Discutie foarte importanta

În urmă cu mai mulți ani, într-o zi de vară, când Miki, cățelușa noastră era zglobie, mă plimbam cu ea in lesă - prin cartier. 

Tocmai traversam o parcare rezidențială, să ajungem la zona cu iarbă. Am trecut pe lângă o familie: mama, tata și un băiețel în vârstă de 5 ani, de 6 ani... Nu știu să apreciez vârsta. Aud glasul micuțului, pe un ton sfătos:

- Tati, când ai un pic de timp, trebuie să avem o discuție foarte importantă.

- Acum e bine, tati. Ce discuție? s-a interesat adultul, serios, dar i-am ghicit amuzamentul in voce.

Recunosc, devenisem extrem de curioasă și mă bucuram că Miki întârzie in zonă.

- Când vei considera tu, te gândești serios pentru că e foarte important să am și eu un câine ca acela.

Știam că zice de Miki și m-am întors spre familia respectivă, dar nu ostentativ, nu să mă bag in vorbă.

- Trebuie să fie așa mic și să semene cu o vulpiță - a mai spus copilul către tatăl lui, apoi, fără pauză între fraze a privit spre mine: - Credeți că îmi dă voie să îl mângâi? se referă la Miki.

- Va fi chiar fericită să fie mângâiată. E fetiță - îi spun.

Se lasă pe vine lângă Miki, mângâind-o, și zice: - Tati, deci trebuie să fie cățelușă; e foarte important.

Abia îmi puteam abține râsul! Copilul era foarte serios și mi s-a părut nepotrivit să râd. Spre mulțumirea mea, când i-am privit pe părinții copilului am observat că și ei sunt în aceeași dilemă: să râdă sau ba. Ne-am zâmbit larg.

Mi-am amintit întâmplarea deoarece, recent, am întâlnit o vecină al cărei băiețel, în vârstă de 4 ani, e foarte sfătos, și îi plac câinii foarte mult. M-a întrebat unde este cățelul meu, 'că nu l-a mai văzut (e printre copiii din zonă care se jucau cu Miki).

- Nu e politicos să întrebi așa ceva - îi zice mama.

Cu vecina m-am înțeles repede prin semne, dându-i de înțeles că Miki a murit și dacă e in regulă să-i spun micuțului; mi-a dat de înțeles că da.

- Miki nu mai e - îi spun.

- Și unde e dacă nu mai e? întreabă el.

- A murit - zâmbesc.

- Atunci e foarte important să ai alt câine. Mami, noi când vom avea un câine?

Ne-am luat la revedere. Puștiul discuta despre câini, cu multă seriozitate.

Spiritul civic la unii, rahat de câine

La unii dintre conaționali spiritul civic e la nivelul rahatului de câine.

Zău ca m-am plictisit să explic celor cărora le vorbește gura fără ei, pe stradă, despre ce și cum cu apucăturile câinilor. Am explicat ce poziție are câinele când se kk și când se pipi. Acum explic care-i treaba cu scurmatul: câinele își marchează teritoriul.

Unii se iau de oameni care plimbă câini de talie mare, în lesă, pe motiv că nu au botniță – știu ei că e o lege care impune botnița la anumiți câini dar n-au idee la care și nici n-ar recunoaște rasa (pe Boby - rasa Boxer – unii îl credeau Pitbull)! Multe vietăți nefericite pe Terra, dar pare că s-au adunat prea multe în Ro!

Cei mai mulți conaționali își manifestă spiritul civic la nivelul rahatului de câine – și nu de față cu oricine, ci doar atunci când sunt siguri că nu și-o iau pe coajă. Când e ceva de anvergură aceștia au mereu ceva mai important de făcut sau au prea mult de pierdut și nu vor să își asume riscuri – e doar observație nu judecată de valoare.

Luni m-am abținut să „explic” unei femei – deoarece era însoțită de un copil în vârstă de vreo 6-7 ani - că un câine care scurmă pământul nu a făcut neapărat kk sau pipi (poate a simțit un miros pe care vrea să-l „acopere”, de exemplu). Un câine scurmă – cam cum fac pisicile când își acoperă kk-pipi – pentru că e un alt mod în care își marchează teritoriul. Câinii, din „construcție”, nu-și acoperă rahatul. Femeia bolborosise - văzând câinele scurmând: mamare se apleacă să adune rahații. Norocul ei a fost prezența copilului. 

Să fii neinformat e ok – nimeni nu le știe pe toate – dar să crezi că le știi pe toate, să te dai deștept și cu spirit civic luându-te de oameni pe stradă, este plictisitor pentru cei de care te iei și poate fi riscant pentru tine.

De ce sunt sigură că cei care se iau de oameni pe stradă – mai ales când nici nu e cazul – au spiritul civic la nivelul rahatului de câine? Pentru că cei interesați de ceea ce contează cu adevărat nu sunt interesați de rahatul de câine dintre frunzele ruginii căzute unde rar calcă picior de om (și doar pentru a face ce face câinele in iarbă); sau dacă le pasă, totuși, se asigură că acel câine a lăsat rahat în urma lui.

Vă rog – prieteni sau vizitatori ocazionali – dați mai departe „informația” aceasta în caz că se ivește vreo ocazie.

M-am răcorit! 😊

Vietăți nefericite

Peste noapte a nins; m-am bucurat un pic de fulgii albi care cădeau din cerul negru-cețos, dar nici de această dată nu s-a păstrat peisajul alb – pe asfalt e chiar fleșcăraie. Da, știu, fotografia este de cea mai bună calitate – îmi cer scuze (nu glumesc; o postez pentru că alta n-am – cu zăpada de azi-noapte). 😊

Cu sau fără asfalt apos câinele trebuie plimbat – și nu-i mai place deloc umezeala! Dacă nu vrea să învețe să facă într-un loc amenajat în balcon nu am ce-i face, trebuie să-l duc să-și ude lăbuțele.

Dimineață o îmbrac pe Miki, cățelușa, și hai-tai. Mergeam pe un trotuar îngust, prin zăpada topită. Din sens opus venea o ființă cu alură de căpcăun, îmbrăcată și mascată. O doamnă în vârstă, care trăgea după ea un cărucior de piață, s-a înghesuit în gardul viu să lase vietatea să treacă – o namilă care-și bălăngănea brațele.

Namila în cauză trece pe lângă noi tocmai când Miki urina în zona verde. Era cu un cap mai înaltă decât mine și dublă ca lățime, namila – eu nu-s deloc scundă. Când să plecăm din acel loc aud un mormăit: „Așa, lasă căcatul”. Mi-au sărit capacele! De regulă, chiar dacă răspund obraznic la obrăznicii nu mă enervează comentariile stupizilor.

Unele lucruri mărunte ne fac fericiți, alte lucruri mărunte ne strica tot cheful. Azi am lăsat o namilă să-mi strice cheful – temporar!

M-am întors din drum și m-am dus după namilă. Vietate nefericită ce eram în acele momente, m-am luat de altă vietate nefericită! „Câinele e femelă, vietate nefericită!” - mă răstesc. „Femelele nu ridică piciorul, ca masculii. Du-te vezi de-i rahat acolo! Dacă e, îl mănânc eu, dacă nu, îți fac rost de unul din coșul de gunoi și-l mănânci tu” (e un coș de gunoi în apropiere). I-am zis ceva de genu’ dintr-o suflare. S-a întors, m-a privit cu ochi de viezure – răutatea din sufletul lui se vedea clar, pentru că restul chipului era acoperit – și s-a răsucit spre mine, mormăind: „Vrei un dos de palmă?” Eram sigură că ceva de gen va zice! Așa fac toți ăștia care se iau aiurea de oameni: amenință. M-a văzut firavă, cu un câine pitic, și-o fi zis că mă impresionează. „Până ridici tu brațul te suflu și cazi! Marș de-aici, vietate nefericită!” M-am „îmburicat” spre el și s-a ferit!!! Mamiferul chiar a crezut că-l pocnesc! Deh! N-avea de unde ști că-mi plac animalele și nu dau în ele. A mormăit în mască și și-a luat valea.

Așa-s de sătulă de căpcăuni cu spirit civic! (Shrek e numai unul). Se dau moraliști cu vietăți (care par) mai slabe ca ei. Dacă eram vreun uriaș ar fi bolborosit, probabil, doar pentru el... Sau... cine știe?! Poate că unii dintre ăștia sunt masochiști...

În general, după ce vorbesc obraznic unei vietăți care-mi arată că-i obraznică îmi pare rău. De data aceasta n-am simțit nici cea mai vagă părere de rău. Nu vreau să devin vietate nefericită pe termen lung!

Am mai scris despre ăștia care nu știu ce vorbesc, dar vorbesc! Or fi nevorbiți și profită de orice ocazie! Îmi tot propun să nu le mai tai avântul - să nu uite să articuleze cuvinte - dar nu-mi prea iese.

De ce câinii nu trăiesc cât oamenii

Cândva, pe o pagină de fb, am citit o povestioară simpatică, scrisă de un veterinar. Poate e inventată, poate e reală. În fond, nu contează dacă s-a întâmplat sau nu pentru că este o poveste care-mi place.

M-a întrebat cineva: Care e cel mai dificil lucru când ai un câine?

I-am răspuns: Să îi spui la revedere...

Un medic veterinar a fost chemat la un câine bolnav care avea vârsta de 13 ani. Membrii familiei, părinții și un copil în vârstă de șase ani, iubeau foarte mult câinele și sperau la o minune. Toți trei erau lângă bătrânul lor prieten cu blană și au aflat de la veterinar că tot ce ar mai putea face pentru el este să-l ajute să treacă Podul Curcubeu, pentru că avea dureri din cauza bolii. Cât timp injecția își făcea efectul copilul îi oferea ultimele mângâieri, părând foarte liniștit, senin, iar adulții se întrebau dacă el înțelege ce se întâmplă. Dorind să-i explice, veterinarul a deschis discuția despre „de ce câinii trăiesc mai puțin decât oamenii?”

- Eu știu de ce! a zis copilul. Oamenii vin pe lume pentru a învăța să trăiască frumos, să iubească pe alții, să fie buni. Câinii, când se nasc, știu să facă asta așa că nu e necesar să trăiască la fel de mult ca oamenii.

Dacă un câine ar fi învățătorul oamenilor - se gândea veterinarul - ne-ar putea învăța:

- când cei dragi revin acasă să alergam la ei și să-i salutăm cu bucurie;

- să nu ratăm nicio ocazie de a ne plimba în natură;

- să evităm să „mușcăm” atunci când un „mârâit” este suficient;

- când cineva are o zi nu prea bună să ne așezam lângă el, tăcuți, să simtă că-i suntem aproape.

Cine are un câine știe toate aceste mici secrete și multe altele.

Cinci prieteni în poze

Prietenii din pozele ce urmează își au locul lor în sufletul meu, dar de văzut îi mai pot vedea numai astfel (și cu ochii minții, da). În suflet mai am mulți alți prieteni (cu blăniță sau cu pene), dar nu am poze cu ei. Cu sau fără poze, e greu - spre imposibil să-i uit (cel puțin, cât timp voi avea creierul întreg).

Aici este despre dragi cu blană, să n-avem vorbe, să nu amestecăm lucrurile. 😊

Rând pe rând pe rând - sau doi-trei deodată - au trecut prin viața mea și au îmbogățit-o. Au traversat, apoi, Podul Curcubeu și au ajuns între stele - îmi place să cred. Poate că nu sunt între stele, poate că sunt pretutindeni așa că... pot fi și în cafea. Îmi place cafeaua foarte mult, de aceea am ales să „montez” chipurile lor în câte o ceașcă de cafea. 

Și Bonny era amatoare de cafea. Sigur că nu-i dădeam! Își lua singură! A trecut ceva timp până m-am prins... cine-mi golea din ceașcă. La acele momente îmi spuneam că m-a lăsat memoria!

Vietățile pe care le-am avut nu am căutat să le aducem în apartament de bloc pentru că așa am vrut (voiam, dar ne gândeam că, într-un fel, nu le-ar fi bine), ci au ajuns pentru că, probabil, așa a trebuit să fie.

Bonny a cunoscut-o numai pe Miți, și au fost prietene - amândouă erau foarte prietenoase și cu alți câini și cu oamenii (erau și excepții). Miți i-a cunoscut și pe Pufi, motanul, și pe Boby - cu Pufi, motanul, era prietenă bună (dormeau împreună). Pufi și Boby nu erau prieteni și trebuia să avem grijă să nu se întâlnească. 

De câteva ori s-au întâlnit și Boby a ieșit șifonat din aceste întâlniri. Câinele nu avea nimic împotriva motanului, dar motanul e posibil să fi fost deranjat de faptul că un alt mascul a intrat pe teritoriul lui.

Boby și Tedi au fost cei mai buni prieteni. Am scris despre prietenia celor doi în 2016, când Tedi a plecat din lumea aceasta. 

Despre Boby am scris în anul 2012. Despre Pufitică am scris în 2019, la câteva zile după ce a traversat și el Podul Curcubeu. Despre Miți am scris în anul 2014. Despre Bonny am scris ocazional, fragmentat.

montaje realizate in editorul: https://funny.pho.to/

Citate despre câini. Citate favorite

E prima zi de primăvară, calendaristic discutând. Soarele n-a strălucit, frigul a pișcat un pic, dar zâmbetul primăvăratic l-am păstrat și atunci, pentru că tot iubesc (și) câinii, fie iarnă, primăvară, vară, toamnă sau luni m-am oprit la ei. Pisicile au citatele și zicalele lor. Nu-i frumos din partea mea să ignor câinii: Un câine nu se poate gândi prea mult la ceea ce face. El face, pur și simplu, ceea ce simte că-i bine. (Barbara Kingsolver)

Câteva cugetări ale lui Nicolae Iorga:

* Nu da înapoi, că te năvălesc câinii care altfel te latră numai.

* Câinele e mai specialist decât atâţia critici: şi nu te latră decât în curtea lui.

* Să nu te fereşti de câinele care mârâie în drumul tuturor trecătorilor.

* Câinele, ca poet, se-nchină lunii urlând.

* Nu hrăni câinele de pripas, ci fă-l să se întoarcă acasă la dânsul.

* Mulţi, ca şi câinii când îi hrăneşti din mână, îşi rănesc şi stăpânii din avântul lăcomiei.

* Când se vor înfiinţa multe spitale, sanatorii şi aziluri pentru câini, să nădăjduim că aceste dobitoace, prietene rasei noastre, vor primi în asemenea aşezăminte pe oamenii ce crapă de foame şi de boală în colţul străzilor din cele mai luminate oraşe ale lumii.

* Tratează un om ca pe un câine și se va comporta ca un câine; tratează-l ca pe un om și se va comporta ca un om.

Un citat de la Anton Pann preluat:

De te latră un câine, astupă-i gura cu pâine; n-arunca în el cu piatra, că atunci mai rău te va lătra.

₪ ₪ ₪

Suzana a preluat de la Zina ștafeta jocului Citate favorite pornit in colaborare cu Ella. In fiecare zi de luni din săptămâna in care incepe luna calendaristică.

₪ ₪ ₪

De la alții, la întâmplare:

Când un câine se năpusteşte înspre tine, fluieră-l ca şi când l-ai chema.

(Henry David Thoreau)

Nu accepta admiraţia pe care câinele o are faţă de tine ca pe o dovadă incontestabilă a faptului că eşti minunat.

(Ann Landers)

Câinele este singurul animal din lume care te poate iubi mai mult decât se iubeşte pe el.

(Josh Billings)

Cea mai mare plăcere furnizată de un câine este că te face să te prostești cu el, și nu numai că nu te ceartă din cauza asta, ci se prostește și el cu tine.

(Samuel Butler)

Imagine de Steve Adcock de la Pixabay

Zgardă de moft

Cine nu are de lucru își face. De ce aș fi eu mai cu moț?

Când am scos păpușile din debara pentru a le adaugă geanta și umbrela am dat și de o cutie în care am pus la păstrat, anul trecut, câteva curele și centuri uzate, în ideea că le voi recondiționa sau le voi folosi pentru cine știe ce. Unele le-am aruncat, cu această ocazie, unele le-am păstrat și din două (una lată de 1,5 cm si cealaltă de 1 cm) am făcut zgărzi pentru Miki. Doar așa, de moft i le pun - îmi place cum arată pe gâtul ei blonduț. Culorile fiind neutre, să zic așa, se potrivesc la toate hăinuțele pe care le are, inclusiv la haina de ploaie kaki pe care i-am făcut-o cu câțiva ani în urmă, să se asorteze cu haina mea de ploaie.

Am tăiat curelele la dimensiunea potrivită și pentru a fi și decorate am ales niște nasturi mici, din plastic, recuperați de la o fostă cămașă confecționată pe vremea când mă tortura talentul. Am tăiat urechea nasturilor și i-am lipit pe - de acum - zgărzi.

M-am gândit să lipesc câte trei nasturi pe fiecare zgardă, dar m-am rezumat la câte unul, să nu fie prea încărcate.

Draga de Miki, cred că și de i-aș pune cercei ar fi la fel de bucuroasă când iese la plimbare - ar fi pe sistemul: duce măgarul, nu știe ce duce! Dar n-o să fac vreodată așa ceva! Adică, n-o să-i pun cercei sau ceva ce chiar nu are ce căuta pe corpul unui câine. Unii consideră că și să îmbraci câinele e aiurea. Așa am gândit și eu, până la Boby, boxerul pe care l-am găsit într-o iarnă adevărată (cu zăpada ajungând mai sus de glezne pe trotuar, și până la genunchi pe zonele verzi) și care avea rinichii sensibili, urinând foarte des de câte ori îl ploua. Atunci mi-a zis cineva să-i cumpăr hăinuță. I-am făcut una din piele neagră, artificială (avea și mesadă detașabilă, pentru sezonul geros).

Cȃinii și ordonanțele militare

Ordonanța militară 2

Art. 4. În intervalul orar 06.00 - 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive: […]

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale; […]

Ordonanța militară 3

Art. 2. Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 - 13.00, strict pentru următoarele motive:

a)deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice; […]

Prin această ordonanță militara 3 “legislatorii” au dedus că vȃrstnicii au cȃini care nu trebuie să iasă și dimineața și seara, nu doar la prȃnz. Sigur, s-or fi gȃndit că are cine să le plimbe cȃinii! Cum zice americanul! Bulshit? Ȋntre timp i-o fi tras cineva de atenție și au venit cu ordonanța militară 4:

Art 1 (3) Circulația persoanelor prevăzute la alin.(1)  (persoanele cu varsta de peste 65 de ani), în afara locuinței/gospodăriei, este permisă și în intervalul orar 20.00 - 21.00, dacă aceasta se face pentru a asigura nevoile animalelor de companie / domestice doar în proximitatea locuinței / gospodăriei. Declarația pentru acest interval orar nu este necesară atunci când deplasarea se face în acest scop.

Dar tot nu le-a reușit. Aproape nimic nu e clar in ordonanțe! E loc de interpretări de te doare mintea - și, evident, organele interpretează astfel ȋncȃt să poată amenda: nu scrie in ordonanță, e interzis. Un cȃine e obișnuit “de-o viață” să iasă la anumite ore, și vȃrstnicii sunt cei care respectă aproape cu strictețe aceste ore, cȃinii “reglȃndu-și” organismul in funcție de aceste ore - iar cei mai mulți vȃrstnici scot cȃinii afară dimineața devreme, pentru că pe la ora 20 sau 21 mulți sunt in pat, la somn! Cum să scoți un cȃine la “plimbare” ȋntre orele 20-21 și apoi abia a doua zi, la ora 11?! Și apoi să alerge oamenii să rezolve și altele, in unele zile. Pocnește mațul in cȃini! Pocnesc rinichii! Da, un cȃine fără probleme de sănătate, un cȃine tȃnăr (mai ales in cazul femelelor) poate rezista 12 ore fără să urineze; poate ține rahatul in el mai mult și se va constipa, avȃnd mai apoi alte probleme, dar dacă are diaree e jale! Pocnește dacă nu-l scoți și e atȃt de ȋncăpățȃnat (educat) ȋncȃt nu vrea să facă in casă! In astfel de cazuri ȋl scoți cȃnd trebuie, nu cȃnd vor cei care scriu ordonanțe militare! Oare chiar au impresia că organismul unui animal poate executa ordinele dintr-o ordonanță militară?

Poate că nu sunt prea mulți vȃrstnicii care nu au familie dar au un cȃine, și nu are cine să li-l plimbe. Nu toți vȃrstnicii au ȋncredere in străini să le plimbe cȃinele, și cei mai mulți cȃini nu pleacă la plimbare dacă nu cunosc persoana… Acești puțini vȃrstnici chiar trebuie să fie amendați?

Legea are și spirit, nu doar literă.

Mai apoi au permis vȃrstnicilor să iasă de două ori pe zi, in intervale orare stricte.

Completare necesară

E clar că nu m-am exprimat exact în textul de mai sus. Unii au înțeles că mă preocupă câinii mai mult decât oamenii. Întotdeauna voi alege oamenii dacă trebuie să aleg între oameni și animale - cei care citesc acest blog de mult timp știu asta.

Am crezut, greșit, că de accentuez ce probleme pot avea câinii obligați să țină în ei ce trebuie să dea afară se va înțelege neliniștea persoanelor vârstnice care au acești câini, neliniște care le va crește tensiunea și glicemia - îi va agita, pe scurt. Sunt atât de puțini oamenii care au câini și chiar nu au pe nimeni să-i ajute… încât consider că nu e cazul să fie amendați cei care sunt în această situație de excepție.

Sursa foto:

http://enlacedeliz.blogspot.com/p/eco-chistes.html

Un erou: Comisarul Rex. Provocare muzicală

"Comisarul Rex" este un serial polițist austriac, comedie-dramă, derulat intre 1994-2004, reluat din 2008 pȃnă in 2015, in coproducție austro-italiană. Personajul central este un cȃine ciobănesc german: Rex.

Holding out for a hero - Bonnie Tyler (vizualizare pe YT)

https://www.youtube.com/watch?v=0bhJBVfTNzw

In videoclip sunt secvențe cu Rex din serialul original.

La Provocarea muzicală poate participa oricine inscrie o postare pe blog la Carmen, Ȋntre vis si realitate. 

Friendship Friday!

In 1996-1997, o serie televizată (Stockinger) s-a concentrat pe unul dintre membri diviziei “Omucideri” din serialul original, dar sunt și alte francize: Comisarul Alex (Polonia, 2012), Reȋntoarcerea lui Muhtar (Rusia, 2004-2015), Rex (Slovacia, din 2017), Hudson și Rex (Canada, din 2019).

BJ in rolul lui Rex. sursa foto

Rolul lui Rex a fost interpretat de mai mulți cȃini actori. Originalul a fost ȋnregistrat ca “Reginald von Ravenhorst”. BJ este primul cȃine care a jucat rolul lui Rex (1994-1999) și a fost antrenat de Teresa Ann Miller; s-a născut la 1 iunie 1991 in Ingolstadt, Bavaria, Germania, și a murit in 2003. Deși a fost dresat in limba engleză n-a avut probleme cu limba germană.

In serialul canadian (Hudson & Rex), cȃinele este Diesel vom Burgimwald, dresat de proprietara sa, Sherri Davis, care lucrează in industria filmului de 25 de ani, ca dresoare de animale. Diesel provine din crescătoria de ciobănești germani Burgimwald (Castelul din pădure), unde cȃinii sunt și dresați. Este la primul său rol, și inițial a fost antrenat pentru a ȋnsoți persoane cu anumite dizabilități.

Lectii date, lectii primite. Citate favorite

- Fii deci atent, dragul meu; fii ascultător şi fă cât mai bine ceea ce ai de făcut. In viaţă, asta-i totul!

Văzând că îmi vorbeşte astfel, mi-am luat şi eu inima-n dinţi şi-am început să-i spun că ceea ce mă mirase mai mult in timpul repetiţiei fusese neobosita răbdare pe care o arătase faţă de Sufleţel şi de câini, precum şi faţă de mine.

Zâmbind cu blândeţe, îmi răspunse:

- Se vede cât de colo că ai trăit până azi numai printre ţărani care se poartă rău cu bietele animale şi îşi închipuie că ele nu ascultă decât de bâtă. Aici e greşeala: nu faci mare lucru cu bătaia, pe câtă vreme cu blândeţea faci mult, poate chiar totul. Iată, eu, fiindcă nu mă mânii niciodată, am putut face ceea ce ai văzut. Dacă le-aş fi bătut, s-ar teme de mine, şi spaima pune pe fugă inteligenţa. De-altminteri, dacă m-aş înfuria pe ele, n-aş fi fost nici eu însumi ceea ce sunt, n-aş fi dobândit răbdare deplină […] Un lucru e sigur: acela care învaţă pe alţii se învaţă şi pe sine. De la câinii mei am primit tot atâtea lecţii pe cât le-am dat şi eu lor. Eu le-am dezvoltat inteligenţa, iar ei mi-au format caracterul. […]

- Admiţi că un câine suferă influenţa stăpânului?

- Sigur că da!

- Atunci vei înţelege că şi stăpânul e obligat să se supravegheze pe sine când se apucă să crească un câine. […] Câinele este aproape întotdeauna oglinda stăpânului, şi cine îl vede pe unul îl vede şi pe celălalt. Câinele tâlharului e şi el o javră, al hoţului e hoţ, al omului mojic e bădăran, pe câtă vreme al celui politicos şi îndatoritor e un câine binecrescut.

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Să nu găsiţi cuvântul “discuţie” nepotrivit pentru două fiinţe lipsite de grai. E un lucru absolut sigur că există un grai deosebit pentru fiecare soi de animale. Cine a locuit într-o casă sub streaşina căreia rândunelele îşi fac cuibul ştie că păsărelele astea nu fluieră o melodie oarecare atunci când, in zori de zi, ciripesc cu atâta vioiciune; ele ţin adevărate cuvântări şi consfătuiri, discută treburi serioase sau îşi fac reciproc declaraţii de dragoste. Iar furnicile din acelaşi muşuroi, când se întâlnesc pe câte o cărare şi îşi freacă antenele unele de altele, credeţi că fac altceva decât îşi împărtăşesc ceea ce le interesează? Cât despre câini, nu numai că ştiu să vorbească, dar ştiu şi să citească, priviţi-i când umblă cu nasul in vânt sau cu botul pe jos, adulmecând pământul, mirosind pietricelele şi tufişurile; deodată se opresc in faţa unui smoc de iarbă sau a unui zid şi rămân o clipă nemişcaţi; noi nu vedem nimic in locul acela, pe când ei citesc tot felul de lucruri ciudate, scrise cu litere tainice pe care noi nu le cunoaştem.

(din romanul “Singur pe lume” scris de Hector Malot (n. 20.05.1830 - d. 17.07.1907) şi publicat in anul 1878 cu titlul “Sans famille”; scriitorul a dedicat romanul fiicei sale, Lucie. “Singur pe lume” este cea mai cunoscută lucrare a scriitorului şi criticului literar francez şi a devenit celebră ca “literatură pentru copii” deşi nu aceasta a fost intenţia autorului)

Romanul din care am citat a fost publicat (ediţia a V-a) la Editura “Ion Creangă”, Bucureşti, 1980, tradus de Anda Boldur.

De ce l-a îndrăgit câinele pe om. Citate favorite

Cu sute şi sute de ani in urmă, un câine trăia in pădure alături de urs. Ziua mergeau împreună la vănătoare şi se împăcau de minune, dar seara, când să meargă la culcare, pe câine îl apuca câteodată lătratul; şi azi aşa, mâine aşa, ursul îi spuse că nu-l mai poate suferi din cauza schelălăielii lui. In cele din urmă, câinele înţelese că nu mai era chip să trăiască sub acelaşi acoperiş cu ursul.

Întâlni o vulpe, îi istorisi necazul cu ursul şi ea îl pofti să locuiască in vizuina ei. Ziua totul mergea strună: şiretenia vulpii şi puterea câinelui îi făceau să vină acasă încărcaţi de vânat. Dar când să meargă la culcare, însă, auzindu-l pe câine cum latră, vulpea îi spuse:

- Nu-i bine ce faci! Dacă te aude lupul sau tigrul, vin glonţ aici şi ne ucid pe amândoi!

Sătul de cicăleala vulpii, câinele se gândi la un alt animal mai mic decât el, care să nu îndrăznească să-l bată la cap. Şi, din întâmplare, in pădure îi ieşi in cale un iepure.

- Ce spui, iepuraş, ţi-ar plăcea să vânăm împreună? îl întrebă câinele cel voinic.

Onorat, iepurele îi răspuse pe nerăsuflate că ar fi fericit de o asemenea tovărăşie, ziua şi noaptea. Şi merseră a doua zi împreună la vânătoare. Lângă el, iepurele se simţea parcă alt animal. Toate bune. Se ospătara in doi şi petrecură clipe frumoase. Dar, la culcare, când iepurele auzi ce tare latră câinele, o rupse la goană părăsindu-şi şi casă şi tot, de teamă că lătratul să nu atragă toate fiarele într-acolo.

Plictisit de toate animalele cu care încercase să-şi ducă zilele, se opri într-o bună zi la casa unui pădurar:

- Ma primeşti, bunule pădurar? îl întrebă câinele şovăielnic.

Şi ca să nu mai aibă supărare, îl anunţă că el e obişnuit să latre de câte ori are poftă, când e fericit şi când e trist şi mai ales de câte ori simte că se apropie vreo vietate de el.

- Sunt tare bucuros că vrei să trăieşti pe lângă casa mea! Ziua vom vâna împreună, şi seara am să-ţi pregătesc un culcuş minunat. Cât priveşte obiceiul tău de a lătra, e un bine pentru mine, căci mă vei anunţa de toţi oaspeţii care vor să ne viziteze; şi dacă-s buni îi vom primi cu bunătate şi dacă or fi răi, cu puşca.

- Rămân tot restul vieţii cu tine, omule! Tu nu eşti nici fricos, nici mofturos cum au fost toţi pe lângă care am trăit până acum, încheie câinele şi se gudură fericit de primirea pădurarului.

(din colecţia Poveşti nemuritoare (vol. 16) - poveste populară maghiara, Editura Vox 2000, Bucureşti, 2013)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Ia-ţi câinele cu tine la muncă

Ia-ţi câinele cu tine la muncă, sau pisica!

Poate că nu-mi venea ideea să scriu despre această zi dar citind paginile scrise de Carmen in “jurnalul de vacanţă” (Între vis şi realitate) despre zilele petrecute in Piombino, Italia, am aflat că oraşul Piombino s-a autoproclamat “protector al animalelor de companie”. Acolo, animalele de companie au acces in magazine, iar in supermarket cărucioarele sunt prevăzute cu un coş special pentru câini.

De sute de ani, câinele e cel mai bun prieten al omului şi, mult timp, om şi câine, au muncit împreună - in unele cazuri a rămas la fel: câinii care apără turmele şi ţin animalele laolaltă, câini care ne protejează proprietatea, câini care descoperă droguri, câini salvatori, câini care caută suprevieţuitori in urma unor dezastre… Probabil că nu mulţi ştiu câţi câini (dar şi alte animale de companie) au salvat viaţa proprietarilor lor simţind fum de la un incendiu, miros de gaz şi dând alarma, câţi câini au plecat să alerteze alţi oameni pentru a veni in ajutorul prietenilor umani căzuţi pe undeva in urma unui accident…

Azi, cainii sunt mai mult parteneri de joaca sau companie. Si cei mai multi raman singuri in casa ore in sir, mai ales in timpul cat prietenii lor umani sunt plecati la munca.

Ideea unei Zile internaţionale “Ia-ţi câinele cu tine la muncă” e menită să aducă împreuna lucrătorii şi animalele lor de companie. Iniţiativa aparţine unei organizaţii care, între timp, s-a închis, dar a fost preluată, in 1999, de o altă organizatie, fondata de Patti Moran, in 1994: Pet Sitters International care azi are filiale in Statele Unite ale Americii, Canada dar şi in alte ţări. Organizaţia se ocupă şi cu educarea câinilor de companie, cu promovarea, susţinerea şi recunoaşterea beneficiilor excepţionale pe care le aduc animalele de companie. Este şi cea mai mare asociaţie educaţională din lume care se ocupă cu dresarea animalelor de companie numite utilitare.

Ideea “Ia-ţi câinele cu tine la muncă” se desfăşoară într-o zi de vineri din luna iunie (nu am înţeles exact cum se alege ziua) - anul acesta este in 22 iunie.  Pentru prima dată, in 18 iunie 2018 s-a organizat şi ziua “Ia-ţi pisica la muncă” şi se doreşte extinderea şi pentru alte animale de companie.

Azi, nu poate fi considerată chiar o zi mondială, dar se tinde spre aceasta - in Statele Unite şi Canada, in special, sunt mii de companii care participă şi tot mai multe se înscriu pentru a “deschde porţile” animalelor de companie pentru că acest fapt este benefic şi pentru angajaţi, pentru că sunt mulţi cărora le plac animalele de companie dar care nu au şi într-o aşa zi se pot bucura la vederea lor şi - cine ştie? - poate se vor încumeta să îşi asume şi ei o astfel de responsabilitate. Cu o astfel de zi mai mulţi oameni vor putea înţelege legătura dintre om şi câine, dintre om şi animal, in general.

Vă las in compania unui câine la birou - video realizat de The Humane Society of the United States pentru ziua “Ia-ţi câinele cu tine la muncă” din 26 iunie 2015.

vizualizare pe YT

https://www.youtube.com/watch?v=iLaJaCx3Ebc

Cum să nu zâmbeşti? Fleur and Color on Wednesday

Cum să nu zâmbeşti şi să nu simţi că îţi înfloreşte sufletul ☺ când vezi aceste minunate fiinţe? “Iubire frătească” (Izi, Alma, Toto). ©

Fotografia este de la Adriana, fata cu părul-noapte şi cu suflet mare. Mulţumesc, Adriana, pentru că îmi dai voie să “împrumut” unele fotografii ale tale. Am dat de poza de mai sus cu o zi sau două după ce, in drum spre piaţă, pe un trotuar, am văzut doi pisoi (un adult negru cu alb si un pui mai mult alb) tolaniţi la soare cam in aceeasi poziţie… Neavând aparat foto sau telefon care face fotografii… am rămas doar cu amintirea.

*

In balcon, o muşcată roz a înflorit… Nu ştiam că mama are şi muşcate cu flori rozali. Fotografia nu ilustrează prea bine frumuseţea plantei. Dintotdeauna mama a avut muşcate in balcon dar nu am fost prea interesată să aflu ce simbolizează planta… până azi.

Între altele, am aflat că muşcatele au şi proprietăţi terapeutice. Ce se spune despre ele: cele cu flori roşii sau albe alungă oboseala şi durerile de cap (dacă stai vreo 15 minute lângă o astfel de muşcata). O casă împodobită cu muşcate atrage o stare de spirit excelentă şi aduce noroc financiar. In Polonia, muşcatele sunt protectoare ale casei.

Teiul înfrunzit, verde şi aducător de umbră, e fix in faţa ferestrei unei camere - in fotografie nu se vede cum lumina puternică a soarelui creează un efect de “luminiţe strălucitoare” printre frunzele pomului - ca nişte bănuţi sclipitori. E ceea ce vedem când privim pe acea fereastă. ☺ Aici poposesc turturele-guguştiuc, vrăbii, coţofene, mierle şi chiar porumbei (aceştia îşi dispută cu turturelele boabele de grâu de pe marginea parapetului). Cum să nu zâmbeşti când vezi şi auzi aceste înaripate?

Particică a unui cartier dintr-un oraş de munte, într-o zi de mai, spre seară...

Şi… cum să nu zâmbeşti (şi) când dai de o căpşună ca cea de mai jos?

Ella e-n vacanţă, tabel (încă) nu este dar păstrez tradiţia Fleur and Color on Wednesday.
Până revine Ella tabelul este la Rux pe blog (Copilărim). Citiţi, vă rog, textul, pentru că scrie despre un cod care poate fi preluat şi postat pe pagină pentru ca tabelul să apară la toţi participanţii.