Vor domina pisicile lumea?

Probabil că nu mai au mult și-o vor domina. 😉 Azi, 24 iunie, este Ziua Mondială a Dominației Pisicilor. E o zi dedicată amuzamentului, din 24 iunie 2012; inițiativa a pornit de aici:

https://www.sparklecat.com/diary/cat-world-domination-day-also-my-birthday

Azi este și ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (în calendarul religios ortodox), este Ziua Sânzienelor (în calendarul popular românesc) și este Ziua Iei. Aici, însă, scriu despre pisici.

De când am văzut filmul de animație Bolt, de câte ori scriu despre pisici îmi vine în minte pisica Mittens, abandonată de proprietarul care s-a mutat. Mittens s-a împrietenit cu micul Bolt, star de cinema în rol de „supercâine” și care credea că are cu adevărat superputeri. Mittens era acolo să-l ghideze, să-l educe pentru a supraviețui pe străzile din New York, dar și să-l ajute să-și găsească prietena cea mai bună de care se pierduse.

Pisicile sunt animale fascinante și amuzante, dar pot fi și foarte rele.

Pisica are personalitate puternică - o poți învăța să facă numai ce vrea ea. Chiar și de la cea mai blândă pisică te poți aștepta la surpriza să te zgârie din cine știe ce motiv – poate n-are chef să se lase mângâiată tocmai atunci când ai tu chef.

Cei care au pisici știu cât de imprevizibile pot fi aceste feline atât de drăgălașe. Sigur, toate animalele pot fi imprevizibile, fie că-s dresate/educate sau ba, dar pisicile un pic mai mult, în opinia mea.

Cât de minunată ar fi pisica, cei care le au știu că uneori le aruncă niște priviri „ucigătoare” sau par a urmări cu atenție mișcările umanilor ca și cum pun ceva la cale sau au făcut o boacănă.

Pisica e mereu cu ochii pe umanul ei (atunci când nu doarme). O fi dragoste, nevoie de atenție sau culege informații despre umani?

Le admirăm și ne amuzăm cum sar și aleargă și se rostogolesc când se joacă – de fapt, ele se antrenează pentru „ziua cea mare”. N-ați văzut ce scheme de kung-fu fac?

De ce pisica își găsește să doarmă dusă pe trepte sau pe te miri unde, în calea omului? Vrea să afle care-i cea mai bună metodă de a-l doborî.

Pisicile preferă înălțimile: o bibliotecă înaltă, un șifonier înalt etc. - te privește de sus, să înțelegi exact care-i ierarhia.

Stă alături de tine la computer? Crezi că de drag ce-i ești?! Nuuu. Caută să afle cum să cucerească lumea sau cum să-și comande mâncarea preferată folosind cardul tău.

Dacă pisicii îi place să se întindă în fața laptopului, pe ziar sau telefon înseamnă că vrea să-ți limiteze accesul la lumea exterioară.

Când pisica aruncă obiecte aflate pe mobile nu înseamnă că se plictisește sau vrea să-ți atragă atenția, verifică gradul tău de toleranță.

Pisicile sunt mai puțin – spre deloc – ascultătoare decât câinii. Pentru că vor să te controleze?

Un câine e „certat” dacă își face nevoile în casă, dacă strică mobila, dacă mușcă. Pisicii de ce i se acceptă un astfel de comportament? Poate că pisicile nu fac decât să elibereze feromoni care au rolul să facă umanul obedient față de ele.

De ce unele pisici pleacă noaptea din curtea unde stau de regulă? Se întâlnesc cu suratele și pun la cale dominarea umanilor?

Pisica nu este aproape deloc loială. Deși bine îngrijite, cele care au posibilitatea/ocazia caută hrană și în alte locuri și joacă așa de bine „teatru” încât cei la care ajung se simt obligați să le hrănească și răsfețe pe „sărmanele flămânde ale nimănui”. Când au zgardă sau cip de identificare le merge mai puțin cu „teatrul”.

Dacă observi semnele de mai sus la pisica ta ar trebui să iei măsuri. Având în vedere că pisicile se cred zei... le mulțumești cu ofrande: mâncare sănătoasă și delicioasă (mănâncă bine, dorm bine și ai liniște câteva ore), un mediu curat, cu locuri special amenajate pentru ele și multe cutii de carton – se vor distra așa de bine încât se vor mulțumi să rămână acasă, lângă sclavul lor personal.

De ce ar vrea pisicile să domine lumea când pot sta comod pe spate, lăsându-se răsfățate? De ce nu le-ar plăcea să stea toată ziua să privească pe fereastră, să doarmă, să se joace și să mănânce? Dar chiar vor să domine lumea?! Dacă ar avea degetele mari opozabile probabil că n-ar mai avea nevoie de oameni, dar le-ar plăcea să-i aibă ca sclavi. 😺

Mie îmi plac și pisicile. Unele dintre cele scrise mai sus le-am „cules” anul trecut de pe un site, dar nu am mai reușit să postez în timp util.

Mai am despre pisici:

Pisicile unor oameni celebri

Muzicieni care iubesc pisicile

Cântec despre pisici ș.a.

Fotografii: 1. Image by Alexas_Fotos from Pixabay 2. Image by rihaij from Pixabay

Trei sărbători într-o zi

La miezul nopții dintre 23 și 24 iunie cerurile se deschid și Sânzienele încep să danseze; se prind în horă și dau puteri tămăduitoare florilor și buruienilor. Tot în acest timp există un obicei numit „Făclia de Sânziene” - torța e confecționată din lemn de brad uscat în care se îndeasă rășină și surcele de molid; flăcăii se adună pe un deal și învârt făcliile dinspre răsărit spre apus. Când făcliile sunt pe cale să se stingă tinerii pleacă spre sat, înconjurând grădinile și înfigându-le în livezi și holde.

Ziua de Sânziene

În 24 iunie este Ziua Sânzienelor, o sărbătoare despre Soare, dragoste, poftă de viață. Nu se muncește în această zi; din bune cum sunt, Sânzienele pot fi și foarte rele cu cei care nu le cinstesc ziua - în fond, fac parte din familia Ielelor. Superstiția spune că vor fi vârtejuri, vijelii, grindină, florile vor rămâne fără parfum și plantele, în general, fără puterea de a vindeca dacă oamenii nu respectă Sânzienele de ziua lor.

Se mai spune că în această zi Soarele joacă pe cer și cine-l vede dansând va avea dureri de cap toată vara. Pentru sănătate și spor la muncă în câmp oamenii se încingeau cu tulpini de cicoare.

Ziua de 24 iunie mai e numită și Amuțitul Cucului (nu e o sărbătoare „în sine”). Cucul e o pasăre migratoare care câtă aproximativ trei luni pe an, în perioada de împerechere și depunere a ouălor (în cuibul altor păsări). Cucul seamănă un pic cu uliul păsărar, ceea ce-l ajută să alunge păsările din cuibul în care vrea să-și depună ouăle. Asemănarea cu pasărea de pradă a dus la credința că după Sânziene cucul se transformă în uliu.

În folclor se spune că începe să cânte cucul în ziua de 25 martie, care e numită Ziua Cucului (Buna Vestire, în calendarul ortodox) și se oprește din cântat în ziua de 24 iunie, de Sânziene (Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, în calendarul ortodox) adică, între echinocțiul de primăvară și solstițiul de vară, ceea ce face ca această pasăre care nu are colorit spectaculos, nu e pasăre cântătoare, nu-și face cuib, nu are grijă de pui să aibă, totuși o importanță mare în calendarul popular, ca simbol al primăverii, al norocului, al iubirii. E cântat în doine (de dor și jale, mai ales), apare în povestiri populare (antropomorfizat) și e considerat și mesagerul îndrăgostiților. Când cucul încetează să cânte înainte de Sânziene vara va fi una secetoasă. O altă superstiție spune că așa cum te prinde primul cântec al cucului așa o să-ți meargă tot anul - din acest motiv, înainte de Ziua Cucului, oamenii se veseleau, mâncau, se îmbrăcau frumos și aveau grijă să aibă bani în buzunar.

Sfântul Ioan Botezătorul

A doua sărbătoare din ziua de 24 iunie este Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. De regulă, Biserica sărbătorește ziua morții sfinților, adică ziua nașterii lor pentru viața veșnică dar, uneori, e sărbătorită și ziua de naștere a sfântului - cum e cazul Sfântului Ioan Botezătorul, o naștere „peste fire” a lui Ioan, având în vedere că Elisabeta îl aduce pe lume la bătrânețe. În cărțile religioase sfântul e numit „Luceafărul” - pregătește nașterea „Soarelui”, Isus Hristos.

Biserica a închinat acestui sfânt șase sărbători: zămislirea - 23 septembrie, nașterea - 24 iunie, soborul lui - 7 ianuarie, tăierea capului - 29 august, prima și a doua aflare a capului lui - 24 februarie și a treia aflare a capului său - 25 mai.

Ziua Iei

A treia sărbătoare în 24 iunie este una de dată mai recentă: Ziua Iei. 

În anul 2013 a fost organizată pentru prima dată Ziua Universală a Iei, dar n-am fost prea atentă; știu că relativ repede a devenit un eveniment care se desfășoară în vreo 50 de state din lume. Se fac expoziții, târguri tradiționale; nu am participat la un astfel de eveniment. Probabil că se și cântă, se dansează; n-am idee, dar voi căuta informații.

Oricum, ia e recunoscută ca un simbol internațional al culturii române și a inspirat creatori de modă celebri. În trecut, pe bluză erau cusute însemne magice care aveau menirea să protejeze purtătorul de spiritele rele, de farmece, de soarta rea. E confecționată din pânză albă de bumbac, in sau borangic și e împodobită cu broderii în motive populare românești în special la mâneci, pe piept și la gât (iile originale-vechi, mai ales, au și broderii din fir metalic), iar unele sunt împodobite cu mărgele sau paiete. Culorile în care sunt brodate bluzele sunt, de regulă, specifice zonei din care provine cel care o poartă dar, mai ales, țin de vârsta și de rangul social. O tânără, de exemplu, va purta culori vesele (roșu, auriu, galben), iar doamnele cu un statut social ridicat sau în zile de sărbătoare poartă bluze în culori mai sobre (maro, verde, argintiu,, violet închis, negru) și cu ornamente (mărgele sau paiete).

Unii istorici sunt de părere că ia fost purtată prima dată în perioada culturii Cucuteni (cca. 5500-2750 i.e.n.), una dintre cele mai vechi civilizații din Europa. Cultura Cucuteni era răspândită pe teritoriul de azi al Moldovei, nord-estul Munteniei, sud-estul Transilvaniei și Basarabiei.

Actualizare 25 iunie 2021

În 24 iunie, în lume, se sărbătorește Cat World Domination Day! Am aflat de aici:

https://cats-astrophic-events.blogspot.com/2021/06/cat-world-domination-day-and-feline.html

Noaptea de Sânziene 23-24 iunie

După solstițiul de vară, în Noaptea Sânzienelor, este cumpăna între două mari intervale ale Timpului, dar este și o zi în care se sărbătorește Dragostea. În ajunul Sânzienelor, fetele și băieții care urmează a se căsători se adună spre seară în sat. E veselie, voie bună și toată lumea e cu sufletul deschis.

Sărbătoarea Sânzienelor reprezintă un fel de loc geometric al tuturor posibilităţilor, e ora la care cerurile se deschid, permiţând ieşirea din timp, accesul către un spaţiu paradisiac, marcat tocmai prin încheierea ciclului germinativ. Pot vedea Sânzienele numai cei cu inima curată, cei care mai reușesc să trăiască în ritmul Naturii; ceilalți doar manifestă ritualuri seci care nu le aduc vreun folos, nu le dezvăluie esențe.

Deschiderea cerurilor e un moment de conexiune între lumi, între lumea de sus și lumea de jos, când energiile circulă liber. În noaptea magică cei cu inima curată au acces la taine; noaptea este o poartă între două lumi, între sacru și profan. Lucruri tainice se pot întâmpla în acest interval și Mircea Eliade, în romanul său, Noaptea de Sânziene, s-a referit la unul. Personajul principal, Ștefan Viziru, în vârsta de 32 de ani, căsătorit cu Ioana, pe care o iubește, în după amiaza zilei de 23 iunie simte cum îi bate inima cu putere, fiind cuprins de dorul de a revedea locurile copilăriei din pădurea Băneasa. Aici o întâlnește pe Ileana, o tânără și frumoasă fată. Mai târziu îi va spune lui Petre Biriș: de-atunci viața mea și-a pierdut înțelesul. Deși își iubește în continuare soția, cum puțini bărbați și-au iubit soțiile, el îi ascunde lucruri esențiale pe care, însă, le destăinuie Ilenei. Ștefan e permanent obsedat de pasiunea vieții lui, o visează mereu, o caută fără odihnă, o găsește pentru numai câteva clipe, pentru a o pierde din nou. Aleargă după cea care i-a fost ursită fără să reușească s-o ajungă. E ca Ileana Cosânzeana - îi spune unui alt personaj. Când, după doisprezece ani, în noaptea de Sânziene, în pădurea Royoumont de lângă Paris, asemănătoare celei de la Băneasa, o regasește și vrea să o păstreze alături de el, vor pieri amândoi într-un accident. Cuplul ideal, fericirea supremă pot fi realizate numai în imaginație, în vis - pare să spună trecerea în neființă a celor doi: Ștefan și Ileana.

Într-o discuție cu Biriș, Ștefan își amintește că, în copilărie, într-o seară de vară, se întorcea acasă într-un car cu fân. Adormise și, trezindu-se deodată, a văzut deasupra lui numai stele și a avut senzația că timpul nu mai curgea, se oprise. Dorința lui de a ieși din timp era un efort de a regăsi beatitudinea copilăriei.

Anisie, omul care locuiește lângă Sighișoara, izolat ca un pustnic, în armonie cu ritmurile Naturii, în așteptarea unei reînnoiri a lumii în finalul distrugător al unui mare ciclu - un alt personaj al romanului lui Mircea Eliade - a simțit cum trece timpul, a reușit să se sustragă Timpului, nu numai celui istoric - căci oricine se izolează de lume și nu are legătură cu ziarele și radioul o face - ci și timpului fiziologic. El pare cu mult mai tânăr decât e în realitate.

Și eu visez să scap într‑o zi de timp, de istorie, spuse Ștefan. Dar nu cu prețul catastrofei pe care o vestești dumneata. Existența umană mi s‑ar părea searbădă dacă ar fi redusă numai la categoriile mitice. Chiar acel paradis anistoric de care vorbești mi s‑ar părea greu de suportat dacă n‑ar avea lângă el infernul istoriei…

Când un om poate rămâne singur înseamna că e un magician asemenea zeilor, spuneau indienii; înseamnă că a descoperit taina fericirii, spuneau contemporanii lui J.J. Rousseau…

Numai când observi cu ce pasiune aleargă oamenii după singuratici îți dai seama cât de însetată de fericire este lumea modernă. (Fragmentarium, Mircea Eliade)

Sânzienele, sau Drăgaica, este o sărbătoare păgână, de origine daco-tracică sau romană. Unele surse spun că numele vine de la Santa Diana, zeița romană a vânătorii și a pădurilor, altele că de la micile flori de câmp, galben-aurii cu parfum suav: sânzienele. Mai sunt numite Frumoasele, Zânele, iar în sudul țării oamenii le spun Drăgaicele. Spre deosebire de Iele, care sunt zânele rele ale pădurii, Sânzienele sunt zâne tinere și frumoase, au părul lung, blond și poartă rochii diafane ca de abur; sunt blânde și vesele și îi ajută pe oameni să se vindece, să-și găsească perechea sau să afle viitorul recoltelor; sunt preotese ale Soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om, dar și pe câmpii și dau puteri deosebite plantelor.

Se mai spune că în noaptea de 23 spre 24 iunie Sânzienele dansează, plutesc pe Pământ și îndeplinesc ritualuri benefice pentru pământeni.

Sărbătoarea de Sânziene ține o noapte și-o zi (este atât lunară cât și solară) și începe la asfințitul zilei de 23 când fetele și băieții culeg flori de sânziene și fac din ele coronițe înmiresmate; pentru femei coronița are formă rotundă, prefigurând Soarele. Pentru bărbați coronițele sunt în formă de cruce. Florile de sânziene nu trebuie să fie rupte sau smulse, ci culese la prima rouă prin tăierea dintr-o singură mișcare, cu un cuțit, rostindu-se o incantație magică.

După ce au cules florile oamenii revin în sat și încing horele, timp în care se împletesc și coronițele. Când împletirea a luat sfărșit începe Dansul Sânzienelor; sătenii împodobesc stâlpii porților, ferestrele caselor, chiar și cimitirele, pentru că se zice că Sânzienele apără oamenii și odihnesc morții. Mai apoi, urmează aruncatul coronițelor pe acoperișuri, nu înainte ca fiecare să-și pună câte o dorință - dacă rămâne coronița pe acoperiș dorința se consideră că urmează a fi îndeplinită.

Ritualuri au loc atât ziua cât și noaptea, când se aprind focuri pe dealuri, pe câmpuri, la liziera pădurilor, pe malul apelor - se aprind pe pământ și se aprind și în cer, se zice.

Focul este și simbol al Soarelui prielnic roadelor dar și instrument de alungare a duhurilor rele și este celebrat atât prin rugurile cât și prin făcliile de Sânziene. Tinerii bărbați poartă făclii aprinse pe care le rotesc, întrecându-se care scoate cele mai multe scântei și e mai priceput în rotirea torțelor, apoi aprind focurile și încep săriturile peste foc; se scaldă în râu perechi, pentru că e și o sărbătoare a dragostei.

Tinerele femei căsătorite se scaldă în roua dimineții pentru a rămâne gravide și pentru a naște copii frumoși și sănătoși.

Roua de pe sânziene culeasă în ziua de sănziene se întrebuintează în bolile ochilor, iar planta întreagă se pune în apa de baie a copiilor pentru a-i întări.

Alte plante considerate magice și utilizate în ritualuri în preajma sărbătorii de Sânziene sunt și cicoarea, urzica, feriga, mărăcinele, verbina - aceasta ultima se consideră că este sub influenţa planetei Venus, de aceea era folosită în ritualurile pentru dragoste.

În romanul lui Mihail Sadoveanu, Nopțile de sânziene (1934), autorul se referă la pădurea Borzei, considerată a fi un loc mitic, un adăpost pentru cei care o iubesc. Într-o poiană din codru, numită La Paraclis, se adună în noaptea de Sânziene soborul animalelor și stau la sfat, grăind întocmai cum grăiesc oamenii.

În noaptea aceea a Sfântului Ion de vară, se schimbă crângul cerului după porunca cea prea înaltă și soarele începe să deie îndărăt. De aceea în zodie e zugrăvit la vremea asta semnul racului. La miezul nopții a rânduit Dumnezeu un răstimp de liniște, când stau în cumpănă toate stihiile, și cerurile cu stele și vânturile, după care dintrodată toate purced în scădere. Iarna începe a-și pregăti harmăsarii în grajdurile ei din miazănoapte. În acel ceas al cumpenei, Dumnezeu a orânduit pace între toate animalele, jigăniile și paserile. Le dă și lumina înțelegerii pentru acel răstimp, ca să grăiască întocmai așa cum grăiesc oamenii. Oriunde s-ar afla, toate se strâng în sobor și stau la sfat.

Alte credințe populare spun că în această noapte răsare în mod magic floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o culege, înfruntând curajos duhurile care o păzesc; acesta va putea citi gândurile oamenilor şi va descoperi comori ascunse. La solstiţiul de vară se atârnă crengi de arţar la uşi şi la ferestre, pentru că există credinţa fermă că în acest fel vor fi îndepărtate toate forţele malefice. Frunzele de arţar culese în această zi şi puse la uscat vindecă orice rană şi înlătură durerea de cap. Dacă hainele, covoarele şi aşternuturile sunt tinute la soare în 24 iunie nu vor fi mâncate de molii.

Se agață crenguţe de soc la ferestre şi la uşi, pentru a apăra în felul acesta casa de orice necazuri şi boli şi pentru a se asigura astfel bunăstarea în tot anul următor. Din cele mai vechi timpuri, socul este plantat lângă casele oamenilor deoarece se crede că în el sălăşluieşte un duh bun sau o zână bună care-i apără pe oameni de nenorociri. E considerat un sacrilegiu să tai un soc.

Noaptea de Sânziene este o noapte în care orice este posibil și de aceea oamenii se deschid, caută, speră, se integrează în ritmurile cosmice, așteaptă, iubesc.

Visul unei nopți de vară…

Vezi si  Noaptea de Sanziene, de Mircea Eliade

Noaptea de Sanziene, de Mircea Eliade

Actiunea romanului-fresca incepe in noaptea de solstitiu estival a anului 1938 si se incheie la cativa ani dupa al doilea razboi mondial. Cei doi - Stefan si Ileana - se intalnesc intr-o padure, in noaptea de Sanziene, asa incepe romanul, si se termina in alta padure, dupa doisprezece ani, tot in noaptea de Sanziene. Stefan si Ileana se contopesc in iubire si in moarte, adica in eternitate. Noaptea de Sanziene devine, astfel, si un timp al iubirii unice, infinite…

Sarbatoarea Sanzienelor reprezinta un fel de punct al tuturor posibilitatilor, momentul la care cerurile se deschid, permitand iesirea din timp. Romanul porneste de la o supozitie lansata de Stefan Viziru: Unii spun ca noaptea aceasta, exact la miezul noptii, se deschid cerurile. Nu prea inteleg cum s-ar putea deschide, dar asa se spune: ca in noaptea de Sanziene se deschid cerurile. Dar probabil ca se deschid numai pentru cei care stiu cum sa le priveasca...

In 24 Iunie natura este in culmea fortelor sale germinative.

Personajele discuta enorm, mai ales probleme capitale: problema iubirii si a mortii, a pieirii si a salvarii universului, a participarii la istorie si a evadarii din timp. Si in acest roman oamenii sunt, aproape toti, intelectuali prin predestinare: spirite devorate probleme, insetate de cunoastere.

Noaptea de Sanziene contine elemente fantastice, stranii, fabuloase, introduse in mod firesc in tesatura realista. Umorul apare in numeroase forme: ironie, gluma blajina, satira, sarcasm, caricatura.

In roman se pune problema “iesirii din timp” Eroul - Stefan Viziru - ar fi vrut ca pentru el timpul sa se opreasca in vreme ce pentru restul muritorilor sa curga. Vreau sa traiesc de-a pururi tanar, ca in basmul nostru Tinerete fara batranete si viata fara de moarte – ii spune Stefan d-rei Zissu.

Mitul si simbolul solstitiului de vara il obsedau pe Mircea Eliade de cateva decenii (romanul a fost scris intre 1949-1954 si publicat in franceza, in 1955). Intr-o conferinta rostita la Radio Bucuresti (3 Iulie 1937) Eliade se referea la deosebita importanta a solstitiului de vara in viata celor vechi. In societatile agricole sarbatorile campenesti incep cu “dansurile ce tin pana in noaptea Sfantului Ioan – miezul verii – si tot atunci se logodesc perechile. Viata omului tine pasul soarelui. Si dragostea creste odata cu patrarul lunii” (Vacanta intelectualului, in Arhiva Societatii Radiodifuziunii Romane)

Finalul romanului – singurul plauzibil, moartea celor doi (Ileana si Stefan) – e in acelasi timp inceputul unei noi vieti. Fericirea suprema dinaintea “iesirii din Timp”, cand il orbira farurile masinii rasarite pe neasteptate, apropiindu-se mult de Ileana, romancierul scrie: “Simti in acea unica, nesfarsita clipa, intreaga beatitudine dupa care tanjise atatia ani, daruita de privirea ei inlacrimata. Stiuse de la inceput ca asa va fi. Stiuse ca, simtindu-l foarte aproape de ea, Ileana va intoarce capul si-l va privi. Stia ca acea ultima, nesfarsita clipa, ii va fi de-ajuns”.

Ultimul capitol e o transfigurare artistica a credintei populare romanesti ca in noaptea de Sanziene cerurile se deschid (pentru cine stie sa vada).

La miezul noptii n-a avut loc un accident de circulatie, ci o trecere in alta viata, o iesire din timp si spatiu.

Ceea ce il interesează pe Mircea Eliade nu este atat copia fidela a realitatii, cat destinul personajelor sale si diferitele conceptii despre timp pe care acestea le incarneaza: timpul fantastic, timpul psihologic si timpul istoric. Autorul aduce in prim-plan drama spirituala a omului superior, confruntat cu iminenta neantului. Spre deosebire de omul religios pentru care moartea nu reprezinta o stingere definitiva, ci echivaleaza cu trecerea intr-o alta modalitate de existenta, acesta are constiinta istoricitatii sale, ceea ce explica si starea de angoasa cauzata de sentimentul fragilitatii fiintei. Ea apare din neant, duce o existenta limitata in timp si se intoarce in neant. Ca urmare, se incearca depasirea conditiei umane perisabile prin abolirea istoriei, considerata ca o succesiune de evenimente desfasurate linear si avand un caracter ireversibil. In viziunea filosofului Petre Biris, unul dintre personajele romanului, imaginea timpului care roade nemilos existenta, anihiland-o in final, este intruchipata de un cariu: E un cariu. Ceasornicul Mortii, ii spun unii. Si intr-adevar este un ceasornic al mortii. Numai bataile lui imi reveleaza Timpul-Moarte, timpul in care traim noi oamenii, atunci cand spunem ca traim, ca suntem vii.

**

Sanzienele (Dragaicele, Iele) sunt zane ale padurilor, de o frumusete extraordinara, care traiesc ascunse de ochiul omenesc in desisurile nepatrunse ale padurilor si pot fi vazute de muritori numai in noaptea de 23 spre 24 Iunie, cand cerurile se deschid. In acea noapte magica ele umbla pe pamant sau plutesc prin aer sarbatorind miezul verii prin dansuri, cantece si desfatari, pe campuri si in poiene. Legenda spune ca ele danseaza goale si muritorii care indraznesc sa traga cu ochiul – sau le intalnesc din intamplare – raman muti sau isi pierd mintile, pentru ca frumusetea lor depaseste cu prea mult puterea omului de a simti.

Sanzienele binecuvanteaza oamenii. Aduc boabe in spicele de grau, parfum si putere de vindecare plantelor si florilor, lecuiesc bolile (mai pe cele ale copiilor), alina suferintele, daruiesc rod in pantece femeilor, aduc ursita fetelor de maritat, inmultesc pasarile cerului si blagoslovesc cu pui animalele.

Nota: Acesta nu este un rezumat propriu-zis al romanului "Noaptea de Sanziene", ci este referirea la simbolul acestei Nopti, asa cum l-a imaginat Mircea Eliade.

Vezi si Noaptea de Sanziene 23-24 iunie