Tot despre dezvoltarea industriei

Bine că am avut industrie. Sigur că cele mai multe fabrici poluau la greu, multe produceau stocuri, mașinile-unelte erau vechi și foarte vechi ș.a.m.d., dar ar fi putut fi salvate, modernizate. Dar, nu! Au fost vândute la prețuri de batjocură, apoi au fost demolate de noii proprietari și terenurile - mai ales - vândute la prețuri exorbitante dezvoltatorilor imobiliari. Pe cea mai mare suprafață de teren al fostei fabrici “Tractorul” din Brașov, de exemplu, se întinde un mall gigant. În locul fabricii “Hidromecanica” se ridică un alt mall gigant (de data aceasta pe verticală).

Pe la începutul anului 2014, Comisia Europeană a lansat către statele membre un apel de a-și crește industria, dar emisiile de gaze cu efect de seră (GES) să fie reduse sub limitele asumate până atunci. Între altele, în noul Cadru al UE privind schimbările climatice și energia pentru 2030, se cere reducerea GES cu 40% sub nivelul din 1990, precum și un obiectiv obligatoriu de cel puțîn 27% la nivelul UE pentru energia regenerabilă. Comisia arată că obiectivul trebuie susținut de o abordare orientată într-o mai mare măsură spre piață, oferind condiții propice pentru tehnologiile emergente, acordându-se statelor membre flexibilitatea de a-și transforma sistemul energetic într-un mod adaptat preferințelor și circumstanțelor naționale. (sursa: hotnews)

În România, se percepe taxa “timbru verde”, se percep taxe prin facturile de energie electrică - bani care ar trebui folosiți (cică) pentru producerea de energie regenerabilă. Taxele le vedem și le simțim, energia regenerabilă mai puțin.

Tot în 2014, CE a lansat și alt apel către statele membre: să-și dezvolte industria și să crească ponderea producției in PIB-ul UE de la 15,1% la 20% până în anul 2020.

Comunicarea prin care s-a făcut apelul e intitulată “Pentru o renaștere industrială europeană” - ce ghinion că amărâții care au condus România în primii ani după 1989 erau morți de foame de bani și au distrus tot ce se putea distruge. Eh, nici lucrătorii nu erau mai altfel, dar s-au mulțumit cu mai puțin: salarii compensatorii, bani din care (cei mai mulți) și-au cumpărat covoare, televizoare și altele de gen, fără să le pese că, pe termen lung, le va fi rău - din punct de vedere financiar - celor mai mulți.

În România, s-o fi dezvoltat industria în ultimii ani, cel puțin în unele orașe - altfel de ce ar puți oribil în unele localități din țară? Au dezvoltat industria și le pasă prea puțin de poluare, dar dacă nu sunt gaze cu efect de seră… treacă de la ei.

Comisia susține că prin această comunicare promovează o “Europa mai favorabilă întreprinderilor prin acțiuni destinate să simplifice cadrul legislativ și să amelioreze eficientă administrației publice la nivel european, național și regional”.

Bănuiesc că se știe: cadrul legislativ în România - în orice domeniu - e simplificat de nu se vede! Despre eficiența administrației publice să nu mai zic! Model pentru oricare stat care se vrea ruinat.

“Potrivit CE, rolul industriei în Europa depășește cu mult sectorul producției, incluzând aspecte diverse, de la materii prime și energie până la servicii pentru întreprinderi (de exemplu servicii logistice), servicii pentru consumatori (de exemplu servicii postvânzare pentru bunuri de folosință îndelungată) sau turism”.

Una dintre prioritățile expuse de CE pentru sprijinirea competitivității industriei în UE, și care mă face să zâmbesc când mă gândesc cum este înțeleasă în România: maximizarea potențialului pieței interne prin dezvoltarea infrastructurilor necesare, prin oferirea unui cadru de reglementare stabil, simplificat și previzibil, favorabil spiritului antreprenorial și inovării, prin integrarea piețelor de capital, prin ameliorarea posibilităților în materie de formare și de mobilitate pentru cetățeni și prin finalizarea pieței interne a serviciilor, "care reprezintă un factor cu contribuție majoră la competitivitatea industrială".

Totul e previzibil în România, mai ales codul fiscal: te culci cu unul și te trezești cu altul. În anul 2018, de exemplu, codul fiscal a fost modificat de 236 de ori (sursa: startupcafe.ro). Desigur, unii ar zice că îl modifică pentru a fi cât mai potrivit realității; poate că ar trebui să apeleze la specialiști care știu despre ce vorbesc și care nu caută să lase portițe pentru șmecheri. Realitatea nu se referă numai la cei din “clasa conducătoare” și prietenii lor.

Noi să fim sănătoși, că industria se dezvoltă! Se dezvoltă inclusiv prin ridicarea de hidrocentrale pe ape de munte - hidrocentralele sunt mici, dezastrul e mare.

Pe aceeași temă am mai scris aici:

Ouăle de ciocolată

Mie-mi plac tare mult ouăle de ciocolată. Îmi place ciocolata, in general - cea dulce, nu cea amăruie; mă amuză cei care-mi oferă ciocolată amăruie - deşi ştiu bine că o prefer pe cea dulce - pe sistemul “ciocolata amăruie e (mai) sănătoasă”. O fi, dar eu n-o prefer; o mănânc, dar n-o prefer.

Revenind la… ouăle mele. Îmi plac ouăle de ciocolată şi le caut in special pe cele in care ştiu că găsesc surprize. Şi pentru că tot îmi plac aceste ouă de ciocolată,  după atâţia ani, m-a ros curiozitatea şi am căutat să aflu cine le-a… inventat.

Obiceiul oferirii ouălelor este foarte vechi. Persanii îşi ofereau ouă ca semn de bun venit al primăverii, sărbătorind reînnoirea naturii prin diverse festivaluri dedicate fertilităţii. Vechii romani îngropau - ritualic - ouă pe câmp; azi, ouăle se oferă cu ocazia sărbătorii de Paşte.

In 1902, într-un ziar destinat profesorilor francezi a fost publicată Povestea Paştelui, in care apare prima dată un ou de ciocolată oferit in dar unei profesoare melancolice.

Ouăle oferite la început aşa cum le făcea găina au început a fi vopsite, învelite in foiţe de aur, decorate cu fel de fel de pietre preţioase. Peter Carl Fabergé, bijutier rus, a dus rafinamentul la apogeu. In 1885, ţarul Alexandru al III-lea al Rusiei, i-a cerut să realizeze o bijuterie in forma unui ou de Paşte, pentru soţia sa - aşa au apărut celebrele Ouă Fabergé, din metale preţioase, ornate cu pietre preţioase şi conţinând bijuterii.

Prin secolul XVI a fost introdusă in Europa cacaua mesoamericana, care a dus la crearea ciocolatei calde, băutură apreciată şi la acea vreme. Ciocolata era o băutură in Spania, Germania, Italia, Austria şi Elveţia. In 1674 ar fi avut loc, la Londra, prima degustare de ciocolată solidă.

La Versailles, ciocolata a fost amestecată cu migdale, cu apă de flori de portocal sau cu gălbenuş de ou.

Conform lucrării Chocolat et son histoire, de Élisabeth de Contenson, consumatorii de ciocolată caldă ai secolului XVIII au fost cei care au golit conţinutul unui ou şi mai apoi l-au umplut cu ciocolată.

Despre ouăle de ciocolată unii spun că au apărut in timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, pe la 1700 sau mai devreme - regele a oferit lui David Chaillou (“Primul Cofetar”) dreptul exclusiv de a vinde ciocolată in Paris pentru că el era cel care vindea biscuiţi şi prăjituri scumpe - probabil şi in formă de ou, cu ocazia Paştelui). Alţii susţin că tradiţia e originară din America, unde creşte arborele de cacao.

Obiceiul dăruirii oualelor de ciocolată a fost atestat in Germania şi Franţa in primii ani din 1800, când ouăle erau din ciocolată plină. Cred, totuşi, că nu se ştie exact când au apărut ouăle de ciocolată.

In anul 1819, in Corsier, lângă Vevey (oraş in Elveţia, unde a trăit şi Daniel Peter - ginerele fabricantului Cailler - inventatorul ciocolatei cu lapte, in 1875), François Louis Cailler a fondat prima fabrică elveţiană pentru producerea ciocolatei; in 1825 a deschis o a doua fabrică, unde a reuşit să transforme cacaua într-o pastă maleabilă - el a fost primul care a comercializat ciocolata sub formă de baton. François Louis Cailler a petrecut patru ani la Torino (Italia) unde a învăţat arta preparării ciocolatei. In 1929 gigantul  Nestlé a cumpărat fabrica.

In 1815, Casparus van Houten deschide o fabrică de ciocolată in Amsterdam (Olanda), iar in 1828 patentează o presă hidraulică cu ajutorul căreia reuşeşte să scoată - aproape jumătate - grăsimea (untul) din boabele de cacao obţinând mai apoi “praful” care este azi baza tuturor produselor din ciocolată şi care face ciocolata lichidă mai uşor de preparat.

Lui Rodolphe Lindt i se datorează consacrarea ciocolatei ca produs elveţian pentru că el a inventat, in 1879, la Berna, procesul de prelucrare care a dus de la ciocolata grunjoasă la ciocolata fină şi moale.

Producţia in serie a ouălelor de ciocolată datează din 1875, la câţiva ani după începerea vânzării in masă a cutiilor cu bomboane de ciocolată (1868) şi se datorează fondatorului fabricii Cadbury, John Cadbury, afacerist şi filantrop din Birmingham, Anglia. Intre altele, John Cadbury a început campania împotriva cruzimii faţă de animale şi a fondat Societatea Prietenii Animalelor, înaintaşa Societăţii Regale pentru Prevenirea Cruzimii împotriva Animalelor (RSPCA).

Alte surse susţin că oul de ciocolată a fost introdus pentru prima dată in Marea Britanie, in 1873, de J.S. Fry & Sons of England.

In ţările vestice e tradiţie ca de Paşti să fie oferite ouă de ciocolată. Mă bucur să constat că, încetişor, devine tradiţie şi la noi. Cum să nu mă bucur?! Mai ales când e vorba despre ouă de ciocolată uriaşe, care conţin surprize.

Cum să nu savurez produsele din ciocolată când atâţia oameni s-au străduit să îmbunătăţească liniile de producţie şi reţetele? Păcat că azi se folosesc prea mulţi îndulcitori sintetici… Mi se pare un sacrilegiu să distrugă reţetele cu astfel de ingrediente artificiale. Azi, cei mai mulţi urmăresc profitul şi mai puţin calitatea - şi nu doar in cazul ciocolatei.

₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪

Bibliografie online:

https://en.wikipedia.org/wiki/Conche

https://en.wikipedia.org/wiki/Rodolphe_Lindt

https://en.wikipedia.org/wiki/Coenraad_Johannes_van_Houten

https://en.wikipedia.org/wiki/Fran%C3%A7ois-Louis_Cailler

https://ro.wikipedia.org/wiki/Peter_Carl_Faberg%C3%A9

Dezvoltati industria! cere U.E.

Expresia ‘ceea indecenta: “Dezbraca-te ca te f@%, imbraca-te ca nu te mai f@%" se potriveste mănuşă “marilor realizari” ale primelor guverne “democratice” din România.

Faptul e consumat acum, dar in vremea anilor 1990 unii aproape ca ne rugam de oameni sa nu voteze ce-au votat. N-am avut cu cine sa ne intelegem si se observa exact ce s-a intamplat: industria e la pamant, la fel agricultura, viticultura etc. etc. s.a.m.d.

Pe diferite motive au fost rase marile intreprinderi pe care le avea RO. Adevarat: cele mai multe produceau stocuri, nu aveau masini-unelte performante s.a.m.d. Pentru a fi convinsi sa renunte la locurile de munca oamenii au fost momiţi cu zeci de salarii compensatorii. Au luat banii, i-au cheltuit si, multi, au ajuns azi asistati social, si striga ca vor locuri de munca.

Era necesara aceasta etapa – ziceau trepadusii – pentru relansare economica. Strainii au venit si au inceput sa ridice fabricute in care produc pentru export, care de fapt nu e tocmai export, avand in vedere ca cei mai multi sunt din state membre U.E. – exportul aduce bani mai multi pentru PIB; ce se vinde in U.E. nu se numeste export. Salariile mici si foarte mici i-au incurajat pe producatori sa vina – crescand salariile producatorii ar putea gasi alte state in care sa-si mute fabricile si unde cheltuielile salariale sa fie foarte mici, marindu-si astfel profiturile.

Imobilele (terenuri si cladiri) au inceput a fi retrocedate – se stia cat de incurcate sunt documentele in cazul celor mai multe imobile, dar acesta era scopul – cu cat mai greu de deslusit actele cu atat mai multe ocazii pentru “tunuri”. Unii s-au imbogatit urgent, altii se lupta si azi prin tribunale sa-si castige mostenirile.

Sămânţa zâzaniei a fost semănată, şmecherii au cules curând roadele.

Asta a fost “dezbraca-te”. Desigur, la vremea “marilor schimbari” nu se stia ce va urma. Nu-s prea sigura.

Prin anul 2014, Comisia Europeana a lansat un apel la statele membre sa-si dezvolte industria! Dar nu oricum, evident, ci tinand cont de schimbarile climatice – noul cadru prevede reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera sub tintele asumate pana acum. Pe langa aceste “recomandari” de reducere a gazelor cu efect de sera C.E. se adreseaza statelor: “Recunoasteti importanta industriei, cresteti productia”. Prin acest apel se cere statelor membre “sa-si dezvolte industria si sa creasca ponderea productiei in PIB-ul UE de la 15,1% la 20% pana in anul 2020”.
Si RO, unde au fost distruse toate marile fabrici… o ia de la capat. Nu, n-o ia de la capat pentru ca nu mai are aceasta capacitate. Ruinele unor fabrici (care ar fi putut fi modernizate) se mai vad inca, dar cel mai bine se observa mall-urile si hipermarketurile ridicate pe locul unor uzine sau pe terenuri agricole care au fost urgent scoase din circuitul agricol si trecute in intravilan pentru a se putea construi.

"In plus, obiectivul modernizarii industriale trebuie urmarit prin investitii in inovare, utilizarea eficienta a resurselor, tehnologii noi, competente si acces la finantare, accelerate de utilizarea fondurilor UE dedicate acestor scopuri", se arata in comunicatul CE. 

Zic si eu: pentru a moderniza industria trebuie sa existe una. Iar pentru ca fondurile europene sa ajunga la destinatie e nevoie de functionari care sa-si exercite atributiile corect si cinstit.

Potrivit CE, rolul industriei in Europa depaseste cu mult sectorul productiei, incluzand aspecte diverse, de la materii prime si energie pana la servicii pentru intreprinderi (de exemplu servicii logistice), servicii pentru consumatori (de exemplu servicii postvanzare pentru bunuri de folosinta indelungata) sau turism.

In industrie se regasesc aproape o patrime din locurile de munca din sectorul privat, fiind vorba de multe ori de lucratori foarte calificati, iar fiecare loc de munca suplimentar din sectorul de productie creeaza intre 0,5 si 2 posturi in alte sectoare. (fie vorba: nu inteleg ce inseamna 0,5 posturi, dar nu trebuie sa inteleg eu statistica).

Poate gresesc, dar in RO cei mai multi angajati par a fi dintre cei “abonati la sistemul bugetar” – chiar daca nu toti acesti angajati sunt din categoria functionarilor publici. Exista o adevarata industrie de agentii de stat si altele asemenea unde salariile sunt asigurate – in cea mai mare parte – din bani de la bugetul de stat sau local, dupa caz.

Printre prioritatile expuse de C.E. sunt si urmatoarele:

1). Maximizarea potentialului pietei interne prin dezvoltarea infrastructurilor necesare, prin oferirea unui cadru de reglementare stabil, simplificat si previzibil, favorabil spiritului antreprenorial si inovarii, prin integrarea pietelor de capital, prin ameliorarea posibilitatilor in materie de formare si de mobilitate pentru cetateni si prin finalizarea pietei interne a serviciilor, "care reprezinta un factor cu contributie majora la competitivitatea industriala".

Cadrul de reglementare e tare stabil, atat de stabil incat doar ca nu se schimba de la o zi la alta. In plus, cred ca sistemul impovarator de taxe si impozite nu se incadreaza in categoria “cadru favorabil antreprenoriatului”.

2). Facilitarea integrarii progresive a firmelor din UE, in particular a IMM-urilor, in lantul mondial al crearii de valoare economica pentru a ameliora competitivitatea acestora si pentru a asigura accesul la piete internationale in conditii concurentiale mai favorabile.

Banuiesc ca “firmele de casa” ale diversilor politicieni nu vor intampina probleme si firmele lor, avand, probabil, sedii in “paradisurile fiscale” nu vor intampina probleme cu impozitarea profiturilor.

Asta a fost “imbraca-te” – dupa ce ti s-a recomandat sa distrugi ti se recomanda sa construiesti. Mall-uri, desigur, deoarece (si) prin magazinele din mall se vinde productia unora si altora (care, de regula – in cea mai mare parte - nu au fabrici pe teritoriul RO, unde apar mall-uri ca ciupercile dupa ploaie). Comertul si serviciile sunt ramuri ale industriei si pentru ca o populatie sa nu se poata dezvolta autonom e preferabil sa fie incurajat consumul si mai puţin incurajata productia.

Sa nu creada cineva ca regret vreo clipa “epoca de aur”. Aşa rău cum pare-acum e mai bine ca-nainte.

Sursa foto: http://ddees.com/index.php/2015/09/11/gallery-two/

Fabrica de ciocolată Cibo

De ce mă interesează trecutul? Deoarece cred că trecutul trebuie reamintit nu doar pentru a nu mai repeta greșeli, ci și pentru a ne aminti că ceva bun a fost posibil cândva.

Citind la CARMEN un articol despre cofetărie, ciocolată și alte dulciuri mi-am amintit că în Brașov a existat, cândva, o fabrică de ciocolată! Povestea începe cu A fost odată… dar nu se termină cu au trăit fericiți...

Ca un fel de ironie, Comisia Europeană vine cu apeluri către statele europene: recunoașteți importanța industriei, creșteți producția!

Comisia Europeană invită statele membre să recunoască importanța vitală a industriei pentru crearea de locuri de muncă și pentru generarea de creștere economică, precum și să integreze problemele legate de competitivitatea industrială în toate domeniile de politică,

se arată în comunicarea intitulată Pentru o renaștere industrială europeană, adoptată la începutul lunii ianuarie a.c.

Cutie pentru ciocolata - 1945

În anul 1899 etnicii germani din Brașov au construit un atelier de produse din ciocolată Hess (Prima Fabrică de Bomboane și ciocolată din Transilvania), mai apoi sub numele de Unitatea 1. 

Clădirea, de pe strada Al.Ioan Cuza, este parte a patrimoniului naţional. În anul 1922, fraţii Stollwerck din Bratislava au adus cu ei tradiţia şi un nume, construind fabrica de ciocolată şi specialităţi din ciocolată Stollwerck, pe strada Lungă, acum intrarea făcându-se de pe strada De Mijloc, devenită Unitatea 2.

După naţionalizarea din 11 iunie 1948, statul devine proprietar al ambelor unităţi, iar în anul 1954, le reuneşte în aceeaşi fabrică sub denumirea Dezrobirea.

În 1966 numele va fi schimbat în Cibo, iar în 1991 va deveni Poiana - Produse Zaharoase SA. Fabrica e preluată de la stat, în februarie 1994, de compania multinaţională Kraft Jacobs Suchard, devenită ulterior Kraft Foods International, iar unitatea de la Braşov se va numi, din anul 2000, Kraft Foods România (azi Compania Mondelez International).

În 1995 e lansată pe piață prima tabletă de ciocolată Poiana. Istoria mărcii Poiana a început cu două sortimente de tablete de ciocolată, iar acum cuprinde peste 25 de sortimente care sunt, azi, fabricate în Bulgaria. Fabrica a lansat pe piața românească și alte noi mărci de produse zaharoase: Silvana, Smash, Suchardine, Sugus, Africana.

Pe porțile fabricii ridicate în inima orașului de la poalele Tâmpei au ieșit 32.000 de tone de ciocolată (320 de milioane de tablete de ciocolată). Secretul rețetei originale Suchard e cunoscut în România numai de calculatorul care punea în mișcare malaxoarele uriașe.

Vedetele Kraft Foods România pe piața locală sunt mărcile de ciocolată Poiana și Milka, batonul Smash, mărcile de cafea Jacobs și Nova Brasilia, crema de brânză Philadelphia (Philly) și Toblerone, un baton de ciocolată conceput în Elveţia, care are în compoziţie miere, nuga şi alune, recunoscut imediat după forma triunghiuară.

În anul 2007 Kraft a adus, de la unitățile de producție deținute în Cehia și Polonia, biscuiții LU pe piața românească.

Milka a ajuns în România în 1994, când Kraft a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni al Fabricii de Produse Zaharoase Poiana S.A., devenind astfel o filiala a Kraft Foods Inc., care este a doua mare companie din lume din domeniul produselor alimentare.

În noiembrie 2008, Compania Kraft Foods România a anunţat relocarea fabricii în Bulgaria, susţinând că nu se puteau extinde în zona din centrul Braşovului. Oficialii companiei au declarat:

Dezvoltarea puternică a afacerii Kraft Foods România din ultimii ani a generat nevoi suplimentare de capacități de producție. Din cauza limitărilor de spațiu în clădirile existente și locației unității de producție Kraft în mijlocul orașului, creșterea capacității de producție la Brașov nu este o opțiune viabilă,

a precizat, pentru o agenție de presă, Lachlan Grave, director general Kraft Foods România.

Fie vorba: ar fi putut lua o hală de pe platforma Tractorul (sau altă mare uzină care era aproape de faliment, fiind, cred, mai ușor să transporte utilajele la periferie decât să le transporte în Bulgaria, dar în Bulgaria forța de muncă era mult mai ieftină). E dreptul lor să aleagă cum își conduc afacerile.

Cel mai mare transfer de angajaţi, circa 80, s-a realizat, prin transfer direct ori după disponibilizare, către compania Rap Confectionery din Braşov, unde a fost externalizată, tot sub marca Kraft, producţia batoanelor Smash şi a bomboanelor Chokotoff. Alţi circa 80 şi-au găsit locuri de muncă prin firma de specialitate angajată de KFR să plaseze disponibilizaţii pe piaţa forţei de muncă. Rap Confectionery a produs în vechea unitate a Kraft Foods până în primăvara anului 2010, când unitatea a fost mutată la Ghimbav.

Compania a făcut oferte de relocare în Bulgaria şi câtorva reprezentanţi ai managementului fabricii de la Braşov, dar aceştia au refuzat din cauza condiţiilor de viaţă din ţara de la sud de Dunăre. O mare parte dintre angajaţii companiei au fost preluaţi de firma Rap Confectionary, unde produc ciocolată pentru diverse mărci.

Reprezentanţii companiei au declarat că în cei 15 ani de operare Kraft a investit circa 30 milioane de dolari în unitatea de producţie din Braşov.

În 2009, compania a decis ca o parte din producţie să rămână la nivel local şi a încheiat un contract de externalizare cu grupul RAP (din care face parte compania Raptronic), unul dintre furnizorii săi de servicii de mentenanţă a echipamentelor de producţie. Raptronic a fost implicată şi în cons­truirea fabricii de snacks-uri Intersnack din Ghimbav, inaugurată în 2009, şi în proiectul de retehnologizare a fabricii Kandia-Excelent din Bucureşti, potrivit informaţiilor de pe site-ul oficial al companiei. RAP produce la Ghimbav batoanele de ciocolată Smash şi bomboanele Choko toff din portofoliul companiei ameri cane.

Reprezentanții statului român, prin Compania Kraft Foods România (să zic așa) au distrus, practic, o tradiție care a dăinuit mai mult de 100 de ani, fabrica supraviețuind inclusiv bombardamentului din cel de-al doilea război mondial, primul bombardament fiind (și) asupra fabricii, o bombă afectând clădirea.

Îmi amintesc anii în care, coborând de la una dintre mătușile care locuiește pe strada Colinei, pe un deal din apropierea fabricii, simțeam minunatul miros de ciocolată (de dulce) care parfuma aerul, fiind foarte puternic mai ales noaptea. Și îmi amintesc, cu plăcere, vizita făcută la fabrica de ciocolată în vremea când eram elevă de gimnaziu și se obișnuia organizarea unor vizite la diferite fabrici din județul Brașov. În hala unde utilaje uriașe, cu palete rotative, amestecau imensa masă de ciocolată în tancuri încălzite era foarte-foarte cald iar mirosul de zahar, rom, lapte praf, pudra și masa de cacao ne fascina, pur și simplu, și ne imaginam ce frumos ar fi să lucrăm la fabrica de ciocolată și să mâncăm pe săturate. Nu știam noi atunci că nu e chiar așa ușor să consumi ciocolată după pofta inimii și nici nu ne imaginam că ar putea chiar să nu mai suportăm ciocolata după ce lucram acolo câțiva ani.

(sursa foto: okazii.ro)

M-am documentat pe net (ziare brașovene online, wikipedia) pentru că alte surse n-am avut la îndemână.

Ceea ce afirmă muzeograful amintit mai jos e puţin diferit şi mult mai complet decât ceea ce reuşisem să aflu.

Actualizare aprilie 2017

Din decembrie 2016 şi pâna in martie 2017, Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului a găzduit expoziţia Bonbons. Chocolat. Caramels. Istoria ciocolatei la Braşov.

Muzeograful Camelia Neagoe spune că prima fabrică de produse zaharoase a fost Thiess Seidel, care a început să funcţioneze din 1891, când s-a deschis un mic atelier pentru producţia de ciocolată pe strada Al. Ioan Cuza din Braşov. Acest atelier a fost extins şi modernizat în anul 1921, iar în anul 1927 a fost ridicată o nouă fabrică - dotată cu utilajele de ultima generaţie ale acelei perioade.

Din aceasta s-a desprins ulterior fabrică Hess. Se produceau aici peste 1000 de sortimente de dulciuri de cea mai bună calitate - figurile de ciocolată Novitas pe care privindu-le oricât de aproape, îţi dau impresia unor preţioase bibelouri.

Mai multe informatii pe newsbv.ro.

Actualizare iulie 2023

La inceputul verii anului 2018, pe locul fostei fabrici de ciocolata Cibo/Poiana a fost inaugurat un magazin (din reteaua Schwarz) cu acoperis verde - primul magazin din Brasov cu acoperis verde si al treilea din Romania. E acolo si un hotel.

Vezi si

Frații Schiel și Uzina Hidromecanica

Frații Schiel și uzina Hidromecanica

Motto: Nu poți prețui dacă nu cunoști.

Uzina cunoscută azi ca Hidromecanica a fost înfiinţată în anul 1880 de frații Karl şi Samuel Schiel (fiii preotului luteran Friderich Schiel, originari din Râșnov).

La început a fost un atelier profilat pe turnarea și prelucrarea pieselor de fontă, situat în zona Porții Schei. Mai apoi, în anul 1914, atelierul a fost transformat în fabrică și clădirea a fost ridicată pe locul de unde a fost demolată începând cu anul 2012: Centrul Civic.

În anul 1919, fabrica a devenit societate pe acțiuni cu cu numele Fraţii Schiel s.a.p.a. Activitatea s-a extins în domeniile reparaţiilor de locomotive şi vagoane, echipamente şi componente pentru industia minieră, utilaje de construcţii, transmisii mecanice şi strunguri paralele.

În 1927 a fost inaugurată o nouă turnătorie de oțel, dotată cu un cuptor electric de 1,5 tone.

În 1930 a început fabricarea turbinelor hidraulice. Fabrica va produce piese pentru primul autobuz românesc şi primul strung paralel.

În 1948, după naţionalizare, uzina se va numi Strungul. Producţia s-a diversificat: utilaje pentru extracţia tițeiului, frâne hidromatice, turboambreiaje, convertizoare hidraulice de cuplu, compresoare de aer, sisteme de comandă hidraulică ladistanţă. În anii 1950 s-au fabricat primul autobuz şi primul strung românesc.

În 1961 uzinei i-a fost schimbat din nou numele, Hidromecanica începând producţia de transmisii hidraulice pentru locomotive, turbosuflante pentru supraalimentarea motoarelor Diesel, motoare auxiliare navale.

În 1978 s-a înfiinţat Hidromecanica 2 (H2, pe scurt), în zona Rulmentul, pe platforma de la Tractorul, pe o suprafață de cca. 11 hectare, pentru producţia de transmiisii hidromecanice. Cei aproximativ 6.000 de angajaţi lucrau în ateliere de turnătorie fontă şi prelucrări mecanice, apoi şi în secţiile de turnătorie oţel şi forjă. În anul 2010 mai erau 180 de angajati la H2, lucrand piese pentru export.

Din anul 1990 a început declinul: în baza legii 15/90 şi H.G. 1254/04.02.1990, Hidromecanica a devenit societate pe acţiuni cu numele S.C. Hidromecanica S.A.; în 2001 pachetul majoritar de acţiuni a fost preluat de Alexander & Co SRL Braşov (Alexandru Crisan şi SIF Transilvania), iar in 2003 a fost anulată privatizarea (dar uzina era, deja, falimentară) și pachetul preluat de statul român (AVAS). În anul 2005 (sau 2004) a devenit societate cu capital 100% privat, după ce a fost cumpărată de către omul de afaceri Lucian Neculae Gârbacea, deţinător, la acel moment, al unei pensiuni turistice, a unei firme de transport și a unui gater în zona Branului.

În 2010 Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a scos la vânzare Hidromecanica 1, reţeaua belgiană de hipermarketuri Cora a plătit 13 milioane euro pentru terenul de circa 40.000 mp. Se spune că magazinul va fi inaugurat în 2014. Deşi în agonie şi ea, Hidromecanica 2 îşi continuă activitatea. Acum societatea îşi desfăşoară activitatea la periferie, dar se pare că în curând din ea nu va mai rămâne decât marca, având în vedere că lichidatorul acesteia, Casa de Insolvenţă Transilvania, a anunţat că scoate la vânzare fabrica de motoare şi turbine a societăţii.

70% din terenul de patru hectare este atribuit hipermarketului. Pe restul suprafeţei, compania a anunţat autorităţile că ar dori să construiască şi un hotel cu 14 etaje, galerii comerciale cu patru etaje, imobile cu birouri şi locuinţe de trei sau patru etaje. În subteran, pe două niveluri, vor fi amenajate 1.264 de locuri de parcare, iar o suprafaţă de 1.800 de metri pătraţi va fi zonă verde.

La ce preț au terenurile în zona aceea ar fi fost de mirare ca o fabrică să poată supraviețui. Producția, în ceea ce-i privește pe români, pare a fi o noțiune străină. Pentru cei mai mulți români pare să fie foarte important consumul, dar consumând ceea ce produc străinii va fi din ce în ce mai rău în România. Orașele turistice - cum e și Brașovul - să zicem că mai au o sursă de susținere a economiei, dar celelalte?! Chiar și așa, într-un oraș turistic prețurile sunt mai mari și nu pot fi create locuri de muncă la fel de multe ca în unitățile de producție mari și foarte mari.

Din istoria Fabricii Schiel

Fabrica Schiel s-a dezvoltat prin achiziționarea proprietății lui Luckhardt, ce funcționase la sfârșitul secolului al XIX-lea ca reședință de vacanță; în afară de vila propriu-zisă și de anexe dispunea de un parc de agrement cu specii rare și de o seră proprie. Proprietatea trecea și de partea cealaltă a străzii de azi, Titulescu, până la Canalul Timiș, unde pe locul serelor s-a amenajat baza sportivă, iar astăzi este sediul Poliției. În dreptul acesteia, carosabilul străzii avea și un mic urcuș, astăzi dispărut prin sistematizare, dar încă sesizabil la nivelul trotuarelor.

Uzina Schiel făcea de toate, după planuri proprii sau după cele ale cumpărătorului. Un capitol interesant este cel al carosării de vehicule, tramvaie sau camioane. La această fabrică s-a construit și primul avion din Brașov, Ra-Bo.

În privința vehiculelor carosate la Schiel / Strungul / Hidromecanica, autobuzele au fost de producție Fiat, doar caroseria fiind realizată la Schiel în anul 1933. S-au livrat la Cernăuți, în număr de zece bucăti. Stema veche a Cernăuțiului este vizibilă pe lateralele acestora. Tot în acel an au fost carosate la Schiel și 14 autobuze Citroen pentru Brașov. Este posibil ca în anul 1925 să se fi realizat o primă caroserie auto în fabrică.

Autocamioanele SR-101 fabricate în anii 50 au primit instalații de stingerea incendiilor sau de stropitoare urbană fabricate tot aici. Au fost și exemplare din generații ulterioare de camioane brașovene (SR-131, 132 etc. și Roman Diesel) pe care s-au adaptat astfel de instalații, camioane pe care le foloseau pompierii.

Frații Schiel au înființat în 1882 și Fabrica de Hârtie din Bușteni; piatra de temelie e pusă în aprilie 1882 și în octombrie același an începea deja fabricaţia hârtiei de mucava iar în martie 1883 se montează prima linie pentru hârtia de împachetat.

Prin contribuţia ei, Fabrica de Hârtie din Buşteni a transformat o obscură aşezare de ţărani cărăuşi într-un oraş. Fabrica S. K. Schiel producea hârtie şi saci de hârtie lucrând cu 1143 muncitori. În 1893 Fabrica de Hârtie dispunea de o moară de măcinat lemnul şi o fabrică de cherestea şi beţe de chibrituri de la Susai.

După 1893 întreprinderea a fost mărită, modernizată şi completată prin înfiinţarea unei fabrici de cherestea la Azuga. În 1904 moara de măcinat a fost transformată în fabrica de celuloză.

În perioada interbelică, fabricile Frații Schiel, Astra (producătoare de locomotive) și Dumitru Voina din Brașov se ocupau (și) cu producția/repararea de material rulant (pe lângă atelierele CFR). În timpul războiului, ultimele două au trecut la producția de armament și muniție de război, iar dupa ce complexul gării Brașov a fost distrus în bombardamentele din 1944, greul reparării materialului rulant în zonă a căzut pe fabrica Frații Schiel. În 1949-1950 a fost dat în folosință noul triaj Brașov, cu tot cu depoul pentru reparații, iar comenzile CFR adresate fabricii Schiel (între timp devenită Strungul după naționalizare) s-au diminuat până la încetare.

Actualizare iulie 2023

Rețeaua belgiană de hipermarketuri Cora se pare că a plecat din România, magazinele sale fiind preluate de o rețea franceză de ipermarketuri, iar terenul pe care-l achiziționase pentru un nou magazin mamut a fost cumpărat în 2015 de Grupul israelian AFI Europe, care a construit un mall cu trei etaje – și două turnuri pentru birouri - aproape în buricul târgului, pe locul fostei uzine Hidromecanica.

AFI a fost inaugurat în octombrie 2020, anul cu păstrați distanța, stați în casă, spălați-vă des pe mâini.