Nici nu e de mirare!
Se tot bătea monedă cu solidaritatea socială… in
sensul să se ia de la cei mulţi şi să se dea la cei puţini şi aflaţi in nevoie.
Politicienii români visau la o “taxă de solidaritate” – 2% calculat din fondul
de salarii.
In primul rând, e aiurea să fie calculată taxa
la fondul de salarii, adică taxează munca şi destinaţia banilor va fi…
necunoscută; de fapt, nu necunoscută, dar ei visau că din banii care s-ar aduna
ar acoperi “găurile” din buget in diverse domenii. Constituţia, in art. 139 al 3 spune: Sumele reprezentând
contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii,
numai potrivit destinaţiei acestora.
Păi,
dacă e “taxă de solidaritate” n-ar trebui ca banii să aibă o destinaţie precisă,
către cei cu venituri mici sau fără venituri? Taxa lor de solidaritate e şi
pentru bogaţi şi pentru săraci şi pusă in sarcina angajatorului – poate că
angajatorul ar mări, un piculeţ, salariile dacă ar fi scutit măcar de astfel de
taxe.
Taxa ar putea fi impusă pentru cei cu salarii
mai mari de x lei (cum a fost in Germania după
reunificare) - ar zice unii - şi să aibă o destinaţie precisă. Hm. Nici aşa nu
mi pare corect pentru că in România se tot ia de la cei care au şi… nu se caută
soluţii pentru a rezolva, măcar in parte, chestiunea sărăciei.
De investiţii serioase, care să aducă bani la
bugetul de stat, or fi auzit politicienii români? Au auzit, sigur, doar că… "Ce?! Să ne agităm pentru aşa ceva?! Păi… habar nu avem ce înseamnă asta la
nivel de stat. E ca şi cum îmi cumpăr aur şi zic că am investit banii in acest
metal preţios?" Eee… ştiu ei bine cum se face… dar nu-i păcat să le meargă mai
bine românilor, in general? Cine s-ar mai uita la ei, politicienii, toată ziua, cine i-ar
mai băga in seamă dacă alegătorii ar avea parte de ceva bunăstare şi
stabilitate economică?
Le-a venit mintea la cap şi au renunţat la taxa
asta. Oricum, in mintea ministrului de finanţe (altul, nu cel de acum – dar
nu-i mare diferenţă) era varză, habar nu avea despre ce vorbeşte. Bâlbâia
despre taxa actuală de 0,25% (contribuţie pentru fondul de garantare a salariilor
in caz de faliment) la care se va adăuga diferenţa de pâna la 2% şi susţinea că
nu cresc cheltuielile angajatorului pentru că anumite taxe au fost transferate
angajatului – dar, pe de altă parte, ministresa de la muncă zicea că va fi vina
patronilor dacă salariile vor scădea, pentru că ei ar trebui să mărească
salariile oamenilor cu suma de care sunt scutiţi prin acest transfer…
Bine că nu le vine ideea să treacă şi această
taxă de 0,25% in sarcina angajatului…
Aşa-i că nu înţelegeţi nimic? Perfect! Acesta
este şi scopul politicienilor care oferă astfel de explicaţii la bazaconiile pe
care le hotărăsc.
P.S. De taxa de solidaritate am scăpat,
dar, poate, nu şi de altele! Nici aceste “altele” nu sunt justificate, aşa cum cere
Constituţia României in articolul 56 (Contribuţii finaciare) al. 2:
Sistemul legal de impuneri trebuie să
asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
Atunci când, prin legi ordinare, guvernanţii
pretind să fie plătită contribuţia la sănătate, de exemplu, calculată la
salariul minim pe economie inclusiv pentru cei care lucrează numai două ore sau
care sunt independenţi (şi oamenii câştigă mai puţin decât jumătate din salariul
minim pe economie) se cheamă că nu sunt
justificate contribuţiile financiare, deci legile respective sunt
neconstituţionale. Cum ar putea fi constituţional să fac împrumut la bancă (sau
la prieteni) pentru a plăti taxele pretinse de
guvernanţi? E aberant să câştig 500 de lei lunar şi
să plătesc 650 de lei numai pentru contribuţia la sănătate – pe lângă alte taxe
obligatorii! Asta voiau guvernanţii – dacă nu au şi dat legea…
Actualizare 24 martie: taxa de solidaritate a fost introdusă mascat
(mai mult sau mai puţin, deşi politicienii ziceau că renunţă la aceasta – şi eu
i-am crezut), “completand” contribuţia asiguratorie pentru muncă – mi-a atras cineva
atenţia. Contribuţia pentru garantare a salariilor (in caz de insolvenţă) a
crescut de la 0.25% la 2.25%.




