Salvat de Ruby. Câinele Anului 2018

Un câine poate salva vieți în mai multe feluri, și acest film difuzat în anul 2022, "Rescued by Ruby”, este exact despre asta. E un film emoționant, din punctul meu de vedere, mai ales că este bazat pe fapte reale și, cumva, pare incredibil cum s-au înlănțuit faptele.

E simplu să povestesc filmul, dar n-o fac pentru că este acel gen de filme pe care povestindu-l cuiva care iubește câinii ar fi ca și când aș descrie cuiva care vede un peisaj pe care tocmai îl privește. Povestind pentru cineva care nu apreciază câinii – ba chiar îi detestă – ar fi pierdere de timp.

Ruby trăiește și azi, și încă lucrează la „Poliția Canină” din Rhode Island, State Police, alături de partenerul ei uman, Daniel O’Neil (care are acum 41 de ani). Ocazional mai face probleme, dar nu la fel de mari ca înainte – excepție, poate, ziua când a fugit și a fost căutată timp de 19 ore; s-a întors singură acasă, sănătoasă, cu un sconcs viu în gură. 

(scrie pe https://decider.com/2022/03/17/rescued-by-ruby-true-story-netflix-grant-gustin/)

Este un câine metis: Ciobănesc Australian (câini considerați a fi extraordinar de inteligenți) și Border Collie, câini care sunt adesea menționați ca fiind cei mai inteligenți câini din lume. Ruby a îmbinat toate calitățile celor două rase – și nu sunt puține. A devenit câine polițist datorită pasiunii lui Daniel pentru câini și dorinței sale de a lucra la „Poliția Canină”.

Ruby a fost găsită vagabondând și dusă la un adăpost canin, unde Patricia Inman, voluntar la adăpost, s-a îndrăgostit, efectiv de cățelușă și a salvat-o de câteva ori de la eutanasiere. De cinci ori fusese adoptată, și de cinci ori fusese returnată pentru că era plină de energie – o clipă nu stătea locului – nu voia să asculte și provoca pagube în casele și grădinile celor care doriseră să o adopte. Când Daniel O’Neil a ajuns la adăpost, să caute un câine alături de care să candideze pentru un loc la Poliția Canină, era ziua la finalul căreia Ruby ar fi fost eutanasiată... Între polițist și câine s-a creat imediat o legătură – câinele l-a urmat fără să se opună, ceea ce n-a putut decât s-o bucure pe Patricia, voluntara care o iubea dar n-a putut s-o ia și pe ea acasă pentru că avea deja multe animale, reptile, păsări și vreo trei copii.

Daniel și soția lui i-au oferit câinelui dragoste necondiționată, deși le-a pus și lor răbdarea la încercare, având o mulțime de probleme de comportament, dar amândoi s-au implicat în educarea cățelușei pentru a fi acceptată în „trupele” K-9, iar ea i-a răsplătit din plin.

La șase ani după ce Ruby a fost salvată și acceptată la Poliția Canină, cățelușa a salvat viața unui adolescent care se rătăcise în pădure și care nu fusese găsit nici după 36 de ore. Ruby a fost cea care l-a găsit – aici pare că a lucrat Universul: Ruby a făcut o salvare incredibilă și extraordinar de puțin probabilă. Sigur, în cariera ei de câine de căutare și salvare a salvat mai multe vieți, dar salvarea vieții adolescentului a fost un fel de „răsplată karmică”.

În anul 2011 a fost adoptată Ruby. Pentru eforturile ei, în anul 2018, a fost aleasă, de organizația American Humane Hero Dog, „Câinele Anului”.

Rescued by Ruby (Salvat de Ruby) este un film care mi-a plăcut foarte mult. Timp de o oră și jumătate nu m-am plictisit o clipă – adică, nu există „scene de umplutură”; totul decurge lin și e amuzant în aproape toate scenele.

Regia e semnată de Katt Shea și scenariul de Karen Janszen (care a scris și scenariul pentru „Povestea delfinului” – un alt film excelent inspirat din realitate, despre un delfin care-și rănește coada într-o capcană pentru crabi).

Actorii: Grant Gustin (Daniel O’Neill), Kaylah Zander (Melissa O’Neil), Scott Wolf (Matt Zarrella, comandantul unității canine), Camille Sullivan (Patricia Inman, voluntară la SPCA – adăpost pentru animale fără stăpân).

Rolul câinelui Ruby este interpretat de doi câini salvați dintr-un adăpost de animale: Bear, un câine care urma a fi eutanasiat din aceleași motive ca și Ruby: probleme de comportament care-l făceau „neadoptabil”. L-au adoptat pe Bear, dar și pe prietenul lui nedespărțit: Shiloh, care a fost „dublura” pentru Bear în unele scene.

Filmul poate fi văzut pe Netflix; nu e total fidel realității în multe puncte, dar salvarea vieții adolescentului este reală punct cu punct.

A fost un deliciu să văd câinele cum se joacă, face năzdrăvănii și tumbe, cum își manifestă dragostea și recunoștința față de prietenii ei umani și cum își ia în serios misiunea de salvator.

Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/File:Rescued_by_Ruby.jpeg

Mystère. Film despre un lup și un copil

Lupii se numără între animalele care îmi plac foarte mult și încerc să nu pierd ocazia de-a vedea poze cu lupi, videoclipuri cu lupi, filme artistice sau documentare cu lupi (sau să-i văd în realitate).

În seara primei zile de Crăciun am avut ocazia de-a vedea filmul „Mystère” (titlul internațional: „Vicky and Her Mystery”), realizat de francezi, difuzat în anul 2021. E un film despre prietenia dintre o fetiță în vârstă de 8 ani, Victoria (Shanna Keil), și un lup.

Este un film bazat pe fapte reale. Denis Imbert, regizorul, a auzit povestea unui bărbat care i-a dus fiicei sale un cățeluș și mai apoi a constatat că este lup.

Nu voi povesti prea multe pentru că nu vreau să divulg tot. Este un film pentru toate vârstele.

După moartea mamei, Victoria devine apatică și nu-i vorbește tatălui, considerându-l, cumva, vinovat de această moarte pentru că, deși fiind mare chirurg, nu i-a salvat viața. Tatăl ei, Stéphane (Vincent Elbaz), consideră că ar fi bine să petreacă un timp alături de ea, departe de agitația orașului, într-un sat de munte, pe lângă Lyon, unde el mergea cu părinții în copilărie. Fetița nu comentează, nu vorbește, își urmează tatăl.

Într-o zi, un necunoscut în vârstă – la ferma căruia tatăl și fiica ajung după ce se rătăcesc făcând o plimbare pe coclauri - oferă copilei un ghemotoc de blană pe care aceasta îl descoperise acolo, și-a arătat multă afecțiune pentru el. Necunoscutul îi spune despre vietate că nu are nume, că este „darul pădurii” și că va fi un animal bun dacă va fi crescut de cineva cu inima curată. Fetița îl numește imediat „Mister”. Îl ia acasă fără să știe tatăl ei.

Filmul abordează și problema fermierilor din zonă, care se plâng că lupii le ucid animalele, motiv pentru care îi vânează fără milă pentru a-și proteja avutul.

Filmul „Mystère” începe cu o haită de câțiva lupi pe care o hărțuiesc o mână de indivizi înarmați: oierii cărora lupii le-au prădat turmele. Împușcă un lup care le ține calea apoi pleacă mai departe.

Fetița a fost aleasă în rolul Victoriei pentru că dintre cele care s-au prezentat la selecție între ea și puiul de lup s-a format, imediat, cea mai bună legătură; Shanna nu avea experiență în jocul actoricesc sau în fața camerelor de filmat (am citit pe nu mai știu unde), dar este atât de naturală în rolul de prietenă a lupului încât cred că mai mult s-a jucat, și a fost treaba adulților să se descurce cu filmatul, cu montatul și ce mai fac adulții pentru un film.

Mister este tot un lup adevărat, dresat de Muriel Bec (dacă am înțeles corect). Pentru acest film puiul de lup și Shanna s-au întâlnit cu mai multe săptămâni înainte de a începe filmările pentru a putea fi creată și redată legătura puternică dintre copil și lup - lupul a crescut, practic, alături de fetiță. Această legătură va fi păstrată pe viață în realitate.

Scenele din film în care Victoria îmbrățișează și sărută lupul nu sunt trucate.

Lupii, ca și câinii, te acceptă în haita lor sau te pot accepta, ca om, să fii conducătorul haitei. Un lup se poate comporta (aproape) ca un câine, dacă e crescut de mic și iubit. In fond, lupii sunt strămoșii câinilor.

Din punctul meu de vedere, este un film care merită văzut; nici nu e lung – o oră și 24 de minute, cu tot cu „prezentări”. Un film pe gustul meu: fără scene lungite aiurea, firul derulându-se repede, fără „stop-cadru” luuung (de crezi că s-a blocat imaginea) spre zări sau mai știu eu ce.

E un film a cărui acțiune ar fi înțeleasă și dacă ar fi un „film mut”, fără explicațiile de rigoare ce caracterizează filmele mute de la începuturile cinematografiei.

Imagine de Christel SAGNIEZ de la Pixabay

Un erou: Comisarul Rex. Provocare muzicală

"Comisarul Rex" este un serial polițist austriac, comedie-dramă, derulat intre 1994-2004, reluat din 2008 pȃnă in 2015, in coproducție austro-italiană. Personajul central este un cȃine ciobănesc german: Rex.

Holding out for a hero - Bonnie Tyler (vizualizare pe YT)

https://www.youtube.com/watch?v=0bhJBVfTNzw

In videoclip sunt secvențe cu Rex din serialul original.

La Provocarea muzicală poate participa oricine inscrie o postare pe blog la Carmen, Ȋntre vis si realitate. 

Friendship Friday!

In 1996-1997, o serie televizată (Stockinger) s-a concentrat pe unul dintre membri diviziei “Omucideri” din serialul original, dar sunt și alte francize: Comisarul Alex (Polonia, 2012), Reȋntoarcerea lui Muhtar (Rusia, 2004-2015), Rex (Slovacia, din 2017), Hudson și Rex (Canada, din 2019).

BJ in rolul lui Rex. sursa foto

Rolul lui Rex a fost interpretat de mai mulți cȃini actori. Originalul a fost ȋnregistrat ca “Reginald von Ravenhorst”. BJ este primul cȃine care a jucat rolul lui Rex (1994-1999) și a fost antrenat de Teresa Ann Miller; s-a născut la 1 iunie 1991 in Ingolstadt, Bavaria, Germania, și a murit in 2003. Deși a fost dresat in limba engleză n-a avut probleme cu limba germană.

In serialul canadian (Hudson & Rex), cȃinele este Diesel vom Burgimwald, dresat de proprietara sa, Sherri Davis, care lucrează in industria filmului de 25 de ani, ca dresoare de animale. Diesel provine din crescătoria de ciobănești germani Burgimwald (Castelul din pădure), unde cȃinii sunt și dresați. Este la primul său rol, și inițial a fost antrenat pentru a ȋnsoți persoane cu anumite dizabilități.

Kedi, adevăraţii sultani ai Istanbulului

Kedi, adevăraţii sultani ai Istanbulului – aşa se termină introducerea la filmul cu şi despre pisicile din Istanbul.

Kedi (2016), e un film documentar turcesc, despre miile de pisici care au devenit un fel de marcă a oraşului Istanbul şi care atrag obiectivele aparatelor de fotografiat ale turiştilor. Pisicile trăiesc acolo, in comuniune cu oamenii, de sute de ani.

Am văzut afişul filmului de ceva timp pe site-ul preferat, dar pentru că pe afiş e un cap de pisică m-am gândit că este vorba despre filmul prezentat de Ella, A Street Cat Named Bob – un film excelent, pe care l-am văzut. Miercuri seara, însă, am fost mai atentă şi am citit titlul: Kedi.

Filmul turcesc regizat de Ceyda Torun a fost apreciat de critici – despre cei care iubesc aceste feline ce să mai zic?! In ceea ce mă priveşte, timp de o ora şi vreo cinsprezece minute am avut un zâmbet lat pe faţă – la un moment dat mi-am dat seama că se duceau atât de mult colţurile buzelor spre urechi încât mi se dezveleau dinţii! Cred că cei care nu iubesc pisicile dacă văd acest film s-ar putea îndrăgosti de ele. Sau poate nu, dacă sunt simandicoşi care strâmbă din nas când o pisică trece pe lângă ei sau ocolesc un cartier dacă se întâmplă ca o pisică neagră să le taie calea! Să nu mai zic de cei care au impresia că (şi) pisicile sunt “saci cu purici”.

Sari

Filmul începe cu Sari, care colindă cartierul şi cauta hrană pentru a le duce celor patru pisoi care se adăpostesc in holul unui imobil. O pisică blandă e Sari, dar care devine feroce dacă cineva se dă la puii ei.

Puii pisicii Sari

Pisicile din Istanbul se plimbă printre picioarele trecătorilor, printre mesele de pe terase, prin pieţe şi magazine; le poţi vedea aproape oriunde şi in multe locuri din oraş sunt amenajate adăposturi şi pregătite recipiente cu hrană şi apă pentru ele. Trecătorii se mai opresc, mai mângâie o pisică, îi mai dau ceva de mâncare… Un bărbat, dintre mai mulţi alţii care hrănesc pisicile, spune la un moment dat: Toţi prietenii mei ştiu cu ce mă ocup, dar nu toţi înţeleg de ce o fac; aceştia din urmă spun că Dumnezeu are grijă de ele. Bine! le zic. Eu sunt intermediarul.

Un tânăr grafician vorbeşte despre multele pisici pe care el şi fratele lui le-au avut când erau copii. Am avut multe; unele au murit de bătrâneţe, altele lovite de maşini. In curtea din spatele casei am amenajat un cimitir pentru ele şi pentru că ne plăceau foarte mult filmele cu cowboy le-am pus la căpătâi cruci făcute din crenguţe; aşa vedeam noi că se pun in aceste filme când murea un erou şi ni se păreau impozante. Asta până a văzut tata mulţimea de cruci şi ne-a trimis la Şcoala Coranului, temându-se să nu devenim creştini! (râde tânărul). Nu era cazul; crucea era doar un simbol; nu aveam de gând să cioplim mici pietre funerare! (am citat aproximativ).

E oarecum emoţionant să vezi bărbaţi in toată firea, pescari care înfruntă furtunile in bărci micuţe, cum hrănesc puii cu seringa, explicând că au fost abandonaţi de cineva şi i-a găsit el, el şi un motan, care le ţine de cald, şi pisoii cred că motanul e mama lor. E emoţionant, in destul de mare măsura, să vezi cum câini şi pisici împart aceeaşi barca, alături de oameni.

Deşi apar multe pisici in film doar povestea a şapte dintre ele este spusă mai pe larg. Şi ce poveşti faine! Ce simţ al umorului au cei care vorbesc despre pisicile care… i-au ales, ce zâmbete largi oferă interlocutorilor atunci când vorbesc despre micuţele feline.

Pisicile sunt libere, hoinăresc pe unde vor, poposesc la diferite persoane dar au şi oamenii lor preferaţi, la care revin de fiecare dată – sunt acei oameni care le-au adoptat prima dată. Duman, de exemplu, zis “Gentelmanul”, stă pe lângă un restaurant de lux – nu intră, chiar daca uşa e deschisă el bate in geam pentru a atrage atenţia. Mai e si Psikopat, zisa “Psihopata”, o pisică ce are o personalitate deosebit de puternică; apoi e Gamsiz, “Nepăsătorul”, care se înfruntă la un moment dat cu un nou venit in cartier, Ginger, şi care ar fi vrut să-şi impună dominaţia.

E un film care ajuta la producerea de endorfine. Nu mă credeţi pe cuvânt.

De Tombili vă amintiţi? E puţin probabil să nu-i fi văzut fotografia pe undeva măcar o dată. Dacă nu aţi vazut fotografia, iat-o:

Tombili a devenit faimos după ce a fost fotografiat in timp ce se relaxa sprijinit de o bordură şi privind trecătorii. Motanul a murit in august 2016; in urma unei petiţii semnate de 17 mii de oameni artistul Seval Şahin realizează (voluntar) sculptura prin care îl imortalizează in poziţia care l-a făcut celebru. Sculptura a fost inaugurată in 4 octombrie 2016, de Ziua Internaţională a Animalelor.

In 8 noiembrie 2016 statuia din bronz a fost furată! Au spart betonul şi au luat-o… In 10 noiembrie a fost returnată intactă…

Sursa  foto Tombili

http://www.independent.co.uk

sursa foto poster

https://en.wikipedia.org/wiki/Kedi_(2016_film)

Red Dog, câinele comunitar

Red Dog este un film cu şi despre un câine din Australia, care s-a născut cândva in anul 1971 şi a murit in 21 noiembrie 1979; se presupune că s-a născut in oraşul Paraburdoo şi a devenit cunoscut datorită călătoriilor sale prin regiunea Pilbara din Australia de Vest, in căutarea stăpânului (s-a presupus) 

Are o statuie in oraşul Dampier şi o placă memorială. A fost făcut membru al clubului Dampier Salts Sport and Social şi al Uniunii Muncitorilor din Transporturi. Despre banca New South Wales se spune că l-ar fi folosit ca mascotă. Un club auto din Pilbara (de maşini 4x4) se numeşte “Red Dog”, in onoarea acestui câine.

Statuia lui Red Dog

Deşi a fost un câine iubit de majoritatea membrilor comunităţilor pe unde trecea se crede că a murit pentru că a fost otrăvit intenţionat, cu stricnină… A fost îngropat într-un mormânt nemarcat, in zona Roebourne, Australia de Vest.

Red Dog a fost un câine din rasa Kelpie şi a fost numit “cainele roşu” (red dog) din cauza prafului roşiatic din zona Pilbara; a mai fost numit: Bluey (“câinele albastru”, cum mai sunt numiţi câinii australieni de turmă), Dog of the Northwest (câinele din nord-vest) sau Tally Ho – care ar fi fost numele pe care i l-a dat cel despre care se crede că ar fi fost primul lui proprietar şi care l-ar fi dus la Dampier (Col Cummings), unul dintre oraşele in care Red Dog revenea cel mai des.

Al doilea proprietar al lui Red Dog a fost John Stazzonelli, un şofer de autobuz care obişnuia să îl ia in autobuz şi astfel câinele a călătorit in multe regiuni din Australia. După moartea şoferului câinele a călătorit mult de capul lui dar a şi fost adoptat de diferiţi oameni, inclusiv de un medic veterinar care l-a şi tratat când l-a găsit.

La ceva timp după moartea lui, scriitoarea australiană Nancy Gillespie a scris despre el in cartea sa “Red Dog” (1983), adunând anecdote şi povesti pe care le ştiau oamenii care l-au întâlnit pe Red Dog, dar şi poezii pe care i le-au dedicat oamenii care l-au iubit.  In 1993, Beverly Duckett a scris romanul “Red Dog: Pribeagul din Pilbara”.

Statuia şi povestea lui Red Dog au atras atenţia multor călători prin Pilbara şi autorul britanic Louis de Bernières a scris şi el un roman bazat pe legenda acestui câine: “Red Dog”, roman care a fost ecranizat in anul 2011 şi care s-a bucurat de multă apreciere inclusiv din partea criticilor (scenariul: Daniel Taplitz; regia: Kriv Stenders; rolul titular: Koko). In acest film actorii oameni au avut un rol oarecum secundar, accentul fiind pe Red Dog şi povestea lui; cumva, e ca şi cum am văzut totul prin ochii câinelui.

Cei care iubesc câinii vor râde şi, poate, vor plânge la acest film. Red Dog e iubit de întreaga comunitate, el uneşte oamenii, cucereşte inima oricui îl întâlneşte. E hazliu cum şoferii opresc şi îl iau in maşină ca pe un autostopist uman.

In orăşelul Dampier comunitatea nu era foarte mare la vremea aceea şi era formată din oameni veniţi din toate colţurile lumii in speranţa unui trai mai bun. Cei mai mulţi munceau din greu, fiind departe de cei dragi, şi aproape toţi încercau să cucerească inima lui Red Dog. In final a reuşit un tânăr american şofer de autobuz, câinele alegând să doarmă pe veranda bungaloului acestuia, urmându-l pretutindeni – inclusiv in autobuz, ocupând scaunul din spatele şoferului (nicio persoană nu obiecta, chiar dacă acela ar fi fost singurul loc unde s-ar fi putut aşeza).

Ca să nu fie cu supărare câinele a fost înregistrat ca fiind “al comunităţii”.

scena din film

In film se derulează şi o idilă intre John, şoferul de autobuz, şi Nancy, o funcţionară frumoasă – Red Dog e cam gelos. :) Bineinţeles, nu lipseşte Cat Dog din film, motanul arţăgos al proprietarilor unui parc de rulote care interzic câinii. Motanul alungă orice câine care îndrăzneşte să adulmece prin zonă şi, la un moment dat, Red Dog şi Cat Dog vor ajunge să se înfrunte.

***

Koko (9.04.2005 – 18.12.2012) se numeşte câinele care joacă rolul titular, câine din rasa Kelpie Australian, deţinut de Nelson Woss, producatorul filmului Red Dog. A primit premiul “Zgarda de Aur” (in Los Angeles) pentru cel mai bun câine dintr-un film străin.

Câinii din rasa Kelpie sunt, parţial, descendenţi din Dingo, câinele nativ australian, Kelpie şi dingo fiind asemănători in conformaţie şi culoare, dar la vremea originii rasei câinii dingo erau interzişi ca animale de companie, fiind cunoscuţi ca ucigaşi ai oilor la vremea primei aşezări europene din Australia. Se presupune că mulţi proprietari au încrucişat câinele de cireadă australian cu dingo şi au înregistrat metişii ca fiind Kelpie – primul câine Kelpie ar fi fost înregistrat in jurul anului 1872. Denumirea e dată după numele unui spirit de apă din folclorul celtic.

Kelpie sunt câini foarte inteligenţi, agili, plin de energie, cu o personalitate foarte puternică (spre încăpăţanat) şi foarte buni câini de pază. Am aflat că există această rasă de câini abia când am văzut filmul Red Dog.

***

Filmul Red Dog (2011), e unul tare… drăgălaş. Koko îşi interpreteză excepţional rolul.

Surse foto:

https://en.wikipedia.org/wiki/Red_Dog_(Pilbara)

https://en.wikipedia.org/wiki/Australian_Kelpie