24 apr. 2017

Din jurnalul lui Dali. Citate favorite

Singura diferenţă dintre mine şi un nebun este că eu nu sunt nebun 
(Salvador Dali)
cu Babou
Salvador Dali (11.05.1904-23.01.1989) a fost un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant al curentului suprarealist. Era excentric şi megaloman; s-a folosit cu succes de mass-media pentru a-şi spori averea şi gloria.

Dalia şi ucenicul. Parfumul seducţiei

Dalia era mezina zvăpăiată a unui nobil de neam vechi dar săracit in urma multor războaie duse de regele care tocmai murise. Cu părul mereu vâlvoi şi hainele veşnic şifonate era adeseori văzută printre supuşii nobilului, oameni care o iubeau nespus pe mica aiurită scăpătatî. Fetei îi plăcea in mijlocul naturii sălbatice şi detesta eticheta curţii tatălui ei. Cât era ziua de lungă bântuia prin împrejurimi, aduna plante alături de femeile din zonă şi nu se sfia să se murdărească pe mâini nici când ajuta la prepararea diferitelor poţiuni şi prafuri. Îşi amenajase un mic cabinet de chimie in podul castelului, ajutată de ucenicul vraciului. Acolo, cei doi amestecau fel şi fel de plante şi realizau remedii pentru diferite afecţiuni sau sau care erau utile tinerelor nu prea dăruite de natură cu ten frumos. Aceste pomade ucenicul le vindea mai apoi tinerelor bogate şi aurul câştigat îl împărţea cu Dalia.

21 apr. 2017

Somn de frumuseţe. Reflexii in oglindă

baie de namol
Sursa foto: Turism de Aventura (Cambodgia, 2017).

Dacă doreşti să participi, publică într-un articol pe blogul tău o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai "văzut in oglinda ta“ (poate fi si cea retrovizoare) şi inscrie articolul la Reflexii in oglindă.

20 apr. 2017

Cu Miki in iarna din aprilie

A-nceput de ieri să cadă, câte-un fulg… acum se scutură bine norii de zăpadă şi ne-am procopsit cu un strat destul de gros in luna aprilie. Nu-i prima dată când la Brasov ninge la mijloc de primăvară. Într-un an a nins in luna mai – vreo 30 de cm avea atunci stratul de zăpadă. In alţi ani, am plecat de aici cu pantofi de primăvara şi in Poiană am coborât din maşină in zăpadă care ajungea la glezne – acestea sunt trăite de mine, bătrânii au multe amintiri de gen. Pe scurt, sunt obişnuită cu aceste capricii ale vremii.

Când sunt pe fugă nu mă depărtez prea mult de bloc atunci când plimb căţelul. E o zonă foarte faină, cu pomi mulţi, cu iarbă, doar că nu sunt prea mulţi oameni şi, in general, îmi place să întâlnesc oameni – cu sau fără câini. Unii dintre cei întâlniţi se mai iau aiurea de cei care au câini, dar aceştia sunt excepţii, nu te-mpiedici de ei in fiecare zi.

E o junglă

Atunci când ai un traseu fix: acasă-muncă-şcoală-mall-etc. nu prea ai parte să vezi multe şi unii ajung să creadă că nimic neplăcut nu se întâmplă in zona lor dar, de fapt, ei nu ies din propria zonă de confort. Şi bine, fac, in fond, dar să nu mai spună că ceea ce ei nu au văzut nu există.

Activate de o întâmplare recentă, mi-au revenit in minte unele dintre întâmplările la care am fost martoră sau despre care am auzit sau citit. Unele sunt amuzante, altele din contră, despre unele am scris, despre altele nu voi scrie… prea curând.

Sunt oameni care nu mai au loc nici de porumbei şi nici de ciori. De câini, se ştie prea bine, sunt foarte mulţi cei care nu mai au loc, şi nu doar de cei maidanezi. Sunt oameni care beau prea mult şi n-au ce face, alţii n-au somn şi se iau de oameni de la înălţimea etajului; altul apară un câine şi-şi pierde viaţa. Mai sunt cei care lovesc azi un câine şi câinele, mâine, ar putea agresa un om nevinovat, cum şi mie mi s-a întâmplat, când m-a muşcat un câine după care unii aruncau cu piatra. Ba mai sunt şi indivizi care-şi bat propriul câine!

18 apr. 2017

Ouăle de ciocolată

Mie-mi plac tare mult ouăle de ciocolată. Îmi place ciocolata, in general - cea dulce, nu cea amăruie; mă amuză cei care-mi oferă ciocolată amăruie - deşi ştiu bine că o prefer pe cea dulce - pe sistemul “ciocolata amăruie e (mai) sănătoasă”. O fi, dar eu n-o prefer; o mănânc, dar n-o prefer.
Revenind la… ouăle mele. Îmi plac ouăle de ciocolată şi le caut in special pe cele in care ştiu că găsesc surprize. Şi pentru că tot îmi plac aceste ouă de ciocolată,  după atâţia ani, m-a ros curiozitatea şi am căutat să aflu cine le-a… inventat.

Obiceiul oferirii ouălelor este foarte vechi. Persanii îşi ofereau ouă ca semn de bun venit al primăverii, sărbătorind reînnoirea naturii prin diverse festivaluri dedicate fertilităţii. Vechii romani îngropau - ritualic - ouă pe câmp; azi, ouăle se oferă cu ocazia sărbătorii de Paşte.
In 1902, într-un ziar destinat profesorilor francezi a fost publicată Povestea Paştelui, in care apare prima dată un ou de ciocolată oferit in dar unei profesoare melancolice.

16 apr. 2017

Paştele in inimă

A fost odată o fetiţă foarte frumoasă, pe nume Rosina. Ochii ei albaştri străluceau ca doi aştri, dar când s-a apropiat sărbătoarea de Paşte strălucirea ochilor a fost umbrită de gândul că ea nu va primi, in Duminica Paştelui, tradiţionalul ou de ciocolată, pentru că familia ei era săracă şi nu îşi permitea această cheltuială. Preotul parohiei, don Giulio, i-a explicat cu răbdare că Paştele nu se sărbătoreşte cu ouă, dar ea se întrista auzindu-i pe ceilalţi copii discutând despre ouăle pe care le vor primi.

A sosit Duminica Paştelui. Rosina a mâncat alături de părinţi şi tocmai era pe cale să iasă la joacă atunci când mama a scos dintr-un dulăpior un ou mare, legat cu fundă colorată. De emoţie şi fericire Rosina nu ştia ce să spună - nu îndrăznea nici să-l despacheteze. I-a cerut mamei permisiunea să îl deschidă cu prietenii ei. Imediat ce mama a fost de acord Rosina a fugit din casă cu oul strâns tare la piept. La colţul străzii, aşezat in praf, a văzut un copil mult mai mic decât ea, care plângea pentru că nu a primit un ou de Paşti. Rosina a privit copilul, a privit oul mult dorit, a ezitat puţin dar a pus oul in mânuţele copilaşului şi i-a urat Paşte fericit. Bucuroasă, a alergat înapoi acasa. Era tare fericită pentru că a adus un moment de bucurie unui copil care avea nevoie. Din acea zi ochii ei n-au mai fost trişti - in ei s-a aprins o lumină nouă.

(adaptare după o poveste pe care mi-a spus-o fetiţa unei prietene)


Hristos a Înviat! 

14 apr. 2017

In liniste.

În cimitirul care aparţine de biserica Sfântul Nicolae este înmormântat - la dorinţa sa testamentară de a fi înmormântat la Braşov - diplomatul român NicolaeTitulescu, ministru al justiţiei, al finanţelor, ministru de externe, ambasador în Anglia şi Franţa, preşedinte al Ligii Naţiunilor, iar în anul 1935 a fost propus pentru Premiul Nobel pentru pace.
Troiţa din curtea bisericii Sfântul Nicolae, Şchei, Braşov

11 apr. 2017

Liliacul e cireş dar de fapt e corcoduş

Cred că m-a ameţit primăvara! Zilele acestea am tot scris şi spus – cu bucurie! – că sub fereastră e un liliac înflorit! Apoi… mi-am dat seama că am zis prostii! Nu pentru ca aş confunda florile de liliac cu cele de cireş, ci pentru că am in minte florile de liliac – habar n-am de ce! Deci m-am corectat: e vorba despre cireş! Azi… o iau de la capăt! Nu e liliac, e cireş! De fapt… corcoduşul e-nflorit sub fereastră! Sub aceeaşi fereastră sunt, unul lângă celălalt: un liliac, un cireş şi un corcoduş! Din a treia încercare am nimerit şi eu: corcoduşul e-nflorit! (era să scriu cireşul!)

Vineri dimineaţă intru-n baie şi… ies val-vârtej! “Aţi umblat careva cu peria mea de păr?!” îi intreb pe cei întâlniţi in cale. Ăla “nu”, ăla “nu”. “Nu-mi găsesc peria!” insist. Şi cineva îmi zice: “Aia din mâna ta a cui e?” Habar n-aveam când am luat peria! Am mai păţit ceva asemănător cu ani in urmă, dar atunci strigam după periuţa de dinţi… pe care o ţineam, strâns, in pumn.

Duminica am avut musafiri. Aia-aia şi ailaltă, vine rândul vinului. Aduc sticla, pun in pahare, ciocnim “a noroc” şi gust. Vinul era compot de prune (numai zeamă - prunele erau in găluşti), pus de mama într-o sticlă. Sticlele erau identice; nu e vina mea.

10 apr. 2017

Candidatul desperării. Citate favorite

Dacă prin vot am putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm. (Mark Twain)

Nimic nu pare a se schimba, ceea ce nu e tocmai o sursă de speranţă pentru acel “mai bine” dorit de alegătorii din toate timpurile.
*** 
Printre altele, in romanul său Lacrimile aproapelui, Gerolamo Rovetta (1851-1910) face o cronică detaşată şi ironică a lumii politice, in culisele ei, in care averea asigură succesul unei candidaturi şi câştigurile de provenienţă dubioasă nu împiedică ci, dimpotrivă, uşurează dobândirea decoraţiei “Pentru Merite Sociale”.

Pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella am ales un fragment din Lacrimile aproapelui - pentru că e lung textul am îngroşat ideile pe care am vrut să le subliniez.
Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! E sloganul acestui joc.

9 apr. 2017

Despre încercări

Un om a descoperit o crisalidă. Într-o zi a văzut cum apare o deschidere mică. Omul s-a aşezat şi a privit cum fluturele a luptat timp de mai multe ore să iasă puţin din învelişul rigid. Apoi, părea să nu mai facă niciun progres. Omul a decis să ajute fluturele aşa că a luat o foarfecă, a tăiat învelişul care a mai rămas şi fluturele a apărut mişcând uşor, dar corpul îi era umflat şi aripile mici, zbârcite. Omul a continuat să urmărească fluturele, aşteptând ca de la o clipă la alta trupul să se subţieze, aripile să se desfacă şi fluturele să se înalţe. Dar nu s-a întâmplat aşa… Fluturele şi-a petrecut restul vieţii sale scurte târându-se, cu corpul umflat şi aripile zbârcite. N-a fost capabil să zboare.

8 apr. 2017

Vremea la Brasov. Reflexii in oglindă


Dacă doreşti să participi, publică într-un articol pe blogul tău o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai "văzut in oglinda ta“ (poate fi si cea retrovizoare) şi inscrie articolul la Reflexii in oglindă.

7 apr. 2017

Personalitatea mea conform unui test

Ella a descoperit un test de personalitate şi l-a dat mai departe. Am răspuns la provocare şi rezultatul este: “Aventurier”. Sunt multe trăsături pe care le recunosc, dar şi unele despre care cred că nu-mi sunt caracteristice. 
Iată ce scrie despre “Aventurier” (ISFP-A):
Motto: Mă schimb de-a lungul unei zile. Mă trezesc şi sunt o anume persoană, iar când mă culc ştiu cu siguranţă că sunt altcineva. (Bob Dylan)

Tipurile de personalităţi ISFP sunt artişti adevăraţi, dar nu neapărat în sensul obişnuit în care stau afară în natură şi pictează copăcei fericiţi. Sunt capabili însă şi de acest lucru destul de des. Dar mai degrabă, aceştia se folosesc de estetică, design şi chiar de alegerile şi faptele lor pentru a împinge limitele convenţiei sociale. ISFP-ii îşi găsesc bucuria în a deranja aşteptările tradiţionale cu experimente în frumos şi comportament – probabil aceştia au spus mai mult de o singură dată propoziţia Nu mă încadraţi într-un tipar!

Fericiţi să fie ei înşişi
ISFP-ii trăiesc într-o lume colorată, senzuală, inspirată de conexiunile cu oameni şi idei. Găsesc plăcere în reinterpretarea acelor legături, reinventarea şi experimentarea atât cu ei, cât şi cu perspective noi. Nici un alt tip nu explorează şi experimentează mai mult în acest sens. Se creează astfel un simţ al spontaneităţii, ce îi face pe ISFP-i să fie imprevizibili, chiar şi pentru prietenii cei mai apropriaţi şi cei dragi.
În ciuda acestor lucruri, ISFP-ii sunt categoric Introvertiţi (I), surprinzându-şi prietenii şi mai mult atunci când păşesc în afara reflectoarelor pentru a fi ei înşişi atunci când îşi încarcă bateriile. Doar pentru că sunt singuri nu înseamnă însă că acest tip de personalitate este pasiv – aceştia dedică timp introspecţiei şi evaluării principiilor proprii. Preferă să se gândească la cine sunt decât să se concentreze asupra trecutului sau viitorului.

6 apr. 2017

De ce omul conduce animalele

Printre căutările online care au condus spre acest blog am aflat întrebarea “De ce omul conduce animalele?”

Omul conduce numai acele animale pe care le înhamă la căruţă sau in jug, le călăreşte, le dresează, le plimbă in lesă sau altfel etc.. Există ideea că omul stăpâneşte peste tot pământul, deci şi peste ape şi toate vietăţile de acolo, şi peste vegetaţie, cu tot ce înseamnă asta, peste păsări stăpâneşte omul ş.a.m.d..
Pe scurt, pentru credincioşi: omul stăpâneşte animalele din voia unei divinităţi. Să însemne aceasta că omul are dreptul să ucidă sau să chinuie animalele după bunul său plac de “stăpân”?
Omul, practic, controlează anumite specii de animale.

4 apr. 2017

Mea culpa

Astă vară, într-o luni pe la prânz, in caniculă, eram - împreună cu câţiva amici - lângă monumentul luptătorilor anticomunişti plasat in zona Teatrului ”Sică Alexandrescu. Maşinile şi pietonii zumzăie acolo ca albinele agitate de fum! Aproape că nu se înţelege om cu persoană. Eram la una dintre trecerile pentru pietoni. Opreşte un auto negru-lucios şi şoferul strigă peste amicul lui de pe locul mortului, pe geamul deschis:
- Ştiţi unde-i strada Agrişelor?
Privim unii spre alţii, ca şi cum atunci căzusem din Lună. Ştiam pe unde-i, dar nu ştiam a câta la stânga este, in drum spre... gară, să zicem. Toţi tăceau şi băieţii aşteptau indicaţii; le spun că nu ştiu exact a câta strada la stânga e dar le arăt direcţia de urmat... Omu’ demarează după ce acordă prioritate unor pietoni - blocase aproape un minut - cred - şoferii care veneau in urma lui şi - cum am scris: zona e super aglomerată iar ”cârnatul” de maşini care face dreapta acolo ajunge repede să blocheze staţia mijloacelor de transport in comun aflată peste drum de teatru; şoferii nu sunt cunoscuţi pentru răbdarea lor.

3 apr. 2017

Cânta la Stupca o vioară… Citate favorite

Jocul e deschis tuturor celor  care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul.
Fragmentul ales azi pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella este din romanul Cânta la Stupca o vioară…, de C. Ghiban, Ed. Militara, 1967.

A nins. Prima ninsoare a iernii. Cetinile brazilor s-au îmbrăcat in hlamide albe. Tâmpa a încărunţit, dar e minunată! Când o priveşti de jos de la fereastra odăii, ţi se pare că ţine pe umăr cerul. Fumurile se înalţă necontenit in negura serii, zvârcolindu-se ca nişte şerpi albi ieşiţi de prin văgăunile hornurilor.

Pe o uliţa joasă, pe Angergasse… sub doi brazi bătrâni ce-şi leagănă promoroaca pe cetini, se află o căsuţă modestă. La una din ferestrele ei luna îşi vede chipul ca-ntr-o oglindă. Raza-i se furişează uşor prin gemul subţire pe care gerul a ţesut stele de gheaţă. Se aşază sus pe hârtia cu note proaspăt scrise şi priveşte, apoi aleargă jucăuşe printre steguleţele negre ale notelor, se suie pe-un semn mai înalt, de octava, şi de-acolo îşi aruncă ochii pe fotografia de pe pian.
Crai nou, crai nou, crai nou,
La noi, la noi, bine-ai venit…
[…] Afară, lângă fereastră, fete şi flăcăi îşi ascut urechile şi culeg vorbă cu vorbă, sunet cu sunet. Glasul nu se opreşte. Pianul sună viguros, iar cei de sub cetini ascultă. Melodiile se înalţă clocotitoare, pline de avânt tineresc. […]

Adânc mulţumit, compozitorul se ridică de la pian. Deodată îi răsuna in urechi un cor plin de viaţă. I se păru că visează. Desluşi, pe fundalul alb-argintiu al grădinii, chipurile prietenilor săi. Ei cântau, cântau zâmbitori, fluturând mâinile in semn de bucurie. Ciprian deschise larg ferestrele. Aerul rece al iernii îi imbujorară obrajii.

Se aplecă pe pervaz şi zise, şugubăţ, cu voce groasă.
- Va să zică, dragii mei, am şi început repetiţiunile. Brava vouă. Corul a luat-o binişor din loc… Şi decorul îmi place: brazi, pădure, munţi, craiul nou sus pe cer. O singură schimbare ar trebui: in loc de strai de iarnă, să fie strai de vară… […] Visul meu cel mai drag.. Am lucrat o operetă. Mi-am ales un drăgălaş vodevil de-al lui Alecsandri şi am compus muzica. Opereta se cheamă Crai Nou. […] Sunt la cea dintâi lucrare de acest fel. Nu am încă experienţa trebuitoare.

31 mar. 2017

Spialul Militar “Regina Maria” Brasov – scurt istoric

In urmă cu şapte sute şi ceva de ani se înfiinţa primul spital de pe teritoriul actual al României: la Sibiu, administrat de Ordinul Sfântului Spirit (unul dintre ordinele hospitaliere).
***
spitalul militar Brasov
Actul de naştere al Spitalului Militar de Urgenţă Regina Maria din Braşov (str. Pieţii nr. 9 - zona magazinului Star) datează din 10 iulie 1773 când un chirurg militar cantonat in Braşov a cerut Magistratului Braşovului să dispună modificarea cazărmii astfel încât să poată fi instalat un spital militar. La 14 iulie 1773, Johann Bruss, inspectorul in construcţii, înaintează un raport in acest sens. Spitalul nu va fi, de la început, ridicat in locul actual.

La sfârşitul secolului XIX încep lucrările la construcţia existentă azi. Prefectura Braşov hotărăşte să mute spitalul aflat ultima dată, pentru mai bine de o jumătate de secol, pe Strada Neagră (str. N. Bălcescu azi) şi la 1885 încep lucrările unei construcţii noi pe locul unei grădini publice din apropierea Tâmpei. In anul 1887 este pus in funcţiune, personalul medical şi pacienţii având acum la dispoziţe un spaţiu mai mare. Deşi a fost spital de armată Prefectura a finanţat şi a sprijinit funcţionarea şi dezvoltarea acestuia.

30 mar. 2017

Surprize cu blană

In curtea unei casei şi-a facut apariţia un pisoi tigrat. Barbatul care locuia la etajul doi şi care trebăluia prin curte la acel moment i-a adus ceva de mâncare şi a încercat să îl mângaie dar tigrişorul n-a stat la mângâiat: a mâncat şi a plecat. A revenit şi in alte zile. Intr-o zi l-a găsit pe balcon, dormind pe niste preşuri. N-a alungat pisoiul, pentru că prea dormea liniştit.

Într-o seară, când se pregătea de culcare, a auzit gălăgie in sufragerie. Nu-şi imagina că ar fi intrat hoţii, dar inima a tresărit, totuşi, de spaimă. A intrat încet şi a aprins lumina. Pisoiul a ţâşnit de pe sofa şi-a dispărut pe balcon, apoi in noapte. Bărbatul a zâmbit şi a închis uşa de la balcon.

28 mar. 2017

Bancuri cu pisici

In încercarea de-a sta mai departe de “realitatea înconjurătoare” fac slalom printre bancuri.
©©©
- Ce are motanul tău, dragă? Toată după-masa a alergat de pe un acoperiş pe altul. A înnebunit?!
- Nu, draga mea! Azi dimineaţă l-am castrat şi acum umblă să-şi contramandeze întâlnirile.


Ce e mic, negru, stă-n pom şi zice miau?
- Pisica.
Ce e mic, negru, stă la baza pomului şi zice ham?

27 mar. 2017

Secol gălăgios. Citate favorite

Nu tăria sentimentului înalt, ci trăinicia lui îl face pe om superior.

“Dar ce ţi s-a întâmplat?” – “Nu ştiu, spuse el şovăind; poate că nişte harpii au trecut peste masa mea in zbor” – Se întâmplă câteodată in zilele noastre ca un om blând, cumpătat, discret e cuprins deodată de furie, sparge farfuria, răstoarnă masa, zbiară, tună şi fulgeră, insultă pe toată lumea – şi in cele din urmă se îndepărtează ruşinat, mâniat pe sine – încotro? la ce bun? Pentru a sta deoparte şi a muri de foame? Pentru a se înăbuşi cu propriile-i amintiri? – Cel care posedă un suflet elevat, exigent şi care arareori îşi găseşte masa pusă şi mâncarea gătită, acela a fost dintotdeauna ameninţat de mari primejdii: astăzi această primejdie e însă uriaşă. Aruncat într-un secol gălăgios şi plebeian cu care nu vrea să mănânce din aceeaşi strachină, el poate pieri lesne de foame şi de sete sau, in caz că se va hotărî in cele din urmă să “întindă mâna” – de pe urma unui acces de dezgust. – Fără îndoială că fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat să şadă la mese la care nu avea ce căuta; iar spiritele cele mai rafinate şi năzuroase in privinţa hranei cunosc acea primejdioasă dyspepsia care te apucă atunci când îţi cade vălul de pe ochi şi îţi dai seama cu dezamăgire ce ai in farfurie şi cine îţi sunt comesenii – greaţa desertului.

(Ce este aristocraţia? Din Dincolo de bine şi de rău, Friedrich Nietzsche, Ed. Humanitas, Bucureşti 1992; traducere din germană: Francisc Grünberg)
()()()()()()()()()()()() 
Postare înscrisă in jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.
Click&Comment Monday!

26 mar. 2017

In braţele tale. Parfumul unui dans

Dans tes Bras, de Maurice Roucel pentru Frédéric Malle, e parfumul care izbeşte mai întâi ca fulgerul sau ca dragostea la prima vedere: scurt şi puternic, devenind ca o atingere, o îmbrăţişare care produce in trup o explozie de căldură. Parfumul e povestea de dragoste perfectă între violeta catifelată şi fumul de tămâie puternic. Notele aromatice de răşini se evaporă repede, lăsând locul aromelor de santal şi mosc drapate in note catifelate de iasomie. Ca toate plăcerile, însă, durează cam prea puţin. Parfumul o învăluia plăcut, aşa că a mai pulverizat câţiva stropi.

În desişul negru a zărit clipind o luminiţă care părea să provină de la jarul unei ţigări. Se află la mai mult de cinci sute metri de casă. Nu îşi încetineşte ritmul paşilor, ci se îndreaptă spre pâlcul de arbuşti care formează un pavilion natural.
− Cine eşti, străine? se adresează beznei, în direcţia băncii.
− Un profesor universitar rătăcit la petrecerea unor studenţi tomnatici şi plini de bani.
Vocea are timbru plăcut şi merge direct în inima tinerei. Se apropie şi distinge o umbră pe banca de piatră. Absenţa Lunii şi a stelelor îi împiedică să se vadă şi abia îşi disting siluetele deoarece amândoi poartă îmbrăcăminte închisă la culoare. Bărbatul mai trage un fum din ţigară şi o stinge. Sprijinită de trunchiul fragil al unei sălcii ea aşteaptă ca bărbatul să îşi decline identitatea.
− Tu, cine eşti? îl aude.
− Am mai mult drept decât tine să primesc răspuns la întrebarea aceasta, dar îmi imaginez că nu poţi fi decât unul dintre invitaţi, chiar dacă eşti aşa departe…

24 mar. 2017

Obiective culturale in Piaţa Sfatului Braşov (III)

Piaţa Sfatului s-a numit Târgul Grâului cândva şi era plină de tonete cu zarzavat şi alte produse la care vindeau in special ţărănci. Pavajul era din pietre de râu. Pe Şirul Grâului (latura dintre actualele strazi Muresenilor si Republicii), era Corso, unul dintre locurile preferate de plimbare.

Piata Sfatului

23 mar. 2017

Când dormi pe tine

Când dormi pe tine - adică mai dormi după ce te dai jos din pat, dar nu eşti somnambul - faci gesturi mecanice, intrate in obişnuinţă. Rutina e bună, dar numai până la un punct - trebuie să fii conştient chiar şi in rutina zilnică.

Vienela, cu articolul Câinele îşi dă seama, omul nu, mi-a amintit întâmplarea.

Pe la sfârşitul anilor 1980 un prieten mi-a adus in dar un pui de câine: mic-mic, pufos, negru tuci. Eram la muncă şi m-a chemat la poarta uzinei. Când l-am văzut am cerut “bilet de voie” şi-am plecat acasă. L-am numit Marco. După mărimea lăbuţelor mi-am dat seama că va fi un câine mare şi dacă la tata am găsit imediat înţelegere, să îl ţinem in apartament, cu mama a trebuit să duc muncă de lămurire, ea gândindu-se că va trebui să aibă grijă de el, eu, la acea vreme, venind acasă ca la hotel. A ajuns un câine imens - poate nu cât un Newfoundland, dar cât un ciobanesc mioritic clar! - cu blana deasă dar nu cu fir prea lung.

Eu eram cea care avea grijă de Marco: hrană, igienă, plimbări şi tot ce mai era necesar. Doar la muncă nu îl luam cu mine. In timpul zilei era simplu, dar dimineaţa… Oh, dimineaţa! Nu-s deloc un om matinal - unii zic că încep să funcţionez la parametri normali abia când se lasă seara - dar când mergeam la muncă, zi de zi, la şapte fiind obligatoriu să fiu acolo, eram ca roboţelul: mă trezeam (dar fără să mă trezesc efectiv) şi făceam tot ce trebuia să fac - pe pilot automat. Din acest motiv mâncam supe, ciorbe şi dimineaţa - din comoditate, in special.

22 mar. 2017

Copacul cu lalele. Miercurea fără cuvinte

Copacul cu lalele
Copacul cu lalele
Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  in casă nouă. Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. Regulamentul e scris pe blogul lui Călin.
Provocarea pentru azi: Flori prospete.
HAPPY WW!

21 mar. 2017

Respiraţia lui Encelade, ameninţările lui Tyfon

Una dintre legende spune că cel mai vestit dintre Titanii care s-au răzvrătit împotriva lui Zeus ar fi Encelade (Encelados), unul dintre copiii zeiţei Geea / Gaia (personificarea Pământului) cu zeul cerului, Uranus. 

Geea, in mitologia greacă, e cea mai veche divinitate, mamă a tuturor celor însufleţiţi; a apărut din haos şi a conceput cerul, mările şi munţii; a dat naştere întregii vieţi şi totul se întoarce după moarte in sânul ei, spune legenda.

Uranus este fiul zeiţei Geea şi, mai apoi, soţ; este părintele titanilor, ciclopilor şi hecatonhirilor (hecatonhirii aveau 100 de braţe şi 50 de capete, fiind mai înspăimântători decât ciclopii si Uranus era dezgustat de ei).

20 mar. 2017

Citate favorite. De când e lumea şi Pământul

De când e lumea şi Pământul vanitatea-i vanitate, dreptatea-i relativă şi speranţa n-are limite.


Postare înscrisă in jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.
Click&Comment Monday!

17 mar. 2017

Întrebări despre reîncarnare

Unii afirmă că e util să cunoşti… ce vieţi ai trăit înainte de cea actuală deoarece poţi afla cauza unor probleme pe care nu le ştii rezolva. Dar ce folos să cunoşti cauza dacă nu o poţi elimina? Accepţi mai uşor ce ţi se întâmplă?

O prietenă m-a întrebat cândva: “Oare trebuie să sufăr atâta pentru că într-o altă viaţă am fost vrăjitoare?” Vorbise cu un astrolog care i-a spus - citind o diagramă pe care o alcătuise făcând ea ştie ce calcule - că într-o viaţă anterioară a fost vrăjitoare şi din acest motiv acum trebuie să plătească acele “păcate” pentru a nu se mai reîncarna.

N-am nicio părere clară privind reîncarnarea (nu aveam nici atunci, dar m-am decis să aflu mai multe la acel moment). Ideea e interesantă.

16 mar. 2017

Piaţa Sfatului, loc de execuţie (II)


În turnul Casei Sfatului, la primul etaj, se afla camera de tortură şi închisoarea oraşului. Prima menţiune a închisorii din Casa Sfatului datează din anul 1521, temniţa oraşului Braşov rămânând în acest loc până la sfârşitul secolului al XVIII lea.

Registrele de plată ale oraşului atestă în anul 1547 o pedeapsă cu biciuirea în praetorio - Piaţa Sfatului. Aici a fost ridicat, în anul 1595, un stâlp al infamiei inaugurat de îndată, după cum relatează cronicarul Simon Czack, prin decapitarea unui valon care îşi înjunghiase un camarad.

stalpul infamieiStâlpul infamiei avea diferite forme; de acesta erau legaţi delincvenţii şi expuşi oprobiului public. In Evul Mediu, mai ales, acest stâlp reprezenta şi un drept seniorial - seniorul unei feude monta un stâlp în piaţa satului spre a înştiinţa prin aceasta populaţia că avea drept de judecată asupra localităţii.
Stâlpul din Piaţa Sfatului ar fi fost un stâlp gros de piatră “care însă nu urmărea scopuri artistice, ci avea menirea să-i pedepsească în văzul tuturor pe cei vinovaţi de fapte infame“ - scrie Sextil Puşcariu. Stâlpul Infamiei era situat între Podul Bătuşilor şi Casa Sfatului.
(poate ca cel din foto arata - aflat in faţa catedralei din Bonn din secolul XIII)

14 mar. 2017

Zece paşi pentru a evita depresia

E bine să ţii cont de ceea ce simt cei din jurul tău, dar nu opri maşina de teamă că au ameţit roţile. (Steven Wright)*

Zâmbiţi, că nu doare!
Lista de activităţi anti-depresie:
1. Plimbaţi-vă cu maşina. Parcaţi la marginea drumului, puneţi-vă ochelarii de soare şi scoateţi pe geam uscatorul de păr. Îndreptaţi-l către maşinile care vin din faţă. Număraţi câţi şoferi frânează brusc in faţa voastră!
2. Reîncărcaţi automatul de cafea din biroul vostru cu cafea decofeinizată timp de trei săptămâni. Când toată lumea va fi depăşit dependenţa de cafea schimbaţi-le cafeaua cu ESPRESSO.
3. Dacă scoateţi bani la ghişeul băncii la rubrica scopul folosirii banilor scrieţi pentru marijuana
4. Când sunteţi pe un coridor săriţi in loc să mergeţi. Apoi încercaţi să număraţi persoanele care se uită la voi cruciş.

13 mar. 2017

Cel care are urechi de auzit să audă. Citate favorite

Poţi să strigi in gura mare pe toate drumurile învăţăturile considerate secrete, ele tot “secrete” vor rămâne pentru indivizii cu intelect obtuz, care vor auzi vorbele care le sunt adresate, dar nu le vor percepe decât sunetul. Nu de maestru depinde “secretul”, ci de cel care ascultă. Maestrul nu poate decât să deschidă o uşă, dar discipolul trebuie să fie capabil să vadă ce se află dincolo de ea.

Buddha, înainte de a începe să predice, a avut ezitări, spunându-şi că ce folos ar fi să le spună oamenilor cele ce a descoperit, pentru că oamenii nu vor fi in stare să înţeleagă iar el doar se va obosi şi se va necăji. Îndemnat de o zeitate, a aruncat asupra lumii o privire de o clarviziune desăvârşită. A văzut fiinţe cărora numai un colb uşor le întuneca ochii minţii şi altele care aveau ochii acoperiţi de un colb gros. A văzut fiinţe cu mintea vioaie şi altele cu mintea îngustă. […] A zărit fiinţe cu un caracter nobil şi altele cu un caracter josnic, auditori buni şi auditori răi. Şi după ce a văzut toate acestea, el i s-a adresat lui Brahma Sahampati:
Fie-le poarta Domnului deschisă tuturora. Cel care are urechi de auzit să audă!          
[…]

12 mar. 2017

Piaţa Sfatului din Braşov (I)

Cel mai vizitat loc din municipiul Braşov este, probabil, Piaţa Sfatului.
Numită cândva Târgul Grâului (denumire atestată din 1520 - numită în documente Markplatz), Piaţa Libertăţii (in primele decenii ale secolului XX), Piaţa Sfatului din 1922, Piaţa “23 August” (din 1981) şi din nou Piaţa Sfatului a rămas “punctul zero” al oraşului.

Zonă comercială

In Evul Mediu Braşovul a fost un oraş comercial renumit, in care se adunau negustorii români, greci, armeni, turci, italieni, polonezi şi nemţi. Este momentul in care încep să se dezvolte hanurile, a căror construcţie o imită pe cea a unei fortificaţii: ziduri inalte, curte interioară şi o singură poartă de acces. 


7 mar. 2017

Microcipul obligatoriu sau nebunia cotidiană

O doamnă de o vârsta venerabilă mi-a spus într-o zi că in Olanda au inceput să implanteze microcipuri oamenilor. I-am spus că nu e adevărat; nu se implantează oamenilor, in general, ci numai celor care vor să aibă sub piele toate datele despre ei: “dosarul de sănătate, donator de organe sau nu, datele de identificare, telecomanda pentru a deschide uşa garajului, datele de pe contul bancar, folosind microcipul implantat pe post de card, la cumparaturi etc”. Ceva de genul acesta s-a anunţat şi in Suedia, acum câţiva ani şi clipul publicitar ne arăta cum o angajată deschide toate uşile din clădirea unde lucra fără a fi nevoita să folosească o cartelă (care ar putea fi furată de persoane interesate sau pierdută). Ca şi cum dacă cineva ar vrea să intre într-o clădire protejată – sau să afle datele cuiva – nu ar putea folosi un scanner pentru a detecta “bobul de orez” şi a-l scoate sau nu ar reuşi să ajungă altfel la “bazele de date”.

6 mar. 2017

Cugetări. Citate favorite

Veacuri de-a rândul filosofii au sperat că vor putea odată să pătrundă secretele lumii. Astăzi filosofii n-o mai cred – şi ei se plâng de neputinţa lor. Eu însă mă bucur, că nu ştiu şi nu pot să ştiu, ce sunt eu şi lucrurile din jurul meu, căci numai aşa pot să proiectez in misterul lumii un înţeles, un rost, şi valori, cari izvorăsc din cele mai intime necesităţi ale vieţii şi ale duhului meu. Omul trebuie să fie creator – de aceea să renunţe cu bucurie la cunoaşterea absolutului.
Mă plimb in vârf de munţi. E noapte, dar cum ochii mi s-au obişnuit cu întunericul, văd la depărtari mari, vag – ce-i drept – dar totuşi văd. Aprind un muc de lumânare, deodată văd limpede la doi paşi, mai departe nimic. Mintea noastră sănătoasă, cu presimţirile ei instinctive, obişnuită cu întunericul realităţii, vede – tulbure, ce-i drept – la depărtări şi-n adâncimi foarte mari. Ştiinţa îşi aprinde însă mucul de lumânare; dintr-odată vedem totul la doi paşi, dar mai departe deloc.
(Pietre pentru templul meu, Cugetări, 1919)
Zări şi etape, Lucian Blaga, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968.

Volumul Zări şi etape cuprinde o selecţie din eseurile, aforismele, articolele de filosofie a culturii şi artei scrise de Lucian Blaga între 1919 şi 1930 şi publicate in presa vremii, articole pe care autorul le-a revăzut şi le-a grupat într-o succesiune logică, in capitole şi subcapitole. Pregatită pentru tipar încă din anul 1945, cartea oglindeşte orientarea scriitorului din acea perioadă.

Postare înscrisă in jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.

28 feb. 2017

Bătrânul şi motanul

La un text despre singurătate, Ella a amintit intr-un comentariu despre singurătatea oamenilor vârstnici… Cuvintele ei mi-au amintit o discuţie purtată de două persoane sub fereastra apartamentului nostru. Daaa, nu e politicos să tragi cu urechea la ce vorbesc alţii, dar nu părea a fi un secret. Am vrut să văd şi persoanele dar erau ascunse de tuia mândră care se înalţă in apropiere.

Poate că nu sunt exact toate cuvintele folosite de domnul in cauză dar ideea e aceeaşi şi m-au amuzat vorbele lui in aceeaşi măsură in care m-au şi întristat. Discutau despre ce mai fac şi despre alte “mărunţişuri” cotidiene. La un moment dat, unul dintre ei spune:

Ochi de apă. Reflexii in oglindă

Uităm că cercul apei şi al vieţii este acelaşi.
Jacques-Yves Cousteau (1910 - 1997)

Sursa foto: Turism de Aventura.
Dacă doreşti să participi, publică într-un articol pe blogul tău o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai "văzut in oglinda ta“ (poate fi si cea retrovizoare) şi inscrie articolul la Reflexii in oglindă.

27 feb. 2017

Priveşte, gândeşte, învaţă. Citate favorite.

De la un singur lucru afli zece mii de lucruri. (Miyamoto Musashi)
Un poet scria odată că “in locul unde s-a născut un erou, munţii şi râurile sunt proaspete şi curate”. […]
Musashi îi spune însoţitorului său că pe unde au trecut n-a mai văzut un loc uimitor ca acesta. Tânărul îi spune că nu i se pare deosebit şi că peste tot există copaci.
- În primul rând, sunt foarte mulţi copaci in munţii aceştia. […] Asta înseamnă că nu au fost războaie, trupele inamice n-au ars şi n-au tăiat pădurile. Mai înseamnă că n-a fost nici foamete, de mult, de foarte mult timp. Câmpurile sunt verzi şi ovâzul a fost bine zdrobit sub tălpi pentru a-i întări rădăcinile şi a-l ajuta să crească frumos. Ascultă! Nu auzi sunetul roţilor de tors? Pare că vine de la toate casele. Şi n-ai observat că atunci când trec călători îmbrăcaţi bine, ţăranii nu-i privesc cu invidie? […] După cum vezi, multe fete tinere muncesc pe câmp. Asta înseamnă că regiunea este înstărită, că viaţa are un curs normal aici. Copiii cresc sănătoşi, oamenii sunt trataţi cu respectul cuvenit, iar tinerii şi tinerele nu aleargă după plăceri uşoare prin altă parte. E o dovadă sigură a faptului că seniorul de aici este bogat, că săbiile şi tunurile din arsenal sunt bine lustruite şi in bună stare.
- Dar eu nu văd nimic interesant in toate astea. Oricum, n-aţi venit aici ca să admiraţi peisajul. N-aveţi de gând să vă luptaţi cu samuraii din Casa Yagyu?
- Lupta nu e totul in Arta Războiului. Cei care gândesc astfel şi se mulţumesc doar să aibă mâncare şi un loc de dormit sunt doar nişte pierde vară. Pe un novice serios îl preocupă mai mult antrenarea minţii şi disciplinarea spiritului decât deprinderea artelor marţiale. El trebuie să înveţe tot felul de lucruri: geografie, irigaţii, să cunoască sistemele oamenilor, obiceiurile lor, modul in care se înţeleg cu seniorul. El vrea să ştie ce se petrece in interiorul castelului, nu numai in afara lui. Pe scurt, vrea să meargă peste tot şi să înveţe tot ce se poate învăţa.
(din romanul Musashi, de Eiji Yoshikawa, Ed. Nemira, Bucuresti, 1994, traducere: Angela Hondru)

Postare înscrisă in jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.

24 feb. 2017

Vrei să fii iubit? Veseleşte-te!

O cere Dragobete, nu eu!

Vrei să fii iubit? Veseleşte-te!    Dacă nu… dai nas in nas cu Dragobetele supărat!
Tradiţia spune că cine plânge in această zi va plânge tot anul. Dacă râdem cu lacrimi cred că e de bine.

La prietena-japoneza sunt amintite “focurile purificatoare” şi sunt câteva fotografii cu focul de la răscruce.
Duminică, 26 februarie, a fost “Lăsatul secului de brânză”, iar din 27 februarie a început Postul Paştelui. In Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (Duminica iertării), in vechile tradiţii exista şi cea a focului purificator (focul fiind un simbol al purificării şi primenirii) – tinerii aprind focuri uriaşe pentru alungarea duhurilor rele. 


Parfumul literelor. Poveste parfumată

Florile sunt cuvintele frumoase şi hieroglifele naturii, 
prin care aceasta ne arată cât de mult ne iubeşte
(Goethe)

Pe fereastra deschisă pătrundea ca o adiere parfumul arbuştilor de mirt care formau o adevărată pădurice în jurul clădirii unde era găzduită echipa de arheologi.
Băieţelul, abia cu un cap mai înalt decât biroul impozant lucrat din lemn de chiparos, se străduia să-şi sprijine coatele pe tăblie, privindu-şi insistent tatăl preocupat să calculeze el ştia ce. Când privirile li s-au întâlnit copilul a înţeles că acum îşi poate întrerupe tatăl din lucru
- Tati, literele au miros? întrebă el.
- N-au miros, dragule – zâmbeşte bărbatul. Cum de ţi-a venit ideea aceasta?
- Mi-a zis un pui de şarpe că literele au parfum de plante.
Tatăl zâmbeşte cu indulgenţă, privindu-şi cu dragoste băieţelul in vârsta de şase ani pe care îl lua cu el pretutindeni. De când sosiseră in Egipt micuţul devenise foarte curios cu privire la aproape orice.
- Un pui de şarpe!? Îşi arcuieşte sprâncenele a mirare, insistând din priviri că ar vrea adevărul. Unde ai văzut tu un pui de şarpe?
- Pe o piatră din deşert. Mă plicitiseam şi m-am gândit că ar fi frumos să găsesc pe cineva care să se joace cu mine.

23 feb. 2017

Să nu fii singur

Uneori, singurătatea e mai bună decât să trăieşti într-un anumit fel, constrâns de alte persoane. Singurătatea in doi este, poate, cea mai rea formă de singurătate…
Singurătatea poate fi şi utilă, pentru că singur fiind ai timp să te echilibrezi după o perioadă mai dificilă. Sunt oameni care aleg, regulat, să se retragă, singuri, într-un loc izolat şi… doar stau,  contemplă natura, citesc… După un timp petrecut numai cu noi, in solitudine, putem relua cursul vieţii cu forţe noi.
Singurătate nu înseamnă neapărat lipsa unui partener de viaţă, ci şi lipsa prietenilor, lipsa unui anturaj, cât de restrâns ar fi acesta. Uneori poţi fi singur şi in mulţime, între prieteni, in cuplu… Aceasta e singurătatea interioară, care poate fi un prieten de nădejde, pentru un timp, dar şi cel mai mare duşman.

22 feb. 2017

Egalitatea între sexe şi căratul sacoşei

Poate că nu e frumos să zic şi-atunci nu zic, scriu.
Nu e prima dată când dau de conceptul ”egalitate între sexe” (cum aiurea se exprimă cei mai mulţi) înţeles complet greşit din neştiinţă sau din rea voinţă –  înclin spre neştiinţă.
Aceasta este excepţia!

Citeam pe FB, ca avanpremiera la un articol de pe un blog (nu pun link pentru că nu vreau să arăt, specific, spre cineva cu degetul): Femeia vrea egalitate atunci când îi convine; Femeia vrea egalitate, dar se supără când bărbatul o lasă să care sacoşa. Dacă a căra o sacoşă grea înseamnă egalitate, când femeia are lângă ea un bărbat care o poate face (unii nu pot, pentru că au diverse probleme), eu nu ştiu ce să mai zic, dar încerc să scriu ceva...

Mereu altfel intr-o zi ca oricare alta. Miercurea fara cuvinte

Poarta Ecaterina, poarta a vechii cetati Brasov

21 feb. 2017

Ştirile false. Informare versus dezinformare

In contexte anumite dezinformare poate fi tradus şi ca manipulare.
Atunci când permitem creierului să-şi îndeplinească una dintre funcţiile sale, gândirea, e uşor de făcut distincţia între poveştile false şi cele adevărate pe care le citim prin ziare sau pe aiurea. Totuşi, pentru ca această distincţie să poată fi făcută creierul trebuie încărcat cu informaţie.
Ştirile false pot fi despre orice: viaţa celebrităţilor, faptele / obiceiurile unor oameni / comunităţi, medicamente, ştiinţă, cataclisme şi calamităţi etc., inclusiv la istoria veche sau recentă.

Informaţiile false (sau trunchiate, scoase din context) devin un fenomen din ce in ce mai comun, ceea ce nu mi se pare deloc bine. O altă parte rea este şi aceea a cazurilor sociale false. Atunci când afli de un caz social nu-ţi prea vine sa verifici pentru că nu-ţi vine a crede că cineva se apucă să mintă, uneori numai pentru a obţine multe… “like-uri”.

stiri de senzatie, stiri soc
La televizor, dar mai ales in mediul online, informaţiile etichetate SCANDALOS sau INCREDIBIL sau ŞOC! (scrise cu majuscule şi culori stridente) nici măcar nu mă interesează să le ascult / citesc.
Când mai stăteam la TV, pe unele canale mai ziceau – sau scriau: “rămâneţi cu noi pentru informaţii despre SPECTACULOASA…” Pentru a verifica faptul că nu mă înşel, şi că e ţeapă menită să mă ţină pe acel canal pentru rating, rămâneam – până la final de emisiune nu mai aminteau nimic despre “promisiune” – dar m-ar determina să stau dacă aş fi vreo hămesită de ştiri SENZAŢIONALE. Desigur, se puteau apăra că nu in acea emisiune mi-ar fi revelat senzaţionalul, ci in una dintre emisiunile aflate in grilă, dar nu neapărat in ziua respectivă.

20 feb. 2017

Nimic nou sub soare. Citate favorite

Una dintre pricinile pentru care găsim atât de puţini oameni care să pară chibzuiţi şi plăcuţi in conversaţie este că nu există aproape nimeni care să nu se gândească mai mult la ceea ce vrea el să spună decât să răspundă precis la ce i se spune. Cei mai capabili şi cei mai amabili se mulţumesc doar să arate o mină atentă, in vreme ce in ochii şi in mintea lor se citeşte o indiferenţă faţă de ceea ce li se spune şi o anumită grabă de a se întoarce la ce vor să spună ei, in vreme ce se vede in ochii şi in mintea lor o înstrăinare faţă de ceea ce li se spune, si că ard de nerăbdare să se întoarcă la ce vor să spună ei, când de fapt ar trebui să vadă că este greşit de a încerca să le placi altora sau să-i convingi, căutând atât de stăruitor să-ţi placi ţie însuţi, şi că a asculta cum se cuvine şi a răspunde bine este una din cele mai depline desăvârşiri la care poţi ajunge in conversaţie.
(Maxime şi reflecţii, La Rochefoucauld, Ed. Minerva, Biblioteca pentru toţi, Bucureşti, 1972)

Postare înscrisă in jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.

16 feb. 2017

In sinea ei murea de râs

Ideea textului mi-a venit de la o frază pe care Suzana a scris-o într-un comentariu şi care a declanşat o amintire.

Am cunoscut-o pe I. când aveam vreo douăzeci şi ceva de ani (azi nu mai ştiu de ea) – era mai mică decât mine cu un an şi pe măsura ce-au trecut anii a devenit mai mică decât mine cu cinci ani. Da, îşi ascundea vârsta. Nimic ciudat, treaba ei! Ei! Fata aceasta nu se manifesta când râdea! Când eram in grup, noi râdeam cu lacrimi uneori, ţinându-ne de burta de la atâta râs, ea avea chipul împietrit, cu un zâmbet lung întipărit… De fapt, buzele formau un fel de linie dreaptă pe chipul ei şi erau tare strânse pe dinţi, dar tenul rămânea întins – pielea, la colţul ochilor nu se încreţea, nici pe obraji nu se accentua prea tare vreo cută. Şi aveam senzaţia că nici nu clipeşte! Dar se auzea dinspre ea un fel de chiţăială, de geamăt, şi îi vedeam umerii zguduindu-se. Imposibil să traduc sunetele in litere! Buzele-i erau atât de strânse încât aproape că mă durea faţa când o priveam, iar ochii îi erau larg deschişi, ca şi cum se holba. Era imposibl să mă abţin să râd când o priveam; imposibil le era şi celorlalţi! Şi, fără să vrem, ajungeam să râdem de expresia ei…

Fata avea dantură frumoasă, nu-i mirosea gura, nu-i atârna limba… şi nu înţelegeam de ce nu se manifestă! M-am gândit la fel şi fel de cauze – inclusiv că ar avea operaţii estetice care ar putea plesni de la râs! Într-o zi, când eram singure - şi eu râdeam ca proasta sub privirea ei, iar ea, cu zâmbetul ca o linie, tremura pe scaunul din faţa mea - am întrebat-o de ce nu râde.
- Râsul face riduri – mi-a spus, cât se poate de serioasă.
De uimire n-am putut nici măcar să zâmbesc dar ridicând sprâncenele cât a permis pielea mi s-au accentuat ridurile de pe frunte…

14 feb. 2017

Să iubiţi! Să fiţi iubiţi!

Dragostea îşi va găsi o cale pe cărările unde lupilor le este teamă să vâneze.

Vă doresc să iubiţi şi să fiţi iubiţi!
Ziua minunat să o petreceţi alături de cei dragi!

Happy Valentine’s Day!  

Zăpadă nouă

De fapt, zăpada nouă e deja veche… Până am reuşit să postez pozele zăpada s-a cam dus…
Într-o noapte, a început din nou să ningă…

13 feb. 2017

Atribuţiile Preşedintelui şi atribuţiile Guvernului

Zic unii că unul a împărţit ţara in două. Nu înţeleg de unde au scos-o pentru că la fel de bine s-ar putea zice că alţii au împărţit ţara in două. Oh! Desigur! Aceşti alţii au câştigat alegerile şi au majoritate (prin alianţe) in Parlament. Corect, dar faptul nu permite ca membrii guvernului – numiţi din rândurile partidului câştigator (oricare ar fi acesta) şi aliaţii săi – să adopte legi in detrimentul majorităţii cetăţenilor (fie că aceşti cetăţeni au votat pro sau contra lor). In momentul in care au ajuns la putere trebuie să guverneze in folosul tuturor, nu doar pentru cei care le-au dat votul in interes propriu.
***
Preşedintele e cel care face legi? Nu. Preşedintele le promulgă, dacă le consideră utile şi constituţionale; le poate trimite înapoi la parlamentari dacă le găseşte hibe (dar numai o dată poate face asta cu o lege (dacă parlamentarii o analizeaza” şi nu schimbă nimic, considerând că e in regulă cum vor ei  şi o trimit înapoi preşedintelui, acesta mai poate doar să o trimită la Curtea Constituţională pentru a o ”verifica” experţii in drept constituţional. Ar mai putea să ceară avocatului poporului să se sesizeze... Dar dacă toţi aceştia vor zice că legea e ok – chiar dacă nu e (s-ar putea întâmpla, pentru că judecătorii Curţii sunt numiţi de diferitele formaţiuni politice – un alt fapt care nu e tocmai logic când se doreşte neamestecul unora in treburile altora) – preşedintele nu mai are vreo putere şi trebuie să promulge legea.
Preşedintele e cel de care depinde mărirea salariilor? Nu. Preşedintele nu are vreo putere in acest domeniu, aşa cum nu are in multe alte domenii.

De ce nu se iese in stradă şi pentru…?

De câte ori există câte o manifestaţie in stradă, făcută de oameni nemultumiţi de una sau alta cu privire la activitatea politicienilor, in general, vin unii şi încep cu întrebările – şi jignirile, cel mai adesea. Aşa s-a întâmplat şi de data aceasta, când oamenii şi-au exprimat nemulţumirea împotriva corupţiei şi corupţilor, in special. Au apărut întrebările ca ciupercile după ploaie:

De ce nu se iese in stradă impotriva tăierilor ilegale de păduri?

S-a ieşit, la un moment dat, şi se va mai ieşi, probabil; s-au rezolvat unele chestiuni dar… cine poate urmări tot ceea ce se întâmplă?! Există legi care reglementeaza tăierile de arbori şi legi prin care pot fi traşi la răspundere cei care taie ilegal însă cum pot oamenii determina pe cei cu atribuţii in materie să aplice legea? În cazul tăierilor de păduri – şi nu numai – există şi multe nuanţe. In cazul corupţiei nu.

De ce nu se iese in stradă împotriva închiderii spitalelor?

S-a ieşit in stradă, la momentul respectiv. La închiderea unor spitale s-a renunţat, altele au fost redeschise sub presiunea străzii.Unele sunt închise pentru a fi mutate sau pentru că nu există dotări, iar bolnavii sunt îndrumaţi spre unele spitale private care au contracte de colaborare cu statul (cu spitalele municipale, de exemplu). Totuşi, un semn de întrebare rămâne: de ce se închid spitalele municipale oriunde se ridică spitale private? Ar fi, însă, absurd, să ne impotrivim existenţei spitalelor private.

In numele prinţesei moarte. Citate favorite

In numele prinţesei moarte este un roman in care autoarea, Kenizé Mourad, împleteşte fantezia cu faptele istorice şi biografia familiei, acoperind 30 de ani de istorie - aşa cum şi-o amintesc cei care au trăit-o.

Pentru Citate favorite, un joc coproducţie Ella-Zina, am ales fragmentul de mai jos. In joc intră toţi cei care citesc şi vor să împărtăşească ce le place, ce le atrage atenţia in cărţile care le trec prin mâini.
***
Se afla faţă in faţă cu Sfinxul, care îi spune o ultimă ghicitoare: “Ce este mai bine, să fii mort într-o lume vie sau să trăieşti într-o lume moartă?” Selma, fascinată de faţa împietrită a acestuia, încearcă să-şi adune gândurile, dar nu reuşeşte decât să se liniştească şi mai mult.

Selma se trezeşte lac de sudoare. Întrebarea Sfinxului îi răsună încă in urechi. A fost sau nu un vis? Sau este un vis care conţine un mesaj de la zei, aşa cum era considerat in antichitate?

Şi deodată îşi aminteşte de ultima propoziţie a lui rani Saida, căreia i s-a destăinuit înainte să părăsească Badalpurul: “Fericirea înseamnă să iubeşti, e mai important decât să fii iubit”. N-a înţeles prea bine aceste vorbe, ea care, încă din tinereţe, a suferit din cauza faptului că a iubit fără să fie iubită. Indiferenţa soţului ei devenise oarecum suportabilă, dar acum, eşecul din Badalpur… A sperat să îmbunătăţească viaţa ţăranilor şi a fost respinsă.
- Dar ce v-aţi imaginat? o întreabă rani Saida. Şi noi, Amir şi cu mine, suntem doar nişte străini pentru ei şi acest fapt nu s-ar schimba nici dacă ne-am părăsi palatele pentru a trăi printre ei. Ei ar considera acest act o comedie, o jignire. Chiar dacă am pierde totul, trecutul nostru nu poate fi şters cu buretele. Ei vor fi in continuare neîncrezători şi pe bună dreptate. Vedeţi, copila mea, e un lux să vrei să modifici modul de viaţă. Dumneavoastră sunteţi o prinţesa chiar dacă rămâneţi fără avere, iar un ţăran care ajunge să facă bani rămâne in continuare tot un nenorocit. Oamenii ştiu asta şi de aceea ne urăsc; singurul mod de a elimina aceste diferenţe este acela de a ne omorî pe toţi.
(In numele prinţesei moarte, Editura Nemira, Bucuresti, 1992, p. 242; traducere Brigite Hristea)