15 nov. 2017

"Clasicul" mereu la modă. Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
Provocarea pentru azi: Orasul viu.
HAPPY WW!

14 nov. 2017

Seriozitate de român

Generalizarea nu e bună aşa că nu generalizez: seriozitatea unor români.

Punctualitatea este un fel de a ne arăta respectul 
pentru acei cu care treburile vieţii ne pun în legătură.
(Vauvenargues)

    Afiş la intrarea in bloc: “Vineri, 10.11., intre 9 şi 14 va fi închisă apa, pentru reparaţii”. Afişul e lipit joi, cândva după ora 19, când majoritatea locatarilor sunt acasă şi nu prea mai ies. Vineri a curs apa fără probleme, toată ziua. Dar n-a mai curs marţi – din cauză de reparaţii. Ce mai conteaza trei zile?
     Esti invitat undeva la ora X. Esti punctual, te duci. Stai cu gazdele vreo jumătate de oră până vine următorul invitat. Într-o oră, o oră şi ceva, ajung toţi. Probabil că fiecare vrea să fie ultimul, să “ia faţa” celorlalţi, să rămâna in memoria tuturor? Da, rămân, ca fiind nepunctuali.
Mai contează că gazda e într-un du-te-vino aiuristic şi obositor?
    Chemi meşterul. El zice că vine la ora X din ziua Y. Îl aştepţi până ţi se lungesc urechile. Îl suni seara şi el îţi spune senin: “A intervenit o urgenţă. Vin mâine, la aceeaşi oră”. Mâine nu prea poţi tu să stai pe-acasă, dar zici “bine”. A doua zi vine meşterul, dupa vreo oră de la momentul stabilit.
    “Ne întâlnim la ora X, in faţa teatrului”. La ora X şi 20 încă te holbezi singur la faţada clădirii. Telefonul mobil e in buzunar, dar nu sună. Suni tu, poate s-a intamplat ceva. “O, acum am urcat in autobuz, ‘că m-am întalnit cu icsulică, pe care nu l-am văzut de mult”. Zici “bine” şi te înarmezi cu răbdare pentru încă vreo 15 minute.
    “Ne intalnim la miting, la ora X. S-au anunţat vreo sută de oameni”. La ora X abia sunt o mână de oameni – mai vine câte unul, ca din întâmplare, dar “suta anunţată” rămâne doar in teorie.
    “Sună-mă înainte să vii la mine”. Sigur că da!
Năvalasc unii peste tine de zici că le arde coama! Deschizi in ţinută de “scandal”, pentru că tocmai făceai curăţenie şi casa e cu fundul in sus. “De ce n-ai sunat? Fac curăţenie” “Eram pe-aproape şi-am zis să trec pe aici. Nu mă deranjează că e dezordine”. Dar pe tine te deranjează să fii întrerupt chiar şi numai pentru o oră. Ştii că omul are telefon mobil, ştii că-ţi ştie numărul de telefon fix pe de rost dar… ce să-i mai zici? Îi zici: “Te rog, sună-mă data viitoare când treci pe aici”. Şi ştii că nu va suna.
    Te sună cineva şi te întreabă dacă ai chef de musafiri. Îi zici da, stabiliţi ziua şi ora. In ziua respectivă stai şi-astepti. Şi aştepţi… După două ore suni să afli ce s-a întâmplat. “Oh, nu pot veni, am stat mai mult la muncă”. “Şi nu puteai suna, să-mi spui?” “M-am gândit că înţelegi, dacă vezi că nu apar”. Să-i mai spui că ţi-ai făcut griji să nu fi păţit ceva? A doua zi te poţi trezi cu omul la uşă, venit in vizita programată ieri!
    Înţeleg că pe mine m-ar putea lăsa să aştept la o întâlnire stabilită in oraş, pentru că nu am telefon mobil, dar cei care au, toţi, telefoane mobile ce scuză mai au când nu anunţă eventuale întârzieri? Sau eventuale vizite pe sistemul “eram in zonă”… Altfel, toată ziua stau cu nasul in ecranul telefonului dar când e să anunţe ceva… uită.
    Lista e deschisă.

    Am destule bube şi eu! Între altele… Nu accesez căsuţa de e-mail, nu prea stau pe FB şi când ajung acolo nu prea am timp să citesc nici toate mesajele, dar postări! Altfel… n-o să vă treziţi cu mine la uşa fără să mă fi invitat şi nici n-o să mă aşteptaţi in stradă un sfert de oră. Dar… se întâmplă să anulez întâlniri, uneori in “ultima clipă” – numai pentru că se iveşte ceva ce nu suferă amânare.
Şi ezit să-mi iau telefon mobil! Sunt câteva persoane care-mi sunt dragi, şi aş sta la discuţii cu ele mult şi bine, doar că, având telefon, aş minţi să le spun altora: “nu am telefon mobil”.
    Un fel de concluzie, pentru că viaţa e scurtă: subscriu la cele spuse de Omar Khayyam şi “las să treacă de la mine”:
Fiindcă nu ştii ce te-aşteaptă mâine, luptă să fii fericit astăzi. Ia o cană cu vin şi, sub lumina lunii, bea, zicandu-ţi că luna te va căuta poate zadarnic, mâine. 

13 nov. 2017

Cine este Mihail Vîlsan? Citate favorite

Citind câteva articole ale lui Eugen Ionescu am dat de numele lui Mihail Vîlsan, un poet despre a cărui poezie criticul scria:
Poezia lui Mihail Vîlsan e o poezie de o adîncă umanitate; o umanitate care trece dincolo de umanitate şi umanizează, spiritualizează tot ceea ce este. Cred că valoarea mare a acestor poeme constă in dragostea, mila universală pentru tot ceea ce este, pentru că tot ceea ce există suferă şi are de răscumpărat păcatul originar. Solidaritatea cu cosmosul, solidaritatea in mîntuire (Va mai trebui spus un cuvînt bun pentru fidelitatea copacului / Şi, poate, o mîngîiere pentru opiniile colective ale ierburilor). Solidaritatea in moartea care va răscumpăra “acest mare păcat” constituie supremul semn de înălţime spirituală. Cred că ceea ce caracterizează pe omul esenţial conştient spiritualiceşte este mila, adîncă, tristă, gravă ca o remuşcare, pentru tot ceea ce este, “flori, degete şi mîini”. Trebuie să comuniem in această veghe, in aşteptare:
Daca s-ar găsi totdeauna cine să iubească pe alţii
Şi, plîngînd, să privească in ochii înlăcrimaţi ai cîinilor.
(Din poemul Rugăminte)

Dar această poezie largă, generoasă, apolitică se opune fundamental lumii sociale, lumii politice, lumii fără sensul milei, lumii care a uitat “cele cîteva lucruri simple”.
Eugen Ionescu trece peste câteva “stridenţe şi stângăcii de expresie” şi se opreşte asupra unor versuri ca cele din Exod:
Voi pleca spre pământul rodului simplu,
Ţara noastră pe care am uitat-o.
Acolo unde vânturile dorm lângă ape
Şi unde îngerii cad dărîmaţi de umbrele florilor.
Voi răsădi oameni trişti, să privească cerul
Şi voi îngropa cîte un cuvînt la toate răscrucile.

Şi, in sfîrşit, aceste două versuri care cuprind toată atitudinea spirituală a lui Vîlsan:
Dragostea mea va fi o pîine pedepsită
Pe care o voi rupe şi pentru oameni şi pentru cîini.

(articolul a fost publicat in Păreri libere, anul III, nr.5, 5 aprilie 1936, p.2)
Din “Război cu toată lumea, vol. I, Eugen Ionescu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992.

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

De ce am ales titlul “Cine este Mihail Vilsan?” Imediat ce am citit cele câteva versuri am vrut să citesc poemele întregi, dar nu le-am găsit publicate pe undeva online. Eugen Ionescu scrie in articolul său că au fost publicate in revista “Ideea românească”, afirmând: “aceste poeme, in finalitatea lor metafizică, contrazic ideologia de primat al luptei, al politicului, al naţionalului pentru care acea revistă doctrinează”.
Am căutat numele revistei in biblioteca online a Academiei Române şi nu am găsit-o. Cu grafia “Ideia românească” am găsit-o între publicaţiile legionare – in Biblioteca Centrală Universitară din Cluj apare cu grafia “Ideea româneasca”; deşi nu pot accesa online conţinutul sunt sigură că e vorba despre aceeaşi revistă.
Am căutat atunci numele poetului: Mihail Vîlsan. Apare in grafia “Mihai / Mihail Vâlsan / Michel Valsan” dar nimic despre poemele pe care le-a scris şi cititnd “datele biografice” mă întreb dacă este acelaşi. Înclin să cred că da, pentru că in diferitele articole am găsit numele lui alături de cel al lui Mircea Eliade, care şi el a publicat in “Ideia românească”, dar şi alături de al lui Vasile Lovinescu, un alt reprezentant român al gândirii lui Rene Guénon, in cartea profesorului italian Claudio Mutti, apărută şi in România: Succesul lui Guénon printre români (Editura Vremea, Bucureşti, 2003), in care Mihail Vâlsan are un capitol dedicat: De la Maglavit la Mecca).

Mihai Vâlsan pe care l-am descoperit s-a născut la Brăila, in data de 1 februarie 1907 şi a murit in Franţa, lângă Paris, in 25/26 noiembrie 1974. Pe wikipedia.or.ro scrie, între puţine altele: Pasionat de filozofia esoterică musulmană, s-a instalat după război laTunis unde a devenit cetăţean francez, a trecut la islam sub numele de Shaykh Mustafa 'Abd al-'Aziz, apoi s-a instalat la Paris unde a devenit un reputat savant musulman.

Pe siteul editurii Herald (https://www.edituraherald.ro/autori/michel-valsan) am găsit:
"Mihail Vâlsan este, in mod cert, una din personalităţile cele mai importante ale secolului XX, care i-au scris istoria "discretă", fundamentală şi exemplară din punct de vedere tradiţional, alături de marele său mentor Rene Guenon şi de ilustrul său prieten Vasile Lovinescu. M. Vâlsan a înscris definitiv contribuţia românească in domeniul exegezei spirituale de natura esoterică islamică, in plan european - şi nu numai - prin excelenta şi incontestabila autoritate. Recunoscut ca o voce de primă mărime, atât de mediile sufite europene cât şi de cele islamice de pretutindeni, s-a remarcat, înainte de toate, ca iniţiatorul studiilor akbariene moderne. […]
Urmând in tinereţe cursurile de logică şi metafizică ale lui Nae Ionescu, interesat de "fenomenul Maglavit" (1935) şi informându-l pe R. Guenon in legătură cu acesta, ajunge la Paris in 1936 unde intră in contact cu spiritualitatea sufită, apoi, in 1938, ocupă funcţia de consilier financiar al Consulatului României; foarte curând va părăsi orice preocupare legată de viaţa publică, precum şi România. Legăturile sale cu Elveţia erau deja strânse, prin primirea iniţierii in ramura alawită din partea lui Fr. Schuon, de care se desparte definitiv, devenind "independent" la finele anului 1950".

Acestea fiind scrise, sunt aproape sigură că Mihail Vîlsan, poetul despre care a scris Eugen Ionescu este Mihai Vâlsan / Michel Valsan despre care am citit pe la alţii. Pot, oare, avea certitudinea?! Mi se pare interesant cum a ajuns “savant musulman” şi mi-ar plăcea să citesc poemele scrise de el. Unele lucrări ale lui (nu poeme) sunt publicate şi in România. 

8 nov. 2017

Oraşul e viu. Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
Provocarea pentru azi: Oraşul viu.
Sursa fotografiilor: Braşov, oraşul sufletului meu.
HAPPY WW!

7 nov. 2017

In baschet şi-n viaţă. Citate favorite

Zice James Naismith, inventatorul baschetului:
Baschetul nu construiește caracterul, îl dezvăluie.

Să aveţi trup puternic, minte clară şi idealuri măreţe.

Jocurile au fost numite laboratoare pentru dezvoltarea atributelor morale, dar ele nu vor îndeplini, prin ele însele, acest scop. Acestea trebuie dirijate în mod corespunzător de persoane competente.

În caz de dispută, arbitrul o rezolvă direct in teren.

James Naismith (n. 06.11.1861- d. 28.11.1939), pedagog, medic, preot prezbiterian, antrenor, inventatorul jocului de baschet (1891, Springfield College, YMCA), primul care a format şi condus o echipă de baschet formată din cinci jucători; primul care a introdus casca de protecţie in fotbalul american. A scris cele 13 reguli originale ale acestui sport (spre deosebire de regulamentul NBA care are 66 de pagini).
Înainte de a se muta in S.U.A. a studiat educaţia fizică la Montreal şi a lucrat la YMCA (Young Men's Christian Association, organizaţie social-religioasă, fondată la Londra in 1844). A fondat echipa de baschet a Universităţii din Kansas (1898) şi a scris primul regulament al jocului.
S-a nascut in Ramsay, in apropiere de Almonte, Ontario, Canada, într-o familie de imigranţi scoţieni sosită in zonă in 1851 pentru a lucra in industria minieră – a rămas orfan de mic şi a fost crescut de un unchi şi o mătuşă.
₪₪₪₪₪₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
₪₪₪₪₪₪₪
Jucătorii zic
LeBron James (echipa Cleveland Cavaliers, Ohio, din Liga Nord-Americană de Baschet - NBA):
Trebuie să accepţi eşecul pentru a deveni mai bun.
Uneori antrenorii îmi spun să fiu egoist, dar jocul nu-mi permite să fiu egoist.

Kevin Durant: (echipa Golden State Warriors - NBA - Oklahoma City, Oklahoma):
Am simţit cum e să pierzi dar cred că, in final, înfrângerea nu face decât să fie victoria mai dulce.
Chimia e importantă. Dacă îţi plac coechipierii devine foarte uşor să joci cu ei in teren.

Blake Griffin (echipa Los Angeles Clippers, California - NBA)
Oamenii pe care îi am lângă mine vor numai sâ-mi fie bine.
După un joc bun nu poţi spune, sub nicio formă: “Asta e, am reuşit!” Întotdeauna îmi doresc să fiu mai bun. Orice ar fi, întotdeauna vrei să fii mai bun decât eşti. Cred că asta e important.

Michael Jordan (a jucat 15 sezoane in NBA pentru Chicago Bulls şi Washington Wizards):
Înainte de a putea realiza ceva trebuie să ai dorinţa de a realiza.
Eroii mei sunt şi vor fi părinţii. Nu pot vedea pe altcineva ca fiind eroii mei.

Antrenorul Mike Krzyzewski (Universitatea Duke, unde a condus echipa Blue Devils in cinci campionate NCAA - National Collegiate Athletic Association) zice:
Adevărul este că mulţi inventează reguli pentru a se feri de decizii.
Am o regulă pentru echipa mea. Când discutăm ne privim in ochi; cred că astfel e greu să minţi pe cineva şi, privindu-l in ochi, îi arăţi respect.
₪₪₪₪₪₪₪
Portret
https://www.kshs.org/kansapedia/james-naismith/12154
Sculptura din Almonte, Ontario, Canada
Autor foto: D. Gordon E. Robertson
Sculptor: Elden Tefft, Lawrence, Kansas, 23 July 2011
https://en.wikipedia.org/wiki/James_Naismith

1 nov. 2017

Plimbarea. Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
Provocarea pentru azi: O poveste in trei fotografii.
Sursa foto: Turism de Aventura.
HAPPY WW!

31 oct. 2017

Din înţelepciunea luptătorilor. Citate favorite

Karate începe şi se termină cu politeţea. Aceasta înseamnă respectarea celorlalţi, abţinerea de la comportamente violente, practicarea dreptăţii.
(Takahashi Miyagi – fiul fondatorul Goju Ryu Chojun Miyagi, şcoală de karate in Okinawa, Japonia)

Nu e nimic in afara ta care să te facă să devii mai bun, mai puternic, mai bogat, mai rapid sau mai deştept. Totul este in interior. Totul există. Nu vei găsi nimic in afara ta.
*
Adevărata ştiinţă a artelor marţiale înseamnă a le practica într-un mod in care vor fi utile in orice moment şi de a le învăţa într-un mod care să fie utile in toate lucrurile.

Nu criticaţi alte arte marţiale şi nu vorbiţi de rău pe ceilalţi pentru că la voi vor reveni cu siguranţă criticile. Muntele nu râde de râu pentru că este slab, nici râul nu vorbeşte despre munte că nu se poate mişca. (Koichi Tohei, maestru aikido).
Sadami Yamada:
Pentru a aprecia cele mai bune oportunităţi pentru atac şi apărare, trebuie să înţelegi pe deplin ritmul mişcării.
*
[...] înainte de a putea să controlezi trupul oponentului trebuie mai întâi să-i controlezi mintea..
 
Soke Behzad Ahmadi:
Războinicul călăuzit de spirit serveşte umanităţii, războinicul necălăuzit de spirit slujeşte eului.
*
Karate nu este despre tehnici şi execuţia lor, ci despre îndrăzneală, integritate şi lupta pentru dreptate şi binele comun.
*
Adevăratele arte marţiale sunt matematica, fizica, poezia, meditaţia în acţiune.



Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

26 oct. 2017

Arta şi lupta

O minte deschisă e cea mai bună armă in lupta dintre lumină şi întuneric.
(Soke Behzad Ahmadi)

Ceea ce este mai gingaş pe lume biruie încet-încet asupra a ceea ce este mai solid. Ceea-ce-nu-are-plinuri străpunge ceea-ce-nu-are-goluri. Prin aceasta învăţăm avantajul non-acţiunii (Lao-Tse)

Artele marţiale nu sunt numai nişte tehnici de luptă. Ele sunt şi prelungiri spirituale. O tehnică de luptă poate deveni o artă şi o iniţiere.

Nimic nu e mai străin iniţierii şi spiritualităţii decât războiul, agresiunea şi lupta. Şi totuşi există artele marţiale! Filosofia care le susţine spune că, eliberându-se de adversar, iniţiatul se eliberează, de fiecare dată, de sine. El nu ucide pur şi simplu un duşman, ci şi o umbră a lui însuşi.

Tirul cu arcul, de exemplu, este o tehnică fără ceva in comun cu aceea cunoscută in lumea profană. Important nu e atingerea ţintei, ci, lovind ţinta, să atingem “ceva” din noi şi din lume. In această tehnică e vorba despre un sentiment care trebuie simţit şi de un fapt concret care trebuie trăit pentru a putea vorbi despre aceasta.

Artele marţiale sunt diferite: judo, jiu-jitsu, karate etc. Fiind arte ale luptei sunt mai mult sau mai puţin iniţiatice, mai mult sau mai puţin “orientate spre interior”. Principiul pe care se bazează – adesea denaturat in zilele noastre nu doar din cauza presiunii competiţiei-spectacol – constituie o dialectică între plin şi gol. In box, cineva se opune unui adversar; îi ţine piept, forţei celuilalt îi opune forţa sa. Reflexul profanului e de a răspunde forţei cu forţă. In judo, unul se fereşte de lovitura celuilalt şi îşi târăşte adversarul până la capatul mişcării sale, cu scopul de a-l dezechilibra. Altfel spus, cel care cunoaşte “arta judo” nu contracarează forţa, ci o foloseşte pentru a-i conferi un sens diferit, dispărând din faţa adversarului pentru a-l pune pe acesta in contact cu dezordinea pe care a creat-o in lume. Raportată la masele populare, aceasta dă naştere non-violenţei explicate de Gandhi.

Dacă tirul cu arcul e o veche disciplină zen, artele marţiale propriu-zise sunt relativ mai recente (mai puţin de trei secole). Doctrina zen a aparut in anul 800 şi s-a dezvoltat până in secolul al XII-lea. Aceasta doctrină porneşte de la principiul că fiecare fiinţă îl poartă in ea pe Buddha şi că, printr-un mijloc sau altul, această “prezenţă” trebuie descoperită sub straturile de ignoranţă (de obscurităţi intime).

Azi, in practica artelor marţiale instructorii constată adesea că e mai greu să păstreze un elev decât să-l atragă pentru că cei mai mulţi se prezintă fiind atraşi de mitologia reieşită de prin filme. In karate, de exemplu, dar nu numai, elevii constată că e nevoie de efort şi fizic şi psihic pentru că e necesară o schimbare a modului de viaţă pe care o cer karate. Din păcate, mulţi instructori acceptă in rândurile elevilor şi pe cei care nu sunt interesaţi de partea psihică a artelor marţiale, ci numai de tehnica ce le poate aduce avantaje de forţă in faţa unor eventuali adversari.

In Extremul Orient există concepţia potrivit căreia corpul este slab dacă nu-l susţine tăria spiritului.

<><><><><><><>””<><><><><><><>””<><><><><><><>””<><><><><><><>””<><><>
Referinţe:
Le Zen dans le tir a l’arc chevaleresque, Herrigel Eugen, Dervy, 1998;
Maeştrii ocultismului, Andre Nataf, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1995 

25 oct. 2017

Loial, gingaş, măreţ. Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
Provocarea pentru azi: Spune-mi cu cine te însoţeşti
HAPPY WW!

24 oct. 2017

Arta şi religia

Arta (sub orice formă: pictură, sculptură, poezie, muzică, arhitectură etc.) a fost in strânsă legătură cu religia. De exemplu, evreii antici – mai ales in vremea lui David (psalmistul) – cântau şi dansau cu ocazia sărbătorilor şi se acompaniau de tamburine, sistre şi cimbale; David se acompania la harpă sau liră. Grecii antici (şi nu doar ei) au facut ”chip cioplit” zeilor la care se închinau – statuile antice care au rezistat timpului sunt admirate azi profan deşi la vremea lor erau obiecte de închinăciune, nicidecum nu erau considerate artă. La fel şi in cazul templelor romane (şi nu numai), in cazul bogăţiei de obiecte descoperite in mormintele egiptene etc..
sursa
Frescele care decorează lăcaşurile de cult sunt tot o formă de artă (iconografică) in care se prezintă scene din viaţa sfinţilor (sinaxarul), procesiuni de îngeri, prooroci, apostoli, ierarhi, mucenici şi cuvioşi etc. şi diferite scene biblice. Pictura exterioară a bisericilor românesti a apărut înaintea celor din Moldova, in a doua jumătate a secolului XIV, in Transilvania.
Meşterii zugravi aleşi dintre călugari şi preoţi de mir pictează şi scene religioase in care apar unele elemente din viaţa contemporană: portrete de ctitori (ţărani, târgoveţi, preoţi), unelte de muncă, iar pe unele pridvoare apar ţigani ursari, scene de vânătoare, teme din fabulele lui Esop sau din legende; unele personaje biblice apar in portul românesc specific zonei respective (secolul al XVIII-lea).

In trecutul tuturor civilizaţiilor, arta a fost mai cu seamă expresia vieţii religioase, ne informează Malraux. Operele de artă nu au fost nicidecum toate obiete de cult şi au devenit de mult profane dar raţiunea de a fi a artei a fost mult timp aceea de a întruchipa zeii sau divinitatea.
„Lumea artei noastre este lumea in care un crucifix roman şi statuia egipteană a unui mort pot deveni opere prezente... Nicio civilizaţie anterioară civilizaţiei noastre nu a cunoscut lumea artei creată de artişti pentru că ideea de artă nu exista” (Malraux, in Metamorfoza zeilor, 1957) Civilizaţia noastră, reînviind celelalte civilizaţii, şi îndeosebi pe cele din trecut, reînvie operele sacre. Pentru Malraux, opera de artă este un obiect care are un prezent. Ea aparţine ca obiect material trecutului in care a fost creată şi ca obiect cultural celei in care a fost concepută, dar atestă şi altceva care-i dă tocmai acea putere de a-şi părăsi trecutul şi de a vorbi încă omenirii dincolo de graniţele timpului şi spaţiului.

Constructorii de catedrale doreau fără îndoială să realizeze ceva frumos, dar, de fapt, ceea ce noi vedem in mod spontan ca arhitectură, ei considerau iniţial o dovadă de proslăvire şi un loc de rugăciune.

Muzeul ca spaţiu material nu a fost posibil şi nu a cunoscut explozia din secolul al XX-lea decât in momentul in care ideea de artă a căpătat ea însăşi un sens.. Arta mondială nu putea deci să apară decât într-o civilizaţie care întrunea condiţiile materiale ale acestei posibilităţi, dar de asemenea, şi mai ales, in măsura in care dezvăluirea sa se producea o dată cu retragerea progresivă a credinţelor din care s-a născut.

Arta reflectă etapele de dezvoltare ale societăţii omeneşti. Prin artă cunoaştem societatea omenească in complexitatea evoluţiei sale, arta devenind astfel unul dintre principalele mijloace de cunoaştere.
<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><> 
Referinţe
Istoria artei, vol I, II, Golfin Nicolau Marin, Ed. Didactica si Pedagocica, Bucuresti, 1972;
Marile religii, coordonator Philippe Gaudin, Ed. Orizonturi, Bucuresti, 1998, traducere: Sanda Aronescu);

23 oct. 2017

Leopardul zăpezilor. 23 octombrie, Ziua internaţională

Ce animal fascinant! Da, in general, felinele sunt fascinante, dar aceasta parcă mai mult.
Leopardul zăpezilor e numit “fantoma munţilor”. Asemenea unui cameleon, felina cu blană alb-gri se confundă cu peisajul – poate e şi motivul pentru care nu mulţi se pot lăuda că au văzut unul in sălbăticie. In plus, teritoriul lor este foarte vast, pentru că nu găsesc hrană la orice pas. E un prădator care poate vâna animale (copitate) de mărimea lui şi chiar mai mari, putând să facă faţă unui animal care e şi de trei ori mai mare decât el.

Leopardul zăpezilor este un reprezentant tipic al faunei munţilor stâncoşi înalţi din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală. Dintre felinele mari este singurul locuitor permanent din zonele muntoase, predominant în zona Alpină, stâncile fără păduri, regiunile muntoase, masivele pietroase, şi este des întâlnit în zone înzăpezite. Totuşi, poate fi întâlnit şi la înălţimi mult mai mici, populând zona unde sunt copaci şi tufişuri.
Poate fi întâlnit pe crestele celor mai înalţi munţi din lume, simţindu-se bine la altitudini de 3000-4500 de metri, pe crestele unde rar ajunge picior de om şi unde este foarte frig. Mai toată lumea asociaza leopardul zăpezilor cu munţii Himalaya, munţi fascinant de frumoşi, teribil de reci şi neprimitori.

E un animal teritorial, solitar – deşi s-au întâlnit şi “familii”. Chiar dacă fiecare leopard al zăpezilor vieţuieşte într-un teritoriu individual bine determinat el nu-şi protejează agresiv teritoriul de alţi reprezentanţi ai speciei lui.

Felina are blană groasă, care o ocroteşte de cel mai teribil ger, iar cavitatea nazală mare îi asigură oxigenul necesar la altitudini mari. Are labele foarte mari, acoperite cu blană, şi se deplasează cu agilitate prin zăpada mare. Pe terenurile foarte accidentate se ajută nu doar de picioarele foarte puternice, ci şi de coada mai lungă decât corpul, acoperită şi aceasta cu blană, ca de o cârmă şi poate sări de pe o stâncă pe alta chiar şi în salturi de până la 15 metri (lungimea saltului e mai lungă decât cea a cangurului uriaş).

Solitar, sălbatic, se pare că leopardul zăpezilor are un temperament blând in comparaţie cu alte feline – cel puţin aşa afirmă administratorii grădinilor zoo care au asemenea fiinţe. Mi-e greu să le ştiu la grădina zoologică (şi la cea din Braşov sunt două exemplare: Jamu şi Blizzard, dar până de curand erau “pe cale de dispariţie” şi in captivitate mai au şanse (la gradina zoo din Helsinki, de exemplu, s-au născut peste 100 de exemplare) – in 2012 a fost interzisă vânarea lor, dar de curând – anul acesta sau in 2016 – cercetătorii au constatat că numărul de exemplare a crescut la cel puţin 4000.
Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, care evaluează animalele sălbatice in funcţie de cât de bine sau cât de rău trăiesc, a anunţat faptul că felinele mari vor fi notate cu un grad inferior, de la pe cale de dispariţie, la vulnerabile, pentru că pericolul dispariţiei nu a trecut, mai ales luând in calcul braconierii.

Clasificarea speciei a variat de-a lungul timpului, ea fiind iniţial atribuită genului Panthera, împreună cu alte feline mari, pentru ca mai apoi să fie reclasificată într-un gen aparte, Uncia.
In anul 1761, Georges-Louis de Buffon, a făcut prima menţiune despre leopardul zăpezilor, scriind că trăieşte in Persia şi e dresat pentru vânătoare.
Medicul şi naturalistul german Johann Schreber, în anul 1775, face prima descriere ştiinţifică, sub denumirea de Felis uncia. In anul 1830 a descris specia Christian Ehrenberg, sub denumirea Felis irbis. In 1855, Thomas Horsfield l-a descris sub denumirea Felis uncioides (şi tot aşa, din descriere in descriere până la Uncia uncia).
<><><><> 
Referinţe:
- http://www.descopera.ro/natura/14904070-5-lucruri-extraordinare-despre-leoparzii-zapezilor-fantomele-muntilor-aflate-in-pericol-de-disparitie-foto
- http://science.hotnews.ro/stiri-terra-22006700-leopardul-zapezilor-nu-mai-este-specie-aflata-cale-disparitie.htm
- https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102002327
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Leopardul_z%C4%83pezilor
<><><><><> 
Sursa foto:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Leopardul_z%C4%83pezilor

Zic unii bărbaţi despre femei. Citate favorite

Femeia e ca o harpă, dar ea nu-şi dezvăluie sunetul sublim decât celui care ştie să cânte la ea.
Femeia este pentru bărbatul său ceea ce acesta a făcut-o. (Balzac)

Fiinţă greu de definit, deşi bine definită,
Femeia este un instrument care cântă sau scârţâie,
De care soţul se foloseşte orbeşte
Iar amantul ca Paganini.
(Paul Reboux)

Femeia rece este aceea care nu a întâlnit bărbatul pe care trebuie să-l iubească (Stendhal)

Cunoscutul medic din secolul al II-lea, Galenus, spunea: După împerechere, toate vieţuitoarele sunt triste, cu excepţia femeilor şi păsărilor.

Dragostea este un capitol aparte in viaţa bărbatului. Pentru femeie, ea se identifică cu existenţa insăşi. (Byron)
<><><> “ “ <><><>
Singurul alchimist,
Care transformă totul in aur – este iubirea.
Singura vrajă împotriva morţii, a îmbătrânirii,
Împotriva unei vieţi plictisitoare, este iubirea.
                                                                             (Wu Xin)


Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

21 oct. 2017

Ora de vară necesitate de război

Ora de vară este ora legală adoptată de unele ţări sau teritorii pe timpul unei părţi a anului, cu începere la o dată din timpul primăverii şi până la o dată din timpul toamnei. Ora de vară este de obicei cu o oră înaintea orei oficiale standard, care este de multe ori numită, prin contrast cu ora de vară, ora de iarnă. Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara şi toamna, este folosit în peste 100 de ţări din lume.
Sistemul are ca scop folosirea luminii Soarelui cât mai mult timp, economisindu-se astfel energia electrică necesară iluminatului artificial.

Germania şi Austro-Ungaria au fost primele ţări care, in timpul primei conflagraţii mondiale (in 1916) au introdus acest sistem, in scopul economisirii rezervelor de cărbune necesare producţiei de război. Puterile Antantei au adoptat reglementarea in 1917, deci România a adoptat, pentru prima dată,“ora de vară” in 1917 (in 1916 aderând la acest bloc politico-militar).

Polonia ar putea fi prima ţară din Uniunea Europeană care să renunţe la mecanismul schimbării orei de vară, iniţiatorii legii (proiect de lege votat in unanimitate de toate partidele politice şi de comisiile de specialitate) afirmând că prin trecerea la ora de vară şi înapoi se salvează puţină energie electrică. In plus, ei susţin că schimbarea orei poate duce la tulburarea ceasului biologic, ceea ce duce la schimbări de dispoziţie, probleme cu somnul şi un risc crescut de atac de cord şi accident rutier. Pe lângă acestea, pentru că schimbarea orei presupune reglarea ceasului biologic, unii medici afirmă că in multe cazuri pot apărea dereglări hormonale, senzaţia de oboseală şi diverse tulburări de comportament (mai ales la persoanele care se luptă cu depresia), irascibilitate, stres accentuat, insomnie şi lipsa energiei.

In România, mecanismul orei de vară a fost introdus, oficial, in 1932; din 1943 practica a fost suspendată şi reintrodusă in 1979. Prezenta regulă (modificarea orei in ultima duminică din octombrie, respectiv ultima duminică din martie) se aplică din 1997.

Anul acesta se trece la ora de iarnă in noaptea dintre 28 şi 29 octombrie (ultima duminică din luna octombrie): ora 4:00 devine ora 3:00. Ziua de 29 octombrie devine cea mai lungă zi a anului 2017: 25 de ore.

20 oct. 2017

La mulţi ani, Carmen!

Viaţa e o autostradă – zice un cântec. Îţi doresc ca autostrada pe care călătoreşti să fie cât mai dreaptă, cât mai lipsită de obstacole neaşteptate şi să fie cât de luuuungă se poate! In călătoria ta îţi doresc să întâlneşti mulţi-mulţi oameni cu suflet frumos!


Îţi doresc să cunoşti numai zâmbetele de bucurie ale celor dragi, să le asculţi râsetele cât de mulţi ani posibil! Să trăieşti o viaţă frumoasă şi la fel de tânără să rămâi. Sănătate îţi doresc şi multe-multe bucurii!

La mulţi ani, cu drag, Carmen!
 Diana & co.

19 oct. 2017

Sistemul de învăţământ funcţionează in virtutea inerţiei

Cel puţin, aşa pare că funcţionează învăţământul: in virtutea inerţiei. Copiii trebuie să meargă la şcoală, şi merg (cei care merg – foarte mulţi merg prea puţin). Deşi majoritatea copiilor au cel puţin zece clase terminate (învăţământ obligatoriu) se vorbeşte despre rata foarte mare de “analfabeţi funcţionali” care ar exista in România. Ce înseamnă “analfabet funcţional”? Un om care ştie să citească dar nu înţelege ce citeşte; un om care nu prea ştie multe dar se descurcă in societate. Un analfabet funcţional este, de exemplu, şi acel om care ştie să-şi plătească alimentele pe care le cumpără, ştie să calculeze dacă primeşte bine restul la bani dar nu ştie câte zile sunt într-un an – câţi metri intr-un kilometru nici atât! Analfabet funcţional este şi acela care nu ştie care este capitala României. Da, există astfel de oameni, dar nimic de mirare!

Actualul ministru al educaţiei n-a bătut recordul de perle dar a produs multe! Pentru el, eroarea şi greşeala nu sunt sinonime: Greşelile se pot corecta, erorile nu  - a spus el, in plenul Senatului, la dezbaterea unei moţiuni simple privind educaţia. Textual: Mi s-au adus nenumărate reproşuri în ultimele luni de când am preluat conducerea acestui minister, multe dintre ele de ordin personal, cum scriu, cum mă exprim. Nu voi încerca să mă disculp. În viaţă, ca şi în politică, există greşeli şi există erori. Este esenţial însă faptul că greşelile se pot corecta, erorile nu.
Ulterior, el a lăsat să se înţeleagă că s-ar fi gândit la “teoria erorilor in sondaje”. (?!)

18 oct. 2017

Mihail Sebastian

Cred că nu m-am temut niciodată de oameni sau de lucruri, ci numai de semne şi simboluri […] Dar am umblat cu capul gol pe străzile deşarte ale oraşului ocupat de nemţi: pete albe arătau pe cer trecerea avioanelor, bombele cădeau departe sau aproape, aici la doi paşi, cu un sunet sec şi scurt întâi, pe urmă cu o rezonanţă largă de câmp (din De două mii de ani)
<><>""<><> 
Mihail Sebastian (pe numele său real Iosef  M. Hechter) s-a născut la Brăila, in 18 octombrie 1907 (in Registrul de stare civilă scrie 8 octombrie). A scris roman, dramaturgie, critică literară, dar a fost şi publicist, ţinând printre altele şi cronică muzicală. A făcut studii de drept şi filosofie la Bucureşti. A fost discipol al lui Nae Ionescu şi prieten cu Mircea Eliade.

A avut mai multe pseudonime, intre care si Victor Mincu; sub cel de Sebastian, in 1927, publică in “Cuvântul”, ziar de orientare legionară din a cărui redacţie face parte intre 1927-1934. In 1932 publică un volum foarte scurt: Fragmente dintr-un carnet găsit, şi tot in 1932 apare şi volumul de nuvele Femei. Romanul Oraşul cu salcâmi (1935), roman al adolescenţei, l-am citit şi eu, dar nu-mi mai amintesc mare lucru. Romanul de dragoste Accidentul (1940) e publicat in 1940. Manuscrisul iniţial al acestui roman (cinci capitole) i-a fost furat in Franţa şi nu l-a mai găsit, fiind nevoit să-l rescrie de la zero. Am înţeles că romanele pe care le-a scris sunt influenţate de Marcel Proust, Gustave Flaubert şi alţi romancieri francezi.

In 1934 publică romanul De două mii de ani – despre ce înseamnă să fii evreu in România - roman (de ficţiune) care a născut mari dispute. Scandalul generat de prefaţa lui Nae Ionescu l-a dus pe autor, brusc, in centrul atenţiei. Nae Ionescu încerca să fundamenteze antisemitismul din perspectiva teologală, conchizând că evreii nu au nicio putinţă de salvare întrucât sunt evrei. Romanul nu i-a mulţumit nici pe evrei, nici pe legionari, nici pe comunişti (Mihail Sebastian fiind considerat apărător al extremei drepte şi susţinător al comuniştilor – oare numai mie îmi sună ciudat?).
Sebastian a publicat romanul în 1934 la Editura Naţionala-Ciornei din Bucureşti, cu o prefaţă semnată de Nae Ionescu – când a primit-o de la mentorul lui, nu se aştepta să citească un text antisemit, însă, pentru că deja anunţase apariţia volumului prefaţat de acesta, a păstrat-o, în pofida dezamăgirii. Aşa a fost tipărită o carte despre problemele evreilor din perioadele antisemite cu un preambul care îi condamna. Citită azi, afirmă criticul literar Mihai Iovănel, prefaţa lui Nae Ionescu pare o prostie plină de raţionamente false.

În 1944, spre nedumerirea multora, Mihail Sebastian a publicat şi în ziarul de stânga ”România liberă“.
Înca din timpul vieţii a avut succes şi ca dramaturg; a rămas in atenţia publicului mai ales ca autor de teatru. Piesele de teatru Steaua fără nume şi Jocul de-a vacanţa au ajuns subiect de cercetare pentru numeroşi literaţi.

Scriitorul irlandez Philip Ó Ceallaigh, traducătorul romanului De două mii de ani, locuieşte în România din anul 2000 şi a învăţat între timp limba română. Aceasta a fost prima lui traducere; s-a bucurat că volumul a ajuns la o mulţime de cititori şi că a primit cronici favorabile în publicaţii precum ”The Guardian“ şi ”The New York Review of Books“.
In anul 2016, romanul După două mii de ani a fost tradus la una dintre marile edituri ale lumii: Penguin Books din Marea Britanie, în colecţia ”Penguin Modern Classics“, din care mai fac parte doar doi autori români, Emil Cioran şi Eugen Ionescu.

Prima ediţie a cărţii de memorii (Jurnalul) a apărut în 1996, la Editura Humanitas, după ce fratele autorului a acceptat să facă public manuscrisul. În Jurnal, Sebastian a strâns impresii despre personalităţi culturale interbelice, precum şi despre evenimente ca Holocaustul românesc şi cel de-al doilea război mondial. 

29 mai 1945, Bucureşti. Un accident stupid. Un camion curma viaţa scriitorului Mihail Sebastian, la nici 38 de ani. Mihail Sebastian se îndrepta spre Universitatea Liberă Democratică, pentru a susţine primul curs de literatură universală. La aflarea veştii morţii acestuioa, Mircea Eliade era la Lisabona (relaţia lor de prietenie era terminată la acel moment). Autorul Istoriei religiilor a notat in jurnalul său chiar pe 29 mai 1945: Vestea mă emoţionează prin absurdul ei. Mihai a trăit, fără îndoială, o viaţă de câine în aceşti ultimi cinci ani. A scăpat de masacrele rebeliunii din ianuarie 1941, de lagărele antonesciene, de bombardamentele americane, de tot ce-a urmat după lovitura de stat din 23 august. A văzut căderea Germaniei hitleriste. Şi a murit printr-un accident de circulaţie.

Moartea lui a fost şocantă pentru prieteni. Actriţa Leni Caler, pe care a iubit-o, dar care l-a iubit frivol,  pentru care a scris roluri, pentru care a suferit era departe de ceva timp şi nu mai vorbiseră.
Scria ea: […] când într-o zi mi-a telefonat un prieten bun vestea accidentului, a morţii lui. Am rămas ca trăsnită, cutremurată în toată fiinţa mea. Refuzam cu încăpăţânare să cred, să înţeleg gândul absurd că Mihai nu mai este, că n-o să-l mai văd, că nu voi mai vorbi cu el. Că Mihail Sebastian nu va mai scrie! Că acea unică vivacitate, că acea minte scăpărătoare au încetat brusc, asemeni unei flăcări care s-a stins, şi că prietenul meu nu va mai fi niciodată nicăieri. Nu, aşa ceva nu putea fi crezut – era ceea ce simţeau toţi cei care l-au iubit sau preţuit.

Viaţa lui, extrem de tumultuoasă, trăind în mai puţin de patru decenii poveşti care să umple mai multe romane, era curmată stupid. Scria, suferea, iubea, era trădat, se lupta cu el însuşi şi cu ceilalţi.

<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><> 
Referinţe
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Sebastian
- http://adevarul.ro/cultura/carti/stigmatele-mihail-sebastian-evreul-chibzuit-legionar-comunist-1_581b4b4f5ab6550cb82d4599/index.html
- http://revista22online.ro/4157/.html
- http://www.autorii.com/scriitori/mihail-sebastian/

Auriu, ruginiu, verde crud şi albastru. Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

17 oct. 2017

Au şi alţii incompetenţii lor

Alexander Tkachev, ministrul rus al agriculturii o fi un fel de Daea: "Frunze are toată lumea, dar oi ca in România nu", zicea – între multe altele - ministrul român al agriculturii.
Rusul povestea, într-o şedinţă la Kremlin, despre creşterea exportului la carnea de porc şi, între altele, zicea că exportă in toate ţările, in special in China, Japonia, Indonezia, Coreea etc. Omul nu şi-a dat seama de gafă nici când preşedintele statului, Vadimir Putin, l-a atenţionat:
Indonezia este o ţară musulmană în care nu se mânâncă deloc carne de porc...
Ministrul îi da înainte, făcându-l pe preşedinte să râdă cu poftă:
Coreea de Sud... Care este diferenţa? Creşterea producţiei este rezultatul creşterii... Care este diferenţa?

Totuşi, liderul rus nu are dreptate total pentru că in Indonezia, deşi populaţia e majoritar musulmană, sunt şi cetăţeni de alte religii, cărora nu le este interzisă carnea de porc. Altfel spus, carnea de porc poate fi găsită in acest stat. Chiar şi in zonele cu populaţie majoritar musulmană sunt tolerate restaurantele cu meniuri non-Halal*.
Probabil că e interzisă la import... Sau, din 2016 până azi, s-o fi schimbat legea...

Nota
* Halal este termenul coranic care înseamnă ”permis”, “legal” din punct de vedere religios.

16 oct. 2017

Mass-media şi opinia publică. Citate favorite

Mass-media e un termen care desemnează ansamblul mijloacelor şi modalităților tehnice moderne de informare şi influenţare a opiniei publice, cuprinzând radioul, televiziunea, presa, internetul etc.; mijloace de comunicare în masă (dicţionarul explicativ).
Opinia publică e definită de Bernard C. Hennessy, in lucrarea sa Opinia publică (1965), ca fiind un complex de preferinţe exprimate de un număr semnificativ de persoane cu privire la o problemă de importanţă generală.
Etimologia cuvântului “opinie” derivă din latinescul opinari care înseamnă a gândi, a crede, a formula o părere şi este expresia unei convingeri subiective într-o anumită problemă, faţă de o anumită situaţie.
***
Paul Willis (in Moving Culture, 1990) preferă să numească mass-media media culturale (tehnologie a comunicaţiilor al cărei conţinut de mesaj cuprinde in mod inerent informaţii şi subiectivisme culturale). Această schimbare de nomenclatură este adecvată din mai multe motive. Mai întâi, sensul original al mass-media implică o sursă capabilă să “producă in masă” mesaje, pentru a le trimite unei “audienţe de masă”, printr-un proces de “comunicare in masă” care, după părerea unor critici, ajută la crearea unei “culturi de masă” degradate. Tehnologia mijloacelor de informare din zilele noastre permite o circulaţie mai largă decât înainte a mesajelor. Dar abundenţa, puterea şi comoditatea tehnologiei moderne a comunicaţilor le-au oferit auditorilor şi mai multe posibilităţi de a alege, precum şi un control mult crescut asupra recepţiei. Preferinţele, interpretările şi foloasele pe care le aplică oamenii mijloacelor de informare in masa sunt decizii şi activităţi culturale. (Manipularea prin informaţie, James Lull, ed. Antet, traducere de Mihnea Columbeanu)
***
Walter Lippmann face distincţie între adevăr şi ştire: “ştirea nu e adevăr” - funcţia ştirilor este de a semnala un eveniment, iar aceea a adevărului de a aduce la lumină faptele ascunse. Ştirile depind de stereotipuri, de standardizare.
Walter Lippmann (23.12.1889-14.12.1974) este unul dintre cei mai influenţi jurnalişti politici americani din secolul XX. A introdus conceptul “stereotip de gen”. Este printre primii care au introdus conceptul de război rece in jurnalismul mondial şi e cunoscut şi pentru lucrarea sa “Opinia publică” (1992). Scrie:
Când toţi gândesc la fel, nimeni nu gândeşte prea mult.
*
Ni se spune despre lume înainte de a o vedea. Ne imaginăm majoritatea lucrurilor înainte de a le trăi. Iar acele preconcepţii, cu excepţia cazului în care educaţia ne-a făcut conştienţi, guvernează profund întregul proces de percepţie.
*
Sistemele de stereotipuri pot fi nucleul tradiţiei noastre personale, apărarea poziţiei noastre în societate. Ele sunt o imagine ordonată mai mult sau mai puţin consistentă a lumii, la care obiceiurile noastre, gusturile, capacităţile noastre, confortul şi speranţele noastre s-au ajustat. Este posibil să nu fie o imagine completă a lumii, dar ele reprezintă o imagine a unei lumi posibile la care suntem adaptaţi. În acea lume, oamenii şi lucrurile au locurile lor bine cunoscute şi fac anumite lucruri aşteptate. Ne potrivim acolo. Suntem membri.
***
Alain de Botton (n. in 20.12.1969), britanic de origine elveţiană, este romancier, eseist, jurnalist şi realizator de emisiuni; cărţile lui au devenit “cele mai vândute” in peste 30 de ţări. In cartea sa, “Ştirile. Manualul utilizatorului” (apărută in România la Editura Humanitas, 2015), scrie:
…ştirile au o sarcină: nu doar să ne reamintească zilnic de cele mai mari defecte ale societăţii, ci şi – uneori – să-i instruiască şi să-i canalizeze resursele de mândrie, supleţe şi speranţă. Declinul naţional poate fi grăbit nu numai (sau în principal) de optimismul sentimental, ci şi de o versiune a depresiei clinice induse de media.
*
O viaţă înfloritoare presupune capacitatea de a recunoaşte acele vremuri când ştirile nu ne mai pot învăţa nimic original sau important; perioade când ar trebui să refuzăm legăturile fanteziste cu străinii, când ar trebui să lăsăm guvernarea, triumful, eşecurile, creaţia sau uciderea pe seama altora, dându-ne seama că avem nişte obiective personale de onorat în timpul scurt care ne-a rămas.

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
sursa foto Alain de Botton: https://en.wikipedia.org/wiki/Alain_de_Botton