31 oct. 2017

Din înţelepciunea luptătorilor. Citate favorite

Karate începe şi se termină cu politeţea. Aceasta înseamnă respectarea celorlalţi, abţinerea de la comportamente violente, practicarea dreptăţii.
(Takahashi Miyagi – fiul fondatorul Goju Ryu Chojun Miyagi, şcoală de karate in Okinawa, Japonia)

Nu e nimic in afara ta care să te facă să devii mai bun, mai puternic, mai bogat, mai rapid sau mai deştept. Totul este in interior. Totul există. Nu vei găsi nimic in afara ta.
*
Adevărata ştiinţă a artelor marţiale înseamnă a le practica într-un mod in care vor fi utile in orice moment şi de a le învăţa într-un mod care să fie utile in toate lucrurile.

Nu criticaţi alte arte marţiale şi nu vorbiţi de rău pe ceilalţi pentru că la voi vor reveni cu siguranţă criticile. Muntele nu râde de râu pentru că este slab, nici râul nu vorbeşte despre munte că nu se poate mişca. (Koichi Tohei, maestru aikido).
Sadami Yamada:
Pentru a aprecia cele mai bune oportunităţi pentru atac şi apărare, trebuie să înţelegi pe deplin ritmul mişcării.
*
[...] înainte de a putea să controlezi trupul oponentului trebuie mai întâi să-i controlezi mintea..
 
Soke Behzad Ahmadi:
Războinicul călăuzit de spirit serveşte umanităţii, războinicul necălăuzit de spirit slujeşte eului.
*
Karate nu este despre tehnici şi execuţia lor, ci despre îndrăzneală, integritate şi lupta pentru dreptate şi binele comun.
*
Adevăratele arte marţiale sunt matematica, fizica, poezia, meditaţia în acţiune.



Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
(citate despre artele martiale)

26 oct. 2017

Arta şi lupta

O minte deschisă e cea mai bună armă in lupta dintre lumină şi întuneric.
(Soke Behzad Ahmadi)

Ceea ce este mai gingaş pe lume biruie încet-încet asupra a ceea ce este mai solid. Ceea-ce-nu-are-plinuri străpunge ceea-ce-nu-are-goluri. Prin aceasta învăţăm avantajul non-acţiunii (Lao-Tse)

Artele marţiale nu sunt numai nişte tehnici de luptă. Ele sunt şi prelungiri spirituale. O tehnică de luptă poate deveni o artă şi o iniţiere.

Nimic nu e mai străin iniţierii şi spiritualităţii decât războiul, agresiunea şi lupta. Şi totuşi există artele marţiale! Filosofia care le susţine spune că, eliberându-se de adversar, iniţiatul se eliberează, de fiecare dată, de sine. El nu ucide pur şi simplu un duşman, ci şi o umbră a lui însuşi.

Tirul cu arcul, de exemplu, este o tehnică fără ceva in comun cu aceea cunoscută in lumea profană. Important nu e atingerea ţintei, ci, lovind ţinta, să atingem “ceva” din noi şi din lume. In această tehnică e vorba despre un sentiment care trebuie simţit şi de un fapt concret care trebuie trăit pentru a putea vorbi despre aceasta.

Artele marţiale sunt diferite: judo, jiu-jitsu, karate etc. Fiind arte ale luptei sunt mai mult sau mai puţin iniţiatice, mai mult sau mai puţin “orientate spre interior”. Principiul pe care se bazează – adesea denaturat in zilele noastre nu doar din cauza presiunii competiţiei-spectacol – constituie o dialectică între plin şi gol. In box, cineva se opune unui adversar; îi ţine piept, forţei celuilalt îi opune forţa sa. Reflexul profanului e de a răspunde forţei cu forţă. In judo, unul se fereşte de lovitura celuilalt şi îşi târăşte adversarul până la capatul mişcării sale, cu scopul de a-l dezechilibra. Altfel spus, cel care cunoaşte “arta judo” nu contracarează forţa, ci o foloseşte pentru a-i conferi un sens diferit, dispărând din faţa adversarului pentru a-l pune pe acesta in contact cu dezordinea pe care a creat-o in lume. Raportată la masele populare, aceasta dă naştere non-violenţei explicate de Gandhi.

Dacă tirul cu arcul e o veche disciplină zen, artele marţiale propriu-zise sunt relativ mai recente (mai puţin de trei secole). Doctrina zen a aparut in anul 800 şi s-a dezvoltat până in secolul al XII-lea. Aceasta doctrină porneşte de la principiul că fiecare fiinţă îl poartă in ea pe Buddha şi că, printr-un mijloc sau altul, această “prezenţă” trebuie descoperită sub straturile de ignoranţă (de obscurităţi intime).

Azi, in practica artelor marţiale instructorii constată adesea că e mai greu să păstreze un elev decât să-l atragă pentru că cei mai mulţi se prezintă fiind atraşi de mitologia reieşită de prin filme. In karate, de exemplu, dar nu numai, elevii constată că e nevoie de efort şi fizic şi psihic pentru că e necesară o schimbare a modului de viaţă pe care o cer karate. Din păcate, mulţi instructori acceptă in rândurile elevilor şi pe cei care nu sunt interesaţi de partea psihică a artelor marţiale, ci numai de tehnica ce le poate aduce avantaje de forţă in faţa unor eventuali adversari.

In Extremul Orient există concepţia potrivit căreia corpul este slab dacă nu-l susţine tăria spiritului.

<><><><><><><>””<><><><><><><>””<><><><><><><>””<><><><><><><>””<><><>
Referinţe:
Le Zen dans le tir a l’arc chevaleresque, Herrigel Eugen, Dervy, 1998;
Maeştrii ocultismului, Andre Nataf, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1995 

25 oct. 2017

Loial, gingaş, măreţ. Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
Provocarea pentru azi: Spune-mi cu cine te însoţeşti
HAPPY WW!

24 oct. 2017

Arta şi religia

Arta (sub orice formă: pictură, sculptură, poezie, muzică, arhitectură etc.) a fost in strânsă legătură cu religia. De exemplu, evreii antici – mai ales in vremea lui David (psalmistul) – cântau şi dansau cu ocazia sărbătorilor şi se acompaniau de tamburine, sistre şi cimbale; David se acompania la harpă sau liră. Grecii antici (şi nu doar ei) au facut ”chip cioplit” zeilor la care se închinau – statuile antice care au rezistat timpului sunt admirate azi profan deşi la vremea lor erau obiecte de închinăciune, nicidecum nu erau considerate artă. La fel şi in cazul templelor romane (şi nu numai), in cazul bogăţiei de obiecte descoperite in mormintele egiptene etc..
sursa
Frescele care decorează lăcaşurile de cult sunt tot o formă de artă (iconografică) in care se prezintă scene din viaţa sfinţilor (sinaxarul), procesiuni de îngeri, prooroci, apostoli, ierarhi, mucenici şi cuvioşi etc. şi diferite scene biblice. Pictura exterioară a bisericilor românesti a apărut înaintea celor din Moldova, in a doua jumătate a secolului XIV, in Transilvania.
Meşterii zugravi aleşi dintre călugari şi preoţi de mir pictează şi scene religioase in care apar unele elemente din viaţa contemporană: portrete de ctitori (ţărani, târgoveţi, preoţi), unelte de muncă, iar pe unele pridvoare apar ţigani ursari, scene de vânătoare, teme din fabulele lui Esop sau din legende; unele personaje biblice apar in portul românesc specific zonei respective (secolul al XVIII-lea).

In trecutul tuturor civilizaţiilor, arta a fost mai cu seamă expresia vieţii religioase, ne informează Malraux. Operele de artă nu au fost nicidecum toate obiete de cult şi au devenit de mult profane dar raţiunea de a fi a artei a fost mult timp aceea de a întruchipa zeii sau divinitatea.
„Lumea artei noastre este lumea in care un crucifix roman şi statuia egipteană a unui mort pot deveni opere prezente... Nicio civilizaţie anterioară civilizaţiei noastre nu a cunoscut lumea artei creată de artişti pentru că ideea de artă nu exista” (Malraux, in Metamorfoza zeilor, 1957) Civilizaţia noastră, reînviind celelalte civilizaţii, şi îndeosebi pe cele din trecut, reînvie operele sacre. Pentru Malraux, opera de artă este un obiect care are un prezent. Ea aparţine ca obiect material trecutului in care a fost creată şi ca obiect cultural celei in care a fost concepută, dar atestă şi altceva care-i dă tocmai acea putere de a-şi părăsi trecutul şi de a vorbi încă omenirii dincolo de graniţele timpului şi spaţiului.

Constructorii de catedrale doreau fără îndoială să realizeze ceva frumos, dar, de fapt, ceea ce noi vedem in mod spontan ca arhitectură, ei considerau iniţial o dovadă de proslăvire şi un loc de rugăciune.

Muzeul ca spaţiu material nu a fost posibil şi nu a cunoscut explozia din secolul al XX-lea decât in momentul in care ideea de artă a căpătat ea însăşi un sens.. Arta mondială nu putea deci să apară decât într-o civilizaţie care întrunea condiţiile materiale ale acestei posibilităţi, dar de asemenea, şi mai ales, in măsura in care dezvăluirea sa se producea o dată cu retragerea progresivă a credinţelor din care s-a născut.

Arta reflectă etapele de dezvoltare ale societăţii omeneşti. Prin artă cunoaştem societatea omenească in complexitatea evoluţiei sale, arta devenind astfel unul dintre principalele mijloace de cunoaştere.
<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><> 
Referinţe
Istoria artei, vol I, II, Golfin Nicolau Marin, Ed. Didactica si Pedagocica, Bucuresti, 1972;
Marile religii, coordonator Philippe Gaudin, Ed. Orizonturi, Bucuresti, 1998, traducere: Sanda Aronescu);

23 oct. 2017

Leopardul zăpezilor. 23 octombrie, Ziua internaţională

Ce animal fascinant! Da, in general, felinele sunt fascinante, dar aceasta parcă mai mult.
Leopardul zăpezilor e numit “fantoma munţilor”. Asemenea unui cameleon, felina cu blană alb-gri se confundă cu peisajul – poate e şi motivul pentru care nu mulţi se pot lăuda că au văzut unul in sălbăticie. In plus, teritoriul lor este foarte vast, pentru că nu găsesc hrană la orice pas. E un prădator care poate vâna animale (copitate) de mărimea lui şi chiar mai mari, putând să facă faţă unui animal care e şi de trei ori mai mare decât el.

Leopardul zăpezilor este un reprezentant tipic al faunei munţilor stâncoşi înalţi din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală. Dintre felinele mari este singurul locuitor permanent din zonele muntoase, predominant în zona Alpină, stâncile fără păduri, regiunile muntoase, masivele pietroase, şi este des întâlnit în zone înzăpezite. Totuşi, poate fi întâlnit şi la înălţimi mult mai mici, populând zona unde sunt copaci şi tufişuri.
Poate fi întâlnit pe crestele celor mai înalţi munţi din lume, simţindu-se bine la altitudini de 3000-4500 de metri, pe crestele unde rar ajunge picior de om şi unde este foarte frig. Mai toată lumea asociaza leopardul zăpezilor cu munţii Himalaya, munţi fascinant de frumoşi, teribil de reci şi neprimitori.

E un animal teritorial, solitar – deşi s-au întâlnit şi “familii”. Chiar dacă fiecare leopard al zăpezilor vieţuieşte într-un teritoriu individual bine determinat el nu-şi protejează agresiv teritoriul de alţi reprezentanţi ai speciei lui.

Felina are blană groasă, care o ocroteşte de cel mai teribil ger, iar cavitatea nazală mare îi asigură oxigenul necesar la altitudini mari. Are labele foarte mari, acoperite cu blană, şi se deplasează cu agilitate prin zăpada mare. Pe terenurile foarte accidentate se ajută nu doar de picioarele foarte puternice, ci şi de coada mai lungă decât corpul, acoperită şi aceasta cu blană, ca de o cârmă şi poate sări de pe o stâncă pe alta chiar şi în salturi de până la 15 metri (lungimea saltului e mai lungă decât cea a cangurului uriaş).

Solitar, sălbatic, se pare că leopardul zăpezilor are un temperament blând in comparaţie cu alte feline – cel puţin aşa afirmă administratorii grădinilor zoo care au asemenea fiinţe. Mi-e greu să le ştiu la grădina zoologică (şi la cea din Braşov sunt două exemplare: Jamu şi Blizzard, dar până de curand erau “pe cale de dispariţie” şi in captivitate mai au şanse (la gradina zoo din Helsinki, de exemplu, s-au născut peste 100 de exemplare) – in 2012 a fost interzisă vânarea lor, dar de curând – anul acesta sau in 2016 – cercetătorii au constatat că numărul de exemplare a crescut la cel puţin 4000.
Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, care evaluează animalele sălbatice in funcţie de cât de bine sau cât de rău trăiesc, a anunţat faptul că felinele mari vor fi notate cu un grad inferior, de la pe cale de dispariţie, la vulnerabile, pentru că pericolul dispariţiei nu a trecut, mai ales luând in calcul braconierii.

Clasificarea speciei a variat de-a lungul timpului, ea fiind iniţial atribuită genului Panthera, împreună cu alte feline mari, pentru ca mai apoi să fie reclasificată într-un gen aparte, Uncia.
In anul 1761, Georges-Louis de Buffon, a făcut prima menţiune despre leopardul zăpezilor, scriind că trăieşte in Persia şi e dresat pentru vânătoare.
Medicul şi naturalistul german Johann Schreber, în anul 1775, face prima descriere ştiinţifică, sub denumirea de Felis uncia. In anul 1830 a descris specia Christian Ehrenberg, sub denumirea Felis irbis. In 1855, Thomas Horsfield l-a descris sub denumirea Felis uncioides (şi tot aşa, din descriere in descriere până la Uncia uncia).
<><><><> 
Referinţe:
- http://www.descopera.ro/natura/14904070-5-lucruri-extraordinare-despre-leoparzii-zapezilor-fantomele-muntilor-aflate-in-pericol-de-disparitie-foto
- http://science.hotnews.ro/stiri-terra-22006700-leopardul-zapezilor-nu-mai-este-specie-aflata-cale-disparitie.htm
- https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102002327
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Leopardul_z%C4%83pezilor
<><><><><> 
Sursa foto:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Leopardul_z%C4%83pezilor

Zic unii bărbaţi despre femei. Citate favorite

Femeia e ca o harpă, dar ea nu-şi dezvăluie sunetul sublim decât celui care ştie să cânte la ea.
Femeia este pentru bărbatul său ceea ce acesta a făcut-o. (Balzac)

Fiinţă greu de definit, deşi bine definită,
Femeia este un instrument care cântă sau scârţâie,
De care soţul se foloseşte orbeşte
Iar amantul ca Paganini.
(Paul Reboux)

Femeia rece este aceea care nu a întâlnit bărbatul pe care trebuie să-l iubească (Stendhal)

Cunoscutul medic din secolul al II-lea, Galenus, spunea: După împerechere, toate vieţuitoarele sunt triste, cu excepţia femeilor şi păsărilor.

Dragostea este un capitol aparte in viaţa bărbatului. Pentru femeie, ea se identifică cu existenţa insăşi. (Byron)
<><><> “ “ <><><>
Singurul alchimist,
Care transformă totul in aur – este iubirea.
Singura vrajă împotriva morţii, a îmbătrânirii,
Împotriva unei vieţi plictisitoare, este iubirea.
                                                                             (Wu Xin)


Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

21 oct. 2017

Ora de vară necesitate de război

Ora de vară este ora legală adoptată de unele ţări sau teritorii pe timpul unei părţi a anului, cu începere la o dată din timpul primăverii şi până la o dată din timpul toamnei. Ora de vară este de obicei cu o oră înaintea orei oficiale standard, care este de multe ori numită, prin contrast cu ora de vară, ora de iarnă. Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara şi toamna, este folosit în peste 100 de ţări din lume.
Sistemul are ca scop folosirea luminii Soarelui cât mai mult timp, economisindu-se astfel energia electrică necesară iluminatului artificial.

Germania şi Austro-Ungaria au fost primele ţări care, in timpul primei conflagraţii mondiale (in 1916) au introdus acest sistem, in scopul economisirii rezervelor de cărbune necesare producţiei de război. Puterile Antantei au adoptat reglementarea in 1917, deci România a adoptat, pentru prima dată,“ora de vară” in 1917 (in 1916 aderând la acest bloc politico-militar).

Polonia ar putea fi prima ţară din Uniunea Europeană care să renunţe la mecanismul schimbării orei de vară, iniţiatorii legii (proiect de lege votat in unanimitate de toate partidele politice şi de comisiile de specialitate) afirmând că prin trecerea la ora de vară şi înapoi se salvează puţină energie electrică. In plus, ei susţin că schimbarea orei poate duce la tulburarea ceasului biologic, ceea ce duce la schimbări de dispoziţie, probleme cu somnul şi un risc crescut de atac de cord şi accident rutier. Pe lângă acestea, pentru că schimbarea orei presupune reglarea ceasului biologic, unii medici afirmă că in multe cazuri pot apărea dereglări hormonale, senzaţia de oboseală şi diverse tulburări de comportament (mai ales la persoanele care se luptă cu depresia), irascibilitate, stres accentuat, insomnie şi lipsa energiei.

In România, mecanismul orei de vară a fost introdus, oficial, in 1932; din 1943 practica a fost suspendată şi reintrodusă in 1979. Prezenta regulă (modificarea orei in ultima duminică din octombrie, respectiv ultima duminică din martie) se aplică din 1997.

Anul acesta se trece la ora de iarnă in noaptea dintre 28 şi 29 octombrie (ultima duminică din luna octombrie): ora 4:00 devine ora 3:00. Ziua de 29 octombrie devine cea mai lungă zi a anului 2017: 25 de ore.
Actualizare 27 ianuarie 2018
Guvernul Finlandei doreşte să renunţe la procedura de trecere la ora de vară mai ales că nu înţelege care sunt beneficiile pentru finlandezi. Acolo, soarele nu apune timp de 73 de zile consecutive in perioada verii iar in timpul iernii soarele nu răsare timp de 51 de zile in zona de nord a ţării.
Peste 70 de mii de finlandezi au semnat o petiţie in acest sens, in anul 2017.
Şansa de a reuşi să obţină eliminarea practicii de a da ceasul cu o oră înainte in timpul verii este destul de mică deoarece e nevoie de acordul tuturor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene. 

20 oct. 2017

La mulţi ani, Carmen!

Viaţa e o autostradă – zice un cântec. Îţi doresc ca autostrada pe care călătoreşti să fie cât mai dreaptă, cât mai lipsită de obstacole neaşteptate şi să fie cât de luuuungă se poate! In călătoria ta îţi doresc să întâlneşti mulţi-mulţi oameni cu suflet frumos!


Îţi doresc să cunoşti numai zâmbetele de bucurie ale celor dragi, să le asculţi râsetele cât de mulţi ani posibil! Să trăieşti o viaţă frumoasă şi la fel de tânără să rămâi. Sănătate îţi doresc şi multe-multe bucurii!

La mulţi ani, cu drag, Carmen!
 Diana & co.

19 oct. 2017

Sistemul de învăţământ funcţionează in virtutea inerţiei

Cel puţin, aşa pare că funcţionează învăţământul: in virtutea inerţiei. Copiii trebuie să meargă la şcoală, şi merg (cei care merg – foarte mulţi merg prea puţin). Deşi majoritatea copiilor au cel puţin zece clase terminate (învăţământ obligatoriu) se vorbeşte despre rata foarte mare de “analfabeţi funcţionali” care ar exista in România. Ce înseamnă “analfabet funcţional”? Un om care ştie să citească dar nu înţelege ce citeşte; un om care nu prea ştie multe dar se descurcă in societate. Un analfabet funcţional este, de exemplu, şi acel om care ştie să-şi plătească alimentele pe care le cumpără, ştie să calculeze dacă primeşte bine restul la bani dar nu ştie câte zile sunt într-un an – câţi metri intr-un kilometru nici atât! Analfabet funcţional este şi acela care nu ştie care este capitala României. Da, există astfel de oameni, dar nimic de mirare!

Actualul ministru al educaţiei n-a bătut recordul de perle dar a produs multe! Pentru el, eroarea şi greşeala nu sunt sinonime: Greşelile se pot corecta, erorile nu  - a spus el, in plenul Senatului, la dezbaterea unei moţiuni simple privind educaţia. Textual: Mi s-au adus nenumărate reproşuri în ultimele luni de când am preluat conducerea acestui minister, multe dintre ele de ordin personal, cum scriu, cum mă exprim. Nu voi încerca să mă disculp. În viaţă, ca şi în politică, există greşeli şi există erori. Este esenţial însă faptul că greşelile se pot corecta, erorile nu.
Ulterior, el a lăsat să se înţeleagă că s-ar fi gândit la “teoria erorilor in sondaje”. (?!)

18 oct. 2017

Mihail Sebastian

Cred că nu m-am temut niciodată de oameni sau de lucruri, ci numai de semne şi simboluri […] Dar am umblat cu capul gol pe străzile deşarte ale oraşului ocupat de nemţi: pete albe arătau pe cer trecerea avioanelor, bombele cădeau departe sau aproape, aici la doi paşi, cu un sunet sec şi scurt întâi, pe urmă cu o rezonanţă largă de câmp (din De două mii de ani)
<><>""<><> 
Mihail Sebastian (pe numele său real Iosef  M. Hechter) s-a născut la Brăila, in 18 octombrie 1907 (in Registrul de stare civilă scrie 8 octombrie). A scris roman, dramaturgie, critică literară, dar a fost şi publicist, ţinând printre altele şi cronică muzicală. A făcut studii de drept şi filosofie la Bucureşti. A fost discipol al lui Nae Ionescu şi prieten cu Mircea Eliade.

A avut mai multe pseudonime, intre care si Victor Mincu; sub cel de Sebastian, in 1927, publică in “Cuvântul”, ziar de orientare legionară din a cărui redacţie face parte intre 1927-1934. In 1932 publică un volum foarte scurt: Fragmente dintr-un carnet găsit, şi tot in 1932 apare şi volumul de nuvele Femei. Romanul Oraşul cu salcâmi (1935), roman al adolescenţei, l-am citit şi eu, dar nu-mi mai amintesc mare lucru. Romanul de dragoste Accidentul (1940) e publicat in 1940. Manuscrisul iniţial al acestui roman (cinci capitole) i-a fost furat in Franţa şi nu l-a mai găsit, fiind nevoit să-l rescrie de la zero. Am înţeles că romanele pe care le-a scris sunt influenţate de Marcel Proust, Gustave Flaubert şi alţi romancieri francezi.

In 1934 publică romanul De două mii de ani – despre ce înseamnă să fii evreu in România - roman (de ficţiune) care a născut mari dispute. Scandalul generat de prefaţa lui Nae Ionescu l-a dus pe autor, brusc, in centrul atenţiei. Nae Ionescu încerca să fundamenteze antisemitismul din perspectiva teologală, conchizând că evreii nu au nicio putinţă de salvare întrucât sunt evrei. Romanul nu i-a mulţumit nici pe evrei, nici pe legionari, nici pe comunişti (Mihail Sebastian fiind considerat apărător al extremei drepte şi susţinător al comuniştilor – oare numai mie îmi sună ciudat?).
Sebastian a publicat romanul în 1934 la Editura Naţionala-Ciornei din Bucureşti, cu o prefaţă semnată de Nae Ionescu – când a primit-o de la mentorul lui, nu se aştepta să citească un text antisemit, însă, pentru că deja anunţase apariţia volumului prefaţat de acesta, a păstrat-o, în pofida dezamăgirii. Aşa a fost tipărită o carte despre problemele evreilor din perioadele antisemite cu un preambul care îi condamna. Citită azi, afirmă criticul literar Mihai Iovănel, prefaţa lui Nae Ionescu pare o prostie plină de raţionamente false.

În 1944, spre nedumerirea multora, Mihail Sebastian a publicat şi în ziarul de stânga ”România liberă“.
Înca din timpul vieţii a avut succes şi ca dramaturg; a rămas in atenţia publicului mai ales ca autor de teatru. Piesele de teatru Steaua fără nume şi Jocul de-a vacanţa au ajuns subiect de cercetare pentru numeroşi literaţi.

Scriitorul irlandez Philip Ó Ceallaigh, traducătorul romanului De două mii de ani, locuieşte în România din anul 2000 şi a învăţat între timp limba română. Aceasta a fost prima lui traducere; s-a bucurat că volumul a ajuns la o mulţime de cititori şi că a primit cronici favorabile în publicaţii precum ”The Guardian“ şi ”The New York Review of Books“.
In anul 2016, romanul După două mii de ani a fost tradus la una dintre marile edituri ale lumii: Penguin Books din Marea Britanie, în colecţia ”Penguin Modern Classics“, din care mai fac parte doar doi autori români, Emil Cioran şi Eugen Ionescu.

Prima ediţie a cărţii de memorii (Jurnalul) a apărut în 1996, la Editura Humanitas, după ce fratele autorului a acceptat să facă public manuscrisul. În Jurnal, Sebastian a strâns impresii despre personalităţi culturale interbelice, precum şi despre evenimente ca Holocaustul românesc şi cel de-al doilea război mondial. 

29 mai 1945, Bucureşti. Un accident stupid. Un camion curma viaţa scriitorului Mihail Sebastian, la nici 38 de ani. Mihail Sebastian se îndrepta spre Universitatea Liberă Democratică, pentru a susţine primul curs de literatură universală. La aflarea veştii morţii acestuioa, Mircea Eliade era la Lisabona (relaţia lor de prietenie era terminată la acel moment). Autorul Istoriei religiilor a notat in jurnalul său chiar pe 29 mai 1945: Vestea mă emoţionează prin absurdul ei. Mihai a trăit, fără îndoială, o viaţă de câine în aceşti ultimi cinci ani. A scăpat de masacrele rebeliunii din ianuarie 1941, de lagărele antonesciene, de bombardamentele americane, de tot ce-a urmat după lovitura de stat din 23 august. A văzut căderea Germaniei hitleriste. Şi a murit printr-un accident de circulaţie.

Moartea lui a fost şocantă pentru prieteni. Actriţa Leni Caler, pe care a iubit-o, dar care l-a iubit frivol,  pentru care a scris roluri, pentru care a suferit era departe de ceva timp şi nu mai vorbiseră.
Scria ea: […] când într-o zi mi-a telefonat un prieten bun vestea accidentului, a morţii lui. Am rămas ca trăsnită, cutremurată în toată fiinţa mea. Refuzam cu încăpăţânare să cred, să înţeleg gândul absurd că Mihai nu mai este, că n-o să-l mai văd, că nu voi mai vorbi cu el. Că Mihail Sebastian nu va mai scrie! Că acea unică vivacitate, că acea minte scăpărătoare au încetat brusc, asemeni unei flăcări care s-a stins, şi că prietenul meu nu va mai fi niciodată nicăieri. Nu, aşa ceva nu putea fi crezut – era ceea ce simţeau toţi cei care l-au iubit sau preţuit.

Viaţa lui, extrem de tumultuoasă, trăind în mai puţin de patru decenii poveşti care să umple mai multe romane, era curmată stupid. Scria, suferea, iubea, era trădat, se lupta cu el însuşi şi cu ceilalţi.

<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><> 
Referinţe
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Sebastian
- http://adevarul.ro/cultura/carti/stigmatele-mihail-sebastian-evreul-chibzuit-legionar-comunist-1_581b4b4f5ab6550cb82d4599/index.html
- http://revista22online.ro/4157/.html
- http://www.autorii.com/scriitori/mihail-sebastian/

Auriu, ruginiu, verde crud şi albastru. Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

17 oct. 2017

Au şi alţii incompetenţii lor

Alexander Tkachev, ministrul rus al agriculturii o fi un fel de Daea: "Frunze are toată lumea, dar oi ca in România nu", zicea – între multe altele - ministrul român al agriculturii.
Rusul povestea, într-o şedinţă la Kremlin, despre creşterea exportului la carnea de porc şi, între altele, zicea că exportă in toate ţările, in special in China, Japonia, Indonezia, Coreea etc. Omul nu şi-a dat seama de gafă nici când preşedintele statului, Vadimir Putin, l-a atenţionat:
Indonezia este o ţară musulmană în care nu se mânâncă deloc carne de porc...
Ministrul îi da înainte, făcându-l pe preşedinte să râdă cu poftă:
Coreea de Sud... Care este diferenţa? Creşterea producţiei este rezultatul creşterii... Care este diferenţa?

Totuşi, liderul rus nu are dreptate total pentru că in Indonezia, deşi populaţia e majoritar musulmană, sunt şi cetăţeni de alte religii, cărora nu le este interzisă carnea de porc. Altfel spus, carnea de porc poate fi găsită in acest stat. Chiar şi in zonele cu populaţie majoritar musulmană sunt tolerate restaurantele cu meniuri non-Halal*.
Probabil că e interzisă la import... Sau, din 2016 până azi, s-o fi schimbat legea...

Nota
* Halal este termenul coranic care înseamnă ”permis”, “legal” din punct de vedere religios.

16 oct. 2017

Mass-media şi opinia publică. Citate favorite

Mass-media e un termen care desemnează ansamblul mijloacelor şi modalităților tehnice moderne de informare şi influenţare a opiniei publice, cuprinzând radioul, televiziunea, presa, internetul etc.; mijloace de comunicare în masă (dicţionarul explicativ).
Opinia publică e definită de Bernard C. Hennessy, in lucrarea sa Opinia publică (1965), ca fiind un complex de preferinţe exprimate de un număr semnificativ de persoane cu privire la o problemă de importanţă generală.
Etimologia cuvântului “opinie” derivă din latinescul opinari care înseamnă a gândi, a crede, a formula o părere şi este expresia unei convingeri subiective într-o anumită problemă, faţă de o anumită situaţie.
***
Paul Willis (in Moving Culture, 1990) preferă să numească mass-media media culturale (tehnologie a comunicaţiilor al cărei conţinut de mesaj cuprinde in mod inerent informaţii şi subiectivisme culturale). Această schimbare de nomenclatură este adecvată din mai multe motive. Mai întâi, sensul original al mass-media implică o sursă capabilă să “producă in masă” mesaje, pentru a le trimite unei “audienţe de masă”, printr-un proces de “comunicare in masă” care, după părerea unor critici, ajută la crearea unei “culturi de masă” degradate. Tehnologia mijloacelor de informare din zilele noastre permite o circulaţie mai largă decât înainte a mesajelor. Dar abundenţa, puterea şi comoditatea tehnologiei moderne a comunicaţilor le-au oferit auditorilor şi mai multe posibilităţi de a alege, precum şi un control mult crescut asupra recepţiei. Preferinţele, interpretările şi foloasele pe care le aplică oamenii mijloacelor de informare in masa sunt decizii şi activităţi culturale. (Manipularea prin informaţie, James Lull, ed. Antet, traducere de Mihnea Columbeanu)
***
Walter Lippmann face distincţie între adevăr şi ştire: “ştirea nu e adevăr” - funcţia ştirilor este de a semnala un eveniment, iar aceea a adevărului de a aduce la lumină faptele ascunse. Ştirile depind de stereotipuri, de standardizare.
Walter Lippmann (23.12.1889-14.12.1974) este unul dintre cei mai influenţi jurnalişti politici americani din secolul XX. A introdus conceptul “stereotip de gen”. Este printre primii care au introdus conceptul de război rece in jurnalismul mondial şi e cunoscut şi pentru lucrarea sa “Opinia publică” (1992). Scrie:
Când toţi gândesc la fel, nimeni nu gândeşte prea mult.
*
Ni se spune despre lume înainte de a o vedea. Ne imaginăm majoritatea lucrurilor înainte de a le trăi. Iar acele preconcepţii, cu excepţia cazului în care educaţia ne-a făcut conştienţi, guvernează profund întregul proces de percepţie.
*
Sistemele de stereotipuri pot fi nucleul tradiţiei noastre personale, apărarea poziţiei noastre în societate. Ele sunt o imagine ordonată mai mult sau mai puţin consistentă a lumii, la care obiceiurile noastre, gusturile, capacităţile noastre, confortul şi speranţele noastre s-au ajustat. Este posibil să nu fie o imagine completă a lumii, dar ele reprezintă o imagine a unei lumi posibile la care suntem adaptaţi. În acea lume, oamenii şi lucrurile au locurile lor bine cunoscute şi fac anumite lucruri aşteptate. Ne potrivim acolo. Suntem membri.
***
Alain de Botton (n. in 20.12.1969), britanic de origine elveţiană, este romancier, eseist, jurnalist şi realizator de emisiuni; cărţile lui au devenit “cele mai vândute” in peste 30 de ţări. In cartea sa, “Ştirile. Manualul utilizatorului” (apărută in România la Editura Humanitas, 2015), scrie:
…ştirile au o sarcină: nu doar să ne reamintească zilnic de cele mai mari defecte ale societăţii, ci şi – uneori – să-i instruiască şi să-i canalizeze resursele de mândrie, supleţe şi speranţă. Declinul naţional poate fi grăbit nu numai (sau în principal) de optimismul sentimental, ci şi de o versiune a depresiei clinice induse de media.
*
O viaţă înfloritoare presupune capacitatea de a recunoaşte acele vremuri când ştirile nu ne mai pot învăţa nimic original sau important; perioade când ar trebui să refuzăm legăturile fanteziste cu străinii, când ar trebui să lăsăm guvernarea, triumful, eşecurile, creaţia sau uciderea pe seama altora, dându-ne seama că avem nişte obiective personale de onorat în timpul scurt care ne-a rămas.

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
sursa foto Alain de Botton: https://en.wikipedia.org/wiki/Alain_de_Botton

13 oct. 2017

Iubire interzisă şi un film blamat

Regizorul rus Aleksey Uchitel a făcut un film: Matilda, in care spune povestea de dragoste dintre tânărul Nicolae (înainte de a deveni ultimul ţar al Rusiei: Nicolae al II-lea al Rusiei Romanov) şi celebra balerină poloneză Mathilda Kschessinska.
Iniţial, autorităţile ruse au refuzat aprobarea difuzării filmului pe teritoriul statului dar mai apoi au revenit şi au aprobat difuzarea pe întreg teritoriul - zicea un funcţionar de rang înalt din Ministerul Culturii (citat de agenţia de ştiri Interfax), dar adaugă că autorităţile locale din regiuni, ţinând cont de tradiţiile şi obiceiurile popoarelor de pe teritoriul lor, pot decide independent dacă vor aproba sau ba difuzarea filmului.

Filmul urmează să fie prezentat in cinematografele din Rusia in 25 octombrei a.c.. Dacă va fi difuzat… pentru că este foarte violent contestat de responsabilii Bisericii, de ortodocşii tradiţionalişti şi chiar de reprezentanţi ai galeriilor de suporteri ai unor echipe de fotbal.

La începutul anului, fosta procuroare a Crimeei (azi deputată în Duma de Stat), Natalia Poklonskaya, a depus mai multe plângeri la procuratură, cerând procurorilor să investigheze dacă filmul ofensează sentimentele credincioşilor. De ce le-ar ofensa? Probabil pentru că in 4 august 2000 Nicolae şi membrii apropiaţi ai familiei lui au fost canonizati ca sfinţi de sinodul bisericii ortodoxe ruse. Ortodocşii tradiţionalişti au mers până acolo încât au ameninţat cu incendierea cinematografelor in care s-ar difuza filmul.

Un suspect reţinut după mai multe incidente ce au avut la bază tentative de incendiere, asociate cu lansarea acestui film, a fost identificat de presa rusă in persoana liderului unei grupări radicale ortodoxe, care a avertizat public că cinematografele care vor proiecta filmul ar putea fi incendiate.
Luna trecută, un bărbat a izbit un automobil plin cu canistre cu benzină de intrarea unui cinematograf din Ekaterinburg. Acel cinematograf găzduia un festival de film, iar preşedintele juriului îsi exprimase public sprijinul faţă de filmul lui Alexei Uchitel.
În august, o persoană rămasă neidentificată a încercat să incendieze o clădire din Sankt Petersburg în care se afla studioul lui Alexei Uchitel. Două automobile parcate în faţa biroului avocatului cineastului au fost de asemenea incendiate, a relatat presa din Rusia.

Cu cei ca ăştia ar putea să nu mai existe, la un moment dat, diferenţe între statele cu populaţie preponderent creştină şi cele musulmane fundamentaliste. Prea se amestecă reprezentanţii bisericii in toate cele.
Că veni vorba! Copreşedintele ALDE Covasna, Dan Suciu, care in 2016 a candidat pe poziţia a treia pe lista pentru Senat, susţinea că preşedintele Klaus Iohannis nu reprezintă interesele ţării şi ale poporului român, iar locul lui ar trebui luat de o personalitate cu o „autentică valoare morală şi intelectuală”, dându-l drept exemplu de persoană potrivită pentru această poziţie pe mitropolitul Banatului, Ioan Selejan. A mai adăugat că „in vremuri corupte, de neîncredere, haos şi degradare”, popoarele îşi aleg „in mod natural”, drept conducători politici, lideri „religioşi, morali, capabili de întărirea statului” (hotnews)
In timpul mandatelor actualului preşedinte al Rusiei (trei mandate) instituţia bisericii a cunoscut o influenţă foarte mare, fiind sprijinită şi de conservatori. Liberalii susţin că interzicerea filmului e o altă dovadă că libertatea de exprimare este ameninţată.

Actorii principali din filmul Matilda, poloneza Michalina Olszanska (Matilda) şi germanul Lars Eidinger (Nicolae), au spus că nu vor să meargă in Rusia pentru a asista la premiera filmului din 23 octombrie la Sankt Petersburg şi nici la Moscova, a doua zi, pentru că se tem pentru siguranţa lor. Lars Eidinger a primit ameninţări, afirmă regizorul rus care mai spune că nici ceilalti doi actori non-ruşi, Luise Wolfram şi Thomas Ostermeier, nu vor să meargă in Rusia pentru premieră – din acelaşi motiv.

Criticii filmului spun că acesta murdăreşte reputaţia ţarului, care a fost ucis de revoluţionarii bolşevici şi care este foarte apreciat azi în Rusia.
Despre ţarul Nicolae al II-lea istoria spune că a fost profund credincios, că ar fi fost un om bun şi un conducător milos care a iertat inclusiv criminali care au atentat la viaţa lui. Dacă e aşa, oare nu ar fi fost  ţarul împotriva acestor fundamentalişti? Ar fi vrut el să moară sau să fie răniţi in incendii oameni nevinovaţi care vor să vadă un film? E o pagină de istorie, in fond… Cel puţin, aşa se înţelege din ce zic unii-alţii.

Oare preoţii ruşi or fi venit in România zilele trecute pentru a se înţelege cu omologii lor români să nu permită difuzarea acestui film in România? Glumesc, desigur… Cine ştie ce-or fi pus ei la cale?! :)

Jocul de-a politica

Azi am fost într-o vizită şi in camera de zi mergea televizorul… Deoarece ştie că nu mă interesează emisiunile pe teme politice, cele cu bârfe etc, gazda butona de pe un canal pe altul pentru a găsi ceva care nu miroase a politică dar nu e nici film (pentru că nu mai vede bine scrisul nici cu ochelari) dar nici emisiuni de bârfe sau concursuri… Desenele animate erau dublate de oameni cu voci piţigăiate – cred că acelaşi om la mai multe personaje – aşa că deranjau auzul. Muzica nu era pe gustul gazdei… Aşa că… a rămas la canalele unde se discuta despre “politică” – cele care, de fapt, îi plac. Şi-aşa am aflat despre “scandalul” in PSD (Partidul Social Democrat). Am prins câteva vorbe ici, câteva colo şi mi-am făcut o idee despre ce (pare că) se întâmplă: remaniere, neînţelegeri între prim-ministru şi şeful partidului din care face parte, demisii neacceptate de partid dar susţinute de demisionari pe motive gen “să nu pătăm imaginea partidului” şi alte blabla. Apoi am citit articolul lui Călin Hera, Fotografia unui eşec anunţat.
Ce mi-a dat atunci prin cap! Nu, nu un glonţ! Aş face meningită: glonţul cald, creierul rece… Mi-a dat prin minte că tipii ăştia joacă teatru pentru a-l da ascuns pe “şeful de cadre”. Dacă şeful şi-ar da demisia pur şi simplu ar fi considerat slab şi repede uitat. Dacă şi-ar da demisia după ce toate tunurile au fost şi sunt pe el ar putea declara că se retrage pentru a nu… strica imaginea partidului, pentru a nu impiedica implementarea programului care i-a ajutat să câştige aceste alegeri (cu majoritate dintr-o minoritate). Fie vorba: imediat se împlineşte un an de când “alianţa” e la putere şi totul e varză tocată – 10 luni in care s-a discutat despre un partid (partidul comunist in alte culori) şi s-a uitat de România şi de români. Aşadar, dacă ar demisiona pentru a nu strica imaginea partidului s-ar putea retrage la afacerile lui (poate chiar lângă fostul primar al Constanţei, prin Brazilia sau Madagascar) şi ar fi uitat, probabil, inclusiv de DNA… Răspunderea penală pentru nu-ştiu-ce fapte s-ar prescrie la un moment dat, ar interveni reabilitarea pentru condamnarea deja încasată şi omul ar putea reveni… nepătat, ca un Făt Frumos din zmeura coaptă pe cal alb, strigând că vrea să salveze România, că vrea să ofere românilor o viaţă mai bună, că nu se va mai lăsa învins de “forţele oculte”, că… şi că… că…
E un scenariu posibil, cred. Complicat? Da. Riscant (din punct de vedere politic)? Da.

Politicienii vor bunăstare pentru noi toţi - dar bunăstarea pe care pare că ne-o pregătesc se reduce la... culmea gastronomiei: să mâncăm umbră de raţă pe miros de varză. Sunt politicieni care strigă că ne vor binele. Zic să nu-i lăsăm să ni-l ia… Zic şi io…

Propunere de modificare a Constituţiei

Constituţia este legea fundamentală a unui stat în care sunt consemnate principiile de bază ale organizării lui, drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor. O constituţie trebuie să fie scurtă şi cuprinzătoare.

E cert că unele modificări sunt necesare, dar nu cred că tot ceea ce au făcut cei din „Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor” poate fi şi trebuie aplicat… Proiectul lor a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 294, partea I, din 23 mai 2013.

Am comentat art. 34 din Constituţie: Dreptul la ocrotirea sănătăţii, care mi se pare o glumă in contextul actual, când toţi “factorii de răspundere” dau din colţ in colţ strigând că nu au bani şi cumpărând mobilier de lux pentru fel de fel de birouri. Dar cum doresc “oamenii mişcării” să modifice legea fundamentală e inutil şi usor… hilar, mai ales că pentru anumite reglementări sunt suficiente legile ordinare si organice, acelea pe care le adoptă parlamentarii. 

Dispoziţiile valabile azi privind dreptul la ocrotirea sănătăţii:
Articolul 34 – Dreptul la ocrotirea sănătăţii
(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

Cum ar arăta modificat:
(1) Cetăţenilor României le este garantat dreptul la sănătate fizică şi mentală, precum şi la hrană sănătoasă, care să nu conţină substanţe toxice şi otrăvitoare.”
(1.1) Pentru exercitarea dreptului prevăzut la alineatul precedent, statul este obligat să ia măsuri pentru a asigura accesul cetăţenilor săi la alimentaţie naturala, la apă curată şi la aer curat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

De ce afirm că sunt inutile propunerile (litere italice)? Pentru că:
1.Statul nu poate fi obligat la garantarea dreptului la sănătate fizică şi mintală. Statul poate fi obligat doar la garantarea ocrotirii sănătăţii (că nu se întâmplă e alta poveste). Oamenii se mai nasc şi bolnavi… Cine le poate garanta dreptul la sanatate? Dreptul la sanatate nu e un drept pentru ca sanatatea nu este ceva ce poate fi garantat de vreun om.
De-ar fi cum vor ei – ca statul să garanteze dreptul la sănătate - cine garantează că nu s-ar ajunge la situaţii de obligare a gravidelor să avorteze un făt predispus la anumite malformaţii sau boli genetice?
Paranteză: aş zice că e vorba despre sănătate mintală, nu despre sănătate mentală pentru că (foarte pe scurt) avem minte nu mente. Greşeala apare şi la legiuitorul din 2003 dar – pentru a fi obiectiva – nu e o greşeală fatală.
2. Statul nu poate garanta dreptul la hrană sănătoasă, care să nu conţină substanţe toxice şi otrăvitoare (aş zice că toxic şi otrăvitor e cam tot aia). Statul poate doar proteja oamenii de substanţele toxice şi chiar o face (teoretic), prin unele legi care se respectă mai mult sau mai puţin. Da, reprezentanţii statului trebuie să intervină atunci când sunt semnalate cazurile in care nu se respectă dispoziţiile legilor in materie (nu se întâmplă prea des).
Toţi cei care nu vrem “mâncare toxică” ar trebui să punem presiune pe parlamentari, să-i determinăm să elaboreze legile pe care le dorim.
Menţionarea in Constituţie a acestui “drept” e inutil, chiar dacă nu ar exista corupţie. Butoanele trebuie apăsate in altă parte pentru că această cerinţă derivă din dreptul fundamental cetăţenesc la ocrotire a sănătăţii.
3. Dispoziţiile din al. 1.1. sunt, de asemenea, inutile in Constituţie – există legi care reglementează toate cele, doar că nu se respectă întotdeauna. Suntem naivi crezând/sperând că o dispoziţie va fi automat aplicată dacă e scrisă in Constituţie.

Constituţia trebuie modificată pe alocuri – in special in ceea ce priveşte organizarea aparatului de stat – dar nu doar aşa, de dragul modificării.

Atunci când va veni timpul să votăm pentru modificarea Constituţiei (sau pentru una nouă) întoarceţi pe toate feţele dispoziţiile respective, gândiţi pe termen lung, să nu ajungem în situaţia de a ne îngrădi singuri anumite drepturi. Dispoziţiile unei constituţii trebuie să protejeze toţi cetăţenii, indiferent de categoria lor socială, de etnie, orientare religioasă, orientare sexuală, convingeri, limbă, vârstă, boală, handicap etc. 

12 oct. 2017

Parlamentarii au cod de conduită

Altfel spus: ţara arde şi baba se piaptănă dar dacă a solicitat Comisia Europeană…!
Ieri, 11 octombrie, in plenul reunit al Parlamentului a fost votat codul de conduită al senatorilor şi deputaţilor, cu majoritate. Liberalii şi minorităţile s-au abţinut de la vot, USR (Uniunea Salvaţi România) a votat împotrivă.

In articolul 1, intre altele, au simţit nevoia să scrie: În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului – inutil (ca şi alte dispoziţii din acest articol şi din întreg codul) pentru că asta se înţelege din Constituţie.

In aricolul 6 scrie:
(1) Deputaţii şi senatorii trebuie să asigure prin atitudine, limbaj, conduită şi ţinută solemnitatea şedinţelor parlamentare şi bunul mers al activităţilor desfăşurate în cadrul structurilor parlamentare. (2) Parlamentarii trebuie să aibă o ţinută vestimentară decentă şi să nu folosească expresii sau cuvinte jignitoare, indecente sau calomnioase. [...] Li se cere să... nu înjure, cu alte cuvinte - pentru asta există codul de bune maniere sau... nu se aplică parlamentarilor acest "cod".şi e nevoie de un cod de conduită cu dedicaţie?

Acum… ce se va înţelege prin “ţinută vestimentară decentă”? Să nu mai îmbrace femeile rochii strâmte, decoltate şi scurte? Să nu mai aibă voie parlamentarii in sacouri cu imprimeuri colorate cu personaje din desene animate sau diverse sloganuri? Parcă nu haina îl face pe om.

Articolul 8 - Informarea cetățenilor
Deputații și senatorii trebuie să informeze, în mod constant, cetățenii despre acțiunile pe care le întreprind și despre inițiativele sau punctele de vedere pe care le susțin în exercitarea mandatului lor.

Cum ne vor informa? Prin scrisori recomandate? Vor fi toată ziua la TV? – ar trebui să stăm şi noi la TV, de partea cealaltă a ecranului?

Articolul 11 - Sancţiuni
Sfera incompatibilităţii ori a conflictelor de interese, a interdicţiilor şi a abaterilor disciplinare parlamentare, procedurile în materie disciplinară şi aplicarea sancţiunilor sunt cele stabilite exclusiv prin cap.IV şi XII (cred ca au vrut sa scrie capitolul XI, deoarece capitoul XII se refera la altceva, nu la sancţiuni – dar ce ştiu eu la ce se referă ei?) din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

La fel de lipsite de conţinut sunt şi celelalte articole (plus că multe dintre aceste dispoziţii se regăsesc – poate altfel formulate – in legea amintită mai sus şi in Constituţie).

Ce-au făcut, de fapt? Au bifat o cerinţă a Comisiei Europene, au indeplinit o formalitate. In rest, totul rămâne cum au stabilit. 

11 oct. 2017

Glume in Constituţia României

Bineînţeles că dispoziţiile din Constituţia României sunt cât se poate de serioase şi necesare, doar că unele... par glume când privim in jurul nostru. De exemplu:
Articolul 34 – Dreptul la ocrotirea sănătăţii
(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

Sănătatea se defineşte în mod curent ca starea unui organism la care funcţionarea tuturor organelor se face în mod normal şi regulat. Îngrijirea sănătăţii este ştiinţa sau practica dirijată pentru diagnosticul, tratamentul şi prevenţia bolilor. În statul modern îngrijirea sănătăţii este integrată în sistemul de sănătate administrat şi reglementat de guverne; accesul cetăţenilor la sistemul de sănătate, şi deci la îngrijirea sănătăţii, variază de la o ţară la alta (wikipedia)

Dreptul la ocrotirea sănătăţii e un drept fundamental cetăţenesc; e un drept care ţine de condiţia umană la nivelul cerinţelor actuale de viaţă, prin conţinutul său asigurând cetăţeanului păstrarea şi dezvoltarea calităţilor sale fizice şi mentale care să-i permită o reală şi eficientă participare la întreaga viaţă politică, economică, socială şi culturală.

Statul e obligat să depună eforturi pentru: scăderea mortalităţii noilor născuţi şi a mortalităţii infantile (a se număra cazurile de copii diagnosticati greşit, trimişi acasă şi… morţi), dezvoltarea sănătoasă a copilului (a se vedea numărul satelor unde nu există un medic de familie nici măcar la nivel de comună şi nici chiar farmacii; a se vedea numărul mare de copii născuţi in familii atât de sărace încât adorm flămânzi in fiecare seară iar alimentaţia e dezastruoasă); îmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului înconjurător şi ale igienei industriale (a se vedea munţii de gunoi de pe la marginile unor oraşe, apele pline cu resturi fel de fel, păduri tăiate ilegal, parcări amenajate, in unele locuri,. direct sub ferestrele apartamentelor etc.), profilaxie şi tratamentul maladiilor epidemice, endemice, profesionale şi a altora, precum şi lupta împotriva acestor maladii; crearea de condiţii care să asigure servicii medicale şi un ajutor medical in caz de boală etc..

Din 1990 nu s-a construit niciun spital. Politicienii din partidul aflat azi la putere au in programul de guvernare ridicarea a opt spitale regionale şi unul republican – a trecut aproape un an de când sunt la guvernare şi nu se aude ceva despre începerea construcţiilor – in schimb, certurile sunt in toi. Vor reuşi in următorii trei ani? Au promis sute de creşe şi grădiniţe… S-a construit vreuna, de către cei care le-au promis? Nici şcolile, grădiniţele şi spitalele existente nu arată prea bine… Dacă nu sunt bani pentru reabilitarea şi dotarea celor existente vor găsi bani pentru construirea şi dotarea unora noi? Cu astfel de promisiuni au venit şi in alte mandate, dar nimic nu au realizat – şi au fost votaţi din nou! Au oamenii memorie scurtă sau… altfel se numeşte ceea ce se întâmplă?

Servicii medicale… Majoritatea ştim cum arată cele mai multe spitale, ştim că nu există anumite aparate medicale – oamenii sunt trimişi la cabinete private pentru unele analize, contra cost, evident); ştim că lipsesc medicamentele, pansamentele, inclusiv dezinfectanţii/detergenţii prin spitale şi bacteriile bântuie.
Ştim că lipsesc pantele necesare celor imobilizaţi in scaune cu roţi – multe dintre pantele existente sunt atât de abrupte încât şi unui om sănătos îi e greu să urce/coboare pe acolo un cărucior de piaţă. Cum pot aceşti oameni să participe la întreaga viaţă politică, economică, socială şi culturală (aşa cum scrie in Constituţie)?

După ce privim atent in jurul nostru nu considerăm o glumă dispoziţiile din acest articol de lege fundamentală?

Ce oraş frumos! Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

HAPPY WW!

10 oct. 2017

Fără turism, doar exploatare

Prim-ministrul Tudose – acela veşnic încruntat, care vorbeşte abia despărţind buzele şi care pare mereu sictirit – a declarat, pe ocolite, într-o emisiune televizata (pe la începutul mandatului) că nu e de acord cu „atâta protecţie” pentru diferite zone – şi s-a referit inclusiv (sau mai ales) la Roşia Montană, unde oamenii abia au reuşit să oprească exploatările care ar distruge zona. Desigur, reporterul i-a „aruncat” întrebarea la plesneală... Altfel spus, era cam regizata treaba. Ce-a zis ministrul, între altele? „Nu mai poţi face nici măcar o gropiţă să aduni râme. Aşa a zis, cu multă infatuare, plin de importanţă şi dornic de a realiza ceva profit pentru naţiune – desigur!

Pentru protejarea Roşiei Montane s-a întocmit un dosar prin care s-ar înscrie zona in patrimoniul UNESCO, devenind astfel zona protejată. Pe la sfârşitul lunii septembrie s-a deplasat acolo un evaluator (expert) de la UNESCO, dar a fost şicanat de paznici, de angajaţi, de autorităţi... Omul a plecat; in vara viitoare vom afla concluziile la care a ajuns...

Au trecut trei ani de la scandalul exploatării aurului din munţii Apuseni – când legea privind autorizarea proiectului minier a fost respinsă in parlament (acel moment in care prim-ministrul de atunci vota diferit: ca deputat in interesul zonei şi ca ministru in interesul naţiunii – desigur!).
Zona a început să arate ca una turistică, devenind aproape in totalitate „monument istoric”. Tăurile – lacuri artificiale specifice pentru Roşia Montană – au fost amenajate începând cu anul 1733. Apa din aceste lacuri fiind utilizată in special la funcţionarea şteampurilor ce zdrobeau minereul aurifer.

S-au amenajat câteva trasee uşoare, se poate pescui in zonă (pescuit sportiv), există galerii miniere încă de pe vremea romanilor şi pot fi vizitate... Treizeci şi cinci de construcţii sunt declarate monument istoric in Roşia Montană (trei biserici din zonă sunt vechi de sute de ani). Şi există peisajul!
Turismul este singura solutie pentru dezvoltarea zonei.
₪₪
Despre extragerea aurului, foarte pe scurt
Extragerea aurului se poate face prin mai multe metode, in funcţie de compoziţia mineralogică a rocii: concentrarea gravitaţională, amalgamarea (se foloseşte mercur) şi cianurarea (cea mai „productivă” şi ieftină pentru extragere dar şi cu riscuri foarte mari).

Aurul de la Roşia Montană (in cantitate mare, dar şi mai mari cantităţi de argint), afirmă un profesor de geologie, poate fi extras numai prin metoda cianurării – cianura dizolvă minereul şi se lipeşte de aur ca un magnet; din solutia rezultată metalul se extrage uşor.

Se pare că metoda gravitaţionala, descoperită recent de specialiştii unei universităţi din S.U.A., va înlocui in următorii ani instalaţiile cu cianură. Prin această metodă se foloseşte densitatea mai mare a metalului pentru a-l extrage din minereu. E o metodă care ar proteja mediul într-o mult mai mare măsură dar zonele respective nu vor mai fi atractive pentru turişti..

Specialiştii afirmă că atât timp cât substanţele chimice rămân într-un circuit închis nu există pericol pentru mediu, dar barajele groase necesare a fi construite in jurul lacurilor de decantare pot ceda in anumite condiţii – s-a întâmplat in 30 ianuarie 2000 şi in România, Baia Mare, când barajul unei exploataţii miniere a cedat şi sute de tone de cianuri au ajuns in râuri, apoi in Dunăre şi in Marea Neagra. A fost un dezastru ecologic.

Surse info: http://recorder.ro/; https://www.antena3.ro/actualitate/;  http://www.descopera.ro/povestea-aurului/;

9 oct. 2017

Scrisoare către un prieten. Citate favorite

Viaţa trebuie trăită  cu faţa spre viitor, dar înţeleasă cu faţa spre trecut.
Prea tânărul meu prieten,
[…] Cel care e disperat din motive personale este pândit ca disperarea lui să nu fie nici adevărată nici profundă, ci să fie o simplă decepţie, un regret. Dar nu in acest mod trebuie să-şi trăieşti tu disperarea, pentru că nu ţi s-a luat nimic, eşti in posesia totului. Dacă cel deznădăjduit crede că nefericirea de care suferă are o mulţime de cauze aflate in afara lui, disperarea in care trăieşte nu este adevarată; ea îl va face să urască lumea in loc s-o iubească. Fiindcă, dacă e adevărat că lumea îţi provoacă supărarea vrând să fie pentru tine ceea ce nu e, e iarăşi adevarat că atunci când te vei regăsi pe tine in disperare, o vei iubi aşa cum este. Din păcate, culpabilitatea, o conştiinţă încărcată îl împing pe individ in disperare şi el îşi va regăsi cu greu mulţumirea. Şi atunci eu zic: disperă! Disperă din tot sufletul şi din tot spiritul; cu cât aştepţi mai mult, cu atât mai dure vor fi condiţiile, iar de plătit vei plăti la fel. Ca in întâmplarea cu Tarquinius, căruia o femeie i-a oferit o colecţie de cărţi. Acesta a refuzat să-i dea preţul cerut de ea pe toată colecţia, şi atunci femeia a ars o treime din cărţi. Pentru cele două treimi rămase i-a cerut preţul de la început. Tarquinius a refuzat din nou. Femeia a mai ars o treime din colecţie. Când a văzut hotărârea femeii, Tarquinius s-a învoit să-i dea preţul cerut pentru toată colecţia, dar nu mai luă decât o treime.
(Scrisoare către un prieten, de Sóren Kierkegaard. Editura Maşina de scris, 1997, traducere de Kjeld Jensen şi Elena Dan)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
In istoria filosofiei, gândirea lui Sóren Aabye Kierkegaard (05.05.1813 – 11.11.1855) apare ca o reacţie a individualismului faţă de marile abstracţiuni ale lui Hegel. Alături de Nietzsche, e considerat un întemeietor şi un reprezentant major al existenţialismului.

Era creştin pătimaş, dar dispreţuia profund organizarea religioasă şi orice tip de doctrină care tocea conştiinţa existenţei personale a omului, remarcând: Gânditorul care in toată gândirea lui uită că este şi un individ existent, nu va putea explica niciodată viaţa. El face doar o încercare de a înceta să mai fie o fiinţă omenească (in “Post-scriptum final neştiinţific”).
Opera sa teologică se axează pe etica creştină şi instituţia Bisericii. Opera sa în domeniul psihologiei explorează emoţiile şi sentimentele indivizilor atunci când se confruntă cu alegerile pe care le fac în viaţă.

Kierkegaard a fost un melancolic, uneori deznădăjduit. Avea o înfăţişare ieşită din comun: firav şi cu o malformaţie a şirei spinării, care-l făcea să meargă strâmb şi clătinându-se; avea un cap mare, o claie de păr blond, ochii albaştri spălăciţi şi nasul şi gura cu trăsături ferme. Cei care l-au cunoscut depun mărturie in privinţa farmecului său extraordinar, a vivacităţii şi caracterului său deosebit de prietenos. Profesorul de filosofie de la Universitatea din Copenhaga a scris: E greu de descris zâmbetul şi înfăţişarea lui atât de expresive. Avea felul lui special de a te saluta de la distanţă, cu o simplă privire. Izbutea să transmită o blândeţe şi o afecţiune infinită prin privirile lui, dar, pe de altă parte, era in stare să-i şi scoată din sărite pe oameni prin ironiile şi sâcâielile lui.
(Mic dicţionar al filozofiei occidentale, Diane Collinson, Editura Nemira, 1995, traducere de Andrei Bantaş)
Într-o însemnare din Jurnale, Kierkegaard scria: Important este să găsesc un adevăr care este real pentru mine, să găsesc ideea pentru care pot să trăiesc şi să mor.

sursa foto:
https://en.wikipedia.org/wiki/S%C3%B8ren_Kierkegaard