Şase poze cu doi lei. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani.

Sursa foto: Adventure Travel Romania.

HAPPY WW!

Cu doi lei. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un jocul iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Sursa foto Adventure Travel Romania.

HAPPY WW!

Ceata adormită. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un jocul iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. 

Sursa foto Adventure Travel Romania.

HAPPY WW!

Leopardul zăpezilor. 23 octombrie, Ziua internaţională

Ce animal fascinant! Da, in general, felinele sunt fascinante, dar aceasta parcă mai mult.

Leopardul zăpezilor e numit “fantoma munţilor”. Asemenea unui cameleon, felina cu blană alb-gri se confundă cu peisajul – poate e şi motivul pentru care nu mulţi se pot lăuda că au văzut unul in sălbăticie. In plus, teritoriul lor este foarte vast, pentru că nu găsesc hrană la orice pas. E un prădator care poate vâna animale (copitate) de mărimea lui şi chiar mai mari, putând să facă faţă unui animal care e şi de trei ori mai mare decât el.

Leopardul zăpezilor este un reprezentant tipic al faunei munţilor stâncoşi înalţi din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală. Dintre felinele mari este singurul locuitor permanent din zonele muntoase, predominant în zona Alpină, stâncile fără păduri, regiunile muntoase, masivele pietroase, şi este des întâlnit în zone înzăpezite. Totuşi, poate fi întâlnit şi la înălţimi mult mai mici, populând zona unde sunt copaci şi tufişuri.

Poate fi întâlnit pe crestele celor mai înalţi munţi din lume, simţindu-se bine la altitudini de 3000-4500 de metri, pe crestele unde rar ajunge picior de om şi unde este foarte frig. Mai toată lumea asociaza leopardul zăpezilor cu munţii Himalaya, munţi fascinant de frumoşi, teribil de reci şi neprimitori.

E un animal teritorial, solitar – deşi s-au întâlnit şi “familii”. Chiar dacă fiecare leopard al zăpezilor vieţuieşte într-un teritoriu individual bine determinat el nu-şi protejează agresiv teritoriul de alţi reprezentanţi ai speciei lui.

Felina are blană groasă, care o ocroteşte de cel mai teribil ger, iar cavitatea nazală mare îi asigură oxigenul necesar la altitudini mari. Are labele foarte mari, acoperite cu blană, şi se deplasează cu agilitate prin zăpada mare. Pe terenurile foarte accidentate se ajută nu doar de picioarele foarte puternice, ci şi de coada mai lungă decât corpul, acoperită şi aceasta cu blană, ca de o cârmă şi poate sări de pe o stâncă pe alta chiar şi în salturi de până la 15 metri (lungimea saltului e mai lungă decât cea a cangurului uriaş).

Solitar, sălbatic, se pare că leopardul zăpezilor are un temperament blând in comparaţie cu alte feline – cel puţin aşa afirmă administratorii grădinilor zoo care au asemenea fiinţe. Mi-e greu să le ştiu la grădina zoologică (şi la cea din Braşov sunt două exemplare: Jamu şi Blizzard, dar până de curand erau “pe cale de dispariţie” şi in captivitate mai au şanse (la gradina zoo din Helsinki, de exemplu, s-au născut peste 100 de exemplare) – in 2012 a fost interzisă vânarea lor, dar de curând – anul acesta sau in 2016 – cercetătorii au constatat că numărul de exemplare a crescut la cel puţin 4000.

Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, care evaluează animalele sălbatice in funcţie de cât de bine sau cât de rău trăiesc, a anunţat faptul că felinele mari vor fi notate cu un grad inferior, de la pe cale de dispariţie, la vulnerabile, pentru că pericolul dispariţiei nu a trecut, mai ales luând in calcul braconierii.

Clasificarea speciei a variat de-a lungul timpului, ea fiind iniţial atribuită genului Panthera, împreună cu alte feline mari, pentru ca mai apoi să fie reclasificată într-un gen aparte, Uncia.

In anul 1761, Georges-Louis de Buffon, a făcut prima menţiune despre leopardul zăpezilor, scriind că trăieşte in Persia şi e dresat pentru vânătoare.

Medicul şi naturalistul german Johann Schreber, în anul 1775, face prima descriere ştiinţifică, sub denumirea de Felis uncia. In anul 1830 a descris specia Christian Ehrenberg, sub denumirea Felis irbis. In 1855, Thomas Horsfield l-a descris sub denumirea Felis uncioides (şi tot aşa, din descriere in descriere până la Uncia uncia).

<><><><> 

Referinţe:

- http://www.descopera.ro/natura/14904070-5-lucruri-extraordinare-despre-leoparzii-zapezilor-fantomele-muntilor-aflate-in-pericol-de-disparitie-foto

- http://science.hotnews.ro/stiri-terra-22006700-leopardul-zapezilor-nu-mai-este-specie-aflata-cale-disparitie.htm

- https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102002327

- https://ro.wikipedia.org/wiki/Leopardul_z%C4%83pezilor

<><><><><> 

Sursa foto:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Leopardul_z%C4%83pezilor

Printre vânătorii de azi

Vanatoarea e un hobby scump si foarte scump, in functie de armele folosite, locul in care vaneaza si modul in care o fac s.a. De exemplu, un american, cu ani in urma, a platit statului Botswana suma de 10 mii de dolari pentru a obtine permisiunea sa ucida trei lei, numarul maxim admis, si permisiunea de a duce “trofeele” acasa – unde le-a agatat pe pereti.

Vanatorii de azi nu mai sunt in pericol sa fie ucisi de animalele pe care vor sa le doboare, pentru ca ucid de la distanta, in deplina siguranta… Cele mai multe accidente de vanatoare se refera la vanatori care au fost impuscati, din greseala, de alti vanatori sau care s-au impuscat singuri, din neatentie sau din prostie…

S-a scris si inca se mai scrie despre uciderea leului Cecil (13 ani), simbol al unei rezervatii din Zimbabwe. Pentru a putea fi vanat a fost atras (momit) afara din teritoriul protejat (Hwange National Park). Dentistul care l-a ucis declara azi ca ii pare rau, dar nu pentru ca a ucis un leu, ci pentru ca a ucis, fara sa stie, un leu-simbol. Vanatori, in timpul liber – o forma de distractie des intalnita in randurile celor bogati si plictisiti.

Dupa ce a doborat felina cu sageata, dentistul Walter Palmer, insotit de un ghid local, a transportat-o timp de 40 de ore pana s-o ucida cu un pistol.

Cand Cecil a fost ucis 24 de pui au fost in pericol de a fi ucisi, la randul lor, de ceilalti lei – legea junglei. Cei de la universitatea Oxford, care il monitorizau pe Cecil pentru a afla amanunte despre viata leilor, au primit o donatie substantiala dupa ce leul a fost ucis, bani care le sunt utili pentru a asigura o mai buna protectie a leilor atat in Zimbabwe cat si in statele din apropiere.

Rar o stire despre uciderea unui animal devine stire de presa si, la fel de rar, ia o amploare precum cea cu privire la leul Cecil. In anul 2012 un vanator a ucis o lupoaica-simbol din parcul american Yellowstone. Era cel mai popular lup din zona si cercetatorii i-au montat GPS pentru a-i urmari miscarile si a afla cat mai multe despre viata lupului cenusiu. Opinia publica a reactionat vehement.

Erau acesti doi vanatori – si altii ca ei – flamanzi? Nu aveau ce imbraca? Au fost in pericol iminent si a fost imperios necesar sa ucida? Sunt leii, lupii si alte animale prea multe, incat pot fi considerate pericol pentru oameni si bunurile acestora? Lupul cenusiu nu mai numara prea multe exemplare – lupul, in general, fiind in pericol de extinctie si se incearca repopularea unor zone, dar unele specii nu mai exista sau exemplarele sunt extrem de rare.

De cand cu uciderea leului Cecil autoritatile din Zimbabwe au impus restrictii la vanatoarea de lei, leoparzi si elefanti pe intreg teritoriul statului si au interzis vanatoarea cu arcul fara autorizatie de la responsabilul parcului.. Unele linii aeriene importante au interzis transportarea trofeelor cu aeronavele lor…

Pe de alta parte, cetateni nativi din Zimbabwe (si nu numai ei) afirma ca, pentru ei, leii sunt efectiv incarnarea terorii, pentru ca ucid oameni, iar moartea lui Cecil nu ar trebui luata atat de in serios. Dar! A vana un animal pentru ca iti este viata amenintata e una, iar a ucide din placere, e alta. Leii ataca oameni, dar in anumite conditii. E aproape sigur ca sfarsesti sfartecat de un leu (sau alt animal) daca dormi in zonele cunoscute ca fiind “salbatice”. Dentistul putea ucide orice alt leu… nu pe cel monitorizat si care n-a iesit la vanatoare de oameni in cei 13 ani de viata pe care i-a avut. N-a stiut ca e monitorizat, afirma, in apararea lui, sustinand ca a descoperit colierul GPS abia dupa ce l-a ucis… Adica…dupa cele 40 de ore de agonie ale leului?

In fond, vanatoarea e un sport; nu-i asa? Vanatorul simte “fiorul” urmaririi pradei, satisfactia de a o dobori si mandria de a avea pe perete sau podea un trofeu rar. Ce senzatie minunata trebuie sa fie sa ucizi un leu, un lup, un cerb, o caprioara, un urs, un mistret, cu o arma de mare putere, de la o distanta remarcabila! Vanatoarea e un sport care le creeaza vanatorilor senzatia de macho, aduce profituri importante producatorilor de echipament si arme de vanatoare, aduce profit celor care organizeaza sesiuni de vanatoare si aduce profit statelor care permit organizarea unor astfel de “intreceri sportive”.

Postfaţă. Sunt convinsa ca unii gandesc: sunt ucise, zilnic,  sute de mii de persoane pe tot globul pamantesc si unora le pasa numai de animale; zeci de oameni sunt doborati de lunetisti si unora le pasa numai de animale. Nu e chiar asa! Virale sunt si stirile despre uciderea palestinienilor in coloniile evreiesti; sunt si stirile despre exploatarea copiilor in minele de aur si de diamante; sunt virale si stirile despre atrocitatile din unele state africane… dar nu le observa oricine… Si celor care nu observa astfel de stiri, dar comenteaza impotriva celor care lupta sa fie protejata Natura, in general, le pasa la fel de putin de oameni cum le pasa de animale. N-am vazut vreun “comentator” de gen sa militeze impotriva ocuparii unor teritorii, impotriva exploatarii copiilor, impotriva instaurarii democratiei cu tancul etc.. Pe cand o manifestatie de amploare impotriva razboiului, asa cum s-a intamplat in S.U.A. in timpul razboiului din Vietnam?! Pentru asa ceva e nevoie de mult mai multi oameni decat e nevoie pentru a opri uciderea taurilor in arena, a balenelor si cainilor in cadrul unor festivaluri etc..

Ghepardul. Bună dimineața, Soare!

Și ghepardul salută soarele! :)

Ghepardul este cel mai rapid animal terestru, ajungând - zic unii - și la viteza de 120 km/h, dar cel mai adesea la 105 km/h, având și o mare viteză de accelerare - de pe loc - ajungând de la 0 la 105/110/h  în trei secunde. Toate cele patru membre ale sale se încrucișează pentru a obține o distanță maximă a pasului. Cu o coloană vertebrală deosebit de flexibilă, ghepardul se poate întinde foarte mult. Ghearele ghepardului se comportă precum crampoanele de pe un pantof de alergare, ajutându-l să-și mărească aderența atunci când sprintează, ele nefiind retractile, ca la celelalte feline.

Ghepardul se remarcă prin viteză, dar agilitatea sa lasă de dorit când e vorba să se cațere în copaci sau pe stânci.

Ghepardul adult cântărește între 40 și 70 kg; lungimea totală corpului este de 1,50-1,70 m, și coada variază până la 84 cm.

Gheparzii au existat pe Pământ timp de 3,5 - 4 milioane de ani, cu mult timp înaintea celelorlalte feline mari. Acum 20.000 de ani, gheparzii erau comuni prin Africa și Asia, Europa și Nord America. Azi ii întâlnim în special în Africa (cea mai mare populație fiind în Namibia) și în Sud-Estul Asiei. O mică populație trăiește în Iran.

Fapt divers

În anul 2009, o gradină zoo din Cincinnati, S.U.A., a organizat un concurs de viteză pentru gheparzi, folosind momeala - tehnică utilizata (și) in cadrul curselor de câini.

Sarah, un ghepard în vârstă de 8 ani - cam la mijlocul vieții (având în vedere că gheparzii trăiesc între 14 și 15 ani; în sălbăticie trăiesc numai 8-9 ani) - a parcurs, cu 96,5 km/h, o distanță de 100 de metri în 6,13 secunde, depășind recordul din 2001 al unui alt ghepard și devenind cea mai rapida felină din lume.

Aceste feline ating viteze atât de mari datorită ghearelor neretractile, a inimii și plămânilor măriți; se folosesc de coadă pe post de cârmă.

Pentru Buna dimineata, Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

Sursa foto Turism de Aventura (albumul Kenya 2011) / www.extreme-travel.ro

Relaxare. Mircurea fără cuvinte

Fotografii pentru Wordless Wednesday! (22), la CARMEN, unde este tabelul pentru înscriere.

Sursa foto: Turism de Aventura (albumul “Kenya”) / www.extreme-travel.ro 

HAPPY WW!

Legende cu și despre pisici

Apariția pisicii pe Terra nu are un moment de început bine definit.

Multe mituri despre pisici, concepții, atitudini contradictorii și superstiții legate de pisica neagră (în special) sunt păstrate și în prezent. Este foarte cunoscută superstiția cu ghinionul adus de pisica neagră care taie calea cuiva. Pe de alta parte, conviețuirea în aceeași cameră cu o pisică neagră este interpretată ca fiind benefică, aceasta fiind un paznic împotriva relelor.

Toata lumea știe azi că pisica era venerată de egiptenii antici și avea dedicată o zeitate: Bastet;  aveau credința că modificările dimensiunilor pupilei sugerează succesiunea fazelor astrului nocturn, Luna.

Legenda originii pisicii

Se spune că după ce a creat omul, după chipul și asemănarea sa, Creatorul a suspinat îndelung și a spus: “Nu e tocmai ușor să îți imaginezi totul, nici chiar când ești infinit de inteligent”. Și a creat Pisica. A contemplat-o și chipul s-a luminat: “De aceasta dată Opera mea e minunată în perfecțiunea sa” – ar fi zis.

Conform altei legende, pisica ar fi apărut pe Arca lui Noe.

Noe – dupa cum se știe – a trebuit să ia pe corabie câte o pereche din fiecare specie existentă pe Pământ. Dar perechea de șoareci s-a înmultit extrem de mult și de rapid și jefuiau din hrana destinată celorlalte specii. Animalele s-au plâns lui Noe iar acesta, încurcat de situație, a cerut sfatul regelui animalelor: Leul. Acesta a ascultat cu atenție, după care a strănutat de două ori și doi lei în miniatură au sărit din cavitățile nazale și imediat au trecut la atacul asupra șoarecilor. În acest mod a fost restabilit echilibrul pe corabie iar când Noe a găsit pământ a coborât cu o specie de animale în plus: Pisica.

(o legendă asemănătoare găsim și în tradiția islamică)

O a treia versiune despre apariția pisicii se referă la rezultatul infidelității perechii Leului – întămplare petrecută pe Arcă.

Acesta, ca rege al animalelor, era ocupat cu atribuțiile sale de conducător al celorlalte animale și și-a neglijat consoarta: leoaica. Maimuța a curtat-o și ea a cedat avansurilor. Aflând despre faptă Leul a vrut să-i omoare pe amândoi dar a intervenit Noe, care le-a spus că sarcina lui este să îi debarce vii pe toți, pentru că trebuie să se înmulțească pe pământ. Așa stând lucrurile, a pedepsit leoaica prin aceea că puii pe care îi poartă în ea să nu mai crească. Leoaica a fătat și puii veniți pe lume au rămas de dimensiunea pisicii, având curajul Leului și inteligența Maimuței.

De ce se spune că pisica are șapte sau nouă vieți și cade mereu în picioare

O veche legendă din Orientul Mijlociu spune că pisica preferată a profetului Mahomed a adormit pe mâneca hainei sale, iar acesta a preferat să taie o bucată de material decât să o trezească. Felina a făcut o plecăciune, în semn de recunoştinţă, iar profetul, mângâind-o pe spate de trei ori, a dat privilegiul tuturor pisicilor să cadă întotdeauna pe cele patru labe.

Se credea că o vrăjitoare poate lua forma pisicii sale de nouă ori – așa scrie într-o carte din secolul al XVI-lea. Atât cifra noua cât și cifra șapte sunt considerate cifre norocoase.

Miturile sunt legate de aparenta invincibilitate a pisicii. Deși are darul de a ateriza aproape întotdeauna pe cele patru picioare sunt cunoscute multe accidente survenite în urma căderilor de la înălțime.

Pisicile au abilitatea de a sări de la înălțime destul de mare, iar când ajung pe pământ cad în picioare și nu se rănesc. Acest lucru se datorează foarte mult reflexelor extrem de bine dezvoltate. În schimb, oamenii sau orice alt animal, la o asemenea încercare poate suferi răni grave. Acest lucru nu se putea explica în vremurile vechi, de aceea s-au inventat fel și fel de povești.

Chiar căzând de la o înălțime de 10-15 m poate supraviețui, dar ar trebui dusă imendiat la veterinar pentru a se constata eventuale răni care nu se văd (interne). Exista cazuri de pisici care au căzut de la distanță mică și s-au ales cu răni grave. Puii, în special, se pot răni căzând și de la mică înălțime, chiar dacă reflexul de ridicare apare pe la vârsta de 3-4 săptămâni (perfecționându-se până la șapte săptămâni)

Pisica are un schelet unic: îi lipsește clavicula, iar oasele coloanei vertebrale au mobilitate mai mare ca la alte animale. Acestea sunt principalele motive pentru care pisicile au capacitatea de a-și mișca liber picioarele din față, putându-se încovoia și roti foarte ușor. Când cade se poate rostogoli în aer ajutându-se de coadă, arcuindu-și coloana vertebrală și întinzând labele din față ca pe niște arcuri, pentru a ajunge pe pământ în picioare.

Dacă va cădea de la înălțime foarte mare lăbuțele și picioarele nu pot absorbi tot șocul și pisica se poate alege cu răni deoarece capul poate lovi pământul – bărbia fiind cea mai afectată (și își poate rupe și dinții). Cu cât înălțimea e mai mare cu atât crește și pericolul de rănire, din cauza vitezei, și pisica se poate alege inclusiv cu ruptura diafragmei, leziuni ale ficatului și fracturarea câtorva oase.

Poate ar fi bine să nu mai învățăm copiii că pisica are nouă vieți – ei au tendința (naturală) de a experimenta.

În Grecia, pisicile sunt protejate de localnici. Grecii oferă apă și mâncare chiar și pisicilor care nu sunt ale lor. Pisicile, se spune, și-au câștigat acest privilegiu în perioada bizantină când, într-o biserică, o pisică a prins un șoarece care era gata să-și dea drumul în pocalul cu apă sfințită. De atunci, pisicile au voie să se plimbe în voie prin biserici și nu numai. 

Happy Weekend! (29) - Tigrul

La Elly (Blind Love) se află tabelul pentru înscrierea la Happy Weekend!, joc ajuns la ediția a 29-a.

Nu-l intrebaţi pe Dumnezeu de ce a creat tigrul, multumiţi-i ca nu i-a dat şi aripi! (proverb indian)

Numele de tigru este mai vechi decât majoritatea cuvintelor, prima sa atestare venind din limba sumeriană, mai precis dintr-o legendă despre o prinţesă urmărită de accadieni. Ajunsă lângă malurile unui fluviu de netrecut, aceasta a implorat Cerul să o ajute. Ca din neant, a apărut un tigru care a trecut-o fluviul înot. În amintirea animalului, sumerienii au numit fluviul cu pricina Tigru. Astăzi, el curge pe teritoriul Irakului, alături de Eufrat.

În budism, forţa tigrului simbolizează determinarea spirituală a discipolului şi ardoarea credinţei, străbaterea junglei de păcate întruchipată de o pădure de bambus. Lumea artelor marţiale nu a rămas nici ea neinfluenţată de tigru: în China i-a fost dedicat un stil de kung fu, Hu quan, iar în Thailanda este animalul-simbol al luptătorilor de muay thai. Regii din Myanmar au folosit tigrii pentru executarea de prizonieri, iar Marco Polo relatează despre o pereche de tigri folosiţi în scopuri similare de către Kublai han.

Pădurea este mama tigrului, iar tigrul este protectorul ei. (proverb cambodgian)

Tigrul îşi duce viaţa în toate tipurile de păduri, de la taigaua îngheţată din estul Siberiei, la pădurile de mangrove, de la pădurile uscate şi spinoase din nord-vestul Indiei, la junglele cu iarbă înaltă de la poalele Himalayei şi de la văile împădurite din Nepal, unde tigrii se pot întâlni chiar şi la 3.000 de metri altitudine, până la junglele umede de pe teritoriile Indochinei şi Indoneziei.

Tigrul (legatura externa) este cea mai mare și mai grea felină, însă subspeciile diferă puternic ca dimensiuni și greutate. Cele continentale sunt mai mari decât cele insulare. Cele mai impunătoare sunt tigrul bengal (indian) și siberian (altaic). Masculii siberieni pot atinge 3,5 m în lungime, fără coadă, și până la 300 kg greutate. În medie, masculii siberieni ating în lungime 190 - 220 cm fără coadă și 180-275kg în greutate.

Femelele sunt mai mici decât masculii; la tigrii bengali și siberieni ele cântăresc 100-167 kg. Analizând toate subspeciile tigrului, găsim greutatea medie a masculilor de 180-200 kg, iar a femelelor de 120-140 kg.

Majoritatea tigrilor au peste 100 de dungi pe suprafața corpului dar sunt diferite de la tigru la tigru, ca amprentele în cazul omului. Dacă radem toată blana de pe corpul tigrului dungile ar rămâne în continuare, pentru ca și pielea e cu dungi.

Răgetul tigrului poate fi auzit de la o milă depărtare.

Mirosul este slab dezvoltat, experimentele dovedind că tigrii nu pot detecta mirosul de om, fapt de excepţie printre marii prădători. Miscarile îi sunt suple şi tacute, iar pasii neauziţi.

Auzul este atât de dezvoltat, încât tigrul poate face diferenţa dintre zgomotul unei frunze luate de o pală de vânt si cel al unei frunze desprinse de un animal în trecere. Folosindu-şi acuitatea vizuală, el calculează distanţele si observă comportamentul animalelor luate in vizor. Mişcările capului îl ajută la o focalizare cât mai exactă înainte de saltul mortal.

Saliva tigrului este antiseptic și ajută la vindecarea rănilor atunci când le linge.

Tigrii adulţi sunt carnivore solitare, care îşi stabilesc teritoriul în zone cu pradă suficientă, cu ascunzişuri şi apă. Mai mulţi tigri îşi pot intersecta teritoriile, iar regatul unui mascul se suprapune peste domeniile câtorva femele. Cu totul alta este situaţia atunci când un tigru mascul încalcă teritoriul altuia, căci în peste 90% dintre cazuri se lasă cu moarte de tigru! Pentru a evita aceste lupte feroce, tigrii îşi marchează teritoriul cu urină şi cu zgârieturi lăsate pe scoarţa copacilor.

Hrana. Tigrul prinde orice pradă: de la şobolani si peşti la mistreţi, cerbi şi bivoli. În cazuri extreme, vaneaza cu succes pui de elefanţi şi rinoceri adulţi. S-au văzut şi cazuri în care tigrii bengalezi consumau fructe.

Tigrii captureaza în medie doar 2-3 animale din 10 atacate. În sălbăticie, un tigru consuma intre 18 si 27 de kilograme de carne la o masă, care însa nu are loc zilnic, motiv pentru care consumul mediu se ridica la doar 9 kilograme pe zi, raţie adoptată şi în grădinile zoologice. Dar poate rezista fara hrana si o saptamana. Poate târî pe distanţe de peste 30 de metri un bivol proaspăt ucis (experimentele au demonstrat că, pentru a realiza o acţiune similară, este nevoie de efortul conjugat a cel puţin 11 oameni).

Tigrii sunt pe cale de dispariție: populația de tigri din lume s-a înjumătățit în ultimul sfert al secolului trecut, au avertizat conservatorii de la Fundația World Wildlife Fund (WWF), relateaza BBC.

Când un tigru ucide un om, oamenii îl numesc pe cel dintâi fiară sângerosi. Când un om ucide tigri, oamenii numesc aşa ceva sport. (G.B. Shaw)

Mai mult pe descopera.ro

Viteazul în piele de tigru este o legendă pe care o puteți citi - povestită pe scurt - la Zina.

**

Un bărbat era urmărit de un tigru flămând. Epuizat și disperat, se oprește și îl înfruntă pe tigru:

- De ce nu mă lași în pace? îi strigă.

La care tigrul de colo:

- De ce nu încetezi să fii așa de apetisant?

*

De fapt, tigrul nu atacă omul, dacă nu este provocat; preferă să fugă de oameni - așa zic unii, dar știu eu?!

Din istoria pisicii

Pisica impresioneaza prin caracterul independent si capacitatea de a se adapta oricand la viata salbatica. Conform rezultatelor obtinute in urma studiilor de comportament pare ca pisica a fost cea care a ales sa traiasca alaturi de om si nu invers, atrasa fiind de sursele de hrana pe care le gasea in preajma acestuia.

Cum si cand a aparut pisica nimeni nu stie sigur, si pentru faptul ca are un schelet cu oase delicate care nu a rezistat prea bine trecerii anilor, pentru a se descoperi azi probe materiale.

Unii zoologi cred ca strabuna pisicii este Felis silvestris lybica din zona care se intindea din Africa pana in Orientul Mijlociu.

Cercetatorii par a fi de acord ca predecesorul cel mai vechi al pisicii etse un animal care seamana cu nevastuica – numit Miacis – si care ar fi trait in urma cu 40-50 de milioane de ani in urma. De fapt, Miacis e considerat a fi stramosul comun al multor carnivore terestre. Cea mai cunoscuta dintre pisicile preistorice este Smilodon (numita uneori si tigru), o pisica ce are dinti in forma de palos, un animal care vana prin toata lumea.

Oricare ar fi originea, forma pisicilor actuale se prefigureaza din Oligocen. In Pliocen apare o grupa identica celei de azi si care, in Holocen, va da nastere grupei de pisici salbatice Felis.

Despre originea pisicii domestice, insa, se stiu si mai putine, interpretarile si presupunerile sunt dintre cele mai diverse, dar se admite ca ar trebui sa fie rezultat al incrucisarilor dintre tipurile salbatice: Felis omata – pisica stepelor asiatice – si Felis libyca – pisica salbatica africana – importata in Europa (se pare ca au fost aduse pe corabiile fenicienilor) si incrucisata cu Felis silvestris.

Se poate afirma ca pisica este un animal fisiped terestru. Fisipedele isi au originea in grupa Miacoidae care e constituita din singura familie a Miacidelor, care a disparut inca de la inceputul Oligocenului. Din aceasta ramura s-au diferentiat patru mari grupe de carnivore: Canoidae (din care s-au format Canidele); Arctoidae (din care s-au format Ursidele, Mustelidele, Procionidele); Herpestoidae (din care s-au format Viverridele si Hienidele) si grupa Feloidae, care a constituit singura grupa a Felidelor.

Prima asociere a pisicilor cu oamenii pare a fi la sfarsitul Epocii de piatra, dar pana sa devina animal domestic au mai trecut multe secole.

In vremuri din negura Timpului pisica a ocupat un loc important si in viata mistica a oamenilor.

Din secolul al XVI-lea i.H. par a fi primele dovezi arheologice si reprezentari ale pisicii domestice. Altfel spus: pisica domestica de azi ar fi originara din Africa.

In Egiptul antic pisica era venerata, mumificata si inmormantata in cimitire destinate special – de aceea se presupune ca acolo au existat prima data pisici domesticite. Un astfel de cimitir a fost gasit in secolul XIX si continea trupurile mumificate a peste 3000 de pisici. In familia egipteana antica moartea unei pisici insemna o mare pierdere. Trupul neinsufletit era imbalsamat si ingropat cu piatra funerara. Ca semn al doliului pentru pisica moarta membrii familiei isi radeau sprancenele.

Se pare ca multe dintre rasele care exista azi au evoluat din acele pisici. Egiptenii antici foloseau pisica la pescuit, la vanarea pasarilor dar si pentru a vana sobolanii si soarecii care infestau depozitele de cereale de-a lungul Nilului. Fiind atat de valoroasa (fapt recunoscut in documente oficiale prin anul 2500 i.H.) au protejat-o prin lege si, incet-incet, a fost considerata un trimis al divinitatii si s-a dezvoltat un cult al pisicii care a durat mai mult de 2000 de ani. Prin anul 2200 i.H. a fost considerata chiar zeitate, nu doar trimis al divinitatii si, astfel, zeita Lunii a ajuns sa fie reprezentata avand cap de pisica si trup de femeie.

Bastet, fiica lui Ra – zeul Soarelui – era zeita protectoare a pisicilor, reprezentata mai intai ca o femeie avand cap de leoaica, apoi ca o femeie avand cap de pisica si, uneori, ca o pisica. Personalitatea zeitei ei avea doua laturi complementare: una docila, asociata cu ipostaza de ocrotitoare a femeilor insarcinate, si una agresiva, spunandu-se ca faraonul isi nimicea inamicii precum Bastet isi sfasia victimele. Despre pisica se stie ca este feroce atunci cand vaneaza sau cand se bate pentru suprematie sau pentru a-si apara puii.

Ulterior, grecii au considerat ca atributele zeitei Bastet se aseamana cu cele ale zeitei Artemis si astfel zeita solara a ajuns sa fie asociata cu Luna.

In Egiptul antic era considerat animal sacru si cine maltrata o pisica era condamnat la moarte. Zeita Bastet a egiptenilor antici avea infatisata avand cap de pisica si era considerata zeita mama, izvor de fertilitate si care ii apara de boli si animale veninoase.

Cu ocazia zilelor de sarbatoare dedicate zeitei Lunii pelerinii aduceau la templu ofrande sub forma de mici statuete din lut, argint sau aur reprezentand pisici in diverse ipostaze: vanator de soareci, paznic al hambarelor, sau in ipostaze de igiena si ingrijire (se stie ca pisica e considerat cel mai curat animal – 30% din viata pisica isi petrece lingandu-se, curatandu-si blana, labutele si gherutele)

Egiptenii aveau legi stricte prin care interziceau exportul pisicilor dar pentru ca erau foarte apreciate si in alte parti ale lumii – mai ales pentru capacitatea lor de a distruge soarecii si sobolanii – grecii si romanii le-au dus in mai toate zonele Europei. Au fost descoperite pisici domestice si in India, China, Japonia – unde erau apreciate ca animale de companie dar si ca vanatori de rozatoare.

Pe la sfarsitul secolului al XIX-lea au fost aduse in Europa tone de pisici mumificate, dar au fost pierdute pentru totdeauna. Cei de la Muzeul National de Istorie Naturala din Marea Britanie se lauda ca au un craniu de pisica din acea vreme cand egiptenii mumificau pisicile.

Esop, prin fabulele sale, aduce dovada ca pisica domestica era cunoscuta in Grecia prin secolul al VI-lea i.Hr.

Apoi, au venit crestinii si pisica a inceput sa fie considerata un discipol al diavolului (in special pisica neagra) si un animal totem al vrajitoarelor, care aveau puterea de a se transforma in pisici (conform unei atestari documentare din secolul al X-lea d.Hr.). Din acest motiv, din evul mediu si pana in prima perioada a epocii moderne pisicile negre erau torturate, arse pe rug impreuna cu mii de femei nevinovate. Doar pisicile din casele nobililor aveau dreptul la viata si nu erau considerate “demoni”.

In anul 1233 Papa Grigore al IX-lea a proclamat pisicile negre ca fiind un semn al diavolului si a exterminat o mare parte din ele, apoi a interzis cresterea lor – acest lucru a dus la inmultirea sobolanilor si a soarecilor si a jucat un rol major in declansarea Marii Epidemii de Ciuma.

In vremea evului mediu biserica a considerat pisisca simbol al zeităților pagane si pisicile au fost arse de vii, in zilele de sarbatori religioase, ca parte a celebrarii. Erau alteori zidite de vii in interiorul zidurilor caselor sau alte cladiri in credinta ca acest fapte va aduce noroc celor care locuiesc acolo. Dar cu cat se micsora populatia de pisici cu atat crestea populatia de soareci si sobolani – se presupune ca faptul are legatura si cu raspandirea atat de rapida a ciumei in Europa.

“Crestinismul a invins cultele misterioase orientale, devenind el insusi unul”

(An Introduction to Medieval Europe 300-1500, James W.Thompson; Edgar N.Johnson – 1937)

*

Pisica egipteana Mau este considerata una dintre cele mai vechi rase de pisici din lume, fiind punctata natural, nu in urma unei mutatii genetice.

Scrierile, picturile, statuetele care se refera la aceasta rasa dateaza din jurul anului 1400 i.H., adica inca din vremea faraonilor. Se presupune ca sunt urmase ale pisicilor sacre atat de venerate in Egiptul antic la un moment dat.

Un papirus care dateaza de prin anul 1100 i.H. il reprezinta pe zeul Ra cu infatisarea unei pisici punctate, decapitand sarpele Apep - simbolul raului la vechii egipteni. Un papirus de prin anul 1580 i.H, contine un pasaj in care sunt redate cuvintele unei pisici punctate: "Eu sunt cea care a luptat in apropierea arborelui Persiei, din Annu, in noaptea cand au fost distruse armatele lui Neb-er-tcher."

Adeptii cultului pisicii credeau ca aceste mici feline ar fi intruchipari ale zeitei Bastet sau ale zeului Ra, iar machiajul elaborat al egiptencelor (desenat si pe mastile lor mortuare) dau de inteles faptul ca incercau sa imite trasaturile fetei pisicii.

O pictura datand din 1400 i.Ch., descoperita intr-un mormant egiptean din Teba, reprezinta o pisica punctata care aduce o rata unui vanator, fapt care da de inteles ca micile feline nu erau doar divinizate, ci jucau si un rol important in viata de zi cu zi a locuitorilor Egiptului.

In Europa, aceasta rasa de pisici se pare ca ar fi ajuns prin anul 1900. Prin 1940, din cauza razboiului (care a condus la decimarea a numeroase alte rase de pisici) egipteana Mau era pe cale de disparitie. Se zice ca actualele pisici Mau sunt descendentele unui cuplu de pisici oferite de ambasadorul italian la Cairo printesei ruse Nathalie Trubetskoy, care se afla in exil la Roma.

Resurse: Descoperim lumea impreuna, eva.ro

Miercurea fără cuvinte - Plecăm?!

Happy Wordless Wednesday!

Wordless Wednesday (37)  începe la CARMEN, unde vă puteți înscrie!

Miercurea fără cuvinte (33) - La adăpostul cortului

CARMEN ne provoacă la Wordless Wednesday (33) – când… cuvintele tac și vorbesc imaginile.

HAPPY  WW!

Fioroasele feline! HW 21

- Tigrișorul doarme deja, așa-i?

Cea mai mică dintre feline este o capodoperă.
Leonardo da Vinci

Pisica nu descoperă că are o coadă care îi aparține până când n-o calci pe ea.
Henry David Thoreau

Dintre toate creaturile există doar una care nu poate fi făcută sclavă a biciului: pisica.
Dacă omul ar putea fi încrucișat cu o pisică omul ar fi îmbunătățit dar ar deteriora pisica.
Mark Twain

HAPPY WEEKEND! Editia 21