23 mai 2017

Bună, vecine!

- Bună, vecine! Ce cauţi in baia mea?
- Aaaa… Ăăăăă…. Ooooo…. Oh. Trebuia schimbat sifonul de scurgere.

Cât de bine au fost construite unele imobile de locuit, trecerea timpului îşi lasă amprenta dar puţini sunt cei cărora pare să le pese. Aproape pe toţi i-a interesat la un moment dat să-şi pună gresie şi faianţă in baie, bucătarie, holuri şi chiar in dormitoare.

E frumos - şi firesc - să îţi aranjezi casa, să fie cum îţi place ţie nu cum i-a plăcut proiectantului, insă cred că există unele limite. Unii au dărmat pereţi pentru a face din doua camere una; alţii au spart zidurile bucătăriilor pentru a le “deschide” spre restul casei. S-au modificat instalaţii sanitare şi electrice, s-au schimbat uşile de la casă şi de la camere… S-au lărgit camerele cu balconul şi s-au montat uşi şi ferestre termopan.

S-au montat centrale termice şi au fost găurite zidurile, pentru ţevăraie şi aerisire; s-au găurit pereţii blocurilor pentru firele de telefon, internet, televiziune – apoi s-au spart din nou, pentru a pune un fir pentru toate trei şi mai apoi iar s-au spart, pentru că unii voiau o firma de profil alţii altele…
Comercianţii au modificat configuraţia parterului, au dărâmat ziduri (nu dintre cele de rezistenţă, zic ei, dar chiar şi aşa, rezistenţa clădirii se slăbeşte şi numai prin vibraţiile produse de utilajele şi uneltele folosite pentru aceste modificări), au găurit zidurile rămase, au montat cabluri fel de fel…

22 mai 2017

Tu râzi! Citate favorite

In nuvela Tu râzi!, domnul Anselmo este un bărbat in vârstă de 56 de ani, funcţionar cu salariu neîndestulator, aproape chel, cu o nevastă geloasă care se crede grav bolnavă şi având de crescut pe cele cinci nepoţele lăsate orfane de fiul său abia decedat şi de nora care a fugit cu un bun prieten al soţului ei. Acest domn Anselmo râdea in somn aproape in fiecare noapte şi nevasta îl trezea trăgând de el, enervată şi geloasă, neştiind de ce râde, dar imaginându-şi fel de fel şi necrezându-şi soţul care o asigura că nu visează nimic, că nu ştie de ce râde, pentru că viaţa nu-i oferea nimic amuzant. In final, domnul Anselmo s-a dus la un tânăr medic specialist in boli nervoase, pe care încerca să-l convingă că el nu visează.
- Ei nu, credeţi-ma! Aşa vi se pare […] In realitate dumneavoastră visaţi. In mod sigur. Numai că nu păstraţi amintirea viselor, pentru că aveţi un somn greu. In mod normal ne amintim numai visele pe care le avem atunci când valurile somnului, ca să spun aşa, s-au mai rărit întru-câtva. […]
- Ce ticăloşie! lăsă atunci să-i scape domnul Anselmo. Vreau să spun, domnule doctor, ce ticăloşie să fii vesel doar in vis, şi să nu poţi şti! Pentru că, vă jur, nu ştiu absolut nimic! Nevastă-mea mă scutură, strigă Tu râzi!, iar eu rămân năucit uitându-mă la ea, pentru că nu ştiu nici că am râs, nici de ce am râs.

17 mai 2017

Dimineaţa devreme sau noaptea târziu? 3 am. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmenşi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. Regulamentul e scris pe blogul lui Călin.
Provocarea pentru azi: Dimineaţa devreme
HAPPY WW!

16 mai 2017

Şcoli sau închisori?

Catedrale şi biserici, pare a fi răspunsul. Nu afirm că ar fi rău, dar pare că nu-i suficient, in sensul de a mări numărul celor care merg la şcoală mai mult de zece clase şi de a micşora numărul celor care ajung la închisoare. Nici prea multe locuri de muncă nu asigură bisericile...

Sunt necesare şi şcolile şi spitalele şi închisorile – şi in toate să existe decenţă. Pentru mai puţine închisori e nevoie de un nivel de trai mai ridicat; numărul şcolilor e irelevant dacă mulţi copii nu vor beneficia de educaţie aşa cum “scrie la carte”.

Învăţământul o fi, teoretic, gratuit dar părinţii sunt obligaţi să cheltuiască o căruţă de bani – pe care, foarte mulţi, nu-i au. Învăţământul obligatoriu de zece clase e aproape inutil cuiva care nu îşi permite să cumpere ceea ce-i este necesar in anii de studii - uneori, profesorii dau “note de trecere” in virtutea obligativităţii celor zece clase (nu mi se pare incorect in cazul celor cu posibilităţi materiale reduse, deşi…). In plus, inegalitatea financiară între oameni afectează pe copiii ai căror părinţi nu au bani să le cumpere nu doar haine dar nici rechizite. Când manualele gratuite nu ajung pentru toţi elevii ghici cine le primeste pe cele gratuite? Copiii ai caror părinţi sunt săraci nu au nici condiţii de a învăţa, acasă, plus ca au şi multe alte probleme. Şi acesti copii săraci îşi doresc lucruri, îşi doresc să înveţe – cei mai mulţi – dar şansele lor de a-şi îndeplini dorinţele tind spre zero.

15 mai 2017

Imaginea contradicţiei. Citate favorite

Pentru că am vrut să păstrez contextul fragmentul este unul lung dar citatele dedicate jocului sunt scrise cu litere îngroşate.
*
Spiritul omenesc transformă într-o contradicţie opoziţia activă, creatoare, pe care o observă in natură şi in om. El nu poate sesiza paritatea decât prin disparitate; nu poate percepe uniunea decât prin separaţie. Inteligenţei omeneşti îi este deci proprie imaginea contradicţiei.

Însă omul ridică această imagine la rangul de expresie ultimă a realităţii. Omul, fiinţă complexă, “adoră varietatea”. El caută separaţia şi admite cu greutate faptul că tensiunea dintre două elemente poate duce la uniune constructivă, nu la ură, la luptă şi la distrugere. El îşi reprezintă complementaritatea ca aservirea unei părţi către cealaltă.

14 mai 2017

Lotus. Reflexii in oglindă

In buddhism, lotusul simbolizează puritatea, fidelitatea, creativitatea şi iluminarea.
In Cambodgia, florile de lotus cresc sălbatic dar sunt şi cultivate. Floarea este utilizată in general pentru a decora locuinţele şi ca ofrande, dar şi in consumul alimentar – totul e comestibil la această plantă; tulpinile lungi pot fi folosite in salate şi mâncăruri de legume; rădăcinile pot fi consumate dar trebuie bine fierte pentru îndepartarea eventualilor dăunatori; seminţele seamăna cu cele ale stejarului şi pot fi consumate crude, după ce sunt scoase din coaja – la gust seamănă cu nuca.

Parfum de personaje. Moarte pe Nil.

N-am citit romanul, am văzut filmul. Am văzut şi ecranizarea din 1978, cu Peter Ustinov in rolul lui Poirot, şi episodul din serialul Poirot (1989-2013), cu David Suchet in rolul faimosului detectiv belgian, Hercule Poirot, excentric şi rafinat. Cred că de-a lungul timpului mi-am imaginat cam cum ar trebui să miroasă o adunare de indivizi bogaţi, aşa cum îmi imaginam cam cum trebuie să fi mirosit pe strazile Londrei, de exemplu, cândva in evul mediu.

sursa
Acţiunea romanului “Moarte pe Nil” scris de Agatha Christie şi publicat pentru prima dată in 1937, se desfăşoară cândva in anii 1930 şi se învarte in jurul unei moştenitoare foarte bogată, frumoasă şi elegantă dar destul de arogantă şi, oarecum, dominatoare. Toate personajele care apar au – mai mult sau mai puţin – o legătura cu această domnişoară Linnet Ridgeway. In principal, totul se întâmplă in Egipt – in cea mai mare parte pe Nil – personajele fiind într-o croaziera de lux pe acest fluviu.

Despre Linnet Ridgeway (viitoare Doyle) îmi imaginez că se parfuma discret, cu parfumuri fine. Poate folosea Chanel No. 5, lansat de Coco Chanel in 1921 şi care, la vremea aceea, era accesibil numai celor cu venituri substanţiale. Sau, poate, folosea Shalimar, lansat de Guerlain in 1925. Poate Joy, de Jean Patou, creat in 1929, un parfum despre care se spune că a fost foarte apreciat in ani 1930, neschimbat până azi, şi in care sunt combinate varietîţi de flori rare in concentratie mare: iasomie, trandafir bulgăresc, ylang-ylang, trandafir de mai, tuberoza; un parfum elegant şi opulent.

12 mai 2017

Fapta bună face bine la suflet

Nu este animal pe pământ, nici pasăre care zboară, decât în neamuri, ca şi voi. Nu am lăsat nimic nepomenit în Carte. Apoi, la Domnul lor vor fi adunate. [Sura Al-An'am:38, Coran]

Atunci când o persoană ţine orice animal departe de mediul său natural este responsabilă pentru animalul respectiv şi trebuie să aibă grijă de el: trebuie să-i ofere hrană, apă, un loc in care să stea in siguranţă şi, uneori, îngrijire medicală.

Profetul Muhammed le-a spus companionilor săi o poveste despre un bărbat care călătorea şi care era foarte înfometat şi însetat. Într-un final, bărbatul a găsit un fir de apă ce ţâşnea dintr-o stâncă. S-a căţărat pe stâncă şi a băut apa; când a terminat a găsit jos un căţel care lingea picăturile de apă care se scurgeau pe pământul arid. Bărbatului i s-a făcut milă de căţel şi s-a urcat din nou pe stâncă, a pus apă într-unul din pantofii săi şi i-a dat câinelui să bea. Allah Cel Iertător a fost mulţumit de fapta bărbatului şi i-a iertat toate păcatele.
Companionii Profetului au întrebat: O, Profetule! Allah ne iartă nouă păcatele dacă ne comportăm bine cu animalele?
Profetul a răspuns: Este o răsplată pentru orice lucru bun pe care îl faceţi oricărei fiinţe vii.

11 mai 2017

Strict litera legii

Nu cred că există om care să nu fi avut contact direct cu vreun funcţionar public – funcţionar de stat, altfel spus, al cărui salariu e plătit (şi) din banii cetăţenilor in interesul cărora se presupune că lucrează.

Dacă o persoană care stă la “biroul de informaţii” ar putea fi “auxilar” – nu are statut de funcţionar public – nu la fel e cazul celor care primesc, eliberează etc. diverse documente. Să zicem că “auxiliarii”  au scuze când o dau de gard.

Zilele trecute, cu o procură, merg să ridic de la primărie un act pentru o prietenă. Întind procura; îmi cere actul de identitate. Dau să-l scot din geantă… şi-mi amintesc că era acasă! De la primărie urma să merg la priveghiul mamei prietenei care-mi făcuse procura in cauză şi schimbasem genţile. Am făcut ce-oi fi făcut şi cartea de identitate a rămas acasă. Ştiind că notarilor le permite legea să confirme identitatea unei persoane pe care o cunosc personal (art. 85 din legea notarilor publici), atunci când aceasta (din cine ştie ce motiv) nu are un act de identitate asupra ei şi trebuie să încheie vreun act, le spun celor două funcţionare că una dintre colegele lor din biroul vecin mi-ar putea confirma identitatea iar in dosarul actului respectiv există o copie după actul meu de identitate. Una dintre ele s-a răstit:

10 mai 2017

Unde gropile sunt permise. Miercurea fără cuvinte

muntele din centrul oraşului Braşov
Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmenşi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. Regulamentul e scris pe blogul lui Călin.
Provocarea pentru azi: Gropi.

HAPPY WW!

8 mai 2017

Meritul personal. Citate favorite

Despre meritul personal, din Caracterele (vol. I), de La Bruyère , Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968; traducere: Aurel Tita.

Despre mulţi inşi putem spune că numai numele e de ei. Când îi vezi de foarte aproape, nu dai pe dânşii două parale. De departe, sunt impunători.

Pentru un om fără lăudători şi fără proptele, care nu face parte din nicio şleahtă, ci e singur şi, in loc de altă recomandare, n-are decât meritul lui - cu prisosinţă - câtă îngrozitoare trudă să iasă la lumină din bezna in care se află şi să ajungă la situaţia unui prostănac înfumurat, care se bucură de trecere!

Fragmente alese pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! E sloganul acestui joc.

4 mai 2017

Logica şi igiena

De Crăciun, anul trecut, am mers la spital in vizită la cineva... venit in vizită şi care a suferit o uşoară intoxicaţie (a constatat medicul), dar manifestată suficient de puternic încât să sperie omul cardiac şi să-l trimita la spital cu două zile înainte de Crăciun.

Bun (adică rău). Hai să mergem la om in ziua de Crăciun. Ningea frumos, nu era frig. Intrăm in holul spitalului, parcurgem vreo cinci metri şi ne opreşte gardianul:
- Mergeţi şi luaţi papuci de protecţie de la aparat.
Îl privim lung, privim gresia plină de urme de apă scursă de pe cine ştie câte zeci de bocanci şi cizme, dar luăm ”acoperitori” – un leu perechea. Ne aşezăm pe banchete, lângă alte persoane care făceau acelaşi lucru, îi punem şi... trecem cu ei călcând prin urmele de apă murdară spre uşa care dă spre secţii. Că au intrat destui fără ”acoperitori” doar amintesc. Corect! Şi noi am fost neatenţi (ne-am luat ca oile după berbec) - când ne-am dat seama ce aiuriţi am fost eram deja pe hol, la lift. Gardianului nu i s-a părut ciudat.

3 mai 2017

Ninsă. Miercurea fără cuvinte

Fotografie pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. Regulamentul e scris pe blogul lui Călin.
Provocarea pentru azi: Autoportret. Am ales… portret, din motive nu doar tehnice.
Foto prelucrată cu: http://funny.pho.to/

2 mai 2017

O baltă şi trei copii

Computerul îl am aşezat pe o masă lângă ferestre - oberlihtul e mereu deschis - aşa că, fie lucrez, fie mă joc la computer sunt lângă ferestre şi, vreau nu vreau, ajung la urechile mele diverse fragmente din conversaţiile trecătorilor - mai ales conversaţiile purtate cu ton ridicat.

balta dupa asfaltare
In una dintre zile, după ce plouase, aud o voce:
- Chiar in balta cea mai mare te-ai găsit să intri!
Era o voce de femeie (am presupus că e mama), veselă, care îşi atenţiona copilul mititel să iasă din baltă. - Te rog să vii aici! Nu mai bate cu picioarele in apa din baltă!
Era fetiţă vinovatul; femeia o striga pe nume şi doar că nu râdea de micuţa care nu voia să iasă. In final a convins-o şi au plecat.

La nu prea multe minute după prima scenă se aude un strigăt, mai întâi:
- Măăăăi! şi imediat: Ieşi din baltă, prostul naibii!
O alta femeie, un alt copil. Probabil că băieţelul se distra in apa bălţii pentru că femeia a continuat, aproape răcnind: - Ţi-am spus să ieşi din baltă, idiotule! Vino aici!
Şi această femeie - mama sau ce-o fi fost - a convins copilul să iasă şi au plecat.

1 mai 2017

Fidelitate. Citate favorite

Dintr-o scrisoare a lui Baudelaire: Cred într-adevăr (dar sunt deosebit de implicat in aceasta) că fidelitatea este unul dintre semnele geniului...
Fidelitatea - împăcarea cu destinul; sau desăvârşita păstrare a normelor. Semne de straşnică bărbăţie, in orice caz: să nu te depărtezi de norme - să nu-ţi înfrângi destinul. O voinţă de păstrare laolaltă, de rezistenţă dârză in curgerea marelui fluviu; rămâi pe loc, împăcat; linişte, contemplaţie.
In culturile tradiţionale (India, China etc.) există o anumita “fidelitate” faţă de doctrine, faţă de norme. Nu te interesează “noutatea”, schimbarea, aventura; nu vrei să fii “original”. Nu vrei să descoperi ceva nou, personal - pentru că toate aceste schimbări şi zbateri nu duc la nici un adevăr; normele nu se schimbă, ele sunt impersonale.

Fragmentarium, de Mircea Eliade, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994 - ediţia reproduce textul publicat de autor in 1939, la Editura Vremea.

Text ales pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! E sloganul acestui joc.

Din “cuvânt pentru cititor”: […] Am avut întotdeauna certitudinea că datoria unui scriitor este să facă apel şi la inteligenţa cititorului, la cultura lui, la demonul său teoretic. Nu cred că cea mai bună metodă de a te face iubit şi înţeles este să scrii “facil”. De aceea public cu bucurie încă o culegere de eseuri şi fragmente. […] (Mircea Eliade)

29 apr. 2017

Fântână cu trepte. Reflexii in oglindă

fantana cu trepte Panna Meena
Sursa foto: Turism de Aventura (India, noiembrie 2016).

Panna Meena ka Kund este una dintre fântânile cu trepte existente pe teritoriul Indiei, situată in apropierea fortului Amer, in Jaipur. Nu se compară cu fântâna cea mai vizitată, Chand Baori, dar e spectaculoasă. A fost construită prin secolul XVI.

Dacă doreşti să participi, publică într-un articol pe blogul tău o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai "văzut in oglinda ta“ (poate fi si cea retrovizoare) şi inscrie articolul la Reflexii in oglindă.

24 apr. 2017

Din jurnalul lui Dali. Citate favorite

Singura diferenţă dintre mine şi un nebun este că eu nu sunt nebun 
(Salvador Dali)
cu Babou
Salvador Dali (11.05.1904-23.01.1989) a fost un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant al curentului suprarealist. Era excentric şi megaloman; s-a folosit cu succes de mass-media pentru a-şi spori averea şi gloria.

Dalia şi ucenicul. Parfumul seducţiei

Dalia era mezina zvăpăiată a unui nobil de neam vechi dar săracit in urma multor războaie duse de regele care tocmai murise. Cu părul mereu vâlvoi şi hainele veşnic şifonate era adeseori văzută printre supuşii nobilului, oameni care o iubeau nespus pe mica aiurită scăpătatî. Fetei îi plăcea in mijlocul naturii sălbatice şi detesta eticheta curţii tatălui ei. Cât era ziua de lungă bântuia prin împrejurimi, aduna plante alături de femeile din zonă şi nu se sfia să se murdărească pe mâini nici când ajuta la prepararea diferitelor poţiuni şi prafuri. Îşi amenajase un mic cabinet de chimie in podul castelului, ajutată de ucenicul vraciului. Acolo, cei doi amestecau fel şi fel de plante şi realizau remedii pentru diferite afecţiuni sau sau care erau utile tinerelor nu prea dăruite de natură cu ten frumos. Aceste pomade ucenicul le vindea mai apoi tinerelor bogate şi aurul câştigat îl împărţea cu Dalia.

21 apr. 2017

Somn de frumuseţe. Reflexii in oglindă

baie de namol
Sursa foto: Turism de Aventura (Cambodgia, 2017).

Dacă doreşti să participi, publică într-un articol pe blogul tău o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai "văzut in oglinda ta“ (poate fi si cea retrovizoare) şi inscrie articolul la Reflexii in oglindă.

20 apr. 2017

Cu Miki in iarna din aprilie

A-nceput de ieri să cadă, câte-un fulg… acum se scutură bine norii de zăpadă şi ne-am procopsit cu un strat destul de gros in luna aprilie. Nu-i prima dată când la Brasov ninge la mijloc de primăvară. Într-un an a nins in luna mai – vreo 30 de cm avea atunci stratul de zăpadă. In alţi ani, am plecat de aici cu pantofi de primăvara şi in Poiană am coborât din maşină in zăpadă care ajungea la glezne – acestea sunt trăite de mine, bătrânii au multe amintiri de gen. Pe scurt, sunt obişnuită cu aceste capricii ale vremii.

Când sunt pe fugă nu mă depărtez prea mult de bloc atunci când plimb căţelul. E o zonă foarte faină, cu pomi mulţi, cu iarbă, doar că nu sunt prea mulţi oameni şi, in general, îmi place să întâlnesc oameni – cu sau fără câini. Unii dintre cei întâlniţi se mai iau aiurea de cei care au câini, dar aceştia sunt excepţii, nu te-mpiedici de ei in fiecare zi.

E o junglă

Atunci când ai un traseu fix: acasă-muncă-şcoală-mall-etc. nu prea ai parte să vezi multe şi unii ajung să creadă că nimic neplăcut nu se întâmplă in zona lor dar, de fapt, ei nu ies din propria zonă de confort. Şi bine, fac, in fond, dar să nu mai spună că ceea ce ei nu au văzut nu există.

Activate de o întâmplare recentă, mi-au revenit in minte unele dintre întâmplările la care am fost martoră sau despre care am auzit sau citit. Unele sunt amuzante, altele din contră, despre unele am scris, despre altele nu voi scrie… prea curând.

Sunt oameni care nu mai au loc nici de porumbei şi nici de ciori. De câini, se ştie prea bine, sunt foarte mulţi cei care nu mai au loc, şi nu doar de cei maidanezi. Sunt oameni care beau prea mult şi n-au ce face, alţii n-au somn şi se iau de oameni de la înălţimea etajului; altul apară un câine şi-şi pierde viaţa. Mai sunt cei care lovesc azi un câine şi câinele, mâine, ar putea agresa un om nevinovat, cum şi mie mi s-a întâmplat, când m-a muşcat un câine după care unii aruncau cu piatra. Ba mai sunt şi indivizi care-şi bat propriul câine!

18 apr. 2017

Ouăle de ciocolată

Mie-mi plac tare mult ouăle de ciocolată. Îmi place ciocolata, in general - cea dulce, nu cea amăruie; mă amuză cei care-mi oferă ciocolată amăruie - deşi ştiu bine că o prefer pe cea dulce - pe sistemul “ciocolata amăruie e (mai) sănătoasă”. O fi, dar eu n-o prefer; o mănânc, dar n-o prefer.
Revenind la… ouăle mele. Îmi plac ouăle de ciocolată şi le caut in special pe cele in care ştiu că găsesc surprize. Şi pentru că tot îmi plac aceste ouă de ciocolată,  după atâţia ani, m-a ros curiozitatea şi am căutat să aflu cine le-a… inventat.

Obiceiul oferirii ouălelor este foarte vechi. Persanii îşi ofereau ouă ca semn de bun venit al primăverii, sărbătorind reînnoirea naturii prin diverse festivaluri dedicate fertilităţii. Vechii romani îngropau - ritualic - ouă pe câmp; azi, ouăle se oferă cu ocazia sărbătorii de Paşte.
In 1902, într-un ziar destinat profesorilor francezi a fost publicată Povestea Paştelui, in care apare prima dată un ou de ciocolată oferit in dar unei profesoare melancolice.

16 apr. 2017

Paştele in inimă

A fost odată o fetiţă foarte frumoasă, pe nume Rosina. Ochii ei albaştri străluceau ca doi aştri, dar când s-a apropiat sărbătoarea de Paşte strălucirea ochilor a fost umbrită de gândul că ea nu va primi, in Duminica Paştelui, tradiţionalul ou de ciocolată, pentru că familia ei era săracă şi nu îşi permitea această cheltuială. Preotul parohiei, don Giulio, i-a explicat cu răbdare că Paştele nu se sărbătoreşte cu ouă, dar ea se întrista auzindu-i pe ceilalţi copii discutând despre ouăle pe care le vor primi.

A sosit Duminica Paştelui. Rosina a mâncat alături de părinţi şi tocmai era pe cale să iasă la joacă atunci când mama a scos dintr-un dulăpior un ou mare, legat cu fundă colorată. De emoţie şi fericire Rosina nu ştia ce să spună - nu îndrăznea nici să-l despacheteze. I-a cerut mamei permisiunea să îl deschidă cu prietenii ei. Imediat ce mama a fost de acord Rosina a fugit din casă cu oul strâns tare la piept. La colţul străzii, aşezat in praf, a văzut un copil mult mai mic decât ea, care plângea pentru că nu a primit un ou de Paşti. Rosina a privit copilul, a privit oul mult dorit, a ezitat puţin dar a pus oul in mânuţele copilaşului şi i-a urat Paşte fericit. Bucuroasă, a alergat înapoi acasa. Era tare fericită pentru că a adus un moment de bucurie unui copil care avea nevoie. Din acea zi ochii ei n-au mai fost trişti - in ei s-a aprins o lumină nouă.

(adaptare după o poveste pe care mi-a spus-o fetiţa unei prietene)


Hristos a Înviat! 

14 apr. 2017

In liniste.

În cimitirul care aparţine de biserica Sfântul Nicolae este înmormântat - la dorinţa sa testamentară de a fi înmormântat la Braşov - diplomatul român NicolaeTitulescu, ministru al justiţiei, al finanţelor, ministru de externe, ambasador în Anglia şi Franţa, preşedinte al Ligii Naţiunilor, iar în anul 1935 a fost propus pentru Premiul Nobel pentru pace.
Troiţa din curtea bisericii Sfântul Nicolae, Şchei, Braşov

11 apr. 2017

Liliacul e cireş dar de fapt e corcoduş

Cred că m-a ameţit primăvara! Zilele acestea am tot scris şi spus – cu bucurie! – că sub fereastră e un liliac înflorit! Apoi… mi-am dat seama că am zis prostii! Nu pentru ca aş confunda florile de liliac cu cele de cireş, ci pentru că am in minte florile de liliac – habar n-am de ce! Deci m-am corectat: e vorba despre cireş! Azi… o iau de la capăt! Nu e liliac, e cireş! De fapt… corcoduşul e-nflorit sub fereastră! Sub aceeaşi fereastră sunt, unul lângă celălalt: un liliac, un cireş şi un corcoduş! Din a treia încercare am nimerit şi eu: corcoduşul e-nflorit! (era să scriu cireşul!)

Vineri dimineaţă intru-n baie şi… ies val-vârtej! “Aţi umblat careva cu peria mea de păr?!” îi intreb pe cei întâlniţi in cale. Ăla “nu”, ăla “nu”. “Nu-mi găsesc peria!” insist. Şi cineva îmi zice: “Aia din mâna ta a cui e?” Habar n-aveam când am luat peria! Am mai păţit ceva asemănător cu ani in urmă, dar atunci strigam după periuţa de dinţi… pe care o ţineam, strâns, in pumn.

Duminica am avut musafiri. Aia-aia şi ailaltă, vine rândul vinului. Aduc sticla, pun in pahare, ciocnim “a noroc” şi gust. Vinul era compot de prune (numai zeamă - prunele erau in găluşti), pus de mama într-o sticlă. Sticlele erau identice; nu e vina mea.

10 apr. 2017

Candidatul desperării. Citate favorite

Dacă prin vot am putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm. (Mark Twain)

Nimic nu pare a se schimba, ceea ce nu e tocmai o sursă de speranţă pentru acel “mai bine” dorit de alegătorii din toate timpurile.
*** 
Printre altele, in romanul său Lacrimile aproapelui, Gerolamo Rovetta (1851-1910) face o cronică detaşată şi ironică a lumii politice, in culisele ei, in care averea asigură succesul unei candidaturi şi câştigurile de provenienţă dubioasă nu împiedică ci, dimpotrivă, uşurează dobândirea decoraţiei “Pentru Merite Sociale”.

Pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella am ales un fragment din Lacrimile aproapelui - pentru că e lung textul am îngroşat ideile pe care am vrut să le subliniez.
Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! E sloganul acestui joc.

9 apr. 2017

Despre încercări

Un om a descoperit o crisalidă. Într-o zi a văzut cum apare o deschidere mică. Omul s-a aşezat şi a privit cum fluturele a luptat timp de mai multe ore să iasă puţin din învelişul rigid. Apoi, părea să nu mai facă niciun progres. Omul a decis să ajute fluturele aşa că a luat o foarfecă, a tăiat învelişul care a mai rămas şi fluturele a apărut mişcând uşor, dar corpul îi era umflat şi aripile mici, zbârcite. Omul a continuat să urmărească fluturele, aşteptând ca de la o clipă la alta trupul să se subţieze, aripile să se desfacă şi fluturele să se înalţe. Dar nu s-a întâmplat aşa… Fluturele şi-a petrecut restul vieţii sale scurte târându-se, cu corpul umflat şi aripile zbârcite. N-a fost capabil să zboare.

8 apr. 2017

Vremea la Brasov. Reflexii in oglindă


Dacă doreşti să participi, publică într-un articol pe blogul tău o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai "văzut in oglinda ta“ (poate fi si cea retrovizoare) şi inscrie articolul la Reflexii in oglindă.

7 apr. 2017

Personalitatea mea conform unui test

Ella a descoperit un test de personalitate şi l-a dat mai departe. Am răspuns la provocare şi rezultatul este: “Aventurier”. Sunt multe trăsături pe care le recunosc, dar şi unele despre care cred că nu-mi sunt caracteristice. 
Iată ce scrie despre “Aventurier” (ISFP-A):
Motto: Mă schimb de-a lungul unei zile. Mă trezesc şi sunt o anume persoană, iar când mă culc ştiu cu siguranţă că sunt altcineva. (Bob Dylan)

Tipurile de personalităţi ISFP sunt artişti adevăraţi, dar nu neapărat în sensul obişnuit în care stau afară în natură şi pictează copăcei fericiţi. Sunt capabili însă şi de acest lucru destul de des. Dar mai degrabă, aceştia se folosesc de estetică, design şi chiar de alegerile şi faptele lor pentru a împinge limitele convenţiei sociale. ISFP-ii îşi găsesc bucuria în a deranja aşteptările tradiţionale cu experimente în frumos şi comportament – probabil aceştia au spus mai mult de o singură dată propoziţia Nu mă încadraţi într-un tipar!

Fericiţi să fie ei înşişi
ISFP-ii trăiesc într-o lume colorată, senzuală, inspirată de conexiunile cu oameni şi idei. Găsesc plăcere în reinterpretarea acelor legături, reinventarea şi experimentarea atât cu ei, cât şi cu perspective noi. Nici un alt tip nu explorează şi experimentează mai mult în acest sens. Se creează astfel un simţ al spontaneităţii, ce îi face pe ISFP-i să fie imprevizibili, chiar şi pentru prietenii cei mai apropriaţi şi cei dragi.
În ciuda acestor lucruri, ISFP-ii sunt categoric Introvertiţi (I), surprinzându-şi prietenii şi mai mult atunci când păşesc în afara reflectoarelor pentru a fi ei înşişi atunci când îşi încarcă bateriile. Doar pentru că sunt singuri nu înseamnă însă că acest tip de personalitate este pasiv – aceştia dedică timp introspecţiei şi evaluării principiilor proprii. Preferă să se gândească la cine sunt decât să se concentreze asupra trecutului sau viitorului.

6 apr. 2017

De ce omul conduce animalele

Printre căutările online care au condus spre acest blog am aflat întrebarea “De ce omul conduce animalele?”

Omul conduce numai acele animale pe care le înhamă la căruţă sau in jug, le călăreşte, le dresează, le plimbă in lesă sau altfel etc.. Există ideea că omul stăpâneşte peste tot pământul, deci şi peste ape şi toate vietăţile de acolo, şi peste vegetaţie, cu tot ce înseamnă asta, peste păsări stăpâneşte omul ş.a.m.d..
Pe scurt, pentru credincioşi: omul stăpâneşte animalele din voia unei divinităţi. Să însemne aceasta că omul are dreptul să ucidă sau să chinuie animalele după bunul său plac de “stăpân”?
Omul, practic, controlează anumite specii de animale.

4 apr. 2017

Mea culpa

Astă vară, într-o luni pe la prânz, in caniculă, eram - împreună cu câţiva amici - lângă monumentul luptătorilor anticomunişti plasat in zona Teatrului ”Sică Alexandrescu. Maşinile şi pietonii zumzăie acolo ca albinele agitate de fum! Aproape că nu se înţelege om cu persoană. Eram la una dintre trecerile pentru pietoni. Opreşte un auto negru-lucios şi şoferul strigă peste amicul lui de pe locul mortului, pe geamul deschis:
- Ştiţi unde-i strada Agrişelor?
Privim unii spre alţii, ca şi cum atunci căzusem din Lună. Ştiam pe unde-i, dar nu ştiam a câta la stânga este, in drum spre... gară, să zicem. Toţi tăceau şi băieţii aşteptau indicaţii; le spun că nu ştiu exact a câta strada la stânga e dar le arăt direcţia de urmat... Omu’ demarează după ce acordă prioritate unor pietoni - blocase aproape un minut - cred - şoferii care veneau in urma lui şi - cum am scris: zona e super aglomerată iar ”cârnatul” de maşini care face dreapta acolo ajunge repede să blocheze staţia mijloacelor de transport in comun aflată peste drum de teatru; şoferii nu sunt cunoscuţi pentru răbdarea lor.

3 apr. 2017

Cânta la Stupca o vioară… Citate favorite

Jocul e deschis tuturor celor  care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul.
Fragmentul ales azi pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella este din romanul Cânta la Stupca o vioară…, de C. Ghiban, Ed. Militara, 1967.

A nins. Prima ninsoare a iernii. Cetinile brazilor s-au îmbrăcat in hlamide albe. Tâmpa a încărunţit, dar e minunată! Când o priveşti de jos de la fereastra odăii, ţi se pare că ţine pe umăr cerul. Fumurile se înalţă necontenit in negura serii, zvârcolindu-se ca nişte şerpi albi ieşiţi de prin văgăunile hornurilor.

Pe o uliţa joasă, pe Angergasse… sub doi brazi bătrâni ce-şi leagănă promoroaca pe cetini, se află o căsuţă modestă. La una din ferestrele ei luna îşi vede chipul ca-ntr-o oglindă. Raza-i se furişează uşor prin gemul subţire pe care gerul a ţesut stele de gheaţă. Se aşază sus pe hârtia cu note proaspăt scrise şi priveşte, apoi aleargă jucăuşe printre steguleţele negre ale notelor, se suie pe-un semn mai înalt, de octava, şi de-acolo îşi aruncă ochii pe fotografia de pe pian.
Crai nou, crai nou, crai nou,
La noi, la noi, bine-ai venit…
[…] Afară, lângă fereastră, fete şi flăcăi îşi ascut urechile şi culeg vorbă cu vorbă, sunet cu sunet. Glasul nu se opreşte. Pianul sună viguros, iar cei de sub cetini ascultă. Melodiile se înalţă clocotitoare, pline de avânt tineresc. […]

Adânc mulţumit, compozitorul se ridică de la pian. Deodată îi răsuna in urechi un cor plin de viaţă. I se păru că visează. Desluşi, pe fundalul alb-argintiu al grădinii, chipurile prietenilor săi. Ei cântau, cântau zâmbitori, fluturând mâinile in semn de bucurie. Ciprian deschise larg ferestrele. Aerul rece al iernii îi imbujorară obrajii.

Se aplecă pe pervaz şi zise, şugubăţ, cu voce groasă.
- Va să zică, dragii mei, am şi început repetiţiunile. Brava vouă. Corul a luat-o binişor din loc… Şi decorul îmi place: brazi, pădure, munţi, craiul nou sus pe cer. O singură schimbare ar trebui: in loc de strai de iarnă, să fie strai de vară… […] Visul meu cel mai drag.. Am lucrat o operetă. Mi-am ales un drăgălaş vodevil de-al lui Alecsandri şi am compus muzica. Opereta se cheamă Crai Nou. […] Sunt la cea dintâi lucrare de acest fel. Nu am încă experienţa trebuitoare.

31 mar. 2017

Spialul Militar “Regina Maria” Brasov – scurt istoric

In urmă cu şapte sute şi ceva de ani se înfiinţa primul spital de pe teritoriul actual al României: la Sibiu, administrat de Ordinul Sfântului Spirit (unul dintre ordinele hospitaliere).
***
spitalul militar Brasov
Actul de naştere al Spitalului Militar de Urgenţă Regina Maria din Braşov (str. Pieţii nr. 9 - zona magazinului Star) datează din 10 iulie 1773 când un chirurg militar cantonat in Braşov a cerut Magistratului Braşovului să dispună modificarea cazărmii astfel încât să poată fi instalat un spital militar. La 14 iulie 1773, Johann Bruss, inspectorul in construcţii, înaintează un raport in acest sens. Spitalul nu va fi, de la început, ridicat in locul actual.

La sfârşitul secolului XIX încep lucrările la construcţia existentă azi. Prefectura Braşov hotărăşte să mute spitalul aflat ultima dată, pentru mai bine de o jumătate de secol, pe Strada Neagră (str. N. Bălcescu azi) şi la 1885 încep lucrările unei construcţii noi pe locul unei grădini publice din apropierea Tâmpei. In anul 1887 este pus in funcţiune, personalul medical şi pacienţii având acum la dispoziţe un spaţiu mai mare. Deşi a fost spital de armată Prefectura a finanţat şi a sprijinit funcţionarea şi dezvoltarea acestuia.

30 mar. 2017

Surprize cu blană

In curtea unei casei şi-a facut apariţia un pisoi tigrat. Barbatul care locuia la etajul doi şi care trebăluia prin curte la acel moment i-a adus ceva de mâncare şi a încercat să îl mângaie dar tigrişorul n-a stat la mângâiat: a mâncat şi a plecat. A revenit şi in alte zile. Intr-o zi l-a găsit pe balcon, dormind pe niste preşuri. N-a alungat pisoiul, pentru că prea dormea liniştit.

Într-o seară, când se pregătea de culcare, a auzit gălăgie in sufragerie. Nu-şi imagina că ar fi intrat hoţii, dar inima a tresărit, totuşi, de spaimă. A intrat încet şi a aprins lumina. Pisoiul a ţâşnit de pe sofa şi-a dispărut pe balcon, apoi in noapte. Bărbatul a zâmbit şi a închis uşa de la balcon.

28 mar. 2017

Bancuri cu pisici

In încercarea de-a sta mai departe de “realitatea înconjurătoare” fac slalom printre bancuri.
©©©
- Ce are motanul tău, dragă? Toată după-masa a alergat de pe un acoperiş pe altul. A înnebunit?!
- Nu, draga mea! Azi dimineaţă l-am castrat şi acum umblă să-şi contramandeze întâlnirile.


Ce e mic, negru, stă-n pom şi zice miau?
- Pisica.
Ce e mic, negru, stă la baza pomului şi zice ham?

27 mar. 2017

Secol gălăgios. Citate favorite

Nu tăria sentimentului înalt, ci trăinicia lui îl face pe om superior.

“Dar ce ţi s-a întâmplat?” – “Nu ştiu, spuse el şovăind; poate că nişte harpii au trecut peste masa mea in zbor” – Se întâmplă câteodată in zilele noastre ca un om blând, cumpătat, discret e cuprins deodată de furie, sparge farfuria, răstoarnă masa, zbiară, tună şi fulgeră, insultă pe toată lumea – şi in cele din urmă se îndepărtează ruşinat, mâniat pe sine – încotro? la ce bun? Pentru a sta deoparte şi a muri de foame? Pentru a se înăbuşi cu propriile-i amintiri? – Cel care posedă un suflet elevat, exigent şi care arareori îşi găseşte masa pusă şi mâncarea gătită, acela a fost dintotdeauna ameninţat de mari primejdii: astăzi această primejdie e însă uriaşă. Aruncat într-un secol gălăgios şi plebeian cu care nu vrea să mănânce din aceeaşi strachină, el poate pieri lesne de foame şi de sete sau, in caz că se va hotărî in cele din urmă să “întindă mâna” – de pe urma unui acces de dezgust. – Fără îndoială că fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat să şadă la mese la care nu avea ce căuta; iar spiritele cele mai rafinate şi năzuroase in privinţa hranei cunosc acea primejdioasă dyspepsia care te apucă atunci când îţi cade vălul de pe ochi şi îţi dai seama cu dezamăgire ce ai in farfurie şi cine îţi sunt comesenii – greaţa desertului.

(Ce este aristocraţia? Din Dincolo de bine şi de rău, Friedrich Nietzsche, Ed. Humanitas, Bucureşti 1992; traducere din germană: Francisc Grünberg)
()()()()()()()()()()()() 
Postare înscrisă in jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.
Click&Comment Monday!

26 mar. 2017

In braţele tale. Parfumul unui dans

Dans tes Bras, de Maurice Roucel pentru Frédéric Malle, e parfumul care izbeşte mai întâi ca fulgerul sau ca dragostea la prima vedere: scurt şi puternic, devenind ca o atingere, o îmbrăţişare care produce in trup o explozie de căldură. Parfumul e povestea de dragoste perfectă între violeta catifelată şi fumul de tămâie puternic. Notele aromatice de răşini se evaporă repede, lăsând locul aromelor de santal şi mosc drapate in note catifelate de iasomie. Ca toate plăcerile, însă, durează cam prea puţin. Parfumul o învăluia plăcut, aşa că a mai pulverizat câţiva stropi.

În desişul negru a zărit clipind o luminiţă care părea să provină de la jarul unei ţigări. Se află la mai mult de cinci sute metri de casă. Nu îşi încetineşte ritmul paşilor, ci se îndreaptă spre pâlcul de arbuşti care formează un pavilion natural.
− Cine eşti, străine? se adresează beznei, în direcţia băncii.
− Un profesor universitar rătăcit la petrecerea unor studenţi tomnatici şi plini de bani.
Vocea are timbru plăcut şi merge direct în inima tinerei. Se apropie şi distinge o umbră pe banca de piatră. Absenţa Lunii şi a stelelor îi împiedică să se vadă şi abia îşi disting siluetele deoarece amândoi poartă îmbrăcăminte închisă la culoare. Bărbatul mai trage un fum din ţigară şi o stinge. Sprijinită de trunchiul fragil al unei sălcii ea aşteaptă ca bărbatul să îşi decline identitatea.
− Tu, cine eşti? îl aude.
− Am mai mult drept decât tine să primesc răspuns la întrebarea aceasta, dar îmi imaginez că nu poţi fi decât unul dintre invitaţi, chiar dacă eşti aşa departe…

24 mar. 2017

Obiective culturale in Piaţa Sfatului Braşov (III)

Piaţa Sfatului s-a numit Târgul Grâului cândva şi era plină de tonete cu zarzavat şi alte produse la care vindeau in special ţărănci. Pavajul era din pietre de râu. Pe Şirul Grâului (latura dintre actualele strazi Muresenilor si Republicii), era Corso, unul dintre locurile preferate de plimbare.

Piata Sfatului

23 mar. 2017

Când dormi pe tine

Când dormi pe tine - adică mai dormi după ce te dai jos din pat, dar nu eşti somnambul - faci gesturi mecanice, intrate in obişnuinţă. Rutina e bună, dar numai până la un punct - trebuie să fii conştient chiar şi in rutina zilnică.

Vienela, cu articolul Câinele îşi dă seama, omul nu, mi-a amintit întâmplarea.

Pe la sfârşitul anilor 1980 un prieten mi-a adus in dar un pui de câine: mic-mic, pufos, negru tuci. Eram la muncă şi m-a chemat la poarta uzinei. Când l-am văzut am cerut “bilet de voie” şi-am plecat acasă. L-am numit Marco. După mărimea lăbuţelor mi-am dat seama că va fi un câine mare şi dacă la tata am găsit imediat înţelegere, să îl ţinem in apartament, cu mama a trebuit să duc muncă de lămurire, ea gândindu-se că va trebui să aibă grijă de el, eu, la acea vreme, venind acasă ca la hotel. A ajuns un câine imens - poate nu cât un Newfoundland, dar cât un ciobanesc mioritic clar! - cu blana deasă dar nu cu fir prea lung.

Eu eram cea care avea grijă de Marco: hrană, igienă, plimbări şi tot ce mai era necesar. Doar la muncă nu îl luam cu mine. In timpul zilei era simplu, dar dimineaţa… Oh, dimineaţa! Nu-s deloc un om matinal - unii zic că încep să funcţionez la parametri normali abia când se lasă seara - dar când mergeam la muncă, zi de zi, la şapte fiind obligatoriu să fiu acolo, eram ca roboţelul: mă trezeam (dar fără să mă trezesc efectiv) şi făceam tot ce trebuia să fac - pe pilot automat. Din acest motiv mâncam supe, ciorbe şi dimineaţa - din comoditate, in special.

22 mar. 2017

Copacul cu lalele. Miercurea fără cuvinte

Copacul cu lalele
Copacul cu lalele
Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  in casă nouă. Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. Regulamentul e scris pe blogul lui Călin.
Provocarea pentru azi: Flori prospete.
HAPPY WW!

21 mar. 2017

Respiraţia lui Encelade, ameninţările lui Tyfon

Una dintre legende spune că cel mai vestit dintre Titanii care s-au răzvrătit împotriva lui Zeus ar fi Encelade (Encelados), unul dintre copiii zeiţei Geea / Gaia (personificarea Pământului) cu zeul cerului, Uranus. 

Geea, in mitologia greacă, e cea mai veche divinitate, mamă a tuturor celor însufleţiţi; a apărut din haos şi a conceput cerul, mările şi munţii; a dat naştere întregii vieţi şi totul se întoarce după moarte in sânul ei, spune legenda.

Uranus este fiul zeiţei Geea şi, mai apoi, soţ; este părintele titanilor, ciclopilor şi hecatonhirilor (hecatonhirii aveau 100 de braţe şi 50 de capete, fiind mai înspăimântători decât ciclopii si Uranus era dezgustat de ei).

20 mar. 2017

Citate favorite. De când e lumea şi Pământul

De când e lumea şi Pământul vanitatea-i vanitate, dreptatea-i relativă şi speranţa n-are limite.


Postare înscrisă in jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.
Click&Comment Monday!

17 mar. 2017

Întrebări despre reîncarnare

Unii afirmă că e util să cunoşti… ce vieţi ai trăit înainte de cea actuală deoarece poţi afla cauza unor probleme pe care nu le ştii rezolva. Dar ce folos să cunoşti cauza dacă nu o poţi elimina? Accepţi mai uşor ce ţi se întâmplă?

O prietenă m-a întrebat cândva: “Oare trebuie să sufăr atâta pentru că într-o altă viaţă am fost vrăjitoare?” Vorbise cu un astrolog care i-a spus - citind o diagramă pe care o alcătuise făcând ea ştie ce calcule - că într-o viaţă anterioară a fost vrăjitoare şi din acest motiv acum trebuie să plătească acele “păcate” pentru a nu se mai reîncarna.

N-am nicio părere clară privind reîncarnarea (nu aveam nici atunci, dar m-am decis să aflu mai multe la acel moment). Ideea e interesantă.

16 mar. 2017

Piaţa Sfatului, loc de execuţie (II)


În turnul Casei Sfatului, la primul etaj, se afla camera de tortură şi închisoarea oraşului. Prima menţiune a închisorii din Casa Sfatului datează din anul 1521, temniţa oraşului Braşov rămânând în acest loc până la sfârşitul secolului al XVIII lea.

Registrele de plată ale oraşului atestă în anul 1547 o pedeapsă cu biciuirea în praetorio - Piaţa Sfatului. Aici a fost ridicat, în anul 1595, un stâlp al infamiei inaugurat de îndată, după cum relatează cronicarul Simon Czack, prin decapitarea unui valon care îşi înjunghiase un camarad.

stalpul infamieiStâlpul infamiei avea diferite forme; de acesta erau legaţi delincvenţii şi expuşi oprobiului public. In Evul Mediu, mai ales, acest stâlp reprezenta şi un drept seniorial - seniorul unei feude monta un stâlp în piaţa satului spre a înştiinţa prin aceasta populaţia că avea drept de judecată asupra localităţii.
Stâlpul din Piaţa Sfatului ar fi fost un stâlp gros de piatră “care însă nu urmărea scopuri artistice, ci avea menirea să-i pedepsească în văzul tuturor pe cei vinovaţi de fapte infame“ - scrie Sextil Puşcariu. Stâlpul Infamiei era situat între Podul Bătuşilor şi Casa Sfatului.
(poate ca cel din foto arata - aflat in faţa catedralei din Bonn din secolul XIII)

14 mar. 2017

Zece paşi pentru a evita depresia

E bine să ţii cont de ceea ce simt cei din jurul tău, dar nu opri maşina de teamă că au ameţit roţile. (Steven Wright)*

Zâmbiţi, că nu doare!
Lista de activităţi anti-depresie:
1. Plimbaţi-vă cu maşina. Parcaţi la marginea drumului, puneţi-vă ochelarii de soare şi scoateţi pe geam uscatorul de păr. Îndreptaţi-l către maşinile care vin din faţă. Număraţi câţi şoferi frânează brusc in faţa voastră!
2. Reîncărcaţi automatul de cafea din biroul vostru cu cafea decofeinizată timp de trei săptămâni. Când toată lumea va fi depăşit dependenţa de cafea schimbaţi-le cafeaua cu ESPRESSO.
3. Dacă scoateţi bani la ghişeul băncii la rubrica scopul folosirii banilor scrieţi pentru marijuana
4. Când sunteţi pe un coridor săriţi in loc să mergeţi. Apoi încercaţi să număraţi persoanele care se uită la voi cruciş.

13 mar. 2017

Cel care are urechi de auzit să audă. Citate favorite

Poţi să strigi in gura mare pe toate drumurile învăţăturile considerate secrete, ele tot “secrete” vor rămâne pentru indivizii cu intelect obtuz, care vor auzi vorbele care le sunt adresate, dar nu le vor percepe decât sunetul. Nu de maestru depinde “secretul”, ci de cel care ascultă. Maestrul nu poate decât să deschidă o uşă, dar discipolul trebuie să fie capabil să vadă ce se află dincolo de ea.

Buddha, înainte de a începe să predice, a avut ezitări, spunându-şi că ce folos ar fi să le spună oamenilor cele ce a descoperit, pentru că oamenii nu vor fi in stare să înţeleagă iar el doar se va obosi şi se va necăji. Îndemnat de o zeitate, a aruncat asupra lumii o privire de o clarviziune desăvârşită. A văzut fiinţe cărora numai un colb uşor le întuneca ochii minţii şi altele care aveau ochii acoperiţi de un colb gros. A văzut fiinţe cu mintea vioaie şi altele cu mintea îngustă. […] A zărit fiinţe cu un caracter nobil şi altele cu un caracter josnic, auditori buni şi auditori răi. Şi după ce a văzut toate acestea, el i s-a adresat lui Brahma Sahampati:
Fie-le poarta Domnului deschisă tuturora. Cel care are urechi de auzit să audă!          
[…]

12 mar. 2017

Piaţa Sfatului din Braşov (I)

Cel mai vizitat loc din municipiul Braşov este, probabil, Piaţa Sfatului.
Numită cândva Târgul Grâului (denumire atestată din 1520 - numită în documente Markplatz), Piaţa Libertăţii (in primele decenii ale secolului XX), Piaţa Sfatului din 1922, Piaţa “23 August” (din 1981) şi din nou Piaţa Sfatului a rămas “punctul zero” al oraşului.

Zonă comercială

In Evul Mediu Braşovul a fost un oraş comercial renumit, in care se adunau negustorii români, greci, armeni, turci, italieni, polonezi şi nemţi. Este momentul in care încep să se dezvolte hanurile, a căror construcţie o imită pe cea a unei fortificaţii: ziduri inalte, curte interioară şi o singură poartă de acces. 


7 mar. 2017

Microcipul obligatoriu sau nebunia cotidiană

O doamnă de o vârsta venerabilă mi-a spus într-o zi că in Olanda au inceput să implanteze microcipuri oamenilor. I-am spus că nu e adevărat; nu se implantează oamenilor, in general, ci numai celor care vor să aibă sub piele toate datele despre ei: “dosarul de sănătate, donator de organe sau nu, datele de identificare, telecomanda pentru a deschide uşa garajului, datele de pe contul bancar, folosind microcipul implantat pe post de card, la cumparaturi etc”. Ceva de genul acesta s-a anunţat şi in Suedia, acum câţiva ani şi clipul publicitar ne arăta cum o angajată deschide toate uşile din clădirea unde lucra fără a fi nevoita să folosească o cartelă (care ar putea fi furată de persoane interesate sau pierdută). Ca şi cum dacă cineva ar vrea să intre într-o clădire protejată – sau să afle datele cuiva – nu ar putea folosi un scanner pentru a detecta “bobul de orez” şi a-l scoate sau nu ar reuşi să ajungă altfel la “bazele de date”.

6 mar. 2017

Cugetări. Citate favorite

Veacuri de-a rândul filosofii au sperat că vor putea odată să pătrundă secretele lumii. Astăzi filosofii n-o mai cred – şi ei se plâng de neputinţa lor. Eu însă mă bucur, că nu ştiu şi nu pot să ştiu, ce sunt eu şi lucrurile din jurul meu, căci numai aşa pot să proiectez in misterul lumii un înţeles, un rost, şi valori, cari izvorăsc din cele mai intime necesităţi ale vieţii şi ale duhului meu. Omul trebuie să fie creator – de aceea să renunţe cu bucurie la cunoaşterea absolutului.
Mă plimb in vârf de munţi. E noapte, dar cum ochii mi s-au obişnuit cu întunericul, văd la depărtari mari, vag – ce-i drept – dar totuşi văd. Aprind un muc de lumânare, deodată văd limpede la doi paşi, mai departe nimic. Mintea noastră sănătoasă, cu presimţirile ei instinctive, obişnuită cu întunericul realităţii, vede – tulbure, ce-i drept – la depărtări şi-n adâncimi foarte mari. Ştiinţa îşi aprinde însă mucul de lumânare; dintr-odată vedem totul la doi paşi, dar mai departe deloc.
(Pietre pentru templul meu, Cugetări, 1919)
Zări şi etape, Lucian Blaga, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968.

Volumul Zări şi etape cuprinde o selecţie din eseurile, aforismele, articolele de filosofie a culturii şi artei scrise de Lucian Blaga între 1919 şi 1930 şi publicate in presa vremii, articole pe care autorul le-a revăzut şi le-a grupat într-o succesiune logică, in capitole şi subcapitole. Pregatită pentru tipar încă din anul 1945, cartea oglindeşte orientarea scriitorului din acea perioadă.

Postare înscrisă in jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.