Corcodus, seara si noaptea. MFC

Miercurea fără cuvinte pe blog la Carmen: Între vis și realitate.

Zapada noaptea 21 noiembrie.MFC

Miercurea fără cuvinte, jocul găzduit de Carmen pe blogul

Între vis și realitate.

Teiul in iulie si in noiembrie

Miercurea fără cuvinte, jocul găzduit de Carmen pe blogul.

Între vis și realitate.

Aproape menora. MFC

Miercurea fără cuvinte, cu fotografii, e jocul găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu.

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu

Galben și verde de toamna. MFC

Miercurea fără cuvinte, jocul inițiat și găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu.

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu

Galben de septembrie. MFC

Frunzulițe galbene pentru Miercurea fără cuvinte, joc găzduit de Carmen pe blogul Intre vis și realitate.

Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu.

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu

Dragonul verde. MFC

O poza pentru Miercurea fara cuvinte, joc găzduit de Carmen pe blogul Intre vis și realitate.

Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu.

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu

Fotografii cu discuri si ciori

N-am rezistat tentației, chiar dacă trecuse de miezul nopții, și-am fotografiat ciori.

Am auzit ciorile discutând intre ele, șoptit, și, din când în când, câte una mai ridica glasul. Erau adunate în doi mesteceni din apropiere – mai greu cu unghiul de fotografiat, dar ceva tot am prins – mă bucur ca nu m-am gandit sa deschid geamul si lumina blițului s-a reflectat in el (lumina din planul îndepărtat) - și aduc aici aceasta poza cu un mesteacăn împodobit cu ciori. Sper să se și distingă ciorile pe care le-am fotografiat în nocturna.

Realitatea momentului a fost mult, mult, mult mai reușită! Din când în când, câte una își schimba locul, trecând de pe o creanga pe alta sau dintr-un pom în altul, ca și cum ar fi făcut prezența.

Discurile sunt CD-urile pe care le-am ales pentru jocul Transformărilor – am folosit doar trei dintre ele.

Inițial, numai aceasta poza o aveam în plan, pentru ca se reflecta în discuri ecranul tembelizorului. Am observat lumina reflectata mult timp după ce am editat fotografiile și, cum tot nu aveam o foto pentru jocul Reflexii în oglinda, găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate...

Porumbelul bătăuș

M-am supărat marți pe-un porumbel de nu-mi vine a crede! Oare există specie de vietăți în care să nu fie măcar un exemplar recalcitrant și care să se creadă buricul Pământului?!

Gașca de porumbei mănâncă „în schimburi” cu doi (uneori trei) guguștiuci. Până de curând porumbeii au înțeles că trebuie să stea pe crengile teiului (sau pe unde vor ei) și să aștepte să termine de mâncat guguștiucii, apoi vine rândul lor la masă. Este armonie, de regulă.

Zilele trecute am dat de un porumbel încăpățânat, care se împingea în guguștiuci și nu se lăsa impresionat de „pămătuful” din hârtie confecționat pentru a „alunga” porumbeii care nu vor să lase guguștiucii la mâncare – porumbelul acesta ținea contră chiar și degetului pe care-l foloseam să-l împung ușor gen „dă-te mai încolo” și nici când l-am luat, efectiv în palmă nu s-a sinchisit să zboare – întindea ciocul după boabele de grâu de pe pervaz! Până la urmă ne-am înțeles. Dar marți a apărut altul! Unul mare și foarte hotărât să revendice teritoriul. Ei, și porumbelul acesta a lovit unul dintre guguștiuci. Erau pe-o creangă în tei, nici măcar nu se „băteau” pe mâncare și guguștiucul n-avea nimic cu el. Erau acolo mai mulți porumbei și guguștiucul. Și ce face porumbelul?! Îl lovește pe guguștiuc cu o aripă. Guguștiucul „s-a făcut mic” și privea spre porumbel cumva la modul: „de ce m-ai lovit?” Porumbelul îl mai lovește o dată cu aripa deschisă – ca și cum i-ar fi tras o palmă. Guguștiucul a zburat și nici n-a mai revenit marți. M-am întristat.

Porumbelul în cauză a continuat să-și bată semenii, pe pervaz... Ce era să fac? Să alung toți porumbeii care au venit să mănânce? Să „pedepsesc” grupul pentru că un individ nu vrea să înțeleagă mersul lucrurilor: „pervazul meu, regulile mele”? Ceilalți cum de-au reușit să priceapă?! Hm. Sper să priceapă și acesta.

În fotografia de mai jos e un porumbel (nu bătăușul!) care se avânta la mâncare după ce guguștiucul al cărui „bust” se vede (sau nu) în spate a terminat de mâncat.

Cred că porumbeii sunt cam țăcăniți. Înțeleg să fie disperați pentru mâncare iarna, de exemplu, dar ei par mereu flămânzi! Uneori stau călare unul peste altul și așa ciugulesc: cel „călărit” ciugulește, iar cel care stă în picioare pe spinarea acestuia ciugulește peste capul „călăritului”. Cum să nu mă amuze țăcăneala lor?! Fac asta de parcă ar fi cel mai natural lucru din lumea porumbeilor! O fi!

Nu mai rețin în care zi din luna mai, la momentul „hrănirii păsăretului”, mă zgâiam la cer. Norii păreau că formează un puzzle – în sensul că arătau ca niște „bucățele” mici alburii conturate cu gri, lipite unele de celelalte. 

Nu prea am reușit fotografiile dar ceva-ceva sper că se vede.

Tot zilele trecute, am început să fotografiez liliacul (încă) „pitic” care a făcut flori – parfumul este foarte puternic (sunt ceva ani de când nu s-a mai simțit atât de puternic parfumul încât să ajungă în casă "valuri-valuri") Sper că anul acesta nu vor fura florile.

și câteva dintre florile castanului care crește văzând cu ochii.

(pozele postate în care apar mai puține frunze sunt făcute în primele zile ale lunii mai)

Mă tem pentru tei; i-au crescut o mulțime de lujeri pe tulpină, aproape de rădăcină, și lujerii de acest gen am înțeles de la specialiști că trebuie tăiați deoarece secătuiesc pomul. În iunie, mi-a spus cineva, e o perioadă bună pentru tăierea lujerilor. Nu cred că m-aș obișnui fără acest paravan verde din dreptul balconului.

Flori de vară. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte, joc preluat de Zina de la Carmen.

Sursa foto: ©Brașov, orașul sufletului meu.

Fotografiile sunt și aici:

https://comedy-plus.com/wordless-wednesday-210/

*

https://allatseawithme.blogspot.com/2021/07/wordless-wednesday-zion-national-park.html

*

https://natashamusing.com/2021/07/the-artists-way-wordlesswednesday-wednesdaywisdom/

*

http://myworldthrumycameralens.blogspot.com/2021/07/my-corner-of-world_0872721691.html

*

https://jaipurgardening.blogspot.com/2021/07/garden-affair-gardenia.html

Flori și frunze

O minunată zi de toamnă în iulie. A plouat liniștit, apoi a dat soarele, norii au ascuns soarele, vântul a-nceput să sufle nu prea convins, Miki e la căsuța ei, de muncit... Ce-i aia muncă?

Privesc teiul din dreptul ferestrei și-mi pare ușor înclinat - când l-au ciopârțit au tăiat crengile dinspre bloc iar acum pomul pare înclinat spre trotuar. Când s-o depune pe crengi zăpada grea a iernilor care vor veni... o rezista și el un an, doi... Cât poate rezista un copac astfel ciuntit care, în plus, are "norocul" de-a avea orientat spre trunchi, la nivelul rădăcinii, ventilatorul magazinului de la parter, care-l sufocă zi de zi cu un curent fierbinte și, din când în când, cu duhorile detergenților? Cui să-i pese că mai moare un copac din cauza celor care urmăresc profitul cu orice preț? Nu le pasă lor de sănătatea și liniștea oamenilor; cum să le pese de-un pom?! Vreau, nu vreau, trebuie să vorbesc cu cei care ciopârțesc copaci, să-l „uniformizeze”.

Tare rău mi-ar părea să moară acest tei. E barieră între apartament și soarele foarte puternic, e locul unde poposesc guguștiucii, vrăbiile, porumbeii, mierlele, coțofenele și alte specii de zburătoare, pe care nu le recunosc, și e paravanul care-mi conferă intimitate (în balcon) din primăvară și până-n toamnă. 

Mai are ceva teiul: flori (mai mult sau mai puțin) parfumate, o dată pe an!

Florile sunt numai spre vârf în acest an, și le văd doar dacă scot capul pe fereastră și privesc spre cer. Le-am fotografiat folosind „zoom”, dar telefonul nu-i performant și florile teiului se văd ca niște pete galbene.

Pentru că tot eram acolo, am fotografiat și firul de busuioc. 

De când am citit la Suzana despre busuioc (și am văzut poze) am încercat de câteva ori să am și eu, am plantat semințe dar n-au încolțit. Mi-a adus mama un fir, și semințe proaspete (pe care nu m-am învrednicit să le plantez).

Am fotografiat firul de busuioc și unde stă, de regulă: lângă geam.

Mi-a mai adus mama câteva fire de regina nopții - sper ca în acest an să aibă și flori, pentru că regina nopții de anul trecut n-a avut și, în final, s-a uscat (deși m-am străduit să am grijă de ea). De câțiva ani n-am mai avut regina nopții în balcon și mi-e dor de parfumul acestei flori care înmiresmează aerul noaptea. No! Regina nopții n-am fotografiat-o...

Una dintre plantele care-mi plac (face flori dar n-a făcut niciodată în toți anii de când o avem) este una cu frunze mari, lucioase, verde închis. 

E o tufă în toată regula dar peste iarnă stă în casă și nu prea îi priește, așa că an de an pierde din frunze. 

Am observat - pentru prima dată - că unele frunze sunt (de)colorate cu „model”. O fi de la prea multă apă? O fi vreo problemă cu planta?! N-am idee. Poate o găsesc pe net, să citesc despre ea.

Pentru că tot n-aveam chef pentru ceea ce trebuie m-am jucat cu fotografiile plantelor - rezultatul jocului se vede lângă fiecare plantă/frunză/floare.

Tei ciuntit și Epiphyllum

Este corect „un” Epiphyllum sau „o” Epiphyllum? Cred că „o” e corect: o plantă Epiphyllum, două plante... Cred că am o siguranță arsă.

Pentru că am o jucărie nouă, și pentru că afară mai mult a plouat în săptămâna care se încheie, m-am jucat și-am editat două fotografii.

Teiul ciuntit, fotografiat în 29 mai:

Fotografia teiului, modificată:

Epiphyllum (o specie de), plantă fotografiată de altcineva, într-un hol de bloc, la fereastră, unde are lumină din plin. Avem și noi unul, a făcut flori de-a lungul timpului, dar niciodată așa de multe ca cel din fotografia aceasta:

Fotografia plantei, modificată:

N-am folosit toate „efectele” de care dispune editorul pentru că ar fi fost (mult) prea mult.

Au furat florile de liliac

Un liliac copăcel cu flori mov e lângă fereastra unuia dintre dormitoare. E mititel, și cam în umbra teiului, a unui corcoduș și-a unui castan. Mai sunt doi în zonă, la o distanță de vreo 50 de metri de micuțul acesta. Pe mititel l-am tot „urmărit” de la fereastră, să-i văd floricelele, să le fotografiez. Am reușit joi să le fotografiez.

Eh! Și tocmai de mititelul acesta s-au legat vineri niște oropsiți. Au furat crenguțele cu cele mai frumoase buchețele! Ieri eram aproape furioasă, azi sunt tristă. E prima dată când e devastat acest copăcel. Prea curând nu vor înceta astfel de fapte, din contră: se vor înmulți, pentru că „foamea” e tot mai mare pentru unii, mai ales în această perioadă.

Când am privit la liliac nu-mi venea să cred! N-am fost la fel de „șocată” ca în cazul teiului ciopârțit, dar am dat mărunt din buze la adresa celor care au furat florile. Degeaba mă străduiam să n-am gânduri rele pentru ei! Le am! O să-mi treacă. Acum mă întreb unde erau viespile când au luat florile de liliac...

Au circa 2 cm lungime și vreo 5 mm lățime (le numesc „mutante” - poate nici nu-s viespi, habar n-am, dar albine nu-s).

Mai târziu mi-a povestit o vecină că i-a văzut pe prichindeii hoțomani și i-a întrebat de ce distrug. Poate că intervenția acestei doamne a făcut ca liliacul să mai rămână cu câteva buchețele. Mi-e ciudă că l-au ciuntit... Știu că hoții sunt dintre cei care-mi vând crengi cu flori de liliac la colț de stradă: „ia un buchet, să-mi iau o pâine”. Poate că așa este, dar n-am cum să nu mă gândesc că poate fi vorba și despre o „rețea” în care copiii (și nu doar ei) sunt obligați să „aducă” bani... Am văzut într-o zi de iarnă (nu e ca și cum n-aș fi știut ce se întâmplă în unele cazuri) un grup de câteva fete tinere și un mascul (nu-mi vine să-i zic bărbat), într-un părculeț din apropiere... Eram cu Miki. Glasul masculului care împărțea „veniturile” în funcție de câte crengi de brad a vândut fiecare se auzea foarte clar. Pe una o certa că le-a aruncat când au venit „caraliii”... Probabil că așa se întâmplă cu mai tot ce ni se oferă „la colț de stradă”. Și mă întreb cum e mai bine: să cumpărăm de la ei pentru a nu-i pedepsi „stăpânii” sau să nu cumpărăm și, în timp, fenomenul să înceteze? Poate chiar au nevoie de bani pentru mâncare... Personal, vreau să cred că de azi nu mai cumpăr nimic de la acești oameni care vând pe te miri unde. Poate că mă voi răzgândi... Nu știu, dar sunt tare supărată!

Supărată că am rămas fără parfumul de liliac am fotografiat florile castanului - e prima dată când face flori (mi-e greu să cred că nu le-am observat în alți ani). 

E un castan tânăr care pare că devine tot mai viguros - sper să reziste, să nu sune cineva la „ciopârțitorii” de copaci, că-l deranjează crengile.

Și pentru că tot sunt alandala mai postez o mandala.

Îmi place jocul cu mandale; ce să fac? 😊

Mai la început de mai

Am fost tentată să scriu că nu prea-mi amintesc cum a început luna mai, dar imediat mi-am amintit: a fost Paștele! Prea multe nu s-au petrecut de atunci până acum - zilele seamănă între ele. Și-am observat, abia după ce am editat fotografiile, că și serile seamănă destul de bine între ele.

Am destul de multe fotografii făcute din balcon nu pentru că mă plimb pe balcon, ci pentru că e locul unde fumez cel mai des. Scriam zilele trecute că acum are teiul frunzulițe. Are:

Azi sunt și mai mari decât în trei mai pe la prânz.

Spre seară, pe la ora 20 („scria” pe poză, de-aia știu), mi-au plăcut norii:

Pe la 20:30 mi-a făcut cu ochiul Soarele care mergea la nani. 

Hm. De fapt, Soarele nu merge la nani, ci începe un nou schimb de lucru, în altă emisferă; pleacă pentru a ne da nouă de veste că e timpul să mergem la nani. Cum?! Nu doarme nimeni de la ora 20? Ha! Mulți dorm, deja, la ora 20 - și pe la 5 dimineața începe noua lor zi (unii o încep pornind mașina de spălat rufe!)

În seara următoare, pe la ora 20 și ceva (pe poză scria „20:23” = știu exact ce-am făcut în 4 mai la ora 20:23; de parcă i-ar păsa cuiva! nici chiar mie nu-mi pasă, da-mi place ideea de a ști, pentru un timp măcar) am încercat să privesc Soarele-n ochi, prin „obiectiv”:

Cu această ocazie am observat că în jurul acestei ore de seară Soarele pleacă printr-un punct ce-l pot identifica în „curbura” ramurii teiului (poate că săptămâna viitoare sau luna viitoare va fi altfel).

În 7 mai, pe la ora 15, mă strigă guguștiucul să-i dau papa. Când zic că mă strigă nu exagerez. Uneori stă pe crengile teiului (mai puțin acum, de când au ciopârțit creanga pe care ședea cel mai bine), dar în acea zi se așezase pe pervaz la geamul de la balcon și era cu fața spre geamul de la camera unde petrec cel mai mult timp când sunt acasă - și „guguia” (sau cum face el); privea „pe după colțul balconului” spre fereastra în spatele căreia bănuia (dacă nu știa) că sunt (l-am văzut pe fereastra camerei și m-a pufnit râsul). Cum să nu merg să-i dau grăunțe?! Am pus grăunțe și hop și porumbeii! I-am tot zburătăcit, până când au părut că s-au liniștit așezându-se pe crengile teiului. Am vrut să-i fotografiez pe ramuri și fix atunci au pornit spre fereastră! 

Și să fi vrut, n-aș fi reușit să fotografiez porumbeii în zbor!

Și-o mandală, dacă tot am desenat-o.

Și-am gătat povestea despre cele câteva zile mai de la început de mai.

Atenție! Un lupușor liber. MFC

Fotografie pentru Miercurea fără cuvinte, joc preluat de Zina de la Carmen.

sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu.

HAPPY WW!

*

Fotografia e înscrisă și aici:

https://comedy-plus.com/wordless-wednesday-199/

*

http://myworldthrumycameralens.blogspot.com/2021/05/my-corner-of-world_0786911372.html

*

https://natashamusing.com/2021/05/sabr-perseverance-wordlesswednesday-wednesdaywisdom/

*

https://allatseawithme.blogspot.com/2021/05/wordless-wednesday-river-avon.html

*

https://jaipurgardening.blogspot.com/2021/05/garden-affair-spring-flower-cineraria.html

Zile din aprilie

Tradiția spune că Iepurașul aduce ouă colorate de Paști sau le ascunde - sau aduce daruri? Oricum, Iepurașul ceva nu canarul.

Cu această ocazie am constatat că nu am un iepuraș de pluș. Am pisică, broccoli, cățeluși, hipopotami, chipmunk, șoricel, urs, gărgăriță, miel, ștrumfi; am și un liliac (se pune, chiar dacă l-am făcut eu) - chiar și un clovn - dar nu și iepuraș. Hm. Ok, nu contează pentru că aici e vorba despre un ou gigant de ciocolată și șapte ouă de găină.

Oul gigant nu e făcut de ciocolată, e făcut de cineva, din ciocolată (nu cineva e din ciocolată, ci „materialul” pentru ou).

Cineva acesta a turnat mai multe ouă din ciocolată, dar numai unul a ajuns la mine - și, ca de obicei, a avut și surpriză: o mașinuță „hopa-mitică”; adică... nu pică-n fund și se ridică, ci se dă peste cap atunci când întâlnește un obstacol. Șapte cm lungime are mașinuța și aproape șapte lățime. E demențială! Am râs cu atâta poftă încât mi-au dat lacrimile, și nu mă mai săturam s-o lovesc de obstacole. Cu cât are viteză mai mare cu atât se rotește mai mult (am un filmuleț cu mașinuța dându-se peste cap dar nu mă pricep să-l transfer pe blog pentru că nu știu ce program trebuie să folosesc pentru a fi acceptat fișierul pe blog). N-aș fi știut care-i treaba cu mașinuța dacă, împingând-o pe parchet, cineva nu i-ar fi pus „stop” cu piciorul și lovind pantoful mașinuța a început să se dea peste cap. Atâta mi-a trebuit! Vreo 20 de minute nici n-am mai făcut altceva.

Păsările sunt fotografiate în 23 aprilie. Era o înghesuială foarte veselă în teiul fără frunze (acum are frunzulițe). 

Doi guguștiuci și-o trupă de porumbei așteptau, pe crengi, să le dau grăunțe. Abia am reușit să „prind” doar patru dintre păsări (celelalte „ieșeau” din raza obiectivului sau zburau spre pervaz, unde dădeau de mine la fereastră și zburau care-ncotro. E o „bătaie” teribilă între guguștiuci și porumbei! Porumbeii sunt tupeiști; unul dintre guguștiuci e tare timid iar cel care are curaj și „se dă” la porumbei nu le poate face față la toți - îl ajut cât pot, dar în final renunță și el. Abia mai apucă guguștiucii să ciugulească.

M-am străduit, din nou, să fotografiez Luna. Avea halou și îi lipsea un „arc de cerc” până să devină Lună plină, în 27 aprilie.

În seara zilei de 19 aprilie, pe la ora 19:30 îmi savuram țigara în balcon când am dat cu ochii de cer.

Am lăsat pipa și-am luat telefonul. Am fotografiat cam „în orb” pentru că lumina soarelui era încă puternică peste marginea norilor.

În 16 aprilie de dimineață plimbam cățelul și într-o zonă unde, de regulă, unii aruncă ce nu le mai trebuie prin casă și unde, de ceva timp, abia mai crește iarba (și câte păpădii erau cândva în zonă! Până să înceapă bipezii să-și arunce resturile acolo), am descoperit floricelele din imaginea de mai jos. 

M-am gândit că-s panseluțe, dar nu-s, deși seamănă (sau poate sunt un soi de panseluțe, nu știu). Erau singurele de pe acolo și era prima dată când le vedeam (și nu e că nu le-am observat în anii din urmă). După câteva zile am observat că era plin de ele la vreo trei-patru metri distanță, pe o pantă (Desigur! De ce să le fi fotografiat?! Am o scuză: erau în pantă, aveam cățelul, era mai dificil. Adevărul e că nu m-am gândit să le fotografiez, mulțumită că le-am văzut).

Am „cules” și câteva imagini cu zăpada din 7 aprilie, în jurul teiului (la baza lui, printre ramuri și cu păsări pe ramuri, mai spre seară):

Aici închei ceea ce imaginez a fi o scurtă retrospectivă a lunii aprilie.

(punctele portocalii din imagini sunt acolo pentru a „marca” locul unde sunt porumbei și guguștiuci). 😊