Din profețiile lui Bertrand Russell

n.b. profeții cu ghilimele

Uneori, citind despre anumite lucruri, mă întreb dacă autorii textelor respective știu ce urmează să se întâmple - și scriu pentru a-i obișnui pe oameni c-o idee ori alta - sau reușesc să deducă încotro se îndreaptă omenirea și încearcă să-i avertizeze pe oameni?

A nu fi sigur este, cred, unul dintre lucrurile esențiale ale raționalității. (B. Russell)

Bertrand Russell (18.05.1872 - 02.02.1970), filosof, istoric, eseist, logician, matematician, critic social britanic, susținător înflăcărat al păcii, în 1950 primește Premiul Nobel pentru Literatură, ca o recunoaștere a ideilor sale referitoare la libertatea gândirii, a ideilor pacifiste și umanitare.

Scria el, între altele:

Frica colectivă stimulează instinctul de turmă, şi tinde să producă ferocitate faţă de cei care nu sunt priviţi ca membri ai turmei.

Până acum războiul n-a avut un efect prea mare asupra creşterii populaţiei, care a continuat pe parcursul a două războaie mondiale. Poate că războiul bacteriologic ar fi mai eficient. Dacă la fiecare generaţie s-ar răspândi în lume o ciumă neagră, supravieţuitorii ar putea să procreeze liber fără ca, totuşi, să populeze prea mult planeta. Poate că această situaţie este neplăcută, dar ce dacă? Persoanele cu adevărat nobile sunt indiferente la fericire, în special a celorlalţi.

În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor...

Dieta, injecțiile și interdicțiile se vor combina să producă acel tip de caracter și tip de credințe pe care autoritățile îl consideră dezirabil și orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologică.

Exemplu de interdicţie: după ora 23 au voie să circule numai cei care au motive serioase. Dacă-i ții pe oameni mai mult timp cu astfel de interdicţii celor mai mulți va începe să li se pară firesc să nu mai circule după ora 23 și mulți vor găsi și argumente (hilare) pentru astfel de obicei: "e periculos noaptea pe stradă - politicienii se gândesc la binele cetăţenilor" (de exemplu). Cum au găsit și în cazul celor care au câini la bloc: "un câine nu se ţine în apartament de bloc!" Și dacă este, totuși, acolo? Îl abandonezi când guvernanţii au idei creţe?

Cred că subiectul cel mai important (politic) este psihologia maselor… Vom arăta că familia împiedică dezvoltarea individului… Deși acestea vor fi studiate în sistemul de educație, ele vor fi aservite obiectivelor clasei guvernante… Populația nu va cunoaște felul în care se inoculează convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generații de oameni în acest fel va putea să controleze întreaga populație în mod eficient și sigur, fără a fi nevoie de armate sau poliție... Propaganda educațională, cu ajutorul guvernului, va putea să obțină rezultate într-o singură generație. Există doar două puternice forțe care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealaltă este patriotismul...

O societate științifică nu poate fi stabilă decât sub conducerea unui guvern mondial.

(Bertrand Russell, Impactul științei în societate, 1953)

Image by Gerd Altmann from Pixabay

Frica de boală și obsesia pentru sănătate

Ne putem întreba dacă societatea noastră, atât de avidă de sănătate perfectă și de risc zero, nu contribuie la generarea mai multor frici ca altădată în legătură cu boala. 

(Michel Lejoyeux, Vaincre sa peur de la maladie, Paris, 2002)

Orice om care gândește vrea să fie sănătos, își ia măsuri de precauție să nu se îmbolnăvească de te miri ce, dar e conștient că există riscul să se îmbolnăvească oricând, oriunde. Orice om sănătos la cap se teme să nu se îmbolnăvească de la produse alimentare expirate sau inadecvat depozitate, se teme să nu se îmbolnăvească de la clorul din apa potabilă sau poluanții din atmosferă... E firesc ca omul să se teamă de boală, dar când această teamă ajunge să-i controleze viața în cele mai mici amănunte e cazul să se întrebe dacă nu trebuie să vadă un specialist în tulburări psihologice.

Preocuparea pentru sănătate, dorința de a fi sănătoși sunt firești, sunt reacții raționale date de necesitatea de a evita durerea și de dorința/instinctul de supraviețuire, dar când această preocupare devine frică excesivă și irațională e vorba despre un caz de nosofobie (nozofobie), care e diferit de ipohondrie (hipocondrie). Ipohondrii pot dezvolta și nosofobia.

Nosofobie vine din greacă: nosos = boală, phobos = frică = frică de a se îmbolnăvi. Nosofobia este frica irațională de-a avea o boală specifică, fatală. Ipohondrii sunt obsedați de ideea că ei sunt deja afectați de o boală gravă pe care medicii nu au reușit, încă, să o diagnosticheze. Nosofobii nu se tem că au deja boala, ci se tem să n-o facă; ei se feresc să meargă la medic – de teamă că li se va confirma boala – ipohondrii, în schimb, sunt mai mereu la medic și cer să li se facă analize peste analize. Deși pentru nosofobi orice simptom ar putea fi semn al unei boli mortale ei evită cu orice preț să meargă la medic pentru că trăiesc o frică exacerbată de-a descoperi că au o boală gravă sau mortală, preferând să trăiască fără a ști sigur. Din păcate, pe măsura ce îmbătrânesc, șansa de a dezvolta o boală mortală crește dar ei tot vor refuza să meargă la medic. Deși în prezent există întotdeauna posibilitatea de a dezvolta o boală gravă – chiar mortală – nivelul de teamă cu care se confruntă nosofobicii este excesiv, dar persoana nu poate controla această frică, adică nu poate împiedica apariția sentimentelor de anxietate, gândurile și credințele care sporesc această anxietate.

Nosofobia este mai frecventă la oamenii care au activități strâns legate de un mediu în care se tratează bolnavi sau de cele în care se îngrijesc persoane, dar și la studenții din domeniul sănătății pentru că unele patologii pot provoca impresii puternice în mintea unor persoane.

Cauza specifică a unei fobii, în general, e complicat – spre imposibil – de aflat. Se presupune că ar putea fi o dispoziție genetică ce e combinată cu trăirea unor experiențe traumatizante. Factori de risc pentru dezvoltarea nosofobiei: o experiență traumatizantă (moartea unei persoane iubite de o boală gravă, de exemplu, care ar putea fi o cauza suficientă pentru declanșare), expunerea la niveluri ridicate în mass-media despre boli și riscurile de a contacta boli; epidemiile globale majore; expunerea în mod constant la mediile în care boala este ceva comun (spitale, case de îngrijire medicală, centre de sănătate).

Nosofobia pare mai frecventă în rândul studenților și a cercetătorilor care petrec mult timp cercetând boli specifice. Mai e numită și „boala studentului la medicină”.

Frica de microbi. E numită și misofobie, germofobie, bacilofobie, bacteriofobie, verminofobie. E o frică patologică de bacterii, de mizerie, de contaminare, altfel spus. E o frică intensă de orice microorganisme (virusuri, fungi, bacterii, germeni, paraziți). Toți oamenii se tem să nu contacteze o boală, dar cei care suferă de această frică vor avea palpitații sau vor simți că nu mai au aer, vor avea senzație de greață și se vor teme că-și pierd controlul, iar frica de contaminare îi va face să tremure atunci când sunt în mediu „nesteril”. Unele persoane se pot teme de orice înseamnă microorganism sau mizerie, altele pot avea o fixație pe anumite microorganisme. Cel care se teme de microbi se spală des pe mâini, se dezinfectează, dezinfectează obiecte, evită să atingă orice poate avea microbi. Informațiile din mass-media, care accentuează ideea rezistenței la antibiotice a unor microorganisme care pot pune viața în pericol, filmele despre epidemii și pericole biologice, creșterea varietății de produse pentru igienă sunt factori de risc și conduc la creșterea numărului de cazuri „fobice”. În plus, cercetătorii au observat că igienizarea extremă poate conduce, în cazul copiilor – mai ales – la dezvoltarea de alergii și că practicile de curățenie extremă par a contribui la răspândirea infecțiilor rezistente.

Frica de microbi poate fi întâlnită și la ipohondri dar, în general, e o frică specifică. Ca și în cazul nosofobilor, germofobii pot ajunge în situația de a evita cabinetul medical / stomatologic de teama contaminării „cu ceva”, ceea ce le pune în pericol sănătatea.

Aceste fobii, netratate, pot duce la izolare socială, tulburări anxioase și chiar la depresie.

Frica de ace, tripanofobia. E frica extremă și irațională de acele utilizate în procedurile medicale (injecții, vaccinuri, branule, perfuzii etc.). Mulți oameni prezintă un anumit grad de disconfort în legătură cu astfel de proceduri dar cei cu tripanofobie au un grad de anxietate atât de ridicat încât ajung să evite astfel de proceduri medicale, ceea ce poate fi riscant pentru sănătate. Dacă sunt forțați să se supună – fără a se ține cont de fobia lor (despre care unii nici nu știu că o au, și li se pare „o glumă” teama lor de ace) – există riscul ca aceștia să intre în colaps. În general, copiii se tem de ace, dar și mulți adulți, și în unele cazuri frica este foarte severă. Tripanofobia are diferite grade, dar și la cei cu un grad mai scăzut de frică e suficient să vadă un cadru medical indispus de „fițele” lor pentru ca frica să crească în intensitate și simptomele fizice să apară: dificultăți de respirație, creșterea tensiunii arteriale și a ritmului cardiac, senzație de gură uscată, transpirație excesivă, amețeală (și chiar leșin); se naște în om dorința intensă de a evita și de a fugi din situația respectivă. În cazurile în care gradul de anxietate e foarte ridicat pot apărea atacurile de panică. Cei care suferă de frica de ace vasovagală leșină când văd o seringă.

Obsesia pentru o alimentație sănătoasă, ortorexia. Ideea că „suntem ce mâncam” îi trimite pe mulți direct în boală – încet dar sigur, în timp ce ei își doresc să moară sănătoși. Grija pentru sănătate e firească, dar de la un punct încolo devine obsesie. Mulți au devenit obsedați de ideea că trebuie să „mănânce natural, curat”, fără E-uri, fără carne „umflată” cu hormoni etc.. Sigur că există alimente „nesănătoase”, dar de aici până la a ajunge la obsesie ar trebui să fie cale lungă. Propaganda pentru „alimentație sănătoasă”, pentru „un corp de vis”, pentru „tinerețe fără bătrânețe” aduce bani mulți unora și îi distruge pe cei care nu reușesc să mențină un echilibru în alimentația lor. Ortorexia e la fel de periculoasă ca anorexia sau bulimia. Anorexicii sunt obsedați de cantitate, ortorexicii de calitate. Bulimicii înghit o mare cantitate de alimente în timp foarte scurt apoi își provoacă vărsături, își administrează laxative sau depun un efort fizic intens.

Cei obsedați de „alimentația sănătoasă” pot ajunge la panică atunci când nu pot mânca așa cum le-a intrat lor în cap că e „bine” și „sănătos”; sunt obsedați de calitatea hranei și dezvoltă o fixație patologică pentru tot ce e „hrană curată”, ajungând să petreacă mult timp citind etichetele produselor, eliminând rând pe rând o mulțime de alimente din alimentație, cheltuind sume tot mai mari pentru ceea ce ei numesc „produse bio”. A mânca, pentru ei, va ajunge mai mult un chin, când ar trebui să fie o plăcere. Ortorexicii sunt și ei în pericol să ajungă izolați social pentru că la un moment dat vor refuza să mănânce pe unde sunt invitați dacă mâncarea nu e „curată” și vor continua prin a-și aduce cu ei alimentele „sănătoase”, plus că vor turui continuu, oriunde au ocazia, despre alimentația sănătoasă și despre „dietele sănătoase”.

În general, comportamentul demarează din dorința de a deveni mai sănătos (cel mai des din dorința de a pierde în greutate, dar se ajunge la obsesia pentru hrana „curată”). Gândirea obsesivă cu privire la alimente și mâncatul restrictiv poate da iluzia unui sentiment de control asupra complexității propriei vieți. Atunci când devii obsedat că trebuie să mănânci – neapărat! - la ore fixe, că trebuie să mănânci după reguli stricte (pentru a reuși să rămâi sănătos) nivelul hormonilor de stres crește și digestia nu mai e una bună, iar o digestie rea poate conduce, pe termen lung, la balonare, reflux și alte probleme intestinale.

Obsesia de a restricționa carbohidrații din alimentație, carbofobia. Carbohidrații sunt folosiți de organism pentru a fabrica glucoza (glucoza e transformată în energie) și sunt esențiali pentru buna funcționare a organismului și principala lor funcție este să furnizeze energie organismului; au rol important în funcționarea sistemului nervos central, a sistemului muscular și contribuie la buna funcționare a zonei gastro-intestinală. Eliminarea carbohidraților din alimentație poate provoca malnutriție = în loc să fii mai sănătos te îmbolnăvești. Cine oprește brusc consumul de carbohidrați poate avea unele probleme: slăbiciune generală, oboseală, dureri de cap, amețeală, senzație de greață, iritabilitate – sunt simptome ce pot dura de la câteva zile la câteva săptămâni. Pe termen lung, carbohidrații procesați fac rău celor sedentari, în principal – cei care fac efort susținut zilnic au nevoie de mult mai multă energie. Cine alege o dietă – de orice fel – cred că ar trebui să ceară sfatul unui medic nutriționist.

Aș zice că frica de boală și obsesia pentru sănătate sunt surori; ambele sunt dăunătoare și pentru sănătate și pentru o viață liniștită, armonioasă. 

Cine vrea să convingă pe cineva, de orice, prin frică, amenințare sau cu forța are cele mai mari - și de nedorit - "șanse" să contribuie la noi cazuri de fobie / tulburări obsesiv-compulsive sau să le intensifice pe cele existente.

Resurse:

Vaincre sa peur de la maladie, de Michel Lejoyeux

Psihologia fricii. Temeri, angoase și fobii, de Christope Andre.

*

https://www.sfatulmedicului.ro/Educatie-pentru-sanatate/carbohidratii_11705

https://www.eisberg.ro/ro/newsdetail/ortorexia---sau-cand-mancatul-curat-devine-periculos/

https://www.alphega-farmacie.ro/alimentatie/ortorexia-obsesia-pentru-mancarea-sanatoasa-539/

https://sfaturimedicale.ro/germofobia/

https://www.la-psiholog.ro/info/mysofobia-fobia-de-microbi

https://www.emergency-live.com/ro/health-and-safety/hypochondria-when-medical-anxiety-goes-too-far/

https://mindeducation.ro/frica-de-boala-sau-atunci-cand-ne-pierdem-increderea-in-propriul-corp/

https://www.verywellmind.com/what-is-nosophobia-2671624

https://www.la-psiholog.ro/info/fobia-de-boala

https://www.la-psiholog.ro/info/nosofobia-frica-irationala-de-a-avea-o-boala-specifica

https://www.romedic.ro/anxietatea-de-sanatate

https://sfaturimedicale.ro/fobia-de-ace-tripanofobia/

O frică socială: tracul

Tracul poate fi considerat o formă normală de frică socială: este vorba despre o reacție de teamă acută, marcată de prezența numeroaselor semne fizice, printre care o accelerare intensă a ritmului cardiac, tahicardia, care reprezintă adesea primul semn al acesteia. (...)

Tracul e inclus în categoria „anxietăților de performanță”, care pot afecta artiștii, sportivii, conferențiarii, candidații la un examen sau la un interviu de angajare. Intensitatea fricii este, în general, maximă înainte de momentul în care trebuie să înfruntăm situația temută, apoi această frică scade, întrucât ea e „solubilă în acțiune”. Pe măsură ce intrăm în scenă, ea se diminuează până la un nivel acceptabil, în care vom putea începe s-o uităm, ca să ne concentrăm pe esențial: în ce scop am venit, ce trebuie să spunem sau să arătăm.

(din „Psihologia fricii – temeri, angoase și fobii”, de Christophe Andre).

*

Tracul poate apărea la elevii care sunt invitați în fața clasei pentru a răspunde la întrebări pentru note, poate apărea la copii mici sau mari care trebuie să spună în fața unui străin de familie o poezie învățată pe de rost; poate apărea tracul în multe situații. Adulții pot avea trac, la ședințele cu părinții, de exemplu, când ar vrea să pună o întrebare sau să-și spună părerea și nu sunt în stare. Cea mai întâlnită formă de trac este teamă de a vorbi în fața unui public. Sub impulsul fricii oamenii tind să perceapă anumite interacțiuni umane ca pe niște lupte pentru dominare. Între altele, ca să scapi de trac e și renunțarea la tendința spre perfecțiune. Tracul este o teamă care poate fi întotdeauna ameliorată prin exerciții constante de luare a cuvântului în grup (C. Andre, cartea amintită)

*

O clipă nu m-am gândit că pot suferi de trac, de teama de-a vorbi în public pentru că m-am descurcat cu emoții slabe în ocaziile serioase și fără emoții în ceea ce-am considerat „apă de ploaie”... Până într-o zi, la vreo trei ani de la terminarea liceului, când ne-a invitat o amică să mergem să o susținem în localul unde s-a desfășurat în acel an „Miss Brașov”. Amica era cea mai frumoasă dintre concurentele care au ajuns în finala concursului (așa o vedeam nu doar noi): avea corp superb și chip drăgălaș. La „momentul artistic” una dintre concurente a avut trac și n-a putut scoate un cuvânt din poezia pe care ar fi trebuit să o recite. Tipa era favorita juriului – aici imaginați-vă că vă fac cu ochiul. A dat din buze ca un pește, a scos câteva sunete nearticulate – care s-au auzit foarte comic în difuzoare – și spectatorii au izbucnit în râs, în timp ce ea a izbucnit în plâns. Evident că am râs și eu; m-am bucurat că nu va câștiga titlul. L-a câștigat. Amica noastră a câștigat premiul de popularitate și a fost aplaudată aproape cu frenezie. La „decernarea marelui premiu” s-a huiduit (de huiduit nu am huiduit, pentru că nu m-a lăsat sufletul). 

Timpul trece; ajung să dau un examen oral. Știam subiectele dar tăceam! Dădeam din mâini ca peștele din înotătoare, dădeam mărunt din buze și nu scoteam nici cel mai slab sunet! Proful îmi punea întrebări din ce în ce mai simple! La un moment dat m-a întrebat cine e „Luceafărul” poeziei românești! Eu continuam să dau din buze și colegii râdeau! Atunci proful și-a dat seama că am trac și m-a întrebat dacă e așa. Am dat din cap ca măgarul. Mi-a zis să revin când mă simt în stare. M-am dus după câteva luni - n-am mai avut trac, și simțeam cum colegii mă țintuiesc cu privirea, doar-doar încep să imit peștele. Chiar dacă m-au ironizat colegii, imitându-mi mișcările de la examenul ratat, nu m-am simțit jignită – știam că glumeau! Eram motiv de distracție! De ce nu? Fusesem extraordinar de caraghioasă. Râsul face bine la sănătate. Le-am spus că tracul meu a fost, probabil, o lecție: să știu ce a simțit pe scenă fata aceea de care am râs. Acum știu! E o senzație cumplită! Nu mi-am simțit inima bătând să-mi sară dar aveam vid în cap! Nu reușeam să mă concentrez deloc – nimic nu părea să fie în creierul meu și efortul de a oferi răspunsurile mi-a produs o cumplită durere de cap din cauza tensiunii crescute. Teribil. Mi-am revenit repede, dar câteva ore m-am simțit epuizată, ca după un efort fizic prelungit. La un alt examen oral – mult mai important decât cel cu tracul – am crezut c-o să ratez: îmi era groază!! Dar nu puteam ceda teren fricii! Am inspirat-expirat adânc, mi-am zis că cei din fața mea sunt doar oameni și dacă nu știu ceva nu-i capăt de lume iar dacă mă fac de râs... nu-i pentru prima dată. M-am descurcat onorabil, deși mi s-a uscat gura la un moment dat de abia mai puteam mișca limba, buzele le simțeam crăpate și mă usturau, și întrebările continuau să curgă! M-am cam speriat că mi se va șterge totul din minte. Am cerut permisiunea să beau apă și am putut continua. Dintre cei care au fost examinați în acea zi am fost singura care am stat mai mult de o oră. La așa ceva chiar nu mă așteptasem și am fost la un pas de panică. De atunci n-am mai avut probleme mari – mă mai bâlbâi pe ici-colo dar îmi trece repede.

E groaznic tracul!

(postare programată)

Foto.

Epidemia și reacțiile oamenilor

Frica face din om neom sau, poate, îl face doar să-și arate adevărata față…

Animalele exclud din turmă/haită, păsările din cuib, albinele din stup etc. indivizii slabi sau bolnavi. Unii oameni fac mai mult: își alungă semenii pe care-i bănuiesc că ar putea fi bolnavi.

Înțeleg frica de-a te îmbolnăvi de această gripă (și de orice altceva), dar cred că trebuie acționat și mecanismul gândirii.

Am tot citit pe “fluxurile de știri” titluri fel de fel despre oameni care nu-și primesc rudele în casă chiar dacă nu sunt venite din zone unde coronavirusul la modă face ravagii: un tânăr de numai știu pe unde, venit acasă din Italia, nu a fost primit de teamă că e infectat, cu toate că medicii l-au testat și l-au trimis acasă ca fiind sănătos.

În localitatea Câmpuri Surduc (HD), fata minoră a unor români întorși recent din Italia, dar nu dintr-o zonă cu “probleme”, n-a fost lăsată să intre în magazin de teamă să nu contamineze clienții; tot în Hunedoara, în satul Brănișca, un italian care vine regulat la proprietatea pe care o are acolo a fost la un pas de a fi linșat de săteni - ăștia au sunat la DSP să spună că nu-l mai vor în sat, deși italianul nu venea dintr-o zonă cu “probleme”. L-a salvat pe italian preotul din sat, care l-a primit la el în casă până s-au calmat spiritele.  Pe la începutul “crizei”, doi copii chinezi nu erau primiți în școală până nu aduceau de la medic adeverință prin care se atestă că nu sunt bolnavi - copiii nu fuseseră în China, dar fuseseră în Spania unde, la acel moment, abia se “descopereau” primele cazuri, și nu în orașul de unde veneau copiii. Am mai citit despre câteva cazuri de gen dar n-are rost să le mai înșir aici.

Mi-am pierdut timpul să scriu aceste rânduri pentru că dimineață, când o plimbam pe Miki, mă întâlnesc cu o vecină care, în loc de orice altceva, mă ia în primire: “Știi că băiatul lui X vine de Paști acasă?” X fiind vecină de palier cu aceasta și băiatul ei fiind în Italia, undeva în Sardinia. “Nu-i normal?” mă mir. “Să stea dracu’ acolo, că ne bagă pe toți în carantină!” Altfel, această femeie fiind foarte “lugu-lugu” cu X, al cărei băiat mereu vine cu daruri și pentru ea. Am încercat să-i explic că nu e cazul să se teamă dar n-am avut cu cine… Era atât de furioasă încât mă tem să nu facă vreun atac la cap dacă nu se calmează. Pe mine doar că nu m-a făcut tâmpită.

Nu e ca și cum nu m-aș fi așteptat să aibă unii astfel de reacții, dar dacă nebunia continuă mă tem că vor fi tot mai mulți care iau furcile și topoarele pentru a alunga din zona lor pe cei pe care-i bănuiesc că ar fi bolnavi. La altceva nu mă așteptam: la tăcerea celor care se află în carantină, a celor care s-au vindecat… Dintre toate miile de oameni în carantină și sutele de vindecați nu are unul vreun cont pe vreo rețea de socializare, vreun blog sau vlog? A mai apărut câte unul care a zis câteva cuvinte, au mai arătat la TV cum un “cosmonaut” lasă o sacoșă la poarta unora aflați în carantină (probabil alimente și altele necesare); am mai citit că unii ziariști au sunat pe câte unul aflat în carantină și au scris “tânărul ne-a zis că…” Am căutat un astfel de om în limbile română, engleză, italiană și franceză… N-am dat de vreunul (asta nu înseamnă că nu există, desigur). Voi ați dat de vreo “mărturie” directă a vreunuia dintre aceștia? 

Frica ucide mintea. Citate favorite

Nu îmi va fi teamă. Frica este cea care ucide mintea. Frica este moartea măruntă care aduce distrugerea totală. Îmi voi infrunta frica. Îi voi da voie să treacă peste mine și prin mine.

Şi, după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior şi voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai rămâne nimic. Voi rămâne doar eu. (Frank Herbert in Dune, Editura Nemira, Bucuresti, 1992, traducator: Ion Doru Brana)

Toţi oamenii se tem. Toţi. Cel care nu se teme nu este normal… (Jean-Paul Sartre)

Nu alegem să ne fie frică, şi mai puţin să ne fie foarte frică. Dar putem alege, in schimb, să înţelegem mai bine frica. Pentru a ne pregăti să acţionăm mai bine in faţa ei. (Christophe André, in Psihologia fricii, Editura Meteor Publishing, Bucureşti, 2019, traducător: Daniel Voicea).

Prin demnul anteriu pe care-l port… ţi-e frică fără cauză şi fără motiv (François Rabelais, Cartea a patra).

Strămoşii îndepărtaţi şi-au transmis fricile speciei noastre. Ca toate moştenirile, aceste temeri sunt, in acelaşi timp, o şansă pentru supravieţuirea noastră, dar şi o povară pentru calitatea vieţii noastre. Încă din prima noastră zi, suntem “conectaţi la reţeaua fricii”. (Christophe André, Psihologia fricii).

Şi acum, nu v-am spus că luaţi drept nebunie ceea ce nu este decât o acuitate accentuată a simţurilor? (Edgar Allan Poe, Povestiri extraordinare).

Marile noastre frici rămân, pur şi simplu, pentru că ne supunem lor. Ne supunem lor in comportamentele noastre: fugind. Şi le ascultăm in gândurile noastre: văzând in jurul nostru numai pericole sau ameninţări. Teama ne pune astfel inteligenţa sub influenţa ei. (Christophe André)

La luptă! Trebuie să profit de viaţă, să găsesc bucuria, altfel sunt pierdut. Dar cum, cum? (Alexandre Jollien, Le Mètier d’Home)

Trebuie să le facem viaţa imposibilă fricilor noastre, in caz contrar, ele vor fi cele care ne vor face viaţa imposibilă. […] Nu-ţi poţi învinge frica fără să cobori in arenă. Pentru a-ţi domina fricile, trebuie să le înfrunţi - cât mai des şi mai constant. (Christophe André)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Frica funcţionează ca un sistem de alarmă a cărui funcţie, la fel ca toate semnalele de alarmă, este de a ne atrage atenţia asupra unui pericol, pentru a ne permite să-i facem faţă cât mai bine. Problema este că acest semnal de alarmă poate fi mai mult sau mai puţin bine reglat.

O frică normala este o alarmă eficient calibrată in activarea, precum şi in reglarea ei - alarma de frică se declanşează numai cu bună ştiinţă, in faţa unui adevărat pericol, şi nu la posibilitatea sau la amintirea unui pericol. […] O frică patologică se aseamănă unei alarme prost reglate, atât in activarea, cât şi in reglarea ei. Când activarea ei este anormală, frica se declanşează prea des pentru praguri de periculozitate prea joase. Sunteţi victima alertelor false frecvente, ca un animal hăituit, o gazelă la adăpat, care tresare şi o ia la fugă la cel mai mic zgomot sau mişcare a frunzelor. […] Atunci când reglarea ei este anormală, alarma de frică nu este modulată. Ea poate degenera foarte repede in panică incontrolabilă. (Christophe André)

Frica de clovni – clovnofobia (coulrofobia)

Clovnofobia este o afectiune care nu e trecuta, inca, in registrul afectiunilor mintale si care a inceput sa fie studiata mai serios abia in ultimii ani pentru ca nu exista un numar foarte mare de oameni care se tem de clovni – mai multi sunt cei carora nu le plac.

Te astepti ca unui copil sa-i fie teama de chipul oarecum ciudat al unui clovn, dar ramai uimit cand vezi un adult gata sa o ia la goana cand vede unul si te intrebi cum de un om in toata firea se poate speria atat de rău de un personaj care pe tine te distreaza. O singura data, la inceputul anilor 1990, am vazut un barbat adult ajuns aproape in faza lesinului la vederea unui clovn care s-a apropiat de noi intr-un parc de distractii. Am vazut in filme oameni care se tem de clovni si, poate, greu as fi crezut ca poate exista o teama atat de mare daca nu as fi vazut “cu ochii mei” ce reactie a putut avea acel om.

Sunt unele studii care arata ca nu la prea multi copii le plac clovnii si nu doar oamenii care lucreaza la circ au demarat programe prin care ii ajuta pe oameni (copii si adulti) sa-si invinga frica de acest personaj.

Ca si in cazul celorlalte fobii, punctul declansator al clovnofobiei poate fi conditionat de cativa factori, intre care: o experienta neplacuta, al carei context a fost mai apoi generalizat; copierea comportamentului unor persoane numite de referinta (parinti, bunici, prieteni etc.); un conflict psihic profund.

As zice ca ajung la fobie cei care traiesc conform zicalei: cine s-a ars cu ciorbă suflă şi-n iaurt – exacerbând reactiile.

Pe vremuri, bufonul de curte, nebunul, nu erau deloc de speriat, din contra. La circ, copii si adulti râdeau in hohote cand vedeau năstruşniciile clovnilor… Dar clovnul a ajuns, in timp, si pe marile ecrane:

The Joker, inamicul lui Batman, nu e deloc un chip comic si faptele lui sunt violente; clovnul ucigas, care are la baza si o legenda urbana americana care – la randul ei - a luat nastere din cauza unuia care isi castiga existenta facand pe clovnul la petreceri si care a ucis tineri: John Wayne Gacy, un tip cu un chip comun, tata devotat, soţ iubitor care, intre altele, se imbraca in clovn si ii distra pe oameni la petreceri sub numele de Pogo si care, intre anii 1972-1978, a agresat sexual si a ucis mai mult de 35 de tineri din zona Chicago – a fost gasit vinovat pentru 33 de omoruri si executat in 1994; individul fusese condamnat in 1968 pentru agresarea unui adolescent si, totusi, i s-a permis sa lucreze in apropierea copiilor – intre timp lucrurile s-au schimbat mult in SUA. Acest individ, ascuns sub masca clovnului, a contribuit si mai mult le teama oamenilor de clovni, convinsi ca intotdeauna sub masca unui clovn se poate descoperi “partea lui intunecata”. Dupa povestea acestui ucigas s-au facut cateva filme.

Clovnul Bozo a fost un personaj de televiziune (creat in 1960 de Alan W. Livingston) foarte indragit de copii si adulţi in anii de inceput ai televiziunii, in SUA, si nu avea nimic de speriat. Totusi, avand in vedere ca toti clovnii au menirea de a face oamenii sa râda, dar ironizand persoane, comportamente, situaţii, se presupune ca au si o doză mare de răutate.

Ideea laturii ascunse a clovnilor pare a porni de la viata celui care e considerat tatăl clovnilor moderni: Joseph Grimaldi (celebru mai ales in Marea Britanie) si a carui viaţă numai frumoasa nu a fost, el neavand motiv de veselie si, cu toate acestea, seara de seara isi picta chipul si ii facea pe oameni sa râda; a crescut cu un tata tiran, sotia lui a murit dând nastere unui copil; baiatul lui a baut până a murit, la varsta de 31 de ani; de la salturile pe care le facea pentru a distra oamenii a rămas cu un handicap si avea dureri permanente.

In Franta, cam in aceeasi vreme cand Grimaldi era celebru in Marea Britanie, Jean-Gaspard Deburau (Pierrot) era pe Continent, dar in timp ce Grimaldi era tragic, Deburau era sinistru; in 1836 a ucis un tanar care râdea de el, alaturi de altii, lovindu-l cu bastonul, pe strada (a fost achitat pentru omor).

Doi dintre cei mai cunoscuti clovni din istorie erau oameni cu probleme in viata reala, deci oamenii au inceput sa se gandeasca la faptul ca toti clovnii au o viata dubla, o latura luminoasa si una intunecata. Andrew McConnell Stott (profesor la Universitatea din Buffalo, New York, care a scris biografia clovnului Grimaldi, considerat specialist in cultura clovnilor) sustine ca Charles Dickens este cel care a semanat in mintea oamenilor semintele clovnului inspaimantator scriind Pickwick Papers (in 1836, cand inca mai semna unele articole din ziare cu pseudonimul Boz), care avea protagonist un clovn betiv, cu multe probleme, un clovn care se distrugea pe sine pentru a distra publicul si despre care se spune ca l-ar fi avut ca “model” pe fiul lui Grimaldi.

La moartea lui Grimaldi (1837), tanarul ziarist Dickens a fost insarcinat sa publice memoriile clovnului si a facut-o astfel incat oamenilor incepuse sa le fie dificil sa priveasca un clovn si sa nu se intrebe ce este, de fapt, sub machiaj, devenind dificil de facut o separare intre personaj si omul care il interpreteaza. Dickens, afirma Stott, este cel care a dus la formarea acestei perceptii ca sub masca vesela se ascunde ceva intunecat, tulburator. Tot Stott afirma ca Joey Grimaldi e exemplul elocvent al omului distrus ascuns sub masca veseliei.

Clovnii au inceput sa aiba succes in benzile desenate, in emisiuni TV, in filme, nu doar la teatru si la circ; uimeau si ţineau cu sufletul la gura spectatorii care le urmareau numerele de adevarata acrobatie, gesturile largi, dezordonate (pentru a atrage atentia si a starni râsul). In 1876, Edmond de Goncourt, critic literar, scria ca “arta de a fi clovn este acum destul de terifianta; prin acrobatiile aproape sinucigase, gesticularea aproape monstruoasa, pantomima frenetica amintesc de curtea unui azil de nebuni”.

Clovnii in filme

Dupa ce un clovn a ucis in realitate, situatia clovnilor in SUA avea sa se schimbe si regizorii, scenaristii vor specula intens aceasta noua oportunitate de a crea suspans si de a castiga bani. 

Inainte vreme un film precum The Greatest Show on Earth (al lui Cecil B. DeMille castigator al unui premiu Oscar in 1952) ar fi avut succes doar ca drama: un clovn care a ales sa nu-si dea masca jos niciodata si care s-a dovedit a fi un medic care si-a ucis sotia “din mila”.

Filme precum Poltergeist (1982) trec la un alt nivel: o papusa clovn prinde viata si incearca sa traga un baietel “in lumea lui bau-bau” de sub pat. In 1986 Stephen King scrie “It”, un roman de groaza despre şapte copii terorizati de o fiinta numita It care exploateaza temerile victimelor sale si care apare prima data sub forma unui clovn, figura amuzanta care-i atrage pe copii; in 1990 romanul a fost ecranizat intr-o miniserie de televiziune.

In 1988 apare filmul Killer Klowns from Outer Space, in care clovni extraterestri cu dinti ascutiti si intentii criminale aterizeaza pe Terra. 

In 1989 apare Clownhouse, un film de groaza in care trei nebuni evadeaza din spital, ucid niste clovni si le fura identitatile si terorizeaza un sat din apropiere (ulterior filmul a fost intezis, apoi iar permis si iar interzis).

Sunt zeci de filme avand ca protagonisti clovni ucigasi sau numai unele scene care implica astfel de personaje. Intre cele mai recent aparute amintesc: All Hallows’ Eve (2013), American Horror Story: Freakshow (TV Series, 2014) si The Legend of Wasco (2015).

De-a lungul timpului filmele cu clovni vicioşi si criminali au reuşit să-i facă pe Candyman, Boogeyman si pe Freddy Krueger sa pară nişte… clovni.

Astfel stând lucrurile cu filmele in care apar clovni ucigasi, cu legendele urbane care implica si clovni, aproape ca nu e de mirare ca unii oameni incep sa… copieze frica de clovni. Si, totusi, majoritatea celor care se tem de clovni - sustin specialistii - nu vizioneaza astfel de filme. Probabil ca fobia se insinueaza in mintea unora din frica de necunoscut.

Sursa foto: http://screencrush.com/cary-fukunaga-it-very-scary/

Frica de numere sau aritmofobia

Sunt multe fobii in lumea asta, si despre unele am aflat doar când am citit „lista fobiilor”. 

Frica de numere nu este intre cele mai ciudate si e destul de cunoscuta, in special legat de cifrele 13 (triskaidekafobia) si 666 (hexakosioihexekontahexaphobia), ca fiind numărul numelui fiarei amintite in Apocalipsa. Numarul este 666 in majoritatea manuscriselor si a traducerilor, desi în unele editii, cum ar fi textul grecesc Novum Testamentum Graece,numarul este 616.

De teama de cifra 616 abia am aflat, si se numeste (hexakosioidekahexaphobia) – hexakosi... pongobingobongo sunt cuvinte pe care abia le pot pronunta citindu-le! M-ar putea conduce la frica de cuvinte lungi, adica... hipopotomonsosescuipedaliofobia (sau sescuipedalofobia)?! Nu m-as mira sa fie scris gresit!

Unele numere au cinstea ca o fobie sa fie numita dupa ele: tetrafobia (teama de cifra 4), octofobia (teama de cifra 8), 13, 666, 616 (v.mai sus), blestemul lui 39 (superstitie din Afganistan).

Aceste cifre „de groaza” sunt asociate, de regula, cu ghinionul, spiritele rele etc.

Cifra 4 e considerata de rau augur in special in Asia, in unele zone din state precum China (inclusiv Hong Kong), Japonia, Coreea, Vietnam, Singapore, Taiwan... La fel si in cazul oricarui numar care cuprinde cifra 4.

La inceputul anilor 2000, Alfa Romeo a trebuit sa schimbe numele noului model „144” pentru ca oamenii din Singapore se temeau sa cumpere autoturismul. Din motive similare Nokia nu are modele de telefoane care incep cu cifra 4.

In Japonia, 49 e considerat un numar deosebit de nenorocos deoarece suna ca si cum zici „durere până la moarte”.

Ziua de 4 aprilie in aceste zone este considerata deosebit de nenorocoasa, cam ca vineri 13 in alte zone.

In multe complexe rezidentiale si nu numai nu exista numerele 4, 14, 24, 42, 43, 45, 49 si sunt omise la numaratoare si etajele cu acest numar – ultimele trei mai ales in Japonia, din cauza ca pronuntate suna ca si cum s-ar pronunta „dubla moarte" si alte talmaciri cuprinzand cuvantul „moarte’.

Unele firme (Samsung, Nokia, Canon, Sony) evita sa utilizeze cifra 4 sau o adauga litere. De exemplu, Sony nu utilizeaza „Z4”, ci „Z3+”, iar telefoanele Samsung au denumiri precum „SGH-A400, C140” etc.

Versiunea cea mai populara conform careia numarul patru e considerat de rau agur este faptul ca s-ar pronunta ca si cuvantul „moarte”.

Cifra 8. O persoana octofoba asociaza teama cu o amenintare ascunsa sau o situatie inevitabila. Unii simt un pericol real la vederea unei figuri care doar seamana cu cifra 8, altii o vad ca pe o spirala curba care se invarsteste tot mai repede si le provoaca ameteala. Isi poate avea originea intr-un eveniment traumatizant din trecut, petrecut undeva unde exista o cifra 8 ca numar de casa, de exemplu, sau un ghinion trait de subiect (sau de alta persoana) intr-o zi de 8 s.a.m.d.

Cifra 13 e sperietoare in special in statele iudeo-crestine si adesea e asociata cu frica de vineri 13. Originea superstitiei ar putea fi gasita in Tarot, in Arcana 13, care simbolizeaza „Moartea”.

Cifra 17 era considerata fatidica in unele zone din Italia, deoarece atunci cand se scrie in caractere romane (XVII) cifrele pot fi rearanjate si ar rezulta „VIXI”, care in latina ar fi un eufemism pentru „sunt mort”.

Cifra 23. ”Enigmaticul 23” (sau "enigma lui 23") se refera la credinta ca cele mai multe accidente si evenimente sunt legate de cifra 23.

In textul Principia Discordia se sustine ca „toate lucrurile se intampla in cinciari, sunt divizibile cu sau sunt multipli de cinci sau sunt, intr-un fel, direct sau indirect, apropiate de 5”. [Malaclypse cel Tanar (21.05.1941 – 20.07.2000)]. Aceasta teorie va fi numita Legea lui Cinci. Douazeci si trei va fi privit ca un corolar al Legii lui Cinci deoarece 2+3=5. Principia Discordia e un text religios discordian; discordianismul e o religie bazata pe venerarea zeitei Eris a.k.a. Discordia, zeita haosului.

In functie de texte (si conceptiile autorilor), cifra 23 va fi considerata benefica, malefica, sinistra, ciudata; sacra pentru zeita Eris, zeita haosului la greci, cea care i-a dat lui Paris marul de aur si i-a cerut sa-l ofere celei mai frumoase zeite (dintre Atena, Hera si Afrodita), iar asta a dus mai apoi la razboiul Troian, s.a.

Cifra 39. In unele zone din Afganistan o persoana nu ar spune „am 39 de ani”, ci ar spune „am un an mai putin decat 40” sau "voi implini 40" etc..

Nu se stie exact care e motivul pentru care cifra 39 e considerata de rău augur. Unele istorisiri spun ca a fost asociat unui proxenet care ar fi locuit in orasul Herat si care a fost poreclit “39” dupa numarul de inamtriculare al masinii sale luxoase si a numarului apartamentului la fel de luxos in care locuia si in unul din dialecte suna ca si cum ar zice “vaca moarta”, termen de argou pentru proxenet (se stie ca prostitutia nu e deloc bine vazuta in zona musulmana, fiind considerata o ocupatie rusinoasa).

Oficialii au acuzat dealerii auto si pe cei corupti ca au lansat acest zvon pentru a-si cumpara ieftin masini cu numarul 39 pe placutele de inamtriculare pe care cei care aveau acest ghinion le vindeau la preturi mici, iar apoi speculantii le inregistrau, se schimba numarul si le vindeau apoi la preturi mari.

Cei mai multi cetateni care au parte de numere de inamtriculare care cuprind cifra 39 ori acopera numarul, ori il modifica, pentru a “indeparta” rusinea de a fi asociat unui proxenet.

0***0

***

Frica este o imagine mentala pe care omul si-o formeaza despre un eveniment posibil a surveni in viitor, o imagine formata plecand de la ideea ca in momentul in care acel eveniment se va intampla persoana nu-i va putea face faţă. Practic, frica nu exista „in sine" ci numai in legatura cu o anumita situatie – poate de aceea se si spune ca “frica se invata”. Frica nu se raporteaza la momentul prezent ci numai la viitor (peste 5 minutte sau peste 15 ani) – daca evenimentul se va produce frica va disparea, persoana confruntandu-se cu problema aparuta (de care se temuse – eventual, iau nastere alte temeri, in legatura cu problema prezenta)

Fobia reprezinta o frica intensa, irationala, persistenta in faţa unor anumite situatii, obiecte, activitati sau persoane. Simptomul principal al acestei dereglari este dorinta excesiva, irationala, inexplicabila de a evita subiectul care o provoaca.

Aritmofobia isi are originea, cel mai adesea, in superstitii, sunt de parere unii specialisti. Frica de numere poate fi generalizata, adica persoana se teme de toate numerele, sau poate fi una specifica, privind un singur numar.

Numerele sunt doar numere, nu fac bine si nu fac rău, nu aduc ghinion si nu aduc noroc. Acelasi numar, intr-o cultura e de bun augur si in alta de rău augur... Ar putea fi altfel in cazul... oamenilor numere.

Surse:

https://www.tofugu.com/japan/number-four-superstition/

http://www.todayifoundout.com/index.php/2011/01/why-the-number-four-is-considered-unlucky-in-some-east-asian-cultures/

https://en.wikipedia.org/wiki/Oxyrhynchus_Papyri

Propaganda pentru încălcarea unor drepturi fundamentale

Ignoranţa noastă e puterea lor. Treziţi-vă!

După Christian Wright, comunicarea de masă este orientată către audienţe largi, eterogene, care nu sunt cunoscute de către comunicator; mesajele sunt transmise în mod public şi sunt calculate astfel încat să ajungă repede la public.

Mass-media reprezintă totalitatea mijloacelor tehnice de comunicare în masă a informaţiilor (radio, televiziune, cinematograf, publicaţii, disc, magnetofon etc.);

Manipularea presupune antrenarea, prin mijloace de influenţare psihică, a unui grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acţiuni al căror scop aparţine unei voinţe străine de interesele lor.

Persuasiunea reprezintă acţiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru.

Michael Balfour crede că propaganda este arta convingerii oamenilor să treacă la concluzii fără a mai examina realitatea problemei.

Tacticile de înspăimântare (scare tactics, în engleză) sunt acele tehnici care permit obţinerea unui răspuns favorabil de la cineva (persoane particulare, grupuri de indivizi sau chiar o întreagă societate) prin intermediul constrângerii, exploatând temerile acestuia.

Aceste tactici nu sunt ameninţări directe ci sunt concluzii forţate. În loc să ameninţe o persoană cu anumite consecinţe negative, tacticile bazate pe exploatarea fricii evidenţiază (potenţialele) rezultate negative la extrem, în timp ce sugerează doar cauzalitatea.

Serialul de televiziune 24 a început în anul 2001 şi ultimul episod a fot în anul 2010. Pe parcursul a 195 de episoade Jack Bauer, interpretat de Kiefer Sutherland, aleargă nebuneşte să salveze lumea de terorişti. Nu doarme, nu mănâncă, n-are linişte până ce răufăcătorii nu sunt prinşi.

Jack Bauer e director de operaţiuni în cadrul Unităţii de combatere a terorismului din Los Angeles. Fiecare episod se derulează rapid, acoperind o zi; intrigile se ţes una-după alta în ritm alert şi aproape că nu mai ai timp să treci prin filtrul gândirii ceea ce vezi… E un serial de acţiune antrenant, exagerat pe ici-colo dar pare să aibă un fir conducator: orice e permis în numele siguranţei. De exemplu, pentru a obţine informaţii de la un suspect (de terorism) sau orice individ presupus a avea legătură cu un răufăcător, tortura e cea mai indicată. În principal, în film, este vorba de injectarea cu diferite substanţe a celor în cauza, de privarea lor de somn şi alte forme pe care unii le-ar numi “uşoare” dar şi bătaia e promovată. În serial nu contează dacă cel suspectat este coleg, prieten, fiul ministrului de interne etc., pentru că toţi sunt supuşi acţiunilor controversate şi nimeni nu se supără, din contră: încurajează metodele pe motiv că viaţa majorităţii e mai presus de sănătatea unui coleg sau unui fiu – în general aşa şi este, doar că trebuie să existe unele limite (părerea mea).

De asemenea, în unele filme americane se face propagandă şi încălcării dreptului la apărare, garantat prin Constituţia S.U.A. dar eludat – mai mult sau mai puţin – prin Patriot Act (lege controversată şi mereu modificată, până la abrogare), o lege americană prin care se îngrădesc unele drepturi şi libertăţi fundamentale pe motiv de apărare împotriva terorismului, pentru a nu mai pierde timpul cu chichiţe avocăţeşti în cazul persoanelor pe care agenţii le suspectează (mai mult sau mai puţin fundamentat) de acţiuni subversive sau doar le suspectează (cu temei sau nu) de legături cu infractori presupus periculoşi.

Ideea percheziţiei fără mandat şi fără o cauză probabilă a fost subliniată şi într-un episod din Blue Blood (O familie de poliţişti): poliţiştii aveau dreptul să percheziţioneze, pe stradă şi oriunde, orice cetăţean care li s-ar fi părut suspect prin comportament, prin bagaj etc. Englezii au avut o idee şi mai rea: camere de filmat prin oraşe care ar fi putut declanşa o alarmă în caz că filmau vreo persoană cu un comportament suspect iar poliţiştii care se aflau cel mai aproape ar fi trebuit să intervină în forţă - ceea ce ar putea duce la multe erori pentru că s-ar putea ca persoana să fi uitat ceva şi să se întoarcă brusc din drum; sau poate să se simtă rău şi să aibă un comportament care să atragă atenţia maşinăriei. În episodul din serialul Blue Blood comisarul a găsit o soluţie de compromis: percheziţionarea la sesizarea cetăţenilor; englezii se mai gândesc dacă să implementeze tehnologia cu pricina având în vedere opoziţia populaţiei care şi aşa se simte urmărită la fiecare pas, Londra fiind cea mai filmată capitală europeană.

S-a ajuns la propagandă, şi prin filmele de acţiune, privind încălcarea drepturilor fundamentale pentru a obişnui populaţia cu ideea că totul trebuie să fie permis pentru a salva omenirea de la dezastrul final.

Sigmund Freud credea că indivizii nu sunt conduşi de gânduri raţionale, ci de dorinţe şi impulsuri primitive şi inconştiente. Pornind de aici, nepotul lui Freud, Edward Bernays (a inventat profesia de public relations în anii ’920), a tras concluzia că este prea periculos ca maselor să li se permită să îşi guverneze singure vieţile.

Frica este şi un instrument perfect prin care sunt manipulate masele de oameni, oameni care nu ştiu ce puteri personale deţin. Frica este folosită atunci când cei care o folosesc se bazează pe ignoranţa celorlalţi. Iar azi, terorismul este bau-bau universal şi în numele siguranţei s-a ajuns la încălcarea prea multor drepturi fundamentale şi la acţiuni exagerate, acţiuni prin care populaţia e din ce în mai mult sub control deşi gândirea logică ne spune că un atac, de orice fel, e posibil cu toate aceste măsuri de pseudo-precauţie. În anii ’950 mulţi cetăţeni americani au cheltuit o grămadă de bani pentru a-şi construi buncăre deoarece atunci se vehicula ameninţarea declanşarii războiului nuclear cu Rusia. În numele siguranţei şi atunci s-a intervenit în viaţa cetăţenilor. Azi, istoria se repetă dar la scară mult mai mare, sub semnul terorismului.

Nu neg pericolul terorismului dar de aici până la a fi torturată doar pentru ca am fost, întâmplător, în anturaj cu cineva care-i suspectat de terorism e, cred, prea mult. Puţin probabil ca cineva cu intenţii criminale să îşi dezvăluie intenţiile persoanelor care nu împărtăşec aceeaşi nebunie iar a fi în apropierea unei persoane care o ia razna nu înseamnă ca îi cunoaştem şi intenţiile.

Cei mai mulţi oameni cred ceea ce le spun guvernanţii, cred ceea ce află la “ştiri” şi iau de bun ce văd în filme etc. fără a-şi pune întrebări, fără a încerca să se bazeze pe logică. Prea mulţi oameni acceptă că totul este adevăr. Aceşti oameni trebuie să se trezească, să fie conştienţi de minciunile, de capcanele şi de exagerările guvernanţilor, de propaganda acestora, de tacticile lor de manipulare, să discearnă între promisiunile care pot fi îndeplinite şi cele care sunt demagogie ş.a.m.d.. Aceşti oameni sunt adormiţi mental şi trebuie să se trezească pentru a deveni stăpâni pe viaţa lor. Prea mulţi oameni sunt obedienţi când vine vorba despre orice autoritate, de parcă ar fi soldaţi obligaţi să execute orice ordin primesc.

Cunoaşterea e Putere. Nu prea pare că guvernanţii vor populaţii educate, corect informate. Ni se spune ce să cumpărăm, ce să citim, pe cine să admirăm, pe cine să dispreţuim, pe cine să iubim, pe cine să urâm, cum să trăim… Despre cunoaştere mai puţin, pentru că un om informat gândeşte, nu se mulţumeşte cu tembelonovele, reality show (vorbă să fie!) şi altele asemenea…

Tot mai mulţi oameni şi unele organizaţii reuşesc să demaşte cu succes scenariile minicinoase pe care unii reprezentanţi ai diverselor guverne le transmit public pentru a păcăli oamenii să susţină războaiele şi măsurile din ce în ce mai drastice cu privire la siguranţa naţională. Tot mai greu guvernanţii vor reuşi să învingă publicul din ce în ce mai sceptic cu privire la motivele invocate pentru ca unele armate să invadeze diverse state. Propaganda de război încă funcţionează, dar războaiele nu duc la rezultatele scontate.