Se afișează postările cu eticheta transumanism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta transumanism. Afișați toate postările

2020-11-19

Transumanism. De la om la supraom

Transumaniștii afirmă că vor să facă din om supraom. Ei mint! De fapt, vor să transforme omul în om-robot (sau invers?), ceea ce, cred, e cu totul altceva.
Probabil că de când e omul pe Pământ... În fine, poate nu chiar de când e pe Pământ, ci de când a înțeles care-i treaba cu viața și cu moartea (și cu boala) a dorit să trăiască mult (până la nemurire) și să fie sănătos – dacă se poate și tânăr. Știința îl păcălește că așa ceva e posibil, că Făt-Frumos din zmeura coaptă poate fi real. Ce? Numai vampirii să fie nemuritori? Și pe vampiri i-a ajutat știința: cei procopsiți s-au descurcat și nu se mai pârlesc nici când îi ating razele soarelui. Știința e pentru toți; nu-i așa? Cuuum?! Nu există vampiri? A! Sunteți siguri? Oricum, vampirii – și zombii – nu sunt supraoameni, ci doar niște morți vii. Transumaniștii visează la un supraom cât se poate de viu și de vioi... folosindu-se de tehnologie. Bineînțeles că nu va trăi veșnic unul care azi trăiește trăgând mâța de coadă sau muncind pe brânci pentru a avansa profesional, pentru a-și cumpăra un apartament și pentru excursii anuale în străinătate. Veșnic va trăi cel care are bani mulți, să aibă timp să-i cheltuiască (eventual, să perpetueze specia cu ființe de „calitate”, cum visează eugeniștii?) De fapt, e vreo diferență între eugeniști și transumaniști? Denumirea? Eugeniștii sunt mai modești și nu se gândesc la nemurire? De parcă ar mai conta diferențele când și unii și alții au un punct comun: visează la o specie de oameni sănătoși, puternici, cu mare forță de muncă – eventual, clasa furnicuțelor va fi programată de la naștere – și fără dorințe.
Ce este transumanismul? Hm. Transumanismul (simbolizat >H sau H+) e o mișcare intelectuală și culturală internațională care susține utilizarea noilor științe și tehnologii pentru a îmbunătăți abilitățile și aptitudinile mentale și fizice ale oamenilor și care dorește ameliorarea a ceea ce adepții mișcării văd ca fiind aspecte nedorite și nenecesare ale condiției umane, precum prostia, suferința, boala, îmbătrânirea și moartea involuntară (scrie pe wikipedia). Faza cu moartea involuntară e hazlie – ca și cum cineva ar vrea să moară lovit în cap de-un meteorit. Daaa, știu: ei se referă la nemurire – moare doar cine s-a plictisit să trăiască. Gânditorii transumaniști postulează că ființele umane vor fi transformate mai devreme sau mai târziu în ființe cu abilități atât de mult extinse încât să merite eticheta de „postumane”. Cei care au inventat bomba cu hidrogen au fost gânditori sau „doar” oameni de știință? Sigur, ei n-au inventat bomba, ci au reușit fuziunea între ceva și altceva iar alții au pus la cale bomba –tot niște gânditori, care doreau supremație armată.
Evident, omul e mult mai sănătos și durata vieții lui e mult mai mare decât era în comuna primitivă, să zicem, sau chiar în evul mediu întunecat și asta – fără dubiu – se datorează oamenilor de știință. Multe din bolile „moderne” au cauză poluarea la extrem. Mă gândesc – nu-s vreun gânditor! - n-ar fi mai simplu să reducă poluarea decât să facă experimente pe umani pentru a evolua știința sănătății? Dar e mai interesant să te joci cu genomurile decât să-i bagi la cheltuieli (sau în faliment) pe producătorii de armament, de exemplu.
În secolul XX, un precursor direct și influent al conceptelor transumaniste e scris eseul "Dedal: știința și viitorul" (1923), al geneticianului J.B.S. Haldane, care prezicea că urmau să fie obținute mari beneficii din aplicații ale geneticii și altor științe avansate în biologia umană. Biologul Julian Huxley, fratele autorului Aldous Huxley (prieten din copilărie al lui Haldane), pare să fi fost primul care a folosit cuvântul "transumanism". Scriind în 1957, el definea transumanismul: omul rămânând om, dar depășindu-se pe sine prin realizarea noilor posibilități ale naturii sale umane. Această definiție diferă substanțial de cea aflată în uz comun din anii 1980 încoace.
Ca și eugeniștii, transumaniștii își pun toate speranțele în genetică. Transumaniștii vor să descătușeze oamenii din limitările lor biologice și din gravitația Pământului, în drumul lor către spațiu (zicea futurista Natasha Vita-More). Vorba ‘ceea: după ce au distrus Terra au nevoie de alte planete pe care să le distrugă cu tehnologiile lor. Nu se limitează ”gânditorii” numai la o planetă. Ar fi chiar rușinos!
În 1986, Eric Drexler (cercetător american în nanotehnologie) a scris și publicat „Motoare ale creației: era viitoare a nanotehnologiei”, în care se referea la posibilitățile nanotehnologiei și asambloarelor moleculare. A fondat „Foresight Institute”, prima organizație non-profit care a cercetat, promovat și efectuat criogenia. În 1988, când a început să fie la modă cybercultura, filosoful Max More a fondat Institutul Extropy și în 1990 a fost principalul contribuitor la o doctrină transumanistă formalizată, care a căpătat forma "Principiilor Extropiei". Filosoful acesta a pus bazele, în 1990, transumanismului modern și i-a dat o nouă definiție: Transumanismul este o clasă de filosofii care caută să ne îndrume către o condiție postumană. Transumanismul împărtășește multe elemente ale umanismului, inclusiv respectul pentru rațiune și știință, devotamentul față de progres și o valorizare a existenței umane (sau transumane) în această viață. [...] Transumanismul diferă față de umanism prin recunoașterea și anticiparea modificărilor radicale ale naturii și posibilităților vieții noastre, rezultând din diverse științe și tehnologii [...].
Timpul trece, alți filosofi vin din urmă, cu alte idei și definiții... Pare că nici transumaniștii nu prea știu să definească „transumanismul”. Nick Bostrom și David Pearce (filosofi) au fondat, în 1998, Asociația Mondială Transumanistă (World Transhumanist Association, WTA) - organizație neguvernamentală internațională care să lucreze pentru recunoașterea transumanismului ca subiect legitim al investigației științifice și politicilor publice. Un an mai târziu, în 1999, WTA a proiectat și adoptat "Declarația Transumanistă". "FAQ-ul Transumanist" pregătit de WTA furniza două definiții formale pentru transumanism:
1. Mișcarea intelectuală și culturală care afirmă că este posibilă și de dorit îmbunătățirea fundamentală a condiției umane prin rațiune aplicată, în special prin dezvoltarea și accesibilizarea pe scară largă a tehnologiilor care să elimine îmbătrânirea și să mărească mult capacitățile umane intelectuale, fizice și psihologice.
2. Studiul consecințelor, promisiunilor și potențialelor pericole ale tehnologiilor care ne vor permite să depășim limitările umane fundamentale și studiul conex al problemelor etice implicate în dezvoltarea și utilizarea unor asemenea tehnologii.
Adepții transumanismului sunt împărțiți, în ceea ce privește viziunea asupra postumanității: unii consideră că descoperirile genetice și tehnologice conduc la o specie distinctă de oameni „îmbunătățiți radical” și în viziunea celorlalți inteligența mașinii e mai mare decât cea umană. Unii dintre adepții mișcării transumaniste consideră că instituțiile sociale și culturale – inclusiv organizațiile guvernamentale și internaționale – vor fi în mare măsura irelevante pentru traiectoria dezvoltării tehnologice. Forța pieței și natura progresului tehnologic vor conduce omenirea la aproximativ același punct final, indiferent de influențele sociale și culturale. Acest punct final e adesea denumit „singularitate”, termen extras din astrofizică și care se referă la materialul hiperdens din centrul unei găuri negre, care generează atracție gravitațională intensă. Transumaniștii înțeleg „singularitatea” ca fiind punctul în care inteligența artificială îl depășește pe cel al umanității, ceea ce va face posibilă convergența conștiinței umane și a mașinii. Această convergență va conduce la dezvoltarea conștiinței umane, la creșterea forței fizice, a bunăstării emoționale și a stării generale de sănătate și, evident, va extinde durata vieții umane prin vindecarea bolilor, a diferitelor leziuni. Tehnologiile pot crește performanța umană dincolo ceea ce azi e considerat „normal”. Aceste tehnologii sunt denumite emergente și exponențiale și includ, între altele: inteligența artificială, nanotehnologia, nanomedicina, celulele stem, terapia genetică. Tehnologiile se pot extinde pentru a dezvolta capacitățile umane dincolo de fiziologie – aici sunt incluse: inteligența artificială, robotica, bionica (integrarea creier-computer, transferul de memorie); tehnologia poate fi utilizată pentru a dezvolta proteze întregului corp uman (un fel de robot, aș zice).
Credința lor (a transumaniștilor) este că putem și ar trebui să eradicăm îmbătrânirea ca o cauză a morții; că putem și ar trebui să folosim tehnologia pentru a ne dezvolta corpul și mintea; că putem și ar trebui să fuzionăm cu mașinile, refăcându-ne, în cele din urmă, după imaginea propriilor noastre idealuri superioare (Mark O’Connell în „To Be a Machine”).
Până azi, știința a ajutat o mulțime de oameni: au fost realizate proteze pentru membre (întâi din lemn, apoi tot mai sofisticate), aparate auditive, ochelarii, dinții falși și multe altele, mult mai sofisticate. Transumaniștii, însă, vor să ducă lucrurile și mai departe: am putea folosi implanturi pentru a ne dezvolta simțurile astfel încât să putem detecta nemijlocit radiațiile infraroșii și ultraviolete sau să ne stimulăm procesele cognitive conectându-ne la cipuri de memorie. Prin combinarea om-mașină se va ajunge la oameni cu super inteligență, puternici, cu o durată de viață foarte mare. E o dorință care merită îndeplinită?! Vor fi mai puține războaie, poluarea va dispărea...? Transumanismul cam scapă din vedere o serie de probleme și dileme etice. Cică trebuie să existe o dezbatere pe temă... Hm. Știința se dezvoltă, cercetătorii îi pun pe oameni în fața faptului împlinit. Există „îmbrăcăminte puternică” (exoschelete), niște costume ce pot fi purtate sub hainele obișnuite și care imită biomecanica trupului conferind purtătorului (mai ales persoanelor vârstnice) forță în plus atunci când se ridică de pe un scaun, de exemplu, când urcă scările sau stau în picioare mai mult timp (armata americană experimentează astfel de costume, și sigur nu pentru bătrânei). Există costume care încălzesc corpul și multe altele. Toate aceste procese tehnologice, toate invențiile, sunt menite să ajute vârstnicii, răniții, bolnavii să aibă o viață cât mai normală, dar vor fi adoptate de oameni sănătoși, tineri care doresc să-și mărească performanțele. Ce se va alege de competițiile sportive? Va câștiga cel mai bun „robotizat”? Va fi o competiție între producătorii de diferite tehnologii? Niciun sportiv – orice sport ar practica – n-ar mai trebui să se antreneze de mic pentru a deveni campion, ci va putea alege ce sport să practice și să se supună tehnologiei...
Blay Whitby, expert în inteligență artificială la Universitatea din Sussex spune că, de exemplu, în cazul sprintului de 100 de metri sportivii care aleargă pe picioare din fibră de carbon îi vor depăși pe cei care aleargă pe „picioarele naturale”. Unii se întreabă dacă e etic să se întâmple așa, iar alții, precum Kevin Warwick, de la Universitatea din Coventry, nu văd probleme: Ce este în neregulă cu înlocuirea bucăților imperfecte ale corpului cu părți artificiale care să vă permită să obțineți performanțe mai bune - sau care vă pot permite să trăiți mai mult? Warwick, un entuziast al ciberneticii, a experimentat pe el mai multe implanturi – unul i-a permis să audă ultrasunetele – și-a interconectat sistemul nervos cu un computer pentru a putea controla o mână de robot, să experimenteze ceea ce atingea (el era la New York, mâna într-un laborator din Anglia).
Organele care nu funcționează vor fi înlocuite cu versiuni de înaltă tehnologie, fibra de carbon ar putea înlocui cu succes carnea, oasele... La prima vedere nu-i nimic rău în toate acestea. Dar la o a doua vedere?
Pe scurt, transumaniștii vor ca oamenilor să le fie mai bine. Ăsta-i scopul lor (declarat). Cred că și ei uită că, uneori, „mai binele” e dușmanul binelui... Transumaniștii consideră că transumanismul este mișcarea ce esențializează cele mai îndrăznețe, curajoase, imaginative și idealiste aspirații ale umanității. Un opozant declarat afirmă că este cea mai periculoasă idee din lume. Alții cred că omenirea e deja transumană deoarece progresul medical din ultimele secole a modificat semnificativ specia umană, dar una este când „repari” ceva și cu totul alta când vrei să modifici ceva care nu-i „stricat” dar nu e performant. Vor mai fi necesare școlile? Va fi suficient un cip de memorie care va satisface nevoile intelectuale ale vreunuia... după dorință.
Transumaniștii vor să sporească performanța umană prin combinarea tehnologiei bio și nanotehnologiei cu corpul uman. Ori nu știu (puțin probabil) ori ignoră faptul că, astfel, corpul uman va deveni ținta atacurilor cibernetice. Multe dispozitive medicale de până acum au fost defecte sau au provocat mai mult rău, dar va urma conectarea la internet, pentru ca medicii să regleze (de la distanță), eventual, ceea ce e de reglat. Stimulatoarele cardiace, implanturile artificiale, dispozitivele medicale au unități wireless și conectivitate la internet. Pentru orice dispozitiv conectat la internet crește vulnerabilitatea pentru hacking. Se presupunea că până în anul 2020 vor exista între 50 și 200 de miliarde de dispozitive conectate la internet, ceea ce înseamnă mai multe dispozitive care pot fi piratate.
Istoria este plină de consecințele negative ale unui grup de oameni care cred că sunt superiori unui alt grup de oameni. Din păcate, în cazul oamenilor îmbunătățiți, aceștia vor fi cu adevărat superiori. Trebuie să ne gândim la implicații înainte să fie prea târziu (Blay Whitby).
Cine va beneficia de tehnologie? Cei care au cu adevărat nevoie sau cei care și-o permit? Unii nu-și permit azi o pereche de ochelari sau un dinte fals... Când o persoană va fi considerată prea bătrână pentru a se pensiona și a lasă locul liber pentru un tânăr?

Pentru informații pe larg:
https://www.britannica.com/topic/transhumanism
*
https://www.theguardian.com/technology/2018/may/06/no-death-and-an-enhanced-life-is-the-future-transhuman
*
https://www.insidescandinavianbusiness.com/article.php?id=301
*
https://humanityplus.org/

Image by Mystic Art Design from Pixabay

2019-09-02

De-ale absurdului. Citate favorite

Este un lucru frumos, distrugerea cuvintelor (George Orwell, “1984”)
*
Un prim semn al începutului înţelegerii este dorinţa de a muri (Franz Kafka)
*
Pisicile sunt destinate să ne învețe că nu totul din natură are un scop.
(Garrison Keillor, n. 07.08.1942, autor american, povestitor, umorist, personalitate radio)
*
Ce poţi face cu o persoană care spune că este absolut nesigură cu privire la toate şi că este absolut sigură în acest sens?
[Idries Shah (n. 16.06.1924, India - d. 23.11.1996, Londra), de origine afgană, scriitor şi maestru in tradiţia sufi, autor a numeroase cărţi, tratate, eseuri pe diverse teme, de la psihologie şi spiritualitate până la jurnale de călătorie şi studii culturare].
*
Numim iubire ceea ce ne leagă de anumite făpturi numai prin referire la un mod colectiv de a vedea pentru care sunt responsabile cărţile şi legendele. (Albert Camus)
*
Visul american a devenit o condamnare la moarte din cauza corvoadei, consumismului şi fatalismului: o vânzare de garaj în care cel mai bun spirit al omului este îndepărtat pentru confort, obedienţă şi fleacuri. Este absurd fără echivoc.
[Pariul transumanist, de Zoltan Istvan  (n. 30.03.1972), transumanist american, jurnalist, antreprenor, futurist]

Postare pentru întâlnirea de luni: Citate favorite  - joc găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul întâlnirii.

Cap de maimuța, desenat, cu ochelari

Transumanismul (simbolizat H+) este o mişcare culturală şi intelectuală internaţională, fondată de oameni de ştiinţă, artişti, antreprenori, companii cu mari resurse financiare, care pledează, aşa cum se afirmă în documentele sale programatice, pentru transformarea condiţiei umane, pentru sporirea capacităţilor fizice şi mentale ale omului, pentru eliminarea bolilor, a suferinţei, îmbătrânirii, a prostiei, cu ajutorul ştiinţei şi al tehnologiei, astfel încât să se ajungă, în viitorul cel mai apropiat, la o civilizaţie şi o cultură superioare, postumane. (destepti.ro)