Nelipsitele reclame la medicamente

Reclama e sufletul comerțului, desigur! Departe de mine să sugerez eliminarea tuturor reclamelor de la TV, radio sau de pe aiurea, dar când timpul de emisie pare a fi ocupat mai mult de reclame devine detestabil, plictisitor, enervant și - când e vorba de medicamente - periculos (chiar dacă aceste medicamente sunt numite suplimente alimentare).

Cândva, cum intrau reclame pe un canal TV pe care-l urmăream, cum schimbam canalul. Acum... pe toate rigolele tv din România seria de reclame apare la oră fixă, aceeași. Și aleg un canal străin atunci, și tot nu urmăresc reclame.

Până în anul 2020 cred că am mai deschis televizorul de câteva ori în cinci ani. In 2020, mai ales, era mai mereu deschis apoi, am încetat din nou să-l mai deschidem - uneori, la știrile de pe canalul TV 5, apoi mai butonam și la români. Desigur, îl mai avem deschis conjunctural. Reclamele sunt de-a dreptul enervante! Cele mai multe reclame sunt la medicamente! Medicamente, medicamente, medicamente! E ca și cum am fi o nație de indivizi bolnavi! De fapt, cred că mulți chiar sunt bolnavi: la inteligență - pentru că unii cred că își cumpără aproape toate medicamentele la care se face reclamă! 

La un moment dat, era un medicament recomandat bărbaților, să nu mai fugă des la baie, mai ales noaptea. Acum, acel medicament e prezentat astfel încât să pară că e și pentru potență (apar/apăreau un el și o ea, la vârsta a doua, care se gudurau și se priveau cu subînțeles).

Un alt medicament care pare a fi pentru protecția ficatului apare prezentat ca a fi și pentru slăbit! La fel se întâmplă și cu altele.

Într-o zi, eram mai mulți la masă și televizorul rămăsese deschis. Să vă zic ce reclame am ascultat! La un medicament împotriva constipației și diareei (același pentru ambele!), medicament împotriva gazelor (flatulenței!), împotriva grețurilor, împotriva mâncărimilor din zone unde nu ajunge soarele... Poftă bună, altfel spus! Ne-am privit lung, apoi am început să râdem, și-am schimbat canalul la francezi - aici se poate urmări un film, o dezbatere fără întreruperi cu reclame. 

In perioada 11-15 februarie s-a desfășurat concursul de muzică italiană San Remo. Pentru că a fost difuzat și de televiziunea română am urmărit la tv. In una dintre zile, când concursul era întrerupt de reclame, am fost curioasă ce văd italienii la reclame când noi vedem medicamente, farmacii și farmacia inimii. 

Reclame la TV in timpul concursului San Remo

La români: farmacia inimii, bere, farmacia inimii, legume, oua ciocolata, ness, medicamente de la farmacia inimii, medicamente, sponsor sportiv, alifie medicament, farmacie, fasole congelata, canal de filme platit, farmacia inimii, sponsor centre comunitare. 

La italieni: canal de filme, guma de mestecat, auto, serviciu digital muzica, lapte - pentru necesar vit. D, pasta de dinți, cinematograf, auto, suc, magazin alimentar, concurs, film. 

Următorul calup... 

La români: farmacia inimii, produse supermarket, farmacia inimii, imobiliare și credite, electronice, brânză, ustensile bucătărie, medicamente, canal filme, chips, vin din supermarket, medicamente, medicamente, mâncare pentru pisici, medicamente, chips, farmacia inimii. 

La italieni: parfum, cosmetice, concurs, canal filme (altul decât în primul calup), pastă de dinți (alta), telefonie mobilă, vin, cosmetice, mobilier, film, emisiuni tv, modă, muzică. 

Mi-a fost suficient, n-am mai notat și celelalte reclame și nici pe alții nu i-am mai chinuit cu notatul reclamelor. Observasem de mult timp că pe canalele TV de la străini abia dacă vezi o reclamă la vitamine, nicidecum la medicamente/suplimente alimentare/farmacii, dar acum am vrut să număr reclamele pentru medicamente și farmacii - sunt multe, mult prea multe - poate la fel de multe ca cele pentru pariuri și fel de fel de jocuri de noroc.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/mohamed_hassan-5229782/

Propaganda cea din toate timpurile

Încă din zorii civilizației se poate spune că există propagandă - deși nu exista un termen pentru aceasta și nimeni, probabil, nu se gândea că ceea ce spuneau „marii preoți”, faraonii, regii, înțelepții, șamanii etc. ar fi fost altceva decât adevărul.

De mii de ani sunt folosite simbolurile pentru a convinge oamenii de existența zeilor, de exemplu, de puterea unora de a fi magicieni, de „forța divină” a unor conducători etc. (stau dovadă statuile imense, templele gigantice, însemnele „magice”). Mulțimea știa că trebuie să se supună dacă nu voia să atragă mânia zeilor - nu erau necesare argumentele sau mijloacele de persuasiune. Legendele și parabolele instructive descoperite de cercetători sunt o altă dovadă că propaganda există (aproape) de când există omul.

Despre propagandă se poate spune că a fost studiată încă din anul 500 i.e.n., în domeniul retoricii. Avocații, demagogii și politicienii de succes din acea vreme au știut să utilizeze un limbaj sonor și solemn, umorul atent măsurat, amestecau ingenios argumente mai mult sau mai puțin valide logic; lingușeau un juriu sau o adunare și obțineau ce-și doreau. Studenții retoricii au examinat ceea ce analiștii de azi numesc „credibilitatea sursei”: ce pot spune sau face vorbitorii pentru a convinge auditoriul că spun adevărul, că sunt bine intenționați, au spirit civic ș.a.m.d.. Socrate, Platon, Aristotel și-au învățat studenții, între altele, cum să depisteze erorile de logică și apelul la emoții al demagogilor.

În toate marile civilizații au existat oameni care au analizat propaganda politică și religioasă; s-au scris multe despre tacticile electorale, despre folosirea credinței și duplicității calculate în timp de pace și război (îi amintesc numai pe Sun Tzu și Machiavelli); sunt discutate în cărți și principiile propagandei, strategii de propagandă precum monopolizarea inițiativelor, transferarea vinovăției asupra altora, prezentarea personală ca superior moral, intelectual etc., coordonarea propagandei prin mită și amenințări.

După declinul lumii antice, timp de sute de ani, n-au apărut studii aprofundate, elaborate, despre propagandă. Când a avut loc revoluția industrială și a început producția de masă unii au înțeles că pot spera la profituri extrem de mari prin marketingul de masă. Publicitatea, în sine, nu e tocmai propagandă, dar linia de „demarcație” este foarte fină.

La începutul secolului XX cercetătorii au început să studieze motivațiile diferitelor tipuri de consumatori și în funcție de răspunsurile primite în urma sondajelor, testelor, analizării comportamentului, felului de a fi, dorințelor etc. au ales diferite tipuri de publicitate, tehnici de vânzare și altele de gen. Încă de la începutul anilor 1930 există „sondaje printre consumatori” - anchete de opinie publică, altfel spus. În timp - până azi și mai încolo - aproape toate variabilele care afectează opiniile, credințele, sugestibilitatea, comportamentul cumpărătorilor au fost cercetate pentru diferite tipuri de grupuri, subgrupuri, cultură ș.a.m.d.. Au făcut asta capitaliștii, pentru a-și vinde produsele, dar au făcut-o și cei din statele cu regim politic autoritar, pentru a promova anumite idei, pentru a preveni tulburările politice, pentru a ține oamenii „la locul lor”.

Începând cu secolul XXI, în special, anumite site-uri web (mai ales platforme de rețele sociale), furnizorii de Internet au dezvoltat mii de aplicații și au colectat cantități enorme de date personale despre consumatorii care le-au folosit, având, evident, consimțământul informat al acestora: „noi colectăm următoarele date; poți refuza să ni le pui la dispoziție dar dacă nu ești de acord nu vei putea folosi aplicațiile noastre” - se spune în cazul anumitor informații. Datele în cauză pot include vârsta, sexul, starea civilă, istoricul medical, istoricul angajării (CV online), afilierile, opiniile politice, religia, interese personale și chiar locuri geografice minut cu minut. Aceste date colectate au fost vândute către brokeri de informații sau de date care le-au agregat și le-au vândut mai departe firmelor de publicitate care, la rândul lor, le-au folosit pentru a identifica potențiali consumatori pentru clienții lor corporatiști care-și vor putea face mesajele comerciale mai eficiente. Practic, datele adunate de la utilizatorii de Internet sunt anonime, dar formează un tot de preferințe, opinii etc. - un „segment de piață”, altfel spus. În același mod au fost colectate informații despre alegători și utilizate în campaniile electorale la nivel național (publicitate politică). Campaniile la nivel național - fie pentru un politician, fie pentru un săpun sau medicament - fie pe site-uri populare, în ziare, reviste (electronice sau tipărite), la radio sau televiziune costă saci de bani, criticii susținând că astfel se risipesc resursele societății dar e și împiedicată o concurență efectivă, reală, a producătorilor rivali sau politicienilor care nu pot strânge sume de bani la fel de mari.

Creșterea rezistenței consumatorilor și scepticismul alegătorilor au condus la diferite încercări de educare a consumatorilor, la o tentativă de educație electorală, la contrapropagandă dar și la propuneri legislative de reglementare (propunerile legislative de reglementare în acest domeniu al concurenței comerciale și politice nu prea se potrivesc în regimurile democratice - consumatorii, alegătorii sunt cei care pot „regla piața”).

Propagandiștii fac progrese încă de la începutul anilor 1920 și le sunt utile inclusiv experimentele publicate de Ivan Pavlov, despre reflexele condiționate, dar și studiile făcute de diferiți psihanaliști asupra motivațiilor umane.

Cărți precum The Phantom Public (1925), a lui Walter Lippmann au devenit un fel de carte de căpătâi a liderilor (de orice fel), a propagandiștilor și acoliților lor. În viziunea lui Lippmann, publicul este o fantomă incapabilă să influențeze activitatea guvernelor. Diferența fundamentală care contează este cea dintre cei „din interior” și cei „din exterior”. Abordarea unei probleme este radical diferită: numai cel din interior poate lua decizii, și nu pentru că e, neapărat, mai bun, ci pentru că e astfel plasat încât poate înțelege și poate acționa. Cei din exterior sunt ignoranți, de obicei irelevanți deoarece încearcă să conducă nava pe uscat - le lipsește esența materiei; competența există doar în raport cu funcția. Oamenii nu sunt buni, ci sunt buni pentru ceva; oamenii nu pot fi educați, ci educați pentru ceva. (...) Dar ce este propaganda dacă nu efortul de a schimba imaginea la care răspund oamenii, de a înlocui un model social cu altul?

În 1927, politologul american Harold D. Lasswell a publicat Tehnica propagandei în războiul mondial (primul război mondial), unde a făcut analiza și a descris campaniile masive de propagandă desfășurate în timpul anilor de război. În câțiva ani au apărut ca ciupercile după ploaie sociologi, istorici, jurnaliști și psihologi care au publicat o multitudine de scrieri în care, pretindeau, canalizează propagandă de toate tipurile: militară, politică și comercială.

"Tehnica" propagandei devine tot mai sofisticată.

Pe aceeași temă:

Ce este propaganda

Propaganda. Clasificare

Propaganda. Tehnici. Obiective

Fapte, declarații politice ciudate

După publicitatea agresivă, ilegală și înșelătoare pe alocuri, demarată în decembrie 2020 politicienii se întrec în declarații care ar fi hazlii dacă n-ar fi de plâns. „Agresivitatea” în publicitate nu e ilegală, dar nu-i nici morală.

De ce publicitatea a fost agresivă? (mai este, dar mascată) Pentru că oriunde ne aruncam privirea vedeam numai seringi și îndemnuri la vaccinare.

De ce ilegală? Din cel puțin două motive:

1. Au apărut cam peste tot persoane cunoscute - inclusiv medici promovați masiv începând (mai ales) din anul trecut - care îndemnau la vaccinare.

Din Ordinul nr. 194/2015: Art 52. (3) Publicitatea pentru medicamente în domeniul audiovizual este permisă numai în cazul medicamentelor care se pot elibera fără prescripţie medicală. (...) (8) Este interzisă difuzarea de materiale publicitare pentru medicamente sau tratamente prezentate sau recomandate de profesionişti în domeniul sănătăţii, organizaţii academice, ştiinţifice, fundaţii, de personalităţi ale vieţii publice, culturale, ştiinţifice, sportive sau de alte persoane care, datorită celebrităţii lor, pot încuraja consumul acestor medicamente sau folosirea tratamentelor respective. (9) Este interzisă difuzarea de materiale publicitare şi teleshopping care înfăţişează profesionişti din domeniul sănătăţii care recomandă sau avizează medical medicamente.

Din categoria acestor persoane ar putea face parte și vorbitorii din studiourile TV (și nu numai) care se dau în stambă că s-au vaccinat și ce liber pot vorbi acum, fără obstrucționarea căilor respiratorii (chiar dacă nu e "material publicitar" în sens tehnic și nu e pronunțat numele medicamentului).

2. Publicitatea pentru medicamentele eliberate cu prescripție medicală este interzisă pentru publicul larg.

Din Ordinul nr. 194/februarie 2015: Art. 13 (1) Se interzice publicitatea către publicul larg pentru medicamentele care: (...)

b) se eliberează numai pe bază de prescripţie medicală; (...)

În prospect scrie, la „Condiții sau restricții privind furnizarea și utilizarea” (Anexa II): Medicament eliberat pe bază de prescripție medicală.

De ce înșelătoare? Despre același vaccin (singurul pe piața din Ro la acel moment) unul dintre medicii care apăreau încurajând vaccinarea a făcut o afirmație: Acest vaccin este sigur, este eficient şi are foarte puţine reacţii adverse. 

Art. 46 din Ordinul nr. 194: Materialele publicitare nu trebuie să sugereze că medicamentul nu are nicio reacţie adversă dacă acestea nu rezultă din RCP. (medicul n-a zis zero reacții adverse, dar a cotit-o pe lângă adevăr)

Conform prospectului/rezumatului caracteristicilor medicamentului, vaccinul are destule reacții adverse, pe lânga anumite contraindicații, plus că nu s-au făcut studii pentru anumite situații (cum ar fi interacțiunea cu alte medicamente și alte forme de interacțiune, dacă se secretă în laptele matern și altele).

Publicitatea înșelătoare este interzisă (și practicarea se pedepsește) atât prin Ordinul 194 amintit cât și prin Decizia CNA nr. 220/2011 (cu modificările și completările ulterioare) privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Colegiul Medicilor are atribuții în sancționarea membrilor săi care calcă pe bec.

Mai mult: medicamentele noi (cum sunt și acestea) sunt autorizate condiționat și temporar - de regulă un an, cu obligaţia producătorului şi a instituţiilor publice sau private care le diseminează populaţiei de a le monitoriza efectele timp de doi ani. Ceea ce se traduce prin „test clinic de medicamente”.

După publicitatea agresivă urmează declarațiile aberante.

Ministrul de la educație declara că studenții nevaccinați ar putea fi prezenți la cursuri dacă poartă combinezoane de protecție (la orele de lucrări practice și laboratoare), pentru a proteja... pe cei vaccinați!! Nu-mi fac, unii, capul mare afirmând că se vaccinează și pentru ca cei care nu se vaccinează să fie în „siguranță”? Adică, vaccinul nu protejează împotriva bolii? Ups! Unde-i logica în astfel de declarații? Pe vreun pat de spital, fracturată?

Urmează prim-ministrul! Este clar că putem vorbi de fără mască pe plajă, de exemplu, fără mască dacă mergem la munte în drumeție, dar putem să vorbim și de facilități pentru persoane vaccinate, putem să vorbim de restaurante care pot să ajungă la capacitate 100% pentru persoane vaccinate sau hoteluri pe litoral cu capacitate 100% pentru persoane vaccinate. Putem să vorbim de evenimente private care pot fi deschise doar pentru persoane vaccinate și așa mai departe.

Cei care au copii cu vârsta sub 16 ani, în ilogica afirmațiilor, ar trebui să-i lase acasă dacă merg în vacanță și stau la vreun hotel, dacă merg la teatru de păpuși, la cofetărie etc.. Altfel cum?! Nu ne-au făcut capul mare că tinerii sunt „vectori de transmitere”? Sau, aceștia vor purta combinezoane (vezi studenții nevaccinați). Ah, da! Testele rapide sau ba (pe care cine le plătește?): scuipă copii pe ceva, în fața cofetăriei etc. sau sug o acadea, așteaptă rezultatul apoi au acces liber (sau nu).

Cei care au trecut prin boală ajutați doar de propriul sistem imunitar de ce să fie obligați la vaccinare? Cei care poate că au trecut - și habar nu au - ar trebui să facă un test de anticorpi pentru a afla cu certitudine? Nici la unii dintre vaccinați nu au fost evidențiați anticorpi... A devenit interzis să fii sănătos?

E de înțeles dorința pentru sănătatea publică, dar trebuie să se țină seama de legislație, dacă logica pare ca a luat o pauză. Oamenii trebuie să fie informați corect, pe înțelesul fiecăruia (pentru că nu toți suntem „elite intelectuale”) și complet pentru a putea lua o hotărâre bine informată când sunt invitați să participe la un experiment.

Art. 2 din Legea 17 din 22 februarie 2001 privind ratificarea Convenţiei europene pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicațiile biologiei şi medicinei (Convenția de la Ovideo, din aprilie 1997) - Întâietatea fiinţei umane: 

Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei.

Publicitate. Miercurea fără cuvinte

Fotografie pentru Miercurea fără cuvinte, joc preluat de Zina de la Carmen.

sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu.

Postarea e înscrisă și aici:

https://comedy-plus.com/wordless-wednesday-196/

https://natashamusing.com/2021/04/i-am-enough-blessings-amidst-the-despair-wordlesswednesday-wednesdaywisdom/

http://myworldthrumycameralens.blogspot.com/2021/04/my-corner-of-world_01437583597.html

Anunțuri propagandistice

Acțiunea autobuzul

Zilele trecute priveam televizorul (aparatul, nu vreo emisiune) și la un moment dat încep „desene animate”. Un individ, într-o stație de autobuz. Vine autobuzul, personajul se apropie, dorind să urce, dar se oprește și face un pas înapoi, cu plecăciune. Vaaaai! În autobuz sunt mai multe scaune ocupate și el își da seama că nu va putea păstra distanța regulamentară. Conștiincios, face un pas în spate, autobuzul pleacă. Trebuie să deducă privitorul – și să se educe, să bage bine la cap – că el va aștepta următorul autobuz (și la fel trebuie să facă toți fraierii oamenii care circulă cu mijloacele de transport în comun, inclusiv la ore de vârf).

Cine s-a gândit la prostia de spot cred că n-a mers în viața lui cu autobuzul (nici cei care l-au aprobat – doar dacă n-au vrut să facă mișto de oameni), la ore de vârf mai ales. În Bv, intervalul de timp între două autobuze cu același număr este de circa 7 - 15 - 20 de minute (mai mult dacă e trafic aglomerat, mai puțin dacă e de la ora 20 în sus pe trasee mai puțin circulate). Dar sunt și autobuze care circulă din treizeci în treizeci de minute sau din oră în oră, și la ore de vârf sunt aglomerate. În cât timp ar ajunge la muncă un conștiincios care lasă să treacă pe lângă el vreo două-trei autobuze? Cu cât timp înainte ar trebui să plece la muncă cei care ar lăsă două-trei autobuze să treacă? Și la cât timp ar ajunge acasă după 8-10-12 ore de muncă? Ah, da! Va fi suplimentat numărul de autobuze! În fiecare dimineață se vor aduna în stații vreo 6 autobuze și fraierii oamenii vor cerceta câte persoane sunt în fiecare... Dacă e loc de distanță, urcă, dacă nu... mai încolo, că tot n-au altă treabă. Simplu și logic!

Ar trebui să nu mai plătească statul pentru a difuza prostia aceasta, acum, când tot mai mulți stau acasă și câștigă unii 100% (sper că nu și cu sporuri), alții între 50 și 75% din salariu. Când trăiești din banii de la stat e simplu să zici „stai acasă”, e simplu să carantinezi din pix.

Acțiunea îmbrățișarea

Faza de mai sus vrea să sugestioneze oamenii să facă anumite gesturi, dar ce-au făcut belgienii (poate că și alții) e chiar bătaie de joc. Ăia permit cetățenilor – în perioada de carantină (2.11 – 13.12) - un „amic de îmbrățișări” („de alint”), iar cei singuri au dreptul la doi (dar să nu fie toți trei în același timp în același loc). Difuzează un spot pe temă! Adică, guvernul le permite cetățenilor să întâlnească, în perioada de carantină, o persoană alături de care nu locuiesc in mod obișnuit. Fiecare membru al familiei are dreptul să aibă un însoțitor (!), familiile putând invita acasă, pe rând, amicii de alint, dar atunci când unul dintre „amici” e în sânul familiei nu se permit alte vizite. HM! Nu știu dacă au voie să iasă numai cu declarații pe proprie răspundere dar, oricum, dacă un polițai oprește pe stradă un „amic de alint” și-l întreabă încotro merge acela-i poate spune franc (fără metafore): mă duc să mă dau în bărci? (sau se consideră ultraj?) Sau... trebuie să sune la DSP-ul lor și să anunțe că pleacă la X să se dea în bărci? Sigur, „amicul de îmbrățișări” n-o fi numai pentru dat în bărci. Or fi inventat aceasta dispoziție (și) pentru a susține industria „felinarul roșu?”

Încă un pic și guvernele vor vrea să știe și de câte ori fac sex cuplurile căsătorite. Dacă politicienilor li se par prea dese contactele fizice de acest gen vor reduce numărul acestora? Pentru binele fraierilor oamenilor, firește! Până unde – și până când – vor merge cu acest control al vieții private?

**

Femeile care vor naște începând cu luna noiembrie inclusiv vor fi amendate pentru că nu au păstrat distanța regulamentară. (ăsta-i banc, încă).

Image by Alexas_Fotos from Pixabay

Publicitate la greu

Se face publicitate la greu în reviste și ziare, la radio și TV, pe coperta cărții, în filme, în povești scrise sau vorbite... Începe un film sau o emisiune anume - divertisment sau informativă? Înainte de toate ți se spune „cine” sponsorizează programul respectiv. Au ajuns - unele reclame - adevărate „soap opera”: încep azi cu ceva și continuă... câte puțin în fiecare zi. Găsești prin reviste fel de fel de mostre - de creme, de parfum de alte cele - în ideea că cineva le va „iubi” și va cumpăra produsele „întregi”. Ți se tot spune că îți trebuie aia sau aia, că aia sau aia îți fac bine încât dacă le vezi mereu și mereu ajungi să crezi că-ți trebuie, că-ți sunt utile fel și fel de chestii și, evident, faci ce poți să le achiziționezi. Bine! Unii fac tot ce pot – uneori și ce nu ar trebui să facă - pentru a obține ce (cred că) le trebuie. Te dai cu alifia X și-o să ai ten de bebeluș! Uită să spună că numai bisturiul sau „botulinica” mai poate ajuta pe cineva să aibă ten de bebeluș de pe la 60 de ani în sus (sunt si exceptii, desigur!), și mulți par să nu observe că tinerii care fac reclamă au cel mult vârsta de 20 de ani.

„Vechea economie capitalistă în care produsele sunt fabricate și vândute pentru profit, spre a satisface cererea consumatorilor care-și exprimă necesitățile nemediate prin intermediul pieței, cedează tot mai mult în fața unei economii capitaliste postmoderne, în care nevoile sunt fabricate pentru a satisface oferta producătorilor care-și comecializează produsele nemediate prin intermediul promovării, al influenței, al ambalării și al publicității. (...) Sectorul bunurilor e capturat de telesectorul intoxicării, al cărui obiectiv nu este altul decât sufletul omenesc”. (Benjamin R. Barber, „Jihad vs McWorld”, Ed. Incitatus, București, 1995). De exemplu, reclama pentru camioane Mazda, în 1992: noul camion Mazda „e ca un prieten” – mai mult, un prieten cu "un V-6 nou și un suflet pe măsura”. În altă campanie publicitară, American Express se asociază cu The Body Shop al Anitei Roddick pentru a exploata ecologia, drepturile omului și ceea ce numesc ei „comerțul onorabil”. Reclama se încheie cu o declarație de suflet: „American Express cunoaște multe magazine bune pentru trupul dv., iar Anita cunoaște un magazin pentru suflet”. (din cartea amintită mai sus)

Tiparul, bănuiesc, îl recunosc cei care nu schimbă canalul când apare „rubrica de publicitate” la TV.

Reclamele la diverse produse sunt acum o adevărată industrie. În cartea sa, Benjamin R. Bareber, scrie: cheltuielile globale pentru publicitate au crescut cu o treime mai repede decât economia mondială și de trei ori mai repede decât populația lumii, ajungând de șapte ori mai mari din 1950 până în 1990, de la modesta sumă de 39 de miliarde de dolari până la 256 de miliarde de dolari. Din 1990 și până acum au mai crescut!

Reclamele se revarsă prin tot felul de programe informative și de divertisment, ștergând frontierele. Reclamele simulează judecăți editoriale independente și devin editoreclame (advertorials – din „advertisement” și „editorial”), ele infestează programele de știri și le transformă în infopublicitate (infomercials – din „information” și „commercial”). Cum încep, adesea, „calupurile" de reclame? „Urmează mesaje de interes public”. Infopublicitatea (acele mesaje publicitare lungi în care apar fel și fel de indivizi care laudă un produs sau altul) oferă consumatorilor mai multe informații despre produsele respective decât reclamele de alt gen. Și „fericitul telespectator” dacă va comanda „acum” va beneficia de produs la jumătate de preț! Stuart Elliot, care se ocupă de publicitate în New York Times și se presupune că le știe pe toate, a fost totuși uimit: „Cine și-ar fi putut imagina că adunătura aia pestriță de actorași de mâna a șaptea, pești și travestiți care ne vâră pe gât spray de păr, echipamente sportive din plastic și cosmeticale la suprapreț slujește interesul public?"

Novatoarele industrii virtuale ale McWorld-ului generează fabrici de necesități virtuale (agenți de publicitate, divizii corporatiste de comunicare și relații cu publicul, fundații de afaceri) unde emoțiile sunt identificate și manipulate cu ajutorul imaginilor care făuresc dorințe noi.

McWorld e o cultură a produsului mai presus de orice, propulsată de comerțul expansionist. Configurația sa e americană, forma sa e stil, bunurile sale sunt imagini. Este o lume nouă a plusvalorii globale unde, în locul vechiului strigăt „Proletari din toate țările , uniți-vă! Nu aveți de pierdut decât lanțurile voastre! se aude noul strigat: „Consumatori din toate țările, uniți-va! Avem tot ce va doriți în lanțurile noastre!” (din cartea amintită mai sus)

Aproape, orice site accesez dau de publicitate! Uneori „personalizată” – unii știu mai bine decât mine de ce am nevoie! La tv, publicitate! (am renunțat de ceva timp la tv); am renunțat și la ziare și reviste (nu neapărat din cauza reclamelor dar din ce-am mai răsfoit mi se pare că-s număr egal de pagini: articole și publicitate). Pe stradă, panouri imense de publcitate! Pe stradă am ajuns să văd doar imensele panouri, refuz să citesc / văd ce-i pe ele. Până să renunț la TV schimbam canalul când începea publicitatea – acum s-au șmecherit: pe toate canalele e publicitate cam la aceeași oră. Treaba lor! Când e publicitate știu că vreo 10-15-30 de minute pot face orice altceva, când chiar vreau să văd ceva la tv.

Doar mie mi se pare că suntem înconjurați de panouri publicitare și bombardați cu „mesaje de interes public”?

Image by Sharon Ang from Pixabay

Nu vrei gratis?!

Nu ma dau in vânt dupa telefoane mobile – nici dupa cele fixe – dar cand e musai cu placere. Pe scurt: nu am telefon mobil, dar ai mei au mai multe decat le-ar trebui (in opinia mea, nu a lor) si, cand am nevoie, iau unul de-al lor. Doar amintesc: nu vreau un telefon care sa fie mai deştept decat mine.

Aventura mentionata de Poteci de dor mi-a amintit cateva dintre aventurile cunoscutilor. Una e asemanatoare cu cea mentionata de Poteci de dor: nu prea gasesti sa cumperi telefon mobil fara abonament, dar nu pe aceea o consemnez.

Zilele trecute suna un agent de la una dintre companiile unde avem abonamente, telefoane fixe si “mobile”. Vorbeste cu nr. 1:

“Avem oferta un smartphone care…”

- Multumesc, nu ma intereseaza, ma descurc bine cu telefonul pe care-l am.

“Dar va fi schimbata reteaua si telefonul dv….”

- Vad atunci ce fac, multumesc.

“Dar…”

- Sper sa nu va suparati dar inchid. Buna ziua.

In ziua urmatoare e sunat nr. 2. Pana la un punct, aceeasi discutie.

“N-o sa mai puteti folosi telefonul, va zic!”

- Vad atunci ce fac. Buna ziua (si pac, out)

A treia zi, al treilea apel, de la acelasi agent. Nr.3 e luat in primire.

- Domnule, nici pe mine nu ma intereseaza oferta; nici nu sunt titular de contract. Nu.

“Dar e gratis, nu platiti nimic in plus, aveti acces nelimitat la Internet, minute nelimitate in retea, aparat de fotografiat…”

- Multumesc, nu. Daca o fi sa ma ratacesc in munti si o sa am nevoie de o pereche de pantofi o sa-mi para rau ca n-am acceptat oferta si nu pot cumpara online.

“Dar e gratis!” aproape ca se enerveaza agentul.

- Si doar pentru ca e gratis trebuie sa-l primesc, chiar daca nu-mi e util?

“Il dati la un amârat" - o scoate agentul. "O sa va notez aici, ca refuzati”

- Notati-ma unde vreti, dar va rog sa nu mai sunati.

“O sa spun la toata lumea ca am dat de cineva care nu vrea smartphone gratis!” râde cu ceea ce crede ca e ironie.

- Si eu o sa le spun celor de la "protectia consumatorului" ca ma hartuiti. Buna ziua (si exit).

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

Cred ca furnizorii de servicii de telefonie nu vor sa spuna ca pot alege, consumatorii, un “plan tarifar” care sa nu includa “Internet pe mobil”, pentru cei care nu au de gand sa foloseasca acest serviciu pentru ca-si doresc doar un telefon, nu un computer la purtator. Furnizorii care nu permit asta ar trebui “trasi de urechi”. Si in nici un caz nu cred ca poate fi obligat consumatorul sa schimbe un “terminal” cu un altul daca cel vechi este perfect utilizabil si nu incurca “modernizarile” furnizorilor. Trebuie sa citesc noua Ordonanta de Guvern privind protectia consumatorului: O.U.G. nr. 34/2014.

Când vrei să vinzi ceva creezi nevoia

Sau creezi problema pentru a oferi solutia: cazul Windows 10 care, in perioada de “lansare” pe piata era insotit de glume precum “instaleaza-ti Win 10 daca vrei ca guvernul sa stie tot ce faci” – probabil, programul a fost facut cu “backdoor” asa cum cereau la un moment dat guvernantii, de prin mai toate statele, pe motiv ca astfel pot descoperi mai repede cine “sparge” conturi si ale cui sunt “sparte” si, astfel, protectia online si prinderea infractorilor informatici e mai rapida. Azi, guvernantii au lasat-o mai moale, cel putin public, dar cine stie, cu adevarat, ce “troieni” greu de descoperit la o “devirusare” generica avem pe aparate?

La acelasi lucru ma duce gandul si cand citesc despre acele programe care te anunta nu doar ca ai fost “hacker-it”, ci si exact ce conturi ti-au fost “sparte”. Dupa ce ai acest gen de programe pe computer poti sa stai linisti: esti clipa de clipa supravegheat. Ma intreb, totusi, ce sens are sa stiu ca am fost “hacker-it” daca oricum am pierdut date, bani…?

Vrei sa vinzi arme? Simplu, mai ales azi: pornesti un razboi – producatorii si vanzatorii de arme sunt “mastodonti” financiari si au nu doar resurse financiare, ci si trupe de mercenari.

Vrei sa vinzi medicamente? Foarte simplu! Inventezi boli. Daca oamenii nu se lasa impresionati de ideea ca o durere de cap se poate vindeca numai cu o anumita pastila atunci inventezi epidemii – boli grave ce pot fi transmise prin muscatura de ţânţari (anofelul e renumit; musca ţeţe face si ea ravagii, nimic de zis, si atunci de ce n-ar fi mai multe astfel de gâze “sperietori”?)

Vrei sa vinzi haine? Dai tonul unui “nou curent” in moda. Vedetele vor fi platite sa poarte hainele pe care cineva le produce si vei fi bombardat din toate partile: “esti desuet daca n-ai blugii nu-stiu-care rupti in fund, chilotii nu stiu care ce-ti intra-n fund” s.a.m.d. Esti desuet si “batranicios” daca nu se vede linia fundului din pantaloni sau fusta, daca nu-ti atarna turul pantalonilor in dreptul genunchilor.

Vrei sa vinzi tutun, tigari? Fotografiezi / filmezi vedetele fumand pe strada, in pat, la masa etc. Asa a inceput “emanciparea” femeilor, intre altele: li s-au pus femeilor tigari in mână si au fost trimise pe strada, pe unde erau filmate sau fotografiate. In filme, toate starurile aveau nelipsită dintre degete tigara aprinsa…

Vrei sa maresti pretul la utilitati? Creezi o criza energetica, fie prin razboi, fie altfel… Vrei sa pui pret (mai mare) pe apa? Creezi o seceta nemaiintalnita…

Pot s-o tin asa cam pentru toate produsele. Unele produse sunt, indubitabil, extrem de utile; hainele, masina de spalat automata, de exemplu, masina de cusut, rasnita pentru cafea, storcatoarele de fructe, aparatele de curatat legume si fructe si altele de gen. Dar ce sens au carucioarele pentru copii mici si care au fel si fel de bazaconii si costa, unele, cat doua salarii medii pe economie? Ca moft, desigur, sunt bune, dar altfel sunt la fel de bune si cele modeste.

Oare de ce nu se face publicitate agresiva pentru produsele cu adevarat utile? Poate pentru ca fiecare stie ca acelea sunt, cu adevarat, necesare si le cumpara oricum. La ce-mi trebuie detergent cu balsam “incorporat” daca nu vreau ca hainele sa fie parfumate si sa distorsioneze mirosul balsamului parfumul pe care il folosesc?

Oare de ce nu se vand pentru somerii inregistrati la agentiile de ocupare a fortei de munca unele cursuri de croitorie, de reparatii incaltaminte si altele de gen, care i-ar ajuta pe cei cu venituri mici si foarte mici sa-si coasa singuri haine, lenjerii de pat si multe altele cu adevarat utile, care sa-i ajute sa se descurce si fara a fi salariatii cuiva? Acesti oameni ar avea sansa sa aiba incaltaminte buna si haine noi fara a mai cere subventii, fara a mai cere pomana de la stat macar pentru acestea – sau ar putea deveni “intreprinzatori particulari”. Acesta, recunosc, e un ideal…

Multi oameni saraci ar putea invata cate ceva despre agricultura la cursurile gratuite organizate pentru someri: ar invata cum, cand, ce sa cultive pe un petec de pamant disponibil in ograda si ar avea, la un moment dat, macar o paine pe masa, fara a mai cersi pentru ea. Nu toti cei saraci vor fi dispusi sa munceasca pentru asa ceva, dar unii s-ar putea sa doreasca – poate nu le-a spus nimeni ca si ei ar fi in stare sa faca asta. Asa cum multi isi cultiva diverse legume pe balcon ar putea s-o faca – cu mai mult spor – cei care au un petec de gradina.

Am voie sa visez ca oamenii pot fi fericiti si cu mai putin decat isi doresc, de regula pentru ca li se implementeaza fel si fel de nevoi? E bine sa avem dorinte, asteptari, dar e si mai bine sa fim constienti ca avem – sau nu – mijloacele, calitatile necesare pentru a ne implini anumite dorinte. Multi vor sa fie bogati – unii reusesc prin munca cinstita, dar altii doar invata sa fure, sa insele, sa renunte nu doar la principii, ci chiar si la demnitate pentru a-si implini dorintele. Oamenii cinstiti, muncitori, sunt din ce in ce mai rar dati ca exemplu, dar ii vedem pretutindeni pe cei care au ales calea usoara pentru a-si indeplini dorintele.

Pe scurt, consumatorul in loc sa conduca se lasa condus (dus de nas, altfel spus).

foto: https://yournz.org/2014/12/28/whale-oil-ironic-advertising-shambles/

Marketing agresiv

Pe scurt, marketing inseamna “stiinta si arta de a convinge clientii sa cumpere”… Cand cineva ma enerveaza cu arta sigur nu cumpar de la el...

Detest cu pasiune pe aceia care nu telefoneaza inainte si care-mi suna la usa sa-mi vanda ceva, sa-mi propuna ceva… Si nu le deschid! N-au decat sa se supere, dar chiar n-am de unde sti daca sunt cine zic ei ca sunt si chiar daca sunt, poate in momentul cand ei suna am altele de facut, am musafiri, contribui la sporul demografic sau am masca de castraveti pe moaca si n-am chef de ei.

Spre seara suna soneria de la usa – interfonul e décor… Mama era singura acasa. Se uita pe vizor, vede un tip inalt, curat imbracat.

- Cine e? intreaba mama. Ala nimic. – Cine sunteti si ce doriti? Ala nimic. Mama-si vede de treaba si omu’ incepe sa sune disperat. - Cine sunteti? Ala nimic; doar suna. – Domn’le, daca nu pleci sun la politie – zice mama. – Doamna cutare, sunt de la firma de cablu. – Te rog sa pleci! Te-am intrebat ce vrei si nu mi-ai raspuns. Dupa cinci minute omu’ pleaca.

Daca in modul acesta isi vand unii serviciile si produsele mai bine lipsa. Stiu ca cei de la compania de cablu la care suntem abonati telefoneaza abonatilor sa le propuna un telefon “destept” in locul unora pe care le-au oferit cu ceva timp in urma. E dreptul lor, dar cand o persoana le cere sa nu mai fie sunata pentru propuneri comerciale ei ar trebui sa tina cont de cerere. Acum, ofera telefon nou, le iau oamenilor cartela SIM a telefoanelor vechi – descarcand in noul telefon datele de pe cel vechi – si schimba si numarul, desi abonatii pot cere sa pastreze acelasi numar (asta nu li se spune), nu sa se apuce sa sune pe toti cei aflati la “contacte”, sa-i informeze ca dupa trei ani le-au schimbat numarul cei de la societatea de telefonie.

Cele mai multe contracte sunt incheiate astfel incat clientul e, practic, obligat sa accepte sa asculte ofertele lor atunci cand au ceva nou de oferit… Cine nu cunoaste legea, accepta. Cine cunoaste legea, uneori n-ar timpul necesar sa stea la discutii sau doar nu vrea sa-si strice ziua si trimite mai apoi o cerere in care solicita sa nu mai fie bombardat cu propuneri comerciale. Suntem aproape obligati sa acceptam reclama, nu si produsele/serviciile oferite…

Cateva luni in urma sunau, de la societatea de cablu in cauza, sa ne propuna (tot) schimbarea telefonului… Or fi constatat  ca nu vor prea multi clienti telefoane si abonamente noi, asa ca si-au trimis angajatii din usa-n usa, probabil. Cand a sunat o angajata de-a lor i-am spus ca nu vrem schimbarea propusa si fata n-a insistat prea mult dar a tot sunat (ea sau alta) si pe fix si pe mobile pana cand a dat de mama, care a zis – in urma insistentei agresive – “bine”. Dupa nici o ora primeste un mesaj: “aparatul nu mai e in stoc, dar va anuntam cand il vom avea” (ceva de genu’). A trecut vreo luna si alt mesaj o anunta ca “aparatul e in stoc”. Mama a ramas indiferenta.

Dar a sunat pe telefonul fix, curand dupa aceea, un tip. M-a secat! Din politete – dar si gandindu-ma ca ar putea sa-mi faca sicane in ceea ce priveste conexiunea la net si la telefoane – l-am ascultat si l-am refuzat. Aproape o ora m-a tinut la telefon sa-mi explice avantajele noului telefon si ale noului abonament, desi ii spuneam – de cate ori facea o pauza sa respire – ca nu ma intereseaza.

- Doamna, puteti sa-mi motivati de ce nu doriti? Atunci m-am enervat! - Domnule, am dreptul sa spun “nu vreau” pentru orice serviciu pe care mi-l propuneti si nu sunt obligata sa motivez. A zis, cu raceala: “Multumesc. Buna ziua” si a inchis.

 *

Dimineata, chiar inaite sa ies, suna telefonul fix. O voce de femeie zice: - Doamna cutare? – Cine vrea sa stie? – Dar sunteti doamna cutare? – Doamna, dumneata ai sunat, prezinta-te, te rog. – Sunt X. Trebuie sa veniti neaparat pe str. ... pentru ca facem analize gratuite pentru inima. – Multumesc, nu ma intereseaza.. – Doamna, trebuie sa veniti pentru ca analizele sunt gratuite si avem aparate performante. – Multumesc, nu. – Va programez pentru data de 19 iunie daca azi nu puteti veni. – Doamna, va rog sa-mi spuneti de unde aveti acest numar de telefon? In acel moment a inchis…

Folosea “trebuie” atat de accentuat incat si un novice isi putea da seama de tenta grosolan manipulativa a mesajului.  

Banuiesc ca numarul il avea de pe la cineva care a fost acolo si a completat – la cererea respectivilor - o lista cu date personale ale altor persoane, in speranta vreunui avantaj – e o practica des intalnita in cazul celor care vor sa-si vanda produsele in acest mod semi legal. Sau, poate, au cumparat vreo baza de date… pentru ca sunt multi cei care vand baze de date, si (in general) nu societatea in sine are aceasta politica... 

Nu ma intereseaza astfel de proceduri. Cei de la societatea de cablu ar putea trimite pliante in plicul cu factura, pliante in care sa faca propunerea, sa ofere un numar de telefon la care sa sune cei interesati si un agent sa-si programeze o vizita la domiciliul doritorului, pentru incheierea unui eventual contract. Este o practica eleganta si nu lasa loc escrocilor sa se manifeste. Pliante oricum trimit, uneori, cu factura – doua randuri in plus scrise acolo nu-i costa atat de mult incat sa-i loveasca scaderea profiturilor…

Publicitate pe blog

Publicitatea o putem defini ca fiind orice formă plătită de prezentare și promovare impersonală a ideilor, bunurilor sau serviciilor prin mijloace de informare în masă (ziare, reviste, programe de radio, programe de televiziune și Internet) de către un sponsor bine precizat. Scopul direct ale acestor mesaje este stimularea dorințelor clienților potențiali, și formarea asociațiilor pozitive în legătură cu produsul sau compania promovată, scop care este atins prin folosința metodelor de manipulare psihologică mai mult sau mai puțin subtile.

În anul 1990 Tim Berners-Lee a inventat World Wide Web (www) dar publicitatea on line își face apariția într-un mod semnificativ în anul 1995 și cele mai multe dintre standardele, normele și politicile acestei industrii au fost stabilite deja, dar încă se mai lucreaza. Internetul a devenit principalul mod de a comunica și de a încheia contracte.

Azi, cei care doresc să se implice în publicitatea on line o pot face, si Vienela descrie una dintre metode.

Citez din articolul Vienelei:

Câţi dintre administratorii de site-uri nu s-au întrebat: pe care dintre cei 70 000 de bloggeri din România să îi aleagă pentru scrierea unui advertorial? Câte companii s-au gândit oare că ar fi bună promovarea site-ului, dar nu au ştiut încotro să îşi îndrepte paşii? Câţi bloggeri nu s-au gândit că ar fi bun un bănuţ câştigat prin scrierea de articole? Şi câţi nu s-au întrebat unde ar putea găsi sponsorii dispuşi să plătească o reclamă făcută pe blog?

Răspunsul la întrebările de mai sus îl ofera tot Vienela, aducând în discuție e-advertising.co, - o echipă de oameni tineri care, văzând că “blogosfera românească nu este unită într-o reţea de advertising adevărată”, a luat acum doi ani decizia de a înfiinţa o societate care să ajute în egală măsură bloggerii şi companiile care vor advertoriale, optimizare SEO sau webdesign şi s-au dovedit a fi eficienţi. 

Prin advertorialele scrise de bloggeri, cititorii află despre existenţa site-ului, a companiei, despre produsele şi serviciile pe care aceasta le oferă, site-ul creşte în clasamentul google, iar bloggerul primeşte bani făcând ceea ce îi place mai mult: să scrie.

Am scris acest articol pentru acei bloggeri care s-au încumetat deja în aceasta initiațivă dar mai ales pentru cei care ar dori să o facă și astfel să câștige și bani - mai mult sau mai puțin - făcând ceea ce le place.

Mi se pare corect să menționez și motivele pentru care nu mă angajez în astfel de întreprinderi.

În primul rând pentru că bloggul este pentru mine un mod de relaxare iar a fi un element într-un plan de acest gen înseamnă să nu mai fiu stăpână pe timpul meu nici măcar atâta cât sunt acum. În al doilea rând pentru că nu mă simt în stare să scriu despre firme și mărci pe care nu le cunosc și despre produse pe care nu le-am încercat și nu știu pe alții care să le fi încercat. În al treilea rând pentru că nu sunt adepta unei societăți de consum - uneori se creeaza artificial necesități. În al patrulea rând, nu mă pricep - mă pierd în amănunte tehnice.

Diverse:

Marketingul este știința eficienței economice înglobând totalitatea tehnicilor și metodelor moderne cu privire la orientarea și adaptarea producției față de cererile perioadelor prezente și viitoare ale consumatorilor. (Dicționarul economiei de piață, Gheorghe Gorincu, Ed. Danubius, Braila, 1999). Prin marketing producătorilor li se asigură avantajul vânzării mărfurilor cu aspect de continuitate, iar consumatorilor avantajul aprovizionării cu mărfuri la prețuri și caracteristici constante. (lucrarea citată, p. 87)

Din punct de vedere istoric se presupune că forme de publicitate au existat și între anii 3000 - 500 î.e.n. Una dintre primele forme de publicitate, era de obicei un semn, pictat foarte atrăgător pe peretele unei clădiri. Cele mai vechi semne au fost descoperite în ruinele Babilonului, Romei Antice și ale orașului Pompei. Mai tărziu, din anul 1453 - când Johann Gutenberg a inventat presa tipografică - tipografii, și mai târziu comercianții, încep să utilizeze mici "fluturași" pentru a-și promova produsele. Această formă de publicitate a fost folosită foarte mult timp, până în epoca modernă și s-a caracterizat printr-o flexibilitate deosebită, afișele putând fi purtate cu ușurință dintr-o zonă în alta.

Se poate spune că publicitatea e de trei feluri: de informare - crearea unei cereri primare; de convingere - produsul meu e mai bun ca al concurenței; de reamintire - produsul e deja foarte cunoscut și bine vândut dar se dorește menținerea lui în atenția tuturor (pepsi-cola, de exemplu).

Mai multe despre publicitate pe wikipedia (ca sursa online)