2023-10-31

Figurina Halloween din tub de carton

Octombrie pleacă azi. A fost o luna în care vara și toamna păreau ca au ajuns la o înțelegere: în timpul zilei sa stăpânească vara, pe timp de noapte să fie sefa toamna. Chiar și așa, frunzisul de chihlimbar, aur și cupru a impodobit – cu un gust desavarsit – arbori și arbusti, parcuri și străzi. Dovleacul copt sau făcut plăcinta incanta simturile amatorilor, iar bostanii așteptau să fie luați acasă pentru a impodobi case și curti în ultima zi din luna, de Halloween.

Restanta fiind la jocuri, am adunat aici una-alta, într-o ordine aleatorie, câteva fotografii cu ce-am reușit sa realizez în materie.

Transformari creative, tema 3

Jocul Transformari creative – octombrie 2023 are și o tema potrivita pentru realizarea unor decoratiuni – din tuburi de carton - pentru Halloween: fantome, dovleci, paianjeni, palarii de vrajitoare sau chiar vrajitoare și tot așa.

pisica neagra din tub e carton invelit in banda izolatoare si dovleac din inele tub de carton

Am ales sa confectionez un dovleac, din inele (1 cm latime, diametrul de circa 4 cm) tăiate dintr-un tub de carton invelit în prealabil în hârtie portocalie (primita de la Mihaela, gazda Transformarilor). Mi-a ieșit un dovleac de mărimea unei castane mai mari.

etape confectionare dovleac din inele taiate din tub de carton invelit in hartie portocalie

Ideile sunt ceva care de obicei vin ca pompierii - prea târziu, spune un proverb evreiesc care mi se aplica în aproape toate cazurile când confectionez diverse fără să mă inspir din munca altora. Tubul de carton l-am tăiat pe lungime, după ce l-am invelit în hârtie, pentru a putea taia inelele curat; apoi am prins fiecare inel cu o capsa – dacă (acest dacă!) aș fi capsat inelele la diametre diferite aș fi avut un dovleac mai neted și ar fi intrat, probabil, toate inelele (mi-au rămas doua din opt).

Si-am mai confectionat – dintr-un tub de carton de la hârtie igienica infasurat în banda izolatoare neagră... Noh! Aici e cu dichis. 

pisica nagra confectionata din tub de carton invelit in band izolatoare, cu o coada din blana artificiala

Mi-am imaginat ca lucrez o pisica neagră... După ce i-am lipit firisoarele de blanita la urechi mi-am zis ca pare veverita (la fel au crezut și alții); cineva m-a întrebat dacă e vulpe, iar altcineva a zis ca are urechi de bufnița. Așa stand lucrurile, o prezint aici ca fiind... o creatura de Halloween.

etape confectionar "creatura de Halloween", din tubul de carton

Coada din blanita e lipita pe sârma; labutele sunt doua bucăți de blanita lipite intre marginea tubului și bulina din carton lipita pentru a astupa tubul; nasul e pioneza; conturul ochilor e din lipici cu sclipici verde făcut.

Haine noi, Salvam papusi

Pentru octombrie, Rux, pe blogul Provocari verzi, a propus hainute noi, de sezon, pentru papusi, pentru mesagera/mesagerul jocului pornit la început de an (și la care n-am prea avut spor sa particip) sau pentru alta păpușa...

Banuiesc (spre știu) ca Rux s-a referit la haine de toamna, dar am ales – mi-a fost mai la indemana – sa confectionez un costum de Halloween pentru Vivi, mesagera pe care am ales-o la momentul de început al jocului.

papausa din material textil imbracata in costum de vrajitoare: palarie din catifea, rochie neagra, matura; luna din staniol

Pălăria e dintr-un con confectionat din hârtie, peste care am lipit catifea – borul e din carton infasurat în banda neagră izolatoare, pe care am lipit catifea, apoi am decupat un cerc de diametrul capului papusii.

palarie din catifea pentru costum de vrajitoare la papusa, cu fire de lame

Pe rochie am lipit doua patratele argintii și o bucățică de material auriu – sa se asorteze, măcar un pic, rochia cu pălăria. 

etape confectionare palarie pentru costum de vrajitoare pentru papusa

Parându-mi-se saracacios costumul am lipit din vârful palariei trei fasii din matase gri imprimata cu ceva dungi negre.

Apoi m-am jucat un pic, si am rugat vrajitoarea sa mature (daca tot avea matura la ea) pe unde am imprastiat scame in timpul lucrului.

papusa in costum de vrajitoare, cu matura

A dat ea ce-a dat cu matura, apoi si-a dat seama ca traieste in mileniul trei si "abracadabralalalala" a transformat o veioza de veghe in aspirator cu baterie - gandeste in termeni de "energie alternativa", mdeh! Ar fi vrut sa faca o vraja, dar nu i-a iesit. Puteam sa-mi pun mintea cu ea?! 

papusa in costum de vrajitoare cu aspiratorul

Reflexii în oglinda

Pentru ca am jucat pe doua planuri, am zis sa joc și pe al treilea: jocul gazduit de Carmen, pe blogul Intre vis și realitateReflexii în oglinda.

palarie din ctifea, costum de vrajitoare pentru papusa, oglindita

in oglinda: o papusa in costum de vrajitoare, o pisica neagra din carton, un dovleac din inele de carton

Am pus în scena, așa cum m-am priceput, reflexii pe care mi le imaginez potrivite pentru seara de Halloween.

in oglinda, o papusa, o pisica, un dovleac

Presata de timp n-am reusit sa adaug textului diacritice – tastatura n-o pot "converti" la limba româna și folosesc un program separat pentru diacritice, program care nu păstrează editarea și... consuma timp procedura (pe scurt) Diacriticele din text exista pentru ca am scris într-un editor word, unde am "dicționar" și cuvintele se "înlocuiesc" pe măsura ce le scriu – evident, dicționarul e incomplet.

😸 Happy Halloween! 👀

Editare ulterioară

Mi-am amintit târziu, așa că revin să scriu o glumă de la Starea Nației citire – din descrierea videoclipului cu dialogul realizatorului Starea Nației cu doi jurnaliști (de investigație) de la Recorder:

Știi cum bagi spaima într-un politician? Îl suni și îi spui: Bună ziua, de la recorder va deranjez!

sursa: https://www.youtube.com/watch?v=G37G2eRs5-Q

2023-10-28

Tuburi pentru etalat esarfe

Mă dă creativitatea afară din mine! (nu din mine de cărbune) Ce-am cu creativitatea? Nimic! Nimic în comun.

În urmă cu nu mulți ani am văzut un video pe YT: o tânără a lucrat un suport din tuburi de carton, pentru eșarfe. Eram sigură ca rețin principiul – salvasem și link-ul, pentru orice eventualitate, dar cine știe în ce computer ieșit din uz o fi acel fișier unde salvasem link-ul.

esarfe etalate pe un suport din tuburi de carton
Pentru că tema numărul patru (ultima săptămână din această lună) la Transformări creative-octombrie 2023 este Fii creativ! pentru că tot sunt la capitolul depozitat eșarfe, pentru că nu am reținut principiul, am ales să confecționez... suportul (?) din tuburile unor role de prosoape din hârtie.

Sunt șapte tuburi, de lungimi și grosimi ușor diferite, un umeraș din plastic de la vreun tricou și fire din ață roz în degrade, bucle. Primul tub e introdus pe tija umerașului (tija era ruptă și cilindrul îl face mai rezistent.

Umerașul e înfășurat în fir subțire de lână cu ceva vag lucios, argintiu. M-am grăbit să termin, se vede clar. Îmi propun să revin la acest suport și să-l dichisesc un pic. N-o să vă spun câte mi-am propus de-a lungul timpului și toate sunt pe o listă de propuneri.

suport din sapte tuburi de carton insirate pe fire de ata legate de un umeras
Am fost creativă (în sensul că am improvizat): fiecare tub este agățat de un fir de ață (răsucită în prealabil, să aibă rezistentă) legată direct de umeraș – șase tuburi, șase fire. Tubul cel mai de jos are firul cel mai lung. Pentru a rămâne tuburile în poziție orizontală, când așez și scot eșarfe, în dreptul fiecărui tub am legat firele lungi.

Ar fi fain să fie fiecare tub cu eșarfa lui – ar fi simplu și de scos și de așezat la loc, doar că voi așeza câte doua-trei pe fiecare tub, deci trebuie să țin de tub când scot o eșarfă, să nu cadă toate. Aș zice că nu este tocmai comod, ca cel confecționat din inele, dar – deși stau eșarfele claie peste grămadă – pot alege repede eșarfa pe care o vreau în momentul x, fără să scotocesc.


Ce simbolizează eșarfa

Se spune că eșarfa este pentru femei ce este cravata pentru bărbați: o formă de comunicare prin care cineva își afirmă stilul sau statutul; un mod de a-și afirma personalitatea, dar și convingerile – politice sau religioase.

Este un accesoriu care emană rafinament, elegantă și având atâtea forme și mărimi se potrivește în ținuta oricărei femei. Se spune că sunt un simbol al feminității, deși poartă (și au purtat) și bărbații. E puțin probabil să mai dispară vreodată din modă.


Fapt divers

Cea mai scumpă eșarfă din lume a fost vândută, în anul 2011, la casa de licitații Christie’s din Londra cu suma de 4,8 milioane de dolari. O eșarfă Hermes costa (în 2011) vreo 400 de dolari.

E mare, e drept: 165/380 cm, și imprimeul e opera lui Henri Matisse: Oceania – Marea. A fost concepută pentru a fi montată ca panou de perete. A deținut-o Zika Ascher, fondatorul mărcii textilelor (și eșarfelor) Ascher, care, la începutul afacerii sale, a solicitat mai multor pictori din Paris să elaboreze imprimeuri pentru textile. Circa 50 de artiști francezi și englezi de top au conceput ediții limitate pentru Ascher.

Uriașa eșarfă e unică. Există (au existat) și alte 30 de eșarfe cu același model, dar la dimensiuni obișnuite.

Mmmm... parcă-mi vine a înțelege de ce ajung unii să distrugă – teoretic, cel puțin – opere de artă evaluate la milioane și miliarde de dolari, euro, lire sterline, in semn de protest pentru ipocrizia privind preocuparea unora in vederea eradicării sărăciei. La cât costă unele genți, haine etc. de marcă... Hm. Sigur! Vulpea care n-ajunge la struguri zice că-s acri. Așa o fi, dar totuși...


Șase citate despre/cu eșarfe...

Mai am / eșarfa stacojie / pe care mi-ai dat-o. / miroase a / libertatea ta sălbatică.//
dacă am / putea / simți ceea ce / ne amintim / și nu doar / să ne amintim / ce am simțit. (Christopher Poindexter)

O femeie fără eșarfă este o femeie fără viitor. (Elizabeth Taylor)

În ceea ce privește moda, îmi place să adaug o eșarfă vesela la orice port - este un mod grozav de a completa o ținută simplă! (Bridgit Mendler)

Banii nu cumpără eleganța. Poți imbrăca o jachetă ieftină, adăugi o eșarfă drăguță, pantofi gri și o geantă minunată și vei fi întotdeauna elegantă. (Carolina Herrera)

Regina Victoria nu considera muzica, arta, literele ca izvorând în vreun fel din caracterul național: erau ceva cu totul aparte, decorațiuni elegante care semănau cu o eșarfă sau o brățară și în niciun fel nu exprimau sufletul țării. (Eduard Frederic Benson)

În această perioadă a anului, când temperatura scade, port pantofi anti-alunecare, o eșarfă de lână și o încruntătură permanentă. Uită de încălzirea globală. Pe măsură ce îmbătrânesc lumea devine mai rece. Acesta este un fapt. (Michael Robotham)

și un proverb tibetan

Motivația unuia este ca o eșarfă albă pură, dar intenția celuilalt este speranța neagră.

2023-10-22

Frunzisul din fereastra

În 20 octombrie am intrat un pic pe FB, cu un scop precis, și dacă tot eram acolo am vizitat și pagina fotografului preferat: Brașov, orașul sufletului meu, unde – între multe poze frumoase foarte (și interesante) – am văzut-o și pe cea de mai jos.

o fereastra in care se oglindesc frunzele galbene ale unui pom

N-am rezistat tentației și am adus-o aici, pentru jocul Reflexii în oglindă preluat de Carmen de la SoriN (http://fewstuff.blogspot.com/) și găzduit pe blogul Între vis și realitate.

Vineri spre sâmbătă, cu puțin înainte de miezul nopții, a început o furtună veselă. O numesc veselă pentru că deși era puternic vântul, nu părea... furios. Crengile copacilor se zbăteau într-un fel de dans și pe fereastră intra aer extraordinar de cald – m-am gândit că e de la „gura de aerisire” a celor din magazinul aflat la parter, dar era doar aerul-aer. Sâmbătă a fost cald; duminică la fel. Vântul a bătut în continuare, dar în etape și nu la fel de puternic. Interesant mi se pare că până și mestecenii și-au păstrat pe crengi mare parte dintre bănuții lor aurii, cu tot vântul.


Orionidele

În noaptea de 21 spre 22 octombrie, în emisfera nordică a Pământului (deci și în România), a putut fi observată o ploaie de stele. În această perioadă Pământul trece printr-un nor de praf lăsat în urmă de coada cometei Halley, una dintre cele mai cunoscute comete. În timpul nopții – în zonele unde întunericul e deplin, mai ales, pot fi văzute 20-30 de stele căzătoare pe oră.

Orionidele sunt o ploaie de meteori care apar în timpul lunii octombrie. Acești meteori sunt numiți Orionide deoarece radiază din constelația Orion – punctul de pe cer de unde par să provină. Particulele de praf se ciocnesc cu atmosfera Pământului și ard, creând fenomenul stelelor căzătoare.

Deși cerul a fost senin, deși am căscat ochii spre cer, nu am văzut stelele căzătoare. Știu că de-a lungul anilor, din balconul apartamentului, am văzut stele căzătoare, doar că nu-mi amintesc din ce punct de pe cer (constelație) proveneau – de fapt, nu-mi amintesc luna în care am văzut meteorii, ‘că n-aveam pe atunci idee ce și cum cu stelele căzătoare (nu e ca și cum azi aș ști foarte multe, dar ceva mai mult știu). Ploi de stele sunt cam în fiecare lună a anului.

2023-10-21

Inele pentru etalat esarfe

Trece timpul și se schimbă anotimpul, și-am rămas în urmă rău cu joaca tuburilor din carton. Dintr-o mie de probleme am rămas cu 999 – legate de tehnologie! Să înfășor în ață aurie inele din carton de la un set de pahare e bagatelă, pentru că nu-i nevoie de laptop și tastatură, sisteme și-alte cele...

Din șase inele de carton (late de un centimetru, cu diametru de cinci și-un pic) am găsit doar patru; le-am legat câte două și pe toate de un mini-umeraș de la șosete pentru a realiza un mini-suport pentru a depozita eșarfe.

un suport din inele de hartie invelite in ata aurie, pentru esarfe

Patru inele sunt prea puține pentru câte eșarfe am, dar câteva și-au găsit locul potrivit – inele pot fi adăugate oricând.

Pentru umeraș am folosit și staniol, să nu mai rămână vârfurile albe, cum am pățit la clamele pentru perdea. Și pentru că la mijloc, îmbinarea dintre cârlig și tijă, nu prea am reușit o înfășurare dichisită am prins un mărțișor-broșă care simbolizează zodia Pești. Unde am legat inelele de umeraș am mascat cu câteva zale dintr-un lanț auriu – zalele sunt fine, nu se agață eșarfele în ele.

etape confectionare suport pentru esarfe, din 4 inele de carton si un mic umeras din plastic

Am amânat esențialul: am lucrat acest suport pentru tema doi (9-15 octombrie) la jocul
Transformări creative – octombrie 2023, care este despre realizarea unui obiect decorativ / util din inele d
e hârtie.


Din istoria eșarfei

Eșarfa este cunoscută din cele mai vechi timpuri – vreo 3000 de ani în urmă. Prima dată a fost identificată într-un portret al reginei Nefertiti, în Egiptul antic; regina e înfățișată purtând, sub podoaba de pe cap, o eșarfă strâns legată. O statuie din secolul al IX i.Hr. înfățișează un împărat asirian purtând un șal.

În jurul anului 500 i.Hr. femeile din Atena purtau eșarfe pentru a-și spori farmecul în timp ce femeile indiene – în aceeași perioadă – le purtau pentru a-și acoperi capul.

În China antică le purtau soldații – dovada ar fi statuile descoperite de arheologi și care înfățișau soldați. În jurul anului 230 i.Hr. eșarfele erau parte a uniformei militare pentru a arăta gradul.

În Roma antică, în jurul anului 10 d.Hr eșarfa era folosită mai mult în scop igienic, pentru a șterge transpirația de pe gât și de pe față – au fost purtate inițial de bărbați, în luptă sau când prestau munci obositoare; le aveau la gât, peste umăr sau înnodate în jurul taliei ca o centură.

În Croația, în jurul secolului al XVII-lea, soldații de toate gradele purtau eșarfe: ofițerii aveau eșarfe de mătase, alte grade aveau eșarfe de bumbac.

În timpul Revoluției Franceze și bărbații și femeile purtau eșarfe în culori diferite pentru a-și afișa afilierea politică la principiile democratice: Libertate, Egalitate, Fraternitate.

Napoleon Bonaparte a adus / a trimis pentru prima sa soție o eșarfă egipteană (unele surse spun indiană); se spune că ei i-a plăcut atât de mult încât a comandat 400 în următorii trei ani. Cam în același timp, al treilea duce de Cracovia ar fi creat prima eșarfă tricotată.

Accesoriul a devenit popular cu adevărat odată cu ascensiunea reginei Victoria, în anii 1800 – se zice că purta eșarfe de mătase ca accesoriu, popularizându-le în rândul nobilimii.

În timpul primului război mondial tricotarea de mănuși, șosete și eșarfe (fulare) devenise un fel de "datorie patriotică" – tone din aceste obiecte au fost trimise celor care luptau pe front.

În primul și în al doilea război mondial, piloții avioanelor de vânătoare purtau eșarfe pentru a-și proteja gâtul de frig la altitudini mari.

În timpul primului război mondial, mătasea a început să apară în vest, și multe firme care produceau îmbrăcăminte au început să producă accesorii din mătase. Unul dintre primele grupuri care a produs eșarfe de mătase după război a fost Liberty of London, care folosea imprimeuri strălucitoare, în contrast puternic cu cenușiul din timpul războiului..

Succes răsunător, însă, a avut, în 1937, Thierry Hermès, de la Hermès International (casă de modă de lux înființată în 1837) – a creat eșarfe din mătase după modelul purtat în luptă de soldații lui Napoleon. Compania a achiziționat mătase brută din China, și a fost prelucrată în atelierele proprii, incluzând în design și modele pictate manual. Au devenit extrem de populare și dorite, dar erau foarte scumpe și nu și le permitea oricine.

În momentul în care a fost inventată vâscoza (material semisintetic supranumit "mătase artificială"), eșarfele au devenit un accesoriu accesibil tuturor.

Eșarfele din in, bumbac, lână au început să apară în timpul celui de-al doilea război mondial, când femeile au fost încurajate să ocupe locurile de muncă lăsate libere de bărbații plecați la război. Nu le purtau în jurul gâtului, ci pe cap, pentru a evita să-și prindă părul în vreun angrenaj, dar și pentru a se proteja de frig când era cazul.

De atunci, eșarfa a devenit atât element de bază în modă cât și unul funcțional, pentru bărbații și femeile din toată lumea.

Azi, eșarfele sunt confecționate din tot felul de materiale, toate culorile și combinațiile de culori și modele, pictate manual sau imprimate, decorate cu mărgele și fel și fel de împletituri și franjuri, țesute sau dantelate; sunt lungi, scurte, late, înguste, pentru plajă, pentru fiecare anotimp; se poartă la gât, pe cap, legate în talie sau de toarta genții, ca accesorii de păr s.a.m.d. și pot fi legate în multe moduri (fiecare cu ideea lui).

2023-10-18

Mihail Sebastian, in memoriam

Mihail Sebastian, pseudonimul lui Iosif Mendel Hechter, s-a născut în 18 octombrie 1907, la Brăila, în familia unor intelectuali. Alt pseudonim: Victor Mincu.

Studiază Dreptul la București și la Paris; a lucrat ca secretar la o casă de avocatură apoi ca avocat.

Intrarea în literatură i-a făcut-o Nae Ionescu, cel care a fost președintele comisiei sale de bacalaureat. Debutează în publicistică la ziarul Cuvântul (în redacția căruia lucrează mai mulți ani); publică în majoritatea revistelor importante ale vremii: România literară, Revista fundațiilor regale, Viața românească etc..

Mihail Sebastian (18.10.1907 - 29.05.1945), scriitor roman din perioada interbelica

Debutează editorial cu volumul de proză Fragmente dintr-un carnet găsit (1932). Opere principale: Orașul cu salcâmi (1935), Accidentul (1940) – influențate de Marcel Proust, Gustav Flaubert și alți romancieri francezi; Jocul de-a vacanța, Steaua fără nume (considerată a fi capodopera sa), Ultima oră s.a.

Piesele Steaua fără nume, Ultima oră și Jocul de-a vacanța au fost ecranizate – prima a fost coproducție româno-franceză, cu Marina Vlady în rolul principal.

În 1934 publică romanul De două mii de ani: Texte, fapte, oameni – despre ce înseamnă să fii evreu în România. Prefața (antisemită) pe care a scris-o Nae Ionescu aduce cărții o celebritate nedorită (Mihail Sebastian a acceptat să fie publicată acea prefață).

În 1935 publică și Cum am devenit huligan, carte în care adună articolele apărute în presă, un dosar despre cum a fost primită opera sa – la vremea aceea procedeul era foarte modern (André Gide îl folosise în romanul Falsificatorii de bani).

E un scriitor total: a cultivat cu strălucire publicistica, pamfletul, eseul, genul epic, teatrul. Ca dramaturg – personalitate cu totul distinctă în întreaga istorie a artei dramatice românești – este maestrul de necontestat al teatrului poetic.

Din articolele lui Sebastian din Cuvântul se construiește o imagine veridică a lumii interbelice, dar și una atemporală a societății românești din secolele XX și XXI – înlocuind nume și ani, articolele sale sunt valabile și astăzi, dovadă a talentului său scriitoricesc și a capacității sale de a pătrunde esența lucrurilor.

(https://edituravremea.ro/colecțîi/fapte-idei-documente/articole-din-cuvantul-lui-nae-ionescu)

La 7 septembrie 1940, în baza Decretului-lege din 9 august 1940, Mihai Sebastian este licențiat din serviciu, fiind evreu: i se interzice să mai profeseze ca jurnalist şi i se retrage şi licența de avocat pledant. Predă literatura română la Liceul Evreiesc din Bucureșți. În perioada războiului nu are drept de semnătură. Piesa Jocul de-a vacanţa este interzisă. Pentru a face posibilă reprezentarea, la 1 martie 1944, a piesei Steaua fără nume, un fost coleg de liceu, avocatul Ștefan Enescu, acceptă rolul de autor al piesei, sub pseudonimul Victor Mincu. 

La începutul anului 1945 este numit consilier la Ministerul Afacerilor Externe. În același an, ia fiintă Universitatea Liberă Democratică, unde urmă să tină cursuri și Mihail Sebastian. Dar în ziua de 29 mai 1945, în drum spre Universitate, este lovit de un camion și moare, la vârsta de 37 de ani.

(https://humanitas.ro/autori/mihail-sebastian)

La aflarea veștii, Mircea Eliade, aflat încă în Lisabona (consilier cultural), este copleșit...

Eugen Ionescu îl regretă, și el, foarte mult:
Îl iubeam așa de mult... Mihail Sebastian își păstrase o minte lucidă și o omenie autentică. Era acum un frate, un prieten. Se maturizase. Devenise grav, profund.

În jurnalul său (1935 - 1944), Mihail Sebastian îl amintește pe Eugen Ionescu abia în 1940, când acesta s-a întors de la Paris, agitat, tiranizat în fața antisemitismului vremii. Se teme enorm, pentru că mama lui era evreică și el sigur c-ar fi avut neplăceri – se destăinuise prietenului:

Da, era evreică din Craiova, bărbatul ei a părăsit-o cu doi copii mici, în Franța, a rămas evreică până la moarte. (...) Aș fi vrut să-i spun cât îmi devenise de drag – dar era prea beat ca să fiu sentimental cu el.

Într-o altă pagină, ceva mai târziu, Mihail Sebastian scria despre Eugen Ionescu disperat din cauza războiului și a ascensiunii cămășilor verzi:

(...) Eugen Ionescu, a venit din nou ieri-dimineață la mine, disperat, fugărit, obsedat, neputând suporta gândul că poate îl vor da afară din învățământ. Un om sănătos care află că are lepră poate înnebuni... Eugen Ionescu află că nici numele de Ionescu, nici un tată incontestabil român, nici faptul că s-a născut creștin – și nimic, nimic, nimic nu poate acoperi blestemul de-a fi avut în vinele lui sânge evreiesc.

Eugen Ionescu îi arată prietenului sau o pagină din Jurnalul lui Gide despre literatura evreilor, de un perfect antisemitism și mai apoi, în Cișmigiu la o terasă, aud la un aparat de radio discursul lui Hitler. Eugen Ionescu, palid, se ridică și fuge, spunând că nu mai rezistă. În 21 iunie 1942, Eugen Ionescu pleacă în Franța.

Mihail Sebastian a fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai lui Nae Ionescu... Prin Nae Ionescu l-a cunoscut pe Mircea Eliade, de care l-a legat o lungă prietenie. A fost prieten bun și cu Eugen Ionescu, care se desprinsese de grupul de la Brăila (al lui Nae Ionescu, să zic așa) din motive de percepție religioasă, mai întâi, apoi din considerente ideologice. Mihail Sebastian, cu o percepție mai acută a prieteniei, deși dezamăgit de mentorul său Nae Ionescu, încă îl mai voia lângă suflet, la fel ca și pe bunul său prieten Mircea Eliade.

Nae Ionescu urmărise să întemeieze religia politica a ortodoxismului românesc, o filosofie colectivistă ostilă liberalismului, parlamentarismului, socialismului (fie acesta și democratic) și oricărei forme de raționalism considerat emasculant și lipsit de viață (...) a avut o viziune totalitară despre fenomenele politice, etice, și religioase, iar tânărul Sebastian a sprijinit această perspectivă anti-pluralistă. Modernitatea era pentru Nae Ionescu prin excelență decadentă, coruptă și corupătoare. Statul burghez era unul fals, artificial, lipsit de legitimitate. Libertățile civile erau mofturi derizorii. Se impuneau decizii rapide, necruțătoare, luate de un Conducător blagoslovit cu providențială carismă. (...) Nu era un ideolog atras de elucubrațiile rasiste.

(https://moldova.europalibera.org/a/28006891.html)

A fost acuzat ba că-i „de dreapta, ba că-i de stânga, și a ajuns să fie marginalizat și de ideologii de dreapta și de cei de stânga – și nici evreii nu l-au iertat din cauza unor scrieri care i-au adus acuzația de a fi antisemit. El ar fi vrut să aibă dreptul să fie un prozator de limba română și să i se recunoască privilegiul de a fi danubian – ceea nici Nae Ionescu nu i-a permis (Amintește-ți că ești evreu! Ești Iosif Hechter, un român din Brăila, de la Dunăre? Nu, ești un evreu din Brăila, de la Dunăre) și nici alții nu i-au permis.

Mihail Sebastian le-a răspuns tuturor în eseul Cum am devenit huligan:

M-am ferit mereu de adevărurile absolute, pe care le pui în buzunar ca pe un permis de armă. Am încercat să-mi păstrez dreptul modest, dar tenace, de a înțelege lucrurile în nuanțe și în distincții. Nu sunt un partizan, sunt mereu un dizident.
Iată o noțiune care lipsește total vieții noastre publice, pe toate planurile ei: incompatibilul. În cultură, ca și în parlament, oamenii se înjură la tribună și se împacă la bufet. Compromisul este floarea violenței. Avem de aceea o cultură a brutalității și tranzacții.

Este aici o flagrantă confuzie de planuri și puncte de vedere, care nu surprinde și, cu atât mai mult, nu indignează pe cine cunoaște legile simple ale culturii românești. Confuzia este în discuțiile noastre publice aproape metodă.
Pentru un spectator calm, felul în care o dezbatere de idei se degradează la noi, pierzându-și liniile directoare și agățându-se de două-trei fleacuri incidente, este o distracție curentă.
Nimic nu e stringent pentru intelectualul bucureștean. El nu judecă pe probleme definite, ci pe oarecari dispoziții personale, lirice și confuze. În genere, de oriunde ar pleca, îi este foarte ușor să ajungă acolo unde are chef. Nici o problemă nu este destul de strictă, pentru a-l opri să evadeze. De la o teorie de matematici superioare, va trece în linie directă la schimbarea guvernului.

În vremea când Mihail Sebastian era atacat din toate părțile (din dreapta și din stânga, de legionari și de comuniști, de prieteni și de dușmani, de români și de evrei – era prea evreu pentru naționaliștii români si prea român pentru naționaliștii evrei) Mircea Eliade l-a susținut, mai mult sau mai puțin, deși mai apoi s-a cam distanțat...

Sebastian a apreciat enorm faptul că prietenul său a fost unul dintre foarte puținii (dacă nu chiar singurul) care i-a luat apărarea. Pe pagina de gardă a volumului Cum am devenit huligan, Sebastian i-a compus o dedicație din care rezultă gratitudinea sa: Lui Mircea, care nu mi-a dat dreptul să disperez în suportarea acestor mizerii aici [în carte] povestite - și care nu vor supraviețui, dacă vor supraviețui, decât pentru că și el a spus un cuvânt - cel mai frumos. Mihai, 1935.

Dar lucrurile au evoluat cu repeziciune. În anii 1936-39, prietenii lui Sebastian erau stingheriți de prezența lui și tăceau atunci când el intra în încăpere.

În decembrie 1937, Sebastian simte că e pe cale să-și piardă toți prietenii, inclusiv "prietenul cel dintâi și cel din urmă, Mircea" (19 decembrie 1937). Într-adevăr, atunci, cu câteva zile înainte de alegerile din 20 decembrie 1937, apăruse faimosul text nefast De ce cred în biruința mișcării legionare, semnat de Eliade în publicația de extremă dreaptă Bună Vestire. Poate neamul românesc să-și sfârșească viața… surpat de mizerie și sifilis, cotropit de evrei și sfârtecat de streini?, transcrie stupefiat Sebastian în Jurnal un fragment din textul publicat de Eliade (17 decembrie 1937)

(https://revista22.ro/cultură/mihail-sebastian-și-mircea-eliade-cronică-unei-prietenii-accidentate)

Fără ezitare, pe față, se arată de partea lui in momente de cumpănă doar patru confrați: Perpessicius, Petru Comarnescu, generalul N.M. Condiescu, Al. Rosetti. Discret, se pronunță în sprijinul său Eugen Ionescu, Radu Cioculescu, Tudor Teodorescu-Braniște, Mihai Ralea. Privilegiul de a fi evreu e ocolit de cei mai mulți deoarece un efect pervers al momentului elimină suflul de umanitate din conturul seismografic al celor repede contaminați de umoarea antisemită.

Peste timp, cartea De două mii de ani a fost tradusă pentru prima dată în limba engleză de Philip Ó Ceallaigh. Scriitorul britanic Paul Bailey, publică în The Guardian, sub titlul Îmi este rușine să fiu trist: remarcabila poveste a unui student evreu în România anilor 1920, o cronică amplă a volumului lui Mihail Sebastian De două mii de ani:

Făcând parte din ceea ce românii identifică drept "generația de aur, interbelicii", Sebastian avea prieteni care vor deveni faimoși la vârsta maturității: Mircea Eliade, "expertul subtilelor diferențe între religiile lumii", Emil Cioran, "filosoful rebel", care s-a mutat la Paris și a devenit unul dintre marii stiliști ai limbii franceze, și Eugène Ionesco, cel care va deveni "marele dramaturg al teatrului absurd" și care a înlocuit vocala "u" cu "o" pentru a-și face numele francez.
*

După moartea violentă și nu tocmai elucidată, în primele zile ale instaurării comunismului, Mihail Sebastian a intrat într-un con de umbră. Faptul că el este considerat azi unul dintre cei mai buni cronicari ai epocii de început al nazismului se datorează fratelui sau Benu, care a reușit să strecoare jurnalul nepublicat în valiza diplomatică a Ambasadei Israelului la București, când a emigrat, în anul 1961.

Manuscrisul a rămas la familia Hechter până după anul 1989. A fost publicat în 1996 la Editura Humanitas. Jurnalul a fost tradus şi editat în mai multe tări: Franța, SUA, Olanda, Cehia, Marea Britanie și Germania (ediția germană a primit, în 2006, Premiul "Geschwister Scholl"). E momentul în care Mihail Sebastian devine faimos, într-un fel în care nu a reușit în timpul vieții.


Câteva citate

Imbecilitatea îndoctrinată e mai greu de suportat decât imbecilitatea pură și simplă.
Din Jurnal 1935 - 1944
Fericiți oamenii cu idee fixă! Ei, cel puțin, își mai pot păstra calmul și mai pot crede că înțeleg.
Orbecăim cu toții într-o imensă, tristă, întunecată mulțime - milioane, milioane, milioane - și moartea nu alege, nu așteaptă. (sâmbătâ, 12 iulie 1941)
Din De două mii de ani
Să fugi de tine o zi, două, douăzeci nu e ușor, dar nici imposibil. Faci matematici sau marxism ca S.T.H., faci sionism ca Winkler, citești cărți ca mine, umbli după femei sau joci șah, sau te dai cu capul de pereți. Dar într-o zi, într-un minut de neatenție, te întâlnești cu tine însuți la un colț de suflet, cum te-ai întâlni la un colț de stradă cu un creditor de care te-ai ferit zadarnic. Dai ochii cu tine și atunci înțelegi cât de inutile sunt toate evadările din această închisoare fără ziduri, fără porți și fără gratii, din această închisoare care este însăși viața ta.
Din Jocul de-a vacanța
Dumneata ești tot ce am detestat mai mult în viață. O fată deșteaptă. Groaznică specie.

Un text interesant despre prietenia dintre Mihail Sebastian și Mircea Eliade:

http://www.revistaramuri.ro/index.php?id=446&editie=23&autor=de%20Henri%20Zalis

Alte trei articole despre Mihail Sebastian

  • https://historia.ro/sectiune/portret/moartea-lui-mihail-sebastian-lovit-de-un-camion-2209913.html
  • https://www.artline.ro/Mihail-Sebastian-30052-1-n.html
  • https://www.contributors.ro/mihail-sebastian-o-biografie/