luni, 30 aprilie 2018

Ceakrele – afirmaţiile. Citate favorite

Noi toţi suntem parte a naturii; de asemenea, împărţim aceleaşi funcţii şi instincte cu alte fiinţe vii; suntem toţi parte a unei lumi. Dacă nu înţelegem astfel de lucruri suntem pur şi simplu, amăgiţi. Acest sens al apartenenţei la lumea fizică este vital in relaţiile cu ea. Dacă credem că putem fi despărţiţi de lumea naturală, ca indivizi in afara ei, observatori şi manipulatori, atunci comitem cea mai gravă eroare.
Centrul de la baza şirei spinării este sediul focului Kundalini: Poarta Pământului - ceakra bazei (ţine rădăcina Kundalini) – Muladhara: Eu sunt parte a universului viu. Recunosc legăturile mele cu toate fiinţele vii.
*
Centrul ombilical este sediul simţirii şi al sensibilităţii: Poarta Lunii – ceakra sacrală – Svadisthana: Eu am puterea de a crea. Pot să aduc ceva nou in această viaţă.
*
Centrul splinei este sediul vitalităţii: Poarta Soarelui – ceakra plexului solar – Manipura:  Eu imi controlez propria putere. Pot să iau decizii.
*
Centrul inimii este sediul înţelegerii vibraţiilor astrale: Poarta Vânturilor – ceakra inimii – Anahata: Eu simt milă pentru toate fiinţele vii.
*
Centrul gâtului este centrul auzului astral: Poarta Timpului şi Spaţiului – ceakra gâtului – Vishuddi: Eu exprim gândurile mele cele mai adânci şi sentimentele cu claritate.
*
Centrul dintre sprâncene este sediul văzului astral: Poarta Eliberării – ceakra sprâncenei – Ajna: Eu sunt in armonie cu o sursă infinită de îndrumare.
*
Centrul din creştetul capului este sediul perfecţiunii, care dă continuitatea in conştiinţă: Poarta Vidului – ceakra creştetului (locuinţa lui Shiva) – Sahasrara: Eu sunt cel care sunt.
(din Elemente de ceakra, de Naomi Ozaniec, Ed. RAO, 1995)
₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

joi, 19 aprilie 2018

Când am văzut primul şoricel. Fleur and Color

Ultimele luni au fost un fel de calvar pentru mine şi m-au secat de gânduri şi idei, şi chef de orice. Nu aveam idei pentru a participa la un alt joc care-mi place: Fleur and Color on Wednesday, găzduit de Ella. Mi-a venit in ajutor – fără să ştie :) – Elena (Paradisul verde), prin postarea ei cu lalele şi şoricei.
Primii patru ani din viaţă i-am petrecut in casa bunicilor: acolo locuiau părinţii când m-am născut. Era şi casă şi atelier: doi dintre unchii mei lucrau acolo. Casa nu era mare, dar avea şi beci, unde bunica depozita proviziile pentru mare familie care-şi ducea veacul acolo prin anii 1960. Cand aveam vârsta de patru ani ne-am mutat la bloc, unde părinţii au cumpărat un apartament. Nu-mi plăcea deloc la bloc şi nu-mi place nici acum. Din fericire, mergeam la bunici săptămânal.
Într-o zi – aveam vreo cinci ani – am rămas acolo mai multe zile (mi-au povestit părinţii). Bunica se tot plângea că e un şoricel in beci şi roade nu-ştiu-ce. In discuţiile adulţilor am auzit că au pus  cursă pentru şoareci. M-au podidit lacrimile: cum să prindă şoricei? Ce vor face cu ei dacă îi prind? Aşa că… am stat la pândă. Răbdarea mea a dat roade! Într-o zi am găsit in cuşcă (un fel de cuşcă) o vietate mică ce semăna a… nu aveam habar a ce, dar nu ştiam că e şoricel!!! Să nu râdeţi (prea tare!)! Îmi imaginam că şoriceii arată ca Mickey Mouse!!
Deşi eram foarte nedumerită, am luat “cuşca”, am dus-o in curte şi am eliberat şoricelul – şoricelul era, la acel moment, doar o fiinţă (nu ştiam că e şoricel!) care are nevoie de ajutor. La întoarcere m-a văzut unul dintre unchi cu acea “cursă de şoareci”, şi m-a întrebat ce fac cu ea… I-am zis că am dus in curte ceva care era in ea. A râs – am aflat asta după ani… Şi-am mai aflat că bunica, oricum, nu avea de gând să ucidă şoriceii care, eventual, ar fi intrat in capcana făcută de unul dintre unchi, ci urma să îi elibereze… dar nu in curte!
Amintirea eliberării şoricelului îmi este vie in memorie, dar nu şi amănuntele – acestea le-am aflat de la ceilalţi, peste ani.
Curtea bunicilor mi-o amintesc bine: aveau acolo corcoduşi, un păr imens - unde era agăţat un leagăn din lemn - un măr şi multe flori. Dintre flori îmi amintesc tufele de hortensii şi viorele (violete, toporaşi şi cum le-o mai spune) parfumate între care mă jucam cu… furnicile! 

miercuri, 18 aprilie 2018

Viaţa şi moartea. Citate favorite

  • Viața fiecărui om se termină în același fel. Numai detaliile despre cum a trăit și cum a murit distinge un om de altul. (Ernest Hemingway)
  • Este secretul lumii că toate lucrurile există și nu mor, ci se retrag puțin și apoi revin. (Ralph Waldo Emerson)
  • Moartea nu este opusul vieţii, ci o parte din viaţă. (Haruki Murakami)
  • De ce să mă tem de moarte? Dacă eu sunt, moartea nu este. Dacă moartea este, eu nu sunt. De ce să mă tem de ceea ce nu poate exista când eu exist? (Epicur)
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Boboci deschişi in altă primăvară. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
Sursa foto: Moni (Austria)
HAPPY WW!

miercuri, 11 aprilie 2018

Aplicarea unor legi ale lui Murphy. Citate favorite

Următoarele citate nu se numără printre favorite, evident, dar… mi se potrivesc mănuşă de câtva timp! Sunt distractive când le citeşti dar când ţi se aplică… te cocoşezi de râs!! Sau nu?! :)
Aşa că… hai să le prefer, poate încetează să se mai aplice..
₪₪
  • Zâmbeşte! Mâine va fi mai rău!
  • Dacă ceva poate merge prost, va merge prost.
  • Dacă ceva nu poate merge prost, va merge prost.
  • Când lucrurile merg prost undeva, au tendinţa să meargă prost oriunde.
  • Lucrurile care merg prost nu se termină niciodată.

₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Prieteni buni. Fleur and Color on Wednesday

Am vrut sa fie altceva, dar n-a fost sa fie. Alerg de vreo trei saptamani mai ceva ca hotii de cai de pe vremuri.
Am scotocit prin foldere si m-am gandit la… prietenii buni care locuiesc alaturi de noi – unii permanent, unul ocazional.
Prima data vi-l prezint pe Pufitică – seniorul dintre prieteni – care a ajuns la noi in 5 mai 2002.
Avea circa 2-3 luni si miorlaia jalnic sub o masina, in drumul spre serviciu al unei colege a mamei. Aceasta l-a luat cu ea, sa-i dea ceva de papa si… sa-l lasa inapoi pe strada daca nu il vrea cineva. L-a luat mama acasa – in martie 2000, Bony, boxerita, a murit si casa parea tare pustie. Ne-a dat o prietena un papagal, pe Kiki (la care “noul” ei catel latra ca turbatul cand erau singuri acasa!) si tare draga mi-a fost, dar nu se compara! A venit Pufi, care s-a simtit imediat ca la el acasa si a inceput sa exploreze. Pe cat de argint-viu era in tinerete pe atat de plictisit pare acum. Bine, nu e plictisit! E un mare intelept si un mare cititor! Isi alegea singur cartile din biblioteca si nu se lasa pana nu le scotea. Pentru ca citea prea mult – pana zdrentuia cotoarele cartilor - i-am interzis accesul la biblioteca.
Kiki a murit cam un an mai tarziu – avea sapte ani. Dupa vreo luna de stat la noi, Pufi a descoperit-o pe Kiki (un perus alb ca neaua) si toata ziua era pe colivia ei – o speria, asa ca a trebuit sa-i despartim.
Johnny! Ehe…! Zapacitul acesta a fost scos de mama dintre boturile unor dulai care, din cand in cand, cu ani in urma, dadeau ture prin cartier. Tata tocmai murise, in 29 august 2010 si pe Johnny l-a vazut incoltit de caini in 18 septembrie, la nici o luna… Mama era cu treaba pe afara si cand a vazut scena a luat un bat ce era pe-un colt de zona verde si-a dat dupa caini, strigand la ei. Or fi zis oamenii c-a naucit-o durerea (asa radeam cand ne povesteau – ea si martorii – cam ce reactie a avut. Cainii nu s-au lasat, au incoltit pisoiul care s-a ascuns sub aripa unei masini, pe roata. Mama i-a alungat in final si s-a uitat dupa mat. Piticul dadea cu gheara si doar ca nu scuipa, dar se credea amenintator. A fost inhatat si dus acasa.
Era mic de incapea in palma (mai mic decat in poza); mama l-a pus intr-o cutie din carton si il hranea deschizandu-i gurita – altfel nu manca. Intr-o zi, a uitat in cutie bucatele de carne de pui (sunase telefonul). Cand s-a intors… nici carnea nu mai era, nici pisicul. Unde-i Johnny?! Da-i si cauta-l! Il cautam in cele mai ciudate locuri – aveam experienta cu Pufi care, intr-o zi, se ascunsese asa de bine incat ne privea - cum ne agitam - de pe o biblioteca inalta pana aproape de tavan – cum a reusit sa ajunga acolo am aflat mai apoi. Dar Johnny nicaieri. Atunci l-am eliberat pe Pufi din camera unde il inchisesem pana sa il obisnuim cu noul venit. Pufi s-a aratat de-a lungul timpului foarte teritorial: n-a acceptat nici chiar un pui de pisicuta care era doar temporar la noi. Si s-a dus Pufi direct la el! Era intr-un dulapior unde mai erau puloverele lui tata – cautasem si acolo, dupa haine, pentru ca era intredeschisa usa, dar nu-l simtisem. Si Johnny a iesit de acolo mieunand prelung, fericit si – nu exagerez! – s-a lungiiiit! Probabil ca s-a relaxat. A inceput sa-l calareasca pe Pufi desi acesta maraia la el – nimic! Johnny avea experienta dulailor, nu-l impresiona un biet motan! In final… s-au impacat. Hm! Il tot alunga pe Pufi de pe oriunde se tolaneste; ii ia locul “la soare”, in balcon, il impinge de pe scaunul de langa calorifer (pus acolo special pentru el), il scoate din cos… Unde merge Pufi, hop si Johnny. In general stau impreuna, aproape incolaciti.
Sunt si zile cand Pufi se satura de rasfatatul cel zapacit si egoist si-si baga ghearele in coama lui!
Cand Miki a venit prima data la noi (noiembrie 2009) Johnny nici nu era pe lume. Cei doi, catelusa si motanul, nu s-au impacat din prima zi. Miki era caine gasit, cu “ciuda” mare pe pisici. Pufi fusese indragostit de Miti, o catelusa extraordinar de desteapta, care l-a acceptat numai de la distanta si Pufi sedea pe marginea canapelei pe care dormea Miti – si-o privea luuung. Intr-o saptamana, Miki si Pufi dormeau spate-n spate – si Miki incepuse sa nu mai latre pisicile de pe strada.
Cand a sosit Johnny, am vrut sa il obisnuim si pe el cu Miki. Catelusa, bucuroasa, dadea din coada si topia sa ajunga la mata din brate. Johnny… bolovan! Daca-i dadeam drumul din brate cadea ca piatra, nu se descolacea – asa ceva fac pisicile cand sunt foarte speriate: isi intepenesc trupul si zici ca-s moarte (asa au sansa sa scape de unii pradatori).  Cand l-am dus in alta camera ii batea inimioara atat de tare incat am zis ca-i sare din piept. Ne-am dat seama ca era traumatizat de experianta cu acei dulai si l-am lasat in pace. Acum nu mai face la fel cand da de Miki, dar nici nu sta pe-aproape.
Gânditorul Johnny: O fi un chip in frunza asta, sau am halucinaţii?
Gânditorul e sigur că planta cu flori roşii e crin – a văzut-o clar cu ceva ani in urmă, la o vecină.
Zi frumoasa sa avem si la Fleur an Color on Wednesday sa ne intalnim.

P.S: Textul e “ciorna” de saptamana trecuta. Diacriticele vor urma.

Un ou de ciocolată, cinci ouă pătate şi mai multe din plastic. MFC.

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
HAPPY WW!

duminică, 8 aprilie 2018

De Paşte

Mulţumesc – la fel! -  pentru toate urările de bine.
Vă rog să îmi iertati absenţa pe bloguri, pe mail ş.a.m.d..
Cât mai mult bine vă doresc!
Sărbătoarea Paştelui cu bucurie să vă fie!

Adevărat a înviat! 

miercuri, 4 aprilie 2018

luni, 2 aprilie 2018

Universul. Citate favorite

Un fel de… condiţionare clasică: dacă e luni, e cu Citate favorite; dacă e miercuri, e Miercurea fără cuvinte şi Fleur and color on Wednesday. Universul e mare, e loc pentru toti, e timp pentru toate. Mi-am amintit o poantă: “Dă-te mai încolo, să am şi eu loc online”.
₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
Cred că viața extraterestră este destul de comună în univers, deși viața inteligentă este mai puțin comună. Unii spun că nu a apărut încă pe planeta Pământ. (Stephen Hawking: n.08 ianuarie 1942 - d.14. martie 2018).
*
Filosofii din Evul Mediu au demonstrat că Pământul nu exista, dar şi că era plat. Astăzi încă discută de existenţa Pământului, dar nu mai pun în discuţie faptul că e plat sau nu. (Vilhjalmur Stefansson: n. 03.11.1879 - d. 26.08.1962; explorator arctic şi etnolog canadian de origine islandeză).
*
Biserica spune că Pământul e plat, dar eu ştiu că e rotund, căci i-am văzut umbra pe Lună… (Galileo Galilei, care a fost la un pas de a fi ars pe rug pentru aceasta erezie).
*
În spaţiu există nenumărate constelaţii, sori şi planete; vom vedea doar sorii, deoarece aceştia dau lumină; planetele rămân invizibile, pentru că ele sunt mici şi întunecate. Există, de asemenea, pământuri nenumărate care se învârt în jurul sorilor lor  (Giordano Bruno; a fost ars pe rug deoarece susţinea, între altele, că universul este infinit şi Pământul nu e centrul universului).
*
Ni se spune ca Universul se extinde. Asta ar trebui sa fie benefic pentru trafic. (Steven Wright: n. 06.12.1955, comediant american)

duminică, 1 aprilie 2018

Tutankhamon era regină

Având in vedere că sunt mulţi cei care citesc doar  titlurile şi primele rânduri – obicei pe care se bazează mulţi “publicişti” pentru a răspândi ştiri false - o scriu clar: Tutankhamon nu era femeie. Am ales acest titlu pentru că azi e 1 aprilie – nu m-am putut abţine. :) Adevărul e că mă aştept la orice fel de declaraţii ale savanţilor de tot felul, şi pot doar să-i cred pe cuvânt.
Mare descoperire, mare! Dupa 90 şi ceva de ani de când i-a fost descoperit mormântul cercetătorii au ajuns la concluzia că tânărul faraon,– in vârsta de 18 ani, zic ei, cercetatorii – fiul faraonului reformator Amenofis IV şi al reginei Nefertiti - nu era deloc un neputincios, un bolnăvicios, un faraon cu un picior diform, cum s-a crezut aproape un secol? Nu! Adică, era, dar... Au analizat armura, şi aceasta dovedeşte că… faraonul a folosit-o din plin – in sensul că era uzată, “şi poate chiar a folosit-o in luptă”! Măi, să fie! Poate a folosit-o? OK. Mie-mi convine, pentru că îmi place “ideea unui Tutankhamon războinic”. Dar chiar n-a existat un cercetător mai destupat la cap care să cerceteze şi armura? Şi-apoi… e sigur că e armura lui?! Cum sa nu?! ar zice unii! Dar… de ce da?! Chiar nu e posibil să fi fost îmbrăcat in armura vreunui “erou”, pentru a-l păcăli pe Osiris? Poate doar îmbrăca armura zilnic, de formă… şi armura s-a uzat
Studiile anterioare au scos la iveală că tânărul rege avea probleme de sănătate, având o boală genetică ce îi deteriora oasele, ceea ce îl putea face să nu poată să meargă fără ajutor – scrie “Fox News” in martie 2018. Concluzie: îl putea face… sau nu.
Vedem abraziuni de-a lungul marginilor părţilor de piele ale armurii, ceea ce înseamnă că armura este uzată. Mai sugerează şi că Tutankhamon a purtat-o şi poate chiar a participat la luptă, a precizat Lucy Skinner, cercetătoare de la Universitatea Northhampton care a participat la acest studiu.
Doar o parte a armurii s-a păstrat, şi au utilizat o nouă tehnică de scanare care îmbină mai multe imagini ale unui obiect văzute din unghiuri de lumină diferite. Metoda a permis savanţilor să vadă pentru prima dată trăsăturile în detaliu ale armurii.
Poate-s eu mai toantă, dar nu înţeleg importanţa acestei descoperiri. Au fost studiile anterioare greşite? Probabil că cercetătorii au fost obligaţi “să iasa cu ceva”, să-şi justifice banii primiţi pentru cercetări… Zic şi eu…
Nu ştiu ce cred alţii, dar încep să mă îndoiesc şi de zisa (sinceritatea)… savanţilor, nu doar a politicienilor…

Paşte fericit!

Azi e a doua zi de Paşti pentru evrei, prima zi de Paşti pentru catolici, Duminica Floriilor pentru ortodocşi, ziua păcălelilor pentru alţii, şi tot aşa.
*
Cred că eram in ultimul an de liceu când băeţii din cartier au început să renunţe la obiceiul stropitului. Era un obicei care-mi plăcea tare mult, deşi mai apoi… miroseam, toate, ca o drogherie! Şi in scările blocurilor mirosea a parfum, chiar şi pe stradă, uneori.
In a doua zi de Paşti (şi cu ocazia celui catolic şi cu ocazia celui ortodox), băieţii luau la rând fetele, să le stropească (ne păsa prea puţin care-i catolic şi care-i ortodox, bucuria conta) – in general cu parfum, dar mai foloseau şi spray-ul! Bine că nu s-au gândit să folosească spray de geamuri! Glumesc, dar dacă astfel de recipiente ar fi fost la îndemâna tuturor unii dintre băieţii pe care-i ştiam erau in stare să facă aşa, pentru amuzament.
Distracţia era mare. Ei spuneau câteva versuri – nu le mai ştiu! – apoi ne stropeau. Cert este că mereu se lăsa cu o mică petrecere in acele zile.
*
Tradiţia spune că fetele trebuie udate cu apă de izvor neîncepută ca să fie frumoase, să dea naştere la copii sănătoşi şi să miroasă tot anul ca florile de primăvară. Femeile şi fetele îşi aşteaptă musafirii cu ouă roşii, pălincă şi prăjituri, pe care le oferă celor care spun poezii.
În trecut, fetele erau udate cu apă rece că gheață, însă, odată cu trecerea anilor, această "scaldare" a fost înlocuită cu parfumarea tinerelor. Acest obicei simbolizează beatitudinea și este privit că o binecuvântare, este o urare de noroc în tot ce își propun.
*
Obiceiul stropitului era unul al saşilor şi maghiarilor romano-catolici, dar a fost preluat cu bucurie şi de românii din Ardeal. In unele locuri - oraşe, dar mai ales sate - obiceiul s-a păstrat.