Crăciun 2020

Am fost tentată să scriu „Crăciunul a trecut” – și aș fi mințit. Crăciunul chiar îl simt în fiecare zi. Fiecare zi pe care o trăiesc e un dar – cine are certitudinea zilei de mâine? În fiecare zi primesc în dar motive pentru a zâmbi. Se întâmplă și unele neplăcute, unele tragice, și sufletul mă doare, pe inimă apare o nouă cicatrice – dar despre acestea nu vreau să-mi amintesc; nu acum.

Mă distrează vortexul din cap. Sunt cam aiurită de ceva timp, dar „ies” unele scene comice din aiureala aceasta. În 18 decembrie, de exemplu, o zi de vineri, am stabilit cu o doamnă pe care o ajut la cumpărături (în fiecare vineri) să ne vedem vinerea ce vine. M-a mirat răspunsul ei ezitant – a zis un „bine” cam tărăgănat, ca și cum nu era sigură dacă va merge sau ba. În fine! Miercurea care urmează îmi dau seama că în vinerea săptămânii e prima zi de Crăciun, și-o sun pe doamna în cauză spunându-i că ar trebui să mergem la cumpărături înainte de vineri pentru că. „Știam că e Crăciunul, dar dacă tu ai zis așa... ”. „Trebuia să-mi ziceți și mie” – am râs cu poftă amândouă. „Am crezut că numai atunci ai timp, de aceea n-am zis nimic”. Am plecat la piață. În aceeași zi de miercuri, 23 decembrie, am cumpărat și o creangă de brad, pentru parfum de brad în casă. La întoarcerea acasă întâlnesc o vecină. „Ați împodobit bradul?” mă întreabă. „Ooo, doar în 24” – zic pe un ton care să îi dea de înțeles că mai e destul timp până atunci. Privesc creanga și completez, neîntrebată: „Creanga e doar pentru parfum”. „Mâine e 24” – zice ea. „Ah!” a fost dovada că sunt om care știe pe ce lume trăiește, și ne-am distrat amândouă.

În 24 decembrie, spre seară, scot brăduțul artificial din ambalaj și... unde-i suportul? În ianuarie, cine a strâns bradul a pus aiurea suportul demontabil. Dă-i și caută! După o jumătate de oră de bombănit am scos suportul pentru brazi adevărați și m-am chinuit să „micșorez” gaura pentru a putea monta tija subțire a bradului artificial. După altă jumătate de oră, de bombănit și de meșterit în zadar, încep iar să caut! Suportul l-am găsit pe unde mai căutasem: într-o pungă colorată, în imediata apropiere a locului unde fusese bradul – prima dată am crezut că e punga în care mai era ceva pământ pentru flori (semănau culorile și la lumina chioară din balcon n-am văzut exact). Mi-a revenit bucuria de a împodobi, dar prea mult timp nu mai era. Am agățat ornamentele printre crengi cam cum mi-au venit la mână, și a ieșit ce se vede în poză. De ce n-am fotografiat bradul la lumina zilei, a doua zi? De ce? Abia în ziua următoare (parcă!) am decorat creanga de brad, pe care am făcut-o bucăți – era cam strâmbă și nu stătea drept nicicum. În plus, mi s-a părut și cam sărăcuță (deși am ales-o din mormanul de crengi pentru că mi s-a părut mai bogată ca altele). Am făcut un „buchet” pentru hol și unul pentru balcon. Cel pentru hol l-am fotografiat și în hol (lumina era destul de puternică, dar tot n-am reușit ceva bun)

și în balcon, la lumina zilei.

Buchetul pentru balcon l-am fotografiat doar o dată (și imaginea e cam tremurată) – se terminase bateria telefonului:

Ursulețul pare tare mirat: „Ce caut eu aici? Mi-am pierdut capul sau mi-am pierdut corpul?"

Omuleții de zăpadă – deși se văd bine în realitate – în poză par înghesuiți sub crengi (la adăpost de... beteală).

Am tot lăsat „pe mâine” prea multe și apoi am făcut totul în viteză. Cu plăcere și drag, dar în viteză. Plus că am căutat suportul pentru brad de mai era un pic și renunțam să împodobesc bradul.

N-au lipsit nici colindătorii zilele acestea! Am făcut naveta „afară-în casă” pentru a le oferi bani. De ani de zile fac asta și a devenit... tradiție.

Am uitat să mă laud! Pentru prima dată în viață am făcut sarmale! Și-au ieșit excelente și foarte-foarte mici! Am început să lucrez la ele pe la ora 13 (în nu mai știu care zi) și le-am pus la fiert pe la ora 16. Împachetatul mi-a luat enorm de mult timp. A doua oară probabil că voi mai face sarmale într-o viață viitoare.

***

Știu că azi e ziua Sfântului Ștefan! Sunt mereu cu ochii pe calendar, să știu în ce zi sunt!

Sănătate, bucurii, veselie le doresc tuturor celor care poartă prenumele sfântului.

Un pitic cu luminițe. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen, și pe care Călin Hera l-a susținut doi ani.

Happy WW!

Crăciun fericit!

Crăciunul verde. Provocări verzi-decembrie

Mai e un pic şi se termină anul 2018. Pentru mine, începând din Săptămâna Mare totul a luat-o la vale şi a cam trebuit să fac ceea ce trebuia făcut şi mai puţin ceea ce voiam să fac. Dar ceea ce voiam să fac am strecurat - cât s-a putut - între “obligatorii” şi aşa am reuşit să mă joc şi la Provocări verzi.

Tema trei din luna decembrie la Provocări verzi este Crăciunul verde. Rux a realizat şi un flmuleţ cu idei pentru decoraţiuni. Din filmuleţ am copiat cerbul, cu foaie de calc, apoi cu indigo pe carton tăiat dintr-o cutie de grăunţe pentru pisici şi apoi pe… nu ştiu ce material - ceva între spumă poliuretanică moale (ca aspect) şi fetru (la atingere). 

E un cerb portocaliu (12 cm înălţime, cu coarne cu tot), cu umbre de maro făcute de mine - urme care nu se văd in poze, din păcate; cerbul prezentat de Rux mi-a plăcut tare mult - acela e altfel decât ce am reuşit eu, dar şi al meu îmi place mult.

Şi-am făcut şi doi brăduţi (12 cm inalţime) - cel verde închis are marginile franjurate (in poză nu se vede, dar pare a avea ace, ca brazii) şi e decorat cu năsturei in mijlocul cărora am lipit mărgeluţe albastre - mai sunt şi câteva paiete din loc in loc. Bradul vernil e decorat cu paiete (roz şi rosii), dar are, spre vârf, trei “pietricele” (două roz şi una verde) de la nişte cercei care n-au mai rezistat şi-au vrut să-şi schimbe viaţa, devenind decoraţiuni ţntr-un brad confecţionat din materialul descris mai sus. 

Brădutii şi cerbul i-am legat între ei pe fir de lamé auriu. Le-am prins zale aurii şi am legat decoratiunile astfel încât cerbul să fie in prim-plan, pentru a nu se vedea că e cât brazii. ☺ Aici i-am plasat pe o creangă de brad, alături de alte decoraţiuni pe care le-am făcut anul acesta cu ocazia Provocărilor verzi, dar le găsesc locul in holul de la intrarea in casă, lânga bradul din aţă. 

Am adus creanga de brad in discuţie pentru că am găsit-o la picioarele unui brad argintiu de pe lângă bloc. In seara zilei de 18 decembrie a nins serios; când am plimbat-o pe Miki, căţeluşa, am trecut pe lângă mai mulţi brazi, între care şi unul care avea o creangă aplecată de zăpadă până aproape de pământ - am curăţat-o, să nu se rupă. A doua zi, noaptea, creanga zăcea la rădăcina bradului, in zăpadă. Arăta ca un braduţ superb, argintiu (din păcate, nu se vede in poză cât de frumoase sunt nunaţele de verde). Am luat-o acasă, i-am făcut un duş şi am montat-o in suportul pentru brad. Avem un brad mititel, din plastic, de anul trecut şi creanga aceasta pare trimisă de Moş Crăciun - e cam cât bradul din plastic la înălţime (cu suport cu tot) şi chiar dacă nu e la fel de “bogată” argintiul care se distinge in vârful fiecărei crengi e superb.

Miki s-a trezit in timp ce-i făceam fotografia

Pufitică e mereu pe fază - nu-i place deloc să fie fotografiat

(mai 2002 - ianuarie 2019)

Înainte de brazi şi cerb (fără legătura cu Provocările verzi, dar… instigată de Provocări verzi), am confecţionat un semiglob din satin şi material din lamé auriu rămas de la o rochie, decorat cu mărgeluşe (zăpada, fulgii de nea) şi sclipici (stelele), o căsuţă făcută din paie de stuf (tăiate şi călcate) şi brad dintr-o crenguţă. 

Diametrul cartonului învelit in satin negru, pe care am lucrat, este de 7,5 cm. Umplutura este din iarbă de mare. De unde am avut iarbă de mare? Dintr-o saltea hăcuită de motanul Pufitică.

Cred că mai voiam să scriu ceva dar… bine că am uitat - am scris destul!

Crăciun fericit!  

Brad verde de trimis in plic. Provocări verzi-decembrie

Pentru tema numărul unu la Provocări verzi a fost Crăciunul tradiţional şi pentru că am descoperit un brăduţ confecţionat din aţă m-am grăbit, in loc să-l las pentru tema numărul doi: Bradul verde. Ca de obicei, Rux a făcut un filmuleţ (I) cu idei de brad verde. Vedeţi şi Bradul verde (II) - cocor origami.
Să mai fac un brad din aţă stil con n-avea farmec aşa că am bântuit pe net şi am ales o felicitare cu brăduţ cusut pentru Provocări verzi-decembrie 2018.

Am făcut un tipar pentru brad, pe hârtie dictando, să ştiu unde să fac găurelele pentru “crengile” bradului şi am copiat tiparul pe un carton lucios (îndoit la jumătate) de la ambalajul unor ciorapi de damă. ☺ Am punctat fiecare loc pe unde am trecut acul şi am pornit la ţesut cu fir de tipul celui folosit la brăduţul pentru tema unu. Pe fiecare fir am înşirat (şi) mărgeluţe, dar mai mult bucăţele tăiate din paie colorate (pentru că nu mai am mărgeluţe!). Steluţa din vârf e decupată din staniol. Pe marginile cartonului am dat cu argintiu pentru că mi s-a părut cam sărăcăcioasă felicitarea. Iar scrisul… nu mi-a dat prin minte să scriu înainte de a coase mărgeluţele şi a fost cam incomod apoi.

Să aveţi un Moş Crăciun bogat! Mai e timp să-i scrieţi! ☺

Crăciunul tradiţional. Provocări verzi in decembrie

Crăciunul tradiţional este cu brad împodobit şi daruri. Ei, bine! Tradiţional in sensul strict al termenului se referă (şi) la podoabele pe care strămoşii noştri le agăţau de crenguţele verzi: mere, nuci învelite (sau nu) in staniol, prăjiturele, turtă dulce, covrigei şi altele asemenea, decoraţiuni lucrate din lemn etc.. N-am atâta îndemânare pentru a migăli decoraţiuni sub forma de fructe sau covrigei, aşa că mă rezum la ce mă pricep: darurile pe care Moş Crăciun le lasă sub brad. Ca de obicei, Rux a pregătit şi un filmulet, cu idei.

Tema numărul unu pentru Provocări verzi - decembrie 2018 este Crăciun tradiţional.

Am învelit in staniol un pachet (gol!) de ţigări (argintiu), o cutie de chibrituri (auriu) şi un carton îndoit (roşu). Le-am legat cu fire de nailon de pe la buchetele de flori, le-am lipit pe cele mici de cel mare şi… bântuind prin tabelele de pe Provocări verzi din anii trecuţi am descoperit un brăduţ din aţă, pe blogul Printre nori. N-am stat mult pe gânduri, am urmat instrucţiunile - mai mult sau mai puţin - şi am completat decoraţiunea mea cu un brăduţ din aţă verde pe care l-am împodobit cu năsturei (indicaţiile pentru confecţionarea brăduţului sunt pe blogul amintit). Am adaugăt şi o pereche de opincuţe făcute din piele - nu e tocmai modelul descris de Rux, dar arată ca nişte opincuţe, pentru o păpuşă care are la picior mărimea 3 cm (atât are tiparul alb care se vede in foto). Să zicem că cineva şi-a dorit in ultima clipă nişte opinci şi Moş Crăciun n-a mai avut timp să aştepte ca spiriduşii să împacheteze darul.

Exceptând opincuţele, ansamblul brad-cadouri e lipit pe un carton auriu de prăjituri şi se potriveşte in holul de la intrarea in casă.

Împodobirea Pomului de Crăciun

Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun își trage originile de la popoarele germanice. Tradiția s-a răspândit în restul Europei și apoi în toată lumea după Primul Război Mondial. Între podoabele bradului bomboanele de pom, globurile și ghirlandele au devenit clasice.

În alte opinii, obiceiul bradului împodobit îşi are originea în Orient, în Iudeea antică, unde un cedru era împodobit cu fructe și alimente pentru săraci şi năpăstuiţi şi cu cioburi de oglindă sau aramă pe care erau scrise faptele bune.

Alţi istorici spun că bradul a fost decorat pentru prima dată în anul 1510 la Riga, Letonia.

În Roma antică, în timpul sărbătorilor din decembrie, casele și templele erau împodobite cu verdeață, pentru ca oamenii să-și amintească zilele frumoase. Iarna nu se purtau bătălii, şcolile erau închise și oamenii făceau schimb de daruri.

În secolul al XVI-lea, la Strasbourg, brazii erau decoraţi cu figurine, acadele şi ornamente din hârtie colorată, considerate simboluri ale paradisului, belşugului, ale cunoaşterii şi inocenţei. La mijlocul secolului al XVI-lea, apar in Germania primele târguri specializate în vânzarea de cadouri, de obicei mâncare sau obiecte de folosință practică. Figurile modelate de brutari din pâine, care apoi erau agățate în brad ca ornamente, aveau mare trecere. Se păstrează în acest sens mărturia unui vizitator al orașului Strasbourg în 1601.

Decorarea bradului consta în beteală din argint, lumânări și mărgele. Obiceiul cerea ca fiecare membru al familiei sau invitat să aibă câte un mic brad așezat pe masă în dreptul lui, cu mici cadouri alături.

Beteala a fost inventată în Germania pe la 1610, la acea vreme fiind din argint. Pentru obţinerea unor folii subţiri au fost inventate maşini speciale. Pentru că argintul oxida prea repede au fost încercate diverse aliaje de plumb şi cositor, dar produsul era atât de greu, încât se rupea sub propria greutate. Aşa se face că beteala de argint a fost folosită doar până la mijlocul secolului al XX-lea.

În secolul al XVII-lea, în Germania exita obiceiul ca orice membru al familiei care se aşeza la masă să aibă în dreptul său un brad micuţ împodobit cu beteală din argint, lumânări şi mărgele. Cea mai mare parte a decoraţiunilor erau făcute în casă de tinerele doamne, care pierdeau ore întregi decupând fulgi de zăpadă şi steluţe şi împăturind pliculeţe pentru cadouri şi coşuleţe de hârtie pentru dulciuri. Toate acestea erau completate de mărgele şi beteală din argint, alături de îngerii ce erau aşezaţi în vârful bradului în inele de lemn.

În anul 1841, în Anglia, bradul a devenit popular o dată cu ornarea lui cu diverse fructe, prăjiturele şi lumânări.

În 1882 este patentat becul electric, iar în 1892, acesta este adaptat pentru pomul de Crăciun.

În timp s-au adaugat un înger şi o stea care s-au plasat în vârful pomului. Brazii de Crăciun au fost decoraţi cu îngeraşi şi clopoţei, pentru a se alunga spiritele rele. În Polonia bradul era decorat cu steluţe, îngeraşi şi păsări; în Suedia cu mici figurine colorate din lemn, ce reprezentau animale, copii şi îngeraşi; în Danemarca aveau steaguri mici, clopoţei sau inimioare; în China, ornamentele erau confecţionate din hârtie; lituanienii îşi acopereau brazii cu forme geometrice şi cuiburi de păsări, iar cehii și slovacii foloseau pentru decorare coji de ouă colorate; bradul tradiţional ucrainean era ornat cu o pânză de păianjen, pentru noroc.

De nelipsit într-un Pom de Crăciun sunt luminiţele şi beteala, din ani mai recenți folosindu-se fundiţele, globurile strălucitoare și divers colorate, şiragurile de mărgele, florile din mătase şi alte obiecte despre care se crede că aduc noroc.

O tradiţie spune ca părinţii să le cumpere copiilor câte o podoabă de Pom în fiecare an pentru ca atunci când vor fi mari şi îşi vor întemeia propria familie să aibă suficiente ornamente pentru a-şi împodobi propriul lor brad.

Duminica la povești despre bradul de Crăciun

Pomul de Crăciun este, afirmă unii, o reminescență  a cultului arborilor, întâlnit la europenii păgâni și care a supravieţuit prin obiceiul împodobirii caselor şi a şoproanelor cu plante veşnic verzi cu ocazia Anului Nou, pentru a alunga spiritele rele şi de pregătire a unui pom pentru păsări în perioada Crăciunului. (The New Encyclopedia Britannica).

Se zice ca tradiţia bradului de Crăciun a fost instaurată pentru prima dată în Germania, cu aproape o mie de ani în urmă, când Sfântul Bonifaciu, care a convertit germanii la creştinism, a trecut pe lângă un grup de păgâni care venerau un stejar. Supărat de gestul acestora, Sf. Boniface a tăiat stejarul, iar în locul acestuia s-a înălţat un brăduţ. Uimit, Sfântul a luat micul pom ca un semn de credinţă în puterea lui Dumnezeu.

O altă legendă plasează originea bradului de Crăciun înaintea erei creştine, când copaci sau numai ramurile acestora erau folosite în ceremonii. Egiptenii, de exemplu, îşi aduceau în casă ramuri de palmier, pentru a sărbători solstiţiul de iarnă, considerat cea mai scurtă zi din an, văzându-le drept simbol al triumfului vieţii asupra morţii. Se spune că primii locuitori ai Peninsulei Scandinave obişnuiau de asemenea să omagieze bradul, în timp ce druizii aveau în casele lor ramuri de plante perene, considerate sfinte şi care simbolizau viaţa eternă. Se atârnau ramuri de plante deasupra uşilor, în scopul de a le proteja casele de vrăjitoare, fantome sau spirite rele.

Alți cercetători sunt de părere că originea pomului se află în sărbătoarea evreiască amintită în Vechiul Testament (Sărbătoarea Lumilor) şi Tu'bişvath (Anul Nou al pomilor). Sunt 112 versete din cele 39 de cărți ale Vechiului Testament care sprijină și formează temelia obiceiului de a sădi în curte pomi, mai ales un "cedru plin cu roade pământești și cerești"; asemănător apare și în cartea Iosua Navi.

Se spune că, la Castelul Chinon, în Franța, a apărut un cavaler cruciat-renegat, un templier de origine laponă, inginer de arme și mașini de asalt la curtea regelui Norvegiei, care a donat Ordinului Teuton anumite bunuri care să le fie de ajutor în activitatea lor. Acest om se numea Joda Jorgken Wfolsn Claus și a rămas în istorie drept Santa Claus sau Joulupukki (în finlandeză), Sammta în laponă. El a urmat un principiu biblic: Dragostea față de toți oamenii.

Se spune că primul brad de Crăciun împodobit a apărut, de fapt, în anul 1510, în Lituania. În Franța apare în 1521, după ce prințesa Helene de Mecklenburg s-a căsătorit cu ducele de Orleans, iar în Anglia în 1841. Însă, bradul de Crăciun, așa cum îl vedem împodobit în zilele noastre, a apărut pentru prima dată la Breslau, datorită ducesei Dorothea Sybille von Schlesian.

Bradul de Crăciun ajunge în Statele Unite în anul 1749, odată cu coloniștii germani stabiliți în Pennsylvania și cu mercenarii plătiți să lupte în Războiul de Secesiune. Dar împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în 1836, în statul Alabama.

În secolul al XII-lea, oamenii obișnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creștinătății. În jurul anului 1500 au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis și au atârnat în el mere roșii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea familiile creștine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe și dulciuri.

La începutul secolului al XVI-lea, Martin Luther a decorat bradul cu lumânări, pentru a le sugera copiilor săi sclipirea stelelor de pe cer.

Potrivit altor istorici, până în anul 1700, tradiţia bradului de Crăciun era legată de districtul Râului Rin. Din 1700 încolo, când luminile au fost acceptate drept decoraţii, bradul de Crăciun a devenit o parte şi din tradiţiile Germaniei, apoi acest obiect a traversat Atlanticul.

Dintr-o legendă știm că Martin Luther, când se întorcea acasă într-o noapte de iarnă, a văzut stelele sclipind pe cer printre ramurile copacilor. A fost încântat de privelişte şi, când a ajuns acasă, era nerăbdător să împărtăşească acest lucru cu familia sa. Pentru a-i ajuta să-şi închipuie priveliştea s-a dus în pădure şi a tăiat un brăduţ, l-a adus în casă şi l-a împodobit cu lumânări, care imaginau sclipirea stelelor pe cer. Copiii au fost atât de încântaţi de acest pom, încât Martin a încurajat toate familiile din sat să aducă brazi în casele lor şi să-i împodobească pentru a celebra sezonul sărbătorilor.

Se mai spune că a fost ales bradul și pentru forma sa asemănătoare cu cea a unui triunghi care ar reprezenta Sfânta Treime: Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Curând bradul a ajuns să fie venerat ca Pomul lui Dumnezeu. Obiceiul s-a răspândit în toată Germania și mai apoi în toată lumea.

Tradiţia pomului de Crăciun a traversat Oceanul Atlantic şi a ajuns în Statele Unite pe la sfârşitul anilor 1800, adusă de imigranţii din Anglia şi Germania. Prima menţionare a pomului de Crăciun în America a fost în 1821, iar pe la 1901 a început cultivarea brazilor în vederea comercializării de Sărbători.

În Anglia, pomul de Crăciun şi-a făcut apariţia pentru prima dată atunci când regina Victoria s-a căsătorit cu prinţul Albert, care era de origine germană. În 1841, acesta a împodobit un pom de Crăciun în Castelul Windsor de lângă Londra, pentru a-i aminti de ţara sa de baştină.

Țările din spațiul mediteranean nu s-au arătat prea interesate de brad, preferând scenele biblice așezate pe platforme triunghiulare (ceppo), bogat ornamentate.

Brazii de exterior, din spaţii publice, luminaţi electric, au apărut în Finlanda în 1906 şi în SUA (la New York) în 1912. În anul 1930, brazi de foarte mari dimensiuni sunt amplasați în spații publice. Oameni de toate confesiunile şi religiile se adună pe Oxford Street din Londra şi în Times Square din New York pentru a admira pomul şi decoraţiunile de Crăciun şi, de multă vreme, aprinderea luminilor din brad în aceste două oraşe a devenit o tradiţie foarte îndrăgită. Pomul de Crăciun pare ca a devenit un simbol universal al păcii şi bunei-credinţe.

În România, primul brad împodobit cu câteva zile înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, a fost prezent în palatul principelui Carol I de Hohenzollern, în anul 1866. Începând cu această dată, românii au preluat obiceiul de a împodobi bradul în apropierea Crăciunului. Bradul era prezent la români și înainte, în anumite momente importante ale vieții: naștere, căsătorie și moarte, ca pom al vieții.

Fapt divers:

Germania era cel mai mare producător și exportator al decorațiunilor de brad. După 1918, din cauza problemelor de export, Germania nu mai este principalul furnizor de decorațiunii. Locul său este luat de Japonia și SUA.

La mijlocul anilor ’60 sunt la mare modă brazii din aluminiu (argintiu), care sunt importați din S.U.A. Aceștia necesitau ca decorații numai surse de lumină colorată care se reflecta multiplu pe crengile argintii.

În anii '70 apar brazii artificiali cu aspect foarte realist, iar spre sfârșitul anilor '90 tendințele în decorarea bradului revin la ideile Victoriene, dar cu teme și concepte noi.

Despre bradul de Crăciun, Duminica, la povești, alături de Anastasia și de cei care au mai participat.

Surse: linkurile spre surse nu mai functioneaza:

http://www.agenda.ro/de-unde-vine-craciunul-de-unde-a-aparut-mos-craciun/235081

http://www.taifasuri.ro/taifasuri/mozaic/964-istoria-bradului-de-crciun.html

(actualizare in decembrie 2021)