Clovnul. Istorie pe scurt

Istoria clovnilor, bufonilor, nebunilor de curte, jokerilor etc. este atat de lunga si de bogata incat pot fi scrise carti. Unii au facut-o.

De-a lungul evului mediu regii si nobilii aveau bufonii lor, farsorii, personaje privilegiate care, adesea, erau muzicieni talentati, acrobati, dansatori, mimi si erau inteligenti, cu spirit ager si cu un dezvoltat simt al umorului (si al ridicolului).

Zeflemeaua e cea mai veche forma a ceea ce este azi comedia. In perioada elizabethana clovnii erau cei care provocau râsul pe scena, dar nu aveau un rol real in drame, ci doar faceau glume si trucuri si, uneori, se adresau publicului. Shakespeare este cel care le-a oferit bufonilor roluri mai importante in piesele sale, oferindu-le replici – de exemplu, groparii din piesa Hamlet sunt clovni.

Arta clovnilor exista de mii de ani. In Egipt au fost descoperite hieroglife datand din timpul dinastiei a cincea (cca. 2500 i.H.) si care reprezinta bufoni si jongleri. Faraonii intretineau pigmei africani numiti Dangas, imbracati in piele de leopard si purtand masti ciudate, rolul lor fiind sa-i amuze pe faraon si familia sa – dansau imitand zeitatile egiptene.

Si in Perisa, cu multi ani i.H. erau cunoscuti bufonii, mai ales prin intermediul cartilor de tarot introduse in Persia din Egipt..

In simbolistica tarotului Nebunul (bufonul) are intelesuri specifice, intre care cel mai important se refera la existenta unui nou inceput, oricand, dar trebuie sa driblezi soarta pentru a nu repeta actiunile din trecut – e o nebunie sa repeti aceleasi actiuni si sa te astepti la alt rezultat, s-ar traduce, pe scurt cartea de tarot care e reprezentata prin Nebun. Nebunul reprezinta posibilitatea infinita in dezvoltarea umana sau negarea acestei posibilitati de ego. Cartea reprezinta spiritul de aventura al celui gata oricand sa paraseasca un loc sigur pentru a descoperi noi oportunitati.

Pe la curtile imparatilor, regilor cam acesta era rolul bufinului: sa gaseasca metode noi de a-si distra stapanul, sa spuna adevarul sub forma de gluma si sa critice pe oricine, fie ei imparati, regi, nobili, cavaleri sau simpli tarani. Pe bufon, se zice, nici imparatul nu avea dreptul sa se supere, chiar daca uneori il mai pedepsea.

La Curtea Chinei bufonii apar de pe la 1818 i.H. Prin anul 300 i.H., in China, imparatul Shih Huang-Ti supraveghea construirea Marelui Zid Chinezesc; mii de muncitori au murit in timpul ridicarii constructiei si se zice ca numai bufonul imparatului, Yu Sze, a indraznit sa critice hotararea imparatului de a vopsi zidul chinezesc,cu riscul mortii altor mii de oameni. Bufonul e azi amintit in China ca erou national pentru ca a reusit, prin glume, sa-l determine pe imparat sa renunte la idee.

In India, in povestile bazate pe epopeile Mahabharata si Ramayana, clovnii au avut un rol important, de prin anul 100 e.n., sevind ca interpret intre populatie si dialogurile pe care eroii si zeii din cele doua epopei le purtau, limba sanscrita in care erau scrise (in cea mai mare parte) era limba zeilor, regilor, inteleptilor etc. iar clovnul Viduska stia cunoastea si sanscrita si limba vulgului pentru ca fusese slujitorul si confidentul Eroilor.

Stramosii clovnilor sunt intalniti in Grecia antica, unde erau rasi in cap si aveau haine captusite pentru a parea mai mari, ei fiind figuratia in farse si pantomime care parodiau actiunile personajelor grave si uneori arunca cu nuci in spectatori. Cam acelasi tip de clovn era prezent in spectacolele de mima ale romanilor, dar purta o palarie tuguiata si o mantie colorata in mozaic, fiind tinta abuzurilor si glumelor celorlalti actori.

Cand Cortez i-a cucerit pe azteci, in 1520 e.n. a descoperit la curtea lui Montezuma bufoni similari celor europeni. Nebuni, pitici, cocosati, bufoni s-au numarat printre comorile pe care Cortez le-a dus papei Clement al VII-lea.

Multe triburi de indieni americani au avut un anumit tip de clovni, care au jucat un rol important in viata sociala si relogioasa a tribului, in unele cazuri fiind creditati cu puterea de a vindeca anumite boli.

Harlequin si Pierrot, Paul Cezanne

Commedia dell'Arte, in secolul al XVI-lea, l-a dat pe Arlecchino, cu originea (se pare) in Alichino din Infernul lui Dante, distingandu-se prin masca neagra, capul ras si acrobatii de exceptie. Personajul a evoluat in timp si Harlequin (in franceza) a devenit un erou romantic, popular in pantomima. De la italieni il avem pe Pantalone (initial Pantaleone), cel cu figura grava si pantaloni largi. Tot din Italia a pornit si ideea clovnului ca personaj tragic, râzand in timp ce inima ii e frânta de tristete.

Franţa il are pe Pierrot, un dansator exceptional, cu faţa pudrata, un clovn fericit, cu inima usoara. In timp, personajul s-a schimbat, devenind azi o figura romantica, trista, adesea reprezentat cu o lacrima pictata pe obrazul alb.

Germania are clovnul cu faţa, total impersonala, pictata, costumul sau evoluand in costumul clasic de clovn: pantofi si gulere supradimensionate.

Bufoni si clovni au existat, se pare, dintotdeauna, dar au devenit reprezentativi pentru circ. Multi bufoni au fugit de la stapanii lor si s-au alaturat circului. Anul 1768 pare a fi anul in care primul clovn a fost vazut la circ, in Anglia (primul circ a fost infiintat in Anglia in anul 1770).

Atunci cand ne gandim la clovni ne vine in minte imaginea caracteristica: faţa pictata cu alb, gura si sprancenele exagerate, nasul ca o mingiuta rosie, parul valvoi si colorat, costumul colorat, gulerul si pantofii foarte mari, dar exista si clovnii imbracati saracacios sau vagabonzi, care nu au caracteristicile enumerate mai sus.

Mai sunt clovnii “Auguste”, care nu-si vopsesc toata faţa in alb, ci mai mult in nuante de roz sau auriu si sunt tipul anarhist, hainele lor fiind ori prea mari, ori prea mici. Lui Auguste ii trebuie mult timp pentru a indeplini o sarcina data si mereu ajunge in situatii comice pentru ca intentionat are probleme in a duce la bun sfarsit ceea ce i se cere.

In America, clovnul a parasit circul si a ajuns pe scena teatrului de revista, apoi in filme si spectacole de divertisment televizate si mai apoi direct in viata oamenilor, fiind prezenti la petreceri – in special la petrecerile pentru copii.

Arta aceasta a clovnilor are nume de actori care au ajuns celebre in timp si sunt nu doar barbati, ci si femei.

Originea misterioasa a clovnilor a dat nastere si la legende, unele chiar de groaza si, din cine stie ce motive, unii oameni se tem de clovni si foarte multi pur si simplu nu-i plac, fara sa se teama. Regizorii de filme au stiut sa exploateze aceasta teama a oamenilor si au creat pelicule care au lansat cativa clovni diavolesti, deveniti repede cunoscuti de amatorii genului. Joker, din seria Batman, este unul dintre cei mai cunoscuti clovni de film din lume.

Carti si autori de carti despre clovni: Clowns, Douglas Newton; Bring on the Clowns, Beryl Hugill; Clowning Through, Frank Foster; Clowns & Pantomimes, M. Willson Disher s.a.

Surse:

http://black-face.com/blackface-clowns-history.htm

http://www.clownbluey.co.uk/more-info/clown-history

http://www.timpul.md/articol/cine-sunt-clovnii-si-de-ce-nu-trebuie-sa-va-temeti-de-ei-6347.html

http://en.wikipedia.org/wiki/Clown

Foto: domeniu public

Dezmostenitul (El Desdichado)

de Gerard de Nerval (1808-1855)

Gerard de Nerval a fost pasionat de ocultism; stau marturie Les Illumines (Iluminatii), unde evoca, printre altii, figura lui Cagliostro, si Voyage en Orient (Calatorie in Orient), unde  ofera o continuare a legendei lui Hiram.

Nerval a presimtit – si toata opera sa sta marturie – asemanarile intre demersul propriu si acela al alchimiei si chiar al tarotului. Stabilind aceste similitudini, prinzandu-le in scrierile sale – si El Desdichado incheie o indelungata cautare – si-a exprimat secretul esential, simbolistica intima.

Georges Le Breton releva corespondentele intre unele fragmente ale faimosului si mereu misteriosului poem El Desdichado si, pe de alta parte, alchimie si tarot:

Eu¹ sunt Tenebrosul, Vaduvul, Neconsolatul,

Printul de Aquitania la Turnul abolit;

Singura Stea a murit, iar lauta mea constelata²

Poarta Soarele negru³ al Melancoliei⁴.

In bezna Mormantului⁵, Tu care m-ai consolat,

Da-mi inapoi Pausilippul si marea Italiei⁶

Floarea⁷ ce-i placea atat inimii mele dezolate

Si bolta de vita unde Pamprul se insoteste cu Trandafirul⁸.

Sunt Amor eu, ori Phoebus?... Lusignan sau Biron?

Fruntea inca mi-e rosie⁹ de sarutul Reginei¹⁰;

Am visat in Grota unde pluteste Syrena¹¹…

Si de doua ori¹² invingator am trecut peste Acheron,

Acompaniind rand pe rand cu lira lui Orfeu¹³

Suspinele Sfintei¹⁴ si strigatele Zanei.

Unde:

1) Cel ce se numeste “Eu” este, se pare, Pluton al alchimiei, care reprezinta pamantul ascuns aub culoarea neagra. Aceasta “negreala” se intalneste la inceputul operei alchimice Este “moartea”, “melancolia”…

2) Primele trei versuri corespund arcanelor XV (Diavolul), XVI (Turnul trasnit) si XVII (Steaua) din tarot.

3) “Soarele negru” apare in numeroase texte alchimice;

4) “Melancolia” simbolizeaza “putrefactia materiei”;

5) Alchimistii spuneau ca “un rege trebuie inmormantatpentru ca apoisa fie inviat din propria cenusa”’

6) Pausilippul e piatra (filosofala) la rosu. Iar marea e mercurul;

7) E vorba despre “floarea alba” a Proserpinei din mitologie;

8) Pamprul reprezinta culoarea ruginie, deci pe Marte; trandafirul o desemneaza pe Venus. Din unirea lor ia nastere soarele filosofic;

9) Oare nu s-ar putea spune ca primul catren al sonetului este negru, al doilea alb iar prima terțina rosie?

10) Sulful este regele filosofic iar apa mercuriala regina;

11) Sirena este Melusina; grota – vasul alchimic;

12) Versul face aluzie la cea de-a doua etapa a operei;

13) Dom Pernety scrie: “Ca poet, Orfeu este Artistul, cel care povesteste alegoric ceea ce se petrece in operatiile Magisteriului (compozitie chimica avand, pentru cei din vechime, proprietati miraculoase)”;

14) Sfanta este Fecioara alchimica, aceea care va da nastere “materiei inteleptilor”.

(Extras din rev. Fontaine, nr. 44-45)

(Maestrii Ocultismului, Andre Nataf, p.334, Ed. Enciclopedica Bucuresti, 1995, traducerea: George Anania si Matilda Banu)

Traducerea mai des intalnita:

Sunt sumbrul, văduvitul - sunt cel nemângâiat, / Sunt prințul Aquitaniei, cu turnu-n praf căzut:

Mi-e astrul mort - lăuta-mi, cu ceru-i înstelat, / Un negru Soare poartă - Melancolia - scut.

În noaptea mormântală, tu, ce m-ai mângâiat, / Redă-mi un țărm italic, Posilipul pierdut

Și floarea dragă mie, în duhul cel uscat, / Și bolta unde vițe măceșul a-născut.

Sunt Amor sau sunt Phoebus. Sunt Lusignan? Biron? / Mi-e fruntea de-al reginei sărut împurpurată; / Visam în grota unde sirenele înoată... //

De două ori trecut-am glorios prin Acheron. / Cântând fără-ncetare, pe orfica mea strună, / Când gemete de sfântă, când strigăte de zână.

Nota: nu stiu cine a tradus versurile; daca stie cineva si vrea sa-mi spuna... Multumesc.