Pască de Paște. Calendar recreativ

O legendă despre pască spune că pe vremea când Isus predica alături de apostoli cu toții au fost găzduiți de un om bun, darnic, care la plecare le-a pus în traistă, fără știrea lor, o pâine – să aibă pe drum.

Cândva, pasca era o pâine din aluat nedospit – azimă – și amintește (evreilor în special) de mana din deșert - evreii au trăit în deșert timp de 40 de ani și Dumnezeu a avut grijă ca oamenii să aibă ce să mănânce (între alimentele esențiale era și azima). În timp, creștinii au adăugat brânza oilor, arome, miere de albine, devenind astfel o prăjitură de Paște, o plăcintă cu brânză de formă rotundă, cu margine din aluat împletit și cu o cruce din aluat deasupra. Îmi place azima, dar mult mai mult îmi place plăcinta cu brânză. Nu știu să fac, așa că am rugat pe cineva să facă și pentru mine și numai pentru că este ca temă pentru Calendarul ReCreativ: Simboluri pascale. Dacă mama era acasă făcea ea.

Am avut o pască foarte gustoasă; mititică (cca 15 cm diametru), fără aluat împletit („sucituri”) pe margine – aluatul împletit simbolizează, se spune, coroana cu spini a lui Hristos.

Pasca se pregătește în ajun de Înviere, dar și în Joia Mare e la fel de „bine” - și mulți obișnuiesc să o ducă la biserică pentru a fi binecuvântată.

Nefiind sigură că vom avea pască pe masă, în casă, de Paște anul acesta – și că voi apuca s-o fotografiez! – am pregătit două poze pentru temă, dar nu aș fi înscris postarea în tabel (fără pască).

În coșulețul lucrat pentru tema doi din acest Calendar am așezat trei ouă roșii. Oul simbolizează viața; vopseaua roșie e simbolul sângelui care a curs lui Hristos pe cruce.

Nu prea le am cu pregătirea mâncărurilor în general, și cu atât mai puțin m-aș băga în seamă de sărbători (o mai fac, totuși, din când în când); prefer „cealaltă parte” a pregătirilor: curățenie, aranjat una alta, reparații – activități la care mă pricep. În discuții, care mai de care zicea câte ouă a vopsit, ce-a pregătit și așa mai departe. Cineva – văzând că sunt ignorată în discuțiile „tematice” – m-a întrebat câte ouă am vopsit. „Trei” – am răspuns fără să roșesc. Hohotele de râs s-au declanșat cu o întârziere de câteva minute. N-au vrut să creadă că numai trei ouă am vopsit! Dar chiar numai trei am vopsit: cele din coșulețul prezentat aici. Am uitat să cumpăr vopsea; când am constatat că nu am vopsea pentru ouă mi-a cam pierit cheful de vopsit. Important este că am avut și ouă roșii lângă pască. Sunt departe de a fi „genul minimalist”, dar se mai întâmplă – poate sunt, și nu știu (între altele, îmi plac miniaturile).

Pentru că lucrasem o cruce la începutul jocului postez fotografia acum.

S-o încadrez, crucea, într-un „ansamblu” nu mi-a reușit așa că i-am atașat un inel și o voi purta ca pandantiv (are șapte cm înălțime și e din piele sintetică).

Tiparul îl am de ceva timp, pentru că am mai confecționat câteva de-a lungul timpului, în diferite culori.

Cam atât am reușit să mă descurc pentru această temă. De fapt, altcineva m-a „descurcat” – n-aș fi avut pască să prezint, fără ajutor.

Ziua Internaţională a Bijuteriilor – 13 martie

Ziua de 13 martie e ziua in care se celebrează tot ce străluceşte, sclipeşte şi e scump. Originea acestei sărbători neoficiale – motiv de distracţie .şi cumpărături – nu e cunoscută, dar se celebreaza (mai mult sau mai puţin) in unele state cum ar fi Marea Britanie, Austria, Statele Unite ale Americii. Probabil comercianţii de bijuterii sunt cei care vor s-o impună internaţional.

Adevărul e ca habar n-am dacă e zi internaţională sau naţională… - abia am aflat despre aceasta. Unii sărbătoresc in 13 martie (conform unui calendar al zilelor naţionale / internaţionale), alţii in 8 octombrie şi alţii in 8 noiembrie.

De Ziua Bijuteriilor, pentru a celebra. ar trebui să ne cumpărăm bijuterii, sa oferim prietenilor sau să schimbăm între noi bijuterii handmade. Aşa zic uni. Poate ar trebui să ne şi împopoţonăm cu cât mai multe? O astfel de sărbătoare se potriveşte cel mai bine celor care au obiceiul de a pune pe ei multe-multe bijuterii – să vadă lumea câte au, să le aprecieze “statutul social”.

Dicţionarul explicativ al limbii române spune că bijuterie înseamnă: obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. Altfel spus, ce nu e confecţionat din metale şi pietre preţioase ar fi… gablonzuri? Nu! Gablonz, conform aceluiaşi dicţionar, înseamnă: cristal special cu irizații, folosit la fabricarea unor obiecte de podoabă ieftine; obiect de podoabă care are asemenea cristale. Gablonţ (dar şi gablonz) ar fi: obiect de podoaba din metale ieftine, fara valoare. In final… podoabe ar fi toate, mai ieftine sau mai scumpe.

Se pare ca omul a folosit bijuterii din cele mai vechi timpuri – iniţial, aceste bijuterii aveau un rol spiritual, oamenii având credinţa că anumite metale şi pietre au proprietăţi magice sau o puternică influenţă energetică.

Se pare că primele bijuterii au fost semnalate in Africa şi erau confecţionate din cochilii, coajă de ou de struţ, os, dinţi, fructe de pădure, pietre perforate şi inşirate pe şnur. Într-o grotă din Maroc au fost descoperite câteva mărgele din cochilii de Nassarius şi se spune despre ele că ar fi cele mai vechi: 100 de mii de ani (!?).

Practic, bijuteriile nu ne sunt necesare. Atunci, de ce le poartă omul de când e el pe Pământ? Psihologii afirmă că e vorba de satisfacere a unor nevoi cum ar fi iubirea, apartenenţa, prestigiul. Oare ce prestigiu conferă un kilogram de bijuterii din aur agăţate pe un om?

Pe vremuri, mai ales, cel care avea un înalt statut social era şi împopoţonat cu mai multe şi mai mari bijuterii – unii se comportă la fel şi azi. Cică e chestiune de prestigiu. Mai sunt şi bijuteriile care arată apartenenţa la un grup: ghiulurile “fraţiilor”, de exemplu, crucea. In funcţie de bijuteriile purtate putem înţelege dacă o persoană face parte dintr-un grup sau doar admiră un anumit stil – care i se potriveşte sau ba.

Înainte vreme – şi renăscută acum – exista credinţa că metalele şi pietrele preţioase sau semipreţioase au anumite proprietăţi terapeutice şi / sau energetice. Cred că nu proprietăţile materialelor din care sunt făcute bijuteriile dau o stare de bine purtătorului cât plăcerea de a purta un fel sau altul de bijuterie. Pietrele au o strălucire anume şi această strălucire înveseleşte, oarecum.

Atunci când observăm bijuteriile unui om ne putem da seama şi de personalitatea sa. Ce ne spune o persoană care are la gât un lanţişor fin şi ce ne spune una care pare să poarte lanţul de la bicicletă? Oricum ar fi, e o exprimare a personalităţii – nu e nici bine şi nici rău, dar poate fi de bun-gust sau de prost-gust (in opinia cui?) :) In unele triburi se mai “poartă” bucăţi de os înfipte in nas, ca belciugele la porc – şi e de bun-gust, aşa cum şi belciugele purtate de “omul civilizat” pot fi de bun-gust.

Azi, “curentul” de efeminare a bărbatului face ca şi acesta să pună pe el tot mai multe bijuterii. Bărbatul de azi poartă nu doar ceas, eventual verighetă, ci şi lănţişoare, brăţări, cercei, ghiuluri - cam tot ce poartă şi o femeie. De ce nu? Egalitatea de gen funcţionează in ambele sensuri şi fiecare e liber să poarte ceea ce îl caracterizează. Dar şi bărbatul primitiv purta ceva bijuterii (făcute din… colţii tigrului ucis de el), ba chiar şi cel din epoca feudală. Nimic nou sub soare, altfel spus. Ceva nou ar fi să… nu mai poarte femeile bijuterii.

Şi pentru că tot e Ziua Bijuteriilor... mă laud cu unele pe care le-am făcut cândva. Nu strălucesc!

Vă doresc să aveţi atâtea bijuterii (adevărate bijuterii) câte vă doriţi! 

Miercurea fără cuvinte – Zi de târg

Postarea participă la Wordless Wednesday! (7) la Carmen (Intre vis si realitate)