Se afișează postările cu eticheta puterea_consumatorului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta puterea_consumatorului. Afișați toate postările

2017-02-21

Ştirile false. Informare versus dezinformare

In contexte anumite dezinformare poate fi tradus şi ca manipulare.
Atunci când permitem creierului să-şi îndeplinească una dintre funcţiile sale, gândirea, e uşor de făcut distincţia între poveştile false şi cele adevărate pe care le citim prin ziare sau pe aiurea. Totuşi, pentru ca această distincţie să poată fi făcută creierul trebuie încărcat cu informaţie.
Ştirile false pot fi despre orice: viaţa celebrităţilor, faptele / obiceiurile unor oameni / comunităţi, medicamente, ştiinţă, cataclisme şi calamităţi etc., inclusiv la istoria veche sau recentă.

Informaţiile false (sau trunchiate, scoase din context) devin un fenomen din ce in ce mai comun, ceea ce nu mi se pare deloc bine. O altă parte rea este şi aceea a cazurilor sociale false. Atunci când afli de un caz social nu-ţi prea vine sa verifici pentru că nu-ţi vine a crede că cineva se apucă să mintă, uneori numai pentru a obţine multe… “like-uri”.

stiri de senzatie, stiri soc
La televizor, dar mai ales in mediul online, informaţiile etichetate SCANDALOS sau INCREDIBIL sau ŞOC! (scrise cu majuscule şi culori stridente) nici măcar nu mă interesează să le ascult / citesc.
Când mai stăteam la TV, pe unele canale mai ziceau – sau scriau: “rămâneţi cu noi pentru informaţii despre SPECTACULOASA…” Pentru a verifica faptul că nu mă înşel, şi că e ţeapă menită să mă ţină pe acel canal pentru rating, rămâneam – până la final de emisiune nu mai aminteau nimic despre “promisiune” – dar m-ar determina să stau dacă aş fi vreo hămesită de ştiri SENZAŢIONALE. Desigur, se puteau apăra că nu in acea emisiune mi-ar fi revelat senzaţionalul, ci in una dintre emisiunile aflate in grilă, dar nu neapărat in ziua respectivă.

Sunt multe siteuri pe care le evit acum – le-am accesat pentru a le “cunoaşte”. Nu cred, de exemplu, in ştirile / informaţiile despre un stat, oricare ar fi acela, (sau referitoare la) scrise pe siteuri cu tenta clar naţionalistă.

Înainte vreme, când ziarele erau doar in format tipărit, ştiri de genul O femeie a născut un extraterestru apăreau doar in tabloide despre care toată lumea ştia că au in cuprins doar aberaţii sau apăreau in reviste de profil – cumpărându-le numai cine era interesat direct de aşa ceva. Azi… aflăm de pe net că un bebe ce urma să vină pe lume prin cezariană strânge in pumnu-i mic mâna medicului… Şi mulţi cred, pentru că informaţia apare pe un site considerat serios! Li se pare EXTRAORDINAR!

Metode de păcălire a cititorilor

Online, sub umbrela satirei, pamfletului etc. multe siteuri difuzează fel de fel, pe care mulţi le iau drept bune şi le distribuie mai departe. Proprietarii acestor siteuri au grijă să se “adăpostească de procese”, explicând ce fel de siteuri sunt. De exemplu, in pagina “Despre noi” putem afla că pe site sunt scrise istorii inventate menite să ironizeze situaţii, politicieni etc. Acesti oameni sunt cinstiţi şi îţi spun că ştirile sunt inventate. Alte site-uri, însă, n-o fac, ci pur şi simplu inventează. Cine stă să întrebe o mare personalitate, de exemplu, dacă e adevărat că a declarat… nu ştiu ce despre preferinţele sexuale? Vedetele, in general, sunt conştiente că multe prostii sunt puse în cârca lor dar nu prea au cum să oprească aceste aberaţii, mai ales că multe apar in “reviste” obscure de care aud numai o parte dintre cei disperaţi dupa senzaţional şi bârfe. Alte siteuri de bârfe ascund bine indicaţiile care te-ar putea edifica asupra naturii ştirilor / informaţiilor – dar in caz de ceva se pot apăra uşor împotriva reclamaţiilor. Mai sunt şi siturile ai căror proprietari sunt pur şi simplu nesimţiţi: au un titlu care suscită interesul şi când accesezi pagina pentru a citi îţi dai seama că ai fost păcălit. De exemplu: Icsulescu a fost condus pe ultimul drum. Faci ochii mari! Numele de familie este al unui actor foarte cunoscut, sa zicem – accesezi şi afli că, de fapt, omul şi-a condus bunicul pe ultimul drum, cu vreo săptămână in urmă.
Alte siteuri te asaltează cu “ştire şoc”şi “satiră” scrise pe fiecare pagină şi apoi citeşti: Vă rugăm să reţineţi că acest site este pentru amuzament şi satiră e un fel de evitare a responsabilităţii pe principiul “răspund de ceea ce scriu dar nu răspund de ceea ce înţelegi” şi stai să te întrebi: sunt ştiri şoc sau pamflete? Sunt parţial pamflet şi parţial adevărate? Care parte e pamflet şi care e informaţia adevărată?
Siteruile serioase nu au nevoie de asa ceva, de aşa-numitul disclaimer – o declaraţie menită să înlăture răspunderea in cazul in care cineva înţelege greşit cele scrise pe undeva.
Un site cu pamflete este amuzant dar este discutabil să oferi oamenilor ştiri-pamflet pe teme serioase pentru că mulţi sunt neatenţi la specificul siteului, la diferite “informari despre site” şi pot lua de bun ceea ce citesc.

Multe fiţuici cu trafic mare scriu bârfe despre unii şi alţii şi unii le citesc cu pasiune şi le iau de bune fără a le da prin minte că ar putea fi fals, exagerat tot ce citesc. In alte cazuri, adevărul e împletit cu ficţiunea şi poţi fi păcălit să crezi că totul e adevărat.

Titlurile articolelor 

Să zicem că citesti un titlu de genul Preşedintele a suferit un atac de cord - e plauzibil şi e o ştire de interes; accesezi siteul şi constaţi că e vorba despre preşedintele vreunei corporaţii de care n-ai auzit (ai mărit traficul siteului). Dacă, însă, vezi un titlu de genul Un copil in vârstă de 9 ani a descoperit, întâmplător, leacul pentru cancer ar fi bine să renunţi să mai accesezi articolul – pierzi timpul degeaba pentru că eşti asaltat de reclame care-ţi ţopăie pe ecran şi un minut până reuşeşti să citeşti textul. Pe mulţi nu-i interesează cât e de adevarat ceea ce scriu, ci doar traficul care, cu cât e mai mare cu atât le aduce mai multe reclame, deci bani.

Semne că un site / ziar etc. nu e serios

multe stiri false in mediul online
Pe siteurile care urmăresc, in principal doar trafic mare găseşti multe articole despre sex şi celebrităţi (dacă e o publicaţie generalistă nu prea au sens astfel de informaţii in cantitate mare); fotografii cu oameni care au diferite părţi ale corpului supradimensionate; texte despre cum femeile ar avea nevoie de mai multă muncă acasă pentru a evita creşterea in greutate dacă sunt casnice; informaţii despre de ce să crezi in dragoste; mărturii ale cititorilor despre sexul oral; cum să scazi colesterolul mâncâd zilnic o ciocolată şi altele asemenea. Dacă se anunţă, cu titluri de-o şchioapă, sfârşitul lumii la data x sau despre ziua in care a început al treile război mondial poţi fi sigur că totul e o vrăjeală.

Alte trucuri se refera la adrese (URL) asemănătoare cu ale unor siteuri de incredere. De exemplu: “nbc” apare in adresa unui site la modul “nbc-stiri-adevarate” sau se foloseşte o denumire care imită denumirea unui site de incredere: “tribuna” (inventez o denumire) va apărea ca “trribuna”.

Un alt semnal de alarmă poate fi faptul că in articol se face referire la un studiu, dar nu scrie cine a făcut studiul, când şi unde l-a făcut. Acel studiu nu există, cel mai probabil, dar dă textului o tentă de autenticitate (e posibil ca autorul doar să fi neglijat aspectul, dar dacă in mai multe texte descoperi aceeaşi omisiune…).
In alte cazuri există un sondaj de opinie cu privire la ceva de interes general. Trebuie avut in vedere câţi oameni au fost intervievaţi şi cam cine sunt aceştia… Ceea ce, desigur, e imposibil de verificat din faţa monitorului dar aceste sondaje urmăresc să dovedească ceva anume, deci se presupune că au fost chestionaţi (dacă au fost )in principal cei despre care se ştie că au exact opinia pe care o doresc cei care efectuează sondajul – altfel spus, in cazul articolelor care au la bază un sondaj ar trebui să fim circumspecţi.

Oamenii sunt foarte interesaţi de diferite dezastre ecologice, despre boli incurabile pentru care se caută leac ş.a.m.d. şi pe această temă sunt o mulţime de informaţii stupide. Ar fi ideal să poată fi vindecate toate formele de cancer, boala Parkinson, Alzheimer etc., dar… Pe această temă sunt o mulţime de ştiri false: fie că s-a găsit nu ştiu ce leac minune (pentru a-l afla trebuie să accesezi pagina cutare sau chiar să faci un cont pentru a avea acces la informaţie), fie sunt exagerate diferitele epidemii. La ora actuală e vehiculată ideea că tot mai multe boli sunt inventate şi leacul îl deţin numai anumite companii farmaceutice. Desigur, nu toate bolile identificate in ultimii 20 de ani sunt inventate, dar e nevoie şi de discernamant, pentru a nu ne umple organismul cu pilule. Dacă dai de un site unde scrie că multe boli incurabile au fost vindecate treci prin filtrul gândirii ceea ce afli – şi caută şi alte surse înainte de a te avanta, mai ales dacă citeşti despre leacuri de genul “creier de maimuţă fiert” sau “mănâci o banană pe zi şi te-ai vindecat de…”. Poate că exista ceva adevăr in anumite “reţete” dar cele mai multe sunt exagerate şi date ca autentice.

Despre cum guvernele ne urmăresc fiecare mişcare doar amintesc. E o realitate că oraşele sunt împânzite cu sisteme de supraveghere, că se încearcă obţinerea urmăririi computerelor, că aparatele din unele aeroporturi ne scaneaza, practic, trupurile dar… nu trebuie să intrăm in panică şi să cumpărăm fel şi fel de aparate care ne pot apăra de spionii guvernamentali. Multe siteuri obţin trafic publicând fel şi fel de istorii menite să activeze frica. Din acest motiv ar trebui să ne folosim creierul, nu sentimentele (frica e un sentiment extraordinar de puternic).

Cum "te aperi" de ştirile false?

Cam greu, dacă nu eşti dispus să verifici din mai multe surse informaţia găsită undeva – de preferinţă pe siteuri care se bucură de o bună reputaţie; dacă ştirea (considerată importantă, de interes general) se regăseşte şi acolo e semn că este reală. Dar! Dacă găseşti acolo informaţia şi sursa pe care o menţionează este tocmai siteul de pe care vii… renunţă să crezi.
Dacă faci asta de câteva ori cu cele găsite pe un site anume şi de fiecare dată constaţi că ştirea e trunchiată, textul scos din context sau e pur şi simplu o invenţie e bine să renunţi la a mai accesa acel site. In unele cazuri, ediţia online a unui cotidian, de exemplu, conţine informaţii care nu apar şi in ediţia tipărită… Uneori, când crezi că citeşti o informaţie publicată in ziarul X, de un jurnalist, dacă eşti atent constaţi că, de fapt, citeşti ceva publicat de un blogger care scrie pentru acel ziar – nimic rău, dacă informaţiile sunt reale, dar dacă nu…. nefiind jurnalist nu e obligat, practic, să respecte codul deontologic al jurnalistului etc.

Verficare fotografii şi videoclipuri

Fotografie trucata
Fotografiile pot fi verificate relativ uşor: clic dreapta pe poză – “caută pe Google imaginea” şi se deschide “lista” textelor unde apare poza respectiva (dacă nu apare s-ar putea să fie reală). Aşa că de vezi o mulţime de oameni înghesuiţi pe o barcă şi ţi se spune că sunt piraţi naufragiaţi surprinşi de paza de coasta s-ar putea să afli că sunt, de fapt, nişte braconieri şi poza apare prima dată in urmă cu vreo 10 ani.
Pentru verificare poţi să descarci poza pe computer şi apoi s-o încarci – ca exemple - pe Google Imagini sau copiezi adresa fotografiei (sau o incarci de pe computer) pe TinEye: https://www.tineye.com/
Google Maps, Google Earth și Google Street View ne pot ajuta să descoperim dacă o fotografie este făcută chiar in locul in care se scrie că este facută, dar pentru asta e necesar să studiem fotografia pentru a descoperi indicii care să o plaseze intr-un anume loc.
In cazul filmuleţelor poţi verifica pe anumite siteuri, cum ar fi cel realizat de Amnesty International cu ajutorul YouTube pentru verificare URL (dacă un videoclip a fost postat cu altă ocazie programul îl va găsi):
http://www.amnestyusa.org/sites/default/custom-scripts/citizenevidence/
Dezavantaj: dacă s-a făcut o cât de mică modificare nu mai găseşti originalul pentru că legătura dintre versiuni se pierde.
***
Facebook este o altă sursă pentru fel şi fel de informaţii şi ştiri aiuristice şi locul unde aceste bazaconii se propagă uluitor de repede şi din cauza faptului că cei mai mulţi citesc doar titlul unui articol şi distribuie, fără să îi intereseze dacă sub titlu este exact ceea ce se aşteaptă să fie, dacă ştirea e reală sau ba. Administratorii acestei reţele se străduiesc să diminueze acest fenomen de propagare al ştirilor false dar succesul lor depinde, in mare măsură, de utilizatori.

In general, ştirile false sunt menite să atragă cititori pe un site sau altul, dar ceea ce e grav este că multe chiar vor să te facă să crezi istoriile prezentate şi astfel să îţi schimbe anumite opţiuni, credinţe etc..

Un fel de concluzie, parafrazând pe nu-ştiu-cine: nu mă sperie ce văd la televizor şi citesc prin ziare, mă sperie ceea ce nu văd şi ceea ce nu citesc.

Nu e amuzant să punem sub semnul îndoielii cam tot ceea ce citim dar cred că e un lucru inteligent.
Suntem şi consumatori de ştiri; la noi este puterea de a îmbogăţi pe cei mincinoşi sau de a-i scoate de pe piaţă.

2014-12-11

Guvernele nu mai deţin controlul

Guvernele de azi nu mai au asupra corporaţiilor puterea şi controlul pe care le aveau cu vreo cincizeci de ani în urmă.
Corporaţiile se află azi pe poziţii mai centrale decât naţiunile, ca partenere în afacerile globale. Le numim multinaţionale, dar mult mai adecvat ar fi să spunem că sunt transnaţionale sau postnaţionale, ori chiar antinaţionale; căci ele resping însăşi ideea de naţiune sau orice alt parohialism care le limitează în timp şi în spaţiu. Clienţii lor nu sunt cetăţeni ai unei anumite naţiuni sau membri ai unui clan parohial: ei aparţin tribului universal al consumatorilor definiţi după necesităţi şi dorinţe omniprezente, dobândite dacă nu de la natură, atunci prin manipulare publicitară abilă. Consumatorul e un consumator care e un consumator. (Benjamin R. Barber, Jihad versus McWorld, ed Incitatus, 1995).

Vrei să vinzi prozac? Nimic mai simplu: în filme în care joaca actori celebri personajele îşi recomandă unele altora prozac. Generaţia prozac s-a încheiat!? Urmează generaţia xanax; valabil pentru orice altceva, nu doar pentru medicamente. Detergentul cutărică e mai parfumat şi spală mai bine decât icsulică. Eu vreau un detergent fără parfum puternic; vreau ca rufele să miroasă a curat şi parfumul pe care-l folosesc să nu interfereze cu parfumul hainelor. Bate-mă la cap să cumpăr detergentul cutărică şi în mod sigur nu-l voi cumpăra.

Multe state-naţiune moderne au generat politici industriale naţionale destinate coordonării strategice a politicii economice şi dominării pieţelor internaţionale de către corporaţiile lor de afaceri, pornind de la teoria că cetăţenii ţării respective vor avea cumva de câştigat de pe urma faptului că sprijină corporaţiile, chiar dacă acestea refuză să le returneze favoarea. Totuşi, deşi ocuparea totală a forţei de muncă este un bine public, ea nu este şi un bine corporatist. Eficienţa afacerilor dictează reducerea personalului, care înseamnă o producţie intensă la nivelul capitalului, iar producţia intensivă de la nivelul capitalului înseamnă o politică de cadre cu reducerea la minimum a forţei de muncă. Altfel spus: se urmăreşte concedierea cât mai multor muncitori posibil şi eliminarea beneficiilor lor costisitoare şi a pachetelor de pensii. În locul lor apar maşini, roboţi şi înmulţirea posturilor (aşa-numite) temporare, care de fapt sunt funcţii pe termen lung fără contract pe termen lung. Şomajul poate slăbi în cele din urmă piaţa, handicapând potenţialii consumatori (nu poţi cumpăra dacă nu câştigi), dar corporaţiile luate una câte una sunt în mod necesar concurente turbate, cu un orizont al câştigurilor trimestrial (cel mult). Ca să reuşească, ele trebuie să fie "slabe şi meschine". "Grăsimea" constă în muncitori, iar o dietă corporatistă înseamnă şomaj "structural" permanent pentru un număr tot mai mare de muncitori. (v. mai sus, Benjamin R. Barber).

O asemenea realitate ar răspunde şi la întrebarea: de ce nu se deranjează guvernanţii să creeze locuri de muncă, aşa cum care mai de care promite în fel şi fel de campanii electorale de aici şi de aiurea. Se răspunde şi la întrebarea de ce sunt permise contractele pe o perioadă determinată şi reînoirea contractului tot pe o perioadă determinată, de câteva ori - excepţie făcând muncile sezoniere.
Sunt părinţi care nu înţeleg acest proces şi îşi presează copiii deveniţi adulţi, cu diplome în sertar, să-şi găsească un loc de muncă. Dar unde?! În străinătate, eventual. Şi aici nu mă refer numai la români pentru că tineri din Italia, Franţa, Germania au ajuns până în Australia pentru a-şi găsi un loc de muncă. Interesul corporaţiilor este un număr cât mai mare de şomeri, adică cetăţeni plătiţi din taxele şi impozitele suportate de alţi cetăţeni, care au venituri asigurate pentru un timp (mai lung sau mai scurt, în funcţie de stat) pentru a putea continua să consume - corporaţiile ar pierde dacă şomajul n-ar mai exista.

Pentru a avea cheltuieli mici cu salariile corporaţiile îşi mută sediul uşor din stat în stat, şi rămân numai cât timp e profitabil, apoi se mută unde salariile, la nivel naţional, sunt mai mici. E unul dintre avantajele globalizării.

Exista şi firme care se bucură de atenţiile unui guvern intervenţionist. Companii precum Chrysler sau Amtrak, ori industria economiilor şi a împrumuturilor - au cerut (prin anii 1990) socializarea propriilor riscuri, adică au cerut (între altele) anularea unor datorii, astfel încât contribuabilii să fie cei care achită costurile eşecurilor lor în afaceri. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Romania, de prea mulţi ani, şi se întâmplă şi în alte state nu doar în S.U.A..

Guvernele nu sunt numai intervenţioniste, uneori, ci sunt şi protecţioniste.General Motors, de exemplu, companie americană, îşi produce peste 40% din maşini în afara graniţelor americane. Un abţibild protecţionist poate fi văzut (azi mai rar) pe barele multor autovehicule americane: "Americanii adevăraţi cumpără americăneşte". Dar pentru că nu se mai ştie cine ce pe unde produce autorii Acordului pentru Comerţ Liber Nord-American (N.A.F.T.A.) au hotărât că maşinile fabricate în America vor trebui să aibă 50% din piese (ca valoare), precum şi 50% din manoperă de origine internă (la fel şi în cazul altor produse) - dar cine stă să eticheteze - şi să verifice etichetarea - piesă cu piesă, după originea materialului, naţionalitatea forţei de muncă şi identitatea culturală a proiectantului?

Campanii asemănătoare celor din America anilor 1990 se desfăşoară azi în România: suntem îndemnaţi să "cumpărăm româneşte", să susţinem producţia româneasca - dar mă întreb, legitim: cât din aceste produse este românesc, fabricat de români? În plus, de ce să dau o căruţă de bani pe un produs românesc dacă am de ales între altele, străine, de aceeaşi calitate şi la un preţ mai bun pentru buzunarul meu?

Din păcate, unul dintre cele mai profitabile acte de comerţ este cel de armament. Când războiul devine profitabil numai război vom avea. Armamentul şi petrolul se întâlnesc la un moment dat: corporaţiile vor să foreze pentru petrol chiar şi în zona arctică, vor să foreze pentru petrol în Sahara - şi dacă guvernanţii statelor din zonă nu înţeleg sensul negocierilor paşnice sau al mitei atunci se găseşte un motiv (niciodată dorinţa de a fora după petrol sau exploatarea altor bogăţii ale unui sol sau subsol) şi se aduc armele, deoarece corporaţiile caută să ia resursele altor ţări şi conflictele sunt inerente. Se presupune că prin anul 2015 se va atinge maximul de petrol, după care preţul va urca fulgerător.

Orice sistem care pune banii şi profitul mai presus de orice are un călcâi al lui Ahile: profitul net. Profitul net e generat de consumator. Consumatorul devine, astfel, atotputernic; modul în care consumatorul înţelege să-şi cheltuiască banii poate schimba totul. Cum ar arăta băncile la care nu mai vine nimeni pentru credit?! Cum ar arăta toate instituţiile financiare nebancare la care nu mai vine nimeni pentru credite?! ş.a.m.d. Nicio companie nu va mai oferi un serviciu pe care consumatorul nu-l mai cumpără. Consumatorii care refuză un produs sau un serviciu al unei companii care nu-şi respectă anagajaţii, îi exploatează, nu oferă nimic înapoi societăţii (burse de studii, sponsorizări la spitale etc.) pot scoate de pe piaţă o astfel de companie. A se înţelege aceasta conferă consumatorilor puterea de a schimba în bine ceva în lumea în care-şi cresc copiii. Companiile sunt sensibile la achiziţionarea produsleor / serviciilor lor pentru că de nu le cumpără nimeni ajung în faliment. Comapaniile nu-şi doresc aşa ceva. Când consumatorii îşi cheltuiesc banii în mod responsabil e probabil că şi companiile vor deveni responsabile. Dacă o companie poluează mediul sau are practici oneroase de afaceri dacă nimeni nu cumpără produsele aceste companii îşi vor schimba atitudinea. Bineînţeles, nu este cazul acelor firme "de carton" ai căror proprietari încheie contracte numai cu statul – acestora te poţi împotrivi mai greu. Poţi să strigi că e revoltător (dar o faci cam degeaba) să achite comunitatea milioane de euro pentru panseluţe sau borduri de care nu e neapărată nevoie pentru că cei care au contractat cu statul - de obicei pe termen lung, de 5-10 ani - îşi iau banii, ori pentru panseluţe şi borduri ori din penalizări dacă cineva s-a găsit să rezilieze un contract sau altul considerat nefast pentru bugetul unei comunităţi.

Cine nu doreşte alimente cu chimicale nu trebuie decât să le lase pe raft - nici nu trebuie plătite sume enorme pentru campanii de conştientizare a răului produs de alimentele care au "gust de…", ca exemplu. La fel şi în cazul alimentelor modificate genetic: nu le dorim nu le cumpărăm. Când nimeni nu mai cumpără mâncare fast-food sau litri de detergenţi casnici când un săpun biodegradabil face acelaşi lucru poate fi salvat - într-o mai mică sau mare măsură - mediul înconjurător (ca tot se dau foarte mulți ecologişti).
Cumpărătorul are puterea de a falimenta o companie care foloseşte prea multe chimicale în produsele pe care le produce.
Când consumatorii îşi vor cheltui banii cu înţelepciune orice politician, orice corporatist, orice lider al lumii va înţelege că oamenii s-au trezit. Toate abuzurile unui sistem se întâmplă doar pentru că cei mai mulţi fac sluj şi le acceptă. Când, însă, cetăţenii se implică şi iau decizii juste totul se poate schimba.

Consumatorii au puterea de a bloca profiturile corporaţiilor necinstite şi de a le susţine pe cele care se comportă corect.

2013-06-26

M-am săturat de Romȃnia

Eu nu m-am saturat; altii tot striga asta, sau susotesc pe la colturi - de blocuri sau de mese. Plus ca e gresita afirmatia, pentru ca nu de România se satura unii, ci de acei români care se complac in ceea ce li se intampla desi le-ar putea fi mai bine daca ar avea reactii sanatoase, s-au saturat de politicienii mitomani si megalomani.

Te-ai saturat de România? Si, ‘ce-mi spui mie?! Iti plangi de mila dar nu misti un deget sa schimbi ceva in bine, iar daca atunci cand te gandesti la “bine” te gandesti numai la binele tau e clar ca tot sătul de România vei ramane. Te cunosc atat de bine incat nu stiu ce pot rezolva alaturi de tine!

Tu, române, stii doar sa spui: ”nu imi permit sa fac alea-alea pentru ca am familie”. Iar eu iti spun: si cei care au murit pentru ca tu sa ai azi dreptul de a iesi din tara cand vrei - ca exemplu - aveau familie.
Mi-e mila de tine, acel român care stii sa scrii dar nu poti si nu vrei sa actionezi asa cum gandesti! Ti-e teama sau - mai rau! - te lasi cumparat si te retragi.
Mi-e mila de tine, române, ca inghiti toate mizeriile din partea angajatorului! Stii sa scrii - sub anonimat - dar nu ai curaj sa actionezi in nume propriu! Nu am ce-ti face! Ai soarta pe care o meriti! Si chiar nu-mi pasa de tine, românule care dai din gura si din tastatura dar nu faci nimic sa imbunatatesti soarta ta si a celor care vin in urma ta! Sa nu-mi scrii mie, românule, despre cat de mult iti iubesti copiii daca nu faci nimic pentru ei! Sa nu-mi scrii, pentru ca nu ma intereseaza! Actioneaza, române, si apoi mai discutam!

Am incercat sa accentuez ideea de solidaritate.
Nu ma credeti pe cuvant! Incercati sa mobilizati niste cetateni români cu interese comune. Totul va fi bine si frumos pana se ajunge la momentul cand incepe greul: santaj, amenintari etc. In acel moment renunta 99 %. Ce veti mai putea face? Doar sa mergeti acasa si sa le spuneti: treaba voastra, dar sa nu va mai plangeti la mine.

Unindu-se, angajatii au mai multe sanse sa schimbe o situatie care nu le convine. Cu disponibilizarile e mai greu dar solutii ar exista, insa revenim la.... solidaritate.
Sa zicem ca o multinationala vinde un anume serviciu / produs sau fabrica unul... Consumatorii ar trebui sa refuze a mai cumpara produsele / serviciile daca acea companie nu doneaza bani pentru saraci sau actiuni sportive, sociale etc. (contributie la bunastarea comunitatii, mai pe scurt), consumatorii sa refuze a cumpara produsele cutarei companii daca sefii de acolo nu isi trateaza cu respect angajatii etc.. Companiile au un singur scop: profitul. Cand consumatorul nu mai cumpara... compania se cam duce pe apa Sambetei si, garantat, isi va schimba atitudinea (nu de pe o zi pe alta, evident) Dar ma credeti? Probabil ca nu...
Cred ca sunt putini cei care inteleg ce forta au consumatorii. Consumatorii au banii (multi, putini) si banii inseamna profitul oricarei companii, unicul scop al acesteia.
Solidaritate este cuvantul cheie - asa cred.

Trebuie sa mai castigam ceva: increderea in semenii nostri. Si recunosc: e destul de greu...
Am senzatia ca in țara aceasta fiecare isi urmareste numai interesul propriu - desi acest "interes propriu” e comun cu al multora...

Toate acestea, insa, sunt doar cuvinte, aveti dreptate, dar aceste cuvinte le-as dori ca un indemn la solidaritate, nicidecum nu-mi da prin minte sa umilesc pe cineva - dar am dreptul sa scriu adevarul pe care l-am cunoscut de-a lungul timpului: multi se plang, dar nu actioneaza decat pana in punctul de siguranta - mai departe nu au curaj pentru ca incep riscurile.

Am protestat impotriva anumitor legi... Ce folos daca eram doar o mâna de oameni? Chiar nu intelege nimeni ca multimea are forta, nu doar o mâna de oameni?! Cum sa merg “pâna in panzele albe” cand nu am interes in cauza? Suntem sustinatori, dar nu ne afecteaza, direct, unele masuri economice sau de alta natura... Doar ca ne pasa de ceilalti... Dar ce putem face cand acesti ceilalti nu vor sa se uneasca si sa devina o forta?
Am incercat sa ii convingem pe unii sa nu se arunce in credite nebunesti! N-am reusit, pentru ca toti voiau ceea ce n-au avut pana atunci, fara sa inteleaga ca e riscant sa faca ceea ce si-au pus in minte. In acel moment totul era roz, dar o analiza pe termen lung i-ar fi lamurit! Dar cine sa creada?
Adevarul despre unii nu trebuie sa fie generalizat - si nu am generalizat. Am accentuat ideea ca nu trebuie sa renuntam la ceea ce dorim... Am accentuat ideea ca e nevoie de solidaritate dincolo de planul teoretic, dincolo de discurs. 
Nu ma credeti pe cuvant!