31 de bețișoare (punctaj maxim 145 puncte) și Marocco uriaș are 26, lungi de 93 cm (punctajul maxim e de 200 de puncte).

Jocul se mai numește Mikado - am aflat ieri, căutând pe net unele informații despre joc. N-am uitat cum se joacă, dar am uitat valoarea bețișoarelor (am găsit informații pe wikipedia). În jocul meu, bețișorul verde valorează 20 de puncte, fiind numai unul verde; cele albastre, 5 la număr, valorează fiecare 5 puncte; și aici mă opresc cu “adaptarea punctelor” pentru că diferă și numărul de bețișoare - și culorile - față de cele aflate în tabelul de pe wiki. În funcție de numărul lor au valoare: cu cât sunt mai puține cu atât sunt mai bine punctate - totalul de puncte trebuie să fie 170. Cred că jucătorii pot alege ce valoare să aibă bețișoarele.

Se poate juca cu doi până la șase jucători (copii sau adulți). Nu e interzis jocul de unul singur! Bețișoarele se țin mănunchi, vertical pe masă (sau oriunde pe o suprafață dreaptă sau nu), și sunt lăsate să cadă, să se încurce. Pe rând, fiecare colectează bețișoare până când mișcă unul dintre cele aflate în grămadă. Câștigă, evident, cel care are cel mai mare număr de puncte. Jucătorul care a extras bețișorul Mikado (noi nu-i ziceam așa), de exemplu, se poate folosi de acesta pentru a extrage altele. Ultimul bețișor ridicat nu se calculează la punctaj. Jucătorii se pot ridica in timpul jocului, dar nu au voie să părăsească locul în care s-au poziționat la început.

betisoarele jocului marocco imprastiate pentru joaca

Între copiii din gașca de la bloc acest joc nu s-a bucurat de mare succes pentru că e destul de lent și jucând-ul afară, de regulă, pe masa de ping-pong, mai adia vântul, mai suflau răutăcioșii în bețe…

Din istoria jocului Marocco

Cu mult timp înainte să apară fel și fel de jocuri de îndemânare, mai apoi jocurile video, jocul acesta cu bețișoare era util copiilor să-și dezvolte coordonarea mâna-ochi. Probabil că din același motiv a rămas, totuși, popular. E un joc care se învață ușor și este extrem de provocator.

Mikado este un joc originar din Europa. În Ungaria, de unde, în 1936 a ajuns în S.U.A., zic unii, se numea Marokko. Bețișoarele au nume japoneze: Mikado (împărat al Japoniei) se numește - în cazul jocului din poză - bețișorul verde, pentru că este unicul verde - și are cel mai mare punctaj.

Lungimea bețișoarelor variază. Bețele pot fi confecționate din diverse materiale.

Habar nu am de ce se numește și Mikado - nu am găsit informații online.

De-a lungul timpului, ridică bățul a cunoscut mai multe denumiri. Cercetătorii au constatat că este amintit și într-un cântec, pentru copii, care datează de pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea.

Data inventării acestui joc e incertă, dar sunt cercetători care au documentat jocul din vremea nativilor americani când S.U.A. era cunoscută, încă, drept “Cele 13 colonii” (secolele 17 și 18). Nativii americani jucau cu paie de grâu și au transmis jocul coloniștilor englezi de atunci. Din generație în generație, jocul a evoluat; de regulă, erau 25 de bețișoare confecționate din bucăți subțiri de lemn care fie erau vopsite în șase culori, fie erau făcute din șase nuanțe diferite de lemn.

Care e originea jocului, de ce se numește Mikado (și chiar Marocco) n-am idee. Știu doar că mi-a plăcut foarte mult să-l joc.

Conjuraţia imbecililor. Citate favorite

- Doctore, scapă-mă de ăsta! spune directorul unei închisori unui psihiatru despre un deţinut imposibil, Quentin, care vorbea atât de mult și fără şir incât reuşise să bage la infirmerie cinci deţinuţi, pentru că aceștia îl atacau ȋncercând să-l facă să tacă și el se apăra, scoţându-i din circulaţie un timp. Internează-l la azil!

- Nu pot! Azilul e pentru nebuni, nu pentru idioţi. Ar trebui să se construiască unul şi pentru idioţi, dar vă daţi seama ce mărime ar trebui să aibă construcţia…

Filmul “Tais-toi!” (2003, tradus în româneşte “Ciocu’ mic!”, cu Jean Reno și Gerard Depardieu) - la care am râs de la prima scenă și până la ultima și din care am citat dialogul de mai sus - mi-a amintit de cartea lui John Kennedy Toole: “Conjuraţia imbecililor” (Ed. Nemira, 1995, traducere de Lidia Ionescu), pentru care autorul a primit, postum, Premiul Pulitzer. Ignatius, personajul central, nu e idiot, cum e Quentin (G. Depardieu), unul dintre personajele filmului, dar tare seamănă cu unul.

Am râs citind romanul deși nu e tocmai de râs, dar îmi imaginam persoane din realitatea pe care o trăim: politicieni, polițai, funcționari publici, “patroni”…

Mi-a venit în minte cartea și-am zis să scriu un paragraf, dar nu mă hotăram pe care să-l scriu, pentru că sunt atât de bine “legate” între ele încât un singur fragment devine ceva fără cap și coadă… Așa că am deschis cartea la întâmplare - Ignatius, ca medievalist, credea în rota Fortunae, roata norocului, o concepție centrală în De Consolatione Philosophiae, lucrarea filosofică a lui Boetius, ce pusese bazele gândirii medievale - și unde-am pus degetul arătător de acolo am copiat.

Ignatius Rilley e un tip de vreo 30 de ani, masiv spre obez, care trăiește cu mama lui, din pensia ei și scrie - de vreo cinci ani - ceea ce numește el o “capodoperă”, un tip care nu are o părere tocmai bună despre oameni (critică spiritul decadent al societățîi contemporane) și nici despre muncă, și la muncă a fost trimis de un polițist care a fost pe cale de a-l aresta, bănuindu-l că e vreun atentator, pentru că o coardă de lăută ȋi atârna din punga-ambalaj; tot acest agent a sfătuit-o pe mama lui să-l trimită la muncă, să nu-l aresteze pentru vagabondaj. Fusese acum pus faţă în faţă cu perversitatea de a trebui să MEARGĂ SĂ MUNCEASCĂ - a scris el despre unul dintre personajele capodoperei la care muncea de cinci ani, după zece ani de facultate care o ruinaseră pe maică-sa.

Citate favorite, ȋntȃlnirea săptămȃnală găzduită de Zina, gȃndită ȋmpreună cu Ella, la care poate participa oricine scrie o postare cu citate care i-au atras atenția ȋntr-o carte sau în altă parte și pe care o ȋnscrie în tabelul ȋntȃlnirii de luni.

Paragrafe din romanul Conjuratia imbecililor

În timp ce Dorian deschidea cătuşele cu o cheie pe care o luase de deasupra uşii, Ignatius spuse:
- Știi, cătuşele și lanţurile au în viaţa modernă o anumită funcție pe care n-au avut-o în vedere inventatorii lor, într-o epocă mai veche și mai simplă. Dacă aș fi un antreprenor de construit suburbii, aș face să se monteze cel puţin o pereche de lanţuri cu cătuşe pe pereţii fiecărei vile de cărămidă galbenă. Când locatarii s-ar sătura de televiziune și ping-pong, sau orice fac ei în micile lor case, ar putea să se lege pe unul pe altul în lanţuri pentru un timp. Toți ar fi încântaţi. Soţiile ar spune: “Soţul meu m-a pus în lanţuri noaptea trecută. A fost minunat! Soţul tău ţi-a făcut aşa în ultimul timp?” Și copiii s-ar grăbi să vină de la şcoală acasă, la mamele lor, care i-ar aștepta ca să-i pună în lanţuri. I-ar ajuta pe copii să-și dezvolte imaginația frânată de televiziune și ar scădea în mod considerabil delincvenţa juvenilă. Când tatăl s-ar reîntoarce de la muncă, întreaga familie ar tăbărî pe el și l-ar lega pentru motivul că este destul de tâmpit să muncească ziua întreagă să-i întreţină. Rudele bătrâne și cicălitoare ar fi legate în lanţuri în garaj. Li s-ar dezlega mâinile doar o dată pe lună ca să poată semna cecurile de la asigurările sociale. Cătuşele şi lanţurile ar oferi tuturor o viaţă mai bună. Trebuie să comentez pe larg acest lucru în însemnările și notele mele.
- O, Doamne, suspină Dorian. Nu-ţi mai tace gura niciodată? […]

2020-02-16

Scris și socotit

Cu scrisul mă descurc - în sensul că scriu corect, în general, dar nu pentru că mi-a plăcut gramatica, ci pentru că am citit foarte mult, și aș zice că am învățat mai mult “după ureche” (sau “după ochi”!)! N-am înțeles o boabă din gramatică! E drept, am destule noțiuni, dar nu suficiente - nu aș putea ajuta un copil la gramatică, de exemplu. Eram aproape de colaps când profesoara de limba și literatura română ne spunea “analizați propozițiile”! Complement direct, indirect, atribut, felul predicatului, participiul verbului, modul supin…! Mă doare capul! Realitatea este că profesoarele pe care le-am avut  in clasele V-VIII, a IX-a și a X-a nu s-au “deranjat” prea mult să explice.
Nu mă laud, dar nici nu mi-e rușine; pur și simplu nu știu. Chiar dacă nu sunt o pricepută, în cazul celor mai multe texte “simt” că ceva nu e ok - dar nu știu ce! Știu care-i predicatul și știu care e subiectul; știu că predicatul spune ceva despre subiect ș.a.m.d.. Am, totuși, câteva noțiuni de bază.
De ce v-am făcut capul mare cu ce nu știu? Să fac o introducere pentru prezentarea mapei pe care am avut-o în clasa a doua și pe care o foloseam pentru a scrie diferite cuvinte și propoziții.
E o mapă din vinilin, înaltă de 27 cm și lată de 19 cm. A comandat astfel de mape tatăl unui coleg, la fabrica unde lucra (habar nu mai am unde lucra). Bineînțeles, părinții au plătit pentru ele pentru că și atunci școala era “gratis” (doar că se plătea mai puțin pentru că, între altele, nu aveam nevoie de atâtea “caiete speciale”).
Cartonașele pe care sunt scrise literele se găseau în comerț, în cutii dreptunghiulare. Mapele, cred, le-a “inventat” învățătoarea (pentru că cei din celelalte clase nu aveau), să nu împrăștiem cartonașe în toată clasa și să le rătăcim din primele ore. Mi-a plăcut să mă joc cu literele și am tocit mapa, pentru că mă jucam și acasă. Numai cartonașele din mapă le mai am; erau foarte multe cȃndva.
Cu scrisul mă descurc, ziceam mai sus, dar cu matemtica… Vaaaai! Baza e și în capul meu, dar nu mai mult! Pot aduna, scădea, înmulți, împărți cifre mai mari numai în scris. Când auzeam de integrale, de exemplu, neuronii mei erau pe spate, toți! Bine, operațiile cu integrale sunt complicate pentru cei mai mulți. Dar… cum se folosește abacul?
Pe la începutul lunii ianuarie a.c. mi-am amintit de abac și pentru că nu-l găseam am căutat o poză pe net dar Potecuța, cu articolul ei “Ce n-am știut despre mine”, unde a scris despre socotitoare și soroban, m-a ambiționat să îl caut (știam că îl mai am!). L-a făcut pentru mine un coleg al mamei (în comerț erau din plastic) - coperțile sunt din carton îmbrăcat în pânză gri. E înalt de 20 cm și lat de 15 cm. De ce nu știu ce trebuie făcut cu el?!