Tot ce e sus seamana cu ce e jos. RiO

Pentru hermetism, analogia reprezintă relația privilegiată cu universul. Acest lucru e menționat în unul dintre textele hermetice fundamentale: Tabla de smarald, atribuită legendarului Hermes Trismegistul.

Reflexii in oglinda e un joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen, pe blogul Între vis și realitate. E un joc cu poze care conțin reflexii in oglinda. Imaginile in genul celei de mai jos îmi amintesc, aproape fără excepție, de Tabla de smarald.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/iniesta44-4560761/

Tot ceea ce e sus seamănă cu ce e jos și tot ce e jos seamănă cu ce este sus. Și aceasta pentru a se realiza un singur miracol, din care s-au născut apoi toate lucrurile, printr-o mereu aceeași operațiune.

Tatăl lui este Soarele, mama sa - Luna, Vântul l-a purtat în pântece, Pământul i-a fost doică.

Aici se afla părintele talismanelor din toată lumea, puterea sa este întreagă. Ea trebuie să se prefacă în pământ. Tu vei despărți, încet și cu inteligență, pământul de foc și subtilul de grosolan.

Puterea se va ridica de la pământ spre cer și va cobori din nou pe pământ, pentru a primi forța lucrurilor superioare și inferioare.

In acest fel, tu vei avea gloria și celebritatea întregii lumi.

De aceea,orice întunecime va fugi de la tine. Aici e puterea oricărei puteri. Ea va învinge tot ce e subtil și va pătrunde în tot ce e solid.

Astfel a fost creată lumea. Acestea sunt rânduielile minunate pe care le evoc.

Iată de ce mi se spune Hermes. Eu dețin înțelepciunea celor trei feluri de cosmos.

(Sigur că nu știu pe de rost textul de mai sus!)

Postarea se potrivește și în jocul Citate favorite, găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Textul - zic cei care se pricep 😏 - conține axioma pe care se sprijină întreg hermetismul: analogia - echivalența - constituie principiul unificator al întregului univers, inclusiv omul.

Despre Hermes se spune că este fondatorul mitic al ocultismului (ocultism nu înseamnă vrăjitorie); e o figură mitologică aflată la răspântia unor multiple tradiții.

Legiuni de imbecili.Citate Umberto Eco

Umberto Eco (5.01.1932-19.02.2016), a fost un scriitor italian, editor, filosof, eseist, medievist, teoretician literar, semiotician. Este cunoscut în special pentru romanul Numele trandafirului (1980), dar a scris multe alte romane, texte academice, cărți pentru copii și multe eseuri.

A studiat la Universitatea din Torino, luându-și licența în estetică. A predat la cele mai faimoase universități din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste 50 dintre acestea. A primit multe premii și distincții culturale, inclusiv Legiunea de Onoare. Prin opera sa științifică, e considerat unul dintre cei mai importanți gânditori contemporani, iar eseurile pe care le-a scris - cu umor și ironie - sunt considerate modele ale genului. Operele lui au avut un număr record de traduceri.

In 2015 a fost invitat în fața studenților Universității din Torino (unde și el a studiat) pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa in Comunicare și Cultură Mass-Media. Cu această ocazie, la întâlnirea cu jurnaliștii, a vorbit și despre rețelele de socializare, afirmând la un moment dat:

Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Camarazii ii reduceau imediat la tăcere, in timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un laureat al premiului Nobel. Este invazia imbecililor.

Televiziunea a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr.

Cu aceeași ocazie, Umberto Eco i-a invitat pe jurnaliști să filtreze cu o echipă de specialiști informațiile de pe internet, pentru că nimeni nu mai este în stare să priceapă azi dacă un site e credibil sau nu.

Toate cele de mai sus s-au rostogolit, desigur, pe internet și care mai de care și-a dat cu părerea despre aceste afirmații. Unii s-au gândit că s-a ramolit bătrânelul, alții că nu știe care-i treaba cu dreptul la opinie și libertatea de exprimare - au dovedit, altfel spus, afirmațiile scriitorului.

Atunci când un senator (al României) vine și spune că un copil ucrainean (refugiat de război) primește alocație de 3700 lei și unul român are alocație de două sute și ceva de lei și o mulțime înghite spusa fără să o verifice, deși vin alții cu dovezi că alocațiile sunt egale, cum s-ar putea numi cei care iau de bun orice fără să verifice care-i adevărul?

Informațiile false bântuie pe internet și unii - puțini, prin comparație cu cei care împrăștie știri false, trunchiate, jumătăți de adevăr - muncesc să le demanteleze. Dar cine-i crede pe acești puțini? Ar fi simplu pentru imbecili mulțime să verifice cine spune adevărul, dar n-o face (mai ales dacă-i place cum sună minciuna).

Umberto Eco n-a afirmat interzicerea dreptului unora la opinie, dar când unul vine și zice vom comunica prin telepatie ca pe vremea lui Stefan cel Mare (a domnit în Moldova între anii 1457 și 1504) și o mulțime crede, nu prea ai cum să-l contrazici pe Umberto Eco.

Informațiile false, jumătățile de adevăr fac rău comunităților. Față in față cu cineva mai reușești să te faci înțeles, dar când un ecran e față in față cu alt ecran e mult mai greu, plus că orice ajunge foarte repede la foarte mulți - și nu mai poți opri minciuna, mai ales când fiecare mai adaugă de la el și pe acest circuit aproape nimeni nu verifică sursa originară, credibilitatea acesteia.

In plus, Umberto Eco nu e primul (și nici ultimul) care pune în discuție ce apare pe internet - se discută aspectul analfabeților, imbecililor încă de la mijlocul anilor 1990, când a început să se dezvolte internetul așa cum îl știm azi. Zău, acum: chiar crede cineva că găina naște pui vii?! Surpriză! Da, unii cred, sau se prefac a crede, ceea ce e totuna când tâmpenia se rostogolește pe internet.

Adaug la final șapte citate marca Umberto Eco pentru a înscrie postarea în tabelul jocului Citate favorite, găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Citate - Umberto Eco

Există patru tipuri de ideali: cretinul, imbecilul, prostul și nebunul. Normalul este un amestec echilibrat al tuturor celor patru.

Ne îndreptăm spre o nouă clasificare care nu se mai bazează pe bani, ci pe capacitatea de a folosi critic mintea și a selecta informația.

Din romanul Numele trandafirului

Nu există nimic pe lume care să ceară mai multă prudență decât adevărul. 

Nu clădi un castel de bănuieli pe un cuvânt. 

Există unele cuvinte care dau putere, altele care sporesc neputința și de felul acestora din urmă sunt cuvintele necioplite ale oamenilor simpli, cărora Dumnezeu nu le-a îngăduit să se exprime în limba universală a științei și puterii.  

Se fac azi mașini nemaipomenite, de care într-o zi se va vorbi, cu care se poate călăuzi cu adevărat mersul naturii. Dar va fi vai și amar dacă ele vor cădea în mâinile unor oameni care să le întrebuințeze ca să-și mărească puterea lor pământească și să îndestuleze pofta lor de avere.

Trăim pentru cărți. Misiune dulce in această lume dominată de dezordine și decădere.

Foto: https://commons.m.wikimedia.org/wiki/File:Italiaanse_schrijver_Umberto_Eco_,_kop,_Bestanddeelnr_932-9758.jpg#mw-jump-to-license

Opt citate despre cutremur

Azi se împlinesc 48 de ani de la cutremurul din anul 1977 - s-a produs la ora 21:21, într-o vineri și a fost de 7,2 grade pe scara Richter (7,4 zic alții), cu o durata de 56 de secunde. Peste 1500 de oameni și-au pierdut viața (cei mai mulți în București); peste 11 mii de oameni au fost răniți (cei mai mulți în București) și s-au prăbușit sute de clădiri (cele mai multe in București).

Romania este una dintre țările cu potențial seismic ridicat, zona seismică Vrancea fiind cea mai activa, dar seisme puternice s-au produs în trecut și în Marea Neagră. Altfel spus, un cutremur cu magnitudine 7 este posibil oricând.

De la începutul lunii februarie (a.c.), in România s-au produs 18 cutremure, cu magnitudini cuprinse intre 2,3 și 4,4.

Cel mai puternic seism din România s-a produs în zona Vrancea, la o adâncime de 160 km, in anul 1802, de ziua Sfintei Parascheva - a fost numit Cutremurul cel Mare.

Din cutremure puternice scapă cei care au noroc. Sigur, cei care sunt pregătiți 😊 au mai multe șanse de supraviețuire dacă... au noroc.

Clădirile zgârie nori din zone sensibile seismic, parcările subterane, tuneluri pentru metrou sau străzi nu sunt cele mai potrivite pregătiri în caz de cutremur. Sigur, se aplica cele mai noi standarde în construcții. Hm. Măcar de s-ar respecta, dar nu prea pare: cade tencuiala peste copii, la școală, sau in apartament, peste familii, fara cine știe ce mișcări tectonice... Se autorizează modificări de toate felurile la parterul imobilelor...

Gata! Fie ce-o fi! Ideea era sa scriu citate despre cutremur, și să înscriu link-ul postării în tabelul jocului Citate favorite, găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț. Sigur, am vrut și să subliniez cât de praf în vânt e omul în comparație cu natura (de care își cam bate joc pentru a satisface zeul profit).

Citate despre cutremur

1. Marele cutremur va avea loc în luna mai, când Saturn va fi în Capricorn, Jupiter și Mercur in Taur, Venus in Rac și Marte in zero. (Nostradamus) Predicția apare în The Man Who Saw Tomorrow, 1981, film in stil documentar despre predicțiile astrologului și medicului francez Michel de Notredame.

2. Nu poți câștiga un război mai mult decât poți câștiga un cutremur. (Jeannette Rankine, psiholog)

3. Pe măsură ce seismologii au câștigat mai multă experiență din înregistrările cutremurelor, a devenit evident că problema nu poate fi redusă la o singură accelerație de vârf. De fapt, are loc o frecvență completă a vibrațiilor. (Charles Francis Richter)

4. Dezastrele se întâmplă. Încă nu avem cum să eliminam cutremurele, incendiile, uraganele, inundațiile sau secetele. Ne descurcăm cât de bine putem, pregătindu-ne cu standarde în construcții împotriva pericolului, cu diguri, și punând bani deoparte pentru a curăța ulterior. (Seth Shostak, astronom și autor american)

5. Cât de teribil de sincere trebuie să fie spusele furtunilor și cutremurelor pentru cei obișnuiți cu ipocriziile blânde ale societății. (John Muir, activist de mediu, autor; n.21.05.1838-d.24.12.1914)

6. Fie că e un tsunami, fie că este un uragan, fie că este un cutremur, când vedem aceste mari acte fatale și naturale, bărbați și femei de orice etnie sau convingere se adună și vor doar să ajute. (Martin Luther King III)

7. De fapt, sunt peste 700 de studii de caz care arată că, mai ales în vremuri de criză, ne arătăm cel mai bun sine; și obținem o explozie de altruism și cooperare. Acest lucru se întâmplă din nou și din nou după dezastre naturale, după cutremure, după inundații. (Rutger Bregman, istoric și autor olandez)

8. Un cutremur este atât de amuzant când se termină! (George Orwell)

Foto: https://pixabay.com/users/tumisu-148124/

Mentalitatea de turma in citate

Mentalitatea poate fi definită ca fiind modul personal in care un om sau o colectivitate înțelege/își reprezintă lumea.

Instinctul de turmă se referă la un grup de oameni care nu gândesc singuri și nu au alegeri proprii, motiv pentru care atunci când un membru al grupului ia o decizie toți ceilalți îl urmează fără a trece prin filtrul gândirii dacă decizia în cauză e corectă, e morală, dacă se potrivește propriilor valori etc.. Pe scurt, instinct de turmă înseamnă a urma acțiunile altora.

Ori de câte ori te regăsești de partea majorității este timpul să faci o pauză și să meditezi. (Mark Twain)

Psihologii sunt de acord că individul, in mulțime, redevine primitiv. Pasiunile care se transmit de la un membru la altul nu cunosc  echilibrul; astfel, o mulțime care detestă pe cineva e gata să-l sfâșie, in împrejurări în care individul singur nu ar face, vreodată, așa ceva. Cel mai adesea, luați separat, indivizii in cauză își regretă fapta.

S-a spus bine că oamenii gândesc ca o turmă; se poate observa că o iau razna in turmă, și își revin încet, unul câte unul. (Charles Mackay)

Cei care fac parte din turmă sunt, in general, oameni care au nevoie de o validare exterioară, care au nevoie să se simtă acceptați într-un grup și prin aceasta să se simtă valoroși. Fiecare individ va reacționa diferit, în funcție de nivelul său intelectual, de specificul său psihologic și emoțional.

* Faci parte dintr-o turmă? Atunci să-ți fie rușine! Până nu-ți părăsești turma ești nimeni!

* Nicio turmă nu este mai turmă decât masa de oameni ignoranți!

* O societate needucată se va transforma în cele din urmă în ceva mai puțin decât o turmă de animale!

(Mehmet Murat Ildan)

Nu ferocitatea animalului de pradă ne necesită o deghizare morală, ci animalul din turmă, cu profunda sa mediocritate, timiditate și plictiseală față de sine. (Friedrich Nietzsche)

Mulțimea (grupul, colectivitatea) e o entitate provizorie și e formată din elemente eterogene care s-au unit pentru un timp și, prin această unire, formează o entitate distinctă, care are caracteristici diferite de cele ale fiecărui element luat separat.

Se poate spune că turma este o reprezentare-prototip a depersonalizării, a conformismului social.

Încă din primele zile ale tinereții noastre, am fost condiționați să acceptăm orientarea turmei și autoritatea de oriunde. Aceasta e întotdeauna dreaptă. (Suzy Kassem)

Frica, colectivă, stimulează instinctul de turmă, și tinde să producă ferocitate față de cei care nu sunt priviți ca membri ai turmei. (Bertrand Russell)

Gustav le Bon (in 1895), medic, antropolog, psiholog și sociolog francez, observa în cartea sa Psihologia mulțimilor că oamenii, atunci când se reunesc, când au conștiința clară a faptului că aparțin unui grup, nu mai gândesc și nu mai reacționează ca atunci când sunt singuri. Individualitatea dispare, ideile, sentimentele, acțiunile membrilor grupului (comunității) încep să se îndrepte spre aceeași direcție.

Nu urmați niciodată turma. Cei mari merg întotdeauna în direcția opusă. Turma urmează calea bătătorită. Cei mari urmează căi necălcate până atunci; ei deschid noi drumuri. (Joe Dixon)

Turma îi caută pe cei mari nu de dragul lor, ci pentru influența lor, iar cei mari o acceptă, din deșertăciune sau necesitate. (Napoleon Bonaparte)

Mentalitatea de turmă e atunci când urmezi o tendință sau imiți o persoană doar pentru că a fost un succes, a avut succes o dată sau de două ori. (Nikita Dudani)

Ceea ce urăște cel mai mult turma este omul care gândește diferit. Ea nu urăște atât de mult opinia lui in sine, cât îndrăzneala acelui individ, curajul de a gândi singur, de a fi diferit, exact ceea ce turma nu știe să facă. (atribuit lui Arthur Schopenhauer)

Academia este condusă de o patologică mentalitate de turmă. Rămâi afară și fii pregătit să fii ostracizat. (Gad Saad)

Efectul de turmă trebuie înțeles ca o acțiune la care individul participă mai mult sau mai puțin conștient.

Ca să fie un membru ireproșabil al turmei, cineva trebuie să fie, mai presus de orice, oaie. (atribut lui Albert Einstein)

Oamenii sunt oi. Televizorul e păstorul lor. (Jess C. Scott)

Efectul bandwagon e un termen folosit pentru a descrie tendința oamenilor de a adopta anumite comportamente din singurul motiv că și alții o fac. E un fenomen care poate fi observat în diverse domenii: științe politice, economie, psihologie etc.. In psihologia socială, această tendință a oamenilor de a-și alinia convingerile și comportamentele cu cele ale unui grup e denumită mentalitate de turmă sau gândire de grup.

Pur și simplu, să nu renunți niciodată, indiferent cât de grele sunt provocările, și să observi lumea cu o doză sănătoasă de critică și nu doar să urmezi turma, cum ar putea s-o facă alții. (Renny Harlin)

Sursa foto: https://pixabay.com/users/mohamed_hassan-5229782/

Pentru Citate favorite, 

jocul găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Adultii astia! Greu cu ei

Adulții ăștia! au determinat absenta mea pe aici, de luni pana acum.

Adulții ăștia! e un roman scris de Caroline Hulse în 2018, apărut și la noi tot în 2018, la Editura Corint Books, tradus de Alexandra Fusoi.

E genul de roman pe care nu l-aș cumpăra, de regula, fiind axata mai mult pe genurile thriller, polițist, conspirații, război etc. (pe scurt: acțiune – ficțiune sau nu). La fel și în cazul filmelor. Asta nu înseamnă, totuși, ca n-am citit multe, multe, multe alt gen (cel mai des evit romanele așa-zise de dragoste, romanele despre oameni care lupta cu boli grave etc. și, din 2020, nu ma mai interesează romanele/filmele cu și despre fel de fel de pandemii (dacă nu sunt cu... zombi).

Am făcut aceasta lunga introducere pentru a va spune ca sunt de acord cu ceea ce s-a scris în Daily Mail despre acest roman:

Experiența m-a învățat ca acele cărți din cititul cărora ți-e cu adevărat greu sa te oprești sunt foarte, foarte rare. Ei bine, aceasta este una dintre ele, o comedie de moravuri contemporane originala și extrem de inteligenta.

Chiar nu ma așteptam sa ma prindă. Am început-o cu reticenta, sa nu zic prejudecăți, pentru ca pe prima coperta scrie:

Doi părinti divorțați. Fiica lor. Noii lor parteneri de viața. O sărbătoare în familie... într-un fel sau altul. Ce-ar putea merge prost?

Ceva va merge prost, ni se spune – indirect – înainte de a deschide cartea.

Fiica, Scarlett (în vârsta de 7 ani, parca), e crescuta de mama ei, Claire Petersen avocata, o tipa echilibrata, și de partenerul acesteia: Patrick Asher, genul de tip obsedat de sănătate, de aspect, care-și, dorea sa participe la triatlon și se antrena în secret deoarece știa ca partenera nu ar fi fost de acord, și nu părea foarte încântată nici de diversele lui antrenamente zilnice.

Tatăl copilei, Matt Cutler, un tip care încă nu se maturizase, la cei treizeci și ceva de ani ai lui, și partenera lui: Alex, cerebrala, cercetătoare într-un laborator.

Romanul începe cu o scurta descriere despre locul în care familia extinsa amintita mai sus va petrece câteva zile, de Crăciun:

Happy Forest este locul ideal pentru destindere. (...) Aici, la Happy Forest, veți avea parte de amintiri care va vor însoți toată viața.

Pe pagina imediat următoare, transcrierea unui convorbiri telefonice cu operatorul de la urgențe:

Operator (O): Urgentele, ce serviciu?

Femeie (F): Avem nevoie de o ambulanța în parcul de vacanța Happy Forest.

O: Va aflați în pericol?

F: Vă rog, grăbiți-vă! Suntem în poligonul de tras cu arcul de lângă grota lui Moș Crăciun, peste drum de locul de fumat al spiridușilor.

O: Trebuie sa știu dacă va aflați în pericol in acest moment. E important.

F: Nu sunt în pericol, dar avem nevoie de o ambulanța. A fost rănit. A fost un accident. (...)

Apoi începe povestea, cu Matt și Alex, el spunându-i ei despre excursia pe care ar fi organizat-o Claire: toți cei patru și Scarlett. Scarlett îl plăcea mult pe Patrick, care se ocupa de ea, ii citea povești, o învăța reguli de buna-purtare în societate, reguli pe care Matt, tatăl, le ironiza. Dar n-o prea plăcea pe Alex, iubita tatălui, pe motiv ca era om de știința și oamenii de știința – se știe – fac experiențe pe animale iar ea, Scarlett, avea un prieten imaginar, Posey, un iepure de pluș aproape în întregime mov, diferite fiind burta și coada, albe – și o pata roșie, eticheta pe care scria Made în China.

Alex, cea prea calculata...

Matt fusese cel de-al doisprezecelea tip cu care avusese întâlnire în anul în care se despărțise de Steve, cel cu pelerina de Sherlock Holmes și cu unghii îngrijite, și se dovedise, cel cu o dispoziție intolerabil de proasta.

Alex își înregistra toate întâlnirile într-un tabel. Nu poți face experiențe de genul asta fără niciun fel de control. Își dăduse seama, încă de la început, de riscul inerent al întâlnirilor aranjate pe internet – cu fiecare întâlnire, așteptările ei aveau sa crească, pentru a justifica alegerile anterioare. În același timp, capitalul ei de întâlniri se reducea, din cauza vârstei tot mai avansate și a dimensiunii tot mai reduse a pieței netestate.

Era o situație brutala, dar Alex era realista. Așa ca își făcuse un tabel, ca să se asigure ca ia deciziile optime.

Întâlnirile pe internet erau, după părerea lui Alex, echivalentul în condiții de laborator al vieții reale, ca și cum ar fi dezvoltat o relație într-un vas Petri. Și, când faci așa ceva în condiții de laborator, faci deținând cunoștințele, cu evaluări corespunzătoare și eșantioane de control. În laboratorul lui Alex nu era loc de subiectivism egoist.

Mai sunt și alte personaje dar, cu o singura excepție, celelalte sunt prezentate doar în treacăt, abia schițate, dar schițate atât de bine încât am avut senzația ca am sărit vreo pagina unde era vorba despre ele.

Pe lângă ideea romanului si stilul in care e scris, mi-a plăcut absenta acelor descrieri lungi ale mediului înconjurător, descrierea amanutita a personajelor. Le descrie, dar din loc în loc; le descrie gesturile. Nu ma pricep la recenzii așa ca scriu cu_cuvintele mele: nu m-a plictisit cu descrieri, dar mi-am putut face o idee precisa (vorba să fie, pentru ca e subiectiva afirmația) despre personaje, despre cabana în care erau cazați, despre parc și despre celelalte – ca și cum aș fi urmărit un film.

E un roman foarte... aerisit; cursiv, fără floricele. Am zâmbit mult, m-am încruntat pe alocuri, mi-am spus de câteva ori haida-de! doar in filme! (și cărți).

Autoarea a conturat foarte bine - din punctul meu de vedere – câteva tipologii contemporane.

Mi-a plăcut romanul. Recunosc: nu e genul pe care l-aș reciti, mai ales ca nu am cum să-l uit, fiind o poveste de viața mai altfel. Sau, dacă uit despre ce-i vorba, mi-aș reaminti urgent (inclusiv unele amănunte) de la primele pagini.

Înscriu aceasta postare în tabelul jocului Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colt.

Cartea este prezentata de Daisy. Romanul a fost trimis de Daniela (Blogul Danutei), dar Daisy este cea care a însoțit celelalte daruri și a avut parte de o mica aventura. Despre mica aventura și celelalte daruri urmează sa scriu. Mulțumesc, Daniela!

Suport pentru umbrele din tuburi hartie

Prima săptămână din luna octombrie s-a încheiat acum 3 zile și am depășit termenul pentru prima temă din jocul Transformări creative – octombrie 2023.

Termenele pentru teme nu sunt obligatorii, dar mi-ar plăcea să mă pot încadra. În octombrie este despre refolosirea tuburilor din hârtie, astfel: 1. obiect decorativ/util din unul sau mai multe tuburi; 2. obiect decorativ/util din inele din tuburi; 3. decorațiuni pentru Halloween; 4. Fii creativ! Pentru fiecare tema e dedicată o săptămână din luna octombrie.

Obiectul meu util este un suport pentru umbrele realizat din tuburile de la role de șervețele.

Am mai folosit hârtie de ambalaj de la flori – pentru a înveli tuburile. Pentru că nu am avut suficientă hârtie pentru a avea toate tuburile aceeași culoare am ales vișiniu (bate spre magenta), mov deschis, cu dungi subțiri mov și mai deschis și pentru unul dintre tuburi am fost nevoită să folosesc altă hârtie, mov închis (mai mult celofan). În total sunt 15 tuburi, de diferite înălțimi și diametre.

După ce-am învelit toate tuburile în hârtie le-am lipit între ele și pe toate pe un rotund din carton învelit în hârtie de la buchet de flori (pe ici-colo se cam vede lipiciul). În mijloc e un cilindru confecționat dintr-o fâșie de carton – pentru a avea suportul echilibru dar și rezistență mai mare. Tuburile le-am legat și cu un fir de lână galben-auriu răsucit, tot pentru mai multă rezistență.

Capetele tuburilor lungi și vișinii le-am astupat cu nasturi (negri, vișinii, și unul mov pentru un cilindru scurt cu diametru mic plasat frontal); capetele celorlalte tuburi sunt astupate cu rotunduri din carton negru lucios.

În suport încap cel mult patru umbrele.

Din istoria umbrelei

Nimeni nu știe cine a inventat umbrela, dar există diferite dovezi că este cunoscută de vreo 4000 de ani, folosită fiind de civilizațiile antice din Egipt, Mesopotamia, China, India, Grecia și Roma.

Inițial au fost folosite că protecție împotriva soarelui. În China antică a apărut prima umbrelă de soare (din hârtie) ceruita/lăcuită pentru a fi impermeabilă și folosită pentru protecția împotriva ploii (cele mai multe umbrele de azi sunt fabricate în China; americanii au, și ei, mai multe fabrici de umbrele).

Oamenii au început să folosească umbrelele pentru a se feri de ploaie în secolul I d.Hr. Femeile din Roma își impregnau umbrelele cu ulei, dar apa se scurgea pe ele.

În Europa, umbrela a devenit accesoriu feminin începând cu secolul al XVI-lea. Primul bărbat care a purtat o umbrelă în Londra se spune că a fost filantropul englez, scriitor și călător, Jonas Hanway (12.08.1712 – 05.09.1786). Mai este amintit și scoțianul John MacDonald. Curând și alți bărbați au început să folosească umbrela.

Primele umbrele erau simple frunze de palmier (sau altele asemănătoare) și erau sinonime cu bogăția. Sinonime cu bogăția au fost mult timp mai apoi, fiind considerate un semn de distincție. Azi, umbrelă nu are cine nu vrea, și sunt fel și fel de modele, culori, forme, din diferite materiale – sunt și unele la care poți asculta muzica preferată, unele care te informează dacă va ploua și tot așa (umbrelele au intrat, și ele, în era înaltei tehnologii).

Frunzele se usucă și cad – plutind ușor spre pământ, foșnind în adieri de vânt - aerul e umed și răcoros, soarele încălzește domol, iar ploaia se poate declanșa din senin - dacă nu-ți place ploaia nu uita umbrela.

Citate despre ploaie si umbrelă

de la Mehmet Murat ildan citire:

• Dragul meu prieten, știi, nu există zece moduri diferite sau o sută de moduri de a iubi ploaia, există o singură cale: când plouă, fii cu aceasta, fără umbrelă.
• Umbrela este confort, ploaia este viață! De multe ori trebuie să lași confortul pentru a atinge viața.
• Nu cel care nu are umbrelă se udă cel mai mult sub ploaie, ci acela căruia nu-i place ploaia.
• Una dintre cele mai mari magii ale ploii este că face să apară de nicăieri mii de umbrele.

Chipul lucrurilor viitoare

În 1933, romancierul englez H.G.Wells publica romanul Chipul lucrurilor viitoare, o relatare fictivă având ca subiect relațiile internaționale din următorii cincizeci de ani ai secolului XX. Previziunea cea mai importantă din cartea lui Wells se referea la izbucnirea unui "război ultim" în Europa, în viitorul apropiat. Data pe care o alesese scriitorul era ianuarie 1940, iar cauza războiului – un incident minor în Danzig, în care e implicat un evreu polonez, comis-voiajor, împușcat mortal, în gară, de un tânăr nazist. Tânărul interpretase greșit efortul grotesc al polonezului de a-și îndrepta o coroană dentară ruptă, văzându-l ca pe un gest de batjocură față de un reprezentant al celui de-al Treilea Reich. În povestirea lui Wells, incidentul e doar scânteia care aprinde butoiul cu pulbere al rivalităților și suspiciunile din Europa. În două zile războiul cuprinde întreaga Europă. Tensiunea, spune Wells, crescuse atât de mult, încât un dezastru părea o ușurare, dându-i în același timp Europei libertatea de a se sfâșia în bucăți.

Ceva foarte asemănător s-a petrecut și în realitate, în toamna lui 1939, cu patru luni mai devreme decât prevestise Wells. Războiul european a izbucnit la trei zile după ocuparea Danzigului de către germani. Cererile ca fostul oraș german să fie returnat Germaniei au dus la un conflict care a început cu invadarea Poloniei de către Germania la 1 septembrie 1939 și a luat amploarea unei conflagrații în momentul când imperiile britanic și francez au declarat război Germaniei, două zile mai târziu. Cauza imediată a conflagrației a mascat realitatea faptului că, până în 1939, situația politică europeană fusese dominată de o extraordinară tensiune provocată de prăbușirea sistemului internațional stabilit la sfârșitul Primului Război Mondial. Conflictul din septembrie 1939, care a dus la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a fost de fapt rezultatul unor cauze de o anvergură mult mai mare decât statutul orașului Danzig. (...) În timpul unei întruniri convocate pe 23 mai 1939 în vederea pregătirilor pentru atacul împotriva Poloniei Adolf Hitler le-a spus comandanților militari că miza nu era orașul Danzig: Noi vrem să ne extindem spațiul vital în est și ne luăm toate măsurile de precauție pentru siguranța proviziilor alimentare.

Războiul care a izbucnit în septembrie 1939 poate fi explicat corespunzător numai în contextul deteriorării ordinii europene din perioada anilor 1930, când combinarea mai multor factori precum criza economică, ascensiunea dictaturilor autoritare, dezacordurile ideologice profunde, rivalitățile naționaliste și eșecul eforturilor făcute de Liga Națiunilor pentru a păstra un climat de pace a făcut să crească considerabil probabilitatea unui conflict major. (...)

Motivul principal care a făcut din război o certitudine a fost refuzul intrasigent al Poloniei de a face concesii puternicului său vecin german. (...)

Statele vest-europene nu erau prea încântate de ideea unei alianțe cu Polonia însă adevăratul scop al politicilor vest-europene era de a descuraja sau de a restrânge orice acțiune militară germană în altă parte a Europei folosind Polonia ca zonă de rezistență. (...)

Fragmentele de mai sus sunt copiate din cartea publicată de Richard Overy: 1939 - Numărătoarea inversă. Europa înainte de al Doilea Război Mondial (Editura Litera, București, 2019).

Richard Overy (n. 23.12.1947) este profesor de istorie modernă și contemporană la Universitatea din Exeter (din 2004). A scris și a publicat mai bine de douăzeci de cărți despre cele două războaie mondiale și mai cu seamă despre perioada interbelică, lucrări care au fost primite bine atât de specialiști cât și de publicul larg.

Înscriu postarea în tabelul jocului Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Titlul postării am ales să fie titlul romanului lui H.G.Wells deoarece am sentimentul că sunt personaj într-o ficțiune, dar și pentru că am senzația a ceea ce se numește déjà vu.

Ziua mondiala a Profesorului

În anul 1994, UNESCO a stabilit ca Ziua Internațională a Profesorului să fie celebrată în fiecare an în data de 5 octombrie, profesorii fiind indispensabili într-un învățământ de calitate. Organizația Națiunilor Unite – prin reprezentanții săi – insistă ca toți profesorii care sunt angajați să fie remunerați suficient de bine și să beneficieze de formare profesională pentru a fi motivați și de resursele financiare și de cele educaționale.

Ziua Mondială a Profesorului e menită să sensibilizeze oamenii cu privire la importanța rolului jucat de profesorii din întreaga lume.

Te inspiră, te distrează și ajungi să înveți o mulțime de lucruri chiar și fără să știi, este de părere Nicholas Sparks.

Când nu sunt bine plătiți, când nu au material didactic, când trebuie să cumpere din banii lor anumite rechizite și altele de gen oamenii bine pregătiți nu aleg – de regulă – să rămână la catedră și locurile lăsate libere de profesioniști sunt ocupate de oameni slab pregătiți care acceptă și un salariu mic. Un sistem de învățământ în care profesorii sunt prost plătiți nu va pregăti pentru viitor la fel de mulți oameni cum ar putea-o face un profesor calificat – pentru a „curăța” un sistem de neprofesioniști e nevoie (între multe altele) și de salarii bune; pe măsură ce vor alege profesioniștii să predea vor fi excluși, încet dar sigur, amatorii.

Aprecierea profesorilor e importantă – vitală, aș zice, pentru viitorul unei națiuni – dar e doar primul pas în construirea unei lumi în care educatorii sunt apreciați, sprijiniți și finanțați din toată inima.

Aprecierea profesorilor pune lumea educației in mișcare. (Helen Peters)

Într-o conferința TED (Vancouver), Sheryl Lee Ralph, actriță și cântăreața americană, a spus:

Vă rog să respectați profesorii. Plătiți-le banii pe care îi merită. Cum se face că în fiecare zi le putem oferi profesorilor cea mai valoroasă resursă naturală a noastră – creierul copiilor noștri – și să nu considerăm că merită mai mult din toate?

În toată țara (în toată lumea!), profesorii se confruntă cu o mulțime de probleme: politici guvernamentale care reduc bugetele pentru școli, pregătirea profesională, discriminarea dintre profesorii și elevii din comunitățile marginalizate, salarii mici, material didactic puțin spre deloc (în foarte multe școli) și multe altele. Pe lângă toți acești factori de stres, profesorii par a fi și în prima linie când e vorba despre violența în școli. Toate aceste probleme îi împiedică să facă ceea ce știu ei cel mai bine: să-și învețe elevii.

Mintea umană este un lucru incredibil. Poate concepe măreția cerului și complexitatea componentelor de bază ale materiei. Cu toate acestea, pentru ca fiecare minte să-și atingă întregul potențial, are nevoie de o scânteie. Scânteia cercetării și a mirării. Adesea acea scânteie vine de la un profesor... Dacă privești în spatele fiecărei persoane excepționale, există un profesor excepțional. Când fiecare dintre noi se gândește la ceea ce putem face în viață, sunt șanse să o putem face datorită unui profesor. (Stephen Hawking)

Toți cetățenii unui stat – chiar dacă nu mai au copii de vârstă școlară sau n-au avut – ar putea să se implice și să susțină politici care sprijină financiar profesorii și să nu mai susțină fel de fel de minuni (uneori) care le îngreunează și mai mult munca.

Cred că profesia de profesor contribuie mai mult la viitorul societății noastre decât orice altă profesie. (John Wooden)

Profesorii se confruntă în fiecare zi cu nenumărate provocări (nu doar având de învățat copii cu temperamente și personalități diferite): resurse limitate, săli de clasă aglomerate, clădiri care sunt pericol pentru ei și copii, dar se confruntă și cu provocarea unei lumi în schimbare rapidă.

Am ajuns să cred că un mare profesor este un mare artist și sunt la fel de puțini ca alți artiști mari. Predarea ar putea fi chiar cea mai mare dintre arte pentru că mediul ei este mintea și spiritul omului, spunea John Steinbeck.

Predarea este mai mult decât transmiterea de cunoștințe - este o schimbare care inspiră. Învățarea înseamnă mai mult decât absorbția faptelor - este dobândirea de înțelegere. (William Arthur Ward)

Despre profesorii dedicați s-ar putea spune că sunt eroii necunoscuți care lucrează neobosit în culise pentru a transmite cunoștințe și pentru a inspira următoarea generație de lideri, gânditori și inovatori.

Influența unui mare profesor se extinde cu mult dincolo de limitele sălii de clasă. Profesorii oferă baza pentru creșterea intelectuală și bunăstarea emoțională a copiilor, devenind adesea mentori și confidenți de încredere.

Cred că profesorii sunt cei mai responsabili și importanți membri ai societății deoarece de eforturile lor personale depinde soarta Pământului. (Helen Caldicott)

Elevilor nu le pasă cât de mult știi până când nu știu cât de mult îți pasă. (John C. Maxwell)

Ceea ce lași în urmă nu este ceea ce este gravat în monumentele de piatră, ci ceea ce este țesut în viețile altora. (atribuit lui Pericle)

De câte ori apare numele Pericle îmi amintesc de un coleg pe care l-am avut în școala generală (clasele V-VIII). La ora de istorie profesoara îi pune mai multe întrebări pentru a-l salva de corigență. Între alte întrebări – la care a răspuns corect mai mult sau mai puțin – l-a întrebat cine a fost Pericle și ce a făcut el. Colegul a răspuns senin, foarte serios: Vindea măsline. Am râs toți, dar profesoara râdea cu lacrimi (și noi râdeam la un moment dat de râsul ei). I-a încheiat media cu cinci – evident, Pericle nu vindea, personal, măsline, dar sub conducerea lui se dezvoltase în Atena (între altele mult mai importante) comerțul cu măsline.

Deși în învățământul preuniversitar am avut parte de doar câțiva profesori pe care i-am apreciat, îmi place să cred că știu să apreciez rolul unui profesor și știu în mod cert că profesorilor nu le este ușor cu toți copiii și adolescenții pe care îi au în grijă, s-ar putea spune. In rol de profesoară de-aș fi, știu sigur că aș suporta foarte greu un elev așa cum am fost eu începând din clasa a doua...

Anexez postarea in tabelul joculului Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colt.

Numai de bine tuturor profesorilor, de ieri, de azi, de mâine!

Octombrie in citate si cateva versuri

Pentru că mă pricep puțin spre deloc să descriu frumusețea toamnei în octombrie le dau cuvântul celor care nu doar că văd și simt frumosul dar îl pot și exprima în cuvinte.

Plopii din octombrie sunt torțe aprinse care luminează drumul către iarnă. (Nova Bair)

Există o armonie în toamnă și o strălucire în cerul ei, care nu poate fi regăsită de-a lungul verii, ca și cum n-ar putea fi, ca și cum n-ar fi fost vreodată. (Percy Bysshe Shelley)

Octombrie este luna frunzelor pictate. / Strălucirea lor bogată scânteiază acum în jurul lumii. (Henry David Thoreau, Nuanțele de toamnă)

Copacii sunt în frumusețea lor de toamnă, / Cărările pădurii sunt uscate, / Sub amurgul de octombrie / Apa oglindește un cer nemișcat. (William Butler Yeats)

Octombrie e vremea când / copacii revelează / culori pe care le-au ascuns tot anul.

Oamenii au / și ei / un octombrie al lor. (J.M.Storm)

Ar trebui să știi că octombrie este prima lună de primăvară. (Karel Capek)

La final, un sfat financiar, de la Mark Twain:

Octombrie este una dintre lunile în care speculațiile la bursă sunt extrem de periculoase; alte luni în care situația e la fel sunt iulie, ianuarie, septembrie, aprilie, noiembrie, mai, martie, iunie, decembrie, august și februarie.

Postarea participa la jocul Citate favorite gazduit de Suzana pe blogul Floare de colt.

Octombrie cu bucurie să fie!

Un alt apus de Soare

Știați că...

- apusul de soare este unul dintre cele mai fotografiate fenomene naturale din lume?

- atunci când cerul e înnorat apusul are cele mai frumoase nuanțe de roșu?

Sursă foto: Adventure Travel Romania, februarie 2022, Madagascar.

Pentru jocul Reflexii în oglindă găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate, și inițiat de SoriN (http://fewstuff.blogspot.com/), am ales o fotografie cu un apus de soare în Madagascar.

Îmi plac mult apusurile de soare – și am ocazia să le văd (aproape) zilnic – dar nu le pot fotografia și nici nu le pot descrie așa cum le simt. Și pentru că nu am cuvintele la mine am ales de pe Internet câteva fraze despre apus. În anii de gimnaziu le numeam cuvinte frumoase și când întâlneam pe undeva cuvinte frumoase le copiam într-un vocabular – așa ne sfătuise învățătoarea. Acum le copiez pe blog.

Un apus este sărutul de foc al soarelui către noapte. (Crystal Woods)

Când soarele a apus, nicio lumânare nu-l poate înlocui. (George R.R. Martin)

Apusurile de soare sunt atât de frumoase încât aproape parcă am privi prin porțile raiului.

(John Lubbock)

Fiecare apus este, de asemenea, un răsărit. Totul depinde de locul în care ești. (Karl Schmidt)

Cu cât ai mai mulți nori pe cer, cu atât apusul va fi mai colorat. (Sajal Sazzad)

* Nu întoarce niciodată spatele apusului pentru că îi datorezi soarelui o mulțumire pentru că te-a luminat toată ziua.

* Apusul de soare este cel mai spiritual moment în care rasa umană întâlnește spiritul extraordinar al universului.

(Mehmet Murat ildan)

Uneori, apusul este atât de frumos încât cred că ar putea fi ultimul. (Nitya Prakash)

Apusurile de soare sunt dovada că și finalurile pot fi adesea frumoase. (Beau Taplin)

Pentru că am copiat aici câteva citate înscriu postarea și în jocul Citate favorite găzduit de Suzana, pe blogul Floare de colț.

Se spune că omul care poate zâmbi când vede apusul mai are șanse... Șanse la ce? Depinde de fiecare în parte.

George Bacovia, Cu voi...

Mai bine singuratec și uitat, / Pierdut să te retragi nepăsător, / În țara asta plină de humor, / Mai bine singuratec și uitat.

O, genii întristate care mor / În cerc barbar și fără sentiment, - / Prin asta ești celebră-n Orient, / O, țară tristă, plină de humor.

Poezia Cu voi... am ales-o deschizând la întâmplare volumul Versuri și proză, George Bacovia, Editura Eminescu, Bucureșți, 1987.

Imi plac poeziile, să nu fiu înțeleasă greșit, doar că prefer proza. Astfel consider că, prin definiție, nu sunt cititor de poezie, dar versurile scrise de George Bacovia m-au atras foarte mult; mă amuză și azi – poate-s șui, ‘că mă amuză? Poate. Unii spun că-s versuri din care emană tristețe. Așa o fi. Personal, zâmbesc când le citesc, imaginându-mi, de exemplu, Liceu, - cimitir / Al tinereții mele - / Pedanți profesori / Și examene grele (...) - din poezia Liceu.

Cum să nu zâmbesc când, în anii de liceu, aveam sentimentul că... tinerețea se irosește, și ne amuzam între noi, liceenii – pierzând câștigând nopțile ascultând muzică și punând lumea la cale - că ar fi mai fain să fim întâi pensionari, apoi să mergem la școală și apoi la muncă. Între timp am aflat că putem fi tineri – și chiar putem copilări – la orice vârstă.

Copii, jucați-vă cât timpul vă permite.

Normele sunt legi, pe care ni le impunem noi înșine sau care nu au o putere externă de constrângere - scria pe undeva George Bacovia.

Faptul că cele mai multe poezii ale lui îmi plac nu înseamnă că știu pe de rost tot ceea ce scriu aici.

Câteva date biografice

George Bacovia e pseudonimul lui George Andone Vasiliu. S-a născut în 4/17 septembrie 1881, la Bacău. Tatăl lui, Dimitrie Vasiliu, era comerciant în Bacău. Mama lui a fost Zoe Vasiliu, fiica unui boier.

În 1905 se stabilește la București împreună cu fratele său Eugen. O mai veche nevroză (prima internare în 1914, la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din București), îl obligă la o viață mai mult retrasă. Zicea el:

Nu mă plictisesc și nu mă neliniștesc în singurătate. Din cauza temperamentului mi-am croit fatal o astfel de viață. (...) Societatea cere mereu oameni robuști, care să se străduiască cu spor pentru ea, să-i ducă mai departe rostul. Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înțeleasă. Unii din prietenii mei îmi spun că sunt inadaptabil, că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii și îi privesc cu interes prin geamul din fața casei mele. Cred că fiecare duce ceva bun cu sine, și, dacă nu sunt toți la fel, de vină sunt împrejurările care diferă de la individ la individ. Evit oamenii pentru că persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare.

În 1928 se căsătorește cu Agatha Grigorescu, profesoară în București, unde cei doi se stabilesc. În 1931 se naște unicul fiu, Gabriel. Din 1933 se stabilește la București definitiv, cu familia.

Gabriel, cititul e un viciu, dar nu dăunător minții și trupului.

Nu te îndepărta de carte! Citește și cărți bune și cărți rele, așa poți vedea și compara binele cu răul.

Alege-ți prietenii fiule, fugi de oamenii lingușitori, ce-n față te sărută și în spate se spală cu apă de colonia.

George Bacovia moare în 22 mai 1957, la București.

Studiile lui George Bacovia

La vârsta de 6 ani începe să învețe limba germană; între 1889 și 1890 începe clasa întâi la un pension din Bacău. Din1891 învață la Școala Primară Domnească nr. 1, apoi e înscris la Gimnaziul Ferdinand. În anul 1900 se înscrie la Școala Militară din Iași, dar renunță în semestrul doi pentru că nu a putut suferi disciplina cazonă. În această perioadă a compus poezia Plumb, pe care a terminat-o abia în 1902. În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand, absolvind în 1903. Perioada liceului îl inspiră pentru unele poezii – cum ar fi Amurg violet (1899).

Are talent la vioară și la alte instrumente din orchestra școlii, pe care o și dirijează. Se evidențiază și la gimnastică, dar și la desen – în 1899 obține premiul I pe țară la concursul Tinerimii române pentru desen artistic după natură.

Se înscrie la Facultatea de Drept din București, dar se retrage. În 1907 se înscrie la Facultatea de Drept din Iași, și absolvă în 1911 - plătește zece ani cotizațiile la baroul din Bacău dar nu profesează.

Locuri de muncă și activitate literară

A avut mai multe ocupații: suplinitor (desen și caligrafie), șef de birou, copist, ajutor contabil, referent bibliotecar. În 1932 obține o pensie de la Societatea Scriitorilor Români (SSR) și din 1940 de la Casa de Pensii a Scriitorilor, de curând înființată. Consiliul de Miniștri îi acordă pensie de onoare în 1955.

A debutat în Literatorul (1899), cu poezia Și toate, semnată B. George. Între 1903-1904 frecventează cenaclul lui Macedonski.

Colaborează la câteva reviste. În 1915 scoate revista Orizonturi noi, la Bacău; în 1925, tot la Bacău, scoate revista Ateneul cultural.

Opere și premii

Volumul de debut: Plumb, în 1916. E premiat în 1923 de Ministerul Artelor pentru volumul Plumb; în 1925 obține premiul pentru poezie al SSR, ex aequo, împreună cu Lucian Blaga; în 1934 obține Premiul Național de poezie, alături de Tudor Arghezi.

Alte volume: Scântei galbene (1926), Cu voi, (1930), Comedii în fond (1936), Ștanțe burgheze (1946) s.a.

În 1947 e sărbătorit la Bacău pentru 65 de ani de viață și 50 de ani de activitate literară. Îi este reeditată opera începând din anii 1956 și 1957. În 1956, la vârsta de 75 de ani, primește Ordinul Muncii clasa I.

Macedonski e cel care îl descoperă, dar se impune greu cu originalitatea absolută a poeziei sale. Eugen Lovinescu e reticent până la a considera poezia lui Bacovia fără artă. Poeții se dovedesc mai receptivi.

Volumul Poezii (1929) – cuprinzând Plumb și Scântei galbene – inaugurează, de fapt, receptarea critică propriu-zisă, dar George Călinescu nu-l consideră un mare poet. George Bacovia se impune ulterior în ochii criticilor și numele lui e tot mai des asociat cu al scriitorilor moderni.

Simbolist prin formație (format la școala simbolismului literar francez), își depășește epoca, aparținând poeziei române moderne ca unul dintre marii precursori. E considerat azi cel mai mare poet care a reprezentat simbolismul din literatura română.

Înscriu această postare la Citate favorite, pe blogul Suzanei: Floare de colț.

Alte citate – George Bacovia

Viața e mai tare decât mizeriile ei.

Esențialul vieții? E a nu fi prea esențial.

A murit prezentul? S-a dus și viitorul? Învie trecutul? Pentru cine?

Ce vreți voi, așa e creierul meu; gândește când nu e nevoie și stă când nu trebuie să stea.

La naiba! Ei, și ce dacă mi-au picat toți dinții! E o sincopă a vieții.

Prezentul vrea să mă doboare, dar nu va putea.

Viața-i melodie frumoasă. Un rai, - plăcere este viața.

Nu am niciun crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru că îmi place această îndeletnicire. Trăind izolat, neputând comunica prea mult cu oamenii, stau de vorbă adesea cu mine însumi, fac muzică și, când găsesc ceva interesant, iau note pentru a mi le reciti mai târziu. Nu-i vina mea dacă aceste simple notițe sunt în formă de versuri și câteodată par vaiete. Nu sunt decât pentru mine.

E noapte când oamenii se culcă și se iubesc... când tot orașul cântă cu note de ploaie ca o veche pianolă... singur, prin casă fac versuri...

Dacă tot orașul plânge ca o veche pianolă... Ce este gândul în sine?... mâine ne vom duce după pâinea cea blondă, cea brună... înainte... (din Bucăți de noapte, proză)

Să tot aștepți ca, din cultura secolului, să prinzi un ce tot mai mult, când interesante actualități par a fugi în trecut, este a te apropia, fără să știi, de inacțiune. (din Impresii de roman, postume)

surse info:

Scriitori români, mic dicționar, Editura Stiințifică și Enciclopedică, București, 1978;

https://arhivecronopediene1.wordpress.com/2017/09/12/25-de-citate-celebre-ale-lui-george-bacovia-2/

libertatea.ro