Ziua Animalelor Acvatice

Ziua Mondiala a Animalelor Acvatice este marcată în fiecare an in data de 3 aprilie. Poate, ar fi fost mai... fără echivoc "ziua vietăților acvatice" pentru că nu orice vietate din apă e... animal (in sensul strict al termenului). Da' merge și așa cum e, cât timp se subînțelege ce și cum și scopul e nobil. Pentru unii, protejarea mediului (in general) e scop nobil, pentru alții... e piedică în evoluția tehnologică, piedică în câștigarea grămezilor de bani prin comerț, turism, exploatări de tot felul, război etc.. Cred că se poate observa care "tabără" e pe cale să câștige... In fine.

Ziua Mondială a Animalelor Acvatice a fost instituită în anul 2020 de Animal Law Clinic și Aquatic Animal Law Initiative de la Lewis & Clark Law School, cu scopul de a crește gradul de conștientizare cu privire la importanța animalelor acvatice și la provocările cu care se confruntă acestea.

Tema anului 2026 pentru Ziua Mondială a Animalelor (valabilă, presupun, și pentru această zi): Vezi lumea prin ochii lor!

In apele de pe Terra (oceane, mări, lacuri, râuri și altele) trăiesc o mulțime de vietăți, foarte variate: moluște, crustacee, corali, stele de mare, amfibieni, mamifere marine, reptile, păsări acvatice, insecte acvatice și multe altele. Pot fi vertebrate sau nevertebrate, pot inspira și expira aer, pot extrage oxigen prin branhii sau piele, pot trăi în apă dulce sau in apă sărată și tot așa.

Există un adevărat univers subacvatic, extraordinar de interesant, la care majoritatea oamenilor se gândesc rar spre deloc sau se gândesc atunci când mănâncă pește sau alte vietăți acvatice sau când vor accesorii din pielea unor animale acvatice și/sau semiacvatice. Am mâncat un "sturion de Dunăre" la grătar, mmmm, excelent! Și o tocăniță nemaipomenită. Să-ți fie de bine! Știi că sunt pe cale de dispariție unele specii? Sigur, nu ai mâncat ultimul sturion...

Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN) a întocmit o "listă roșie" europeană a speciilor pe cale de dispariție. Lista nu se referă numai la "partea acvatică", ci în general la specii in pericol de dispariție: arbori endemici din Europa, mamifere, insecte, plante etc. Au fost evaluate 15 mii și ceva de specii și dintre acestea sunt amenințate cu dispariția o mie șase sute și ceva; dintre cele circa 1600 de specii europene pe cale de dispariție cele mai amenințate sunt melcii, scoicile și peștii. (raport 2018, cred)

Știați că stridiile au fost, in secolul al XIX-lea sursa de proteină cea mai ieftină pentru clasa muncitoare săracă? Erau preparate și mestecate. Fructele de mare la fel, iar somonul și racii erau considerate "produse" potrivite pentru servitori.

Azi, unii își doresc fel de fel de produse care nu există în țara lor, fără a se gândi că cererea mare într-o parte a planetei afectează natura (și nu numai) din cealaltă parte a planetei, in zonele unde există speciile "speciale" dorite de unii. Pentru a satisface cererea "producătorii" vor cultiva, pescui, vâna intensiv etc.

Toate creaturile din apă au un rol bine determinat și orice echilibru stricat poate dăuna grav, in timp.

Știați că rechinii nu sunt prădători fără minte? Cercetătorii explică atacurile prin comportamentul lor de vânătoare, prezența umană în habitatul lor, identitate greșită (unele specii de rechini se hrănesc doar cu pește, alții și cu... mamifere) sau o combinație a celor trei. Rechinii joacă un rol crucial in menținerea ecosistemelor oceanice (numărul lor scade, pentru că omului îi place și carnea de rechin; cartilajul de rechin e folosit in produse pentru sănătatea articulațiilor și în produse pentru îngrijirea pielii) - dispariția rechinilor ar dezechilibra teribil ecosistemele marine.

Știați că Turritopsis dohrnii, o meduză transparentă de vreo 4-5 milimetri, poate reveni la o formă juvenilă după ce atinge maturitatea? Ceva gen "transformarea fluturelui înapoi în omidă". Se zice că e nemuritoare - corect ar fi "dezvoltare inversă", afirmă un cercetător. Relativ de curând, a mai fost descoperită o meduză "nemuritoare": Mnemiopsis leidyi - un singur specimen se întoarce la o singură larvă. In cazul Turritopsis aceasta se transformă într-o colonie de specimene, nu într-o singură larvă - e neclar, pentru cercetători, dacă e vorba despre un ciclu de viață și strategia de supraviețuire a unui singur specimen.

Știați că masculii căluților de mare sunt cei care poartă și dau naștere puilor? Femela își depune ouăle în abdomenul masculului, unde sunt fertilizate și după circa două săptămâni se nasc puii.

Știați că embrionii peștelui zebră sunt transparenți și se dezvoltă în afara corpului mamei? Acest mic pește tropical de apă dulce e utilizat pe scară largă în laboratoare pentru a studia genetica (multe dintre genele lui au omologi umani - util in a dezvolta anumite medicamente) și bolile... Mai sunt utilizate în laborator pentru diferite experimente, analize etc. și alte vietăți marine cu unele caracteristici deosebite.

Știați că speciile de apă dulce dispar mai repede decât cele terestre sau marine? Barajele, extracția apei, poluarea, speciile invazive s.a. fragmentează râurile, zonele umede, făcând din râuri și lacuri unele dintre cele mai amenințate ecosisteme de pe Terra. De exemplu, microcentralele de pe apele de munte sunt dăunătoare pentru mediu; extragerea apei din râuri (pentru irigații sau altele) e dăunătoare nu doar pentru ecosistemul râului respectiv, când extragerea apei se face ignorând orice altceva.

Fotografii: https://pixabay.com/ro/users/franziska_stier-5710101/

Rezumat Ziua Animalelor Acvatice

Vietățile care trăiesc în apă și/sau sunt dependente de un mediu umed sunt extraordinar de diferite și nu toate sunt... drăgălașe, dar toate ar fi bine să fie remarcate și apreciate.

Ziua Mondială a Animalelor Acvatice a fost instituită în anul 2020 și e menită să atragă atenția oamenilor asupra vietăților din adâncul apelor (dar nu numai), cu scopul de a învăța câte ceva despre ceea ce populează acest mediu, nevăzut practic, pentru cei mai mulți oameni, dar atât de important pentru planetă, pentru om.

Mediul in care trăiesc animalele subacvatice este mai complex și mai... misterios decât poate părea la o privire neatentă. Apele lumii mai au o mulțime de dezvăluit.

Utilizate pe scară largă în toată lumea, animalele acvatice sunt (și ele) in pericol din cauza interacțiunilor pe care oamenii le au, direct sau indirect, cu acestea.

Ideea acestei Zile e de creștere a gradului de conștientizare, la nivel global, pentru ca oamenii să înțeleagă că (și) mediul subacvatic e in pericol, și să se unească pentru a educa, a informa, a elabora legi și politici menite să ajute la protejarea acestor medii. Mai multe specii sunt in pericol de dispariție...

Ziua mondiala a Animalelor

An de an este marcată Ziua Internațională a Animalelor, în 4 octombrie, în cinstea Sfântului Francisc din Assisi, întemeietorul Ordinului Franciscan (între altele) și protectorul tuturor păsărilor și animalelor. Aproape întreaga viață a Sfântului Francisc e legată de dragostea pentru oameni dar și pentru animale. A predicat și oamenilor și animalelor că datoria tuturor este de a-l lăuda pe Domnul, iar oamenii au o datorie în plus: de a proteja natura cu toate ființele ei.

O legendă despre el spune că într-o zi, pe când călătorea alături de alți frați călugări, au dat de niște copaci plini cu păsări; i-a rugat pe călugări să-l aștepte, pentru a le predica surorilor lui, păsările – păsările l-au înconjurat, nici una nu a zburat.

În această zi sunt – n-ar fi rău să fie – sărbătorite toate animalele de pe Terra, fie sălbatice, fie domestice. Astfel de zile sunt menite ca, prin educație, conștientizare, lumea să devină un loc în care să conviețuiască în armonie oameni și animale.

E absolut clar că habitatul animalelor este influențat într-o (prea) mare măsură de acțiunile oamenilor (în special a celor care vor profit cu orice preț din prelucrarea/comercializarea lemnului – distrugând pădurile inclusiv pentru a construi vile de lux – prelucrarea/comercializarea blănurilor considerate prețioase, prin vânătoarea ca sport s.a.m.d.).

A fost sărbătorită pentru prima dată în Germania (Berlin), în anul 1925, la inițiativa scriitorului și activistului pentru drepturile animalelor Heinrich Zimmermann, care și-a dorit să se dedice o zi pentru celebrarea relației dintre oameni și animale și pentru a crește nivelul compasiunii și gradul de conștientizare cu privire la problemele privind bunăstarea animalelor – în 1931, după multă muncă de convingere, a obținut votul unanim pentru declararea datei de 4 octombrie ca Zi Mondială a Animalelor, în cadrul Congresului Internațional de Protecția animalelor din Florența.

Istoria omenirii de defrișare, supraproducție, supraconsum, supradezvoltare își arată efectele – activitățile omului au avut un impact devastator asupra biodiversității, asupra populațiilor de animale sălbatice, mai ales.

Scopul sărbătorii de azi este de a scoate în evidență importanța pe care animalele o au în viața omului. La nivel mondial pare că tot mai multe țări se implică în susținerea acestei zile și a semnificației ei, tot mai multe state implicându-se și legislativ pentru protejarea biodiversității.

În aproape toată lumea sunt organizate evenimente și campanii prin care se atrage atenția asupra creșterii alarmante a speciilor pe cale de dispariție.

O altă specie pleacă... să sperăm că măcar în paradis nu există oameni, scria pe undeva.

Următorul animal dispărut ar putea fi chiar omul... Terra se va descurca minunat fără oameni, pentru că Natura își poate vedea de ale ei fără omul lacom și egoist.

Nu știu cine a zis-o, dar... privind în jurul meu cred că am ajuns în acea zi:

O societate căreia nu-i pasă de animalele pe cale de dispariție, care sunt aproape de moarte, nu-i va mai păsa într-o zi nici de bătrâni.

Au dispărut o mulțime de specii: marele pinguin nordic, leul de mare japonez (1974), tigrul tasmanian (1936), cormoranul cu ochelari, broasca de aur din Costa Rica (1989), vrabia de mare cenușie (1990), scoicarul canarian (1994), tigrul javaian (1994), capra din Pirinei – Ibex (2000), delfinul chinezesc (2006), broasca țestoasă de pe insula Pinta (2012) și multe altele.

Altele sunt în pericol critic de dispariție: lemurul roșu, rinocerul (negru, javanez și cel din Sumatra), jerboa (șoarecele cangur), tigrul de Sumatra, broasca țestoasă marină, antilopa saiga, și multe altele.

Cercetătorii afirmă că o specie tipică dispare în decurs de zece milioane de ani de la prima apariție – mă gândesc că e în firea lucrurilor, dar cred că intervenția agresivă a omului micșorează perioada...

Ziua de 4 octombrie e marcată și pentru bucuria celor care iubesc animalele. Pentru a nu tortura, pentru a nu ucide animale (din plăcere) nici nu e cazul să le iubească cineva... Nu mă refer la vânătoare – vânarea, în anumite situații, are sens; vânătoarea ca sport, însă, n-o înțeleg. Cine vrea trofee să se apuce de-un sport! Ah, nu! Prea mare efortul – mai ales pentru performanță = trofee. Mi se pare foarte trist că în unele zone din lume oamenii braconează de foame...

Un cap de animal ca trofeu nu te face câștigător; trofeul vieții aparține celor care reușesc să intre în capetele animalelor, înțelegându-le profund (nu știu cine a zis-o).

Animalele nu folosesc cuvinte, dar știu să ne arate recunoștință, respect și chiar... dragoste. Nu animalele sunt imperfecte, ci noi, pentru că nu am învățat să comunicăm.

Nimeni nu a învățat vreodată un pui să devină găină, dar trebuie să ne angajăm să creștem copiii astfel încât să devină adulți civilizați, capabili să-și respecte semenii, pentru că nu mai suntem în stare să ne ascultăm sufletul (nu știu pe cine citez)

O altă legendă despre Sfântul Francisc e despre lupul din Gubbio, care mânca oameni și animale. Francisc l-a rugat să facă pace cu oamenii; pentru a menține pacea, oamenii l-au hrănit. Sfântul Francisc a binecuvântat lupul pentru a întări pactul.

Când l-a văzut pe Sfântul Francisc, lupul a sărit să-l muște. Omul a întins mâna spre el și l-a chemat: - Frate. Lupul s-a oprit uimit. Până atunci toată lumea aruncase în el cu pietre, strigând urât. Ce frumos a fost acel cuvânt de dragoste! - Frate, nu mai face rău. Dacă ești bun, toată lumea te va iubi. Frate lup, promite-mi că nu vei mai ucide pe nimeni. Lupul și-a pus laba pe mâna Sfântului și promisiunea a fost făcută.

Pare că oamenii au pierdut relația cu natura, deci și cu ei, motiv pentru care, probabil, mulți devin violenți în raport cu cei care sunt diferiți și, în special, în raport cu animalele.

Toma de Celano spunea despre Francisc din Assisi:

Caritatea s-a extins, cu inimă de frate, nu numai asupra oamenilor nevoiași, ci și asupra animalelor, asupra reptilelor, asupra păsărilor, asupra tuturor ființelor. Cu toate acestea, el avea o tandrețe deosebită pentru miei, deoarece, în Scriptură, Isus Hristos e adesea comparat pentru smerenia sa cu mielul blând.

Secretul întregii Creații este cuprins în Sfântul Francisc și exemplul său: coexistența dintre om și natură care devine iubire și frăție. Dincolo de specia umană. Dincolo de specii.

1. Image by Pexels from Pixabay  2. Image by Claudia from Pixabay

Leopardul zăpezilor. 23 octombrie, Ziua internaţională

Ce animal fascinant! Da, in general, felinele sunt fascinante, dar aceasta parcă mai mult.

Leopardul zăpezilor e numit “fantoma munţilor”. Asemenea unui cameleon, felina cu blană alb-gri se confundă cu peisajul – poate e şi motivul pentru care nu mulţi se pot lăuda că au văzut unul in sălbăticie. In plus, teritoriul lor este foarte vast, pentru că nu găsesc hrană la orice pas. E un prădator care poate vâna animale (copitate) de mărimea lui şi chiar mai mari, putând să facă faţă unui animal care e şi de trei ori mai mare decât el.

Leopardul zăpezilor este un reprezentant tipic al faunei munţilor stâncoşi înalţi din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală. Dintre felinele mari este singurul locuitor permanent din zonele muntoase, predominant în zona Alpină, stâncile fără păduri, regiunile muntoase, masivele pietroase, şi este des întâlnit în zone înzăpezite. Totuşi, poate fi întâlnit şi la înălţimi mult mai mici, populând zona unde sunt copaci şi tufişuri.

Poate fi întâlnit pe crestele celor mai înalţi munţi din lume, simţindu-se bine la altitudini de 3000-4500 de metri, pe crestele unde rar ajunge picior de om şi unde este foarte frig. Mai toată lumea asociaza leopardul zăpezilor cu munţii Himalaya, munţi fascinant de frumoşi, teribil de reci şi neprimitori.

E un animal teritorial, solitar – deşi s-au întâlnit şi “familii”. Chiar dacă fiecare leopard al zăpezilor vieţuieşte într-un teritoriu individual bine determinat el nu-şi protejează agresiv teritoriul de alţi reprezentanţi ai speciei lui.

Felina are blană groasă, care o ocroteşte de cel mai teribil ger, iar cavitatea nazală mare îi asigură oxigenul necesar la altitudini mari. Are labele foarte mari, acoperite cu blană, şi se deplasează cu agilitate prin zăpada mare. Pe terenurile foarte accidentate se ajută nu doar de picioarele foarte puternice, ci şi de coada mai lungă decât corpul, acoperită şi aceasta cu blană, ca de o cârmă şi poate sări de pe o stâncă pe alta chiar şi în salturi de până la 15 metri (lungimea saltului e mai lungă decât cea a cangurului uriaş).

Solitar, sălbatic, se pare că leopardul zăpezilor are un temperament blând in comparaţie cu alte feline – cel puţin aşa afirmă administratorii grădinilor zoo care au asemenea fiinţe. Mi-e greu să le ştiu la grădina zoologică (şi la cea din Braşov sunt două exemplare: Jamu şi Blizzard, dar până de curand erau “pe cale de dispariţie” şi in captivitate mai au şanse (la gradina zoo din Helsinki, de exemplu, s-au născut peste 100 de exemplare) – in 2012 a fost interzisă vânarea lor, dar de curând – anul acesta sau in 2016 – cercetătorii au constatat că numărul de exemplare a crescut la cel puţin 4000.

Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, care evaluează animalele sălbatice in funcţie de cât de bine sau cât de rău trăiesc, a anunţat faptul că felinele mari vor fi notate cu un grad inferior, de la pe cale de dispariţie, la vulnerabile, pentru că pericolul dispariţiei nu a trecut, mai ales luând in calcul braconierii.

Clasificarea speciei a variat de-a lungul timpului, ea fiind iniţial atribuită genului Panthera, împreună cu alte feline mari, pentru ca mai apoi să fie reclasificată într-un gen aparte, Uncia.

In anul 1761, Georges-Louis de Buffon, a făcut prima menţiune despre leopardul zăpezilor, scriind că trăieşte in Persia şi e dresat pentru vânătoare.

Medicul şi naturalistul german Johann Schreber, în anul 1775, face prima descriere ştiinţifică, sub denumirea de Felis uncia. In anul 1830 a descris specia Christian Ehrenberg, sub denumirea Felis irbis. In 1855, Thomas Horsfield l-a descris sub denumirea Felis uncioides (şi tot aşa, din descriere in descriere până la Uncia uncia).

<><><><> 

Referinţe:

- http://www.descopera.ro/natura/14904070-5-lucruri-extraordinare-despre-leoparzii-zapezilor-fantomele-muntilor-aflate-in-pericol-de-disparitie-foto

- http://science.hotnews.ro/stiri-terra-22006700-leopardul-zapezilor-nu-mai-este-specie-aflata-cale-disparitie.htm

- https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102002327

- https://ro.wikipedia.org/wiki/Leopardul_z%C4%83pezilor

<><><><><> 

Sursa foto:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Leopardul_z%C4%83pezilor

Uciderea, o soluție aleasă pentru orice…

Întâi se pregătește populația, povestindu-i des și convingător despre daunele îngrozitoare care s-au produs, se produc și se vor produce dacă… ceva sau dacă nu ceva, apoi se alege soluția extremă. Populația dă din cap în semn de sigur, e cea mai bună soluție. Câți mai stau să treacă prin filtrul gândirii ce aud?!

Unii au probleme cu prea mulți câini maidanezi, alții cu prea multe girafe și unii cu prea mulți dromaderi sălbatici.

Photo: John O'Neill (Jjron)

Dromaderii sunt cămilele cu o singură cocoașă și au fost importați din India în Australia, de britanici, în anul 1840. Cămilele au fost folosite la transport și au ajutat la construirea primelor șosele și căi ferate care străbat deșerturile australiene. Lipsite de dușmani naturali numărul lor ajunsese în anul 2009 la peste 1 milion exemplare (precizează The Independent). Autoritățile australiene erau nevoite să împuște anual cam 80 de mii de cămile pentru că pun în pericol fragilul echilibru ecologic din Australia. Cămilele mănâncă mai mult decât turmele de oi și capre și pun în pericol nu doar vegetația sălbatică, ci și culturile agricole. Dromaderii mănânca până la 80% din plantele disponibile, declara profesorul Murray McGregor, directorul general al institutului Desert Knowledge Cooperative Research Center.

În anul 2009, aproximativ 6.000 de cămile înnebunite de sete au terorizat timp de mai multe săptămâni oraşul Docker River din nordul Australiei; au rupt în bucăţi conductele de apă, canalizarea şi au scos aparatele de aer condiţionat din pereţii caselor. Guvernul a fost nevoit să trimită elicoptere pentru a mitralia din văzduh (scrie MigNews).

În iunie 2011 guvernul australian a adoptat o decizie în care era prevăzută o recompensă de 75 de dolari australieni pentru ficare cămilă ucisă. Se susţinea că sacrificarea tuturor cămilelor sălbatice din Australia va echivala cu scoaterea a circa 300.000 de autoturisme din circulaţie.

La sfârșitul anului 2013 populația de dromaderi a fost redusă la 300 de mii de exemplare prin uciderea în masă realizată cu ajutorul elicopterelor pe o suprafaţă de peste 3 milioane de kilometri pătraţi.

Avem o şansă reală acum de a menţine un număr redus de dromaderi sălbatici în deşertul Simpson şi regiunea Pilbara, afirmă Jan Ferguson, director al asociaţiei Ninti One, un ONG care gestionează programul implementat în anul 2009 de gestionare a dromaderilor salbatici (scopul declarat al programului fiind acela de a studia impactul asupra mediului și reducerea populației de dromaderi).

Fondurile obținute din comercializarea cărnii de cămilă vor fi vărsate în conturile organizațiilor ecologiste care se ocupă de conservarea mediului natural din Australia, mai declara profesorul Murray McGregor pe la finalul anului 2008.
Specialiștii nutriționiști și gastronomi afirmă că produsele din carne de cămilă sunt, practic, carnea viitorului. Carnea de cămilă nu conține colesterol, dar are o cantitate de proteine, vitamine și minerale superioară cărnii de vită (sursa: descopera.ro, 2008)

*

John Hare, fondatorul şi directorul fundaţiei Wild Camel Protection, spunea prin anul 2010 că dromaderul a dispărut deja din sălbăticie și bactrienele sălbatice (cămilele cu două cocoașe) sunt pe cale de a dispărea deoarece sunt vânate pentru carne. (sursa: realitatea.net)

Diverse ;)

Cămila mănâncă doar câteva frunze de la fiecare plantă, în felul acesta reduce nivelul de distrugere al plantelor și concurează foarte puțin cu alte animale din deșert.

Industria cărnurilor exotice este în creștere, iar oferta este una foarte mare. Ce mănâncă ce-i care-și permit să plătească pentru delicatese?! Între altele: carne de leu, de coiot, de broască țestoasă, de cămilă, lamă sau antilopă. (sursa: foodstory.ro)

În anul 2009 un restaurant fast food din Arabia Saudită a introdus carnea de pui de cămilă în sortimentul său de burgeri; în 2010, restaurantul cu specific arab Local House, din Dubai, oferă burgeri de cămilă cu brânză, sos și garnitură de cartofi prăjiți. Burgerii de cămila ar putea fi comercializați chiar în Burj Khalifa (cea mai înaltă clădire din lume, denumită anterior Burj Dubai). (sursa: descopera.ro, 2010)

Dubai’s Al Nassma, prima marcă din lume care produce ciocolată cu lapte de cămilă, plănuiește să se extindă prin dechiderea de noi reprezentanțe în țările arabe, Europa, Japonia și Statele Unite […] (sursa: descopera.ro, 2009)

Actualizare 14.02.

Vegetația Australiei nu mai e păscută de cămile, e mâncată de foc.

Mâncătorii de carne de cămilă care au închiriate apartamente în Burj Khalifa, ar putea rămâne fără lifturi și să urce pe jos cca. trei mii de trepte.

(de pe fluxul de știri yahoo)

Happy Weekend! (29) - Tigrul

La Elly (Blind Love) se află tabelul pentru înscrierea la Happy Weekend!, joc ajuns la ediția a 29-a.

Nu-l intrebaţi pe Dumnezeu de ce a creat tigrul, multumiţi-i ca nu i-a dat şi aripi! (proverb indian)

Numele de tigru este mai vechi decât majoritatea cuvintelor, prima sa atestare venind din limba sumeriană, mai precis dintr-o legendă despre o prinţesă urmărită de accadieni. Ajunsă lângă malurile unui fluviu de netrecut, aceasta a implorat Cerul să o ajute. Ca din neant, a apărut un tigru care a trecut-o fluviul înot. În amintirea animalului, sumerienii au numit fluviul cu pricina Tigru. Astăzi, el curge pe teritoriul Irakului, alături de Eufrat.

În budism, forţa tigrului simbolizează determinarea spirituală a discipolului şi ardoarea credinţei, străbaterea junglei de păcate întruchipată de o pădure de bambus. Lumea artelor marţiale nu a rămas nici ea neinfluenţată de tigru: în China i-a fost dedicat un stil de kung fu, Hu quan, iar în Thailanda este animalul-simbol al luptătorilor de muay thai. Regii din Myanmar au folosit tigrii pentru executarea de prizonieri, iar Marco Polo relatează despre o pereche de tigri folosiţi în scopuri similare de către Kublai han.

Pădurea este mama tigrului, iar tigrul este protectorul ei. (proverb cambodgian)

Tigrul îşi duce viaţa în toate tipurile de păduri, de la taigaua îngheţată din estul Siberiei, la pădurile de mangrove, de la pădurile uscate şi spinoase din nord-vestul Indiei, la junglele cu iarbă înaltă de la poalele Himalayei şi de la văile împădurite din Nepal, unde tigrii se pot întâlni chiar şi la 3.000 de metri altitudine, până la junglele umede de pe teritoriile Indochinei şi Indoneziei.

Tigrul (legatura externa) este cea mai mare și mai grea felină, însă subspeciile diferă puternic ca dimensiuni și greutate. Cele continentale sunt mai mari decât cele insulare. Cele mai impunătoare sunt tigrul bengal (indian) și siberian (altaic). Masculii siberieni pot atinge 3,5 m în lungime, fără coadă, și până la 300 kg greutate. În medie, masculii siberieni ating în lungime 190 - 220 cm fără coadă și 180-275kg în greutate.

Femelele sunt mai mici decât masculii; la tigrii bengali și siberieni ele cântăresc 100-167 kg. Analizând toate subspeciile tigrului, găsim greutatea medie a masculilor de 180-200 kg, iar a femelelor de 120-140 kg.

Majoritatea tigrilor au peste 100 de dungi pe suprafața corpului dar sunt diferite de la tigru la tigru, ca amprentele în cazul omului. Dacă radem toată blana de pe corpul tigrului dungile ar rămâne în continuare, pentru ca și pielea e cu dungi.

Răgetul tigrului poate fi auzit de la o milă depărtare.

Mirosul este slab dezvoltat, experimentele dovedind că tigrii nu pot detecta mirosul de om, fapt de excepţie printre marii prădători. Miscarile îi sunt suple şi tacute, iar pasii neauziţi.

Auzul este atât de dezvoltat, încât tigrul poate face diferenţa dintre zgomotul unei frunze luate de o pală de vânt si cel al unei frunze desprinse de un animal în trecere. Folosindu-şi acuitatea vizuală, el calculează distanţele si observă comportamentul animalelor luate in vizor. Mişcările capului îl ajută la o focalizare cât mai exactă înainte de saltul mortal.

Saliva tigrului este antiseptic și ajută la vindecarea rănilor atunci când le linge.

Tigrii adulţi sunt carnivore solitare, care îşi stabilesc teritoriul în zone cu pradă suficientă, cu ascunzişuri şi apă. Mai mulţi tigri îşi pot intersecta teritoriile, iar regatul unui mascul se suprapune peste domeniile câtorva femele. Cu totul alta este situaţia atunci când un tigru mascul încalcă teritoriul altuia, căci în peste 90% dintre cazuri se lasă cu moarte de tigru! Pentru a evita aceste lupte feroce, tigrii îşi marchează teritoriul cu urină şi cu zgârieturi lăsate pe scoarţa copacilor.

Hrana. Tigrul prinde orice pradă: de la şobolani si peşti la mistreţi, cerbi şi bivoli. În cazuri extreme, vaneaza cu succes pui de elefanţi şi rinoceri adulţi. S-au văzut şi cazuri în care tigrii bengalezi consumau fructe.

Tigrii captureaza în medie doar 2-3 animale din 10 atacate. În sălbăticie, un tigru consuma intre 18 si 27 de kilograme de carne la o masă, care însa nu are loc zilnic, motiv pentru care consumul mediu se ridica la doar 9 kilograme pe zi, raţie adoptată şi în grădinile zoologice. Dar poate rezista fara hrana si o saptamana. Poate târî pe distanţe de peste 30 de metri un bivol proaspăt ucis (experimentele au demonstrat că, pentru a realiza o acţiune similară, este nevoie de efortul conjugat a cel puţin 11 oameni).

Tigrii sunt pe cale de dispariție: populația de tigri din lume s-a înjumătățit în ultimul sfert al secolului trecut, au avertizat conservatorii de la Fundația World Wildlife Fund (WWF), relateaza BBC.

Când un tigru ucide un om, oamenii îl numesc pe cel dintâi fiară sângerosi. Când un om ucide tigri, oamenii numesc aşa ceva sport. (G.B. Shaw)

Mai mult pe descopera.ro

Viteazul în piele de tigru este o legendă pe care o puteți citi - povestită pe scurt - la Zina.

**

Un bărbat era urmărit de un tigru flămând. Epuizat și disperat, se oprește și îl înfruntă pe tigru:

- De ce nu mă lași în pace? îi strigă.

La care tigrul de colo:

- De ce nu încetezi să fii așa de apetisant?

*

De fapt, tigrul nu atacă omul, dacă nu este provocat; preferă să fugă de oameni - așa zic unii, dar știu eu?!