Privind cerul cu Tycho Brahe. Citate favorite

Orice om cu o minte fermă şi clară trebuie să ţină cont că, in orice condiţii, pământul este jos şi cerul este sus, iar omul se găseşte in patria sa in orice loc.

Nu numai Biserica a rezistat heliocentrismului lui Copernic.

Când, conform obiceiului, contemplam stelele pe un cer senin, am observat o stea nouă şi neobişnuită, depăşind in strălucire toate celelalte stele. Niciodată nu mai fusese o astfel de stea în acel loc pe cer.

Acum este destul de clar pentru mine că nu există sfere solide în ceruri, iar cele care au fost concepute astfel de autori pentru a salva aparenţele, există doar în imaginaţia lor, în scopul de a permite minţii să conceapă mişcarea pe care corpurile cereşti o urmează in cursurile lor, şi,  cu ajutorul geometriei, să determine evoluţia numerică prin utilizarea aritmeticii.

(in De Mundi aetherei recentioribus Phaenomenis Liber secundus, 1588, lucrare a lui Tycho Brahe)

Atribuite lui Tycho Brahe:

Un astronom trebuie să fie cosmopolit, căci nu se poate aştepta ca oamenii de stat ignoranţi să-l preţuiască.

Cei care neagă influenţa planetelor încalcă evidenţa clară, pe care niciun om educat şi cu judecata sănătoasă nu ar trebui să o contrazică.

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Tycho Brahe (Tyge Ottesen Brahe), astronom şi matematician danez (cu preocupări şi in alchimie), s-a născut in 14 decembrie 1546 la Knudstrup, lângă Helsingborg (azi in Suedia) într-o familie de nobili danezi.  

A fost cel mai mare astronom observator de după Hipparchos (cca. 190-120 î.H,), datele adunate de el depăşind în exactitate măsurătorile astronomice anterioare inventării telescopului la începutul secolului al XVII-lea. 

A determinat pentru prima dată poziţia unei comete faţă de stelele fixe, precum şi faţă de Pământ, dovedind că acestea nu sunt formaţiuni meteorologice (contrazicând astfel observaţiile făcute de Aristotel şi Ptolemeu), ci fenomene astronomice, care, la fel ca planetele, se mişcă în jurul Soarelui (a scris despre aceasta - şi altele - in lucrarea sa De nova stella, apărută in anul 1573). Observaţiile efectuate de Tycho asupra planetei Marte vor fi folosite de Kepler (care i-a fost elev şi îi devine asistent in anul 1600) pentru deducerea legilor sale.

Regele danez Frederick al II-lea îi apreciază munca şi, in 11 februarie 1575, îi dăruieşte insula Hven (azi Ven), unde, in 1576, va fi construit (cu ajutor financiar de la rege) observatorul Uraniborg (Castelul cerului), primul observator modern din Europa. 

După moartea regelui Frederick al II-lea, sub domnia fiului acestuia, Tycho Brahe, din cauza dificultăţilor financiare şi a opoziţiei întâmpinate din partea nobilimii, e nevoit să părăsească Danemarca şi, in primăvara anului 1597, se stabileşte (cu familia) undeva lângă Hamburg. 

După plecarea sa observatorul Uraniborg va fi distrus complet. In 1598 publică lucrarea Astronomiae instauritae mechanica, considerată a fi capodopera sa. Câteva exemplare sunt de lux şi le trimite principalelor curţi regale din Europa. Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Rudolf al II-lea, îl invită la curtea sa din Praga pentru a-şi continua cercetările, devenind matematicianul curţii regale.

Sora sa, Sophie Brahe, a avut preocupări în diverse domenii ştiinţifice şi l-a asistat în multe din observaţiile sale astronomice.

La Praga, in 24 octombrie 1601, după 11 zile de agonie, Tyho Brahe moare. Se spune că pe patul morţii ar fi repetat cuvintele Non frusta vixisse videor (Sper că nu am trăit degeaba). Şi n-a trăit degeaba, el furnizând uriaşe cantităţi de observaţii corecte pe care alţi astronomi le-au folosit in cercetările lor. Toate lucrările sale au intrat in posesia lui Johannes Kepler, care a devenit matematicianul curţii după moartea lui Tycho Brahe şi care, datorită studiilor făcute de predecesorul său a pus la punct bazele viitoarelor sale legi şi a finalizat Tabelele Rudolfine (1627), in care era precizată poziţia a 777 de stele şi planete.

În memoria lui Tycho Brahe, craterul cu cel mai mare diametru din emisfera sudică a Lunii îi poartă numele.

Tycho Brahe este primul care a văzut supernova  din 1572. Supernova e o stea care explodează şi devine foarte strălucitoare înainte de a dispărea din vedere, un fenomen astronomic cu o frecvenţă a apariţiilor într-o galaxie de două-trei ori pe mileniu. El a ajuns la concluzia că supernovele (cum sunt numite azi) nu sunt fenomene atmosferice sau comete fără coadă: 

Prin urmare, concluzionez că această stea nu este un fel de cometă sau un meteorit ... ci este o stea strălucitoare, una care nu a fost văzută niciodată înainte de vremea noastră, în nicio epocă de la începutul lumii.

Pentru mai multe informaţii:

- http://www.paperbackswap.com/Tycho-Brahe/author/

- https://www.scientia.ro/biografii/112-biografii-astronomie/3908-mari-astronomi-tycho-brahe-1546-1601.html

- http://www.astronomy.ro/nasul-lui-tycho-brahe_909.html

- Universul, de Vasile Ureche, editura Dacia, 1982

O lume plină de magicieni - Nicolas Flamel

Fiecare secol are celebrii lui vrăjitori, magicieni, ocultişti, alchimişti etc. De exemplu, in secolul al XIV-lea făcea furori Nicolas Flamel care transmuta plumbul in aur, in secolul al XVI-lea, un cap detaşat de trup îi prezice Caterinei de Medici viitorul fiilor ei - cu ajutorul lui Cosimo Ruggieri, magicianul preferat al reginei - şi o oglindă din oţel lustruit repeta aidoma prevestirile lui Nostradamus; in secolul al XVIII-lea Casanova culegea bani de aur din părul frumoaselor vremii şi Cagliostro deţinea elixirul de viaţă lungă; in secolul al XIX-lea Victor Hugo conversează prin intermediul meselor rotitoare cu Shakespeare, Mahomed, Moise, Platon, Napoleon şi chiar cu Isus Hristos; in secolul al XX-lea Raspuntin îl însănătoşeşte pe ţareviciul Alexei, bolnav incurabil. In anul 2000, in faţa camerelor TV, Uri Geller deplasează obiecte telepatic şi vracii din Polinezia operează fără sângerare şi fără dureri... Magicieni au fost si vor mai fi. :)

Ocultismul reprezintă ansamblul doctrinelor esoterice şi al practicilor magice. Prin magie se înţelege manipularea forţelor supranaturale pentru a produce efectele dorite de către practicantul magiei (wikipedia).

Alchimia este o formă de cunoaştere sincretica. Alchimia, o pseudo-ştiinţă, nu se ocupă doar cu transformarea metalelor banale in metale preţioase, ci este o filozofie, o formă de cunoaştere protoştiintifica, dar şi o arta ocultă care s-a practicat in Europa, Africa şi Asia, urmărindu-se descoperirea secretului transformării metalelor banale in metale preţioase (mai ales in aur), găsirea elixirului vieţii veşnice, a tinereţii fără bătrâneţe, a elixirului care să vindece toate bolile. Când metalurgia egipteană a fuzionat cu filozofia greacă şi cu misticismul Orientului Mijlociu, în secolul I, a luat naştere alchimia, predecesoarea chimiei moderne.

Nicolas Flamel

Nicolas Flamel s-a născut in 1340 (alte surse dau ca dată anul 1330), la Pontoise, aproape de Paris.

Originea sa era modestă, dar avea o bună educaţie şi cunoştea “puţină latină”. A exercitat la Paris meseria de grefier public, apoi de copist şi de librar, copiind manuscrise şi comercializând cărţi vechi. Fiind un copist destoinic a ajuns să aibă propriul atelier. Şi-a diversificat munca şi a ajuns librar-jurat, adică negustor însărcinat să vândă copiile vechilor manuscrise originale sub supravegherea Universităţii din Paris, unde prestase un jurământ. Îi mergea bine şi a câştigat bani destui pentru a-şi permite să angajeze câţiva copişti iar el îşi ocupa timpul studiind manuscrisele şi cărţile vechi.

Pe la 1370 (1360 alte surse) se căsătoreşte cu Pernelle (văduvă de două ori), care deţinea o proprietate in Paris. Au format un cuplu ideal, devenind legendari - ambii au in Paris câte o stradă care le poartă numele (in arondismentul 4). Din scrierile lui Flamel reiese dragostea pe care i-o purta soţiei şi durerea pierderii ei, in 1397.

Una dintre casele in care a locuit Flamel se mai află in Paris, pe Rue de Montmorency nr. 51, cea mai veche casă din oraş (acolo funcţionează un restaurant).

Nicolas Flamel a lăsat o biografie - practic, ceea ce se ştie despre el este ceea ce chiar el a scris. In această autobiografie - Le Livre des figures hieroglyphiques (Cartea figurilor hieroglifice) - aflăm că a dobândit, pentru suma de doi florini, o carte străveche al cărui autor era Abraham Evreul (Flamel avea vreo 35 de ani atunci).

In această carte descoperă imagini care descriu câteva dintre lucrările Marii Opere. Pentru că nu le poate descifra întreprinde o călătorie la Saint-Jacques-de-Compostelle, sperând să întâlnească un kabbalist. Are noroc şi întâlneşte un evreu convertit la catolicism. Acesta îi explică secretele ilustraţiilor. In 1382, întors la Paris cu aceste informaţii efectueaza, in prezenta soţiei, transmutaţii ale metalelor. Urmând cuvânt cu cuvânt cele aflate in carte, scrie el, am făcut proiecţia cu piatra roşie […], pe la ora cinci seara […] am transmutat, într-adevăr, şi aproape in tot atâta aur pur, mai bun desigur decât aurul obişnuit. După zeci de ani de încercări Flamel reuşeste să-şi desăvârşească Opus Magnum; repetă această operaţie de încă două ori, pentru că, spune el, îmi făcea foarte mare plăcere să văd şi să contemplu in vase lucrările admirabile ale Naturii.

Împreună, cei doi soţi, deţinători ai unei averi considerabile pentru acele vremuri, întemeiază şi asigură o rentă permanentă pentru patrusprezece spitale din Paris, construiesc trei capele, oferă donaţii şi rente pentru şapte biserici, cărora le repară şi cimitirele, ajută văduvele, orfanii şi oamenii săraci in general. Au continuat această activitate filantropică până la moartea lui Pernelle. Atunci, Nicolas Flamel, rămas singur, se dedică scrisului. Recunoscător pentru cunoaşterea dobândită, nu o păstrează numai pentru sine, ci o pune şi la dispoziţia celor care ar dori să îl urmeze pe calea ilustrată de enigmaticele figuri ale cărţii lui Abraham Evreul.

Aparenta incredibilă bogăţie, şi generozitatea, i-au adus in atenţia lui Charles al VI-lea, care a ordonat o anchetă; nu s-a descoperit nimic interesant.

Culoarea roşie a operei (piatra filozofală) este ca leul, care devora toată natura pură metalică, preschimbând-o in adevărata sa Substanţă, in aur adevărat şi pur, mai fin decât acela din cele mai bune mine.

Înregistrările documentare arată că Flamel a murit in 1418 şi a fost înmormântat la Paris, având la căpătâi o piatră funerară pe care ar fi proiectat-o chiar el. In testamentul său, datat 1416, apare că majoritatea averii o lasă unui nepot, Perrier, despre care se ştiu foarte puţine.

Faptele şi legendele se împletesc strâns când e vorba despre Flamel - există oameni care nu au crezut (unii nu cred nici azi) c[ el şi soţia sa ar fi murit. In unele cronici apare consemnat că cei doi şi-ar fi înscenat moartea şi au plecat in India. Nemurirea lor ar fi rodul geniului de alchimist al lui Nicolas Flamel.

Printre mulţi alţi alchimişti

Thomas Norton (c.1433 - c.1513) a fost poet englez şi alchimist - un alchimist fără noroc, printre alţi alchimişiti norocoşi sau ba. Biografia acestuia rămâne obscură. Jonathan Hughes (n-am idee dacă poetul din Wales sau altul) afirmă că Thomas Norton s-ar fi născut la Colne, Wiltshire, dar nu s-a descoperit un oraş care să fi avut acest nume şi, de aceea, alţii spun că ar putea fi Coleme, Wiltshire, mai ales că locul se potriveşte descrierii pe care o face cel mai tânăr alchimist din cea mai cunoscută lucrare a lui Norton: Ordinalul Alchimiei (Ordinal of Alchemy, început in anul 1477), un poem ilustrat, care conţine cel puţin trei mii de versuri. Alchimia, spune Norton, nu poate fi transmisă decât oral (prin iniţiere), însă el încearcă să o lase in scris.

Se spune că… La vârsta de 28 de ani Thomas Norton obţine “marele elixir roşu” (piatra filozofală - in arabă, El Iksir, de unde cuvântul elixir). Un servitor i-o fură. Trecând peste această întâmplare, Norton îşi continuă lucrul şi fabrică “elixirul vieţii” care… îi este furat de soţia lui William Canynges (n. la Bristol, c. 1399 -1474), ctitorul care, graţie elixirului (zicea gura lumii), va finanţa generos construirea bisericii Sfanta Mary Redcliffe din Bristol (William II Canynges era, oricum, foarte bogat, considerat “protector al artelor").

Samuel Norton (1548 -1621), gentleman de ţară şi alchimist (şerif in Somerset, între altele) a fost strănepotul lui Thomas Norton.

Elias Ashmole (23.05.1617 - 18.05.1692), anticar între altele, ucenic in ale alchimiei - cel dintâi “mason acceptat” cunoscut (a fost unul dintre primii intelectuali admişi într-o lojă masonică) va publica lucrarea lui Thomas Norton, Ordinal of Alchemy, in 1652, in lucrarea sa Theatrum Chemicum Britannicum - o compilaţie, extinsă şi adnotată, de poeme metafizice (lucrarea, cu unele adnotări, a fost republicată şi in 2011).

Hermes Trismegistul e alchimistul legendar din Alexandria (Egipt), adesea înfăţişat cu un trident care reprezintă razele iluminării sale. Iniţiaţii care îi urmează învăţăturile sunt cunoscuţi sub numele de ermetici. E considerat părintele alchimiei.

Piatra filozofală

Piatra filozofală este o substanţă legendară cu ajutorul căreia alchimiştii pretindeau că pot transmuta metalele inferioare în aur. Era considerată şi panaceu: licoare care avea puterea (potrivit concepţiei alchimiste) de a vindeca toate bolile şi de a dărui tinereţe veşnică. 

Jabir ibn Hayyan - Geber, după numele latinizat (c.721 - c.815) - un alchimist arab, considerat părintele chimiei, susţine posibilitatea transmutării plumbului in aur sau argint. Pentru aceasta ar fi fost necesar acel el-iksir, substanţă pe care Geber o imagina ca fiind o pulbere de culoare roşie.

∞ ∞ ∞

Comoara pe care o căutăm nu este întotdeauna comoara pe care o găsim…

Regulile de viaţă ale lui Paracelsus

Acolo unde sufera spiritul, sufera si trupul, credea Paracelsus.

Portret de Quentin Matsys

Numele sau era Teofrast, Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim si s-a nascut intr-un sat de langa Zurich, Elvetia, in anul 1493. Orgolios si plin de sine, si-a ales numele de Paracelsus pentru a se arata la acelasi nivel cu Aulus Cornelius Celsus (n.c.25 i.Hr.- d.c. 50 d.Hr., medic enciclopedist roman, supranumit Hippocrate al latinilor si Cicero al medicinei) – in limba greaca “para” inseamna “langa”, “aproape de”. Era atat de plin de sine incat se autointitula “Isus al medicinei”.

A fost medic (primele notiuni de chirurgie si medicina le-a primit de la tatal sau), alchimist, fizician, astrolog, teolog, filosof, botanist, ocultist, contemporan cu Leonardo da Vinci (1452-1519), Martin Luther (1483-1546), Nicolaus Copernic (1473-1543), Nostradamus (1503-1566).

A fost considerat si sarlatan, creator al faimosului homunculus, desi el nu a avut pretentia ca ar fi fabricat un om artificial, un precursor al Golemului.

La 16 ani a inceput sa studieze la facultatea de medicina din Basel, apoi la Viena, unde obtine titlul de absolvent (Baccalaureus in medicina, 1510) si obtine mai apoi titlul de doctor in medicina la Universitatea din Ferrara (1516), cam pe vremea cand acolo studia si Copernic.

Este considerat initiatorul miscarii iatrochimice (iatrochimia - parte a alchimiei care aplica chimia in medicina, considerand procesele fiziologice numai ca fenomene chimice), fiind considerat parintele chimiei, initiatorul chimioterapiei moderne, fondatorul chimiei medicale; unii il considera precursorul medicinei homeopatice; e fondatorul toxicologiei moderne. E numit si “Luther al Medicinei” pentru ca a adus mai multe reforme in medicina (a introdus metoda stiintifica si chimia, intre altele); e cunoscut pentru denumirea zincului (zincum) dar si pentru introducerea mercurului in tratamentul sifilisului.

Este cel care a descoperit calitatile anestezice ale eterului si a preparat, drept calmant, pilulele de laudanum (pe care dusmanii lui le numeau “baliga de sobolan”). A eliberat medicina de superstitiile ce o stanjeneau (nimeni nu poate fi vindecat prin credinta, decat daca e bolnav de o folosire nepotrivita a credintei – spunea el).

A fost si pe front, ca medic militar pe campurile de lupta alaturi de venetieni sau de Francisc I, sau impotriva lui Carol al V-lea. A calatorit in toata Europa, dar si in Arabia, Egipt, Tara Sfanta, Constantinopole. Oriunde mergea invata de la oricine stia ceva – considera ca nu e nimic rusinos in a invata de la un vraci, de la un barbier sau de la altii fara studii. In una dintre calatoriile sale avea sa-l intalneasca pe Erasm din Roterdam, care avea sa-i devina prieten si care l-a ajutat sa devina profesor la Basel (1526), de unde a fost dat afara din cauza comportamentului sau ireverentios faţă de maestrii sai.

Pe langa faptul ca avea metode de tratament foarte controversate, el a invitat la cursurile sale cetateni obisnuiti, ceea ce nu era pe placul tuturor. In 1538 a fost exilat din Basel. A murit in septembrie 1541, la Salzburg, Austria.

Viata dezordonata, calatoriile, alura pitoreasca, furiile greu stapanite, curajul ideilor i-au adus numeroase laude dar si multe dusmanii, injurii. A fost acuzat de alcoolism si de dezinteres in ceea ce priveste ceremoniile religioase, cand el, de fapt, se vedea a fi un Doctor ale Sfintelor Scripturi, Doctor al Divinitatii, considerand credinta religioasa ca un proces intim care se cultiva in propria constiinta si nu in public.

Posteritatea este cea care i-a recunoscut geniul filosofic, talentul de scriitor, remarcabilele intuitii medico-stiintifice, originalitatea experientelor.

Paracelsus a dorit sa inteleaga adevarata natura a omului si relatia sa cu cosmosul, voia sa produca tratamente curative pentru corpul uman, care sa poata induce armonia intre corp, spirit si minte. Inca din timpul sau, Paracelsus descoperise ca omul are abilitatea de a se autovindeca.

In secolul XVI, Paracelsus ar fi elaborat un set de instructiuni (reguli de viata) a caror respectare conduce la o perfecta sanatate fizica, emotionala si mentala.

1. Imbunatateste-ti stare de sanatate

Pentru a face acest lucru, trebuie sa respiram cat mai des cu putinţă, profund si ritmic umplandu-ne plamanii cu aer proaspat. Bea in fiecare zi, cu inghitituri mici, doi litri de apa. Mananca multe fructe si mesteca mancarea cat poti de mult. Evita alcoolul, tutunul si medicamentele in afara cazului in care nu urmezi vreun tratament pentru vreo afectiune. Baia zilnica este un obicei pe care il datorezi propriei tale demnitati.

2. Alunga din spiritul tau orice idee de pesimism, de resentiment, de ura, de plictiseala, de tristete, de razbunare sau de saracie, in ciuda tuturor motivelor pentru care ele ar putea exista.

Fugi de orice ocazie de-a avea de-a face cu oameni care sunt viciosi, josnici, dezaprobatori, lenesi si barfitori; evita de asemenea oamenii care sunt vanitosi sau vulgari, pe cei care au o capacitate naturala inferioara de intelegere sau pe cei ale caror subiecte de conversatie sunt senzualiste.

3. Fa cat mai mult bine cu putinţă.

Ajuta orice persoana care s-ar putea afla in nevoie, insa niciodata sa nu ai o slabiciune pentru cineva mai mult decat trebuie. Trebuie sa ai grija de energia proprie si sa eviti formele inutile de sentimentalism.

4. Uita orice ofensa, sau mai bine, straduieste-te sa te gandesti la binele si bunastarea celui mai mare dusman al tau.

Sufletul tau este un templu care nu trebuie sa fie niciodata corupt de ura. Suntem cu totii fiinte minunate care sunt calauzite de o voce interioara. Ai in vedere insa faptul ca aceasta voce nu iti va vorbi deodata. Este nevoie sa te pregatesti pentru ea in timp, distrugand straturile suprapuse ale vechilor comportamente, ganduri si greseli care iti apasa sufletul. Sufletul este divin si perfect in sine, insa lipsit de putere din cauza metodelor imperfecte pe care i le-ai furnizat pentru manifestarea sa.

5. Retrage-te in fiecare zi intr-un loc unde nimeni nu te poate deranja, cel puţin pentru jumatate de ora. Stai cat mai confortabil cu putinţă, cu ochii pe jumatate inchisi si fara sa te gandesti la ceva. Acest lucru intareste puternic creierul si spiritul si te pune in contact cu energiile bune. In aceasta forma de meditatie si tacere ne pot veni idei stralucite, capabile sa ne schimbe intreaga existenta. In cele din urma, toate problemele tale vor fi rezolvate victorios de vocea interioara care te va ghida in acele momente, impreuna cu constiinta ta. Acesta este diamantul de care vorbea Socrate.

6. Mentine o tacere absoluta asupra tuturor chestiunilor personale.

Ca si cum ai fi facut un juramant solemn, abtine-te de a expune celorlalti, chiar si celor mai intimi prieteni sau rude, ceea ce gandesti, auzi, stii, inveti, suspectezi sau descoperi. Cel puţin pentru o perioada de timp ar trebui sa fii o casa cu ziduri sau o gradina inchisa. Aceasta este o regula de mare importanta.

7. Niciodata sa nu te temi de oameni sau de ceea ce ar putea aduce mâine.

Sa ai un suflet puternic, curat si totul se va arata a fi cum nu se poate mai bine. Niciodata sa nu te gandesti la tine ca fiind slab sau singur deoarece in spatele tau se afla armate puternice pe care nici nu ti le poti imagina - nici chiar in cele mai indepartate visuri. Daca iti ridici moralul atunci nu va exista niciun rau care sa te atinga. Singurul dusman de care trebuie sa te temi esti tu. Teama si neincrederea in viitor sunt mamele tuturor esecurilor si aduc cu ele dezastru.

Şarlatanul studiază maladiile in organele bolnave unde nu gaseste altceva decat efectele, ramanand ignorant in ceea ce priveste cauzele. Adevaratul medic studiaza cauzele bolilor studiind universul uman. (Paracelsus)

Surse: http://www.garbo.ro; https://ro.wikipedia.org/wiki/Paracelsus; http://mihaivartejaru.blogspot.ro/2011/07/cronica-paracelsus-si-misterele-naturii.html;

Maestrii ocultismului, de Andre Nataf, Ed. Enciclopedica, 1995.

Surse foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Paracelsus#/media/File:Paracelsus.jpg

http://lendasemisteriosdomundo.blogspot.ro/2010/05/alquimia.html