Un câine şi un motan. Jocul cuvintelor (219)

Un câine şi un motan, cu blăniţe de mătase, spirit nobil amândoi, vagabonzi de felul lor, dorindu-şi o aventură chiar in luna lui Cuptor, au plecat într-o călătorie pe care deloc n-au pregătit-o. Pisoiaşul, un tigrişor cu ochii ca sâmburii de migdală, era foarte curios, şi nerăbdător, dar foarte precaut. Căţeluşul, mai zbanghiu, se juca c-un fluture ce zbura din floare-n floare, şi călca-n picioare totul. O petală zbura ici, alta colo - era o ninsoare de petale. Pisoiul, sfătos nevoie mare, dădea din căpşor gânditor şi când l-a văzut pe câine dând năvală la cireşe, trecând printr-un portal uitat acolo de timp fără a mai susţine ceva, n-a mai putut rezista şi l-a mieunat sonor. Căţeluşul a lătrat contrariat dar s-a potolit pe loc când sub cireş a dat cu ochii de o fată care citea şi flutura un evantai. Fata l-a privit cu drag şi-a întins o mână către el. Simţindu-i frumuseţea sufletului caţeluşul jucăuş s-a apropiat şi, brusc, s-a predat, trântindu-se pe spate, bucurându-se de mângâieri. Nu şi-a uitat prietenul mieunător, care s-a apropiat tiptil păstrând o distanţă oarecare, neîncrezător in umanul necunoscut, dar n-a rezistat mult farmecului fetei şi-a venit şi el, gudurându-se pe lângă ea. Au uitat de aventură şi-au rămas acolo, apoi au urmat-o pe micuţă până acasă, unde şi-au găsit un adapost primitor.

Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Edi.

Cele 12 cuvinte: aventura, evantai, petale, matase, fata, nobil, portal, migdala, luna, calatorie, fluture, cirese.

Desenăm pe furnir. Provocări verzi in iunie (3)

O pisică neagră a trecut podul dintre betoane şi o zonă cu verdeaţă. In capul meu se-ntâmpla asta, dar sunt sigură că şi pisicilor le place in zone verzi, curate.

Cu peripeţii, am ajuns la tema trei a Provocărilor verzi - iunie 2019: desenăm pe… Şi am desenat, cu creioane colorate (pentru pisică am folsit un creion dermatograf, ‘că altfel nu se vedea foarte neagră), pe o bucată dintr-o foaie de furnir rămasă de pe vremea când mă jucam de-a recondiţionările. Pisica e copiată de undeva de pe net - am fotografiat-o şi am copiat-o de pe telefon cu foaie de calc, şi e “mutată” pe furnir cu ajutorul indigoului. Dimensiune foaie furnir: 18/7 cm.

Am lipit furnirul pe o bucată de carton, să nu pară desenul neterminat, şi i-am făcut ramă cu un marker albastru.

I-am găsit loc in balcon, pe nişte holşuruburi unde erau cândva agăţate suporturi pentru ghivece cu flori. Aşa s-a nimerit - nu in sens de “potrivit”, ci in sens de “asta este”.

Iniţial m-am gândit la altceva pentru această temă, dar mi-am dat seama că nu am timp să termin pentru că făcuse şi computerul pe nebunu’ - tocmai ieri, sâmbătă, când îmi propusesem să mă ocup strict de tema trei a Provocărilor verzi. Ar fi fost culmea să-mi şi iasă ce am plănuit! De bine ce cumpărasem monitor, ieri nu pornea măgăoaia! Dintre cei care se pricep nu era disponibil nici unul, până luni. Totuşi, duminică dimineaţă m-a sunat cineva şi mi-a zis că vine să-l consulte pe PC. Ura! Şi-a venit. S-a prins repede că e o problemă cu firul de alimentare la priză - acum funcţionează, dar dacă îl închid s-ar putea să am iar probleme, şi va trebui să “masez” firul (pentru a face contact unde e întrerupt), până cumpăr altul. Magazine de unde pot cumpăra sunt destule in oraş, dar nici unul nu e aproape şi nici măcar in… drumurile mele, sau deschise până la ora la care aş putea ajunge eu! Dar când trebuie, e musai! Oricum, dacă dispar - iar! - ca măgarul in ceaţă este din cauza de fire! ☺

Caseta roşie din carton. Provocări verzi in iunie (2)

Pentru Provocări verzi am terminat de câteva zile tema cu numărul doi, mixed media cu cireşe, dar nu am reuşit să editez fotografiile până azi şi nici cuvintele nu s-au adunat sub carcasa pe care o port cu mine peste tot şi-o numesc cap.

La sfârşitul lunii mai Carmen a trecut pe la noi, şi ne-a adus muuulte bunătăţi şi frumuseţi - între bunătăţi, bomboane şi ciocolate!!! Inclusiv ciocolată cu mentă! Pătrăţelele de ciocolată cu mentă au fost primele care s-au terminat: in câteva ore. Cine le-a exterminat?! Subsemnata, in cea mai mare parte.

Din cutia bomboanelor cu lichior de cireşe am făcut o casetă, pentru Provocarile verii - iunie 2019. E bună fie pentru brăţările subţiri pe care le ţin acum amestecate cu cele mari şi scotocesc până la plictiseală după ele, fie… pentru orice altceva mărunţel. Îmi plac cutiile de la bomboane şi mai mereu pe cele super faine le-am păstrat şi am ţinut (ţin) in ele fel şi fel de măruţişuri necesare mai mult sau mai puţin des (pe căprării, altfel spus, să am acces facil la orice îmi trebuie într-un moment sau altul - cele care nu sunt personalizate au etichetă, să ştiu ce e acolo). Sunt frumoase, sunt comode, sunt uşoare, uşor de depozitat şi-mi amintesc de cei care mi le-au oferit (când le văd mă gândesc automat la persoana respectivă).

Bucăţelele de carton “recoltate” de la câteva ambalaje de ciocolată au fost utile pentru a acoperi scrisul de pe viitoarea casetă din carton. Din hârtia interioară a cutiei (hârtie stratificată - nu ştiu care-i denumirea) am decupat câteva perechi de cireşe aurii şi le-am lipit pe ceea ce e o “schiţă” de portativ cu trei linii orizontale (celelalte două s-au pierdut pe drum) ☺ - sunt in relief şi, in realitate, lucesc discret. Dintr-o revistă lăsată in cutia poştală - cu reclame la nu mai ştiu ce - decupasem cândva o inimioară, şi acum s-a potrivit. Pentru că îmi plac şi tigrii, am lipit pe inimă imaginea unui tigru. Pe cantul cutiei am făcut contur cu auriu. Şi cam atât.

Urmează tema trei: desenăm pe… O ideea am - să văd dacă reuşesc să o pun in practică; imediat se termină luna iunie şi nu vreau să lipsesc.

Colac peste pupăză! Scriind despre această cutie am inceput să înghit in sec de pofta bomboanelor! Trebuie să mă mulţumesc cu turtă dulce cu scorţisoară!

Parcul central Nicolae Titulescu, Braşov

Oficialii din Braşov au tot mai multe idei creţe! Au permis defrişări pe Tâmpa, in pădurile care mărginesc drumul ce duce spre Poiana Braşov şi pădurile din Poiană. In locul copacilor şi a zonelor verzi sunt căsoaie - care nu toate sunt locuite, dar dă bine ca ţopârlanii să zică “am casă la munte” - şi parcări.

Acum, oficialii cheltuiesc bani cu studiile de fezabilitate pentru ca sub parcul “Titulescu” să sape de-o parcare cu mai multe niveluri, pentru vreo 3000 de maşini (zic ei). In acest parc e multă vegetaţie valoroasă (între care şi “arborele lalea” - şi la Carmen poate fi văzut) - “edilii” afirmă că această vegetaţie va fi strămutată până la terminarea lucrărilor şi apoi va fi replantată. Am înţeles că in Ro nu există specialişti in acest domeniu. Această strămutare înseamnă costuri mari suplimentare şi construcţiile prin Ro începute de oficiali  azi se termină… cine ştie când?!

In parc sunt şi foarte mulţi arbori care nu sunt consideraţi valoroşi, şi aceştia vor fi tăiaţi, deşi au zeci de ani (chiar mai mult unii, pentru că parcul e acolo  din secolul al XIX-lea, cca. anul 1885). Până vor creşte cei care vor urma să fie plantaţi… Vegetaţia de acolo asigură o oază de verdeaţă între betoane şi smoala asfaltului. După Bucureşti şi Iaşi, Braşov stă cel mai prost la calitatea mediului - distrugerea parcului agravează situaţia.

Purtătorul de vorbe al primăriei dădea din gură că oamenii trebuie să înţeleagă că sunt tot mai multe maşini şi sunt necesare locuri de parcare. Sigur că sunt necesare şi, n-ar fi de mirare să fi ales distrugerea parcului pe banii oraşului pentru a scuti de cheltuieli pe cei care deţin hotelurile şi pensiunile din apropiere; altfel, ar putea găsi soluţii la marginea oraşului - e spaţiu destul, dar ar trebui să îmbunătăţească transportul in comun. Sau, ar putea săpa pentru parcare sub staţia mijloacelor de transport in comun existentă deja in Livada Poştei, la o aruncătură de băţ de parcul pe care vor să-l distrugă. Aşa cum alte oraşe din lume au putut rezolva astfel de probleme fără să distrugă parcuri istorice ar putea şi cei de aici s-o facă.

Ordinul Arhitecţilor Braşov a atras atenţia asupra prostiei pe cale de a fi înfăptuită, dar din 2007, când s-a dat hotărârea pentru acest proiect “stop parc”, nu s-a mai sesizat cineva in mod serios. Pentru că, de curând, oficialii şi-au amintit că au o hotărâre prin care se pot consuma saci de bani, au readus hotărârea pe tapet. Reprezentanţii USR s-au alăturat celor care nu doresc desfiinţarea parcului, pentru că desfiinţare înseamnă ceea ce vor să facă deşi zic că vor reamenaja parcul după ce termină parcarea subterană. Craiovenii pot susţine această afirmaţie despre distrugere pentru că ei s-au ales cu betoane in locul Parcului Teatrului şi parcare dedesubt.

Locuri de parcare sunt necesare in continuare, însă nu se poate spune că nu există, deja, parcări, doar că sunt scumpe staţionarile şi cam prost făcute parcările - de estetică evit să amintesc. Toţi vor să-şi parcheze maşina fix la intrarea in faţa magazinului unde au treabă, a localului unde se distrează, a grătarului pe care-l aprind, a locului de muncă; dacă ar putea, ar opri chiar in faţa tarabei de piaţă de unde îşi cumpără praz, şi nici n-ar coborî din maşină.

Câteva date istorice despre parcul Nicolae Titulescu

La început, locul era viran - acolo trăgeau carele celor care veneau cu marfă la târgul din cetate. In zona din faţa hotelului Aro terenul era mai înalt cu circa 1,50 m, pentru că acolo fusese şantul de apărare al cetăţii. Până să niveleze zona dintre hotel şi parcul de azi erau plantaţi acolo tei, şi era loc de promenadă şi de joacă (mai in trecut, acolo era târgul de lemne).

*

În prima parte a secolului XX, grădinarul şef al Braşovului, Carol Hermann, proiectează linia modernă a spaţiului verde din centrul oraşului, ce va deveni în timp parcul emblematic al oraşului. Speciile rare de arbori  mărgineau alei lungi traversate de altele mai scurte, şi din loc în loc erau băncuţe. Pe latura dinspre bulevard, era Promenada de jos. În 1932, se va numi parcul Carol al II- lea, iar o perioadă  poartă numele Cuteanu, după primarul care are o mare contribuţie la  modernizarea urbei. Între cele două războaie mondiale, din pavilionul de pe aleea centrală se auzeau acorduri ale fanfarei militare sau muzică de promenadă interpretată de orchestra oraşului. Din 1948,, timp de 14 ani parcul s-a chemat al prieteniei, româno-sovietice, mai apoi, parcul central. Azi se numeşte “Nicolae Titulescu”, după marele diplomat român înmormîntat în curtea bisericii Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului. În parc, între altele, se află şi statuia lui Titulescu. (sursa: brasovultau.ro)

*

Petiţia pentru salvarea parcului Nicolae Titulescu din Braşov poate fi semnată aici:

https://www.petitieonline.com/salvati_parcul_central_brasov

Sunt şase mii şi ceva de semnături la acest moment. Sunt sigură că ar semna foarte-foarte mulţi şi foarte repede dacă toţi cei care se împotrivesc acestui proiect ar avea acces la această petiţie online.

Pentru parcări de mare capacitate sunt şi alte soluţii.

Azi, intre orele 18-21, are loc o dezbatere publică pe tema parcului, la hotel ARO - intrarea libera. Nu ajung la dezbatere - poate spre final.

Sursa foto: Braşov, oraşul sufletului meu.

Alte poze, acelaşi autor:

https://diana-kundalini.blogspot.com/2017/04/parcul-meu-preferat-din-brasov.html#more
**

Oare, scandalul acesta nu are vreo legătură cu “schimbul parcări contra Cetăţuie” - idee vehiculată in anul 2014?

Actualizare. La dezbaterea publica s-a discutat si despre alte variante pentru parcare, desi e departe momentul inceperii constructiei unei parcari subterane in centrul orasului. Intre altele, s-au alocat in acest an 600 mii de lei pentru studii de fezabilitate (in 2007 fusesera alocati de primarie 100 mii de lei tot pentru studii de fezabilitate).

Intre altii, a luat cuvantul si vicepresedintele Ordinului Arhitectilor din Ro pentru Brasov-Covasna-Harghita. El a spus ca mai multe parcari mici sunt mai flexibile si ca o parcare mare presupune costuri mari de exploatare plus ca centrul orasului va fi santier timp de (cel putin) cinci ani; dar a ridicat si problema solutiilor tehnice - pentru sase niveluri de subsol el se intreba - si intreba - daca va fi gasita o firma care sa aiba o astfel de experienta. Si apoi, chiar daca parcarea va fi numai sub o portiune din parc vor aparea rampe, ziduri laterale, scari, lifturi, sisteme de ventilatie.

Solidarizare prin eroare. Citate favorite

Ce satisfacţie îţi dă solizarizarea oamenilor in eroare! De cele mai multe ori, această solidarizare se face fără voia lor şi împotriva voinţei lor. Ei înşişi sunt stingheriţi, sau de-a dreptul ruşinaţi, de oamenii pe care sunt nevoiţi să-i aibă la dreapta sau la stânga lor. Este suficient să cazi victimă unei singure, fundamentale, erori - cea a confuziei planurilor, bunăoara - ca să te simţi solidarizat cu o infinitate de oameni care practică aceeaşi eroare iniţială pe niveluri din ce in ce mai joase. Este suficient, de pildă, să negi divinitatea lui Isus şi să afirmi că a fost numai un Om Mare; dar alături de tine, un altul spune ca Isus a fost numai un profet social, un revoluţionar; un al treilea crede că Isus a fost un sentimental; un al patrulea, un Binet-Sanglé*, afirmă ca Isus a fost un nebun; alţii, mai jos, neagă însăşi existenţa lui Isus.

Toţi aceştia se deosebesc între ei prin nuanţe - importante in ochii lor, dar fără prea mare însemnătate dintr-un punct de vedere obiectiv; pentru că toţi se aseamăna printr-o mare, iniţială, eroare: negarea divinităţii - a realităţii, deci a autonomiei - lui Cristos. […]

Mai există, fireşte, o solidarizare prin lupta politică, pe care o cer, uneori, împrejurările. Bunăoară, de când este comunist, André Gide vorbeşte alături de Aragon** […] André Gide este silit să lupte alături de imbecili - împotriva unor oameni de altă credinţă politica, printre care se află, fireşte, ca in orice grup, numeroşi imbecili, dar printre care sunt in orice caz un Charles Maurras*** şi un Thiery Maulnier****. Sentimentul acestei solidarizari cu mediocri şi imbecili este, fireşte, dramatic - dar sentimentul luptei, care înfrăţeşte pe oameni de valori diferite, biruie aproape întotdeauna. In timp de război, un savant care se află pe front luptă alături şi primeşte ordine de la imbecili sau mediocri - si luptă, poate, tocmai împotriva unui grup inamic in mijlocul căruia se află câţiva din prietenii sau egalii săi in ştiinţa respectivă. Solidarizarea prin luptă - fie războiul, lupta unei naţiuni întregi, fie acţiunea politică - este o mare dramă a personalităţii umane, dar este fatală, ireductibilă, şi este in acelaşi timp o asceză. Te sileşte să renunţi la meritele tale, la criteriile tale personale, la mântuirea ta - devenind un număr, un instrument in mâna destinului, un element fără mare importanţă in colosala încleştare între două neamuri sau două partide politice.

Solidarizarea aceasta in timp de luptă şi numai in timp de luptă nu trebuie confundată cu solidaritatea prin eroare. In timp de luptă, nu mai eşti liber să alegi, destinul a ales pentru tine. Dar acest interval de luptă, dramatic şi ireductibil, nu poate fi, sub nici un motiv, permanentizat. Orice altă solidarizare in afară de solidarizarea prin luptă se datoreşte ignoranţei sau nevredniciei umane. Căci, in toate celelalte intervale, omul este liber să aleagă, să judece, să înţeleagă. In timp de război, Tudor Arghezi poate scrie la aceeaşi masă cu Vasile Lupu Dumbrăveanu***** - şi s-ar putea ca şeful biroului să prefere paginile acestuia din urmă, care eventual ar putea fi mai eroice. In timp de pace, orice alăturare şi orice confuzie între aceşti doi scriitori se datoreşte numai ignoranţei, erorii profane şi nevredniciei.

(din Fragmentarium, Mircea Eliade, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994)

v. si Fidelitate, din acelasi volum.

=====================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

=====================================================================

* Charles Binet-Sanglé (n. 04.07.1868 - 14.11.1941, medic militar francez şi psiholog, considerat a fi primul care a pus la îndoială sănătatea mintală a lui Isus, in cartea “La Folie de Jésus”.

** Louis Aragon (n. 03.10.1897, Paris - d. 24.12.1982, Paris) a fost pseudonimul literar al lui Louis-Marie Andrieux, poet şi scriitor francez. În 1927 aderă la mişcarea comunistă.

***Charles-Marie-Photius Maurras (20.04.1868 – 16.11.1952) a fost autor francez, politician, poet şi critic. A fost unul dintre cei mai importanţi şi principalul filosof al mişcării politice monarhice, antisemite, antiparlamentare şi contrarevoluţionare numită “Action Française” (au avut şi un ziar, cu acelaşi nume, prin care influenţau opinia publică spre naţionalism), cu o influenţă intelectuală majoră in Europa secolului XX, opunându-se universalismului repubican şi liberalismului. Era de părere că un adevărat naţionalist îşi consideră ţara mai presus de orice; opiniile lui au influenţat mai multe ideologii de extremă dreaptă şi unele idei ale fascismului.

**** Thiery Maulnier (născut Jacques Talagrand, in 01.10.1909 - d. 09.01.1988), jurnalist francez, eseist, dramaturg şi critic literar, a colaborat constant la ziarul Action Française până in 1938, continuând să scrie şi după ocuparea Franţei de nazişti (1940). Începând cu a Patra Republică (1946-1958) nu se mai angajează policitc, ci doar scrie.

(sursa info wikipedia)

***** Vasile Lupu Dumbrăveanu (nu am găsit informaţii despre el) scriitor român moral, unul dintre cei opuşi de un critic lui Tudor Arghezi, Hortensia Papadat-Bengescu şi Perpessicius - scrie M.Eliade in “Solidarizare prin eroare” din Fragmentarium, referindu-se la faptul că trebuie să se simtă penibil acei scriitori adevăraţi când sunt comparati - de vreun critic moral - cu cei ca V.L.Dumbrava, Dumitru V.Caiu ş.a. de gen.

Căderi de apă. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani.

Sursa foto: Adventure Travel.

Câteva clipe de meditaţie. Jocul cuvintelor (217)

In urbe e linişte; canicula a alungat oamenii de pe străzi. Canicula de scurtă durată e bună, uneori - îi ţine pe oameni tăcuţi, ascunşi la umbră liniştiţi. Au timp să se gândească la ale lor, scăpând puţin din vârtejul rutinei zilnice - asta, dacă nu se adună pentru a se plânge de caniculă.

Parcul mare al oraşului pare fantomatic, cu aleile pustii, cu frunzele nemişcate ale arborilor, cu apa fântânii arteziene oprite - când plouă, funcţionează şi arteziana. O singură fată se afla acolo, şi privea spre cer. Purta la încheietura mâinii drepte un ceas defect - nu voia să vadă cum se scurge timpul. Ceasul îl primise in dar - alături de un manual de utilizare; un ceas complicat, care s-a defectat ca şi cel mai simplu şi mai ieftin ceas. Oprise şi telefonul - să nu primească vreun apel in această pauză de masă din acest parc cu lavandă, parfumul floricelelor mov insuflându-i speranţa că orice dorinţă poate fi îndeplinită de cel care doreşte - din suflet - ceva care să beneficieze şi celorlalţi. Privea fix un curcubeu care părea că se transformă într-o arcadă - iluzorie - de culoare mov. Un zâmbet larg i se contura pe buze imaginându-şi cum toate acele flori micuţe şi parfumate se vor alinia spre cer formând o punte menită să-i ajute dorinţele să ajungă la capătul infinitului, de unde timpul ar putea fi oprit. Şi-a lăsat pleoapele pe ochi şi, cu chipul îndreptat spre soare, a început să-şi depene dorinţele cele mai arzătoare; a constatat că literele se pierd in linişte înainte de a forma cuvinte şi imaginile se estompează. Un minunat sentiment de pace devenea tot mai puternic şi fata se lăsă purtată de valul de armonie sufletească pe care nu-şi amintea să-l mai fi cunoscut vreodată. O zi caniculară îi oferise răgazul pentru câteva momente de meditaţie la care nici nu se gândise, reîcărcându-şi, pentru o săptămână, bateriile de roboţel uman.

Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Edi.

Cele 12 cuvinte: lavanda, suflet, culoare, dar, incheietura, manual, speranta, urbe, apel, curcubeu, parc, zambet.

Aceste rânduri sunt mai mult o forţare de împletire a cuvintelor. Am sentimentul că nu se mai leagă frazele in mintea mea! Şi le forţez. ☺

Şase poze cu doi lei. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani.

Sursa foto: Adventure Travel Romania.

HAPPY WW!

Despre mediul înconjurător. Citate favorite

Cuvântul “poluare” vine din latină: polluo ere, care înseamnă “a pângări”, “a murdări”, “a profana”, desemnâd o acţiune prin care omul îşi “degradează”, îşi “murdăreşte” mediul in care trăieşte. O astfel de acţiune nu îi este caracteristică numai omului contemporan şi nici măcar omului in general. E o lege naturală generală, conform căreia, toate fiinţele vii produc deşeuri care, neeliminate din mediul lor de viaţă, le fac imposibilă nu numai continuarea activităţii, ci şi viaţa. […] Preocuparea penrtru curăţenie a fost însoţită întotdeauna de vigoarea morală şi intelectuală a unui popor. Roma in ascensiune, Persia sasazinilor, Califatele arabe au construit pretutindeni băi publice, apeducte şi rezervoare, pe care societăţile decadente ce le-au succedat nu le-au mai putut nici măcar întreţine, nicidecum amplifica. Descompunerea socială a fost întotdeauna însoţită de indiferenţa faţă de fenomenele poluante.

(Lucian Ghinea, Apărarea naturii, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978)

Pe drumul sinuos parcurs de la armonie (omul aliat al naturii) la violenţă (omul împotriva naturii) fenomenul dezvoltării existente a generat noi cauze de poluare constând in căderile şi reziduurile radioactive cauzate de experienţele nucleare şi de centralele atomice, de folosirea pesticidelor şi insecticidelor in exces pe suprafeţele agricole, fără a ţine seama de cerinţele privind degradabilitatea şi remanenţa lor, de deşeurile menajere etc.. Spălate de ploi, reziduurile ajung prin pânza freatică in circuitul natural al apei - cel mai important cărăuş al poluanţilor; deversate in râurile interioare ajung in fluviile internaţionale afectând coastele şi resursele biologice ale platoului continental, ale zonei economice exclusive, pentru a-şi încheia drumul in marea liberă.

(Silviu Neguţ, Un singur pământean, Ed. Albatros, Bucureşti, 1978)

In afară de poluarea chimică, poluarea mai poate fi fizică (termică, radioactivă, sonoră, prin vibraţii), biologică (contaminarea microbiologică a mediilor inhalante şi ingerante), poluarea estetică (degradarea peisajului printr-o urbanizare necivilizată sau sistematizare impropriu concepută, amplasarea de industrii in biotopuri virgine sau mai puţin modificate de om etc.) ş.a.. Acestor forme “clasice” de poluare li s-a mai adăugat azi poluarea electromagnetică. Există anumite locuri pe Terra unde au crescut păduri pe care omul, in ultimii ani, le-a tăiat. In aceste locuri, in mod natural, trebuie să existe arbori deoarece ei nu sunt altceva decât un fel de antene pentru câmpul electromagnetic al planetei. Din cauza lipsei arborilor, in aceste puncte critice se formează un blocaj, o stagnare a fluxului electromagnetic al planetei, creându-ne singuri un infern pe Terra. Ca remediu, s-a propus amplasarea unor turnuri paramagnetice in aceste puncte critice pentru a le armoniza între ele şi astfel să se poată evita apariţia cutremurelor, a condiţiilor atmosferice ciudate, a uraganelor, a poluării electromagnetice.

(Viorel Soran, Margareta Borcea, Omul şi biosfera, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985)

======================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

======================================================================

Zilele alegerilor electorale vin şi trec. Lupta popoarelor, însă, pentru a crea un guvern care să reprezinte pe toţi oamenii şi nu doar un singur procent - un guvern bazat pe principiile justiţiei sociale, economice, rasiale şi de mediu - continuă.

(Bernie Sanders, politician democrat american)

Cutiuţa cu puzzle. Provocări verzi in iunie (1)

A început ediţia de vară la Provocări verzi. Că e cald, e frig sau plouă, jocul continuă. Pentru seria începutului de vară - Provocările verii - iunie 2019 - Rux a ales trei teme: 1. jucării din carton; 2. mixed media cu cireşe; 3. desenăm pe…

Ideea mea pentru jucării a fost un puzzle, deşi nu prea se potriveşte să numesc puzzle-ul jucărie, dar altceva chiar nu ştiu să fac din carton - eventual nişte animăluţe desenate pe carton şi colorate sau decupaje lipite pe carton, dar şi puzzle-ul e tot ceva de genul. Uşor de gândit, mai greu de făcut.

Oh, desigur că nu e mare lucru să aleg o imagine (dintr-un calendar vechi, cu poze de câini), să o lipesc pe un carton (rămas după lipirea unui puzzle din comerţ) şi pe dosul cartonului să trasez pătrate cu latura de 5-6 cm (nu prea mi-au ieşit cine ştie ce pătrate, pentru că sunt şi dreptunghiuri), să desenez apoi “legăturile” şi să decupez cu un cuter. Hm. Data viitoare (care nu cred că va mai fi) mă voi gândi de două ori. Nu prea m-am descurcat să decupez cu un cuter, aşa că am folosit şi foarfeca, dar marginile nu sunt prea finisate. Şi-apoi… am greşit când am desenat “legăturile” dintre piese: am lăsat cu margini drepte şi piese care nu sunt “margini”, ceea ce complică inutil jocul (o greşeală pe care o pot remedia relativ uşor).

Puzzle-ul e de circa 33 pe 26 cm (aşa s-a nimerit), are 30 de piese şi o cutie de 12 pe 10 cm, de la o cutie de bomboane pe care am decorat-o cu bucăţi din calendar - pe capac e portretul ciobănescului australian care apare in puzzle - şi aici e greşit, dar altfel nu aveam cum să fac - pe capac ar fi trebuit să apară imaginea întreagă, pentru ca cel care montează piesele să aibă o idee cam care cum vin, dar nu-i complex jocul făcut de mine aşa că e destul de uşor şi fără imaginea de ansamblu (ce să mai zic acum?)

Aşa arată “jucăria” mea din carton (nu am avut răbdare sa montez toate piesele). ☺

Gazde in deşert. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea ără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani.

Sursa foto: Adventure Travel Romania (Namibia 2019).

HAPPY WW!

Hazard şi necesitate. Citate favorite

Tot ce există in univers este rodul întâmplării şi al necesităţii (Democrit)

*

Omul ştie că este singur în imensitatea nemaipomenită a universului din care a ieşit numai din întâmplare. Alegerea împărăţiei luminii sau a întunericului stă in puterea lui. (Jacques Monod)

*

Viaţa a apărut pe Pământ. Care era, înaintea evenimentului, probabilitatea ca el să se producă ? Dată fiind structura actuală a biosferei nu este exclusă, ci dimpotrivă, ipoteza ca evenimentul decisiv să nu se fi produs decât o singură dată. […] Este posibil, bineînţeles, ca acest caracter singular să se datoreze eliminării, prin selecţie, a numeroase alte tentative sau variante. Dar nimic nu impune această interpretare. Probabilitatea a priori ca printre toate evenimentele posibile in Univers să se producă un eveniment particular este aproape zero. Totuşi, Universul există, ceea ce înseamnă că se produc evenimente particulare a căror probabilitate (înaintea evenimentului) era infimă. La ora actuală, n-avem dreptul nici să afirmăm, nici să negăm că viaţa a apărut o singură dată pe Pă­mânt şi că, prin urmare, înainte ca ea să existe şansele ei de a fi erau cvasinule. Această idee nu numai că este dezagreabilă biologilor ca oameni de ştiinţă, ea şochează tendinţa noastră omenească de a crede că orice lucru real din universul actual era - şi încă din totdeauna - necesar. Trebuie să fim neîncetat în gardă împotriva acestui sentiment atât de puternic al destinului. Ştiinţa modernă ignoră orice imanenţă. Destinul este scris pe măsură ce se împlineşte, nu înainte. Al nostru nu era scris înainte de apariţia speciei umane, singura din biosferă care foloseşte un sistem logic de comunicare simbolică, ceea ce constituie un alt eveniment unic, care ar trebui, chiar prin aceasta, să ne prevină împotriva oricărui antropocentrism. Universul nu purta în pântecele său viaţa, şi nici biosfera - omul. Numărul nostru a ieşit la loterie. Ce-i de mirare, că, asemenea cuiva care a câştigat, astfel, o avere, simţim toată ciudăţenia condiţiei noastre?

(din Hazard şi necesitate, de Jacques Monod, lucrare publicată in 1970, scrisă pe baza unor conferinţe ţinute in februarie 1969 la colegiul Pomona, California. Apare in Ro la Editura Humanitas, Bucureşti, 1991).

======================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

======================================================================

Jacques Lucien Monod s-a născut la Paris in 09.02.1910 şi a decedat in 31.05.1976 la Cannes, bolnav de leucemie. S-a remarcat in biochimie, genetică, biologie moleculară. A început studiile la Sorbona in 1928; participă ca biolog la o expediţie de explorare a Groenlandei (1934). In timpul celui de-al doilea război mondial a fost membru activ in rezistenţa franceză. In anul 1940 îşi susţine doctoratul. Devine director al serviciului de biochimie celulară (creat de el in 1954) din Institutul Pasteur. In 1965 obţine Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină (împreună cu Andre Lwoff şi Francois Jacob). A fost profesor la College de France (1967), director al Institutului Pasteur (1971), membru al Royal Society (Londra) şi National Academy of Science (S.U.A.).

Canción del Mariachi. Provocare muzicală

Pentru ca miercuri (in comentarii la MFC) am pomenit, cu Rux, despre Banderas in rolul lui Zorro, mi-a venit ideea pentru azi: Antonio Banderas - Canción del Mariachi (vizualizare pe YT)

https://www.youtube.com/watch?v=Tu4Hnbor9rI

In videoclip sunt scene din Desperado (1995), un film de Robert Rodriguez, cu Antonio Banderas, Salma Hayek, Joaquim de Almeida, Steve Buscemi, Quentin Tarantino ş.a.).

Muzica: Los Lobos; Antonio Banderas îşi interpretează “partea lui” (chitară şi voce).

======================================================================

Friendship Friday! 

Provocarea muzicală lansată de Carmen pe blogul ei, Între vis şi realitate.

======================================================================

Desperado e continuarea filmului independent, El Mariachi (1992), al regizorului Robert Rodriguez.  Once Upon a Time in Mexico (2003), e ultima parte a trilogiei “El Mariachi”. Cele trei filme care formează trilogia sunt încadrate (şi) in genul “western contemporan”; au romantism şi mult umor.

Pentru Banderas rolul într-un film de acţiune/aventuri a fost o noutate, el apărând in filme romantice.

Antonio Banderas s-a născut in 10 august 1960, la Málaga. E actor, regizor, producător, cântăreţ (a cântat şi alături de Sarah Brightman, The Phantom Of The Opera - şi-a cântat bine). Cariera cinematografică a început-o cu regizorul Pedro Almodóvar, apoi s-a remarcat in filmele de la Hollywood, mai ales in anii 1990, devenind repede ceea ce se numeşte “sex simbol internaţional”.

De Ziua Învăţătorului. Citate favorite

Recunosc că m-am grăbit de această dată şi am copiat de pe internet câte ceva despre Gheorghe Lazăr, cărturar iluminist sibian, pedagog, teolog şi inginer român, profitând că azi, 5 iunie, este Ziua Învăţătorului, in România.

Gheorghe Lazăr s-a născut in 5 iunie 1779, la Avrig, şi a murit in 17 septembrie, la Avrig. Este considerat fondatorul învăţământului in limba naţionala din Ţara Românească, in 1818 înfiinţând la Bucureşti prima şcoala cu predare in limba română - şcoala de la Sfântul Sava.

A fost înmormântat in curtea bisericii din apropierea casei in care s-a născut. Pe cruce e gravat un epitaf care îi aparţine:

Cititorule, ce eşti am fost, ce sunt vei fi, găteşte-te dar.

*

In articolul Gheorghe Lazăr, publicat în Curierul românesc (1839), Ion Heliade Rădulescu scrie, între altele: Lazăr a fost profesor la Sfîntul Sava patru ani cu mare rîvnă. El slujba sa niciodată nu şi-a socotit-o drept o profesie, ci o chemare, o misioană. Avea vreo douăzeci de şcolari regulaţi; dar cînd făcea leţie de filosofie, sala gemea de auditori, în capul cărora era răposatul Alexandru [Tell], tatăl ofiţerilor Tel [Tell].

Ion Heliade Radulescu şi Petrache Poenaru, foşti elevi ai lui Gheorghe Lazăr, au oferit istoriei primele date biografice precum şi primele analize ale ideilor pedagogului Gheorghe Lazăr.

(sursa foto si info: wikipedia)

Într-o lucrare dedicată lui Gheorghe Lazăr,  Gheorghe Pârnuţă spunea: Gheorghe Lazăr n-a plecat la Buda sau la Viena, unde cunoscuse profesori şi-şi creease legături, nu a făcut tranzacţii cu duşmanii milenari ai neamului, spre a-şi asigura o existenţă liniştită, ci trece în capitala Ţării Româneşti, simţind că are de îndeplinit o misiune înaltă, patriotică.

(sursa 19calatoriipeharta)

=====================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

=====================================================================

Statuii lui Gheorghe Lazar

C-o carte-n mână te făcură

Şi te-aşezară-n largul drum,

Să-ndemni şi azi la-nvăţătură

Sportivul tineret de-acum.

(epigramă de Ştefan Ivanovici-Terenţiu din Epigramişti români de ieri şi de azi, 1975)

(sursa citatepedia)

Uitat pe zid. Miercurea fără cuvinte

Fotografie pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani.

HAPPY WW!