Turbo-democratia si megastarul

Cei care au fost atenți la alegerile electorale (politice) care au avut loc în lume au observat că în multe state nu a prea contat puterea partidelor, voința șefilor de partid și a acoliților, ci a contat in foarte mare măsură voința cetățenilor, independentă de vreo doctrină de partid. Altfel spus, au fost votați/aleși oameni, și mai puțin partide.

Acești oameni - fără o doctrină anume, dar buni oratori - nu pot înlocui partidele politice (nu e indicat ca niște persoane fizice să înlocuiască o structură, o instituție, un sistem etc.) Se poate ajunge în situația ca un stat - și cetățenii acestuia - să fie la cheremul unui individ care va lua hotărâri în funcție de cum se trezește dimineața: cu fața la cearceaf sau binedispus.

Concurența politică e foarte bună, dar când cetățenii încep să se comporte ca niște fani ai unei persoane sau alta, persoană care promite desființarea partidelor, desființarea unor instituții, nu mai e vorba despre concurență politică, ci mai mult despre anarhie. Oamenii devin mai importanți decât partidele, dar o societate (un sistem social) nu poate exista fără organizare, fără structuri.

Un lucru, cred, este clar: structurile politice tradiționale par a se descompune, diminuând sistemele politice. Democrațiile par a se prăbuși - in general din cauza accidentelor financiare. Anul 2020 a fost începutul unei crize economice-financiare mondiale la care toți cei sus-puși s-au așteptat, și s-au pus la adăpost. Anul 2020 poate apărea și ca o scuză pentru ceea ce oricum ar fi urmat... Astea pot fi luate ca presupuneri - trec peste.

Modul în care se poziționează oamenii e mai mult despre ei (despre cum înțeleg ceea ce se întâmplă în jurul lor), și mai puțin despre politică, despre politicieni. Poți înlocui un politician (capabil sau nu, incompetent sau nu) cu un megastar, dar ar fi naivitate să crezi că îți va fi bine. Megastarurile, in majoritate covârșitoare, sunt niște oameni cu fel de fel de pretenții (de la echipele lor, de la fani etc.) și care-și schimbă mofturile în funcție de dispoziție. Aceste megastaruri urmate de cetățeni care se comportă ca niște fani nu pot conduce un stat. Fanii pot trece cu vederea derapajele starului adulat, dar când de acel star depinde și viața, și bunăstarea celor care nu sunt fani e nasol.

In constituțiile statelor democratice sunt menționate partidele politice, aceste structuri implicate în formarea voinței poporului. Nu în sensul că un partid impune voința cetățenilor, ci în sensul că cetățenii care au aceleași valori se pot organiza în partid politic și pot încerca să facă lucrurile așa cum cred ei că e bine - asta, foarte pe scurt și simplist; un partid cu tendințe fasciste, de exemplu, ar fi cazul să fie oprit cât mai din timp (legal, nu altfel).

Partidele nu devin inutile doar pentru că tehnologia permite cetățenilor să se adune în grupuri și grupulețe pe așa-numitele rețele de socializare, grupuri de oameni cu aceleași valori, dorințe sau frustrări și mai apoi merg să voteze. Această așa-zisă turbo-democrație (termenul nu-mi aparține) aduce cel puțin două mari probleme:

1. Instabilitatea. Dacă megastarul nu face ce vor fanii aceștia se vor ridica împotriva lui, vor încerca să-l înlocuiască, atunci, pe loc (asta in cazul in care megastarul ales nu se va fi transformat între timp într-un tiran care își va renega fanii revoltați). Un megastar nu va pregăti oameni care l-ar putea înlocui in caz de nevoie. Statutul unei funcții publice nu seamănă cu statutul unui star. Funcția publică e una restrictivă și, deseori, plictisitoare, și vine cu responsabilități serioase. Mai mult decât mai puțin, funcția politică promovează stabilitatea.

2. Blocajul. In turbo-democrație, dacă sunt promovați oameni cu caracteristicile unui star și doar atât, e probabil ca oamenii pe care acest star ii promovează în jurul lui să nu convină fanilor și/sau să fie total netalentat in ceea ce trebuie să facă. Mesajele negative se răspândesc, întotdeauna, mai repede decât cele pozitive, iar analizele sociale reale se pierd printre aceste mesaje transmise în flux continuu de fani nemulțumiți. Negativismul prinde mult mai repede in mintea și atenția publicului, iar publicul fixat doar in ideea grupului din care face parte va îmbrăca o armură care să-l apere de rațiune, și de orice mesaj care nu se potrivește cu mentalitatea lui, cu credințele lui. Așa ceva conduce la un veritabil blocaj în ceea ce înseamnă guvernare politică.

Partidele politice sunt o necesitate într-o democrație. Sunt organizații permanente care sunt forțate să aibă grijă de interesele tuturor cetățenilor. Pot fi forțate să accepte puncte diferite de vedere. Partidele aflate la putere sunt monitorizate, să zic așa, de cele aflate în opoziție.

La fel de necesar este, în democrație, un parlament bicameral. Un stat cu parlament unicameral, și un singur partid, este orice, dar nu democrație: o mare adunare națională formată din membrii unicului partid = acești oameni vor putea face absolut tot ce vor, cui vor, când vor și nu, nu vor avea grijă ca toți copiii să meargă la școală, să aibă ce să mănânce...

Megastarurile, in general, mai fac opere de binefacere - nu toate megastarurile, și nu prea des cele mai multe - și numai cât fanul respectiv să fie mulțumit, să îl laude pentru faptele lui bune, să nu țipe că nu primește o îmbrățișare, o strângere de mână, un autograf cu poză și-apoi să-i treacă prin minte să-și caute alt idol.

Un fel de concluzie. Concurența politică e bună, mentalitatea de fan e dăunătoare în politică. Partidele politice au nevoie să se reorganizeze, oamenii care le populează să învețe că s-a schimbat contextul (tehnologic, financiar, economic, social etc.), s-a schimbat... paradigma mondială. Un megastar își poate permite fițe, își poate permite să discrimineze (chiar dacă mai apoi plătește amendă), dar un lider politic care susține că reprezintă o întreagă națiune nu își poate permite să discrimineze un cetățean în baza etniei, statutului social, orientării sexuale, orientării religioase etc., nu-și poate permite să amenințe o femeie cu agresiunea sexuală.

Pentru a exista in continuare, partidele politice sunt obligate să reînvețe să inspire și să mobilizeze oamenii. Altfel, tinerii (dar nu doar ei) vor ajunge să-și concentreze energia politică prin grupuri cu probleme.

Cu unele modificări, modul în care se guvernează cetățenii din statele democratice ar trebui să fie o constantă, pentru că aproape totul s-a schimbat în ceea ce facem: cumpărăm, călătorim, întâlnim, comunicăm, citim, învățăm etc.

Partidele democratice trebuie să se adapteze mileniului III.

sursa foto: https://pixabay.com/users/alexas_fotos-686414/

Partide politice fără doctrină și fără politicieni

În ultimul timp se bate toba că Partidul Social Democrat (PSD) a dat cu țara de pământ. Cântă acest refren și președintele RO și membrii Partidului Național Liberal (PNL) care au ajuns în guvern fără alegeri electorale, și alții. Mi-am spus că toți cei care s-au perindat la putere au luat curba drept conducând țara, fie că erau în opoziție (teoretic) fie că nu.

Oricare este în opoziție poate lucra „în folosul națiunii”, dar prea mulți dintre politicienii din RO preferă să șadă și să aștepte să-și ia indemnizațiile de parlamentari, miniștri și ce-or mai fi. Oh, și mai preferă ceva! Să-i acuze pe cetățeni că nu-s cuminți. Mi-am amintit că PSD (pe când era FSN, apoi PDSR – Partidul Democrației Sociale din România) a continuat manipularea grosolană începută de comuniști. 

Nu e ca și cum aceștia care dau acum din gură unindu-și buricele degetelor de la mâini* - imitându-se unii pe alții, cum își imitau marxiștii, staliniștii etc. idolii - ar fi mai breji! Dacă ar insista asupra interzicerii traseismului politic – unii trec dintr-un partid în altul (cu doctrine – vorbă să fie! - total opuse, în multe cazuri) ca și cum ar trece de pe un trotuar pe altul – ar fi un pas uriaș înainte pentru o clasă politică (mai) capabilă.

De ce PSD îmi pare principalul vinovat în cotirea țării pe arătură? Pentru că minciuna și manipularea și dezinformarea au fost armele de bază de când s-a înființat F.S.N. (Frontul Salvării Naționale) în care și-au găsit câte un loc călduț mai mulți marxiști de profesie, unii inițiați la Moscova în arta propagandei / manipulării / dezinformării. 

Cum a ajuns președinte de țară șeful FSN deși în 1990 a fost categoric afirmând că nu va candida pentru funcție și C.F.S.N. (Consiliul Frontului Salvării Naționale) nu se va transforma în partid politic? Denigrând orice posibil contracandidat și susținând că a fost nevoit să o facă pentru binele... poporului, desigur; oricare contracandidat de atunci ar fi vândut țara străinilor. Cu cine s-a înconjurat când a furat revoluția în 1989? Cu unii ca el, de care s-a descotorosit când n-a mai avut nevoie de ei.

Așa cum în vremea instaurării comuniștilor la putere în RO erau denigrați membrii partidelor istorice, cei din FSN au făcut-o în anii 1990 – și le-a mers și lor. Vă amintiți minerii intervievați cu ocazia primei mineriade? Unul zicea (după dictare – dar cine dicta nu era în cadru) că au găsit în sediul partidelor droguri, arme și... mașini de scris!!! Asta cu mașina de scris e de pe vremea comuniștilor când cei care aveau mașini de scris neînregistrate la miliție erau pasibili de amendă sau mai rău, dacă se dovedea că au fost scrise manifeste anticomuniste la acele mașini. Tot ca în primii ani ai comunismului, membrii partidelor istorice (și alți cetățeni cu potențial succes în alegeri electorale) erau denigrați și cel mai mult le plăcea, (și) noilor comuniști care se ridicau în anii 1990, expresia: lacheu al străinilor.

La instalarea comuniștilor staliniști în RO, apoi în anii 1990, dar și în zilele noastre, se pune accent pe naționalism, o armă de emoții pe care dictatorii o mânuiesc foarte bine. Vi-i amintiți pe mai recentul fost șef PSD și acoliții lui? Îi trăgeau mereu cu poporul în sus și în jos, cu lacheii străinilor, cu „statul paralel...

Să nu-și imagineze cineva că cei care azi sunt vizibili în Partidul Național Liberal (care e, în mare parte, partidul democrat liberal - unii dintre democrat liberali ar putea fi foști membri FSN – alții care au o culpă în aruncare cu Ro în prăpastie sub domnia președintelui marinar) sunt „urmașii Brătienilor”! Să nu-și imagineze cineva că de scuturăm arborele genealogic al celor care au format fel și fel de partide vor cădea numai „puritani”.

Foarte scurtă istorie a partidelor mai importante din România:

a fost CFSN, apoi FSN, care s-a scindat în FSN și FDSN (Frontul Democrației și Salvării Naționale); FSN a devenit apoi PD-FSN, prin comasarea FSN cu Partidul Democrat (treptat s-a renunțat la FSN din denumire). Formațiunile politice desprinse, direct sau indirect, din FSN au dominat și încă mai domină viața politică din RO. FDSN și-a schimbat denumirea în Partidul Democrației Sociale din România. În nu mai știu ce an s-a realizat fuziunea prin absorbție cu Partidul Solidarității Sociale, Partidul Republican, Partidul Cooperatist și Partidul Socialist Democratic din România – în 2001 denumirea a devenit Partidul Social Democrat. Originalul PSD, in 1948 a fuzionat cu Partidul Comunist Român în cadrul Partidului Muncitoresc Român (P.M.R.)

F.S.N. e, practic, „precursorul” actualului PSD dar și al Partidului Democrat și, evident, al Partidului Democrat-Liberal format din „contopirea” Partidului Democrat cu Partidul Liberal Democrat (care s-a desprins din Partidul Național Liberal). Partidul Democrat-Liberal e acum absorbit în Partidul Național Liberal.

(sper că nu m-am încurcat prea tare în istoria partidelor politice care macină România).

Se poate discuta despre doctrine politice în România? De ce ne mai mirăm, oare, că avem politicienii pe care îi avem?

Curriculum vitae politicieni:

https://nutotei.ro/

Un fel de concluzie: din meniul fix oferit de politicieni pe cine mai putem alege? Având în vedere că și de-am avea bafta unui lider providențial tot nu s-ar schimba multe pentru că un singur om (sau un grup de oameni) bine intenționat nu ar reuși să se descurce în încrengătura formată de toți cei care s-au perindat la putere (local sau central) până azi. Sunt foarte multe structuri în care oamenii sunt numiți la conducere, nu aleși, iar dintre aceștia unii își apară interesele personale și/sau ale grupului din care fac parte.

Cu cine să votez?

*Notă

Unirea buricelor degetelor de la mâini este numită în yoga mudra Hakini; îmbunătățește legătura dintre cele două emisfere ale creierului, ajută la concentrare și la reamintirea informațiilor uitate.

Nimic rău cu yoga! Din contră. Doar că politicienii mi se par caraghioși când adoptă această mudra în public – e o părere personală.

**

Nu se termină niciodată ce e de furat în România...

https://beta.dela0.ro/nu-se-termina-niciodata-ce-e-de-furat-in-romania/

Actualizare mai 2022. La aceasta data PNL si PSD fac parte din coalitia de guvernare.

Foto.

Cu cine să votez?

Cel mai adesea, românii votează împotriva cuiva, nu pentru cineva. Altfel pare că nu putem face, şi nu pentru că nu vrem, ci pentru că există neşansa să câştige cine de fapt, nu ne dorim să câştige atunci când votăm pentru cine vrem (mai ales in turul al doilea de scrutin).

Ca exemplu, psd e un partid mare - cu multe probleme la ora actuală - dar dacă nu se prezintă la urnele de vot cât mai mulţi cetăţeni ar putea câştiga, din nou (cu majoritate de voturi din minoritatea celor prezenţi la vot). Ne prezentăm la vot toţi cei cu drept de vot - să ne imaginam. Pe cei care votează marele partid (aşa-zis) de stânga îi cam ştim, ştim cam câţi ar putea fi; cam ştim şi numărul celor care vor vota partide practic desprinse din marele partid de stânga; ceilalţi votanţi sunt împărţiţi între partidele de dreapta (sau pseudo de dreapta), care sunt destule pentru a zăpăci balanţa electorală. Şi aşa începe gâlceava: unii vor pe ăia, alţii pe ceilalţi şi tot aşa - această majoritate îşi împrăştie voturile şi oamenii acestor partide obţin mai multe sau mai puţine voturi, dar niciunul nu va obţine suficiente pentru victorie - cine câştigă?! Abia in turul al doilea de scrutin se vor concentra voturile spre omul care, din partid de dreapta fiind, a obţinut cele mai multe voturi ale oamenilor. Dar! Poate că votanţii îl vor susţine prin vot doar pentru a învinge stânga, nu pentru că le-ar plăcea omul in cauză şi / sau partidul din care provine. Apoi, rămâne chestiunea majorităţii parlamentare - se va ajunge la alianţe şi aceste alianţe pot fi tare ciudate uneori - a se vedea PSD si ALDE. In aceste alianţe partidul cu cele mai multe voturi obţinute are şi mai multe locuri in parlament şi oricând poate bloca o iniţiativă care nu-i convine (pot apărea multe combinaţii care ar putea bloca orice alianţă). Reprezentanţii partidelor “de dreapta” / “centru dreapta” susţin in gura mare că “vor să unească dreapta”, dar ce nu spun e că vor să aibă ei - cutare partid - conducerea / puterea.

Şi uite aşa, mereu şi mereu vom vota împotriva cuiva, nu pentru cineva.

De ce mă întreb cu cine votez?! Pentru că nu-mi dau seama pentru cine aş putea vota. Am o singură certitudine: nu votez oameni proveniţi din partide de stânga (majoritatea susţin că sunt de centru stânga - ok, nu contează). Da, da, ştiu! Multţ liberali de azi sunt pui de comunişti bine înfipţi in nomenclatura de dinainte de 1990 şi au convingerile părinţilor, doar că le-au poleit cu liberalism.

Desigur, nici partidele de dreapta nu-şi permit să evite in programul de guvernare măsuri sociale - e inerent pentru timpurile pe care le trăim, şi nu doar in România. E firesc să fie aşa. e greşit să fie altfel.

In Partidul Naţional Liberal sunt acum o gaşcă întreagă dintre foştii membri ai partidului democrat liberal, acel partid de tristă amintire care, in cârdăşie cu preşedintele de atunci, au batjocorit o mulţime de categorii sociale, începând cu profesorii şi medicii şi terminând cu muncitorii necalificaţi; au închis spitale, au diminuat pensii şi salarii ş.a.m.d., au cheltuit saci cu bani pentru terenuri de fotbal in pantă, piscine publice care azi stau să cadă etc.. Când o văd pe femeia aceea blondă care tot apare şi bolboroseşte despre democraţie şi liberalism n-o pot vedea decât in postura de lingău, când răcnea pe o scenă că o altă blondă din pdl (scăpată un timp in Costa Rica) e Kill Bill al politicii româneşti! N-am cum să votez pentru un om (oricare ar fi acesta!) susţinut de un partid care are aşa personaje printre membri. De şeful actual al PNL ce să mai zic?! Şi cu fostul moderator tv ajuns acum mare membru PNL îmi e ruşine. Acesta vorbeşte ca un dictator, spunând că el va dizolva calcar şi va fierbe baloane de săpun, vorbind despre el la persoana a treia! Încă ceva: e perfect necinstit pentru acei membri care chiar au trudit pentru imaginea unui partid sau altul să se vadă daţi la o parte de nişte indivizi cunoscuţi doar pentru că au apărut mult la TV, dar pe adeziunea cărora nu s-a uscat cerneala.

In plus, cei care sunt vocali şi vizibili in PNL, deci “eligibili” pentru funcţii politice sunt liberali numai cu denumirea partidului. Or fi şi oameni de valoare acolo… nu zic nu, dar mulţumesc, nu.

PNL este… pdl cu faţă umană (parafrazând un clasic in viaţă).

Să votez ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor)? Ce siglă le-a ieşit! “Alde fugiţii din PNL”. Sunt aici câţiva oameni care merită respect şi numai pentru că au ales să părăsească un PNL infestat de pedelişti. Au dovedit demnitate şi nu s-au amestecat cu fiinţele acelea îngrozitoare! Dar cum să votez cu această formaţiune politică aliată cu ceea ce detest cu pasiune?! Cum să votez cu un partid care are in rândurile lui pe unul care zice că ar trebui impozitat oul din coteţul ţăranului sau cu unul - şef de partid - care zice că profesorii cer bani mai mulţi deşi lucrează şase ore pe săptămână şi au vacanţă trei luni?! Tipule - ziceai că ai fost prof! - e chiar aşa de simplu?! Ai predat la clasa a II-a?! Ai predat adolescenţilor sau erai prof cu numele, pe la vreo universitate, şi ţineai cursuri într-o joi, plecând acasă cu un purcoi de bani? Habar n-ai câte face un prof! Numai dacă te gândeţti la câte “lucrări de control” are de citit, câte rapoarte de activitate şi fel de fel are de făcut! Gândeşte-te că profesorii trebuie să fie informaţi “la zi”, deci au nevoie să-şi cumpere una alta şi să studieze! Gândeşte-te la cât se consumă, psihic, pentru că nu toţi elevii sunt ascultători… Şi câte şi mai câte!

Cum să votez aşa ceva, chiar dacă sunt şi oameni de calitate pe acolo?!

Să votez USR (Uniunea Salvaţi România)? Cred că trebuie să salvăm România de ei! De ce afirm aşa ceva? Pentru că fiul unui actor-politician zice că face un muzeu al anticomunismului şi al  anticorupţiei şi obligă grupuri de oameni să-l viziteze şi să stea acolo chiar o zi sau două!! Figură de stil ar zice unii, dar nu-i! E o chestiune de mentalitate: să obligi. Mai apoi, acelaşi tânăr compară situaţia politică din Ro cu holocaustul! Să asociezi holocaustul luptei politice mi se pare greţos. De extremismul care se distinge nu mai scriu.

Sunt şi oameni buni pe acolo, dar…

Să votez Plus?! Aceştia au (sper că e deja aveau) pe una (in conducere) care a scris pe pagina ei de Fb, pe 1 decembrie 2018:

Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunţării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparţină unui om, trib, neam sau corporaţie, vom reuşi să convieţuim armonios pe planeta Pământ.

Dă o declaraţie şi pentru o publicaţie belgiană:

Aş desfiinţa agricultura şi nu aş domestici animalele. Cred că am fi oameni mult mai buni dacă, în calitate de descendenţi ai vânătorilor şi culegătorilor, nu am avea proprietăţi şi am trăi în grupuri în loc de cupluri, a fost răspunsul tipei la întrebarea ce ar schimba dacă ar avea puterea să schimbe trecutul. (sursa: www.g4media.ro)

Cum să votez cu oricine dintr-un partid in care există astfel de personaje?

Toate acestea nu sunt greşeli nevinovate sau gafe care mă fac să zâmbesc, ci dovedesc o anumită mentalitate.

Caut alte partide, dar nu pare să existe ofertă valabilă. Până şi ecologiştii se dau cu stânga… şi sunt invizibili într-o lume in care mulţi oameni strigă că e distrus Pământul.

Oare nu e ciudat rău de tot că reprezentanţii acestor partide nu vorbesc despre toleranţă, solidaritate, salariul minim (cei de la USR şi Plus vor să-l desfiinţeze), micşorarea decalajelor dintre cei puţini şi bogaţi şi cei mulţi şi cam săraci, despre sistem de învăţământ serios (şi despre “şcoala acasă”), despre spitale in care să nu mori cu zile şi altele de acest gen? Ei îi tot trag cu “ciuma roşie” (unii), “statul paralel” alţii… Oare doar mie mi se pare că in Ro nu există aşa-numita opoziţie politică? Opoziţie?! Mai guvernează cineva in România? Oh, daaa! Diversele comisii…

La prima vedere, in general - pare că guvernele au pierdut controlul. Altfel spus, indiferent pe cine votăm se întâmplă ce “trebuie” să se întâmple. 

Partidul unic al României

Curând se împlinesc 28 de ani din decembrie 1989, momentul până la care in România exista numai un partid… In tot acest timp - aproape 28 de ani - am avut senzaţia că “lumea politică românească” e populată de partide şi partiduţe! Aiurea! Brusc, am avut o revelaţie: e unul singur – un partid unic – cu filiale numite diferit, pentru derutarea… adversarilor, adică a cetăţenilor. Toţi politicienii sunt o apă şi-un pământ. Cred că cel mai mult îi diferenţiază numărul dosarelor penale in care apar ca inculpaţi şi mai puţin îi diferenţiază doctrinele. Au o singură doctrină: îmbogăţirea rapidă. Un partid unic, o singură doctrină - logic.

Nu generalizez, doar că aceia care nu au dosare penale, care nu-s îmbogăţiţi de când sunt parlamentari sau de când au alte funcţii politice sau administrative in instituţii de stat (conform declaraţiei de avere şi a celei de interese) nu prea se aud.

Unii parlamentari dau senzaţia că ei sunt puşi acolo să fie slujiţi de cetăţeni… Îşi imaginează, unii, că a fi politician e mai periculos decât a fi soldat pe frontul din Afganistan! Cât de arogant trebuie să fie cineva pentru a face o astfel de comparaţie? (da, e de prin 2016 stupiditatea, dar pare a fi deja uitată). Alţii îşi imaginează că oamenii sunt puturoşi dacă nu vor să meargă la muncă – zi lumină – pentru un salariu de doi lei…

Vă vine să credeţi că există oameni care au votat PSD, PNL, PMP şi alte sigle şi habar nu au de la “ce vin” aceste litere? Există. Ce speranţă de schimbare in bine putem avea când foarte mulţi oameni nu au habar ce votează? Pfuuu… 

Mai avem mult până la democraţie

In România orice pare a fi posibil – daca e si penibil.

La loc comanda! S-au promis fel si fel de reduceri si eliminari de taxe, de anul viitor, 2017. Neeee! Nunu! Promisiunile electorale vor fi respectate din 2018, sa nu avem derapaje economice. Cum?! Si v-au votat oamenii pentru 2018? Desigur, mai bine mai tarziu decat niciodata. Cine stie ce se mai intampla pana la anu’ si… se mai poate amana, omul mai uita, ocupat cu saracia si ajutorul social… sau intelege ca trebuie sa stranga cureaua pentru… plata datoriei externe. Puşchea pe limbă! Totusi, mai verificam, poate scadem si crestem din anul ce vine.

Oooo! Cârcotaşă ce sunt! Se va mari salariul minim! Serios?! S-ar fi marit oricum, indiferent cine castiga alegerile.

O lege din 2001, cu referire la integritatea demnitarilor, se urmareste a fi schimbata pentru ca guvernul României sa fie condus de un individ condamnat penal la doi ani de inchisoare, cu suspendare – suspendare sau ba, condamnarea e penala. Hai, pa! Cel puţin, asa sper… Altfel, vom fi unicul stat din Europa (si din lume. cred) care vom avea un premier condamnat penal. Ce fain! Suntem deosebiti prin ceva.

Fapt divers: tipul provine dintr-un judet (nu prea bogat – exceptand tipul in cauza) unde nu exista librarii. De fapt, s-ar putea ca acum sa existe, macar una. Si mai fain! O tipa de acolo arata poze cu chioscuri unde se vand fel de fel, intre care si carti, si zicea ca-i librarie.

Partidul National Liberal e, de fapt, o struto-camila – intre liberali au aterizat prea multi răutaciosi – nu intrebati cine sunt, cititi cine a distrus in 2008-2009 o multime de firme (intre multe alte chestii bune facute). PNL a pierdut cu acea absorbtie – deja le-a iesit pe nas – o multime de simpatizanti.

Au mers sa voteze 39 % dintre români. Altfel spus… o mâna de oameni au votat pentru restul de 18 milioane. Asa ceva ar trebui sa fie posibil doar atunci cand institutiile statului sunt atat de bine reglate incat chiar daca le ocupa indivizi mediocri sa nu existe probleme. Care politician român are, insa, interersul sa realizeze asa ceva? Datorita institutiilor cu “traditie” alte state nu prea se confrunta cu situatii atat de neplacute, cu derapaje catastrofale: au institutii reglate (in unele cazuri de sute de ani) si mediocrii nu-si pot face damblalele. In România, institutiile democratice incep sa piarda teren…

Pare ca românii au inclinatie spre institutiile autoritare, in general: biserica, armata, presedinte si mai puţina incredere au in parlament, de exemplu (nici nu-i de mirare, avand in vedere "oferta" pentru alegerea parlamentarilor). Intre institutiile centrale fundamentale intr-o democratie se numara guvernul (executivul), parlamentul (legislativul) si partidele politice, justitia – in aceste institutii românii par a avea cea mai mica incredere (dovada? prezenta scazuta la vot, intre altele).

Un principiu foarte important al democratiei este separaţia puterilor in stat, ceea ce nu prea pare a fi cazul in România, chiar daca ma refer numai la “avizul parlamentarilor” (senatori sau deputati, dupa caz) cand reprezentantii justitiei vor sa urmareasca penal un deputat, un senator sau un membru al guvernului care este si senator sau deputat (aici mi se pare, din nou, o chestiune care incalca principiul democratic al separarii puterilor in stat: un ministru sa fie si deputat sau senator).

Nu-mi place s-o afirm, dar societatea românească nu e pregătită (nici chiar dupa 27 de ani) pentru integrarea in spaţiul democraţiilor occidentale.

Alt troc politic, de Ziua Internaţională a Rromilor

Azi, 8 aprilie 2014, Alianţa Civică Democrată a Rromilor, este în plin proces de transformare în partid politic. Dorin Cioabă, autointitulatul rege internaţional al romilor, afirmă că rromii din toate judeţele s-au organizat şi au reuşit să strânga 40.000 de semnături pentru înfiinţarea partidului Alianţa Democrată a Rromilor. Cioabă a precizat că după ce şi-a anunţat intenţia de a înfiinţa un partid a avut discuţii cu reprezentanţii mai multor partide, însă doar cei de la Partidul Mişcarea Populară au fost dispuşi să colaboreze şi au cerut un proiect de protocol şi Dorin Cioabă l-a trimis. Prin acest protocol rromii se angajează să susţină candidaţii PMP la alegerile europarlamentare, la prezidenţiale dar şi la cele generale, în viitor. În schimb, vor 4-5 locuri în parlament, dar şi locuri în consiliile locale. Au avut şi condiţia de a avea un candidat la europarlamentare, în primele zece locuri, dar pentru că lista PMP e deja închisă au renunţat, deocamdată, la aceasta cerere.

În caz că va fi acceptat, protocolul va fi semnat între Alianţa Civică Democrată a Rromilor şi PMP.

În această săptămână vor fi încheiate demersurile privind înfiinţarea partidului Alianţa Democrată a Rromilor şi dosarul va fi depus la Tribunalul Bucureşti pentru înregistrare.

**

Azi este Ziua Internaţională a Rromilor, zi care se sărbătoreşte în fiecare an la începutul lunii aprilie. Ideea de a marca o astfel de zi a venit în anul 1971, la Londra, când a avut loc primul congres internaţional al rromilor. Cu aceeaşi ocazie a fost adoptat imnul internaţional al rromilor: Gelem, Gelem, al cântăreţei Olivera Vuco, cântec interpretat în filmul Am întâlnit şi ţigani fericiţi, în 1967. A fost adoptat şi steagul internaţional al rromilor: jumătatea de jos verde, simbol al câmpurilor înverzite, şi jumătatea de sus albastră, simbol al cerului senin, iar la mijloc o roată, simbolizând, pe de o parte, soarta, roata succesiunii vieţilor, iar pe de altă parte nomadismul, în relaţie cu spaţiul originar al Indiei.

În anul 1990, Comisia Lingvistică a Rromilor a oficializat alfabetul internaţional standardizat al limbii rromani, decizia fiind semnată de 17 specialişti în domeniu, din diferite ţări, în prezenţa unui observator al UNESCO.

În anul 2002, în 8 aprilie, s-a sărbătorit jubileul milenar: 1.000 de ani de atestare a rromilor în Europa. Cu această ocazie, în mai multe ţări de pe toate continentele, s-a desfăşurat Ceremonia Râului: lumânări aprinse şi flori au fost aruncate pe ape, în memoria strămoşilor rromi care şi-au început, cu un mileniu în urmă, drumul spre Europa, apoi spre cele două Americi şi mai departe.

În anul 2003, în semn de solidaritate cu etnia rromilor, Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului, laureat al Premiului Nobel pentru pace, a participat, pe 8 aprilie, la ceremonia aprinderii lumânărilor, la Catedrala Centrală din Dharamsala, şi a înălţat rugăciuni pentru pacea şi unitatea rromilor de pretutindeni.

Actualizare 26 mai 2014
Cu ocazia alegerilor europarlamentare din 25 mai 2014, liderul rromilor a declarat că cetățenii rromi s-au prezentat la secțiile de votare și au votat dar nu au acordat votul lor vreunui partid politic pentru că nu au avut succes cu vreo alianță, afirmând că în viitor vor candida pe liste proprii, nu vor mai sprijini pe alții.

Vezi şi:

Despre eliberarea tiganilor

Tiganii si societatea 

Partide politice - generalități și cârcoteli

Partide politice - definitie

Partidele politice pot fi definite ca fiind asociatii libere ale cetatenilor prin care se urmareste, pe baza unei platforme (program), definirea si exprimarea vointei politice a cetatenilor, asociatii care au, si-si afirma clar si deschis, vocatia si aptitudinea guvernarii.

Partidele politice contribuie la definirea si la exprimarea vointei politice a cetatenilor - art. 8 din (deocamdata) Constitutia Romaniei.

Functiile partidului politic

Functiile unui partid, afirma R.G. Schwartzemberg, sunt: functia electorala, functia de control a organelor politice; functia de definire si exprimare a pozitiilor politice.

Altii sunt de parere ca functiile unui partid sunt acelea de a fi intermediari intre popor si putere si de a-si asuma, atunci cand sunt la putere, directionarea politicii nationale

In final, se poate constata ca un partid trebuie sa fie multifunctional.

Asociarea in partide, scria P.P.Negulescu, e un fenomen social, cetatenii indreptandu-si activitatea politica pe un drum sau altul, iar motivele asocierii sunt de ordin logic - privesc valoarea generala a ideilor in jurul carora se formeaza gruparile politice - si de ordin psihologic - privesc folosul personal pe care membrii lor pot sa-l traga, direct sau indirect, individual sau ca unitati ale unei categorii sociale.

Membrii unui partid politic

Membrii de partid, adica toti aceia care platesc cotizatii, trebuie sa isi faca auzita vocea in partidul din care fac parte; doar platind cotizatia si deplasand-se mecanic fie la votare, fie la vreun congres sau sedinta de partid nu vor determina indeplinirea scopului pentru care acei cotizanti s-au alaturat unui partid sau altul. Membrul de partid are dreptul sa isi spuna nemultumirile si reprezentantii trebuie sa-l asculte si sa ii raspunda cand are intrebari.

Atunci cand alegi sa faci parte dintr-un partid sau cand simpatizezi cu unul - daca nu e o traditie de familie un partid sau altul (si nu te intereseaza altceva) - te informezi despre programul acelui partid, despre doctrina sa politica si economica si analizezi daca se potriveste convingerilor tale - pentru a nu fi nevoit sa devii traseist politic, cum pare a fi foarte la moda azi deoarece partidele sufera acut de foame de bani, in principal, si uita ca au nevoie si de increderea votantilor. Reprezentantii la varf ai partidelor par sa se bazeze prea mult pe robotismul membrilor cotizanti, in primul rand - ceea ce este o dovada a lipsei de respect pentru toti aceia care le asigura existenta, in fond. Fara membri un partid nu poate exista.

Art 19 din Legea partidelor politice […]

(3) Lista trebuie sa cuprinda cel putin 25.000 de membri fondatori, domiciliati in cel putin 18 din judetele tarii si municipiul Bucuresti, dar nu mai putin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judete si municipiul Bucuresti.

M. Macovei a avut, in aceasta luna, o propunere: numarul minim de membri fondatori sa fie de 500, nu de 25.000 cum e acum (pana prin 2003 fiind de 30 de mii). O fi bine, o fi rau? Citez autoarea initiativei:

cer prin acest proiect un partid să se înființeze cu numai 500 de membri fondatori care provin din 10 județe ale țării, minimum, sau 9 și circumscripția români cu domiciliul în străinătate.

Sigur ca banuim de ce urmareste aceasta. Numarul de partide politice inscrise la Tribunalul Bucuresti e de peste 60. Vezi aici: http://www.tmb.ro//index.php/partide-politice (link invalid in iulie 2023) La ce numar se va ajunge daca numarul minim de fondatori scade la 500?! Si cand ma gandesc ca americanii si englezii traiesc mult mai bine decat romanii si au doar cate doua partide... In Romania functioneaza perfect principiul dezbina si cucereste - puterea politica. Cu prea multe partide politica romaneasca se sparge in sute de grupuri si grupulete de aceeasi orientare (factura), in fond, dar cu alta denumire si votantii vor fi perfect zapaciti, fiind posibil sa se ajunga la un rezultat al alegerilor total invers vointei politice reale, tocmai pentru ca totul va fi imprastiat, divizat. Totusi, in Ro nu pare ca vreun partid are o doctrina clara... Astfel, nu prea stim cum o fi mai bine: multe si marunte partide sau vreo 2-3 mari, dar cu ideologie clara si fara navetisti dintr-un partid in altul in functie de interesele de moment?!

Bipartidismul se inscrie in cadrul democratiei pluraliste si liberale. Cetatenilor le e mai usor sa aleaga si inteleg clar ce aleg, iar la nivelul puterii se asigura o majoritate neta si nu se mai umbla cu daruri si promisiuni pentru fel si fel de aliante. Bipartidismul poate functiona normal numai daca e sigur ca un partid nu va profita de perioada cat guverneaza pentru a schimba regimul politic.

Membri intr-un partid politic pot fi numai cei care au drept de vot - adica au implinit varsta de 18 ani; nu pot fi membri de partid anumite categorii de functionari: judecatori, procurori, politisti - ca exemple.

Un cetatean poate fi membru intr-un singur partid politic.

Opinie personala

Din pacate, partidele politice care exista azi in Romania nu au ideologie si nici reprezentativitate. Sefii de partide urmaresc castigarea puterii politice numai in interes propriu (sau / si in interesul celor care-l sustin in special financiar) si vin catre alegatori propunand fel de fel de masuri populiste care nu au o baza economica - cel putin - reala, dar obtin voturi pentru ca fiecare vrea sa ii fie mai bine din punct de vedere economic si, probabil, nu stie mecanismele economice, nu stie daca ceea ce i se promite poate fi dus la indeplinire sau ba - experienta ne-a invatat ca nu prea isi indeplinesc promisiunile cei care castiga puterea politica. Au ajuns chiar sa para a intelege ca prin crearea de locuri de munca trebuie inteleasa marirea aparatului de stat: mai multi functionari publici sau personal platit, in general, de la bugetul de stat. Prea multi isi imagineaza ca marind cheltuielile publice - intr-un fel sau altul - se poate echilibra o economie disfunctionala...

Cetatenii cu drept de vot si vointa de a vota ar trebui sa refuze - si sa reclame - fiecare sacosa cu un kg de zahar si un litru de ulei pe care e probabil sa le primeasca in apropierea alegerilor. Da, e mare saracia in unele zone, dar sa fim obiectivi: un kg de zahar si un litru de ulei nu sunt mare lucru si nicidecum nu vor ajunge pentru patru ani - cat dureaza un ciclu electoral. Merita sa te bucuri o saptamana si sa suferi patru ani?!

Cetatenii ar trebui sa nu semneze adeziuni numai pentru a-si ajuta un prieten sau o ruda. Cetatenii care vor sa fie membri de partid ar trebui sa ceara statutul partidului spre care se orienteaza, sa citeasca programul partidului respectiv, sa fie siguri ca vor sa fie inscrisi pe o lista sau alta si ar trebui sa fie membri activi, nu platitori de cotizatie. Cel care doreste sa fie membru intr-un partid ar trebui sa aleaga unul in care i s-ar permite sa-si dovedeasca si calitatile personale nu doar promptitudinea in platirea cotizatiei, altfel spus: sa i se permita avansarea in structurile de partid si altfel decat pe criterii financiare. Asa cum apar azi partidele par a fi structuri inchise la varful carora ajung, mai mult sau mai putin prin rotatie, cam aceleasi persoane, persoane care pot face donatii substantiale, in general, sau diverse servicii. Altfel e mai greu de explicat cum ajunge un agramat sa aiba functii de conducere prin diverse institutii ale statului.

Cam asa vad eu lucrurile...

Surse: Institutii politice - Ioan Muraru, 1997, resurse pentru democratie.org, dictionar politic, legea partidelor politice

Vezi și:
Doctrine politice
Liberalismul - doctrină politică

Tehnocratia - doctrina politica totalitara

Doctrine politice - generalități

Doctrina politica - definitii

Doctrina reprezintă totalitatea principiilor unui sistem politic, științific, religios etc. (dex)

Noţiunea doctrină provine din latinescul doctrina, care înseamnă învăţătură - sau într-o accepţiune mai largă, concepţie, teorie - despre societate.

Dicționarul politic definește doctrina ca fiind un sistem închegat de concepţii şi de principii prin care se exprimă o anumită orientare, un curent de gândire filosofică, juridică, sociologică, ştiinţifică, religioasă, militară, etică, etc.

Doctrinele politice reprezintă sisteme de idei, teze, principii, concepţii, mai mult sau mai puţin elaborate, argumentate şi prezentate în modalităţi diverse, cu privire la organizarea și funcţionarea societăţii, la esenţa puterii politice, la conţinutul, formele și mecanismele de exercitare a acesteia, la rolul instituţiilor și al clasei politice, la raporturile dintre guvernanţi și guvernaţi.

Categorii de doctrine politice

1. Doctrine politice privind organizarea și conducerea democratică a societăţii - se ia în considerare îndeosebi voinţa cetăţenilor şi au la bază principiile statului de drept.

Aici sunt incluse:

Doctrinele politice liberale şi neoliberale care urmăresc respectarea voinţei cetăţenilor în organizarea și conducerea societăţii și a statului de drept, pluralismul politic; au la bază principiile unor schimbări în viaţa social-politică în raport cu situaţiile noi ce pot apărea. Cetăţenii se bucură de largi drepturi și libertăţi faţă de stat, iar statul nu trebuie să intervină prea mult în viața socială.

Doctrinele politice conservatoare și neconservatoare merg pe linia păstrării unor structuri existente sau efectuarea unor schimbări cu multă prudenţă de către cei care deţin puterea politică. Statul trebuie sa aibă un caracter autoritar, cu rol de intervenţie în viața socială.

Doctrina politică democrat-creştină, în organizarea și conducerea societăţii, îmbină valorile și normele religiei creştine cu principiile și valorile democratice.

Doctrinele politice social-democratice concep organizarea și conducerea societăţii ca o expresie a voinţei cetăţenilor, pe baza pluralismului politic şi a statului de drept, având însă la bază principiul promovării intereselor oamenilor muncii în raport cu cei bogaţi. Social democraţii susţin ca statul să ducă o largă politică de protecţie socială, recurgându-se chiar la limitarea puterii celor bogaţi.

2. Doctrine politice privind organizarea și conducerea în mod dictatorial a societăţii - voinţa și interesele cetăţenilor, și au la baza principiul statului totalitar.

Aici sunt incluse: doctrina fascistă, doctrina comunistă de tip marxist-leninist, doctrinele politice rasiste, social-darwiniste, elitiste, militariste etc.. Trăsătura comună a acestor doctrine, îndeosebi pentru cele fasciste și comuniste, este ignorarea pluralismului politic, a drepturilor şi libertăţilor democratice, promovarea făţişă a dictaturii, opresiunii şi discriminării sociale și rasiale, nesocotirea totală a principiilor statului de drept.

Comunismul, sau socialismul știintific, își are baza în socialismul utopic. Inițial gânditorii socialiști au conceput, teoretic, un stat în care sărăcia să fie eradicată - idee ce nu putea fi pusa în practica nici chiar prin încercarea de a duce la sărăcie pe cei bogați la acel moment al marilor revoluții sociale, prin naționalizarea băncilor comerciale, a tuturor întreprinderilor particulare și a imobilelor deținute de aceștia.

Doctrinele politice tehnocratice pot fi considerate ca doctrine de graniţă între cele două mari categorii. Tehnocraţia reprezintă o doctrină politică, care preconizează o organizare și conducere a societăţii pe baze raţionale, ştiinţifice, având în mod deosebit în atenţie ramurile productive. Instituţiile statului trebuie concepute în funcţie de nevoile obiective stabilite de ştiinţă, și urmează a fi realizate în conformitate cu cerinţele progresului istoric; statul nu va avea funcţii politice, ci doar funcţii tehnico-organizatorice.

În situaţia când se face abstracţie de voinţa cetăţenilor aceste doctrine deschid calea unor regimuri politice dictatoriale. Aplicarea ei în practică poate fi benefică numai în măsura în care nu face abstracţie de principiile politice ale democraţiei, ale statului de drept.

Doctrine economice

Orice doctrină politică este - trebuie să fie - dublată de o doctrină economică.

Doctrinele politice privind organizarea și conducerea democratică a societăţii se bazează pe doctrine economice privind economia de piaţa liberă, pe câta vreme doctrinele politice privind organizarea și conducerea dictatorială a societăţii au la bază doctrine economice bazate pe economia centralizată, pe amestecul fățiş al statului în economie ș.a.

Din punct de vedere economic, stânga favorizează intervenția statului în economie, iar dreapta garantează independența piețelor economice. Stânga susține interesele muncitorului, iar dreapta pe cele ale organizațiilor, ale întreprinzătorilor.

Ce este spectrul politic

Spectrul politic este o clasificare a pozițiilor politice, a ideologiilor sau a partidelor politice de-a lungul unei singure dimensiuni.

Stânga și dreapta sunt denumite extremele acestui spectru, în sensul că se situează la dreapta și la stănga unui centru politic, și reprezintă o categorisire largă a abordării diverselor probleme politice. Pozițiile apropiate de centru, cele mai moderate, poartă denumirile de centru-stânga și centru-dreapta. Extrema stângă și extrema dreaptă sunt situate spre capetele axei.

Acest concept de împărtire stânga-dreapta își are originea în modalitatea prin care s-a adoptat o decizie majoră în cadrul Adunării Constiuante a Franței, în anul 1789. În ideea simplificării procedurii de numărare a voturilor, adepții conservării prerogativelor regelui s-au așezat în dreapta Președintelui Adunării, în timp ce adversarii lor s-au așezat în stânga.

Stânga include social-democrația, socialismul, comunismul și, în unele opinii, anarhismul (ultimele două fiind considerate de extremă stângă). Dreapta include liberalismul, monarhismul, conservatorismul, naționalismul și fascismul (ultimele două fiind considerate de extremă dreaptă).

În cazul partidelor de dreapta:

Economia e guvernată de legea pieței; control minim din partea statului;

Filosofia muncii e centrată pe proprietar. Dreapta urmărește egalitatea de șanse și cultura e cea care impune legea.

Ideile care i se atribuie în prezent dreptei sunt cele de ordine, morală, credință, familie, iar liberalismul este considerat principalul exponent al dreptei.

În cazul partidelor de stânga:

Economia e controlată sau parțial controlată de stat;

Filosofia muncii e centrată pe muncitor. Stânga urmărește egalitatea rezultatului, iar legea e cea care impune cultura.

La început stânga a fost asociată ideii de transformare, făcea apel al modernizare, la progres; de-a lungul timpului în această categorie au început să se încadreze partidele de orientare socialistă. Valorile care i se atribuie în prezent stângii sunt: reformă, dreptate socială, egalitate, libertate.

Surse: resurse pentru democratie.ro; Note de curs, prof. Emil Răcilă; dictionar politic, wikipedia.org

Vezi și
https://diana-kundalini.blogspot.com/2014/02/partide-politice-generalitati-si.html
https://diana-kundalini.blogspot.com/2014/06/liberalismul-doctrina-politica.html