Bauxita, aluminiul, poluarea

Atunci când – la doi, trei ani – cei mai mulți cumpără un telefon mobil mai performant decât ultimul, când folosim vase din plastic, când aruncăm dozele din aluminiu la un loc cu deșeurile menajere, când schimbăm mașina și/sau electrocasnicele etc. după câțiva ani de folosire, dar și atunci când n-avem idee ce materii prime se folosesc pentru toate cele enumerate (și multe altele) și în ce condiții se obțin, consider că nu putem afirma că avem grijă de mediu.

Deoarece jocul Transformări creative la care particip este despre refolosire / reciclare (și în luna martie au fost fost ca temă cutiile metalice), profit de ocazie să scriu câte ceva despre producția de aluminiu, despre impactul acesteia asupra mediului și despre marii jucători pe piața bauxitei și aluminiului.

Ce este aluminiul și pentru ce este folosit

Pe scurt: aluminiul este un element chimic, notat cu simbolul Al.

Pe lung. Aluminiul e o resursă care formează circa 8% din scoarță Pământului, fiind al treilea cel mai răspândit element chimic, după oxigen și siliciu. Este al doilea cel mai popular metal (după fier/oțel) folosit în fabricarea diverselor obiecte - este un metal moale, ușor, rezistent la căldură și foc, ușor de prelucrat în diverse forme; reflectă lumina (se folosește la producerea oglinzilor metalice) și căldură eficient, nu ruginește, e non-magnetic, non-toxic.

Utilizare. E folosit de la foliile alimentare și cutiile de unică folosință pentru îmbutelierea băuturilor, vase de bucătărie până la electrocasnice, componente auto, componente pentru avioane, nave război, dar e folosit și în industria construcțiilor, în industria electrochimică (sub formă de sârmă, înlocuind conductoarele electrice din cupru), în industria alimentară (pentru ambalarea unor produse), în industria farmaceutică.

Reacționează ușor cu alte elemente chimice, în special cu oxigenul – reacționând rapid cu oxigenul se formează stratul protector de oxid de aluminiu.

Fiind rezistent la coroziune (datorită stratului protector de oxid) rezistă și la acțiunea chimică a acidului azotic diluat sau concentrat (canistrele în care se transportă acid azotic sunt din aluminiu).

Caracteristicile aluminiului se îmbunătățesc atunci când e combinat cu alte metale pentru a realiza aliaje de aluminiu – adică, un material cu proprietăți îmbunătățite, care ar putea fi mai rezistent sau care ar putea fi topit la o temperatură mai ridicată (punctul de topire pentru aluminiu este de 660 grade Celsius (1220 grade Farenheit) iar punctul de fiebere este 2467 grade C (4473 grade F). În funcție de utilizare, aluminiul poate fi combinat cu bor, cupru, litiu, magneziu, mangan, siliciu, staniu, zinc s.a.

Aluminiul rezistă zeci de ani și este complet reciclabil - poate fi reciclat pe termen nelimitat fără a-și pierde proprietățile.

Aluminiul nu există în stare naturală, fiind întâlnit numai în combinații, sub formă de minereuri cum ar fi: silicații și silicoaluminații – argila și feldspatul, albită, mică etc.; criolitul; oxidul de aluminiu (corindon, topaz, rubin, safir, ametist, smarald, șmirghelul); oxizi micști, crisoberil; bauxită.

Bauxita este minereul din care se extrage peste 95% din producția mondială de aluminiu.

Cum se produce aluminiul și riscurile pentru mediul înconjurător

Pe scurt: se produce dificil; consum enorm de apă și de energie electrică, iar riscul de poluare este foarte mare.

Pe larg. Este nevoie de aproximativ 2-3 kg de bauxită (minereu de aluminiu) pentru a produce doar 1 kg de aluminiu pur. Patru tone de bauxite conțin două tone de aluminiu care generează o tonă de aluminiu valoros. Lingourile comerciale din aluminiu cântăresc aproximativ 16 tone.

La nivel mondial sunt extrase anual peste 130 de milioane de tone de bauxită (specialiștii sunt de părere că rezervele de bauxită ne ajung vreo 400 de ani).

În general, producția de aluminiu din bauxită brută este un proces care consumă foarte multă energie, care utilizează multă apă, electricitate și alte resurse. Fiind necesară o cantitate extrem de mare de electricitate sunt construite, uneori, centrale electrice care sprijină exclusiv industria aluminiului (este extras din minereul de bauxită prin procesul Bayer). Cărbunele (poluator de top) furnizează jumătate din energia pentru topire, și este considerat a fi unul dintre cei mai poluanți combustibili.

Pentru a extrage aluminiu, minereul de bauxită este mai întâi zdrobit, apoi amestecat cu var, apă fierbinte și cenușă. Acest amestec este plasat într-un digestor, unde este încălzit sub presiune de abur. Se adaugă sodă caustică, care dizolvă alumina din minereu.

Perfluorocarburile eliberate în timpul procesului de topire a aluminiului sunt mult mai dăunătoare pentru încălzirea globală decât dioxidul de carbon.

Procedurile de rafinare consumă cantități variabile de apă și energie, ceea ce poate duce la creșterea emisiilor de carbon, poluarea aerului și a apei, precum și poluarea fonică și termică. Minereul extras este sfărâmat (până la circa 2 mm) cu mașinăriile numite concasoare (și fac astea un zgomot de-ți vibrează dinții în gură).

Atunci când bauxita e scoasă din pământ, prin procedura strip-mine, este eliminată toată vegetația din zona minieră, ceea ce conduce la dispariția hranei și habitatului speciilor din apropiere, dar conduce și la eroziunea solului.

Resturile de steril, periculoase, și noroiul roșu caustic sunt aruncate frecvent în gropile miniere care au fost excavate, de unde ajung în acvifere și contaminează sursele de apă din apropiere.

Dioxidul de carbon, perfluorocarburile, fluorura de sodiu, dioxidul de sulf, hidrocarbura aromatică policiclică și o listă lungă de alte gaze cu efect de seră sunt emise în timpul topirii și procesării și s-a dovedit că acoperă regiunile înconjurătoare cu vapori otrăvitori.

Produsele secundare ale arderii, aerosolii caustici, praful din bauxită, calcar, var ars, alumină și sare de sodiu sunt câteva dintre particulele generate în timpul procesării despre care se știe că degradează calitatea aerului.

Problemele de mediu care sunt implicate în fabricarea aluminiului sunt emisiile mari de carbon, aerul poluat, apa contaminată, zgomotul și poluarea termică. Aceste probleme de mediu sunt asociate cu toate procesele de rafinare implicate în fabricarea aluminiului care utilizează niveluri ridicate de electricitate și apă.

Fapt divers. În 2010, octombrie, în urma unei defecțiuni la barajul pentru deșeuri al unui rezervor de la o fabrică de aluminiu a fost inundată cu noroi alcalin o zonă largă, inclusiv trei sate – efectele acestei grave scurgeri toxice nu sunt prea clar cunoscute pe termen lung.

Cei mai mari producători de bauxită și aluminiu

Altfel spus, cam pe unde-i mare poluarea din cauza exploatării minelor de bauxită. Poluare mare, dar și profituri mari.

Asia (inclusiv China și India), America Centrală și de Sud (inclusiv Venezuela, Brazilia, Jamaica, Guyana și Surinam), Rusia, Africa, Islanda și Australia. Australia satisface circa o treime din totalul nevoilor globale.

În Guineea – producător major de bauxită – în urma loviturii de stat din toamna 2021, ofițerii din forțele speciale au dizolvat principalele instituții acestui stat vest-african. Turbulențele au sporit temerile privind furnizarea de bauxită și prețul a crescut până la cel mai înalt nivel de până atunci (din ultimii 10 ani).

Guineea nu are rafinării proprii, rocile fiind expediate spre rafinării din China, în special. Minele de bauxită din Guineea sunt, toate străine. La începutul anului 2022 Guineea a anunțat că va interzice exportul de bauxită dacă deținătorii minelor nu vor construi rafinării pe teritoriul țării. A crescut exportul de bauxită din Brazilia spre China... „Traseul” bauxitei pare să se tot schimbe în ultimii câțiva ani...

China – cel mai mare producător mondial de aluminiu - importă din Guineea mai mult de jumătate din bauxită. Cotația aluminiului pe bursă crescuse foarte mult (și continuă să crească, dar mai lent).

Alt mare producător de aluminiu este Rusia – statele din Occident cam sunt dependente în acest sens.

Din 10 martie a.c. este in vigoare, în SUA, tariful de 200% asupra aluminiului și derivatelor produse în Rusia, iar din 10 aprilie sunt impuse tarife de 200% la importurile de aluminiu primar din Rusia. Măsura nu e cine știe ce, pentru că SUA importă un procent mic din Rusia (nici bursa nu prea s-a deranjat), dar se elimină (într-o oarecare măsură) concurența de pe piața SUA. Aluminiul rusesc e produs de Rusal și reprezintă circa 6% din livrările globale.

În Europa, o firmă din Germania a anunțat că va închide porțile fabricii de aluminiu din cauza crizei energetice.

Pandemia, războiul comercial dintre SUA și China, invadarea Ucrainei, criza energetică și altele, au dovedit fragilitatea lanțurilor globale de aprovizionare în mai toate domeniile.

Reciclarea aluminiului

Cu toate că producția de aluminiu din mină poate fi periculoasă pentru mediu (aer, apă, sol), acest metal este unul dintre cele mai ecologice metale de pe Pământ și acest lucru se datorează faptului că aluminiul poate fi reciclat de mai multe ori pentru a crea același produs.

Reciclarea aluminiului consumă doar 5%-8% din energia necesară extragerii sale din minereu, care e (cum scrie mai sus) un proces complicat, relativ costisitor și care consumă cantități enorme de energie electrică.

Ce se reciclează: doze de la băuturi, flacoane de deodorant, flacoane de fixativ și alte cosmetice, cutiile din aluminiu, foliile, veselă și vase din aluminiu etc.

Ce nu se reciclează: dozele care au încă produs, recipientele din aluminiu pentru vopsea și cele care au conținut substanțe toxice periculoase, folia de la unele alimente (ciocolată, chips, că exemple).

Opinie de sceptic

Dacă vom recicla mai multe cutii putem reduce cantitatea de materii prime necesare pentru a produce noi produse? Permiteți-mi să rămân sceptică: nu vom salva mediul de la distrugere prin exploatarea pământului pentru extragerea bauxitei. Cererea în industria de război, în producția de autoturisme și în multe alte industrii este tot mai mare.

Sigur! Măcar nu se vor mai produce noi doze/ambalaje din aluminiu proaspăt extras...

Cetățenii se ceartă între ei pe motiv că unii nu reciclează suficient, iar marii șmecheri ai lumii își construiesc fel și fel de bazaconii pentru război. Cetățenii își desființează aragazele cu gaz, mașinile pe benzină etc, iar șmecherii se plimbă cu avionul dintr-o cameră în alta și fac aplicații de război (de războaie nu mai zic!) folosind la greu aluminiu si kerosen.

Mi se pare doar mie sau ipocrizia chiar e ridicată la rang de responsabilitate? Pentru a nu avea mustrări de conștiință reciclez – pe cât posibil – dar și numai o juma’ de creier de-aș avea și tot aș înțelege ce se întâmplă cu adevărat în chestiunea protejării mediului înconjurător prin diferite moduri. Prea multă propagandă și prea puține fapte din partea celor care chiar ar putea face o diferență notabilă, reală.

Surse info:

https://www.metal-online.ro/informatii-despre-aluminiu-24.html

https://www.reynaers.ro/inspiratie/povesti/cum-se-produce-aluminiul

https://economedia.ro/cotatia-aluminiului-a-urcat-luni-la-cel-mai-ridicat-nivel-din-ultimii-zece-ani.html

Image by Florian Pircher from Pixabay

Masca aluminiu pentru mini borcan

În a treia rundă a Calendarului ReCreativ din 2023 este despre refolosirea/transformarea cutiilor metalice. Astfel, în calendarul Transformări creative – martie 2023 prima temă este ghiveci; un ghiveci sau o mască pentru un ghiveci, din cutie metalică. E o temă impusă. Celelalte două teme impuse sunt: un proiect pornind de la o doză din aluminiu de la băuturi și un proiect care să constea în două obiecte realizate prin transformarea a cel puțin două doze pentru băuturi. Ultima temă este la alegerea fiecărui participant.

Am ales să lucrez o mini mască pentru un mini borcan în care o frunză de aloe așteaptă să-i crească un fir de rădăcină.

E frunza dintr-o aloe care s-a dezvoltat... dintr-o frunză. Anul trecut o plantasem și s-a făcut frumoasă, înaltă de circa 20 cm. Când, în toamnă, am adus-o în casă... fleoșc! Cred că i-am pus prea multă apă (plantei de aloe, cică, îi place să aibă mai multă apă – probabil că am pus mai multă decât „mai multă”) și au putrezit rădăcinile. Am salvat două frunze: una e deja în pământ – și pare că-i e bine – iar a doua a rămas în borcănel, să facă măcar un fir de rădăcină. Pentru acest borcănel am ales o mască dintr-o doză galben-aurie. Am tăiat o fâșie de aluminiu ca decor pentru gura borcanului (capetele inelului sunt prinse cu o capsă)

Masca e înaltă de 5.5 cm si pe marginea de sus (smirgheluită în prealabil, să nu taie/zgârie, am aplicat, la cald, silicon albastru cu sclipici. 

Pentru ca masca pentru mini borcan să nu fie total banală am confecționat un fluturaș, decupat din aceeași doză (după ce l-am colorat l-am lăcuit).

Neavând cutii de metal pe care să le pot transforma în ghiveci sau mască pentru un ghiveci am ales să confecționez ceea ce se vede în fotografiile de mai sus.

Nu am uitat de foto cu doza din care am decupat, doar că programul pe care-l folosesc să editez fotografiile permite mai puține editări decât am nevoie uneori și aș fi întârziat și mai mult la joc.

Am încercat să folosesc programele sugerate de câteva colege de joacă dar nu mă descurc...

Productie si reciclare aluminiu

Recipientele metalice pentru băuturi sunt confecționate din aluminiu, un metal versatil, utilizat în multe ramuri industriale. Extragerea bauxitei din sol și extragerea aluminiului din bauxită se face prin procedee periculoase pentru mediu (apă, sol, aer) și cu un consum enorm de apă și energie.

Se spune că:

- aluminiul poate fi reciclat la infinit și nu-și pierde proprietățile;

- în numai șase săptămâni, o doza de aluminiu dusă acum la reciclat va trece prin tot procesul de reciclare și va reveni pe raftul magazinului;

- prin reciclarea aluminiului se economisește 90% din energia necesară producției, dacă e folosit în locul materiilor prime;

- prin reciclarea aluminiului se utilizează numai 5% din energia necesară pentru producerea de metal nou din minereu, și sunt produse numai 5% din emisiile de CO2;

- prin reciclarea unei tone de aluminiu nu se mai emit în atmosferă 9 tone de CO2 (cantitate echivalentă cu a conduce 40 de mii de km cu mașina);

- dacă sunt aruncate în natura sau ajung la groapa de gunoi, dozele din aluminiu se degradează în 500 de ani sau mai mult;

- la nivel mondial se folosesc anual peste 80 de miliarde de doze de aluminiu.

(sursa: hartareciclarii.ro)

Covoras impletit. Reciclare textile

Modificarea unor haine, pentru a le da o viață nouă, m-a pasionat din tinerețe – cred că din cauza hainelor banale pe care le găseam prin magazinele „comuniste” și care-mi păreau a fi un fel de uniforme în culori, cel mai adesea, terne.

În timp, am transformat multe haine. Unele haine lungi le-am scurtat, la un moment dat; unele rochii le-am transformat în cămăși, bluze, topuri (după ce mă săturăm de ele sau dacă sufereau vreun accident), din geci am făcut veste, din blugi lungi am făcut blugi scurți, centuri, genți sau sacoșe, din fâșuri am făcut și haine pentru câini s.a.m.d.. Hainele care nu puteau fi transformate și de care mă plictisisem le-am spălat, le-am tăiat (unele) și le-am folosit ca umplutură pentru perne decorative sau pentru șerpi împotriva curentului pe sub uși.

Din astfel de haine care nu mai puteau fi purtate și nici transformate, am făcut și covorașe împletite, cum este cel pe care îl prezint la jocul Transformări creative –februarie 2023, unde tema lunii este despre transformarea unor haine care nu mai corespund, despre folosirea unor resturi de materiale etc.. Este un joc prin care ne dorim să contribuim – chiar și numai un strop - la protejarea planetei de unele deșeuri textile.

Covorașul meu împletit are diametrul de 30 cm, și e făcut dintr-o bluză și un tricou.

Nu e chiar rotund deoarece nu am cusut fâșiile ci le-am înnodat, să lucrez mai repede. Fâșiile au circa 4 cm lățime și sunt împletite câte trei; șnururile obținute le-am rotit în jurul centrului – am vrut să iasă oval (cum ieșiseră multe altele înainte) dar nu știu de ce n-a vrut să fie oval. Pe dos am cusut o bulină tăiată dintr-un rest de material de la o rochie transformată în cămașă.

Îl voi așeza sub un ghiveci, la primăvară, când scot plantele în balcon.

Reciclarea, reutilizarea textilelor vechi

Refolosirea, reciclarea hainelor vechi, a resturilor de materiale sună a fi o idee bună pentru a scuti mediul de multe deșeuri.

Unele obiecte din textile pot fi refolosite mai puțin: prosoapele, lenjeriile de pat, ca exemple – le-am găsit și acestora un rost când și-au pierdut proprietățile, să zic așa; am folosit prosoapele pentru a șterge câinii pe picioare (când plouă sau e noroi), iar din lenjeriile de pat am făcut așternuturi pentru culcușul câinilor și/sau pisicilor. Unele le-am folosit în loc de mop (mai ales în anii în care mopul nu era ceva ce avea toată lumea în România).

La noi nu cred că există locuri unde să ducem textilele vechi (sau pantofi, genți etc. vechi). Îmi amintesc vremea în care auzeam pe afară strigându-se „cumperem haine vechi!” (adică, la acea vreme – până în 1990 – erau reciclate hainele vechi sau cei care le cumpărau le revindeau pe undeva?)

Cică (am văzut într-un documentar) se aruncă, anual, milioane de tone de haine! (la nivel mondial). Dar nu-i ușor să fie reutilizate sau reciclate... Multe sunt vândute sau donate, dar cele vechi și uzate ajung tot la gunoi. Atunci când nu ajung, totuși, la gunoi, sunt folosite în industrie, pentru a crea energie (prin ardere) – dar trebuie avute în vedere și specificațiile diverselor materiale... Ce nu e revândut, donat, reciclat e trimis din țările dezvoltate în țările cu economii slabe, unde vor împovăra și mai mult respectivele economii – altfel spus: unele țări ajung groapă de gunoi (și) pentru hainele vechi ale celor din statele dezvoltate.

Magazine cu haine second hand

Nu-mi place să cumpăr din astfel de magazine, și nu pentru că nu aș purta haine de care cineva nu mai are nevoie (din cine știe ce motive), ci pentru că nu știu cine le-a purtat, dar mai ales pentru că în aceste magazine persistă un miros urât (în cele în care am intrat eu de-a lungul timpului: vreo trei, cred). În aceste magazine am văzut expuse pentru vânzare și lucruri teribil de compromise! Tricouri pătate, cămăși tocite la manșete și guler, pantaloni aproape găuriți de atâta purtat, pantofi scâlciați și tot așa. Din ce știu eu, legea nu permite să fie vândute astfel de obiecte, și totuși sunt expuse la vânzare... Probabil că nu se vor vinde, deci vor ajunge... la gunoi (în România, nu în statul de unde au fost aduse).

Înainte vreme existau în oraș consignații unde oamenii puteau duce – pe lângă multe alte obiecte - unele haine pe care nu le mai purtau, dar care erau aproape noi. Azi mai sunt câteva consignații, dar nu primesc haine – acolo unde sunt primite există condiția să fie noi și să aibă... eticheta! (nu eticheta de pe dos, unde sunt unele indicații despre felul materialului și cum trebuie întreținut)

Refolosirea, reciclarea textilelor vechi, ieșite „din modă” etc. pare un lucru bun – în parte, chiar este – dar toate aceste vechituri tot la gunoi vor sfârși într-o zi. Din documentarul amintit mai sus am reținut că numai 10-20% din cantitatea de textile este vândută sau donată; celelalte textile... pe piața statelor în care politicienii, în special, sunt profund dezinteresați să oprească acest import (vameșii și alții de gen urmează în al doilea rând).

Reciclarea a două bluze nu e nici măcar picătură de apă în ocean – e mult mai puțin (toți cei care reciclează la acest nivel ar reuși să umple cel mult un degetar cu reciclarea lor).

Presiunea modei

Foarte mulți oameni – în special cei tineri și foarte tineri – vor să fie la modă, imaginându-și că astfel sunt în rând cu lumea moderna; ei sunt într-un rând, sunt la modă, dar nu-și dau seama că sunt în rând cu turma. Atunci când cei mai mulți poartă pantaloni cu turul căzut, tricouri albe și bretele (să zicem) ei sunt la modă (așa au stabilit unii care vor să-și vândă produsele) dar sunt și în uniformă, sunt la fel ca mulți alții - vor să fie diferiți și devin la fel (sau, poate simt nevoia să fie acceptați într-un grup anume și altfel nu ar fi acceptați)... Sigur, unora le vin bine anumite haine iar pe alții îi fac să arate caraghios aceleași haine, dar nu le pasă, cât timp sunt la modă. Treaba lor, nimic greșit, dar un astfel de comportament nu e tocmai potrivit atunci când vrei să salvezi Planeta Albastră sau... să fii original, să nu faci parte dintr-un tipar dat. Hm. Nu mi-a zis nimeni că cei care cumpără haine, cu un fel de disperare, vor să salveze planeta sau vor să fie originali. De ce mi-oi fi dat cu părerea? Pentru că pot?

Cât timp există frenezia unora de a cumpăra haine noi, multe haine noi, pe care apoi le aruncă, pur și simplu, nu se va rezolva ceva. Și această frenezie va exista cât timp există oameni pe Terra și... case de modă care fac moda.

Pe scurt: Terra nu va scăpa de excesul de textile inutile. Nu-mi ziceți pesimistă! Sunt cât se poate de realistă. Fără a pune mare preț pe statisticile unora și altora cred că neuronul personal dispune de un strop de logică și îmi pot da seama cât de mari sunt consumurile pentru a produce haine, încălțăminte și multe altele, cât de toxic este să distrugi prin ardere cârpe (mai ales cele din materiale sintetice) s.a.m.d..

Pe de altă parte, reducerea drastică a fabricilor, atelierelor etc. unde sunt lucrate aceste obiecte înseamnă reducerea drastică a locurilor de muncă – mai ales în cazul atelierelor unde nu sunt folosite mașinile industriale. Industrializarea reduce oricum numărul locurilor de muncă, fie că munca e bine plătită, fie că munca este prost spre foarte prost plătită – muncitorii fiind, în acest al doilea caz, aproape sclavi.

Nu e splendid acest cerc vicios: consum exagerat – poluare la greu; consum redus – reducere locuri de muncă?

Zgardă de moft

Cine nu are de lucru își face. De ce aș fi eu mai cu moț?

Când am scos păpușile din debara pentru a le adaugă geanta și umbrela am dat și de o cutie în care am pus la păstrat, anul trecut, câteva curele și centuri uzate, în ideea că le voi recondiționa sau le voi folosi pentru cine știe ce. Unele le-am aruncat, cu această ocazie, unele le-am păstrat și din două (una lată de 1,5 cm si cealaltă de 1 cm) am făcut zgărzi pentru Miki. Doar așa, de moft i le pun - îmi place cum arată pe gâtul ei blonduț. Culorile fiind neutre, să zic așa, se potrivesc la toate hăinuțele pe care le are, inclusiv la haina de ploaie kaki pe care i-am făcut-o cu câțiva ani în urmă, să se asorteze cu haina mea de ploaie.

Am tăiat curelele la dimensiunea potrivită și pentru a fi și decorate am ales niște nasturi mici, din plastic, recuperați de la o fostă cămașă confecționată pe vremea când mă tortura talentul. Am tăiat urechea nasturilor și i-am lipit pe - de acum - zgărzi.

M-am gândit să lipesc câte trei nasturi pe fiecare zgardă, dar m-am rezumat la câte unul, să nu fie prea încărcate.

Draga de Miki, cred că și de i-aș pune cercei ar fi la fel de bucuroasă când iese la plimbare - ar fi pe sistemul: duce măgarul, nu știe ce duce! Dar n-o să fac vreodată așa ceva! Adică, n-o să-i pun cercei sau ceva ce chiar nu are ce căuta pe corpul unui câine. Unii consideră că și să îmbraci câinele e aiurea. Așa am gândit și eu, până la Boby, boxerul pe care l-am găsit într-o iarnă adevărată (cu zăpada ajungând mai sus de glezne pe trotuar, și până la genunchi pe zonele verzi) și care avea rinichii sensibili, urinând foarte des de câte ori îl ploua. Atunci mi-a zis cineva să-i cumpăr hăinuță. I-am făcut una din piele neagră, artificială (avea și mesadă detașabilă, pentru sezonul geros).

Mașinuța verde

Ceea ce urmează ar fi trebuit să fie decorațiune de Crăciun, dar arată mai mult ca una de Paști – și nu una foarte reușită – sau Crăciun în... Nevada, pentru că zăpada e din pietricele de calcar și mașinuța e una decapotabilă. De unde și până unde ideea cu mașinuța în borcan? Am văzut la Ella una roșie (de fapt, două) și-am zis că încerc și eu – n-am zis că și reușesc.

Colecția de mașinuțe – mai mici și mai mari – am împrăștiat-o de-a lungul timpului, oferind câte una-două copiilor care ne călcau pragul. Am căutat între jucăriile miniatură care au mai rămas și-am găsit doar un camion – minuscul – și o mașinuță verde – cât un dop de șampanie. Intenția a fost să vopsesc mașinuța cu ojă roșie, dar n-ar fi ieșit roșu strălucitor (ca oja) – am încercat pe una dintre laturi și rezultatul nu mi-a plăcut, așa că a rămas verde.

Pentru brad am ciopârțit brăduțul din plastic tăind o crenguță – am tăiat-o prea mare și am înjumătățit-o, dar tot arată ca și cum un brad ar fi căzut pe o mașină. 

Am prins bradul pe capotă, am introdus mașinuța în borcan (n-am găsit unul fără „onduleuri”), la gura borcanului am legat folie alimentară, să nu se împrăștie pietricelele. 

Are și etichetă, dar m-am abținut să scriu „Crăciun fericit!” pentru că scriu groaznic de urât și-ar fi arătat și mai și! Totuși, în realitate e un pic mai drăguță decât arată în poze.

Pozele sunt dovada că am încercat să meșteresc o decorațiune de Crăciun. Îmi găsesc și scuze pentru aspectul decorațiunii: am meșterit-o în pauzele de țigară, cu ce am avut la îndemână. 😊

(postare programata)

Recondiționări în grabă

Îmi plac obiectele vechi și foarte vechi iar când am ocazia le adun și le recondiționez. Unele nu am cum să le expun așa cum ar merita și stau prin debara, cămară sau dulapuri. Felul în care e mobilat apartamentul nu permite în nicio cameră „accente vintage” – ar deveni decorul extra-eclectic (ca să nu spun înghesuit). Nu contează; îi dau înainte cu recondiționatul.

Caseta maro (L= 14 cm, l=9 cm, h=5 cm) îmbrăcată în vinilin, am găsit-o în podul casei unui unchi. Am descoperit câteva minuni dar pentru că nu au loc la noi le-am lăsat acolo până ne-om hotărî să ne mutăm în căsuța unde, la parter, e un atelier mare și pot lăsa obiectele împrăștiate la finalul zilei.

Am scos materialul roșu și pătat, am spălat cutia și am lipit foi de burete apoi satin roșu – nu m-am priceput prea bine la croit interiorul și s-a cam lipit „în valuri” (dar, în ansamblu, arată bine). Vinilinul tocit l-am vopsit cu cremă de ghete (cremă gen vopsea) – și nu i-am făcut poză, dar arată chiar bine (zic io).

Cutia de la bomboane (D=9 cm, h=4 cm) doar am curățat-o de praf. Habar n-am din ce an o fi, dar e veche. Timpul n-a afectat prea mult cartonul și culorile.

Cutia metalică (L=28 cm, l=20 cm, h=16 cm) am „cules-o” din podul casei unei prietene, Nina. Erau comori acolo, nu glumă, dar... când a aflat ea că mă pasionează vechiturile fusese curățat aproape întregul pod (totul a fost dat la gunoi). Eu am găsit doar câteva mărunțișuri, prin dulapurile care nu au fost atinse de cei care au golit podul.

Așa arăta când am găsit-o:

și așa arată acum:

Mai am de lucru la ea. Când am început să o recondiționez nu am avut vopseaua necesară, apoi n-am mai avut timp; când am avut timp, în primăvara aceasta, magazinele de bricolaj (și nu numai) erau închise din cauză de pandalie. Am depozitat în ea mărunțișuri vechi recondiționate de-a lungul timpului.

Am vrut să fie șoricel

Ar fi trebuit să fie șoricel, așa cum am văzut pe net, dar pentru că nu am avut acces la internet in ziua cȃnd m-a chinuit talentul l-am lucrat “din amintiri” și a ieșit ce a ieșit. Habar n-am ce, dar zic că-i șoricel. E o “păpușă” pentru mȃnă.

Dacă n-a ieșit șoricelul, poate că iese șarpele. A ieșit unul (cam nemulțumit de cum arată) dintr-o cravată, tot după un model “din amintiri”. Are și clopoțel - un zurgălău mititel cusut de coadă. Acum “păzește” ușa de la intrarea in casă.

După ce am terminat m-am jucat cu ei și cineva a remarcat că șarpele e dușmanul șoricelului. Poate, dar nu in cazul acesta.

Ceea ce ar fi trebuit să fie puteți vedea la adresele de mai jos:

șoricel (la final videoclip)

https://www.youtube.com/watch?v=Vxrdk8G3QOI

șarpe din cravată

https://www.youtube.com/watch?v=2BLY895cb9U

Mai jos, o familie strȃns unită. N-am avut model pentru “familie”.

Pa-pa! ☺

Mini casă pentru mini păsări

Am văzut la Ella o căsuță in miniatură pentru păsări și am vrut să fac și eu. Am găsit o poză pe net - sunt sute, dar nu miniaturi - și am desenat un tipar (lăsând o “margine” de circa o jumătate de centimetru pentru a putea lipi căsuța). 

După ce am decupat tiparul și m-am convins că părțile se vor lipi cum trebuie l-am copiat pe carton lucios.

Pentru că-mi părea prea “sărăcuță” am căutat in colecția de mărțișoare o pasăre a cărei mărime să se potrivească. Am găsit o vrabie, pe care am desfăcut-o de pe un cadru metalic unde e prins și un pelican. E atât de mică pasărea încât abia am reușit s-o desprind și să o montez pe “bățul” căsuței. De fotografiat nu mai zic! Abia se vede ce-i acolo.

I-am fixat o sârmuliță aurie pentru a o agăța…

Am agățat căsuța între crengile unui trandafir japonez.

După ce am descărcat pozele mi-am dat seama că ar arată mai bine fixată din spate pe o crenguță, dar n-am mai avut cȃnd să fac poză nouă - m-am grăbit tare-tare să dau drumu’ la postare.

Acum, că m-am lăudat cu această “cutiuță” înaltă de 4 cm și lată de 3 cm care atârnă între crengile trandafirului japonez, vă las in pace… până mă apucă iar pofta de meșterit. ☺ Și s-ar putea să mă apuce! Rux ne-a invitat să ne jucăm in continuare și să alegem teme din cele care au fost propuse de-a lungul timpului pe Provocări verzi. Sau să propunem unele…

Roaba cu trandafiri uscați

Într-o zi din luna noiembrie anul trecut gândurile păreau că au luat-o razna sub fruntea mea și aveam nevoie de o ocupație care să le stopeze, o activitate fizică “repetitivă”. Spălatul rufelor sau vaselor n-are farmec pentru că gândurile tot razna rămân, așa că mi-am amintit de un videoclip în care erau confecționate decorațiuni cu ghivece și sfoară. N-am avut acces la videoclip pentru că salvasem linkul în computerul bușit (nu l-am regăsit pe YT), dar pentru că mi-a plăcut foarte mult am ținut minte cum se face.

Am ales un ghiveci (diametrul de 12 cm) din cele subțiri în care se vând, de regulă, plantele în magazin, pentru a fi replantate în grădina. În jurul lui am lipit bețișoare (tăiate din bețișoare de bambus pentru frigărui) nu mai lungi decât înălțimea ghiveciului (8 cm) și le-am lipit la distanță de câțiva centimetri între ele, numai la baza ghiveciului, apoi am început să înfășor sfoară din cȃnepă printre bețișoare (pe sistemul în care se împletesc coșurile din nuiele). Pe fundul ghiveciului - in interior și in exterior - am lipit discuri din carton pe care le-am ȋmbrăcat in material textil asortat.

Roțile sunt confecționate din bucăți de carton mai gros, înfășurate în sfoară și lipite de corpul ghiveciului; mânerele roabei sunt din sârmă groasă și sfoară. Decorațiunea poate fi folosită și pentru a masca orice vas de sticlă in care pot fi puse plante in apă.

Roaba mea (cu roți cu tot are 14 cm ȋnălțime) nu e la fel de reușită ca cea din videoclip dar cine nu vede originalul zice că e destul de reușită și unora le-a plăcut chiar mult pentru că au vrut și ei, doar că eu am scăpat de năvala gândurilor și nu mai am răbdare să înfășor sfoară în jurul încă unui ghiveci. ☺

Salvăm păpuși - ultimele patru teme ale jocului. Provocări verzi

S-a încheiat jocul cu păpușile, la sfârșitul lunii noiembrie.

Când am intrat în jocul cu păpușile știam că voi întârzia cu unele probe, dar nu mă așteptam să fiu chiar atât de întârziată! Pentru că am vrut, totuși, să termin ce am început - chiar dacă mai târziu - am salvat și păpușile pentru temele la care am lipsit cu desăvârșire.

Așadar, restanțele!

Tema nr. 10: PăpușaToamnei.

Imaginasem un altfel de decor dar n-a mai fost timp.

În galeria de creații puteți vedea și celelalte păpuși ale Toamnei.

Tema nr. 11: Păpușa din Tablou.

Pentru care a fost permis, am ales două păpuși care seamănă (sunt aproape identice): “Zȃna Verde Fluturaș” e cea din tablou și cealaltă își admiră portretul. Păpușa cu rochiță înflorată e așa de ciufulită pentru că mi-am imaginat ceva de genul: “a doua zi după sărbătoare”.

Alte păpuși sunt prezentate în galeria de creații.

Tema nr. 12: Preagătiri de iarnă.

Păpușa aleasă a fost cea care a jucat rolul "Păpușa Toamnei" pentru că hainele originale erau de toamnă-iarnă, așa că am avut de lucru numai cu fularul; cizmele sunt cele pe care le-am făcut pentru rolul Păpușa Toamnei. Păpușa mea face repetiții pentru colindat. Omul de zăpadă e nou făcut: dintr-un butoi din plastic în care mama n-a pus niciodată murături - decât să stea pitit în cămară mai bine e decor în balcon, deocamdată.

În galeria de creații sunt și celelalte păpuși care s-au pregătit de iarnă.

Tema nr. 13: Colțul verde.

Eeee, aici a fost complicat! O păpușă trebuia să fie în centrul atenției și toate celelalte în jurul ei, cu hainele lor cu tot! Deși am avut o altă păpușă pentru cele mai multe teme, tot a trebuit să schimb câteva, iar hainele - cerința jocului - era necesar să apară în fotografia “de grup”. Complicat rău pentru mine deoarece am avut păpuși mici, mijlocii și mari. A ieșit o… aglomerație. Hainele pe care nu le au pe ele abia sunt vizibile pentru că nu mai aveau loc în cadru dacă le așezam pe umerașe (sau ceva de genul) așa că pe ale lui Gi le-am pus într-o cutie - doar casca am lăsat-o la vedere, și gentuța. Se mai văd rochița pictoriței amatoare și cea purtată de Păpușa Toamnei.

Sus, într-o cutie, este “păpușa centrală”, care le-a invitat la reuniune pe toate celelalte. Am fotografiat-o și separat pentru a se înțelege ceva din ea.

Evident: in galeria de creații sunt și păpușile celorlalți.

Gata! Jocul s-a încheiat, participanții știu ce locuri au ocupat! Am premiul trei. A fost frumos! Mulțumesc, Rux!

La Carmen, patru păpușele drăgălașe foc, pregătite pentru iarnă! ♥

Rudolf și Moș Crăciun. Provocări verzi

Continui să mă joc. 
Abia am terminat jocul cu păpușile și am început să mă joc cu podoabele de Crăciun.

Tema cu numărul 61 de la Provocări verzi: Transformăm decorațiuni și podoabe de Crăciun. Mi-a plăcut ideea de a transforma decorațiuni stricate sau “demodate”. Câteva decorațiuni vechi, pentru bradul de Crăciun, le-am păstrat ca amintire.

Săniuța (L= 8 cm, h= 2 cm), pe care am transformat-o (un fel de a spune) în sania lui Moș Crăciun trasă de renul cu nasul roșu, când era mititel, am cumpărat-o când eram în clasa a V-a, din banii obținuți în urma vânzării unor borcane. Am mai cumpărat atunci și altele, dar numai săniuța a necesitat reparații - s-a rupt partea din spate, dar acum am lipit-o. Câteva biluțe își pierduseră luciul și am rezolvat cu ojă sidefată.

Oricum, nu se vede reparația pentru că am lipit micul Moș Crăciun rămas de la un ghiveci cu o “Crăciuniță” primită de mama cu nu mai știu câți ani în urmă.

Pe Rudolf l-am copiat dintr-o poză de pe net și l-am desenat apoi pe o “foaie de spumă” (iar am uitat cum se numește materialul!) Nasul lui e rotund! În poză se vede cilindric! (poate pentru că l-am “decorat” pe ambele părți).

₪₪₪

Următoarele două decorațiuni nu sunt recondiționate pentru această temă, dar dacă tot eram la acest capitol... Le am de la primul brad de Crăciun, pe care l-am avut - mi-au zis părinții - la vârsta de două luni.

Bicicleta (L=10 cm, h=7 cm, la ghidon) îmi place foarte mult, dar n-am prea reușit să o recondiționez.

În realitate arată, însă, mai bine decât în poză (roțile sunt mov).

A doua decorațiune nu prea știu ce reprezintă, dar mă gândesc la conuri (h= 7 cm, L funda = 7 cm).

Am reușit să o recondiționez, oarecum, dar nu sunt mulțumită de cum au ieșit biluțele care formează funda - unele s-au colorat frumos, altele ba.

Aș mai fi recondiționat câteva dar am fost dezamăgită de ceea ce am reușit cu ultimele două. Poate anul viitor. 

Jună din Șchei. Păpușile lumii, România

A treia temă la Salvăm păpuși a fost, pentru mine, o adevărată provocare, și nu doar pentru că nu cunosc costumele populare ale diferitelor zone (nici măcar ce se purta / poartă în Ardeal nu știu), mai ales că diferă în funcție de importanța zilei, de sărbătoare, de statutul femeii în societate etc.. Sunt atât de multe feluri de costume încât ar fi greu (și inutil, aș zice), pentru cineva fără un scop clar definit, să cunoască toate costumele populare din toate zonele, mai ales că sunt costume de zi-cu-zi, costume de sărbătoare, de nuntă etc. - am aflat cu această ocazie; și am mai aflat că unele aș fi putut jura că nu fac parte din folclorul românesc! Așa s-a întâmplat cu costumele Junilor din Șcheii Brașovului! Am căutat costume și am dat de unele (purtate cu ocazia sărbătorilor) care-mi plac foarte mult!

sursa foto: Comoara Scheienilor

De exemplu, costumul din Șcheii Brașovului (foto) - costumul de sărbătoare al șcheiencelor. 

Păpușa pe care am ales-o este una dintre cele care se găseau (poate se mai găsesc) prin magazine și care erau îmbrăcate în diferite costume populare și închise în cutii transparente, din plastic. (foto păpușă inițială mai jos - are ȋnălțimea de 20 cm)

Elementele obligatorii pentru tema 3 sunt drapelul României (în decor) și accesoriile: traistă, basma sau ceva de genul - să zicem că aici e buchețelul cu trei flori pentru că, se pare, femeile din Șchei nu aveau traiste (cand mergeau la joc), și nici marame sau basmale dacă nu erau măritate. Câinele mi-l imaginez ca fiind ciobănesc mioritic carpatin. ☺ Poziția mâinii păpușii ar fi fost nefirească dacă nu alegeam să o sprijin de ceva (în original o avea pe șold).

Am dezbrăcat păpușa relativ ușor - unele haine erau prinse în ace cu gămălie înfipte în corpul păpușii, corpul fiind din cȃrpe sau ceva de genul - doar picioarele, antebrațele și capul sunt plastic; mâinile sunt din sârmă pe care e înfășurată ceva pânză. A trebuit să ȋi pun o “bluză” albă care să acopere brațele și bustul - s-ar fi văzut hidos prin bluza transparentă (nu m-am gândit să fotografiez și brațele sȃrmoase).

Evident că nu am putut păstra cele câteva fire de păr așa că i-am făcut păr din fire de lână “roșcată” - am despicat firul gros inițial și m-am ales cu o “perucă” de păr ondulat în care am putut prinde ușor trei floricele roșii dintr-un mărțișor.

Bluza (ciupag) cu mâneci largi (se vede în poza unde e păpușa în budigăi - chiloți cu "mȃnecuță") e făcută din voal ușor argintat, cu modele făcute cu ojă sclipicioasă (ciupag se numeste bluza, cămașă de borangic sau dantelă - în costumul original). Manșetele (numite “pumni”) sunt din material negru lucios (“broderie” făcută cu ojă aurie) - la costumele reale sunt din catifea, brodate cu fir.

Fusta și vesta sunt din mătase plină verde-prăzuliu, iar “imprimeul” e făcut cu ojă aurie - să imite cât mai bine un costum autentic. La costumele originale fusta și vesta (laibărul) sunt din brocart (sucnă sau sumnă). Pentru vestă am făcut margini cu auriu (bucățele de plastic tăiate dintr-o fostă centură aurie - nu am găsit material galben!) și pentru că era nevoie de chenar pentru broderia cu negru și galben am cusut cu ață aurie - plasticul (deși subțire) ar fi întărit prea mult micuța vestă și ar fi stat pe păpușă prea țeapănă.

Ghetele (galbene sau roșii, de regulă) sunt din piele maro deschis - sunt singurele care pot fi scoase mai greu, dar pot fi scoase fără să se strice. Brȃul e din același fel de piele și am lipit pe el bucățele de aramă decălită pe care le-am atins ușor cu bronz auriu - se încheie cu “moș și babă”. În costumele originale brȃul e cu paftale din argint aurit și cu nafte (nu am găsit cuvântul în dicționar, dar bănuiesc că se referă la aplicațile de pe brâu). Se pare că brȃul constituie cea mai de preț podoabă din costumul tradițional, după ce nu s-au mai purtat salbe cu bani de aur la gât.

Păpușa mea reprezintă o tânăra nemăritată. Femeile măritate purtau pe cap un batic prins pe un conci, peste care se așeza o maramă din borangic numită cârpă sau gimbir. Fetele din Șchei nu purtau maramă când ieșeau la sărbători sau la Joc, ci purtau un buchețel de flori in părul despletit.

M-am jucat cu păpușa, fotografiind-o.

Fotografia prinsă în jocul Salvăm păpuși - Păpușile Lumii: România, poate fi văzută pe siteul Provocări verzi.