Enigma țiganilor. Citate favorite

Toată lumea a auzit vorbindu-se despre romi sub diferite nume: gypsie, țigani, gitani; boemieni, faraoni, agarieni (...); mulți i-au văzut; puțini îi cunosc. (...)

Deducem deci că dacă nu li se cunoaște numele cu atât mai puțin le este cunoscută originea. (...) Legendele au abundat mereu în jurul comunităților de romi.

Dotați la superlativ cu sentimentul instinctiv al libertății, au fost întotdeauna nomazi; dintotdeauna au iubit corturile, caii și căruțele; dar fiind dotați în aceeași măsură și cu facultăți intelectuale, în loc să se abrutizeze din cauza activității fizice continue, și-au păstrat darurile prețioase cu care i-a fericit natura. (...)

Dacă tradițiile filosofice ale țiganilor par sărace sau, în orice caz, puțin cunoscute, rolul lor de ghicitori și de vrăjitori a fost dintotdeauna bine definit. Chiromanti, făcători de farmece, magi – tradiția le-a atribuit din toate timpurile puteri supranaturale și este sigur că a existat un esoterism al țiganilor (...)

(J. A. Vaillant, în Les Rômes; histoire vraie des vrais Bohémiens, Paris, 1857, citat de Jean M. Riviére în Istoria doctrinelor esoterice, 1940)

Romii sunt împărțiți în diverse regiuni și, treptat, se contopesc în masa populației, fără a-și pierde, însă, cu totul identitatea. Nici revoluțiile, nici războaiele napoleoniene, nici progresul industrial nu au reușit să distrugă anumite triburi de țigani mereu rătăcitoare. A fost nevoie de condițiile politice și economice moderne pentru a le încadra, de bună voie sau cu forța, în legile țărilor; supunându-se în aparență regulamentelor statului, urmașii vechilor triburi răspândiți prin lume și-au păstrat obiceiurile, ritualurile, tradițiile misterioase, nevoia eternă de schimbare.

(Jean M. Riviére în Istoria doctrinelor esoterice, Editura Symposion, București, 1996 – traducere: Viorica Alistar)

Una dintre ramurile folclorului țigănesc, mai puțin cunoscută, este folclorul de șatră; aceste creații sunt exclusiv compuse în limba țigănească și reflectă în mare parte aspecte tipice vieții de nomad. Se poate afirma, fără exagerare, că nu există niciun aspect important, în viața acestor țigani de șatră, care să nu fie transpus în cântece, jocuri sau povești. Cele mai interesante cântece din această bogată creație par a fi cele referitoare la pedeapsa meritată de cei care-și trădează nația. (...) (Lucian Cherata)

Țiganii dovedesc un fantastic geniu muzical. Melodiile lor, dar mai ales modul în care le interpretează pe instrumente (vioara, chitară, flaut, clarinet, acordeon, nai, pian s.a. în funcție, în general, de zona unde trăiesc) au surprins și impresionat mari compozitori precum Haydn, Mozart sau Brahms – între secolele al XVI-lea și al XVII-lea, compozitorii clasici și apoi romanticii s-au inspirat, in unele opere, din muzica țigănească. În secolul al XIX-lea, compozitorul maghiar Franz Liszt îmbină stilul țigănesc în unele dintre operele sale. (https://www.basilic-swing.com/post/les-secrets-de-la-musique-tzigane)

Țiganii stabiliți în sate și orașe, în cea mai mare parte, nu mai vorbesc limba țigănească și nu mai păstrează nici vechea organizare. Același lucru s-a petrecut și cu religia inițială a țiganilor: s-a pierdut, făcând loc unor elemente de religie în funcție de cea a populației majoritare din zona unde sunt stabiliți. Țiganii au împrumutat religia celor cu care au conviețuit.

Credința lor inițială se referă la două principii: un principiu al binelui și un principiu al răului. Atitudinea țiganilor față de aceste două forțe supranaturale este întotdeauna constatativă, ei considerând că omul nu poate fi decât spectator în fața luptei celor două principii care au posibilități egale de a influența evoluția fenomenelor lumii înconjurătoare.

(din Istoria țiganilor, de Lucian Cherata, Editura Z, 1995)

Fragmente pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.

Image by Willgard Krause from Pixabay

De ziua ţiganilor. Citate favorite

Lipsa de informare in ceea ce priveşte viaţa ţiganilor a dus, in timp, la crearea, păstrarea şi accentuarea unor prejudecăţi. Acestea se rezumă in esenţă la convingerea celor care nu sunt ţigani că ţiganii au un fel de viaţă şi un mod de a gândi care îi împiedică să se adapteze la cerinţele societăţii civilizate şi la credinţa ţiganilor că cei din jur îi privesc cu ostilitate şi lipsă de înţelegere. Consecinţele acestui mod de a gândi sunt, fără îndoială, izolarea, suspiciunea şi de cele mai multe ori ostilitatea reciprocă.

(Istoria ţiganilor, de Lucian Cherata, Ed. Z, Bucureşti, 1995, in Cuvânt înainte al autorului.
B.P. Haşdeu îi numea pe ţigani “poporul enigmatic”, iar noi putem considera această denumire pe deplin justificată, dacă ne gândim că puţine sunt popoarele a căror istorie este înconjurată de atâta mister, precum aceea a ţiganilor.

La această situaţie au concurat deopotrivă originea, statutul de nomazi, precum şi foarte ciudata filosofie de viaţă a acestora. Generate de misterul ce înconjura comunităţile lor, legendele nu au întârziat să apară. Putem vedea in această stare de lucruri expresia unei izolări, a unei incompatibilităţi între lumea ţiganilor şi cei din jurul lor, dar nu aceasta e esenţa unei posibile înţelegeri a întrebărilor legate de existenţa şi modul lor de viaţă. Barierele ce ne despart de această lume vor putea să dispară abia atunci când vom încerca s-o înţelegem cu obiectivitate.

Originea ţiganilor a fost una dintre cele mai controversate probleme de istorie a popoarelor. In preocupările de lămurire a istoriei lor s-au conturat de la început două mari orientări: ideea originii egiptene şi ideea originii indiene (in ultimul timp, cercetătorii par a fi de acord cu ideea originii indiene, bazându-şi afirmaţiile şi pe unele studii lingvistice care arată că “ţiganii au venit din India sau dintr-o altă ţară in care se vorbeşte limba hindusă”, consideră I.H. Schwicker).

(din Istoria ţiganilor - v.mai sus)

=======================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

=======================================================================

Toată lumea caută un loc pe care să-l numească “acasă”, dar având unul poate ajunge in încurcătura de a rămâne pe veci blocat.  (Karishma Magvani)

*

Este imposibil să ne imaginăm o uniune mai completă cu natura decât aceea a ţiganilor. (Franz Liszt)

*

Dansul ţiganilor nu înseamnă niciodată “să dansăm”. Se pare că face parte dintr-un imens şi semnificativ vocabular non-verbal al comunicării şi comportamnetului ţiganilor; se află in centrul unei transformări esenţiale, unei stări transcendente, unei evadări din cotidianul vieţii într-o stare de spirit mai bună. (Kate Magowan)

*

Ţiganilor nu le place să rămână / Ei vin doar să plece (Ludwig Bemelmans)

₪₪₪

Să nu râdeţi foarte tare: ştiu cum arată fotografia numai pe ecranul telefonului utilizat, pe monitorul meu cu tub pe ducă nu se vede clar. Vă rog să-mi spuneţi dacă e foarte nasoală, pentru că de acest ajutor voi avea nevoie şi cu ocazia postării altor fotografii făcute de mine. Mulţumesc.  ☺

Ziua internaţională pentru eliminarea discriminării rasiale

De Ziua internaţională pentru eliminarea discriminării rasiale (21 martie) scriu o poveste adevărată.

Se întâmpla într-o vară, într-un parc mare din centrul oraşului, parc in care o porţiune era amenajată pentru copii: leagăne, tobogan, groapă de nisip şi altele.

Era duminică şi mulţi părinţi sau bunici erau acolo cu cei mici. Copiii, deşi nu se cunoşteau, s-au împrietenit imediat şi căutau să se joace împreună. Două fetiţe blonde, cu ochi mari şi albaştri, venite cu părinţii, nu vorbeau româneşte o boabă, dar acest fapt nu a fost o barieră in comuicarea cu ceilalţi copii. Se alergau, fugeau la părinţi şi cereau “un leu” pentru vata de zahăr pe băţ care se vindea la un mic stand aflat pe una dintre alei, apoi făceau coadă să treacă prin “labirintul” suspendat şi să coboare pe tobogan, se înghesuiau să ocupe vreun leagăn sau se învârteau pe rotativă - fiecare grup alesese altceva.

La un moment dat, in parc a intrat o familie cu două fetiţe brunete, cu ochi mari şi negri, cu zâmbetul pe buze, cu codiţe lungi împletite cu funde strident colorate. Purtau bluziţe albe şi fuste lungi, cu multe flori, in culori puternice. Străluceau de curăţenie şi bucuria le era întipărită pe chip. Mama şi tata erau şi ei curaţi: ea cu bluză albă şi fuste lungi colorate, el in pantaloni negri, cămaşă albă şi pălărie cu boruri largi şi tari. Cei doi adulţi, zâmbitori, s-au aşezat pe o bancă unde era mai mult loc liber, lângă două bunici - acestea, in mai puţin de un minut, s-au ridicat şi şi-au chemat nepoţii, să plece acasă. Cei mici nu şi nu, că mai vor să stea, că abia au venit. Bunicile au avut ultimul cuvânt.

Fetiţele brunete au urcat să se dea pe tobogan - toţi copii care făcuseră coadă acolo s-au împrăştiat prin parc şi toboganul a rămas numai pentru cele două, care au privit surprinse copiii care se îndepărtaseră, apoi au urcat iar pe tobogan, dar nu cu aceeaşi tragere de inimă. Părinţii lor vedeau ce se întâmplă şi stăteau stingheri pe bancă - nimeni nu vorbea cu ei, nimeni nu se juca cu fetiţele lor. Nimeni, până când cele două blondine au lăsat rotativa şi s-au dus glonţ la tobogan; una dintre ele, cea mai mică, avea vată de zahar pe băţ şi le-a oferit celor doua brunete, brunetele au privit spre părinţii lor şi apoi au rupt din zahărul de pe băţ. Gheaţa a fost spartă şi veselia a luminat din nou chipul celor două micuţe brunete. Toate patru vorbeau, pe limba ei fiecare, şi numai ele ştiu cum se înţelegeau. Cele două blondine n-au fost îndemnate de părinţi să faca gestul pe care l-au făcut; părinţii lor s-au apropiat de banca celorlalţi doi şi tânăra femeie - blondă şi ea - a întrebat in româneşte dacă li se permite să stea acolo. Zâmbind din nou, cei doi bruneţi le-au făcut loc.

Alt troc politic, de Ziua Internaţională a Rromilor

Azi, 8 aprilie 2014, Alianţa Civică Democrată a Rromilor, este în plin proces de transformare în partid politic. Dorin Cioabă, autointitulatul rege internaţional al romilor, afirmă că rromii din toate judeţele s-au organizat şi au reuşit să strânga 40.000 de semnături pentru înfiinţarea partidului Alianţa Democrată a Rromilor. Cioabă a precizat că după ce şi-a anunţat intenţia de a înfiinţa un partid a avut discuţii cu reprezentanţii mai multor partide, însă doar cei de la Partidul Mişcarea Populară au fost dispuşi să colaboreze şi au cerut un proiect de protocol şi Dorin Cioabă l-a trimis. Prin acest protocol rromii se angajează să susţină candidaţii PMP la alegerile europarlamentare, la prezidenţiale dar şi la cele generale, în viitor. În schimb, vor 4-5 locuri în parlament, dar şi locuri în consiliile locale. Au avut şi condiţia de a avea un candidat la europarlamentare, în primele zece locuri, dar pentru că lista PMP e deja închisă au renunţat, deocamdată, la aceasta cerere.

În caz că va fi acceptat, protocolul va fi semnat între Alianţa Civică Democrată a Rromilor şi PMP.

În această săptămână vor fi încheiate demersurile privind înfiinţarea partidului Alianţa Democrată a Rromilor şi dosarul va fi depus la Tribunalul Bucureşti pentru înregistrare.

**

Azi este Ziua Internaţională a Rromilor, zi care se sărbătoreşte în fiecare an la începutul lunii aprilie. Ideea de a marca o astfel de zi a venit în anul 1971, la Londra, când a avut loc primul congres internaţional al rromilor. Cu aceeaşi ocazie a fost adoptat imnul internaţional al rromilor: Gelem, Gelem, al cântăreţei Olivera Vuco, cântec interpretat în filmul Am întâlnit şi ţigani fericiţi, în 1967. A fost adoptat şi steagul internaţional al rromilor: jumătatea de jos verde, simbol al câmpurilor înverzite, şi jumătatea de sus albastră, simbol al cerului senin, iar la mijloc o roată, simbolizând, pe de o parte, soarta, roata succesiunii vieţilor, iar pe de altă parte nomadismul, în relaţie cu spaţiul originar al Indiei.

În anul 1990, Comisia Lingvistică a Rromilor a oficializat alfabetul internaţional standardizat al limbii rromani, decizia fiind semnată de 17 specialişti în domeniu, din diferite ţări, în prezenţa unui observator al UNESCO.

În anul 2002, în 8 aprilie, s-a sărbătorit jubileul milenar: 1.000 de ani de atestare a rromilor în Europa. Cu această ocazie, în mai multe ţări de pe toate continentele, s-a desfăşurat Ceremonia Râului: lumânări aprinse şi flori au fost aruncate pe ape, în memoria strămoşilor rromi care şi-au început, cu un mileniu în urmă, drumul spre Europa, apoi spre cele două Americi şi mai departe.

În anul 2003, în semn de solidaritate cu etnia rromilor, Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului, laureat al Premiului Nobel pentru pace, a participat, pe 8 aprilie, la ceremonia aprinderii lumânărilor, la Catedrala Centrală din Dharamsala, şi a înălţat rugăciuni pentru pacea şi unitatea rromilor de pretutindeni.

Actualizare 26 mai 2014
Cu ocazia alegerilor europarlamentare din 25 mai 2014, liderul rromilor a declarat că cetățenii rromi s-au prezentat la secțiile de votare și au votat dar nu au acordat votul lor vreunui partid politic pentru că nu au avut succes cu vreo alianță, afirmând că în viitor vor candida pe liste proprii, nu vor mai sprijini pe alții.

Vezi şi:

Despre eliberarea tiganilor

Tiganii si societatea 

Soluția finală a problemei

În data de 20 ianuarie 1942, în suburbia Wannsee a Berlinului, într-o vilă izolată de pe malul lacului cu același nume, a avut loc o adunare a oficialilor superiori ai Germaniei naziste, adunare cunoscută sub numele de Conferința de la Wannsee.

Conferința a fost prezidată de Reinhard Heydrich și scopul acesteia a fost de a informa oficialii naziști și înalții administratori guvernamentali despre planurile de aplicare a Soluției finale a problemei evreiești și de a asigura colaborarea instituțiilor germane din punct de vedere logistic, a mijloacelor de transport, alocarea de detașamente de pază, asigurarea secretului acțiunilor, propaganda ș.a.

Stenogramele și minutele încheiate la sfârșitul întrunirii au fost găsite intacte de Aliați la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și au fost folosite ca dovezi la procesele de la Nürnberg.

Există păreri conform cărora despre soluția finală a vorbit Hitler într-un discurs din 30 ianuarie 1939, referindu-se la anihilarea rasei evreiești în Europa în cazul în care magnații evrei internaționali ar mai fi aruncat lumea într-un al doilea război mondial.

O altă opinie se referă la data de 12 decembrie 1941, când Hitler s-a adresat la o întrunire a Partidului Nazist (Reichsleiter) și a liderilor regionali de partid (Gauleiteri). În jurnalul său, Joseph Goebbels scria pe 13 decembrie, la o zi după discursul lui Hitler:

În ceea ce privește problema evreiască, Führerul este hotărât să curețe tabla. El a avertizat evreimea că dacă vor provoca un alt război mondial, acesta va fi propria lor pieire. Acestea nu au fost cuvinte goale. Războiul mondial a venit. Distrugerea evreilor trebuie să fie o consecință necesară. Nu putem fi sentimentali în această privință. […]

Dar mai este o opinie: primăvara anului 1941, înainte de atacarea U.R.S.S.

Soluția finală a problemei evreiești în Europa 

se referă la planul germano-nazist de executare a genocidului sistematic împotriva evreilor europeni în timpul celui de-al doilea război mondial. Termenul a fost folosit pentru prima oară de Adolf Eichmann. Naziștii își imaginau că Marea Britanie va fi învinsă și vor deporta oamenii în Madagascar cu navele britanice cucerite, dar pentru că asta nu s-a întâmplat s-au hotărât pentru alt plan.

Începând cu 1 noiembrie 1941, au fost construite primele lagăre de exterminare: Belzec, Sobibor, Treblinka, Chełmno, Majdanek și ultimul Auschwitz-Birkenau. Execuțiile în masă ale evreilor au început la începutul anului 1942.

În discursul său de la Posen, din 6 octombrie 1943, Himmler a prezentat pentru prima oară tuturor liderilor naziști, în mod detaliat, brutal și fără ocolișuri, modul de rezolvare a problemei evreiești.

Chestiunea țigănească și soluția finală

Legea din 1929 impunea pentru țigani mai multe restricții: nu aveau dreptul să se deplaseze fără un permis eliberat de politie și erau obligați să utilizeze pentru deplasări rulote sau caravane. Tinerii care depășeau vârsta de 16 ani și care nu puteau face dovada unei ocupații erau constrânși să efectueze doi ani de muncă în centre de reeducare.

Din anul 1933, odată cu accederea la putere a lui Hitler, aceste măsuri s-au agravat. Într-o țară în care deviza era Munca înseamnă libertate, orice persoană fără acte putea fi declarată parazit. Cei care nu-și puteau proba naționalitatea germană erau expulzați. În curând s-au deschis lagăre de concentrare și printre primii prizonieri, inamici ai regimului, prizonieri de drept comun erau evreii și țiganii.

Documente din 1936 relatează deportarea romilor la Dachau. Scrisoarea din 01.07.1936 se referă la lupta contra cerșetorilor și gitanilor și la sosirea a 100-120 de deportați în lagăr. O altă scrisoare vorbește de trei transporturi succesive către aceeași destinație. Ministerul informează conducerea lagărului că deportații sunt prizonieri ai poliției și depind de biroul din Munchen. Hans Globke, șef de serviciu în Ministerul de Interne al celui de-al treilea Reich, unul dintre redactorii și comentatorii legilor rasiale, declara, în 1936: În Europa, numai evreii și țiganii au sânge străin. El precizează că legile referitoare la metișii evrei trebuie aplicate și altora și preconiza punerea romilor în aceeași categorie cu evreii.

Anul 1938 este unul crucial pentru romi, ca și pentru evrei. În octombrie s-au făcut primele deportări ale evreilor polonezi. Primele incendieri ale sinagogilor preced incendiul care va cuprinde lumea întreagă. Însuși Himmler intră în scenă. El ordonă transferul biroului Problemei țiganilor de la Munchen la Berlin. O altă ordonanță cerea tuturor posturilor de poliție de a proceda la o săptămână de epurare. Au loc peste tot razii. Mii de romi din Reich și din Austria sunt arestați. În satul Mannwoerth, sat cu romi sedentari, posedând pământ și vii, 300 de romi au fost arestați într-o singură noapte.
În 8.12.1938, Himmler semnează o nouă ordonanță, care constituie, practic, o condamnare la moarte a romilor: toți romii și metișii să fie condamnați la moarte, fără amânare. Unii dintre ei puteau să scape de condamnarea la moarte cu condiția de a se lăsa sterilizați, cum a fost cazul unor evrei olandezi uniți cu arieni. Problema țiganilor este pe ordinea de zi din 1938. Tobias Potschy scrie un memorandum și îl trimite la cancelaria Fuhrerului. El face o propunere concretă pentru a rezolva problema: muncă forțată și sterilizare în masă, pentru că țiganii pun în pericol puritatea sângelui țărănimii germane.

Surse: wikipedia, romanes.ro

Tiganii si societatea

Sigur că țiganii (dar nu doar ei) fac nația de râs furând sau mai rău. Cei mai mulți cerșesc. E destul de simplu să mai diminuăm fenomenul: nimeni să nu le mai dea bani când îi întâlnește pe străzi; cei care văd adulții cerșind folosindu-se de copii să sune la poliție sau la autoritatea tutelară și să semnalizeze cazul. Dar sesizarea nu e suficientă, polițiștii trebuie să răspundă prompt - și nu prea o fac în toate cazurile, motivând cu diverse. Cei de la autoritatea tutelară au program fix, seara nu mai găsești angajații. Trebuie pus la punct un sistem clar de protecție a copiilor sau de diminuare a numarului de cerșetori copii. Se poate observa, totuși, că nu mai sunt așa mulți copii la cerșit.

Cerșesc și, uneori, sunt agresivi. Aici voi povesti doar ceea ce am cunoscut direct, despre agresivi. Dau năvală cu dă și mie un ban. Râd cu poftă! Și să vreau, n-am de unde să le dau. Le spun: pe controlate și pe luate! Mă controlezi în geantă și în buzunare și iei toți banii pe care îi găsești. Apoi te controlez eu și iau ce găsesc! Fără excepție, toți au renunțat, râzând. Sau le spun: îmi pare rău, dar chiar nu vă pot ajuta - cu politețe, chiar dacă m-au luat cu tu.

Sunt agresivi vara (in special), în jurul teraselor. Trebuie să vină cineva și să le spună: vino să-ți dau ceva de lucru și te plătesc, să poți merge mai repede acasă; dacă nu, chem polițiștii, pentru că cerșetoria e interzisă și voi fi pedepsit și eu dacă îți dau bani și mă pârăște cineva. Garantat dispar din peisaj și nu mai revin - vestea circulă și terasa în cauză va fi evitată. Dă cu pietre după ei și cu pietre te vei alege.

Unii dintre ei fură. În momentul cănd cineva mi-a furat bunurile - în piață sau aiurea - trebuie să sun/să merg la poliție, chiar dacă aceasta înseamnă că voi pierde timp cu declarații și all inclusive, adică chiar citat la judecatorie în cazul în care se ajunge la proces. Puține victime ale furtului sunt dispuse să facă aceasta pentru că e posibil, și probabil, să se expună unor riscuri. Dar vrem sau nu să stopăm fenomenul? Fără să spargem ouă nu putem face omletă.

Un alt minus pentru societatea care se dorește una sigură: polițiștii nu prea se agită - invocând motive diverse, inclusiv prejudiciul prea mic, fără a înțelege (sau fără a vrea să înțeleagă) că e vorba despre principiu, nu despre valoarea prejudiciului.

Uneori, pentru a fi educați cetățenii, reprezentanții statului trebuie să intervină cu forța legii, pentru că statul deține forța coercitivă.

Un (alt) minus enorm - din punctul meu de vedere - pentru societatea în care trăim: proprietarii de terase, baruri, restaurante, magazine etc. nu au dreptul să angajeze fără a încheia contracte - ceea ce este un fapt foarte corect și de dorit. Acum, de bine de rău, există o lege cu privire la zilieri dar care tot nu se potrivește tuturor cetățenilor apți de muncă, chiar dacă aceștia ar dori să muncească. Cei mai multi dintre ei își au domiciliul/reședința în localitățile adiacente marilor orașe și urcă dimineața în tren/autobuz (fără a plăti bilet) și merg în orașe, să cerșească, să caute prin gunoaie, să adune fier vechi, hărtie, cutii din aluminiu și peturi etc. pe care mai apoi le vând la centrele de colectare. Că s-a interzis accesul căruțelor pe arterele orașelor este un lucru bun - incontestabil - dar li s-a mai laut o șansă de a putea face ceva fără a fura: cât pot căra pe brațe sau în cărucioare trase cu brațele?

Revenind la munca ocazională. Proprietarii amintiți mai sus (dar și alții, care au firme cu alt specific) nu își asumă riscul de a plăti, ocazional, pe unul-altul care să curețe halele, ca exemple, să adune șpanul și să îl ducă - în baza unui mandat - la centrele de reciclare, care să taie lemnele necesare pentru încălzire, să vopsească una-alta etc. Pentru cei care au acte se poate întocmi urgent un astfel de contract de zilier, dar numai pentru câteva ore e mai mare daraua decât ocaua! Cei mai mulți nu au acte, deci e imposibil să îi ajute vreun angajator fără a risca amenzi de zeci de milioane. Angajatorul trebuie să își justifice, în contabilitate, toate cheltuielile. Chiar dacă ar da din banii personali, un inspector zelos de la vreun institut teritorial de muncă l-ar acuza de practici ilegale și l-ar amenda cu plăcere.

Știți că există acum așa-numitele zile ale curățeniei când (între altele) edilii se dau în spectacol organizând ridicarea vechiturilor la care cetățenii vor să renunțe. Ceva asemănător făceau țiganii, transportând vechiturile cu ajutorul căruțelor. Vechiturile acestea sunt valorificate iar banii ajung la anumite firme, nu mai ajung la țigani. Dar da, suntem mai civilizați și nu ne mai aruncăm vechiturile pe lângă containerele care dau pe afară de gunoi menajer. E un lucru bun (și nu e ironie - poate doar a sorții), prin care țiganii au fost privați (mai mult sau mai puțin) de o sursă de venit, dar sunt invitați să se angajeze pentru sortarea vechiturilor.

În SUA - dacă imi amintesc corect - chiar a fost promulgata o lege (un Act), la un moment dat, care se referă la obligativitatea firmelor cu N angajați de a angaja un cetățean afroamerican la X angajați. Ar trebui o reglementare asemănătoare și în România, pentru ca cetățenii să observe, nemijlocit, că și țiganii se pot integra și muncesc bine atunci când li se oferă ocazia? Vor fi tratați ca și ceilalți angajați: corespund locului de muncă, vor rămâne, nu corespund, mai caut. Există o astfel de reglementare în România? Se vor declara, oare, românii rromi pentru a ocupa aceste locuri de muncă, așa cum au făcut în cazul locurile rezervate pentru rromi în școli?

Cum îi putem ajuta personal?

Exemple pe care le cunosc: sunt persoane care au negociat cu unii-alții să le aducă fructe de pădure, urzici și altele direct la poartă. Femeia vine mereu și ceilați cumpără cât le trebuie sau cât își pot permite la momentul respectiv.

Mulți cumpără lingurile din lemn lucrate de tigani - se vede care sunt lucrate manual si care sunt lucrate industrial; mulți cumpărau alambicurile pentru țuică - de exemplu - de la meșterii țigani dar pentru că legislația în materia producerii și comercializării de alcool a făcut ca cei mai mulți cetățeni să nu mai poată produce țuica în gospodăriile proprii, și aceasta sursă de venit pentru țigani a fost distrusă și amatorii pot consuma alcoolul găsit în comerț.

Mai sunt (prea puțini, din păcate) meșteri argintari din ale căror mâini ies (și) bijuterii fantastic de frumoase. Se încearcă - cel puțin la nivel teoretic - cooptarea acestor meșteri într-o asociație.

Integrare fara protejarea identitatii culturale

Se dorește integrarea, dar nu se alege și un mijloc de a le proteja identitatea culturală.

Sunt o populație nomadă, de mii de ani! Sunt evitați cei care își poartă costumele tradiționale - dacă bărbaților le este mai ușor să se adapteze la o ținută acceptată de societate pentru femei e mai greu: fustele lungi pe care le poartă au o semificație ancestrală - nici bărbații nu sunt de acord ca ele să aleagă stilul modern.

Când văd fuste lungi, colorate, cei mai mulți cetățeni au tendința de a se feri, de a se distanța. Urcă țiganii în autobuz cu mic cu mare, cu zeci de sarsanele și deranjează călătorii vorbind tare.

Dar de câte ori nu am fost în autobuze - și în alte mijloace de transport în comun - și am fost deranjată de oameni civilizați încărcați cu bagaje și lovind în stânga și în dreapta pentru a-și face loc?

De câte ori n-am fost obligată să ascult cotcodacelile tinerilor care se așezau crăcănați inclusiv pe scaunele rezervate anumitor categorii de persoane și cotcodăcind la un nivel înalt al decibelilor? De câte ori nu m-a deranjat câte un cetățean bine îmbrăcat care înjura politicienii - cu voce foarte tare - doar pentru că șoferul conducea ca și cum ar fi transportat cartofi? Și câte duhori de axile și halene a trebuit să îndur - mai ales în anotimpul cald, de la cetățeni, altfel, cu pretenții?

Sunt oameni care fac silă unora, vazându-i îmbrăcați sărăcăcios, și murdari. Se uită, poate - sau unii nici nu știu - că există oameni săraci lipiți pământului, și murdari, așa cum erau și cei mai multi dintre cei aduși (cu forța, uneori) să muncească în marile întreprinderi care se dezvoltau în orașe la inceputul erei comuniste: erau jerpeliți și murdari și au fost cazați în barăci fără apă curentă.

Au fost luați țiganii cu forța, de prin bordeiele lor, și obligați să locuiască în blocuri tocmai pentru că erau recalcitranți în spații închise și astfel ceilalți locatari erau ocupați cu aceste familii și nu mai aveau timp de chestiuni care ar fi trebuit să le stârnească indignarea! Cât de idiot - sau de rău - poate fi acela care gândește că obligând țiganii să locuiască în bloc rezolvă problema țiganilor? Numai acei țigani care vor la bloc se vor adapta, nu cei obișnuiți să doarmă în cort sau în bordei sau în casă pe pământ. Țiganul e legat de pământ, nu-l putem urca în blocuri!

Modul în care se încearcă integrarea țiganilor cred că este, oarecum greșit. Se alocă locuri speciale pentru ei, în școli, licee, facultăți (poate au renunțat la aceasta idee, acum; poate e ceva de bine, nu știu). Personal, m-aș simți jignită dacă aș păți așa ceva, pentru că e ca și cum mi s-ar spune, indirect: “ești altfel decât ceilalți; nu te duce mintea ca pe ceilalți și de aceea încercăm să te ajutăm.

Pentru a-i ajuta să fie curați - și să nu mai auzim copii spunând că nu vor să meargă la școală pentru că sunt batjocoriți nu doar de ceilalți elevi, ci și de dascăli - poate că nu ar fi rău să se construiască băi publice. Nu e deloc rușinos să meargă cineva la o baie publică dacă nu are puterea economică de a avea acasă apă curentă.

Dacă ne lăudăm că suntem mai buni decât alții poate că ar trebui să ne gândim serios (toți) la a acorda o șansă tuturor acelora care nu se pot ajuta singuri - și nu mă refer numai la etnia rromă. De ce facem așa ceva numai cu ocazia marilor sărbători religioase?

E foarte mult de scris pe temă și nu vreau să scriu o teză de doctorat dar un lucru cred cu tărie: nu toți țiganii sunt la fel dar cetățenii îi tratează pe toți la fel. Faptul că majoritatea nu le acordă incredere - motive există suficiente, e adevărat! - nu e un pas înainte.

Să nu se înțeleagă că sunt utopică! Nunu! Fenomenul este unul complex și o rezolvare favorabilă pentru toate pățtile e greu de pus în practică deoarece există mentalități diferite și prejudecăți adânc înrădăcinate în mentalul social. Ceea ce vreau a se înțelege este că și doar un singur suflet dacă este salvat merită tot efortul și toată indignarea cu privire la ce se întâmpla și la ce s-ar putea face și nu se face.

Există unele întrebări greșite, cred. Mulți întreabă, de exemplu: de ce să plătesc eu pentru ei? de ce să îi ajut eu?

Aceste întrebări se refera la toate persoanele care nu se pot ajuta singure. Gândim în mod egoist și dacă tot suntem egoiști hai să ne imaginăm că ne ajutăm, în primul rând pe noi și pe copiii noștri pentru că stopând infracțiunile (nu de pe o zi pe alta) vom reuși să avem o societate mai bună, mai civilizată, cu mai puține infracțiuni mărunte, cel puțin, dar care ne pot bulversa.

Mă întreb: ce diferență este în faptul că plătesc trimiterea infractorilor (indiferent cine sunt aceștia) la închisoare și îi susțin financiar - indirect - sau plătesc - indirect - pentru a fi trimiși în localitățile de reședință (de unde mereu revin) și faptul că plătesc pentru ca aceștia să aibă șansa de a nu deveni infractori? Întreb despre diferență referindu-mă exclusiv la banii cheltuiti, pentru că, altfel, diferența îmi e clară.

Vezi si:
Alt troc politic, de Ziua Internationala a Rromilor

https://diana-kundalini.blogspot.com/2014/04/alt-troc-politic-de-ziua-internationala.html

Despre eliberarea tiganilor

https://diana-kundalini.blogspot.com/2013/01/despre-eliberarea-tiganilor.html

Despre eliberarea tiganilor

La 31 Ianuarie 1844, Mihai Sturdza (1834-1849), domnul regulamentar al Moldovei, decreteaza dezrobirea tiganilor statului si manastirilor.

Pe o adresa redactata si scrisa de mana lui Mihail Kogalniceanu, el si colegii de opinii: Costache Negri, Alexandru Mavrocordat, Vasile Alecsandri s.a., felicita pe domnitor si pe membrii Sfatului legiuitor.

S-a statornicit ca toti robii manastirilor atat pamantesti, cat si straine, sa fie slobozi pentru totodeauna si sa se bucure de aceleasi drituiri ce sunt inchizasluite si celorlalti moldoveni de potriva lor, adica a cei asezati pe mosii, care se indeletnicesc cu lucrarea pamantului..., iar acei cu mestesuguri de prin targuri, sa se aseze intre negustorii patentari. M. Kogalniceanu arata: acum patria noastra, dezrobindu-si tiganii, sfinteste principiul ca toti oamenii se nasc si sunt slobozi.

Primele atestari ale prezentei tiganilor in Moldova (1428) si Muntenia (1385) sunt documente in care ei sunt listati ca bunuri ale unor manastiri. In functie de stapan, existau trei categorii de sclavi: domnesti (ai printului sau statului), boieresti (ai boierilor) si manastiresti (ai manastirilor). La inceput, toti sclavii erau domnesti. Ei ajung in posesia manastirilor si boierilor prin donatii sau vanzare.

Intr-un document din 1388, cand Tara Fagarasului era condusa de Mircea cel Batran, se specifica faptul ca boierul Costea stapanea satele Vistea de Jos, Vistea de Sus si jumatate din Arpasul de Jos, precum si 17 tigani de cort. Aceasta este prima atestare documentara a tiganilor din Transilvania, o etnie cu origini misteriose si controversate, cu un mod de viata caracterizat de unii drept boem, un popor care pe teritoriul Romaniei a stat sute de ani in robie.

In Transilvania (aflata in Regatul Ungariei), cu exceptia partilor ajunse temporar sub stapanirea voievozilor munteni sau moldoveni, statutul tiganilor era prin comparatie deosebit de bun.

Ei devin iobagi ai coroanei in anii 1400, si acest statut este in general mentinut si dupa ce Transilvania devine principat autonom sub stapanirea otomana. Au dreptul de a umbla prin tara si de a poposi pe pamanturile coroanei, autonomia interna a cetelor de tigani, toleranta coroanei fața de ne-apartenenta la religia crestina, absenta obligatiilor militare.

Totusi, rutele pe care sclavii domnesti aveau voie sa calatoreasca erau strict controlate de autoritati. Pentru a pastra controlul asupra lor, mai multe cete de tigani erau puse de catre stat sub controlul unui bulibasa, si el tigan. Tiganii trebuiau sa plateasca o suma coroanei, mai mica insa decat populatia sedentara. In Brasovul medieval din randurile tiganilor erau alesi calaii.

Procesul dezrobirii tiganilor va dura vreo trei decenii (1830-1860); a inceput odata cu adoptarea in Tara Romaneasca a Regulamentului pentru imbunatatirea soartei tiganilor statului (1831), iar in Moldova a Regulamentului pentru statornicirea tiganilor.

In perioada 1843-1856, in Principatele Romane sunt adoptate legi ce elibereaza din robie tiganii apartinand bisericilor si manastirilor.

In Tara Romaneasca eliberarea robilor bisericii si manastirilor incepe in anul 1847, la propunerea domnitorului Gheorghe Bibescu, aceasta facandu-se fara nicio despagubire. Desrobirea tiganilor figura ca un punct important in programul revendicărilor revolutionarilor pasoptisti. In Tara Romaneasca, printr-un decret al guvernului provizoriu instituit in timpul revolutiei, ia fiinta o Comisie pentru liberarea robilor, toti tiganii fiind declarati liberi.

Povestea scrisa de Vasile Alecsandri despre Vasile Porojan, prietenul tigan din copilaria sa, rememoreaza trista istorie a dezrobirii tiganilor de pe mosia parinteasca.

Frumoasa zi a fost aceea cand, din balconul casei de la Mircesti, am declarat tiganilor adunati ca sunt liberi! (…) Surprinderea lor s-a manifestat prin o exclamare salbatica si bucuria lor prin o mie de sarituri desantate, ca oameni muscati de tarantela. Vreo trei batrani insa au inceput a plange si a-mi zice: – Stapane, stapane, ce ti-am gresit ca sa ne urgisesti astfel, pacatosii de noi?!… Ne faci slobozi?… Cine o sa ne poarte de grija de azi inainte?… Cine o sa ne hraneasca, cine sa ne imbrace, cine sa ne cunune, cine sa ne ingroape?… Stapane, nu te indura de noi si nu ne departa de mila Mariei Tale!

Odiseea libertatii a inceput cu birtul satului.

Laia se opri la cea întâi crâşmă, povesteste Alecsandri, pentru ca să celebreze noua lor poziţie socială, apoi se opri la a doua crâşmă, pentru ca să cinstească în sănătatea cuconaşului, apoi se opri la a treia, pentru ca să boteze cu vin libertuşca, apoi la a patra, pentru ca să guste dacă rachiul liber e mai bun decât celălalt etc., etc., şi astfel au dus-o întruna până ce, bându-şi până şi căciulile şi apucându-se de furturi, au ajuns în închisorile de la Roman, de la Piatra şi de la Bacău.

Dupa vreo sase saptamani de la eliberare, tiganii au revenit la Mircesti. Insusi prietenul copilariei sale, care invatase mestesugul de pitar, s-a intors acasa spre batranete. Primit si tratat generos de poet, a disparut insa dupa doua zile, furand si un cal.

Pe cât e de neomenos faptul de a lipsi pe un om de libertate, pe atât e de necumpătat faptul de a libera deodată pe un sclav fără a-l pregăti la fericirea ce-l aşteaptă şi a-l feri de neajunsurile unei libertăţi pripite, concluziona Alecsandri in reflectiile asupra fostilor robi tigani.

Nota: nu am pretentia ca articolul este complet.

Surse de inspiratie: tiganii.ro; verticalonline.ro; bjvvbuzau.ro; E.Pons, Tiganii din Romania – o minoritate in tranzitie, ed. 1999 s.a.

Vezi si:
Alt troc politic, de Ziua Internationala a Rromilor 

https://diana-kundalini.blogspot.com/2014/04/alt-troc-politic-de-ziua-internationala.html

Tiganii si societatea

https://diana-kundalini.blogspot.com/2013/03/tiganii-si-societatea.html