Miercurea fără cuvinte, Între vis și realitate, la Carmen.
Sursa foto: https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu
Blog generalist in nota personala. Parerea mea despre una, despre alta.
Miercurea fără cuvinte, Între vis și realitate, la Carmen.
De zăpezile de altă dată. Anul acesta mi-e mult mai dor decât în ultimii ani - poate pentru că a fost doar câteva zile un strat mai gros prin oraș? Poate.
Să fie măcar zăpadă ca în decembrie 2014:
In 2004 zăpada îmi ajungea până la genunchi... Nu am acces la pozele cu acele pături de nea. A fost anul in care l-am găsit pe Boby, câinele boxer care nu știa să meargă în lesă și care sărea prin zăpadă ca un ied, iar eu loveam cu capul crengile aplecate de zăpadă. Era distracție cum încercam să mă țin după Boby, cum încercam să-l stăpânesc și cum tot ajungeam căzută în genunchi in zăpada înaltă... Mi-e dor și de Boby, care nu mai e din 2012...
Și mi-e dor de Miki, acum. A găsit-o o prietenă, in noiembrie 2009, când era zăpadă și frig - trecuseră aproape două luni de când tocmai îi murise o altă cățelușa.
Tare dor îmi e de ea. Îmi lipsesc plimbările cu ea. Mereu era prima la ușă, să iasă la plimbare.
Mi-e dor să fiu prima care lasă urme in zăpada proaspăt așternută - am un pitic care se activează când sunt pe fază la prima ninsoare.
Când aveam câine - și mai tot timpul am avut - era simplu: dacă ningea prima dată la două noaptea - și nu dormeam - lăsam munca, luam câinele și ieșeam. Câinii mereu se bucurau. Câinii nu te lasă niciodată să te distrezi singur - cât timp mai au in ei un dram de putere. Și-i salvează pe alții de la zbenguit in zăpadă în miez de noapte sau zori de zi.
Mi-e dor de acele nopți și dimineți pustii când pe zăpadă se vedeau doar urmele unui om și urmele unui câine. Dimineața mai vedeam urme lăsate de pisici - și mă amuzam.
Poate, dacă ninge iar mult, găsim un cățeluș... Niciodată nu am luat - cu intenție - un câine pe care să-l ținem în apartament, dar ne-au ieșit în cale; nu-i puteam lăsa în drum. 😊
Mi-am exprimat în scris aceste doruri la invitația făcută de Carmen - la rândul ei, a răspuns provocării lansate de Tudor Enea.
In poza de mai jos se vede zăpada din 12 ianuarie. La ora aceasta e un fel de primăvară timpurie sau toamna târzie. Noroc că cerul, din când în când, e bleu și - alaturi de razele de soare strălucitoare - mai înseninează atmosfera.
Știu că mulți nu mai vor zăpadă - unii nu mai vor deloc, deloc, apoi se plâng "vai, vai, încălzire globală". Când zăpada e tot mai puțină, spre deloc, e despre încălzire. Când se rezolvă cu încălzirea va fi iar zăpadă, și tot așa. Nu vrei zăpadă unde era = încălzire globală (sau fenomene ciclice obișnuite în viața Terrei); nu vrei încălzire globală = va fi zăpadă acolo unde există patru anotimpuri. Pe scurt: ai grija ce dorești pentru că s-ar putea să primești.
Egoistă cum sunt... 😊 Îmi doresc zăpadă până la sfârșitul lunii februarie. 😘
Iarna fără zăpadă în Brașov! Mare bucurie, mare. 😢
Miercurea fără cuvinte, cu fotografii, e jocul găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.
Reflexii in oglinda e un joc cu fotografii, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul ei, Între vis și realitate.
Miercurea fără cuvinte, jocul inițiat și găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.
Culori de toamnă in Miercurea fără cuvinte, joc găzduit de Carmen pe blogul Intre vis și realitate.
Miercurea fără cuvinte e jocul găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.
Frunzulițe galbene pentru Miercurea fără cuvinte, joc găzduit de Carmen pe blogul Intre vis și realitate.
Când e joi, e cu Reflexii in oglinda, joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen - Între vis și realitate.
Pentru Miercurea fără cuvinte, jocul găzduit de Carmen pe blogul Intre vis și realitate.
Fotografii pentru Miercurea fara cuvinte, joc inițiat și găzduit de Carmen pe blogul Intre vis și realitate.
O poza pentru Miercurea fara cuvinte, joc găzduit de Carmen pe blogul Intre vis și realitate.
Ploaia care a inspirat fotograful e una nu tocmai recentă, dar una dintre cele mult așteptate în această vară.