Gelozia este o boală,
dragostea este o stare sănătoasă. Mintea imatură adesea greșește in legatură cu una sau
cealaltă, sau presupune că cu cât dragostea este mai mare, cu atât gelozia e
mai mare - de fapt, cele două sunt aproape incompatibile; un sentiment nu lasă
loc pentru celălalt (Robert A. Heinlein)
Surprinzător,
mai există psihologi convinşi că gelozia este un sentiment natural, instinctiv,
sau o emoţie firească, afirmând la modul: “puţină gelozie e firească”. Greşit.
In primul rând pentru că gelozia - puţină sau multă (nu iau in considerare,
deocamdată, gelozia delirantă) - chinuie pe cel care o simte, dar şi pe cei de
lângă el. Altfel spus: gelozia face rău şi celui care o trăieşte şi celui care
trebuie să suporte manifestările gelosului. Mă refer numai la gelozia romantică.
Cei
mai mulţi psihologi îşi învaţă clienţii (/ cititorii) să-şi ţină gelozia in frâu.
N-am auzit de vreun gelos vindecat dar, e drept, nu sunt statistici pe această
temă (sau nu am avut eu acces la acestea) dar din statistica proprie nu am
concluzionat că gelozia poate fi controlată prea mult timp (am chestionat doar
100 de persoane, deci nu afirm că ar fi reprezentativ rezultatul). Gelozia
poate fi controlată pentru o perioadă de timp şi, in general, cei care încearcă
să o controleze de fapt nu fac decât să se abţină de la a o manifesta -
sentimentul, însă, continuă să-i macine şi la un moment dat izbucnesc.
Unii
consideră gelozia ca fiind un sentiment, alţii o consideră emoţie. Cred că
poate fi sentiment şi poate fi emoţie. Diferenţa între sentiment şi emoţie este
importantă când vrem să ne înţelegem trăirile. Sentimentul reprezintă prelucrarea mentală a unei emoţii; este o
stare afectivă superioară emoţiei, are o durată mai lungă şi o intensitate
moderată, reacţiile fiziologice fiind slabe. Emoţia e o stare afectivă spontană, de scurtă durată, de
intensitate variabilă şi, de regulă, se produce inconştient, fiind însoţită întotdeauna
de unele reacţii fiziologice, cum ar fi: senzaţii de căldură sau de frig, transpiraţie
rece sau fierbinte, gură uscată, nod in gât şi chiar tahicardie. Reacţiile fiziologice
depind, cumva, de fiecare persoană in parte. Specialiştii au identificat patru emoţii pe care le consideră de bază: frica, furia, tristeţea şi
bucuria, dar sunt şi autori care consideră că emoţiile de bază sunt: teama, surpriza, tristeţea, dezgustul, furia,
anticiparea, bucuria şi acceptul, sau: bucuria, surpriza, tristeţea, dispreţul şi
disperarea (psiholog Monica Popescu). Gelozia e născută, in
principal, din frică - frica de a fi părăsit, frica de a nu fi “la înălţimea”
cerinţelor partenerului ş.a.m.d.. Pasiunile
se deosebesc de sentimente şi sunt determinate de personalitate; sunt foarte intense
şi ţin de sfera amoroasă, cea profesională, creaţie, cunoaştere; există şi
pasiunile oarbe, care-i duc pe oameni in sfera fanatismului, in cea a viciilor,
a geloziei patologice.
Având
in minte aceste diferenţe înclin să afirm că gelozia este un sentiment, dar
poate fi şi o emoţie - gelozia poate fi simţită de fiecare dintre noi la un
moment dat, ceea ce nu o face “firească”, “normală” in sens “natural”, ci doar
pentru că este simţită de aproape toţi oamenii la un moment dat. Dacă gelozia
ar fi instinctuală, naturală, ar fi fost, pe drept, numită firească - făcând
parte din legile firii - dar nu e aşa; de-ar fi un sentiment natural ar fi manifestată de absolut toţi oamenii! Da, ştiu
replica clişeu: cine iubeşte cu adevărat simte gelozia. Greşit! Iubirea nu e egoistă - daca e egoistă
nu mai e iubire; dacă e obsedată iar nu mai e iubire, ci dorinţă de “a avea” pe
cineva, dorinţă de posesiune, altfel spus. Iubirea e calmă, e caldă, e puternică
şi aduce linişte celor care se iubesc, nu agitaţie şi o veşnică goană de a menţine
“trează pasiunea” sau de a “descoperi adevărul” cu privire la o presupusă
infidelitate.
Iubirea este acea condiție în care fericirea altei persoane este esențială pentru propria fericire (Robert A. Heinlein)
Cumva,
sentimentul geloziei e născut şi dintr-un simţ al proprietăţii prea dezvoltat şi
din dorinţa (deseori inconştientă) de a controla relaţia, de a-l controla şi
domina pe celălalt - sunt cauzele cele mai des întâlnite când e vorba despre neînţelegerile
in cuplu. Omul gelos este permanent nefericit, într-o stare de agitaţie a minţii
(şi a sufletului) continuă. Oamenii din comuna primitivă, de exemplu, nu cunoaşteau
acest sentiment - ei se împerecheau care cu care, fără a forma cupluri şi nici
nu invidiau pe altul că are mai mult sau mai frumos - pentru că toţi erau la
fel de goi şi la fel de “săraci” (dacă au minţit istoricii, cercetătorii, vă
mint şi eu). Mai apoi, a intervenit morala, a intervenit dorinţa de a poseda
lucruri şi oameni…
Gelozia
e un sentiment complicat, bazat nu doar pe teama de a pierde “posesiunea”, ci
şi pe o stimă de sine scăzută, nesiguranţă, chiar ură de sine şi paranoia, dar bazat
şi pe iubire (poate greşit înţeleasă) sau pe ură. Cum am şi scris: toţi (ori fi
şi excepţii!) o simţim măcar o dată in viaţă, dar numai atunci când nu scade in
intensitate (dacă nu dispare) devine o problemă. E chiar greu de crezut că
gelozia poate izvorî din iubire… Persoana geloasă vrea să-şi posede total
partenerul. In greşeală se pierd şi cei care cred că gelozia e semn că celălalt
îl iubeşte şi cu cât gelozia are un grad mai ridicat cu atât e şi iubirea mai
mare. Ce eroare! Poate fi considerată gelozia un compliment extraordinar dar…
la distrugere va conduce ambii parteneri, pentru că gelozia celuilalt nu înseamnă
că ai o foarte mare valoare in sufletul său. Gelozia se bazeaza şi pe ură.
Gelosul îl priveşte pe cel pe care-l iubeşte ca având o mare putere asupra lui,
putând alege oricând să-l părăsească, putând face asta fără regret dacă nu iubeşte
“la fel de mult”.
Un
fel de concluzie
De
unde teama omului gelos că va fi părăsit?! Fiind nesigur pe el, orice altă
persoană care se apropie de “obiectul” (in cazul geloziei) iubirii lui este mai masculin/feminin, mai
frumos/frumoasă; mai atrăgator… Pe scurt: omul gelos crede că orice altă alegere
a persoanei iubite e mai bună decât el - stima de sine scăzută are un rol
destul de important in gelozie.
Gelozia
poate fi o foarte mare problemă într-o relaţie romantică. Mitul că gelozia este
un semn de dragoste ar trebui să dispară. Ce-i face pe unii oameni să fie geloşi?
Pe lângă sentimentul de posesivitate prea dezvoltată, stima de sine scăzută,
nesiguranţa sau chiar ura de sine mai sunt: instabilitatea emoţională,
anxietatea, tendinţa de a fi mai mereu posomorât, dependenţa de partener ş.a..
Toţi aceşti factori legaţi de gelozie se referă la insecuritatea oamenilor geloşi
şi nu are legătura cu dragostea pe care o nutresc pentru partener. A nu se înţelege
că omul gelos, de fapt, nu iubeşte; el iubeşte, dar nefiind sigur pe el nu prea
ştie cum să facă. Ajutorul celor care îl iubesc pe omul gelos este de o mare
importanţa - şi nu e vorba numai despre partener, ci şi despre membrii familiei
omului gelos.
Gelozia
crează tensiuni, anxietate, furie, singurătate, ură, teamă - nimeni nu gândeşte
clar când e gelos. Persoanele geloase nu au încredere in partener, sunt mereu
suspicioase, caută prin buzunare, in agenda de telefon, in computer, unii
instalează “programe de urmărire” pentru a şti “mişcările online” ale
partenerului etc. Gelozia îl face pe cel gelos foarte puţin atractiv, chiar
respingător… Omul gelos intră in categoria “persoane toxice”. Fiind unul dintre
cele mai puternice sentimente poate fi cauză de răzbunare şi chiar de omor.
Gelozia
poate apărea in mai multe forme: rivalitatea între fraţi, între colegi de muncă
sau de şcoală, între prieteni dar cea romantică e cea mai puternică şi cel mai
des întâlnită.
Gelozia
obsedantă, delirantă (numită şi complexul lui Othello) e altceva, e mult mai
gravă.
Concluzie
J
Gelozia
este lipsa de respect faţă de persoana pe care o iubeşti (Ivan Bunin, primul
scriitor rus laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. în
anul 1933).