Dictatura în numele Binelui

Dictatura instituțiilor de forță se instaurează folosind frica de moarte / de pierderi etc. ca amenințare și binele comun ca pretext.

Războiul împotriva terorismului a servit (și mai servește) ca justificare pentru suspendarea unor libertăți civile – aproape totul este sub supravegherea (electronică) „organelor competente” tocmite de state s.a.m.d.

Promisiunea democrației și libertății a fost perorată la nivel mondial ca justificare pentru invadarea Irakului și Afganistanului (între altele).

Dictatura militară se instaurează folosind expansiunea armată a unor state ca amenințare și binele comun ca pretext.

De exemplu, șefii de stat și acoliții lor trag tare să aloce tot mai mulți bani pentru înarmare și mai puțini pentru orice altceva, iar cetățenii trebuie să înțeleagă că asta este pentru binele lor (binele comun, altfel spus) pe termen lung.

Dictatura medicală se instaurează folosind frica de moarte / de boală ca amenințare și binele comun ca pretext.

Dictatura economică se instaurează folosind frica de-a rămâne dependent cu gazul de alt stat ca amenințare și binele comun ca pretext.

În Olanda, de exemplu, se extrag la greu gaze (nu cumva să se ajungă la criză), iar locuințele cetățenilor dintr-un oraș se prăbușesc din cauza zecilor de cutremure mai slabe sau mai puternice care au loc ca urmare a extragerii gazului. Pare că s-a ajuns la concluzia că sumele pentru despăgubirile ce trebuie plătite cetățenilor afectați sunt mai mici decât sumele de bani ce vor fi câștigate de pe urma exploatării gazului din acea zonă – cetățenii să-și ia despăgubirile și să plece sau să-și consolideze imobilele (ar fi concluzia).

Dictatura ecologică se instaurează folosind încălzirea globală ca amenințare și binele comun ca pretext.

De exemplu, creșterea vitelor / pășunatul trebuie interzise pentru că balega de vacă dăunează mediului prin emisii de dioxid de carbon, dioxid care conduce (pe lângă multe altele) la încălzirea globală. Mașinile electrice sunt mai „prietenoase” cu mediul decât cele cu benzină sau motorină – supersonicele (avioanele de linie sau de război) pot folosi combustibil fosil în continuare, la fel și rachetele prin care sunt lansați în spațiu mii și mii de sateliți comerciali, militari etc.. Pentru a avea câmpuri de eoliene e nevoie să împingă animalele de pe pășuni.

Și tot așa...

Toate cele de mai sus – și altele – au loc în state considerate democratice (democrație liberală sau occidentală).

Democrația totalitară

Termenul „democrație totalitară” (un fel de dictatură) a fost popularizat de istoricul Jacob Leib Talmon în cartea sa „Origins of Totalitarian Democracy” (ediția din 1952) – expresia au folosit-o și alții înainte, și după. Talmon se referă la transformarea unui stat în care valorile tradiționale și credința modelează rolul guvernului astfel încât utilitatea socială să aibă prioritate absolută (orice pentru „binele comun”, altfel spus; „binele comun” fiind hotărât de guvern, cu sprijinul majorității).

În democrația totalitară sistemul de guvernare e alcătuit tot din reprezentanți aleși – cetățenii au drept de vot, dar participarea lor e slabă sau lipsește cu desăvârșire în ceea ce privește luarea deciziilor care le afectează viața.

Caracteristici ale democrației totalitare

1. În democrația totalitară „suveranitatea teritorială exclusivă” este un drept al „conducătorilor”. Guvernul are puterea deplină de expropiere și pe cea de impunere – dreptul de control asupra a tot și asupra tuturor.

Fără sprijinul cetățenilor menținerea unei astfel de puteri absolute necesită suprimarea în forță a oricărui element disident; e permis numai ceea ce vor guvernanții. În statul democratic totalitar formarea voinței politice se face prin constrângere, spre deosebire de statele cu democrații liberare unde voința politică e formată prin convingere.

2. În statul cu democrație totalitară guvernanții își maximizează controlul asupra vieții cetățenilor utilizând rațiunea duală a voinței generale („binele public”, adică). „Elita” politică, economică, militară este cea care interpretează voința generală pentru a se potrivi propriilor interese. Se urmărește ca fiecare cetățean să contribuie la „binele comun” prin ceea ce știe să facă cel mai bine (agricultorul nu conduce trupele, generalul nu conduce plugul).

3. Cetățenii unui stat democratic totalitar, chiar dacă sunt conștienți de neputința lor, își pot susține – în majoritate – guvernul care promite ceea ce ei își doresc, indiferent câte minorități au de suferit.

4. Talmon scrie că în democrația totalitară libertatea este ceva realizabil doar pe termen lung și numai prin efort colectiv – scopul politic pentru ordine supremă și armonie supremă conduce la libertatea supremă.

Abordând fiecare aspect al vieții cetățenilor săi, guvernanții din statul democratic totalitar au puterea de a se asigura că toate nevoile materiale ale acestora sunt satisfăcute din prima zi de viață și până în ultima, cetățeanului cerându-i-se să-și îndeplinească rolul său (oricare ar fi acesta) în măsura posibilităților personale.

În democrația liberală, libertatea este ceva ce poate și ar trebui să fie realizată de individ pe termen scurt, chiar și în detrimentul unor lucruri precum bunăstarea materială sau sănătatea; individul nu vrea să fie „ghidat” și „controlat” de guvern în toate aspectele vieții, ci vrea să facă ceea ce își dorește, ceea ce poate, ceea ce crede că e bine pentru el – în limitele legii. În democrațiile liberale individul nu-și dorește susținerea financiară de la stat, ci vrea libertatea de a-și realiza singur veniturile, fără toate constrângerile unui guvern totalitar.

5. Talmon consideră că în democrația totalitară se urmărește un adevăr politic absolut, perfect, către care sunt conduși toți indivizii rezonabili. Se susține nu doar că niciun individ nu poate ajunge în mod independent la acest adevăr politic absolut, ci și că este de datoria și responsabilitatea lui să-și ajute compatrioții să-l realizeze. Orice activitate publică sau privată care nu se îndreaptă spre acest scop nu e utilă, e pierdere de timp și bani deci trebuie eliminată („afaceri neesențiale”, altfel spus) – în acest sens, eforturile economice și sociale care tind să consolideze colectivul sunt considerate valoroase, în timp ce educația și religia – care tind să dezvolte individul – sunt văzute a fi contraproductive. Nu poți fi în același timp cetățean și creștin, scria Talmon.

Mao Shoulong, profesor de politici publice la o universitate din China, numește democrația totalitară „democrație orientată spre egalitate” și este de părere că drepturile și libertățile oamenilor nu trebuie să fie îngrădite de tradiții și aranjamente sociale. Mao consideră că susținătorii democrației liberale („democrația occidentală”) au o atitudine negativă față de termenul „totalitarism” și cred că forța nu e un mod adecvat de a atinge un scop, indiferent de valoarea acestui scop. Altfel spus: constrângerea e permisă (și de dorit) pentru obținerea „binelui comun”.

Acest profesor mai susține că „democrația orientată spre egalitate” recunoaște valoarea libertății dar că libertatea nu poate fi atinsă prin eforturi individuale, ci prin eforturi colective. În „democrația orientată spre egalitate”, susține Mao, este accentuată valoarea egalității față de libertățile individuale; în „democrația orientată spre libertate” se ajunge să se renunțe la egalitate.

Unii critici ai ideilor lui Mao susțin că egalitatea și drepturile individuale sunt inseparabile – nu pot există unele fără altele; alții susțin că egalitatea poate fi asigurată doar printr-o constrângere continuă.

Într-o „democrație liberală” statul nu este o instituție absolută, iar între alegerile electorale indivizii sunt liberi să-și trăiască viața în căutarea propriei fericirii – în limita legilor elaborate de aleșii lor, aleși care sunt supuși unor forme de presiune socială: protestul public, petiția, referendumul, inițiativa legislativă etc. și, în final, înfrângerea electorală dacă nu reușesc să țină seama de opiniile celor pe care îi reprezintă.

În democrațiile totalitare statul este absolut, guvernanții sunt cei care știu ce este mai bine pentru cetățeni; individul nu este cu adevărat liber pentru că nu participă constant la guvernare, ci doar votează, el neputând să pună presiune pe reprezentanții săi atunci când observă că aceștia nu îi slujesc interesele.

De la democrația totalitară la oligarhie („puterea celor puțini”) e doar un pas.

În unele zone ale lumii câștigă teren o combinație a statului cu alte forme de putere: organizațiile religioase, dar mai ales se observă încurajarea unei relații simbiotice între guvernarea tradițională și sistemul de guvernare „privat”, reprezentat de corporații ("oameni de afaceri") – altfel spus, crește puterea politică a corporațiilor.

Pe ici-colo se observă creșterea masivă a cheltuielilor militare și a celor pentru supraveghere, privatizarea universităților, privatizarea asigurărilor sociale, controlul mass-media s.a.m.d.

Continuând astfel e posibil să se ajungă la transformarea unor societăți relativ libere în variante ale regimurilor extreme din secolul trecut (e de părere – în mai multe cuvinte - Sheldon S. Wolin).

Pe scurt:

Democrația totalitară se instaurează prin manipulare. E instaurată prin votul popular entuziast al majorității care se lasă amăgită de promisiuni și gargarisme cu privire la siguranța personală, securitate națională, bunăstare generală, armonie socială și altele de gen. Cetățenii cedează administratorilor statului, de bună-voie, propriile libertăți.

Cei care-și cedează mai toate drepturile pentru morala supremă, justiția socială, binele colectiv e clar că nu sunt interesați de o democrație liberală, ci vor „libertate, egalitate, fraternitate” (de ghilotină uită mai mereu).

Democrația jucată la zaruri

S-a terminat cu starea de arest la domiciliu dată pe termen fix, limitat, s-a trecut la starea de alertă dată pe termen nelimitat, practic, pentru că „posibilitatea de prelungire de câte ori e nevoie” poate dura la infinit. Starea de alertă e o struțo-cămilă care nu se regăsește în Constituție dar drepturile se restrâng la greu. Desigur, se restrâng egal și fără discriminare: unii lucrează la stat și salariul le curge liniștit în conturi, alții lucrează la privat și picură în conturile lor 50 la sută din salariul minim (HoReCa). Unii locuiesc în apartament de bloc, alții pe domenii întinse (unde pot avea o respirație completă, o partidă de vânătoare, ceva echitație), la care au avut acces, în general, după ce au călcat în politică. Deh, fiecare după cum se descurcă.

Dacă parcurile publice s-au închis, ar putea să-și deschidă domeniile (foste publice) pentru cei care locuiesc în apropiere, să respire liber și plătitorii de taxe și impozite, în grupuri de cel mult șase persoane, timp de o oră măcar, cu pauză de două ore între „schimburi”. S-ar putea organiza ceva frumos, ca în cazul celor care merg la muncă „defalcat pe ore”.

Acum, cu „telemunca”, cel care învârtea hârtii prin instituțiile statului va primi salariul integral, cu tot cu sporuri?

Întrebat ce soluție are pentru firme, pentru că multe riscă falimentul sau chiar l-au declarat președintele Ro răspunde cu severitate și seriozitate (crede el): Mă gândesc la oameni, nu la firme. În fiecare afacere sunt oameni. Da, președintele, probabil, se gândește la cei care ar merge la restaurant, de exemplu, dar „firmă”, e și un magazin mic, nealimentar, o librărie, dar nu mai contează. Cei care ajung, cu forța, practic, în șomaj, au familii și, probabil, și rate la bancă. Perioada lor de șomaj pare a se termina înainte de a se termina starea de alertă și, mai apoi, e probabil că nu-și vor găsi loc de muncă și nici indemnizație de șomaj nu vor mai primi, dar rata șomajului va rămâne mică în Ro, pentru că se raportează numai șomerii în plată – cei care au terminat cu șomajul și n-au loc de muncă nu sunt luați în calcul (eventual mai târziu, pentru venitul minim garantat - ajutor social pe care, deja, unii primari nou aleși se gândesc să-l refuze celor care nu se prezintă la muncă atunci când sunt solicitați: tocmai acum s-au găsit, în pandalie!).

Vine premierul Ro și spune: Vom închide piețele agroalimentare acoperite (...) pentru că acolo nu se folosesc carduri, ci bani, pericolul infectării fiind mai mare (citat aproximativ). Altul care nu știe în ce țară trăiește! Nu toți românii au card, deci tot cu bani vor plăti și în supermarketurile amicilor politicienilor. Și-apoi, în piețele agroalimentare descoperite tot cu bani se fac plățile. Plus! Închizând piețele aglomerația în supermarketuri va crește exponențial! Dar e bine: vânzările vor crește, că nu mai sunt „piețarii” să facă ceva concurență produselor „românești” din supermarketuri. Vor intra numai câte 10 fraieri oameni? Restul își vor aștepta rândul bătând pasul pe loc, în frig, așa cum stau bolnavii cronici pe lângă spitale? Nu știu dacă ați observat: e toamnă. După ce-și vor face cumpărăturile vor aglomera mijloacele de transport în comun, transpirând sub mască în timp ce-și cară cumpărăturile acasă. Nu toți au mașină cu șofer și nu toți își permit să comande online. Dacă vor răci... cum se va face diferența guturai-covrig19? Nu se va face, și nu-i bai, vor sta cuminți în casele lor și va crește, în statistici, numărul de infectați... Asta-i de bine; nu? Se justifică măsurile și grămezile de bani cheltuiți în sistemul sanitar.

Revenind la supermarketuri! Ar trebui închise și acestea? Sunt spații închise - un fel de „piețe, târguri” acoperite!

Ce masaj la picior de lemn aceste „măsuri de protecție”!

Și, spun unii politicieni, vor urma alegeri libere! Cum libere, „omenilor”? Aceia care-s morți de frică în apartamentele lor ce vor face? Ei nu merg nici la magazin, să-și cumpere pâine (le cumpăra alții)! Vor solicita urna mobilă? Și vreți să mai creadă cineva că-s alegeri corecte și libere?

Starea de alertă, cică, nu e stare de urgență, deci pot fi organizate alegeri democratice, dar starea de alertă seamănă bine cu starea de urgență, deci nu pot fi organizate alegeri democratice. Barbut, ce mai!

Imagine de diego barruffa de la Pixabay

Democrația in pandemie

Această criză de sănătate publică a adus cu sine o serie de limitări de drepturi și libertăți în toate statele lumii - statele aflate sub regim totalitar sunt și mai mult afectate decât cele pe care le numim democratice. În state precum Rusia, Turcia, China, Arabia Saudită unde, practic, puterea politică o are un singur om, măsurile luate servesc interesele politice ale acestor conducători. Și în statele democratice au fost luate hotărâri prin care sunt îngrădite anumite drepturi, și aceste restricții e posibil să continue și după criză. În state precum Ungaria și Polonia (în Europa) acest risc este foarte mare. Nici în ceea ce privește România nu aș fi foarte liniștită. Zilele trecute, premierul a rostit ceva extrem de…ciudat: “Parlamentul nu există”  - în contextul în care parlamentarii “lucrează de acasă” și i-au făcut o invitație în Parlament. Numai autocrații vorbesc “direct cu poporul”. Parlamentarii români sunt acasă pentru că așa… zic ordonanțele militare.

Citez: Eu am anunțat, unde să mă duc la Parlament, că parlamentarii stau acasă și nasc tot felul de inițiative... Eu informez periodic cetățenii cu privire la măsurile luate. Parlamentul nu există. Când se va relua activitatea parlamentară și printr-o procedură parlamentară sau constituțională voi fi invitat la Parlament, cu siguranță că voi fi prezent, a spus Ludovic Orban. (sursa: digi24) In mintea lui pare că parlamentul e dizolvat.

De curând, un proiect de lege controversat - autonomia Ținutului Secuiesc - a trecut tacit de camera deputaților, fapt care denotă o indiferență crasă a politicienilor (de toate culorile), și nu doar în criză extraordinară, pentru că proiectul a fost depus la Cameră înainte de Crăciunul din anul 2019 (dar nimeni nu s-a deranjat să-l dezbată cu adevărat (și să-l respingă). Oricum, având în vedere Constituția, o astfel de lege nu ar putea intra în vigoare chiar dacă parlamentarii ar dormi pe ei în continuare. Cu asemenea parlamentari, însă, în situații de criză ne putem aștepta la orice. Să nu uităm că din Partidul Național Liberal fac parte azi cei din partidul democrat liberal, care au adus Ro intr-o stare jalnică atunci când au guvernat, iar Partidul Social Democrat este fostul Front al Salvării Naționale înființat de Iliescu și acoliții lui.

În situații de criză precum cea pe care tocmai o trăim există un mare risc ca în anumite state să fie accelerată eliminarea controlului instituțiilor democratice asupra puterii anumitor politicieni. Autocrații, în special, vor specula actuala criză, dar și acei politicieni care vor să-și elimine rivalii politici pe căi nu tocmai democratice. Fiind o criză la nivel global fiecare stat își vede de ale lui și mai puțin e atent la ce se întâmplă în lume. Cele mai amenințate națiuni sunt cele unde puterea politică e concentrată în mâinile unui singur om sau în cele ale unui grup restrâns. Toate guvernele au luat măsuri extraordinare în ideea de a-și proteja cetățenii, dar aceste măsuri ar putea rămâne pentru mult-mult timp de acum înainte, ceea ce - clar! - nu este de dorit. Între aceste măsuri extraordinare se numără restrângerea dreptului la libera circulație, interzicerea adunărilor publice (implicit a protestelor), amânarea alegerilor electorale în anumite cazuri. Sistarea activitățîi economice în foarte multe sectoare poate conduce la sărăcie în cazul unor oameni și încărcarea sistemului ajutoarelor de stat.

Pandemia oferă un paravan celor care vor să forțeze regulile democrației și să le impună pe cele ale autocrației.

În state pecum Rusia, Turcia, Venezuela - dar și în Ro și nu numai - au fost impuse noi măsuri de cenzură - în ideea unei corecte informări a populației (sic!) - dar și de supraveghere și de imixtiuni în viața intimă și de familie (care exced, în unele situațîi, necesitatea pentru protejarea împotriva îmbolnăvirii). Postările considerate provocatoare sunt blocate (în Turcia au fost arestați mulți oameni care și-au exprimat opinia despre pandemie pe rețelele de socializare - aceasta înseamnă că libertatea de exprimare a început să fie pedepsită). În Venezuela, autoritățile îi arestează pe jurnaliștii și activiștii care critică pregătirile pe care statul le face pentru protejarea populației și care se ȋndoiesc de capacitatea sistemului sanitar că poate face față pandemiei. (latimes.com)

Concentrarea tuturor asupra propriei salvări poate conduce la prăbușirea unor instituții independente și apariția unor sisteme menite să ascundă eșecurile, nu să le expună. Consecințele unei guvernări autoritare poate conduce la un preț foarte mare pe care îl va avea de plătit întreaga lume. Modul în care statele autoritare (China, Rusia ca exemple) se laudă - și fac propagandă sistemelor lor autoritare sub care criza a fost învinsă repede și ținută sub control - îi poate aduce pe unii în situația de a crede că dictatura este cel mai bun regim politic dacă vrem să supraviețuim ca nații.

Extinderea controlului politic asupra mass-media este un pericol real: libertatea presei este amnințată. Jurnaliștii nu mai au acces la informații de interes public, nu au dreptul să publice anumite opinii ș.a.m.d.. S-a instituit și un control mai riguros al Internetului, al rețelelor sociale… Criticile împotriva politicienilor riscă să devină infracțiune - delict de opinie. Cei care răspȃndesc informații false despre acest coronavirus riscă închisoarea în state precum Rusia, China sau Ungaria. Pentru informații false e bine să existe sancțiuni, dar ca informație falsă nu trebuie să fie catalogată orice informație care nu coincide cu cea venită de la autorități în mod direct sau pe canalele de presă aservite unui regim politic sau altul. În unele state nici medicii nu au dreptul să ofere informații presei sau să se plângă public despre condițiile în care sunt obligați să muncească.

Sfârșitul acestei crize de sănătate publică va pune lumea în fața unei crize economice majore, și se vor găsi argumente pentru amânarea alegerilor electorale, în anumite state libertatea presei va fi considerată un lux care nu mai poate fi permis, politicile cu privire la imigrație vor fi modificate și cine știe câte și mai câte vor apărea, mai ales că multe televiziuni, stații radio, publicații independente vor lupta din greu pentru supraviețuire.

Pandemia reprezintă o amenințare gravă pentru sănătatea publică, dar măsurile de urgență care se iau pentru combaterea pericolului pot avea și un impact discriminatoriu, cu efecte nocive pe termen lung.

Ingrădirea drepturilor civile și politice in timpul și după pandemie ar trebui să urmeze anumite principii. Freedom House le numește pe următoarele:

1. Orice restricții de urgență ar trebui să fie comunicate în mod clar, să fie adoptate într-un mod transparent, bine fundamentate în lege, necesare pentru a îndeplini un scop legitim și proporționale cu amenințarea.

2. Restricțiile de urgență care afectează drepturile de bază, inclusiv libertățile de adunare, asociere sau proteste, ar trebui să aibă o durată limitată, sub rezerva supravegherii independente, impuse și extinse numai pe baza unor criterii transparente. Persoanele fizice ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita compensații pentru încălcarea inutilă sau disproporționată a unor drepturi în timpul crizei.

3. Programele de supraveghere, noi sau extinse, care folosesc tehnologii emergente sau colectează informații personale ale persoanelor, inclusiv cele obținute de la companii private, trebuie administrate într-un mod deschis și transparent, necesar științific pentru a limita răspândirea bolii, pe durată limitată, sub rezerva supravegherii independente și "firewalled" de la alte utilizări comerciale și guvernamentale, cum ar fi aplicarea legii și aplicarea politicilor de imigrare.
(tocmai ce am aflat la karmapolice recomandare pentru documentarul "Să ne recuperăm datele" - despre pandemie și datele personale)

4. O presă liberă este vitală în perioadele de urgență. Nu ar trebui să existe nicio cenzură de stat sau alte restricții nejustificate privind circulația liberă a informațiilor. Trebuie depuse toate eforturile pentru a oferi și menține accesul la internet și la alte platforme de comunicare. Sancțiunile penale pentru distribuirea informațiilor false nu trebuie sa fie disproporționate și predispuse la abuz și aplicare arbitrară. Guvernele ar trebui să contracareze orice falsuri prin furnizarea de informații clare, exacte și actualizate.

5. Fiecare măsură să fie luată pentru a proteja administrarea alegerilor libere și corecte, inclusiv prin ajustarea regulilor de înregistrare a alegătorilor și a procedurilor secției de votare, încurajarea votării anticipate și permiterea votului prin poștă sau a altor proceduri de vot la distanță, în cazul în care integritatea voturilor poate fi asigurată. Amânarea alegerilor ar trebui să fie doar o ultimă soluție și ar trebui să fie susținută prin lege și un consens larg între forțele politice și experții independenți.

Sursa:
https://freedomhouse.org/article/principles-protecting-civil-and-political-rights-fight-against-covid-19

Sursa foto: pixabay; autor: Yomare

Proteste impotriva unui sistem politic sau impotriva unor politicieni?

Cu ocazia protestelor din România, Gaspard Koenig a publicat in Les Echos (primul cotidian financiar francez, editat la Paris din 1908) un articol elogios cu titlul Lecţia anticorupţie a cetăţenilor români.

In primul rând, cetăţenii aşteaptă de la reprezentanţii lor să fie ireproşabili. Trecând de la o extremă la alta, România s-a dotat în ultimii ani cu legi anticorupţie dintre cele mai stricte din lume. Pentru un om politic, a-şi angaja un membru al familiei este pasibil cu o pedeapsă de până la 5 ani închisoare. François Fillon, când şi-a prezentat scuzele francezilor după ce s-a aflat că şi-a angajat soţia pe post de ataşat parlamentar, a recunoscut şi el că ce era acceptabil ieri, nu mai este azi. A te juca cu banul public, este de neiertat, atât în România cât şi în Franţa. De acum încolo, conţinutul mesajului politic contează mai puţin decât probitatea emisarului. […]

Uriaşa mulţime care a invadat Bucureştiul se va dizolva probabil deîndată ce-şi va obţine definitiv victoria. Tinerii nu merg să voteze – mai puţin de o treime dintre ei au mers la urne la ultimele alegeri – dar coboară în stradă ca să manifesteze. Acest lucru nu trebuie privit ca o contradicţie, ci drept oglindirea unei evoluţii a democraţiei în care populaţia se autosesizează punctual cu câte un subiect unificator - spune Gaspard Koenig.

(sursa: http://www.rfi.ro/special-paris-92955-romania-ne-aratat-caile-democratiei-gaspard-koenig-les-echos)

Gaspard Koenig s-a născut in anul 1982, in Franţa, şi e fiul lui Jean-Louis Hue, fost redactor şef la Magazine littéraire şi al criticului literar Anne-Marie Koenig. Primul său roman a fost selecţionat pentru Premiul Goncourt. La ora actuală conduce “laboratorul de idei” liberal GenerationLibre.

Un laborator de idei (think tank) este, in general, o organizaţie de drept privat, independentă de stat şi de orice altă structură de putere, in principal non-profit, din care fac parte experţi din domenii diverse. Activitatea principală a unui astfel de laborator e aceea de a efectua diferite studii şi de a dezvolta propuneri mai ales in domeniul politicilor publice şi economiei.

Proteste impotriva clasei politice

Protestatarii de azi ar trebui sa nu îşi dorescă schimbarea guvernului, practic, ci a clasei politice româneşti in general, clasă politică formată, parcă, din oameni din ce in ce mai puţin cinstiţi şi din ce in ce mai disperaţi de a-şi păstra sau câştiga privilegii in detrimentul unui întreg popor. In România nu mai contează doctrina politică pentru că toţi politicienii – şi nu doar ei – par a avea o singură doctrină: cea a corupţiei.

Multe legi dintre muuuultele pe care le avem sunt in favoarea lor: cine e ministru poate fi – in acelaşi timp – membru in Parlament (ceea ce, practic, o amestecare a lucrurilor şi-o să iasă ceva cam cum a făcut unul la un moment dat: ca Parlamentar sunt contra, dar ca prim ministru sunt pro). Guvernul are o funcţie executivă, Parlamentul una legislativă – cele două “puteri in stat” nu cred că ar trebui să se amestece.

Avem o lege care nu mai impune pragul de 51% prezenţă la vot pentru validarea alegerilor electorale – s-a schimbat in rău prin 2013-2014 (nu mai ştiu) pentru că beneficiază politicienilor.

Nu avem posibilitatea de a retrage mandatul unui parlamentar care promite una in campania electorală şi când ajunge la Bucureşti se mulţumeste să mănâce bine la preţ redus, să-şi cheltuiască (sau economisească) indemnizaţia de parlamentar, să doarmă la şedinţe sau să nu se deranjeze să fie prezent, şi peste toate mai e şi arogant.

Nu există, cu adevărat, o lege cu privire la răspunderea magistraţilor; nu se deranjează nimeni să recupereze de la condamnaţi prejudiciile aduse statului ş.a.m.d.

Nimic nu pare să mai funcţioneze in statul acesta, la nivel de instituţii ale statului! Corupţia nu poate fi eradicată, dar trebuie diminuată la acel nivel la care nu mai poate dăuna într-o măsură atât de mare.

Având in vedere la ce nivel de aroganţă au ajuns politicienii nu mai e de mirare ca protestele sunt impotriva sistemului existent, nu împotriva unui partid sau altul, a unui anumit om politic… Politicienii care nu înţeleg asta sunt… aroganţi! Evoluţia tehnologică permite azi astfel de mişcări populare spontane, ample, fără lideri. Protestul este o formă de comunicare cu actuala clasă politică. De votat, votăm din patru in patru ani (exceptând cazul preşedintelui), dar aceasta nu înseamnă că trebuie să stăm liniştiţi şi să suportăm porcăriile până la o nouă rundă de votare când cei dintre care trebuie să alegem sunt aceeaşi – eventual pe alte liste de partid sau “independenţi”. Nu mai merge figura cu rotirea cadrelor – sau n-ar trebui să mai meargă.

Democraţia directă şi democraţia indirectă

Poate doar mi se pare, dar astfel de proteste deschid,oarecum, calea democraţiei directe (participative) ca sistem politic. Azi, in principal, România e o democraţie reprezentativă şi această formă este limitată (participarea populaţiei la guvernare se rezumă la scrutinul electoral din patru in patru ani) şi este indirectă (cetăţenii nu exercită ei puterea, ci aleg pe cei care să guverneze in numele lor. Există, totuşi şi ceva manifestări ale democraţiei directe: alegerea preşedintelui, a primarilor şi a şefilor de consilii judeţene. Şi mai e referendumul ca manifestare a democraţiei directe.

Desigur, democraţia directă este mai mult o teorie destul de greu de pus in practică pentru că cetăţenii nu pot exercita toate funcţiile statului in mod permanent – exceptând funcţia legislativă, dar in acest caz e nevoie de oameni care ştiu despre ce e vorba.

Democraţia directă e posibilă – şi poate funcţiona normal – numai in cazul teritoriilor mici – cum sunt, de exemplu, câteva cantoane elveţiene izolate de restul ţării.

Democraţia reprezentativă poate funcţiona cât timp există încrederea cetăţenilor in cei cărora le dau mandatul electoral. Această încredere nu mai există in România.

Un fel de concluzie

Nu-mi dau seama cum se poate schimba ceva in bine cât timp nu există voinţă politică. Putem iniţia legi (avem acest drept prin Constituţie – exceptând partea economică, finaciară ş.a.) dar putem fi blocaţi simplu de parlamentari, putem fi amânaţi până la… sfântul aşteaptă. Politicienii au ajuns să ne spună că nu e democratic să cerem 51 % prezenţă la vot pentru a fi validate alegerile electorale, au ajuns să ne spună că nu e democratic să cerem ca oamenii care au fost condamnaţi să nu aibă dreptul să participe la alegerile electorale (până nu intervine reabilitarea) dacă prin condamnare nu li s-a interzis dreptul de a fi aleşi şi altele de acest gen. 

Voinţa poporului

Voinţa poporului este un mit, constatăm când ne hotărâm să analizăm cu atenţie faptele, dar cetăţenii solidari au mari şanse de a schimba în bine multe aspecte ale vieţii de zi cu zi (şi nu numai).

Pe “voinţa poporului” se bazează regimul politic numit “democraţie”. In traducere liberă, democraţie înseamnă “conducere de către popor”.

Principiile de bază ale democraţiei sunt votul universal şi suveranitatea naţiunii. Dar! Vorba lui Mark Twain (30.11.1835 – 21.04.1910): Dacă votul nostru ar schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm. Apoi… cât de mult mai putem vorbi despre suveranitate având in vedere existenţa Uniunii Europene, cu directivele sale, prezenţa statelor in diverse organizaţii precum N.A.T.O., O.N.U.  şi altele de gen. Fără a fi parte din aceste uniuni şi organizaţii nu prea se mai poate in contextul geopolitic de azi, dar faptul nu schimbă datele problemei: suveranitatea e mai mult un cuvânt şi mai puţin un principiu, un concept: “dreptul exclusiv de a exercita autoritatea supremă politică (legislativă, judecătorească sau / şi executivă) asupra unei regiuni geografice, unui grup de oameni sau asupra lor înşişi”.

“Alegerile electorale reflectă voinţa poporului” e alt mit. Realitatea este că alegerile reflectă voinţa celor care au fost suficient de motivaţi să voteze. Faptul că motivaţiile sunt uneori naive: “primesc un kg de făină”, “îmi creşte pensia”, de exemplu, contează mai puţin. 

Creşterile de venituri nesusţinute economic sunt un dezastru pentru economia unui stat deşi e benefică pe termen foarte scurt. Pentru veniturile care sunt asigurate de stat: pensii, alocaţii fel de fel, salariile funcţionarilor publici etc. vor trebui majorate anumite taxe şi impozite. 

Eliminarea / reducerea unor taxe impune introducerea / majorarea altora, in altă parte – de regulă, acolo unde cetăţeanul nu le observa (deşi va ajunge să le simtă, indirect): pe spinarea intreprinzătorilor independenţi, in general: transportatori, pentru cei cu profesii liberale, pentru persoane fizice autorizate şi alte categorii de gen. Mărirea taxelor acestora impune majorarea tarifelor, care se va reflecta şi in buzunarele celor cu venituri mărite artificial; altfel spus: ce iau pe mere dau pe pere. 

Pentru salariile angajaţilor “la privat”, majorarea obligatorie a salariului minim îi poate determina pe angajatori să reducă personalul şi / sau să majoreze preţurile bunurilor şi / sau serviciilor pentru a putea asigura fondul de salarii şi pentru a-şi asigura venitul estimat, probabil, la un moment dat, şi in funcţie de care au acţionat. Fără a putea face previziuni economice o firmă poate ajunge la faliment in doi timpi şi trei mişcări. Şi, in contextul actual al economiei naţionale, oamenii de afaceri nu prea pot face previziuni (planuri) pe termen mediu şi lung, ci se străduiesc să se adapteze din mers la fel şi fel de schimbări care vin, uneori, ca un val tsunami.

Anumite motivaţii au adus poporul român in situaţia ultimelor alegeri electorale: trei milioane şi ceva de cetăţeni cu drept de vot au hotărât soarta a mai mult de 18 milioane. S-ar fi schimbat ceva dacă prezenţa la vot ar fi fost chiar de 100%? Nu prea mult la nivel central. Voturile celor absenţi ar fi “revenit” preferaţilor fiecăruia (plus că mulţi ar fi putut vota cu acea minoră majoritate).

Socrate a fost unul dintre anticii care au pus la îndoială înţelepciunea maselor conducătoare fiind, in multe privinţe, antidemocratic dar, in acelaşi timp, întrebările lui au eliberat omenirea – bine, au eliberat acei oameni care ştiu, pot şi vor să gândească singuri, să analizeze in ansamblu – şi in context - realitatea înconjurătoare, faptele celorlalţi – mai ales faptele “conducătorilor”. Oamenii din Atena, oraşul unde s-a născut libertatea cuvântului, au votat pentru moartea unuia dintre cei mai inteligenţi cetăţeni doar pentru că şi-a exprimat liber ideile… Majoritatea celor abordaţi se simţeau umiliţi, ignoranţi şi penibili la întrebările sale. A existat şi la acel moment propaganda; cetăţenii care au votat pentru moarte s-au lăsat convinşi că Socrate face un mare rău prin introducerea unor noi zei şi coruperea tinerilor cu întrebări raţionale.

Revenind in prezent: fidelizarea (chiar fanatizarea), prin propagandă, a unui procent mic din electorat produce rezultate electorale mai bune decât o promisiune de guvernare decentă, bazată pe principii nu doar democratice ci şi economice. Acest gen de fidelizare – prin promisiuni care sună bine dar care nu pot fi îndeplinite sau care pentru a fi îndeplinite se împovărează alte categorii ale populaţiei – e mai ieftină şi mai uşor de obţinut pentru că e suficient să spui “vă dăm” şi deja câştigi voturile, mai ales că intre cei care cedează propagandei nu prea sunt cetăţeni care să întrebe “de unde?” iar cei care ştiu că această întrebare e esenţială nu au interesul să o rostească. 

Un electorat câştigat cu promisiuni de creşteri ale venitului şi scăderi de taxe e foarte rar dispus să îşi schimbe opţiunea, chiar dacă promisiunile nu sunt îndeplinite, mergând pe ideea, propagandistică desigur, că “au fost împiedicaţi de rivalii politici să îşi îndeplinească aceste promisiuni”.

Ce rău e să nu vezi pădurea din cauza copacilor…

Texte cu un conţinut asemănător:

Mai avem mult până la democraţie;

Bogătaşii nu vor pierde;

Există democraţie?

Promisiuni electorale;

Dormiţi linistiţi, guvernul veghează;

Obligativitatea prezenţei la vot;

Mai avem mult până la democraţie

In România orice pare a fi posibil – daca e si penibil.

La loc comanda! S-au promis fel si fel de reduceri si eliminari de taxe, de anul viitor, 2017. Neeee! Nunu! Promisiunile electorale vor fi respectate din 2018, sa nu avem derapaje economice. Cum?! Si v-au votat oamenii pentru 2018? Desigur, mai bine mai tarziu decat niciodata. Cine stie ce se mai intampla pana la anu’ si… se mai poate amana, omul mai uita, ocupat cu saracia si ajutorul social… sau intelege ca trebuie sa stranga cureaua pentru… plata datoriei externe. Puşchea pe limbă! Totusi, mai verificam, poate scadem si crestem din anul ce vine.

Oooo! Cârcotaşă ce sunt! Se va mari salariul minim! Serios?! S-ar fi marit oricum, indiferent cine castiga alegerile.

O lege din 2001, cu referire la integritatea demnitarilor, se urmareste a fi schimbata pentru ca guvernul României sa fie condus de un individ condamnat penal la doi ani de inchisoare, cu suspendare – suspendare sau ba, condamnarea e penala. Hai, pa! Cel puţin, asa sper… Altfel, vom fi unicul stat din Europa (si din lume. cred) care vom avea un premier condamnat penal. Ce fain! Suntem deosebiti prin ceva.

Fapt divers: tipul provine dintr-un judet (nu prea bogat – exceptand tipul in cauza) unde nu exista librarii. De fapt, s-ar putea ca acum sa existe, macar una. Si mai fain! O tipa de acolo arata poze cu chioscuri unde se vand fel de fel, intre care si carti, si zicea ca-i librarie.

Partidul National Liberal e, de fapt, o struto-camila – intre liberali au aterizat prea multi răutaciosi – nu intrebati cine sunt, cititi cine a distrus in 2008-2009 o multime de firme (intre multe alte chestii bune facute). PNL a pierdut cu acea absorbtie – deja le-a iesit pe nas – o multime de simpatizanti.

Au mers sa voteze 39 % dintre români. Altfel spus… o mâna de oameni au votat pentru restul de 18 milioane. Asa ceva ar trebui sa fie posibil doar atunci cand institutiile statului sunt atat de bine reglate incat chiar daca le ocupa indivizi mediocri sa nu existe probleme. Care politician român are, insa, interersul sa realizeze asa ceva? Datorita institutiilor cu “traditie” alte state nu prea se confrunta cu situatii atat de neplacute, cu derapaje catastrofale: au institutii reglate (in unele cazuri de sute de ani) si mediocrii nu-si pot face damblalele. In România, institutiile democratice incep sa piarda teren…

Pare ca românii au inclinatie spre institutiile autoritare, in general: biserica, armata, presedinte si mai puţina incredere au in parlament, de exemplu (nici nu-i de mirare, avand in vedere "oferta" pentru alegerea parlamentarilor). Intre institutiile centrale fundamentale intr-o democratie se numara guvernul (executivul), parlamentul (legislativul) si partidele politice, justitia – in aceste institutii românii par a avea cea mai mica incredere (dovada? prezenta scazuta la vot, intre altele).

Un principiu foarte important al democratiei este separaţia puterilor in stat, ceea ce nu prea pare a fi cazul in România, chiar daca ma refer numai la “avizul parlamentarilor” (senatori sau deputati, dupa caz) cand reprezentantii justitiei vor sa urmareasca penal un deputat, un senator sau un membru al guvernului care este si senator sau deputat (aici mi se pare, din nou, o chestiune care incalca principiul democratic al separarii puterilor in stat: un ministru sa fie si deputat sau senator).

Nu-mi place s-o afirm, dar societatea românească nu e pregătită (nici chiar dupa 27 de ani) pentru integrarea in spaţiul democraţiilor occidentale.

Obligativitatea prezenţei la vot. Votare obligatorie

Anul acesta vom fi chemaţi să votăm... din nou...

Sunt unii care vor “vot obligatoriu”, şi scriu că vor asta “din cauza argumentelor…”!

Sunt unii care-şi imaginează că votarea, obligatorie, ar elimina smiorcăielile cu privire la reprezentanţii aiurea pe care-i avem! Oare cum gândesc oamenii care vin cu astfel de argument?! Dacă votez X - pentru că sunt fan - iar majoritatea votează Y, voi fi mulţumită?! NU! Şi atunci voi avea dreptul să mă smiorcăi?! Bănuiesc că da! “Votarea obligatorie” nu elimină nemulţumirile împotriva clasei politice. Şi chiar de-aş vota ca majoritatea, poate că politicienii aleşi îşi vor schimba nu doar atitudinea, ci şi gaşca politică. Am avea dreptul să ne smiorcăim, dar o facem tot degeaba! Sau, poate că majoritatea greşeşte…

Obligandu-ne sa ne prezentam la vot politicienii vor, de fapt, sa simta ca sunt “legitimati”, ca au dreptul sa fie unde sunt, ca au fost alesi prin vointa populara – nu vor accepta ideea unui vot de blam! Neprezentarea e "vot de blam".

Alt argument pro obligativitate: ţările cu o democrație solidă (vorbă să fie!) au vot obligatoriu… Da: Grecia (republică aproape în faliment), Belgia (monarhie), Liechtenstein (monarhie constituţională, 32.840 de locuitori în anul 2002), Luxemburg (monarhie; stat condus de un Mare Duce), Australia (monarhie constituţională, colonie britanică)… Acolo, cetăţenii se înscriu pe listele de vot, dacă se înscriu… Nu-i amendează nimeni dacă nu merg să voteze… Unii afirmă că da…

Prea mulţi români îşi imaginează că de vom fi obligaţi să mergem la vot le va fi mai bine! Sau… îmi va fi mie mai bine?! Poate că nu votez ca majoritatea, deci nu-mi va fi mai bine (pentru că nu vor câştiga cei pe care-i vreau eu), dar… mă sacrific pentru… binele comun?! Haida-de! Ceea ce unul vede “bine comun” altul poate vedea un rău insuportabil… Am trăit destui ani un mare bine comun, mi-ajunge!

Cât de mult contează votul meu obligatoriu când politicienii sunt traseişti de cursă lungă şi aleargă ca gândacii spre partidul cu mai multe fărâmături?! Cum contează votul meu obligatoriu când, prin redistribuire, candidatul pe care l-am votat poate ajunge pe locul doi sau trei?

Apoi… cu cine naiba votez (obligatoriu)? Sunt mereu aceleaşi feţe, aceleaşi caractere! Le ştiu, nu mi-au adus nimic bun! Alegem în continuare dintre ei?! Şi ce rezolvăm?! Ştampilăm rubrica “niciunul” - care va fi tipărită pe buletinul de vot în caz că vor înnebuni total unii şi-o să avem votare obligatorie? În semn de protest, cică, aplicăm ştampila în pătrăţica niciunul! De parcă le-ar păsa politicienilor de protestul meu în cabina de vot! Cât de naiv e acela care crede că politrucianului îi pasă de votul lui?

Alt argument pro obligativitate: nu s-ar mai frauda, pentru că nu se mai pot pune în urne buletine de vot în numele (la număr) celor care au absentat! Haida-de! De parcă ar fi mare greu să palmezi un snop de buletine şi să le înlocuieşti cu cele ştampilate “cum trebuie”. Sigur! Nu se procedează astfel, ci mult mai complicat şi mai cu perdea - dacă vor să fraudeze… Nu pun botul nici la astfel de argumente!

Prezenţa obligatorie la vot pare o chestiune în interesul cetăţenilor (cred că e vorba despre interesul cetăţenilor politicieni)… Gândit… cu spectru larg. Cei interesaţi de puterea politică sunt în avantaj, pentru că la urne se prezintă o mulţime de oameni grăbiţi, o mulţime de oameni ignoranţi sau indiferenţi… care ştampileaza hârtia să scape şi să-şi vadă de ale lor. Se vehiculează ideea că vor fi mai greu de cumpărat voturile! Serios!? Va fi la fel de uşor (sau de greu) doar că vor putea cumpăra mai multe voturi cu 50 de lei (sau mai puțin) bucata pentru că omu’ e obligat să meargă la votare, deci nu mai trebuie să-l şi convingă să se deplaseze şi să-l transporte cu autobuzele pentru a fi sigur că ajunge la secţia de votare. Se economisesc ceva bani la transport şi pot fi distribuiţi pentru voturi… O eventuală fraudare ar deveni legitimă! Aşa că moduri de fraudare sunt - argumentul că se va frauda mai puţin este cel mai slab, în opinia mea, dar dă bine pentru public. În plus, sunt şocante afirmaţii de genul: “se vor cumpăra mai puţine voturi” şi “se va frauda mai puţin” - indirect, au recunoscut ce se poate face.

Şi mai viseaza unii “vot de blam”,  ca sancţiune pentru politicieni… O… mamă! Politicienii români chiar ar fi sensibilizaţi de aşa ceva?! De-ar fi genul am fi avut o clasă politică de calitate.

Dau un vot nul - şi ca mine încă vreo câteva milioane… ŞI?! Se anulează votarea?! Deloc! Câştiga cel care are cele mai multe voturi de la acei puţini care au ştampilat numele unui candidat! Degeaba ne-am prezentat la vot toţi cei cu drept de vot - iese tot cine… trebuie. Pentru că are majoritate? Da! Nu?! Are majoritate, dar ce majoritate jalnică! Şi nu contează că-i jalnică majoritatea lui, ci contează că va declanşa un… cutremur cosmogonic! Şi va putea spune: prezenţa la vot a fost de sută la sută şi am câştigat, deci am susţinere… Pentru că în discursuri nu se vor aminti voturile “de blam”.

Neprezentându-mă la secţia de votare nu-i tot aia?! Oh, nu! :)))

Ce fac dacă e luuungă coada la secţia de votare?! Nu mai votez şi mă amendează?! Şi, apoi, ştiţi cu ce limite de amenzi vin ăştia! Cei care ziceau că se vor sustrage de la recensământul populaţiei sau că nu-şi vor dezvălui CNP unui anonim care le bate la uşă să le ceară date personale erau ameninţaţi cu amenzi de până la 5000 de lei! Duşi cu pluta legiuitorii aştia! Prin amenzi - prin frică de amendă - vor să supună populaţia pentru a-şi realiza interesele! Cuantumul unei amenzi trebuie să fie proporţional cu gravitatea faptei care se sancţionează contravenţional. Nu subminez economia naţională şi nu pun în pericol siguranţa statului dacă nu mă prezint la secţia de votare pentru a ştampila o hârtie… Când politicienii sunt oameni de caracter nu contează câţi cetăţeni merg să voteze.

Nu voi sta vreodată la coadă pentru a vota! N-am stat pentru alimente, n-o să stau pentru a vota!

Alt argument pentru prezenta obligatorie la vot: strămoşii noştri au murit şi pentru dreptul la vot. Unii nu înţeleg deloc - sau mai deloc - anumite noţiuni - şi manipulatorii se bazează pe asta. Da, au murit pentru dreptul la vot, şi nu pentru obligarea mea de a mă prezenta la vot! Sigur, fiecărui drept îi corespunde o obligaţie, dar în acest caz nu e obligaţia de a vota (exercitarea dreptului la vot e obligaţie civică, sigur, dar a cărei neîndeplinire nu poate fi sancţionată deoarece ţine de libertatea mea de a alege dacă mă implic sau nu politic)! Având un drept am şi posibilitatea (libertatea) de a renunţa la acel drept! Am dreptul la vot! Trebuie să rămână perfect legal să pot renunţa la exercitarea acestui drept!

Am un drept, dar am şi libertatea să renunţ la acest drept!

Nimeni nu mă poate obliga să-mi pese ce politicieni reprezintă cetăţenii români… Nimeni nu-mi poate pretinde să fiu interesată cine sunt politicienii din guvern! Chiar dacă ar câştiga alegerile cine vreau eu se poate întâmpla să nu mă mai simt reprezentată şi… am dreptul să mă plâng de prestaţia lor. Aşa că n-am făcut nimic votând! Sau m-am ales cu ce m-aş fi ales dacă nu votam…

Nu mă interesează să fiu obligată la ceva ce consider că am dreptul să refuz! Ştiţi ce zic unii dintre cei care vor vot obligatoriu? “Măcar acum merg toţi la vot. Cel care nu merge la vot nu are voie să se plângă de situaţie daca nu-i convine". Oare care-i logica?

Dacă tot vor să-i credem sinceri şi interesaţi de bunăstarea noastră ar trebui să creeze un mecanism de demitere a alesului care nu mai reprezintă cetăţenii care i-au acordat încrederea. Ar trebui să adopte reglementarea împotriva traseismului politic şi altele de gen… Ar fi şi mai ieftin şi mai cinstit. E enervant să ştiu că am votat pentru X, de la partidul Z şi să mă trezesc că traseistul e acum într-un partid pentru care aş vota doar cu un pistol la tâmplă. Să se interzică participarea (candidatura) celor condamnaţi - cu sau fără suspendare - chiar şi atunci când nu li s-a interzis dreptul de a alege şi de a fi ales – s-ar renunţa şi la argumentul a furat, dar a şi făcut ceva pentru oameni, deci il votez.

Se cer rezolvări serioase, şi obligarea cetăţeanului să voteze nu se numără între ele.

Trei milioane de cetăţeni de ce nu vor să se mobilizeze şi pentru astfel de modificări legislative?

Un fel de concluzie: sa votăm e necesar, deşi nu prea mai avem cu cine; mersul în turmă nu e deloc benefic unei societăţi care nu-i convinsă de necesitatea / utilitatea votării. A ştampila, obligatoriu, un buletin de vot nu-i tocmai democratic - părerea mea.

Sursa foto: https://sites.google.com/site/crowdsourcewiki/home/forms-of-cs/crowd-voting

Bogatasii nu vor pierde

Cu cât statul e mai corupt, cu atât va emite mai multe legi (Tacitus)

Condusi prin frică. Frica de moarte, frica de teroare, frica de atacuri, frica de boala, frica de infometare se insinueaza in mintea si sufletul majoritatii. Cetateanul va incepe sa-si toarne vecinii, colegii si rudele, in dorinta de a ramane in viata, in dorinta de a-si pastra privilegiile de sclav, pentru ca de libertate nu mai poate fi vorba.

Cetatenii vor accepta raziile autoritatilor la orice ora din zi si din noapte pentru ca nu au dreptul sa se opuna atunci cand e declarata starea de urgenta; drepturile si libertatile fndamentale privind libera circulatie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii fortate, dreptul la proprietate privata ori la protectia sociala a muncii pot fi restranse in functie de context, pentru “binele comun”…

Nu mai sunt bani pentru toti… Bogatii isi vor pierde averile sau vor fi diminuate daca cetatenii se mai revolta impotriva abuzurilor savarsite de functionarii publici manevrati de ei, in interes propriu. Drepturile pe care le pretind cetatenii ii costa prea mult. Corporatiile care comercializeaza programe si tehnica de supraveghere incep sa lucreze in pierdere pentru ca piata e saturata - cine a dorit si-a cumparat deja camere de supraveghere; firmele si-au cumparat si instalat pentru ca au fost obligate prin legi diverse… Putini vor sa fie supravegheati pe strada si in absolut toate locurile publice – ba chiar si in hotel (daca nu chiar in apartament) – in numele sigurantei publice.

Unele televizoare si telefoane mobile sunt astfel facute incat sa inregistreze discutiile din apropierea lor – oamenii isi pun singuri microfoane in casa.

Bogatasii ar pierde si din comertul cu arme… pentru ca unii militeaza pentru pace. Bogatasii pierd pentru ca unii care n-au ce face incearca sa saboteze vanatoarea si sa impiedice industria sa foloseasca blana si pielea animalelor; bogatasii pierd pentru ca oamenii militeaza pentru alimentatia fara carne; bogatasii pierd pentru ca multi oameni militeaza impotriva uciderii balenelor pentru industria cosmetica si nu numai; bogatasii pierd pentru ca oamenii aleg sa utilizeze energie mai putin poluanta; bogatasii pierd pentru ca nu mai vand autoturisme cu un consum mare de carburant. Bogatasii pierd pentru ca multi militeaza impotriva vaccinarilor la greu, impotriva medicamentelor recomandate – pe baza de comision adeseori. Bogatasii nu mai stiu ce sa inventeze pentru a-si pastra averile si puterea…

Omenirea a intrat in cel de-al treilea razboi mondial, doar ca nu l-a declarat un stat impotriva altui stat – daca nu iau in considerare declaratia de razboi a unor state impotriva unei grupari intitulate “statul…” si care doreste sa stapaneasca in Orientul Mijlociu – marile puteri nu pot permite asa ceva pentru ca acolo sunt cele mai multe rezerve de petrol si alte resurse ale pamantului, resurse fara de care marile puteri isi pierd privilegiile: masinariile de razboi se vor opri, neavand cu ce sa fie alimentate; transporturile vor scadea si vor fi mai scumpe, pentru ca si combustibilul va fi mai putin si mai scump. Uneori scade pretul petrolului, si nu e bine decat pentru cetatenii considerati insignifianti; pretul petrolului trebuie sa creasca; trebuie sa creasca si pretul gazelor naturale, dar si pretul celorlalte resurse – preturile mici ii saracesc pe bogatasi.

Bogatasii nu vor pierde. Cum isi pastreaza bogatasii puterea si averile? Semanand frica printre cetateni, obligandu-i sa se supuna autoritatilor numai si numai pentru binele lor, pentru siguranta lor si a familiilor. Cine indrazneste sa mai critice guvernele pentru incalcarea drepturilor fundamentale ale omului va fi considerat agitator si va fi arestat, judecat si condamnat la ani multi de inchisoare. Cetatenii vor fi incurajati sa reclame orice activitate care li se pare dubioasa, sa reclame oricare cetatean despre care banuieste ca are legaturi cu persoane dubioase; cetatenii vor fi incurajati sa permita perchezitiile domiciliare la orice ora, sa permita instalarea de programe spion pe computerele proprii pentru interceptarea de urgenta, descoperirea si arestarea celor care, eventual, ar folosi de la distanta device-urile lor… Cetatenii trebuie sa inteleaga ca e spre binele lor sa fie urmariti pretutindeni, sa se supuna comenzilor venite “de sus”, de la oameni care se gandesc numai si numai la binele lor.

Totul e numai spre binele multimii. Multimea trebuie sa se supuna conducatorilor pentru ca de aceea sunt conducatorii conducatori: stiu ce e mai bine pentru cetatenii pe care ii conduc. Ceea ce e cel mai trist este faptul ca - in asa-zisa democratie - cetatenii isi aleg acesti conducatori care vin mai apoi cu fel si fel de amenintari de pericol la siguranta si sanatatea personala a fiecarui individ in parte: amenintare terorista, boli grave la animale (si care se transmit la om), fel si fel de gâze care transmit boli mortale, fel si fel de boli care au fost eradicate dar care apar din nou si trebuie combatute cu vaccin, tot mai multe boli care necesita tratament medical, ajungandu-se sa se trateze efectele (simptomele) si nu cauzele… Sunt falimentati crescatorii de animale si producatorii produselor din carne si lapte pentru binele general; sunt lasati fara sursa de hrana fermierii particulari tot in numele binelui general…

Gluma vremurilor: In democratie guvernul este in slujba cetatenilor. Poporul e suveran. :))

Democratia, in traducere libera inseamna “conducerea de catre popor” (demos + kratos = popor + putere = “puterea poporului”. Principiile de baza ale democratiei sunt votul universal si suveranitatea natiunii.

(Legatura externa) Un articol interesant: Enigma servitutii voluntare, de Adrian Neculau – despre "dorinta de supunere" si "frica de libertate", detectate de Erik Fromm inca din 1942.

Sursa foto: http://totalitarianism-usa-rsa.blogspot.ro/

Ce-o fi democratia?

Prin dictionare scrie ca democratia este o forma de organizare si de conducere a unei societati, in care poporul isi exercita (direct sau indirect) puterea. Democratia de care se presupune ca avem parte e una reprezentativa: ne alegem reprezentantii si… avem incredere ca acestia se vor gandi si vor visa si se vor zbate pentru binele general… Reprezentantii pot decide in locul si in numele poporului (presupus suveran) fara a-l mai consulta, pentru o perioada de timp - in RO e un fel de rotire a cadrelor, din 4 in 4 ani.

Democratie inseamna si regula majoritatii – in democratia reprezentativa politicienii se bat intre ei pentru a obtine mai multa putere si le pasa de-i lasa caru’ mare de cei care le-au dat voturile, si se gandesc doar la “majoritatea lor”, facand aliante si elaborand strategii si legi pentru atingerea  scopurilor personale sau de grup restrans, nu in favoarea cetatenilor. Oare chiar exista democratie?

Sa zicem ca inteleg: cand sunt in discutie legi care privesc economia, finantele si alte cateva, poporul nu intelege prea bine implicatiile anumitor dispozitii si nu i se permite sa se implice nici sub forma initiativei legislative. Dar cand e vorba despre ce au voie sau nu au voie politicienii, despre legi care sa-i pedepseasca pe cei dovediti corupti, cand e vorba despre legea electorala ce-i doare pe ei? Cei care i-au votat cer, in majoritate, demiterea politicienilor corupti. De ce nu cauta o parghie prin care cetatenii care i-au ales sa-i poata si demite? Primarii pot fi demisi de cetateni prin referendum dar nu si parlamentarii.

Desigur, stiu raspunsul la aceste intrebari dar… imi place sa (ma) intreb.

Poporul vrea legea, politicianul sa faca bine si s-o elaboreze in asa fel incat sa curete institutiile publice de uscaturi. Poporul vrea o lege care sa interzica migratia membrilor dintr-un partid in altul? Politrucii sa-i dea bice si s-o elaboreze, ca votam partidul X si ne trezim cu toti membrii dintr-un partid de care nu voiam sa auzim…

Ma distreaza (de infuriat cu adevarat nu-mi mai iese de pe la sfarsitul anilor ‘990) cand ii aud acum pe unii vorbind impotriva alegerii primarilor in doua tururi de scrutin; in doua tururi ar avea mai multe sanse si cei care nu sunt foarte cunoscuti sau nu sunt cunoscuti de majoritate… Dar nu doar din acest motiv.

Care mai de care zice ca nu-i corect sa schimbe regulile in mijlocul jocului. De ce nu? Noi ii alegem si vrem doua tururi… Nu-s pregatiti? Ce-au facut 4 ani de-i prind alegerile nepregatiti la fiecare 4 ani? Au nevoie de mai multi bani pentru campania electorala sau pentru referendum? Sa-si faca rost, ca de-aia sunt partide si au dreptul la sponsorizari…

Au mai inventat una, la fel de “democratica”: primarii sa aiba dreptul de a candida numai pentru doua mandate (asta nu cred ca va deveni reala dar numai ideea e de speriat). E primavara, dar inca n-au innebunit ciresii! Adica, vor unii, ca primarii care si-au dovedit valoarea - a se vedea cel din satul Pestera, Constanta – sa nu mai candideze pentru ca vor niste capete patrate de la Bucuresti, impotriva vointei cetatenilor din Pestera, pentru a ramane la exemplu. Un alt exemplu ca se poate mai bine e si comuna Ciugud, din judetul Alba.

Asa o democratieeee, că reprezentantii – cei care nu ne mai consulta defel – au ajuns nu doar sa faca ce vor dar vor sa oblige comunitatile sa schimbe un om de valoare cu vreun sac cu ciori de pe gard.

Italienii au putut sa schimbe reglementarile interne ale parlamentului pentru a putea suspenda pensiile parlamentare celor pentru care s-au pronuntat pedepse definitive pentru comiterea unor infractiuni grave si sentinte penale mai mari de doi ani. In RO sunt premiati cu pensii speciale, le raman averile dupa ce au fost dovediti ca au le-au castigat necinstit si sunt tolerati toti aceia care dau cu tifla cetatenilor - pentru astfel de schimbari nu sunt probleme. Asta tot de democratie o ţine… Cei mai multi politicieni români sunt bagati in fel de fel: consilii de administratie, afaceri (care cica-s ale rudelor), puscarii… Unde e ceva de muls hop si ei!

Cei interesati pot afla de pe siteul declaratii.integritate.eu (http://declaratii.integritate.eu/home/navigare/cautare-avansata.aspx in febr 2021 pag nu mai exista) despre averile celor care lucreaza prin institutiile publice de orice fel ar fi acestea, sau de pe siteurile primariilor, parlamentului etc.

O fi democratie dar nu e vointa politica. De-ar fi vointa politica in parlament, guvern si in mai toate institutiile publice ar fi numai oameni inteligenti si dedicati profesiei, functiei – si-ar fi si bani pentru scoli, spitale si pentru salarii decente celor care lucreaza in astfel de institutii.

Un fel de concluzie: Democratia consta in a-ţi alege dictatorii dupa ce ti-au spus ceea ce cred ca vrei sa auzi. (Alan Coren)

nota: nu mai stiu de unde am poza, pe care am modificat-o.

Exista democratie?

Îndoiește-te de toate. Găsește-ți propria lumină. (Buddha)

S-ar putea spune că trăim într-o lume a teoriilor conspirației, de aceea trebuie să avem mintea deschisă și să ne îndoim de orice - și mai apoi să ne îndoim de îndoială.

Una dintre chestiunile care par certe este și aceea că politicienii au ajuns să aibă un singur și comun stăpân: banul. S-a ajuns la a defini seriozitatea unui politician în funcție de câți bani poate aduna (dacă e bogat, alegătorul ar putea presupune că va avea grijă să apere interesele cetățenilor) și nu se mai pune preț pe ideile lor, idei pe care le-ar putea închiria serviciului public.

Alegerile nu mai sunt alegeri ci par mai mult a fi licitații…Vorba lui Mark Twain (30.11.1835 - 21.04.1910): dacă votul nostru ar putea schimba ceva nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm. Da, ni se permite să votăm dar mai sunt alegerile libere? Sau… cât de libere mai sunt? Ar fi chiar culmea ca politicienii să schimbe sistemul care i-a adus la putere!

De ce licitații?! Ce au de vânzare politicienii? Fiecare politician ales răsplătește pe marii donatori, pe marii agenți electorali cu diverse posturi care le vor aduce bani mulți, influență și alte beneficii; îi vor numi pe aceștia în consilii de administrație, în ambasade etc.. Guvernul e de vânzare. Și președintele e de vânzare. Când sunt așa mulți bani implicați e naiv cel care se mai gândește la democrație. În politică banii oferă puterea celor cu bani!

Avem democratie?! Spunea Noam Chomsky^* despre democratie: Societatea aceasta nu e una democratică și nici nu s-a intenționat să fie. În istoria lumii cei bogați și puternici domină și prea puțini oameni au vreun control asupra propriilor guverne.

În România aproape cert că nu avem democratie ci poliarhie - sistem în care puterea e în mâinile celor care gestionează bogățiile unei națiuni, clasa socială a celor responsabili și restul populației e fragmentat.

Baza democratiei e credința că toți ne-am născut egali și că acea egalitate trebuie acceptată de cei aflați la putere, dar în încercarea de a-și câștiga sau apăra drepturile mulți oameni au fost încarcerați și torturați la ordinul celor care dețin puterea și sunt hotărâți să o păstreze. Între cei care au cu adevărat puterea nu există, cu adevărat, nici măcar unul care să dorească democrația altfel decât la nivel declarativ fiindcă democrația le-ar contesta structurile de putere și autoritatea. Acesta este motivul (sau unul dintre motivele) pentru care oricine apare cu o idee democratică e respins ca nesemnificativ, ori ca fiind intrigant ori extremist sau ceva similar și, astfel, adevărata lansare a dezbaterii publice privind alternativele, este nimicită.

Guvernele trebuie să echilibreze necesitățile întregii societăți, inclusiv pe cele ale marilor afaceriști (marile afaceri produc mulți bani) bazându-se pe etică și responsabilitate morală și socială. Dar corporațiile au devenit mai puternice decât oricând și reprezentanții multor parlamente și guverne au ajuns să emită legi menite să ajute pe acești mari afaceriști să câștige și mai mult pentru că se aleg și ei cu ceva - mai mult sau mai puțin. 

Corporațiile acaparează, prin lege, doar pentru a satisface interesul financiar al proprietarilor lor, mai presus de orice, chiar și mai presus de binele public: tot mai multe vaccinari devin obligatorii (deși în cazul unor vaccinuri nu se cunosc efectele adverse pe termen lung), oamenii consumă antibiotice prin hrana animală (crescătorii de animale fiind obligați prin lege să vaccineze animalele) și astfel se ajunge la rezistența la antibiotice și sunt necesare unele din ce în ce mai puternice și cine să le producă?! Antibioticele puternice au efecte negative asupra organismului și multe alte afecțiuni par să apară ca ciupercile după ploaie și alte medicamente sunt produse pentru a le ține sub control. Vitaminele sintetice sunt recomandate oricui, oricând; sarea iodată devine obligatorie deși nimeni nu știe când un om poate fi afectat de prea mult iod dând în hipertiroidie, de exemplu - și alte medicamente sunt necesare pentru ținerea sub control a acestei afecțiuni… Exemplele pot continua…

Notă

*) Avram Noam Chomsky (n. 07.12.1928, Philadelphia, SUA) este un lingvist și activist politic american, profesor emerit în lingvistică la Massachusetts Institute of Technology (MIT). În lumea academică, Chomsky este cunoscut pentru teoria gramaticii generative și pentru contribuțiile sale în domeniul lingvisticii teoretice. El este cel care a revoluționat întreg sistemul lingvistic modern prin celebrele sale modele generative.

Chomsky a declarat că preferințele sale personale sunt unele anarhiste tradiționale, în bună măsură cu originea în iluminism și în liberalismul clasic și că apreciază socialismul libertarian. Este un simpatizant al anarho-sindicalismului, prin care înțelege un sistem descentralizat de asocieri libere între instituții economice și sociale. (wikipedia.org)