Galben misterios. Miercurea fara cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin.

Fotografiile sunt facute de Radu Vatcu (extreme-travel)

Lotusul albastru din Egiptul antic

La inceputul lumii haosul acvatic (Nun) domina Pamantul si Cerul (Nut) era intunecat. Nicio fiinta nu exista si intunericul acoperea totul pana cand, din abisul oceanului planetar, a crescut o floare de lotus albastra (Nefertum) care si-a deschis incet petalele, ca si cum cerul albastru saluta soarele, dezvaluind in inima de aur o fiinta stralucitoare. Un parfum dulce s-a revarsat peste intinderea neagra si lumina transmisa de acest copil divin a alungat intunericul inceputului, devenind Ra, sursa tuturor formelor de viata.

Fiind considerati zei coboriti intre muritori faraonii luau nastere din caliciul lotusului. O sculptura il reprezinta pe Tutankhamon nascandu-se dintr-un lotus albastru, specia de lotus considerata sacra in Valea Nilului.

Varianta unei legende din Egiptul de Sus arata ca nufarul primordial isi inchidea petalele la sfarsitul fiecarei zile, alunecand in haos, si le deschidea in ziua urmatoare si nimic altceva nu se intampla. Nefertum s-a simtit singur si trist; a inceput sa planga, dorindu-si pe cineva alaturi de care sa se bucure de farmecul vietii, si din gandurile si lacrimile lui au luat nastere zeii, primii oameni si tot ceea ce exista. Dupa ce gandurile sale au luat forma, Nefertum le-a dat viata rostindu-le numele - gandurile si cuvintele sunt puterea din spatele creatiei.

Floarea de lotus se scufunda in apa pe timp de noapte si iese la suprafata dimineata. Aceasta trasatura unica a fost strans asociata de egipteni (si nu numai) cu creatia, reinnoirea si renasterea. Lotusul sacru se inalta deasupra apei, in timp ce nufarul pluteste pe suprafata acesteia.

Nefertum (“la fel de frumos ca Atum” sau “perfectiunea lui Atum”) a fost considerat initial a fi un aspect al acestui zeu - Atum reprezentand soarele si Nefertum reprezentand rasaritul. Nefertum se nastea cu fiecare rasarit si murea cu fiecare apus, lotusl albastru fiind singurul din aceasta specie de plante care nu doar isi inchide petalele noaptea, dar se si scufunda in apa, aparand a doua zi, deschizandu-si petalele si dezvaluind centrul auriu. Acest ciclul al renasterii dimineata si al mortii seara, cand soarele calatorea in lumea intunericului, reprezenta pentru anticii egipteni lupta de zi cu zi intre haos si ordine (Ma’at).

Cand Atum a fost identificat cu Ra (Atum-Ra), Nefertum a ajuns sa fie considerat o zeitate independenta, dar in stransa asociere cu soarele nou-nascut, iar cand zeul Path a fost considerat zeu suprem, creatorul a tot ceea ce exista, Nefertum a fost descris ca fiul acestuia si al zeitei Sekhmet sau al zeitei Bastet (ambele reprezentand felinele, in principal: prima leii, a doua pisicile, cele doua zeitati identificandu-se la un moment dat).         

Frumosul zeu tanar Nefertum era patronul artei parfumurilor si al artei vindecarii. O legenda spune ca insusi Ra, cand era batran a primit de la Nefertum un buchet cu flori de lotus al caror parfum sa-i usureze suferintele, scena descrisa in Textele Piramidelor: “floarea de lotus care este sub nasul lui Ra”.

Nefertum era asociat atat parfumului placut al lotusului cat si proprietatilor medicale al acestuia – pe care egiptenii antici le cunosteau foarte bine - dar a fost asociat si cu alte plante preferate de egipteni la acea vreme: trandafirul, muscata, albastreaua si, pe scurt, ar putea fi considerat arhetipul aromaterapistului.

Lotusul albastru (cunoscut azi si cu numele “crin de apa”), frumos parfumat, era un simbol al nemuririi, al puritatii si al frumusetii. A fost considerat tronul unor zei precum Osiris, Isis, Nephtys sau Horus, devenind la un moment dat simbol regal feminin in timpul domniei lui Akhenaton, creatorul primei religii monoteiste, a carei sotie se numea Nefertiti, derivand din numele lotusului albastru, insemnand “frumoasa a venit”. Regina si printesele purtau flori de nufar ca semn al rangului lor inalt.

Semnificatia religioasa a florii de lotus albastru a fost importanta pentru egiptenii antici, multe coloane ale templelor avand capiteluri flori de lotus, ca niste nuferi infloriti din pamant. Tulpina lotusului era considerata axa lumii si petalele erau manifestarea si dezvoltarea multiforma a lumii.

Pe frescele egiptene, in hieroglife, lotusul e intalnit pretutindeni, atat in viata cat si in moarte. Faraonul primeste in dar de la sotia sa buchete de lotus, printesele il poarta pe diadema, fecioarele muziciene isi ofera jerba de lotus.

Simbolizand nasterea si renasterea dupa moarte, muritorul care a trait in adevar, dreptate, frumusete, bine, pentru a se preschimba in lotus etern se declara in faţa lui Osiris: “Sunt curat!” si devine lotus, prim nascut printre nemuritorii divini: “Sunt lotus inefabil, splendoare si puritate / Printre zei sunt intaiul nascut / Sunt insusi Ra si Ra se afla in mine, / Stapan pe ritmurile ce conduc Universul / Dincolo de orice dincolo”.

Nefertum a fost asociat cu renasterea, atat ca personificare a soarelui nou-nascut dar si ca patron al multor ingrediente necesare procesului de mumificare. Un pasaj din Cartea Mortilor se refera la o binecuvantare data decedatului: “Ridica-te precum Nefertum din Lotus, sub narile lui Ra, si apari la orizont in fiecare zi”.

Nefertum a fost cunoscut ca “Cel care este frumos” si “Crinul de Apa al Soarelui”, fiind un zeu foarte iubit si reprezentat in multe statuete mici folosite ca amulete pentru noroc.      

Lotusul albastru a fost folosit ca sursa de hrana, sursa de parfum dar si ca tonic general, cunoscandu-se proprietatile sale farmaceutice si afrodisiace. Ideea egipteana de sexualitate se prea poate sa se fi identificat creatiei si fiind o floare a creatiei lotusul albastru a devenit o floare in stransa legatura cu fertilitatea si sexualitatea. Imaginile femeilor care poarta flori de lotus poate arata originea lor nobila dar si faptul ca sunt apte sa aiba copii sau ca sunt dorite sexual, iar in cazul barbatilor reprezentati cu flori de lotus poate fi vorba atat despre originea nobila, divina, cat si despre potenta lor, iar florile de lotus desenate sau asezate in sarcofage si morminte poate reprezenta dorinta decedatilor de a trai viata de apoi, si de a renaste, fertili si frumosi.

Florile de lotus cunoscute in Egipt au trei culori: alb (Nymphaea lotus), roz (Nelumbo nucifera - introdus in tara mai tarziu, din Persia) si albastru (Nymphaea cerulea), aceasta din urma avand pentru ei o semnificatie importanta si apare in hieroglife, dar toate cele trei specii au aparut in arta egipteana (lotusul roz e prezent si in arta elenistica, 323 i.e.n.-31 e.n.).

Botanistii considera ca lotusul albastru egiptean nu este un lotus adevarat, ci face parte din familia crinilor de apa, de aceea proprietatile acestuia nu se regasesc si la celelalte specii. Alte deosebiri se refera la faptul ca lotusul albastru se ridica deasupra apei dimineata si se scufunda la lasarea serii, pe cand ceilalti se ridica din apa si acolo raman, deschizandu-si petalele dimineata si strangandu-le la lasarea serii; de asemenea, lotusul are un numar mai mare de seminte in centrul sau pe cand crinul de apa nu. Cu toate acestea, pe oameni nu-i intereseaza disputa botanistilor, ci se bucura de frumusetea si natura mistica a acestor flori, a parfumului si a proprietatilor deosebite.

In Egipt niciun monument din Valea Nilului, niciun sul de papirus nu e intalnit fara ca aceasta planta sa se afle la loc de cinste, aparand pe capitelurile pilonilor templelor, pe tronurile si pe vesmintele faraonilor si reginelor, pe acoperamantul de cap al faraonilor dovedind originea lor divina; lotusul apare peste tot.

Pisica in Egiptul de azi (4)

Pisicile domestice (Felis silvestris catus) erau cunoscute in Egiptul antic (cu mai mult de 3500 de ani in urma) ca Mau si au fost considerate sacre. Erau atat de respectate incat daca cineva era prins ca a ucis o pisica (intentionat sau din greseala) era ucis cu pietre.

Cu mii de ani in urma egiptenii erau singurii care aveau pisici domestice. Le-au fost de un real folos, pentru ca nimiceau daunatorii care le puneau in pericol atat colibele (construite din trestie) si casele (din chirpici), dar si proviziile de grane, mancarea (alimentele de baza fiind painea si alte produse din faina) si sanatatea, si de aceea le-au divinizat, zeitatile asociate pisicilor fiind unele dintre cele mai puternice.

De la ei au furat grecii si fenicienii pisici si le-au dus in tarile lor pentru a-si rezolva propriile probleme cu rozatoarele si serpii veninosi de pe langa locuinte.

Initial, pisicile au fost dresate sa vaneze pasari sau peşti si sa le aduca stapanilor, si au fost dresate sa ţina rozatoarele departe de cadavre.

Pisica egipteana Mau este descendenta directa din antica pisica venerata in Egipt si din care – in natura - nu prea mai sunt multe exemplare in lume, iar in tara lor – unde candva au fost venerate – sunt otravite si lasate sa moara de foame si de boli pe strazi.

Mau are pe frunte semnul “M”, considerat ca fiind marca scarabeului, un simbol divin in Egiptul antic. In Islam se crede ca “M” din fruntea pisicii este semnul lasat de degetele Profetului care a mangaiat-o.

Azi, insa, pisicile Mau ar putea ajunge sa fie pe cale de disparitie in tara natala, lasate sa vagabondeze pe strazi, cautandu-si hrana in gunoaie, pline de boli specifice pisicilor, avand o viata scurta si grea. Guvernul egiptean considera pisicile ca fiind animale daunatoare si, in incercarea de a micsora numarul animalelor fara stapan, otraveste pisicile si vaneaza cainii maidanezi in mod sistematic. Aceasta actiune de decimare pune in pericol supravietuirea rasei in Egipt, dar ar putea fi in pericol si supravietuirea rasei in afara granitelor Egiptului pentru ca lipseste “sangele nou”.

Cairo - pisici pe strada

Intr-o scurta plimbare prin Cairo se lamureste orice turist cu privire la gradul de decadere al legendarelor pisici, care au ajuns prada autovehiculelor, abuzurilor, foametei si bolilor.

In decembrie 2003, Gloria Lauris, cetatean canadian, impreuna cu sotul si fiul sau, a mers in vizita la rude in Egipt. Achizitionase o pisica Mau de la un crescator din Canada si spera sa ii gaseasca un companion original. Mare i-a fost surpriza cand a inteles ca localnicii habar nu au despre Mau si ce a reprezentat aceasta in lumea antica egipteana, cat de faimoasa a fost si cat de rara in afara granitelor de atunci. A cautat o pisica Mau si la magazinele unde se comercializeaza animale de companie dar erau numai pisici din rase importate. A aflat ulterior ca o pisica Mau originala poate gasi pe strazi, vagabondand si scormonind in gunoaie, traind in conditii deplorabile, ignorata si nedorita.

In acel moment, Gloria Lauris s-a hotarat sa le vina in ajutor pisicilor Mau, iar in anul 2004 a infiintat Egyptian Mau Rescue Organization (EMRO), care se ocupa si in prezent cu salvarea pisicilor Mau si le cauta adapost la cei care isi doresc o pisicuta Mau direct din patria mama. Doamnei Gloria Lauris i-au venit in ajutor crescatorii de Mau din S.U.A., Canada si Noua Zeelanda, precum si grupuri din Marea Britanie, adaposturile de animale nou create din Cairo, care au salutat noua organizatie menita sa ajute la bunastarea animalelor din Egipt.

Cairo - pisici in adapostul EMRO

Gloria Lauris le cauta adapost in casele celor care stiu sa aprecieze trecutul legendar al pisicilor faraonice si le ofera gratuit, in timp ce o pisica Mau cu pedigree costa in S.U.A. si Europa intre 850-1500 de dolari, pretul crescand foarte mult dupa ce actrita Halle Berry a jucat in filmul Catwoman (2004).

Vezi si:

Pisica in Egiptul antic (1) - Domesticirea

Egiptul antic: pisica venerata (2) - asocierea cu zeii

Statutul pisicii in Egiptul antic (3)

Statutul pisicii in Egiptul antic (3)

sursa: Egyptouring

In Egiptul antic multe animale erau considerate reprezentante ale diferitilor zei: crocodilul – Sobek, şoim – Horus, ca exemple, dar pisica avea un statut special, fiind cea mai agreata de egipteni.

Potrivit teoriei ca pisicile erau semi-zei (teorie neagreata de foarte multi egiptologi), numai faraonul avea un statut atat de ridicat inca sa isi permita sa detina o pisica. Astfel, toate pisicile au ajuns sub tutela faraonului si ranirea unei pisici era considerata tradare si pedepsele erau excesiv de aspre, mergand pana la condamnarea la moarte a celui care ucidea o pisica, deliberat sau din greseala.

La apogeul popularitatii zeitei Bastet chiar si ranirea unei pisici putea aduce imprudentului condamnarea la moarte. Diodor din Sicilia a scris: “Cine ucide o pisica in Egipt este condamnat la moarte, indiferent ca a comis aceasta crima intentionat sau nu. Poporul se aduna si il omoara. Un roman nefericit, care a ucis accidental o pisica, nu a putut fi salvat nici de regele Ptolemeu, nici de teama pe care o inspira Roma”.

Cu toata aceasta protectie, dovezile arheologice arata si pisici descoperite la Bubastis si care aveau traume severe la cap si la gat, semn ca au fost ucise intentionat. Cercetatorii considera ca aceasta actiune a fost acceptata in Bubastis pentru a preintampina o explozie a populatiei de feline si pisicile respective ar fi fost oferite zeitei Bastet; prin urmare, vor trai vesnic in raiul pisiciesc.

Exportarea pisicilor in alte ţări era strict interzisa, ceea ce a condus la un infloritor comert cu pisici de contrabanda. Pisicile si-au gasit drumul afara din Egipt si datorita grecilor si fenicienilor care le-au furat pentru a rezolva problema cu propriile lor rozatoare si, in plus, le foloseau ca moneda deschimb in comertul cu alte state. Inregistrarile descoperite confirma ca, uneori, armata era trimisa - intr-un efort inutil - sa salveze felinele rapite si sa le aduca acasa, in Egipt. De asemenea, era interzis a oferi sau a vinde o pisica unui strain.

Herodot consemneaza si un fapt cu privire la persanii care (in anul 500 i.e.n.) au folosit dragostea egiptenilor pentru pisici impotriva lor. Teoretic, persii au capturat un numar mare de pisici din jurul orasului Pelusium (la cca 30 km de Port Said de azi) si apoi au marsaluit prin orasul unde armata egipteana era in asteptare. Cand persii s-au apropiat, comandantul egiptean a ordonat atacul, dar persii au folosit felinele ca scut; egiptenii nu au atacat, de teama sa nu raneasca felinele pe care le venerau si au fost profund tulburati vazandu-le atat de speriate. Persanii au profitat de ezitare si au castigat batalia fara victime.

Familiile bogate isi imbracau si decorau pisicile cu podoabe valoroase. Multi parinti isi botezau copii, mai ales fetele, cu nume precum Mit sau Miut. La Deir el Bahri, in templul lui Mentuhotep II (2060-2009 i.e.n., din Dinastia a 11-a), a fost descoperita mumia unei fete in varsta de cinci ani care se numea Mit.

Mumificarea si inmormantarea

Ca animale venerate, unele pisici au fost mumificate dupa moarte la fel ca si oamenii. Uneori au fost mumificate ca animale de companie pentru decedat, in speranta ca vor putea reveni alaturi de stapan intr-o noua viata. Dar majoritatea au fost mumificate din motive religioase ca ofrande, in speranta de a se castiga favorurile zeitatii pe care pisicile o reprezentau.

Au fost descoperite multe morminte datand din timpul Regatului Nou (1540-1069 i.e.n.) pictate cu scene care dovedesc faptul ca pisica era parte a vietii de zi cu zi a egiptenilor antici. O alta scena care apare este aceea cu o pisica asezata sub scaunul unei femei, aratand ca pisica e acolo pentru a ocroti stapana casei.

Atunci cand o pisica murea familia era in doliu si ca semn al durerii oamenii isi radeau sprancenele.

Pisica era mumificata si langa ea erau ingropate alimente necesare: lapte, soareci, sobolani. Cele mai multe pisici erau duse la Bubastis pentru a fi inmormantate, dar au fost descoperite morminte si in Giza, Abydos, Denderah si Beni Hasan. In Beni Hassan un fermier a fost descoperit, in anul 1888, un mormant care continea circa 80 de mii de feline. De atunci, multe alte cimitire de pisici au fost descoperite dar, din pacate, au fost jefuite inainte ca egiptologii sa le studieze. In secolul 19 circa 180 de mii de pisici mumificate au fost aduse in Marea Britanie pentru a fi transformate in ingrasamant.

Pisica decedata era infasurata in panza subtire si dusa sa fie imbalsamata. Diodor consemna ca pisica era tratata cu ulei de cedru si condimente care aveau proprietatea de a da un miros frumos si de a conserva trupul pentru o lunga perioada de timp.

Mau

Pisica ramane unul dintre simbolurile importante ale culturii Egiptului antic, fiind recunoscuta ca emblema a societatii egiptene de atunci chiar daca nimic din cultul acesta nu mai este amintit azi altfel decat arheologic.

Surse: Pisica in Egiptul antic (1993), de Jaromir Malek, Egiptul Antic (1997), David Silverman, nationalgeographic.com; wikipedia.org (pisicile in Egiptul antic, Bastet); Herodot (Cartea a II-a, Euterpe); Diodor din Sicilia, Biblioteca istorica s.a.

Nota. Nu sunt specialist in egiptologie, ci doar pasionat; am incercat sa rezum din putinele surse la care am avut acces (din vasta bibliografie care exista despre pisicile Egiptului antic); denumirile si numele pot aparea diferit, in functie de autori si la fel se poate intampla in cazul unor date istorice.

Vezi si:

Pisica in Egiptul antic (1) - Domesticirea

Egiptul antic: pisica venerata (2) – asocierea cu zeii
Pisica in Egiptul de azi (4) 

Egiptul antic: pisica venerata (2)

Dupa piramide, mumii si fardurile pentru pleoape (kohl), aproape nimic nu evoca mai multa veneratie si mister decat fascinatia egiptenilor pentru pisici. Pisicile au fost nu doar cele mai populare si indragite animale de companie, ci statutul lor a crescut la cel de animale sacre si apoi la cel de animale ocrotite de cele mai stimate si puternice zeitati, ca nicio alta creatura inaintea lor.

In sate, cel mai mare pericol pentru oameni, alimente si grane erau daunatorii precum soarecii, sobolanii, serpii veninosi si pisica s-a dovedit un vanator foarte iscusit, asa ca egiptenii le-au invitat in casele lor. Pisicile au fost animale de companie perfecte: jucause, afectuoase, inteligente, abile si utile agricultorilor care, practic, au sustinut viata in Egipt.

Egiptenii antici, in consemnarile lor, nu au facut diferenta intre pisicile salbatice si cele domesticite, intre pisici si felinele mari si cercetatorii au unele dificultati in a emite teorii precise in legatura cu aceste zeitati-feline. Toate pisicile au fost consemnate cu numele de “Miu” (sau “Miut”), adesea tradus ca “el/ea care miauna” – originea cuvantului nu e foarte clara dar se presupune ca provine din onomatopeicul “miau”, sunetul pe care-l face pisica. Nu se obisnuia ca pisicilor sa li se acorde un nume – li se spunea simplu “miu” sau “miut” (pisica de sex feminin) – dar au existat si exceptii: pisica Nedjem (scumpo) si pisica lui Thutmosis, Tai Miuwette (micul miorlaitor).

Asocierea pisicilor cu zeitatile

Vechii egipteni nu se inchinau la animale, ci asociau un animal unei anumite divinitati, considerand ca respectivul zeu avea atribute, calitati care se regaseau in acel animal si cine facea rau animalului facea rau zeului al carui spirit era materialziat in acel animal.

Cea mai veche zeitate felina despre care s-au gasit dovezi a fost Mafdet si a fost descrisa in Textele Piramidelor cum ucide un sarpe. O reprezentare a zeitei, descoperita pe un vas de piatra dintr-un mormant din Abydos (cca. 2800 i.e.n.), o arata ca pe o pisica mare, probabil un ghepard sau un leopard.

Mafdet apare ca o zeitate feminina in timpul primei dinastii (intre 3400-3000 i.e.n.), ca zeita felina avea atributii in protejarea impotriva muscaturilor veninoase, in special cele de sarpe si scorpion (poate pentru ca pisica vana serpi si scorpioni). Uneori era reprezentata ca felina feroce, dar cel mai adesea ca o femeie cu cap de leu, ghepard sau pisica domestica (uneori era reprezentata si ca o pisica avand cap de femeie) si pentru ca pisica putea proteja impotriva micilor monstri care faceau nesigure casele egiptene Mafdet a devenit protectoarea caminelor si a Regatului.

Pisicile au fost asociate si zeitei Isis, considerata “mare mama”.

Cea mai cunoscuta zeita-pisica era Bastet (Bast, Pasch, Ubasti), dar zeitati precum Neith (zeita razboiului, intre altele) lua infatisare de pisica uneori si, de asemenea, pisica era simbolul sacrul al Mut, zeita mama a Tebei. Principalul centru de cult al zeitei Bastet a fost in Egiptul de Jos, in orasul Bubastis, inlocuind-o pe Mafdet ca protectoare a Egiptului de Jos, a faraonului si a soarelui Ra.

Mafdet si Bastet si-ar putea avea originea in legenda pisicii divine numita Mau / Muit care a aparat de sarpele Apophis unul dintre copacii divini Persea, in Annu, salvand astfel zeul soare. Pisica a prins sarpele si i-a retezat capul. Mafdet si Bastet sunt adesea schimbate cand este vorba despre felina care a salvat copacul de sarpe.

Pe la inceputul mileniului III, Bastet a fost asociata cu toate pisicile si fiecare felina a fost considerata o reprezentare fizica a spiritului ei. Dar zeitatile – sau vointa faraonului – erau schimbatoare. La momentul in care Egiptul de Sus si Egiptul de Jos au fost unificate (pe la cca. 3000 i.e.n.), Bastet a fost inlocuita cu zeita Sekhmet, o zeitate mult mai apriga decat Bastet, desi asemanatoare, dar cu cap de leoaica. Cu aceasta schimbare, in miturile egiptene au aparut doua zeitati: Bastet, ocrotitoarea pisicilor domestice si Sekhmet, ocrotitoarea leilor. Avand chipul faraonului, Sfinxul era asociat cu zeita-leu Sekhmet, dar si cu zeii Ra si Amon.

Egiptenii au iubit-o atat de mult pe Bastet incat aceasta a devenit protectoarea caminului, a femeilor si copiilor, a pisicilor si veghea asupra familiei; a fost zeita rasaritului (zeitate solara), a cantecului si dansului dar si a fertilitatii si protectoare a nasterilor.

Bastet a fost identificata, uneori, cu Ochiul lui Ra, considerandu-se ca ea priveste cu inversunare dusmanii Egiptului si apara statul de invazii.

Pisicile au fost dintodeauna venerate si asociate cu unele dintre zeitatile cele mai puternice, dar cand in orasul Bubastis (Per-Bast) si-a stabilit resedinta faraonul Shoshenq I (Dinastia a 22-a, libiana sau bubasta, intre anii 947-720 i.e.n.) zeita Bastet a devenit una dintre cele mai puternice zeitati si pisicile au devenit cu atat mai importante.

Herodot a vizitat Bubastis in anul 450 i.e.n. si a consemnat ca templul zeitei Bastet “nu era la fel de mare ca cele din alte orase si, probail, nici la fel de scump, dar niciun alt templu din Egipt nu a oferit o placere mai mare pentru ochi”. El a confirmat si festivalul anual care avea loc in cel mai popular oras din Egipt si unde se adunau pelerini de pe intreg teritoriul Egiptului pentru a sarbatori prin dansuri, cantece si bautura si sa roage zeita sa fie de partea lor in lunile ce vor urma.

Festivalul in cinstea zeitei Bastet era unul dintre cele mai mari si mai cu entuziasm sarbatorit din intregul Egipt. In templul de aici preotii intretineau pisici mari si langa Bubastis a fost descoperit un cimitir mare cu pisici mumificate.

Festivalul era atat faimos incat si Ezechiel l-a consemnat in Cartea sa: Tinerii din On (Heliopolis) si din Pi-Beset (Bubastis) vor cadea ucisi de sabie, si cetatile acestea se vor duce in robie. (30:17). Bubastis a fost distrus de persi in anul 350 i.e.n. si cultul zeitei Bastet a fost interzis prin decret imperial in anul 390 i.e.n., iar importanta pisicii s-a diminuat – pisica nu mai era considerata divina sau incarnarea unui zeu.

Creaturile gratioase care acum dorm pe pernele noastre au fost companioni salvatori pentru oamenii din Egiptul antic. I-au salvat de foamete si de boli. Intr-o lume in care casele erau pline cu vietati mici si periculoase, ascunse pe la colturi sau in vase de lut, pline cu soareci si sobolani care devorau granele depozitate, pisica s-a dovedit salvarea impotriva tuturor acestor vietati daunatoare. Nu e deloc de mirare ca egiptenii au ajuns sa li se inchine.

Surse: Pisica in Egiptul antic (1993), de Jaromir Malek, Egiptul Antic (1997), David Silverman, nationalgeographic.com; wikipedia.org (pisicile in Egiptul antic, Bastet); Herodot (Cartea a II-a, Euterpe); Diodor din Sicilia, Biblioteca istorica s.a.

Nota. Nu sunt specialist in egiptologie, ci doar pasionat; am incercat sa rezum din putinele surse la care am avut acces (din vasta bibliografie care exista despre pisicile Egiptului antic); denumirile si numele pot aparea diferit, in functie de autori si la fel se poate intampla in cazul unor date istorice.

Vezi si:

Pisica in Egiptul antic (1) - Domesticirea
Statutul pisicii in Egiptul antic (3)
Pisica in Egiptul de azi (4)

Pisica in Egiptul antic (1)

Anticii egipteni respectau toate animalele care imparteau lumea cu ei si multe au fost asociate unor zeitati sau unor caracteristici umane pozitive, dar pare ca niciun animal nu s-a bucurat de o mai mare stima ca pisica. Pisica a fost strans asociata cu mai multe zeitati si, intr-o perioada, pisicile au fost considerate chiar semi-zei (desi nu toti egiptologii sunt de acord).

Egiptenii nu venerau animalele in sine – cum cred multi – ci spiritul zeului care se materializa in aceste animale (a face rau unui animal insemna a face rau zeului).

Pisica – sunt de parere unii cercetatori – a avut un statut cu totul special poate si pentru ca nu era doar simpatica si jucausa, ci si foarte utila intr-o societate agrara cum era cea egipteana, iar pisica era animalul care ucidea multi daunatori ai recoltelor sau proviziilor din magazii: soareci, sobolani, serpi s.a.

Au existat doua specii de pisici caracteristice Egiptului antic: pisica de jungla (Felis Chaus) si pisica salbatica africana (Felis silvestris lybica), aceasta din urma avand un temperament mai bland si fiind mai usor domesticita decat ruda sa salbatica. Intr-un final, cele doua specii se pare ca s-au combinat si au creat o noua specie: pisica egipteana, Mau.

Domesticirea pisicii

sursa: Egyptouring

Nu se stie sigur cand si cum a fost domesticita pisica, dar cele mai multe surse vorbesc despre egiptenii care au domesticit aceasta felina.

Cand egiptenii au observat ca aceasta felina salbatica devoreaza daunatorii granelor au inceput – se zice - sa lase prin magazii capete de peşte si alte alimente despre care si-au dat seama ca placeau pisicilor, scopul fiind acela de a le atrage si de a le tine cat mai mult in preajma. Gasind hrana din belsug, pisicile s-au apropiat de asezarile umane si, astfel, au scapat si de pradatorii mai mari care le pandeau in salbaticie. Curand, s-au acomodat in casele oamenilor si aici isi cresteau puii in siguranta.

Pe masura ce a trecut timpul s-a schimbat si obiceiul lor de hrana dar si aspectul fizic: trupurile au devenit mai mici si mai putin muschiuloase (din cauza hranei si a activitatii), creierul a devenit mai mic (pentru ca s-au redus instinctele de supravietuire). Schimbari au avut loc si in modul de a se reproduce si au dezvoltat toleranta pentru om.

Pisicile nu erau iubite si respectate doar pentru ca erau simpatice, ci si pentru ca erau extrem de inteligente si abile. Egiptenii au si vanat alaturi de pisici, nu doar se bucurau de compania lor, ceea ce este un fapt uimitor in cazul acestor feline cunoscute pentru individualism si incapatanare.

Intre altele, egiptenii antici credeau ca de le apare o pisica in vis recolta va fi bogata. Si mai credeau ca pisicile sunt creaturi magice, capabile sa aduca noroc celor care le adapostesc.

Pisicile erau adorate si pentru calitatile lor misterioase. Exista un mit care spune cum egiptenii au castigat o lupta datorita pisicilor. Luptau cu o armata straina si in momentul atacului au eliberat mii de pisici. Vazand atacul acestor creaturi terifiante armata straina s-a retras panicata.

Pisicile nu au fost apreciate numai pentru abilitatile de vanator, ci si ca animale de companie mult iubite, cum era si pisica printului Thutmosis (fiul lui Amenhotep al II-lea si fratele mai mare al lui Amenhotep IV, care si-a luat numele de Akhenaten si a fost intemeietorul primei religii monoteiste) - pe sarcofagul lui Thutmosis este reprezentata si pisica.

Stramosul pisicilor de azi este pisica egipteana, sunt de acord majoritatea cercetatorilor, existand si dovezi in acest sens, desi sunt si unii care afirma ca pisica a fost introdusa in Egipt din Persia, in anul 2000 i.e.n. sau din Nubia, in timpul Regatului Nou, dar acest fapt e putin probabil deoarece exista dovezi semnificative ca pisica exista in Egipt cu mult inainte de aceasta data. Arheologii au descoperit in  Mostagedda (aproape de Asyut) intr-o movila datata in urma cu aproximativ 6000 de ani, un om ingropat alaturi de pisica lui - despre pisica se stie ca a fost domesticita mai tarziu dar s-a tras concluzia ca acea pisica a fost importanta pentru decedat.

In general, se considera ca pisicile au fost domesticite in Egipt in jurul anului 2000 i.e.n. Cainii fusesera domesticiti cu mai mult de 1000 de ani inainte.

Surse: Pisica in Egiptul antic (1993), de Jaromir Malek, Egiptul Antic (1997), David Silverman, nationalgeographic.com; wikipedia.org (pisicile in Egiptul antic, Bastet); Herodot (Cartea a II-a, Euterpe); Diodor din Sicilia, Biblioteca istorica s.a.
Nota. Nu sunt egiptolog, ci doar pasionata; am incercat sa rezum din putinele surse la care am avut acces (din vasta bibliografie care exista despre pisicile Egiptului antic); denumirile si numele pot aparea diferit, in functie de autori, si la fel se poate intampla in cazul unor date istorice.
Vezi si:
Egiptul antic: pisica venerata (2) - asocierea cu zeii
Statutul pisicii in Egiptul antic (3)
Pisica in Egiptul de azi (4)

Cultul unor zei antici egipteni

Fanatismul religios al primelor secole ale erei noastre a distrus sansele ca sufletul egipteanului antic sa fie cunoscut, a distrus sansa de a putea fi ridicat vălul si de pe mileniile care au precedat formarea “Regatului Unit”, pana la contactele egiptenilor cu civilizatia sumeriana, prin mileniul al IV-lea i.e.n..

Religia anticilor egipteni, ritualurile sunt cunoscute azi mai mult din imnuri, din textele religioase, in general, dar in aceeasi masura sunt de neinteles desi au fost traduse papirusurile, stelele, hieroglifele de pe pietrele mormintelor pe care sunt explicate ceremoniile religioase, descrise vesmintele preotilor, ierarhia sacerdotilor; au rezistat timpului textele cântărilor sacre din timpul procesiunilor, descrierea dansurilor rituale s.a. dar marile biblioteci ale antichitatii au fost distruse de bigoti, de capetenii barbare inculte, de intoleranta cuceritorilor care nu aveau capacitatea de a intelege ceea ce insemna tot ce era adunat acolo si astfel s-a distrus si sansa de a sti mai multe despre sufletul egipteanului antic.

Cel mai important mit egiptean este cel legat de Osiris, zeul-om, cel care sta la baza misteriilor*, cel care domina, alaturi de sora si, totodata, sotia sa, Isis, intreaga teologie esoterica a Egiptului. El a fost creat de catre Demiurg, e fiul sau, dar, inainte de toate, Osiris este stapanul oamenilor, este sacru, el nu este numit. Osiris este marele conducator ancestral al poporului egiptean. Osiris este zeul celor vii si al celor morti, este conducator de popoare, e o zeitate benefica si inspaimantatoare in acelasi timp, zeu venerabil, mare si binefacator prinţ al eternitatii, cum e numit intr-un imn. El e temut in inima lor de oameni, de cei iluminati si de morti.

Ceremoniile exoterice si esoterice aveau loc in temple - templul era lacasul zeului si fiecare localitate avea o zeitate a sa, cu templul aferent unde puteau fi intalnite biblioteci, pravalii, sali diverse si sanctuarul propriu-zis, unde se afla Sfanta Sfintelor, naosul care adapostea statuia divina. Multimea nu avea acces in Sfanta Sfintelor – doar i se aratau zeii pentru a-i adora.

Horus, Osiris, Isis
sursa: wikimedia.org

Un lung pasaj din Textele Sarcofagelor (148) se refera la nasterea lui Horus, la teama mamei lui, Isis, ca Seth va urmari sa ii omoare pruncul care e “samanta divina”. Isis le striga zeilor ca samanta pe care o poarta in pantece este protejata de Atum, zeul suprem, care o sfatuieste sa se ascunda pana ce va da nastere – mitul spune ca Isis va sta ascunsa in malstinile de la Chemmis**. Zeul Thot*** este cel care a protejat mama si pruncul harazit sa fie regele regilor, impotriva urii lui Seth.

Zeii egipteni au ajuns in lumea greco-latina, pana la Roma. In jurul anului 105 i.Ch., la Pompei a fost ridicat un Iseum (templu inchinat zeitei Isis, considerata patroana marinarilor si al carei cult era raspandit de marinarii egipteni si greci). Osiris-Apis a fost adoptat sub numele Sarapis, serapeumul din Alexandria, fondat de Ptolemaios Soter, a fost centrul unui cult care avea sa se raspandeasca si in lumea greco-latina. Grecii nu au inteles prea bine ce era cu Osiris si Apis si au creat un zeu nou: Sarapis, elenizand cuvantul Osor-Hapi, prin care era desemnata una dintre manifestarile lui Osiris dupa moarte: boul Apis.

Doctrinele egiptene cucereau lumea, fiind raspandite de marinari, calatori, carturari. Libertii si sclavii din Roma au adoptat rapid noua religie. Autoritatile de la Roma au incercat in zadar sa puna stavila cultului zeilor alexandrini (Isis, Osiris, Horus - familia divina), cu tot mai multi adepti. De cinci ori au incercat, in anii 59, 58, 53, 50 si 40 i.Ch., cand Senatul a ordonat sa fie rasturnate altarele si statuile din templele acestor zei, dar fara spor: raspandirea credintelor a fost mai puternica decat interdictiile, la fel cum s-a intamplat mai tarziu cu crestinismul, care a triumfat in faţa rezistentei opuse de puterile publice.

Traditiile si textele sacre egiptene cele mai vechi il identifica pe Mesia cu “Stapanul Anului” si “Stapanul Piramidei”. Mai tarziu, preotii l-au identificat pe Osiris cu Mesia si considerau ca misiunea acestuia era simbolizata prin monumentul lui Khufu (cunoscut sub numele de Marea Piramida), considera G. Barbarin (in Secretul Marii Piramide sau Sfarsitul lumii adamice). W. Marsham Adams, recurgand tot la textele sacre egiptene, considera ca Marea Galerie a piramidei simbolizeaza “Drumul Nou al Adevarului in Lumina”, deschis prin suferinta lui Osiris.

Faptul ca doctrinele esoterice egiptene se adresau unor elite si nu erau cunoscute publicului - preotii fiind aceia care explicau populatiei ce doreau zeii - a condus, in urma tulburarilor profunde care au zguduit Egiptul si lumea mediteraneana, la disparitia esoterismului templelor. Cam in aceeasi perioada lua nastere o religie noua, animata de o credinta vie si care castiga cu usurinta teren in randurile oamenilor care nu fusesera initiati in invataturile subtile ale misteriilor. Religia Bisericii Crestine nu atingea profunzimile filosofice ale cultelor isiace, dar patrundea in masa poporului si aducea cu sine o spiritualitate, un sens al divinului, o moralitate pe care vechile culte nu le ofereau.

***

Note:

* Misteriile erau ceremonii cu un caracter special, destinate unor elite de preoti si de initiati, care se celebrau in locuri izolate, la anumite date, prestabilite, la alte ore decat ceremoniile destinate cultului obisnuit. Grecii si romanii numeau aceste ceremonii misterii, egiptenii aveau termenul seshtau si akhu (cu sensul de lucruri sacre,glorioase, utile).

** Chemmis e denumirea greceasca a anticului Akhbit, în Delta Nilului din nordul Egiptului de Sus, care, potrivit unuia dintre mituri, este locul unde s-a nascut Horus, ascuns de unchiul sau Seth care urmarea sa-l ucida. Mult mai tarziu, Herodot spune ca Chemmis era o insula plutitoare pe lacul de langa templul zeitei Buto si care, fiind mereu in miscare, constituia un loc perfect unde sa stea ascunsi Isis si Horus.

*** Thoth, zeul egiptean al Lunii, al aritmeticii, al vorbirii si inventatorul scrisului, identificat de unii autori cu Hermes al grecilor, scribul zeilor, mesagerul lui Zeus, patronul hermetismului. Unii gnostici identifica figura lui Hermes cu aceea a lui Moise, a lui Isus sau a Sfantului Ioan.

Textul nu epuizeaza nici pe departe tema.

Surse: Mitologie egipteana, Geraldine Pinch; Maestrii ocultismului, Andre Nataf; The House of the Hidden Places (1895), W. Marsham Adams

Vezi si:

Amenofis IV, intemeietorul primei religii monoteiste

Din religia Egiptului antic: Osiris

Osiris, Seth (Typhon), Isis si Nephtys au fost nascuti din unirea lui Geb (Pamantul) cu Nut (Cerul) in timp de 5 zile, care sunt, de fapt, epagomenele anului egiptean. Anul egiptean e alcatuit din 12 luni a cate 30 zile fiecare plus cele 5 zile numite epagomene. Prima zi a anului egiptean a fost determinata cu precizie de ziua in care aparea Sirius.

autor: Jeff Dahl
sursa

Osiris urmeaza la tron tatalui sau Geb si se casatoreste cu Isis. Seth, invidios pe fratele sau, ajutat de 72 de complici il detroneaza pe Osiris, il ucide, il inchide intr-un cufar pe care il arunca in apele Nilului. Lada va ajunge in Erica, ţara unde-l gaseste Isis, care a plecat in cautarea trupului. Seth descopera lada cu trupul, il dezmembreaza in patrusprezece bucati, pe care le imprastie pe tot teritoriul Egiptului. Isis pleaca sa le caute; le gaseste pe toate, mai putin sexul devorat de Oxyrynque, un peşte de Nil. Ajutata de sora ei, prin practici magice, reuseste sa-si readuca sotul la viata si sa ramana insarcinata. Dupa aceasta, insa, Osiris va pleca in lumea mortilor.

Isis il naste pe Horus care, devenit adolescent, isi provoaca unchiul la lupta. In aceasta confruntare Horus pierde un ochi iar Seth un testicol. Zeii il vor pune pe Horus pe tronul lui Osiris.

Vechii egipteni nu au incetat nicio clipa sa contemple moartea. Aveau convingerea ca, dupa moarte, omul trece in adevarata viaţa. De aceea, isi construiau o locuinta secreta, in care trupul imbalsamat sa fie pus la adapost. Acesta trebuia sa aiba cu el toate obiectele familiare, apa si hrana. Asa au aparut piramidele.

Osiris, primul nascut al lui Nut si Geb, era zeul naturii si al vegetatiei, dar si judecatorul mortilor din lumea de dincolo. Era infatisat ca un barbat infasurat in panze de mumie, purtand pe cap o mitra si doua pene de struţ. In general, Osiris e reprezentat in negru, in sensul ca statuile au fost sculptate in lemn negru sau in piatra neagra. Aceasta culoare se apropie de culoarea mâlului de Egipt, de pamantul sau negru (Khemis), de Materia Prima a Universului si de alchimie. Insa, atunci cand prezideaza renasterea, in timpul initierilor, el ia culoarea verde, culoarea vietii, a lui spiritus mundi, a apelor Nilului, a Mediteranei, numita de egipteni Marea (in sensul de mare, amplu) Verde; verdele este culoarea vegetatiei, de unde se poate deduce ca Osiris a fost si un zeu agrar, nu doar stapanul lumii de dincolo. Osiris era Soarele care dispare in fiecare seara si rasare in fiecare dimineata.de aceea a fost asociat lui Ra si phoenixului. Era zeul care ii judeca pe oameni dupa moartea lor, caci el a invins moartea.

Tribunalul lui era alcatuit din Osiris, Isis, Nephtys si 42 de asesori. Cand ajungea la judecata, raposatul sta in picioare, aproape de balanta; el priveste de o parte inima sa, intr-un taler, si de alta Maat, sau pana, simbolul său. Horus si Osiris sunt de faţă; Anubis e insarcinat cu cantarirea; Thot e grefierul. Inainte de a strabate incaperea, raposatul trebuie sa raspunda intrebarilor referitoare la elementele de arhitectura ale acestei incaperi. Astfel, Paznicul Canaturilor Usii il interpeleaza:

- Nu te voi lasa sa intri in incapere / In afara cazului in care imi vei spune Numele meu ascuns.

Defunctul raspunde:

- Cot-al-zeului-Shu-protector al lui Osiris, acesta e Numele tau.

Trebuie sa mai raspunda si intrebarilor Portarului, apoi intrebarii lui Thot inainte de a fi "prezentat divinitatii":

- Care este numale divinitatii, / Aparate de un Cer de foc, / Inconjurate de un Zid de zeite-serpi, / Care se odihneste la suprafata Apelor curgatoare? / Cine este?

- Este Osiris!

- Treci Pragul!

De acum inainte defunctul e intrupat in Osiris, in vecii vecilor. Raposatul devine Osiris si, ca atare, fiind Osiris, contribuie la ritmurile universale; el a ajuns in Amenti (cerul slavit) unde sunt o multime de suflete-lumina.

"Ziua de ieri m-a zamislit.

Iata-l pe Astazi.

Eu creez Ziua de maine". (Cartea Mortilor)

In faţa judecatii de apoi omul egiptean avea de rostit o spovedanie negativa:

Nu am ucis! / Nu am dat porunca sa fie ucis cineva! / Nu am pricinuit durere ori suferinta cuiva! / Nu am inselat pe nimeni la cântar! / Nu am saracit pe un om de bunurile sale! / Nu am luat laptele de la gura copiilor mici! / Nu am grait de rău pe un rob dinaintea stapanului său! / Nu am înfometat! / Nu am pricinuit suferinta! / Nu am facut pe nimeni sa planga! / Nu am savarsit pacate in templu! / Nu am batut oameni! / Nu am cautat sa cunosc ceea ce nu trebuie cunoscut! / Nu am luat mita de la oamenii ce lucrau sub porunca mea!

Osiris aparea precum axa a lumii, ca pivot universal, ca figurare a centrului primordial, dinspre care e difuzata Traditia. Simbolismul axial conferit lui Osiris il apropie de omul cosmic, de Adam Kadmon (Quadmon) din Kabbala, care dezmembrat si inchis in materie de boom-ul originar va fi readus la prerogativele sale spre finele timpurilor.

La Abydos a fost stabilit primul si principalul sanctuar al lui Osiris in Egipt.

Moartea lui Osiris era comemorata la 17 Aktyr (21 decembrie) iar resurectia sa la 19 Aktyr (23 decembrie).

Egiptenii au avut mistere propriu-zise, trecand in faza a treia, aceea de initiere, de contopire cu zeul, de mantuire personala. Misterele au derivat din siturile magice si urmareau interesul general, al tribului sau clanului. Mai tarziu, interesul colectivitatii nu mai interesa in acelasi grad pe credinciosi si astfel se ajunge la interesul individual, intemeiat pe constiinta personalitatii. Conceptia mântuirii personale prin zeu. Daca zeul moare si inviaza, si omul va putea sa invie, odata cu zeul, dupa moarte.

Pentru aceasta era necesara o ceremonie mai intima decat cea a religiei oficiale, a marilor zei. Asa s-a ajuns la mistere, initierea in mistere care nu cuprinde altceva decat riturile prin care omul putea deveni zeu al vegetatiei. Aceste rituri cuprindeau insasi viata, moartea crunta si invierea zeului. Neofitul trece prin aceleasi faze prin care trecuse zeul si sufera-alegoric-aceeasi moarte, apoi renaste impreuna cu el. Dar isi pierdea personalitatea: era un Osiris.

Initierile posedau doctrine secrete si cautau a dezvalui in sufletul initiatului extazul, pentru a se ridica in lucrurile de dincolo de simturi.

Urmarit general. Miercurea fara cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fara cuvinte (49), la Carmen.

Sursa foto: https://www.facebook.com/ExtremeTravelandAdventure

actualizare 2021: adresa paginii s-a schimbat intre timp, foto nu mai sunt in albumele actuale

Parfumul Secretului

Vrei să înțelegi cât de frumos și de desăvârșit este un lucru ieșit din mâinile lui Allah? Vino în pustiu și privește cerul cu Luna și cu stelele.

Egipt e o reflectare a lumii cerești în lumea pământeană, o împletire între modern și antic. Cultul antic nu e mort total, chiar dacă adepții sunt tot mai puțini. Puterea cultului antic constă în heka - în ceea ce acum unii numesc energia vitală a Universului.

Ca turist singur în Egipt nu prea știi încotro să te îndrepți după ce ai coborât din avion și ieși din clădirea aerogării împânzită de soldați înarmați. Dar pe el îl aștepta Hamed, ghidul lui pentru perioada cât rămânea acolo pentru un schimb de experiență în materie de cultură, trimis fiind de la Ministerul de Externe. N-a prea fost încântat, dar avea ocazia să vadă Piramidele, Sfinxul și Marele Deșert.

Ghidul l-a condus la mașină apoi s-au strecurat în traficul infernal și au ajuns la un hotel mic dar luxos. Palmierii, câțiva portocali, multe tufe de vanilie și arbuști de magnolia cu parfumul lor amețitor formau un paravan extraordinar în jurul clădirii. Hotelul era denumit “Ka și Maat”. Ka este funcția creatoare, forța vitală a omului, care nu e aceeași pentru toți și nu e constantă în timpul vieții omului - îi explică ghidul semnificația. Maat înseamnă ordine, adevăr, justiție; e principiu al organizării lumii dar și al rațiunii și justiției. Ka e forța de însuflețire a lui Maat.

Egipt nu și-a spus ultimul cuvânt, nu s-a lăsat descoperit în întregime. Câte sute de ani a stat Sfinxul îngropat în nisip până a fost descoperit datorită unui vis pe care l-a avut Tuthmes IV, sub domnia căruia țara a dobândit o mare prosperitate iar cultura și civilizația au atins o strălucire greu de egalat?

Au plecat spre Piramide în chiar aceeași zi, spre seară.

- Piramidele sunt ca femeile - i-a spus ghidul. Noaptea, în lumina stelelor, au mai mult farmec, mai mult mister. Ziua, Piramidele impresionează prin monumentalism, dar noaptea… Oh! Poți înțelege numai dupa ce ajungi acolo.

Pe măsură ce distanța până la piramide se micșora emoții neînțelese îi răscoleau stomacul. Nici bine n-au coborât din mașină că un paznic îmbrăcat în uniforma militara s-a apropiat strigând ceva. Hamed i-a arătat niște documente și soldatul s-a retras în ghereta lui.

Luna, deja sus, perfect rotundă, învăluia Marea Piramidă într-o lumină de un violet pal, lumină misterioasă și rece. În fiecare colț umbrit avea senzația că e ascunsă o ființă care-l pândește. Se aștepta din clipă în clipă să întâlnească un locuitor al Egiptului antic, un preot, un soldat  sau chiar pe faraon în ținuta strălucitoare de ceremonie, în car aurit. Avea sentimentul că Timpul s-a oprit și el a trecut într-o altă realitate - o realitate mai potrivită cu inexplicabila lui stare de spirit, când totul îi părea cunoscut deși nu mai călcase în Egipt până atunci. Poate spiritul său a fost cândva prizonier în trupul unui antic egiptean. La sosire, așteptând ghidul, a avut o scurtă viziune, pe care a pus-o pe seama faptului că îi era foame și foarte cald sub razele soarelui de amiază. Văzuse o zonă aproape deșertică, multe colibe din trestie și case simple din chirpici și cărămidă; în zare un templu - sau poate un palat - și un alai de oameni bogat înveșmântați. Poate era o amintire dintr-o altă viață - gândi zâmbind.

Faimoasa piramidă părea placată în calcar, ca atunci când a fost construită, strălucitoare în lumina Lunii, un far călăuzitor pentru caravanele din deșert. Arând nisipul cu picioarele încălțate în sandale a coborât în mica vale unde se înalță Sfinxul. Ghidul a rămas lânga piramidă. În deschizătura din ceva care pe vremuri ar fi putut fi un zid a găsit un loc numai bun pentru a sta să contemple colosul din piatră.

Sfinxul, tainica și misterioasa întruchipare a unei viziuni la fel de tainice se înălța la numai câțiva metri de el. Tradiția spune că niciun om nu cunoaște data când acesta a fost sculptat într-o ridicătură de calcar, deși există glasuri care afirmă ca faraonul Khafre a dorit acest uriaș în formă de leu, să-i protejeze mormântul.

Privea încruntat spre imensul idol. Ce dorea el să spună? Îi chema pe oameni la meditație?

- Ce spui, leule? adresă întrebarea Sfinxului, cu voce tare, privind fix la fața împietrită. Ce va deveni omul? Aceasta e întrebarea la care ne obligi să medităm? Ce este omul, Sfinxule?

Amuți brusc, realizând cât de lipsite de sens erau cuvintele. Trăia într-o lume în care cuvântul și-a pierdut înțelesul și forța. Atât de multe cuvinte, atât de multe sensuri și reguli încât se rătăcise în hățișul acestora. O vorbă devenise Cuvântul. Își dorea ca oamenii să fie muți - măcar o zi - să se înțeleagă din priviri și gesturi; să fie liniște totală - măcar o oră - să audă curgerea clipelor în clepsidra Timpului. Și când, mai apoi, va fi rostit primul cuvânt oamenii să-i simtă forța. Cel care rostește să simtă că a spus ceva și ceilalți au înțeles perfect.

Deșertul se întindea în fața lui, întunecat și misterios. Ce ascundea vălul de beznă? Se cocoță pe una dintre labele Sfinxului, scrutând întunericul. Gândurile țâșneau din adâncul conștiinței sale ca și cum Heru-Khut, spiritul Sfinxului, încerca să comunice cu al lui. Singur, cu stelele clipind misterios, liniștit și fericit părea că se ridică în văzduh, contemplând Lumea din înălțimi negre. Nu se mai simțea al nimănui - colosul stâncos îi ținea de urât.

Horus al orizontului era asociat cu Sfinxul care-și ține buzele strânse, impunând liniștea și secretul. Thot, zeul înțelepciunii și al învățăturii secrete care transmite lumina, mascând-o totodată pentru a nu fi orbitoare, revarsă asupra lui cunoștința misterioasă a forțelor psihice și ale înțelepciunii spirituale; din acel moment omul a devenit o “voce adevarată”, fiind pregătit să-și sacrifice vorba și să păstreze liniștea. Acela care cunoaște secretul nu vorbește. Acela care vorbește nu cunoaște secretul.

În vremuri mai spiritualizate, oamenii se puteau înălța până la contemplarea efectivă a Enigmei. Acum, spiritul închis în materie nu mai poate face acest lucru decât dacă omul se lasă condus de intuiție, învățând să-și lase spiritul să circule liber. Sfinxul trăiește acum în interiorul oamenilor și le pune întrebări pe care le lasă fără răspuns.

Plecă de lângă Sfinx. Martorul civilizațiilor care s-au perindat de-a lungul secolelor îl privea tăcut, cu ochi orbi. Ciopârțit de oameni și ros de vânturi și nisip, Sfinxul se înalță sfidător și rămâne mut la întrebările oamenilor. Întruchipează forța leului, înțelepciunea omului și seninătatea unui zeu. Omul e destinat să stăpânească animalul din sine și să-l supună: In om, sufletul nu poate muri - spune Sfinxul.

Aștepta dimineața în deșert. Va rămâne în nisip până ce orizontul se va lumina, și va sta la pândă - asemenea Sfinxului care privește spre Orient - să prindă, treaz, secunda în care Focul luminează lumea, eliberând-o de himerele care o stăpânesc. Va percepe clipa de adevăr în care mintea e golită de lumesc și în care ochiul cuprinde Tot. Aștepta momentul în care Focul își scoate haina și rămâne lumină pură.

Înspăimântătorul, feericul ținut de nepătruns nu-l mai speria. Splendoarea și măreția pustiului îi copleșeau sufletul și se simțea cuprins de sentimentul nimicniciei, dar nu nega fericirea pe care o resimțea. Ajungeau până la el adieri parfumate de smirnă, mosc și lămâie…

Ankh, Tutankhamen's Aroma of Intrigue e un parfum din coleția Scent of Time și a fost lansat în anul 2008, fiind derivat din celebra și misterioasa substanță Kyphi, denumirea grecească (Kapet = kp.t. în egipteană). E o compoziție delicată de esențe de ierburi amestecate, cu note de citrice și trestie parfumată, rășini, miere și note lemnoase amestecate perfect, care dau iluzia parfumului de tămâie arsă - un dar al zeilor, un tribut pentru Tutankhamon, faraonul copil.

Kyphi era tămâia de trei ori arsă: în zori, pentru a saluta soarele, zeul Amen, la prânz, când soarele era în cel mai înalt punct și la apus, pentru a-i aminti zeului să revină. Plutarh scria ca preoții egipteni ardeau în zori tâmâie, la prânz mirt și la apus Kyphi (tămâie specială și foarte scumpă). În antichitate parfumurile și tămâia erau numite “dătători de viața”.

E greu de spus ce ingrediente, exact, conținea Kyphi, dar creatorii parfumului Ankh afirmă că au reușit să le identifice. Plutarh a scris despre puterea miraculoasă a produsului compus din substanțe aromatice care ajută împotriva anxietății, pentru un somn bun cu vise frumoase. El enumera ca ingrediente: miere, vin, chiparos, șofran, stafide, smirnă, ienupăr, cardamon și plante roșii aromatice.

Câteva biluțe din tămâia Kyphi au fost găsite în Sala Mare a Templului de la Edfu, între Aswan și Luxor, pe Nil (Hapi) și, vechi de 3000 de ani, sunt păstrate în muzeul din Cairo.

Prima referire la Kyphi o găsim în Textele Piramidelor, care datează din dinastiile 5 si 6, Regatul Vechi.

Hieroglifa ankh era simbolul vieții veșnice. Ankh e crucea egipteană, crucea ansată, crucea coptă sau crucea Tau. Zeii din Egipt au fost adesea reprezentați cu această cruce: purtând una în fiecare mâna ori având brațele încrucișate peste ea, pe piept. Unele teorii susțin faptul că Ankh reprezenta răsăritul soarelui. Bucla simbolizând soarele, linia orizontală simbolizând orizontul, iar linia verticală simbolizând traiectoria Soarelui.

Cutia aurie a parfumului Ankh reprezintă masca mortuară a lui Tutankhamen, faraonul copil a cărui moarte este, încă, învăluită în mister, deși exista mai multe teorii.

Pentru Clubul Condeielor Parfumate gazduit de Mirela, pe tema aleasa de Alexandra Cristea

Din istoria pisicii

Pisica impresioneaza prin caracterul independent si capacitatea de a se adapta oricand la viata salbatica. Conform rezultatelor obtinute in urma studiilor de comportament pare ca pisica a fost cea care a ales sa traiasca alaturi de om si nu invers, atrasa fiind de sursele de hrana pe care le gasea in preajma acestuia.

Cum si cand a aparut pisica nimeni nu stie sigur, si pentru faptul ca are un schelet cu oase delicate care nu a rezistat prea bine trecerii anilor, pentru a se descoperi azi probe materiale.

Unii zoologi cred ca strabuna pisicii este Felis silvestris lybica din zona care se intindea din Africa pana in Orientul Mijlociu.

Cercetatorii par a fi de acord ca predecesorul cel mai vechi al pisicii etse un animal care seamana cu nevastuica – numit Miacis – si care ar fi trait in urma cu 40-50 de milioane de ani in urma. De fapt, Miacis e considerat a fi stramosul comun al multor carnivore terestre. Cea mai cunoscuta dintre pisicile preistorice este Smilodon (numita uneori si tigru), o pisica ce are dinti in forma de palos, un animal care vana prin toata lumea.

Oricare ar fi originea, forma pisicilor actuale se prefigureaza din Oligocen. In Pliocen apare o grupa identica celei de azi si care, in Holocen, va da nastere grupei de pisici salbatice Felis.

Despre originea pisicii domestice, insa, se stiu si mai putine, interpretarile si presupunerile sunt dintre cele mai diverse, dar se admite ca ar trebui sa fie rezultat al incrucisarilor dintre tipurile salbatice: Felis omata – pisica stepelor asiatice – si Felis libyca – pisica salbatica africana – importata in Europa (se pare ca au fost aduse pe corabiile fenicienilor) si incrucisata cu Felis silvestris.

Se poate afirma ca pisica este un animal fisiped terestru. Fisipedele isi au originea in grupa Miacoidae care e constituita din singura familie a Miacidelor, care a disparut inca de la inceputul Oligocenului. Din aceasta ramura s-au diferentiat patru mari grupe de carnivore: Canoidae (din care s-au format Canidele); Arctoidae (din care s-au format Ursidele, Mustelidele, Procionidele); Herpestoidae (din care s-au format Viverridele si Hienidele) si grupa Feloidae, care a constituit singura grupa a Felidelor.

Prima asociere a pisicilor cu oamenii pare a fi la sfarsitul Epocii de piatra, dar pana sa devina animal domestic au mai trecut multe secole.

In vremuri din negura Timpului pisica a ocupat un loc important si in viata mistica a oamenilor.

Din secolul al XVI-lea i.H. par a fi primele dovezi arheologice si reprezentari ale pisicii domestice. Altfel spus: pisica domestica de azi ar fi originara din Africa.

In Egiptul antic pisica era venerata, mumificata si inmormantata in cimitire destinate special – de aceea se presupune ca acolo au existat prima data pisici domesticite. Un astfel de cimitir a fost gasit in secolul XIX si continea trupurile mumificate a peste 3000 de pisici. In familia egipteana antica moartea unei pisici insemna o mare pierdere. Trupul neinsufletit era imbalsamat si ingropat cu piatra funerara. Ca semn al doliului pentru pisica moarta membrii familiei isi radeau sprancenele.

Se pare ca multe dintre rasele care exista azi au evoluat din acele pisici. Egiptenii antici foloseau pisica la pescuit, la vanarea pasarilor dar si pentru a vana sobolanii si soarecii care infestau depozitele de cereale de-a lungul Nilului. Fiind atat de valoroasa (fapt recunoscut in documente oficiale prin anul 2500 i.H.) au protejat-o prin lege si, incet-incet, a fost considerata un trimis al divinitatii si s-a dezvoltat un cult al pisicii care a durat mai mult de 2000 de ani. Prin anul 2200 i.H. a fost considerata chiar zeitate, nu doar trimis al divinitatii si, astfel, zeita Lunii a ajuns sa fie reprezentata avand cap de pisica si trup de femeie.

Bastet, fiica lui Ra – zeul Soarelui – era zeita protectoare a pisicilor, reprezentata mai intai ca o femeie avand cap de leoaica, apoi ca o femeie avand cap de pisica si, uneori, ca o pisica. Personalitatea zeitei ei avea doua laturi complementare: una docila, asociata cu ipostaza de ocrotitoare a femeilor insarcinate, si una agresiva, spunandu-se ca faraonul isi nimicea inamicii precum Bastet isi sfasia victimele. Despre pisica se stie ca este feroce atunci cand vaneaza sau cand se bate pentru suprematie sau pentru a-si apara puii.

Ulterior, grecii au considerat ca atributele zeitei Bastet se aseamana cu cele ale zeitei Artemis si astfel zeita solara a ajuns sa fie asociata cu Luna.

In Egiptul antic era considerat animal sacru si cine maltrata o pisica era condamnat la moarte. Zeita Bastet a egiptenilor antici avea infatisata avand cap de pisica si era considerata zeita mama, izvor de fertilitate si care ii apara de boli si animale veninoase.

Cu ocazia zilelor de sarbatoare dedicate zeitei Lunii pelerinii aduceau la templu ofrande sub forma de mici statuete din lut, argint sau aur reprezentand pisici in diverse ipostaze: vanator de soareci, paznic al hambarelor, sau in ipostaze de igiena si ingrijire (se stie ca pisica e considerat cel mai curat animal – 30% din viata pisica isi petrece lingandu-se, curatandu-si blana, labutele si gherutele)

Egiptenii aveau legi stricte prin care interziceau exportul pisicilor dar pentru ca erau foarte apreciate si in alte parti ale lumii – mai ales pentru capacitatea lor de a distruge soarecii si sobolanii – grecii si romanii le-au dus in mai toate zonele Europei. Au fost descoperite pisici domestice si in India, China, Japonia – unde erau apreciate ca animale de companie dar si ca vanatori de rozatoare.

Pe la sfarsitul secolului al XIX-lea au fost aduse in Europa tone de pisici mumificate, dar au fost pierdute pentru totdeauna. Cei de la Muzeul National de Istorie Naturala din Marea Britanie se lauda ca au un craniu de pisica din acea vreme cand egiptenii mumificau pisicile.

Esop, prin fabulele sale, aduce dovada ca pisica domestica era cunoscuta in Grecia prin secolul al VI-lea i.Hr.

Apoi, au venit crestinii si pisica a inceput sa fie considerata un discipol al diavolului (in special pisica neagra) si un animal totem al vrajitoarelor, care aveau puterea de a se transforma in pisici (conform unei atestari documentare din secolul al X-lea d.Hr.). Din acest motiv, din evul mediu si pana in prima perioada a epocii moderne pisicile negre erau torturate, arse pe rug impreuna cu mii de femei nevinovate. Doar pisicile din casele nobililor aveau dreptul la viata si nu erau considerate “demoni”.

In anul 1233 Papa Grigore al IX-lea a proclamat pisicile negre ca fiind un semn al diavolului si a exterminat o mare parte din ele, apoi a interzis cresterea lor – acest lucru a dus la inmultirea sobolanilor si a soarecilor si a jucat un rol major in declansarea Marii Epidemii de Ciuma.

In vremea evului mediu biserica a considerat pisisca simbol al zeităților pagane si pisicile au fost arse de vii, in zilele de sarbatori religioase, ca parte a celebrarii. Erau alteori zidite de vii in interiorul zidurilor caselor sau alte cladiri in credinta ca acest fapte va aduce noroc celor care locuiesc acolo. Dar cu cat se micsora populatia de pisici cu atat crestea populatia de soareci si sobolani – se presupune ca faptul are legatura si cu raspandirea atat de rapida a ciumei in Europa.

“Crestinismul a invins cultele misterioase orientale, devenind el insusi unul”

(An Introduction to Medieval Europe 300-1500, James W.Thompson; Edgar N.Johnson – 1937)

*

Pisica egipteana Mau este considerata una dintre cele mai vechi rase de pisici din lume, fiind punctata natural, nu in urma unei mutatii genetice.

Scrierile, picturile, statuetele care se refera la aceasta rasa dateaza din jurul anului 1400 i.H., adica inca din vremea faraonilor. Se presupune ca sunt urmase ale pisicilor sacre atat de venerate in Egiptul antic la un moment dat.

Un papirus care dateaza de prin anul 1100 i.H. il reprezinta pe zeul Ra cu infatisarea unei pisici punctate, decapitand sarpele Apep - simbolul raului la vechii egipteni. Un papirus de prin anul 1580 i.H, contine un pasaj in care sunt redate cuvintele unei pisici punctate: "Eu sunt cea care a luptat in apropierea arborelui Persiei, din Annu, in noaptea cand au fost distruse armatele lui Neb-er-tcher."

Adeptii cultului pisicii credeau ca aceste mici feline ar fi intruchipari ale zeitei Bastet sau ale zeului Ra, iar machiajul elaborat al egiptencelor (desenat si pe mastile lor mortuare) dau de inteles faptul ca incercau sa imite trasaturile fetei pisicii.

O pictura datand din 1400 i.Ch., descoperita intr-un mormant egiptean din Teba, reprezinta o pisica punctata care aduce o rata unui vanator, fapt care da de inteles ca micile feline nu erau doar divinizate, ci jucau si un rol important in viata de zi cu zi a locuitorilor Egiptului.

In Europa, aceasta rasa de pisici se pare ca ar fi ajuns prin anul 1900. Prin 1940, din cauza razboiului (care a condus la decimarea a numeroase alte rase de pisici) egipteana Mau era pe cale de disparitie. Se zice ca actualele pisici Mau sunt descendentele unui cuplu de pisici oferite de ambasadorul italian la Cairo printesei ruse Nathalie Trubetskoy, care se afla in exil la Roma.

Resurse: Descoperim lumea impreuna, eva.ro