joi, 19 decembrie 2013

La revedere în 2014!



Deoarece în zilele ce vor urma nu voi mai fi prezentă online, pentru a fi sigură că nu pierd ocazia de a vă dori La mulți ani! și toate cele bune, am ales să scriu chiar de azi. Afară se aud colindătorii care au venit cu Capra - deci s-a deschis sezonul la Sărbători! :)

Sărbători cu bucurie și un An Nou minunat să aveți! Să fiți sănătoși și să vă puteți bucura din plin de rodul muncii voastre! Cei dragi mereu alături să vă fie și multe împliniri să aveți! Viață armonioasă alături de cei dragi!

Profit de ocazie și vă mulțumesc tuturor celor care ați trecut pe aici de-a lungul anului și ați lăsat - sau nu - un semn al trecerii voastre.

Să ne revedem cu bine! Crăciun fericit! La mulți ani!

Zile fericite vă doresc! Cu drag!

luni, 16 decembrie 2013

Mithra ca zeu Soare. Bună dimineața, Soare!



sursa

Nașterea zeului persan Mithra, "Soarele Dreptății", era sărbătorită pe 25 decembrie, actuala sărbătoare a Crăciunului. În grotele Mithraice era întotdeauna sculptat în stânca un basorelief reprezentându-l pe zeu sacrificând un taur. Zeul era cunoscut și pe teritoriul tracilor.
Frăția lui Mithra (Frația cavalerilor geto-daci ai lui Mithra) era o societate secretă care practica misterii, asemănătoare celor din cultul lui Dionis. Candidații erau admiși prin ceremonii secrete, oficiate de inițiați.

De duminică la povești

Duminica, la povești alături de Anastasia și de cei care au mai participat.
Să aveți o săptămână frumoasă!

La bucate nu mă pricep! Știu doar ce-mi place dar nu știu să și prepar. Singurul fel de mâncare ce-mi iese perfect și fără prea multă străduință este clătita. Clătitele, însă, nu sunt mâncare tradițională de Crăciun, așa că aleg să scriu despre altceva și nu despre bucate. Dacă vreți cafea… sunt expertă și în prepararea acesteia.

Îmi amintesc acei ani în care, la această dată, era mare agitație în cartier: unii dintre adulți băteau covoare pe zăpadă și pete mari, cenușii, rămâneau pe minunatul pat de omăt alb. Cât de rău ne părea nouă, copiilor, că adulții “ne” murdăresc zăpada în care urma să ne tăvălim și din care urma să ridicăm oameni de zăpadă sau ziduri pentru “cazemată”.
Căram lopeți mari pentru a curăța patinoarul de zăpada depusă peste noapte - patinoar întreținut cu grijă de adulți și unde se adunau copiii din tot cartierul. Era un vacarm teribil! Jucam hochei, “coada de șarpe”, fotbal sau prinsea pe gheață. Acum e liniște aproape ca-n pădure, deși sunt mulți copii în cartier dar, probabil, sunt în fața computerelor sau a televizoarelor. Azi, terenul e amenajat ca parcare dar nici când era teren de joacă, după 1989, adulții nu mai amenajau patinoar - sunt montate apometre și oamenii nu mai vor să plătească pentru un consum așa mare de apă. Pentru a amenaja parcarea au scos și mesele de ping-pong (pe care jucam chiar și iarna) cu blat de beton pe picioare de oțel înfipte bine în pământ - singurele mese de ping-pong în aer liber din tot orașul și care au fost comandate și plătite de părinții noștri, așa cum fuseseră si leagănele care au fost duse la fier vechi cu mult înainte de a fi desființate mesele.

În perioada sărbătorilor de iarnă - și nu numai - tata venea încărcat cu fel și fel de alimente: carne, cârnați, caltaboși, slănină, tobă, ouă și altele. Bineînțeles, bradul de Crăciun tot el îl aducea! Primea mai multi brazi, în fiecare an, și puteam face bucurie celor care nu își permiteau un brad argintiu de Crăciun. Exceptând anul 2010, când a murit tata, am avut - și sper că vom avea - în fiecare an brad împodobit.
Unchii aduceau vin, țuică, fructe și legume. Mama și mătușile urmau să pregătească preparatele care trebuiau consumate în perioada de sărbătoare: ciorbă, sarmale, pește, friptură, cozonaci, lipii, covrigei, plăcinte, prăjituri și multe altele. Nimic nu era simandicos dar atmosfera era de sărbătoare.
Noi, copiii, reptam colindele pe care le cântam mai apoi vecinilor. Colindele au început să îmi placă abia în urmă cu vreo zece ani, dar atunci îmi plăcea să merg cu ceilalți și învățam alături de ei. În timp ce repetam devoram prăjituri și alte dulciuri sau legam sforicele bomboanelor de pom.

De prin 20 decembrie casa se aglomera cu rude sau prieteni care veneau să-și petreacă la munte zilele libere. Pregăteam săniile și schiurile. Afară se auzeau colindătorii cu Capra și nu se mai înțelegea om cu persoană! Era un vacarm minunat și părea că fiecare știe exact ce are de făcut. Masa, de 12 persoane, ocupa mijlocul sufrageriei și rămânea întinsă până după data de 7 ianuarie, când, de regulă, musafiri nu mai veneau așa de des și așa de mulți. Azi mă întreb cum de reușea mama să facă față la atâta muncă! Sigur că o ajutau și ceilalți dar cel mai mult - mi se părea mie - făcea ea. Un lucru știu sigur: mă bucur că există fast-food, mă bucur că există firme care livrează acasă preparate și semipreparate. Chiar nu mă văd în stare de un asemenea tur de forță! Ca și atunci, cea mai mare plăcere a mea este să împodobesc bradul și să pândesc darurile pe care le va lăsa Moș Crăciun.
Chiar și azi, darurile le găsesc sub pom dar nu văd când sunt puse acolo. Mulți dintre cei care mă cunosc știu că aceasta este una dintre plăcerile mele de Crăciun și le sunt recunoscătoare că au ales să se joace în continuare!
sursa foto latoro.com

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Armaghedon. Happy Weekend!

Întrebați despre efectele pe care le va avea apocalipsa asupra vieții lor, țăranii dintr-o comună românească au declarat: om trece noi și peste apocalipsa asta, că doar n-o fi sfârșitul lumii.

Gheorghe Mărmureanu avertizează populația să nu fugă pe casa scărilor în caz de sfârșit al lumii.

Pentru ca tot românul să se bucure de un weekend prelungit, ar fi de preferat ca sfârșitul lumii să pice într-o zi de luni.

Apocalipsa a devenit un eveniment monden. În România oamenii se întreabă unii pe alţii:
- Tu unde mergi anul viitor, de Apocalipsă?

Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că mayaşii au dispărut deoarece au ajuns să se poarte ca românii: toţi făceau profeţii şi nimeni nu mai muncea.


Sursa foto wellpaper

Postarea participa la jocul Happy Weekend! Editia 49 - tabel de înscriere la Elly W. (Blind Love)

HAPPY WEEKEND!

Apocalipsa veșnic amânată

Ultima actualizare: 22 februarie 2014
Într-o legendă nordică se dă ca dată a sfârșitului lumii aceasta zi din februarie: sâmăbată, 22.
La ora locală 16:00 încă nu s-a întâmplat ceva din ceea ce se presupune că ar trebui să se întâmple azi: pământul se va deschide și forțele răului vor ieși și vor amenința Pământul. Erorii Walhalei vor interveni pentru salvarea oamenilor.
Legenda spune că numai doi oameni vor supravietui - cei pe care nu i-a cuprins vrajba, ura și lăcomia. Un nou Soare va răsări și va da lumină, căldură și bunătate - această ultimă proprietate nu o are Soarele azi.
**
Cred că sfârșitul Lumii a fost trâmbițat și datat exact cam pentru fiecare an de la începutul omenirii. Câteva dintre aceste date:

Lumea, așa cum o știm, s-ar putea sfârși în 26 august 2032, anunță niște ucrainieni - vom fi loviți cu puterea a 2500 de bombe nucleare, rezultat al impactului între un asteroid (2013 TV135) - cu diametrul de 396 m - și Pământ. În prezent, asteroidul 2007 VK184 este considerat corpul ceresc care prezintă cel mai mare risc de impact cu Terra. Acest asteroid cu un diametru de 128 de metri are o probabilitate de 1 la 2.700 de a se ciocni cu planeta noastră în anul 2048. El a fost primul asteroid care a primit nota 1 pe Scara Torino.

Sfârșitul lumii s-a anunțat pentru 01 octombrie 2013 - am scăpat, și de data aceasta. Calendarul, însă, se spune că e cu vreo 300 de ani calculat greșit (scria pe undeva că ar fi afirmat niște cercetători germani).
Legat de ceea ce părea un război iminent - mondial - dacă SUA ar fi atacat Siria în acest an, un bărbat declară că fiul său, autist, a zis: “Explozii. 01 octombrie. Văd explozii, lumea distrusă. Nu mai există lumea“. Băiatul prezice că omenirea, sau ceea ce va mai rămâne din ea, va fi nevoită să se mute pe Marte pentru ca specia să nu dispară.
Nici exploziile și furtunile solare atât de anunțate pentru 2013 că vor distruge Lumea n-au avut efectul devastator prezis.
Teren pe Lună s-a vândut și s-a cumpărat; urmează Marte.
21 mai 2011. Harold Camping a fost cel care a prezis că sfârşitul lumii se va produce în 2011 şi că se va manifesta printr-o serie de cutremure puternice. După ce data iniţială a trecut şi Apocalipsa nu a venit, el a schimbat ziua în care urma să se împlinească profeţia sa cu 21 octombrie.
21 decembrie 2012 – sfârșitul calendarului Maya. Sfârșitul  e descifrat în vechile catrene ale lui Nostradamus (1503 - 1566); e atribuit și lui Edgar Cayce (1877 - 1945).
01 ianuarie 2000. Nimeni nu ştia cu exactitate ce urma să se întâmple la această dată, dar unii se temeau că universul tehnologic va ajunge în colaps.
11 august 1999 - eclipsa totală de Soare ar fi însemnat sfârșitul Lumii. Profetul Matthew Dumbrell din Marea Britanie, se aştepta ca sfârşitul lumii să aibă loc la ora exactă 12.50 din acea zi.
În iulie 1999, în New York se avariază un accelerator relativ de ioni grei, iar în urma incidentului apar imediat teorii conform cărora se va deschide o gaură neagră care va absorbi Pământul.
31 martie 1998. Ho-Ming Chen, un taiwanez de 42 de ani, își duce grupul de fideli din “Biserica Salvării lui Hristos” la Garland. Susținea că Dumnezeu se întrupase în el pe 31 martie după ce își anunțase încă din 25 martie, pe canalul 18 al televiziunii locale, revenirea pe Pământ. Trebuiau să se pregătească pentru sfârșitul adus de războiul nuclear care urma să izbucnească în august 1999 între Europa, America și Asia. Dar zilele au trecut și în 2012, candid, Chen ridică ochii spre cer și spune: aș prefera ca de acum înainte nimeni să nu mai creadă în ceea ce spun eu.
27 martie 1997. 38 de membri ai sectei californiene “Poarta Cerului” au recurs la o sinucidere colectivă la Rancho Santa Fe, San Diego, pentru că, în conformitate cu ceea ce îi învățase profetul Marshall Applewhite, spiritele lor eliberate să poată urca la bordul navei extraterestre care îi aștepta ascunsă în spatele cometei Hale-Bopp.
Predicatorul american Harold Camping a declarat pentru publicaţia New York Magazine: “Vine. Sigur se va întâmpla.”În 6 septembrie 1994, predicatorul a anunţat pentru prima dată sfârşiul lumii, la radioul pe care îl conduce. Întrebat ulterior cum comentează că nu a fost Apocalipsa, el s-a scuzat şi a spus că a greşit calculele, din cauza unor versete din cartea lui Matei. Va recalcula, se pare, și va da ca dată 21 mai 2011 - dar, evident, iar s-a înșelat.
27 noiembrie 1997 a fost considerată ziua în care Pământul va fi atacat de extratereştri, iar oamenii transformaţi în sclavii acestora.
Anul 1988. Edgar Whisent, inginer la NASA, a scris o carte devenită bestseller “88 Reasons why the Rapture will be in 1988″ (88 de motive pentru care Apocalipsa va fi în 1988″). A vândut milioane de exemplare. După ce a trecut anul 1988, el a spus că Apocalipsa “vine la anul”. A mai anunţat sfârşitul lumii în 1989, 1993 şi 1994.
10 martie 1982. În anul 1974, astrofizicienii John Gribbin şi Stephen Plagemann au publicat lucrarea “Efectul Jupiter”,  în care explicau faptul că pe 10 martie 1982 planetele care se aliniază pe o anumită parte a Soarelui crează efecte gravitaţionale ce vor duce la producerea unui cutremur de proporţii.
După mai multe proorociri pentru anii 1988 și 1990 care nu s-au adeverit, în 1992 în Coreea de Sud, reverendul Lee Jang Lim, sub pretextul că Isus îi va salva de Armaghedon convinge în final 100.000 de fideli (fuseseră 144.000 la început) să-și doneze toată averea pentru a primi cu demnitate sfârșitul lumii. Este arestat cu o lună înainte de acest “sfârșit” - investise 4 milioane de dolari din banii donați. Cei peste 100.000 de oameni s-au prezentat la 200 de biserici fundamentaliste, în timp ce alţii au ales să se sinucidă.
Tot in anul 1982: Pat Robinson, un evanghelistul telegenic, a anunţat, încă din 1976, că, peste şase ani, vine Apocalipsa.
Anul 1970. Americanul David Berg (Moses David) fondatorul grupării Copiii Domnului susţinea că o cometă va distruge S.U.A.
Hal Lindsey publică bestsellerul “The Late, Great Planet Earth” (Târzia, Marea Planetă Pământ), din care a vândut milioane de exemplare. Deşi nu a nominalizat ziua în care se va produce sfârşitul lumii, a scris despre toate semnele care vor vesti Apocalipsa.
Cât despre 21 mai 2011, pe website-ul lui Lindsey, se precizează: “Vreau ca toţi prietenii mei să ştie că sunt împotriva oricărei preziceri exacte a zilei în care se va produce sfârşitul lumii”.
14 iulie 1960. Pediatrul Elio Bianco anunță că o armă secretă americană va distruge lumea. Împreună cu 45 de adepți construiește o arcă de 15 camere pe un vârf de munte.
24 mai 1954. O veche zicală romană spune că lumea va exista cât timp Colosseum-ul nu se va dărâma. În zidurile acestuia apar însă crăpături noi. Mii de pelerini se duc la Vatican în Piața San Pietro și-i cer Papei iertarea păcatelor.
Reverendul Charles Long, din Pasadena, anunța că la 21 septembrie 1943, ora 17.33, Terra se vaporizează și omenirea este transformată în ectoplasmă.
Anii 1936, 1943, 1972 şi 1975. Fondatorul Bisericii Mondiale a lui Dumnezeu, Herbert Armstrong, le-a spus celor care îl urmau că Apocalipsa se va produce în anul 1936 şi că ei vor fi singurii supravieţuitori. După ce profeţia nu s-a adeverit, a schimbat data de alte trei ori.
Anul 1914. În anul 1876, Charles Taze Russell a prezis că Isus Hristos urma să se întoarcă pe Pământ în anul 1914. Între timp, cel puţin alte şapte astfel de profeţii au dat greş. Charles Taze Russell, care a fondat Mişcarea Turnul de Veghe al Sionului în 1844 (ulterior “Martorii lui Iehova”) a crezut că, în 1914, urmează a doua venire a lui Isus pe Pământ. În plus, Russel le-a spus oamenilor că şi în 1874 a fost “o revenire invizibilă”.
19 mai 1910. La începutul secolului XX, astronomii au descoperit că în coada cometelor există un compus chimic otrăvitor numit cianogen. Descoperirea a creat panică în rândul oamenilor în 1910, atunci când în apropierea Pământului urma să ajungă coada cometei Halley.
Anul 1859. John Nelson Darby, un predicator britanic, strânge o mulţime de adepţi în Statele Unite. Fără să numească o zi anume, Darby susţine că sfârşitul este inevitabil. Denumeşte această zi “Rapture”, moment în care adevăraţii creştini se vor ridica la cer şi vor privi, timp de şapte ani, cum restul omenirii va suferi pe Pământ. El nu a fost nevoit să se confrunte cu eşecul, întrucât nu a prezis o zi anume.
21 martie 1843 - 21 martie 1844. William Miller, un predicator baptist din Massachusetts, reuşeşte să adune 100.000 de adepţi, pe care îi convinge că lumea se sfârşeşte între 21 martie 1843 şi 21 martie 1844. Când a văzut că n-a venit Apocalipsa, s-a scuzat: “Am vrut să spun pe 22 octombrie”.
Adepţii lui i-au spus “Marea Dezamăgire”, însă o parte dintre ei au fondat “Adventiştii de Ziua a Şaptea” şi încă aşteaptă sfârşitul.
19 mai 1780. La această dată, deasupra regiunii New England din S.U.A. s-a aşezat o ceaţa densă. Acesta a fost momentul în care reprezentanţii unui grup religios au propovăduit venirea Zilei Judecăţii de Apoi.
Anul 1650. James Ussher, un episcop anglican, a scris o cronologie a lumii, în care susţine că a doua venire a lui Isus pe Pământ va fi în anul 2000.
Sfârșitul lumii prezis pentru anul 1554, s-a tot “reprogramat” de câteva ori până la 1843.
01 februarie 1524. Astrologii londonezi au interpretat alinierea planetelor în Constelaţia Peşti ca fiind semnul că lumea urma să fie distrusă de un potop. Zeci de mii de persoane au căutat un refugiu în zonele înalte, în timp ce altele şi-au construit diverse ambarcaţiuni.
Anul 1346. Ciuma a fost văzută de mulţi ca un început al sfârşitului. De fapt, cauza acestei groaznice boli era lipsa pisicilor, care erau considerate vrăjitoare şi ucise de creştinii temători.
În anul 1284, Papa Inocentiu al III-lea a anunţat apocalipsa. El a ajuns să creadă că acela era momentul sfârşitului în urma unui calcul care a constat în adunarea numărului 666 la anul în care a fost descoperit Islamul.
Anul 1184. Se spune ca Ioachim din Fiore, un călugăr italian, a fost printre primii prezicători ai Apocalipsei. A împărţit timpul în trei perioade, iar, la sfârşitul Erei Fiului, urma să fie şi sfârşitul omenirii. Adică undeva între 1200 şi 1600, când lumea intra în Era Spiritului. Călugărul nu a apucat să vadă că nu i s-a împlinit prezicerea: era mort când trebuia să vină Apocalipsa.
Anul 1.000. Creştinii credeau că, odată cu noul mileniu, Isus Hristos urma să îşi facă apariţia încă o dată pe Pământ. Pentru a se pregăti în acest sens, mulţi au renunţat atunci la bunurile pe care le deţineau şi şi-au abandonat locuinţele. Atunci când au realizat că sfârşitul lumii nu urma să aibă loc, s-a recalculat data venirii Apocalipsei. Motivul? Varsta lui Isus Hristos nu ar fi fost calculată corect, aşa că  Apocalipsa ar urma să aibă o întârziere de 33 de ani. Se spune că în momentul în care orologiul a bătut miezul noptii, la cumpana dintre ani, mai multe persoane au murit în urma stopului cardiac provocat de panică.
În anul 500 s-a creat o adevărată panică atunci când Hippolytus şi Sextus Julius Africanus au prezis Armaghedonul.
In anul 365 Hillary de Poitiers a anunţat sfârşitul lumii, iar un student de-al său a continuat previziunea, convins fiind că apocalipsa va avea loc după anul 400.

Sursa 123 

vineri, 13 decembrie 2013

În obiectiv. Reflexii în oglindă







Dacă doresti sa participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la
"Reflexii in oglinda", la SoriN.

Spiridușii și renii lui Moș Crăciun

Spiridușii
Ideea de spiriduși de Crăciun vine din credința străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Gnomii sunt elementali ai pământului; trăiesc în subteran și păzesc comorile pământului; sunt buni lucrători în metale, pe care le modelează în special sub forma săbiilor și armurilor. În epoca în care existau Asociațiile Breslelor micii gnomi lucrau, invizibili, în atelier, ajutând meșterii. Nu le place munca forțată, ci le place munca mai mult sub formă de joc, de distracție, lăsându-i pe copii să-i vadă, și mai rar pe adulți. Gnomii, cu urechile lor cu vârf ascuțit, se deplasează cu o viteză fantastică, ajungând instantaneu acolo unde își propun.
Pepper Minstix, unul dintre spiriduși, este paznicul credincios al satului lui Moș Crăciun

În Evul Mediu, în loc să ofere daruri, spiridușii mai degrabă așteptau să le primească. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea, spiridușii au devenit prieteni ai lui Moș Crăciun. Unii scriitori scandinavi au combinat cele două trăsături oarecum contradictorii ale personajelor: ei îi prezentau pe spiriduși puțin răutăcioși, dar buni prieteni și ajutoare de nădejde ale lui Moș Crăciun. Unii spun că sunt 13 spiriduși, alții sunt convinși că este vorba de 11, alții de 9, iar alții susțin că sunt 6.
Într-o vreme se credea că Moș Crăciun și spiridușii săi se simt foarte bine în casa lor de la Polul Nord, dar mai apoi s-a constat că Moș Crăciun nu locuiește acolo, ci în Laponia, de unde în fiecare an zboară prin Lume cu sania fermecată trasă de reni și împarte daruri.

Renii
Cu foarte multă vreme în urmă, Moș Crăciun și spiridușii săi au descoperit formula specială, secretă, a prafului magic pentru reni, praf care îi face să zboare. Acest praf magic este împrăștiat peste fiecare ren cu puțin timp înainte de a pleca din Laponia, în ajunul Crăciunului. Este suficient pentru a-i face să zboare întreaga noapte în jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii.
Rudolph este cel mai celebru ren, fiind conducătorul celorlalți opt: Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer și Vixen.
Când Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului și de atunci este strălucitor și roșu.

Vezi și:

joi, 12 decembrie 2013

Cetățuia Brașov - trecut, prezent și viitor



Cunoscută generic ca fiind Cetatea Brașovului, Cetățuia este un simbol pentru arhitectura secolelor al XIV-lea și al XV-lea, fiind un ansamblu format din trei elemente: cetățuia, bastioanele din incintă și garnizoana - este un obiectiv inclus pe Lista Monumentelor Istorice de importanță națională.

Situată pe vârful unui deal ce pare a se afla, geografic, în centrul orașului, se ajunge acolo fie urcând treptele situate în spatele liceului de artă (traseul e ceva mai anevoios, mai ales la al doilea șir de trepte: înguste și abrupte, urmând apoi de urcat câteva alei șerpuite), fie cu mașina (sau pe jos), pe strada Dealul Cetății, strada fiind bine întreținută. Aleile din zonă sunt pavate și luminate cu felinare.

Drumul e străjuit de arbori - între care nu lipsesc stejarii. Nu știu, exact, în ce an au defrișat dealul pe care se află cetatea și acum poate fi vazută și din oraș, din zona centrală, în special. Seara, cetățuia e luminată și apare ca o “horă de lumini” când o privești din oraș. Iar de sus, vezi bine centrul orașului, Biserica Neagră - pe de o parte - și orașul industrializat, pe cealaltă parte. Practic, de la cetate se oferă o priveliște circulară asupra întregului oraș (fosta Cetate Brașov).

Cetățuia de pe Straja sau dealul Schlossberg (azi Dealul Cetății) a fost un punct important de apărare, aflat în afara cetății (fortificațiilor) Brașovului. Era menită pentru supravegherea drumului comercial care venea de la Bran și intra în cetate pe Poarta Vămii*. Cetatea Brașovului (nu cetățuia, dar și datorită acesteia) a fost factor de stabilitate într-o zonă măcinată de războaie, la trecerea dintre Țara Românească și Transilvania, între Orient și Occident.
Documentele vremii arată că pentru construcția inițială au fost necesari 650 de florini.

În turnurile de apărare și în Fortificațiile Brașovului erau oameni care aveau în grijă, strict, cheia porții de la intrare - responsabiliatea acestora era foarte mare.

Între secolele  XV şi XVI, Cetatea Braşovului devenise ţinta unor asedii cu arme de foc amplasate pe înălţimile din apropiere, fapt ce a impus extinderea fortificaţiilor. Și astfel s-a ajuns la ceea ce este azi. La începutul secolului al XV-lea a fost doar un turn de veghe, care a fost completat în anul 1524, când a fost clădit din piatră şi cărămidă turnul în formă de potcoavă care-i constituie şi azi nucleul. În anul 1529, în timpul luptelor dintre regele Ferdinand şi János I pentru tronul Ungariei, cetatea este ocupată și distrusă de armata lui Petru Rareș (n. 1483 - d. 1546, domn al Moldovei). Nucleul fortificației de azi a fost ridicat din piatră prin anul 1550, de trupele habsburgice. În 1551 regele Ungariei, Ferdinand I de Habsburg, şi-a extins influenţa şi asupra Transilvaniei fapt materializat prin instaurarea unui regim militar în teritoriul controlat de trupele imperiale conduse de generalul Giovanni Battista Castaldo. Contele de Arco, subaltern al lui Castaldo, a ordonat extinderea fortăreţei braşovene între 1552-1554. În 1611 este amenajat un şanţ cu apă şi un val de pământ pentru apărarea ansamblului.
Marele incendiu din anul 1689 a distrus și unul dintre turnurile cetățuii, dar a fost restaurat repede.
Puțul din interior (adânc de 81 metri) a fost săpată în anul 1627 (alții spun că în 1625).
În anul 1630 sunt ridicate cele patru bastioane de la colțuri. Fortificaţia patrulateră cu bastioane italieneşti în colţuri, deasupra cărora au fost construite turnuri de apărare, a avut o singură intrare, asigurată printr-un pod mobil.
În 1688 aici s-a refugiat din faţa habsburgilor o parte dintre braşoveni.
Cheltuielile mari de întreținere au determinat orașul să dăruiască cetatea Mariei Tereza (împărăteasă a Austriei între anii 1740 și 1780) . În 1690 armatele imperiale s-au stabilit în cetate şi mulţi ani la rând au asuprit oraşul; au fost defrișate viile din jurul cetații pentru a asigura observarea nemijlocită a pantelor dealului.
Cetatea s-a dovedit a fi un adăpost sigur mai ales pe timpul răscoalelor din perioada principelui Rakoczi (1676-1735). În 1773 Iosif al II-lea (unul dintre fiii Mariei Tereza de Austria, pe care ea l-a asociat la putere în anul 1765) a ordonat refacerea cetăţii, iar după nouă ani a oferit-o oraşului spre cumpărare. Oraşul nu a cumpărat-o și o perioadă a funcţionat ca închisoare pentru prizonierii turci şi francezi, iar în timpul epidemiei de ciumă aici era o secţie pentru cei cu simptomele bolii. În 1817 cetatea a fost vizitată de împărăteasa Carolina Augusta (n. 08.02.1792 - d. 09.02.1873, soția lui Francisc I al Austriei), în 1848 a fost ocupată de oştile lui Josef Bem (n. 14.03.1795 - d. 10.12.1850, general polonez, comandantul armatei revoluționare maghiare în timpul Revoluției de la 1848), iar în 1894 de oştile ţarului.
Prin secolul al XVII-lea cetățuia și-a pierdut din importanță și a fost folosită ca depozit, apoi a servit drept cazarma plăieșilor (grăniceri) - în acea vreme dealul s-a numit Dealul Plăieșilor. În timpul revoluţiei din 1848 a adăpostit revoluţionari maghiari care s-au predat în vara lui 1849, după un asalt al trupelor ruseşti.
Din secolul XVIII, de prin anul 1850, și până în anul 1954 a fost închisoare militară, deși, în anii ‘40, a fost restaurată, dar a stat nefolosită, până când a fost folosită, din nou, ca închisoare.
În secolul al XIX-lea cetatea şi-a pierdut rolul militar - ultimele tunuri din dotare au fost transportate la Alba Iulia, în 1824.
Cu ocazia unor reparaţii mai ample în anul 1854 a fost amenajată cisterna în sistem veneţian din curtea cetăţii - azi, turiștii cred că de aruncă o monedă în fântână și se gândesc la ceva dorința se va îndeplini.
Primăria a încercat să scape de clădire și a oferit-o, în anul 1932, lui Carol al II-lea (n. 15.10.1893 - d. 04.04.1953), pentru suma de un leu, dar oferta n-a fost acceptată (alte surse nu menționează decât că a fost oferită în dar). Din 1954 până în anul 1975, a fost depozit pentru Arhivele Statului Brașov. Abia din anul 1981 a devenit obiectiv turistic cu specific medieval și pot fi văzute acolo tunuri, arme diverse, armuri de cavaleri. În era comunistă acolo se afla și stația de bruiaj care împiedica cetățenii să asculte posturi de radio “interzise” (poate a fost așa, poate nu, pentru că informația e mai mult un zvon, serviciile secrete - securitatea, altfel spus - nu știu să fi recunoscut, oficial, ceva în acest sens).
În anii ’80, pe terasă, vara, se organiza discotecă iar restaurantele, crama și cofetaria erau mereu aglomerate. Azi nu mai e discotecă, dar e restaurant cu terasă, care oferă oaspeților o priveliște unică asupra centrului istoric al orașului Brașov.
Grupurile organizate de turiști sunt întâmpinate cu dans și voie bună de trubaduri, cavaleri și domnițe care poartă costume medievale.
În restaurantul medieval se organizează - la cerere - spectacole cu orchestră, dansuri ș.a., sala putând fi închiriată și pentru diverse serbări.
Intrarea în Cetățuie este, azi, liberă.

Azi, obiectivul istoric, proprietatea Aro Palace Group (cum or fi ajuns proprietari nu știu), este de vânzare, municipalitatea având drept de preemțiune dar neavând bani. Proprietarul vrea să vânda (deoarece clădirea face parte din activele neperformante) Primăriei, prin acționarul majoritar SIF Transilvania (care administrează obiectivul), pentru suma de cinci milioane și ceva de euro (s-ar putea, zic ei, ajunge și la altfel de înțelegere) - în iulie 2013 încă nu se încheiase vreun contract în acest sens (nu știu care e situația la acest moment). Oricum, mi-ar plăcea ca acest obiectiv să nu ajungă tot la străini sau la vreunul care-i pune tâmplărie și geamuri termopan - cum au făcut la alte cetăți din țară.
Actualizare august 2019
In procesul dintre primarie si societatea Aro nu s-a decis nimic definitiv - "Aro" e la faza de recurs. Cetatea e tot inchisa. Oare, scandalul din prezent, despre parcarea de sub parcul Nicolae Titulescu nu are vreo legatura cu “schimbul parcari contra Cetatuie” - idee vehiculata in anul 2014?
Actualizare mai 2015
Consilierii locali au revocat hotararea adoptata la inceputul anului trecut, prin care municipalitatea isi exercita dreptul de preemtiune pentru cumpararea Cetatuii Brasovului, considerand ca cetatea apartine, de drept, orasului si obiectivul ar trebui preluat cu valoare zero. Urmeaza un demers in instanta pentru a revendica imobilul ca fiind un bun al municipiului. Fiind monument istoric cetatuia ar trebui sa aiba un regim special. De-a lungul timpului imobilul a fost intretinut cu banii contribuabililor, in principal. In ce baza a ordonat ministrul culturii, la inceputul anilor ‘990, ca cetatea sa intre in patrimoniul firmei “Aro Palace” nu e prea clar - poate s-a mers pe ideea (vorba sa fie!) ca erau acolo cateva restaurante care apartineau respectivei societati…
Actualizare 8.02.2014
Proprietarul Cetățuiei a scăzut prețul de la 5,2 de milioane euro la 3,8 milioane de euro (mai apoi la 3,3 milioane euro) și Primăria e dispusă să o cumpere. Pentru terenul și construcția de 5052 mp se poartă, încă, negocieri. Se discută și despre un schimb: Aro Palace să dea la schimb Cetățuia pentru parcările de lângă Aro, care sunt proprietatea Primăriei (sursa bzb.ro)
sec. XIX
Nota
*) Poarta Vămii sau a Mănăstirii, a fost prima poarta de acces dintre cele trei porți ale Cetății Brașovului, situată la capătul străzii Mureșenilor de astăzi (pe atunci strada Vămii) - locul unde s-a aflat e marcat acum cu dale albe.
Pe aceasta poartă a intrat în oraș, la 1 martie 1600, Mihai Viteazul. Tot pe aceasta poartă domnitorul a părăsit orașul la 1 iulie 1600, dupa încheierea victorioasă a campaniei din Moldova.
Poarta a fost puternic afectată de cutremurul din 1738, practic prăbușindu-se. A fost dărâmată definitiv abia în 1836. In 1838 se construiește alta, după modelul porții Brandenburg din Berlin, fiind însă “mai mică și fără valoare artistică” (după cum scrie Sextil Pușcariu în Brașovul de altădată). Odată cu înființarea liniei de tramvai pe ulița vămii (1891) se impune demolarea acesteia întrucât tramvaiul nu încăpea pe sub arcade. Poarta este dărâmată fără ca alta să mai fie construită în locul ei.

Cadourile de Crăciun

Cadouri erau schimbate în timpul ceremoniilor romane de Saturnalii, sărbătorile solstițiului, originea sărbătorilor noastre de Crăciun. Așa cum se menționează în Istoria Crăciunului, în timpul secolelor trecute, Crăciunul era o chestiune solemnă. Puritanii religioși aminteau creștinilor că Magii făceau cadouri numai lui Isus, și nu Familiei lui sau unul altuia. Era, deci, blasfemie să faci daruri de Crăciun.
Magii au sosit și i-au făcut cadouri copilului Isus. Noul Testament nu spune câți magi au fost. Se presupune că ar fi fost trei pentru că sunt menționate trei tipuri de cadouri: aur, tămâie și mir. Tradițiile estice menționează doisprezece.
 Înțelepții, Magii, erau astrologi și veneau probabil din Persia sau Arabia. Se presupune că aveau legături cu sacerdoții zoroastrieni, care practicau astrologia. Istoricul Herodot (secolul V î.e.n.) atestă puterea astrologică a preoților Persiei.

Figura lui Moș Crăciun (Santa Claus sau Sinterklaas) ar veni, în unele opinii, de la Sfântul Nicolae (270 - 310), episcopul de Myra care, acoperit de roba episcopală, cu roșu și alb, și călărind un măgar, făcea cadouri copiilor. Sfântul Nicolae este patronul sfânt al copiilor. În timpul evului mediu multe biserici au fost construite în onoarea lui prin toată Europa. Celebrarea morții sale, 6 decembrie, a devenit ziua când se fac cadouri, în special copiilor.

Unii cercetători afirmă că Moș Crăciun își are originea în faptele cavalerului templier Joda Jorgken Wfolsn Claus care a trăit între anii 1390-1470. A fost un nobil lapon din tribul sami, agreat la curtea regelui Norvegiei. A ajuns în Țara Sfântă ca inginer pentru mașini de asalt, de unde și culoarea roșie a hainelor și căciulii sale. Cruciații aveau haine albe, cu o cruce roșie, iar inginerii mașinilor de luptă aveau haine roșii și cruce albă, căciulă albă cu un ciucur alb și șorț roșu din piele.
Întors din Țara Sfântă ca templier, adică luptător cruciat al lui Dumnezeu, s-a stabilit în Laponia, țara natală, unde avea un domeniu vast. Și-a propus să trăiască în conformitate cu unul dintre principiile cavalerilor templieri: Trăiesc, dar nu numai că trăiesc, ci Isus trăiește în mine.
A adunat pe domeniul său pe toți cei oropsiți: orbii din naştere sau din războaie, ciungii şi ologii din naştere; pe cei cu boli de piele sau malformaţii ale membrelor şi capului, şchiopii şi toţi surzii din Finlanda şi o mare parte din Suedia, piticii, cocoşaţii, uriaşii şi alte categorii de oameni loviţi de soartă dar năpăstuiți şi mai crunt de Biserică, pentru că aceasta îi considera copiii diavolului, fii de vrăjitoare. Oficial aceştia erau  consideraţi demoni întrupaţi, iar Inchiziţia îi spânzura public, îi ardea  pe rug sau îi decapita  după  ce le înfigea un ţăruş în piept. Aceşti oameni au devenit zânele şi spiriduşii, ajutoarele Moșului. În scurtă vreme pe  domeniul lui nobiliar au venit sute de mii de flămânzi, germani şi baltici, căutând adăpost, să scape de Inchiziţia catolică dar şi de Inchiziţia Ortodoxă-Slavă a Rusiei care făcea concurenţă catolicilor la atrocităţi şi cruzimi.
Mai târziu a început să ofere refugiu negrilor, evreilor, armenilor, grecilor, arabilor şi 
mulatrilor metişi (rezultatul căsătoriilor mixte); aceşti oameni erau o categorie socială 
considerată mai periculoasă decât vrăjitoarele şi vârcolacii deoarece nu erau creştini - cazul evreilor, tătarilor, arabilor şi a negrilor - iar grecii şi armenii  aveau o formă de creştinism  asemănătoare iudaismului amestecat cu ortodoxia bizantină si nu se asemănau cu credințele catolice și nici cu cele ale ortodoxiei slave ai căror reprezentanți conduceau lumea prin teroare.
Toți acești oameni confecționau diverse bunuri și negustorii veneau și le luau de la ei pentru a le vinde mai departe. Când au avut destui bani, au comandat o flotă și plecau chiar ei să vândă produsele. În drumurile lor auzeau oamenii sărmani cum se plâng de lipsuri, auzeau dorințele lor rostite cu voce tare: dacă aş avea o secure nouă cu coadă de carpen  şi frasin şi mâner de aramă mi-aş putea plăti datoria  faţă de duce şi faţă de nobilul local. Sau copilaşi care spuneau aş vrea să învăţ carte şi să ajut pe tatăl meu! sau: dacă aş avea o jucărie, fără să fiu povară pentru tatăl meu, căci este sărac şi dator la rege, dator la duce, dator la nobil şi dator la Biserică! ajutoarele Moşului - Contele Jorger Claus - notau în registru, pe o hârtie (pergament) cine îşi doreşte, de unde este, adresa şi ce anume îşi doreşte si motivul pentru care îşi doreşte şi nu poate cumpăra acel lucru dorit. Acasă, pe domeniul lui Jorger Claus, spiriduşii (toţi acei oameni refugiaţi, cu diferite handicapuri sau malformaţii) făureau în timpul lor liber acele unelete, haine, alimente sau jucării şi abecedare cu tot cu uneltele de scris. În ajunul Crăciunului, Moşul - Contele Jorger Claus - şi toate ajutoarele lui se furişau  prin toate târgurile, cetăţile şi oraşele şi toate satele unde notaseră dorinţe şi cereri de ajutor si lăsau obiectele dorite şi ceva în plus la uşa casei, alături de un  brăduţ - bradul fiind înrudit ca specie cu cedrul şi amintea  de Sărbătoarea Hanukah şi de Adevăratul Iisus, Cel născut la Bethleem. La plecare,  Moşul şi ajutoarele, la o distanţă suficientă pentru a fi in siguranţă, sunau din clopoţel şi strigau YEO-HOW-HO! În limba sami laponă este pronunţia lui Yahweh (Yah He wa'He) din ebraică. Era un fel de spune că Yahweh îşi râde din ceruri de proşti şi nebuni, de Biserică şi clerul ei.

În tot timpul anului ajutoarele Moşului numiţi popular nikeli, adică spiriduşi, şi de Biserică "draci încarnaţi" pregăteau cadourile de Crăciun și de marile sărbători de peste an. Moş Crăciun mergea cu daruri şi ajutoare şi de Paşte, şi de Înălţarea lui Isus şi de Rusalii şi de ziua Crucii. Şi au făcut asta până când Moşul, contele lapon Jorger Claus, a murit  afurisit de Inchiziţie şi de Biserică şi otrăvit de iscoadele Inchiziţiei. A murit în chinuri negrăite şi neomeneşti. La moartea lui a fost înconjurat numai de năpăstuiţi, de cei prigoniţi, persecutaţi de Biserică, cei pe care îi adăpostise în casa lui, pe domeniul lui nobiliar și cărora le-a salvat viaţa.

Faptul că Moşul şi Ajutoarele Moşului mergeau pe ascuns şi lăsau darurile şi ajutoarele
umanitare tot în ascuns îşi are originea în Biblie:
Matei capitolul 6: versetele 1-4
1. Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. 
2. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. 
3. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, 
4. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.
Aceasta este originea darurilor aduse în taină.

Sursa intre altele

Vezi și:

marți, 10 decembrie 2013

Împodobirea Pomului de Crăciun

Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun își trage originile de la popoarele germanice. Tradiția s-a răspândit în restul Europei și apoi în toată lumea după Primul Război Mondial. Între podoabele bradului bomboanele de pom, globurile și ghirlandele au devenit clasice.

În alte opinii, obiceiul bradului  împodobit  îşi are originea în Orient, în Iudeea antică, unde un cedru era împodobit cu fructe și alimente pentru săraci şi năpăstuiţi şi cu cioburi de oglindă sau aramă pe care erau scrise faptele bune.

Alţi istorici spun că bradul a fost decorat pentru prima dată în anul 1510 la Riga, Letonia.

În Roma antică, în timpul sărbătorilor din decembrie, casele și templele erau împodobite cu verdeață, pentru ca oamenii să-și amintească zilele frumoase. Iarna nu se purtau bătălii, şcolile erau închise și oamenii făceau schimb de daruri.

În secolul al XVI-lea, la Strasbourg, brazii erau decoraţi cu figurine, acadele şi ornamente din hârtie colorată, considerate simboluri ale paradisului, belşugului, ale cunoaşterii şi inocenţei. La mijlocul secolului al XVI-lea, apar in Germania primele târguri specializate în vânzarea de cadouri, de obicei mâncare sau obiecte de folosință practică. Figurile modelate de brutari din pâine, care apoi erau agățate în brad ca ornamente, aveau mare trecere. Se păstrează în acest sens mărturia unui vizitator al orașului Strasbourg în 1601.
Decorarea bradului consta în beteală din argint, lumânări și mărgele. Obiceiul cerea ca fiecare membru al familiei sau invitat să aibă câte un mic brad așezat pe masă în dreptul lui, cu mici cadouri alături.

Beteala a fost inventată în Germania pe la 1610, la acea vreme fiind din argint. Pentru obţinerea unor folii subţiri au fost inventate maşini speciale. Pentru că argintul oxida prea repede au fost încercate diverse aliaje de plumb şi cositor, dar produsul era atât de greu, încât se rupea sub propria greutate. Aşa se face că beteala de argint a fost folosită doar până la mijlocul secolului al XX-lea.
În secolul al XVII-lea, în Germania exita obiceiul ca orice membru al familiei care se aşeza la masă să aibă în dreptul său un brad micuţ împodobit cu beteală din argint, lumânări şi mărgele. Cea mai mare parte a decoraţiunilor erau făcute în casă de tinerele doamne, care pierdeau ore întregi decupând fulgi de zăpadă şi steluţe şi împăturind pliculeţe pentru cadouri şi coşuleţe de hârtie pentru dulciuri. Toate acestea erau completate de mărgele şi beteală din argint, alături de îngerii ce erau aşezaţi în vârful bradului în inele de lemn.

În anul 1841, în Anglia, bradul a devenit popular o dată cu ornarea lui cu diverse fructe, prăjiturele şi lumânări.
În 1882 este patentat becul electric, iar în 1892, acesta este adaptat pentru pomul de Crăciun.
În timp s-au adaugat un înger şi o stea care s-au plasat în vârful pomului. Brazii de Crăciun au fost decoraţi cu îngeraşi şi clopoţei, pentru a se alunga spiritele rele. În Polonia bradul era decorat cu steluţe, îngeraşi şi păsări; în Suedia cu mici figurine colorate din lemn, ce reprezentau animale, copii şi îngeraşi; în Danemarca aveau steaguri mici, clopoţei sau inimioare; în China, ornamentele erau confecţionate din hârtie; lituanienii îşi acopereau brazii cu forme geometrice şi cuiburi de păsări, iar cehii și slovacii foloseau pentru decorare coji de ouă colorate; bradul tradiţional ucrainean era ornat cu o pânză de păianjen, pentru noroc.

De nelipsit într-un Pom de Crăciun sunt luminiţele şi beteala, din ani mai recenți folosindu-se fundiţele, globurile strălucitoare și divers colorate, şiragurile de mărgele, florile din mătase şi alte obiecte despre care se crede că aduc noroc.
O tradiţie spune ca părinţii să le cumpere copiilor câte o podoabă de Pom în fiecare an pentru ca atunci când vor fi mari şi îşi vor întemeia propria familie să aibă suficiente ornamente pentru a-şi împodobi propriul lor brad.

Vezi și:

Frumusețe pe cer. Fenomene naturale




Aurora polară. Este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit iniţial de Galileo Galilei, cu referire la zeiţa romană a zorilor, Aurora, şi la titanul care reprezenta vânturile, Boreas.
Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat şi pe alte planete din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte şi Venus. Totodată, fenomenul este de origine naturală, deşi poate fi reprodus artificial prin explozii nucleare sau în laborator.

luni, 9 decembrie 2013

Tsohanoai, Purtătorul Soarelui. Bună dimineața, Soare!

Tsohanoai sau Purtătorul Soarelui este spiritul astrului zilei la indienii Navajo din America de Nord. Este considerat creatorul tuturor animalelor. În unele mituri e reprezentat ca un om care duce Soarele în spate; în altele e descris ca un războinic călare pe un cal albastru ca cerul, cu un scut strălucitor ca Soarele și care se plimbă și peste Curcubeu. Tsohanoai este fiul zeului Lunii, Tklehonoai și are doi fii gemeni: Nayanazgeni, zeul războiului (ucigașul dușmanilor) și Tobadzistsini, zeul apelor și al pescarilor, și un fiu mai mare, Yeitso.
Yeitso era un gigant cu trupul acoperit cu solzi și care a devastat omenirea la începuturile ei. Gemenii Nayanazgeni si Tobadzistsini au cerut ajutor Zeului Soare pentru a-l învinge pe dușmanul oamenilor. Zeul le-a dat săgețile magice ale curcubeului, razele Soarelui și fulgerele legate în mănunchi. Cei doi s-au întors pe Pământ și au reușit să învingă gigantul.
În fiecare zi, la lăsarea serii, când calatoria diurnă ia sfârșit, Tsohanoai se alătură soției sale, zeița Estsanatlehi, în casa sa de pe Marile Lacuri din Vest.
Estsanatlehi, sau Femeia schimbătoare, numită uneori Zeița Pământului, e zeița anotimpurilor, care îmbătrânește pe măsură ce se apropie iarna și întinerește când începe primăvara, așa cum și anotimpurile se schimbă de la primăvară la vară, de la vară la toamnă și apoi la iarnă, într-un ciclu nesfârșit al nașterii și morții. Zeița îmbătrânește și îi scade puterea în fiecare iarnă pentru ca primăvara să își recapete tinerețea și vigoarea. Este cea mai respectată zeiță din folclorul navajo.

Text scris pentru Bună dimineața, Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

Pink Mondays. Păuni

Păunii sunt celebri pentru coada extravagantă a masculului, folosită în procesul de curtare a femelei, dar și numai pentru a se mândri. Femela este de culoare maro cu tonuri gri, puii fiind gălbui spre maro cu pete întunecate. Din cauza penajului bogat masculul poate zbura cu greutate, doar distanțe scurte, din calea prădătorilor refugiindu-se în copaci.
Se spune că păunul este manifestarea Phoenix-ului ceresc pe Pământ, dar are și alte semnificații, diferite de la un popor la altul. În Islam, de exemplu, este un simbol cosmic: când îşi roteşte coada întruchipează fie Universul, fie Luna plină, fie Soarele la zenit.
Păunul începe să se miște în cerc când cerul este înnorat, ca și când ar chema ploaia. Unii cercetători susțin că păunul albastru simte un cutremur cu două săptămâni înainte de-a se declanșa.
Păunița a făcut un ou de 5 kg. A doua zi toate televiziunile:
- Domnule păun, păunița a făcut un ou de 5 kg; cum e posibil?
- Păi e...
- Domnule păun, este al dumneavoastră?
- Eu... da... nu...
- Ce vă doriți în continuare, domnule păun?
- Păi... să-l întâlnesc pe struț!

Săptămână veselă să aveți!
Pink Mondays la karmapolice.

duminică, 8 decembrie 2013

Prima actrita profesionista pe scena teatrului britanic




Margaret Hughes (n.1645 - d. 1 octombrie 1719), cunoscuta si ca Peg Hughes sau Margaret Hewes, a devenit actrita intr-o perioada de mari schimbari in dramaturgia britanica, perioada in care puritanii din Parlament au interzis categoric femeilor - in anul 1642 - sa urce pe scena, rolurile feminine fiind interpretate de barbati.
Cand Charles al II-lea a devenit rege lucrurile au inceput sa se schimbe. Era un mare amator de arta, de teatru si momentul decisiv de a lua hotararea ca numai femeile sa joace in roluri de femei a fost acela in care se astepta replica unui personaj feminin dar acesta nu era pe scena. Cand regele a trimis servitorii sa afle care-i problema s-a constatat ca actrita inca se barbierea. Un alt motiv pentru care a decretat, in anul 1662, ca rolurile de sex feminin sa fie interpretate numai de actrite femei a fost si ideea de a nu incuraja relatiile nefiresti.

Istorie de tristă amintire

Lagărele de exterminare au fost un tip de complexe construite de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu scopul uciderii sistematice a milioane de oameni în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Holocaust. În timpul celui de-al Doilea Război mondial lagărele de exterminare au fost construite într-una din fazele finale ale programului de anihilare. Cadavrele victimelor erau de regulă incinerate sau îngropate în gropi comune. Grupurile de naziști au încercat să extermine în aceste lagăre în primul rând evreii din Europa și romii.

Kulmhof (nume oficial complet SS Sonderkommando Kulmhof, Vernichtungslager Kulmhof, Kulmhof an der Nehr) a fost un lagăr de exterminare înființat de Germania nazistă situat la 60 de kilometri depărtare de Łódź, lângă un mic sat numit Chełmno nad Nerem (în germană Kulmhof an der Neihr). Acesta se afla într-o porțiune a Poloniei anexată de Germania sub numele de Reichsgau Wartheland în 1939.

În data de 8 decembrie 1941, lagărul de la Chelmno e primul deschis pentru a ucide evreii din Ghetoul Łódź și din Warthegau; a fost primul lagăr care a folosit gaz otrăvitor stocat în capsule mici aruncate în camerele de gazare. Primele victime ale gazării cu monoxid de carbon sunt 5000 de romi deportați din Reich. Camera de gazare nu era altceva decât vagonul unui camion al morții, asemănător celor care erau folosite în Rusia; după fiecare gazare, care se solda cu 40 de victime, camionul transporta cadavrele către o tranșee lungă sau o groapă comună săpată într-o pădure vecină. În medie, pe zi aveau loc cca. 10 gazări.
Lagărul a funcționat din decembrie 1941, până în vara lui 1943. În vara lui 1944, lagărul a fost pus în funcțiune pentru a lichida ultimii supraviețuitori ai ghetoului de la Łódź, cruțați până atunci ca fiind muncitori folositori. Din comandoul permanent evreu au supraviețuit atrocităților comise asupra grupului din care faceau parte doar două persoane.
Cel puțin 153.000 (alte surse mentioneaza 6 sute de mii) de oameni au murit în acest lagăr, în principal evrei din ghetoul Łódź și din regiunile înconjurătoare, împreună cu romi din Polonia și unii evrei din Ungaria, polonezi, cehi, și prizonieri de război sovietici.

Ghetoul Litzmannstadt (în germană Der judische Wohnbezirk in Litzmannstadt, cunoscut și ca Ghetoul Łódź) a fost al doilea ghetou ca dimensiune (după Ghetoul Varșovia) înființat pentru evreii și romii din Polonia ocupată de Germania nazistă. Situat în orașul Łódź, s-a intenționat inițial ca acesta să fie un punct de adunare temporar pentru evrei, dar ulterior s-a transformat într-un centru industrial important, care a furnizat provizii pentru Germania nazistă și mai ales pentru armata germană. Datorită productivității sale remarcabile, ghetoul a reușit să supraviețuiască până în august 1944, când restul populației a fost deportată la Auschwitz. A fost ultimul ghetou din Polonia care a fost lichidat.

Gheto este un termen care desemna inițial, în lumea creștină, o stradă sau un cartier al unui oraș în care, prin lege, erau obligați să trăiască evreii.
Primele segregări forțate pentru evrei au apărut în lumea musulmană unde evreilor pentru prima dată în istorie li s-a impus să poarte semne distinctive pentru a putea fi recunoscuți ca atare.
Termenul de ghetou a căpătat în secolul al XX-lea și alte înțelesuri: de zonă de concentrare temporară a evreilor în vederea exterminării lor ulterioare (sub naziști), sau de cartier sărac cu mare concentrație de populație de culoare (în S.U.A.).
Surse: wikipedia s.a. 

Vezi și:
Soluția finală a problemei  
Comemorarea victimelor Holocaustului  

Duminica la povești despre bradul de Crăciun

Despre bradul de Crăciun, Duminica, la povești, alături de Anastasia și de cei care au mai participat.
Să aveți o săptămână frumoasă!

Pomul de Crăciun este, afirmă unii, o reminescență  a cultului arborilor, întâlnit la europenii păgâni și care a supravieţuit prin obiceiul împodobirii caselor şi a şoproanelor cu plante veşnic verzi cu ocazia Anului Nou, pentru a alunga spiritele rele şi de pregătire a unui pom pentru păsări în perioada Crăciunului. (The New Encyclopedia Britannica).

Se zice ca tradiţia bradului de Crăciun a fost instaurată pentru prima dată în Germania, cu aproape 1.000 de ani în urmă, când Sfântul Bonifaciu, care a convertit germanii la creştinism, a trecut pe lângă un grup de păgâni care venerau un stejar. Supărat de gestul acestora, Sf. Boniface a tăiat stejarul, iar în locul acestuia s-a înălţat un brăduţ. Uimit, Sfântul a luat micul pom ca un semn de credinţă în puterea lui Dumnezeu.
O altă legendă plasează originea bradului de Crăciun înaintea erei creştine, când copaci sau numai ramurile acestora erau folosite în ceremonii. Egiptenii, de exemplu, îşi aduceau în casă ramuri de palmier, pentru a sărbători solstiţiul de iarnă, considerat cea mai scurtă zi din an, văzându-le drept simbol al triumfului vieţii asupra morţii. Se spune că primii locuitori ai Peninsulei Scandinave obişnuiau de asemenea să omagieze bradul, în timp ce druizii aveau în casele lor ramuri de plante perene, considerate sfinte şi care simbolizau viaţa eternă. Se atârnau ramuri de plante deasupra uşilor, în scopul de a le proteja casele de vrăjitoare, fantome sau spirite rele.

Alți cercetători sunt de părere că originea pomului se află în sărbătoarea evreiască amintită în Vechiul Testament (Sărbătoarea Lumilor) şi Tu'bişvath (Anul Nou al pomilor). Sunt 112 versete din cele 39 de cărți ale Vechiului Testament care sprijină și formează temelia obiceiului de a sădi în curte pomi, mai ales un "cedru plin cu roade pământești și cerești"; asemănător apare și în cartea Iosua Navi.
Se spune că, la Castelul Chinon, în Franța, a apărut un cavaler cruciat-renegat, un templier de origine laponă, inginer de arme și mașini de asalt la curtea regelui Norvegiei, care a donat Ordinului teuton anumite bunuri care să le fie de ajutor în activitatea lor. Acest om se numea Joda Jorgken Wfolsn Claus și a rămas în istorie drept Santa Claus sau Joulupukki (în finlandeză), Sammta în laponă. El a urmat un principiu biblic: Dragostea față de toți oamenii.

Se spune că primul brad de Crăciun împodobit a apărut, de fapt, în anul 1510, în Lituania. În Franța apare în 1521, după ce prințesa Helene de Mecklenburg s-a căsătorit cu ducele de Orleans, iar în Anglia în 1841. Însă, bradul de Crăciun, așa cum îl vedem împodobit în zilele noastre, a apărut pentru prima dată la Breslau, datorită ducesei Dorothea Sybille von Schlesian.
Bradul de Crăciun ajunge în Statele Unite în anul 1749, odată cu coloniștii germani stabiliți în Pennsylvania și cu mercenarii plătiți să lupte în Războiul de Secesiune. Dar îmbodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în 1836, în statul Alabama.

În secolul al XII-lea, oamenii obișnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creștinătății. În jurul anului 1500 au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis și au atârnat în el mere roșii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea familiile creștine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe și dulciuri.

La începutul secolului al XVI-lea, Martin Luther a decorat bradul cu lumânări, pentru a le sugera copiilor săi sclipirea stelelor de pe cer.
Potrivit altor istorici, până în anul 1700, tradiţia bradului de Crăciun era legată de districtul Râului Rin. Din 1700 încolo, când luminile au fost acceptate drept decoraţii, bradul de Crăciun a devenit o parte şi din tradiţiile Germaniei, apoi acest obiect a traversat Atlanticul.
Dintr-o legendă știm că Martin Luther, când se întorcea acasă într-o noapte de iarnă, a văzut stelele sclipind pe cer printre ramurile copacilor. A fost încântat de privelişte şi, când a ajuns acasă, era nerăbdător să împărtăşească acest lucru cu familia sa. Pentru a-i ajuta să-şi închipuie priveliştea s-a dus în pădure şi a tăiat un brăduţ, l-a adus în casă şi l-a împodobit cu lumânări, care imaginau sclipirea stelelor pe cer. Copiii au fost atât de încântaţi de acest pom, încât Martin a încurajat toate familiile din sat să aducă brazi în casele lor şi să-i împodobească pentru a celebra sezonul sărbătorilor.
Se mai spune că a fost ales bradul și pentru forma sa asemănătoare cu cea a unui triunghi care ar reprezenta Sfânta Treime: Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Curând bradul a ajuns să fie venerat ca Pomul lui Dumnezeu. Obiceiul s-a răspândit în toată Germania și mai apoi în toată lumea.
Tradiţia pomului de Crăciun a traversat Oceanul Atlantic şi a ajuns în Statele Unite pe la sfârşitul anilor 1800, adusă de imigranţii din Anglia şi Germania. Prima menţionare a pomului de Crăciun în America a fost în 1821, iar pe la 1901 a început cultivarea brazilor în vederea comercializării de Sărbători.
În Anglia, pomul de Crăciun şi-a făcut apariţia pentru prima dată atunci când regina Victoria s-a căsătorit cu prinţul Albert, care era de origine germană. În 1841, acesta a împodobit un pom de Crăciun în Castelul Windsor de lângă Londra, pentru a-i aminti de ţara sa de baştină.

Țările din spațiul mediteranean nu s-au arătat prea interesate de brad, preferând scenele biblice așezate pe platforme triunghiulare (ceppo), bogat ornamentate.

Brazii de exterior, din spaţii publice, luminaţi electric, au apărut în Finlanda în 1906 şi în SUA (la New York) în 1912. În anul 1930, brazi de foarte mari dimensiuni sunt amplasați în spații publice. Oameni de toate confesiunile şi religiile se adună pe Oxford Street din Londra şi în Times Square din New York pentru a admira pomul şi decoraţiunile de Crăciun şi, de multă vreme, aprinderea luminilor din brad în aceste două oraşe a devenit o tradiţie foarte îndrăgită. Pomul de Crăciun pare ca a devenit un simbol universal al păcii şi bunei-credinţe.

În România, primul brad împodobit cu câteva zile înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, a fost prezent în palatul principelui Carol I de Hohenzollern, în anul 1866. Începând cu această dată, românii au preluat obiceiul de a împodobi bradul în apropierea Crăciunului. Bradul era prezent la români și înainte, în anumite momente importante ale vieții: naștere, căsătorie și moarte, ca pom al vieții.

Fapt divers:
Germania era cel mai mare producător și exportator al decorațiunilor de brad. După 1918, din cauza problemelor de export, Germania nu mai este principalul furnizor de decorațiunii. Locul său este luat de Japonia și SUA.
La mijlocul anilor ’60 sunt la mare modă brazii din aluminiu (argintiu), care sunt importați din S.U.A. Aceștia necesitau ca decorații numai surse de lumină colorată care se reflecta multiplu pe crengile argintii.
În anii '70 apar brazii artificiali cu aspect foarte realist, iar spre sfârșitul anilor '90 tendințele în decorarea bradului revin la ideile Victoriene, dar cu teme și concepte noi.
Surse: 1, 2
Vezi și: