Obișnuim
să numim „doctor” o persoană care a terminat facultatea de
medicină. Înțelesul cuvântului „doctor” e mult mai restrâns,
în fapt, și se referă la un titlu academic obținut de cineva după
studii aprofundate într-un domeniu (aproape oricare). Pe scurt,
„doctor” este persoana care a obținut un doctorat = e
super-super specializat într-un domeniu (ramură dintr-un domeniu
etc.).
Profesia
de medic este una extrem de stresantă - pentru acei medici care o
practică din pasiune. Medicina (ca și în cazul altor profesii) nu
este pentru oricine. Mulți medici - mai ales cei din spitale, de la
„unitatea primiri-urgențe”/ambulanță - sunt sub o presiune constantă,
lucrează la ore imposibile și pot ajunge să fie afectați de
epuizare severă (mai ales din cauza orelor insuficiente de somn), de
anxietate.
Medicii
nu au numai grija pacienților, ci și grija „hârtiilor”.
Birocrația e o parte deloc neglijabilă în această profesie.
Sigur, nu e inutilă, în cea mai mare parte, deoarece în
activitatea directă de îngrijire a pacientului trebuie introduse
anumite informații/documente într-o fișă/bază de date. Desigur,
există și „personal auxiliar” pentru a ține în frâu
birocrația (registratorii, de exemplu), dar nu în toate cazurile.
Cel puțin un sfert din timpul medicilor este alocat completării de
fișe, rapoarte etc..
Ce-l
face medic pe un om? Bineînțeles,
studiile - în urma studiilor devine recunoscut ca profesionist în
domeniu. Un medic bun nu e doar o persoană bine pregătită
profesional, informată; un medic bun este atent, analitic, calm,
cooperant, creativ, energic, altruist, pasionat, bun observator,
curios, prietenos, responsabil, înțelept, de încredere, curajos
etc. și nu e străin de etică.
În
cazul medicilor nu trebuie să se pună accent pe „cantitate” ci
pe „calitate”. Un medic care lucrează într-un spital trebuie să
aibă unele abilități speciale, aș zice: trebuie să fie capabil
să lucreze, uneori, multe ore și adesea sub presiune, ceea ce
înseamnă că trebuie să fie foarte bine pregătit, să fie
analitic și să ia decizii rapid; trebuie să aibă abilități de
conducere - fiecare medic are o echipă, și dacă echipa nu
funcționează ca un mecanism bine întreținut eforturile medicului
ar putea fi zadarnice. Medicul trebuie să știe să comunice și
trebuie să fie empatic.
Medicii
care nu dovedesc empatie, care sunt nepoliticoși cu pacienții și
colegii lor (indiferent de calificarea acestor colegi), care nu
dovedesc respect față de opiniile altor medici, care nu se
informează despre ultimele noutăți în specialitatea lor și - nu
în ultimul rând - care sunt foarte solicitați ar trebui evitați.
Un medic suprasolicitat poate fi unul foarte bun, dar dorind să aibă
în grijă foarte mulți pacienți ajunge să fie și foarte obosit
și oboseala îl poate aduce în situația de a greși (de a nu mai
vedea pădurea din cauza copacilor). A aștepta prea mult o
programare la un astfel de medic poate fi în dauna pacientului.
Sfaturile
primite - de ani de zile - de la administratorii statului despre
verificarea medicilor pe care îi
alegem când
avem nevoie nu sunt inutile și
ar trebui urmate - putem evita o tragedie verificând
în
registrul medicilor/stomatologilor etc. dacă
X sau Y au diplomă
care
le atestă
calificarea.
A
fi medic nu este deloc ușor.
Fiecare medic, pentru a fi acceptat în
profesie, trebuie să facă un jurământ. Noțiunea de etică în
practica medicală se regăsește în acest jurământ care „datează”
de pe pe vremea lui Hippocrate:
Voi
folosi tratamentul pentru a ajuta după judecata și abilitatea mea,
dar niciodată pentru a face rău.
Nici dacă mi se cere nu voi
administra vreun toxic otrăvitor nimănui și nici nu voi sfătui pe
alții să o facă.
În orice casă voi intra voi acționa numai
în beneficiul pacientului.
Tot ce aud și văd în practica
mea medicală le voi considera secrete și nu le voi divulga nimănui.
În
Declarația de la Geneva, adoptată de Adunarea Generală a
Asociației Medicale Mondiale în septembrie 1948, amendată și
revizuită de câteva ori, apare o revizuire (și formulare modernă)
a Jurământului lui Hippocrate:
Pe timpul admiterii mele ca membru al
profesiei medicale:
Sănătatea pacienţilor mei va fi prima mea
îndatorire.
Voi respecta secretele care îmi sunt încredinţate
chiar şi după ce pacientul a murit.
Nu voi permite
consideraţiilor de vârstă, boală, dizabilităţi, credinţă,
origine etnică, sex, naţionalitate, afiliere politică, rasă,
orientare sexuală, statut social sau oricărui alt factor să
intervină între datoria mea şi pacientul meu.
Nu îmi voi
folosi cunoştinţele medicale pentru a viola drepturile omului şi
libertăţile sale civile, nici chiar sub ameninţare.
E în plină consultare publică revizuirea codului de etică privind profesia de medic:
https://www.wma.net/news-post/physicians-code-of-ethics-updated/