Norii de aseară

Ieri a fost o zi cu vreme indecisă. Dimineață a fost ceață deasă, și totul părea ireal; clădirile nu aveau contururi clar definite și pe stradă nu circula niciun om. Nici chiar pisici nu am văzut ieșind din sau întrând în ceață. Era liniște cum n-a mai fost de mult dimineața la ora șapte și un pic. Ceața s-a risipit mai târziu și cerul s-a luminat, apoi a apărut și soarele. Era când frig-frig, când frig, când doar răcoare. Vântul era, și el, nehotărât: ba bătea ușurel, ba venea în rafale. Cei doi guguștiuci prezenți zilnic în tei ședeau înfoiați, unul lângă celălalt, pe o creangă zbuciumată de vânt. Frunzele uscate erau ridicate dezordonat și când loveau asfaltul sunau ca niște picături mari de ploaie.

Norii și Soarele se jucau, unii acoperindu-l pe celălalt, din când în când. Vântul nu i-a ajutat pe nori să câștige așa că Soarele a zâmbit cam toată ziua. 

Spre seară, norii și-au luat revanșa. În zare s-au adunat, groși, întunecați - arătau ca un val tsunami! Nici nu știu cum să descriu atmosfera. Lumina era, cumva, rece și norii păreau că se tot măresc, precum un munte din povești care crește câțiva centimetri pe zi, acoperind apusul.

Am făcut câteva fotografii, dar numai două îmi par mai reușite; în niciuna, însă, nu se vede spectaculozitatea cerului în acele momente. Ceea ce începe, gri închis, deasupra luminițelor sunt norii. În poza a doua și-a băgat becul felinarul de pe stradă - dumnealui strălucește portocaliu.

Cred că de la înălțime - sau într-o zonă de șes - imaginea norilor ar fi fost magnifică: un val cenușiu ce părea că vrea să acopere orașul. N-a nins și n-a plouat, vântul s-a potolit și norii s-au împrăștiat (sau nu se mai vedeau pentru că se lăsase întunericul nopții).

Tentativă de furtună. Miercurea fără cuvinte!

Pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

Provocarea: O furtună.

HAPPY WW!

Nori (oarecum) misterioşi. Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
Sursa foto: Adventure Travel Romania.

 

HAPPY WW!

Norii vin, norii pleacă. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

HAPPY WW!

In veşnică schimbare. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. “Regulamentul” e scris pe blogul lui Călin.

Autor foto: Dan F.

HAPPY WW! 

Miercurea fără cuvinte (6) Cer acoperit cu nori

Fotografii pentru Wordless Wednesday! (6), la CARMEN, unde este tabelul pentru înscriere.

Cine dorește să participe postează pe blogul său o fotografie (sau o serie de fotografii) care să vorbească fără cuvinte apoi introduce linkul în tabelul de pe blogul Intre vis si realitate.

HAPPY WW!

Frumusețe pe cer. Fenomene naturale

Aurora polară. Este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit iniţial de Galileo Galilei, cu referire la zeiţa romană a zorilor, Aurora, şi la titanul care reprezenta vânturile, Boreas.

Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat şi pe alte planete din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte şi Venus. Totodată, fenomenul este de origine naturală, deşi poate fi reprodus artificial prin explozii nucleare sau în laborator.

Curcubeul de foc este un fenomen meteo extrem de rar. Apare atunci când razele Soarelui se reflectă în cristale hexagonale îngheţate din norii aflaţi la mare înălţime. Lumina soarelui pătrunde prin părţile verticale ale cristalelor, şi iese prin părţile din spate.

Fenomenul, ce este cunoscut şi sub numele de nori iridescenţi, are loc atunci când picăturile de apă de dimensiuni uniforme se grupează într-un nor. Aceşti nori curbează lumina în cadrul unui fenomen de difracţie, aceasta fiind separată pe mai multe lungimi de undă (culori). De aceea, efectul vizual este similar cu cel al curcubeului.

La fel ca în cazul altor obiecte iridescente, precum penele de păun, culoarea percepută de observator se schimbă în funcţie de poziţia acestuia faţă de soare şi de obiect.

Imaginile cu acest fenomen meteo rar au fost surprinse pe 31 iulie, în partea de sud a Floridei. Experţii meteorologi afirmă că fotografiile acelea surprind nori de tip pileus, formaţi atunci când o furtună împinge o cantitate de aer înspre partea superioară a atmosferei, aer ce trece printr-un strat de umezeală. Această mişcare a aerului duce la formarea unor cristale de gheaţă ce duc la apariţia difracţiei ce produce efectul de curcubeu.

Curcubeul dublu apare atunci când razele Soarelui se reflectă de două ori în picăturile de ploaie, creând un curcubeu mult mai puţin strălucitor în afara celui “principal”.

Parhelia (sau Sun dog) apare atunci când Soarele este aproape de linia orizontului, iar aerul conţine cristale lichide, fapt ce face ca două puncte strălucitoare să apară de-o parte şi de alta a Soarelui

Paraselena (Moon dog sau mock moon) reprezintă un cerc luminos care poate fi observat în jurul Lunii datorită refracţiei razelor acesteia în cristalele de gheaţă.

Foto: Craig Lindsay

Nori Mammatus. Deşi sunt absolut superbi, apariţia lor prevestește de cele mai multe ori apariţia unei furtuni sau fenomene meteorologice extreme. Sunt compuşi în principal din particule de gheaţă, se extind pe sute de kilometri în orice direcţie, iar formaţiuni individuale pot rămâne vizibile static timp de 10-15 minute.

Sunt în formă de lobi care pot avea margini netede sau zdrențuite si apar ca un grup de lobi care poate fi un grup izolat pe o suprafață anume sau se pot întinde întinde în linie pe sute de kilometri, iar lobii pot fi egali sau de dimensiuni diferite. Lățimea medie a unui lob este de 1-3 km și lungimea medie de 0,5 km.

Foto: Alan Light

Nori de sidef apar imediat înainte de apus sau imediat după răsărit, la sfârșitul iernii,  atunci când norii aflaţi la mare înălţime reflectă razele Soarelui aflate sub linia orizontului. Sunt vizibili, de regulă, două ore după apusul Soarelui sau la ivirea zorilor, iarna, când pare că un incendiu de lumină se extinde pe cer. Norul e numit uneori mama perlei norilor. Sunt formațiuni noroase foarte rare, care se formează în regiuni foarte reci. Sunt foarte strălucitori și după apus și înainte de ivirea zorilor deoarece la înălțimea la care apar încă dăinuie lumina Soarelui. Cine le-a văzut o dată greu poate uita aceste formațiuni. Norii au fost observați în Scandinavia, Alaska și nordul Canadei. Au apărut și în Marea Britanie. Aspectul lor e asociat adesea cu vânturi troposferice puternice și furtuni.

Norii Undulatus Asperatus (asperatus, în latină, semnificând duritate, severitate) - apar în condiţii de vânt puternic sau atunci când două mase de aer se cionesc, însă de obicei se dezintegrează foarte rapid. Aceste formațiuni noroase mai sunt numite valuri agitate. Au putut fi observați deasupra Marii Britanii dar și în alte părți ale lumii, precum Noua Zeelandă, destrămându-se adesea înainte să producă vreo furtună. Acest tip complex de formaţiuni noroase a mai fost văzut în Franţa și Norvegia și au fost fotografiaţi pentru prima dată pe cerul din Cedar Rapids, în statul american Iowa, în anul 2006.

Undulatus asperatus reprezintă denumirea unei noi categorii  de nori descoperită de câțiva astronomi amatori. E prima formațiune noroasă care a fost recunoscută oficial  în ultimii 61 de ani și se caracterizează prin vârtejuri spectaculoase în forma unor turnulețe crenelate.

Parfumul norilor sau Viteza maximă admisă între nori

Fiecare om, la un moment dat, a asemănat un nor cu un obiect, cu un animal sau cu chipul unui om. Goana norilor pe cer a inspirat artiștii tuturor timpurilor și continuă să fascineze, fiind un subiect provocator pentru artiști deoarece nu se opresc niciodată din plutirea lor. Și fiecare copil, probabil, a visat să plutească între nori, să se joace cu ei. Mulți și-au dorit să devină aviatori dar puțini au ales această cale deloc ușoară. Poate pentru ca și-au uitat visul sau pentru că nu le permitea condiția fizică.

De-a lungul vremurilor oamenii au crezut că norii sunt balauri: nori albi și nori negri care atunci când se luptă produc tunetele care se rostogolesc și fulgerele aruncate de ei luminează bezna feeric și periculos. Pentru alții, norii sunt trena zeiței Lunii sau sufletele oamenilor buni care au murit. Iar oamenii mării recurgeau adesea la nori pentru a se orienta.

Pe scaunul îngust, lângă hublou, ședea cu pleoapele întredeschise și își lăsa imaginația să plutească peste norișorii albi ce păreau că-i zâmbesc. Deasupra norilor putea să-și spună că “vine din lumea de dincolo de nori”. Parcă erau vată de zahăr pe cer: cu gust foarte dulce și miros de vanilie, ușor aspri, topindu-se aproape instantaneu. Vanilia ar putea fi parfumul norilor, pentru cei care sunt călători cu avionul. Cândva, peste ani, va deveni și ea pilot de linie pentru că nu mai poate renunța la zbor odată ce i-a simțit parfumul.

Mirosul furtunii, acel miros de fân proaspăt cosit și umed, inconfundabil, se împletea perfect cu parfumul dulce acrișor al adrenalinei și cu gustul metalic al acesteia. În saltul cu parașuta, când făcea luping-uri sub norii care pluteau imperturbabili deasupra ei simțea mereu impulsul de a râde, ca și cum aerul o gâdila în timp ce-i permitea să îl străbată în scurtul ei drum aerian spre pământ. Dar ceea ce o fascina cu adevărat, iremediabil, era sentimentul extraordinar de a conduce o matahală grea de unsprezece mii de kilograme – fără armament – lungă de șaptesprezece metri și cu o anvergură de doisprezece metri, care se înălța cu trei sute de metri pe secundă ajungând la viteza maximă de două mii șase sute de kilometri pe oră! Cu un astfel de avion limitele păreau să dispară; simțea că poate face orice, oricând. Și nu era tocmai limita de viteză admisă! Se putea și mai mult, se putea și mai sus de aproape o mie cinci sute de kilometri dar nu cu avionul pe care ea îl avea de manevrat. Plutea deasupra norilor, străbătea fronturi de furtună, realiza luping-uri zburând pe spate, intrând in picaj accentuat, apoi zburând normal un timp, cabrând aeronava până ajungea din nou pe spate și apoi țâșnind cu viteză spre cerul infinit, spre pufoșii norișori care se împrăștie sub impulsul curenților produși de motorul puternic care propulsează acea sublimă pasăre de fier, cu formele ei fine, aerodinamice, o plăcere pentru privit și o nebunie a emoțiilor de manevrat în înaltul cerului. De fiecare dată după ce cobora din aeronavă se simțea ușor nesigură, ca și cum ar fi fost menită să zboare, nu să pășească.

Viteza maximă admisă printre nori este viteza gândului.

O întrebaseră mulți de ce și-a ales tocmai o astfel de profesie. Oare glumeau când întrebau asta? Cum să nu alegi să fii între nori, aproape de cer, să știi cam ce ar putea simți păsările în zborul lor înalt, departe de meschinărie și de banal? Ce poate fi mai aproape de noțiunea de libertate dacă nu zborul la înălțimi și viteze amețitoare?

Parfumurile la care m-am oprit sunt Starwalker, de Mont Blanc (pentru bărbați) și La Pluie, de Miller Harris.

Starwalker, cu notele sale de mandarină, bergamota, nucșoară, mosc alb, ambră, santal, lemn de cedru și bambus.

La Pluie, care evocă sunetul divin al ploii, albastrul închis al norilor încărcați de ploaie și întreaga atmosferă în așteptarea furtunii.

Tema e fost propusa de CARMEN (Intre vis si realitate)

Articol înscris la Clubul Poveștii Parfumate găzduit de Mirela