Cald! Cald! Cald! - se tot aude în jurul meu. Parcă și zăpada-i caldă de la atâta foarte cald, lună de foc, temperaturi istorice...
În iulie 1931 au fost 60 de grade Celsius în București! Nu zic c-a fost super, zic doar că au mai fost temperaturi extreme.
Suntem în luna lui Cuptor – cum ar zice străbunii noștri; poate nu degeaba au numit luna iulie Cuptor. N-aveau ei cuptor cu termostat, cu termometru, cu termo nu-știu-mai-ce... Ei aveau termolemne – aruncau lemnele în vatră și le dădeau foc, focul devora lemnele, încălzea și cocea pâinea, și ei știau când e coaptă. Stiau și când era foarte cald afară, dar nu-i interesa in mod deosebit câte grade are aerul. Nu-i așa?
În anii 1980, în Brașov, vara, erau zile în care tocurile pantofilor purtați de femei făceau găuri în asfalt! Așa de cald era! Asfaltul era de proastă calitate zic unii – prin comparație cu ce-i acum... Nu zic nu, dar smoala (bitumul) nu se înmoaie (sau se înmoaie?!) la numai 40 de grade Celsius, oricât de slab calitativ ar fi asfaltul. Zic și eu.
N-ar fi mai fain fără termometre pentru măsurat temperatura aerului?! N-am mai hrăni creierul cu insuportabil de cald...
Purtătorii de microfon și știriștii ne spun în fiecare vară: anul acesta a fost atins maximul istoric la temperaturi mari, de când se fac măsurători... A! Înseamnă că până să se facă aceste măsurători e posibil să fi fost temperaturi chiar mai mari? O fi posibil ca primele termometre să nu fi fost atât de sensibile încât să înregistreze și căldura... respirației celui care privește la aparat?! Doar întreb.
Noh! M-am răcorit! Nu-mi era cald, dar m-am răcorit.