19 aug. 2017

Hatufim, un serial despre prizonieri de război

V-a plăcut serialul Homeland? Poate e cazul să vedeţi serialul care l-a inspirat: Hatufim (Prisoners of War: 2009-2012), producţie israeliană.

După ce am văzut trei seriale israliene: Kfulim - False Flag (Steag Fals*), Fauda (Haos, in arabă) şi Hatufim - Prisoners of War (Prizonieri de Război, regizat de Gideon Raff) mă declar fan al filmelor de gen produse de israelieni. Toate cele trei seriale amintite sunt genul “thriller, dramă”, şi fiecare se referă la lupta dintre israelieni şi arabi.

E drept, filmele americane sunt mai strălucitoare, mai spectaculoase dar şi mai… propagandistice in prea multe puncte. Homeland – un serial care mi-a plăcut foarte mult – e bun, dar “modelul” care l-a inspirat e şi mai bun – din punctul meu de vedere. Americanii au făcut un serial bun, dar nu au putut scăpa de obsesia lor cu “lupta împotriva terorismului” (spre sfârşit, parcă-parcă, au lăsat-o mai moale).

Hatufim e mai echilibrat in prezentarea "taberelor", mai sofisticat, mai profund. Este un film (şi) despre drama unor familii de soldaţi: trei soldaţi israelieni (Nimrode Klein, Uri Zach şi Amiel Ben Horin) au fost prizonieri timp de 17 ani şi au îndurat torturi fizice şi psihice greu de imaginat. In urma unor lungi negocieri soldaţii sunt eliberaţi – unii dintre cetăţenii israelieni vor considera că preţul plătit pentru eliberarea lor a fost prea mare… Acasă, însă, ajung numai Nimrode şi Uri, pe picioarele lor; trupul lui Amiel vine in sicriu şi sora lui îl vede mereu (halucinează) şi discută cu el şi nu crede că e mort deşi trupul a fost examinat pentru identificare şi ingropat. Cei doi supravieţuitori au nervii la pământ şi încearcă să facă faţă acestei întoarceri la viaţa pe care au părăsit-o forţat in urmă cu 17 ani. Cel mai bine – mai in siguranţă – se simt când sunt împreună, pentru că împreună au suferit, au plâns, au sperat ani la rând şi chiar şi aşa nici între ei nu pot discuta ororile pe care le-au îndurat.

Un psihiatru militar îi ia in primire pentru a-i interoga, să fie sigur că nu reprezintă un pericol pentru siguranţa statului, in sensul să nu fi fost îndoctrinaţi şi să fi trecut “de partea cealaltă”. El sesizează unele discrepanţe in declaraţiile celor doi, dar nu poate fi sigur dacă sunt minciuni sau tortura mentală şi fizică la care au fost supuşi e cauza pentru aceste discrepanţe şi incoerenţe in declaraţiile foştilor prizonieri.

Deşi nu sunt împuşcături şi urmăriri spectaculoase filmul e intens. E atât de bine realizat încât stai cu sufletul la gură să afli ce urmează in legatură cu soldaţii şi agenţiile serviciilor secrete, cu evoluţia vieţii amoroase a personajelor, cu reintegrarea prizonierilor de război in societate după o perioadă de captivitate de 17 ani.

Evenimentele se derulează lin, deşi scene din trecut se împletesc cu cele din prezent – pentru a explica, pe măsură ce se desfăşoară filmul – firul întămplărilor. Spectatorul poate deduce ceea ce nu se spune, poate deduce firul întâmplărilor următoare pentru că îi sunt date multe indicii, ceea ce rar (spre deloc) se întâmplă in acest gen de filme, accentul fiind pe acţiune.

Tema prizonierilor de război israelieni se poate spune că este una nu prea exploatată şi poate de aceea filmul este foarte interesant. Atunci când un soldat israelian este luat prizonier de vreo organizaţie teroristă cetăţenii pun presiune pe guvern să plătească răscumpărarea, oricât de mare ar fi aceasta, şi să-l aducă acasă. Unii ajung acasă, alţii nu; unii ajung mai devreme, alţii mai târziu iar după ce trece valul de bucurie al reîntâlnirii televiziunile şi ziarele nu mai scriu despre ei, drama familiilor in care revin aceşti soldaţi nu este pe larg cunoscută, dar când ceva se întâmplă unui soldat aproape toţi cetăţenii israelieni simt ca şi cum lor li s-a întâmplat ceva. Totuşi, oricât de bogată le-ar fi imaginaţia, oricât de empatici ar fi, cei care nu au trecut prin aşa ceva nu pot înţelege, nu-şi dau seama ce înseamnă…  In plus, după ce aceşti “dispăruţi in misiune” sunt aduşi acasă sunt repede uitaţi… Revenirea dintr-un prizonierat in care sunt torturaţi înseamnă abia primul pas pe calea grea ce va urma. (afirmaţiile, cu alte cuvinte, aparţin regizorului).

Mi-au plăcut mult şi Kfulim şi Fauda, dar Hatufim m-a impresionat mai mult decât primele două.
₪₪₪
* Steag fals = operaţiune sub acoperire conceputa pentru a induce în eroare publicul / adversarul, astfel încât operaţiunea pare ca şi cum ar fi efectuată de alte entităţi; operaţiunile de gen nu sunt limitate la operaţiuni de război şi contra-insurgenţă ci au fost (şi sunt) utilizate şi pe timp de pace.
Un exemplu de operaţiune “steag fals” e prezentată in filmul-satiră Wag the Dog (Înscenarea, 1997) 

10 comentarii:

  1. Frate de cind am scris despre serialele israeliene sint exceptionale iti recomand cu caldura Kfulim e genial il gasesti online subtitrat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multe filme recomandate de tine am vazut si toate mi-au placut, fara exceptie. Unul mi-a ramas in memorie mai mult decat altele - dar sa ma bati ca nu-mi amintesc titlul! :) O poveste de iubire dintre un soldat israelian si o tanara palestinianca... Tragica poveste.

      Ștergere
    2. Pe ce seit se poate viziona acest film??

      Ștergere
  2. L.ai vazut scuze nu am fost atenta la numele pe care le,ai oublicat..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Kfulim e primul serial israelian de gen pe care l-am vazut si citind despre acesta am aflat si de celelalte doua. Acum astept continuarile. :)

      Ștergere
  3. Da, filmele americane sunt spectaculoase. Au tot felul de propaganda Illuminati, promoveaza agenda mondiala. De altfel, Cinemax-ul e plin de LGBT scandinav si german. Recenta a aparut un serial romanesc pe HBO, cu o iubire intre doi poponari. Pe History TV e numai sminteala New Age, "extraterestra".

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu le stiu pe nici unul... Multumesc de prezentare, Diana draga.
    Par palpitante! Nu stiu daca o sa le vad curand, dar am retinut! :)
    Un weekend frumos si linistit! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere. :)
      Multumesc, Suzana draga!
      Iti doresc, cu drag, sa ai si tu un weekend minunat! Pupici! <3

      Ștergere
  5. Tot la capitolul trebuie să le caut sunt și serialele acestea.Am avut o perioadă tare lungă de „adicție” la TV de care am încercat să mă eliberez.De vreo 10 ani văd extrem de rar TV nu sport,nu filme nu știri...
    voi încerca să vizionez câte ceva.Mulțumesc pentru că mi-ai făcut poftă :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La TV - nu exagerez - n-am mai vazut vreun program de doi ani (poate mai mult); am mai "asistat" la vreo emisiune/film cand nu aveam de ales. Filme si seriale prefer sa vad pe net sau pe DVD pentru ca reclamele ma seaca (sunt atat de multe incat uit la ce film ma uit) :) Unele emisiuni preferate le-am mai urmarit pe net (inregistrate, cand pot sari peste reclame). :)
      Cu placere! :) Eu sunt tare entuziasmata de aceste seriale. :)

      Ștergere