Cum a apărut primul păianjen. Legendă

În mitologia Greciei antice păianjenul a apărut din mândria unei țesătoare numita Arahne, fiica lui Idmon, un vestit vopsitor de țesături. Tânăra își imagina că poate fi mai presus de Atena, zeița care-i învăța pe oameni arta și meșteșugurile, între altele. Nicio muritoare sau zeiță nu o putea întrece în meșteșugul țesutului, și nimeni n-a îndrăznit, până la Arahne, să-și imagineze că o poate întrece.

Faima Arahnei se întinsese în toată țara Lydiei (cum zice Ovidiu în Metamorfozele). Chiar și nimfele se adunau să o privească la lucru; urzea din fire subțiri ca ceața țesături străvezii ca văzduhul. Și tare se mândrea ca nu are seamăn pe lume talentul ei de țesătoare. Într-o zi s-a lăudat că se poate lua la întrecere chiar și cu zeița Pallas-Athena, și aceasta n-o va învinge.

După câteva zile apare o bătrână cocoșată, sprijinindu-se-n toiag și-i spune tinerei că anii încheagă în ei și învățăminte, și-o sfătuiește să-i ceară zeiței iertare pentru vorbele-i trufașe și să se întreacă numai cu muritorii. Arahne o privește pe bătrână cu mânie și-i spune că și-o fi pierdut mințile la bătrânețe, să-și sfătuiască nurorile și fiicele iar pe ea să o lase în pace pentru că știe ce are de făcut și se întreabă cu voce tare de ce nu vine zeița să concureze cu ea. În acel moment, bătrâna își schimbă înfățișarea și apare Atena.

Nimfele și muritoarele de acolo s-au plecat înaintea ei și i-au înălțat cântece de slavă, mai puțin Arahne, care stătea tăcută. Atena s-a înfuriat văzând atitudinea muritoarei care tot mai dorea să se ia la întrecere cu ea. Și concursul a început.

Atena a țesut câțiva zei din Olimp, inclusiv pe Zeus, tatăl ei, stăpânul tunetelor, și unele întâmplări din viața zeilor, dar și cum pedepsesc zeii pe oameni pentru neascultarea lor.

Arahne a înfățișat și ea multe scene din viața zeilor în care aceștia apăreau plini de slăbiciuni și stăpâniți de patimi omenești. Țesătura Arahnei nu era mai prejos decât a zeiței, dar scenele brodate de ea vădeau lipsa de respect pentru zei, ceea ce a înfuriat-o pe zeiță; aceasta a rupt pânza tinerei și a lovit-o cu suveica. Arahne n-a putut îndura umilința așa că a luat o frânghie, a făcut un laț și s-a spânzurat. Atena, însă, i-a desfăcut lațul și i-a spus că va trăi mai departe și pentru că e o făptură tare încăpățânată a osândit-o pe veci să atârne și să țeasă mereu și mereu, fără oprire, și la fel să aibă parte și urmașii ei. Zeița a stropit-o pe Arahne cu seva unor ierburi fermecate și trupul i s-a strâns imediat, părul i-a căzut de pe cap și tânăra s-a transformat într-un păianjen. De atunci, Arahne păianjenul, atârnă mereu în păienjenișul pe care și-l țese neîncetat, cum țesuse în timpul vieții sale de om, și se ascunde.

(repovestire după Arahne, din cartea Legendele și miturile Greciei antice, de N.A. Kun, Ed. Orizonturi, București, 1996) (n.b. Arahne sau Arachne, cum apare în alte scrieri)

Cartea lui Nikolai Albertovici Kun a fost publicată pentru prima dată în anul 1914. Autorul s-a născut în 21 mai 1887 la Moscova, Rusia și a murit în 29 octombrie 1940 în Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (a decedat subit în timpul unei prelegeri). A fost istoric, profesor de liceu, lector la Universitate și scriitor, specialist în cultura elenă a predat istoria la Universitatea de Stat din Moscova. Provenea dintr-o familie germană și engleză-scoțiană.

Legendele și miturile Greciei antice ar fi cartea după care Al. Mitru a scris Legendele Olimpului.

În anul apariției cartea s-a numit Ce spuneau grecii și romanii antici despre zeii și eroii lor (același titlu l-a avut în 1922 și 1937 când a fost reeditată). În 1940 autorul a semnat exemplarul cu noul titlu, dar n-a mai apucat să vadă cartea în librării.

În memoriile sale, nepoata autorului, Inna Kun-Nemirovskaya a scris că lucrarea bunicului său a fost tipărită în milioane de exemplare dar în nicio ediție nu s-au regăsit portretul sau biografia autorului, ba mai mult, a fost publicată și în ediție prescurtată, fără a se menționa autorul.

(sursa)

Foto.

Fabula Arahnei (la muzeul Prado, Madrid), 1655-1660, pictor Diego Rodriguez de Silva y Velazquez.

Statuia de aur. Buna dimineata Soare!

Ai grija ce-ti doresti pentru ca s-ar putea sa primesti…

A fost odata ca niciodata un rege pe nume Midas. Traia alaturi de iubita lui fiica, Marigold, intr-un castel frumos inconjurat de o gradina minunata.

Acest rege foarte bogat cel mai mult pe lume iubea aurul. Intr-o zi, cand regele isi admira bogatia, un tanar a aparut brusc langa el.

- Esti un om foarte bogat - ii spune tanarul necunoscut.

- Da, sunt, dar mi-ar placea sa am puterea ca tot ceea ce ating sa se transforme in aur curat.

Tanarul, care era un vrajitor, i-a oferit regelui puterea de a transforma in aur tot ce atingea. Midas era in culmea fericirii: cand a atins masa, aceasta a devenit de aur si asa cu mai toate obiectele. A iesit apoi in
gradina, unde cresteau niste trandafiri superbi - i-a atins si florile s-au transformat in aur.

Marigold, care iubea trandafirii, a inceput sa planga cand i-a vazut transformati in aur, fara parfum si duri la atingere si a alergat in palat, la tatal sau, sa-i spuna ce tragedie s-a petrecut cu trandafirii. Induiosat, Midas si-a mangaiat copila pe crestet si in momentul urmator aceasta s-a transformat intr-o statuie de aur. Cand si-a dat seama ce-a facut, regele a inceput sa planga. Siroaie-siroaie ii curgeau lacrimile pe obraz dar cea mai iubita fiinta din lume ramanea din aur. Atunci, tanarul misterios a aparut brusc in gradina, intrebandu-l pe rege ce satisfactii ii aduce atingerea de aur.

- Sunt cel mai sarac om din lume! s-a tanguit regele. Am pierdut ceea ce inima mea pretuia cel mai mult.

- Ai devenit mai intelept, Midas - ii spune strainul. Vad ca inima ta nu mai e plina de iubirea pentru aur. Spune-mi: iti doresti sa pierzi puterea de a transforma in aur tot ceea ce atingi?

- Bineinteles! a strigat regele, cu speranta stralucindu-i in ochi. Bineinteles… - plangea in hohote.

- Atunci mergi si uda-ti mainile in paraul care curge in gradina, ia niste apa de acolo si stropeste tot ceea ce doresti sa transformi asa cum era inainte.

Ridicandu-si capul de pe lespezi, cu lacrimi in ochi, regele a vrut sa multumeasca strainului, dar acesta disparuse. N-a mai pierdut timpul si a alergat la parau, sarind cu totul acolo, udandu-se pana la piele, apoi a fugit in palat si primul lucru pe care l-a facut a fost sa ude stauia din aur. Incet, chipul ei redevenea firesc, rozaliu. Vazandu-se uda din cap pana in picioare, fata si-a privit tatal cu mare mirare, si a inceput sa planga:

- Tata, ce-ai facut? Aceasta rochie am imbracat-o prima data chiar in dimineata aceasta!

Regele si-a imbratisat fiica, razand, fara a-i spune cat de prostesc s-a comportat, apoi a fugit in gradina si a stropit si trandafirii, transformandu-i in aceleasi flori frumoase pe care le iubea fiica lui.

(adaptare dupa una dintre legendele despre Midas)

Text scris pentru Buna dimineata Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.