Un pic despre foc

Când aprinzi focul la aragaz, focul în sobă, un foc de tabără sau pentru grătar, o brichetă, un băț de chibrit sau orice altceva care “scapără” foc, ți se pare o banalitate, ceva lipsit de importanță, ca și cum e de la sine înțeles ca focul să existe și omul să-l știe stăpâni. Câți se gândesc la cum a apărut focul și cât de greu reușeau, cândva, oamenii să-l (re)producă?

Am citit la Ștef despre foc, o provocare (leapșă) preluată de la cineva și, pentru că focul are ceva fascinant, m-am gândit să scriu despre acesta; pe blogul lui găsiți, între altele, indicații despre cum poate fi aprins un foc chiar și în condiții dificile.

Pentru mine, focul e fascinant. Nuuuununununuuu, nu sunt piroman, ba chiar mă tem, oarecum, de foc în “starea lui violentă”, dar nu-s nici pirofob! ☺ Dacă nu ați stat să priviți vâlvătăile unui foc de tabără - sau focul dintr-un șemineu sau chiar dintr-o sobă cu lemne - s-ar putea să nu înțelegeți fascinația. Chiar și flacăra chibritului sau a lumânării e fascinantă - atâtea forme, atâtea nuanțe de roșu (și nu numai). Consider focul fascinant și pentru că are o uluitoare forță de a crea dar și de a distruge. Săbiile, de exemplu (unele legendare), în foc au fost călite și au rezistat peste timp; cetăți considerate invincibile până la un moment dat, cu ajutorul focului au fost cucerite… Oamenii din alte cetăți și-au ținut la distanță dușmanii timp de 500 de ani datorită faptului că dețineau secretul “focului grecesc”. O anecdotă spune că Arhimede ar fi incendiat cu “ajutorul” soarelui corăbiile dușmanilor care atacaseră cetatea Siracuzei; câteva secole mai târziu, un profesor de geometrie și arhitect grec bizantin a scris că Arhimede ar fi utilizat lentila convergentă, un dispozitiv care ar fi fost folosit pentru a focaliza razele soarelui asupra corăbiilor care se apropiau, ducând la incendierea acestora. Experimente recente dovedesc că nu e posibilă incendierea unor corăbii în acest mod - poate că nu era lentilă convergentă, profesorul acela de geometrie ȋnșelȃndu-se… Zic și eu.

Legenda păsării Phoenix este despre focul care creează, iar legenda salamandrei este (și) despre focul care trebuie ȋnfruntat. Focul distruge și apără. Niciun animal sălbatic nu se va apropia prea mult de un foc, de exemplu, iar o mică și pȃlpȃitoare flacără de lumânare se poate transforma într-o secundă în vȃlvătaie - și într-un adevărat incendiu - dacă întră în contact cu elemente inflamabile. În plus, nu orice foc se stinge cu apă! Dacă arunci apă într-o tigaie în care a luat foc uleiul te poți trezi c-o uriașă flacără. Poate părea că e ușor să stăpânim focul, dar nu e chiar așa - cum nu suntem atenți, cum o pățim! Focul e “mare consumator” de aer: pui un capac pe tigaia în flăcări și gata, ai scăpat de foc.

E important focul pentru toți oamenii, de când sunt ei oameni pe Pământ. De n-ar fi fost important - și fascinant, și de groază - n-ar fi existat atâtea legende despre foc. In mai toate mitologiile lumii există zei ai focului, zei și spirite care protejează focul. O legendă grecească spune că titanul Prometeu a furat focul de la zei și l-a dat oamenilor; pentru asta a fost pus în lanțuri de șeful din Olimp, Zeus, și un vultur uriaș îi devora ficatul în fiecare zi și acesta se regenera în fiecare noapte, Prometeu suportând supliciul la infinit. Heracle, în drum spre Grădina Hesperidelor, ucide vulturul cu una dintre săgețile lui otrăvite și Prometeu e eliberat.

Probabil că primul foc pe care l-au văzut oamenii a fost unul aprins de vreun fulger care a lovit vreun copac (sau tufiș)… S-or fi speriat îngrozitor când au constatat forța lui de a mistui. Când au învățat să-l stăpânească au putut să frigă carnea animalelor pe care le prindeau, apoi să fiarbă una-alta, să-și facă arme și tot așa. Dacă oamenii primitivi frigeau carne - cum afirmă mulți istorici - să însemne că vegetarienii de azi nu au dreptate când spun că omul este ierbivor prin natura sa? Unii dintre nemȃncătorii de carne (cei extremiști, în special) folosesc ca argument ideea că omul preistoric nu avea caninii dezvoltați, dar… nu era nevoie de “colți” pentru a se hrăni cu carne, deoarece nu erau… tigri, să frângă gâtul pradei cu colții (altfel își prindeau preistoricii hrana). Cercetătorii afirmă că folosind focul pentru a frige carnea, omul primitiv n-a mai fost nevoit să mestece la greu și să aibă nevoie de un ditamai maxilarul și ditamai stomacul pentru a digera (carnea crudă se digeră mai greu) și, în timp, adaptându-se, stomacul i-a scăzut în volum, la fel și maxilarul, asta ducând la dezvoltarea altor organe - cum ar fi creierul. Altfel spus, focul a contribuit, indirect, la estetica omului, dar și la dezvoltarea creierului său. Glumesc! În fapt, nici nu știu ce să mai cred. Pare că istoria se schimbă în funcție de unele interese (ale unora) din prezent. Vrei să vinzi hrană modificată genetic?! Încet, dar sigur, schimbi istoria și creezi nevoia: pentru o sănătate perfectă nu consumați carne de animale hrănite natural și care animale se îmbolnăvesc ba de pestă, ba de gripă, ba de nebunie, ci doar ce va dăm noi (inclusiv suplimentele alimentare sută la sută naturale). Oare cum or reuși să facă o pastilă de… esență de mărar (să zicem) fără a folosi ceva artificial (că doar pastila nu e solidă datorită făinii netratată cu nu știu ce pentru a se păstra mai mult). Focul e sigur folosit și în industria farmaceutică și în cea a parfumurilor. Imaginați-vă o lume fără foc…

Vrei să fii iubit? Veseleşte-te!

O cere Dragobete, nu eu!

Vrei să fii iubit? Veseleşte-te!    Dacă nu… dai nas in nas cu Dragobetele supărat!

Tradiţia spune că cine plânge in această zi va plânge tot anul. Dacă râdem cu lacrimi cred că e de bine.

  
La prietena-japoneza sunt amintite “focurile purificatoare” şi sunt câteva fotografii cu focul de la răscruce.

Duminică, 26 februarie, este “Lăsatul secului de brânză”, iar din 27 februarie începe Postul Paştelui. In Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (Duminica iertării), in vechile tradiţii exista şi cea a focului purificator (focul fiind un simbol al purificării şi primenirii) – tinerii aprind focuri uriaşe pentru alungarea duhurilor rele. 

A fi iubit profund de cineva îţi dă putere, in timp ce a iubi profund pe cineva îţi dă curaj. (Lao Tzu)

♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥

La tine mă gândesc când valu-n soare,

Pe mări sclipeşte,

Când licărul de lună, din izvoare

Se oglindeşte.

Te văd pe tine când în drum, sub zare

Colb se ridică.

În bezne, când drumeţul pe cărare

E prins de frică.

Te-aud pe tine-n vâjâirea-adâncă

De val, în ropot

Adesea merg s-ascult când, stins, în luncă,

E orice şopot.

Cu tine sunt; de-ai fi cât de departe,

Sunt lângă tine.

Apune; stelele-n curând vor arde.

De-ai fi la mine!

 (Aproape de cel drag, de Johann Wolfgang Goethe, tradusă de Maria Banuş, vol. Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957)

Să iubiţi! Să fiţi iubiţi! Şi toată viaţa fericiţi să fiţi! 

Puterea sugestiei

Chen Tzu era un ţăran sarac si pentru ca a avut nevoie de bani a luat cu imprumut de la bogatul Wu, care era un om tare rău la suflet. La scadenţă, Chen Tzu a putut returna numai o parte din datorie pentru ca ploile stricasera recolta de orez. Nemultumit, Wu a trimis slugile sa aduca pe sotia si pe fiica lui Chen, ca slugi la bucatarie, si sa-i dărâme casa.

Incercand sa-l induplece pe bogatas sa-l pasuiasca a ajuns sa ii spuna ca ar face orice pentru ca sotia si fiica lui sa nu ajunga slugi.

- Orice? intreaba Wu, viclean.

- Orice! staruie ţăranul.

- O sa stai o noapte gol, pe varful muntelui Kun Li, fara sa ai foc langa tine si nimic sa te acoperi. Daca reusesti, te pasuiesc până la recolta viitoare. Daca nu… Ce-ti mai pasă? Vei fi mort.

Chen Tzu era sigur ca va muri si era foarte suparat. In drumul lui spre munte a intalnit un om sfânt care, dupa ce a aflat motivul supararii sale, i-a spus ca va face un foc la poalele muntelui si el sa priveasca acel foc toata noaptea. Chen Tzu asa a facut si a doua zi s-a dus sa fie pasuit. Wu a fost de acord, dar una dintre slugi i-a spus despre focul de la poalele muntelui. Auzind asta, Wu a pus slugile sa-l biciuiasca pe Chen pentru ca a trişat.

Seara, la Wu a venit Tong Zeng, care traia intre doua lumi si care era foarte respectat de toata suflarea. Wu a pus sa se faca o masă mare unde servitoarele au adus o multime de bucate minunate, aburinde. Tong a adulmecat mirosurile si s-a ridicat, spunand ca s-a săturat. Wu, simtindu-se umilit ca un oaspete de seama i-a refuzat bucatele, a intrebat:

- Cum ai putut sa te saturi numai adulmecand mirosurile?

- La fel cum s-a incalzit Chen la foc asa m-am săturat si eu cu mirosurile.

A doua zi, Wu l-a iertat pe Chen de toata datoria.

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

(nu mai stiu de pe unde am copiat-o; am gasit textul intr-un caiet, cautand altceva)

Foto “domeniu public”

Salamandra, regele focului. Buna dimineata, Soare!

Autorii antici au atribuit caracteristici fantastice acestei creaturi. Egiptenii o reprezentau cu semnul pentru un “om mort de frig”. Unii explica asocierea salamandrei cu focul din cauza faptului ca-si umezeste corpul constant si produce un lichid laptos atunci cand simte pericol, si care i-ar fi de ajutor si in caz de foc; altii cred ca asocierea cu focul a fost facuta deoarece se credea ca salamandrele traiesc in vulcani.

Photo: Scott Camazine

In folclorul popoarelor salamandra e un simbol al apei (intuitie si miscare), al focului si chiar al Soarelui. Amfibienii au o “viata dubla”: se nasc in apa, se metamorfozeaza si traiesc foarte bine pe uscat.

Desi salamandra e in primul rand o creatura de apa, in traditiile magice se refera la elementul Foc, considerat un agent de transformare: Focul intareste metalul de calitate si distruge pe cel impur.

Salamandra, se spune, reprezinta pe cei care nu sunt atinsi de focul pasiunii, pe cei care trec prin viata fara pacat. E, de aceea, si simbol al loialitatii, castitatii, impartialitatii, curajului. Dar simbolizeaza si flacarile focului pe care trebuie sa-l infrunte, simbolizand astfel dorinta arzatoare, ispita. Cloquet* considera salamandra si un simbol al lui Hristos: a trecut prin flacarile iadului la crucificare dar acestea nu au lasat urme si, de asemenea, e simbol al lui Hristos care va boteza lumea cu flacarile Duhului Sfant.

Este considerata o fiinta cu energie solara dar, pe de alta parte, are si o natura nocturna: vaneaza noaptea. Natura ei duala reprezinta echilibrul din viata omului: timpul trebuie corect utilizat, si trebuie sa alegem echilibrat intre oportunitatile care apar.

Salamandra isi poate regenera coada si membrele, ceea ce e un simbol al reinnoirii, regenerarii, renasterii si cresterii - ca totem**, salamandra cere oamenilor sa faca apel la cele mai profunde resurse pentru a produce dezvolatarea in vietile lor.

Sangele rece al salamandrei e in analogie cu adaptabilitatea la mediul inconjurator; salamandra nu lupta impotriva schimbarii, se adapteaza.

In alchimie, salamandra e simbolizata ca o piatra rosie (sulf). Pasarea (Mercur) e un simbol al Spiritului, iar salamandra al Sufletului. Salamandra e atrasa de caldura arzatoare a Soarelui, in timp ce Pasarea e atrasa de racoarea Lunii - vizualizarea energiilor bipolare fundamentale care caracterizeaza alchimia transformatoare, avand acelasi sens cu simbolul Tai Chi care reprezinta interactiunea intre energia feminina yin si cea masculina yang. In acest proces de transformare un lucru capata caracteristicile celuilalt deoarece devine opusul sau; aceasta e relatia dintre Mercur si Sulf in alchimie

&

Exista circa 500 de specii de salamandre pe intreg cuprinsul Terrei. Cea mai raspandita este salamandra de foc (Slamandra salamandra). Salamandra e neagra, cu puncte (sau dungi, uneori) galbene, portocalii si chiar rosii, dar pot fi si negre in intregime. Este un amfibian care se naste in apa, dar traieste mai mult pe uscat. Poate fi lunga de 5 cm dar sunt si salamandre care ajung la lungimea de 20 cm; traieste intre 30 si 50 de ani.

Pielea salamandrelor secreta un fel de mucus care le acopera suprafata corpului in intregime, protejandu-le si oferindu-le posibilitatea de a trece prin foc fara sa se arda. Plinius cel Batran*** credea ca trupul rece al salamandrei poate stinge focul. Salamandra de foc are glande care secreta un venin numit samandrina.

Glandele sunt, in general, situate in zonele colorate ale corpului si este cunoscut faptul ca veninul produce hiperventilatie si convulsii tuturor vertebratelor. Saliva ei, se credea, ar fi atat de otravitoare incat parul unui om ar cadea numai la atingerea acesteia; oamenii credeau ca salamandrele puteau otravi fantanile si livezile.

In salbaticie, acesti amfibieni sunt activi mai ales seara si noaptea, dar in zilele ploioase pot fi activi de-a lungul intregii zile.

Indienii Navajo (America de Nord) considera ca nu e bine sa ucizi broaste, soparle, salamandre deoarece va incepe ploaia si va ploua pana cand ploaia se va transforma in potop si va distruge recoltele; va fi afectat copilul nenascut, omul devine infirm sau va suferi boli.

Note:

*) Hippolyte Cloquet (1787 - 03.03.1840) - fizician si anatomist francez care a avut contributii si in domeniul zoologiei, tratatulsau Poisson et Reptiles a fost inclus in Dictionarul de Stiinte ale Naturii.

**) Totem - obiect care reprezinta un animal sau o planta si care este folosit ca emblema a unui grup de persoane (familie, clan, grup, popor sau trib) si care aminteste de originea lor (sau de trecutul mitologic). In timpurile moderne, unele persoane care nu sunt implicate in practicarea unei religii tribale, au ales sa adopte un spirit ajutator personal sub forma de animal, acesta avand o insemnatate speciala pentru persoana respectiva. Acest spirit poate fi numit tot ca un totem. Aceasta utilizare non-traditională a termenului este raspandita in miscarea New Age.

***) Gaius Plinius Secundus (23 i.H.- 25.08.79 i.H) - scriitor, naturalist, filosof, prieten cu imparatul Vespasian.

Text scris pentru Buna dimineata, Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

Pasărea Phoenix. Bună dimineața, Soare!

Legenda acestei păsări mitice este cunoscută din antichitate și circulă în mai multe variante în cultura multor popoare.

Pasărea Phoenix (sau Phoinix) este o creatură care trăiește cel puțin 500 de ani (în alte variante trăiește 1000 de ani sau chiar 97.200 de ani). Penele ei sunt descrise, în general, ca fiind roșii, purpurii, aurii și se hrănește cu rășini și semințe de plante aromatice. Potrivit legendelor grecești, Phoenix trăiește în Arabia, într-un loc răcoros unde, în fiecare dimineața în zori, chiar și zeul Soare își oprește carul său de foc și ascultă cântecul minunat al păsării Phoenix.

Este un simbol universal al soarelui, renașterii, învierii și nemuririi, un simbol al vieții după moarte. Despre această pasăre legendară se credea că moare periodic în flăcările produse chiar de ea, pentru a renaște apoi din propria cenușă. A fost legată și de venerarea unui soare necruțător sau de zeități ale soarelui precum zeul mexican Quetzalcoatl.

În Arabia era numită Simorg, Huma o numeau perșii, în India se numea Semendar (sau Garuda, în sanscrită). Anticii egipteni o numeau Benu (Bennu) și o asociau inundației Nilului și cu începutul creației, marcând începutul Timpului (ben-ben) - Benu a adus timpul și diviziunile sale: ore, zile, nopți, săptămâni, ani; apoi a fost considerată manifestarea reînvierii lui Osiris. Chinezii îi spun Feng Huang - fiind un simbol al înaltei virtuți și al grației, al puterii și prosperității; desenată pe ușile caselor reprezintă loialitatea și cinstea celor care locuiesc acolo - în Tibet fiind numita Garuda (pasărea vieții), iar japonezii o numesc Ho-Oo (sau Hou-Ou), Ho fiind mascul și Oo fiind femelă. În iudaism e cunoscuta ca Milcham or Chol - legenda spune că Eva, când a fost tentată de șarpe, în Grădina Edenului, să guste din fructul cunoașterii s-a străduit să convingă și celelalte ființe de acolo să facă la fel: numai Chol a rezistat tentației.
Pentru alchimiști pasărea Phoenix simboliza distrugerea și crearea de noi forme pe parcursul către țelul final: piatra filozofală.

Pasărea Phoenix a devenit un simbol pentru supraviețuire, răbdare, putere și într-o destul de mare măsură, un simbol al victoriei.

În general, este considerată regele păsărilor. Cea mai timpurie referință la Phoenix a fost făcută de Hesiod, în secolul 8 î.H, dar o referire mai detaliată apare la Herodot din Halicarnas, istoricul din secolul 5 î.H.

Unele legende spun că nu poate exista decât o pasăre Phoenix într-o perioadă. Când simte că e timpul să moară, pasărea Phoenix își construiește un rug funerar, cu surcele din plante aromatice și condimente, cum ar fi smirna și asteapta în acel cuib prima rază de soare care va aprinde rugul. După trei zile renaște, ridicându-se din mijlocul flăcărilor. Noul Phoenix adună cenușa predecesorului său într-un ou din smirnă - spune legenda arabă - și o duce la Heliopolis, orașul Soarelui, unde o arde pe altarul zeului Soare.

Clement din Roma a fost primul creștin care, la sfârșitul secolului I e.n., a interpretat mitul Phoenix ca o alegorie a învierii și a vieții după moarte. De asemenea, Phoenix a fost comparată cu nemuritoarea Roma și imaginea păsării apare pe monedele din perioada de sfârșit a Imperiului Roman, ca un simbol al Orașului Etern.

Cercetătorii au încercat o explicație a originii legendei acestei păsări. Și-au imaginat, între altele, că un negustor a cumpărat o pasăre viu colorată de prin Asia și pentru a-i crește prețul a inventat o poveste fabuloasă despre puterile magice ale vietății. Poate că cineva a văzut un păun strălucind în lumina apusului de Soare și și-a imaginat că pasărea ar fi ieșit din foc. Poate un vultur care se rotea la înălțime strălucea în razele Soarelui. Alții sunt de părere că este vorba despre corbi sau ciori, știindu-se că aceste păsări pot să stea pe suprafețe fierbinți, cum ar fi cenușa rămasă în urma unui incendiu, fâlfâindu-și aripile, probabil pentru a se răcori. De ce stau pe aceste suprafețe nimeni nu știe: poate pentru că le place căldura sau, poate, astfel scapă de acarieni. Văzând astfel de păsări, cei care n-au mai vâzut până atunci corbi, și-au putut imagina cu ușurință că pasărea își ia zborul din flăcări, din cenușă. Lumina apusului sau doar reflectarea luminii jarului în penele negre și lucioase putând să le fi creat iluzii optice.

Buna dimineata, Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.