30 mar. 2018

Pesah Sameah!

Pentru toti aceia care sărbătoresc
Pesah Sameah!
Azi, vineri, 30 martie, începe Paştele evreiesc, care durează opt zile.
Sărbătoarea  a început după apusul soarelui, la apariția primei stele pe cer, cu o rugăciune și masa specială, Seder. Pe farfuria fiecarui mesean se află un ou, pătrunjel, hrean, un cartof, un os de miel, astfel aranjate încât să nu se uite că poporul evreu a fost sclav. Primul ou care se mănâncă la această masă este împărţit întregii familii, ca simbol al unităţii.
Caracteristică pentru această sărbătoare este interdicția de a folosi aluat dospit și toate produsele obţinute prin fermentarea cerealelor, inclusiv berea, borșul de tărâțe și băuturile distilate (vodcă, whisky), denumite generic Hameț. Produsele Hameț rămase după “curăţenia generală dinaintea sărbătorii” pot fi oferite prietenilor şi vecinilor care nu sărbătoresc, dacă nu se consumă înainte de începerea sărbătorii; sau se vând in mod simbolic unui neevreu, dacă rămân in casă - rabinul fiind împuternicit cu perfectarea acestui aranjament.
In această perioadă evreii înlocuiesc pâinea cu matza, azima făcută doar cu apă, făină și sare, nedospită. Este pâinea sărăciei, care amintește robia din Egipt.
Pesah este sărbătoarea religioasă a poporului Israel, care simbolizează eliberarea din robia egipteană şi ieşirea din Egipt a fiilor lui Israel conduşi de Moise, şi cei 40 de ani de peregrinare prin deşert.
Sărbătoarea se va încheia în seara de 7 aprilie, cu o rugăciune de pomenire a morţilor.
In primele două și ultimele două zile de Pesah este interzis să se aprindă focul şi să se efectueze diferite munci, în timp ce zilele de mijloc sunt considerate de semisărbătoare și este permisă utilizarea banilor, efectuarea de cumpărături, şi gătitul.
Nu toţi evreii ţin cont de toate regulile. :) 

Program cu publicul la căminul de bătrâni

Vârstnicii (dar nu numai) care nu mai au pe nimeni (sau care au) şi sunt incapabili să se descurce singuri, din diverse motive, se internează (sau sunt internaţi) într-un cămin. Unii – cazurile sociale, in special, dar şi cei cu venituri mici – îşi găsesc adăpost, şi oameni care să-i îngrijească, într-un cămin “de stat”. Cei care-şi permit găsesc adăpost şi îngrijire într-un cămin privat.
Programul de lucru cu publicul, la stat, este de luni până vineri de la 8:00 la 17:00, împărţit: de la 8:00-10:00 si de la 12:00 la 18:00! Dacă munceşti şi vrei să vizitezi pe cineva de acolo… hai pa! Dacă nu poate el să iasă stai şi te uiţi ca viţelul la poarta nouă sau te învoieşti de la muncă sau… portarul îţi permite să nu respecţi programul.
Program de vizită la unul dintre căminele private: între 10:00 şi 12:00 şi apoi între 14:00 şi 17:00. La fel! Dacă munceşti… ai încurcat-o, când omul drag nu poate veni afară.  O limită, pentru seară, ar fi de înţeles, dar orele 17 şi 18 sunt absurde! Mulţi oameni sunt încă la serviciu la aceste ore.
Cum îşi permit aceşti “privaţi” să facă aşa ceva, ba să mai şi interzică orice vizită pe motiv de… gripă? Nu poţi vizita omul drag, conştient dar total incapabil in urma unui atac vascular cerebral, şi despre care medicul a afirmat că mai poate trăi “două zile, două săptămâni sau două luni”, să nu-i dai gripă!! Să nu le dai celorlaţi internaţi… Chiar dacă nu ai simptomele virusului gripei e posibil să fii ceea ce se numeşte “purtător sănătos”.
Omul drag aflat într-o astfel de situaţie are nevoie să ştie că nu este abandonat, că rudele şi prietenii se gândesc la el, că fac tot ce pot să îi uşureze suferinţa, să îl ajute să îşi revină, iar cei care încasează un sac de bani pentru a avea grijă de omul tău drag îţi trântesc in faţă că nu ai voie să-l vizitezi, să-l ţii de mână, să-i vorbeşti!
Hei, aici Pământul! Ne aude cineva?! Pentru a proteja pe cei internaţi există măşti, halate, papuci, mănuşi – toate “sterilizate”, dar e mai simplu să interzici.
Ce faci in astfel de situaţii? In primul rând te gândeşti să reclami la “Protecţia consumatorului”. Nu-i greu s-o faci, dar cunoşti cu cine ai de-a face şi ştii sigur că indivizii reclamaţi îţi vor permite să vizitezi omul drag dar… ce-or să facă atunci când nu eşti acolo? Vor fi grijulii cu bolnavul? Haida-de! Chiar aşa naivi nu suntem! Şi atunci, ce facem?! Fotografiem poarta unde sunt afişate “indicaţiile” şi postăm pe un blog sau pe FB sau pe te miri unde…? Fix frecţie la picior de lemn! 

29 mar. 2018

Ziua internaţională a fumului şi oglinzilor

O altă sărbătoare neoficiala! Adică… Ziua internaţională a magiei cu fum şi oglinizi! Cum vine asta? Prea sigură nu-s! Ştiu că pe la noi există expresia “Totu-i fum!” Alţii au expresia “Fum şi oglinzi”. Se pare că e o referire la trucurile acelor “magicieni” care folosesc fumul şi oglinzile pentru a abate atenţia publicului de la trucurile pe care le fac. S-ar putea spune că este… ziua magicienilor.
De “fum si oglinzi” se folosesc azi şi politicienii de prin toate statele… Politicienii, dar şi avocaţii, ştiu să se folosească de “fum şi oglinzi” pentru a se asigura că nu pricepe toată lumea ce urmăresc ei, de fapt.
Cum se poate, oare, sărbători, aceasta zi?! Desigur, nu in sensul adevarat de “a sărbători”, dar ar putea fi un motiv de întâlnire cu prietenii şi de a ne da in spectacol cu fel şi fel de trucuri. Oare-mi mai amintesc ceva trucuri care ne distrau cândva? Acum chiar nu-mi vine ceva in minte! Ah, ba da! Un truc simplu: mişcarea unui ac pe masă, cu puterea minţii! Sau… puterea magnetului pe care-l mânuiesc sub masă in timp ce mă prefac că sunt concentrată şi cer spectatorului să se concentreze şi el la ac? Nu mai ţin minte! :)
Cu oglinzi şi fum magicienii obţineau efecte spectaculoase care-i lăsau pe oameni cu gura căscată! Azi nu prea mai ţin aceste trucuri! Azi nu-i mai poţi spune nici unui copil că fumul pe care-l dirijează cineva pe sub o uşă, in timpul unei şedinţe de… spiritism, este materializarea unei fantome. Acum, pentru trucaje, se folosesc hologramele.
Abracadabra

28 mar. 2018

Pistolul meu din piele. Fleur and Color on Wednesday

Aveam vreo 30 de ani când colegii hotărâseră un “bal mascat” la care eram hotărâtă să nu merg – mai fusesem şi cei mai mulţi erau costumaţi in… ei. In ultima clipă, văzând cum se agită toţi pentru costume, m-a prins fiorul şi mi-am zis să merg. Costume nu aveam, la singurul atelier unde se închiriau costume (şi pe care-l ştiam in BV) era închis. Şi-mi dă prin minte: Dirty Harry! Adică, inspectorul Harry, interpretat de Clint Eastwood. Era cel mai uşor de imitat când timpul era atât de scurt.
Mi-a rămas pe retină o scena (m-a amuzat teribil) in care inspectorul Harry purta cămaşă albă, cravată neagră, vestă roşie tricotată, peste cămaşă, sacou şi pantaloni din stofă neagră (aşa reţineam eu, şi nu conta dacă nu era aşa). De haine am facut rost de la tata şi de la un prieten. Hamul pentru pistol l-am încropit dintr-o borsetă mică pe care am prins-o de două centuri montate astfel încât să pară ham pentru pistol dar… de unde un Magnum?! De unde orice pistol de jucărie la acel moment?! Scurt, mi-a venit ideea! Am luat câteva bucăţi de piele neagră, vată, sârmă, un inel de la un cercel (pentru “gaura ţevii”) şi-ntr-o jumătate de oră am avut şi pistol (nu seamănă a Magnum 44, dar cui îi pasă?!)
Părul l-am prins într-o coadă pe care am ascuns-o sub părul dat din belşug cu gel, să pară cât mai scurt – eram un Dirty Harry cam pletos, dar mergea. Cu pantofii a fost mai greu: eu port 37 şi între bărbaţii pe care-i ştiam unul singur avea… 41 – un Dirty Harry cu pantofi de damă ar fi fost prea nu-ştiu-cum! Am pus mai multe şosete, dar tot mă cam împleticeam la mers.
Şi-am plecat la bal mascat, cu ochelari mari de soare pe nas! Câţiva au recunoscut personajul! Şi… culmea! Nu m-au recunoscut din prima!  

Să avem zile frumoase şi să ne întâlnim cu bine la Fleur and Color on Wednesday, jocul iniţiat de Ella.

Flori şi… gaiţa printre muguri. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
HAPPY WW!

27 mar. 2018

Bella ciao! Cântecul luptătorului pentru libertate

Fidel rezistenţei!
Unii consideră cântecul Bella ciao! a fi unul comunist, dar, de fapt, este un imn pentru libertate, un cântec pe care îl fredonează toţi aceia care s-au săturat să li se spună ce să facă pentru… binele lor.
L-am ascultat cântat in italiană (evident!), in engleză, in chineză, in japoneză, in turcă, in arabă, in spaniolă, in germană, in daneză etc. ş.a.m.d. dar nu l-am auzit cântat in româneşte. Or fi românii “neam de slugă” cum afirmă unii?
Treziţi-vă! Vom ajunge, nu sclavii invadatorilor, ci sclavii oligarhilor autohtoni, turbaţi după putere şi averi, sclavii condamnaţilor penal care vor să facă parte din guvern, care sunt şefi de partide, de consilii judeţene sau locale, care sunt primari! Nu contează culoarea lor politică - daca sunt cercetaţi sau – şi mai rău! – in arest sau condamnaţi, nu-i mai alegeţi, ignoraţi-i, împotriviţi-vă lor!
*
Bella ciao! In italiană:
Stamattina mi sono svegliato, / O bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao, ciao, ciao! Stamattina mi sono svegliato, / e ho trovato l'invasor. // O partigiano, portami via, o bella, ciao! bella, ciao, ! bella, ciao ciao, ciao! / O partigiano, portami via, ché mi sento di morir. // E se io muoio da partigiano, / o bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao, ciao, ciao! / E se io muoio da partigiano, / tu mi devi seppellir. // E seppellire lassù in montagna, / o bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao, ciao, ciao! / E seppellire lassù in montagna, / sotto l'ombra di un bel fior. // Tutte le genti che passeranno, / o bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao, ciao, ciao! /  Tutte le genti che passeranno, / Mi diranno «Che bel fior!»  / «È questo il fiore del partigiano», / o bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao, ciao, ciao! / «È questo il fiore del partigiano, morto per la libertà!»
Traducerea mea:
Azi dimineaţă, când m-am trezit, / o bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao, ciao, ciao! / Azi dimineaţă, când m-am trezit, / invadatorii am aflat. // Partizane, ia-mă cu tine, 'că simt că mor, / o bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao ciao, ciao!  / Partizane, ia-mă cu tine. // Şi dacă mor, ca partizan, / o bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao, ciao, ciao! / Şi dacă mor, ca partizan, / Tu trebuie să mă-ngropi, / Să mă îngropi in munţi, / la umbra unei flori frumoase. // Şi toţi cei care vor trece, / o bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao, ciao, ciao! / Şi toţi cei care vor trece / vor zice “Ce frumoasă floare” / “Aceasta e floarea partizanului”, o bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao, ciao, ciao! / “Aceasta e floarea partizanului mort pentru libertate”.
Bella ciao! In 9 limbi:

*
    Decât un sclav viu, mai bine un mort care a luptat pentru libertate. Sclavi au fost – şi sunt mulţi – in această lume, dar in memoria colectivă au rămas doar aceia care au luptat pentru libertate.
Aveam 15 ani când am auzit pentru prima dată acest cântec. La acea vreme nu ştiam limba italiană, dar am învăţat instantaneu aceste versuri – care mi-au fost traduse (şi nu pot învăţa nimic pe de rost!!! Nimic altceva nu mai ştiu pe de rost). Datorită acestui cântec am ajuns să cunosc limba italiană – dorinţa de libertate o cunoşteam, probabil, din clasa a II-a, când am făcut tot posibilul să nu devin pionier. Pentru mine, “pionier” era egal cu “comunist”. Nimeni nu mi-a spus nimic despre ce înseamnă comunismul – din contră! Părinţii mei au avut de tras de pe urma ideilor mele…. deşi eram doar in clasa a II-a. Nu suport nici azi nedreptatea, îngrădirea dreptului la libera exprimare, rasismul, îngrădirea dreptului de a fi independenţi (de stat) din punct de vedere financiar…. Am avut de suferit? Da! Dar a meritat… Merită.
Bella ciao! Este cântecul care-mi place cel mai mult! Dincolo de rock, dincolo de alte cântece! E total separat. :)
Lumea cântă Bella ciao!
Libertatea e obligatorie!

26 mar. 2018

Înţeleptul. Citate favorite

Înţeleptul îşi petrece viaţa observând oamenii şi îşi istoveşte mintea căutând să dea in vieag viciile şi ridicolul. Dacă dă cugetărilor sale o ticluire mai îngrijită, nu o face din deşertăciune de scriitor, cât din dorinţa de a pune in toată lumina trebuitoare un adevăr peste care a dat, in vederea impresiei menite să-i slujească ţelul urmărit. Câţiva cititori cred totuşi că-l plătesc dacă spun cu semeţie că i-au citit cartea şi au văzut că are talent; dar el le respinge toate elogiile pe care nu le-a năzuit prin truda sa şi prin nopţile lungi de veghe. Năzuinţele lui ţintesc mai sus, şi truda lui e pusă in slujba unui ţel mai înalt; înţeleptul cere de la oameni un succes şi mai rar şi mai presus de laude şi chiar mai presus de toate răsplătile, care constă in a-i face mai buni.
(Din “Caracterele”, Despre creaţiile artistice - La Bruyère, Editura pentru literatură, Bucureşti 1968; traducere: Aurel Tita)
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
₪₪
Într-un înţelept înzestrat cu înţelepciune şi umilinţă, într-o vacă, un elefant, un câine sau un netrebnic, cel înţelept vede acelaşi lucru – Eu-l Superior.
Aceasta e perspectiva înţeleptului.
Într-un astfel de om găseşti înţelepciune şi umilinţă. El priveşte toate fiinţele ca exprimând in cele din urmă aceeaşi unitate a vieţii. Privirea sa este universală, fără prejudecăţi de rasă şi de casta. In India, clasa cea mai de jos e cea a mâncătorilor de câini, căreia nu îi este îngăduit nici măcar să locuiască in sate. In ochii înţeleptului care vede Eu-l Superior in toţi, aceşti proscrişi merită acelaşi respect şi aceeaşi bunătate ca şi cea arătată unui rege.
(Cunoaşte-te pe tine însuţi, de Paul Brunton, Editura Nova, Bucureşti, 1995).
Paul Brunton (n. 21 octombrie 1898‑d. 27 iulie 1981), scriitor, filosof, jurnalist britanic; a renunţat la carieră pentru a călători şi a‑şi însuşi învăţăturile oamenilor din diferite regiuni ale globului. Cărţile sale au avut un rol major în popularizarea gândirii orientale şi a principalilor ei exponenţi în Occident. Între altele, a scris: India secretă (1934), Cărarea secretă (1935), Un eremit în Himalaya (1936), Egiptul secret (1936; este primul european care a primit aprobarea de a petrece o noapte in Marea Piramida), Învăţătura secretă de dincolo de yoga (1941). 

25 mar. 2018

De ce să nu vorbeşti orice lângă copii

Cuvintele pe care le rostim lângă copii sunt, uneori, ca bumerangul…
Foarte mulţi adulţi – aproape toţi – au impresia că ai lor copii mici  nu aud sau nu pricep ceea ce se vorbeşte lângă ei.. Ce greşeală! Poate că nu înţeleg întotdeauna sensul unei discuţii, dar când trântesc una in public te lasă mască.
Ceva dintr-o postare a Monei, Confesiuni, mi-a readus in gând două întâmplări. Prima mi-a povestit-o una dintre verişoare...
Micţul vară-mii avea vreo patru ani. Plecau de la o petrece ţinută de un amic comun. Soţia amicului se apleacă şi îl pupă pe micuţ de “la revedere”. Şi ce zice el? Tu puţi! Tipa înţepeneşte, la fel înţepenesc şi părinţii piciului. Toţi cei prezenţi zâmbesc strâmb, mama işi dojeneşte fiul şi îl ia repede de acolo.
De unde afirmaţia micuţului?! Nevasta acestui amic mirosea a transpiraţie mai tot timpul. Vară-mea şi soţul ei – mi-a povestit – au discutat la un moment dat despre acest aspect, când era şi băieţelul de faţă dar – zicea vară-mea – cu mult timp înainte ca el să de-a cu băţu-n baltă.
La a doua întâmplare am fost martoră. Eram mai mulţi, la o nu-mai-ştiu-ce petrecere. Unul dintre bărbaţii aflaţi acolo era înşelat de nevastă. Nu ştiam – nu ştiau prea mulţi atunci. La un moment dat, un băieţel, fiul unora dintre amici, se duce la tip şi îl întreabă: - Unde îţi sunt coarnele? - Ce coarne?! se amuză omul. - Tati zice că ţi-ai pus coarne… Ce-a urmat poate fi uşor de bănuit… Azi, tipul înşelat e căsătorit cu altcineva dar a rămas prieten cu cei doi părinţi care n-au avut curaj să-i spună că soţia “îi pune coarne”. Indirect, i-a spus copilul lor.
**
Încă ceva: doar dacă sunteţi siguri că vreţi să aflaţi adevărul lor întrebaţi-i pe copii care este părea lor despre voi.

22 mar. 2018

Taxa de solidaritate nu mai face parte din programul de guvernare

Nici nu e de mirare!
Se tot bătea monedă cu solidaritatea socială… in sensul să se ia de la cei mulţi şi să se dea la cei puţini şi aflaţi in nevoie. Politicienii români visau la o “taxă de solidaritate” – 2% calculat din fondul de salarii.
In primul rând, e aiurea să fie calculată taxa la fondul de salarii, adică taxează munca şi destinaţia banilor va fi… necunoscută; de fapt, nu necunoscută, dar ei visau că din banii care s-ar aduna ar acoperi “găurile” din buget in diverse domenii. Constituţia, in art. 139 al 3 spune: Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora.
Păi, dacă e “taxă de solidaritate” n-ar trebui ca banii să aibă o destinaţie precisă, către cei cu venituri mici sau fără venituri? Taxa lor de solidaritate e şi pentru bogaţi şi pentru săraci şi pusă in sarcina angajatorului – poate că angajatorul ar mări, un piculeţ, salariile dacă ar fi scutit măcar de astfel de taxe.
Taxa ar putea fi impusă pentru cei cu salarii mai mari de x lei (cum a fost in Germania după reunificare) - ar zice unii - şi să aibă o destinaţie precisă. Hm. Nici aşa nu mi pare corect pentru că in România se tot ia de la cei care au şi… nu se caută soluţii pentru a rezolva, măcar in parte, chestiunea sărăciei.
De investiţii serioase, care să aducă bani la bugetul de stat, or fi auzit politicienii români? Au auzit, sigur, doar că… Ce?! Să ne agităm pentru aşa ceva?! Păi… habar nu avem ce înseamnă asta la nivel de stat. E ca şi cum îmi cumpăr aur şi zic că am investit banii in acest metal preţios? Eee… ştiu ei bine cum se face… dar nu-i păcat să le meargă mai bine românilor, in general? Cine s-ar mai uita la ei, politicienii, toată ziua, cine i-ar mai băga in seamă dacă alegătorii ar avea parte de ceva bunăstare şi stabilitate economică?
Le-a venit mintea la cap şi au renunţat la taxa asta. Oricum, in mintea ministrului de finanţe (altul, nu cel de acum – dar nu-i mare diferenţă) era varză, habar nu avea despre ce vorbeşte. Bâlbâia despre taxa actuală de 0,25% (contribuţie pentru fondul de garantare a salariilor in caz de faliment) la care se va adăuga diferenţa de pâna la 2% şi susţinea că nu cresc cheltuielile angajatorului pentru că anumite taxe au fost transferate angajatului – dar, pe de altă parte, ministresa de la muncă zicea că va fi vina patronilor dacă salariile vor scădea, pentru că ei ar trebui să mărească salariile oamenilor cu suma de care sunt scutiţi prin acest transfer…
Bine că nu le vine ideea să treacă şi această taxă de 0,25% in sarcina angajatului…
Aşa-i că nu înţelegeţi nimic? Perfect! Acesta este şi scopul politicienilor care oferă astfel de explicaţii la bazaconiile pe care le hotărăsc.
P.S. De taxa de solidaritate am scăpat, dar, poate, nu şi de altele! Nici aceste “altele” nu sunt justificate, aşa cum cere Constituţia României in articolul 56 (Contribuţii finaciare) al. 2:
Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
   Atunci când, prin legi ordinare, guvernanţii pretind să fie plătită contribuţia la sănătate, de exemplu, calculată la salariul minim pe economie inclusiv pentru cei care lucrează numai două ore sau care sunt independenţi (şi oamenii câştigă mai puţin decât jumătate din salariul minim pe economie) se cheamă că nu sunt justificate contribuţiile financiare, deci legile respective sunt neconstituţionale. Cum ar putea fi constituţional să fac împrumut la bancă (sau la prieteni) pentru a plăti taxele pretinse de guvernanţi? E aberant să câştig 500 de lei lunar şi să plătesc 650 de lei numai pentru contribuţia la sănătate – pe lângă alte taxe obligatorii! Asta voiau guvernanţii – dacă nu au şi dat legea…

Actualizare 24 martie: taxa de solidaritate a fost introdusă mascat (mai mult sau mai puţin, deşi politicienii ziceau că renunţă la aceasta – şi eu i-am crezut), “completand” contribuţia asiguratorie pentru muncă” – mi-a atras cineva atenţia. Contribuţia pentru garantare a salariilor (in caz de insolvenţă) a crescut de la 0.25% la 2.25%. 

21 mar. 2018

Cărţile mele de colorat. Fleur and Color on Wednesday

Când eram copil îmi plăcea să colorez, îmi plăcea să desenez, să pictez… Talent nu prea aveam dar… aveam la desen doar note de zece – ceea ce mai târziu mi-a dat de înţeles că… ori colegii ceilalţi (care nu aveau nota maximă) erau varză ori profesoara era indulgentă cu mine şi încerca să mă încurajeze. Când, in clasa a şasea, am uitat că ne-a dat temă la desen – ceva cu extratereştri – am făcut desenul in recreaţii şi am primit nota nouă. Nu vreţi să ştiţi cât am fost de dezamăgită!
Când, in clasa a opta, ni s-a predat desenul tehnic… aleluia! Abia reuşeam să scot un opt chinuit! Într-o zi, ca temă, ne-a dat de scris alfabetul – litere mici şi litere mari, de tipar. Hm. Am rugat un verişor, proiectant, să-mi facă tema. Omul m-a ajutat şi… profesoara mi-a zis să scriu câteva litere pe o foaie, sub ochii ei. M-am straduit degeaba, evident, şi am recunoscut că nu am făcut eu tema. Mi-a dat un cinci pentru că n-am insistat că sunt scrise de mine şi pentru că literele scrise de mine atunci, pe loc, erau de nota cinci. Mai apoi, de 8 Martie, am desenat pentru profă un trandafir, folosind numai linii drepte şi am folosit tuş roşu, negru şi verde. I l-am oferit, alături de un buchet de ghiocei. I-a plăcut atât de mult încât mi-a făcut cadou o notă de zece, să-mi “ridice” media pe trimestru. Cred că acela e singurul desen de care am fost cu adevărat mulţumită (in clasa a VIII-a) şi pe care nu l-am lucrat pentru notă.
Timpul a trecut, şi-am uitat de cărţile de colorat, de desen artistic şi tehnic (deşi am lucrat câteva luni “la proiectări”, in locul unei fete care era in concediu pentru copilul abia născut).
Anul trecut am primit de la o prietenă, Luiza, două cărţi de colorat: Lumea culorilor, Mister Oriental, creioane colorate obişnuite şi o cutie cu creioane colorate cerate. In primele zile am colorat ca disperata, apoi am călcat frâna şi mai coloram din când in când, până am renunţat, pentru că timpul părea tot mai scurt.

Laura, prin una dintre postările ei (mandale), mi-a amintit că am doua minunate cărţi de colorat şi… m-am gândit să fotografiez ceea ce am colorat. Din păcate, pozele nu sunt foarte bune şi nu se observă textura sidefată a paginilor colorate şi nici culorile nu apar atât de vii cum, de fapt, sunt.
Din Lumea culorilor
Din Mister oriental
Profesoara de desen amintită mai sus este cea care mi-a insuflat dorinţa de a meşteri singură una-alta. In orele ei mai şi meşteream diverse: felicitări, mărţişoare, broşe, brăţări… Ştiţi care-i culmea?! Nu-mi amintesc numele ei! O am in memorie, aş fi recunoscut-o oricând, dar nu-i mai ştiu numele. Sigur, îl pot afla. Cred că ar trebui să-l aflu…
Să avem o zi frumoasă şi să ne întâlnim cu bine la Fleur and Color on Wednesday, jocul iniţiat de Ella.

Căni şi cănuţe. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
HAPPY WW!

19 mar. 2018

Întrebările. Citate favorite

Orice progres al omului constă în a descoperi, una după alta, că întrebările lui n-au sens. (Antoine de Saint-Exupery).
Cine sunt eu? Ce doresc de la (?!) viaţă? Ce se întâmplă dacă răspundem (corect!?) întrebărilor de acest gen? Cum (când?) ştim că am răspuns corect? De ce ne punem astfel de întrebări? Pentru că ne spun alţii să ne întrebăm?
*
Când crezi că ai găsit toate răspunsurile, vine viaţa şi schimbă toate întrebările (Bob Marley)
*
Să pui întrebări dictate de altcineva nu înseamnaă libertate de expresie, ci spălare de creier (replică in nu-mai-ştiu ce film).
**
Dacă ambiţia ultimă a întregii ştiinţe e într-adevăr cum o cred eu, să elucideze relaţia omului cu universul, atunci trebuie să-i recunoaştem biologiei un loc central deoarece, dintre toate disciplinele, ea încearcă să pătrundă cel mai direct in inima problemelor care trebuie să fie rezolvate înainte de a putea măcar să o punem pe aceea a naturii umane in alţi termeni decât metafizici. (Albert Camus, Mitul lui Sisif).

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

16 mar. 2018

Butonul roşu şi unda verde

De câţiva ani au început să apară şi in România semoaferele cu buton pentru pietoni.
Sistemele de semaforizare a trecerilor de pietoni cu buton sau temporizare le consider foarte utile, pentru că se evită multe accidente sau aglomerări in zonele intens circulate şi unde un semafor obişnuit ar încurca mai mult decât ar ajuta. Problema – un fel de a spune – este cu unii cetăţeni care nu ştiu principiul de funcţionare şi apasă cu disperare pe buton sau se sprijină, efectiv, de el. Nu se va face verde mai repede! Aceşti oameni vor reuşi doar să distrugă butoanele.
Dupa apăsarea butonului nu se face verde imediat – culoarea verde întârzie câteva secunde, pentru a se evita eventuale accidente prin frânări bruşte sau altele de gen. Pe de altă parte, aceste semafoare funcţionează, in general, după o diagramă prestabilită şi, in unele cazuri, fie că apeşi sau ba butonul, aştepti să treaca N maşini sau aştepţi să treacă N minute. Personal, noaptea, când trec o trecere de pietoni semaforizată astfel nu apăs butonul pentru a trece “pe verde” – mi se pare aiurea să fac asta pentru ca mai apoi, eventual, un întârziat motorizat să apară şi să stea ca păcăliciul să se facă verde pentru el când pe o raza de zeci de metri nu e niciun pieton. De exemplu, dacă timp de două ore niciun pieton nu a apăsat butonul semaforul va rămâne verde pentru maşini in tot acest timp.
De unde ştii că cineva a apăsat butonul? Mesajul inscripţionat cu roşu e aprins şi clipeşte.
Aceste semafoare trebuie coordonate (sincronizate) între ele pentru ca autovehiculele să aiba “undă verde – dacă se poate, dintr-un capăt in celălalt al oraşului, micşorându-se astfel (şi) gradul de poluare. Deocamdată, din câte am înţeles, in Braşov nu e chiar aşa, dar sistemul colectează date din trafic astfel încât să se poată adapta nevoilor şoferilor. In timp, efectul de optimizare a traficului se va observa.
Nu ştiu cum e prin alte părţi, dar in Braşov sunt cele mai multe sensuri giratorii din ţară şi in cazul unor străzi cu trei-patru benzi de circulaţie pe sens pietonii sunt in pericol de a fi loviţi de şoferii grăbiţi şi neatenţi. Pentru că in unele locuri s-au întâmplat multe accidente au fost montate, in final, semafoare cu buton. E drept că nu e tocmai convenabil pentru şoferi – mai ales că există şi giratoriile, cu regulile lor – dar şi pietonii trebuie să treacă pe undeva, in siguranţă, şi degeaba aşteapta ei bunăvoinţa şoferilor, să oprească la trecerea pentru pietoni când îi văd pe aceştia inşiraţi pe bordură aşteptând să treacă. Apoi, se mai întâmplă ca cel de pe banda de lângă bordură să oprească iar cel de pe banda a doua să treacă in viteza… peste pieton.
Trebuie să recunosc că in Braşov, cei mai mulţi şoferi opresc la trecerile pentru pietoni nesemaforizate şi aşteaptă. Cei care încalcă această regulă au, in general, maşini cu număr din alt judeţ sau cu număr străin (şi sunt aproape sigură că cei din maşinile cu număr străin sunt români); sigur, sunt şi unii braşoveni care nu opresc… ba mai şi vorbesc la telefonul mobil in timp ce fac slalom printre pietoni.
In 10 mai 2017 a fost instalat in Braşov primul sistem de semaforizare cu două componente principale: creşterea fluxului luminos din dreptul trecerii in momentul in care senzorii detectează un pieton, şi o componentă de semnalizare cu leduri, care delimitează trecerea pe ambele sensuri şi care funcţionează tot in cazul in care sunt pietoni.
Unele semafoare au şi semnale acustice, pentru ca şi nevăzătorii – sau cei care nu disting culorile - să ştie că pot trece in siguranţă.
                                     Fapt divers
Omuleţul de pe semafor, Ampelmännchen, a fost inventat de psihologul german Karl Peglau, în 1961, el dorind să fie in siguranţă şi acei oameni care nu pot distinge culorile.
Primul oraş din lume care a avut o reţea de semafoare computerizată a fost Toronto (Canada), in 1963.
In lume, se pare că primul semafor cu numărătoare inversă ar fi fost introdus la Paris (Franţa), in 1998.
Istoria semafoarelor este destul de veche, dar când a apărut in Braşov primul semafor nu ştiu.

Ziua internaţională “tot ce faci este corect” – 16 martie

Clientul are intotdeauna dreptate, zice-o vorbă. Azi, cu atât mai mult, clientul va avea dreptate. N-am timp să cred asta. Istoria recentă ne-a cam obişnuit (pe noi, românii, cel puţin) că nu clientul e cel care are întotdeauna dreptate.
După ziua "tot ce crezi este greşit", azi e Ziua Internaţională “tot ce faci este corect” – corect, bine, drept.
Acţiunile omului sunt determinate de nevoile sale şi aceste nevoi pot fi individuale, comune sau de grup, dar pot fi foarte diferite – de la individ la individ, de la grup la grup – şi, destul de des, interesele unora sunt in conflict cu interesele altora. A fi corect înseamnă “fără greşeală”, in principal – cine n-a greşit vreodată să arunce primul piatra – şi înseamnă a respecta regulile dintr-un domeniu dat (zice dicţionarul explicativ al limbii române). Dar! Dacă toţi ar fi respectat regulile din anumite domenii in care au activat probabil că omenirea ar fi rămas la stadiul… comunei primitive.
Hm. Ceea ce este corect nu este întotdeauna şi bine – pentru noi, pentru alţii. Nici ceea ce este drept nu este întotdeauna bine… pentru unii, pentru altii. Ceea ce este drept este întotdeauna şi corect? Nu întotdeauna, dar aş lungi foarte mult textul extrapolând… extrapolarea. Altfel spus: nu am de gând să despic firul in patru. Mă opresc, totuşi, la un exemplu: e drept ca homosexualii să se poată căsători. E bine? E corect? Răspunsurile la aceste două întrebări pot fi doar subiective, in funcţie de fiecare individ in parte. Azi, oricare ar fi răspunsul este cel… corect!
Această celebrare neoficială e bună pentru toţi! Luăm o pauză de la seriozitate şi ne distrăm imaginându-ne cum ar fi să… nu ştiu! Ceva! Ceva ce nu ne-ar da prin minte să facem într-o “zi obişnuită”. Să ne dăm cu schiurile pe un deal abia înverzit! E corect? Nu e nici greşit. E bine? De ce n-ar fi dacă ne distrăm, fără a deranja pe alţii şi fără a distruge ceva? E drept? Dacă nu încălcăm vreo lege sau dreptul altuia, da, avem dreptul să ne dăm cu schiurile pe un deal abia înverzit.
Cred că ideea celebrării unei astfel de zile - tot ce faci este corect – a apărut pentru a ne aminti să lăsăm in urmă trecutul; nu contează ce-am făcut ieri (până ieri), ci ceea ce facem azi, convinşi că facem bine, că e drept, că e corect.
Această celebrare, însă, nu dă nimănui dreptul să fure, de exemplu, sau să treacă strada pe culoarea roşie a semaforului. Astfel de fapte vor fi pedepsite prin lege.
Ştiţi ce? Corect ar fi s-o las baltă, ‘că mă afund in filosofie şi încep să scriu citate pentru a-mi argumenta afirmaţiile. Ar fi şi bine s-o las baltă, pentru că îmi zăpăcesc neuronul care mi-a mai rămas. Ar fi drept s-o las baltă – e dreptul vostru să fiţi scutiţi de elucubraţii.
Zi frumoasă să aveţi şi tot ceea ce faceţi să fie bine – pe termen lung – să fie drept şi corect! Ignoraţi relativitatea, pentru o zi.

15 mar. 2018

Ziua internaţională “tot ce crezi este greşit” - 15 martie

Azi, 15 martie, se spune că ar fi Ziua Internaţională “tot ce crezi este greşit”! Ce le mai dă unora prin minte! :)
Nimeni nu se naşte învăţat
De unde am aflat despre această zi? De aici: http://calendar.city-star.org/ro
Şi aceasta este o “zi internaţională” neoficială. Abia aflu despre ea, şi mă amuză ideea că… tot ce ştim ar putea fi greşit. In fond, ce ştim? Ştim foarte multe! Ştim atât de multe încât putem realiza cât de puţine ştim! Iar dacă ştim greşit… Vai-vai şi aoleu!
Ştiţi că sunt oameni care sunt convinşi că Soarele se învârte in jurul Pământului? Sunt.
Ştiţi că sunt oameni care cred că Galileo Galilei a fost ars pe rug deoarece susţinea că Pământul se învârte in jurul Soarelui? Sunt. Probabil că ştiţi, sau doar bănuiţi, că sunt oameni care nu ştiu cine a fost Galileo Galilei… Sunt şi mai mulţi oameni care nu ştiu cine a fost Giordano Bruno. Dar acestea sunt la categoria “Ziua Internaţionala a ceea ce nu ştim” – n-am găsit (încă) celebrarea unei astfel de zile (şi cred că nu e o mare problemă că cineva nu cunoaşte aceste nume, poate şti multe altele, mult mai importante).
Ce am ştiut greşit (printre altele), mult timp: in cazul verbului a aşeza! Scriam “aşează” şi, cică, se scrie / zice“aşază”.
Mulţi oameni cred că “să fii” se scrie “să fi” – cu un singur “i”.  La fel şi in cazul verbului “a şti”: să ştii, mulţi scriu “să şti” – cu un singur “i”. Mulţi cred că “fiica” se scrie “fica” – cu un singur “i”. Mulţi cred că “escroc” se scrie cu “x”: “excroc” ş.a.m.d.
Ce-am enumerat mai sus nu se încadrează, totuşi, la “tot ce ştii este greşit”…
Cum ar fi să ne trezim într-o zi şi să aflăm că… viaţa e doar un vis?! Dar cine îl visează?! :)
Celebrarea acestei zile este menită să ne arate, o dată in plus, că suntem imperfecţi, că nu le putem şti pe toate, că nu trebuie să le ştim pe toate. Greşim, dar putem dedica ceva timp pentru a ne corecta. Greşim, şi putem spera că apar oameni care să ne atragă atenţia asupra greşelilor…
Trăim într-o lume complexă, in care există lucruri pe care le ştim, dar şi multe pe care nu le ştim; şi există acelea pe care credem că le ştim, şi că le ştim corect, dar, de fapt, credem greşit. Aceste lucruri pot fi despre ceva foarte simplu: ce e mai greu? un kilogram de plumb sau kilogram de pene? Unii au răspuns / ar răspunde: un kilogram de plumb. Dar pot fi şi despre atitudinea noastră faţă de alţi oameni: mai trebuie ca bărbatul să deschidă uşa unei femei, să îi acorde întâietate de trecere dacă se bate atâta monedă pe “egalitatea in drepturi”? Mulţi confundă politeţea cu egalitatea in drepturi.
Aceasta este o zi in care se presupune că ar trebui să conştientizăm – şi să recunoaştem – că nu tot ce ştim şi tot ce facem este corect, şi că avem multe de învăţat.
A accepta că sunt multe lucruri pe care nu le ştim, şi a întreba atunci când nu ştim ceva, nu este un semn de slăbiciune, din contră! Vorba ‘ceea: “mai bine prost cinci minute decât prost toată viaţa”. Mai demn de laudă este cel care vrea să înveţe – şi cel care îşi recunoaşte limitele, dorind să le depăşească - decât cel care susţine că le ştie pe toate şi ceea ce ştie şi crede este corect.
Toţi suntem imperfecţi! Să facem greşeli nu e o problemă, dar să nu ne asumăm greşelile, să nu învăţăm cum e corect, poate deveni o problemă – şi nu doar pentru noi.
A-şi recunoaşte greşelile şi a încerca să le îndrepte este o caracteristică a omului puternic, creativ, de succes.
Fapt divers
Greşeala este şi un concept juridic; in dreptul românesc – civil şi penal – cunoscută sub denumirea de eroare şi culpă. O greşeală a cuiva poate produce daune / prejudicii altcuiva, iar cel care a săvârşit greşeala poate fi tras la răspundere juridică: civilă, administrativă, penală. “Malpraxis”, de exemplu, este greşeala pe care o săvârşeşte un profesionist in exercitarea profesiei, greşeală pentru care poate fi tras la răspundere de cel care a suferit prejudiciul (de cel direct interesat).
Mâine, 16 martie, este Ziua Internaţională “tot ce faci este corect”. :)

14 mar. 2018

Vase din dinastia plastic. Fleur and Color on Wednesday

Ella este într-o pauză de blog, dar eu nu-s! Acum, că m-am pornit, mă opresc mai greu! :)
Pentru că mi-a plăcut “tehnica decupajului” mi-am zis că de ce să nu încerc şi alte metode… Zis şi făcut (tot in timpul orelor “moarte” din program).
De data aceasta am ales peturi, adică… sticle din plastic (ce ciudat sună “sticlă din plastic”!)
Să zicem că am confecţionat o vază mare, o vază mică, o cupă şi un ghiveci mic.
Pentru vaza mică am folosit o sticlă de la nu-ştiu-ce sortiment de lapte bătut – pentru suport, gâtul unei “sticle” de la apă minerală; pentru cupă… o cupă din plastic in care a fost îngheţată şi pentru ghiveci, partea de jos a unei “sticle” de bere de o jumătate de litru.
Vaza mică nu e “uşor strâmb tăiată” pentru că am greşit! Oh, nu! E aşa pentru că… aşa am vrut să fie, dacă tot nu mai puteam corecta.
“Vaza” mare e un suport aproape perfect pentru cutiile cu betisore parfumate, iar in “vaza” mică stau bine pastilele de ceară parumată şi sticluţele cu ulei parfumat (ideea mi-a venit ieri, deşi vasele sunt făcute duminica trecută).
Am folosit de data aceasta banda adezivă de hârtie, nu şerveţele; am rupt fâşii din bandă şi le-am lipit astfel încât să nu fie perfect întinse (efect mai frumos ar fi avut dacă rupeam bucăţele nu fâşii, dar ia mai mult timp); am vopsit cu albastru (vopsea acrilică) – pentru ghiveciul aşezat in cupă am folosit galben; pe unde a ramas alb am dat cu bronz auriu şi tot cu auriu am conturat marginile.
Partea de sus a vazei mici am fixat-o apoi pe gura sticlei de apă minerală - gura sticlei de lapte e mai largă şi se potrivesc una in alta, iar adezivul (tip prenadez) le-a fixat perfect şi rezistent. Pentru că gâtul sticlei de apă e mai lung decât cel al sticlei de lapte (şi n-am avut cu ce s-o tai) am aşezat deasupra dopului, in vază, un capac de la un borcan, cu diametrul potrivit, pentru a sta drept, şi sigur, paharul desperecheat pe care-l folosesc, de regulă, ca vază pentru flori de câmp.
Vaza mare e lucrată in acelasi fel – benzile verticale sunt desenate pe banda adezivă de hârtie lipită de fundul unei tăvi (asta aveam la îndemână); am decupat cu foarfeca! Un cutter pentru hârtie e muuult mai bun, pentru că merge repede, dar n-am avut la mine aşa că m-am chinuit cu foarfeca (se lipeşte banda de foarfecă).
In ghiveci am plantat deja câteva fire care au mai rămas dintr-o plantă frumoasă de felul ei (nu ştiu cum se numeşte) din care am reuşit să salvez doar câteva firişoare, iar dintre acelea, se pare, au rezistat şi mai puţine după ce le-am plantat – măcar două fire dacă “se prind” şi tot e bine – planta se dezvoltă repede).
Deoarece ghiveciului i-am făcut nişte găuri, să nu băltească apa, l-am aşezat in cupa pe care, oricum, n-aveam idee la ce poate folosi.
Privite de la distanţă aceste piese chiar par a fi porţelan cu incrustaţii din material preţios.
O idee de joc  lansată de Ella: Fleur and Color on Wednesday

Miroase a primăvară. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
HAPPY WW!

13 mar. 2018

Ziua Internaţională a Bijuteriilor – 13 martie

Ziua de 13 martie e ziua in care se celebrează tot ce străluceşte, sclipeşte şi e scump. Originea acestei sărbători neoficiale – motiv de distracţie .şi cumpărături – nu e cunoscută, dar se celebreaza (mai mult sau mai puţin) in unele state cum ar fi Marea Britanie, Austria, Statele Unite ale Americii. Probabil comercianţii de bijuterii sunt cei care vor s-o impună internaţional.
Adevărul e ca habar n-am dacă e zi internaţională sau naţională… - abia am aflat despre aceasta. Unii sărbătoresc in 13 martie (conform unui calendar al zilelor naţionale / internaţionale), alţii in 8 octombrie şi alţii in 8 noiembrie.
De Ziua Bijuteriilor, pentru a celebra. ar trebui să ne cumpărăm bijuterii, sa oferim prietenilor sau să schimbăm între noi bijuterii handmade. Aşa zic uni. Poate ar trebui să ne şi împopoţonăm cu cât mai multe? O astfel de sărbătoare se potriveşte cel mai bine celor care au obiceiul de a pune pe ei multe-multe bijuterii – să vadă lumea câte au, să le aprecieze “statutul social”.
Dicţionarul explicativ al limbii române spune că bijuterie înseamnă: obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. Altfel spus, ce nu e confecţionat din metale şi pietre preţioase ar fi… gablonzuri? Nu! Gablonz, conform aceluiaşi dicţionar, înseamnă: cristal special cu irizații, folosit la fabricarea unor obiecte de podoabă ieftine; obiect de podoabă care are asemenea cristale. Gablonţ (dar şi gablonz) ar fi: obiect de podoaba din metale ieftine, fara valoare. In final… podoabe ar fi toate, mai ieftine sau mai scumpe.
Se pare ca omul a folosit bijuterii din cele mai vechi timpuri – iniţial, aceste bijuterii aveau un rol spiritual, oamenii având credinţa că anumite metale şi pietre au proprietăţi magice sau o puternică influenţă energetică.
Se pare că primele bijuterii au fost semnalate in Africa şi erau confecţionate din cochilii, coajă de ou de struţ, os, dinţi, fructe de pădure, pietre perforate şi inşirate pe şnur. Într-o grotă din Maroc au fost descoperite câteva mărgele din cochilii de Nassarius şi se spune despre ele că ar fi cele mai vechi: 100 de mii de ani (!?).
Practic, bijuteriile nu ne sunt necesare. Atunci, de ce le poartă omul de când e el pe Pământ? Psihologii afirmă că e vorba de satisfacere a unor nevoi cum ar fi iubirea, apartenenţa, prestigiul. Oare ce prestigiu conferă un kilogram de bijuterii din aur agăţate pe un om?
Pe vremuri, mai ales, cel care avea un înalt statut social era şi împopoţonat cu mai multe şi mai mari bijuterii – unii se comportă la fel şi azi. Cică e chestiune de prestigiu. Mai sunt şi bijuteriile care arată apartenenţa la un grup: ghiulurile “fraţiilor”, de exemplu, crucea. In funcţie de bijuteriile purtate putem înţelege dacă o persoană face parte dintr-un grup sau doar admiră un anumit stil – care i se potriveşte sau ba.
Înainte vreme – şi renăscută acum – exista credinţa că metalele şi pietrele preţioase sau semipreţioase au anumite proprietăţi terapeutice şi / sau energetice. Cred că nu proprietăţile materialelor din care sunt făcute bijuteriile dau o stare de bine purtătorului cât plăcerea de a purta un fel sau altul de bijuterie. Pietrele au o strălucire anume şi această strălucire înveseleşte, oarecum.
Atunci când observăm bijuteriile unui om ne putem da seama şi de personalitatea sa. Ce ne spune o persoană care are la gât un lanţişor fin şi ce ne spune una care pare să poarte lanţul de la bicicletă? Oricum ar fi, e o exprimare a personalităţii – nu e nici bine şi nici rău, dar poate fi de bun-gust sau de prost-gust (in opinia cui?) :) In unele triburi se mai “poartă” bucăţi de os înfipte in nas, ca belciugele la porc – şi e de bun-gust, aşa cum şi belciugele purtate de “omul civilizat” poate fi de bun-gust.
Azi, “curentul” de efeminare a bărbatului face ca şi acesta să pună pe el tot mai multe bijuterii. Bărbatul de azi poartă nu doar ceas, eventual verighetă, ci şi lănţişoare, brăţări, cercei, ghiuluri - cam tot ce poartă şi o femeie. De ce nu? Egalitatea de gen funcţionează in ambele sensuri şi fiecare e liber să poarte ceea ce îl caracterizează. Dar şi bărbatul primitiv purta ceva bijuterii (făcute din… colţii tigrului ucis de el), ba chiar şi cel din epoca feudală. Nimic nou sub soare, altfel spus. Ceva nou ar fi să… nu mai poarte femeile bijuterii.
Şi pentru că tot e Ziua Bijuteriilor... mă laud cu unele pe care le-am făcut cândva. Nu strălucesc! :)

mărgele mici şi mari înşirate manual
Vă doresc să aveţi atâtea bijuterii (adevărate bijuterii) câte vă doriţi! 

Între vis si realitate 2: Calin preda stafeta MfC

Între vis si realitate 2: Calin preda stafeta MfC: Au trecut doi ani si 10 saptamani de cand am fost ultima data gazda a rubricii " Miercurea fara Cuvinte" si saptamana aceasta voi...

12 mar. 2018

Miercurea fără cuvinte se mută

Am aflat azi, cu patru zile mai târziu decât a postat Călin, că Miercurea fără cuvinte va fi preluată de Carmen, din nou.
Motivele pentru care se întâmplă acest lucru le menţionează Călin pe blogul MFC. Miercurea fără cuvinte – şi nu numai! – este un joc pentru care cel care îl găzduieşte trebuie să dedice timp şi pasiune. Oricât de mult mi-ar fi plăcut să găzduiesc jocul ştiu că nu aş fi fost in stare!
Mie mi-a plăcut să mă joc şi când jocul MFC a fost găzduit de Călin, deşi nu am participat la primele ediţii – mă simţeam stingheră, mai ales pentru că MFC a fost primul joc la care am îndrăznit să mă alătur atunci când am luat blogul mai in serios si am participat doar pentru ca o ştiam pe Carmen – doar din “auzite” la acel moment.  Ce surprinsă am fost când am primit atâtea vizite şi comentarii! Habar nu aveam că trebuie să vizitez pe toţi cei care s-au înscris in tabel – sau, măcar, pe cei care au scris la postarea înscrisă de mine! Plus că, nu reuşeam nici să scriu răspunsurile! Era activată opţiunea de blocare “cookies”! Sunt atehnică, deh! Şi dacă la aşa ceva nu m-am prins, cum m-aş descurca cu tabelul MFC, mai ales dacă apar probleme tehnice? Şi acestea apar. Apoi… nici nu sunt consecventă, sunt haotică ş.a.m.d.. E uşor de participat, dar mai greu de organizat – e o regulă generală.
Din pacate, adresa blogului MFC n-am putut să o adaug in blogroll – dă eroare (mi se întâmplă şi cu alte bloguri)! E pe bara laterală stângă, doar că nu văd actualizările in timp util şi e destul de complicat să verific foarte des daca e un articol nou…
MFC are şi pagină de FB, şi de Instagram… Pe FB mai ajung foarte rar, când sunt anunţată altfel să verfic mesajele, iar pe Instagram nu am cont…
Am scris aceste rânduri pentru a şti Călin (şi oricine altcineva) că mie mi-a plăcut să mă joc şi când a găzduit el jocul şi să ştie că mi-a plăcut ideea provocărilor. Să ştie că nu m-a deranjat când n-a fost tabelul pe pagină – doar m-a amuzat, dar fără pic de ironie. Astfel de lucruri se pot întampla oricând şi putem fac haz de necaz!
Am scris aceste rânduri şi pentru a mai afla şi alţii că MFC se mută. Aşa cum eu am aflat târziu e probabil să afle şi alţii târziu sau să nu afle şi să nu înţeleagă de ce nu e tabelul unde ştiau ei că este.
Ştiu că există o opţiune numită “ping”, care trebuie să fie utilizată când vrem să atragem cuiva atenţia la o postare, dar habar n-am despre ce e vorba şi – clar! – nu ştiu cum se foloseşte! Nici nu ştiu dacă e valabilă şi pentru platforma Blogger! Vedeţi câte nu ştiu!?
Să ne vedem cu bine la o nouă ediţie Miercurea fără cuvinte! (şi nu numai). :) Din 14 martie ne întâlnim la Carmen.
Multumesc, Călin, că nu ai lăsat jocul să se termine! Multumesc, Carmen, că îl preiei. :)