Lily Pastré (Marie-Louise Double de Saint-Lambert),
bogata moștenitoare a mărcii de vermut Noilly Prat, s-a născut în 9 decembrie
1891 la Marsilia. A fost una dintre protectoarele artei și artiștilor într-o
perioadă foarte grea pentru mai toată lumea: în timpul celui de-al doilea
război mondial. A adăpostit și numeroși artiști de origine evreiască, între
care și pianista româncă Clara Haskil, căreia i-a plătit și tratamentul
medical de care a avut nevoie la acel moment, iar în anul 1942 a ajutat-o să
fugă la Vevey, în Elveția, unde marea pianistă a locuit până la sfârșitul vieții.
(sursa: “Ceilalți Schindleri”, de Agnes Grunwald-Spier, Editura Meteor
Publishing, 2019; traducător: Corina Tănase).
Lily Pastré a primit titlul de contesă prin
căsătorie, în anul 1918 căsătorindu-se cu un conte: Jean Pastré (au avut trei
copii). În anul 1940 au divorțat, Lily primind castelul Pastré din Marsilia și
păstrând titlul nobiliar. În același an, a înființat o fundație (Pour que
L’Esprit Vive - există și azi) care, în principal, avea scopul de a ajuta
artiștii și intelectualii care deseori trăiau în condiții precare. În perioada
celui de-al doilea război mondial și a ocupației germane, contesa și-a pus la
dispoziție casa și averea în serviciul artiștilor exilați, care erau cu
precădere evrei (din “Ceilalți Schindleri”). În anii 1920, contesa a fost
membră a mai multor saloane ale societățîi din Paris, inclusiv a salonului
prințesei Marie-Blanche de Polignac unde, spre sfârșitul anului 1935, într-o
perioadă neagră a vieții ei, Clara Haskil l-a întâlnit pe Dinu Lipatti, acea
întâlnire fiind punctul de pornire al unei strânse prietenii (leg.externa). Lily
Pastré a murit în 8 august 1974, la Marsilia.
Pianista
Clara Haskil s-a născut la 7
ianuarie 1895, în București, într-o familie de evrei sefarzi români. Între anii
1927-1940 locuiește în Franța, unde nu scapă de persecuțiile rasiale și, în
1941 se refugiază la Marsilia (zona liberă) iar în 1942 ajunge la Vevey (unde
se va împrieteni cu Charlie Chaplin), în Elveția - este naturalizată ca
elvețiană în 1949. Din cauza legilor discriminatorii din acea vreme, ca mulți
alți români de origine evreiască, nu a avut dreptul la cetățenia română.
Primele noțiuni de pian le primește de la mama ei; la
vârsta de 5 ani cântă în fața Reginei Elisabeta a României; la vârstă de 7 ani
pleacă la Viena, unde i-a lecțîi de pian cu Richard Robert; în 1905, la vârsta
de 10 ani, are primul recital public cu lucrări diferite din creația marilor
compozitori, pe care le execută fără partitură. A studiat în paralel pianul şi
vioara, în 1910 devenind absolventă a Conservatorului din Paris cu Premiul I la
ambele instrumente.
Și din cauza multiplelor probleme de sănătate, între 1909
şi 1938, cânta puțin, pe mari scene ale lumii (inclusiv la Ateneul Român din
București), susținând concerte de caritate sau doar cât să-şi achite rochia de
scenă. Primele succese rămân însă fără ecou. Potrivit mărturiilor surorii ei,
Lily Haskil, n-avea încă o locuinţă, impresar şi nici pian. Adevărata
consacrare cu succese răsunătoare o cunoaște după al doilea război
mondial, când apare interpretând concerte de pian cu cele mai renumite
orchestre, sub bagheta unor dirijori vestiți sau în duo cu celebri
instrumentiști.
Moare în plină glorie, în primele ore ale dimineții zilei
de 7 decembrie 1960. În 6 decembrie ajunge cu trenul la Bruxelles (însoțită de
sora ei și de violonistul belgian Arthur Grumiaux), pentru un concert; se
împiedică și cade pe peronul de beton al gării, suferind un grav traumatism
cranian. E înmormântată în cavoul familiei din Cimitirul
Montparnasse (Paris, Franța).
Clara Haskil e renumită pentru interpretarea
repertoriului clasic și romantic. În mod special a fost apreciată pentru
concertele și înregistrările ei cu piese de Mozart. Mulți o consideră cea mai
bună interpretă, din secolul XX, a lui Mozart. Este cunoscută și pentru
interpretările din Beethoven, Schumann și Scarlatti.
Contemporanii au admirat la modul superlativ arta și
calitatea umană a Clarei Haskil. Charlie Chaplin, un apreciat
prieten al Clarei, i-a descris talentul spunând: În viața mea am întâlnit trei
genii: profesorul Einstein, Winston Churchill și Clara Haskil. Nu sunt un
muzician instruit, și pot spune doar că interpretarea ei a fost rafinată,
expresia ei minunată și tehnică ei extraordinară. Dinu Lipatti,
bunul ei prieten, a descris modul ei de a cânta la pian ca însumarea
perfecțiunii pe pământ. Rudolf Serkin (28.03.1903 -
08.05.1991, considerat cel mai bun interpret din secolul XX al lucrărilor lui
Beethoven) a supranumit-o Clara cea perfectă. Wilhelm
Backhaus (26.03.1884 - 05.07.1969, pianist german naturalizat
elvețian, primul care a înregistrat integral studiile de Chopin, în 1927,
înregistrare considerată și azi una dintre cele mai reușite) a numit arta
ei cel mai frumos lucru de pe pământ. Tatyana Nikolayeva (04.05.1924
- 22.11.1993, pianista rusoaică, profesoară și compozitoare) a izbucnit în
lacrimi când a ascultat-o prima oară.
*
Concursul Internațional de Pian Clara Haskil a
fost fondat în anul 1963 în onoarea incomparabilei pianiste elvețiene și are
loc în anii fără soț la Vevey, orașul care a adoptat-o și pe care l-a
adoptat și unde o stradă îi poartă numele. Concursul, rezervat tinerilor
pianiști și pianiste din lume, a devenit un renumit și prestigios factor de
consacrare.
Guvernul francez îi acordă în 1957 “Legiunea de Onoare”
în grad de Cavaler, evenimentul fiind sărbărtorit în primăvara anului 1958 la
Manoir du Ban, pe domeniul prietenului ei Charlie Chaplin, la Corsier sur
Vevey. A primit, de asemenea, de trei ori Marele Premiu al Discului din partea
Academiei Charles Cros, în 1953, 1956 şi împreună cu Arthur Grumiaux în 1957.
Într-un interviu din 2013, Papa Francisc a
menționat-o drept unul dintre muzicienii săi preferați, în special atunci când
interpretează Mozart.
În România, cea supranumită “soarele negru al
pianului” este omagiată pentru prima dată în 2014 printr-un festival organizat
la Sibiu din iniţiativa pianistei Alina Azario.
În 2017 a fost lansat “Clara Haskil, le mystère de
l'interprète”, un documentar de 70 de minute realizat de
Pascal Cling, Prune Jaillet și Pierre-Olivier François.
Bibliografie online:
https://en.wikipedia.org/wiki/Lily_Pastr%C3%A9
https://en.wikipedia.org/wiki/Clara_Haskil
sursa foto:
Clara Haskil tanara
https://en.wikipedia.org/wiki/Clara_Haskil
Clara Haskil in 1959
https://it.wikipedia.org/wiki/Clara_Haskil
