Ipocrizie la supermarket X franciza

Când citești pe site-ul acestui supermarket X despre grija pe care o au pentru mediu și comunitatea în care-și desfășoară activitatea reprezentanții acestuia (și angajații, implicit - bănuiesc) ai tendința să-i lauzi cu voce tare, dar apoi „mergi pe teren” și constați că teoria și practica sunt diferite. În mod sigur, având în vedere comportamentul unora, n-au auzit de poluarea fonică.

Ei – cei de la supermarket X – selectează deșeurile, ba mai organizează și campanii gen „plastic contra produse” (campanii diverse pe termen mai lung sau mai scurt).

Altfel... instalațiile de aer condiționat, frigiderele etc. zumzăie zi și noapte de nu mai știi cum te numești dacă nu verifici actul de identitate.

Zgomotul pare că nu înseamnă poluare – zgomotul platformei dubei, zgomotul căruciorului de marfă, zgomotul mărfurilor trântite, zgomotul motoarelor pornite - ale dubelor care aduc marfa; nici mirosul puternic de detergent nu înseamnă poluare – chiar dacă intră în apartamentele oamenilor; nici aerul fierbinte al aparatelor nu înseamnă poluare, chiar dacă usucă la greu plantele din imediata apropiere (v. foto); nici praful ridicat în apartamente, de pe pământul pe care-l usucă ventilatorul de la instalația lor și nu știi de ce te ia tusea din senin; nici zgomotul ventilatorului (24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână) nu e poluare. Nu! Gunoiul neselectat e poluare!

Zgomotul mașinilor din care se descarcă marfă și se încarcă ambalaje grele nu e poluare; nici muzica urlând (uneori în zori de zi) în mașinile șoferilor care aduc marfă nu e poluare fonică; nici discuțiile aprinse ale angajaților când ies la o țigară sub ferestrele locatarilor... Nu! Doar aruncarea la întâmplare a bateriilor ceasurilor de mână e poluare, aruncarea la întâmplare a chiștoacelor angajaților fumători nu e poluare.

Acum... ce să zic? În general, supermarketul își construiește halele pe la margini de oraș, la distanță de imobilele locuite; dar francizele acestui supermarket X par a fi permise oriunde e un spațiu liber. 

O fi sănătos să fie amenajate la parterul imobilelor de locuit pentru ca locatarii să nu aibă liniște de pe la ora 6:30 dimineața (legea permite zgomot de la ora 8 dimineața) și până pe la orele 16 -17, șapte zile pe săptămână?! 

O fi sănătos ca locatarii să suporte zgomotul aparatelor de aer condiționat și frigiderelor 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână?! 

O fi sănătos și de bun gust, pentru o firmă care pretinde că respectă și se respectă, ca angajații (francizei) cărora li se atrage atenția că fumează sub ferestrele oamenilor, fac prea multă gălăgie sau că ocupă întreg spațiul pe trotuar și nu se poate trece de ei, platforma dubei și căruciorul lor, decât ocolind circa o sută de metri și vârstnicilor le e greu, să-i trimită pe aceștia la „Belu” (cimitirul)?

Apa cu detergent folosită pentru a spăla rafturi sau tăvi în zona (fostă) verde o fi poluare?

Resturile de beton rămase după ce au spart o „alee” pe care tot ei o făcuseră, dar era prea înaltă, se depozitează la rădăcină de brad conform legii?

Mă întreb, și întreb... Dacă îi întreb pe ei îmi vor răspunde cotit că „vor lua măsuri” – măsuri la ce?! Atâtea măsuri se mai iau și nimic nu se schimbă în bine. Se măsoară stofă și se taie bare...

Actualizare

Ziua de Sfânta Maria, 15 august 2022 – zi liberă legală (posibil liberă, nu obligatoriu liberă) Angajații magazinului își văd de ale lor: încarcă paleții pe care i-au stivuit – cu zgomot, desigur – ieri; motorul dubei e pornit; e ora 13:05 circa și ceva, și zgomotul e constant până la 13:25 circa și ceva. Duba deja pleca atunci când mi-a venit ideea s-o fotografiez. Gălăgia zilnică a început de la ora 8:45 am.

În Legea nr. 61 din 1991 (republicată) la art. 2, pct. 26) scrie: tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora;

Mai au un obicei idiot angajații magazinului: pentru a împiedica pe alții să-și parcheze mașinile unde vin dubele cu marfă (și parchează angajații magazinului – n-am idee dacă ei plătesc pentru a parca acolo) plasează câte o ladă goală (din plastic sau șipci din lemn) în zonă; prea adesea, aceasta ladă goală o pun pe trotuar – înainte de a parca - și acolo rămâne. Poza e făcută în ziua de 1 august.

De două ori m-am împiedicat în ea ieșind din scară seara; peste zi (înjurături am auzit și în noapte) s-au împiedicat și alții. Lada e plasată astfel încât n-o observi când iei curba la ieșirea de pe aleea din fața ușii de intrare în bloc (gardul viu o ascunde). Oricum ar fi, lada nu are ca căuta pe trotuar!

O dimineață liniștită de vară

Imaginile de mai jos sunt din dimineața zilei de 23 iulie 2022. În poză nu se aud motoarele și nici claxonatul șoferilor nervoși care iau curba în sens contrar – corect se încadra cel cu duba din plan îndepărtat (foto3).

Nu stau să fac poze zilnic, dar așa e mereu, de dimineață și până după-amiază. 

De lege ferenda (zic și io):

Să fie interzisă amplasarea magazinelor alimentare mari la parterul imobilelor de locuit. Prin „mare” înțeleg acele magazine care necesită sute de kilograme și litri de produse ca aprovizionare aproape zilnică și care au zeci de ambalaje grele de transportat mai apoi: lăzi, paleți etc.

Mini incendiu de vegetație

"Vine apocalipsa! Ard pădurile, de la soare!” strigă unii, la TV, cu disperare parcă. Ard și cioturile uscate din fața blocului, noaptea, tot de la soare, desigur.

Ieri pe la ora 21 și ceva ies din casă să merg la cineva care locuiește la o altă scară. Îmi miroase a fum, dar nu mă sinchisesc – atâtea duhori suport de la magazinul aflat la parter încât nu mai bag seama la aproape nimic puturos ce se simte în apropiere. Când revin acasă – după mai puțin de-o juma de oră – mirosul de fum nu se mai simte. Ce-a fost a trecut (cu bine!) Haha! Râdea un ciot uscat în sinea lui. 

Pe la ora 23 se simte iar miros de fum. Mă, nu-i ok. Ăștia de la magazinul aflat la parter or fi dat iar foc blocului (o făcuseră cu ceva ani în urmă – și a fost jale). Deschid larg o fereastră și văd că se ridică fum gros din apropierea ferestrelor unde-și au ăia de la magazin ventilatorul. Mă „enervez”, și cobor. Când ajung în „grădinița” de sub balcoanele blocului să-nțepenesc! În bezna din tufe strălucea un con format din licurici! Mă apropii și văd cum se transformă-n jar ciotul uscat aflat acolo de ani și ani. 

Era ciotul unui dud care fusese tăiat imediat după anul 1989 pentru că dudele murdăreau trotuarul! (luna asta a fost mult despre duzi și dude! dar las povestea pentru altă ocazie.) 

Mă apropii, analizez situația, îmi dau seama că nu trebuie să chem pompierii, și urc să iau apă să sting jarul. Umplu cu apă un bidon de zece litri – economisiți apă!!! (ne spun responsabilii cu bau-bau). Ok. Atunci, să nu sting jarul? Cobor pe scări – liftul e oprit de luni; schimbă cabina, „să fie frumos”. 

Beznă totală în colțul acela de zonă „verde” (de când cu ventilatorul de la magazin e praf și sunt multe "veștejeli"). Doar ciotul strălucea, accentuând bezna, și nu prea știam pe unde pășesc. Îmi dă prin cap să fotografiez conul format din „licurici”? Nu! Ultimul gând care-mi dă prin cap – în general, legat de orice – e să fac poze. 

Torn apă, având grijă să stropesc peste tot jarul aprins. S-a făcut întuneric total. Fac spre scara blocului câțiva pași și privesc în urmă, așa, de control. Din beznă-mi zâmbea ciotul, cu dinți de jar. Măi să fie! Atunci îmi dă prin minte și fac o poză, folosind blițul (știu, e jalnică poza). 

Ceea ce se vede.... nu se vede în poza prezentată, dar ceea ce-i „albicios” e jar aprins după ce am udat. Urc în casă, umplu un bidon, cobor pe scări, ud ciotul... Îmi dă prin minte că telefonul luminează (n-are lanternă). Lângă ciot era o gaură, ca și cum cineva săpase, și pe acolo ieșea fum (părea că arde din interior). Am turnat apă până s-a făcut noroi. Ciotul n-a mai zâmbit arătându-mi colți de jar.

Bun. Adică, nimic bun în jarul din „grădină”, bun că am terminat povestea. De la ce a luat foc? Intenție sau neglijență?

Intenția cuiva care vrea să întărească ideea că e jale cu incendiile din cauza încălzirii globale - variantă pe care o scriu doar pentru că se vehiculează la nivel (aproape) mondial - sau intenția cuiva care a vrut să facă rău.

Neglijența vine din partea fumătorilor, sunt aproape sigură. 

Știu că la scara vecină (sub șirul „lor” de balcoane ardea ciotul) cineva fumează și aruncă pe fereastră chiștoacele. 

La început de mai, câțiva vecini, am săpat zona, am curățat-o de uscături, am plantat niște floricele și atunci am descoperit zeci de chiștoace. O vecină și-a dat cu părerea că par țigări scumpe. „Da, sunt scumpe, și cine le fumează nu mai are bani și de scrumieră” – am comentat, adăugând că se scutură în draci și se aruncă diverse și de la ferestre, așa că nu-i de mirare jegul din zonă. Apoi, fiecare și-a dat cu părerea despre cei care fac de-astea. Vorbeam tare, să fim auziți – băteam șeaua să priceapă iapa, altfel spus. Un timp n-au mai fost chiștoace acolo (nu m-am gândit să verific „pe loc” dacă ieri noapte erau). 

Sau a fost neglijența unui trecător fumător care a vrut să arunce chiștocul în coșul de gunoi din apropiere și a nimerit în „iarbă” sau l-a aruncat direct în "iarbă".

Tind să cred că de la o țigară a luat foc ciotul. De la un chiștoc de țigară aruncat peste balcon a luat foc în balconul unui vecini de la etajul unu – cu ani în urmă, noaptea – de la un chiștoc de țigară a luat foc un coș de gunoi de pe bulevard, de la un chiștoc de țigară aruncat de un zugrav a luat foc și coșul nostru de gunoi (zugravii au plecat și noi nu știam de unde-i fum!)... De la un chiștoc de țigară au luat multe foc!

Nu mai aruncați la întâmplare chiștoacele! Să le stingeți înainte de a le arunca, indiferent unde le aruncați.

De ce merge Buhuhu la mare

Actualizare 26 iulie 2022

Insul în cauză și-a cerut scuze public. De ce abia acum (și după atâtea abureli) e important, dar... poate că nu mai contează.

Am aflat, și eu, că există un tip (nu-i scriu numele pentru că nu-l vreau asociat direct cu acest blog) care se laudă cu nevasta care arată ca o minoră... Ca o minoră! Nu spune că are „aspect adolescentin” sau ceva de gen, ci „minoră”. O fi, omul, cu gândul la minore... Nu-i nici tocmai moral și sigur e ilegal (dar el s-o gândi la minore care au împlinit vârsta de 15 ani și, conform legii din Ro, masculul e liber să dea atacul). Totuși, nu-l „bănuiesc” de pedofilie – dar tot cu „p” începe și chestia la care mă gândesc. Sau e doar arogant.

Nevastă-sa arată (așa de) „minoră” – zice el – pentru că „se îngrijește! Dâng, dâng! O fi și îngrijire, dar e... genetică! Așa-i ea, de felul ei, de la „mama natură” (dacă nu-i de la bisturiu și botox). De-asta e cu ea, pentru că are aspect tineresc?!

Îi spune unui reporter: Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Uită-te la ea! Câți ani îi dai?

Ups! Dacă nu arăta „așa”, la vârsta ei de 41 de ani, ce făcea omu’, divorța? Căuta alta, care să arate ca o minoră? Oricum, nu-i un compliment când spui cuiva „ce bine arăți la vârsta ta”.

Zice el (după ceva cuvinte de umplutură): Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. (...) Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!

1. Nu specifică: la care „noi” („venim la mare”) se referă? La el și la nevasta lui? La el și la toți bărbații care au depășit vârsta de 40 de ani? Ceilalți bărbați ce-or zice? Tot pentru piele, țâțe și buci merg la mare? A jignit, probabil, o mulțime de bărbați ale căror iubite n-or fi perfecte, ca a lui, după standardele lui.

2. „Ei” – care or fi ei! - merg la mare să vadă țâțe și buci?! Sunt chiar așa de disperați să vadă? Înseamnă că n-au văzut de ceva timp...

3. Cine vrea la mare tre’ să arate bine?! La mare nu merg oamenii doar pentru "țâțe și buci", mai merg pentru aerosoli, pentru vitamina D, pentru odihnă și multe altele.

4. Omu’ e, săracu’, prost de tot (informat). În capul lui, celulita „se duce” dacă faci sport. În capul lui (nu întrebați care cap!) celulită au doar femeile cu strat mai mare de țesut adipos...

5. În capul lui, o femeie tânără care a născut ar trebui să nu mai meargă la mare, pe plajă, dacă are vergeturi pe abdomen... 'că le vede el și-și strică ziua?

6. De ce are el impresia (e plin de impresii!) că cele care merg la mare vor să-i arate lui piele și vor să se împrietenească? Sigur, nu neapărat cu el, e om însurat, serios și nu discriminează... Din ce puț al gândirii a extras această generalizare?

7. De ce crede el că tinerele abia așteaptă să le privească sânii și fundul bărbații de vârsta lui?

8. Individul își dă seama că și-a jignit nevasta? N-o fi dat pe gură în numele lui (ceea ce-i și mai rău), dar a dat. El merge la mare să vadă ce nu are acasă? Vrea ceva nou, ceva „proaspăt”?!

Am văzut poze cu Buhuhu... Probabil că nu e fotogenic. Ce-ar fi să i se interzică să meargă la mare, să nu sperie minorele?!

Sau... omu’ făcea reclamă mascată cabinetelor unde femeile pot fi „scăpate” de celulită și alte imperfecțiuni?! Hm. Se poartă reclama mascată.

Insul se „apără” dând cu bățul în baltă și mai rău.

Citez: Am criticat public expunerea obezității și celulitei. Nu sunt primul care spune că avem o epidemie de obezitate. O spun medicii și o vedem cu toții.

Cum scriam mai sus: tipul e foarte, foarte prost (informat). Celulită poate avea și o femeie slabă. Apoi, sunt destui care nu văd „epidemie de obezitate”. Când chiar numai unul n-o vede înseamnă că „toți” nu sunt toți – generalizare stupidă, de om fără argumente (dacă mulți au zis... dacă zice la TV, dacă scrie în ziar... așa e!)

Citez: Cei care încă mai avem curajul să vorbim deschis și să deranjăm corectitudinea politică exagerată trebuie să o spunem deschis. Obezitatea este o problemă națională. 

Ce mare curaj îți trebuie să dai în femei care nu-s perfecte fizic!

El nu „deranjează” corectitudinea politică exagerată, el jignește, la grămadă, femeile (tinere sau mai puțin tinere). Afirmând că vrea să vadă la mare „țâțe și buci” (că poate se împrietenesc) se referea la obezitate... Sigur că da!

Citez: Da, am spus că fetele ar trebui să mai treacă pe la sală.

Și scapă de vergeturi și de celulită? Cât de prost (informat) trebuie să fie pentru a se „apără” în acest fel?! Poate-i spune antrenorul personal (habar n-am dacă are!) cum e treaba cu celulita și vergeturile...

Din câte am aflat ieri, omu’ „prezintă” la TV o emisiune de umor. O fi pe bune angajat la o astfel de emisiune?! Cei care-l plătesc sunt siguri că vor ca femeile cu celulită, cu vergeturi, cele care nu merg „la sală” și toți prietenii și rudele acestora să nu mai urmărească emisiunea?

„Erată”: Nu prezintă emisiunea, a fost invitat la emisiune, alături de alți invitați. Mulțumesc, Potecuță.

În urmă cu mai mulți ani, un alt specimen „dădea în femei” – ăla e (era?) regizor și nu mai știu ce, și i se urcase succesul la cap, probabil, și-a zis că cel mai bine e să „bată” ceva femei. Singura diferență între cei care dau cu pumnul în femei și cei care dau cu vorba este că ultimii nu lasă urme fizice. Altfel... o apă și-un pământ și unii și ceilalți. Părerea mea.

Cei care fac astfel de afirmații sunt ca cineva care ar închide ochii și-ar trage în mulțime cu pistolul: nu vor ști pe cine nimeresc și vor ucide. Pentru că vorbele chiar pot ucide... sau pot schilodi psihic pe unii mai sensibili.

Sursa foto: http://platonicsense.tumblr.com/post/1157393298/coisas-da-vida

Praful de sâmbătă

Începând cu primăvara anului 2020, influențată, probabil, de... nici nu știu cum să-l numesc pe individul care a venit cu „sfatul”... Îl numesc „bogătanul” și gata. Reiau. De când bogătanul a venit cu „sfatul” de a scutura de praf, cât mai des, preșurile și alte cele, fiica vecinilor care ocupă apartamentul aflat fix deasupra apartamentului nostru scutură de zor preșuri, perne, așternuturi, cuverturi, cârpe, pe fereastră. 

În fiecare sâmbătă – cu unele excepții - vine la părinți și le face curățenie în casă, spală rufe. Toată stima! Dar să nu mai scuture praful în cameră la noi! Am văzut cum praful aluneca ușor „pe” razele de soare și se învârtea prin cameră! Pentru că avem mereu oberlihtul deschis. Că praful se depune și pe pervaz și pe geam... Asta e! Acolo e praf și de-afară. Particulele de praf ajung în casă la noi mai repede și mai direct decât cele ridicate de vânt.

Când a scuturat prima dată – și am fost pe fază - am zis „deh, se mai întâmplă!” Am închis geamul și ne-am văzut de ale noastre. Când am constatat că se întâmplă regulat am zis „mno, asta nu-i ok, pentru că nu mereu e cineva pe fază să închidă geamul”.

După ce scutură ce are de scuturat, pune aspiratorul în funcțiune! De ce, oare, scutură înainte preșurile mici? Nu le mai aspiră?! Și de ce, dacă tot scutură, nu scutură totul, fără atâtea pauze? Ținem geamul închis o jumătate de oră, până termină ea de scuturat tot ce are de scuturat de prin casă și gata. Dar nu! Scutură acum, și după un sfert de oră... Timp de vreo două ore – la diferite intervale – scutură ceva.

Mi-a fost jenă să-i spun să nu mai scuture. De câteva ori, când scutura, am închis oberlihtul trântindu-l, exact când ea scutura. Puțin probabil să nu fi auzit. Poate nu s-a prins. Mai apoi, am lipit un bilet lângă oglinda din lift: „Vă rog, nu mai scuturați de praf pe fereastră”. Biletul nu cred că a „rezistat” câteva ore – puțin probabil să-l fi citit fiica vecinilor, deși l-am lipit cam când știam (din deducții) că pleacă la ea acasă. Am lipit apoi o coală A4, cu același text, pe un panou din holul de la parter, lângă cutiile poștale. Aici, afișul a rezistat vreo săptămână și gata – poate că sunt mai mulți cei care scutură pe fereastră și nu le place ideea de-a nu mai scutura.

Cu trântitul n-a mers, cu afișele n-a mers. Atunci i-am spus. Am rugat-o să nu mai scuture pe fereastră pentru că alea-alea.

- Și ce vrei să fac?! mă întreabă, pe ton răstit.

Am copilărit împreună, așa că ne permitem „familiarități”.

- Scutură-le pe fereastra de la ghenă, în curtea interioară.

- Adică să tot deschid ușa și să merg acolo?! (ghena e imediat lângă ușa apartamentului, deci n-ar avea prea mult de mers) Vara mai merge, dar iarna iese căldura din casă dacă mă tot fâțâi pe ușă.

- Ia-le pe toate! Pe bune! Nu mai scutura pe fereastră.

Evident, a continuat să scuture, dar mai „pe ascuns”, cu mai puțină fermitate, dar tot praf intră în casă dacă nu închidem oberlihtul - trântindu-l. Puteam urca să-i sun la ușă fix când scutura, dar mi-e jenă de părinții ei vârstnici. Ce să le spun?! Că fiica lor e prost educată? Am luat-o tot pe ea la rost și i-am spus că e o lege care-i interzice să facă ce face. A ridicat din umeri – știe că trebuie „prinsă în flagrant” pentru a fi amendată. (actualizare iulie 2022: cica nu e lege/hotarare, inca, ci doar proiect de)

În ianuarie, când era zăpadă afară și aerul aproape curat, m-a enervat rău cu scuturatul ei. Am scos capul pe fereastră și i-am spus să nu mai strice aerul, iar dacă nu vrea să înceteze o să-i fac rost de praf pe preșul din fața ușii cât n-o să poată duce, și-o să dau muzica la max la fiecare oră a prânzului (când știu că părinții ei dorm).

Vreo trei sâmbete n-a mai scuturat. Până sâmbăta ce tocmai a trecut! De apreciat că n-a exagerat. O fi crezut că-mi pun amenințările în practică?! Nasol. N-aș face așa ceva, dar mă întreb: numai cu amenințări mârlănești se poate obține dreptul de a nu inhala - în propria casă - praful scuturat de alții?!

Image by dadaworks from Pixabay