Generalizarea nu e bună aşa
că nu generalizez: seriozitatea unor
români.
Punctualitatea este un fel
de a ne arăta respectul
pentru acei cu care treburile vieţii ne pun în
legătură.
(Vauvenargues)
Afiş la intrarea in bloc:
“Vineri, 10.11., intre 9 şi 14 va fi închisă apa, pentru reparaţii”. Afişul e
lipit joi, cândva după ora 19, când majoritatea locatarilor sunt acasă şi nu
prea mai ies. Vineri a curs apa fără probleme, toată ziua. Dar n-a mai curs marţi
– din cauză de reparaţii. Ce mai conteaza trei zile?
Esti invitat undeva la ora
X. Esti punctual, te duci. Stai cu gazdele vreo jumătate de oră până vine următorul
invitat. Într-o oră, o oră şi ceva, ajung toţi. Probabil că fiecare vrea să fie
ultimul, să “ia faţa” celorlalţi, să rămâna in memoria tuturor? Da, rămân, ca
fiind nepunctuali.
Mai contează că gazda e
într-un du-te-vino aiuristic şi obositor?
Chemi meşterul. El zice că
vine la ora X din ziua Y. Îl aştepţi până ţi se lungesc urechile. Îl suni seara
şi el îţi spune senin: “A intervenit o urgenţă. Vin mâine, la aceeaşi oră”. Mâine
nu prea poţi tu să stai pe-acasă, dar zici “bine”. A doua zi vine meşterul,
dupa vreo oră de la momentul stabilit.
“Ne întâlnim la ora X, in faţa
teatrului”. La ora X şi 20 încă te holbezi singur la faţada clădirii. Telefonul
mobil e in buzunar, dar nu sună. Suni tu, poate s-a intamplat ceva. “O, acum am
urcat in autobuz, ‘că m-am întalnit cu icsulică, pe care nu l-am văzut de
mult”. Zici “bine” şi te înarmezi cu răbdare pentru încă vreo 15 minute.
“Ne intalnim la miting, la
ora X. S-au anunţat vreo sută de oameni”. La ora X abia sunt o mână de oameni –
mai vine câte unul, ca din întâmplare, dar “suta anunţată” rămâne doar in
teorie.
“Sună-mă înainte să vii la
mine”. Sigur că da!
Năvalasc unii peste tine de
zici că le arde coama! Deschizi in ţinută de “scandal”, pentru că tocmai făceai
curăţenie şi casa e cu fundul in sus. “De ce n-ai sunat? Fac curăţenie” “Eram
pe-aproape şi-am zis să trec pe aici. Nu mă deranjează că e dezordine”. Dar pe
tine te deranjează să fii întrerupt chiar şi numai pentru o oră. Ştii că omul
are telefon mobil, ştii că-ţi ştie numărul de telefon fix pe de rost dar… ce să-i
mai zici? Îi zici: “Te rog, sună-mă data viitoare când treci pe aici”. Şi ştii că
nu va suna.
Te sună cineva şi te întreabă
dacă ai chef de musafiri. Îi zici da, stabiliţi ziua şi ora. In ziua respectivă
stai şi-astepti. Şi aştepţi… După două ore suni să afli ce s-a întâmplat. “Oh,
nu pot veni, am stat mai mult la muncă”. “Şi nu puteai suna, să-mi spui?” “M-am
gândit că înţelegi, dacă vezi că nu apar”. Să-i mai spui că ţi-ai făcut griji
să nu fi păţit ceva? A doua zi te poţi trezi cu omul la uşă, venit in vizita
programată ieri!
Înţeleg că pe mine m-ar
putea lăsa să aştept la o întâlnire stabilită in oraş, pentru că nu am telefon
mobil, dar cei care au, toţi, telefoane mobile ce scuză mai au când nu anunţă
eventuale întârzieri? Sau eventuale vizite pe sistemul “eram in zonă”… Altfel,
toată ziua stau cu nasul in ecranul telefonului dar când e să anunţe ceva… uită.
Lista e deschisă.
Am destule bube şi eu! Între altele… Nu accesez căsuţa
de e-mail, nu prea stau pe FB şi când ajung acolo nu prea am timp să citesc
nici toate mesajele, dar postări! Altfel… n-o să vă treziţi cu mine la uşa fără
să mă fi invitat şi nici n-o să mă aşteptaţi in stradă un sfert de oră. Dar… se
întâmplă să anulez întâlniri, uneori in “ultima clipă” – numai pentru că se iveşte
ceva ce nu suferă amânare.
Şi ezit să-mi iau telefon
mobil! Sunt câteva persoane care-mi sunt dragi, şi aş sta la discuţii cu ele
mult şi bine, doar că, având telefon, aş minţi să le spun altora: “nu am
telefon mobil”.
Un fel de concluzie, pentru
că viaţa e scurtă: subscriu la cele spuse de Omar Khayyam şi “las să treacă de
la mine”:
Fiindcă nu ştii ce te-aşteaptă
mâine, luptă să fii fericit astăzi. Ia o cană cu vin şi, sub lumina lunii, bea,
zicandu-ţi că luna te va căuta poate zadarnic, mâine.