22 sept. 2017

Libertate pentru sclavi

Mă repet: Libertatea înseamnă răspundere, de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea. (George Bernard Shaw)

Un stăpân şi-a chemat într-o zi sclavii şi le-a spus:
- Sunteţi liberi.
- Cum?! au strigat sclavii. Nu tu hotărăşti asta! Noi trebuie s-o facem, altfel n-are nici un rost!
- Ei bine, a spus stăpânul, hotărâţi-vă.
- Cum?! au strigat din nou sclavii. Ne porunceşti? Ce rost are să fim liberi?
Discuţia, care pornise pe o cale greşită, a ajuns repede la ceartă. A urmat un război îndelungat, care a ţinut atât de mult încât cei care mai iau parte şi astăzi la el au uitat de ce anume a început.

Libertatea este un concept filosofic, a cărui semnificaţie ar putea fi rezumată prin sintagma “lipsa constrângerilor”. Suntem sclavi sau suntem liberi?

In lucrarea sa, Despre libertate, John Stuart Mill explorează natura şi limitele puterii care poate fi exercitată în mod legitim de către societate asupra individului. El dezvoltă un principiu fundamental: fiecare are dreptul de a acţiona precum doreşte, în condiţiile în care faptele sale nu îi afectează pe ceilalţi.

Despre libertate este unul dintre textele de referinta ale doctrinei liberale, este un tratat despre libertate. John Stuart Mill (n. 20 mai 1806 – d. 08 mai 1873) a fost unul dintre cei mai influenţi gânditori liberali ai secolului XIX şi şi-a adus contribuţia şi la dezvoltarea utilitarismului.

21 sept. 2017

România divizată

Am tot auzit in ultimul timp sintagma „România divizată”. Ieri am auzit, azi am auzit... Şi-am auzit, de curând, pentru prima dată: „Franţa e divizată”. N-am ce face, aşa că întreb: Cum, adică, divizată? Mi se raspunde: Păi, da: oamenii au abandonat partidul lui Miterand şi au votat cu un partid nou: Înainte, partidul lui Macron, actualul preşedinte.
In acel moment am avut senzaţia că mi se încurcă circumvoluţiunile – atâtea câte sunt ele – iar unicul şi dragul meu neuron a ameţit pe loc.

România e divizată de protestele conduse de forţe ostile României – zice unul. România nu trebuie divizată de dispute politice şi diferenţe de opinie – zice altul.

20 sept. 2017

Tot despre concepţiile liberale

(continuare de aici)
Deoarece capitalismul a condus la diferenţe mari între bogaţi şi săraci liberalii s-au confruntat cu o criză… Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea a apărut ideea împăcării celor doi poli ai vieţii politice: cetăţeanul şi statul. Astfel, încet-încet,  a luat naştere o nouă doctrină: neoliberalismul, care consideră necesar controlul social organizat efectuat de stat asupra activităţii economice, in scopul ajutării celor dezavantajaţi din punct de vedere economic, susţinând necesitatea serviciilor sociale, a cheltuielilor care au caracter social şi pe care le organizează utilizând o parte din venitul naţional.

Neoliberalismul este un fel de struţo-cămilă, ceva între capitalism pur şi socialism, statul având dreptul să intervină atunci când, de exemplu, pe piaţă se formează monopoluri şi carteluri… Liberalii de la noi, însă, vor ca statul să intervină pe rupte, in toate

Aşa a fost cândva. Miercurea fără cuvinte

Vila Kertsch (construita in 1887) – in locul ei e ”Modarom”.

19 sept. 2017

Concepţii liberale

In teorie, liberalismul clasic susţine că relaţia stat-cetăţean trebuie să fie una in care statul să nu-şi prea bage nasul. De esenţa liberalismului este promovarea schimbărilor necesare pentru adaptarea la unele noi condiţii istorice, dar in special libertatea economică şi politică a cetăţeanului in raport cu statul. Statul trebuie să garanteze exercitarea drepturilor şi libertăţilor individului, inclusiv libertatea de intreprindere economică pe baza apărării şi respectării proprietăţii private – aceasta din urmă putând fi tradusă (şi) prin “capitalism”. In capitalism, producţia şi piaţa (economică) se autoreglează oarecum spontan dar proprietatea privată conţine tendinţe de concentrare a producţiei şi formarea monopolului, ducând la o scindare a societăţii in bogaţi şi săraci; proprietatea privată provoacă stări de nesiguranţă in rândul proprietarilor mai mici in lupta de concurenţă. Această situaţie de pericol pentru proprietarii mai mici (peştii mici care se tem că vor fi înghiţiţi de cei mari – câte companii mai mici şi profitabile n-au dispărut prin absorbţie, fuziune sau altfel?) poate fi, in parte, rezolvată prin intervenţia statului in activitatea economică, împotriva monopolurilo şi cartelurilor.

18 sept. 2017

Papillon. Citate favorite

După zece minute sunt închis in celula mea, 234, din clădirea A. Clousiot este la B şi Maturette la C. Ne-am luat rămas bun din priviri. Intrând aici, ne-am dat imediat seama că, dacă vrem să mai ieşim vii, trebuie să ne supunem acestui tratament neomenos. […] Mi se strânge inima, căci, după paisprezece luni de luptă cot la cot pentru a ne cuceri libertatea, ne simţim toţi trei legaţi pe vecie de-o prietenie fără margini.

Cercetez celula in care am fost vârât. Niciodată n-aş fi putut să presupun, nici să-mi închipui, că o ţară ca a mea, Franţa, mamă a libertăţii in lumea întreagă, ţara care a dat la iveala Drepturile omului şi ale cetăţeanului, ar putea să aibă, fie şi in Guyana franceză, pe o insulă pierdută in Atlantic, mare cât o batistă, o instalaţie de reprimare atât de barbară ca recluziunea din Saint-Joseph.

(din Papillon, de Henri Charrière, Editura Glykon, Bucureşti, 1991; traducere: Carmen Gheorghiu)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

14 sept. 2017

Incidente pe tocuri

Am aflat de la Ella că azi este Ziua Internaţională Naţională a Pantofilor cu Femeilor pe Toc - se mai întâmplă. Mulţumesc, Ella, pentru atenţionare. :)
Îmi plac pantofii cu toc înalt de numa’-numa’ (numai cei cu toc stiletto!), dar nu-i ştiu purta – cred că nu reuşesc să îndoi genunchii şi când merg arăt ca un… tambur major. Să urc într-un autobuz dintre acestea “moderne” care par a fi făcute pentru o naţie de oameni scunzi nicio şansă! Toate barele de sus ale frunţii mele vor fi. Să şed pe-un scaun? Îmi dau cu genunchii-n gură dacă am pantofi cu toc.

Dar am purtat şi tocuri. Prima dată când eram in clasa a V-a. Am încălţat nişte pantofi ai mamei – aveau tocuri destul de groase, de numai 5 cm înălţime. Într-o zi mă trezesc că diriginta o cheamă pe mama la şcoală şi-i spune să nu mă mai lase să vin la şcoală cu pantofi cu toc! Oricum aveam o părere oribilă despre acele vremuri iar faza asta nu mi-a schimbat-o deloc, din contra, iar diriginta s-a bucurat de şi mai mult respect din partea mea.  De parcă aş fi fost singura care purtam pantofi ca aceia… I-am spus asta şi dirigintei, iar ea a zis că n-o interesează ce vor dirigintele de la alte clase. Desigur, mi-am mai făcut o prietenă.

Codul 100 - cugetări

100 Code (The Hundred Code) este un serial coproducţie, in care un detectiv american, Tommy Conley (interpretat de Dominic Monaghan) soseşte la Stockholm pentru a-i ajuta pe politişti (mai mult pentru a-i convinge) că au de-a face cu un ucigaş in serie (internaţional) care vizează tinere blonde cu ochi albaştri pe care, după ce le ucide, le aşază lângă o apă, între asfodele (floarea e considerată, in unele credinţe populare, simbol al vieţii de după moarte).
Americanul trebuie să facă echipă cu politisţul suedez Mikael Eklund (Michael Nyqvist) care şi el se arată sceptic in privinţa existenţei acestui presupus ucigaş in serie care ucide la interval de un an. Cei doi detectivi nu prea se suportă reciproc şi fiecare are de luptat cu demonii proprii.

Serialul este interesant, dar am văzut multe mult mai bune. Ce mi-a plăcut este că fiecare episod are ca titlu o “maxima”. Nimic original, fiecare episod din serialul “Minţi Criminale” începe tot cu o maximă. In Minţi Criminale (Criminal Minds) cele mai multe dintre cazurile prezentate sunt reale – adaptate, totuşi, pentru a “prinde la publicul amator”; poate cu maxime încep şi alte seriale sau filme.

Am terminat cu introducerea şi am ajuns la ce mă interesa de fapt: citatele, pentru că îmi plac, intrând in categoria citate favorite. Pentru că nu e luni, şi pentru că nu am răbdare până luni, le notez aici, pentru mine şi pentru cine mai e interesat.

13 sept. 2017

Grupa mică. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
Provocarea de azi: Noul an şcolar.
HAPPY WW!

11 sept. 2017

Legea străzii

Peste tot in lume, in paralel cu legile adoptate la nivel de stat de organele legislative - pe care cei mai mulţi le respecta mai mult pentru că se tem de sancţiuni - există şi o lege nescrisă: legea străzii. Sancţiunile pentru încălcarea “legii străzii” sunt, de foarte multe ori, cumplite…

Principiile generale care guvernează “legea străzii” sunt vechi de când lumea. Între aceste principii, pe care le respectă adevăraţii reprezentanţi ai străzii, se regăsesc şi următoarele:
- un adevărat om al străzii nu atacă un bărbat însoţit de o femeie,
- un adult nu atacă un copil,
- nu agresează o femeie însoţită de copil,
- hoţii nu fură de la sărmani şi de la bătrâni sau de la oameni beţi căzuţi in drum,
- cuţitarii nu taie dacă nu încerci să-i loveşti tu mai întâi – dacă vreunul îţi cere banii, dă-i. 

Speranţa. Citate favorite

Speranţa, de André Malraux (publicată prima dată in 1937), e o carte inspirată de războiul civil din Spania; reflectă haosul şi atrocităţile războiului şi consecinţele acestuia asupra oamenilor, asupra locurilor, asupra vieţii in general. Există şi scânteia speranţei că totul se va termina, există speranţa că sacrificiile făcute de cei mai mulţi vor conta şi chiar că trecutul ar putea fi şters.
In război, mulţi trăiesc amintindu-şi din când in când clipe frumoase din trecut, pentru a putea îndura zi după zi. Multe acţiuni ale oamenilor par a fi independente de război, ca şi cum ar şti că vor trăi şi se vor bucura de pace şi bunăstare. Există o mulţime de gesturi frumoase chiar şi in război şi acestea au o mai importantă semnificaţie decăt in timp de pace chiar şi numai pentru motivul că in timp de pace sunt (ar trebui să fie) atât de fireşti încât aproape nimeni nu le observă, valoarea lor fiind evidentă in momentele de haos, când oroarea e la ordinea zilei.

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

9 sept. 2017

E sub demnitatea mea!

Femei sau bărbaţi, cu toţii ne dorim să avem cu cine împărtăşi bucuriile, alături de cine să trecem hopurile de care mai dăm in viaţă. Ne dorim să iubim şi să fim iubiţi.
Unii îşi doresc să fie cu cineva – cu oricine! – numai pentru a nu mai fi singuri; alţii doresc să aibă pe cineva alături pentru a nu fi nevoiţi să facă ceea ce nu le place; alţii vor să aibă alături pe cineva care să îi trateze regeşte doar aşa, pentru că există…

Am întâlnit o mulţime de oameni (tipologii) de-a lungul timpului. Unii cu suflet atât de bun încât aveam impresia că sunt ireali… Am întâlnit şi ipocriţi care pozau in oameni capabili să-şi dea şi cămaşa de pe ei pentru a-i fi bine altuia dar care nu făceau decât să-şi urmărească anumite interese. Am întâlnit oameni care au fost ajutaţi de o sută de ori şi dacă a o suta unu oară cine i-a ajutat n-a mai putut şi-au declarat duşmania pe faţă, strigând in stânga şi dreapta ce nenorocit e cel care nu i-a ajutat, după ce strigaseră cât de recunoscători sunt ei pentru ajutorul primit, ce suflet minunat au cei care i-au ajutat.

8 sept. 2017

Kedi, adevăraţii sultani ai Istanbulului

Kedi, adevăraţii sultani ai Istanbulului – aşa se termină introducerea la filmul cu şi despre pisicile din Istanbul.

Kedi (2016), e un film documentar turcesc, despre miile de pisici care au devenit un fel de marcă a oraşului Istanbul şi care atrag obiectivele aparatelor de fotografiat ale turiştilor. Pisicile trăiesc acolo, in comuniune cu oamenii, de sute de ani.
Am văzut afişul filmului de ceva timp pe site-ul preferat, dar pentru că pe afiş e un cap de pisică m-am gândit că este vorba despre filmul prezentat de Ella, A Street Cat Named Bob – un film excelent, pe care l-am văzut. Miercuri seara, însă, am fost mai atentă şi am citit titlul: Kedi.

7 sept. 2017

Trei cute verticale

Într-o seară, după ora nouă, merg la cumpărături într-un magazin (mini-market) de cartier deschis non-stop. Mai devreme n-am avut ocazia, dar seara e mai fain, mai puţină lume la casierie şi printre rafturi.

Între altele, vreau banane. Merg la raionul legume-fructe unde dau de ochii de o doamnă care mi s-a părut foarte agitată. O văd cum ia câte un ciorchine de banane, le priveşte, apoi dă cu ele de celelalte, aflate in cutie. Fac cute orizontale pe frunte, de mirare, dar tac. Doamna trece la cutia unde sunt roşii, şi începe să le strângă cu putere – cea care-i pare bună o pune separat, cea care nu-i bună e trântită, cu putere, peste celelalte. Îmi iau bananele şi vreau să le cântăresc. Pe cântar, nişte morcovi. Privesc in jur, să aflu ai cui or fi. In apropiere e numai doamna cea in vârstă... Nici nu apuc să o întreb că se răsteşte: Sunt ai mei! N-am pungă in care să-i pun. Pe suportul pentru pungi din imediata apropiere nu mai erau pungi, dar la doi metri distanţă era plin... Dau să merg să îi aduc o pungă. Ea strigă: Nu! Iar fac cute pe frunte. Să vină băiatul să pună pungi! Doar n-o să tot mergem până acolo pentru pungi! Strigă după un băiat care completa marfa pe rafturi; băiatul vine şi caută pungi într-un dulăpior – nu găseşte, aşa că merge să ia sulul aflat in suportul aflat la vreo doi metri distanţă. Aşa, dragă! zice doamna cu trei cute verticale între sprâncene. Îşi ia morcovii, cântăresc şi eu bananele şi merg la un frigider aflat aproape de suportul pentru pungi care acum era gol... Doamna vine şi ea, şi alege cartofi... Nu sunt pungi! O aud. Băiatu’,  vino să aduci pungi... M-am dus şi i-am adus eu o pungă, din locul unde băiatul tocmai mutase sulul de pungi. Doamna m-a refuzat făcând o grimasă, de parcă i-aş fi oferit peşte stricat.

O fi de la vârstă, o fi de la răutate... N-am de unde şti. A şi zis ceva, dar am dispărut de urgenţă pentru că eram la o expiraţie distanţă să-mi dau drumul la gură (cel mai adesea dau replicile in gând când e vorba despre vârstnici).

Am citit pe undeva că omul la bătrâneţe îşi arată adevărata faţă, când nu mai are nici interesul şi nici forţa de a părea ceea ce nu este...

Sunt tentată să afirm că unii oameni par a fi meniţi să ne strice ziua (sau seara) dar aleg să afirm că unii oameni sunt meniţi să ne educe răbdarea. Ce să zic şi eu?! ☺ Mai ales că am lipsit când s-a împărţit răbdarea.

6 sept. 2017

Obiective culturale in apropiere de Piaţa Sfatului (IV)

Zona Centrului Vechi este un izvor de istorie - cred că nu există clădire veche care să nu aibă ceva interesant de spus despre oamenii care au locuit acolo sau au trecut acele praguri, despre vremurile apuse…
E fascinant să ştiu că Mihai Viteazu a păşit in Casa Sfatului din Braşov, că Vlad Ţepes s-a îndrăgostit de o săsoaică şi a poposit într-o casa de pe… ş.a.m.d.
Primul Palat Czell (stânga-jos)
Mai aproape sau mai departe de Piaţa Sfatului, între multe altele:
La intersecţia Bulevardului Ferdinand (bd. Eroilor azi) cu Şirul Inului (str. Mureşenilor azi), pe locul vechii Porţi a Vămii  (peste drum de Rectorat), se află primul palat Czell, construit in 1901 (e cunoscut ca locul unde a fost “Groapa cu bere”, la subsolul fostului restaurant “Ursu” – proprietar a fost Nicolae Cătănoiu, tatăl poetului Nicholas Catanoy, stabilit in Germania). Palatul are două etaje, turnuri şi basoreliefuri cu îngeri şi sori. I se spunea chiar ”Palatul Soarelui“. Azi, clădirea e destinată locuinţelor şi spaţiilor comerciale. Practic, fraţii Czell nu au ridicat aceste palate pentru a locui in ele, ci pentru a le închiria celor cu dare de mână, ca locuinţe sau ca spaţii de lucru sau comerciale.

Vine ploaia? Miercurea fără cuvinte


Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. 
HAPPY WW!

4 sept. 2017

Un veac de singurătate. Citate favorite

Un veac de singurătate este o carte pe care am citit-o foarte greu, cu muuulţi ani in urmă; n-aş şti să spun de ce mi-a fost greu să o citesc… Poate pentru că sunt puţine dialoguri sau pentru că trecutul, prezentul şi viitorul personajelor se amestecă – pentru mine – într-o încâlceală pe care greu am reuşit s-o desfac. Poate mi-a fost greu să urmăresc din care generaţie era cutare personaj – unele au acelaşi nume, dar sunt din generaţii diferite – sau n-am reuşit să ţin minte care face parte din ce familie.
Sună aiurea afirmaţia “mi-a plăcut foarte mult”? Am ignorat personajele şi plasarea lor in timp şi spaţiu, şi-am urmărit “firul ideilor”.

Fragmente pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Trandafirul Alb

Autor foto monument: Gryffindor
Trandafirul Alb a fost un grup de rezistenţă non-violent format din studenţi şi un profesor de la Universitatea din Munchen, care se opunea regimului nazist din Germania. Activitatea grupului a început la Munchen, in 27 iunie 1942, cu lozinci scrise pe ziduri şi manifeste anonime împărţite la început numai in oraş, prin care cereau populaţiei opoziţie activă împotriva regimului. In primul manifest scris şi multiplicat, împrastiat mai apoi şi in alte zone, au denunţat crimele regimului nazist şi opresiunea. In al doilea manifest pe care l-au scris şi multiplicat au denunţat in mod deschis persecuţia şi uciderea in masă a cetăţenilor evrei. Populaţia – in cea mai mare parte – nega că aşa ceva s-ar putea întâmpla.

Membrii de bază ai grupului Trandafirul Alb, studenţii Sophie şi Hans Scholl, Christoph Probst, Willi Graf şi Alexander Schmorell, au fost crescuţi in familii înstărite, de părinţi cu vederi liberale şi gânditori independenţi. Profesorul Kurt Huber (n. 24.10.1893 - d. 13.07.1943), care se alăturase tinerilor, executat ceva mai târziu, n-a trăit nici el in sărăcie.
In momentul arestării grupul era pregătit să stabilească unele contacte cu alte grupuri de rezistenţă germane.

3 sept. 2017

Contele de Braşov

ceva de genul era
costumul "Contelui"
In tinereţe, când băteam oraşul in toate direcţiile şi ştiam cam tot ce mişcă, am întâlnit un bărbat aflat cam la a doua tinereţe şi care duminica ieşea “in oraş” – in special in Poiana Braşov – îmbrăcat in haine “de epocă”. Purta joben, mănuşi albe, baston negru, lucios, cu măciulie sidefată. Cei care îl ştiau – mai mult sau mai puţin – îl numeau “Contele” – avea şi o pelerină neagră, cu căptuşeală roşie (probabil că luase costumul de la vreun teatru – n-am aflat vreodată). Era un om simpatic.

Câţiva dintre amicii de atunci au vrut neapărat să mi-l prezinte şi mie – mi l-au prezentat ca pe o ciudăţenie şi făceau glume pe seama lui, iar omul nu-şi dădea seama (sau ignora faptul), fiind foarte amabil cu ei, foarte politicos – aşa cum îi stă bine unui aristocrat. M-am bucurat când mi-am convins amicii să înceteze cu glumele proaste măcar cât timp sunt eu de faţă, dacă mai mult nu-i ducea mintea. Mă durea sufletul pentru el – îmi amintesc de el, din când in când, cu simpatie şi chiar drag, dar nu l-am mai întâlnit de pe la începutul anilor 1990.

2 sept. 2017

Legenda Gardienilor: Bufniţele din Ga’Hoole

Legend of the Guardians: The Owls of Ga’Hoole (2010) e un film de animaţie (americano-australian) cu şi despre bufniţe, despre curaj şi solidaritate. Am aflat că există urmărind un scurt videoclip postat de Suzana cu ceva timp in urmă. Mi-au plăcut atât de mult secvenţele încât am vrut să aflu mai multe şi am descoperit filmul.

Cu această poveste (adaptată după  seria de benzi desenate a autoarei Kathryn Lasky) Zack Snyder îşi face debutul la categoria filmelor de animaţie. O mulţime de oameni (artişti, tehnicieni etc.) au lucrat timp de trei ani pentru acest film. Mi-a plăcut foarte-foarte mult! E captivant şi, cumva, magic – se pune că-mi plac bufniţele foarte mult? Chiar şi in desene animate. Oricum, e bine realizat şi personajele au trăsături aproape umane.

1 sept. 2017

Funcţia pe primul loc

Meseria e brăţară de aur...

Îmi povestea o doamnă cum îşi ajuta copilul când acesta era la şcoală… A solicitat directorului şcolii să-i înscrie copilul in clasa unde erau… cei mai buni. Şi directorul, in schimbul a… zice da. Asta se întâmpla acum vreo 40 de ani, dar nu cred că s-au schimbat prea mult lucrurile. Mă întrebam: cum ştia directorul, când înscria copiii in clasa întâia, că in clasa cutare erau dintre cei… “bine pregătiţi”? Apoi mi-a căzut fisa (doar am trăit şi eu iepoca): părinţii copiilor erau bine pregătiţi: secretari de partid, şefi de magazine, directori de fabrici ş.a.m.d. Nici bine nu-mi căzuse fisa că doamna îmi spune: “Dar ştii ce copii erau in clasa aceea? Numai...” Mă ia gura pe dinainte şi zic: “Nu mi se pare deloc corect că se întâmpla şi se mai întâmplă aşa…”. Nici bine nu termin să zic, că fac ochii mari; şi ea făcuse ochii mari, dar a schimbat subiectul – nici eu nu am insistat.

31 aug. 2017

Salvaţi copacii!

Cineva stă astăzi la umbră pentru că altcineva a plantat cândva un copac.
(Warren Buffett)

Când îi aud pe politicieni vorbind despre “zone verzi”, “plantare de copaci”, “diminuarea poluării” etc. am senzaţia că urmaresc o comedie de prost gust…

Aproape toată lumea ştie: când trebuie să obţii ceva de la autorităţile româneşti (indiferent care!) trebuie să mergi cu un teanc de hârtii şi, de regulă, cu un dosar (plic sau cu şină, de la caz la caz). Azi, când se laudă că au cheltuit milioane de euro pentru programe in care au înregistrat, probabil, şi… bolile copilăriei!

De-ar fi birocraţia redusă poate că ar fi cărţile mai ieftine… Aţi văzut vreodată mormanele de dosare, de hârtii şi hârtiuţe care aproape ca îi sufocă pe funcţionari in birourile lor cel mai adesea minuscule?!

29 aug. 2017

(ne)Înţelegeri între şmecherii lumii

La Summit-ul G20* din acest an (7-8 iulie), in Hamburg de data aceasta, marile puteri nu au ajuns la un acord cu privire la încălzirea globală! Măi, să fie! S-a rezolvat cu sărăcia – şi foametea in lume – şi acum cea mai mare problemă e încălzirea globală. Prin anii 1970 se adunau pentru a ajunge la anumite acorduri cu privire la răcirea globală… In fine..

Nu se pot pune de acord asupra utilizării sintagmei “combustibili fosili”!
Statele Unite asigură că vor “lucra strâns cu alţi parteneri pentru a-i ajuta să aibă acces şi să utilizeze combustibili fosili in mod mai curat şi mai eficient”. Ceilalţi lideri, cică, se tem că orice menţiune a combustibililor fosili ar putea fi interpretată ca o aprobare mascată a politicii de la Washington… Hm. Dacă e in regulă utilizarea combustibililor fosili de ce s-ar teme să amintească ideea? Se tem că cetăţenii statelor lor vor fi nemulţumiţi de ideea care vine din S.U.A. sau că ar fi nevoie de ceva războaie pentru a ajuta pe alţii să utilizeze mai eficient aceşti combustibili? N-ar fi de acord organizaţiile ecologiste? Sau e un fel de “n-am de lucru şi hai să-mi fac”? Poate pentru că americanii doresc să exploateze aceste resurse prin fracturare hidraulică?

28 aug. 2017

De prin spital

Despre spitalele “de stat”… numai de bine. Faza cu cipicii obligatorii am descris-o…
In vara aceasta am avut şi alte surprize – un fel de a spune. A fost o săptămâna când am mers zilnic la spital, la cineva. Am cumpărat o pereche de cipici şi îi arătam cerberilor de la intrare de câte ori treceam pe lângă ei. “Dar să-i puneţi, nu doar să mi-i arătaţi” – mi-a zis unul într-o zi. “Desigur! Imediat ce spitalul va fi steril şi absolut toţi cei care vin de afară vor purta” – i-am răspuns. Apoi au început să mă recunoască şi nu mă mai întrebau de cipici. Poate că ar fi trebui să port, să nu infectez străzile (exagerez, desigur).
*
Într-un salon al secţiei de ortopedie oamenii erau – cei mai mulţi – imobilizaţi in pat, cu picioarele frânte sau mai ştiu eu ce… Cei mai mulţi foloseau scutece sau ploscă şi mirosurile erau, uneori, greu de suportat, dar se aerisea repede.

Curăţenia, însă… Hm. In salon, chiuveta mică, din porţelan alb, avea tentă de gri. Fiica unei paciente a cumpărat detergent şi un burete pentru a fi spălată chiuveta. A spălat-o cineva? Desigur: eu, după vreo două zile, când mi-am dat seama că nu s-a deranjat să o facă cineva plătit şi pentru asta.

Recipientul pentru gunoi – o găleată de la vopsea lavabilă cu pungă in ea – era plin sâmbătă; până luni… a dat pe afară.

27 aug. 2017

Red Dog, câinele comunitar

Red Dog este un film cu şi despre un câine din Australia, care s-a născut cândva in anul 1971 şi a murit in 21 noiembrie 1979; se presupune că s-a născut in oraşul Paraburdoo şi a devenit cunoscut datorită călătoriilor sale prin regiunea Pilbara din Australia de Vest, in căutarea stăpânului (s-a presupus) 
Are o statuie in oraşul Dampier şi o placă memorială. A fost făcut membru al clubului Dampier Salts Sport and Social şi al Uniunii Muncitorilor din Transporturi. Despre banca New South Wales se spune că l-ar fi folosit ca mascotă. Un club auto din Pilbara (de maşini 4x4) se numeşte “Red Dog”, in onoarea acestui câine.

26 aug. 2017

Prima stewardesă româncă: Viorica Elena Huţan

In 1930 Ellen Church (22 septembrie 1904 - 22 august 1965) a devenit prima stewardesă din lume. Viorica Elena este prima stewardesă româncă - are prima diplomă acordată unei românce, de foruri internaţionale, la Bruxelles.

Viorica Elena Huţan s-a născut în 26 august 1923, în Gura Humorului, judeţul Suceava. Este sora aviatoarei din Escadrila Albă (al doilea război mondial), Stela Huţan-Palade (14/27 martie 1921 - 15 august 2010).

A terminat liceul in 1938, la Cernăuţi, iar in 1940, după alipirea Bucovinei de Nord la U.R.S.S., familia se refugiază la Bucureşti. In 1941, pentru a-şi ajuta financiar familia, se angajează ca secretară la Şcoala de Zbor fără Motor CFR (secretară de pistă la şcoala de planoare), unde şi zboară prima dată. Un an mai târziu se angajeaază la Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (Comandamentul Tineretului Aviatic). După ce războiul se termină (comandamentul se desfiinţează), se înfiinţează şi in România prima şcoală de stewardese. Între altele, deoarece cunoştea mai multe limbi străine (rusa, engleza, franceza, germana) şi avea un aspect fizic plăcut i se propune să se înscrie. In 21 aprilie 1955 susţine examenul şi devine prima stewardesă cu diplomă din România. La vârsta de 32 de ani începe să activeze ca însoţitoare de bord, la TAROM (1955 - 1974). Timp de 20 de de ani (mii de ore de zbor) a inspirat siguranţă pasagerilor. A parcurs, printre nori, opt milioane de kilometri (Europa, China, Vietnam, India, Pakistan, Liban, Katar, Israel, Arabia Saudita, Japonia, Siberia, Thailanda, Hawai, Mexic sau America) a avut parte şi de peripeţii - unele sunt povestite de aviatoarea-scriitoare Elena Şenchea-Popescu in cartea sa Oameni ai înălţimilor senine, Editura Militară, 1980; despre altele aminteşte chiar doamna, într-un interviu publicat de Editura Mateescu (http://edituramateescu.ro/2010/09/povestea-vietii-primei-stewardese-romance/). 

25 aug. 2017

In viteza tinereţii

Când suntem tineri suntem, într-o anumită măsură, egoişti. Trecem prin viaţă fluierând şi nu avem timp – poate nici nu ne trece prin minte – să privim in jurul nostru la cei care, poate, se află in ultima sută de zile a vieţii lor.

Când suntem foarte tineri nu avem idee ce înseamnă să plătim impozite, să avem grijă ca rafturile frigiderului şi cămării să fie încărcate cu de-ale gurii şi să avem mâncare pe masă de trei ori pe zi, şi multe altele ne sunt străine. Când suntem tineri unii ne pierdem repede răbdarea când vrem să cumpărăm ceva şi in faţa noastră este o persoană vârstincă şi care nu se poate hotărî ce fel de ciocolată să cumpere – nu se poate apleca spre vitrină să vadă ce scrie pe fiecare şi nici nu vede bine…
La trecerile pentru pietoni sunt şoferi care-şi pierd răbdarea când trebuie să stea pentru ca un vârstnic să traverseze mergând cu viteza melcului, poate şi trăgând după el un cărucior de piaţă încărcat… Ei nu se mai grăbesc, dar tinerii par foarte grăbiţi să ajungă… Unde? Undeva.

24 aug. 2017

Soarta copiilor lupului

Sărăcie, ruine, foamete, boli, copii orfani - Europa, la finalul Celui De-al Doilea Război Mondial… Fiecare război lasă in urmă copii orfani, părinţi distruşi de pierderea copiilor, oameni schilodiţi fizic şi sufleteşte. Al doilea război mondial mai e numit şi “războiul cel mare” – poate pentru că a cuprins întreaga lume, poate pentru că au murit milioane de oameni… Războaiele de azi nu-s nici ele prea mici şi lasă in urma lor prăpăd, oameni dezrădăcinaţi, copii orfani…

Filmul “Copii lupului” (Wolfskinder, 2013) este unul destul de greu de văzut; pentru mine aşa a fost, dar am vrut să ştiu la ce se referă titlul. E un fragment de istorie germana despre care nu auzisem până la acest film. Recunosc, am fost tentată de titlu, gândindu-mă că e cu lupi, ceva… E despre orfanii războiului, copii cărora natura le-a oferit un cămin. E fără milă natura, pe unii dintre copii lăsându-i să moară, dar oferindu-le tuturor o rază de speranţă, pentru un timp, cel puţin vara. 

22 aug. 2017

Gunoiul cel de toate zilele

Pentru a “salva” planeta se recomandă reciclarea. De acord. Pentru a recicla mai uşor guvernele au impus, prin lege, “colectarea selectivă”: plastic la plastic, hârtie la hârtie, sticlă la sticlă, deşeuri menajere la deşeuri menajere etc.. Asta înseamnă cel puţin patru recipiente plasate in toate cartierele oraşelor dar şi la nivel de sate şi comune. In multe localităţi au fost deja plasate – firmele producătoare şi-au încasat sumele (contractele fiind încheiate cu statul, evident) şi şi-au văzut de cheltuirea profitului. Pentru cei care nu respectă dispoziţiile sunt prevăzute şi ceva amenzi. Doar că legea nu prea poate fi aplicată. De fapt, n-are sens să amendez cetăţenii pentru că nu aruncă selectiv deoarece muncitorii de la salubritate descarcă in aceeaşi maşina (care macină gunoi) toate containerele şi tomberoanele ce le ies in cale şi le deşartă la baza aceluiaşi munte de gunoi (deloc selecţionat). Pentru o colectare selectivă ar trebui cel puţin patru autospeciale de gunoi. Până azi nu am văzut patru maşini diferite, dar am auzit despre poliţai comunitari care au amendat pe unii dintre cei care adunau plastic din containere...

21 aug. 2017

Democraţia şi liftul cu cartelă

Unii sunt cu democraţia-n gura şi la piaţă şi la wc-ul public dar când s-o pună in practică…
Democraţia prost înţeleasă poate duce la dezastru.

Pe scurt, democraţie înseamnă puterea poporului. Printre altele, in democraţie sunt respectate drepturile omului şi hotărârile importante se iau prin vot, majoritatea având, practic, câştig de cauză. Această majoritate care hotărăşte e, cumva, un minus al democraţiei pentru că mult nu înseamnă şi bun…

Asta, la nivel macro, să zic aşa. La nivel micro, in hotărârile care se iau in asociaţiile de proprietari, de exemplu, se merge tot pe ideea majorităţii. Majoritatea poate hotărî, dar nu cu încălcarea principiilor democratice, adică, cine nu votează cum vrea majoritatea nu poate fi sancţionat şi nu i se pot interzice drepturile doar pentru că face parte dintr-o minoritate. Şi iată că am ajuns la liftul cu cartelă…

20 aug. 2017

Primul western de Oscar – Cimarron

Cimarron (1931), in regia lui Wesley Ruggles, e primul western de Oscar. A primit trei premii Oscar: pentru cel mai bun scenariu adaptat, pentru cele mai bune decoruri, pentru cel mai bun film şi a fost nominalizat pentru alte câteva premii Oscar. Următorul western care a atins performanţa de Oscar pentru cel mai bun film a fost Dansând cu lupii (1990), in regia lui Kevin Costner (debut regizoral); tot el şi in rolul principal.

In rolurile principale din Cimarron sunt actori despre care abia cu această ocazie am aflat: Richard Dix, Irene Dunne, Estelle Taylor şi Roscoe Ates (poate că i-am mai văzut prin filme dar nu le-am ştiut numele – preocuparea de a şti numele actorilor din filmele pe care le văd prezintă interes pentru mine foarte rar). Mi se pare tare ciudată interpretarea actorilor! Obişnuită cu ceea ce văd in ultimii ani mi se par ciudaţi (prea teatrali) chiar şi actorii pe care i-am văzut in filme realizate in anii ‘970-‘980…

Filmul Cimarron este adaptarea romanului omonim scris de Edna Ferber şi publicat in anul 1929. Titlul, Cimarron, derivă din denumirea Teritoriul Cimarron, “Ţara Nimănui”, o zonă situata in Vest şi Vestul Mijlociu din Statele Unite ale Americii, unde îşi aveau teritoriile indigenii americani precum triburile Cherokee şi Sioux. Aceste teritorii au fost declarate libere la a fi ocupate şi a început “Goana după pământ” – a fost la propriu o goană, la început: doritorii se aliniau (călare, in căruţe, pe jos) şi se dădea startul; alergau toţi şi îşi ocupau o suprafaţă de teren pe care o marcau trăgând dâre in praf, sau in alte moduri, şi devenea a lor.
Filmul e puţin diferit de roman - din ceea ce am înţeles - inclusiv referitor la perioada istorică şi localizarea acţiunii.

19 aug. 2017

Hatufim, un serial despre prizonieri de război

V-a plăcut serialul Homeland? Poate e cazul să vedeţi serialul care l-a inspirat: Hatufim (Prisoners of War: 2009-2012), producţie israeliană.

După ce am văzut trei seriale israliene: Kfulim - False Flag (Steag Fals*), Fauda (Haos, in arabă) şi Hatufim - Prisoners of War (Prizonieri de Război, regizat de Gideon Raff) mă declar fan al filmelor de gen produse de israelieni. Toate cele trei seriale amintite sunt genul “thriller, dramă”, şi fiecare se referă la lupta dintre israelieni şi arabi.

E drept, filmele americane sunt mai strălucitoare, mai spectaculoase dar şi mai… propagandistice in prea multe puncte. Homeland – un serial care mi-a plăcut foarte mult – e bun, dar “modelul” care l-a inspirat e şi mai bun – din punctul meu de vedere. Americanii au făcut un serial bun, dar nu au putut scăpa de obsesia lor cu “lupta împotriva terorismului” (spre sfârşit, parcă-parcă, au lăsat-o mai moale).

18 aug. 2017

Furăciosul funcţionar corupt

Se întreba cineva – cu voce tare – de ce continuă să fure un funcţionar care deja a reuşit să se îmbogăţească. Întrebarea m-a uimit, pentru că răspunsul e logic: dacă se opreşte din furat (a se înţelege trafic de influenţă, luare de mită etc.) nu va mai putea să-şi întreţină ceea ce a obţinut prin mijloace necinstite: vile, case de vacanţă, yahturi, abonamente pentru diverse, copiii la şcoli străine ş.a.m.d.. Pe scurt: nu-şi va putea menţine stilul de viaţă pentru că astfel de oameni nu sunt capabili să realizeze ceva prin muncă. Furăciosul se pricepe numai la a lua de-a gata, nu se pricepe să învârtă afaceri cinstite.

8 iun. 2017

Mă las de fumat

Actualizare 18 august 2017
In comentarii se regăsesc unele metode pentru "lăsatul de fumat". :) 
Felicitări tuturor celor care au reuşit să renunţe la fumat. Mie nu mi-a reuşit, de data aceasta. Am reuşit doar să trec de la ţigara "normală" la cea electronică, dar greu deşi in 2014 trecerea a fost uşoară (şi m-a ţinut până in 2016). Ideea nu e de a schimba ţigara "normală" cu cea electronică pentru că - se spune - nici cea electronică nu e sănătoasă. Ţigara electronică trebuie să fie doar "faza de tranziţie" spre renunţare. .
Succes tuturor celor care au această dorinţă de a renunţa la fumat! 

In februarie anul acesta s-au implinit 31 de ani de cand fumez. E cazul sa renunt. E drept, in 2014 si 2015 am fumat tigara electronica – a fost satisfacatoare până cand n-a mai fost si, incet-incet, am dat-o iar pe tigara “normala” – si m-am cam saturat. Partea rea este ca, se pare, nu pot renunta la nicotina daca pastrez rutina zilnica. Profit de aceasta perioada de aparenta acalmie – dupa o lunga perioada de stres continuu – si ma “ascund” departe de computer, de citit, de conversatii de… tot ceea ce fac in mod firesc zi de zi.

Lăsatul de fumat e motivul pentru care nu voi mai aparea un timp online nici pe blog, nici pe FB si nici prin alte parti. M-am saturat sa simt nevoia de tutun cand mi-e lumea mai draga (sau mai puţin draga); m-am saturat sa-mi miroasa parul si hainele a tutun; m-am saturat sa miroasa camera a tutun… M-am plictisit de aceasta dependenta. Imi propun sa reusesc. E a doua mea incercare de a renunta la tutun. Prima data cand am incercat am rezistat fara tutun… trei zile.

Nu vreau sa renunt pentru a nu mai arde bani, nu ma simt rau, nu “trebuie” sa renunt pentru a-mi “recastiga” sanatatea, dar vreau sa renunt pentru a nu o pierde – 31 de ani de fumat cred ca sunt suficienti. Practic, aleg sa renunt pentru ca m-am plictisit. Ar trebui sa fie usor… dar stiu ca nu e, pentru ca nu-mi doresc cu adevarat, nu simt nevoia sa renunt ci doar sunt… plictisita de tutun, sunt plictisita de a avea “grija” sa nu raman fara tigari, plictisita sa tot ronţăi frunze de patrunjel pentru a “echilibra” vitamina C pe care nicotina o “consuma” – vitamina care, oricum, nu e produsa de organism – si nici nu vreau ca nivelul de fier din sange sa fie mai mult decat e necesar si sa ajung sa am fel si fel de probleme. M-am plictisit sa dau marunt din buze atunci cand sunt copii de faţă (pentru ca n-am fumat in prezenţa copiilor decat o data sau de doua ori in toti acesti 31 de ani, dar ei au fost prezenti adesea si mie-mi ardea buza dupa o tigara si nu ma puteam concentra la ceea ce aveam de facut). In plus, dependenta de tutun – ca orice dependenta – e obositoare si mare consumatoare de resurse materiale si nu numai…

Absenta online de până acum a fost cauzata de altele, de multe altele care m-au si condus, intr-un fel, spre aceasta dorinta de a renunta la tutun.

De ce scriu despre asta? Pentru ca, intr-un fel, a declara public ceva e ca un angajament; apoi… e o explicaţie pentru absenţă.

Sa ne revedem cu bine! Zile fericite tuturor!

Pentru prieteni
Va rog sa ma iertati ca nu voi reusi sa citesc ceea ce veti scrie si ca (deocamdata) nu va intorc vizitele celor care ati trecut pe aici, dar voi recupera cand voi reveni, chiar de va fi peste o luna, chiar de va fi peste trei luni. Va multumesc. 
Cu drag, 

5 iun. 2017

Despre sănatate altfel. Citate favorite

Ne este imposibil să învăţăm ceva fără ca trupul nostru să ne ajute.
(Schwaller de Lubicz*, Templul din om).

Acela care nu are încredere in ceea ce este viu, sau care a pierdut această incredere, devine o pradă facilă pentru frica de viaţă, fapt care generează atitudinea dictatorială. Ceea ce este viu este autentic in sine, dar dacă cumva nu i se permite să trăiască profund, el devine o caricatură. Atunci când viaţa este caricatură, ea nu poate să creeze decât teroarea. Iată de ce trăirea plenară a vieţii poate alunga teroarea. (Wilhelm Reich)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

1 iun. 2017

Ora 3 dimineaţa – 3 AM

Când ceasul se apropie de ora 3 AM ceva ciudat se întâmplă in jurul nostru. Vălul dintre cei vii şi cei morţi devine mai subţire, permiţând trecerea liberă între cele două dimensiuni. Demonii, fantomele, creaturile interdimensionale se strecoară in lumea celor vii, creând haos şi chinuind oamenii care dorm...

Xavier Remington, fondator şi preşedinte al ”Mystic Investigations” declară: Legenda spune că atunci când te trezeşti exact la ora 3 AM, fără vreun motiv anume, într-o stare de teroare, diavolul ţi-a făcut o vizită, la propriu sau in vis.

Cu ocazia unei ediţii Miercurea fără cuvinte am fotografiat doi melci, iar titlul postării a fost Dimineaţa devreme sau noaptea târziu? 3 a.m (aproximativ ora la care am fotografiat melcii - nu m-am trezit atunci, ci nu dormeam). Cineva care a văzut postarea m-a informat că ora 3 dimineaţa este considerată oră... demonică. Şi mi-a adus câteva argumente. Ok! Mi-am zis să caut ceva informaţii – nu pentru că aş crede că ora trei dimineaţa e demonică, ci pentru că e o nouă superstiţie despre care aud. E o credinţă, perfect! N-am nimic de obiectat, dar am vrut să aflu ce stă la baza acestei credinţe. Această postare este şi un răspuns pentru persoana in cauză.

31 mai 2017

Pe lângă flori şi iarbă. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. Regulamentul e scris pe blogul Miercurea fară cuvinte.
Provocarea pentru azi: maci, flori de câmp, iarba verde de acasă.
HAPPY WW!

Omul beat şi mijloacele de transport in comun

Atunci când spui despre cineva “e beat”, faci o constatare; atunci când spui “e beţiv”, e o judecată - încerc să mă feresc de judecăţi. Mulţi oameni se îmbată ocazional - poate nu rezistă la băutură, nu ştiu cât alcool poate procesa ficatul lor, poate sunt foarte bine dispuşi şi chiar o cantitate mică de alcool îi ameţeşte… Din acest motiv sunt cazuri in care am intervenit in ajutorul unor oameni beţi întâlniţi pe te miri unde. Nu scriu rândurile următoare pentru a mă lăuda, ci in speranţa că vor fi mai mulţi aceia care nu vor trece indiferenţi pe lângă aceşti ameţiţi… Bineînţeles, există cazuri şi cazuri! In unele situaţii e bine să stai deoparte şi să chemi… autorităţile.

Se zice că de oamenii beţi nici pe Isus nu-l interesează. Aşa o fi… Mie mi-e milă de ei. Cei mai mulţi sunt aşteptaţi acasă de cineva… Mulţi fac şi scandal pe la casele lor… şi, poate, cei de acolo nu-i mai aşteaptă dar asta nu-i problema mea. Pentru unii e o întâmplare că s-au îmbătat, pentru alţii e un obicei… Nu ştiu pentru care e întâmplare şi pentru care obicei, şi nici nu contează, din punctul meu de vedere.

30 mai 2017

Despre libertate - citate

Dacă eşti gata să sacrifici puţin din libertatea ta pentru a te simţi în siguranţă, tu nu meriţi nici una, nici alta. (Thomas Jefferson)

Neamu’ prost

Luni noaptea veneam acasă de prin oraş. Ne întâlnim cu o vecină care-şi plimba câinele. Salut-salut…
- La iarna ce-ţi mai iei pe tine?! mă ia la rost vecina, cu ton mult prea ridicat pentru acea ora din noapte, când observă că am pe mine o haină destul de groasă.
- Dar ţie nu ţi-e frig? o întreb la rândul meu, văzând-o într-o rochie fără mâneci şi cu sandale – pe la prânz temperatura a fost de vreo 22 de grade, resimţindu-se chiar mai mare, dar la acel moment era răcoare bine - pentru mine. Nu mi-ar fi dat prin minte s-o întreb dar a sărit întrebarea când am auzit-o pe a ei.
- Puţin, da, dar e sfârşitul lui mai! răspunde.

Îmi tot spun că nu mai există ceva care să mă lase fără replică şi mereu se găseşte cineva să mă contrazică. Logica unora nu-şi face loc in mintea mea oricât de mult mi-aş dori să-i înţeleg. Dacă-s minus 30 de grade in luna lui cuptor ar trebui să port maieu doar pentru că in calendar iulie e lună de vară?

Frig, cald, îmbrăcat subţire iarna sau îmbrăcat gros vara nu înţeleg de ce-i pasă cuiva cum se îmbracă altul. Când omul vrea să-şi poarte paltonul vara, la temperatură de 30 de grade la umbră, mă gândesc că n-o fi ceva in regulă cu el - sau doar vrea să se distreze pe seama celor care-l văd sau îl duce la curăţat  - dar nu mă apuc să întreb un necunoscut de ce o face… sau – mai rău – să râd de el.
Să te îmbraci “de toamna” într-o zi rece de vară mi se pare de bun simţ dacă vrei să nu răceşti.
citat despre moda

29 mai 2017

Cadoul şi gândul. Citate favorite

Cadourile se ofera din suflet
Cadourile făcute fără bucurie – nu din inima curată – nu aduc vreun folos real, deoarece, odată cu el, atunci când e firesc, se dă încă ceva, nevăzut, incomparabil mai preţios decât însuşi cadoul – şi anume gândul care-l însoţeşte, adevăratul aducător de prosperitate sau nenorocire. Chiar şi cel mai neînsemnat dar bănesc (in raport cu posibilităţile) făcut însă cu bucurie, cu îndemnul sincer de a veni in ajutorul celui împovărat, îl înfăşoară pe acesta in elementul mental ca şi cu o învelitoare magică. Un asemenea dar, nu numai că a înlăturat lipsa materială pentru moment, dar i-a şi insuflat ceva, incomparabil mai preţios: l-a dăruit pe omul nevoiaş cu forţa spirituală, i-a întărit dorinţa de a prinde puteri, cu care să înlăture sărăcia şi atârnarea de altul.

Pe când omul care dăruieşte in silă sau din datorie, fără bucuria de a dărui, fără simpatie şi iubire pentru aproapele, acela poate să uşureze lipsa materială pentru o clipă, dar dania care nu e însoţită de “O bucurie adâncă şi de bune intenţii”, e stearpă pentru suflet. Darul făcut numai sub presiunea opiniei publice, cu zgârcenie, are o influenţă mentală nefastă asupra primitorului, acţiunea rea “care prin ricoşare se întoarce asupra dătătorului, conştiinţa darului silit neînsufleţindu-i omului mulţumire deplină, ci exact contrariul (Prentice Mulford).
(In Prefaţă la In zarea nemuririi, de Prentice Mulford, Ed. Lotus, Bucureşti, 1992; traducere şi prefaţă: Alexandru E. Russu-Bahmut)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

23 mai 2017

Bună, vecine!

- Bună, vecine! Ce cauţi in baia mea?
- Aaaa… Ăăăăă…. Ooooo…. Oh. Trebuia schimbat sifonul de scurgere.

Cât de bine au fost construite unele imobile de locuit, trecerea timpului îşi lasă amprenta dar puţini sunt cei cărora pare să le pese. Aproape pe toţi i-a interesat la un moment dat să-şi pună gresie şi faianţă in baie, bucătarie, holuri şi chiar in dormitoare.

E frumos - şi firesc - să îţi aranjezi casa, să fie cum îţi place ţie nu cum i-a plăcut proiectantului, insă cred că există unele limite. Unii au dărmat pereţi pentru a face din doua camere una; alţii au spart zidurile bucătăriilor pentru a le “deschide” spre restul casei. S-au modificat instalaţii sanitare şi electrice, s-au schimbat uşile de la casă şi de la camere… S-au lărgit camerele cu balconul şi s-au montat uşi şi ferestre termopan.

S-au montat centrale termice şi au fost găurite zidurile, pentru ţevăraie şi aerisire; s-au găurit pereţii blocurilor pentru firele de telefon, internet, televiziune – apoi s-au spart din nou, pentru a pune un fir pentru toate trei şi mai apoi iar s-au spart, pentru că unii voiau o firma de profil alţii altele…
Comercianţii au modificat configuraţia parterului, au dărâmat ziduri (nu dintre cele de rezistenţă, zic ei, dar chiar şi aşa, rezistenţa clădirii se slăbeşte şi numai prin vibraţiile produse de utilajele şi uneltele folosite pentru aceste modificări), au găurit zidurile rămase, au montat cabluri fel de fel…

22 mai 2017

Tu râzi! Citate favorite

In nuvela Tu râzi!, domnul Anselmo este un bărbat in vârstă de 56 de ani, funcţionar cu salariu neîndestulator, aproape chel, cu o nevastă geloasă care se crede grav bolnavă şi având de crescut pe cele cinci nepoţele lăsate orfane de fiul său abia decedat şi de nora care a fugit cu un bun prieten al soţului ei. Acest domn Anselmo râdea in somn aproape in fiecare noapte şi nevasta îl trezea trăgând de el, enervată şi geloasă, neştiind de ce râde, dar imaginându-şi fel de fel şi necrezându-şi soţul care o asigura că nu visează nimic, că nu ştie de ce râde, pentru că viaţa nu-i oferea nimic amuzant. In final, domnul Anselmo s-a dus la un tânăr medic specialist in boli nervoase, pe care încerca să-l convingă că el nu visează.
- Ei nu, credeţi-ma! Aşa vi se pare […] In realitate dumneavoastră visaţi. In mod sigur. Numai că nu păstraţi amintirea viselor, pentru că aveţi un somn greu. In mod normal ne amintim numai visele pe care le avem atunci când valurile somnului, ca să spun aşa, s-au mai rărit întru-câtva. […]
- Ce ticăloşie! lăsă atunci să-i scape domnul Anselmo. Vreau să spun, domnule doctor, ce ticăloşie să fii vesel doar in vis, şi să nu poţi şti! Pentru că, vă jur, nu ştiu absolut nimic! Nevastă-mea mă scutură, strigă Tu râzi!, iar eu rămân năucit uitându-mă la ea, pentru că nu ştiu nici că am râs, nici de ce am râs.

17 mai 2017

Dimineaţa devreme sau noaptea târziu? 3 am. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmenşi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. Regulamentul e scris pe blogul lui Călin.
Provocarea pentru azi: Dimineaţa devreme
HAPPY WW!

16 mai 2017

Şcoli sau închisori?

Catedrale şi biserici, pare a fi răspunsul. Nu afirm că ar fi rău, dar pare că nu-i suficient, in sensul de a mări numărul celor care merg la şcoală mai mult de zece clase şi de a micşora numărul celor care ajung la închisoare. Nici prea multe locuri de muncă nu asigură bisericile...

Sunt necesare şi şcolile şi spitalele şi închisorile – şi in toate să existe decenţă. Pentru mai puţine închisori e nevoie de un nivel de trai mai ridicat; numărul şcolilor e irelevant dacă mulţi copii nu vor beneficia de educaţie aşa cum “scrie la carte”.

Învăţământul o fi, teoretic, gratuit dar părinţii sunt obligaţi să cheltuiască o căruţă de bani – pe care, foarte mulţi, nu-i au. Învăţământul obligatoriu de zece clase e aproape inutil cuiva care nu îşi permite să cumpere ceea ce-i este necesar in anii de studii - uneori, profesorii dau “note de trecere” in virtutea obligativităţii celor zece clase (nu mi se pare incorect in cazul celor cu posibilităţi materiale reduse, deşi…). In plus, inegalitatea financiară între oameni afectează pe copiii ai căror părinţi nu au bani să le cumpere nu doar haine dar nici rechizite. Când manualele gratuite nu ajung pentru toţi elevii ghici cine le primeste pe cele gratuite? Copiii ai caror părinţi sunt săraci nu au nici condiţii de a învăţa, acasă, plus ca au şi multe alte probleme. Şi acesti copii săraci îşi doresc lucruri, îşi doresc să înveţe – cei mai mulţi – dar şansele lor de a-şi îndeplini dorinţele tind spre zero.

15 mai 2017

Imaginea contradicţiei. Citate favorite

Pentru că am vrut să păstrez contextul fragmentul este unul lung dar citatele dedicate jocului sunt scrise cu litere îngroşate.
*
Spiritul omenesc transformă într-o contradicţie opoziţia activă, creatoare, pe care o observă in natură şi in om. El nu poate sesiza paritatea decât prin disparitate; nu poate percepe uniunea decât prin separaţie. Inteligenţei omeneşti îi este deci proprie imaginea contradicţiei.

Însă omul ridică această imagine la rangul de expresie ultimă a realităţii. Omul, fiinţă complexă, “adoră varietatea”. El caută separaţia şi admite cu greutate faptul că tensiunea dintre două elemente poate duce la uniune constructivă, nu la ură, la luptă şi la distrugere. El îşi reprezintă complementaritatea ca aservirea unei părţi către cealaltă.

14 mai 2017

Lotus. Reflexii in oglindă

In buddhism, lotusul simbolizează puritatea, fidelitatea, creativitatea şi iluminarea.
In Cambodgia, florile de lotus cresc sălbatic dar sunt şi cultivate. Floarea este utilizată in general pentru a decora locuinţele şi ca ofrande, dar şi in consumul alimentar – totul e comestibil la această plantă; tulpinile lungi pot fi folosite in salate şi mâncăruri de legume; rădăcinile pot fi consumate dar trebuie bine fierte pentru îndepartarea eventualilor dăunatori; seminţele seamăna cu cele ale stejarului şi pot fi consumate crude, după ce sunt scoase din coaja – la gust seamănă cu nuca.

Parfum de personaje. Moarte pe Nil.

N-am citit romanul, am văzut filmul. Am văzut şi ecranizarea din 1978, cu Peter Ustinov in rolul lui Poirot, şi episodul din serialul Poirot (1989-2013), cu David Suchet in rolul faimosului detectiv belgian, Hercule Poirot, excentric şi rafinat. Cred că de-a lungul timpului mi-am imaginat cam cum ar trebui să miroasă o adunare de indivizi bogaţi, aşa cum îmi imaginam cam cum trebuie să fi mirosit pe strazile Londrei, de exemplu, cândva in evul mediu.

sursa
Acţiunea romanului “Moarte pe Nil” scris de Agatha Christie şi publicat pentru prima dată in 1937, se desfăşoară cândva in anii 1930 şi se învarte in jurul unei moştenitoare foarte bogată, frumoasă şi elegantă dar destul de arogantă şi, oarecum, dominatoare. Toate personajele care apar au – mai mult sau mai puţin – o legătura cu această domnişoară Linnet Ridgeway. In principal, totul se întâmplă in Egipt – in cea mai mare parte pe Nil – personajele fiind într-o croaziera de lux pe acest fluviu.

Despre Linnet Ridgeway (viitoare Doyle) îmi imaginez că se parfuma discret, cu parfumuri fine. Poate folosea Chanel No. 5, lansat de Coco Chanel in 1921 şi care, la vremea aceea, era accesibil numai celor cu venituri substanţiale. Sau, poate, folosea Shalimar, lansat de Guerlain in 1925. Poate Joy, de Jean Patou, creat in 1929, un parfum despre care se spune că a fost foarte apreciat in ani 1930, neschimbat până azi, şi in care sunt combinate varietîţi de flori rare in concentratie mare: iasomie, trandafir bulgăresc, ylang-ylang, trandafir de mai, tuberoza; un parfum elegant şi opulent.